ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
TRADIŢIONALIsTII
ION PILLAT
Ion Pillat (1891-1945) a început cu poeme de un parnasianism
exuberant, tipator, sub directia lui Al. Macedonski, însa cu reminiscente
din mai toti poetii români (Bolintineanu, Alecsandri, Eminescu,
Cosbuc). Impulsiunile salbatece împrumutate de la poetul Noptilor
sunt de un delir factice, totusi de o arta deplina pentru un începator
atât de tânar:
E-n mine-o herghelie de armasari. Sunt unii
Mai albi ca spuma alba zvârlita-n vânt de mare,
Mai albi decât e coama Licornii legendare,
Iar altii, fara pata, sunt negri ca carbunii.
Sub regimil simbolismului se observa apoi primele creionari ale
asa-zisului traditionalism, care nu este la început decât o foarte
originala adaptare a acelei poezii franceze care evoca în linia lui
Verlaine secolul lui Watteau, parcurile, menuetele si carnavalurile. În
loc de "masques et bergamasques" avem epoca "bonjuristilor" si a
crinolinelor, printr-o reluare de altfel a unei idei din C. Stamati:
Caleasca, drum de noapte, paduri adânci de fag,
si prin frunzise luna cernita-n ceata fina,
Poiene necosite de mult, # 242h79c 1;i miros vag
De flori de fân în floare, de fragi si de sulfina...
În pace sufleteasca topindu-se se-alina
Realitatea vremii pe al naturii prag.
Prin ce metepsichoza revad obrazul drag
Al fetei de-altadata în alba crinolina.
Aceiasi ochi salbateci, acelasi zâmbet trist,
Din care faurisem a dorului povara,
si cu acelasi tânar si palid bonjurist...
George Calinescu
Când ea, înfasurata în valul de percal
Îmbalsamat de fuga zefirului de vara,
Visa la iarna baluri la consulul muscal.
În casa amintirii nu-i astazi si nu-i ieri,
Caci orologiul vremii a încetat sa bata
si clipa netraita a înghetat pe el.
Dar prin iatac adesea te-apuca si te fura
Miresmele cosite a florilor de fân,
Pastrate sub racoarea pânzetului de in.
Ritmic lanuri nesfârsite miscând valul lor de spice,
Îl pornesc din capul zarii ca sa-l frânga-n cap de sat;
Îl izbesc de-un dig de crida, îndârjit si îndesat;
Îl resfira printre case, ce se-ncearca sa-l despice
si-n ograzi îmbalarite, strabatând, l-au revarsat.
Ca un far de piatra, turnul, dârz biserica-si ridica.
Clopotul de seara-i paznic vesnic trist si vesnic treaz...
O cireada razletita la pasune pe izlaz
Pare-un stol de paseri albe ce se lasa fara frica
În furtuni, pe pieptul verde al înaltului talaz.
Tot acum se schiteaza si o poezie intimista a odaii, a relicvelor, cu
elemente autohtone:
Înlocuindu-se havuzurile cu balta si pasunile franceze cu Baraganul,
capatam o pictura superioara de-un impresionism fumuriu si dezolat
ca al pânzelor lui Andreescu. Seara la Miorcani aduce aminte, prin
vastitatea orizontului, de Zburatorul:
Volumul care a consacrat pe Ion Pillat ca poet original si traditionalist
este Pe Arges în sus, nu mult deosebit de celelalte dar mai
condensat. În locul umbrelor secolului al XVIII-lea francez apar aici
boierii autohtoni, Bratienii, romanticii nostri, bunicul iuncher sub
Ghica-voda, bunica oferind dulceata de chitra. Evocând mai ales
locurile natale, propria-i familie, poetul pune vibratie sufleteasca. El
are tactul de a îndeparta orice impresie de imitatie, alegând versul
Istoria literaturii române
Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampa
Ca o bunica buna la nepotelul mic.
Pe-atunci stiam ca-i vie; azi nu mai stiu nimic:
Apas cu nepasare de om pe-a usii clampa.
Sub coperisul care îi sta ca un bonet,
Glicina ce pe tâmple cadea ca o suvita.
si, mirosind a floare de tei, a lamâita,
A cantalup, a lissa de chitra, a serbet,
În fiece odaie dezvaluiam cu frica
Alt gând din al ei suflet curat si românesc...
Ce nu-mi cuprinde mintea, desi îmbatrânesc,
Pe-atunci traia în voie în inima mea mica.
Pendulele batrâne mai bat acelasi ceas,
Prelung, ca o dojana, în linistea
Dar timpul intra-n casa trântindu-i alta ora,
si inima i-o sparge, tic-tac, sub al meu pas!
învechit al lui Alecsandri, caruia îi respecta chiar stângaciile. Totdeodata
devine un cântaret al roadelor pamântului, pe care le expune cu
voluptate. Privelistea autohtona este zugravita cu imagini locale,
pridvor, livezi de pruni, suman alb de zapada, bunicul este evocat cu
tabieturile lui valahe, prin putina în care facea bai de nuc, casa batrâna
prin mirosuri de serbeturi:
Sunt cautate îndeosebi fructele savuroase, într-o lirica a bucatariei
si a camarei cu ceva lacom de pictura flamanda, modelui fiind Verlaine
si Samain. Peisajul întreg e o camara ce trebuie savurata cu nasul,
trecutul, copilaria se condenseaza în fructe:
Prin iarna din camara zavorita
Se furiseaza cald miros de mere,
Readucând în vremea viscolita
A toamnelor trecuta mângâiere.
Copilaria-mi toata da buzna la uluci,
Când sta la poarta cosul cu struguri si cu nuci.
George Calinescu
În drumul lor spre zare îmbatrânira plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerabdator bunicul pândise de la scara
Berlina leganata prin lanuri de secara.
Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina
Sari subtire-o fata în larga crinolina.
Privind cu ea sub luna câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat "Le Lac".
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse "Zburatorul" de-un tânar Eliad...
Ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trasura ta statu.
Acelasi drum te-aduce prin lanul de secara,
Ca dânsa tragi în dreptul pridvorului, la scara.
Subtire, calci nisipul pe care ea sari.
Cu berzele într-însul amurgul se opri...
si m-ai gasit, zâmbindu-mi, aproape pueril,
Când ti-am soptit poeme subtile de Merill.
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub luna
si-am spus "Balada Lunei" de Horia Furtuna,
M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
si ti-am parut romantic si poate simbolist.
Capodopera lui Ion Pillat este Aci sosi pe vremuri, paralela gratioasa
între doua veacuri, simbolizare spectaculoasa a uniformitatii în
devenire:
De aci încolo Ion Pillat îsi sistematizeaza descoperirea, prefacând-o
în "traditionalism". El cauta a se reînnoi mereu si e oricând un poet
interesant, mai mult de afectare artistica decât de sentiment.
337 Istoria literaturii române
B. FUNDOIANU
Traditionalismul lui B. Fundoianu e un panteism olfactiv si tactil,
o îmbatare de exalatiile vitale. Poetul are o capacitate extraordinara
de a se bucura de prezenta materiei. Totul îl îmbata: târgul care
"miroase-a ploaie", cresterea "de sfecla, de mararii, de ceapa", narile
boilor cu "miros de lapte si de râpi", fânul plin de mireasma uda",
balacirea porcilor în noroi, racoarea carnii cartofului, izul vinului din
crama, parfumul gutuii, aburul jimblei, chiar mirosul de doctorii.
Evreu, B. Fundoianu e invadat de o nostalgie de bucolic, caracteristica
rasei sale biblice si potrivita vietii evreilor din nordul Moldovei. În
Herta trec cirezile în sunetele talangei în vreme ce evreul batrân între
flacarile lumânarilor cânta caderea Ierusalimului:
Cine-aducea deodata cirezile din câmp?
Aveau si-atunci ochiul de sticla, gâtul strâmb,
dar aduceau în uliti baliga din pasune
si în surâs o scama din soarele-apune...
Deodata dupa geamuri se aprindeau faclii;
o umbra linistita intra în pravalii
prin usile-ncuiate si s-aseza la masa.
Tacerea de salina încremenea în casa
si-n sloiul noptii jgheabul ograzii adapa.
Bunicul între flacari de sfesnic se ruga:
"Sa-mi cada dreapta, limba sa se usuce-n mine
de te-oi lua vreodata-n desert, Ierusalime!"
Poetul a refacut chiar, cu mare talent, pe Horatiu, în Lui Taliarh,
cu o receptie sensoriala inexistenta în model:
Vino; sa stam de vorba cât ne mai tine vremea;
ca mâine, peste inimi, va izbuti tacerea,
si n-om vedea prin geamuri, tineri si zgomotosi,
amurgul care-alearga dupa cireada, ros,
Ca mâine, toamna iara se va mari prin grâne
si vinul toamnei poate nu-l vom mai bea. Ca mâine.
poate s-or duce doi cu ochi de râu în stiri,
George Calinescu 338
sa traga cu urechea la noile-ncoltiri.
si-atuncea, la brat, umbre, nu vom mai sti de toate;
poate-am sa uit nevasta si vinul acru, poate...
Ei, poate la ospete nu vei mai fi monarh -
E toamna. Bea cotnarul din cupa, Taliarh.
ILARIE VORONCA
Considerat imagist, Ilarie Voronca nu e si el decât un extatic al
voluptatii si un evocator de materii excitante pentru simturi: paduri,
saltele de paie, rufarie, gutui, blanuri, portocale, ceai, pâine, lapte,
fructe putrede, alune, fasole verde, mazare, cartofi, ringlote, banane,
coacaze. Ulise este un poem descriptiv al vietii diurne fara alt continut
decât prezentarea cu gest voluptuos a lucrurilor si elogierea lor:
Te opresti la vânzatoarea de legume
îti surâd ca sopârlele fasolele verzi
constelatia mazarei naufragiaza vorbele
boabele stau în pastaie ca scolarii cuminti în banci
ca lotci dovleceii îsi vâra botul înainteaza
amurgesc sfeclele ca tapiterii patrunjelul mararul.
Chiar bulionul produce "incantatii":
Iata, e curtea uda cu o aroma-n lemne,
Octombrie, în clocot cazane de tomate
si umbra în depozit de cherestea te-ndemne
Sa recunosti în cântec aceste flacari mate
Sa recunosti cum fierbe în bulion un suflet,
Atât de dulce chipul Mamei între tenebre
Cu vocile scazute în anotimp, în suflet,
si în magiun fantoma trecutului rasfierbe.
Sintaxa singulara si dificila, fara început si fine, îngramadirea
aproape monstruoasa de imagini-cifru pe un text sarac în idei au
motivat clasarea poetului printre dadaisti si "integralisti" (1903-
339 Istoria literaturii române
RADU GYR
Tot vitaliste sunt si poeziile lui Radu Gyr, însa pletorice, vociferante.
Toamna olteneasca e o replica mai haiduceasca la Aci sosi pe vremuri
a lui Ion Pillat:
O, de-ati fi în Dolj cu mine si-ati uita cu toti de târg!...
...E-nceputul lui octombrie, când da aurul în pârg,
când în cel dintâi ciorchine trup si suflet îti cuminici...
...Cum v-ar mai latra în gara, Floarea,-ntr-una din duminici!...
Mai întâi, din timp m-as duce sa pândesc de la canton,
si s-adast, zvâcnind, semnalul cantonierului Anton!...
si când trenu-ar trece buzna si ati fi la geam, din piept
mi-as învârteji un chiot: "Ura, fratilor, v-astept".
...si, despriponind pe Roibu, - închingându-i zdravan saua, -
as sari pe el si-n goana as scurta, prin câmpi, soseaua!...
Dinspre Parâng
un vânat râng
cu trap prelung
se pierde-n crâng,
si-un chiot lung
lovit de vânt
razbate-adânc.
D. CIUREZU
Originalitatea poeziilor lui D. Ciurezu sta în interpretarea haiducismului
printr-un simt de sine viguros si optimist:
De câte ori trec sara prin colnic
Spre Golul-Drincii-n sus, la ragalii,
Se vânzolesc în mine patimi vii
si pe prasea strâng pumnul meu voinic.
Chiotele si gesturile vitejesti din poezia populara, conventionale
acolo, sunt dezvoltate plastic, în sensul unei pure risipe a energiei:
Din urma luna
pe oblânc,
pe brâu,
pe frâu,
si pe otelele de-argint,
îsi pleaca salba licarind.
George Calinescu 340
ZAHARIA STANCU
Specializat în poeme scurte de câte o strofa, Zaharia Stancu nu e
totusi un poet de nuanta minora. Simtind "foc" în sângele sau amar
ca si "coaja nucilor crude", în suflet cu ursi hibernanti, el îsi cânta
ereditatea apriga:
Strabunii mei vânjosi, cu tulnice si ghioage,
Pe aici si-or fi pascut cirezile blajine,
Cioporul de mioare balane, herghelia,
Pe-aici, pe unde azi gem grelele tractoare.
Mai cu seama el este un poet al ierburilor tari de baragan pe care
le evoaca în toate tonurile si al vietii aspre câmpenesti:
Da: am crescut cu macii si strugurii pe câmp.
Da: mai pastrez, ca iarba, si-acum, sub pleoape roua.
Da: m-am scaldat în râul cu cânepi la topit.
Da: mi-am julit genunchii în visini si-n ciresi.
|
