o inspiratia din realitate
o prezentarea veridica si obiectiva a lumii
o naratorul este omniscient (stie tot ce gandesc si simt personajele sale)
o se prezinta personaje cu o trasatura dominanta de caracter
o obiectivitatea naratiunii
o se respecta tiparele scrisului conventional
o aparitia brusca a unui element misterios, inexplicabil, care perturba ordinea fireasca a realitatii
o nelinistea si spaima personajelor, care se straduiesc sa inteleaga ce se intampla si sa gaseasca o justificare a evenimentelor
o nici o explicatie nu se dovedeste pana la urma pe deplin satisfacatoare
o alternanta celor doua planuri : real si ireal pe tot parcursul naratiunii
o disparitia limitelor de timp si spatiu
o intretinerea tensiunii epice
o finalul ambiguu
o ezitarea eroului si a cititorului de a opta pentru o explicatie a evenimentelor
o este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul.
o Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui
o Personajele indeplinesc o serie de functii( antaganistul, ajutoarele, donatorii), ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj.
o Reperele temporale si spatiale sunt vagi
o In basmul cult, stilul este elaborat, se imbina naratiunea cu dialogul si cu descrierea
o Existenta unui tipar narativ care consta in : a. o situatie initiala de echilibru b. un eveniment care deregleaza echilibrul initial c. aparitia donatorilor si a ajutoarelor d. actiunea reparatorie (trecerea probelor)e. refacerea echilibrului si rasplata eroului
Basmul « Povestea lui Harap Alb », de Ion Creanga este un basm cult deoarece indeplineste toate criteriile de mai sus. Respecta un tipar narativ, care cuprinde :
o tema psihologica
o un conflict interior
o prezentarea unor tensiuni sufletesti
o transformari sufletesti, morale, comportamentale suferite de personaje in evolutia lor
o evolutia raporturilor dintre personaje
o mijloace de investigatie psihologica
o este inspirata din trecutul istoric
o se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea autorului
o are ca tema evocarea artistica a unei perioade din istoria nationala, locul si timpul actiunii fiind precizate
o subiectul prezinta intamplari care au ca punct de plecare evenimente consemnate de istorie
o personajele au numele, unele trasaturi si actiuni ale unor personalitati istorice
o aparitia brusca a unui element misterios, inexplicabil, care perturba ordinea fireasca a realitatii
o nelinistea si spaima personajelor, care se straduiesc sa inteleaga ce se intampla si sa gaseasca o justificare a evenimentelor
o nici o explicatie nu se dovedeste pana la urma pe deplin satisfacatoare
o alternanta celor doua planuri : real si ireal pe tot parcursul naratiunii
o disparitia limitelor de timp si spatiu
o intretinerea tensiunii epice
o finalul ambiguu
o ezitarea eroului si a cititorului de a opta pentru o explicatie a evenimentelor
Pristanda - numele personajului este luat de la un joc moldovenesc în care se bate pasul într-o parte si-n alta fara sa se porneasca niciunde, aratând siretenia lui, ce simte ca adversarul de azi poate fi prefectul de mâine.
este ramolit, caracterizându-se prin ticuri verbale si automatisme: "tilinc, tilinc", hodoronc-tronc", "zdronca, zdronca"
cultura - prin prelectiuni populare organizate de acestia, pentru educarea maselor;
domeniul limbii -
T. Maiorescu propune sa se scrie în limba româna cu ortografie fonetica si nu etimologizanta; ortografie fonetica - se pronunta asa cum se scrie;
T. Maiorescu s-a pronuntat în ceea ce priveste neologismele într-un articol din 1881 - Neologismele; el arata ca acolo unde în limba româna exista pe lânga cuvântul slavon un cuvânt de origine latina trebuie îndepartat cel de origine slavona si pastrat cel latin; Ex: vom zice binecuvântare si nu blagoslovenie; bunavestire si nu blagovestenie; Acolo unde lipseste din limba un cuvânt si trebuie neaparat introdusa o anumita idee vom împrumuta din limbile neolatine, în special din franceza si italiana.
domeniul literaturii - cel mai important studiu al criticului T. Maiorescu este cel din 1872 - Directia noua în poezia si proza româneasca; în acest studiu, prezinta situatia poeziei si a prozei românesti de pâna la el, în acelasi timp sesizând aparitia unui "om al timpului modern", Mihai Eminescu. Îl numeste pe Vasile Alecsandri «cap al poeziei noastre în generatia trecuta», afirmând despre «pasteluri ca sunt o podoaba a literaturii române».
trecerea de la romanul rural la cel citadin, la literatura analitica;
preocuparea pentru problematica intelectualului;
trecerea de la poezia epica, cultivata de exemplu de George Cosbuc, la o poezie care cultiva simbolul, subiectivismul extrem;
epicul va tinde spre o creatie obiectiva (vezi cazul lui Rebreanu).
Curente postromantice: simbolismul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul.
Teoreticianul modernismului a fost criticul literar Eugen Lovinescu; revista si cenaclul "Sburatorul".
Teoria sincronismului
Teoria formelor fara fond este sustinuta de catre criticul Eugen Lovinescu.
Autonomia esteticului (esteticul trebuie disociat de alte valori cum ar fi eticul si etnicul).
