Leopold von Sacher-Masoch

Venus în Blana

-fragment-

traducere în limba româna de Lucian Modog

Domnul l-a pedepsit si l-a dat pe mâna unei femei.

Cartea Iudithei, XI, cap. 7

Ma aflam într-o companie încântatoare.

În fata mea sedea, lânga caminul masiv în stil renascentist, Venus, însa nu vreo dama dubioasa care sub numele acesta purtase razboi cu sexul vrajmas - precum vreo mademoiselle Cleopatra - ci însasi adevarata zeita a iubirii.

sedea în fotoliu dupa ce atâtase un foc trosnitor a carui stralucire se rasfrângea în flacari rosii lingându-i chipul palid si ochii-i albi, si din când în când picioarele - pentru care de altfel si pornise vâlvataia.

Capu-i era minunat de frumos, în ciuda ochilor morti de piatra, dar de altfel asta si era tot ce reuseam sa vad din trupul ei. Mareata îsi învelise trupu-i de marmura într-o blana uriasa si se culcusise, tremurând, ca o pisica.

"Gratioasa Doamna", începui eu, "nu înteleg: nu mai este cu siguranta frig, de doua saptamâni avem parte de cea mai divina primavara. Trebuie ca sunteti surmenata."

"Va multumesc pentru primavara voastra", vorbi ea cu voce adânca de piatra stranutând zeieste imediat dupa aceea, si chiar de doua ori una dupa alta, "dar cu adevarat nu mai rezist, si încep sa înteleg...".

"Ce anume, înduratoareo?"

"Încep sa cred incredibilul, sa înteleg de neîntelesul. Înteleg deodata virtutea femeiasca germana si filosofia, si nu ma mai mir ca voi, aici în nord, nu stiti sa iubiti, ba chiar nici nu ati apucat vreodata sa banuiti macar ce este iubirea."

"Permiteti-mi, madame", raspunsei eu rabufnind, "cu-adevarat nu v-am dat vreun motiv sa credeti asa ceva".

"În ce va priveste -", si zeita stranuta a treia oara si ridica din umeri cu neasemanata gratie, "ati fost întotdeauna favoritul meu si v-am vizitat mereu din timp

în timp, cu toate ca de fiecare data racesc repede, în ciuda blanurilor pe care le port. Va mai amintiti cum ne-am întâlnit prima oara?".

"Cum as putea sa uit", raspunsei, "aveati pe-atunci niste dese bucle castanii, si ochi caprui si buze rosii, dar va recunosc la fel de bine acum dupa trasaturile chipului si albeata sa de marmura - purtati pe atunci o jacheta de catifea albastru-viorea, îmblanita."

"Da, va îndragostiserati de tinuta aceasta... si va purtati atât de supus!"

"Dumneavoastra ma supuseserati învataturii iubirii, a veselului serviciu divin dat uitarii de doua mii de ani."

"si cât de neasemuit de fidela v-am fost!"

"Acum, în ce priveste fidelitatea..."

"Nerecunoscatorule!"

"Nu vreau sa va reprosez ceva. Pentru ca sunteti o femeie divina, sunteti totusi femeie, si cruda într-ale iubirii ca orice femeie."

"Numiti cruzime" mi se împotrivi cu vioiciune divina iubirii, "tocmai esenta senzualitatii, a iubirii senine, natura femeii de a se darui pe sine acolo unde iubeste, si de a iubi ceea ce îi place".

"Exista pentru iubit ceva mai îngrozitor decât infidelitatea iubitei?"

"Ah!" - se împotrivi ea - "suntem credincioase, atâta vreme cât iubim, însa voi vreti de la femei fidelitate fara iubire, si daruire fara voluptate; cine e în privinta asta crud, femeia sau barbatul? - Voi nordicii luati iubirea în genere prea în serios si prea greoi. Vorbiti despre datorie, acolo unde ar trebui sa fie vorba doar despre placere."

"Da, doamna, avem în privinta aceasta sentimente cât se poate de respectuoase si virtuoase, si consideratii cât se poate de statornice."

"si totusi, aceasta zbatere continua, continua nostalgie dupa pagânitatea nuda", arunca doamna, " - dar acea iubire, care e cea mai înalta fericire, seninatatea divina însasi, nu e buna de nimic pentru voi modernii, copii ai reflectiei ce sunteti. Va este incomfortabila. Imediat ce încercati sa fiti naturali, ati si devenit ordinari. Voua natura va pare ceva dusmanos, ati facut din noi, zeii zâmbitori ai greciei, demoni, din mine - o dracoaica. Va pricepeti numai sa ma afurisiti si sa ma blestemati, sau sa va sacrificati într-o nebunie bacantica pe altarul meu, si de-a avut vreodata vreunul dintre voi curajul sa-mi sarute buzele rosii, a si pornit descult si doar în camasa în pelerinaj la Roma asteptându-se sa încolteasca floricele din toiag uscat, în timp ce sub picioarele mele rasar mereu trandafiri, viorele si mirt, dar voua nu va convine niciodata parfumul lor; ramâneti dar în ceturile voastre nordice si tamâia voastra crestineasca; lasati-ne pe noi pagânii sa ne odihnim sub ruine si lava, nu ne mai dezgropati mormintele, nu pentru voi au fost cladite Pompeiul, cetatile, baile sau templele noastre. Voi n-aveti nevoie de zei! Pe noi lumea voastra ne lasa reci!". Frumoasa doamna de marmura tusi si îsi trase blana de zibelina înca si mai strâns pe umeri.

"Va multumim pentru lectia de clasicism", raspunsei eu, "dar nu puteti tagadui ca pâna si în cea mai senin însorita lume, barbatul si femeia sunt dusmani de la natura la fel ca în lumea noastra încetosata, ca iubirea uneste într-o singura fiinta careia un gând, o emotie, un moft îi e destul ca sa se dezbine din nou si, - asta o stiti mai bine decât mine - cine nu stie atunci sa se supuna, va simti prea degraba piciorul celuilalt pe gâtul sau - "

"si de regula barbatul pe cel al femeii", striga cu zburdalnicie aroganta doamna Venus, "lucru pe care de data asta dumneavoastra îl cunoasteti mai bine decât mine."

"Exact, si tocmai de aceea nici nu ma iluzionez în privinta asta."

"Asta înseamna doar ca sunteti fara iluzii sclavul meu, si atunci va voi strivi fara mila".

"Doamna!"

"Tousi nu ma cunoasteti: da, sunt cruda - daca tot va provoaca atâta placere cuvântul acesta -, si nu am dreptate sa fiu asa? Barbatul e cel care porunceste, femeia cea careia i se porunceste, acesta e singurul dar cel mai decisiv avantaj al femeii, natura i-a oferit barbatul prin pasiunea sa, iar cea care nu se pricepe sa faca din el supusul, sclavul, jucaria ei si în cele din urma sa-l însele râzând, nu este iscusita.

"Întocmai principiile dumneavoastra, gratioasa mea", aruncai eu indignat.

"Pe temeiul unei experiente de mii de ani", ma-ntâmpina zeflemitor doamna în timp ce degetele dalbe-i se jucau în blana întunecata, "se vede ca cu cât mai supusa se arata femeia, cu atât mai cumpatat si dominant este barbatul; însa cu cât ea e mai cruda si mai infidela, cu cât îl trateaza mai rau, cu cât mai scelerata e joaca ei cu el, cu cât îi arata mai putina mila, cu atât îi va atâta mai mult voluptatea, va fi mai iubita si mai adorata. Asa a fost dintotdeauna, de la Elena si Dalila, pâna la Katharina si Lola Montez."

"Nu pot sa tagaduiesc", spusei eu, "nu exista pentru barbat nimic care sa-l stârneasca mai mult decât chipul unei frumoase, voluptoase si crude tirane, care îsi schimba cu aroganta si obraznicie favorurile dupa cum îi vin toanele - "

"si pe deasupra mai poarta si blana", striga zeita.

"De unde stiti asta?"

"Va cunosc deja înclinatia."

"stiti", începui eu, "ca de când v-am vazut ultima oara, ati devenit foarte cocheta?"

"În ce sens, daca as putea sa va întreb?"

"În sensul ca nu poate exista vreo nebunie mai divina pentru trupul dumneavoastra dalb, decât aceasta blana întunecata, si ea va - "

Zeita râse.

"Visati", striga ea, "treziti-va!", si ma apuca cu mâinile ei de marmura de brate, "treziti-va odata!", si vocea-i coborî înca o data în adâncul pieptului cu un ton mai jos. Deschisei obosit ochii.

Vazui mâna care ma zgâltâia, dar mâna asta era bruna ca bronzul, iar vocea era vocea ragusita de snaps a cazacului meu care-mi statea în fata în toata înaltimea sa de sase picioare.

"Sculati-va odata", continua onorabilul, "e o adevarata rusine".

"si de ce ma rog?"

"O rusine sa adormi îmbracat si pe deasupra si cu o carte în mâna". Ridica de pe jos mucul ars al lumânarii si volumul ce-mi cazuse din mâna, "o carte de - si batu pe coperta - de Hegel; de altfel trebuie sa mergem la domnul Severin, care ne asteapta la ceai."