ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
FAUST BRÃDESCU
CÃPITANUL ÎN ISTORIE.
Corneliu Codreanu a trecut prin istoria neamului românesc, am putea spune, ca un meteor. Treizeci si nouã de ani de viatã, dintre care câtiva la studii, câtiva în închisoare. Lãsând deoparte copilãria, ce i-a mai rãmas ca prezentã activã în haosul dintre cele douã rãzboaie ? Vreo 15 ani.
Pentru un politician oarecare, fie el cel mai dãruit de talente, n-ar fi însemnat nici mãcar perioada de ucenicie în arta guvernãrii. Pentru Cãpitan, acesti 15 ani au fost tot : gândire politicã, frãmântare constructivã, rãzboire dramaticã, victorie electoralã, triumf spiritual, consacrare conceptualã.
La vãrsta când altii de abia încep sã bâjbâie prin listele de candidaturi electorale sau sã-si facã stagiul de mici secretari prin vreun Cabinet Ministerial, Corneliu Codreanu încheiase deja cicl 333g613d ul unei epoci unice si-si terminase misiunea istoricã. În câtiva ani, acest om a reusit sã rãstoarne o lume : sistem politic, sistem social, comportament civic, moral, etic, tot ce poate avea o legãturã cu viata în societate, a cãpãtat un alt sens, croite pe coordonate opuse celor ce dominau (si dominã încã) lumea epocii noastre.
Stabilirea unei noi scãri valorice, atât umane cât si politico-sociale, în care spiritualitatea crestinã, dragostea si forta de sacrificiu detin treptele cele mai înalte, constituie contributia cea mai importantã a doctrinei legionare întru modificarea indispensabilã a societãtii moderne.
Corneliu Codreanu, printr-o intuitie unicã, a prins adevãratul fir conducãtor al sistemului capabil sã aducã armonie, prosperitate si fericire în mijlocul comunitãtilor politice si al organismelor sociale. Dar el a avut darul nu numai sã descopere si sã semnaleze calea, ci s-o si impunã, cimentându-o cu propriul lui sânge.
Sub acest unghiu trebuie vãzutã si apreciatã fulgerãtoarea aparitie a Cãpitanului. Nu un simplu om politic de curaj si caracter, ci un om încãrcat de o misiune, tinzând sã modifice din temelii un mod de a gândi în politicã si în existentã. Oamenii de curaj si de caracter existau în politica româneascã, dar le lipsea SENSUL MARILOR REÎNNOIRI. Angrenati în partidele politice, îsi iroseau curajul si caracterul apãrând principii roase de virusul vremii si de gangrena intereselor de partid. El singur, Cãpitanul, purta în suflet sãmânta unei reînvieri si-n cuget premisele unei reînnoiri politice. În el singur lucea destinul unei misiuni.
De aceea, nimic nu l-a putut smulge din traiectoria ce i-a marcat viata si sfârsitul nãpraznic. Nici o mãrire, nici o lingusire, nici o amenintare !.Constient de rãspunderea ce-i revenea în înclestarea secolului nostru, s-a dãruit total misiunii cãreia era predestinat.
A
privit cu atentie, a comparat, a smuls din vãlmãsagul de idei tot ce-a gãsit mai curat si mai bun întru crearea unei noi linii
de trãire. Prin doctrina sa, nouã si binefãcãtoare, a
sãdit încredere si-a dãltuit caractere.
Dintru început, aceastã fiintã exceptionalã si-a spus cuvântul rãspicat :
Vrem sã schimbãm moravuri, idei înrãdãcinate si fel de a gândi.
Vrem sã punem temelie unei lumi noi, în care insul sã se simtã respectat si de folos.
Vrem sã terminãm cu demagogia, cu privilegiile nemeritate si cu exploatarea omului de cãtre om.
Vrem sã punem capãt domniei materialismului, ce atâtã invidia, ura, crima si rãzboiul.
Vrem sã înscãunãm din nou împãrãtia spiritului, care-i izvor de întelegere si de înãltare.
Vrem sã facem din omul de azi, pierdut pe cãile destrãmãrii interioare, un OM NOU, plin de virtuti si de potentialitãti pozitive.
Omul devine nou înfrângându-se pe el însusi, iar nu biruind pe altii. Semnul transformãrii omului este aparitia fortei de sacrificiu pentru binele comun.
De aceea, Legiunea, înainte de a fi o formatie politicã si o miscare de transformare socialã, va fi o scoalã de caractere.
Iatã câteva din principiile ce stau la baza Miscãrii Legionare si pe care Cãpitanul le-a ridicat la rang de dogmã, infiltrându-le în spiritul legionarilor. În lumina realitãtilor brutale ale epocii noastre, aceste precepte, aceste linii de doctrinã, pot pãrea menite unei prãbusiri definitive. Cine va tine seamã de ele ?.
Sunt exact contrariul a ceea ce vedem, simtim si suportãm.
Sunt exact la antipodul a tot ce ne înconjoarã si stãpâneste lumea.
Atunci ca si acum, preceptele cãpitãnesti s-au izbit de inertia constantã a individului, de puterea ascunsã a tuturor ocultelor, de propaganda desãntatã a materialismului, de inconstienta guvernantilor.
Cu dibãcie diabolicã si urã apocalipticã, au izbit în precepte si-n conducãtor, convinsi cã totul se va preface în pulbere. N-aveau oare ei totul de partea lor ? Mijloace tehnice, materiale, financiare.În ce putea sã-i depãseascã acest om, cu mâna lui de adepti, chiar dacã ar reusi sã le tulbure tihna pentru o clipã !.
Aici zace taina destinelor.
De-a lungul istoriei, milioane si milioane de destine cad pradã vrãjmãsiei acestor forte negative, pânã ce într-o bunã zi
>Din multimile oarbe,
unul s-alege.<
Omul predestinat apare, pune stavilã rãului, deschide cãi de luminã, unge sufletul de sperante, sparge orizontul cu gându-i si cu fapta.Nimic nu-l poate opri, nimic nu-l poate abate din drumul prescris. Purtãtor al binelui si al dreptãtii, semãnând sãmânta cea bunã, o încãlzeste cu sufletul si sângele lui, pânã dã rod. Apoi, împlinit în împlinirea destinului, îsi întoarce pasii spre vesnicia ce l-a fost trimis.
Dar ciclul lui nu se încheie cu ciclul vietii.
Abia de acum încolo prezenta lui e mai vie, când rãpus în carne se-naltã învingãtor în spirit. Când gãndul si fapta nu-i mai apartin ci, rãsfrânte în adeptii lui, pornesc pe cãile rãstãlmãcirii în adâncul multimilor.
Aceasta-i marea misiune a omului predestinat.
Din sânul suferintii se-naltã spre a înfrânge suferinta.
Coplesit de nedreptãti, zdrobeste nedreptatea.
Iar multimile >oarbe< îl vãd prin ochiul sufletului si-al propriei dureri.
Cuvântul lui poartã tãrie de stâncã.Anii si urgia lumii nu-l întineazã si nu-l întunecã. Ca un izvor de apã vie serpuieste printre ele pânã ce-si gãseste locul si timpul spre a se întrupa în vreri. Atunci popoarele întelepte îi cautã învãtãtura spre a se adãpa din adevãruri.
În aceastã tunicã a predestinãrii îl gãsim pe Cãpitanul >Legiunii Arhanghelul Mihail<, cãci numai un predestinat putea înfrânge trecutul si stãpâni viitorul, prin moarte. Si nu va putea fi altfel. Preceptele lui, nestrãmutate si juste, croite pentru om în lumina dreptãtii si înãltãrii, întemeiate pe principiul dragostei si sprijinite pe forta spiritului, purtau în ele semn de rãscumpãrare si de biruintã peste vremi.
I-a fost scris sã soarbã paharul umilintii pânã la ultima picãturã.
I-a fost scris sã vadã trãdarea, intriga si samavolnicia nimicindu-i eforturile.
I-a fost scris sã îndure prigoana, închisoarea si moartea.
Dar i-a fost scris sã învingã.
Si a învins !
A învins prin grãuntele de adevãr ce-a sãdit în inima tineretului român. De-acum viitorul României se-nscrie sub semnul Legiunii , în ciuda sistemului ce-o dominã astãzi si care încearcã sã-i sufoce nãzuintele. Preceptele lui Corneliu Codreanu stãpânesc adâncul fiintei românesti. Intacte si puternice asteaptã, sub spuma groasã ce le acoperã jarul, sã izbucneascã din nou spre luminã si realizare.
Izbânda Cãpitanului nu-i izbânda zgomotoasã si spectacularã a celor ce încearcã sã rãstoarne prin forta stãpânirii, sã distrugã o formã materialã pentru a o înlocui cu alta. Izbânda lui e de alt ordin. Ea depãseste si politicul si socialul.
Izbânda Cãpitanului o simtim în fiece clipã, în ura ce-l urmãreste si acum, 35 de ani dupã moarte, în tot ce fac si întreprind dusmanii neamului românesc în Tarã si pretutindeni în lume.
Izbânda Cãpitanului o vedem în tendinta, din ce în ce mai accentuatã a neamurilor, în a accepta, ca singur mijloc de salvare, ideile de bazã ale doctrinei lui spirituale.
Izbânda Cãpitanului o admirãm în hotãrârea, tuturor celor ce stau gata de luptã si de sacrificiu în credintã si duh legionar.
Pe aceastã linie a revolutiei în spirit stã viitorul comunitãtilor omenesti. Nu existã alternativã ! În fata materialismului ateu si tiranic, o singurã fortã capabilã sã-l înfrângã : principiile etic-spirituale si sistemul de trãire al doctrinei legionare.
Conceptia de viatã a Cãpitanului, croitã pe esente, poartã în ea elementele predestinate sã înfrângã rãul si sã stabileascã armonia în lume.
În doctrina lui Corneliu Codreanu, neamul nostru, desi cotropit de acest materialism, îsi pregãteste cu rãbdare învierea. În fundul sufletului sãu, preceptele legionare îsi asteaptã timpul, timpul care va veni.
Doctrina legionarã constituie marea rezervã spiritualã a neamului, dar în acelasi timp si marea contributie româneascã întru restaurarea societãtilor omenesti.
Cãpitanul, în lumina destinului sãu, se ridicã impunãtor peste vremelniciile istoriei.
Articol publicat de d-l Faust Brãdescu în brosura >Mãrturii despre Cãpitan< în anul 1978.
|
