Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, in care sa prezinti tema si viziunea despre lume, reflectate intr-un text poetic studiat, din opera lui Nichita Stanescu. - "LEOAICA TANARA, IUBIREA"
DE NICHITA STANESCU
Conceptul de neomodernism desemneaza spiritul generatiilor de autori care s-a manifestat in literatura romana in anii '60- '70 ai secolului al XX-lea. Dupa mai bine de un deceniu de cultura pusa in slujba proletariatului, a intervenit o noua orientare ideologica, o revigorare a poeziei, o revenire a discursului liric la formulele de expresie metaforice, la reflectii filozofice si la imagini artistice. Fata de modernismul lovinescian din perioada interbelica, care isi dorea sincronizarea cu spiritul veacului, neomodernismul incearca sa recupereze modelele exemplare intorcandu-se spre marii creatori de dinainte de razboi precum Arghezi, Blaga, Bacovia, Barbu. Tinerii poeti ai anilor '60 : Stefan Augustin Doinas, Marin Sorescu, Ioan Alexandru si Nichita Stanescu au innoit poezia, vazand in ea o stare liri 838c22i ca, o expresie metaforica a trairilor, integrand in ea miturile si visurile . Poezia devine un spatiu ludic al limbajului si conventiilor lui, care, la randul lui, este vazut ca o lume careia poetii ii exploateaza frumusetile si capacitatile de expresie. Se observa astfel o schimbare in atitudinea fata de limbaj, neomodernismul cultivand jocul sau limbajul prozaic, dand acestor procedee noi valente lirice de expresie. Sintetizand, poezia neomodernista este poezia care se intoarce la izvoarele modernitatii interbelice, in care poetii nu fac compromisurile morale, tematice si stilistice cerute de poezia realist-socialista, este o stare lirica, o expresie metaforica a trairilor profunde ale fiintei, integrand visul si mitul, limbajul poeziei nu mai e un simplu mod de expresie, ci si un scop in sine, limbajul devine o lume careia poetul ii exploreaza frumusetile si capacitatile de expresie, este cultivat uneori limbajul prozaic sau jocul cu vorbele.
Poetul postbelic neomodernist, N. Stanescu se plaseaza intr-o nobila ascendenta poetica : se inrudeste cu M. Eminescu prin ilimitarea combinatorie, cu Blaga prin depersonalizarea si dispersia in etern, cu Arghezi prin forta cu care inoveaza la nivelul limbajului poetic, cu I. Barbu prin capacitatea de incifrare a mesajului in formule unice, ermetism, geometrizare lirica si nu in ultimul rind cu Bacovia prin aplicarile obsedante ale tonului si anumitor stari.
Va rezulta astfel o 'poezie a poeziei' dupa cum afirma Eugen Simion, concentrata in volume precum 'Sensul iubirii'-1960, 'Dreptul la timp'-1965, 'O viziune a sentimentelor'-1964. Cel din urma cuprinde si poezia " Leoaica tanara, iubirea", opera care prezinta viziunea expresiei unei trairi care neexteriorizata ar ramane muta, specifica primei perioade de creatie stanesciene caracterizata prin elanuri adolescentine, manifestarea starii jubilatorii a unei lumi patronata de suflet, o lume care respira timpul fiintei ca prezenta si sacralizeaza iubirea, etapa unei spectaculoase mitologizari a lumii.
Astfel, intreaga opera este centrata pe tema iubirii fulgeratoare si a modificarii fundamentale sufletesti survenite, semn ca pe langa iubire omul nu poate trece nepedpsit. Sunt asimilate idei poetice eminesciene si argheziene vizand caracterul negativ al iubirii, aceasta fiind urmata deseori de dezamagire. Expresia poetica, desi nu este ermetica, este novatoare si surprinzatoare, contribuind uneori la ambiguizarea sensurilor. Lirismul pur este valorificat prin asumarea perspectivei profund subiective a eului liric exprimat, sistemul verbal si pronominal la persoana I : 'mi-a sarit', 'ma pandise', 'mi-a infipt', 'm-a muscat', 'mi-am dus' dand identificarea clara a deixisului personal si sugerand irumperea brutala a acestui sentiment in viata..Totodata, aceste verbe la perfectul compus, elemente ale campului semantic al agresivului traduc raportul eu liric- iubire, individul devine pacient , nemaiputand sa decida cand si de ce apare sentimentul. De asemenea, lexemul 'colti' induce ideea efectelor devoratoare, pe care le are iubirea asupra identitatii sinelui, dar si a semnului lasat de impactul cu iubirea, semnul neputand fi camuflat.
Laitmotivul operei este relevat inca din versurile incipit 'Leoaica tanara, iubirea' care lamuresc raportul de simetrie cu titlul a carui signaletica este construita pe baza unui transfer semnatic deoarece lexemul 'leoaica' detine seme dominante precum frumusete , ferocitate, libertate care sunt ulterior transferate lexemului 'iubire' , comparatia eliptica si inversata : 'iubirea ca o leoaica tanara', avand simultan valente metaforice. Secventa initiala este creata prin imagini socante, asocierea inedita a iubirii cu un act de agresiune generand tensiunea poetica. Iubirea, ca abstractiune, este concretizata in imaginea metaforica a felinei, iar contactul cu fiinta este receptat ca atac fizic, socul expresiv fiind dat de fragmentarea ideii la nivelul versificatiei, autorul izoland versul 'mai demult' in vederea pregatirii momentului.
A doua secventa a poeziei surprinde o dubla transfigurare a fiintei invadate de sentiment, eul devine un ,centrum mundi', sufletul indragostit are intuitia unei lumi perfecte, cercul asimiland un simbol al perfectiunii : ,Si deodata-n jurul meu, natura/ se facu cerc de-a dura'. Eul indragostit percepe lumea ca dintr-un vartej, contururile fiind estompate, nu se mai disting ca altadata, comparatia: ,ca o strangere de ape' filtrand imaginea eminesciana din "cuibar rotind de ape" care sugereaza capacitatea genezica a iubirii. Fiinta sedusa isi abandoneaza simturile distincte, initial pentru a le unifica. Structura metaforica : "Si privirea-n sus tasni,/ curcubeu taiat in doua" vizeaza faptul ca iubirea devine punte intre doua lumi real-ireal, contingent-transcendennt. Aceeasi idee a bucuriei supreme, a fericirii care copleseste sufletul este reiterata si in urmatoarele doua versuri :'Si auzul o-ntalni/ tocmai langa ciocarlii', eul liric percepand lumea acut senzorial, cu toate simturile treze si numai in mod benefic, ciocarlia fiind o pasare solara. Poetul opereaza la nivelul metataxelor pentru ca intreaga strofa sa fie construita pe ideea raportului indragostitului cu lumea, cursivitatea ideilor fiind intretinuta de ingambament.
Daca secventa anterioara se centreaza asupra transfigurarii lumii si asupra unificarii simturilor, a treia secventa poate fi explicata ca o renuntare la acestea: ,Mi-am dus mana la spranceana, la tampla si la barbie, dar mana nu le mai stie", in favoarea unei alte modalitati de cunoastere: sentimentul, pe care poetul il definea ca fiind forma '"vaga a ideii sferice", ambiguitatea fiind o trasatura definitorie pentru ilustrarea viziunii despre lume a poetului. De asemenea, aceste versuri au o importanta incarcatura stilistica deoarece ,tampla' se valideaza ca simbol al gandirii, ,spranceana' ca segment adocular care preia semele ochiului ca simbol al cunoasterii, iar ,barbia' este un segment adoral care preia semele gurii si comunicarii. Verbul la perfectul compus ,am dus' alaturi de simbolistica elementelor faciale sugereaza ideea ca, odata consumata iubirea, pierduta fiind, eul incearca inutil, sa se regaseasca, pentru ca verbele la prezentul etern: ,aluneca', ,trece' sa induca ideea persistentei iubirii in sufletul omului. Totodata poetul opereaza la nivelul metagrafelor, punctele de suspensie potentand ideea de continuitate, de permanenta a iubirii.
Muzicalitatea discursului liric organizat in trei secvente: o senarie cu vers liber, o octava cu vers liber si o decima cu vers liber, este data de masura versului variind intre doua si zece silabe, fixat invariabil intr-o schema neobisnuita de ritmuri. Rimele perechi sunt feminine si produc o edulcorare, o catifelare a tonului final. Astfel creat, versul stanescian sustine prin muzicalitatea lui interioara de avant, de precipitare spre stingere, insasi miscarea sentimentului care izbucneste cu tarie, evolueaza cu febrilitate spre implinire si se realizeaza prin proiectia iubirii in voluptatea meditatiei ce survine pierderii acesteia.
Poezia propune un mod de receptare profund subiectiv a sentimentului iubirii, inteles ca modalitate de a fi in lume. Apartinand lirismului subiectiv, poezia situeaza omul in centrul unui univers pe care il reconstruieste din temelii. Astfel surprinzatoarele asocieri metaforice, concretizarea, prin limbaj, a unor abstractiuni, uneori ambiguitatea sensurilor, semnificatiile obtinute prin plasarea unor clisee verbale din poezia inaintasilor in noi contexte, confera viziunii poetice conturate in opera lirica "Leoaica tanara , iubirea' de Nichita Stanescu o nota de originaliate mai mult decat evidenta.
|
