DOMNUL PROHARCIN povestire

DOMNUL PROHARCIN

Povestire

Semion Ivanovici Proharcin, om īn vīrsta, cumpanit si fara naravul bauturii, locuia īn apartamentul Ustiniei Feodorovna, īn coltisorul cel mai īntunecat si mai modest. Cum domnul Prohar­cin, mic slujbas, avea o leafa exact pe masura capacitatii sale functionaresti, Ustiniei Feodorovna īi era peste putinta sa capete de la dīnsul pentru locuinta mai mult de cinci ruble pe luna. Gurile rele spuneau ca era aici o anumita socoteala a ei. Oricum, domnul Proharcin, parca anume īn pofida bīrfitorilor sai, ajunsese īntr-adevar favoritul gazdei, subīntelegīnd aceasta calitate īn sens cinstit si nobil. Trebuie sa avem īn vedere ca Ustinia Feodorovna era o persoana foarte stimabila si zdravana, care avea o deosebita īnclinare pentru mīncarica de frupt si pen­tru cafea, īndurīnd cu greu zilele de post. Ţinea īn gazda cīteva exemplare de atare locatari, care īi plateau o chirie chiar si de doua ori mai mare decīt Semion Ivanovici. Dar acestia nu erau oameni la locul lor, ci, dimpotriva, toti īn par niste zeflemisti rautaciosi, care se legau de treburile sale femeiesti ca si de sin-guratatea-i fara aparare. De aceea pierdeau mult īn ochii ei si, daca nu i-ar fi platit o chirie asa de mare, ea nu numai ca nu le-ar fi dat locuinta, dar n-ar fi vrut sa-i vada nici macar trecīndu-i pragul. Semion Ivanovici ajunsese favoritul ei de pe vremea cīnd condusesera la cimitirul Volkovo pe un pensionar sau, mai bine zis, pe un licentiat din slujba din pricina betiei. Acest patimas

izgonit, desi avea un ochi vīnat dintr-un act de curaj, dupa spu­sele lui, si un picior rupt tot din pricina unui fel de curaj, izbutise totusi sa-si cīstige, si īnca cu folos, īntreaga bunavointa de care era capabila Ustinia Feodorovna ; si ar fi ramas, fara īndoiala, cel mai credincios acolit si linge-blide daca nu si-ar fi baut vacul, la urma urmei, īn chipul cel mai rusinos si mai jalnic. Toate acestea se petrecusera la Peski, unde Ustinia Feodorovna tinuse doar trei chiriasi īn gazda. O data cu mutarea ei īn alta locuinta, īntemeindu-si o īntreprindere mai mare, cu aproape zece locatari noi, dintre vechii pensionari ramasese numai unul singur, domnul Proharcin.

E greu de spus daca domnul Proharcin īn persoana īsi avea cusururile sale statornice sau daca colocatarii lui, fiecare īn parte, venisera cu metehnele lor - dar sigur este faptul ca, chiar de la īnceput, legaturile īntre cele doua tabere prinsera sa scīrtīie. Tre­buie sa avem īn vedere ca absolut toti chiriasii Ustiniei Feodorovna se aveau īntre dīnsii ca fratii. Unii lucrau īn aceeasi institutie. īn­deobste, la fiecare zi-ntīi, cīstigau cu totii, rīnd pe rīnd, unul de la altul, īntreaga lor leafa, jucīnd bancioc, preferans sau biksa. Cīnd erau cu chef, le placea tuturora sa se desfete de-a valma cu clipele spumoase ale vietii, dupa cum le numeau ei. Uneori spo­rovaiau cu placere si despre chestiuni īnalte : atunci, desi discutiile se sfīrseau rareori fara sfada, totusi - īn asemenea īmprejurari - buna īntelegere dintre dīnsii nu se strica niciodata, deoarece pre­judecatile fusesera cu totul izgonite din societatea aceasta. Dintre locatari se remarcau īn mod deosebit: Mark Ivanovici, un om īn­telept si citit; apoi chiriasul Oplevaniev ¹ ; pe urma Prepolovenko, si el om modest si cumsecade ; dupa aceea mai era unul, Zinovi Prokofievici, care tintea sa ajunga neaparat īn īnalta societate ; īn sfīrsit, contopistul Okeanov, care, la vremea lui, fusese cīt pe ce sa-i smulga lui Semion Ivanovici laurii īntīietatii si locul de fa­vorit ; mai era un contopist, Sudbin ² ; apoi intelectualul Kanta-riov si īnca altii. Dar Semion Ivanovici parca nu se simtea tovaras cu oamenii acestia. Nimeni, bineīnteles, n-avea vreun gīnd rau īmpotriva-i, cu atīt mai mult, cu cīt chiar de la īnceput toti īi dadura dreptate lui Proharcin, recunoscīnd -- dupa spusele lui Mark Ivanovici - ca Proharcin este un barbat cumsecade, linis­tit, desi nu-i om de lume, īnsa devotat, si nu stie ce-i lingusirea. Are, desigur, si cusururi. Iar daca va avea vreodata de suferit ceva īn viata - aceasta se va īntīmpla numai din pricina lipsei sale

21 - Dostoievski, opere, voi. I

de imaginatie. Ba mai mult : desi lipsit de imaginatie, domnul Proharcin, atīt prin īntreaga sa īnfatisare cīt si prin manierele sale nu putea uimi pe nimeni, sa zicem, īntr-un mod avantajos pentru dīnsul (lucru de care se legau cu placere zeflemistii) ; toate acestea īl lasara nepasator - de parca nici n-ar fi existat. Totodata Mark Ivanovici, om īntelept, luase pe fata apararea lui Semion Ivano­vici, declarīnd cu temei, īntr-un stil preafrumos, colorat, ca Pro­harcin este un barbat serios, respectabil, īn vīrsta, care - demult de tot - lasase īn urma vremea elegiilor. Asa ca, daca Semion Ivanovici nu izbutea sa convietuiasca īn buna īntelegere cu lumea - aceasta se datora numai si numai lui.

Lucrul de capetenie, care atrasese atentia tuturora, fusese, fara īndoiala, zgīrcenia, carpanosia lui Semion Ivanovici. Aceasta trasatura de caracter fusese numaidecīt prinsa de toti si luata īn considerare, fiindca Semion Ivanovici - pentru nimic īn lume - nu īmprumuta nimanui, īn nici un chip, ceainicul : chiar pentru un timp cīt de scurt. Era cu atīt mai nedrept īn aceasta privinta, cu cīt el īnsusi nu bea ceai aproape de loc. īsi facea, doar cīnd avea nevoie, un fel de infuzie destul de buna la gust, preparata din flori de cīmp si din niste plante medicinale, de care avea tot­deauna rezerva īn cantitate īnsemnata. De altfel, nici de mīncat nu mīnca asa cum obisnuiau ceilalti chiriasi. De pilda : nu-si permitea niciodata sa ia un prīnz īntreg, oferit zilnic tovarasilor sai de catre Ustinia Feodorovna. Un prīnz costa cincizeci de copeici. Semion Ivanovici cheltuia cu masa doar douazeci si cinci de copeici de arama. Nu depasea niciodata suma asta. De aceea, lua ori cīte o portie de ciorba cu placinta, ori numai felul doi cu came. Dar de cele mai multe ori nu mīnca nici ciorba, nici bucate cu carne, ci īmbuca pe saturate pīine cu ceapa, brīnza de vaca, castraveti murati sau cu alte adaosuri, care erau incomparabil mai ieftine. Numai cīnd īl toropea foamea, se īntorcea iarasi la jumatatea lui de prīnz...

Biograful marturiseste ca nu s-ar fi hotarīt cu nici un pret sa vorbeasca despre aceste amanunte meschine, josnice si chiar de­licate, ba, mai mult decīt atīt, chiar jignitoare pentru urechea vreunui adept al stilului distins, daca aceste amanunte n-ar cu­prinde o particularitate, o trasatura dominanta de caracter a erou­lui acestei povestiri; caci domnul Proharcin, departe de a fi atīt de sarac - cum īncerca uneori chiar el sa-i asigure pe toti - īncīt sa nu aiba nici hrana permanenta si satioasa, proceda tocmai pe dos.

fara sa se rusineze si sa se teama de judecata oamenilor, cautīnd numai sa-si satisfaca ciudatele capricii, din zgīrcenie si dintr-o prudenta de prisos - ceea ce se va vedea, de altfel, mai limpede īn rīndurile ce urmeaza. Dar ne vom feri sa-1 plictisim pe cititor cu descrierea tuturor toanelor lui Semion Ivanovici. Vom lasa deoparte, bunaoara, nu numai descrierea, interesanta si foarte hazlie pentru cititor, a tuturor toaletelor sale, dar - daca n-ar fi fost iarasi decla­ratia Ustiniei Feodorovna - nu stim daca am fi pomenit faptul ca Semion Ivanovici, īn toata viata lui, nu s-a putut hotarī īn ruptul capului sa-si dea rufele la spalat sau, chiar daca s-a hotarīt, acest eveniment s-a produs atīt de rar, īncīt īn intervalele de timp s-a putut uita cu totul ca Semion Ivanovici ar fi avut cīndva rufe. Iar īn declaratia gazdei se spunea ca "Semion Ivanovici, dragutul de el - aiba-i sufletul tihna vesnica ! - a mucezit douazeci de ani īntr-un coltisor la mine, fara sa se rusineze ca īn tot timpul vietii sale pamīntesti se ferise cu īndaratnicie nu numai de ciorapi, batiste si alte asemenea obiecte, dar am vazut cu ochii mei, prin pīnza gaurita a parav 10110s185k anului, cum dragutul de el n-avea uneori nici cu ce sa-si acopere trupusorul sau alb". Astfel de vorbe se stīr-nira abia dupa moartea lui Semion Ivanovici. Dar īn timpul vietii sale (si tocmai aceasta era pricina de capetenie a neīntelegerilor), el nu īngaduia īn nici un chip - cu toate excelentele relatii de convietuire dintre chiriasi - ca din curiozitate, fara īnvoire, cineva sa-si bage nasul īn ungherul lui, chiar cu concursul gaurilor din paravan.

Era un om foarte īndaratnic, scump la vorba si neīnduplecat īmpotriva discutiilor fara rost. Avea sila de sfatuitori, iar pe obraz­nici nu-i ierta de loc. Se īntīmpla sa-1 puna de īndata la punct pe cīte un zeflemist sau povatuitor neīntrebat. 11 rusina - si basta ! "Esti un fluiera-vīnt, mai baiete. Lasa-te de sfaturi, ca sa se stie ! Ai face mai bine sa-ti cunosti lungul nasului, domnule ! Socoteste mai degraba, baitanasule, din cīte fire de ata ti-s tesute obielele - ca sa se stie !" Semion Ivanovici era un om simplu ; tuturora le spunea de-a dreptul: tu. Mai cu seama nu putea suferi cīnd vreun poznas, stiindu-i naravul nedezmintit, se apuca strengareste sa-1 descoasa, īntrebīndu-1 : ce are ascuns īn ladita ? Semion Iva­novici avea īntr-adevar o ladita, pe care o tinea sub pat, si o pazea ca ochii din cap. Desi toti stiau ca īnlauntru nu era nimic decīt doar niste cīrpe vechi, doua-trei perechi de cizme prapadite si, īndeobste, tot felul de boarfe sau nimicuri īntīmplatoare, totusi

domnul Proharcin pretuia foarte mult aceasta avere mobila. īn­tr-un rīnd se auzise chiar ca, nemultumit de vechiul sau lacat, īnca destul de solid, adusese vorba despre procurarea unui altuia, lucru nemtesc, cu tot telul de marafeturi si cu un arc secret. Dar īntr-o zi, Zinovi Prokofievici, luat de mintea lui cruda, scapa un gīnd foarte nepoliticos si grosolan, si anume ca Semion Ivanovici, pesemne, ar strīnge si ar ascunde bani īn ladita cu pricina, ca sa-i lase mostenitorilor. Atunci toti cei de fata ramasera īnmarmuriti de urmarile neobisnuite ale purtarii lui Zinovi Prokofievici. Mai īntīi, domnul Proharcin nici nu putu gasi pe loc vorbe cuviincioase pentru o idee expusa atīt de fatis si de brutal. Din gura lui nu se auzira multa vreme decīt niste vorbe fara sir. De abia īn cele din urma se putu deslusi ca Semion Ivanovici, īn primul rīnd, īi imputa lui Zinovi Prokofievici o veche dovada de zgīrcenie. Apoi se afla prezicerea lui Semion Ivanovici : ca Zinovi Prokofievici nu va ajunge niciodata īn īnalta societate. Iar cit priveste croitorul caruia īi datora bani pentru un costum, acesta are sa-1 ucida, musai are sa-1 ucida, fiindca flacaiandrul nostru nu-i plateste de mult banii datorati si, īn sfīrsit, Semion Ivanovici adauga : "Vezi tu, baietasule, tii cu tot dinadinsul sa ajungi iuncher de husari, ehei ! dar n-ai sa izbutesti, ai sa īnghiti hapul. Iar daca mai-marii tai au sa afle toata tarasenia asta, or sa te faca pisar. Ei, ai priceput acuma, baietandrule, cum sta treaba ?" Pe urma, Semion Ivanovici se linisti. Dar dupa ce sezu culcat īn pat vreo cinci ceasuri, parca i se coapsera īntre timp niscaiva gīnduri si dintr-o data, spre marea uimire a tuturora, mai īntīi vorbind singur, iar apoi adresīndu-se lui Zinovi Proko­fievici, īncepu sa-1 dojeneasca si sa-1 faca iarasi de rusine. Dar pricina nu se sfīrsi cu asta, ci pe sub seara, cīnd Mark Ivanovici si chiriasul Prepolovenko pusera de ceai, poftind pe contopistul Okeanov ; Semion Ivanovici se coborī din pat, se trase dinadins pe līnga ei, dadu partea lui de douazeci sau de cincisprezece copeici si, prefacīndu-se ca-i venise pofta de ceai, intra pe larg īn fondul acele­iasi chestiuni. īncepu sa le explice ca-i un om sarac, un biet om sarac si nimic mai mult, iar ca atare sarantoc nu poate strīnge pa­ralute. Ba domnul Proharcin marturisi chiar ca se plīnsese de sa­racia lui numai si numai fiindca venise vorba - si nu de alta. Nu mai mult decīt acum trei zile, voise sa īmprumute o rubla de la obraznicatura asta. Astazi īnsa n-o sa-i mai ceara nimic, ca sa nu se faleasca baietoiul cu trebusoara asta. Cīt priveste leafa ce-o avea, nici pentru hrana nu-i era de ajuns. In sfīrsit, el, om sarac

cum īl vedeti, trimite luna de luna cīte cinci ruble cumnatei sale din Tver. Daca nu i-ar fi trimis la Tver cele cinci ruble pe luna, cumnata-sa ar fi murit de foame. Iar daca i-ar fi murit cumnata pe care o īntretinea Semion Ivanovici, de mult si-ar fi putut face rost de niste haine noi... si asa vorbi Semion Ivanovici īndelung si pe larg despre saracia lui, despre ruble si cumnata. Repeta la ne-sfīrsit acelasi lucru, pentru a-i sugestiona cīt mai puternic pe as­cultatori, īncīt, īn cele din urma, se īncurca de tot si tacu din gura. Abia dupa trei zile, cīnd nimeni nu se mai gīndea sa-1 zadarasca, uitīndu-1 cu totii, Semion Ivanovici adauga drept īncheiere, chi­purile, ca Zinovi Prokofievici se va face husar, iar la razboi obraz­nicaturii i se va reteza un picior si i se va pune īn loc unul de lemn. si va veni Zinovi Prokofievici la dīnsul, milogindu-se : "Om al lui Dumnezeu, da-mi o bucatica de pīine, Semion Ivanovici 1" Iar Semion Ivanovici n-are sa-i dea pīinica si nici n-o sa se uite la naravasul acela de Zinovi Prokofievici. Asa are sa i se īntīm-ple, neaparat...

Toate acestea, cum se si cuvenea, parura tuturora foarte ciu­date si, īn acelasi timp, grozav de hazlii. Fara a sta mult pe gīn­duri, chiriasii Ustiniei Feodorovna se unira pentru a face noi in­vestigatii si, de fapt, numai din curiozitate, hotarīra sa ia ofensiva īmpotriva lui Semion Ivanovici cu totii laolalta si īn mod defi­nitiv. In ultima vreme, adica tocmai de cīnd locuia īmpreuna cu alti chiriasi, domnul Proharcin tinea strasnic sa afle toate cele, sa descoasa pe oricine, ahtiat de curiozitate - facīnd aceasta, dupa cīt se pare, din niscai motive personale cu totul tainice ; de aceea, legaturile dintre cele doua tabere vrajmase se stabilisera fara nici un fel de pregatiri preliminare sau de sfortari inutile, ci oarecum īntīmplator, ca de la sine. Pentru a intra īn relatii cu ceilalti chi­riasi, Semion Ivanovici avea totdeauna la īndemīna o anumita ma­nevra, destul de vicleana si, de altfel, foarte īntortocheata, cunos­cuta īn parte de cititorul nostru : se cobora din pat catre vremea ceaiului si, daca vedea ca se īmbulzesc si altii īn jurul samova­rului, se dadea pe līnga dīnsii si, ca un om modest, īntelept si blīnd, platea cele douazeci de copeici rīnduite si declara ca vrea sa ia parte, si el, la ceai. Tinerii īsi faceau cu ochiul si, īntelegīn-du-se astfel īntre dīnsii asupra participarii lui Semion Ivanovici la reuniunea lor, se puneau la taclale - mai īntīi cuviincioase si curtenitoare ; dar mai pe urma, cīte unul mai sugubat se pornea, īntr-o doara, sa povesteasca fel de fel de noutati, adesea nasco-

cite, cu totul de necrezut. Asa, unul īndruga, de pilda, ca cineva auzise īn aceeasi zi cum excelenta-sa īi spusese lui Demid Vasilie-vici īn persoana ca, dupa parerea lui, slujbasii īnsurati vor "ajunge" mai bine decīt cei necasatoriti ; ba chiar vor fi preferati la avan­sare, fiindca oamenii modesti capata īn casnicie īnca si mai multe aptitudini ; de aceea, el, povestitorul, ca sa se distinga si sa se capatuiasca mai usor, īsi va da silinta sa se īnsoare cīt mai de­graba cu vreo Fevronie Prokofievna. Mai ales, s-ar fi observat ca diferiti insi dintre colegii lor nu-s de loc oameni de lume si habar n-au de bunele maniere. Prin urmare, ei nici nu pot placea doam­nelor īn societate. De aceea, pentru stīrpirea acestor racile, se va aplica numaidecīt o poprire pe salarii. Iar din banii strīnsi se va īnchiria o sala, unde se vor da lectii de dans, se vor īnvata ma­nierele distinse, politeta, respectarea superiorilor, taria de caracter, bunatatea si recunostinta, precum si felurite reguli de frumoasa comportare. īn sfīrsit, se mai spunea ca va iesi, cica, o noua rīn-duiala, precum ca unii functionari, īncepīnd cu cei mai vechi, pen­tru a ajunge fara īntīrziere instruiti, vor trebui sa dea nu stiu ce examen la toate materiile³ si ca, īn modul acesta, multe lucruri vor iesi la lumina, iar atītia domni se vor vedea nevoiti sa dea car­tile pe fata ■- īntr-un cuvīnt, se povestira mii de versiuni ne­ghioabe, ca acestea sau altele de acelasi soi. Toti cei prezenti se prefaceau a crede pe loc, se amestecau īn vorba, puneau fel de fel de īntrebari, īsi faceau socotelile lor personale ; iar unii, luīnd o īnfatisare abatuta, clatinau din cap, cerīnd sfaturi la dreapta si la stīnga - īngrijorati, chipurile : oare ce-o sa li se īntīmple si lor, daca va da peste dīnsii asemenea pacoste ? Se īntelege de la sine ca si un om mult mai putin blajin si linistit decīt domnul Proharcin s-ar fi tulburat si s-ar fi īncurcat din pricina unor ase­menea tīlcuiri. Afara de asta, se poate afirma fara gres, dupa toate aparentele, ca Semion Ivanovici, era extrem de marginit si de opac fata de orice idee noua, neobisnuita pentru mintea lui. Iar cīnd afla, de pilda, o noutate oarecare, era nevoit totdeauna parca s-o rumege mai īnainte si s-o mestece, cautīndu-i tālcul ; se framīnta, se īncurca si, chiar daca izbutea, īn cele din urma, s-o biruie, o facea īntr-un fel cu totul aparte, propriu numai lui... Cu prilejul acesta, se vadira la Semion Ivanovici fel de fel de īnsusiri curioase, nebanuite pīna atunci... Se scornira bīrfeli si vorbe, care - cu adaosurile de rigoare - ajunsera pe caile obisnuite pīna la ser­viciul lui Semion Ivanovici. Efectul a fost puternic si datorita fap­tului ca domnul Proharcin, care avea din vremuri imemoriale o

figura neschimbata, īsi transforma dintr-o data fizionomia. Capata o mina nelinistita, arunca priviri sperioase, sovaielnice si cam ba­nuitoare ; īncepu sa umble īngrijorat, tresarea si tragea cu urechea. Iar ca o culme a tuturor īnsusirilor sale noi, fu cuprins de patima cautarii adevarului. Dragostea lui pentru adevar merse atīt de de­parte, īneīt omul ajunse, īn cele din urma, sa se expuna a cere lamuriri īn vreo doua rīnduri chiar lui Demid Vasilievici despre probabilitatea nenumaratelor noutati, care īi veneau zilnic la ure­che. Iar daca trecem sub tacere urmarile extravagantei lui Semion Ivanovici, o facem numai si numai dintr-o sincera compasiune pen­tru reputatia lui. Astfel se isca parerea ca Semion Ivanovici e un mizantrop, care nu ia īn seama īndatoririle de politeta din socie­tate. Se remarca si faptul ca era coplesit de fantasmagorii - ceea ce era, īntr-adevar, perfect exact. Colegii sai bagara de seama ca Semion Ivanovici cadea adesea īntr-un fel de uitare si, stīnd pe scaun, cu gura cascata si cu pana de scris ridicata īn aer, ramīnea ca īnghetat sau īncremenit, semanīnd mai curīnd cu umbra unei fapturi cugetatoare decīt cu o fiinta īn carne si oase. Se īntīmpla adesea ca vreun domn, ramas fara voie pe gīnduri, īn momentul cīnd īi īntīlnea īntīmplator privirea fugara, tulbure si ratacita, se simtea cuprins de o īnfiorare, se speria si asternea deodata pe hīr-tia din fata fie o pata de cerneala, fie un cuvīnt īntr-aiuri. Lipsa de buna-cuviinta īn comportarea lui Semion Ivanovici īi scotea din sarite si chiar īi jignea pe oamenii cu adevarat distinsi... īn sfīrsit, nimeni nu se mai īndoia ca mintea lui Semion Ivanovici apucase pe cai fanteziste. Dar, īntr-o buna dimineata, se raspīndi īn tot biroul zvonul ca domnul Proharcin īl sperie chiar si pe Demid Va­silievici, deoarece, īntīlnindu-1 pe culoar, Semion Ivanovici i se paru atīt de nefiresc si de straniu, īneīt fu silit sa se dea īnapoi... Vestea despre ratacirea lui Semion Ivanovici ajunse, īn cele din urma, si la el īnsusi. Auzind una ca asta, se scula numaidecīt de la locul lui, se strecura cu grija printre mese si scaune, intra īn vestibul, īsi lua singur mantaua, o īmbraca, iesi din institutie si se facu nevazut pentru cītava vreme. Se īngrijorase el īnsusi, sau, poate, fusese altceva la mijloc -- nu stim. Dar nu se ivi cītva timp nici acasa, nici la birou...

Nu vom īncerca sa explicam soarta lui Semion Ivanovici numai prin faptul ca o apucase pe calea fantasmagoriilor. Totusi nu putem sa nu atragem luarea-aminte a cititorului ca eroul nostru - un om simplu, foarte modest, care traise īntr-o singuratate absoluta, tai­nica, pīna la īnceputul convietuirii cu alti chiriasi, era cunoscut ca

O persoana linistita, ba chiar cam enigmatica. Caci īn timpul ulti­mei sale sederi la Peski, obisnuia sa stea īntins īn pat, dupa paravan. Nu scotea o vorba si nu avea relatii cu nimeni. Ceilalti doi colo­catari ai sai īi semanau īn totul: amīndoi pareau de asemeni misteriosi si au stat culcati īn pat, dupa paravan, cincisprezece ani. Zile, ceasuri - fericite si somnolente - se scursesera unele dupa altele īntr-o pace patriarhala. si cum totul de jur īmprejur se des-fasurase īntr-o rīnduiala si pe-o cale cīt se poate de molcoma, nici Semion Ivanovici, nici Ustinia Feodorovna nu-si mai aduceau prea bine aminte de cīnd īi adunase soarta laolalta. Ea spunea cīte-odata noilor sai pensionari : "Or fi vreo zece anisori, ba poate chiar cincisprezece, daca nu cumva douazeci si cinci, de cīnd s-a statornicit la anine, dragutul de el, aiba-1 Domnul īn paza lui ! De aceea socotim ca un lucru foarte firesc faptul ca eroul povesti­rii noastre, neobisnuit cu harmalaia, fusese foarte neplacut surprins cīnd, deodata, el - om serios si potolit - s-a trezit exact acum un an īn mijlocul unei cete galagioase si zurbagii de zece flacaian­dri - noii sai colocatari si colegi.

Disparitia lui Semion Ivanovici aduse destula zapaceala īn cotloanele pensiunii. Mai īntīi prin faptul ca el era favoritul casei; iar īn al doilea rīnd, fiindca buletinul sau de identitate, depus īn pastrarea gazdei, se ratacise īntre timp. Ustinia Feodorovna se puse pe bocit - ceea ce facea regulat īn toate situatiile critice. Doua zile īncheiate probozi si boscorodi pe chiriasi. Se jeli ca "acesti bīrfitori rai" i-au gonit chiriasul ca pe-un pui de gaina si l-au prapadit. Iar a treia zi īi puse pe fuga pe toti pensionarii ca sa-1 caute si sa i-1 aduca pe fugar, viu ori mort.

Pe sub seara, cel dintīi care s-a īntors a fost contopistul Sudbin. Acesta a declarat ca a dat de urma fugarului. L-a vazut la tīrgul de vechituri si īn alte locuri. S-a luat dupa dīnsul. S-a apropiat chiar de el, dar n-a īndraznit sa-i vorbeasca. S-a aflat īn preajma lui chiar la un incendiu, cīnd s-a aprins o casa pe ulicioara Strīmba. Peste o jumatate de ora se īntoarsera Okeanov si surtucarul Kanta-riov, care adeverira cuvīnt cu cuvīnt spusele lui Sudbin : si ei s-au aflat nu departe de dīnsul, s-au rotit pe aproape, nici la zece pasi īn jurul lui, dar de vorbit - n-au avut, nici ei, īndrazneala. Amīndoi au bagat de seama ca Semion Ivanovici era īnsotit de un cersetor betivan. In sfīrsit, se strīnsera si ceilalti chiriasi. Ascultīnd cu bagare de seama vestile, ajunsera la īncheierea ca Proharcin trebuie sa se afle acum undeva pe aproape si ca urmeaza sa pice acasa din moment īn moment. Dar cu totii stiau, īnca dinainte, ca

e! se īntovarasise cu un calic betiv. Acesta era un ticalos, un zur­bagiu si un lingau, care - dupa cum se vede - īl īmbrobodise pe Semion Ivanovici. Se pripasise tocmai cu o saptamīna īnainte de disparitia lui Semion Ivanovici, īmpreuna cu Remnev - un prieten de-al lui. Se aciuise un timp prin felurite cotloane. Istorisea ca suferise pentru adevar si dreptate. Slujise īn birouri prin pro­vincie, īmpreuna cu altii. Daduse un revizor peste dīnsii. Ii scu­turase, tot pentru adevar, pe el īmpreuna cu gasca lui. Se īnfiinta apoi la Petersburg, cazu īn genunchi la picioarele lui Porfiri Gri-gorievici, i se facu loc īntr-un birou īn urma unor staruinte, dar --prigonit cu cruzime de soarta -. fu scos si de acolo prin desfiin­tarea cancelariilor, din pricina reorganizarii. Dar īn noua lista de slujbasi nu fu inclus, atīt datorita incapacitatii sale īn serviciu, cīt si din pricina capacitatii lui pentru o alta ocupatie, cu totul latu­ralnica, precum, pe deasupra, multumita pasiunii sale pentru ade­var si, īn sfīrsit, uneltirii unor dusmani. īncheindu-se istorisirea, īn cursul careia īl pupa de repetate ori pe Remnev, amicul sau sever si nebarbierit, domnul Zimoveikin se īnchina adīnc, pe rīnd, īnaintea tuturor celor prezenti - fara s-o uite pe servitoarea Avdotia - īi numi pe toti binefacatorii sai si le marturisi ca-i un netrebnic, un pisalog, un ticalos, un zurbagia si un prostanac - asa ca oamenii cumsecade nu trebuie sa-i ia īn nume de rau becisnicia si soarta cea amarīta. Dupa ce ceru ocrotire, domnul Zimoveikin deveni glumet, radios de bucurie, saruta īntr-una mīnutele Ustiniei Feodorovna, cu toata modesta īntīmpinare din partea acesteia ca mīinile sale-s grosolane, nu nobile. īn sfīrsit, el fagadui sa arate īntregii societati, pe sub seara, talentul sau īntr-un minunat dans de caracter. Dar a doua zi, actiunea lui se īncheie printr-un deznodamīnt jalnic. Fie ca dansul sau de caracter se dovedise mult prea de caracter, fie ca Zimoveikin - dupa spusele Ustiniei Feodorovna - "ar fi facut-o de rusine si ar fi prostit-o, desi ea īl cunoaste chiar pe Iaroslav Ilici si, daca ar fi vrut, de mult ar fi fost nevasta de ofiter superior", dar Zimoveikin trebui sa spele putina, īndreptīndu-si eīrma spre meleagurile sale de bastina. Pleca, se īntoarse din nou, fu izgonit iarasi fara glorie, se vīrī pe sub pielea lui Semion Ivanovici, īi sterpeli pe nesimtite o pereche de nadragi noi si, īn sfīrsit, aparu din nou īn calitate de seducator al lui Semion Ivanovici.

De īndata ce gazda afla ca Semion Ivanovici este viu-ne-vatamat si ca nu mai avea nici un rost sa-i caute buletinul de identitate, se lasa numaidecīt de bocit si se retrase ca sa se li-

nisteasca. Intre timp cītiva chiriasi hotarīra sa faca fugarului a primire triumfala : stricara īnchizatoarea, dadura la o parte para­vanul de linga patul disparutului, ravasira putin asternutul, luara ladita cu pricina si o pusera īn pat, la picioare, apoi o culcara īrt asternut pe "cumnata-sa", adica o papusa sau mai bine zis o momīie, alcatuita dintr-un sal vechi al gazdei, cu boneta si cu un palton ponosit ■-■ semanīnd aidoma cu cumnata, asa ca te puteai foarte lesne īnsela. Ispravind operatia asta, chiriasii se pusera sa-1 astepte pe Semion Ivanovici si sa-i spuna ca sosise cumnata-sa din provincie, care se aciuise la dīnsul dupa paravan. Dar īl asteptara pīna li se lungira urechile... In asteptare, Mark Ivanovici - tinīnd "banca" la carti - īi curati pe chiriasii Prepolovenko si pe Kanta-riov de leafa pe cīte o jumatate de luna. Iar lui Okeanov i se umfla si i se īnrosi trompa, jucīnd "Ţine-ti nasul" * si "Trei foite". īntre timp, servitoarea Avdotia trase un pui de somn, ba se si scula de vreo doua ori sa care lemne si sa aprinda focul īn sobe. Iar pe ■> Zinovi Prokofievici, care pe mica pe ceas iesea īn curte īntru īn-tīmpinarea lui Semion Ivanovici, ploaia īl mura pīna la piele. Dar nu se vedea nici Semion Ivanovici, nici cersetorul betivan. īn sfīrsit, se dusera cu totii la culcare, lasīnd "cumnata" dupa para­van, pentru orice eventualitate. De abia pe la patru dimineata rasunara ciocanituri īn poarta, atīt de puternice, īncīt īi rasplatira ou prisosinta pe chiriasii care īl asteptasera, truditi peste masura. Era el, īn carne si oase, Semion Ivanovici, domnul Proharcin, dar īntr-o stare de plīns, īncīt tuturor chiriasilor le pieri graiul si ni­meni nu se mai gīndi la cumnata. Ratacitul se īntoarse fara cu­nostinta, īl conduse sau mai bine zis īl cara īn spate un birjar de noapte, zdrentaros, ud pīna la piele si tremurīnd de frig. La īntre­barea gazdei: unde o fi tras la masea amarītul ? birjarul īi ras­punse : "Nu-i beat, strop de bautura n-a pus īn gura. Ma jur cu mīna pe cruce ! I-a venit pesemne un lesin sau o fi īnlemnit asa, din senin, ori l-o fi palit damblaua." Toti īl cercetara cu privirea pe īmpricinat, proptindu-1 de soba - ca sa le fie mai la īndemīna. Vazura ca nu era de loc cherchelit si nici nu-1 lovise damblaua, ci alta pacoste cazuse peste dīnsul, caci Semion Ivanovici nici nu-si putea misca limba-n gura, si tot trupul īi era scuturat de spasme. Clipea doar din ochi, atintindu-si nedumerit privirea cīnd la unul, cīnd la altul dintre spectatorii sumar īmbracati, ca pentru noapte. Lumea īl īntreba apoi pe birjar : de unde 1-a luat ? "Hm, de unde sa-1 iau ? Ia, de la niste oameni din Kolomna, raspunse birjarul. Naiba stie daca erau boieri ori ba. Dar pareau cu chef, veseli

domni! Care vra sa zica asa mi l-au dat īn primire. S-or fi batut ? L-o fi lovit cataroiul ? Numai unul Dumnezeu stie ce s-o fi īn-tīmplat cu dīnsul. Cīt priveste boierii, erau oameni veseli, buni baieti !" īl luara pe Semion Ivanovici, īl ridicara pe umeri vīnjosi si īl dusera la pat. Dar Semion Ivanovici, cuibarindu-se īn aster­nut, cīnd īsi simti alaturi cumnata si īsi propti picioarele īn sacra lui ladita, scoase deodata un racnet ca de fiara si se puse īn patru labe ; apoi, zguduit tot de fiori si de tremur, īncepu sa se frat-mīnte si, zbatīndu-se din rasputeri, īsi acoperi cu mīinile si cu trupul patul sau īntreg - īn timp ce privirea-i alarmata, ciudat de hotarīta, care-i tintuia pe cei de fata, vroia parca sa arate tu­turor ca mai degraba ar fi gata sa moara decīt sa cedeze cuiva macar o farīma din saracaciosul lui avut...

Semion Ivanovici zacu doua sau trei zile, izolat cu totul dupa paravan, despartit astfel de restul lumii si de zbuciumul ei zadar­nic. Cum era de asteptat, a doua zi toata lumea īl uita : iar timpul zbura, urmīndu-si cursul obisnuit. Ceasuri treceau dupa ceasuri, ca si zilele - una dupa alta. Capul greu si īnfierbīntat al bolna­vului se afla īntre vis si viata, aproape īn aiureala. Semion Iva­novici zacea linistit, fara un geamat. Nici nu se jeluia, ci, dim­potriva, statea potolit, tacut si se īmbarbata singur, lipindu-se de pat ca iepurele care, auzind gonasii, se face de groaza una cu pamīntul. Din vreme īn vreme, o tacere prelungita, apasatoare, staruia īn toata casa -■ semn ca chiriasii erau plecati la slujba. Iar Semion Ivanovici, cīnd se trezea, putea sa-si risipeasca īn voie urītul, tragīnd cu urechea la fosnetele apropiate din bucatarie, unde trebaluia stapīna, sau la clempanitul cadentat, adica la bo­canitul botinelor tocite ale slujnicei Avdotia care trecea din odaie īn odaie, oftīnd si gīfīind, pe cīnd facea curatenie, stergea praful si deretica prin toate ungherele locuintei pentru pastrarea ordinii. Ore īntregi, una dupa alta, se scurgeau uniform, motaind - lenese, somnoroase, serbede, ca picul care cade sonor si ritmic la bucatarie, īn copaie. īn sfīrsit, chiriasii se īntorceau de la slujba, unul oīte unul sau īn grup ; iar Semion Ivanovici īi auzea foarte lesne cum bles­temau vremea cea rea, vroiau sa stea la masa mai repede, faceau zgomot, fumau, se certau, se īmpacau, jucau carti si, la vremea cea­iului, se deslusea ciocnit de cani. Semion Ivanovici facea masinal cīte o sfortare sa se ridice din pat si sa se īntovaraseasca īn toata regula cu dīnsii la pregatirea ceaiului. Recadea īnsa brusc īn som­nolenta si aiura, parīndu-i-se ca de mult sedea la masa cu ceaiul dinainte, be$ īmpreuna cu dīnsii si sporovaia, fi ca Zinovi Prokofie-

m

viei, folosindu-se de vreun prilej ca sa intre īn vorba, strecura cīte un proiect īn privinta cumnatelor si vorbea despre comportarea mo­rala a diferitilor oameni cumsecade fata de ele. Semion Ivanovici vru sa se justifice si sa se īmpotriveasca fara zabava, dar fraza : "S-a observat īn repetate rīnduri", imbatabila ca forma, picata ca din senin de pe buzele tuturor, īi spulbera definitiv orice īncercare de īmpotrivire. Semion Ivanovici nu putu nascoci nimic mai bun decīt sa aiureze din nou, ca ar fi zi-ntīi si īsi va primi Ia slujba leafa īntreaga īn piese de o rubla. Desfasurānd parca o hīrtie pe scara, el se uita īn graba de jur īmprejur si, cīt putu de iute, puse deoparte o jumatate batuta din leafa legiuita, primita de dīnsul, si o ascunse īn cizma. Pe urma, tot pe scara si fara sa-si dea de loc seama ca actioneaza īn vis, pe patul sau, hotarī ca, la sosirea acasa, sa īn-mīneze de īndata gazdei suma cuvenita pentru casa si masa, iar dupa aceea sa cumpere cīte ceva de trebuinta si sa arate cui i se cuvine - dar fara sa para īntr-adins, ci doar asa, ca din īntīm-plare - ca i s-a facut o retinere din leafa, ramīnīndu-i o nimica toata Nici pentru cumnata nu-i mai ramasese ce sa-i trimita, ur-mīnd sa para īndurerat de trista ei soarta si sa vorbeasca mult despre dānsa īn zilele urmatoare. Iar peste vreo zece zile sa mai pomeneasca īn treacat de saracia ei, ca sa n-o uite tovarasii sai. Pe cīnd īsi facea astfel socoteala, Semion Ivanovici īl vazu pe An­drei Efimovici, omuletul acela marunt, chel si vesnic tacut, care lucra la serviciu īn a treia camera de la biroul sau si cu care, timp de douazeci de ani, nu schimbase nici un cuvīnt. Acesta se afla de asemeni pe scara, īsi numara si el rublele de argint si, scutu-rīnd din cap, īi spuse : "Da, banisorii!..." "N-ai parale, n-ai nici haleala", adauga cu asprime, coborīnd scara ; si, ajuns jos, īncheie : "sapte am, domnule I" Atunci omuletul cel chel, fara sa-si dea seama, pesemne, nici el, ca se poarta ca o vedenie, si nu aievea, īn realitate, ridica mīna pīna la o īnaltime de un arsin si un ver-sok de la pamānt si pe urma o lasa īn jos, mormaind ca baiatul cel mai mare īnvata la liceu. Apoi, aruneīnd o privire mānioasa spre Semion Ivanovici, ca si cum īnsusi domnul Proharcin ar fi fost vinovat de gloata lui de sapte copii, Andrei Efimovici īsi trase pe ochi palaria pleostita, īsi flutura mantaua, o lua la stīnga si se mistui undeva. Semion Ivanovici se īngrozi si, desi era absolut convins de nevinovatia sa īn privinta afluentei celor sapte copii sub acelasi acoperamānt, īntelese ca, de fapt, reiesea nici mai mult, nici mai putin, ca nimeni altul nu era vinovat decīt el īnsusi. Spe­riat, 6 lua la goana, deoarece i se paru ca domnul cel chel se īn-

torsese, se luase dupa dīnsul, īi cotrobaia prin buzunare, ca sa-i smulga toata leafa, bizuindu-se pe numarul sacrosanct de sapte si negīnd cu hotarīre orice legatura posibila īntre cumnate si Semion Ivanovici. Proharcin fugea, fugea īn nestire, īnabusindu-se... Iar alaturi de dīnsul alergau o sumedenie de oameni, zornaindu-si leafa īn buzunarele de la spate ale straielor lor prea scurte. In sfīrsit, tot norodul acela o īntinse la goana, trīmbitau goarne de incendiu si valuri īntregi de lume īl scoasera, aproape pe umeri, de ia focul pe care-1 vazuse ultima oara īmpreuna cu cersetorul cel betiv. Betivanul, cu alte cuvinte domnul Zimoveikin .- care sosise acolo cu putin mai īnainte - īl īntīmpina pe Semion Iva­novici si, framīntīndu-se cumplit, īl lua de mīna si-1 conduse īn viermuiala de oameni. Ca si atunci, aievea, cīnd īn jurul lor se ridica zgomotul tumultuos si asurzitor al unei gloate fara numar, care zagazuise cheiul Fontanka īntre doua poduri, precum si toate strazile si ulicioarele din vecinatate ; la fel ca si atunci, Semion Ivanovici īmpreuna cu betivanul fura īmpinsi dupa un gard, īn­ghesuiti ca īn cleste īntr-o uriasa curte cu lemne, plina de spec­tatori veniti de pe strazi, de la tīrgul de vechituri, ca si din toate casele, cīrciumile si birturile apropiate. Semion Ivanovici vedea si simtea totul ca si atunci, īn realitate. īn prada fierbintelii si a aiurarii sale, tot felul de chipuri ba se iveau, ba se pierdeau īn bezna. Cīteva īi ramasesera īn minte : de pilda, acelasi domn foarte impozant, īnalt de un stīnjen si cu mustati lungi de un cot, care, īn timpul incendiului, statuse la spatele lui Semion Ivanovici si-1 īncurajase cīnd eroul nostru simtise la rīndu-i un fel de īneīntare si jucase batuta, vrīnd parca sa aplaude astfel voiniceasca munca a pompierilor, pe care īi vedea ca-n palma de pe dīmbul unde se afla. Alt chip era flacaul cel zdravan, de la care eroul nostru capa­tase un ghiont cu prilejul escaladarii unui alt gard, fiind gata parca sa se urce pe dīnsul spre a se arunca pentru salvarea unui sinis­trat. Ii fulgera pe dinainte si figura acelui batrīn, cu fata tīrsita, īntr-o zdreanta de halat vatuit, īncins cu nu stiu ce, care se dusese īnainte de incendiu la pravalie ca sa cumpere niste pesmeti si tutun pentru un chirias, iar acum se strecura prin multime cu un vas de lapte si cu patru ruble īn mīna, īn drum spre casa unde-i ardeau de vii sotia, fiica si treizeci de ruble jumatate, pitite sub perna, īntr-un cotlon. Dar mai deslusit decīt toti i se īnfatisa baba aceea sarmana si pacatoasa, care i se mai ivise de multe ori, pe cīnd aiura īn timpul boalei sale. I se īnfatisa cum fusese pe atunci - īn niste opincute prapadite, sprijinita īn cīrja, zdrentaroasa, cu

o traista īmpletita īn spate. Ţipa mai tare decīt pompierii si decīt multimea, agitīndu-si mīinile si cīrja, fiindca copiii sai adevarati o dadusera afara din casa, pierzīnd cu acest prilej si doua hīrtii de cīte cinci ruble. Copiii si rublele, rublele si copiii i se bolmojeau īn gura, īntr-un amestec ciudat, lipsit de noima. Dupa zadarnice īn­cercari de a pricepe ceva, oamenii o lasara īn plata Domnului. Baba īnsa nu se lasa cu una, cu doua, tipa īntr-una, urla, dadea din mīini, parca neluīnd īn seama nici focul, la care fusese tīrīta de suvoiul multimii de pe ulita, nici toata omenirea din juru-i, nici nenorocirea altora, nici chiar taciunii si scīnteile presarate pretu­tindeni pe līnga oameni. īn sfīrsit, domnul Proharcin simti ca-1 apuca groaza, zicīndu-si ca nu degeaba se īntīmplau toate cele si ca, de data asta, nu va mai avea nici o scapare. si, īntr-adevar, nu departe de dīnsul, se aburca pe o stiva de lemne un taran īntr-un suman ferfenitos, fara cingatoare, cu parul si cu barba pīrlite, si se puse sa atīte toata lumea īmpotriva lui Semion Ivanovici. Gloata crestea, se īndesa ; taranul racnea, iar domnul Proharcin, īnlemnit de groaza, īsi aminti ca taranul acesta era chiar birjarul pe care-1 pacalise īntr-un chip mīrsav tocmai acum cinci ani, cīnd o ster­sese din birja fara sa plateasca, furisīndu-se īntr-o curte cu doua iesiri de-i sfīrīiau calcīiele : parca alerga pe-o tabla īncinsa. Dez­nadajduit, domnul Proharcin vru sa spuna ceva, sa racneasca, dar glasul īi amutise. Simtea ca gloata, cuprinsa de furie, īl īnvaluia ca un balaur pestrit, strivindu-1 si īnabusindu-1. Facu o sfortare supraomeneasca - si se trezi. Vazu ca izbucnise parca un incen­diu, ardea tot cuibusorul lui, se aprinsese paravanul, era īn fla­cari casa īntreaga, īmpreuna cu Ustinia Feodorovna si cu toti chiriasii sai. Ii ardeau patul, perna, plapoma, lada si chiar nepre-tuita-i saltea. Semion Ivanovici sari ca ars īn picioare, īsi īnfipse mīinile īn saltea si o lua la fuga, tīrīnd-o dupa dīnsul. Dar eroul nostru, cīnd dadu buzna īn odaia gazdei - asa cum se afla, ne­cuviincios īmbracat, numai cu camasa pe el, descult - fu īnhatat, legat burduf si dus īn triumf īndarat dupa paravanul care, de altfel, nu luase foc, ci mai degraba se aprinsese īnsusi capul lui Semion Ivanovici. Fu culcat īn pat, dupa cum un saltimbanc-flas-netar flenduros, neras si sever, īsi asaza īn lada de campanie un Polichinelle zurbagiu⁵, care trasese tuturor o mama de bataie, care īsi vīnduse diavolului sufletul si care īsi īncheiase, īn sfīrsit, existenta, pīna la o noua reprezentatie, īn aceeasi lada īmpreuna cu dracul, arapii, Petruska, mamzel Katerina ° si cu fericitul ei ibovnic - capitanul ridicat la rangul de ispravnic.

Toti ai casei, cu mic, cu mare, se adunara īn preajma lui Semion Ivanovici, īnghesuindu-se īn jurul patului cu privirile īngrijorate, atintite asupra fetei sale. īntre timp, el īsi reveni, dar - fie de ru­sine, fie din cine stie ce alta pricina -- īncepu numaidecīt sa-si traga din rasputeri plapoma peste dīnsul, dorind pesemne sa se ascunda de ochii celor ce-1 compatimeau. īn sfīrsit, Mark Ivanovici, ca om īntelept ce era, curma cel dintīi tacerea si īncepu sa spuna «duios ca Semion Ivanovici trebuie sa se linisteasca bine de tot, iboala fiind ceva urīt si rusinos. Asa se poarta numai copiii mici. Trebuie sa se īnsanatoseasca si dupa aceea sa se duca la slujba. 'Mark Ivanovici īsi īncheie vorbirea cu o gluma nevinovata, adau-gīnd ca īnca nu se fixase definitiv leafa pe timp de boala. stie īnsa cu siguranta ca sīnt si grade foarte mici, si ca, crede dīnsul, o ase­menea functie si situatie nu i-ar putea aduce cine stie ce avantagii. īntr-un cuvīnt, se vedea ca toti luau parte activa īn privinta soartei lui Semion Ivanovici si īl compatimeau din tot sufletul. El īnsa, cu o grosolanie inexplicabila, zacea mai departe īn pat, tacea si īsi tragea cu īncapatīnare plapoma tot mai sus. Dar Mark Ivanovici nu se dadu batut si, facīndu-si curaj, īi spuse lui Semion Ivanovici ceva foarte placut, stiind ca asa trebuie sa te porti cu un om bolnav. Dar Semion Ivanovici n-avea de loc īntelegere, ci, dimpotriva, mīrīind ceva printre dinti īn semn de neīncredere totala, īncepu deodata sa-si roteasca ochii pe sub sprīncene la dreapta si la stīnga, cu o expresie de vadita dusmanie, vrīnd parca - numai dintr-o privire - sa-i faca praf si pulbere pe toti cei ce-1 compatimeau. Asa stīnd lucrurile si nemaifiind nimic de facut, Mark Ivanovici, suparat si adine jignit, nu se mai putu stapīni si, vazīnd ca bolnavul si-a pus īn gīnd numai sa se īncapatīneze, īi aduse de-a dreptul la cunos­tinta, fara ocolisuri diplomatice, ca ar fi timpul sa se scoale din pat, ca n-are nici un rost sa zaca pe coaste si ca-i un lucru prostesc, necuviincios si ofensator pentru un om sa tipe zi si noapte despre incendii, cumnate, betivani, lacate, ladite si despre dracu mai stie ce... Iar daca Semion Ivanovici n-are chef sa doarma, cel putin sa nu tulbure somnul altora ! Asta sa binevoiasca dumnealui a si-o baga frumusel īn cap! Cuvīntarea aceasta īsi produse efectul, fiindca Semion Ivanovici .- īntorcīndu-se numaidecīt spre orator - cuvīnta, desi cu voce īnca slaba si ragusita : "Ţie, baietandrule, sa-ti taca fleanca ! Gura spurcata ce esti ! Badaran necioplit ! Nu cumva īi fi print, hai! si cu asta, basta !" Auzind asemenea vorbe, Mark Ivano­vici se aprinse ; dar, dīndu-si seama ca are de-a face cu un bolnav, īsi stapīni cu marinimie mīnia, si īncerca S.sL-1 rusineze cīt de cīt;

dadu gres si de data aceasta. Caci Semion Ivanovici se burzului pe loc, faoīndu-i sa īnteleaga ca nu va īngadui nimanui sa glumeasca pe socoteala sa, chiar daca Mark Ivanovici stie sa ticluiasca pozele. Urmara cīteva clipe de tacere. In sfīrsit, dezmeticindu-se din ui­mire, Mark Ivanovici declara fatis, raspicat, cīt se poate de eloc­vent si cu destula fermitate ca Semion Ivanovici trebuie sa tina seama de un lucru : ca se afla printre oameni distinsi. Va sa zica : "Stimate domn, trebuie sa pricepeti cum se cuvine a va purta cu o persoana distinsa". īn anumite īmprejurari, Mark Ivanovici stia sa se exprime cu destula elocinta, si-i placea sa se impuna asculta­torilor. In schimb, Semion Ivanovici - pesemne datorita īndelun­gatei sale obisnuinte de a tacea - se comporta altfel si vorbea sacadat, cu poticneli. Pe linga asta, cīnd avea de rostit, de pilda, o fraza mai lunga, atunci - pe masura ce īncerca s-o descurce

- fiecare cuvīnt parca īl tragea dupa sine pe urmatorul ; cel de-al doilea, imediat dupa nascare, īl scotea pe cel de-al treilea, iar acesta

- pe cel de-al patrulea si asa mai departe... asa ca vorbele i se īnghesuiau si i se īncalecau īn gura, rīcīindu-1 īn gīt, si, din īn­valmaseala asta, īsi luau, īn sfīrsit, zborul, īntr-o harmalaie cīt se poate de pitoreasca. Iata de ce Semion Ivanovici, desi om cu scaun la cap, debita uneori niste neghiobii gogonate. "Minti, tīncaule ! izbucni de asta data Semion Ivanovici. Pierde-vara ce esti! Nu-ti ramīne decīt sa pornesti cu traista īn lume si sa te apuci de cersit. Auzi, ce mai liber-cugetator 1 O tīrītura ! Na-ti cu tifla, stihui-torule !"

- Ehei, dar matale vad ca tot mai aiurezi, Semion Ivanovici!

- Ian asculta ! se ratoi Semion Ivanovici. Aiureaza omul cel prost, betivanul aiureaza, dulaul aiureaza, iar care-i īntelept, ju­deca rezonabil, cumpatat. Asculta aici, tīrītura! Habar n-ai de nimic ! Cica-i om īnvatat, carturar ! Iar daca o sa iei foc, o sa arzi, nici n-ai sa prinzi de veste cum are sa ti se mistuie capul īn fla­cari, īntelesu-m-ai ? Asta-i toata patarania !

- Hm... oare ce ti-a mai venit... cum poti sa spui, Semion Ivanovici, ca are sa-mi arda capul ?...

Mark Ivanovici nu apuca sa ispraveasca vorba, fiindca toti īsi dadura perfect de bine seama ca Semion Ivanovici nu se dezme­ticise īnca si ca tot mai aiura. Gazda īnsa nu se putu stapīni si spuse ca īn ulicioara Strīmba o casa cazuse prada incendiului, din pricina unei fete plesuve. Fata asta cheala aprinsese o luminare si asa luase foc camara. Dar la dīnsa n-o sa se īntāmple asa ceva,

nici o grija ! Toate ungherele din casa ei, īn care stau locatarii, vor ramīne neatinse.

- Va sa zica asa, Semion Ivanovici! īncepu sa zbiere, scos din fire, Zinovi Prokofievici, īntrerupīnd-o pe gazda. Ăsta-mi erai, Se­mion Ivanovici, om simplu, care ti-ai trait traiul, si acum īti arde de glume ? Ce ? īti īnchipui ca avem chef de suguit pe seama cumnatei tale sau īn legatura cu examenele de dans ? Asta-i ? Cum īti poate trece asa ceva prin minte ?

- Mai bine destupa-ti urechile, raspunse eroul nostru, sal-tīndu-se putin din pat, dupa ce-si aduna ultimele puteri, si-i fulgera cu o privire mīnioasa pe compatimitorii din juru-i. Ma rog, cine-i mascarici aicea ? Tu esti mascarici, porc-de-cīine, lepada­tura ! N-am sa suguiesc, stimabile, la porunca ta ! Auzi, mucosule, nu-s eu sluga ta, stimabile !

Semion Ivanovici vru sa mai adauge ceva, dar se prabusi pe pat, istovit de puteri. Compatimitorii ramasera īncurcati, cu gura cascata, deoarece īsi dadura seama īncotro batea Semion Ivanovici si nu stiau cum sa-1 domoleasca. Deodata, usa de la bucatarie soīrtīi, se deschise si amicul betivan - adica domnul Zimoveikin - īsi strecura sfios capul īn īncapere, parca adulmecīnd, ca de obicei, grijuliu, cum se prezinta situatia. S-ar fi zis ca tocmai el fusese cel asteptat. Toti īi facura dintr-o data semn sa intre mai repede īn casa. Iar Zimoveikin, nemaiputīnd de bucurie, fara sa-si scoata mantaua, grabit si prevenitor din cale-afara, īsi facu loc spre patul lui Semion Ivanovici.

Se vedea cīt de colo ca Zimoveikin īsi petrecuse toata noaptea īn deplina veghe, prins īn cine stie ce treaba foarte importanta. Pe obrazul drept avea lipit un fel de plasture. Pleoapele umflate īi erau umede din pricina ochilor purulenti. Haina si celelalte vestminte - ferfenita, iar toata partea stinga a īmbracamintii parea sa fie stropita cu ceva foarte respingator, poate chiar cu noroi dintr-o baltoaca. Avea subsuoara o scripca straina, pe care o ducea s-o vīnda undeva. Pesemne, chiriasii nu se īnselasera che-mīndu-1 īntr-ajutor, caci -. aflīnd cum anume stau lucrurile - el se īntoarse numaidecīt catre nabadaiosul Semion Ivanovici si, ca un om cu o superioritate vadita asupra celorlalti, care, pe dea­supra, īsi cunostea si bransa, īi spuse : "Ce-i cu tine, Senka ? Ce te-a apucat ? Hai, scoala-te ! Ei, Senka, tu, īnteleptul de Pro-harcin, nu mai face pe grozavul, ca acusi te trag jos din pat. Nu mai face pe grozavul!" O cuvīntare atīt de scurta, dar energica, īi uimi pe cei de fata. Dar ramasera cu totii si mai uimiti cīnd

observara ca Semion Ivanovici, la auzul acestor vorbe si vazīnd īn fata lui asemenea figura, deodata se pierdu cu firea, si ramase buimac, intimidat peste masura, īncīt abia mai avea curajul sa sopteasca printre dinti, mormaind o riposta de rigoare : "Fa-te īncolo, neispravitule ! Ma, berechetule... ma, tīlharule ! Auzi tu, ma-ntelegi ? Excelenta, printule, fata simandicoasa !"

- Ehei, frate, raspunse taraganat Zimoveikin, pastrīndu-si prezenta de spirit, nu-i bine ce faci, frate, īnteleptul de Prohar-cin ! Om de nimic si nepricopsit ce esti!⁷ urma el, parodiindu-1 putin pe Semion Ivanovici si uitīndu-se cu satisfactie de jur īm­prejur : Nu mai face pe grozavul! Linisteste-te, Senea, linis-teste-te! Altfel, te torn, fratioare, destainuiesc stii tu ce... Ai priceput ?

Semion Ivanovici deslusi pesemne totul, fiindca se cutremura la auzul sfīrsitului cuvīntarii si deodata īncepu sa^si roteasca grabit privirile pierdute īn jur. Multumu de efectul obtinut, domnul Zimoveikin vru sa continue, dar Mark Ivanovici preveni pe loc acest zel al lui si, asteptānd un rastimp pīna ce Semion Ivanovici īsi reveni, se mai potoli nitel, si chiar se linisti aproape cu totul, se puse sa-1 povatuiasca pe nabadaios, īndelung si cu īntelepciune ca "mai īntīi, n-are nici un rost sa se lase prada unor asemenea gīnduri ca acum ; iar īn al doilea rīnd, ca asa ceva nu-i numai fara folos, ba si vatamator ; īn sfīrsit, nu-i chiar atīt de vatamator, pe cīt e de imoral. Pricina-i ca Semion Ivanovici īi duce pe toti īn ispita si le da un exemplu rau." Se astepta ca asemenea cuvinte sa aiba un deznodamīnt rezonabil, mai ales ca Semion Ivanovici se linistise de-a binelea si se opunea cu masura. Se porni o discutie potolita. Toti i se adresara frateste, īntrebīndu-1 de ce īn ultimul timp 1-a apucat teama ? Semion Ivanovici raspunse ceva fara noima, dar cu un tīlc ascuns. I se facura obiectii. La rīndu-i, Semion Ivanovici riposta si el. Amīndoua taberele se īnfruntara īnca o data, pentru ca pīna la urma toata lumea sa intre īn hora, cu mic, cu mare, caci veni deodata vorba despre o chestiune atīt de uimitoare si de ciudata, īncīt nimeni nu mai stia cum sa-si ex­prime gīndurile. Ciorovaiala a degenerat īn cele din urma īntr-o adevarata cearta ; la un moment dat, toti si-au pierdut rabdarea, din care pricina se iscara tipete, ba chiar si lacrimi. īn sfīrsit, Mark Ivanovici pleca cu spume la gura de mīnie, exclamīnd ca nu mai cunoscuse pīna atunci un om atīt de sucit. Oplevaniev scuipa de necaz, Okeanov era speriat de-a binelea, Zinovi Prokofievici īncepu sa lacrameze, iar Ustinia Feodorovna se puse pe urlat īn.

lege, bocindu-se ca-i "pleaca chiriasul, care se sorīntise la minte, si o sa moara, sarmanelul, fara buletin de identitate - iar pe dīnsa, orfana, au s-o nenoroceasca". Intr-un cuvīnt, toata lumea īntelese perfect īn cele din urma ca semanatura fusese rodnica, si ca rasa­rise īnsutit orice le trasnise prin cap sa samene, ca pamīntul fusese darnic si ca Semion Ivanovici, ajutat de tovarasia lor, izbuti sā-si cultive de minune capul, si īnca īntr-o forma definitiva. īntreaga societate amuti, vazīnd ca, daca lui Semion Ivanovici īi era frica de te miri ce -■ atunci, de data aceasta, se īngrozisera īnsisi com­patimitorii sai...

- Cum ! īncepu sa racneasca Mark Ivanovici. Adica de ce ti-e teama ? Oare de ce ti-ai pierdut mintile ? Cine ,se gīndeste la dumneata, stimabile ? Oare ai dreptul sa-ti fie frica ? Cine esti dumneata ? Ce esti ? O nimica toata, domnule, o nulitate, asta esti! De ce te zbati ? Daca a fost calcata pe ulita o baba, īn­seamna ca si dumneata vei fi strivit ? Daca un betivan oarecare nu-si pazeste bine buzunarul, crezi ca si dumitale o sa ti se taie buleandra ? A ars o casa : trebuie imediat sa ti se aprinda capul, hai ? N-am dreptate, stimabile ? Asa-i, tatucule ? Asa-i ?

-- Tu, tu, tu esti un natarau 1 mormai Semion Ivanovici. Au sa-ti manīnce nasul, ba ai sa ti-1 īnfuleci singur, cu pīine, si nici n-ai sa bagi de seama...⁸

- Un natarau, zici ? O ciobota ? ! racni Mark Ivanovici, fara sa-1 asculte pīna la sfīrsit. Ma rog, oi fi, poate, si eu ciobota. Dar eu n-am de dat examen, nu-s candidat la īnsuratoare si nu tin sa iau lectii de dans. Eu nu ma tem, domnule, c-o sa-mi fuga pamīn­tul de sub picioare, ca o sa-mi pierd locul. Ce-ai de zis, tatucule ? N-ai loc destul īn lumea asta ? Te temi sa nu se surpe dusumeaua sub tine, hai ?

- Adica ce ? Au sa te īntrebe pe tine ? II desfiinteaza, īl suprima, si basta !

-■ si basta ! Pe cine sa desfiinteze, pe cine sa suprime ? Ce-ti mai trece prin minte, hai ?

- Dar pe betivanul acela, ai vazut doar ca l-au scos...

- L-au scos. Fiindca-i betivan, iar dumneata si cu mine sīn-tem niste oameni cumsecade !

-■ Moft, oameni cumsecade ! Sa vezi, exista acum, iar īntr-o buna zi, te trezesti ca nu mai e... s-a zis cu ea...

- S-a zis cu ea ! si cine este ea, ma rog 't

- Cum, cine ? Pai, cancelaria... can-ce-la-ri-a I ! !

- Bine, omul lui Dumnezeu ! Dar cancelariile sīnt necesare... .

- Zici ca-s necesare ? Or fi necesare azi, ori fi necesare mīine, dar poimīine n-o sa mai fie necesare... Am aflat o istorie...¹⁰

- Dar ai sa primesti leafa pe tot anul! Toma, tu esti Toma necredinciosul ! Apoi, poate au sa te si avanseze cumva... Ţinīnd seama de vechime.

- Leafa, zici ? Dar nu vezi ca mi-au si mīncat-o, sau cine stie, vor veni niste tīlhari si-mi vor prada banii. si-apoi, am o cumnata, ma-ntelegi ? O cumnata ! Nu te mai grozavi atīta...

- Cumnata, da ! Esti un om de suflet...

- Om de suflet... īntr-adevar, eu sīnt om de suflet, pe cīnd tu, carturarule, esti un natarau care te grozavesti, ma-ntelegi ? Numai grozaveala-i de capul tau, si nimic mai mult. Mai bine sa nu mai vorbim de glumele tale. Dar cīt priveste postul, azi exista, iar mīine se apuca sefii de-1 suprima. Pīna si Demid, ma-ntelegi, Demid Vasilievici, spune ca posturile se desfiinteaza...

- Uf ! si dumneata, īi tot dai zor cu Demid, cum īi zice ? Demid... Ce-ti mai trece prin cap ? Om pacatos ce esti, doar...

- Ba da, te pocneste odata - si basta ! Te trezesti pe dru­muri. Du-te de te pune cu seful, uite-asa...

- Bine bine, dar dumneata, dupa cum se vede, sau minti fara rusine, sau te-ai ticnit de tot. Mai degraba sa ne spui de-a dreptul : ce s-a īntīmplat ? Marturiseste-ne fara teama care ti-i pacatul ? N-ai de ce sa te rusinezi! Ai capiat, tatucule, hai ?

- A capiat. si-a pierdut mintile ! rasunara glasuri de jur īm­prejur. Toti īsi frīngeau mīinile de deznadejde. Iar gazda īl si cuprinse cu amīndoua bratele pe Mark Ivanovici, ca nu cumva sa-1 sfīsie pe Semion Ivanovici.

- Pagīnule, inima de cīine, īnteleptule ! izbucni Zimoveikin : Senea, esti un om blajin, un om placut si cumsecade ! Om simplu si bun la suflet... m-auzi ? Toate ti se trag de la bunatatea ta. Zurbagiu si prostanac sīnt eu. Linge-blide - tot eu. Tu, om bun, m-ai cules de pe drumuri. Nu vezi cīta cinste mi se arata ? Le multumesc si dumnealor, si gazdei. Uite, vezi, ma īnchin pīna la pamīnt. Ian priveste ! īmi fac datoria, numai datoria, fata de mata, scumpa stapīna !

īntr-adevar, cu o demnitate aproape pedanta, Zimoveikin facu de īndata plecaciuni pīna la pamīnt īnaintea tuturor celor dim­prejur. Dupa aceea, Semion Ivanovici dadu sa vorbeasca mai de­parte, dar cei prezenti nu-1 mai lasara. Toti intervenira, īl implo­rara, īi dadura asigurari, īi spusera vorbe de alinare, īncīt, pīna la

urma, Semion Ivanovici se simti rusinat de-a binelea - si, cu voce slaba, ceru sa fie lasat a se justifica.

- si asa, foarte bine, zise el, sīnt un om cumsecade, potolit, ma-ntelegi, plin de virtuti, devotat si credincios... īmi dau, ca sa zic asa, pīna si ultima picatura de sīnge... ma-ntelegi, mai baiete, voinicosule... Sa lasam postul īn plata Domnului... eu īnsa sīnt sarac, lipit pamīntului... iar daca se apuca sefii... ma-ntelegi, per­soana simandicoasa ce esti, acum taci din gura si baga-ti-o īn cap... daca se apuca, zic, si, vorba ceea... postul, mai frate-miu, exista si pe urma ia-1 de unde nu-i... ma-ntelegi ? Atunci, fīrtate, nu-mi ramīne decīt sa plec īn lume eu traista īn spinare, ma-ntelegi ?

- Senka ! urla Zimoveikin, scos din fire, īnabusind de asta data cu glasul sau toata larma stīrnita. Auzi ce mai liber-cugetator! Acusi am sa te dau pe fata ! Ce esti tu, ma rog ? Cine esti ? Zurbagiu sau cap de berbec ? Un zurbagiu, un dobitoc e dat afara din slujba, ma rog, fara demisie. Iar tu cine esti ?

- Ei vezi, tocmai asta-i...

- Cum : asta-i ? ! Adica, s-a zis cu el!...

- Cum s-a zis ?

- Foarte bine : el e liber, eu sīnt liber ; iar cīnd zaci la pat, zaci... si, vorba ceea...

- Care vorba ?

- Devii liber-cugetator...

- Li-ber-cu-ge-ta-tor ! Senka, tu esti liber-cugetator !

.-. Stai! racni domnul Proharcin si, facīnd un gest cu mīna, opri strigatele care se stīrnisera - eu nu-s... Tntelege-ma numai, pricepe odata, berbec īncapatīnat ce esti, ca eu sīnt īndeobste un om potolit, un om docil, supus azi, supus mīine, iar īntr-o buna zi nu mai sīnt docil si le-o spun pe sleau, le-o spun verde īn fata, le torn o grosolanie, si atunci, atīta ti-a trebuit, te trezesti pe loc si ti se si duce faima de liber-cugetator...

.- Dar, īn definitiv, ce-i fi fiind dumneata ? tuna īn sfirsit Mark Ivanovici, sarind de pe scaunul pe care se asezase ca sa se odihneasca, si se repezi spre patul bolnavului, asa cum era: tulburat peste masura, scos din fire, tremurīnd de ciuda si de mīnie : Ce-i fi fiind ? Esti un natarau ! Un nepricopsit, fara capatīi. Ce ? Esti singur pe lume ? Nu cumva ti se pare ca lu-mea-i facuta numai pentru dumneata ? Te crezi, poate, vreun Napoleon oarecare ? Ce esti ? Cine esti ? Un Napoleon, hai ? Spune : esti Napoleon, ori ba ?..,

Dar domnul Proharcin nu mai raspunse la īntrebare. si nu ca s-ar fi rusinat de faptul ca fusese luat drept Napoleon sau ca s-ar fi temut de a-si asuma o asemenea raspundere -■ nu, de loc, ci numai fiindca nu mai era īn stare nici sa se sfadeasca, si nici sa discute despre astfel de materii serioase... Semion Ivanovici fu apucat de o criza. Lacrimi marunte si dese tīsnira din ochii sai cenusii, aprinsi de arsita febrei. īsi acoperi capul īnfierbīntat cu mīinile sale osoase, supte de boala. Se ridica putin din pat si, prin­tre sughituri de plīns, prinse a spune ca-i sarac lipit pamīntului - ia, un om atīt de nenorocit, simplu, prost si nestiutor, īncīt oamenii cumsecade ar trebui sa-1 ierte, sa-1 ocroteasca, sa-1 apere, sa-1 hraneasca si sa-i dea de baut, avīnd grija de dīnsul īn nenoro­cirea lui... si numai Dumnezeu stie pentru ce pacoste se mai boci Semion Ivanovici... Pe cīnd se vaicarea, el se uita īn juru-i cu o privire īngrozita : parca se astepta ca din clipa īn clipa sa i se naruie tavanul īn cap, ori sa se scufunde dusumeaua sub dīnsul. Privindu-1, tuturor li se facu mila de acest om sarman si li se īn-muiara inimile. Plīngīnd īn hohote, ca o muiere ce era, si jelindu-se ca-i orfana, gazda īl culca singura pe bolnav īn pat. Vazīnd ca nu fusese de nici un folos evocarea amintirii lui Napoleon, Mark Ivanovici se īnduiosa brusc si dadu si el o mīna de ajutor. Altii, īn dorinta de a fi si ei utili, la rīndul lor - barem cīt de cīt - propusera sa pregateasca o infuzie de zmeura, spunīnd ca aceasta ajuta imediat si ca bolnavul o sa bea cu mare placere. Zimoveikin īnsa īi contrazise numaidecāt pe toti, declarīnd ca īn astfel de cazuri cel mai bun leac este un ceai de musetel. Cīt priveste pe Zinovi Prokofievici, acesta - avīnd inima buna -■ plīngea cu hohote si varsa siroaie de lacrimi, caindu-se ca-1 speriase pe Semion Ivanovici cu tot felul de nascociri. El patrunsese tīlcul ultimelor cuvinte rostite de bolnav - ca-i sarac lipit pamīntului, avīnd ne­voie de īntretinere -. si īntocmi pe loc o lista de subscriptie, marginindu-se pīna una, alta la chiriasii pensiunii. Toti oftau, se vaicareau, īntristati si amarīti, minunīndu-se mai ales cum e cu putinta sa se īnspaimīnte un om īn halul acesta ? si de ce anume sa se fi speriat atīta ? Barem sa fi detinut un post mare, sa fi avut nevasta, sa fi avut o casa plina de copii sau, cel putin, sa fi fost dat īn judecata pentru vreo pricina, cīt de mica. Pe cīnd el nu-i, de fapt, decīt un om de nimic, avīnd numai o lada cu lacat nem­tesc - un om care a zacut peste douazeci de ani pe dupa paravan, si a tacut chitic. N-a cunoscut lumea si nici necazurile, ia, acolo, un carpan,9s; si deodata i s-a nazari.t omului cine stie ce, dintr-un

cuvīnt oarecare, fara noima, īncīt si-a pierdut mintile si 1-a apucat groaza ca nu mai e de trait pe lume... si nici nu s-a gīndit macar ca toti o duc greu ! "Sa-i fi trecut prin minte numai atīta : ca toata lumea traieste anevoie, si i-ar fi ramas capul sanatos ; n-ar mai fi facut fel de fel de nazbītii si si-ar fi dus zilele, sontīc-sontīc, mai departe, pe calea cuvenita", cum spuse mai tīrziu Okeanov. Toata ziulica nu s-a sporovait decīt despre Semion Ivanovici. Ve­neau oameni la dīnsul, īl īntrebau de sanatate, cautau sa-i aline suferinta. Dar pe sub seara nu-i mai ardea lui de mīngīieri. Sar­manului i se urca temperatura. īncepu sa aiureze, īsi pierdu cu­nostinta. Cei din juru-i se gīndeau chiar sa cheme un doctor. Chiriasii se īntelesera si fagaduira sa-1 privegheze cu rīndul, toata nopticica, pe Semion Ivanovici, linistindu-1. Iar de s-ar īntīmpla ceva, sa fie treziti cu totii. Ca sa nu adoarma, colocatarii se ase­zara la o partida de carti, lasīnd līnga bolnav pe amicul cel betivan, care se cartiruise ziua īntreaga prin cotloanele casei si se rugase de chiriasi sa-i īngaduie a si mīnea acolo. Deoarece jocul se īn­cinse pe veresie si nu prezenta nici un interes, jucatorii se plictisira repede. Se lasara de carti, apoi se ciorovaira nu se stie de ce ; pe urma īncepura sa faca zgomot si sa bocaneasca. Dupa aceea se īmprastiara prin cotloanele lor, se strigara mīniosi unul pe altul si īsi vorbira īnca multa vreme. Cum tuturor le sari dintr-o data tandara, nimeni nu se mai īnvoi sa stea de veghe si pe toti īi cu­prinse somnul. In curīnd, īn toate coltisoarele se facu liniste ca īntr-o pivnita pustie, cu atīt mai mult cu cīt era si un frig īngrozi­tor. Printre cei din urma toropiti de somn fu Okeanov, care povesti mai tīrziu : "Sa tot fi fost īn zori de zi cīnd, parca īn somn, parca aievea, mi se paru ca līnga mine stateau de vorba doi oameni". Okeanov istorisi ca īl recunoscuse pe Zimoveikin, care se apucase sa-1 trezeasca pe vechiul sau prieten, Remnev, de līnga dīnsul. Amīndoi se pusera la vorba īn soapta. Apoi Zimoveikin iesi din camera si se auzea cum īncerca sa deschida cu cheia usa bucatariei. Iar cheia - cum adeveri īn urma gazda - fusese pusa sub per­nele sale si disparuse īn aceeasi noapte. In sfīrsit, declara Okeanov, auzi cum parca amāndoi trecusera la bolnav, dupa paravan si aprin­sera acolo o luminare. "Altceva, povesti el, nu mai stiu nimic, fiindca īmi cazura pleoapele ea de plumb." Dupa aceea, Okeanov se trezi īmpreuna cu ceilalti. Toti sarira din paturi de prin colti­soarele lor, cīnd rasunara niste tipete, care ar fi trezit mortii din groapa. Multora li se paru ca se stinse o luminare dupa paravan. Se isca o īnvalmaseala, care te facea sa-ti sara inima din loc. Lumea

dadu buzna la tipete. īntre timp, de dupa paravan se desluseau vānzoleala, racnete, īnjuraturi si bataie. Facura lumina si vazura ca Zimoveikin si Remnev se bateau īntre dīnsii, ocarīndu-se si cer-tīndu-se. īn lumina, unul dintre ei racni : "Nu-s eu raufacatorul, ci el !" ; iar celalalt, adica Zimoveikin, striga : "Nu ma atinge, ca nu-s vinovat ; depun numaidecīt juramīnt !" Amīndoi numai chip de om nu aveau. Dar īn primul moment nimeni nu se gīndea la dīnsii, caci bolnavul disparuse de la locul lui obisnuit de dupa paravan. Batausii fura imediat despartiti si trasi deoparte. Atunci se vazu ca domnul Proharcin zacea sub pat, pesemne fara cunos­tinta, cu perna si cu plapoma trase peste dīnsul, īncīt pe pat ra­masese numai salteaua goala, veche si slinoasa (pe care nu fusese niciodata vreun cearceaf). īl trasera pe Semion Ivanovici de sub pat si īl culcara pe saltea, dar pe loc īsi dadura seama ca bolnavul nu mai avea sa le dea multa bataie de cap, deoarece mai avea putin de trait. īi īntepenisera mīinile si abia mai sufla. īl īnconjurara cu totii. El se mai īnfiora cīte putin si zvīcnea uneori din tot trupul. Se sforta sa faca ceva cu mīinile, nu putea sa-si miste limba īn gura, dar clipea īnca din ochi, cum se spune ca clipeste un cap cald, scaldat īn sīnge, dar īnca viu, sarit īn clipa aceea de sub se­curea gīdelui.

īn sfīrsit, ultimei» licariri de viata se stinsera īntr-īnsul, rīnd pe rīnd. īncetara si tremurai, si spasmele de dinaintea mortii. Domnul Proharcin īsi dete duhul si porni spre ceea lume, unde nu-i durere, nici īntristare. Se speriase oare de ceva Semion Iva­novici sau avusese un vis urīt, cum sustinea dupa aceea Remnev, ori sa fi fost la mijloc vreo alta pricina - asta nu se poate sti. Dar sigur este numai faptul ca, īn acel moment, daca s-ar fi ivit īn casa īnsusi intendentul si ar fi anuntat personal licentierea lui Semion Ivanovici ca liber-cugetator, zurbagiu si betivan... daca ar fi intrat īn aceeasi clipa pe cealalta usa vreo cersetoare zdren-taroasa, dīndu-se drept cumnata lui Semion Ivanovici... daca chiar domnul Proharcin ar fi primit pe loc o gratificatie de doua sute de ruble... īn sfīrsit, chiar daca ar fi luat casa foc si s-ar fi aprins īnsusi capul lui Semion Ivanovici - chiar atunci, acesta, poate, n-ar fi miscat nici un deget, fiind īn atare situatie. Pīna sa se dezmeticeasca cei de fata... pīna sa le revina celor prezenti graiul, sa se īnvalmaseasca, sa-si dea fiecare cu parerea, sa-si arate īn­doielile si sa se puna pe urlat... īn timp ce Ustinia Feodorovna tragea lada de sub pat si cotrobaia īn graba pe sub perna, pe sub saltea si chiar si īn cizmele lui Semion Ivanovici... pīna sa fi fost

interogati Remnev si Zimoveikin - chiriasul Okeanov, care fusese mai īnainte locatarul cel mai apropiat, cel mai cuminte si mai li­nistit, īsi recapata dintr-o data īntreaga prezenta de spirit si, des­coperind adevaratul sau dar si talent, īsi īnsfaca sapca si, fara zarva, o sterse binisor din casa. Cīnd toate grozaviile anarhiei atinsera culmea īn coltisoarele agitate - pīna acum atīt de li­nistite -.. ale acestei case, deodata se deschise usa si, ca fulgerul īntr-un cer senin, se ivira mai īntīi un domn cu īnfatisare distinsa si cu fata severa, dar cu un aer nemultumit, iar īn urma lui Iaroslav Ilici, dupa care intrara ajutorul sau si toti cei de trebuinta. La urma de tot se arata, jenat, domnul Okeanov. Domnul cu īn­fatisare severa, dar distinsa, se duse de-a dreptul la Semion Iva­novici, īl pipai, facu o schima, ridica din umeri si anunta ceva arhicunoscut - si anume ca mortul decedase, adaugind de la dīnsul ca acelasi lucru se petrecuse de curīnd, īn timpul somnului, cu o persoana foarte respectabila si importanta, care s-a apucat sa-si dea duhul tot asa. Totodata domnul cu chip distins, dar cu un aer nemultumit, se īndeparta de pat, spuse ca fusese deranjat degeaba si pleca. īi lua locul numaidecīt Iaroslav Ilici si (dupa ce Remnev si Zimoveikin fura predati īntre timp īn mīinile celor chemati) īntreba cīte ceva pe unii si pe altii, lua īn primire cu dibacie lada, pe care gazda īncercase mai īnainte s-o deschida, aseza cizmele la locul lor, remarcīnd ca erau rupte si nu faceau nici doua parale ; apoi ceru perna, īl chema pe Okeanov, īntreba de cheia de la lada, care din īntīmplare se gasi īn buzunarul ami­cului betivan si, īn mod solemn, fata de persoanele oficiale, dadu la lumina averea lui Semion Ivanovici. Toate lucrurile erau la locul lor : doua cīrpe, o pereche de ciorapi, o basma, o palarie veche, cītiva nasturi, doua talpi prapadite si o tureatca de cizma, īntr-un cuvīnt: o nimica toata, adica fleacuri, vechituri, gunoi, nimicuri, din care iesea un iz statut. Nu era bun decīt lacatul nemtesc. īl chemara pe Okeanov si īl īntrebara cu asprime : ce stie ? El se arata gata sa jure. Adusera perna pe care o cercetara cu de-amanuntul : nu era decīt murdara, iar īn celelalte privinte semana aidoma a perna. Se apucara de saltea, dadura s-o ridice putin, dar se oprira o clipa sa chibzuiasca. Dintr-o data, cu totul pe neasteptate, ceva greu si sonor cazu pe dusumea. Se aplecara, cautara si vazura un pachet īnfasurat īn hīrtie, īn care erau vreo zece bucati de cīte o rubla fiecare. ,,He-hei!" facu Iaroslav Ilici, aratīnd la saltea o ruptura din care ieseau cīlti si fire de par. Cer­cetara locul cu pricina si īsi dadura seama ca era o taietura, facuta

de curīnd cu cutitul, īn lungime de vreo jumatate de arsin. Bagarā mīna pe gaura si scoasera dinlauntru un cutit de bucatarie al gazdei, uitat acolo pesemne din graba cu care fusese taiata sal­teaua. N-apuca bine Iaroslav Ilici sa scoata cutitul din locul vulnerabil, si facu din nou "He-hei!", cīnd dinlauntru cazu alt pachet, dupa care se rostogolira, una cīte una, doua jumatati de rubla, un ban de douazeci si cinci de copeici, apoi niste maruntis si o enorma moneda straveche de cinoi ruble. Tot ce cadea din saltea era strīns de mīini grijulii. Cineva dadu ideea de a se taia cu foarfecele toata salteaua. Cerura un foarfece...

Intre timp, opaitul de seu, ars aproape īn īntregime, lumina o scena extrem de curioasa pentru un spectator. Vreo zece chiriasi, īn vestmintele cele mai pitoresti, stateau īmprejurul patului - toti zbīrliti, nerasi, nespalati, somnorosi, asa cum se aflau īnainte de a se duce la culcare. Unii erau palizi ca varul, altii aveau broboane de sudoare pe frunte - ba scuturati de fiori, ba cuprinsi de fier­binteli. Gazda statea ca prostita, fara sa rosteasca o vorba, cu bra­tele īncrucisate, asteptīnd bunavointa lui Iaroslav Ilici. De sus, de pe cuptor, servitoarea Avdotia si pisica -■ favorita stapīnei ■- se uitau cu niste ochi speriati, plini de curiozitate. De jur īmprejur zaceau īmprastiate bucati din paravanul rupt si spart. Lada des­chisa īsi arata maruntaiele scīrbavnice. Plapoma si perna zaceau pe jos, acoperite de smocuri smulse din saltea si, īn sfīrsit, pe mesuta de lemn īn trei picioare stralucea gramada din ce īn ce mai sporita, de argint si de alte monezi felurite. Singur Semion Ivanovici īsi pastra inalterabilul sau sīnge rece, zacea smerit īn pat si parca nici nu banuia ruina averii sale. Dupa ce se adusera foarfecele si ajutorul lui Iaroslav Ilici, din exces de zel, scutura salteaua cam zorit, ca s-o elibereze mai lesne de sub spinarea posesorului sau, Semion Ivanovici, din politeta, se dadu īntīi un pic mai la o parte, rostogolindu-se pe-o rīna, cu spatele catre cautatori; apoi, la a doua scuturatura, se īntoarse cu fata īn jos ; īn sfīrsit, mai facu loc si, cum lipsea ultima scīndura laterala a patului, executa deodata un plonjon neprevazut, cu capul īn jos, lasīnd la vedere numai doua picioare slabanoage si vinete, care īmpungeau vazduhul ca doua cioturi ale unui copac ars. Cum domnul Proharcin facea a doua vizita sub pat īn dimineata aceea, se iscara numaidecīt unele banuieli. De aceea, cītiva chiriasi, sub conducerea lui Zinovi Prokofievici, se vīrīra de-a busilea sub pat cu gīndul de a cerceta daca n-o fi ascuns si acolo cīte ceva. Dar cautatorii numai se izbira zdravan cap īn cap. Iaroslav Ilici īi

certa pe loc si ordona ca Semion Ivanovici sa fie eliberat de urgenta dintr-un loc atīt de infam. Atunci doi dintre cei mai īn­telepti īl īnhatara fiecare cu amīndoua mīinile de cīte un picior, īl trasera la lumina zilei pe neasteptatul capitalist si-1 asezara de-a latul patului. īntre timp, smocuri de par si scame zburau īm-pias;tlindu-se de jur īmprejur, gramada de arginti crestea īntr-una si - Doamne sfinte ! ce nu se gasea acolo !... Monezi nobile de o rubla, piese solide, forte, de o rubla si jumatate, banuti frumusei de 'Cincizeci de copeici, plebei de un sfert de rubla, pistari de douazeci de copeici, chiar maruntis neīnsemnat, pentru cersetori, ca banuti de zece si cinci copeici de argint - totul īnfasurat īn hīrtīi deosebite, īn ordinea cea mai metodica si mai impunatoare. Mai erau acolo si unele raritati : doua jetoane necunoscute, un napoleon de aur, o mica moneda neidentificata, dar foarte rara... Erau si unele ruble din timpuri stravechi, bancute roase si zgīriate de pe vremea īmparatesei Elisabeta, creitari nemtesti, monezi de la Petru cel Mare si de la Ecaterina... Se aflau, de pilda, piese de cīte cincisprezece copeici foarte vechi, extrem de rare, gaurite pentru a fi purtate ca cercei, roase cu totul, dar pastrīndu-si nu­marul legal de puncte. Se gaseau pīna si gologani de arama cocliti, ruginiti. Dadura si peste o bancnota de zece ruble - nu­mai una singura. īn sfīrsit, cīnd se ispravira toate operatiile de disectie anatomica, iar cosul saltelei fu scuturat de nenumarate ori, constatīndu-se ca nu mai suna nimic, cercetatorii adunara toti banii pe masa si se pusera pe numarat. La prima vedere te puteai īnsela de-a binelea, īnchipuindu-ti ca e vorba de un milion īntreg - atīt de īnvīrvorata era gramada de bani ! Un milion īnsa nu se adunase ; se vazu, totusi, la urma, ca suma strīnsa era extrem de importanta -- doua mii patru sute nouazeci si sapte de ruble īn cap, asa ca, daca s-ar fi realizat si lista de subscriptie din ajun a Lui Zinovi Prokofievici, s-ar fi ajuns, poate, īn total exact la doua mii cinci sute de ruble īn bancnote.

Banutii fura ridicati, lada defunctului - sigilata... Autoritatile ascultara jalbele gazdei si īi dadura lamuriri cīnd si unde sa-si prezinte cererea cu privire la mica datorie a decedatului. De la persoanele īn chestiune s-au luat declaratii. Se pomeni īn treacat si despre cumnata raposatului. Dar lumea se īncredinta ca toata povestea cu cumnata nu fusese decīt un mit, adica o creatie a sarmanei īnchipuiri cu care fusese īnzestrat Semion Ivanovici, si pentru care, dupa cum se spunea, defunctul primise destule re­prosuri. De aceea, ideea fii numaidecīt parasita, ca inutila, nociva

si compromitatoare pentru reputatia domnului Proharcin. si cu aceasta se lichida chestiunea. Dupa ce trecura primele momente de groaza si le veni tuturor mintea la loc, īsi dadura seama cu totii ce fel de om fusese mortul. Colocatarii se potolira, se domolira si īncepura sa se uite unul la altul cu oarecare neīncredere. Unii īsi pusera la inima, cu toata seriozitatea, purtarea lui Semion Iva-novici, simtindu-se chiar oarecum jigniti... Ce capital! Cīt a putut sa strīnga un om ! Mark Ivanovici, fara sa-si piarda prezenta de spirit, era cīt pe ce sa-i lamureasca de ce se speriase asa de rau Semion Ivanovici, dar nimeni nu-1 mai asculta. Zinovi Prokofievici cazu pe gīnduri. Okeanov trase o dusca de bautura. Ceilalti ra­masera parca cu o apasare pe suflet. Iar omuletul Kantariov, care avea drept semn distinctiv nasul ca un plisc de vrabie, pleca pe sub seara de acasa, īncuind si legīnd cu foarte multa grija toate laditele si boccelutele sale. Explica cu sīnge rece curiosilor ca nu mai putea locui aici, vremurile fiind grele si chiria prea mare pentru buzunarul sau. Iar gazda se bocea neogoita, jelindu-se si afurisindu-1 pe Semion Ivanovici, fiindca o pagubise īn singuratatea ei de orfana. II īntreba pe Mark Ivanovici de ce raposatul nu-si punea banii la o Casa de economii ? "Era un om prea simplu, maicuta ! Ii lipsea imaginatia chiar pentru atīta lucru 1" īi ras­punse Mark Ivanovici.

- Dar si dumneata, maicuta, esti o femeie simpla, adauga Okeanov. Timp de douazeci de ani s-a aciuit un barbat la matale, care dintr-un bobīrnac s-a dus pe lumea cealalta ; iar dumneata tot de coada cratitei te-ai tinut, n-ai avut vreme de alte cele... Eh, maicuta !...

- Of, tinerete-tinerete ! urma gazda. Ce Casa de economii ? Sa-mi fi adus pumnisorul sau de bani si sa-mi fi spus : "Uite, tinerico, Ustiniuska, ia de la mine pomana asta. Ţine-ma pe rnīn-care cīta vreme o sa ma rabde pamīntul." Iata, ma jur la icoana, l-as fi hranit, ;-as fi dat de baut, l-as fi īngrijit. Aoleu, pacatosul, īnselatorul ! A pacalit, a īnselat o orfana !

Toti se apropiara din nou de Semion Ivanovici. sedea īntins, de data asta, asa cum se si cuvenea, īmbracat īn cele mai bune haine ale sale - īn treacat fie zis : unicele - ascunzīndu-si barbia īncremenita īn dosul cravatei legate cam stīngaci, scaldat, pieptanat, doar neras proaspat, fiindca nu se gasea vreun brici īn nici un coltisor al casei ; singurul brici, care apartinuse lui Zinovi Prokofievici, se stirbise īnca de anul trecut si fusese vīndut la tīrgul de vechituri. Ceilalti chiriasi se radeau la barbier, Ne-

orīnduiala dainuia īnca īn casa. Paravanul rupt zacea tot pe po­dele, dezvaluind singuratatea lui Semion Ivanovici, ca o emblema doveditoare a faptului ca moartea ridica valul de pe toate tainele, intrigile si necazurile noastre. Maruntaiele saltelei ramasesera, si ele, nematurate si stateau gramezi-gramezi de jur īmprejur. Acest coltisor, īnfrigurat pe neasteptate, ar fi putut fi lesne comparat de catre un poet cu un cuib darīmat al unei rīndunele, "buna gospodina" : furtuna sfīsiase si sfarāmase cuibul, ucisese puii īmpreuna cu maica lor ; iar patucul cald din fulgi, pene si perisori fusese īmprastiat īn toate partile... Drept vorbind, Semion Iva­novici arata mai degraba ca un batrīn vanitos sau ca lupul-vra-biilor. Se domolise acum, parca se pitise, ca si cum n-ar fi avut nici o vina si nu el is-ar fi tinut de glume ca sa īnsele si sa paca­leasca, fara rusine si fara scrupule, īn chipul cel mai necuviincios, pe toti oamenii de buna-credinta. Nu mai auzea acum plīnsetele si bocetele gazdei sale, jignita si lasata de izbeliste. Dimpotriva, semana cu un capitalist īncercat, trecut prin ciur si prin dīrmon, care nici pe lumea cealalta nu vroia sa piarda vreo clipa īn ne-activitate, ci parea oufundat cu totul īn niste calcule speculative. Pe chipul lui se ivi un gīnd adīnc, iar buzele i se strīnsera īntr-o schima de importanta, pe care nimeni n-ar fi putut-o banui lui Semion Ivanovici cīnd era īn viata. Parca se facuse mai īntelept. Ochiul drept īi ramasese īntredeschis, cu siretenie. Semion Iva­novici parca vroia sa spuna ceva, sa comunice un lucru foarte important si sa se explice, dar fara sa piarda vremea, si cīt mai repede, fiindca i se strīnsesera o gramada de treburi si n-avea timp de pierdut... si parca s-ar fi auzit : "Ce-i ? Oare ce-i cu tine ? Ispraveste odata, ma-ntelegi, muiere proasa ce esti! Nu te mai boci! Tu, mamuca, trezeste-te, ma^ntelegi ? Eu, cum s-ar zice, am murit ; acum nu mai are nici un rost; ca e cu adevarat! Ce bine-i sa stai asa īntins... Eu, adica, ma-ntelegi, nu de asta īti vorbesc ; tu esti o muiere strasnica, grozava, ma-ntelegi; uite, eu am murit acum ; dar te pomenesti deodata - desi nu prea e cu putinta asa ceva - ca n-am murit - ma-ntelegi, o sa ma scol si atunci ce-o sa fie, hai ?"