(Nota: Structura grupajului, titlurile si o mare parte din citate sint preluate din: Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof, Editura Fundatiei Culturale Ideea Europeana, Bucuresti, 2004)
"Apropiindu-se de onorabila virsta de 70 de ani, Woody Allen e un autor cu opera rotunda, profund originala, unul dintre cei mai de seama cineasti ai Americii. Sigur ca ne mai putem astepta la mari surprize din partea lui, dar nu credem ca ceea ce va mai face ii va schimba fundamental profilul de creator. Caracterizindu-l, prin 1975, in 'Il Tempo', criticul Gian-Luigi Rondi scria despre Allen: 'Hollywood-ul astepta demult un autor-actor pentru a-i incredinta succesiunea marilor comici, de la Buster Keaton si Harold Lloyd pina la Jerry Lewis si Danny Kaye care sint acum amintiri; acesta este este Woody Allen.' Corect, dar incomplet: cineastul e mult mai mult; e un creator complex, si in spirit si in expresie, un artist framintat, nelinistit, preocupat esentialmente de problemele existentei si constiintei contemporane, apasat autobiografic si suprapunindu-si autobiografia pe biografia generica a intelectualului american de azi." (Stelele Oscarului, vol II.)
"In anii '70, Woody Allen, primul comic cinematografic post-freudian, si-a canalizat propriile nelinisti si obsesii spre clovnerie. El a fost primul care si-a bazat umorul pe constiinta insecuritatii sexuale, iar atunci cind a transformat psihodrama in comedie pare a vorbi - si a face bancuri - in numele nostru, al tuturor." (Pauline Kael) (Cinema. un secol si ceva, 2002)
"Comediile sale, al caror interpret principal ramine, exceleaza printr-un umor de factura aproape absurda, prin autoparodiere, prin jocurile de cuvinte si prin rapelurile pline de umor la cineari, scriitori si filozofi celebri. Personajul sau este un intelectual complexat, vesnic preocupat de statutul sau social si de sex." (Cinema. un secol si ceva, 2002)
Filmele sale sint in esenta studii asupra unor caractere aflate intr-o dilema morala provocata de o criza sentimentala. Temele recurente - dragostea, sexul, viata conjugala, absurditatea existentei moderne - sint tratate in cheie comica. Evolueaza de la comedia de tip slapstick (W.A. poate fi considerat un urmas al lui Harold Lloyd) la parodia cinica si apoi la comedia dramatica. In majoritatea cazurilor vedeta a propriilor sale filme, el este antieroul, intruchiparea propriilor noastre nevroze. Foloseste din abundenta citatul cinematografic, mai ales din filmele marilor regizori pe care ii admira: Bergman, Fellinni, Kurosawa, Bunuel." (Dictionar de cinema, 1997)
"Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera 'ultimul mare comic american', dar si pentru eroica lui putere de a rezista in cadrul cinematografului dominant. In peisajul din ce in ce mai dezolant al comediei cinematografice, el reprezinta alternativa datatoare de sperante: inca se mai poate ride inteligent in salile de cinema, unde glumele 'fiziologice' fac ravagii printre adolescentii hraniti cu hamburgeri si educati cu jocuri video. Cum sa nu-l simpatizezi pe ochelaristul comic american cind el este, in plus, cel mai european (in spirit) dintre cineastii de peste ocean? Desi unii socot ca Woody Allen ar satisface un gust mai sofisticat, adresindu-se celor care apreciaza umorul lui de 'bufon literat postmodern', hazul sau cucereste mai degraba, prin sinceritatea din care se naste: el este permanent alimentat de obsesiile personale ale regizorului-scenarist." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Psihanaliza
"E destul de dificil de stabilit daca psihanaliza constituie o obsesie ori un motiv reluat obsesiv in filmele lui Woody Allen. Ar fi, probabil, mai potrivit sa spunem ca psihanaliza este o obsesie pentru omul si artistul Allen, in timp ce tratamentul la psihanalist este un motiv recurent al filmelor sale. Un lucru este insa de domeniul evidentei: sint mai putine peliculele cineastului care nu fac referire la psihanaliza decit cele care o fac." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Moartea
"Glumele pe care le face cineastul, dar si scriitorul Woody Allen asupra mortii, ar putea face obiectul unei interesante antologii. Reluarea obsesiva a acestei teme, fie si in forma umoristica, innobileaza preocuparile autorului si il plaseaza intr-o selecta familie de cineasti din care fac parte Bergman, Kurosawa, Fellini si Chaplin." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Dumnezeu
"Cu tot scepticismul sau de 'lilber cugetator', Woody Allen crede ca o lume fara Dumnezeu e lipsita de sens: 'De cite ori e vorba de ameliorarea soartei omenirii, incep sa imi pun intrebari fundamentale: lipsa de centru a gravitatie spirituala sau teroarea existentiala a omului, de pilda. Vidul universului este un alt motiv de neliniste pentru mine, ca si disparitia definitiva, batrinetea, bolile mortale si absenta lui Dumnezeu intr-un neant ostil si violent.' (Liberation, 3 februarie 1998) O declaratie care ar putea sa-i linisteasca pe aceia care il suspecta pe cineast de ateism." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Lumea spectacolului
"Pentru un scriitor atit de inclinat spe autoportret ca Woody Allen, aducerea lumii spectacolului pe ecran pare o optiune mai mult decit fireasca. Trecerile sale prin spectacolul de music hall, prin show-ul de televiziune, prezenta lui pe scenele de pe Broadway ori pe platourile de filmare nu puteau sa nu apara in filmele pe care majoritatea comentatorilor i le descifreazp ca autoportrete. Tocmai componenta autoportretistica distinge peliculele lui Allen fata de altele (din ce in ce mai numeroase) consacrate acestei teme." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
New York
"Asa cum apare el in filmele lui Woody Allen, New York pare ca isi merita reputatia de cel mai european oras din Statele Unite: un oras al parcurilor, muzeelor, teatrelor, strazilor curate pe care se plimba artisti si intelectuali rafinati, angajati in conversatii despre cultura si despre sensul vietii. Strazile laturalnice, pline de delincventi si drogati, acele mean streets descrise de Martin Scorsese, au fost lasate in grija acestuia si a altor cineasti mai atrasi de captarea pulsului real al vietii, un ideal strain poeticii alleniene." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Familia
"Revenirea la tema familiei pare, in filmele lui Woody Allen, animata de intentia de a polemiza cu felul in care aceasta este tratata in cine,atograful american dominant. Celebrele family values (valorile familiei) sant promovate de cele mai m 20120s182u ulte filme hollywoodiene care, chiar si atunci cind descriu dezechilibrele si seismele din mediul familial, nu pun niciodata la indoiala triumful spiritului traditional in rezolvarea conflictelor dintre generatii. Ca statornic observator al dificultatilor vietii de cuplu, Allen nu poate crede ca familia poate fi o rezolvare a acestora. Nuantele in opiniile sale asupra familiei apar cu timpul in filmele care au abandonat la un moment dat formula comediei in traditia burlescului in favoarea celei sentimentale sau de moravuri." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Magia
"Aparitiile si disparitiile miraculoase nu sint intotdeauna, in peliculele alleniene, efectul interventiei unui magician. Ele sint adeseori intruvhipari ale supranaturalului, inconstientului, imaginarului. Principiul dupa care ele se instituie este foarte bine definit de Vincent Amiel: 'A face sa apara in plin cimp ceea ce se ascunde intr-un alt ordin al realitatii, a face sa intre in cadru ceea ce scapa conventiilor sale. In felul acesta personajele isi parasesc dimensiunea lor plata.' (Positif, nr. 444)" (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Sintagma 'cineast al femeilor', deseori folosita pentru a caracteriza opera lui Woody Allen, il plaseaza intr-o companie selecta. S-a mai spus si s-a mai scris acest lucru depre autori precum Ingmar Bergman, Michelangelo Antonioni, Rainer Werner Fassbinder sau, mai recent, despre Pedro Almodovar. Foarte diferiti stilistic, ei au in comun obsesiva descriere a universului feminin. Mari actrite au cucerit celebritatea gratie rolurilor interpretate in filmele lor, care favorizeaza constant portretul feminin." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Desi declara ca 'Bergman e singurul cineast genial (intr-o replica din Manhattan), Woody Allen este si admiratorul lui Antonioni. [.] 'Sint multi care-mi lipsesc. Truffaut, de pilda, De Sica. Acesti oameni m-au format in adolescenta, vedeam frecvent operele lor la New York. De fiecare data era un eveniment. De fiecare data cind unul dintre acesti regizori inceteaza sa turneze, o simt ca pe o pierdere personala. Mi-as dori atit de mult sa vad aparind in fiecare an un nou Fellini, un nou Antonioni.' (Premiere, mia 1992)" (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Intr-un pasaj din alt interviu explica foarte limpede optiunea pentru cineastii europeni, in defavoarea celor americani: 'Recunosc, in afara de marii regizori comici ai burlescului, precum Chaplin, Keaton, fratii Marx si W.C. Fileds. Cinematograful american nu m-a influentat in aceeasi masura ca cel european. Admir unii regizori americani din categoria John Ford, dar mai cu seama pentru maiestria lor tehnica. Ii prefer insa, in toate privintele, pe francezi, italieni, suedezi. Gasesc ca americanii cauta prea mult divertismentul pur. Singura lor preocupare e sa distreze publicul si vointa lor de evadare cu orice pret ii impinge sa faca westernuri, filme politiste, comedii muzicale. Asta in timp ce europenii opteaza pentru subiecte mai morale, mai adulte, mai interesante. Nimic din ceea ce se face la noi nu se poate compara cu ceea ce au facut Bergman sau Jean Renoir.' (Positif, nr. 222)" (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Pentru Allen, influenta europeana este insa mult mai diversa si mai profunda. El insusi declara: 'Sint un produs al culturii europene.' Pentru el Europa e o patrie mentala, spirituala. Este in primul rind o Europa a cartilor, filmelor, muzicii si chiar a picturii. Cit de mult a insemnat pentru el acest lucru aflam dintr-o replica dinn filmul Manhattan in care eroul, Isaak Davis, enumera lucrurile pentru care merita sa traiesti: 'Groucho Marx, jucatorul de baseball Willie Mays, partea a doua a simfoniei 'Jupiter', Louis Armstrong, filmele suedeze, 'Educatia sentimentala' a lui Flaubert, Marlon Brando, Frank Sinatra, naturile moarte ale lui Cezanne.' Raportul dintre simbolurile culturii americane si ale celei europene din aceasta enumerare este semnificativ." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Intertextualitatea comica
"Includerea uniu citat, referirea la un alt autor, parodierea sau pastisarea unei opere cunoscute, revendicate ca strategii postmoderniste, sint practici mult mai vechi si l-au tentat pe Woody Allen inainte ca postmodernismul sa ajunga pe buzele tuturor. In mod instinctiv, el si-a dat seama, de pilda, ca gagurile de tip burlesc nu mai pot amuza azi decit prin referirea la modelele, la secventaele clasice." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Ar fi imposibil ca filmele lui Woody Allen sa nu fie marcate de antecedentele artistului, venit pe platourile de filmare de pe scenele de cabaret sau de teatru. Atat de personalul cineast apartine unei traditii tipic americane, a monologului comic rostit de un artist in cluburi sau cabarete, asa numitul stand up comedian, care face salile sa rid debitind o serie de glume cu apasata tenta autobiografica." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Transferind monologul de pe scena pe ecran, cineastul reuseste sa alterneze situatiile in asa fel incit antieroul sau sa cucereasca simpatia publicului, atunci cind este victima ghinioanelor si accidentelor, dar nu neaparat sa stirneasca dorinta de identificare cu el (prin procedee de distantare legate mai ales de afirmarea 'fobiilor si filiilor' personale ale autorului). Nu orice spectator subscrie, de pilda, la lista 'lucrurilor pentru care merita sa traiesti', enuntata de Isaac Davis in Manhattan, de pilda; nu oricine uraste California si iubeste filmele lui Bergman, cum declara sus si tare eroul din Annie Hall." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Desi glumele din filemle alleniene se refera deseori la insusiri tipice comunitatii sale etnica (habotnicia religioasa, tirania familiei, pragmatismul excesiv), autorul nu se adreseaza in mod special coreligionarilor sai. Trebuie sa-i dam dreptate lui Giannalberto Bendazzi care observa: 'Desi nascut intr-o familie religioasa si traditionalista, el a ramas intotdeauna departe de manifestarile tipic evreiesti. Laicitatea sa a displacut deseori practicantilor si traditionalistilor: intepatuirle cu care isi impaneaza filmele si povestirile lui i-au adus chiar caligficativul de evreu antisemit.'." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Evolutia mijloacelor comice in filmele cineastului ilustreaza drumul parcurs de el de la conditia de entertainer la aceea de autor: primele sint pline de situatii desprinse parca din clasicele slapsticks, cu urmariri, deghizari si obiecte ostile, in timp ce peliculele perioadei 'mature', orientate decisiv pe umorul verbal, sint mai degraba comedii de moravuri, cu accente autobiografice apasate. Sint pelicule marcate si de nazuinta autorului de a evita gratuitatea, de dorinta lui de a se confesa, impartasind din deziluziile si nelinistile sale. Mostenirea clasicilor este administrata cu inteligenta pentru ca regizorul isi evalueaza lucid posibilitatile: 'Mi-ar placea sa fiu un elegant actor 'fizic', dar nu cred ca se poate: Chaplin si Keaton, datorita trecutului lor, soseau in cinema cu un extraordinar antrenament pentru acrobatie. Nu exista ceva similar in trecutul meu. Forta mea, daca am una, sta in replica. Proabil ca stiu sa rostesc replicile mai bine decit Chaplin, nu mi se par destul de bune filmele vorbite. Mi-ar placea sa ma dezvolt pentru a putea fi un mai bun actor ''fizic'. Cred ca am instinctul, dar nu am gratia pentru a o face.' (Cinema, vol. 7, iarna 1972-1973). A optat, prin urmare, pentru comedii care nu mizeaza pe performante acrobatice, ci pe farmecul vorbei de duh, pe echilibrul dintre vizual si verbal. In plus, Allen intelege ca timpurile moderne au pierdut acea innocenta a 'zilelor de fior si ris' si ca trebuie sa caute umorul in alta parte decit predecesorii sai. O exprima foarte plastic astfel: 'Scena comediei a glisat dinspre exterior inspre interior. Ceea ce e amuzant azi nu mai este sa vezi cum pleaca un pneu de autombil atunci cind soferul vrea sa-l schimbe. Dupa parerea mea e amuzant sa vezi cum un tip sufera pentru ca s-a indragostit de sora sotiei sale.' (Liberation, 20 mai 1986) Comediile sale cu accente dramatice precum Hannah si surorile sale, Trandafirul rosu din Cairo, Alice, Barbati si neveste ori Demontindu-l pe Harry demonstreaza ca aceasta noua formula a umorului allenian functioneaza foarte bine. Mai mult, devine o trasatura distinctiva a profilului sau de autor." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
1 premiu Oscar pt. regie (Annie Hall) din 6 nominalizari
1 premiu Oscar pt. scenariu (Hannah si surorile ei) din 12 nominalizari
[1] nom. Oscar pt. interpretare
[3] nom. Globul de Aur pt. regie
1 premiu Globul de Aur pt. scenariu (Trandafirul rosu din Cairo)
[2] nom. Globul de Aur pt. interpretare
2 premii BAFTA (Oscarul britanic) pt. regie (Annie Hall, Hannah si surorile ei) din 3 nominalizari
5 premii BAFTA pt. scenariu din 6 nominalizari
[1] nom. BAFTA pt. interpretare
Ursul de Argint la Berlin (1975)
Leul de Aur pt. intreaga cariera la Venetia (1995)
"Woody Allen si-a facut aparitia pentru prima data la ceremoniile Oscar in 2002, nu pentru a lua o distinctie, ci pentru a prezenta un omahiu orasului New York, care a fost de atitea ori personaj in sine in filmele sale. In urma atacurilor teroriste din 11 septembrie, aparitia marelui star la ceremonie a devenit unul dintre momentele cel mai importante ale serii Oscar." (Totul despre Oscar)
Ia banii si fugi / Take the Money and Run (1969)
"Inca de la debut, verva comica tipica lui Allen, in rolul unui perdant care esueaza in orice incearca, se revarsa intr-o parodie burlesca a filmelor politiste din anii '30. Comediograful vadeste o gindire de cineast amator, iar in avalansa de gaguri, ideile comice nu sint totdeauna eficace." (Dictionar universal de filme, 2002)
Banane / Bananas (1971)
"Comedie burlesca dar si satira politica, Banane tinteste atit in dictaturile de dreapta, cit si in revolutionarii de profesie. Caricaturizindu-i atit pe Edgar J. Hoover (fostul director al C.I.A.), dar si pe Fidel Castro, Allen sporeste farmecul umorului prin aluziile cinefile." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Tot ce ati vrut sa stiti despre sex dar n-ati indraznit sa intrebati / Everything You Always Wanted to Know About Sex But You're Afraid to Ask (1972)
"Desi Tot ce ati vrut sa stiti despre sex dar n-ati indraznit sa intrebati este mai elaborat, in planul formei, decit precedentele filme alleniene, el nu are unitate de ton. Unele pasaje sint cam lipsite de umor, desi se intemeiaza pe trimiteri culturale (vezi analogia cu Hamlet din povestea bufonului sau aceea cu Frankenstein din istorioara sinului gigantic). Cu toate acestea, filmul a fost bine primit de public, iar Allen a intrat in rindul consacratilor: topul de popularitate al anului l-a plasat pe locul al treisprezecelea printre cei mai iubiti actori americani." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Perfectiune a gagului absurd: un sin gigantic amenintind Terra, un psihiatru amorezat cu disperare de un berbec, spermatozoizi ingroziti de ideea de a fi irositi in neant. Multa inventivitate in utilizarea costumelor si decorurilor." (Dictionar universal de filme, 2002)
Adormitul / Sleeper (1973)
"In anul 2173, dupa un razboi nuclear, pe Terra domneste o tiranie tehnocrata. Un fost clarinetist de jazz si coproprietar al magazinului 'La morcovul fericit' e readus la viata dintr-o accidentala inghetare in acid criogenic, produsa cu 200 de ani in urma. Lumea viitorului si moravurile prezentului vazute prin ochii umoristului intr-o inedita satira in care Allen imbina, abil si inventiv, un design futurist cu un burlesc traditional. Daca burlescul e, adesea, facil, elementele S.F. stralucesc datorita si unor colaboratori ca viitorul regizor Joel Schumacher la costume si Dale Hennessy la scenografie. Replica-rapel: gluma, definita ca 'mecanism de aparare'." (Dictionar universal de filme, 2002)
"'Combinatie de Dictatorul cu Timpuri noi' (Richard Combs), acest film demonstreaza cit de mult ii este dator Allen comediei mute, slapstickului si, in special, lui Chaplin, de la care imprumuta situatii si gaguri in care insereaza monoloagele sale de entertainer intelectualist, format la scoala spectacolelor de night-club." (Cinema. un secol si ceva, 2002)
"Adormitul este, poate, cel mai 'de actiune' dintre filmele cineastului: peripetiile si gagurile se inlantuie intr-un ritm indracit. Iar Allen insusi ofera un recital comic savuros, facind fata cu brio urmaririlor in stilul comediilor Keystone, infruntarilor cu obiecte si adversarilor mult mai puternici. Cu evidente trimiteri la comicii 'Marelui Mut', la Chaplin si Keaton, mai ales, filmul defineste mai bine eroul-antierou care triumfa, in final, in ciuda ghinioanelor in lant si stingaciei lui proverbiale. Cu secvente comice de antologie ca acela cu orgasmatronul (aparatul de facut dragoste din casa Lunei) Adormitul cucereste si gratie muzicii (in stil jazz New Orleans), compusa in principal de Woody Allen." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Dragoste si moarte / Love and Death (1975)
"Parodie polifonica dupa Razboi si pace, tradind fascinatia autorului pentru sufletul slav, cu ingrediente din Dostoievski, Ingmar Bergman, Kant, Eisenstein si Malec - cocteil agrementat de muzica lui Prokofiev din Aleksandr Nevski." (Dictionar universal de filme, 2002)
"Aceasta 'prima comedie consacrata subiectului grav al mortii si sfirsitului tuturor lucrurilor' (Robert Benayoun) face din Allen 'reversul comic al lui Ingmar Bergman' (Ermanno Comuzio)." (Cinema. un secol si ceva, 2002)
"Foarte reusit in intentiile sale parodice, Dragoste si moarte este in acelasi timp un fragment de autoportret Woody Allen, in care el isi autoironizeaza (a cita oara) propriile anxietati si limite, isi declara simpatiile cinefile si face reverente in fata maestrilor citati (de la Chaplin la Eisenstein, de a fratii Marx la Bergman)." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Annie Hall
"Portretul unui evreu intellectual din New York, constient de izolarea si de inutilitatea sa in sinul societatii nord-americane, purtind pe umerii sai tone de culpabilitate, obsedat de esecul relatiilor sale amoroase, preocupat de problema sexului, a mortii si de alte intrebari metafizice, adept inrait al psihanalizei." (A. Remond) (Cinema. un secol si ceva, 2002)
"Amor la intelectuali, aliaj subtil de irational si introspectie, de scene cu actori si animatie. Cu un umor pessimist, filmul inscrie deruta unei generatii cazute din 'divanul' lui Freud. Film impestritat cu aluzii copioase la maestrii admirati de autor." (Dictionar universal de filme, 2002)
"Din punct de vedere uman, Annie Hall este mai coerent decit oricare alt film de Woody Allen." (Morris Dickstein) (Cinema. un secol si ceva, 2002)
"Filmul care l-a consacrat definitiv pe Woody Allen este si cel mai autobiografic din opera sa. [.] Unul din motivele pentru care Annie Hall a fost un mare succes de public (peste 18 milioane de spectatori in Statele Unite) si de Oscar (a cistigat patru statuete) este acela ca el istoriseste fermecator o poveste de dragoste. O poveste cu momente subllime si ridicole, ai carei protagonisti sint doua personaje contrastante: el - evreu torturat de sentimentul nesigurantei, dar egocentric si incercind sa-i impuna iubitei parerile lui si ea - o tipica WASP (White Anglo Saxon Protestant), cu o educatie rigida si o inclinatie spre conformism." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Unul dintre cele mai complexe filme alleniene, cu o formula bazata pe un amestec de genuri (comedie romantica, de moravuri, pelicula-confesiune si portret de femeie), Annie Hall marcheaza despartirea autorului de umorul burlesc. Comicul devine, de acum inainte, mai rafinat si mai sentimental." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Interioare / Interiors (1978)
"Obisnuiti cu referintele in cheie umoristica la maestrul adorat, Ingmar Bergman, fanii lui Woody Allen au surpriza sa vada in acest film ca cineastul suedez este invocat acum pe un ton cit se poate de serios. Problemele unui cuplu care se sfisie si bulverseaza viata unei familii numeroase amintesc de tortura crizelor conjugale din Atingerea, Ora lupului sau Rusinea." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Acest film cu final ce frizaza melodrama a fost pentru regizor o proba de vointa, o incercare de a demonstra ca poate stapini si registrul gravitatii si ca poate examina in profunzime problemele sufletesti." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"O data cu acest film (si apoi cu Manhattan), Woody Allen a scapat de verbiajul care-i caracteriza primele sale filme, cistigind in expresivitatea unui limbaj prin excelenta cinematografic. Un savant joc al mizanscenei, o multiplicare a punctelor de vedere, a actiunilor in cadrul aceluiasi plan, lucruri pe care le anunta Annie Hall, dar care aici se regasesc pe o alta treapta." (Roxana Pana) (Almanah Cinema 1987)
Manhattan
"Un alt film cu evidente accente autobiografice in care eroul principal are profesia autorului (e scenarist de televiziune) si se afla in plina criza de inspiratie. Ike (de la Isaak) Davis este un intelectual new yorkez care frecventeaza locurile favorite ae celebritatilor din lumea spectacolelor (Muzeul de Arta Moderna, Central Park, restaurantul Elaine's) unde discuta ore intregi cu iubirile sale mai mult sau mai putin constante." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Unul dintre personajele principale ale filmului este chiar orasul New York, descris din nou in tuse afectuoase de Gordon Willis, care incearca sa comunice cit mai convingator, in imagini, placerea autorului de a trai in aceasta metropola. Farmecul vietii de aici este comunicat de unele imagini antologicce, ca aceea a profilelor indragostitilor asezati pe o banca, pe fundalul unui pod din Manhattan. Poezia acestui cartier select este intensificata de muzica aleasa de cineast, in totalitate compusa de George Gerswin." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Realizat in alb-negru, 'fiindca sint culorile orasului meu', si invaluit in muzica de Gershwin, filmul e un eseu stralucitor si profund." (Dictionar universal de filme, 2002)
Amintiri de la Stardust Hotel / Stardust Memories (1980)
"Un 8 ˝ al lui Allen, perplex si melancolic autoportret. Autorul isi exorcizeaza intrebarile care-l framinta despre tot ceea ce-l inconjura (creatia, femeia, infernul si ceilalti) ajungind la concluzia ca numai arta e chemata sa puna ordine in existenta." (Dictionar universal de filme, 2002)
"Un film care e in acelasi timp foarte frumos, foarte tandru si foarte profund, dar si plin de notatii humoristice." (Gilbert Salachais) (Cinema. un secol si ceva, 2002)
"Desi in Statele Unite Amintiri de la "Stardust" n-a fost prea bine primit, el a fost aproape un succes pe batrinul continent si mai ales in Franta. Trimiterile la Fellini si prezenta actritelor Marie Christine Barrault si Charlotte Rampling au fost luate ca un semn de omagiere a cinematografului european." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Comedia erotica a unei nopti de vara / A Midsummer Night's Sex Comedy (1982)
"Dupa doua pelicule mai personale, Woody Allen regizeaza acest film din categoria acelora pe care criticilor le place sa le numeasca 'exercitiu de stil'. Vechea lui pasiune de a pastisa (in cheie ironico-omagiala) se reaprinde, modelele fiind detectabile inca din titlu: piesa lui Shakespeare Visul unei nopti de vara si filmul lui Ingmar Bergman Surisul unei nopti de vara." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Strabatut de o unda de melancolie, filmul a dost considerat de multi comentatori 'o opera minora', agreabila dar destul de lipssita de substanta. Ceea ce particularizeaza acest film printre celelalte ale cineastului este, pe de o parte, atmosfera 'de epoca' si, pe de alta parte, ipostaza neobisnuita a eroului allenian, care nu mai e un citadin nevrozat, ci un burghez locuind la tara. Este binecunoscuta fobia lui Allen fata de viata la tara si fata de insecte.
Falsa feerie are insa destule argumente de farmec, printre care imaginea diafana a lui Gordon Willis, care paseste din mediul new yorkez in sinul naturii descrise cu remarcabil simt pictural. Costumele de epoca sint si ele de o frumusete rafinata si purtate cu gratie mai ales de Mia Farrow, in primul ei rol intr-un film allenian, actrita care devine din acest moment muza 'oficiala' a regizorului." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Zelig
"Zece ani din viata unui 'cameleon uman' (1920-1930). In asemenea masura conformist incit, ca sa fie agreat, e in stare sa-si insuseasca trasaturile oricui ii sta in preajma, fie el negru sau asiatic, Papa sau Hitler. [.] Tehnica narativa foarte originala, film-colaj, mai cameleonic decit Zelig insusi, capodopera de inventivitate si umor care, simulind retorica ziaristicii cinematografice, imbina cadre din actualitatile anilor '20 cu simulari de interviuri si filmari de platou." (Dictionar universal de filme, 2002)
Zelig este un film despre istoria si politica perioadei de dinaintea razboiului, perioada al carei simbol ironic devine cameleonicul Zelig. Personaje istorice reale (Susan Sontag, Saul Bellow) il 'documenteaza' si-l 'autentifica' pe Zelig in acest rol simbolic: ciudatenia sa devine caracterul sau tipic. Dar ce inseamna sa fii un simbol a ceva cind acel ceva vrea numai sa fie altceva decit ceea ce este? Intertextele istorice implicate ne dau raspunsul la aceasta contradictie: ca evreu, Zelig are tot interesul (ironic din punct de vedere istorice) sa se integreze, sa fie altceva decit este - asa cum stim din istoria care a urmat. Cu alte cuvinte avem de-a face aici cu ceva mai mult decit cu tipica anxietate fata de asimilare a lui Woody Allen: istoria Holocaustului nu poate fi uitata de catre spectatorul contemporan al acestui film. Si nici istoria reprezentarii subiectului in film. Povestea unui eu care se schimba constant, care este instabil, descentrat si discontinuu, este o parodie atit a subiectului traditional al cineamatografului realist, cit si a cautarii moderniste a integrarii si a intregului personalitatii. Aici, singura tonalitate se obtine prin transformarea de catre public a protagonistului proteic intr-un monstru mediatic. Zelig este un film 'despre' formarea subiectivitatii spectatorului, cit si a celei create de spectator - Steaua de cinema." (Linda Hutcheon, Politica postmodernismului)
"'Film diabolic de inteligent' (Ov. S. Crohmalniceanu, 'Zelig' ofera o imagine cuprinzatoare a Americii contemporane, e o sarja cu o ampla retea de implicatii, problema identitatii individului ["criza de identitate din istoria identitatii", cum zice insusi autorul], axul central al filmului, adunind, cu o forta magnetica, in jurul ei aspecte fundamentale ale conformismului social, mituri ale vietii americane, pe care le satirizeaza cu dorinta de a le discredita, devaloriza etc." (Stelele Oscarului, vol. II)
"Unul din cele mai imaginative filme semnate Woody Allen, Zelig l-a ajutat pe cineast sa recistige admiratia acelor critici care fusesera dezamagiti de Amintiri de la "Stardust" sau de Comedia erotica a unei nopti de vara. Celebrul Andrew Sarris de la revista 'Village Voice' scria: 'Unii au fost impresionati de performantele tehnice ale peliculei, gratie carora personajele povestii sint strecurate cu abilitate in secventele de arhiva. Ele se datoreaza specialistilor in efecte speciale, dar si operatorului Gordon Willis, care a conceput imaginea in stilul anilor '30 si a apelat, se pare, la obiective folosite in acea vreme, ceea ce face ca efectul retro sa fie si mai pregnant." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Broadway Danny Rose
"Cu o durata de numai 85 de minute, Broadway Danny Rose este un 'mic film', dar nu la figurat, ci la propriu. El reinvie nostalgic lumea spectacolului din anii '50 printr-un episod din viata lui Danny Rose (Woody Allen) un impresar pe cit de generos, pe atit de pagubos. El este evocat de trei comici de virsta a treia care isi aduc aminte de acest ins excentric, al carui nume era asociat celor mai bizari artisti (un xilofonist orb, un hipnotizator care nu garanteaza trezirea pacientilor, un prestidigitator cu o singura mina) pentru interesele carora se bate ca un leu." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Broadway Danny Rose este unul dintre cele mai chapliniene filme ale lui Woody Allen. In primul rind pentru ca descrie cu tandrete lumea artistilor din teatrele de revista (cum face Chaplin in Luminile rampei). Apoi, pentru ca propune un erou care devine victima ingratitudinii (ca in Luminile orasului sau Circul etc.). [.] Comedie nostalgica despre Broadway-ul de alta data, filmul poate fi citit si ca un omagiu dedicat profesiei de impresar, uneori hotaritoare pentru traiectoria unei cariere. Distribuirea lui Jack Rollins, propriul agent al lui Woody Allen, intr-un rol secundar, intareste aceasta impresie." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Trandafirul rosu din Cairo / The Purple Rose of Cairo (1985)
"Comedie dulce-amara despre viata cenusie a unei tinere femei care, in anii '30, isi afla singura evadare in sala de cinema, unde lumea de pe ecran incepe sa se amestece cu cea reala. Omagiu adus comediei americane din anii '30." (Cinema. un secol si ceva, 2002)
"Cel de-al 13-lea film al lui Woody Allen este, cred, cel mai fermecator dintre toate. Si chiar daca nu are zburdalnicia sexuala din celelalte filme si nici nu vorbeste spectatorilor cu directetea jurnalistica din peliculele sale plasate in zilele noastre, Trandafirul rosu din Cairo este expresia perfecta a stilului sau de umor, in care parodia si fantezia sint inseparabile, iar echilibrul lor instabil constituie subiectul comic." (Pauline Kael) (Cinema. un secol si ceva, 2002)
"Cine n-a visat vreodata ca personajele dintr-un film sa coboare de pe ecran si sa i se alature in viata? Woody Allen dezvolta aici aceasta minunata idee, cu un rezultat amuzant, uman, poetic, cu o Mia Farrow emotionanta. Deznodamintul, cu dubla detenta, permite autorului sa saveze deopotriva luciditatea si gustul pentru vis." (Bernard Rapp, Dictionnaire du Cinema - Larousse) (www.port.ro)
Hannah si surorile ei / Hannah and Her Sisters (1986)
"Divizata in capitole subtitrate ironic, povestea infatiseaza destine, iubiri, adultere, zbateri existentiale ale unor muzicieni, actori, pictori, scriitori, dar si o subtila declaratie de dragoste adresata New Yorkului, caruia ii e dedicat, chiar, un minidocumentar arhitectonic. Comediograful isi regaseste temele dragi: umorul, muzica, lirismul, distribuindu-le alaturi pe sotia si soacra sa, ca mama si fiica." (Dictionar universal de filme, 2002)
"De obicei mai admirat in Europa decit acasa, Woody Allen recucereste cu acest film publicul din Statele Unite. Academia Americana de Film ii recunoaste meritele, acordindu-i Oscarurile pentru cel mai bun scenariu, cel mai bun rol masculin (Michael Caine) si cel mai bun rol secundar feminin (Dianne Wiest). Prezentat la Cannes in afara concursului, Hannah si surorile sale declanseaza entuziasmul regizorului francez Jean Luc Godard care ii dedica lui Allen un documentar de 20 de minute si ii propune sa joace rolul bufonului intr-o ecranizare dupa Regele Lear." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Septembrie / September (1987)
"Unul dintre acele filme in care Woody Allen 'bergmanizeaza, Septembrie este in primul rind un portret de femeie. O femeie aflata in plina criza sentimentala, financiara si de identitate." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Septembrie este unul dintre cele mai teatrale filme alleniene, atestind abilitatea lui de dialoghist. Este insa, in acelasi timp, si una dintre peliculele sale cel mai putin amuzante, lucru sanctionat de publicul care si-a simtit asteptarile inselate. Cu toate scaderile sale, aceasta 'drama burgeza' ofera o partitura foarte complexa Miei Farrow, convingatoare in rolul tinerei femei stigmatizate de accidentul din trecut, apasata de personalitatea posesiva a mamei. Chinuitoarea cautare a propriei identitati o face atasanta si foarte umana." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Zilele radioului / Radio Days (1987)
"Daca despre Amintiri de la "Stardust" s-a spus ca este o replica la Opt si jumatate, o alta analogie cu opera lui Federico Fellini genereaza Zilele radioului, amintind de Amarcord. Ca si pelicula felliniana, filmul lui Allen este o evocare nostalgica a copilariei, din care nu lipsesc episoadele umoristice. In plus, in ambele se acumuleaza numeroase detalii autobiografice." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Zilele radioului este singurul film in care apar ambele muze alleniene: in afara seraficei Mia ["Mia Farrow interpreteaza un rol mai mic, dar pregnant, o vinzatoare de tigari care viseaza sa ajunga vedeta unei emisiuni de radio si, in ciuda vocii pitigaiate, ajunge sa-si indeplineasca dorinta"] o putem vedea pe sofisticata Diane Keaton in rolul (minuscul dar savuros) al unei cintarete. 'Mina de aur' pentru comentatorii pasionati de analogiile intre viata si opera unui cineast, Zilele radioului cucereste prin sinceritatea tonului si prin farmecul evocarii unei lumi pline de culoare si optimism. Pelicula mai impresioneaza prin dimensiunea ei de fresca tesuta din destinele a zeci de personaje si prin calitatea de exceptie a muzicii." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Cealalta femeie / Another Woman (1988)
"'Melopee' intimista in dorul lui Bergman, cu iz de 'fragi salbatici'. Predilectia cunoscuta a lui Allen pentru Cehov, Bergman si Freud ii motiveaza lui Rowlands o aparitie seducatoare in rolul delicat a unei femei de 50 de ani confruntata cu ea insasi, cu visurile, esecurile si iluziile pierdute. Cel mai reusit film din seria dramelor feministe ale lui Allen." (Dictionar universal de filme, 2002)
"Desi intr-un rol de mica intindere, Mia Farrow contureaza un personaj atasant, indeplinind cu brio misiunea ei de 'oglinda' a Genei Rowlands. Interpreta cu stralucita cariera teatrala, sotia cineastului John Cassavetes, aceasta este un nume emblematic pentru cinematograful american independent. Ea reuseste sa comunice impresionant framintarile unei femei care isi vede naruit propriul sistem de valori si certitudini. [.] Portretele feminine sint memorabile, ca si replica finala: 'Oare amintirile sint un lucru pe care l-am pierdut sau l-am regasit?'." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Povesti din New York - episodul "Oedip rege" / New York Stories - Oedipus Wrecks (1988)
"Trei regizori new yorkezi, Martin Scorsese, Francis Ford Coppola si Woody Allen, trei cineasti cu reputatie si cu stil personal, au realizat impreuna Povesti din New York, din trei scheciuri descifrate ca un omagiu adresat orasului care i-a marcat si i-a inspirat intotdeauna. Primii doi au abandonat lumea Mafiei, a carei descriere realista pe ecran le-a asigurat celebritatea, si isi aleg personajele din mediile artistice care dau culoare extravagantei metropole. In episodul semnat de Scorsese, Lectii de viata, eroul principal e un pictor, iar in cel al lui Coppola, e de profesie flautist.
Woody Allen nu-si cauta de data aceasta eroii printre artisti. Oedipus Wrecks (difuzat la TVR cub titlul Oedip rege) este povestea unui avocat (Woody Allen) care traieste acut sentimentul acut ca mama sa ii mutileaza personalitatea si frecventeaza, de aceea, cu asiduitate, un psihanalist. [. incorporind in textura sa un simpatic filon fantastic, filmul este pentru cineast o noua ocazie de a medita asupra problemelor cuplului si nevrozelor citadine, Referintele autobiografice (cu trimiteri mai ales la modul de viata al parintilor sai) sint imbogatite de prezenta Miei Farrow, perechea lui din viata. Ea se joaca in buna masura pe sine insasi si apare pe ecran alaturi de o parte din numerosii ei copii. Duetul Allen-Farrow apeleaza la autoironie, ceea ce ii sporeste farmecul." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Delicte si faradelegi / Crime si delicte / Crimes and Misdemeanours (1989)
"Delicte si faradelegi nu este filmul unei crime, ci o dezbatere estetica intre paradoxuri, cu atit mai mult cu cit autorul mai induce in ecuatie si un pirlit de cineast 'care vrea sa schimbe lumea si face filme care nu-s bune de nimic', rol interpretat de el insusi, o sefa de productie cu aere de fetita stingace si blajina, un filosof cinic care sfirseste sinucigas. In meniul acestui film complex mai figureaza digresiuni despre compromis, ipocrizie, ambitie, megalomanie, religie etc." (Dictionar universal de filme, 2002)
"Continind aluzii amuzante la romanul dostoievskian Crima si pedeapsa, filmul este o comedie neagra ce exceleaza in arta portretului. Partiturile foarte ofertante asigura compozitii memorabile lui Martin Landau (premiat cu un Oscar), Angelicai Huston si Miei Farrow, excelenta in rolul producatoarei ariviste cu fals aer romantic." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Alice
"Muza Mia Farrow inspira una dintre cele mai imaginative pelicule alleniene care, ca si Zelig, sau Oedipus Wrecks are legatura cu magia. Eroina este o tinara aparent fericita, cu doi copii frumosi si un sot bogat, un apartament luxos si o viata lipsita de griji. Cu toate acestea, ea se dovedeste un fel de madame Bovary, aspirind la cu totul altceva. [.] Lucrul cel mai grav este ca Alice incepe sa-si materializeze propriile obsesii, ca de pilda fantoma unui fost iubit, mort de citiva ani. [.] Acesta poate fi asemanat cu actorul coborit de pe ecran in Trandafirul rosu din Cairo si intretine iluziile eroinei interpretata tot de Mia Farrow." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Allen foloseste in aceasta pseudodrama toate mijloacele cinematografului fantastic: falsh-back, voci din off, aparitii si disparitii sau transparente. Filmul cucereste prin eleganta felliniana a jocului cu timpul. Dar cind intriga se complica, se lungeste si durata, filmul pierzind din haz si poezie." (Dictionar universal de filme, 2002)
"Film 'delicios' dupa parerea unor comentatori, nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun scenariu, Alice este un film in care cineastul transfera eroinei o parte din atributele personajului interpretat de obicei de el insusi. Alice avea sa inregistreze un succes special in Europa: numai in Franta s-au inregistrat 600.000 de spectatori in salile de cinema." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Umbre si ceata / Shadows and Fog (1991)
"Exercitiu stilistic reusit pentru ambitiosul Allen de a reinvia stilul expresionismului german (de la primele imagini te intimpina trasura-fantoma, apoi Nosferatu dezlantuit, si pretutindeni ceturile infricosator filmate de Carlo de Palma), intr-o comedie neagra care-l parodiaza pe Fritz Lang cu Madonna - funambula, Malkovich bufon, Kathy Bates tirfa si Farrow. inghititoare de sabii!" (Dictionar universal de filme, 2002)
"Umbre si ceata este o noua marturie despre fascinatia reprezentata pentru cineast de universul magiei. [.] Dialogul final sugereaza concluzia pentru ca, la replica lui Kleinmann 'Oamenilor le plac iluziile', magicianul raspunde: 'Ba chiar au nevoie de ele'. E o versiune noua a mesajului din Trandafirul rosu din Cairo, unde era vorba insa despre iluzia fictiunii cinematografice. Ca si Chaplin in Circul sau Fellini in Clovnii, Woody Allen omagiaza lumea circului si bucuriile compensatorii pe care acesta ni le asigura sugerindu-ne ca putem, daca vrem, sa evadam din cenusiul cotidian." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Soti si sotii / Barbati si neveste / Husbands and Wives (1992)
"Lansat in premiera la scurt timp dupa scandalul mediatic legat de devoalarea idilei dintre cineast si Soon Yi, fiica adoptiva a Miei Farrow, Barbati si neveste ocupa un loc special printre filmele cu apasat aspect autobiografic. [.] Dialogul sotilor care constata falimentul sentimental a dat multor senzatia ca ii asculta pe 'adevaratii' Woody si Mia. [.]
Mia Farrow compune cu finete portretul sotiei care evolueaza de la nesiguranta la revansa, Judy Davis ofera un minunat recital comic, iar Juliette Lewis, cu privirile ei parsive si ironice, ne convinge ca straluceste in partiturile 'negative', lucru confirmat apoi spectaculos in Nascuti asasini de Oliver Stone. Barbati si neveste a fost, in Statele Unite, cel mai mare succes de box office al cineastului. Trebuie sa remarcam ca acesta nu s-a datorat valorii absolute a peliculei, ci dorintei nestapinite a publicului de a-i vedea pe protagonistii recentului scandal mediatic, Allen si Farrow, pe ecran. Distribuitorii au dovedit ca stiu sa se folosesca abil de orice fel de notorietate si au lansat filmul foarte repede dupa publicarea stirii separarii celor doi si, pentru prima data, i-au asigurat conditii rezervate megaproductiilor hollywoodiene: Barbati si neveste a fost proiectat, din prima zi, in 800 de sali de cinema." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Misterul crimei din Manhattan / Manhattan Murder Mistery (1993)
"Film politist ŕ la Woody Allen, adica si suspans, tensiune, mister, dar si malitie, dialog savuros, situatii comice. Polar care include, ca rabat tematic, si o metoda inedita pentru refacerea cuplului. Cunoscatorii vor aprecia aluziile la Double Identity (filmul in film), Vertigo (autobuzul), Doamna din Shanghai (rafuiala finala in cinema) si alte referiri la filmografia proprie, mai ales la Crime si delicte din care preia aproape toata distributia." (Dictionar universal de filme, 2002)
"Oscilind intre parodie si farsa, intre comedia politista si cea de situatii, Misterul crimei din Manhattan este un film mai putin personal, dar nu lipsit de obsesiile personale ale autorului: placerea muzicii de jazz si aceea de a descrie afectuoas New Yorkul." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Impuscaturi pe Broadway / Bullets over Broadway (1994)
"Allen surprinde intilnirea reala dintre lumea crimei si cea a spectacolului din anii '20, reflectind asupra relatiei dintre experienta de viata si creativitate, despre limitele ambitiei artistului." (Dictionar universal de filme, 2002)
"Amara refelectie asupra relatiei dintre arta si viata si asupra efemeritatii succesului, Impuscaturi pe Broadway este in acelasi timp un excelent film de divertisment, cu situatii amuzante si replici sclipitoare." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Chemarea Afroditei / Mighty Aphrodite (1995)
"Dupa tainele obsedante ale creatiei artistice, Allen abordeaza problema complexelor vietii sale sentimentale cu Mia Farrow: adoptia si misterele ei. Rezultatul e o farsa sub zodia tragediei eline in care - alaturi de corul antic - Cassandra, Oedip, Thyresias si Iocasta isi lanseaza tiradele cu continut modern. Marea prezenta a filmului e, insa, Mira Sorvino [Oscar pentru rol secundar], blonda frivola si generoasa, frenetica si, ca insasi viata, cum o descrie Lenny: 'miraculoasa, trista, minunata'." (Dictionar universal de filme, 2002)
Toata lumea spune: Te iubesc! / Everybody Says: I Love You (1996)
"Filmul pare, la prima vedere, o noua versiune a povestii din Hannah si surorile sale, descriind o familie newyorkeza numeroasa, cu parinti recasatoriti si cu un fost sot (Woody Allen) primit ca un bun prieten intr-o casa unde se vorbeste mult desare amor si psihanaliza. Totul pare deja cunoscut pina cind remarcam ca avem de-a face cu un musical, cu numere cintate si dansate foarte bine puse la punct." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Sintem surprinsi sa constatam cit de bine cinta nu numai Woody Allen, dar si Edward Norton, Alan Alda sau Julia Roberts. Numai Drew Barrymore a cerut sa fie dublata de o cintareata pentru momentele muzicale. Excelenta comedie nu e chiar atit de nevinovata pe cit pare, caci autorul lanseaza sageti satirice impotriva snobismului si lipsei de ocupatie a new yorkezilor bogati. Cineastul surprinde pentru curajul de a opta pentru un gen codificat ca musicalul, conducind o echipa mai numeroasa ca de obicei si recurgind la noi mijloace. A fost un pariu cistigat si rezultatul este o comedie cu replici scinteietoare, ironie subtila si portrete memorabile." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Viata lui Harry / Deconstructing Harry (1997)
"Obsedat sa 'stoarca' din viata lui si a celor din jur materie prima pentru scrisul sau, Harry ajunge la un moment dat sa-si piarda consistenta. Alter ego-ul sau interpretat de Robin Williams apare, in scurta sa partitura, aproape ca o naluca, pur si simplu ca un contur gol de continut, efect special realizat cu mare abilitate de specialistii in trucaje electronice de la Industrial Light and Magic. Alaturi de Williams, in distributie mai apar si alti actori hollywoodieni cu statur de vedeta precum Demi Moore, Elisabeth Shue si Billy Crystal, ceea ce a sporit interesul publicului obisnuit pentru pelicula alleniana, cea mai complexa 'demontare' a propriului proces de creatie." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Paradoxuri si extravagante, intr-o fermecatoare fantezie despre riscurile si limitele jocului dintre imaginar si real." (Dictionar universal de filme, 2002)
Celebritate / Celebrity (1998)
"Febrila cautare a celebritatii este descrisa de ironicul cineast urmarind povestea unui marunt gazetar de la rubrica mondena a unui cotidian care, pentru a publica o carte destinata propulsarii sale spre faima, se agata cu disperare de notorietatea unor personaje intens mediatizate. Interpretat de Kenneth Branagh (Allen nu s-a distribuit pe sine in rol invocind virsta prea avansata), eroul e dispus la orice compromis si la orice tradare, incepind cu parasirea logodnicei, o editoare care l-a ajutat folosindu-si propriile ei relatii (temperamentala Judy Davis, stralucind, ca si in Demontindu-l pe Harry, in rol de femeie ultragiata).
Cineastul descrie cu verva lumea pe care o cunoaste cel mai bine, aceea a mediilor intelectuale new yorkeze, cu snobii, parazitii si vedetele lor. Daca Amintiri de la "Stardust" a fost comparat cu Opt si jumatate al lui Federico Fellini, Celebritate trimite cu gindul la o alta opera felliniana, La dolce vita, datorita sarcasticului tablou de moravuri cu celebritati si inciziei in mecanismele vederariatului.
Staruri hollywoodiene de prima marime au acceptat onorarii cu mult sub cota lor de box-office pentru a juca in acest film (prestigiul de a face parte dintr-o distributie gindita de Allen este incontestabil) si chiar pentru a se autoparodia." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Acorduri si dezacorduri / Sweet and Lowdown (1999)
"In filmografia alleniana Acorduri si dezacorduri face pereche cu Zelig pentru ca reconstituie, ca si acesta, biografia unui personaj apocrif, mimind obiectivitatea documentarului. Mai multi experti in jazz, printre care si Woody Allen, evoca personalitatea unui mare chitarist al anilor '30, Emmet Ray (Sean Pean). Pe cit de mare artist, pe atit de afemeiat, Emmet are o biografie cu momente melodramatice, care il face pe Allen sa spuna ca 'intr-un fel e patetic'." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Glosind pe tema geniului egoist, Acorduri si dezacorduri este si un omagiu al muzicii de jazz, caruia cineastul indragostit de acest gen muzical ii da o forma ingenioasa si afectuoasa. Partiturile actoricesti exceptional scrise au adus mari satisfactii interpretilor principali: Samantha Morton a obtinut un Glob de aur si un Oscar pentru rol secundar jucind-o pe delicata Hattie, iar Sean Penn nominalizari pentru aceleasi importante premii." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Escroci de mina a doua / Escroci pe termen scurt / Small Time Crooks (2000)
"Dupa un film mai personal, ca Acorduri si dezacorduri, Allen se intoarce la comedia mai lejera si la tonul jovial al primei sale pelicule, Ia banii si fugi, careia i se aseamana si prin obsesia personajelor de a jefui o banca. [.] Neindeminaticul escroc Ray, puternic dominat de sotie, devine, in interpretarea lui Woody insusi, o varianta simpatica a ghinionistului, caruia nu-i merge prea bine nici dupa ce si-a vazut implinit visul de imbogatire. Un film agreabil, care reuseste sa diversifice publicul allenian." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Blestemul scorpionului de jad / The Curse of the Jade Scorpion (2001)
"La 68 de ani Allen e firav si smochinit la fata, dar in plina verva. Comedia sa e insolita, paradoxala si fermecatoare, are parfum de 'film-negru' din anii 40 si dialog scaparator postmodern, e una dintre cele mai stralucite pagini din opera autorului." (Dictionar universal de filme, 2002)
"Desi unii au detectat in Blestemul scorpionului de jad accente misogine, e limpede ca cineastul favorizeaza iarasi portretul feminin si compune partituri excelente pentru Helen Hunt (care a fost premiata cu un Oscar pentru roul din Mai bine nu se poate si nominalizata pentru acest rol) si Charlize Theron, care a mai jucat intr-o alta comedie alleniana, Celebritate. Ca si Small Time Crooks, acest film confirma noua strategie a cineastului care, fara sa renunte la replica inteligenta, se adreseaza publicului mai larg si mai putin sofisticat." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Final ca la Hollywood / Hollywood Ending (2002)
"Satira contra cetatii filmului e foarte savuroasa, desi nu scuteste de ironie nici personajul regizorului intelectual, care se credea atins de complexul lui Oedip, vinovat pentru orbirea lui psihosomatica. Comedia musteste de trimiteri la filme ale altor cineasti (Orson Welles, Stroheim) si ale sale (mai ales Manhattan si Annie Hall). [.] Autorul recicleaza cu abilitate de prestidigitator temele sale favorite si devine tinta propriilor ironii, in glume care speculeaza confuzia dintre el insusi si personajul interpretat." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
"Marcat de noua vointa a cineastului de a deveni mai accesibil marelui public, Hollywood Ending e plin de gaguri burlesti, amintind de comediile primei sale perioade. Aceasta dorinta de audienta sporita este atestata si de distribuirea in rolul principal al popularei actrite Tea Leoni, vedeta unor seriale de televiziune si a unor pelicule de box office." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Sfaturi in dragoste aka Viata si tot restul / Anything Else (2003)
"Anything Else este unul dintre cele mai teatrale filme alleniene, cu o intriga concentrind putine personaje dispuse mai tot timpul in interioare. Numai relatia discipol-maestru e consumata in lungi plimbari prin Central Park, in care Jason Biggs si Woody Allen functioneaza ca un excelent cuplu comic, momente in care cineastul isi exprima scepticismul in legatura cu multe, si mai ales cu psihanaliza. Chiar daca nu are gratia unei alte comedii cu new yorkezi nevrozati ca Annie Hall, noua pelicula alleniana are pasaje extrem de amuzante si este o noua ocazie, pentru regizor, de a se rafui cu metehnele lumii spectacolului, plina de impresari incompetenti, de snobi deplorabili si de vedete supraevaluate. Distribuirea unor tinere staruri ale filmelor pentru adolescenti, precum Jason Biggs [protaonistul seriei de succes Placinta americana] si Christina Ricci este o noua dovada ca Allen face eforturi pentru a cuceri un public vast, necontind exclusiv pe fidelii spectatori intelectuali." (Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof)
Melinda si Melinda / Melinda and Melinda (2004)
"Melinda si Melinda imbina comedia romantica si drama intr-un mod in care numai Woody Allen stie sa contrasteze, fiind unic printre creatorii de film. Actiunea are loc in Manhattan si aduce in vizor niste crize existentiale care pun la incercare talentul si spiritul comic al unor actori ca: Chiwetel Ejiofer, Will Ferrel, Jonny Lee Miller, Radha Mitchell, Amanda Peet, Chloe Sevigny si Wallace Shawn. Toate capitolele delicate sint explicate - fragilitatea iubirii, infidelitatea, romantismul sofisticat si imposibilitatea de a comunica." (www.cinemagia.ro)
Match Point
"Match Point - Meci cistigat pentru Woody Allen cu acest ultim titlu al sau, filmat in Anglia, despre un antrenor de tenis care gaseste 'drumul spre inalta societate' si-apoi se trezeste la o rascruce emotionala: o vrea si pe sotie - care-i asigura cariera, si pe amanta - care risca sa i-o distruga. Jonathan Rhys-Meyers (in cel mai bun rol al sau), Scarlett Johansson (idem), Emily Mortimer (mortala in chip de Olive Oyl cu pedigree) si Brian Cox (intr-un rol de 'bun'!) sint extraordinari, dar premiul pentru surpriza revine aceluiasi good ol' Woody, care reuseste un set, game & meci impecabil & neasteptat pe un teritoriu (=gazon) 'marca James Ivory' pe care-l intoarce in favoarea sa - cu o ocheada in directia genialului Crimes and Misdemeanors (1989), pe care aproape il plagiaza. Ca toate filmele lui WA, in afara competitiei." (Alex. Leo Serban) (ID, Nr. 7 (10), iulie 2005)
Woody Allen a scris scenarii si pentru filmele:
What's New Pussycat? (1965)
What's Up, Tiger Lily? (1966)
Casino Royale (1967)
Play It Again, Sam (1972)
Woody Allen interpret in filmele altora:
Paravanul / The Front (1976)
Scene de la mall / Scenes from a Mall (1991)
Furnicutze / Antz (1998)
Impostorii / The Imposters (1999)
Barbat de companie / Company Man (1999)
Refacut din cioburi / Picking Up the Pieces (1999)
Surse:
Dana Duma, Woody Allen: bufon si filosof, Editura Fundatiei Culturale Ideea Europeana, Bucuresti, 2004
Tudor Caranfil, Dictionar universal de filme, Editura Litera International, Bucuresti/Chisinau, 2002
Cristina Corciovescu, Bujor T. Ripeanu, Cinema. un secol si ceva, Editura Curtea veche, Bucuresti, 2002
Cristina Corciovescu, Bujor T. Ripeanu, Dictionar de cinema, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1997
Stefan Oprea, Anca-Maria Rusu, Stelele Oscarului, vol. II, 2002, Editura Junimea Iasi - Editura Geea Botosani, 2002
Emanue Levy, Totul despre Oscar, Editura Allfa, Bucuresti, 2004
Linda Hutcheon, Politica postmodernismului, Editura Univers, Bucuresti, 1997
Almanah Cinema 1987
ID, Nr. 7 (10), iulie 2005
|
