ALTA ZI, ALTA PAGINA

ALTA ZI, ALTA PAGINA

Am cu mine aici cateva zeci de cantece frumoase, de folklor autentic, si le-am ascultat. LE-AM ASCULTAT! De multe ori a trebuit sa inchid, sa intrerup aceasta activitate, si sa stau sa-mi revin: amintirile, dragile mele amintiri sunt uneori coplesitoare! Le ascultam cu multi ani in urma, sau pur si simplu le au 818s1820i zeam in trecere prin sat, la nuntile satesti, sau la serbarile scolare cantate de fluturasii de fete care erau colegele mele imbracate in costume nationale minuscule, dar de o perfectiune desavarsita. Glasurile lor se ridicau in aerul de inceput de vara si de vacanta, iar fetitele respective purtau inca din anii trecuti eticheta de vedete locale. Cei mari nu stiau cum le cheama, dar stiau "ale cui" sunt si auzeai pe cate unul dupa ce cate un antitalent evolua si el pe scena spre dezgustul multimii adunate: "ma, aia a lu` Dobre canta frumos, dece nu mai canta si anu asta?" Deobicei nu i se raspundea, sau i se spunea de catre fiu-sau care era alaturi" "canta mai tarziu, ca acum e clasa a v-a", voind sa spuna ca nu le-a venit randul celor dintr-a cincea sa evolueze, si omul intreba nedumerit: "pai si ce daca e a cincea, nu mai stie sa cante? Sau nu-i mai da voie?"

Venea si randul clasei respective, se imparteau premiile care erau numai trei la numar si vreo doua mentiuni, apoi se trecea la programul artistic. "A lu` Dobre" nu lua premiu, nu lua nici mentiune, dar cucerea publicul prin zambetul ei degajat si unduirea glasului, iar parintii ei erau mandri nevoie mare. Mult mai mandri decat cei ai caror copii luau premiu. Ce era un premiu in definitiv? O hartie galbena cu chenar, copilul era strigat de invatatoare sau diriginta, el aparea o clipa dintre ceilalti inghesuiti langa scena improvizata, apoi disparea cu hartia lui galbena careia ii spunea "premiu". Pe cand fata lui Dobre. ehe! Statea cateva minute bune pe scena zambind publicului, infruntand si dispretul din privirile celor ai caror copii nu evoluau pe scena. Nu erau strigati nici sa-si ia premiul. Aia erau Marii Anonimi, cei carora mancarea de pranz nu le mai pria din cauza observatiilor tatalui:

--Ma, cum e in stare asta al lu` Stanciu sa ia premiu ma? Ca il vad mereu batand mingea pe lunca, el cand invata?

Salvarea mai venea uneori din partea mamei care observa in timp ce "punea masa":

--Ei, invata pe moasa-sa si al lui Stanciu! Ii da premiu ca sunt cam neamuri cu invatatorul dupa aia batranii. I-ar cam cadea nepot, d-aia ii da premiu. Omul tacea pe jumatate lamurit, iar copilul incepea sa-si faca proiectele de vacanta: peste o saptamana este balciul de Rusalii, apoi se va face tot mai cald si impreuna cu ceilalti copii din vecini, vor petrece multe zile batand mingea pe lunca sau balacindu-se in apa raului ce curgea linistit la vale.

** ** **********