Leopold von Sacher-Masoch

Venus īn Blana

-fragment-

traducere īn limba romāna de Lucian Modog

Domnul l-a pedepsit si l-a dat pe māna unei femei.

Cartea Iudithei, XI, cap. 7

Ma aflam īntr-o companie īncāntatoare.

Īn fata mea sedea, lānga caminul masiv īn stil renascentist, Venus, īnsa nu vreo dama dubioasa care sub numele acesta purtase razboi cu sexul vrajmas - precum vreo mademoiselle Cleopatra - ci īnsasi adevarata zeita a iubirii.

sedea īn fotoliu dupa ce atātase un foc trosnitor a carui stralucire se rasfrāngea īn flacari rosii lingāndu-i chipul palid si ochii-i albi, si din cānd īn cānd picioarele - pentru care de altfel si pornise vālvataia.

Capu-i era minunat de frumos, īn ciuda ochilor morti de piatra, dar de altfel asta si era tot ce reuseam sa vad din trupul ei. Mareata īsi īnvelise trupu-i de marmura īntr-o blana uriasa si se culcusise, tremurānd, ca o pisica.

"Gratioasa Doamna", īncepui eu, "nu īnteleg: nu mai este cu siguranta frig, de doua saptamāni avem parte de cea mai divina primavara. Trebuie ca sunteti surmenata."

"Va multumesc pentru primavara voastra", vorbi ea cu voce adānca de piatra stranutānd zeieste imediat dupa aceea, si chiar de doua ori una dupa alta, "dar cu adevarat nu mai rezist, si īncep sa īnteleg...".

"Ce anume, īnduratoareo?"

"Īncep sa cred incredibilul, sa īnteleg de neīntelesul. Īnteleg deodata virtutea femeiasca germana si filosofia, si nu ma mai mir ca voi, aici īn nord, nu stiti sa iubiti, ba chiar nici nu ati apucat vreodata sa banuiti macar ce este iubirea."

"Permiteti-mi, madame", raspunsei eu rabufnind, "cu-adevarat nu v-am dat vreun motiv sa credeti asa ceva".

"Īn ce va priveste -", si zeita stranuta a treia oara si ridica din umeri cu neasemanata gratie, "ati fost īntotdeauna favoritul meu si v-am vizitat mereu din timp

īn timp, cu toate ca de fiecare data racesc repede, īn ciuda blanurilor pe care le port. Va mai amintiti cum ne-am īntālnit prima oara?".

"Cum as putea sa uit", raspunsei, "aveati pe-atunci niste dese bucle castanii, si ochi caprui si buze rosii, dar va recunosc la fel de bine acum dupa trasaturile chipului si albeata sa de marmura - purtati pe atunci o jacheta de catifea albastru-viorea, īmblanita."

"Da, va īndragostiserati de tinuta aceasta... si va purtati atāt de supus!"

"Dumneavoastra ma supuseserati īnvataturii iubirii, a veselului serviciu divin dat uitarii de doua mii de ani."

"si cāt de neasemuit de fidela v-am fost!"

"Acum, īn ce priveste fidelitatea..."

"Nerecunoscatorule!"

"Nu vreau sa va reprosez ceva. Pentru ca sunteti o femeie divina, sunteti totusi femeie, si cruda īntr-ale iubirii ca orice femeie."

"Numiti cruzime" mi se īmpotrivi cu vioiciune divina iubirii, "tocmai esenta senzualitatii, a iubirii senine, natura femeii de a se darui pe sine acolo unde iubeste, si de a iubi ceea ce īi place".

"Exista pentru iubit ceva mai īngrozitor decāt infidelitatea iubitei?"

"Ah!" - se īmpotrivi ea - "suntem credincioase, atāta vreme cāt iubim, īnsa voi vreti de la femei fidelitate fara iubire, si daruire fara voluptate; cine e īn privinta asta crud, femeia sau barbatul? - Voi nordicii luati iubirea īn genere prea īn serios si prea greoi. Vorbiti despre datorie, acolo unde ar trebui sa fie vorba doar despre placere."

"Da, doamna, avem īn privinta aceasta sentimente cāt se poate de respectuoase si virtuoase, si consideratii cāt se poate de statornice."

"si totusi, aceasta zbatere continua, continua nostalgie dupa pagānitatea nuda", arunca doamna, " - dar acea iubire, care e cea mai īnalta fericire, seninatatea divina īnsasi, nu e buna de nimic pentru voi modernii, copii ai reflectiei ce sunteti. Va este incomfortabila. Imediat ce īncercati sa fiti naturali, ati si devenit ordinari. Voua natura va pare ceva dusmanos, ati facut din noi, zeii zāmbitori ai greciei, demoni, din mine - o dracoaica. Va pricepeti numai sa ma afurisiti si sa ma blestemati, sau sa va sacrificati īntr-o nebunie bacantica pe altarul meu, si de-a avut vreodata vreunul dintre voi curajul sa-mi sarute buzele rosii, a si pornit descult si doar īn camasa īn pelerinaj la Roma asteptāndu-se sa īncolteasca floricele din toiag uscat, īn timp ce sub picioarele mele rasar mereu trandafiri, viorele si mirt, dar voua nu va convine niciodata parfumul lor; ramāneti dar īn ceturile voastre nordice si tamāia voastra crestineasca; lasati-ne pe noi pagānii sa ne odihnim sub ruine si lava, nu ne mai dezgropati mormintele, nu pentru voi au fost cladite Pompeiul, cetatile, baile sau templele noastre. Voi n-aveti nevoie de zei! Pe noi lumea voastra ne lasa reci!". Frumoasa doamna de marmura tusi si īsi trase blana de zibelina īnca si mai strāns pe umeri.

"Va multumim pentru lectia de clasicism", raspunsei eu, "dar nu puteti tagadui ca pāna si īn cea mai senin īnsorita lume, barbatul si femeia sunt dusmani de la natura la fel ca īn lumea noastra īncetosata, ca iubirea uneste īntr-o singura fiinta careia un gānd, o emotie, un moft īi e destul ca sa se dezbine din nou si, - asta o stiti mai bine decāt mine - cine nu stie atunci sa se supuna, va simti prea degraba piciorul celuilalt pe gātul sau - "

"si de regula barbatul pe cel al femeii", striga cu zburdalnicie aroganta doamna Venus, "lucru pe care de data asta dumneavoastra īl cunoasteti mai bine decāt mine."

"Exact, si tocmai de aceea nici nu ma iluzionez īn privinta asta."

"Asta īnseamna doar ca sunteti fara iluzii sclavul meu, si atunci va voi strivi fara mila".

"Doamna!"

"Tousi nu ma cunoasteti: da, sunt cruda - daca tot va provoaca atāta placere cuvāntul acesta -, si nu am dreptate sa fiu asa? Barbatul e cel care porunceste, femeia cea careia i se porunceste, acesta e singurul dar cel mai decisiv avantaj al femeii, natura i-a oferit barbatul prin pasiunea sa, iar cea care nu se pricepe sa faca din el supusul, sclavul, jucaria ei si īn cele din urma sa-l īnsele rāzānd, nu este iscusita.

"Īntocmai principiile dumneavoastra, gratioasa mea", aruncai eu indignat.

"Pe temeiul unei experiente de mii de ani", ma-ntāmpina zeflemitor doamna īn timp ce degetele dalbe-i se jucau īn blana īntunecata, "se vede ca cu cāt mai supusa se arata femeia, cu atāt mai cumpatat si dominant este barbatul; īnsa cu cāt ea e mai cruda si mai infidela, cu cāt īl trateaza mai rau, cu cāt mai scelerata e joaca ei cu el, cu cāt īi arata mai putina mila, cu atāt īi va atāta mai mult voluptatea, va fi mai iubita si mai adorata. Asa a fost dintotdeauna, de la Elena si Dalila, pāna la Katharina si Lola Montez."

"Nu pot sa tagaduiesc", spusei eu, "nu exista pentru barbat nimic care sa-l stārneasca mai mult decāt chipul unei frumoase, voluptoase si crude tirane, care īsi schimba cu aroganta si obraznicie favorurile dupa cum īi vin toanele - "

"si pe deasupra mai poarta si blana", striga zeita.

"De unde stiti asta?"

"Va cunosc deja īnclinatia."

"stiti", īncepui eu, "ca de cānd v-am vazut ultima oara, ati devenit foarte cocheta?"

"Īn ce sens, daca as putea sa va īntreb?"

"Īn sensul ca nu poate exista vreo nebunie mai divina pentru trupul dumneavoastra dalb, decāt aceasta blana īntunecata, si ea va - "

Zeita rāse.

"Visati", striga ea, "treziti-va!", si ma apuca cu māinile ei de marmura de brate, "treziti-va odata!", si vocea-i coborī īnca o data īn adāncul pieptului cu un ton mai jos. Deschisei obosit ochii.

Vazui māna care ma zgāltāia, dar māna asta era bruna ca bronzul, iar vocea era vocea ragusita de snaps a cazacului meu care-mi statea īn fata īn toata īnaltimea sa de sase picioare.

"Sculati-va odata", continua onorabilul, "e o adevarata rusine".

"si de ce ma rog?"

"O rusine sa adormi īmbracat si pe deasupra si cu o carte īn māna". Ridica de pe jos mucul ars al lumānarii si volumul ce-mi cazuse din māna, "o carte de - si batu pe coperta - de Hegel; de altfel trebuie sa mergem la domnul Severin, care ne asteapta la ceai."