Suport de curs pentru examenul de bacalaureat - subiecte de tipul al iii-lea - nuvela realist – psihologica moara cu noroc de ioan slavici

NUVELA REALIST – PSIHOLOGICA

MOARA CU NOROC

de Ioan Slavici

Ioan Slavici(1848-1925) face parte din Epoca Marilor Clasici (alaturi de Eminescu, Creanga, Caragiale.

Opera – nuvele, romane (In razboi, Mara), teatru, memorii

Nuvelele lui Slavici sunt caracterizate prin tematica variata: evocarea satului transilvanean cu mentalitatea si viata sociala (Gura satului, Padureanca); rolul intelectualului in luminarea oamenilor (Budulea Taichii, Popa Tanda), procesul de dezumanizare in goana dupa bani (Moara cu noroc, Comoara).

In nuvele, Slavici este reflexiv si moralist, sanctionand fara crutare, potrivit unei teze morale, lipsa masurii, a cumpatului, a stapanirii de sine („In stapanirea de sine consta vietuirea morala si libertatea vointei omenesti”)

In „Moara cu noroc”, Slavici urmareste, cu ajutorul analizei psihologice, efectul pe care il are patima banului asupra unui om care are un fond cinstit.

Avand ca principal mijloc de expresie analiza psihologica, accentul cade pe realizarea personajelor. Nuvela apartine curentului realist prin: zugravirea mediului social, crearea de tipologii umane complexe, realitatea este infatisata obiectiv si din perspectiva auctoriala (prin aceasta Slavici fiind un precursor al lui L. Rebreanu), autor – omniscient, omnipotent, ubicuu.

Nuvela este specia epica in proza, cu actiune mai ampla decat a povestirii, conflict consistent si personaje puternic individualizate. Actiunea consta dintr-o intriga puternica cu un conflict sustinut, materializata intr-o compozitie riguroasa,coerenta dar concisa , care focalizeaza, de regula, asupra unui personaj principal si are ca scop caracterizarea acestuia.

Nuvela psihologica se individualizeaza prin tipul de conflict,insistandu-se asupra celui interior, pe schimbarile caracteriale si comportamentale ale personajului, pe devenirea acestuia, dictata de un mediu nepropriu individului, descrisa in maniera tipic realista, “ca felie de viata”, “dosar de existenta”.

Este tratata parvenirea individului intr-o societate pentru care nu este pregatit, pe care doreste sa o inteleaga si sa i se integreze, acte in care esueaza, totodata dezumanizandu-se treptat.

Analiza starilor constientizate ale personajului ne conduce spre cheia in care este indicat sa fie lecturata o astfel de nuvela. Frica, obsesia banului, alienarea, erosul, fiecare dintre acestea ar putea constitui tema operei, in functie de perspectiva lectorului.

Slavici este un autor moralist, iar tema aceasta ii ofera prilejul de a analiza sufletul uman din perspectiva incalcarii legii nescrise a comunitatii rurale, potrivit careia cinstea si linistea sufletului reprezinta elementele esentiale ale fericirii individului – abaterea de la aceasta lege atrage intotdeauna pedeapsa divina.

“Moara cu noroc “ a aparut in anul 1881, fiind inclusa in “Novele din popor”, volum care a dat in literatura romana un exemplu de scriere totodata traditionalista si realista. Poate fi privita si ca o ilustrare a notiunilor teoretice sustinute de Titu Maiorescu si Junimea(“are specific national, este autentica”).

Din punctul de vedere al autorului, se incadreaza perfect in opera acestuia, deoarece este inca o dovada a crezului moralist al lui Slavici, o pledoarie pentru viata linistita si cumpatata, de refuz al parasirii unei ordini prestabilite, deoarece astfel de actiuni vor fi pedepsite de Destin.

Tema nuvelei, dezumanizarea provocata de obsesia banului poarta, deci, valori etice si psihologice, dorind sa demonstreze ca dorintele de imbogatire / parvenire duc la declinul moral si spiritual al individului;in locul acestora este recomandata, in maniera conservatoare, “linistea colibei”.

Titlul este un toponimic. Acesta denumeste spatiul in care se implineste destinul personajelor pedepsite pentru ca au incalcat norma morala.

Hanul numit „Moara cu Noroc' este o rascruce, un loc deschis invaziei raului, purificat, in final, prin foc. Adevarat „personaj' al nuvelei, hanul devine, la sfarsit, o „moara' a Nenorocului, a ghinionului

Compozitia nuvelei cuprinde 17 capitole, desfasurandu-se in ordinea cronologica a conflictului dramatic puternic ai carui protagonisti sunt coplesiti de un destin tragic.

Unitatea este clasica (constructie simetrica = comparabil cu Rebreanu), data de cuvintele batranei (mama Anei) cu care se deschide si se inchide nuvela. Sunt doua replici-sentinta ale batranei, simbol al experientei de viata si al mentalitatii traditionale. (structura simetrica: incipit = final) Cele 17 capitole sunt integrate de cuvintele rostite de batrana la inceputul si la finalul operei: '- Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit' si '- Se vede c-au lasat ferestrele deschise [] Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat'. Conflictul social si psihologic se desfasoara intre aceste doua norme etice, reliefand un destin tragic previzibil aflat in chiar profunzimile sufletului omenesc.

Subiectul este construit clasic,organizat pe momentele subiectului ,insa evitand liniaritatea, actiunea dezvoltandu-se pe mai multe planuri in maniera romanesca,in prim-plan fiind plasat un personaj a carui evolutie va fi urmarita pe parcursul operei. Interesant de urmarit este jocul de alternanta a conflictelor interior si exterior, acestea potentandu-se reciproc.

Momentele subiectului

Expozitiunea – actiunea este plasata in spatiu geografic precis (Ardeal) la Moara cu noroc, asezata in valea dintre doua drumuri (motivul hanului - loc al pierzaniei). Ghita, eroul nuvelei, cizmar modest si sarac, hotaraste sa ia in arenda carciuma

Intriga: aparitia la Moara cu noroc a lui Lica Samadaul, stapan temut al acestor locuri, un adevarat geniu al raului, un demon activ.

Desfasurarea actiunii: - Ghita intra in mecanismul necrutator al afacerilor necinstite ale lui Lica; se va instraina de familie, de Ana care, simtind ca Ghita este legat de Lica, „simti tragere de inima” pentru acesta; Ghita depune marturie falsa la procesul legat de omorul si jaful din padure salvandu-l pe Lica, in timp ce Saila Boarul si Buza-Rupta sunt osanditi pe viata; eroul hotaraste sa-l denunte pe Lica si ia legatura cu Pintea (jandarmul); pentru a-i oferi probe, acesta o arunca pe Ana drept momeala in aceasta cursa;

Punctul culminant – manat de gelozie, Ghita se intoarce la Moara si isi ucide sotia.

Deznodamantul – Raut il omoara pe Ghita, apoi da foc Morii; Lica alearga in disperare, pe timp de furtuna; de teama de a nu fi prins de Pintea, se sinucide sfaramandu-si capul de un stejar.

Slavici este cel care deschide seria scriitorilor ardeleni (Agarbiceanu, Rebreanu, Titus Popovici) in directia realismului social. El isi propune sa realizeze un tablou real si autentic al satului ardelenesc. Proza sa are ca trasatura esentiala spiritul moralizator;

La eroii lui Slavici gasim alta origine a dorintei de inavutire; aflata in mecanismele dupa care functioneaza satul: pentru taran, averea este echivalentul prestigiului si al onoarei, ea dand echivalentul muncii si al stradaniei sale de gospodar, este un criteriu al valorii umane.

Problema setei de inavutire, deci a dorintei de ascensiune sociala se pune la eroii lui Slavici in raport cu firea acestora si cu morala;

In „Moara cu noroc„ apare aceeasi idee a banilor nemunciti intr-o serie de fapte care duc la ciocnirea dramatica a mai multor caractere si la moartea tragica a eroilor.

Universul operei prezinta o actiune care se desfasoara pe momente, complicandu-se progresiv.

Nuvela se deschide cu un preambul gnomic (in care cuvintele atribuite soacrei lui Ghita exprima conceptia morala a autorului): „Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit'.

Rostite la modul premonitor de catre un personaj reprezen­tand experienta si intelepciunea vietii, aceste cuvinte stau la baza intregii actiuni, fixand destinul personajelor in functie de respectarea sau nerespectarea lor. Cel care ar trebui sa le ros­teasca in final, ar fi Ghita, a carui moarte le confera si rol tes­tamentar: „ O gnomie care ni se infatiseaza - la inceput - ca prevestire, pentru ca, in final, sa constatam ca ea joaca si rol de cod, adica de testament' (C. Crisan).

Ghita (cizmar intr-un umil sat transilvanean), se hotaraste sa renunte la „linistea colibei', pe motivul saraciei oamenilor, care umblau toata saptamana in opinci sau desculti, iar in du­minicile ploioase isi duceau cizmele in mana, pana la biserica. Afland despre arendarea carciumei de la Moara cu Noroc, se hotaraste sa se mute acolo.

Batrana (soacra lui Ghita) este insa reticenta, de teama ca, ispitind norocul, l-ar putea supara: „si ma tem ca nu cumva, cautand acum la batranete un noroc nou, sa pierd pe acela de care am avut parte pana in ziua de astazi'

Totusi, de dragul copiilor sai, Batrana accepta sa-i urmeze cu inima deschisa, spre a imbuna sansa: „cu toata inima, cu tot sufletul, cu toata dragostea mamei care incearca norocul copilului iesit in lume.'

„Norocul' devine astfel laitmotivul nuvelei si schimba­toarele lui fete vor insoti destinul personajelor, pana la modi­ficarea totala din final.

Acesta ar fi primul capitol al nuvelei, cuprinzand expoziti-unea si intriga (hotararea lui Ghita de a parasi spatiul protec­tor al „colibei' sale si de a se muta la han). Noul spatiu existential al familiei este o fosta moara, asezata la rascrucea drumurilor care duceau spre Ineu, intr-o pustietate.

Aici va veni Ghita, impreuna cu Ana, Batrana si cei doi copii si va incepe sa munceasca, facand ca locul sa para „binecuvantat'. Intreaga saptamana, hanul era plin de drumeti, iar sambata, carciumarul isi numara banii si era multumit de norocul care i se daduse.

Lucrurile merg bine, iar hanul isi pastreaza ipostaza be­nefica, pana la sosirea lui Lica Samadaul, personaj demonic, hot si ucigas, care-i impune carciumarului sa-i devina com­plice: ”Nu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni in afara de mine sa nu stie.'

Ana banuieste ca Lica este „om rau si primejdios' si-si atentioneaza sotul, dar Ghita stie ca nimeni nu poate ramane la han fara voia lui Lica; el accepta pactul cu diavolul pentru ca dorea sa se faca „om cu stare': „Iar Ghita voia cu tot dinadinsul sa ramaie la Moara cu Noroc, pentru ca-i mergea bine'

Fire slaba si oscilanta, Ghita va fi dominat de forta malefica a Samadaului: primeste de la Lica sase porci (despre care stia ca sunt furati), ii imprumuta bani, il gazduieste intr-o noapte cand este pradat arendasul (si cand Lica pleaca si se intoarce la han imbracat femeieste); la judecata, se trezeste spunand ceea ce vroia Lica, salvandu-1. Eroarea carciumarului isi are izvorul in permanenta oscilare intre bine si rau; ar dori sa-1 dea pe Lica pe mana jandarmu­lui Pintea, dar nu poate renunta la mirajul castigului: „Dar Ghita nu voia sa plece, nu-l lasa inima sa paraseasca locul in care in scurt timp putea sa se faca om cu stare'. Asa se face ca, primind de la Lica bani furati spre a-i schimba, Ghita ii duce lui Pintea, dar nu-i spune ca jumatate din ei sunt ai sai.

Pe masura ce trece timpul, iar banii se inmultesc, Ghita este tot mai dornic de imbogatire: amana aducerea dovezilor in mana jandarmului, ba chiar se gandeste sa fuga in lume ca sa-si salveze aceasta neasteptata avutie; totodata, spaima ca Lica ar putea veni sa-1 prade si imaginea femeii ucise de Samadau in padure, ii sfasie fiinta.

Aceasta ar fi, in linii generale, desfasurarea actiunii (capi­tolele II-XV). Capitolul al XVI-lea prezinta izbavirea, prin moarte, a celor care incalcasera norma morala. De Paste, Ghita si Ana raman la han, in timp ce Batrana pleaca, impreuna cu copiii, la niste rude, la Ineu. Intentionand sa-1 predea pe Samadau, carciumarul il lasa singur cu Ana, plecand sa-1 anunte pe Pintea.

La intoarcere, simtind ca i s-a pus „ceva' „ de-a curmezisa in cap', Ghita o injunghie pe Ana, cuprins de remuscari ca Dumnezeu nu i-a dat, la timp, gandul cel bun (punctul culmi­nant).

Samadaul (care se intorsese sa-si ia serparul uitat la han), ii porunceste lui Raut sa-1 impuste pe Ghita si sa incendieze hanul. Urmarit de Pintea, Samadaul isi zdrobeste capul de un copac.

Deznodamantul este pregatit de momentul in care Batrana pleaca la rude „singura cu copiii, singura si mahnita pana in adancul inimii.'

La intoarcere, ea nu gaseste decat zidurile afumate ale ha­nului si gramezile de praf si cenusa din care ieseau oasele celor care fusesera Ghita si Ana. Acum, imaginea celor cinci cruci si cuvintele Batranei („dar asa le-a fost data!') se proiecteaza simbolic peste intreaga acti­une.

Imaginea finala a femeii care-si ia nepotii si pleaca (spre a-i salva din spatiul malefic) este incurajatoare: s-ar putea crede ca, intr-o lume care respecta norma morala, acestia vor avea un alt destin. Complexitatea epica a nuvelei consta in profunda cunoastere a sufletului omenesc, urmarit in toate meandrele lui: omul se afla in puterea unui destin venit din profunzimi, din subcon­stientul sau - forta oarba si distrugatoare care-1 va conduce spre framantari si nefericire.

Subiectul nuvelei se organizeaza in jurul conflictului central care este unul psihologic: lupta sfasietoare care se da in su­fletul lui Ghita intre patima imbogatirii si fondul lui initial cinstit.

Prabusirea morala a lui Ghita este infatisata in mod gradat, cu oscilatii intre visul imbogatirii si chinul remuscarii, cu mis­cari sinuoase care antreneaza profunzimi sufletesti nebanuite. O alta caracteristica a speciei o constituie relieful pe care-1 capata personajele centrale. Personajele sunt realiste, dar accentul nu cade pe trasaturile lor de caracter, ci pe drama existentiala pe care o parcurg.

Conflictele nuvelei isi au punctul de plecare in acest episod; se contureaza atat cel exterior intre Ghita si Lica, cat si cel interior, al constiintei carciumarului.

Setea de inavutire isi pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita, care este vazut intr-o continua evolutie, indepartandu-se de familie si luand parte la afacerile necurate ale Samadaului care exercita o dominatie fascinanta asupra hangiului. Pe rand, arendasul hanului este jefuit si batut, o femeie in doliu si copilul sau sunt omorati , iar toate drumurile par sa duca spre Lica, pe urmele caruia se afla de mult timp jandarmul Pintea. Lica il manipuleaza pe Ghita in asa fel incat acesta este de acord ca Ana sa il insele. Cand realizeaza gravitatea faptelor, merge la Pintea cu gandul de a-l demasca pe Lica, ceea ce si face.

Conflictul interior dicteaza afirmarea celui exterior , stadiul in care se afla Ghita il face pe acesta sa isi doreasca o confruntarea cu Lica.

Totusi, cel care va cadea in propria cursa va fi Ghita, care,atunci cand se intoarce la han o omoara pe Ana pentru fapta necugetata de a se fi aruncat in bratele Samadaului, iar apoi este omorat de Raut,omul samadaului.

. Pentru a dramatiza scena si a accentua ideea de final grandios, autorul se foloseste de metafora focului purificator care cuprinde moara, stergand urmele faradelegilor.

Astfel, toate conflictele romanului se termina, se mistuie in foc alaturi de protagonisti, lasand loc cortinei, vocii naratorului care prezinta deznodamantul cu valoare de sentinta finala, data prin batrana, care, contempland scena dezastrului, afirma:”asa le-a fost data”.

Personajele lui Slavici sunt bine conturate, veridice, rotunde (dupa M. Forester),fiind rezultate ale propriilor fapte, actiuni si ganduri,actionand liber, neconstranse decat de forta destinului.
Personajul asupra caruia focalizeaza lentila moralista a lui Slavici este Ghita, care, impreuna cu sotia sa, Ana si Lica Samadaul formeaza “triunghiul nefericirii”.
In conturarea protagonistului se reunesc doua perspective esentiale: realismul psihologic (evolutia personajului) si clasicismul (viziunea de ansamblu care priveste destinele personajelor), rezultatul fiind un personaj individualizat.
Este urmarita decaderea omului care isi paraseste mediul natal in cautarea bogatiei, a aceluia care din bun gospodar se transforma in impatimit de bani,pentru care e gata sa renunte la valorile morale, refuzand sa vada ca de fapt, bogatia lui era “linistea colibei”. Indepartarea de nevasta, copii, il fac sa se trezeasca singur, coplesit de regrete, de sete de razbunare, de manie, sentimente care, inevitabil ,duc la crima.
Aceste stari au fost induse de Lica Samadaul, personaj demonic, aflat in relatie de dependenta cu Ghita, conducandu-l pe acesta pe drumul pierzaniei.
Ana,care era ‘prea tanara, prea asezata,prea blanda”, reprezinta un personaj-barometru fata de atitudinea lui Ghita, ea fiind sensibila la modificarile starii acestuia si evoluand paralel cu el in directia nefasta.
Pentru a-si contura personajele, Slavici se foloseste de toate tipurile de caracterizare, atat directa (de catre narator, alte personaje, autocaracterizare), cat si de cea indirecta, prin fapte, vorbe, ganduri.
Slavici apeleaza la caracterizarea directa atunci cand sugereaza inca de la inceputul nuvelei trasaturile dominante ale lui Lica. Samadaul,”porcar si el, dar om cu stare care poate sa plateasca grasunii pierduti ori furati […] e mai ales om aspru si neindurat […] care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales pe cei rai”, de teama caruia tremura toata lumea si care “stie sa afle urechea grasunului pripasit chiar si in oala de varza”
Desi exercita asupra Anei o dominatie fascinanta, Lica este caracterizat in mod direct de Ana ca fiind “om rau si primejdios”. Ana isi avertizeaza sotul ca Samadaul este periculos, fapt ce “se vede din ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii.”
Tot Ana este cea care la un moment dat observa o diferenta intre Lica si Ghita, contribuind la caracterizarea amandurora:”Tu esti om ,Lica, iar Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa.”
Modalitatea principala in observatia psihologica intreprinsa de Ghita este introspectia, autoanaliza. Cand cade in patima banilor, isi da seama ca este o fire slaba,autocaracterizandu-se: ”asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?!”
Caracterizarea indirecta - se regaseste pe tot parcursul operei, rezultand, in primul rand, din faptele personajelor.
Astfel,om harnic si cinstit,la inceput Ghita ia in arenda hanul Moara cu noroc, deoarece isi dorea sa agoniseasca atatia bani incat sa angajeze vreo zece calfe carora sa le dea el de carpit cizmele oamenilor. Treptat, el este atins de patima banilor care ii va oferi de altfel si un sfarsit tragic.
Faptul ca isi cumpara pistoale de la Arad, ca isi mai angajeaza o sluga, pe Marti, “un ungur nalt ca un brad” si doi caini indica incertitudinea si nesiguranta care il domina dupa ce relatiile cu Lica Samadaul se complica din ce in ce mai mult.
Gandurile lui Ghita privitor la faptul ca pentru prima oara isi dorea sa nu fi avut nevasta si copii, sa nu fi fost legat de nimic si sa fi putut risca pentru a castiga mai mult sunt un prim indiciu al transformarii lui Ghita intr-un impatimit.
Atunci cand isi da seama de gravitatea situatiei in care ajunge, Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase: “iarta-ma, Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului.”
Pe masura ce petrece mai mult timp la Moara cu noroc si are un mai mare contact cu Lica Samadaul, relatiile lui Ghita cu familia sa devin din ce in ce mai reci si mai tensionate. Ana observa ca barbatul ei este ingandurat, se instraineaza de ea si de copii, ajunge “mai de tot ursuz”, nu mai zambeste ca inainte si se “manie” foarte usor.
Chiar si mediul influenteaza caracterul personajelor: asezata intr-o vale, Moara cu noroc este inconjurata de locuri rele.
Chiar numele sugereaza un topos negativ, idee sustinuta de mentalitatea rurala (“la moara dracii macina sufletele”), iar alaturarea calificativului”cu noroc” nu face decat sa il amageasca amarnic pe cel care vrea sa infrunte intelepciunea colectivitatii.
Hanul devine simbol al imbogatirii si va exercita influente negative asupra lui Ghita in acelasi mod in care o va face Lica Samadaul, devenind mediul propice pentru un impatimit al banilor.

Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea realizandu-se la persoana a III-a de catre un narator omniscient si omniprezent.

Modalitatile de expunere sunt folosite variat, pentru a sugera gama variata de stari si pentru a focaliza asupra aspectelor care intereseaza.
Stilul este imprimat de oralitatea ardeleneasca , asemanator lui Creanga ,mult mai cenusiu insa,la fel ca pusta aradeana, fara savoare, ci doar sters, “sarac,cu repetarea acelorasi cuvinte in interiorul acelorasi fraze”(T. Vianu), urmarind ritmul vorbirii.
Realizata in maniera realista, cu accente clasice, opera retine atentia prin complexitatea sa, fiind desemnata de G. Calinescu drept “nuvela solida cu subiect de roman”,dar si personaje pregnant conturate, dar,mai ales, in maniera tipica pentru Slavici :includerea ideii moralizatoare, nuvela capatand valoare de parabola a cumpatarii.

Caracterizarea principalelor personaje ale acestei opere, ar putea porni de la preambulul nuvelei: „Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea coli­bei tale te face fericit'.

Cel dintai dintre personaje este Batrana (mama Anei) simbolizand intelepciunea si cumpatarea; ea este purtatoarea mesajului nuvelei, iar semnificatia cuvintelor rostite in deschi­derea actiunii este profunda: omul sa fie multumit cu ceea ce are, caci nu exista bogatie mai mare decat chibzuinta, adevarul si omenia. Modesta si discreta in relatia cu Ghita si cu Ana, le accep­ta hotararea din iubire materna, cu toate ca plecarea din satul ei o doare. Avand o solida experienta de viata, Batrana are intuitia pe­depsei pe care o va primi Ghita, pentru ca incalcase norma morala: de Paste, cand pleaca la rude, Batrana era „mahnita pana in adancul inimii', de parca ar fi auzit glasul de clopot funest al destinului. Ardoarea cu care o saruta, repetat, pe Ana „ ca si cand s-ar desparti pe veci de dansa ' ca si carciuma care i se pare a fi intunecata si pustie, prevestesc finalul tragic. Asemenea altor femei din popor, Batrana crede in destin, iar ultimele ei cuvinte explica ceea ce s-a intamplat, prin pre­destinare: „Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data '.

Ghita este un personaj complex; el s-ar putea incadra in tipologia omului care si-a pierdut omenia. Atata timp cat traieste in „linistea colibei' sale, cizmarul se simte neimplinit, ca si cand, din cele doua jumatati posi­bile ale sufletului sau, aici s-ar manifesta numai una. Solutia o constituie cautarea unui alt spatiu in care sa se implineasca intregul: din aceasta pricina, in prima perioada a sederii la carciuma, Ghita simte ca, pentru el, aceasta era „cu noroc'. Multumirea nu dureaza insa decat pana la sosirea lui Lica Samadaul - personaj demonic si straniu care exercita o influ­enta puternica asupra carciumarului. Demonia celui dintai trezeste setea de bani in apele adanci ale sufletului lui Ghita („Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii'), atragandu-l in spatiul intunecat al crimelor Samadaului. Explicatia acestei schimbari ar putea fi cautata tot in pre­ambulul gnomic, conform caruia, intr-o anumita lume, cumpatarea si ordinea existentiala constituie o „cupola' protectoare. Iesit de sub influenta ei benefica, Ghita va trece prin toate cercurile instrainarii: se indeparteaza de Ana, de copii si de el insusi, ascultand doar de poruncile propriului subconstient: „Ar fi voit sa mearga la ea, sa-i ceara iertare si sa o impace, dar nu putea; era in el ceva ce nu-l lasa'. Aceasta forta oarba care ajunge sa-i modifice destinul, va da nastere unui acut sen­timent de neputinta: „Ei! Ce sa-mi fac? () Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?'.

In numeroase scene, autorul analizeaza starile sufletesti ale lui Ghita, sfasierea lui intre moral si amoral, sfarsita numai in moarte. Bunaoara, atunci cand Lica ii cere toti banii (promitand ca-i va inapoia daca va trai), Ghita este cuprins de o furie neputin­cioasa („ii era de parca-i seaca sangele din vine'), rezumand, intr-o fraza, intreaga sa drama existentiala, puternicul senti­ment al neimplinirii: „Mi-ai luat linistea sufletului si mi-ai stricat viata'.

Atunci cand Lica (adus in fata judecatorilor) ii invinuieste pe doi dintre oamenii sai, Ghita traieste, la modul acut, con­flictul dintre adevar si minciuna: desi „era patruns de nevi­novatia lor', carciumarul il sustine pe Lica, de teama ca alt­fel familia sa va avea de suferit.

Tot asa, in scena uciderii Anei, tensiunea acumulata in sufletul lui Ghita, alienarea (instrainarea) si ura impotriva Samadaului rabufnesc din adancurile intunecate in care dospi­sera devenind dominante: cel care porunceste este subconstien­tul lui Ghita, care ii intuneca ratiunea („Simt numai ca mi s-a pus ceva de-a curmezisa in cap si ca nu mai pot trai, iara pe tine nu pot sa te las vie in urma mea').

Drama personajului provine din lupta care se da intre cele doua Jumatati' ale fiintei sale: una care il ispiteste la compli­citatea cu Lica, iar cealalta - care ii trezeste remuscari adanci.

Scaparea nu va fi posibila decat in moarte; si cum Ana re­prezenta amintirea a ceea ce fusese luminos si bun, Ghita o ucide, omorand astfel reminiscenta a ceea ce fusese el insusi candva. Greselile lui atrag insa pedeapsa destinului (al carui „instru­ment' devine Lica) si Ghita este impuscat. Personajul central al nuvelei este caracterizat prin mai multe mijloace: prin faptele si vorbele sale, prin mediul in care traieste, prin opiniile altor personaje, dar, mai ales, prin analiza psihologica.

Spre deosebire de scriitorii dinaintea lui, Slavici nu impune personajelor o comportare rigida, dictata de prejudecati, ci le da libertatea de a se manifesta, in imprejurarile in care le pune viata, dupa propriile indemnuri, dupa imperativele sufletului lor. Ni se releva astfel, nu numai caractere gata formate, ci si felul in care ajung oamenii sa fie asa cum sunt. A creea personaje prin care sa arati ca, asupra predispozitiilor psihice innascute, societatea in care traiesc si intamplarile vietii lor exercita influente ce le transforma caracterul reprezinta pentru vremea lui Slavici o noutate in literatura romana si un punct avansat al aplicarii metodei realiste in arta literara.

Scriitorul pune accentul pe evolutia artistica a personajelor epice, acordand o atentie deosebita evenimentelor aflate in legatura directa cu personajele, precum si interventiei lor nemijlocite in desfasurarea intamplarilor.

Slavici nu infrumuseteaza cu nimic viata personajelor sale, fiind un observator fara partinire, cu spirit realist desavarsit. In conceptia autorului viata fiecarui personaj este vazuta ca un destin propriu, care oricum se va implini. De aceea el nu se simte in nici un fel obligat sa explice nimic, ci numai sa descrie cat mai fidel intamplarile ce il imping pe fiecare personaj pe drumul destinului (“simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data”). Definitorie pentru arta realizarii personajelor la Slavici este o mare putere de interiorizare. Aceasta a facut ca eroii sai sa fie infatisati in zbuciumul lor launtric, nu numai in manifestarile lor exterioare. Originalitatea artei portretistice consta in faptul ca personajele au insusiri numeroase, pozitive si negative, cu vointa si slabicini, se comporta asemeni unor fiinte reale. Desi portretul fizic este concis, redus la esential, accentul cade pe adjectivele cu rol de epitet caracterizator (“Ana era inteleapta si asezata… Ana era tanara si frumoasa, Ana era frageda si subtire, Ana era sprintena si mladioasa”).

Scriitor obiectiv, Slavici da o mare atentie felului in care se exprima personajele. Dialogurile, fiind reflectari ale intimitatii omului, au o mare putere de caracterizare psihica. Remarcabile sunt insa si expresiile, zicatorile si proverbele.

Rezumat pe capitole

Capitolul I Soacra lui Ghita, mama Anei, isi spune parerea in legatura cu intentia de a lua in arenda o carciuma de langa Ineu, Moara cu noroc. Ea crede ca e mai bine sa ramana la locul lor, insa spune ca este decizia lor nu a ei. Dupa aceasta discutie Ghita hotaraste sa arendeze carciuma.

Capitolul II Carciuma este un loc unde se castiga bine deoarece orice drumet ce trece prin zona se opreste acolo pentru a bea un pahar sau sa stea la vorba. Clientii carciumei erau foarte multumiti pentru ca nu erau tratati ca niste straini, ci ca membri ai unei familii.

Capitolul III Intro zi sosi la Moara cu noroc Lica Samadaul, “un om ca de treizeci si sase de ani, nalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc”. Samadaul era de fapt o porecla, insemnand “cel ce are grija de turmele de porci date porcarilor”. Era un “om aspru si neindurat”. Ana este fascinate de Lica, iar Ghita ii cere sa-I spuna ce se intampla de obicei pe la carciuma.

Capitolul IV In urma vizitei lui Lica, Ghita isi cumpara doua pistoale, ia o a doua sluga si doi caini pe care ii invata sa fie rai. Tot din aceasta pricina el isi schimba si atitudinea, devenind mai rece, mai violent. Lica ii cere intr-una din zile, printr-un porcar sosit cu turma la Moara, sa dea mancare si bautura porcarilor sai, si sa-si opreasca drept rasplata cinci porci. Ghita il refuza la inceput dar cazu in final de accord. Cand vru sa-si opreasca porcii porcarii ii spusera ca nu au primit ordin de la Lica sa ii dea.

Capitolul V Lica Samadaul impreuna cu doi tovarasi se apropie intr-o seara de carciuma pe un drum laturalnic, insa este simtit de cei doi caini ai lui Ghita, pe care reuseste sa-i imblanzeasca. na trimite pe Laie, sluga, sa stea ascuns in spatele unor rachiti, pentru a putea da de stire daca se intampla ceva rau. Samadaul ii da lui Ghita insemnele turmelor de porci, bucati de piele pe care le prinde la urechile porcilor, deosebite ca forma. Ii cere sa observe deplasarile turmelor si sa-l informeze despre ele. Dupa care ii ia o parte din bani, amenintand ca daca nu ii da nu-l va lasa sa stea la Moara.

Capitolul VI Ghita primeste de la Lica sase porci, niciunul purtand ionsemnele Samadaului. In timpul unei vizite la carciuma Lica il intreaba pe Ghita cand are sa vie arendasul evreu dupa arenda. Profitand de sosirea unor lautari, Lica ii pune sa faca ce stiu ei mai bine si danseaza cu Ana, facandu-l gelos pe Ghita.

Capitolul VII Ghita se imprieteneste cu un jandarm de la Ineu, Pintea, “om scurt si indesat, cu ochii mari, cu umerii obrajilor iesiti si cu falcile late, cu mustata tunsa si cu o taietura pe frunte, dar mai presus de toate om asezat si tacut la fire”. Lica ramane peste noapte la Moara, iar Ghita, trezit de latratul cainilor priveste afara si vede apropiindu-se o femeie. Trezit din nou de caini el priveste iarasi afara si vede aceeasi femeie insotita de un barbat, departandu-se de Moara. Sosit la carciuma, Pintea ii spune lui Ghita ca arendasul a fost batut de nu “se mai poate pune pe picioare”. Totodata ii marturiseste ca si el a fost in gasca de talharii a lui Lica, inainte de a deveni jandarm. Dupa care pleaca cu Ghita si cele doua slugi ale sale, Laie si Marti, la Ineu pentru cercetari asupra jafului.

Capitolul VIII In absenta lui Ghita la bar soseste o femeie alaturi de fiul ei in varsta de cinci ani. Discurand cu feciorul Ana afla ca tatal acestuia se sinucisese in urma cu trei saptamani, si ca femeia ar avea turme de porci in padurile de pe langa Moara cu noroc. Feciorul discuta cu vizitiul si-i spune ca banuieste o legatura intre Lica si femeie, ca unul fura bijuterii si ca celalalt le vinde.

Capitolul IX La Ineu Ghita si slugile sale sunt anchetati de catre comisar, care afla de la Marti ca Ghita are insemnele turmelor lui Lica, ca a primit porci de la acestia si ca l-a vazut intr-o seara discutand cu Lica, Raut, Buza-Rupta si Saila Boarul despre arendasul ce fusese jefuit. Le mai spune ca dupa aceea Saila si Buza-Rupta au plecat spre Ineu, Lica ramanand la carciuma pana dimineata. Pe la miezul noptii el auzii cainii si iesi sa vada cine e, afland apoi ca era Raut alaturi de o femeie. Dupa o vreme el auzi iar cainii si il vazu pe Raut plecand alaturi de femeie. Marturia lui Ghita difera de cea a slugii sale, el spune ca nu Ghita era alaturi de femei si ca cei doi au plecat la curt timp dupa ce sosisera, pe la miezul noptii. Pintea ii aduce lui Lica o servitoare, pe Uta, ce primise ordin sa-l spioneze pe Lica. Intorcandu-se la Mara Pintea, Uta si doi jandarmi descopera o caruta fara cal si un copil omorat de o lovitura in cap. Fiind geloasa pe Uta, Ana il invinuieste pe Ghita de complicitate la jefuirea arendasului.

Capitolul X Pintea gaseste cadavrul unei femei, ce murise sufocata, si cu mainile legate cu un bici, al lui Lica. Dupa aceea il gaseste pe unul din jandarmi, Hantl, impuscat si injunghiat, dar inca in viata, pentru scurt timp. Cutitul ar fi fost al lui Saila, iar la casa lui Buza-Rupta au gasit o parte din argintaria ce fusese furata de la arendas. Pintea il aresteaza pe Lica, iar acesta declara ca biciul era al sau, dar ca probabil il uitase la carciuma, si ca intradevar cutitul era al lui Saila. Lica a fost eliberat la interventia unui proprietar de turme de porci.

Capitolul XI Buza-Rupta, Raut si Saila sunt prinsi, iar la procesul ce are loc in Oradea Lica declara ca Raut a venit intradevar la carciuma, dar singur, pentru al instiinta cu privire la disparitia unor porci din padurea din Fundureni. El spune ca nu-si aduce aminte sa fi discutat vreodata despre arendas, si nici ca in noaptea jafului Raut si Saila sa fi plecat spre Ineu. Ii banuieste pe Saila si Buza-Rupta ca fiind autorii jafului si a crimelor. Pintea banuieste un complot si afirma in fata judecatorului ca el crede ca argintaria a fost pusa de altii in casa lui Buza-Rupta, si ca in trupul lui Hantl cutitul lui Saila ar fi fost intentionat lasat in rana. Buza-Rupta spune ca in perioada jafurilor el nu a fost la Ineu ci la Salonta, alaturi de Raut si Saila. Saila declara ca se intelese cu Raut sa fure o turma de la Fundureni si a plecat apoi in Salonta pentru a gasi comparator. Ghita afirma, ca si Pintea, ca nu-i crede pe Saila si Buza-Rupta vinovati. Prin decizia judeatorului Ghita si Lica sunt gasiti nevinovati, iar Saila si Buza-Rupta sunt condamnati la puscarie pe viata.

Capitolul XII Lica ii inapoiaza lui Ghita banii imprumutati si raspunzand la intrebarea carciumarului, spune ca banii sunt din cei furati de la arendas si de la femeie.

Capitolul XIII Ana participa alaturi de Ghita la numaratoarea banilor, printre care recunoaste hartia cu un colt rupt si hartiile noi pe care femeia ce fusese ucisa le avea asupra sa. Ana il intreaba pe Ghita de unde sunt banii, acesta spunadu-i ca intr-o zi va afla de provenienta acesotra, si pleca la Ineu unde ii vorbeste lui Pintea despre bani. Acesta ii cere sa ia de la Lica, ce urma sa schimbe banii furati de la arendas, orice suma, si sa faca schimbul al arendasul jefuit, pana cand va reusi sa anunte jandarmii de prezenta lui Lica la carciuma, cu bani la el.

Capitolul XIV Ghita isi vede sotia in preajma lui Lica, insa isi spune: ”Nu!de asta nu m-am temut niciodata si nu am sa ma tem nici acum”. Profitand de sosirea unor lautari Lica organizeaza o petrecere, Ana jucand de placere cu el. Ghita accepta ca jandarmii sa vina la carciuma si sa-l surprinda pe Lica cu banii de la jafuri la el. Dupa plecarea lui Ghita Ana ii spune Samadaului: “Tu esti om, Lica, iara Ghita nu-i decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa”.

Capitolul XV Lica pleaca de la Moara si este rugat de Ana sa o ia cu el, acesta refuzand. Pe drum Lica se adaposteste in biserica de la marginea satului Fundureni, unde isi aduce aminte ca a pierdut chimirul cu bani, si ca impotriva sa se face un complot.

Capitolul XVI Ghita, Pintea, Marti si inca doi jandarmi sosesc la Moara cu noroc si il vad pe Lica plecand. Pornesc toti dupa el, cu exceptia lui Ghita, care se duce la carciuma pentru a-si omora sotia. La Moara sosesc Lica si Raut care il impusca pe Ghita. Lica pleaca apoi spre Fundureni, spunandu-le lui Raut si lui Paun sa dea foc carciumii. Pe drum calul lui Lica oboseste, si Lica il paraseste. Lica este insa inconjurat de jandarmi si se sinucide izbindu-se cu capul de un pom. Ajungand la carciuma mama Anei isi spune ca totul se datoreaza unui fulger.

Capitolul XVII Dupa ce este stins focul, batrana pleaca alaturi de copii, spunand: “Simteam eu ca nu are cum sa iasa bine…”.

Pe parcursul operei Slavici acorda o mare atentie modului in care se exprima personajele, din simplele dialoguri purtate intre personaje putand fi distinse diferite caracteristici psihice ale acestora. “Prin creatia lui Slavici proza romanesca dobandeste o consolidare a dimensiunii realiste si o remarcabila deschidere spre psihologic.”