Schita
Cunoscut in deosebi ca dramaturg pentru comediile sale fara egal, Ion Luca Caragiale este in acelasi timp autorul volumului de proza scurta "Momente si schite", care prezinta intr-o viziune comica aspecte ale vietii societatii in care traia: scoala, familia, justitia, biroul functionarilor.
Una dintre schitele cunoscute ale lui Caragiale este si schita "Vizita", unde se transfigureaza artistic educatia primita de unii copii in unele medii instarite. Ideea de baza a textului este aceea a contrastului comic, dintre esenta si apartenenta, dintre parerile "sanatoase" ale mamei in lega 13513b13n tura cu educatia copiilor si comportamentul fiului sau, Ionel Popescu. Ideea de baza a textului este aceea a contrastului comic, dintre esenta si apartenenta, dintre parerile "sanatoase" ale mamei in lega 13513b13n tura cu educarea unui copil si rezultatul concret al acestuia.
Personajul prin intermediul caruia scriitorul dezvaluie un astfel de contrast este Ionel Popescu, unicul fiu al familiei Popescu, o familie instarita, cu pretentii, din inalta societate: tata "mare agricultor", iar mama, doamna Maria Popescu, este o femeie cu preocupari mondene, cu jupaneasa in casa.
Ca personaj principal, Ionel Popescu, este prezent in toate momentele subiectului, intra in relatie cu celelalte personaje, fiind caracterizat direct (de catre narator, alte personaje),cat si indirect (din fapte, atitudini, nume, mediul de viata, varsta, etc).
Fiind personaj de schita, portretul sau fizic si moral, este succint caracterizat, prin prezenta catorva trasaturi definitorii, pentru o categorie umana generala, ilustrand tipul copilului rasfatat si needucat.
Portretul fizic este realizat direct, prin narator, prin prezentarea a doua detalii semnificative: varsta (presupune nevinovatia) si vestimentatia (ideea de mediul familial, pretentiile familiei, rasfatul): "un copilas dragut de vreo 8 anisori", "imbracat ca maior de Rosiori, de mare tinuta".
O prima trasatura morala, in contrast cu parerea sanatoasa a mamei in legatura cu educatia copiilor este neastamparul copilului care se joaca cu lucruri nepermise, necajind jupaneasa umbland la masina de facut cafea, gata sa verse spirtul si sa aprinda casa. Baiatul nu se potoleste nici la insistentele jupanesei, nici ale mamei, ci doar cand are el pofta. Neastamparul se transforma in obraznicie, intrucat "poznele" lui Ionel transforma atmosfera prietenoasa de la inceputul vizitei in una tensionata si inospitaliera. Maiorul "sparge urechile" musafirului, obligandu-l sa intervina in potolirea lui si sa-i sugereze alt joc. "Copilasul dragalas" transforma salonul intr-un camp de batalie, atacand cu sabia scoasa tot ce intalneste in cale, "dand un racnet suprem de asalt" in fata jupanesei incarcata cu cafele. Fara sa ceara permisiune, ia o tigara din tabachera musafirului, pe care o fumeaza sub privirile admiratoare ale mamei si nedumerite ale musafirului, "Eu nu-l pot admira indestul". Mingea primita in dar devine ghiulea saltatoare in mana baiatului, lovind ceasca cu cafea care se varsa peste pantalonii musafirului, oparindu-l si patandu-i pantalonii. Seria de obraznicii pare a depasii interiorul locuintei, intrucat musafirul descopera dulceata in sosoni acasa si intelege motivul pentru care Ionel se intorsese din vestibul cu cheseaua goala.
Obraznicia ca trasatura definitorie este sugerata de limbajul copilului, care il tutuieste pe musafir, ii intrerupe replica, I se adreseaza cu gura plina "Dar tu de ce tragi?"
Rasfatul exagerat este sugerat atat de vestimentatia copilului cat si de multimea de jucarii aflate in dezordine prin colturile salonului "pe jos, pe mese, pe canapea, pe foteluri".
Chipul copilului prinde contur si de felul in care este vazut de cei din jur, astfel jupaneasa vede in el un pericol permanent, simtind nevoia sa strige dupa ajutor: "Sari conita! Tine-l conita!
Mama interpreteaza faptele copilului drept strengarii nevinovate si semne de desteptaciune, in fata carora trebuie sa te amuzi si sa nu uiti sa-l deochi "Nu stii ce strengar se face! Si destept".
"Sa-l vezi ce caraghios e cu tigara-n gura", "sa te prapadesti de ras, ca un om mare". Naratorul in ipostaza de musafir, are fata de copil o atitudine ce evolueaza de la simpatie la antipatie. Diminutivele de la inceputul naratiunii sugereaza simpatia cu care este privit copilul. Aceste cuvinte sunt inlocuite treptat cu termeni ironici: "maiorul", "d-le maior", ca si cum copilul ar fi suferit o maturizare brusca, ce duce la pierderea dragalaseniei. Naratorul scoate in evidenta contrastul dintre ceea ce vede mama in baiat si ceea ce este el in realitate: un copil de opt ani care imita comportamentul si vestimentatia adultilor si care este obisnuit sa faca numai ceea ce vrea. Daca atitudinea fata de Ionel este ironica, spre familie (mama) se indreapta atitudinea critica, vinovata de atitudinea copilului.
Prin nume, foarte frecvent in onomastica romaneasca, prin comportament si limbaj, Ionel ilustreaza tipul copilului rasfatat si prost crescut, inrudindu-se cu "marinerul" Goe, cu tanarul Georgescu si toti baietii de familie buna.
|
