Valente expresive în opera Anei Blandiana
''CUPLU''. Analiza pe text
Cu o amprenta de certa originalitate,poezia Anei Blandiana este o realitate dintre cele mai pregnante.Originalitatea autentica a acestui talent cu un 939m1215j pas atât de sigur a pasit si s-a înaltat pe treptele de diamante ale marii poezii.Debuteaza în 1959 ,în revista ,,Tribuna" din Cluj cu poezia ,,Originalitate" ,publicând apoi constant numeroase volume de poeme printre care se numara si ,,Octombrie, Noiembrie, Decembrie"aparut în 1972 în care regasim minunata poezie,,Cuplu".
Fiind o contemporana desavârsita,creatiile Anei Blandiana se caracterizeaza prin sinceritate si rafinament,postmodernismul reprezentând un curent literar care îi determina pe scriitori sa îsi construiasca propria reactie:una esentialmente culturala ,livresca a citatului intertextual si a parafrazei. Ei încorporeza ,în propriul text,fragmente de text si experiente ale altora,recunoscându-le si numindu-le explicit.
O astfel de opera este si poezia,,Cuplu",o creatie lirica în versuri ce are caracter meditativ, fiind o opera reflexiva pe teme filozofice ,vocea lirica exprimându-si în mod direct sentimentele.
Tema operei o constituie mitul androginul,transpus în registru liric,ceea ce implica ,as putea afirma,megatema literaturii din toate timpurile,Iubirea,acest sentiment etern uman.De asemenea , semnificatia titlului are o rezonanta aparte ,lexemul,,cuplu"realizând conexiunea cu tema iubirii,care are mai multe aspecte:iubirea ca initiere(mitul erotic),iubirea -pasiune si implicit,iubirea tragica (,,Romanul lui Tristan" ,de I.Bedier, ,,Romeo si Julieta"de W.Shakespeare).
Mitul androginul,alaturi de cel al Vampirului,al Zburatorului si al lui Narcis,apartin iubirii ca initiere,încât mentalitatea arhaica resimte iubirea ca pe o forta atât de puternica,primul impact al sentimentului fiind atribuit unei fiinte supranaturale si presupunând un proces de initiere configurat în aceste mituri erotice.
Prin opera ,,Cuplu"Ana Blandiana îsi mitologizeaza meditatia lirica descriind în cuvinte de mare expresivitate ce alcatuiesc monologul liric ceea ce Platon prezenta în opera ,,Banchetul " referindu-se la existenta în trecut a trei tipuri de oameni, printre care si androginul, ,,un barbat-femeie[.]ca un întreg deplin si rotund". Datorita mândriei covârsitoare ce îi stapânea, Zeus se hotaraste sa-i desparta taindu-i în doua parti -femeie si barbat-iar mai târziu,vazând ca dorul nestins îi facea sa stea îmbratisati tot timpul,le muta ,,partile rusinoase"în fata pentru a putea da nastere rodului iubirii.Acest mit este expus în opera de comicul timpurilor,Aristofan.
Structura este specifica genului liric,poezia este alcatuita din 51 versuri nedistribuite în strofe,iar din punct de vedere prozodic,regulile sunt exonerate:nu se poate vorbi de rima,ritm,masura.
La nivel fonetic remarcam prezenta aferezei (,,si-l, se-ntorc, si-mi etc"-în toate cele trei cazuri exemplificate fiind elidata vocala,,î"),care în acest discurs poetic ,desi este un accident fonetic , primeste de aceasta data functia estetica.de asemenea ,eul liric utilizeaza pe de o parte aliteratia (,,nimeni nu ne poate"etc),pe de alta parte,asonanta(,,Ar vedea numai spatele")ambele având rol eufonic.
În plan lexical predomina antonimele(,,luna-soare", ,, al meu-al tau").Pe tot parcursul monologului întâlnim antiteza Eu-Tu,ceea ce ne determina sa observam o oarecare disecare pe doua planuri-planul persoanei I si planul persoanei a-II-a.În acelasi timp ,textul liric este presarat cu anumite cuvinte derivate(,,suprapunem", derivat cu prefixul,,supra")si compuse ("deodata")generând o ambiguizare a textului .
La nivel morfosintatic este relevata inversiunea(,,sfintele buze"),repetitia utilizata frecvent(,,nimeni[.]nimeni", ,,luna[.]luna"etc),precum si zeugma(,,spatele din care s-a smuls însîngerat,înfigurat,/Al celuilalt").Constatam,de asemenea,ca predomina substantivele si verbele (lucru ce implica dinamism,adjectivele ocupând un loc nesemnificativ ;pronumele si adjectivele pronominale precum si verbele existente sunt la persoana I si a-II-a(marci subiective ale eului liric).Din acest motiv lirismul este subiectiv(limbaj afectiv;-mimesis),iar tipul liricii,lirica rolurilor si a eului, dupa clasificarea facuta de Tudor Vianu în opera ,,Atitudinea si formele eului în lirica lui Eminescu",vocea reprezentata prin acea persoana I a pronumelui si a verbului apartinând unui androgin. De fapt,poezia postmoderna promoveaza în mod absolut ruptura dintre eul subiectiv-poetic si eul empiric psihologic.Eul liric postmodern vrea sa se desparta de experienta biografica ,sa caute dincolo de sentiment si sa se erijeze într-un eu poetic absolut,superior ,un eu imaginar al fiintei.
In plan stilistic ,prezenta unei palete variate de tropi formati cu ajutorul cuvintelor ce au dobândit sensuri conotative reda discursului liric o expresivitate deosebita.Eul liric utilizeaza adjectivul ,,perfect"atribuindu-i un grad de comparatie,evidentiind astfel faptul ca cele doua persoane formeaza un tot unitar imposibil de vizualizat în întregime;acest lucru ar putea fi posibil doar daca cineva ar locui pe acea,,muchie"ce în context are sensul de ,,cer".Asa cum Platon descria în ,,Banchetul", androginul putea fi observat în toata splendoarea sa doar de catre zei,cele doua fiinte neputând sa priveasca una catre alta;ele constituiau, de fapt, un trup pe care erau dispuse opt membre si dublul fiecarei componente ale trupului.Metaforele din expresia,,Tu vezi numai luna,/Eu vad numai soarele"releveaza locul de nastere a fiecarei persoane:barbatul,în soare,femeia,în pamânt,iar cea barbat-femeie,în luna.Totodata ,aceste figuri de stil subliniaza opozitia celor doua fiinte ca si orientare: una catre vest,iar alta catre est,puncte cardinale opuse,rasaritul si apusul.Eul poetic ascunde în metafora revelatorie ,,sângele duce zvonuri /de la o inima la alta",un dor cunoscut doar de androgini: ,,zvâcnirile"iubirii se transmit între cele doua inimi ale aceluiasi trup.Prezenta binefacatoare a epitetelor apreciative(,,clavicula dulce") si metaforice(,,sfintele buze")îndruma lectorii la meditatie.Interogatiile retorice deschid câte,,un capitol",am putea spune:dupa întrebarea ,,Cum esti?"este prezentat actul cunoasterii între cele doua persoane ce alcatuiesc androginul,apoi ,,Suntem egali?"face debutul pasajului în care este pus în discutie momentul mortii,din acest punct de vedere aparând nesiguranta:vor muri amândoi în acelasi timp?Deci ,implicit,sunt egali?
Vocea poetica aduce în prim plan situatii în care cei doi nu vor trece în nefiinta în acelasi moment:celalalt va fi ,,molipsit[.] cu moarte",metafora ascunsa a dorului ce îi va aduce si celuilalt disparitia.Sunt utilizate,de asemenea ,comparatii(,,crescuti ca doua crengi"),litota(,,atrofiata[.]cât o cocoasa ,/Cât un neg.").Dorul nestins de a se vedea poate aduce despartirea de ,,lumea vie",astfel intervenind cei doi zei,Eros si Thanatos,cel,,smuls" vazând doar ,,spatele [.]însângerat,înfrigurat,/Al celuilalt".
Toate figurile de stil în sinestezie genereaza imagini artistice,predominant vizuale(,,descopar clavicula dulce/si,urcând,degetele îti ating sfintele buze", ,,avem patru brate sa ne aparam "etc)si motorii (,,tu poti fugi numai în partea ta" , ,,daca unul [.]s-ar smulge"etc),toate acestea contribuind la conturarea imaginii androginului descris cu atâta ardoare.
Discursul liric abunda în motive si simboluri.Incita valentele expresive ale lumii ,în antiteza cu soarele ,prima simbolizând tristete, moarte,iar soarele ,explozie de viata.În plus,singtagma ,,a ne putea privi în ochi"exprima dorinta de cunoastere, de aflare a acestei paradigme:cum arata de fapt jumatatea cealalta a androginului.
Sensul propriu al cuvintelor se îmbina cu cel figurat,realizându-se astfel un amalgam de conotatii ce îmbraca aceasta opera cu valoare.
Mesajul poetic constituie,în fond,transmiterea cititorilor fictivi a imaginii androginului,Ana Blandiana transformând în versuri de aur ceea ce Platon cuprindea în ,,Banchetul",iar Chévalier în ,,Dictionar de simboluri".
Deoarece majoritatea cuvintelor apartin fondului lexical principal ,textul este accesibil atât unui lector competent,cât si unui lector inocent .
În poezia Anei Blandiana frapeaza,, în planul sensului poetic,al fondului principal de sentimente si de idei ,al starii lirice deci ,tendinta de adâncire în metafizica",asa cum afirma Laurentiu Ulici .De aceea ,prin cele ilustrate si prin dibacia de care da dovada scriitoarea realizeaza prin opera,,Cuplu" o capodopera demna de a exista în galeria celor mai reprezentative creatii românesti.
VAIDA PAULA
CLASA A -IX-A E
C.N.,,MIRCEA CEL BĂTRÂN''
PROF.COORD. AVRAM GEANINA
|
