Iubim cu un creier de
copil Mircea Cartarescu
Cea mai minunata femeie
din lume este cea care te iubeste cu adevarat si pe care-o
iubesti cu adevarat. Nimic altceva nu conteaza. Odata, pe
vremea liceului, umblam pe bulevard cu un prieten, doi pusti zaluzi
si frustrati care dadeau note "gagicilor" si vorbeau
cu atât mai scabros cu cât erau, de fapt, mai inocenti erotic. Ce fund are
una, ce balcoane are alta... Femeile nu erau nimic altcev 17317f57r a pentru noi decât
niste obiecte de lux, ca automobilele lustruite din vitrinele magazinelor
"Volvo" sau "Maseratti": nu ne imaginam cu adevarat ca vom
avea si noi una vreodata. Prin dreptul cinematografului Patria am
zarit o tipa traznitoare. Am ramas înlemniti: ce pulpe
în ciorapi de plasa neagra, ce fund rotund si ce mijloc subtire,
ce toale pe ea, ce plete de sârma rosie, rasucita în mii
de feluri... Ne-am învârtit în jurul ei ca s-o vedem si din
fata: cum putea avea asa pereche de tâte, asa de
perfecte cum numai în albumele de arta - care pe-atunci ne tineau loc
de Penthouse-mai vazuseram? Pentru cine era o astfel de
fiinta, cum putea fi o noapte de sex cu ea? Pâna la urma
ne-am asezat la coada la bilete, fara s-o scapam
din ochi si fara sa-ncetam comentariile ca din
Povestea povestilor. Când, îl auzim pe unul, un tip destul de jegos care
statea si el la coada, mâncând seminte, înaintea
noastra: "E buna parasuta asta, nu? V-ar place si
voua, ciutanilor... Da' ascultati-ma pe mine, c-am fumat destule
ca ea: cât o vedeti de futesa, sa stiti ca e
pe undeva un barbat satul de ea pâna peste cap! Poa'sa fie
cea mai misto din lume, poa'sa fie si Brijibardo, ca tot
i-e drag vreunuia de ea ca mie de nevasta-mea..."
Am fost mult mai socat de
remarcile astea decât mi-as fi imaginat. Cum sa te plictisesti
de frumusetea însasi, de neatins si de neconceput? De cea
pentru care ti-ai da si pielea de pe tine? Ce-si putea dori un
barbat mai mult decât sa-si poata trece bratul în
jurul mijlocului ei, sa poata privi minute-n sir în ochii ei,
sa o întinda încetisor pe pat... Sa o scoata din
învelisul ei de dantela matasoasa... De-aici încolo
imaginatia mea se bloca, nu-mi puteam închipui cum e sa faci
dragoste. De câte ori ma gândeam cum ar fi, vedeam doar un ocean roz care
se rasuceste asupra ta si te sufoca...
Am cunoscut apoi femei reale,
femei imaginare, femei din vis, femei din carti, femei din reclame,
femei din filme, femei din videoclipuri. Femei din revistele porno. Fiecare
altfel si fiecare cu altceva de oferit. M-am îndragostit de câteva
si de fiecare data a fost la fel: primul semn ca as putea-o
iubi a fost mereu ca nu m-am putut gândi, vazând-o, "cât de
futesa e". Chiar daca era. Barbatii au creierul
impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelectual nu e altfel, pâna
si el, la orice vârsta, îsi imagineaza cum ar face-o cu
fata plictisita, necunoscuta, de lânga el. Dar când cunosti
cea mai minunata femeie din lume, care e cea pe care o poti iubi,
semnul este, trebuie sa fie, ca nici pulpele, nici "balcoanele"
nu se mai vad, de parca hormonii sexului si-ai
agresivitatii s-ar retrage din creierul tau tumefiat si
l-ar lasa inocent ca un creier de copil si translucid ca o
cornita de melc. Facem sex cu un creier de barbat, dar iubim cu
unul de copil, încrezator, dependent, dornic de a da si a primi
afectiune. Femeile minunate din viata mea, toate cele pe care le-am
iubit cu adevarat si care-au raspuns cu dragoste dragostei mele,
au fost într-un fel necorporale, au fost bucurie pura, nevroza
pura, experienta pura. Senzualitatea, uneori dusa
pâna foarte departe, nu a fost decât un ingredient într-o aventura
complexa si epuizanta a mintii.
Pentru mine nu exista,
deci, "cea mai minunata" în sensul de 90-60-90, nici în cel de
blonda, bruna sau roscata, înalta sau miniona,
vânzatoare sau poeta. Cea mai minunata este cea cu care am putut
avea un copil virtual numit "cuplul nostru", "dragostea noastra".
