Tema iubirii într-un text narativ: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi de Camil Petrescu
Iubirea a fost întotdeauna una din temele predilecte ale literaturii, fiind vazuta ca o posibilitate de a explora interiorul fiintei umane. Asa cum afirma Emil Cioran, "Iubirea are atâtea fete, atâtea devieri si 323x2312d atâtea forme, încât este destul de greu sa gasesti un sâmbure central sau o forma tipica a iubirii." ("Pe culmile disperarii"). si în literatura româna tema iubirii este tratata cu interes, fiind în centrul substantei epice, mai ales în literatura interbelica. Aceasta tema a fost abordata de scriitori precum Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mihail Sebastian, fiecare evidentiind o anumita latura a acestui sentiment complex. Astfel, în "Ion" al lui Rebreanu, sentimentul este unul instinctual; eroul trece de la pasiune la instinctualitate, de la ratiune la dezechilibru, de la viata la moarte, între iubirea fata de Florica si fata de pamânt. Mihail Sadoveanu ofera o imagine traditionalista, conservatoare a iubirii în romanul "Baltagul". Vitoria Lipan îsi traieste iubirea puternica fata de sotul ei, în conformitate cu normele societatii patriarhale din acea vreme. Iubirea sa are la baza devotement si datorie, ceea ce o împinge sa caute dreptatea cu orice pret.
Romanul modern psihologic "Patul lui Procust" al lui Camil Petrescu ofera o perspectiva mai rafinata asupra temei, si datorita plasarii evenimentelor în mediul citadin. Sunt prezentate doua povesti de iubire diferite : pe de o parte, iubirea intelectualizata a doamnei T., dar nu lipsita de pasiune si a lui Fred Vasilescu, iar pe de alta parte iubirea oarba a lui Ladima pentru frivola Emilia, iubire ce duce la anularea de sine.
O perspectiva interesanta asupra acestui sentiment este cea din romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi" al lui Camil Petrescu; iubirea dintre stefan Gheorghidiu si Ela este prezentata prin ochii personajului- narator, fiind o iubire situata sub semnul orgoliului si al frustrarii.
În acest roman al lui Camil Petrescu, personajul principal, stefan Gheorghidiu, este tipul intelectualului lucid, în cautare de experiente fundamentale si care aspira la o iubire absoluta, iubirea însemnând pentru el o forma de cunoastere. Iubirea dintre el si Ela nu poate fi încadrata în vreun tipar, datorita individualizarii trairilor sale. Sentimentele sunt conturate prin intermediul monologului interior si introspectiei. Evolutia acestei povesti de dragoste este dezvaluita în mod subiectiv, prin ochii naratorului- personaj. Eroul relateaza la persoana I experienta iubirii si cea a razboiului. Romanul este alcatuit din doua parti, corespunzatoare celor doua experiente. Experienta iubirii este actualizata prin rememorare, în timp ce cea a razboiului este consemnata sub forma unui jurnal de front.
stefan Gheorghidiu este un stralucit student la filozofie, fara mijloace materiale; în facultate se îndragosteste de Ela. Initial, acesta a pus iubirea lui sub semnul orgoliului ("orgoliul a constituit baza viitoarei mele iubiri"), beneficiind de admiratia tutror. Pasiunea este stimulata de vanitatea masculina; aceasta pasiune se adânceste în timp; cei doi îsi traiesc clipele de intimitate cu daruire, admiratia Elei întâlnindu-se cu placerea lui stefan de a-si etala cunostintele de filozofie. Tânarul întâlneste în iubirea unica, absoluta, la care aspira, modul de a se împlini pe sine : "sa tulburi atât de mistuitor o femeie dorita de toti; sa fii atât de necesar unei existente, erau sentimente care ma adevereau în jocul intim al fiintei mele."
Situatia se schimba în momentul în care Gheorghidiu primeste o mostenire neasteptata din partea unui unchi; acum cei doi duc o viata mondena; în timp ce stefan nu este interesat de acest aspect, Ela descopera modalitati de a-si etala farmecul, fapt ce duce la modificari în cuplu. stefan începe sa fie dominat de gelozie si de neliniste. Un alt unchi al lui stefan, Nae, le face propunerea de a cumpara o întreprindere metalurgica, ceea ce duce la o noua neconordanta între cei doi : în timp ce el simtea repulsie fata de acest tip de activitate, ea era atrasa de oferta. Mai mult, este încântata de propunerea de a seduce un important om de afaceri. stefan este deranjat de implicarea sotiei sale în afacerile legate de mostenire, datorita orgoliului sau si conceptiei ca barbatul este superior femeii, aceasta fiind un mijloc de a-si manifesta puterea protectoare. (".as fi vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestora vulgare, plapânda si având nevoie sa fie protejata").
Orgoliul lui Gheorghidiu este macinat de jocul seductiilor, al micilor flirturi din cadrul întâlnirilor mondene. Pe de alta parte, Ela este încântata de noua sa viata, fiind magulita de succesul pe care îl are pe lânga un domn G. O criza grava în cuplu o reprezinta excursia la Odobesti; relatia devine una tensionata, presarata cu despartiri si împacari. Pentru a se razbuna, Gheorghidiu aduce acasa o prostituata cu care sotia sa îl gaseste în pat. Dupa un alt conflict, Gheorghidiu îi cere Elei sa paraseasca locuinta si sa accepte un divort amiabil. Ulterior, cei doi se împaca, stefan Gheorghidiu gasind dovada ca Ela nu îl înselase.
Tortura geloziei este accentuata de departare, când stefan pleaca pe front; el era convins ca Ela îl însela cu G. Ela se temea sa nu ramâna o vaduva saraca, motiv pentru care încerca sa îsi convinga sotul sa treaca o suma de bani pe numele sau. Obtinând o permisie, stefan traieste alaturi de Ela "ultima noapte de dragoste". Aflând dorinta sotiei sale, este convins ca aceasta vrea sa divorteze, convingere întarita si de faptul ca îl zarise pe domnul G. la Câmpulung.
Experienta razboiului îl îndeparteaza de problemele personale, stefan Gheorghidiu descoperind acum sentimentul mortii, al suferintei aproapelui sau. Ranit, stefan ajunge acasa, gasind-o pe Ela lipsita de farmec. El renunta la trecutul sau framântat si divorteaza, lasându-i Elei o importanta parte din avere.
Perspectiva asupra acestui sentiment este unica, subiectiva, experienta iubirii fiind vazuta doar prin ochii lui Gheorghidiu. El reprezinta tipul intelectualului lucid, al inadaptatului superior care traieste drama îndragostitului de absolut, având impresia ca s-a detasat de lumea exteriora, însa în realitate evenimentele sunt filtrate prin constiinta sa; drama sa este accentuata de firea hiperlucida si hipersensibila, orice întâmplare fiind perceputa de catre Gheorghidiu într-un mod mai dramatic decât era normal; prin introspectie si monolog interior, el percepe cu lucuditate alternând aspecte ale planului interior (trairi, sentimente) si ale planului exterior (fapte, relatii cu alte personaje). Desi personajul-narator este un analist lucid al starilor sale interioare si al evenimentelor exterioare, el nu se poate elibera de subiectivitate, de gelozie si de orgoliul masculin. Tortura sa interioara este alimentata si de sentimentul nesigurantei.
Iubirea celor doi evolueaza într-o maniera unica, neputând fi încadrata într-un tipar prestabilit, orice traire interioara, orice suferinta sau bucurie fiind unica si irepetabila, deoarece fiecare o traieste în maniera personala.
Afirmatia lui Emil Cioran vine sa întareasca problema ridicata de Camil Petrescu. A scrie despre sine înseamna a descrie o experienta unica, nemijlocita, irepetabila. Camil Petrescu afirma, în acest sens : ".Sa nu descriu decât ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce înregistreaza simturile mele, ceea ce gândesc eu. Asta-i singura realitate pe care o pot povesti.Dar aceasta-i realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic".
|
