ULTIMUL INOROG
In volbura laptoasa a diminetii, undeva departe, īn Padurile de Argint din īndepartatul Nord, (fosta-i tu demult, acolo, iti amintesti de acele paduri, nu-i asa?), acolo unde fiordurile nu-s simple fiorduri, iar gheturile translucide nu se topesc niciodata, acolo, povestea spune ca traia un inorog, ultimul Inororog.de pe Pamānt.
Departe de lumea dezlantuita, departe de rautatile si zbaterile ei, acolo se retrasese, - disperat, ranit si singur.
Lumea nu mai credea īn el, īn povesti si īn visare. Oamenii il izgonisera fara sa-si dea seama... condamnāndu-l la uitare. Inorogul plīnse lacrimi amare si pleca dus de aripile vīntului, īn Cetatea ascunsa din Nori. Acolo unde, (ca un cadou pentru omenire) īsi aflase nasterea.
In Fiordurile īnghetate din Nord, īn Padurea de Argint, s-a retras singur si trist, īn asteptarea Ceasului ce trebuia sa vina, īn asteptarea sorocirii celor Intelepti !
Batrīnul din Inaltul Inalt, cel mai varstnic si īntelept dintre toti batrīnii, vazīnd acestea, se īntrista adīnc si hotarī sa tina sfat de mare taina. Erau tristi de ignoranta cruda a oamenilor si sansa pe care acestia au pierdut-o.
Batranul detinator al Hronicului vremii, hotari ca, atunci cind ceasul va bate iar a iubire si visare, Inorogul cel Alb sa purceada de Sus, din locurile sfinte, spre acei oameni care vor da dovada de credinta, spre a le face cadou Lumina Nemuritoare din Inaltul Inalt, Lumina pe care, de fapt, acestia o aveau in ei, dar care nu mai stralucea demult...
Nimeni nu poate sti, cat timp Batranul din Inalt a intors clepsidra-i de cristal ingeresc, in jocul lui serios de-a eternitatea... Poate zile si nopti, poate ani de-a randul, poate secole... de atunci s-au nascut stele si sori albastri, au murit galaxii, abisurile universului au nascut ceturi de argint dantelate, au inflorit nori la portile dorului, acolo Sus, in Inaltul Inalt, in Cetatea din Nori... Nimeni nu poate sti...
In tot acest timp, Inorogul cel Alb, revarsandu-si coama de spume, cu ochii mari deschisi catre un soare mereu vesnic, se gingasea in iarba liliachie, amusinind adierea vantului caldut Al celui de-al cincilea Anotimp.
Cum, draga draga, nu-ti amintesti? Ti-am povestit despre Al Cincilea Anotimp! Lasa-ti sufletul si inima deschisa, ai sa-ti amintesti, si tu l-ai trait odata, demult. atunci cand credeai in visare si asteptai binecuvintarea la portile dorului !
In luminisul plin de flori al Padurii de Argint, miresme necunoscute noua se ridicau in valatucirile unei aparente dimineti vesnice, intr-o izbucnire frenetica de stari fecunde, dospite-n cuptorul de vise al elfilor, intr-o impletire de iubiri neiubite inca- care-si asteapta cuminti sa le vie sorocul...si stapinii.
Razvane drag, in Padurea de Argint, unde s-a retras Inorogul in asteptarea Ceasului, nu exista anotimpuri, asa ca pe la noi. Este o stare de fapt, de liniste ...o liniste dincolo de fire.... ceva adanc si profund, o stare de visare...
Nemarginire cat vezi cu ochii, sori albastrii si portocalii, muzici neascultate vreodata de noi pamintenii, culori nascute din valurile cerului si imbratisarea marii, flori neasemuit de frumoase...cocori care-si inalta zborul in volute unduioase si line Niciodata nu poti sti cand este rasarit sau apus, zi sau noapte, este o nastere continua de miracole si iubire...
Aici este Cel de-al Cincilea anotimp : Anotimpul Iubirii.
Poti recunoaste insa liliacul si crinii, florile de cires care-si cern zapada in valurile pure ale unei mari albastre, albastre... copile drag, ca cerurile de pe la noi. Nisipuri fierbinti strajuiesc paduri de arbori seculari, de o neasemuita fragilitate. Diafani, cu crengi -brate vegetale intinse catre tine -care se ridica atunci cind vrei sa treci pe langa ei, pentru a te lasa sa le patrunzi taina... Miroase a zapada proaspat 'necernita'... o zapada care v-a sa cada, poate acum, poate niciodata. Depinde de ce vrei tu, Razvane drag !
Toate se modifica instantaneu, dupa visul, pasul si iubirea ta. Totul se schimba... Dar si tu, la randul tau, trebuie sa darui ceva... Picaturi de iubire ingereasca peste dor omenesc ! Sa nu uiti asta. E o lege nescrisa...
Ce, si cum si cit, tu trebuie singur sa descoperi... cerceteaza-ti doar inima, toate tainele nedezlegate inca, sunt ascunse acolo !
Altfel, unde ar mai fii misterul acestei lumi ? Altfel cum crezi ca vei invata sa zbori spre inaltimi ?
Serenisim si traniu acest anotimp, nu-i asa ?
II
Cu ochii intrebatori, Inorogul cel Alb, isi lasa capul in poala Fecioarei. Aceasta-l mangaie, privindu-l cu o infinita gingasie. Stia ca este pentru ultima oara cind il vede.
Simtind ca parca se intimpla ceva, acesta i se culcusi la poale. E dragalasa la chip si la fire. E printesa, de rang mare, binecuvintata de Sus cu tot ceea ce nu i-a fost dat vreodata unui pamantean. Ea este ,,the keeper of the treasure ''.
Nimic nu intra si iese din padurea vrajita, nimic nu se intimpla fara stire ei... Nu are varsta si nici ani de numarat - cum asa ( ma intrebi tu copil drag) ei uite asa- uiti ca acolo Sus, legile noastre nu se potrivesc ?
Tu, dragul meu, azi trebuie sa crezi in povesti !
Cu ochii mari, deschisi spre soarele unei vesnice dimineti, imbratisa cu privirea-i calda, toate ce-i sunt date in pastrare, cu grija si iubire. Cu miinile ridicate spre cer, intr-o rugaciune muta, ingenuncheaza linga Inorogul cel Alb.
Un cantec vechi, din legendele Lumii Ascunse, i se desprinse usor de pe buze. Un cantec ritualic, de vraja si mare taina, numai de ea stiut. Il invatase de la Batranii cei Intelepti, atunci cind fusese dusa la Marele Templu din Nori. Acolo invatase toate tainele lumii si a universului, ale vietii si ale mortii, taine dincolo de fire, pastrate si transmise doar acelora alesi, de-o seama si de-o fire cu ea. Acolo, ea primise ,,harul si darul ,,
O rugaciune muta, din adincul sufletului se ridica spre Ceruri. Chema in ajutor pe cei de Sus, din Inaltul Inalt, pentru ai fi povata la vreme grea, pavaza si scut, la toate cele ce vor urma.
Fecioara stia doar ca, inorogul alb va pleca, dar ce drum lung si greu il asteapta, cate intimplare si cat neprevazut il vor intampina, nimeni nu stia
E putin trista caci in ast timp, il indragise mult pe Inorogul cel Alb, dar in sufletu-i curat stia ca sosise clipa si ceasul. Inorogul trebuia sa-si ia zborul de pe taramul magic, dinnou la oameni.
Cu o infinita delicatete, ii saruta boticul alb si umed de roua. Inorogul cel Alb intelesese. Necheza si framata de nerabdare. Isi scutura coama de stele si batu din copita-i naravasa. Cu nerabdare, simti chemarea departarilor. Va aduce oamenilor iubire, nadejde si credinta, lumina si doruri multe !
Deschide-ti inima, Inorogul de ceturi albe, se gingaseste la portile sufletului tau -azi sunt deschise Cerurile numai si numai pentru tine.
Iti las inorogul meu in pastrare, iar el sigur iti va aduce ceea ce cauti de atita timp...Locul si timpul tau, nimeni nu-l va stii, darul - este inorogul meu pentru tine, iar harul.... cand veni-va vremea ta !
|
