"Scoica"
de Lucian Blaga
Poezia "Scoica" de Lucian Blaga face parte din volumul de poezii intitulat "Poemele luminii". Lucian Blaga preia si dezvolta o tema
de circulatie universala, si anume cunoasterea.
Poetul traieste intr-o lume
invaluita in mister iar scopul lui este de a tinde tot mai mult spre cunoastere
ca si stare existentiala. In poemul "Eu nu stivesc corola de minuni a lumii"
care deschide primul sau volum de poezii, Blaga face evident antagonismul intre
"lumina mea" si "lumina altora". Lumina altora este una rationala, este o
cunoastere imediata, in timp ce lumina poetului este potentatoare a misterului.
Poezia "Scoica" continua intr-o oarecare masura acesta perspectiva a
cunosterii. Blaga in opera sa propune teme filozofice bazate pe meditatie
poetica. In poezia "Soica" reiese cu
putere ideea de epuizare a vitalitatii patimase si dorinta de intoarcere la o
liniste pierduta. "Cu-n zambet privesc in mine/ si inima mi-o prind in mine".
Aceste versuri
exprima adancirea poetului in suflet, a cautarii pe sine si a interiorizarii. Inima prinsa in mana este de fapt sufletul poetului care este prins intr-o lume neinteleasa si straina. "Tremurand imi strang comoara la ureche si ascult". Comoara semnifica insusi sufletul, totalitatea gandurilor si ideilor ce razbat aceasta lume. Ascultarea ei presupune recunoasterea de sine, acceptarea suferintei si a misterului ce inconjoara aceasta dorinta de evadare a eului liric. Inima se dovedeste a fi o scoica din a carei interior rasuna misterul sau cum spune poetul "o mare necunoscuta. Poezia "Scoica" este de fapt o poezie filozofica, o poezie ce poate fi comparata cu o evadare din necunoscut si aspirarea catre cunosterea deplina. Poetul este capturat intre ganduri si suferinta, inre patimile acestei lumi si devine incert, nu se mai poat regasi pe sine in acest val urias al framantarilor interioare. Aspira doar spre a iesi din acesta stare. Zvonul, ce "rasuna prelung si neinteles" reprezinta incertitudinea ce l-a cuprins pe poet in urma departarii del umea ideala. el nu mai stie daca acesta lume exista sau nu, dar stie ca poate aspira sa o vada si sa ajunga intr-o buna zi la ea. Repetitia verbelui "ajunge" la viitor are scopul de a face cat mai evidenta nesiguranta dar si dorinta neschimbata de a vedea "malul acelei mari". Marea "pe care o simte dar nu o vede" este o incursiune in necunoscut, in misterul cunosterii. Poetul simte lume asuprerioara la care aspira sa ajunga, insa nu o poate vedea datorita decaderii, a conditiei omului comun condamnat la asteptare. Intrebarea ce incheie acesta poezie vine ca un stigat mut pentru o lume care oricum nu il aude si nu intelege acesta cautare. Poezia este o aspirare catre absolut, spre dobandirea unor valori superioare. Blaga este poeul mondernist ce face din poezie o modalitate de a tresarii simtul filozofic. Poezia nu patreaza o versificatie anume, ceea ce ii confera fluididate in deprinderea mesajului poetic. Poezia "Scoica" descopera cautarea poetului a unui spatiu propice sufletului sau. Blaga a proiectat drama umanitatii care traieste in dezinteres. Evadarea din acesta conjunctura fiind posibila numai prin aspirarea catre cunoastere, catre "marea necunoscuta".
|
