Teme si motive eminesciene   

Colegiul National Iulia Hasedeu

Poezii [Editia I. Prefata de Titu Maiorescu] 1884.

Poezii postume. Editura Institutului de Arte Grafice "Minerva", 1902.

TEME SI MOTIVE EMINESCIENE

Mihai Eminescu(1850-1889) este cel mai mare reprezentant al romantismului romanesc si cel din urma mare poet romantic european(in ordine cronologica). Eminescu a facut parte din seria de scriitori care au dat stralucire acestui curent: V. Hugo, Byron, Shelley, Lamartine si altii. Opera sa cuprinde teme, motive si atitudini ce tin de marea literatura a lumii:

Creator pentru care poezia nu este un exercitiu exterior , ci un mod profund de existenta, M Eminescu a lasat posteritatii o opera diversa, care cuprinde poezii, teatru, publicistica si traduceri.Poeziile au la baza mai multe teme si motive de larga inspiratie istorica, filosofica si sociala.

Marile teme ale creatiei eminesciene au fost analizate de G. Calinescu in Opera lui Mihai Eminescu, lucrare in cinci volume, aparuta intre anii 1934-1936.

Ele se clasifica in trei mari coordonate, care reprezinta in acelasi timp si sursele de inspiratie ale creatiei eminesciene:istoria, natura si folclorul.P e langa acestea m ai intalnim si alte teme abordate de eminescu in opera sa, precum cosmogonia, iubirea si tema geniului.

Cosmogonia

Aceasta tema trateaza nasterea si stingerea universului, avand ca motive luceferii, stelele, luna si zborul prin spatial sidelar.Tema este ilustrata indeosebi in "Scrisoarea I" , prin cugetarea batranului dascal la soarta universului, la modul in care a luat nastere si la felul in care se va stinge.Cosmosul mai este tratat de Eminescu in poemul "Luceafarul" in "Rugaciunea unui dac" si in poemul postum intitulat "Genaia".

"Scrisoarea I", "Luceafarul" si "Rugaciunea unui dac" sunt cateva din lucrarile care au ca tema "Facerea si desfacerea", denumire data de George Calinescu. Unul din motivele cuprinse de aceasta tema este proportia gigantica a spatiului si timpului universal. Acest motiv reprezinta viziunea romantica eminesciana a Cosmosului in antiteza cu fiinta umana neinsemnata si muritoare; aceasta viziune mai cuprinde si evolutia Cosmosului(situata intre cele doua capete: geneza si stingerea), armonia nascuta din rotirea astrilor si perspectiva mitologica.

"Scrisoarea I" este lucrarea reprezentativa acestei teme, fiind alcatuita dintr-o cosmogonie cuprinsa in doua cugetari: una pe tema destinului uman si una pe tema soartei geniului.

In prima parte a textului(versurile 1 -28) ne este prezentat un cadru romantic, la vreme de seara, unde lumina enigmatica a lunii se imprastie peste o lume vana, nascuta dintr-un vis al Nefiintei. Aceasta priveliste din natura scoate la iveala mai multe ipostaze ale fiintei umane, dintre care retinem doar doua:

"Vezi pe-un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac,

Cand la ziua cea de maine abia cugeta un sarac.

Desi trepte osedite le-au iesit din urna sortii,

Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii"

In alta parte a poemului, Eminescu ii prezinta pe oameni ca fiind "umbre pe panza vremii", care se metamorfozeaza in "mii de coji" si in "nume trecatoare" duse de timp; trecatoare este si gloria, umilul om sarac si regele cel puternic fiind uniti de acelasi destin, care cuprinde tot ceea ce se afla sub patina vremii: "geniul mortii". Nimeni si nimic nu poate sta in calea acestui destin: nici Timpul(care va deveni eternitate moarta), nici Universul(care candva nu va mai exista) si nici geniul(care traieste drama unei minti ingradite de timpul prea scurt al vietii umane); intregul poem este strabatut de ideea romantica a succesiunii generatiilor, a evolutiei si a mortii universale.

A II-a secventa(versurile 29-38) este dominata de imaginea romantica a "batranului dascal" , reprezentand geniul. Aici se afla in antiteza: infatisarea umila cu gandirea savantului, "disparut din cercul ideilor, in lumea contemporana, tristetea celui care vede mizeria vietii; toate acestea se incadreaza in romantism.

Elemente romantice gasim si in episodul cosmogonic(versurile 39-86).

Viziunea mitologica a nasterii Universului; timpul anterior nasterii celei dintai planete coincide cu "A fost odata." al basmelor. Tot la mitologie face referire si imaginea titanului intunecat, cu sugestii in care Fiinta, Nefiinta si Nepatrunsul apar ca niste zeitati, iar pacea intruchipata ce stapanea Haosul "pare a fi un dragon mitic", dupa spusele lui George Calinescu.

Viziunea gigantica a Cosmosului in care rotirea lenta a planetelor creeaza impresia de armonie.

Proiectarea omului pe fundalul eternitatii; acest fragment este situat intre episodul nasterii Universului si cel al stingerii(versurile 61 -74). Personajele sunt caracterizate cu ajutorul antitezei romantice: oamenii sunt "muste de-o zi" ce traiesc pe o planeta minuscula.

Viziunea stingerii Universului este prezentata in ultima parte a poemului(versurile 75 -86); spaima creata de moartea Universului face ca planetele sa inghete si ca timpul sa devina vesnicie prin trecere in nefiinta.

Istoria

Tema istoriei o pune doua mari motive: pe de o parte, marile civilizatii, privind succesiunea generatiilor , stingerea stramosilor gloriosi si nasterea unor urmasi corupti , si pe de alta parte istoria nationala care la o scara redusa trateaza aceeasi antiteza trecut-prezent, stramosi-urmasi.

Aceste motive sunt intalnite la Eminescu in urmatoarele creatii:"Imparat si proletar",Memento mori", Epigonii, Scrisoarea III.Toate aceste creatii se axeaza pe ideea incompatibilitatii totale dintre maretia trecutului si decaderea prezentului.

Alte motive specific acestei teme si intalnite in creatiile sus-mentionate sunt patriotismul(Scrisoarea III :"Si de aceea tot ce misca in tara asta raul,ramuri/Mi-e prieten numa mie iara tie dusman este/Dusmanit vei fi de toate fara a prinde chiar de veste/N-avem osti dara iubirea de mosie e un zid/ Care nu se infioreaza de-a ta faima Baiazid"),inechitatea sociala si societatea corupta:

"Iara noi ?noi epigonii?Simtiri reci harfe zdrobite

Mici de zile, mari de patimi, inimi batrane ,urate.

In noi totul e spoiala totu-i lustru fara baza;

Voi credeati in scrisul vostru,noi nu credem in nimic;

Imparat si proletar:Spuneti-mi ce ii dreptatea?cei tari se ingridira

Cu averea si marirea in cercul lor de legi;

Prin bunuri ce furara in veci vezi cum conspira

Contra celor ce dansii la lucru-I osandira

Si le subjuga munca vieti lor intrgi")

("Epigonii")

Autorul lucrarii istorice "Memento mori!", dorea sa traverseze toata evolutia omenirii, cu ajutorul unui pas gigantic, din antichitate si pana la Comuna din Paris(1871). Uriesenismul acestei viziuni apare o data cu filozofia zadarniciei cu tenta elegiaca, ce se intensifica la finalul poemului "Imparat si proletar"( despre care Calinescu spune ca ar fi o "derivatie" din "Memento mori!"): eforturile omului, nascute din dorinta de trai, sunt in zadar, pentru ca viata nu este decat un vis al Nefiintei: "Caci vis al mortii eterne e viata lumii-ntregi".

Intoarcerea la timpul mitic ar putea fi salvarea despre care vorbea tribunul-proletar in prima parte a poemului: "vremile aurite/ Ce mitele albastre ni le soptesc adesea".

Aceasta este cea de a III-a tema romantica eminesciana, lucrarea ce-i corespunde fiind "Scrisoarea III". Cel dintai motiv al acestei teme este visul. La fel ca si Cosmosul, care s-a nascut dintr-un vis al Neantului, a luat viata si imensul stat otoman: dintr-un vis al primului sultan; istoria marelui popor turc reprezinta doar implinirea visului.

Romantica mai este si antiteza care atinge nivelul modelului primordial repetabil: intre Cuceritor(Baiazid) si Aparator(Mircea cel Batran), intre armata transformata in "pleava" si cea devenita "potop ce prapadeste", intre perioada intemeierii si cea a surparii.

Imaginea aproape fabuloasa a voievodului este de asemenea un motiv romantic. In momentul luptei Mircea capata proportiile unui erou.

Elementele naturii participa si ele la acest eveniment. Dunarea(care devine si ea un personaj ce ineaca "spumegand" oastea dusmana), codrul(care ascunde "mii de capete pletoase" ca niste clone ale lui Mircea) si "raul -ramul" sunt simboluri ale naturii vesnic vii.

Iubirea

Aceasta tema are in centru femeia care imbraca la eminescu mai multe ipostaze:femeia-inger,femeia-demon,femeia-misterioasa,o permanenta enigma.Indiferent de ipostaza in care este surprinsa , femeia reperezinta partenera prin care eul lyric realizeaza idila intr-un cadru natural adecvat.Spatiul natural este in deplina concordant cu stadiul relatiei amoroase:naturi luxuriante, cu motive specific eminesciene(teiul, lacul ,teiul inflorit, salcamul,codrul) alcatuiesc un cadru ocrotitor pentru perechea ce isi impartaseste sentimentele;iubirea trecuta este ilustrata printr-o natura cu elemente specific elegiace:S-a dus amorul ,De cate ori, iubito, Pe langa plopii fara sot.Totodata in aceste poezii spatial natural , vegetal, este inlocuit de cel citadin , ca marca a deteriorarii sentimentului de iubire.

Iubirea impartasita este intalnita in poezii precum : "Floare albastra","Lacul", "Dorinta", "Sara pe deal".

In poeziile lui Eminescu iubirea este un vis, un ideal mereu neimplinit; diferenta dintre cele doua perioade de creatie ale poetului este ca in prima parte natura aparea ca un spatiu feeric, elementele acesteia constituind motive romantice: codrul(spatiu magic si plin de mister), teiul(arbore sfant care ii imbraca pe tineri cu vesmantul nevinovatiei), lacul(element lamartinean al visului de iubire), luna si multimea de flori.

Daca citim poeziile inchinate dragostei, remarcam ca Eminescu reface destinul Luceafarului; el traieste visul unei iubiri pamantene mereu neimplinite:

"Dar nu vine.singuratic

In zadar suspin si sufar

Langa lacul cel albastru

Incarcat cu flori de nufar."

("Lacul")

"Pe langa plopii fara sot

Adesea am trecut;

Ma cunosteau vecinii toti

Tu nu m-ai cunoscut"

("Pe langa plopii fara sot")

Un alt motiv este neintelegerea de care da dovada femeia ce i-a oferit maretia eternizarii. Iubita este si ea o fata de imparat, pe care poetul o apara de scurgerea timpului si o pune in lumina Genezei. Dar pe masura ce visul de iubire se stinge, iubita se pierde in negurii uitarii, in mit:

"Caci astazi, daca mai ascult

Nimicurile -aceste,

Imi pare-o veche, de demult

Poveste."

4.Natura

Una din temele abordate cu precadere de Eminescu in creatia sa este natura ,natura , conturata sub doua ipostaze:marile imensitati spatiale(reprezentate de mare si cer), la care se opun padurile salbatice, codrul si teiul .

Natura cosmic prezinta motive :luan , stelele si luceferii , intalnite toate in poeziile care abordeaza nasterea universului:Scrisoarea I ,Luceafarul.

Natura terestra apare in poeziile de dragoste prezentand motive specific eminesciene :teiul in floare, codrul,plopii , floarea albastra,marea, lacul (Pe langa plopii fara sot,Lacul, Dorinta.)Aceasta din urma poezie im pletest cele doua teme natura si iubirea ilustrand chemarea erotica a barbatului, invitarea iubitei intr-un cadru natural mitic:

"Vino-n codru la izvorul

Care tremura pe prund

Unde prispa cea de brazed

Pleci plecate o ascund

Adormind de armonia

Codrului batut de ganduri

Flori de tei deasupra noastra

Or sa cada randuri-randuri"

Detasat de tema iubirii , fara a mai fi raporatat la ea, natura este ilustrata individual si independent Icreatii in care reprezinta nostalgia poetului pentru cadrul copilariei sale:

Fiind baiet paduri cutreieram

Si ma culcam ades langa izvor

Iar bratul drept sub cap eu mil puneam

S-aud cum apa suna incetisor

("Fiind baiet paduri cutreieram")

Tot dorul copilului Eminescu dupa cadrul natal natural al ipotestiului este regasit in versurile:

"O ramai ,ramai la mine,

Te iubesc ata de mult!

Ale tale doruri toate

Numa eu stiu sa le-ascult

Astazi chiar de mas intoarce

A-ntelege n-o mai pot.

Unde esti copilarie ,

Cu padurea ta cu tot"

( "O, ramai." )

Dragostea poetului pemtru natura il determina pe acesta sa doreasca sa fie inmormantat in mijlocului cadrului natural:

"Mai am un singur dor

In linistea serii

Sa ma lasati sa mor,

La marginea marii.

Sa-mi fie somnul lin

Si codrul aproape

P-entinsele ape

Sa ma un cer senin"

( "Mai am un singur dor")

Acelasi testament poetic se regaseste si in variantele : "De-oi adormi"," Nu voi mormant bogat", "Iar cand voi fi pamant".   

Folclorul

Se incadreaza si el in totalitatea temelor romantice, iar Eminescu sub doua aspect:pe de o parte ca si culegator de folclor , preluand direct anumite creatii de unde le-a auzit , in peregrinarile sale prin tara iar pe de alta parte stilizand sau transformand aceste opere .Ajunge astfel la mai multe variante:

basmul Fata in gradina de aur devine Luceafarul , iar poemul Calin Nebunul capata versiunea finala a creatiei Calin (File din poveste )

Multe dintre poeziile in care abordeaza tema naturii (Revedere, Ce te legeni, La mijloc de codru des ) au si ele la baza creatii populare culese personal de Eminescu in momentele in care era peregrine prin tara:

-Codrule ,codrutule ,

Ce mia faci dragutule

Ca de cand nu ne-am vazut

Multa vreme a trecut

(Revedere)

La mijloc de codru des

Toate pasarile ies

Din huceag de alunis

La voiosul luminis"

(La mijloc de codru.)

-Ce te legeni codrule

Fara ploaie ,fara vant

Cu crengile la pamant?

-De ce nu m-as legana

Daca trece vremea mea !

(Ce te legeni)

Renarcam ca toate cele trei opere au ca ssubiect codrul, motiv des intalnit in creatia eminesciana , marturisind dragostea poetului manifestata in timp si niciodata uitata pentru cadrul natal al Ipotestiului.

Poemele "Calin(file din poveste)" si "Luceafarul" au la baza mitul Zburatorului. Cele doua poeme au elemente comune: dragostea nefireasca dintre o pamanteanca si o fiinta nemuritoare se termina in vis si este proiectata in basm; fata isi cheama iubitul pe pamant(dar singura care se supune dorintei acestuia -"Iar tu sa-mi fii mireasa" -este fata de crai -"Calin."). Numai in poemul "Calin(file din poveste)"are loc nunta ca mijloc de integrare in armonia cosmica; faptul ca arborii capata stralucire argintie datorita luminii lunii, iarba care "pare de omat" si albastrul florilor inzestreaza nunta cu acea puritate caracteristica inceputurilor.

In "Luceafarul", "preafrumoasa fata" isi cauta un alt iubit(care sa-i semene), dar la final poetul o salveaza, asezand perechea umana in lumina nasterii Universului:

"Caci este sara-n asfintit

Si noaptea o sa-nceapa

Rasare luna linistit

Si tremurand in apa"

Destinul geniului.

Geniul este prezent in patru ipostaze :omul superior prin inteligenta,

profund nefericit de conditiile in care este nevoit satraiasca (batranul dascal din Scrisoarea I),Creatorul sau Demiurgul (forta cosmica ce a dat nastere Universului : Luceafarul), fiinta care nu se supune mortii biologice (Hyperion din Luceafarul) si demonul ca forta a raului (in "Inger si demon).

In toate poemele, geniul este o fiinta fara de stea, o forma de manifestare a divinitatii supreme unice, deoarece Demiurgul l-a creat inaintea lumii. Originea sa deosebita aseaza geniul deasupra lumii, a framantarilor ei si a timpului.

Aceasta tema romantica a liricii eminesciene este intalnita si in poezia "Oda",in care nefericirea si nemurirea sunt conditiile interioare ale geniului; de aici vine si tentatia de a cobori pe pamant pentru a cauta ceea ce nu i s-a dat: dragostea.

"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;

Pururi tanar infasurat in manta-mi,

Ochii mei visatori naltam la steaua

Singuratatii.

Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,

Suferinta tu, dureros de dulce.

Pan-in fund baui voluptatea mortii

Neinduratoare."

("Oda")

Condamnat sa ramana de-a pururi singur ,neinteles de ceilalti si aspirand in permanenta la iubire , geniul se retrage in sine insusi , ocrotit fiind de spatial in care exista:

"Traind in cercul nostru stramt

Norocul va petrece,

Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece.

(Luceafarul)

Conditia nemuritoare il face sa sesizeze diferenta uriasa dintre el si pamanteni , care , pe durata scurtei lor exsitente se afla sub semnul norocului.