Semnificatii mitice si filosofice în "Luceafarul"
"Luceafarul" este o sinteza si fuziune de mituri. Cel mai important mit este cel al lui Hyperion, de circulatie universala. În mitologia greaca Hyperion este titanul lumii, fiul lui Uranus, care 313v2119d reprezinta cerul si al Gheei, pamântul, tatal lui Helios (Soarele), al lui Selene (Luna) si al lui Eos (Aurora), dupa Hesiod în "Theogonia" sau "Nasterea zeilor".
Dupa Homer, Hyperion este soarele. Cuvântul Hyperion înseamna cel ce merge deasupra sau spirit superior (din grecescul hzper hyper = deasupra si eon = timp, spirit).
Mitul lui Hyperion a fost valorificat în literatura universala de John Keats în poemul "Hyperion" si de germanul Hölderling în "Hyperion". La Eminescu mitul lui Hyperion capata profunde semnificatii filosofice, rezultând un mit al cunoasterii prin eros. Un alt mit e cel al lui Orfeu, care apare într-una din ipostazele omului de geniu pe care Demiurgul i-o ofera lui Hyperion, ipostaza orfica a poetului.
Din mitologia autohtona, Eminescu a valorificat mitul luceafarului pe care credea a-l fi întrezarit în tesatura basmului izvor "Fata din gradina de aur", anume din metamorfozele zmeului în stea stralucitoare.
Luceafarul este numele planetei Venus, cunoscuta în limbaj popular si sub numele de "Steaua ciobanului sau pastorului". Cuvântul "luceafar" provine de la latinescu "lucifer", care înseamna "purtator de lumina" ("lux" - lumina, "ferre" - a purta). Limba româna este singura limba romanica în care se pastreaza etimonul latinesc al termenului. Latinii aveau pentru luceafarul de seara cuvântul Hesperus, iar pentru cel de dimineata Phosphorus, împrumutate de la vechii greci.
"Luceafarul" este singura capodopera a literaturii universale în care conditia omului de geniu este figurata printr-un astru. Geniul priveste lumea din solitudine, asa cum luceafarul ramâne izolat pe bolta cereasca. În alte capodopere ale literaturii universale conditia omului de geniu este reprezentata printr-o mare personalitate umana, ca în drama "Torquato Tasso" si în poemul "Moise" al lui Vigny. În folclorul românesc luceafarul apare ca o fiinta demoniaca si care exercita o vraja malefica prin contaminarea cu mitul biblic al lui Lucifer, îngerul revoltat împotriva autoritatii divine si pedepsit pentru pacatul trufiei.
Mitul luceafarului este înrudit cu cel al zburatorului. La începutul poemului luceafarul apare ca zburator. Un alt mit este cel al jertfei creatoare. Acesta este un mit mult mai subtextual si subteran în "Luceafarul". Alternativa luceafar-Hyperion nu e o chestiune de onomastica. Atunci când Demiurgul i se adreseaza luceafarului cu apelativul de Hyperion nu face decât sa-i reaminteasca esenta sa divina, cum spun Zoe Dumitrescu-Busulenga în "Eminescu - cultura si creatie".
Mitul lui Hyperion este trecut de Eminescu prin gnostica crestina în care conceptul de eon reprezinta "emanatie divina". În lucrarea sa "Hyperion, viata lui Eminescu" (1973), George Munteanu pune viata si opera lui Eminescu sub semnul lui Hyperion.
|
