ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Ideea cavalerismului
Gîndirea medievala în general este strabatuta si saturata în toate compartimentele ei de reprezentari religioase. Tot asa, gîndirea acelui grup mai restrîns, care traieste în cercurile curtii si ale nobilimii, este impregnata de idealul cavaleresc. Chiar si unele reprezentari religioase sînt aduse la rîndul lor în domeniul idealului cavaleresc: fapta de arme a arhanghelului Mihail a fost "la premiere milicie et prouesse chevalereuse qui oncques fut mis en exploict"1; de la el se trage cavalerismul; ca "milicie terrienne et chevalerie humaine"2, cavalerismul este o imitatie pamînteasca a cetelor de îngeri din jurul tronului lui Dumnezeu.3 Relatia intima dintre consacrarea cavalereasca si ideile religioase reiese deosebit de clar din povestea baii cavaleresti a lui Rienzo.4 Poetul spaniol Juan Manuel vorbeste despre acea consacrare ca despre un fel de sfînta taina, pe care o compara cu botezul si cu casatoria.5
Marile sperante, întemeiate pe îndeplinirea datoriei de catre nobilime, fac oare sa se contureze mai precis unele idei politice privitoare la misiunea nobilimii ? Da: ideile referitoare la lupta pentru pacea universala, bazata pe alianta regilor, pe cucerirea Ierusalimului si pe izgonirea turcilor. Neobositul fauritor de proiecte Philippe de Mezieres, visînd un ordin cavaleresc care sa întreaca în maretie vechiul ordin al Templierilor si cel al Ospitalierilor, a conceput, în Songe du vieilpelerin (Visul batrînuluipelerin), un plan menit sa asigure fericirea lumii în viitorul apropiat. Tînârul rege al Frantei - cartea a fost scrisa pe la 1388, cînd se mai puneau atîtea sperante în nefericitul Carol al Vl-lea - va încheia usor pacea cu Richard al Angliei, care este la fel de tînar ca si el si la fel de nevinovat de vechiul conflict. Amîndoi trebuie sa stea de vorba personal despre
aceasta pace, sa-si povesteasca minunatele revelatii care au prevestit-o, sa renunte la interesele marunte care ar constitui o piedica daca tratativele ar fi încredintate prelatilor, juristilor sau capeteniilor de osti. Regele Frantei ar trebui sa cedeze cîteva orase de frontiera si cîteva castele. De îndata ce pacea va fi încheiata, se va putea pregati cruciada. Pretutindeni se vor stinge toate certurile si dusmaniile ; cîrmuirea tiranica a tarilor va fi reformata; daca predicile nu pot fi de ajutor ca sa-i converteasca pe tatari, pe turci, pe evrei si pe sarazini, un conciliu general îi va îmboldi pe suveranii crestinatatii sa porneasca la razboi.6 Nu este exclus ca despre asemenea planuri marete sa mai fi fost vorba si în conversatiile prietenesti ale lui Mezieres cu tînarul Ludovic de Orleans, în mînastirea Celestinilor, de la Paris. Orleans visa si el pacea si cruciada, cu toate ca în aceste visuri se amesteca într-o masura mai mare politica practica si interesata.7
Aceasta imagine a unei societati bazate pe idealul cavalerismului da lumii un colorit ciudat. Dar e un colorit care nu prea rezista. Oricare dintre cronicarii francezi cunoscuti din secolele al XlV-lea si al XV-lea: taiosul Froissart, arizii Monstrelet si d'Escouchy, solemnul Chastellain, distinsul La Marche, bombasticul Molinet, toti, cu exceptia lui Commines si a lui Thomas Basin, încep prin a declara cu grandilocventa ca scriu pentru a exalta virtutea cavalereasca si glorioasele fapte de arme.8 Nici unul dintre ei, totusi, nu se poate tine de cuvînt pîna la capat; tot Chastellain izbuteste s-o faca cel mai bine. în timp ce Froissart, el însusi autor al unui întîr-ziat produs romantic al epicii cavaleresti, Meliador, se lafaie cu gîndul într-o "prouesse"9 ideala si în "grans apertises d'armes"10, pana lui de cronicar scrie fara încetare despre tradare si cruzime, despre egoismul viclean si despre abuzul de putere, despre o actiune militara care 19119q1612t a devenit întru totul o goana dupa cîstig. Molinet îsi uita tot timpul intentia cavalereasca si povesteste evenimentele clar si simplu (facînd abstractie de limba si stilul lui), pentru a-si reaminti din cînd în cînd de nobila gateala pe care si-o impusese. La Monstrelet tendinta cavalereasca este si mai exterioara.
Face impresia ca mintea acestor scriitori - o minte lipsita de adîncime, trebuie s-o spunem - foloseste fictiunea cavalerismului ca pe un corectiv al imposibilitatii lor de a-si întelege epoca. Era S1ngura forma în care puteau întelege evenimentele. în realitate,
atît razboaiele cît si politica din vremea lor erau extrem de informe, în aparenta incoerente. Razboiul era în general un proces cronic, de incursiuni tîlharesti izolate, raspîndite pe un teritoriu mare, iar diplomatia un instrument foarte complicat si defectuos, dominat în parte de idei traditionale, foarte generale si în parte de un complex inextricabil de probleme juridice locale si meschine. Istoria, nefiind în stare sa discearna în toate acestea o evolutie sociala reala, s-a servit de idealul cavaleresc si, cu ajutorul lui, a redus totul la o imagine frumoasa, de onoare si virtute cavalereasca, un joc nostim cu reguli nobile, si a creat iluzia ordinii. Acest criteriu istoric, comparat cu judecata unui istoric ca Tucidide, este un punct de vedere extraordinar de îngust. Istoria devine relatarea seaca a unor fapte de arme si a ui^jr solemnitati de stat, frumoase cu adevarat sau în aparenta. Considerati din acest punct de vedere, care vor fi adevaratii martori ai istoriei ? Crainicii11 si regii de arme12 - e de parere Froissart; ei asista la aceste nobile actiuni si trebuie sa le judece oficial; ei sînt experti în materie de glorie si de onoare, iar gloria si onoarea sînt obiectul istoriei.13 Statutele Lînii de Aur impuneau înregistrarea faptelor de arme cavaleresti; Lefevre de Saint-Remy, poreclit "Toison d'Or", sau crainicul Berry, pot fi citati ca exemple de regi de arme istoriografi.
Ca ideal de viata frumoasa, conceptia cavalereasca are un caracter foarte special. în esenta, este un ideal estetic, cladit din fantezie pestrita si din emotie înaltatoare. Dar vrea sa fie un ideal etic: gîndirea medievala nu putea acorda unui ideal de viata decît un loc nobil, punîndu-l în legatura cu evlavia si cu virtutea. în aceasta functie etica însa, cavalerismul însala tot timpul asteptarile: este tras în jos de originea lui legata de pacat. Caci miezul idealului ra-mîne trufia, înaltata pîna la frumusete. Lucru pe care Chastellain l-a înteles perfect, cînd spune: "La gloire des princes prend en orgueil et en haut perii emprendre; toutes principales puissances conviengnent en un point estroit qui se dit orgueil."14 Din trufie, stilizata si exaltata, s-a nascut onoarea, care este polul vietii nobile, în timp ce în relatiile sociale ale claselor mijlocii si inferioare - spune Taine - resortul cel mai însemnat este interesul, marele motor al aristocratiei este orgoliul; "or, parmi Ies sentiments profonds de l'homme, ii n'en est pas qui soit plus propre â se transformer
en probite, patriotisme et conscience, car l'homme fier a besoin de son propre respect, et, pour l'obtenir, ii est tente de le meriter"15. jsfu încape îndoiala ca Taine are tendinta de a înfrumuseta aristocratia. Adevarata istorie a aristocratiei ofera pretutindeni o imagine în care orgoliul este asociat cu un egoism nerusinat. Totusi afirmatia lui Taine, ca o conturare a idealului aristocratic, ramîne impresionanta. Este înrudita cu definitia data de Burckhardt simtului onoarei din vremea Renasterii. "Es ist die ratselhafte Mischung aus Gewissen und Selbstsucht, welche dem modernen Menschen noch iibrîg bleibt, auch wenn er durch oder ohne seine Schuld alles ubrige, Glauben, Liebe und Hoffnung eingebiisst hat. Dieses Ehr-gefiihl vertragt sich mit vielem Egoismus und grossen Lastern und ist ungeheurer Tauschungen fahig; aber auch alles Edle, das in einer Personlichkeit ubrig geblieben, kann sich daran anschliessen und aus diesem Quell neue Krafte schopfen."16
Ambitia personala si dorinta de glorie personala, care par ba expresia unui înalt simt al onoarei, ba mai degraba rezultatul unui orgoliu neînnobilat, sînt înfatisate de Burckhardt drept însusirile caracteristice ale omului Renasterii.17 Onoarei si gloriei de clasa, asa cum însufleteau ele viata pur medievala din afara Italiei, el le opune un simtamînt al gloriei si onoarei general-umane, spre care, de la Dante încoace, sub influenta modelelor antice, nazuieste spiritul italian. Am impresia ca acesta este unul dintre punctele în care Burckhardt a exagerat distanta dintre Evul Mediu si Renastere, dintre Europa occidentala si Italia. Aceasta sete de glorie si de onoare a Renasterii, este, în esenta ei, ambitia cavalereasca a unei epoci anterioare, este de origine franceza si este onoarea de clasa, extinsa, dezbracata de simtamîntul feudal si fecundata de gîndirea antica. Dorinta patimasa de a fi pretuit de posteritate era tot atît de putin straina cavalerului nobil din secolul al XH-lea si condotierului grosolan, francez sau german, din secolul al XlV-lea, cît si spiritului rafinat al quattrocento-ului. Dupa Froissart, întelegerea încheiata înainte de "Combat des trente"18 (27 martie 1351) între messire Robert de Beaumanoir si capitanul englez Richard Bamborough s-a sfîrsit cu cuvintele acestuia din urma: "si asa vom face, ca sa se vorbeasca despre aceasta în vremurile viitoare, în sali si în palate, în piete, si pretutindeni în lume".19 Chastellain, desi întru totul
medieval prin stima lui pentru idealul cavaleresc, anticipeaza spiritul Renasterii, cînd spune:
Honneur semont toute noble nature D'aimer tout ce qui noble est en son estre Noblesse aussi y adjoint sa droiture.20
în alt loc spune ca la evrei si la pagîni onoarea era mai scumpa si mai respectata, pentru ca la ei era cultivata pentru ea însasi si în asteptarea unei laude pamîntesti, în timp ce crestinii au primit onoarea prin credinta si lumina, în asteptarea unei recompense
ceresti
Froissart începuse chiar sa recomande vitejia fara nici o motivare religioasa sau morala, numai pentru glorie si onoare, precum si - enfant terrîble cum este - pentru cariera.22 . Nazuinta spre glorie si onoare cavalereasca este indisolubil legata de cultul eroului, în care se îmbina elemente medievale si renascentiste. Viata cavalereasca este o imitatie. O imitatie a eroilor din ciclul lui Arthur sau a eroilor antici, n-are nici o importanta. Alexandru fusese doara primit în sfera de idei a cavalerismului înca din vremea înfloririi romanului cavaleresc. Sfera fanteziei antice nu fusese înca separata de cea a Mesei Rotunde. într-una din poeziile sale, regele Rene descrie mormintele lui Lancelot, Cezar, David, Hercule, Paris, Troilus, adunate toate la un loc si împodobite cu blazoanele respective.23 Cavalerismul, el însusi, era considerat de origine romana. "Et bien entretenoit - se spune despre Henric al V-lea al Angliei - la discipline de chevalerie, comme jadis faisoient Ies Rommains."24 Clasicismul, pe masura ce dobîndeste importanta, aduce o oarecare epurare a imaginii istorice a Antichitatii. Nobilul portughez Vasco de Lucena, care îl traduce pe Quintus Curtius pentru Carol Temerarul, declara, asa cum facuse Maerlant cu un veac si jumatate mai înainte, ca îi ofera în acea traducere un Alexandru autentic, descotorosit de minciunile cu care scrierile curente i-au denaturat istoria.25 Dar mai puternica este dorinta lui de a da suveranului, prin figura lui Alexandru, un exemplu de urmat; totodata putini suverani au dorit în mod mai constient decît Carol Temerarul sa egaleze marile si stralucitele fapte ale anticilor, înca din copilarie pusese sa i se citeasca ispravile eroice ale lui Gau-vin si ale lui Lancelot; mai tîrziu, i-a preferat pe antici. întotdeauna,
înainte de culcare, asculta timp de cîteva ore lectura "des haultes histoires de Romme"26. Avea o deosebita predilectie pentru Cezar, fianibal si Alexandru, "lesquelz ii vouloit ensuyre et contrefaire"27. Toti contemporanii lui au acordat mare importanta acestei imitatii deliberate, ca resort al faptelor sale. "II desiroit grand gloire - spune Commines - qui estoit ce qui plus le mettoit en ses guerres que nulle autre chose; et eust bien voulu ressembler â ces anciens princes dont ii a este tant parle apres leur mort."28 Chastellain i-a vazut cea dintîi aplicare în practica a acestui gust accentuat pentru actiunile marete si pentru frumosul gest antic. Lucrurile s-au petrecut cu prilejul primei lui intrari ca duce la Malines, în 1467. Avea de pedepsit acolo o rascoala; afacerea era lamurita si judecata sub toate formele, unul din instigatori condamnat la moarte, altii la surghiun pe viata. Ducele sta pe scaun în fata esafodului ridicat în piata; vinovatul a si îngenuncheat, calaul îsi scoate spada din teaca; atunci Carol, care pîna în acea clipa îsi ascunsese intentia, ex-. clama: "Stati! Luati-i legatura de pe ochi si sa se scoale în picioare!"
"Et me parcus de lors - spune Chastellain - que le coeur luy estoit en haut singulier propos pour le temps a venir, et pour ac-querir gloire et renommee en singuliere oeuvre."29
Exemplul lui Carol Temerarul este nimerit pentru a dovedi ca spiritul Renasterii, nazuinta spre o viata frumoasa, dupa modelul Antichitatii, se trage de-a dreptul din idealul cavaleresc. Daca îl comparam pe Carol Temerarul cu un virtuoso30 italian din aceeasi epoca, deosebirea dintre ei nu este decît de eruditie si de gust. Carol îi mai citea înca pe autorii clasici în traducere, iar forma lui de viata apartine goticului "flamboyant".
Elementul cavaleresc si elementul renascentist sînt la fel de indisolubil legate în cultul celor noua viteji, "Ies neuf preux". Acest grup de noua eroi, trei pagîni, trei evrei si trei crestini, patruns în sfera idealului cavaleresc, apare pentru întîia oara în Voeux du paon (Legamintelepaunului) de Jacques de Longuyon, cam prin 1312.31 Alegerea eroilor tradeaza raportul strîns cu romantismul cavaleresc: Hector, Cezar, Alexandru; Iosua, David, Iuda Maca-beul; Arthur, Carol cel Mare si Godefroy de Bouillon. Eustache Deschamps a preluat ideea de la maestrul sau Guillaume de Ma-cnaut si i-a consacrat numeroase poeme.32 Probabil ca el e acela care, supunîndu-se nevoii de simetrie, atît de caracteristica spiritului
epocii de sfîrsit a Evului Mediu, a adaugat celor noua preux, seria celor noua preuses. A scos din Justinus si din alti scriitori cîteva figuri clasice, în pane foarte ciudate, printre care Pentesilea, Tomira, Semiramida, si a pocit îngrozitor cele mai multe dintre nume, ceea ce nu a împiedicat ca ideea sa aiba succes, asa încît îi regasim pe preux si pe preuses în productiile ulterioare ca Lejouvencel (Baie-tandrul). Sînt prezenti în tapiserii, li se nascocesc blazoane; la intrarea lui Henric al Vl-lea al Angliei în Paris, în 1431, este precedat de toti optsprezece.33
Cît de vie a ramas aceasta fantezie în secolul al XV-lea si chiar mai tîrziu, reiese din faptul ca a fost parodiata: Molinet îsi încearca umorul cu noua "preux de gourmandise"34. Francisc I se îmbraca înca, din cînd îq cînd, "â Pantique" pentru a-l înfatisa pe unul dintre
viteji,
Deschamps a mai extins însa reprezentarea si în alt mod decît adaugînd pe lista figurile feminine corespunzatoare. A legat cultul eroismului antic de prezent si l-a introdus în sfera patriotismului militar francez în fasa, punînd lînga cei noua un al zecelea preux, contemporan si conational: pe Bertrand Du Guesclin.36 Aceasta idee a avut si ea succes: Ludovic de Orleans a pus sa se ridice în sala mare de la Coucy statuia viteazului conetabil, ca al zecelea preux?7 Ludovic de Orleans avea motiv sa manifeste o deosebita atentie memoriei lui Du Guesclin: conetabilul îi fusese nas si-i pusese atunci o spada în mîna. Ca a zecea în rîndul femeilor lumea se asteapta la Ioana d'Arc. într-adevar, în secolul al XV-lea i s-a harazit acest rang. Ludovic de Laval, nepotul prin alianta a lui Du Guesclin si frate cu camarazii de arme ai Ioanei d'Arc, i-a dat capelanului sau Sebastien Mamerot misiunea sa scrie o istorie a celor noua eroi si a celor noua eroine, cu Du Guesclin si cu Ioana d'Arc pe al zecelea loc. Totusi, în lucrarea lui Mamerot, pastrata în manuscris, aceste doua nume lipsesc38, iar în ceea ce o priveste pe Ioana d'Arc, nimic nu dovedeste ca ideea a avut succes. Cultul natio-nal-militar al eroilor, care se naste în Franta în secolul al XV-lea, se leaga în primul rînd de persoana bravului si prudentului razboinic breton. Tot felul de comandanti de oaste, care luptasera de partea sau împotriva Ioanei, ocupa în imaginatia contemporanilor un loc mult mai mare si mai onorabil decît tarancuta din Domremy. Unii contemporani mai vorbesc despre ea fara emotie si veneratie,
mai mult ca despre o curiozitate. Chastellain, care stia de minune s|-si lase la o parte, la nevoie, sentimentele proburgunde, pentru a Ja dovada de un patetic loialism francez, scrie despre moartea lui Carol al VH-lea un mystere, unde toti comandantii care, în slujba regelui, luptasera împotriva englezilor, vin, ca o galerie de viteji, sa recite cîte o strofa despre ispravile lor: Dunois, Jean du Bueil, Xaintrailles, La Hire figureaza în lucrare, precum si altii, mai putin cunoscuti.39 Parca ar fi o galerie de generali ai lui Napoleon. Dar la Pucelle lipseste.
Suveranii burgunzi pastrau în tezaurul lor o serie de relicve romantice ramase de la eroi: o spada a sfîntului Gheorghe, împodobita cu stema lui; o spada care apartinuse lui "messire Bertrand de Claiquin" (Du Guesclin); un colt al mistretului lui Garin le Loherain40, psaltirea41 în care învatase carte în copilarie Ludovic cel Sfînt.42 Cum se îmbina aici domeniile fanteziei: al celei cavaleresti si al celei religioase! înca un pas si ne gasim în fata bratului lui Liviu, primit solemn de papa Leon al X-lea, ca pe o relicva.43
Cultul eroilor la sfîrsitul Evului Mediu si-a gasit o forma literara în biografia cavalerului desavîrsit. Uneori, figurile au devenit legendare, ca Gilles de Trazegnies. Cele mai interesante, totusi, sînt cele ale contemporanilor, ca Boucicaut, Jean de Bueil, Jacques de Lalaing.
Jean le Meingre, numit de obicei le marechal Boucicaut, îsi servise tara în vremuri de mare restriste. Se aflase cu Jean de Nevers în 1396 la Nicopole, unde cavaleria franceza, plecata cu intentia temerara de a-i izgoni pe turci din Europa, fusese nimicita de catre sultanul Baiazid. Fu din nou luat prizonier la Azincourt în 1415 si muri dupa sase ani în captivitate. înca din 1409, unul dintre admiratorii sai i-a strîns ispravile într-o carte, bazîndu-se pe informatii si documente foarte sigure44, pentru a da nu o pagina de istorie contemporana, ci o imagine a cavalerului ideal. Realitatea acestei vieti foarte agitate dispare sub aparenta frumoasa a imaginii cavalerismului. Cumplita catastrofa de la Nicopole nu are, în Le hyre desfaicts, decît o culoare stearsa. Boucicaut este înfatisat ca t'pul cavalerului cumpatat, cucernic si totodata curtenitor si învatat. Dispretul bogatiilor, care trebuie sa fie o caracteristica a cavalerului adevarat, reiese din cuvintele tatalui lui Boucicaut, care nu voise nici sa-si sporeasca, nici sa-si reduca averea, spunînd: copiii
mei, daca sînt cinstiti si viteji, vor avea destul; iar daca sînt nevrednici, ar fi pacat sa le las atîta mostenire.45 Evlavia lui Boucicaut are un caracter puritan. Se scoala devreme si-si petrece cel putin trei ore în rugaciuni. Oricît de grabit sau de ocupat ar fi, asculta zilnic doua liturghii, în genunchi. Vinerea se îmbraca în negru; duminica si sarbatorile face pe jos un pelerinaj sau pune sa i se citeasca din vietile sfintilor sau istoria "des vaillans trespassez, soit Romains ou autres"46, sau sta de vorba despre lucruri cucernice. Este cumpatat si sobru, vorbeste putin si cel mai mult despre Dumnezeu, despre sfinti, despre virtute sau despre cavalerism. si-a obisnuit si toti slujitorii sa fie evlaviosi si decenti si i-a dezobisnuit sa înjure.47 Este un adept zelos al cultului nobil si cast al femeii; le cinsteste pe toate de dragul uneia si întemeiaza ordinul "de l'ecu verd a la dame blanche"48 pentru apararea femeilor, ceea ce îi atrage laudele Christinei de Pisan.49 La Genova, unde venise în 1401 ca sa guverneze în numele lui Carol al Vl-lea, raspunde într-o zi curtenitor reverentelor facute de doua doamne pe care le întîlnise. "« Mon-seigneur, îi spune scutierul lui, qui sont ces deux femmes â qui vous avez si grands reverences faictes ? » - « Huguenin, dit-il, je ne scay. » Lors luy dist:« Monseigneur, elles sont filles communes.» - « Filles communes, dist-il, Huguenin, j'ayme trop mieulx faire reverence â dix filles communes que avoir failly â une femme de bien. »"50 Deviza lui suna: "Ce que vous vouldrez"51, intentionat misterioasa, cum îi sedea bine unei devize. Se refera oare la daruirea vointei sale în mîinile doamnei, careia îi închinase fidelitate, sau trebuie sa vedem în ea o resemnare generala în fata vietii, atitudine pe care nu ne-am astepta s-o gasim decît într-o epoca mult mai tîrzie ?
în asemenea culori de evlavie si modestie, de cumpatare si fidelitate, era zugravita imaginea frumoasa a cavalerului ideal. Cine ar putea crede ca adevaratul Boucicaut nu corespunsese în toate privintele acestei imagini ? Violenta si cupiditatea, atît de neobisnuite în clasa lui, nu i-au fost întotdeauna straine nici acestei nobile figuri.52
Cavalerul model era vazut totusi într-o lumina cu totul diferita. Romanul biografic despre Jean de Bueil, numit Le Jouvencel, a fost scris cam o jumatate de secol dupa viata lui Boucicaut, ceea ce ex-
plica în parte deosebirea de conceptie. Jean de Bueil era un capitan care luptase sub flamura Ioanei d'Arc si fusese amestecat mai tîr-ziu în rascoala Pragheriei53 si în razboiul "du bien public".54 A murit în 1477. Cazut în dizgratia regelui, a sugerat, cam prin 1465, unui grup de trei dintre slujitorii sai, o poveste a vietii sale, intitulata Le Jouvencel. Spre deosebire de viata lui Boucicaut, unde forma istorica ascunde un spirit romantic, Le Jouvencel, în ciuda formei sale poetice, are un caracter foarte realist, cel putin în prima sa parte. Faptul ca autorul nu a fost o singura persoana explica, poate, de ce lucrarea continua pe un ton de romantism siropos, în partea a doua, cumplita expeditie din 1444 a bandelor franceze pe teritoriul elvetian si batalia de la Sankt Jacob an der Birs, unde taranii din partile Baselului si-au gasit Termopilele, sînt redate deghizate în hainele ridicole ale unei scene pastorale rasuflate.
în puternic contrast cu aceasta maniera, prima parte din Le Jouvencel da un tablou atît de sobru si de veridic al razboiului din vremea aceea, încît cu greu i se poate gasi perechea. De altfel, nici acesti autori nu vorbesc despre Ioana d'Arc, cu toata ca stapînul lor fusese fratele ei de arme; se marginesc sa exalte ispravile acestuia. Dar ce bine le-o fi povestit el ispravile sale militare! Aici se anunta spiritul Frantei militare, care va produce mai tîrziu figura muschetarului, a grognard-ului55 si apoilu-ului56. Intentia cavalereasca nu se tradeaza decît la începutul cartii, care îi îndeamna pe tineri sa învete îndeletnicirea armelor din aceasta scriere si care îi previne împotriva trufiei, invidiei si cupiditatii. Atît elementul cucernic, cît si cel amoros din viata lui Boucicaut lipsesc în prima parte din Le Jouvencel. Aici gasim mizeriile razboiului, lipsurile si necazurile lui si curajul de a îndura foametea si primejdiile. Un castelan îsi aduna garnizoana si numara numai cincisprezece cai, slabi, cei mai multi nepotcoviti. Pune pe fiecare cal cîte doi oameni, dar si acestia sînt aproape toti chiori sau schilozi. Pentru a putea cîrpi hainele capitanului, i se fura inamicului rufele. O vaca iurata i se restituie capitanului inamic, cu toata politetea, la cererea acestuia. în descrierea unei expeditii nocturne pe cîmp, simtim ae-^1 noptii si tacerea.57 în Le Jouvencel vedem tranzitia de la tipul cavalerului la cel al militarului national: eroul cartii îl elibereaza
pe bietul prizonier, cu conditia sa devina un bun francez. Coplesit de mari onoruri, i se face dor de viata de aventuri si de libertate.
Un asemenea tip realist de cavaler (de altfel, la drept vorbind, nementinut, chiar în aceasta lucrare, pîna la sfîrsit), literatura bur-gunda, mult mai mult mai arhaizanta, mult mai solemna si mai încatusata în formele feudale decît cea propriu-zis franceza, nu l-ar fi putut produce înca. Jacques de Lalaing este, alaturi de Le Jouvencel, o curiozitate descrisa dupa calapodul cavalerilor ratacitori mai vechi, ca Gillon de Trazeignies. Cartea cu ispravile acestui erou slavit al burgunzilor vorbeste mai mult despre turnire romantice decît despre razboiul adevarat.58
Psihologia curajului în razboi n-a fost exprimata, poate, nici mai înainte, nici mai tîrziu, în chip atît de simplu si de miscator, ca în acest pasaj din Le JouvenceP9: "Cest joyeuse chose que la guerre... On s'entr-ayme tant â la guerre. Quant on voit sa querelle bonne et son sang bien combattre, la larme en vient â Pueil. II vient une doulceur au cueur de loyaulte et de pitie de veoir son amy, qui si vaillamment expose son corps pour faire et accomplir le commandement de nostre createur. Et puis on se dispose d'aller mourir ou vivre avec luy, et pour amour ne l'abandonner point. En cela vient une delectation telle que, qui ne l'a essaiie, ii n'est homme qui sceust dire quel bien c'est. Pensez-vous que homme qui face cela craingne la mort ? Nennil; car ii est tant reconforta, ii est si ravi, qu'il ne scet ou ii est. Vraiment ii n'a paour de rien."6(
Aceste cuvinte ar fi putut la fel de bine sa fie spuse de un soldat modern, ca si de un cavaler din secolul al XV-lea. Ele nu au nici o legatura cu idealul cavaleresc ca atare, ci înfatiseaza baza afectiva a vitejiei militare în sine: totala desprindere de egoismul stîrnit de emotia primejduirii vietii, adînca înduiosare produsa de curajul camaradului, voluptatea creata de credinta si de jertfa de sine. Aceasta primitiva emotie ascetica este baza pe care idealul cavaleresc se înalta pîna la o nobila reprezentare a desavîrsirii virile, înrudita îndeaproape cu kalokagathia greaca, o nazuinta intensa spre o viata frumoasa, însufletirea energica a unui sir de secole..., dar si masca în spatele careia se poate ascunde o întreaga lume de egoism si de violenta.
Note
Cea dintîi ostasie si vitejie cavalereasca ce s-a savîrsit vreodata.
Oaste pamînteasca si. cavalerism omenesc.
Molinet., I, pp. 16-l7.
Cf. Konrad Burdach, Briefwechsel des Cola di Rienzo, passim.
El libro del cavallero et del escundero, începutul sec. al XlV-lea, ed. Grafenburg, Romanische Forschungen, VII, 1893, p. 453.
N. Iorga, Philippe de Mezieres, p. 469.
Op. cit., p. 506.
Froissart, ed. Luce, I, pp. 2-3; Monstrelet, I, p. 2; d'Escouchy, I, p. 1; Chastellain, prologue, II, p. 116, VI, p. 266; La Marche, I, p. 187; Molinet, I, p. 17, II, p. 54.
Vitejie.
Mari ispravi de arme.
Crainicul era un ofiter care comunica declaratiile de razboi etc. Persoana lui era inviolabila (n.t.).
Regele de arme era un ofiter, comandant al crainicilor (n.t.).
Lefevre de S. Remy, II, p. 249; Froissart, ed. Luce, I, p. 1; cf. Le debat des herauts d'armes de France et d'Angleterre, ed. L. Pannier et P. Meyer, Soc. des anciens textes francais, 1887, p. 1.
Gloria suveranilor salasluieste în trufie si în înfruntarea primejdiilor mari; toate puterile mai însemnate se întîlnesc într-un punct strimt care se cheama trufie. - Chastellain, V, p. 443.
Dar printre simtamintele adînci ale omului, nu exista altul mai apt sa se prefaca în probitate, patriotism si constiinta, caci omul mîndru are nevoie de respectul de sine si, pentru a-l obtine, e ispitit sa-l merite. - Les origines de la France contemporaine, La Revolution, I, p. 190.
Este amestecul enigmatic dintre constiinta si egoism, care îi mai ramîne omului modern, chiar daca si-a pierdut din sau fara vina sa tot restul, credinta, dragoste si speranta. Acest simt al onoarei se împaca si cu egoismul puternic si cu viciile mari si este capabil de amagiri uriase; dar si toata nobletea care a mai ramas într-o personalitate i se poate atasa si poate extrage din acest izvor puteri noi. - Die Kultur der Renaissance in Italien, 10, II, p. 155.
Op. cit, I, pp. 152-l65. Lupta celor treizeci.
Froissart, ed. Luce, IV, p. 112, unde lui Bamborough, numit si Bembro sau Brembo, i se poceste numele în Brandebourch (n.a.).
Onoarea cere oricarei firi nobile/ Sa iubeasca tot ce e nobil în fiinta sa./ Nobletea adauga si simtul ei de dreptate. - Le Dit de Verite, Chas-tellain, VI, p. 221.
Le livre de lapaix, Chastellain, VII, p. 362.
Froissart, ed. Luce, I, p. 3.
Le cuer d'amours espris, Oeuvres du roi Rene, ed. De Quatrebarbes, Angers, 1845, 4 voi, III, p. 112.
si ocrotea foarte mult rînduiala cavalereasca, asa cum faceau odinioara romanii. - Lefevre de S. Remy, II, p. 68.
Doutrepont, p. 183.
Maretelor povestiri ale Romei. - La Marche, II, pp. 216, 334.
Pe care voia sa-i urmeze si sa-i imite. - Ph. Wielant, Antiquites de Flandre, ed. De Smet, Corp. chron. Flandriae, IV, p. 56.
Dorea mai$ sjava, ceea ce îl împinse în razboaie mai mult decît orice alt lucru; si ar fi vrut mult sa semene cu acei suverani din vechime, despre care s-a vorbit atîta dupa moartea lor. - Commines, I, p. 390, cf. anecdota în Doutrepont, p. 185.
si am bagat de seama atunci ca inima lui era cum nu se poate mai înclinata spre vremile viitoare si pentru a dobîndi slava si faima prin fapte neobisnuite. - Chastellain, V, pp. 316-319.
Viteaz.
P. Meyer, Bull. de la soc. des ane. textes francais, 1883, pp. 45-55; despre poezie: Histoire litteraire de France, XXXVI, 1927.
Deschamps, nr. 12, 93, 207, 239, 362, 403, 432, 652, pp. 86,199,
II, pp. 29, 69, X, p. XXXV, LXXVI ss.
Journal d'un bourgeois, p. 274. O poezie de 9 strofe despre cei 9 viteji în diferite manuscrise haarlemeze din secolul al XV-lea; v. lucrarea mea Rechtsbronnen van Haarlem {Izvoare juridice din Haarlem), p. XLVI si urm. Cervantes îl numeste "todos los nueve de la fama" (Cei noua cavaleri ai Faimei), în Don Quijote, I, cap. 5. în Anglia ramîn cunoscuti ca "the nine worthies" (cei noua viteji) pîna în secolul al XVII-lea; cf. John Coke, The debate between the Heraldes {Dezbaterea dintre crainici), ed. L. Pannier et P. Meyer, Le de'bat des herauts d'armes, p. 108, § 171; R. Burton, The Anatomy of Melancholy {Anatomia Melancoliei),
III, p. 173, ed. Londra 1886. Thomas Heywood a scris The exemplary lives and memorable acts ofNine the most worthy Women ofthe World {Vietile pilduitoare si faptele memorabile ale celor noua femei cele mai viteze din lume); regina Elisabeta încheie sirul {n.a.).
Viteji la mîncare. - Molinet, Faictz et dictz. f. 151 v.
La Curne de Sainte Palaye, II, p. 88.
*> Deschamps, nr. 206, 239, II, pp. 27, 69, nr. 312, II, p. 324, Le lay du tres bon connestable B. Du Guesclin.
S. Luce, La France pendant la guerre de cent ans, p. 231; Du Guesclin, dixieme preux.
M. Lecourt, România, XXXVII, 1908, pp. 529-539.
La mort du roy Charles VII, Chastellain, VI, p. 440.
Garin Lorenul. Forma inversata (le Loheraine Garin) a dat nastere numelui pe care acest personaj semilegendar îl poarta în epopeea germana: Lohengrin {n.t.).
Psaltirea a fost dobîndita în timpul razboiului de succesiune la tronul Spaniei, de catre Ioan van den Berg, comisar al Statelor în Belgia, si este pastrata azi în biblioteca Universitatii din Leida. Spade ale lui Tristan, Ogier danezul si Wieland fierarul se întîlnesc în Franta, Anglia si Italia: v. H. Jenkinson, Thejewels lost in the Wash, History, VIII, 1923, p. 161; J. Loth, L'e'pe'e de Tristan, Comptes rendus de l'Acad. des Inscr. et Belles lettres, 1923, p. 117; G. Rotondi in Archivio storico Lombardo, XLIX, 1922.
Laborde, II, p. 242, nr. 4091; 138, nr. 242, id. p. 146, nr. 3343; p. 260, nr. 4220; p. 266, nr. 4255.
Burckhardt, Kultur der Renaissance, I, p. 246.
Le livre desfaicts du marescbal Boucicaut, ed. Petitot, Coli. de me-moires (seria I), VI, VII.
Le livre desfaicts, VI, p. 379.
Vitejilor raposati, fie romani, fie altii.
Le livre desfaicts, VII, pp. 214, 185, 200/1.
Scutului verde cu doamna alba.
Christine de Pisan, Le de'bat des deux amants, Oeuvrespoetiques, II, p. 96.
Monseniore, cine sînt aceste doua femei, carora le-ati facut atît de mari plecaciuni ? - Huguenin, zise el, nu stiu. - Atunci îi spuse: Monseniore, sînt fete de rînd. - Fete de rînd, zise el, Huguenin, mult mai bucuros sînt sa fac plecaciuni în fata a zece fete de rînd, decît sa nu fac unei singure femei de neam. - Antoine de la Salle, La salade, Paris, M. le Noir, 1521, cap. 3 f. 4 vo.
Cum doriti.
Le livre des cents ballades, ed. G. Raynaud, Soc. des anciens textes francais, p. LV.
Pragheria, rascoala izbucnita în Franta în 1440 împotriva reformelor 'ui Carol al VII-lea, numita astfel prin analogie cu cea a husitilor, de la praga {n.t).
Binelui public. - Liga binelui public a luat fiinta în 1464 împotriva lui Ludovic al Xl-lea. A fost dizolvata în urma bataliei de la Montlhery (n.t.).
Grognard (de la grogner, a mormai, a bodogani): porecla data ostasilor din vechea garda a lui Napoleon (n.t).
Poilu (paros): porecla data ostasilor francezi în primul razboi mondial (n.t.).
Le Jouvencel, I, p. 25.
Le livre des faits du bon chevalier Messire Jacques de Lalaing, ed. Kervyn de Lettenhove; Chastellain, Oeuvres, VIII.
II, p. 20.
Vesel lucru mai e razboiul... Se iubesc atît de mult între ei în razboi! Cînd vezi ca ti-e dreapta cauza si ca cei de-un sînge cu tine' lupta bine, îti dau lacrimile. Mi se umple inima de un dulce simtamînt de credinta si d?d!uiosie cînd îmi vad prietenul care îsi expune trupul cu atîta curaj, ca sa îndeplineasca porunca ziditorului nostru. si apoi ma pregatesc sa ma duc sa mor sau sa traiesc cu el si din dragoste sa nu-l parasesc deloc. si din aceasta pricina simti o asemenea desfatare, încît cine n-a încercat-o, nu poate spune ce bine e. Credeti ca omul care face asta se teme de moarte ? Cîtusi de putin; caci e atît de întremat, e atît de încîntat, ca uita unde se gaseste. într-adevar, nu-i e frica de nimic.
|