Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, in care sa dovedesti faptul ca un text poetic studiat, din opera lui Ion Barbu, se incadreaza directiei moderniste/ modernismului, pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie critica:"Daca poezia moderna poate fi definita, la inceput ca o creare a lumii si, in acelasi timp,ca o creare lirica a limbajului, ea devine, cu timpul, numai o aventura pura a limbajului." (Nicolae Manolescu, Metamorfozele poeziei)
Literatura romana din perioada interbelica sta sub semnul directiilor impuse de Eugen Lovinescu in studiul "Creatie obiectiva" si la confluenta benefica a doua tendinte: traditionalismul evidentiat prin revistele "Viata romaneasca" si "Gandirea" si modernismul promovat de revista "Sburatorul" si de cenaclul omonim, condus de E.Lovinescu, acesta inspirandu-se din "teoria imitatiei" a lui Gabriel Tarde, va fundamenta principiul sincronismului, considerand, de asemenea, oportuna racordarea literaturii romane la cea europeana, adica reorientarea literaturii dinspre temele de extractie rurala spre cele citadine, orientarea dinspre subiectiv spre obiectiv, evolutia poeziei de la epic la liric, intelectualizarea prozei si a poeziei, prin urmare modernismul militeaza pentru integrarea traditiei, a specificului national intr-o formula estetica aflata la nivelul de dezvoltare a sensibilitatii europene, sincronizand in acelasi timp creatia cu domenii ale stiintelor, "aventura intelectuala"- R. M. Alberes, fiind dominanta perioadei. In ceea ce priveste strict domeniul liric, "Daca poezia moderna poate fi definita, la inceput ca o creare a lumii si, in acelasi timp,ca o creare lirica a limbajului, ea devine, cu timpul, numai o aventura pura a limbajului." (Nicolae Manolescu, Metamorfozele poeziei ) Aceasta aventura existentiala a poeziei, ca metarealitate artistica , va fi exemplificata diferit de poeti ca Tudor Arghezi, prin estetica uratului, Lucian Blaga, prin asocierea cu filozofia, Ion Barbu, prin geometrizare lirica, acesta reusind sa evidentieze cu succes opinia criticului roman prin poezia "Din ceas dedus".
Matematician de o valoare incontestabila sub numele de Dan Barbilian, Ion Barbu fiind pseudonimul literar, contemporan cu Lucian Blaga si Camil Petrescu, devine poet din ambitia sa de a-i demonstra prietenului sau ,Tudor Vianu ca poate scrie si literatura, dar dupa propria lui marturisire, lirica lui ilustreaza relatia dintre matematica si poezie: "Ca in geometrie inteleg prin poezie o anumita simbolistica pentru reprezentarea formulelor posibile de existenta , intrucat exista undeva, in domeniul inalt al geometriei, un loc luminos, unde se intalneste cu poezia". In operele sale lirice se disting trei etape de creatie. Prima, cea parnasiana, apartine perioadei de creatie dintre anii 1919 si 1920 si cuprinde poezii ca :"Lava", "Muntii", "Banchizele", "Copacul", poezii picturale, reci, de "factura larga, cu strofe ca arcuri de granit, cu un vocabular dur, nou insa, cu un ton de gong masiv", dupa cum este de parere si E. Lovinescu, poezii ce respira atmosfera poeziei filozofice si care au o predilectie pentru formele arhetipale ale universului, iar perioada baladica si orientala cuprinde poezii publicate intre anii 1920 si 1934: "Riga Crypto si lapona Enigel", "Domnisoara Hus", poeme epico-lirice ce depasesc caracterul abstract al primelor reorientandu-se spre viata naturii cu simplitate si umor. Ultima perioada, cea ermetica, presupune eludarea din poezie a tot ceea ce lui Barbu i se pare inutil atat timp cat inchipuirea poate sa recupereze singura. Rezultatul este o formulare ermetica, poeziile fiind scrise intr-un limbaj alchimic, cu termeni preluati din matematica cu simboluri ermetice, care ascund idei referitoare la conditia umana si conditia poeziei, multe poeme continand idei de "ars poetica" O astfel de poezie este si "Din ceas dedus", numita de unii critici si "Joc secund", dupa numele volumului in deschiderea caruia este inclus, mai ales ca poetul nu i-a pus un titlu, intentia lui fiind ca acest text liric sa initieze cititorul intr-un univers unic, inconfundabil, poetul fiind orientat initial spre "o creare a lumii"- N. Manolescu, in conceptie barbiana " a unor lumi probabile" . Poezia este, asadar, o arta poetica a liricii lui Barbu, in sensul unei conceptii exprimate intr-un limbaj si o viziune aparte, "un cantec de harfe, rasfrante in ape, sau lumina fosforescenta a meduzelor care sunt vazute numai pe intuneric, adica atunci cand ochii pentru lumea intinsa se inchid". Referindu-se la caracterul de arta poetica, G. Calinescu surprinde aspecte legate de sensul poeziei, dar si de rolul poetului: "Aceste doua strofe sunt definitia insasi a poeziei: Calma creasta a poeziei este scoasa "dedusa" din timp si spatiu, adica din universul real "din ceas", este nu un joc prim, ci un joc secund, o imagine ireala intr-o apa sau intr-o oglinda. Poetul nu traieste la zenit, simbolul existentei in contingent, ci la nadir, adica din interior, in eul absolut, care nu e afectiv, ci numai latent."
Conform cerintelor moderniste,temele traditionale sunt inlocuite de Barbu cu o prezentare a poeziei si a sensului acesteia,temele poeziei exprimand in principal, ideea lumii purificate prin reflectarea in oglinda, ideea autocunoasterii si a actului intelectual ca afectivitate lirica. Poezia "Din ceas dedus" este structurata in doua catrene, in care Barbu defineste o lume de esente ideale, prin detasarea totala de la real. In strofa intai, poezia este co siderata a fi scoasa din timpul obiectiv si din contingent, ea presupunand filtrare, transfigurare a realitatii-"Din ceas,dedus",dar si oglindire, poezia obtinandu-se prin reflectarea realitatii in esenta fiintei, aici fiind ocurent motivul specular -"Intrata in oglinda" .Aceasta idee este coroborata si de metafora "mantuit azur", ce sustine ca poezia nu este o imagine a lumii, ci a doua filtrare,un semn al mintii: este o sublimare a vietii prin retorsiune si rezulta din "reflectarea figurii spiritului nostru, act clar de narcisism, deci de autocunoastere si semn al mintii"- I. Barbu .In plus poezia trebuie sa filtreze realitatea urata, lucru sugerat de epitetul "cirezilor agreste" idee ocurenta si la Mihai Eminescu. Asadar, in viziunea lui Ion Barbu, poezia este exclusiv un proces intelectual, "un joc secund mai pur", ca manifestare stricta a mintii, in care se reflecta realitatea. Strofa a doua exprima o alta viziune moderna despre poezie, nucleul ideatic surprins in sintagma "Nadir latent!", nadirul fiind opus zenitului, acesta este latent deoarece poate oricand sa devina zenit: planul subconstientului este latent pentru ca poate oricand sa produca valori. Poezia trebuie sa sintetizeze esentele, sa capteze unitatea cosmogonica, idee sustinuta de metaforele "poetul ridica insumarea/De harfe resfirate c-n zbor invers le pierzi", vers ce coroboreaza si ideea ca pentru a se putea inalta, poetul trebuie sa realizeze o poezie originala, originalitatea fiind o trasatura de modernitate, ce se poate obtine plecand de la realitate spre limbaj si nu invers, adica " o creare lirica a limbajului" - N. Manolescu, deoarece "oricare cunoastere pe care nu a precedat-o o senzatie e de prisos"-A.Gide.
Arta poetica a lui Barbu poate fi astfel considerata "zbor", dar nu spre inaltimile ceresti vizibile oricui, ci zbor invers catre esentele nevazute ale lucrurilor. In sfarsit, in conceptia lui Barbu, universul poetic este capabil sa puna in lumina nu numai zenitul, ci si nadirul, nu fenomenul, ci si esentele structurale. Alte elemente de modernitate ce intregesc poezia sunt folosirea infinitivelor lungi: "inecarea", "insumarea", a adjectivelor provenite din participiu: "dedus", "intrata", care exprima efortul abstragerii, al iesirii din limitata lume senzoriala., validand aceasta " aventura pura a limbajului"- N. Manolescu La nivel lexical sunt prezente neologismele, termenii abstracti precum: "nadir", "latent", obtinandu-se un efect de imobilitate, de fixare a elementelor, ca si cum ele ar putea fi mai profund contemplate. Prezenta la nivel stilistic a metaforelor "calme creste" precum si a epitetelor "harfe rasfirate", "clopote verzi", confera ambiguitate limbajului poetic. Pentru a sustine muzicalitatea versurilor, muzicalitate cu un rol deosebit pentru poezie, poetul opereaza la nivelul metaplasmelor si metagrafelor apeland la "armonia imitativa", concordanta intre sonoritatea expresiei si ideea exprimata, realizata pe baza aliteratia fricativei "s": "ceas, dedusacesteicreste" ce sugereaza aici glacialitatea. La nivelul metataxelor se observa prezenta elipselor: "ce-n zbor invers le pierzi", a numeroaselor inversiuni: "calme creste"; "meduzele cand plimba sub clopotele verzi" si a ingambamentului la nivelul intregii poezii intrucat ambele strofe se reduc, fiecare, la cate o singura fraza. De asemenea, prima strofa este eliptica de predicat, pe cand a doua include coordonari si subordonari de propozitii. La nivelul metasememelor, nivel care sta sub semnul "podoabelor retorice", se observa uzitarea metaforelor: "poetul ridica insumarea", a comparatiilor: "cantec istoveste: ascuns, cum numai marea, / Meduzele cand plimba sub clopotele verzi", a metonimiei: "nadir latent", dar si a epitetelor, epitete ce sunt cromatice: "clopotele verzi", oximoronice: "calme creste", "cirezi agreste", metataforice: "joc secund" si antepuse: "mantuit azur", de remarcat fiind abundenta lor, dar si faptul ca aceleasi sintagme constituie figuri de stil diferite, ceea ce sustine concizia si justifica incifrarea textului si ambiguitatea limbajului poetic.
Organizarea metrica a poemului este de o mare simplitate, poetul evitand efectele muzicale pretioase si urmarind o cadenta linistita, mereu egala cu sine, impresia fiind produsa de constructia lunga a versului de treisprezece-paisprezece silabe, fixat invariabil pe un ritm iambic, acesta fiind singura unitate metrica a poemului, iar rima incrucisata a poeziei produce o edulcolare, o catifelare a tonului final.
Poezia "Din ceas,dedus", model de concizie lirica, capodopera a creatiei artistice a lui Ion Barbu, constituie o profunda arta poetica, atat prin conceptia poetului asupra rostului si rolului artei, cat si prin aceea ca este un adevarat cod ce deschide intelesuri poetice ale universului liric barbian,cu totul unic in literatura romana, demonstrand pe deplin prin treptele de interpretare textuala opinia lui N. Manolescu conform careia "Daca poezia moderna poate fi definita, la inceput ca o creare a lumii si, in acelasi timp,ca o creare lirica a limbajului, ea devine, cu timpul, numai o aventura pura a limbajului" , intreaga poezia modernista barbiana fiind dovada clara a acestui lucru.
|
