Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre relatia dintre incipit si final intr-un roman studiat, apartinand perioadei postbelice. In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:
Prezentarea a patru componente de structura si/sau de compozitie a romanului pentru care ai optat (de exemplu: tema, viziune despre lume, constructia subiectului, particularitati ale compozitiei, perspectiva narativa, tehnici narative, secventa narativa, episod, relatii temporale si spatiale, personaj, modalitati de caracterizare a personajului etc.)
Ilustrarea trasaturilor incipitului, prin referire la textul narativ ales
Comentarea particularitatilor constructiei finalului in textul narativ ales
Exprimarea unei opinii argumentate despre semnificatia/semnificatiile relatiei dintre incipitul si finalul romanului ales.
"CEL MAI IUBIT DINTRE PAMANTENI"
DE MARIN PREDA
Integrandu-se realismului, ideologie ce presupune reflectarea in opera a viziunii despre lume a autorului, Marin Preda este unul dintre scriitorii care au salvat literatura romana de la macularea la care o condamnase istoria, prin apartenenta la cea de-a treia categorie. Fiind un succesor al realismului lui Flaubert, Tolstoi sau al lui Balzac, Marin Preda debuteaza cu schita « Salcamul » in ziarul « Timpul » in 1941, publicand in timpul dictaturii comuniste romanele: "Morometii', "Risipitorii", "Intrusul" "Marele singuratic "Delirul" si ,,Cel mai iubit dintre pamanteni'. Prin marimea substantiala, prin complexitatea in raport cu celelalte specii literare inrudite, prin dezvoltarea, de regula, a unei problematici grave, prin naratiunea fictiva in care actiunea dominanta, este bazata pe evenimente reale, uneori pe documente, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje bine individualizate si antrenate de o intriga complicata, ½Cel mai iubit printre pamanteni½ - 1980, este un roman din punctul de vedere al incadrarii in specia literara.
Caracterul subiectiv, modern si experiential al romanului "Cel mai iubit dintre pamanteni' rezida in modul adanc reflexiv de abordare a temelor pe parcursul diegetic, modul de individualizare subiectiv- « dinauntru » a personajului si cel de constructie, de elaborare minutioasa a discursului narativ ce presupune echivalenta narator-personaj. In acest roman, Marin Preda trateaza numeroase teme precum instrainarea de parinti, pierderea religiei, familia, bucuria scrisului, ura ca drog, violenta relatiilor sociale, sublimul si oroarea in iubire, tragedia fara tragic si omul, ca jucarie a soartei, insa tema de profunzime a operei este mitul fericirii prin iubire vazut ca o dimensiune esentiala a existentei umane. Viziunea autorului, transferata astfel asupra personajului -narator vizeaza faptul ca iubirea nu are valoare in sine, ci capata sens numai in masura in care se rasfrange asupra celorlalti si e in stare sa ii faca sa se simta fericiti si impliniti. De aceea, profilul personajului principal al romanului, Victor Petrini, este construit pe baza a doua mari evenimente sufletesti, doua experiente definitive care ii vor marca destinul sentimental, iubirea pentru Matilda Nicolau si pentru Suzi Culala. Eroul si-a dorit cu disperare ca fiecare dintre cele doua femei ale vietii lui sa faca din el ½cel mai iubit dintre pamanteni½, insa de fiecare data a esuat. El isi va regasi aceasta calitate pierduta in bratele fiicei sale si a Matildei, Silvia, care va deveni pentru tatal sau unica ratiune de a fi. Autorul va face o sensibila descriere a relatiei tandre si delicate dintre parinte si copilul sau, Silvia ocupand pe parcursul diegezei un loc privilegiat in gandurile eroului.
Un prim element de evidentiere a relatiei dintre incipit si final il reprezinta modul inedit de constructie a incipitului atat la nivel ideatic, cat si la nivel narativ. Asertiunea de deschidere a universului fictional construit : « Moartea este un fenomen simplu in natura, numai oamenii il fac inspaimantator » valideaza astfel atat deschiderea spre meditatia filozofica specifica personajului narator, regizor al povestii, speculatie filozofica fiind una dintre trasaturile definitorii ale perosnajelor cartii, cat si faptul ca opera urmeaza sa fie intoarsa spre trecut , acest incipit punctand de fapt diegetic finalul potential : aflat in recluziune in urma unei fapte pe care o va dezvalui abia spre finalul acestei confesiuni, personajul incepe sa-si rememoreze viata. Aceasta relatie dintre incipit si final este specifica literaturii secolului al XX -lea in care incipitul se suprapune finalului, urmand ca intreaga opera sa contina rememorarea evenimentelor produse pana in momentul prezentului narativ, care de fapt este un sfarsit diegetic. La nivel ideatic, asertiunea din incipit da de inteles cititorului ca asupra personajului care are astfel de ganduri planeaza ideea pedepsei capitale, acest lucru nefiind posibil decat sub incidenta legii inca existente in Romania regimului comunist. Astfel, prin acest artficiu artistic se intretine tensiunea epica, cititorul intrebandu-se permanent care este motivul acestei recluziuni a personajului.
Un alt element al textului narativ semnificativ pentru ilustrarea raportului dintre incipit si final il reprezinta diegeza integrata celor .. capitole, diegeza care construieste destainuirea lui Petrini aflat in recluziune, demonstrandu-se astfel rolul acesti tip de incipit in conturarea unei opere intoarse spre trecut. Expozitiunea este marcata de meditatiile lui Victor Petrini, aflat in recluziune si care isi construieste confesiunea. Prima parte a acestei retrospective cronologice evoca tineretea lui Victor Petrini, petrecuta inaintea si in vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Crescut intr-un oras transilvanean, dupa toate indiciile oferite, Clujul, in casa unui muncitor de la fabrica de avioane, Victor Petrini devine un adolescent dur si turbulent, ocolit de fete carora le era frica de el si urat de colegi pentru gandirea sa transanta. Prima parte a volumului intai ar putea fi privita si ca roman al formarii unui tanar, avand astfel calitatile unui bildgunsroman. Din aceasta formare face parte si initierea erotica - episodul legaturii cu Nineta Romulus - sfarsita curand prin plecarea fetei. Dupa ce termina liceul, Victor Petrini se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din acelasi oras, devenind un student stralucit. Traieste o noua iubire pentru o frumoasa colega, Caprioara, dar nunta proiectata nu are loc: dorind sa scape de o sarcina indezirabila, "amintire" de la un medicinist, fata moare in timpul interventiei. Trupul ei nu este gasit in ciuda anchetei care este facuta de autoritati. Pregatindu-se pentru o cariera in invatamantul superior, Petrini preda la o scoala unde-l are drept coleg pe Petrica Nicolau, care ii devine prieten. Invitat intr-o zi la masa in casa acestuia, Victor se indragosteste de Matilda, sotia lui Petrica. Dupa doi ani, divortul dintre sotii Nicolau pronuntandu-se, Petrini se casatoreste cu Matilda si se muta in somptuoasa ei casa. Intelectuala si ea, fiind arhitecta, Matilda nu poate crea o comunicare spirituala cu sotul ei, care devine asistent universitar. In plus, femeia are destule momente in care isi arata adancurile urate ale sufletului sau abisal devenind parca un alt om. Sunt inregistrate simultan « operatiile de epurare » efectuate de regimul comunist : noul decan al facultatii in care preda si Petrini este un anume Vaintrub, medic stomatolog devenit peste noapte, profesor de marxism. Tot acum marele poet filosof, Lucian Blaga, este inlaturat si inlocuit cu un ins total nepregatit, iar unele discipline sunt scoase din planul de invatamant; cel mai puternic om din facultate este caloriferistul, devenit secretar de partid. Din ordinul lui Stalin, incepe amenajarea Canalului Dunare - Marea Neagra, pe santierele caruia este reprimata intelectualitatea romaneasca, greselile partidului comunist fiind evidentiate obiectiv. Arestarea lui Petrini chiar in seara botezului fiicei sale, Silvia, puncteaza intriga romanului, Victor Petrini este acuzat ca ar fi facut parte din miscarea "Sumanule negre" de esenta antimaghiara, deoarece autoritatile descopera intr-o scrisoare primita de acestia de la un prieten asertiunea "astept ordonantele dvs". Fiind inteleasa tendentios, este condamnat si ajunge in minele de plumb din Baia Sprie, pe vremea aceea trei ani fiind verdictul in cazul nevinovatiei. Victor Petrini il ucide pe gardianul, care il trimitea in fiecare noapte la carcera numai in camasa, in luna februarie, dorind astfel sa-l omoare. Petrini il impinge in abisul intunecat al minei, salvandu-si astfel viata. Eliberat dupa trei ani si trei luni, nu mai poate fi reintegrat in invatamant, fiind obligat sa intre in echipa de deratizare a orasului, fiind evidentiat astfel procesul de reprimare a intelectualului in regimul comunist. La putin timp dupa intoarcerea sotului sau, Matilda deranjata de noua pozitie sociala a acestuia, divorteaza si se casatoreste cu Mircea, activist de partid de rang superior. Victor Petrini devine strungar, apoi contabil la intreprinderea Oraca, incercand sa ramana om intr-o lume ilogica. In finalul volumului al doilea, este evocata moartea mamei lui Petrini. Volumul al treilea prezinta intoarcerea lui Victor Petrini la mitul iubirii. Suzy Culala, noua iubita a acestuia, isi ascunde statutul social, fiind casatorita cu un inginer dipsoman, numit Pencea. In timp ce se afla la munte, Suzy si Victor sunt urmariti, pana la cabina telefericului, de catre Pencea, care este hotarat sa-i ucida, fapt ce constituie punctul culminant al actiunii. Pentru a se apara, Petrini il impinge in prapastie pe dipsoman. Marturisindu-si fapta, Victor este inchis din nou, timpul detentiei fiind astfel cel in care isi scrie jurnalul, cititorul abia in acest moment afland motivul pentru care in incipit Petrini mediteaza asupra mortii iminente.
Un alt element care evidentiaza relatia dintre incipit si final devine astfel modul de constructie a finalului. Acesta il evoca pe acest om, batut de soarta si in perioada urmatoare eliberarii : Petrini scapa de iubirea-iluzie prin plecarea din tara a lui Suzy si se pregateste sa-si publice cartile. La numai 35 de ani, personajul intelege ca mitul fericirii prin iubire va dainui etern, opera avand un final deschis si memorabil prin caracterul definitiv atingand astfel monumentalul "daca dragoste nu e, nimic nu e".
Un alt element care evidentiaza relatia dintre incipit si final este reliefat in acest roman si prin modul de individualizare a personajului Victor Petrini. La fel ca toate romanele subiective, chipul personajului este realizat dinauntru, in mod subiectiv. Spre deosebire de "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", in care perspectiva subiectiva este generata si la nivelul interpretarii, romanul lui M. Preda este obiectiv in ceea ce priveste modul de percepere romanesc, personajul povestind o intamplare, dand mai multe interpretari, iar celelalte personaje avand pareri diferite. Ca instanta narativa, Victor Petrini este un personaj principal, datorita ocurentei din discursul narativ, sugerat, numele lui fiind inlocuit de sintagma continuta in titlul romanului - "Cel mai iubit dintre pamanteni". Este si personaj protagonist, sustinand dominant diegeza, tridimensional, deoarece evolueaza pe parcursul diegezei si cu "functia de reprezentare" - Lintvelt -, asumandu-si functia narativa. Ca referent uman, Victor Petrini este profesor universitar intr-un oras transilvanean si autorul jurnalului lucid si amar, care trebuie sa tina locul spovedaniei dinaintea mortii dictate de un verdict posibil. Din paginile lui se incheaga imaginea unui personaj complex, sincer pana la duritate, care cauta in scris o modalitate de izbavire. Aflat intr-o situatie limita a vietii, asteptand condamnarea la inchisoare pe viata, el isi regaseste astfel intreaga existenta condusa de o soarta nemiloasa si atotputernica, asa cum se intampla in marile tragedii antice. Din acest punct de vedere, Victor Petrini este un personaj tragic. Prenumele primit la botez ar fi trebuit sa-i aduca un statut de invingator, dar acesta se lasa asteptat pana la sfarsitul romanului. Ca si titlul operei, prenumele este o ironie, Petrini fiind mereu un mare invins. Caracterizarea personajului este dominant indirecta, realizata prin prisma faptelor si modului de a vorbi. Ca eroii camilpetrescieni, Petrini este un intelectual de elita, iar numeroasele citate si referinte la Platon, Socrate, Spinoza, ii atesta aceasta calitate. Ganditor profund, asa cum reiese din discutiile purtate cu prietenul sau, Ion Micu, dar mai ales din numeroasele sale pagini in care analizeaza viata si lumea, Victor Petrini este un idealist, pentru el sensul existentei consta in apararea valorilor ei sacre, traind complexul unei adevarate "caderi" luciferice. Cea dintai dintre acestea o constituie istoria aberanta al carui martor este. Onest in gandire, si in relatiile cu ceilalti oameni, Petrini nu poate intelege schimbarile la care asista: inlocuirea marelui filozof si a altor profesori renumiti in facultate, condamnarea lui pentru dogme. Cu toate ca incearca sa reziste cu stoicism loviturilor soartei, se simte un instrainat deoarece muncile pe care le face dupa prima detentie ii anuleaza calitatea de creator. A doua mare revelatie a lui Petrini este legata de mitul fericirii prin iubire in care se refugiaza. Autocaracterizarea il defineste definitiv insa « eu sunt omul care isi asuma totul » va afirma intr-o conversatie, incercand sa-si explice intransigenta fata de ideea compromisului si a coruptiei pe care ceilalti le accepta cu nonsalanta.
Un alt element care reliefeaza relatia dintre incipit si final in aceasta opera a lui M. Preda il constituie infrastructura narativa. Astfel, pana la capitolul al XIII -lea din volumul III, adica pana in momentul dezvaluirii motivului pentru care in incipit este plasata asertiunea referitoare la posibilitatea unei morti iminente, perspectiva narativa este cea homodiegetica, naratorul fiind intradiegetic, intamplarile fiind povestite la persoana I, de catre cel care a fost eroul principal al lor. Pe parcursul capitolelor al XIII-lea pana la XVIII-lea, naratiunea este continuata de Ciceo, Stefan Pop, care relateaza in pozitie intradiegetica. Conform spuselor lui Ciceo, Petrini "n-a avut puterea sa scrie decat ce l-a facut fericit". Incepand de la capitolul al XVIII-lea este reluata perspectiva autodiegetica, naratiunea fiind arborescenta, lucru ce face posibil proteismul romanului, fiecare intamplare povestita, generand ample momente de meditatie, avand la baza o problema esentiala. In subtext, este grefata o dimensiune gnomica, romanul fiind o culegere de invataturi morale. Tiparul narativ este cel auctorial, in depozitie naratorul detinand toate informatiile asupra evenimentelor anterioare naratiei, discursul este insa intrerupt uneori prin fragmente de tipar actorial, cand personajul narator da indicii asupra diegezei contemporane naratiei. Acest tipar este prezent in vizitele lui Ciceo si vestile pe care acesta i le aduce lui Petrini, referitoare la desfasurarea procesului. In tiparul narativ auctorial, focalizarea este neutra sau zero, naratorul stiind mai mult decat personajele si timpul dominant este imperfect, un timp al rememorarii. Focalizarea interna sau fixa, cand naratorul stie cat personajul si timpul prezent este uzitat in tiparul auctorial.
Un alt element care evidentiaza relatia dintre incipit si final il reprezinta tehnicile narative. In primul rand, in roman, tehnica dominanta este cea a jurnalului, bazata pe memoria involuntara, deoarece uneori intamplarile nu respecta cronologia. De asemenea, pe langa acestea autorul utilizeaza tehnici precum : tehnica contrapunctului, unele secvente fiind afectate altor personaje, tehnica flash-back-ului, romanul deschizandu-se cu o rememorare a copilariei sale, 'mise-en-abime", titlul condensand semnificatia intregului roman prin sintagma"cel mai iubit dintre pamanteni" prezenta intr-o replica a lui Suzy, opera putand fi intitulata de fapt "cel mai iubitor dintre pamanteni", increderea incapatanata a eroului in mitul fericirii, fiind uimitoare.
Viziunea lui M. Preda despre viata este reliefata in aceasta opera in special prin conceptiile transmise de personajul central, Victor Petrini. Acestea sunt sublimate prin butada scriitorului conform careia ½Scriitorul este omul care isi asuma totul½. M. Preda, asemenea lui Petrini, este adeptul unui sistem de valori, constientizand totusi ca de cele mai multe ori incapacitatea oamenilor de a renunta la acesta are urmari importante in viata unei persoane : ½Compromisul cu ideile e un lucru tragic M.P.). Daca romancierul afirma ca in cazul in care ar fi pus in pozitia de a alege intre dreptul de a trai si cel de a scrie ar opta, in orice conditii pentru cel de-al doilea, eroul romanului, meditand asupra mortii, se pregateste sa dispara, nu inainte de a rememora si re-evalua cele mai importante etape din existenta sa, apeland la metoda epica a jurnalului pentru ca experienta sa sa ajunga si la ceilalti.
Astfel, prin insasi acesta relatie cu totul insolita dintre incipit si final, "Cel mai iubit dintre pamanteni" este un roman total : politic, sentimental, social, de aventuri, de meditatie, de moravuri, de dragoste...care avanseaza ideea mitului scriitorului adevarat pledand pentru neacceptarea compromisului, a neabaterii de la valorile morale, prin insusi destinul autorului, care a ales eliberarea acestui roman in lume, chiar cu riscul de a fi condamnat defintiv de un regim absurd si aberant.
|
