Imaginea idilica a vietii

Imaginea idilica a vietii

Forma de viata cavalereasca era prea încarcata cu ideal de fru­musete, de virtute si de utilitate. Daca cineva o considera dintr-un punct de vedere pur realist, asa cum facea Commines, tot acest cavalerism atât de faimos parea inutil si fals: o parada, un ana­cronism ridicol; adevaratele mobiluri care îndemnau oamenii la actiune si determinau soarta statelor si a comunitatilor se aflau în afara cavaleris 16416u2010q mului. Daca utilitatea sociala a idealului cavaleresc devenise extrem de slaba, si mai slaba parea realizarea virtutilor, adica latura etica, revendicata si ea de catre idealul cavaleresc. Pri­vita din punctul de vedere al unei nazuinte cu adevarat spirituale, toata acea viata nobila nu era decât pacat si desertaciune. Dar chiar din punctul de vedere pur estetic, idealul nu mai era multumitor: însasi frumusetea acelei forme de viata ajunsese sa fie, pe toate laturile, expusa negarii ei. Viata cavalereasca putea sa para cîteodata de dorit burghezilor, dar marea oboseala si nemultumire prove­neau chiar de la nobilime. Jocul frumos al vietii curtenesti era prea baltat, prea fals, prea apasator. Sa fugim de aceste artificii elaborate anevoie ! Afara, spre simplitate, siguranta si odihna !

Pentru a iesi din idealul cavaleresc, existau doua cai: cea care ducea spre viata activa, reala, spre spiritul modern de cercetare, si cea care ducea la renuntarea la lume. Dar aceasta din urma cale, ca si Y-ul lui Pitagora, se bifurca: linia principala era cea a vietii spirituale adevarate, iar linia secundara mergea la marginea lumii, cu desfatarile ei. Nazuinta spre o viata frumoasa era atât de pu­ternica, încât chiar si acolo unde desertaciunea si urîtenia vietii de curte si de lupta erau recunoscute, parea ca mai exista si o alta cale spre frumusetea pamînteasca a vietii, spre un vis si mai dulce,

si mai luminos. Vechea iluzie a vietii pastorale mai radia, ca o fa­gaduinta de fericire fireasca: mai radia, cu toata splendoarea cu care sclipise de la Teocrit încoace. Marea satisfactie parea posibila fara lupta, printr-o fuga, departe de întrecerea plina de ura si de invidie pentru gloria desarta si pentru rang, departe de luxul si fas­tul apasator si supraîncarcat si de razboiul crud si primejdios.

Elogiul vietii simple era o tema pe care literatura medievala o mostenise din Antichitate. Nu este identica întru totul cu cea pas­torala; avem de-a face cu o exprimare pozitiva si negativa a aceluiasi sentiment. În pastorala se concretizeaza antiteza pozitiva a vietii curtenesti; expresia negativa este fuga de curte, elogiul asa-zisei aurea mediocritas, repudierea idealului de viata aristocratic, ori­cum si oriunde am vrea sa fugim de el: în studiu, în odihna singu­ratica, în munca. Dar ambele motive se întrepatrund fara încetare. Pe tema mizeriei vietii de curte scrisesera înca în secolul al Xll-lea John de Salisbury si Walter Mapes tratatele lor De nugis curialium. În Franta secolului al XIV-lea, aceeasi tema îsi capatase exprimarea clasica într-o poezie a lui Philippe de Vitri, episcop de Meaux, în acelasi timp muzician si poet, pretuit de Petrarca: Le Dit de Franc Gantier (Povestea lui Franc Gontier) <nota 1>. Aici, contopirea cu pasto­rala este completa.

Soubz feuille vert, sur herbe delitable

Les ru bruiant et prez clere fontaine

Trouvay fichée une borde portable,

Ilec mengeoit Gontier o dame Helayne

Fromage frais, laict, burre fromaigee,

Craime, matron, pomme, nois, prune, poire,

Aulx et oignons, escaillogne froyee

Sur crouste bise, au gros sel, pour mieulx boire <nota 2>

Dupa masa îsi saruta unul altuia "et bouche et nez, polie et bien barbue" <nota 3> dupa aceea, Gontier se duce în padure sa taie un copac, în timp ce dame Helayne se duce la spalat.

J'oy Gontier en abatant son arbre

Dieu mercier de sa vie seiire:

Ne sçay dit-il que sont pilliers de marbre,

Pommeaux luisans, murs vestus de paincture;

Je n'ay paour de traïson tissue

Soubz beau semblant, ne qu'empoisonné soye

En vaisseau d'or. Je n'ay la teste nue

Devant thirant, ne genoil qui s'i ployé.

Verge d'ussier jamais ne me déboute,

Car jusques la ne m'esprent couvoitise,

Ambicion, ne lescherie gloute.

Labour me paist en joieuse franchise;

Moult j'âme Helayne et elle moy sans faille,

Et c'est assez. De tombel n'avons cure.

Lors je dy: Las serf de court ne vault maille,

Mais Franc Gontier vault en or jame pure <nota 4>

Aceasta a ramas pentru generatiile urmatoare expresia clasica a idealului vietii simple, cu siguranta si independenta ei, cu place­rile frugalitatii, sanatatii, muncii si dragostei firesti, necomplicate, în casnicie.

Eustache Deschamps a cîntat apoi si el elogiul vietii simple si aversiunea fata de curte într-o serie de balade. Printre altele, ne da o imitatie fidela dupa Franc Gontier:

En retournant d'une court souveraine

Où j'avoie longuement séjourné,

En un bosquet, dessus une fontaine

Trouvay Robin le franc, enchapelé,

Chapeauls de flours avoit cilz afublé

Dessus son chief, et Marion sa drue... <nota 5>

Îsi largeste tema, luînd peste picior viata militara si cavaleris­mul. Cu o sobra seriozitate deplînge mizeria si cruzimea razboiu­lui; nici o stare nu e mai rea decât aceea a ostasului: cele sapte pacate capitale sînt semnul activitatii lui de toate zilele; cupiditatea si de­sarta dorinta de renume sînt esenta razboiului.

Je vueil mener d'or en avant

Estât moien, c'est mon oppinion.

Guerre laissier et vivre en labourant

Guerre mener n'est que dampnacion <nota 6>

Sau îl blestema în gluma pe cel care ar vrea sa-l provoace, sau o pune pe doamna lui sa-i interzica ritos duelul care i se propune de dragul ei <nota 7>. Dar de cele mai multe ori tema este aurea medio-critas, pur si simplu...

Je ne requier à Dieu fors qu'il me doint

En ce monde lui servir et loer,

Vivre pour moy, cote entière ou pourpoint,

Aucun cheval pour mon labour porter,

Et que je puisse mon estât gouverner

Moiennement, en grâce, sanz envie,

Sanz trop avoir et sanz pain demander,

Car au jour d'ui est la plus seure vie <nota 8>

Dorinta de renume si de cîstig nu aduce decât mizerie; saracul este multumit si fericit si traieste nestingherit ani multi:

Un ouvrier et uns povres chartons

Va mauvestuz, déchirez et deschaulx,

Mais en ouvrant prant en gré ses travaulx

Et liement fait son euvre fenir.

Par nuit dort bien; pour ce uns telz cueurs loiaulx

Voit quatre roys et leur règne fenir <nota 9>

Ideea ca muncitorul simplu supravietuieste celor patru regi i-a placut poetului atât de mult, încât a folosit-o în repetate rînduri <nota 10>.

Editorul operei poetice a lui Deschamps, Gaston Raynaud, ad­mite ca toate poeziile cu aceasta tendinta <nota 11>, poate dintre cele mai bune din câte a compus poetul, trebuie atribuite epocii sale din urma, cînd, revocat din toate functiile avute, parasit si dezamagit, ar fi înteles desertaciunea vietii de curte <nota 12>. Ar fi fost deci o recule­gere. Sa nu fi fost oare mai degraba o reactie, un fenomen de obo­seala ? Eu cred ca însasi nobilimea, în toiul vietii ei de pasiune agitata si de lux, a dorit si a gustat aceste produse ale poetului ei platit, care si-a prostituat înca o data talentul, ca sa satisfaca gro­solana ei pornire de a ride eu orice pret.

Cercul în care se cultiva tema dispretuirii vietii de curte este cel al pre-umanismului francez de pe la 1400, strîns legat de par­tidul reformationist al marilor concilii. Pierre d'Ailly însusi, ma­rele teolog si politician clerical, compune, cependant al lui Franc Gontier, imaginea tiranului si a vietii lui de rob plina de temeri <nota 13>. Rudele sale spirituale folosesc în acest scop forma epistolara lati­neasca, recent reîmprospatata: asa a facut Nicolas de Clemanges <nota 14>, tot asa corespondentul acestuia, Jean de Montreuil <nota 15>. Din acelasi cerc facea parte milanezul Ambrosius de Miliis, secretarul ducelui de Orléans; acesta i-a scris lui Gontier Col o scrisoare literara, în care un curtean îsi pune în garda prietenul, cu privire la intrarea

în slujba curtii <nota 16>. Scrisoarea, data uitarii, a fost tradusa sub titlul Le Curtai (Curialul), de catre Alain Chartier, faimosul poet de curte, sau a fost cel putin publicata în traducere sub numele lui <nota 17>. Le Cariai a fost din nou transpus în latina de catre umanistul Robert Gaguin <nota 18>

În forma unei poezii alegorice, gen Le Roman de la Rose, tema a fost tratata de un anume Charles de Rochefort. Opera sa, L'abuzé en court (Pacalitul la curte), a aparut sub numele regelui René <nota 19>. Jean Meschinot spune în versuri, ca si predecesorii sai:

La cour est une mer, dont sourt

Vagues d'orgueil, d'envie orages

Ire esmeut débats et outrages,

Qui les nefs jettent souvent bas;

Traison y fait son personnage.

Nage aultre part pour tes ébats <nota 20>

Pîna în secolul al XVI-lea, vechea tema nu-si pierduse înca forta de sugestie <nota 21>.

Siguranta, linistea si independenta sînt lucrurile bune de dragul carora oamenii vor sa fuga de curte, pentru a duce o viata simpla în munca si cumpatare, în mijlocul naturii. Aceasta este latura ne­gativa a idealului. Dar latura pozitiva nu e atât însasi bucuria pro­dusa de munca si de simplitate, cât mai ales euforia generata de dragostea fireasca.

Pastorala, în întelesul ei cel mai esential, este ceva mai mult decât un gen literar. Nu este vorba de descrierea vietii pastorale, cu placerile ei simple si firesti, ci de trairea ei. Este o Imitatia <nota 22>. Era o fictiune ca în viata pastorala omul gusta simplicitatea linistita a dragostei, într-acolo ar fi vrut oamenii sa fuga, daca nu în rea­litate, cel putin în vis. Idealul pastoral a fost nevoit sa serveasca drept leac pentru eliberarea mintilor din spasmele unei dogmati­zari si formalizari emfatice a dragostei. Oamenii tînjeau dupa elibe­rarea din strînsoarea conceptiilor de fidelitate si slujire cavalereasca, din aparatul pestrit al alegoriei. Dar si din grosolania, egoismul si restrictiile sociale ale vietii amoroase reale. O dragoste simpla, usor de satisfacut, în mijlocul nevinovatei placeri de a gusta natura... De un asemenea noroc pareau sa fi avut parte Robin si Marion,

Gontier si Helayne. Ei erau fericiti, demni de invidiat; sateanul atât de batjocorit devenise la rîndul sau un ideal.

Totusi, epoca de sfîrsit a Evului Mediu este înca atât de pur aristocratica si atât de lipsita de aparare fata de o iluzie frumoasa, încât entuziasmul pentru viata în mijlocul naturii nu poate sa duca înca la un realism puternic, ci ramîne limitat, în aplicarea lui, la împodobirea artificiala a moravurilor curtenesti. când nobilii din secolul al XV-lea fac pe ciobanul si pe ciobanita, continutul de sincera veneratie a naturii si de admiratie a simplitatii si muncii este înca foarte slab. când Maria Antoaneta, cu trei secole mai tîrziu, mulge vacile si bate putineiul la Trianon, idealul este gata împanat cu seriozitatea fiziocratilor: natura si munca au devenit marile di­vinitati latente ale epocii; totusi, cultura aristocratica mai face înca din ele un joc. când pe la 1870 tineretul intelectual rus vine în mij­locul poporului, ca sa duca viata taranilor în folosul taranilor, idea­lul a devenit un lucru foarte serios. Dar si atunci, realizarea parea o iluzie.

A existat o forma poetica, una singura, de tranzitie de la pas­torala propriu-zisa la realitate, anume la Pastourelle, poezia scurta, care cînta aventura trecatoare a cavalerului cu fata de la tara. Aici, erotica directa a gasit o forma proaspata, eleganta, care a înaltat-o mai presus de vulgaritate, pastrîndu-i totusi nealterat farmecul naturaletii. Cu aceste poezii ar putea fi comparate unele schite ale lui Guy de Maupassant.

Cu adevarat pastoral este însa sentimentul abia atunci când si îndragostitul se vede el însusi, ca pastor, în felul acesta piere orice contact cu realitatea. Toate elementele conceptiei curtenesti despre dragoste sînt transpuse pur si simplu în cea pastorala; o tara de vis, însorita, asterne peste dorinta erotica un val de sunete de ca­val si de ciripit de pasari. E un zgomot voios; chiar si mîhnirile dra­gostei: dorul si tînguirea, suferinta celui parasit, sînt redate pe acest ton dulceag. In pastorala, erotica îsi gasestg contactul cu placerea de a gusta natura, de care nu se putea lipsi. Astfel, pastorala de­vine cîmpul pe care se dezvolta expresia literara a simtului naturii. La început nu se preocupa înca de descrierea frumusetii naturii, ci de euforia nemijlocita produsa de soare si de vara, de umbra si de apa rece, de flori si de pasari. Observarea si zugravirea naturii vin abia pe planul al doilea; scopul principal ramîne visul de dragoste;

ca produs secundar, poezia pastorala furnizeaza un încîn-tator realism variat. Zugravirea vietii la tara într-o poezie ca Le dit de lapastoure (Povestea ciobanitei), de Christine de Pisan, inau­gureaza un gen.

Odata admisa ca ideal curtenesc, viata pastorala devine o masca. Totul se poate îmbraca în travestiul ciobanesc. Sfera imaginativa a pastoralei si cea a romantismului cavaleresc se amesteca. Un tur­nir se desfasoara în costumele unui spectacol pastoral. Regele René îsi tine le Pas d'armes de la bergère.

Contemporanii par însa sa fi vazut cu adevarat în acest spec­tacol ceva real; Chastellain rezerva vietii pastorale a regelui René un loc printre les Merveilles du monde

J'ay un roi de Cécille Vu devenir berger Et sa femme gentille De ce mesme mestier, Portant la pannetière, La houlette et chappeau Logeans sur la bruyère Auprès de leur trouppeau <nota 23>

Alta data pastorala a trebuit sa serveasca pentru a împrumuta celei mai defaimatoare satire politice o haina poetica. Nu exista opera mai ciudata decât lunga poezie pastorala Le Pastoralei (Cio­banasul) <nota 24>. Un partizan al burgunzilor a tratat în aceasta haina gra­tioasa asasinarea lui Ludovic de Orléans, pentru a scuza faradelegea lui loan fara Frica si pentru a expune ura de partid burgunda. Léonet este numele pastoral al lui loan, iar Tristifer cel al casei de Orléans; fantezia dansului si a împodobirii cu flori este sustinuta minunat: chiar si batalia de la Azincourt este descrisa în haina pas­torala <nota 25>.

La petrecerile de la curte nu lipseste niciodata elementul pasto­ral. Se preta de minune pentru mascaradele care ilustrau ospetele ca entremets si mai era si deosebit de nimerit pentru alegoria po­litica. Reprezentarea suveranului ca cioban, iar a poporului ca tur­ma lui intrase mai de mult în mintea oamenilor, din alta parte: parintii Bisericii aratasera ca originea statului fusese ciobania. Patriarhii traisera ca ciobani; functia legitima a cîrmuirii, atât cea seculara, cât si cea spirituala, nu era domnia, ci paza unei turme.

Seigneur, tu es de Dieu bergier;

Gardes ses bestes loyaument,

Mets les en champ ou en vergier,

Mais ne les perds aucunement,

Pour ta peine auras bon paiement

En bien le gardant, et se non,

A mâle heure reçus ce nom <nota 26>

În aceste versuri din lucrarea lui Jean Meschinot Les lunettes des princes nu este vorba de o reprezentare pastorala propriu-zisa. Dar de îndata ce elementul pastoral era înfatisat în mod vizibil, se îmbina de la sine cu forma. Un entremets la banchetul nuptial de la Bruges, din 1468, le ridica în slava cerului pe printesele de altadata, ca pe niste "nobles bergieres qui par cy devant ont esté pastoures et gardes des brebis de pardeça" <nota 27>. Un spectacol la Valenciennes, la înapoierea Margaretei de Austria din Franta, în 1493, arata cum se reface tara dupa ce a fost pustiita "le tout en berge­rie" <nota 28> Cunoastem cu totii pastorala politica din De Leeuwendalers <nota 29>. Reprezentarea suveranului ca cioban rasuna si în Wilhelmus <nota 30>:

Oirlof mijn arme schapen

Die sijt in grooter noot,

Uw herder sal niet slapen,

Al sijt gij nu verstroyt <nota 31>.

Chiar în razboiul adevarat, oamenii se joaca uneori cu repre­zentarea pastorala. Bombardele lui Carol Temerarul în fata orasu­lui Granson se numesc "le berger et la bergière" <nota 32>. Când francezii spun în bataie de joc ca flamanzii nu sînt decât niste ciobani si ca nu se pricep la mestesugul razboiului, Filip de Ravenstein porneste la razboi cu douazeci si patru de nobili, îmbracati ca ciobani, cu toiag ciobanesc si cu cosuletul de merinde <nota 33>.

Cu prilejul reprezentarii pastorilor din Betleem în misterele re­ligioase, se strecurau de la sine în spectacol motive pastorale, nu­mai ca aici caracterul sacru al subiectului interzicea orice accent pus pe dragoste, asa încât pastorii erau obligati sa apara fara pas­torite <nota 34>.

Dupa cum opozitia dintre.dragostea credincioasa cavalereasca si ideile din Le Roman de la Rose a furnizat material unei polemici literare mondene, tot asa si idealul pastoral a fost subiectul unei

astfel de dispute. cât de putin semana viata excesiv de pestrita, artificializata hiperbolic, a aristocratiei medievale, cu idealul de simplitate, de libertate si de dragoste credincioasa si lipsita de griji în mijlocul naturii ! Pe tema lui Franc Gontier, al lui Philippe de Vitri, tipul simplitatii secolului de aur, s-au facut variatii la nesfîr-sit. Fiecare declara ca tînjeste dupa masa luata de Franc Gontier, pe iarba verde, sub umbrar, cu doamna Helayne, dupa meniul lui alcatuit din brînza, unt, smîntîna, mere, ceapa si pîine neagra, pre­cum si dupa munca lui voioasa, de taietor de lemne, dupa simtul lui de libertate si dupa lipsa lui de griji :

Mon pain est bon; ne faut que nulz me veste;

L'eaue est saine qu'à boire sui enclin,

Je ne double ne tirant ne venin <nota 35>

Uneori mai sarea câte cineva peste cal. Acelasi Eustache Des­champs, care cînta viata lui Robin si a lui Marion si face în repetate rînduri elogiul simplitatii naturale si al muncii, deplînge faptul ca la curte se danseaza dupa cimpoi, "cet instrument des hommes bestiaulx" <nota 36>. Dar era nevoie de sensibilitatea mult mai profunda si de mintea ascutita a lui François Villon, pentru a vedea tot ne­adevarul acelui vis de viata frumoasa. Balada Les contrediz Franc Gontier contine o satira nemiloasa. Villon opune cu cinism lipsei de griji a acelui om ideal de la tara, - cu prînzul lui cu ceapa "qui causent fort alaine" <nota 37> si cu dragostea lui printre trandafiri, - con­fortul egumenului rotofei, care gusta lipsa de griji si placerile dra­gostei într-o camera frumos mobilata, cu un foc în vatra, cu un vin bun si cu un pat moale. Pîinea neagra si apa lui Franc Gontier ? "Tous les oyseaulx d'ici en Babiloine" <nota 38> nu l-ar fi putut retine pe Villon la o asemenea mîncare nici macar o zi <nota 39>.

Ca si visul frumos al curajului cavaleresc, era fatal ca si celelalte forme, în care viata amoroasa voia sa devina cultura, sa fie abando­nate ca neadevarate si mincinoase. Nici idealul fanatic al fidelitatii cavaleresti, nobile si caste, nici voluptatea rafinata pâna la cruzime din Le Roman de la Rose, nici fantezia dulceaga si facila a pastora­lei, nu puteau sa reziste furtunii vietii propriu-zise. Furtuna aceasta sufla din toate partile. Dinspre viata spirituala rasuna blestemul a tot ce tine de dragoste, ca fiind pacatul care duce la pierzania lumii. La fundul pocalului sclipitor numit Le Roman de la Rose, moralistul

vede toata drojdia amara. "De unde, - exclama Gerson - de unde copiii din flori, de unde infanticidele, de unde avorturile, de unde ura si otravirea între soti ?" <nota 40>

Din partea femeilor chiar, rasuna o alta plîngere. Toate formele conventionale ale dragostei sînt opera barbatilor. Chiar acolo unde e turnata în forme idealizate, întreaga cultura erotica ramîne profund impregnata de egoism masculin. Ce altceva este jignirea mereu re­petata a casniciei si a slabiciunilor femeii, infidelitatea si frivolitatea ei, decât mantaua care acopera egoismul masculin ? La toata aceasta jignire, zice Christine de Pisan, nu raspund decât atît: cartile nu le-au scris femeile <nota 41>.

Într-adevar, nici în literatura erotica, nici în cea cucernica, a Evu­lui Mediu, nu prea se pot descoperi multe urme ale unei veritabile compatimiri fata de femeie, fata de slabiciunea ei si fata de primej­diile si durerile pe care i le procura dragostea. Mila s-a formalizat în idealul cavaleresc fictiv al eliberarii fecioarei, unde acesta nu era de fapt decât o excitatie si o satisfacere senzuala. Dupa ce autorul lucrarii Quinze joyes de mariage a însirat toate slabiciunile femeii într-o satira fin colorata, se ofera sa descrie si prejudiciile aduse fe­meii <nota 42>, dar nu se tine de cuvînt. Ca sa gasim expresia unei atmosfere duioase, feminine, trebuie s-o cautam chiar la Christine, asa cum o începe în poezioara ei :

Doulce chose est que mariage,

Je le puis bien par moy prouver <nota 43>

Dar cât de slab rasuna glasul unei singure femei, fata de corul de insulte, în care dezmatul vulgar se îmbina cu predica moralista ! Caci nu e decât o foarte mica departare între dispretul omiletic fata de femeie si negarea brutala a dragostei ideale de catre senzualitatea prozaica si de catre întelepciunea de circiuma.

Spectacolul frumos al dragostei ca forma de viata a continuat sa fie jucat în vesmîntul cavaleresc, în cel pastoral si în decorul ar­tificial al alegoriei trandafirului, în timp ce din toate partile în­cepuse sa se auda repudierea oricarei conventii, dar aceste forme si-au pastrat valoarea sociala si culturala înca mult timp dupa Evul Mediu. Caci formele în care trebuie sa se îmbrace idealul de dra­goste sînt aceleasi în toate timpurile.

<titlu> Note

1. A. Piaget, Romania, XXVII, 1898, p. 63.

2. Sub frunzisul verde, pe iarba încîntatoare,/ La gîrla susuratoare si lînga o fîntîna limpede,/ Am gasit înfipta o coliba;/ Acolo mînca Gontier cu doamna Elena/ Brînza proaspata, lapte, unt brînzit,/ Smîntîna, cas, mere, nuci, prune, pere,/ Usturoi si ceapa, mujdei întins/ Pe coaja de pîine neagra, cu sare multa, ca sa bea mai bine.

3. si gura, si nasul, imberba si barbosul,

4. Îl aud pe Gontier doborîndu-si copacul;/ Slava Domnului ca viata îi e în siguranta: - Nu stiu - zice el - ce sînt stîlpii de marmura,/ Scli­pitoarele minere de sabii, peretii acoperiti de picturi;/ Nu mi-e frica de tradarea urzita/ Sub o înfatisare frumoasa, nici ca am sa fiu otravit/ Din-tr-un vas de aur. Nu stau în capul gol/ în fata tiranului, nici nu-mi înco-voi genunchii înaintea lui./ Bîta usierului niciodata nu ma da afara,/ Caci pâna acolo nu ma îndeamna dorinta de bani,/ Nici ambitia, nici lacomia la mîncare./ Munca ma hraneste în voioasa libertate;/ Mult mi-e draga Elena si eu ei fara gres,/ si e de-ajuns. De mormînt nu ne sinchisim./ Atunci i-am spus: - Vai! robul de curte nu face doi bani,/ Dar Franc Gontier face o nestemata ferecata în aur.

5. Venind înapoi de la curtea unui suveran/ Unde statusem vreme înde­lungata,/ într-o padurice, deasupra unei fîntîni/ L-am gasit pe Robin cel liber, încununat cu flori,/ Cununi de flori îsi pusese/ Pe cap, si Marion, mîndra lui... - Deschamps, nr. 315, III, p. 1.

6. Vreau sa duc de-acinrt înainte/ Viata omului de mijloc, asta e parerea mea,/ Sa las razboiul si sa traiesc muncind :/ Sa faci razboi nu e decât pier­zare. - Deschamps, I, p. 161, nr. 65; cf. I, p. 78, nr. 7, p. 175, nr. 75.

Deschamps, nr. 1287, 1288, 1289, VII, p. 33: cf. nr. 178,1, p. 313.

...Nu-i cer lui Dumnezeu decât sa-mi dea/ în lumea aceasta prilej sa-l slujesc si sa-l laud,/ Sa traiesc pentru mine, cu haina lunga sau scur­ta,/ Cu un cal care sa ma ajute la munca/ si sa pot sa-mi gospodaresc/ Un trai mijlociu, în har, fara pizma,/ Fara prea multa avere si fara sa cer pîine,/ Caci în ziua de azi aceasta e cea mai sigura viata. - Deschamps, nr. 240, II, p. 71, cf. nr. 196, II, p. 15.

...Un muncitor sau un biet carutas/ Umbla prost îmbracat, zdren­tuit si descult./ Dar lucrînd îsi vede cu placere de munca/ si-si sfîrseste treaba cu voiosie./ Noaptea doarme bine; de aceea, o asemenea inima credincioasa/ Vede patru regi si domnia lor sfîrsindu-se. - Deschamps, nr. 184,1, p. 320.

Deschamps, nr. 1124, nr. 307, VI, p. 41, II, p. 213, Lai de franchise.

Cf. si Deschamps, nr.

Deschamps, XI, p.

13. România, XXVII, 1898, p.

14. N. de Clemanges, Opéra, éd. Epistolae, nr. p. nr. p. nr. p.

Joh. de Monasteriolo, Epistolae, Martène & Durand, Ampl. Collectio, II, c.

Ib., c.

Alain Chartier, Oeuvres, éd. Duchesne, p.

18. Vezi Thuasne, I, p. II, p.

Oeuvres du roi René, éd. Quatrebarbes, IV, p. cf. Thuasne, II, p.

20. Curtea e o mare, dîn care se ridica/ Valuri de înfumurare, furtuni de pizma.../ Mînia stîrneste certuri si jigniri,/ Care adeseori scufunda corabiile;/ Tradarea îsi joaca acolo rolul./ înoata altîncotrova ca sa pe­treci. - Meschinot, ed. 1522, f. 94, în La Borderie, Bibi. de l'Éc. des Chartes, LVI, 1895, p. 313.

Cf. Thuasne, op. cit., p. 205.

22. Aluzie la Imitatia Christi.

23. Am vazut un rege al Siciliei/ Devenind cioban/ si pe nobila lui nevasta/ Cu aceeasi meserie/ Purtînd cosul cu pîine,/ Toiagul si palaria,/ Locuind pe buruienis/ Lînga turma lor. - Recollection des merveilles, Chastellain, VII, p. 200: cf. descrierea despre Joutts de Saint Inglevert, într-o poezie pomenita de Froissart, ed. Kervyn, XIV, p. 406.

24. Le Pastoralei, ed. Kervyn de Lettenhove, Chron. rel. à l'hist. de Belg. sons la dom. des ducs de Bourg., II, p. 573. în acest amestec de forma pastorala si scop politic, poetul lui Le Pastoralei îsi gaseste paralela în nimeni altul decât în Ariosto, care îsi închina unica sa compozitie pastorala apararii ocrotitorului sau, cardinalul Ippolito d'Esté, în legatura cu con­juratia lui Albertino Boschetti (1506). Cauza cardinalului n-a fost mult mai buna decât cea a lui Ioan fara Frica, nici atitudinea lui Ariosto mult mai simpatica decât cea a necunoscutului burgund. Vezi G. Bertoni, L'Orlando furioso e la rinascenza a Ferrara, Modena, 1919, pp. 42, 247 (n.a.).

25. P. 215.

Stapîne, esti pastor al Domnului;/ Pazeste-i vitele cu credinta/ Du-le la cîmp sau în livada,/ Dar sa nu le pierzi de fel;/ Pentru osteneala ta ai sa primesti plata buna/ Daca le pazesti bine, iar de nu,/ Atunci într-un ceas rau ai primit acest nume. - Meschinot, Les lunettes des princes, La Borderie, op. cil., p. 606.

27. Nobile ciobanite care au fost odinioara pastorite si pazitoare de oi pe aici. - La Marche, III, pp. cf. Molinet, Recollection des mer­veilles, despre captivitatea lui Maximilian la Bruges: Les moutons deten-terent/ En son parc le bergier (Oile îl tinura prins/ în tarcul lor pe cioban), Faictz et dictz, f. 208 vso.

Cu totul în ciobanie. - Molinet, IV, p. 389.

29. Spectacol scris pentru sarbatorirea pacii westfalice (1648) (n.t.).

30. Imn în cinstea lui Wilhelm de Nassau, ctitorul independentei Olan­dei (n. t.).

31. Îngaduiti, bietele mele oite./ Care va aflati la mare ananghie,/ Ca baciul vostru sa nu doarma;/ Toate acum sînteti împrastiate (vol. v.).

32. Ciobanul si ciobanita.

33. Molinet, I, pp. 190,194; III, p. 138; cf. Juvenal des Ursins, p.

34. Vezi Champion, Histoire poétique du XV-e siècle, II, p.

Pîinea mea e buna; n-am nevoie de nimeni ca sa ma îmbrace;/ Apa pe care doresc s-o beau e sanatoasa,/ Nu ma tem nici de tiran, nici de otrava. - Deschamps, II, p. 213, Lay de franchise; cf. Chr. de Pisan, Le dit de la Pastoure, Le Pastoralei, roi René Regnault et Jehanneton, Martial d'Auvergne, Vigilles du roi Charles VII etc. etc.

36. Acest instrument al oamenilor din topor. - Deschamps, nr. 923; cf. XI, p. 322.

37. Care pricinuieste un miros puternic din gura.

38. Toate pasarile de aici si pîna-n Vavilon.

39. Villon, éd. Longnon, p. 83.

40. Gerson, Opera, III, p. 302.

41. L'epistre au dieu d'amours, II, p.

Quinze joy es de mariage, p.

43. Dulce mai e si casnicia,/ Pot s-o dovedesc chiar prin mine... - Oeuvres poétiques, I, p. 237, nr. 26.