Profesie si vocatie

Profesie si vocatie

în 1928, putin a lipsit sa devin arhitectul oficial al unei curti regale. Aman Ullah, care domnea în Afghanistan, voia sa-si mo­dernizeze tara; pentru aceasta avea nevoie de niste ti 111d320b neri tehnicieni germani. Joseph Brix, profesor de urbanism, a alcatuit o echipa. Ca urbanist, arhitect si profesor de arhitectura, fusesem repartizat la un institut tehnic ce urma sa se înfiinteze la Kabul, împreuna cu sotia, am studiat toate cartile posibile despre acea tara misterioasa: examinam cum s-ar putea, pornind de la constructii simple, sa dezvoltam un stil national.

Mirajul unor munti necalcati de picior omenesc ne atragea si ne faceam planuri pentru excursii cu schiurile. Ni se ofereau conditii contractuale avantajoase; dar, când totul era ca si aranjat, iar regele tocmai fusese primit cu mari onoruri de catre Hinden-burg, afganii, printr-o lovitura de stat, si-au debarcat suveranul.

Pentru mine lucrurile s-au compensat repede prin posibili­tatea de a lucra în continuare cu Tessenow. îndoieli avusesem înca dinainte, asa ca eram bucuros ca, prin rasturnarea lui Aman Ullah, sa ies dintr-o dilema. La seminar aveam de lucru numai trei zile pe saptamâna, în plus, existau cele cinci luni de vacanta. si pentru toate acestea primeam 300 de marci, ceea ce la valoarea banilor de acum ar însemna vreo 800 de marci. Tessenow nu tinea prelegeri, ci corecta în marca sala de seminar lucrarile celor vreo cincizeci de studenti ai sai. Venea numai patru sau sase ore pe saptamâna, în restul timpului, pentru corecturi si lamuriri, studentii fiind pe mâna mea.

A fost foarte greu, în special în primele luni. La început, studentii erau foarte critici si cautau sa-mi gaseasca vreo slabiciu­ne sau ca nu stiu ceva. Dar, încetul cu încetul, am prins curaj. Angajamente pe care sa le duc la bun sfârsit în numeroasele mele zile libere, bineînteles, nu mi s-au oferit. Probabil ca faceam impresia unui tânar prea lipsit de experienta; nu-i vorba ca si activitatea de constructii era, ca urmare a crizei economice, la pamânt. O exceptie a fost comanda pentru casa de la Heidelberg a socrilor mei. A iesit ceva extrem de simplu. Au urmat comenzi nesemnificative: doua garaje adaugate la vilele de la Wannsce si, la Berlin, caminul Oficiului de schimburi universitare.

în 1930, cu cele doua barci pliante ale noastre, am coborât pe Dunare, de la Donaueschingen pâna la Vicna. în timp ce faceam cale întoarsa, au avut loc, la 14 septembrie, alegeri pentru Reichstag. Le-am pastrat în memorie numai fiindca rezultatul l-a contrariat extraordinar de mult pe tatal meu. NSDAP* obtinuse 107 mandate în Reichstag si se plasa, dintr-o data, în centrul discutiilor politice. Neasteptatul succes electoral trezea în tatal meu, deja îngrijorat de forta social-democratilor si a comunistilor, cele mai negre presimtiri legate, înainte de toate, de tendintele socialiste ale NSDAP.

între timp, scoala noastra devenise un teren propice pentru ideile national-socialiste. în vreme ce micul grup al studentilor comunisti urmarea seminarul profesorului Poelzig, national-so-cialistii se strângeau la Tessenow, desi acesta a fost mereu un dusman declarat al miscarii lui Hitler. Totusi existau niste analogii latente si involuntare între teoriile lui si ideologia national-socia-lista. Desigur, Tessenow nu era constient de ele. Fara îndoiala ca ideea unei apropieri între conceptiile lui si cele ale national-socia-listilor l-ar fi îngrozit.

Una dintre teoriile lui Tessenow era ca orice stil emana de la popor. El spunea: "E firesc sa-ti iubesti patria. Internationalismul

<nota>

* Initiale pentru denumirea germana a Partidului National-Socialist
Muncitoresc German condus de Adolf Hitler din 1920 (Nationalsozialistische
Deutsche Arbeiterpartei) (n. ed.). .,,.". ,._ak ,.

</nota>

nu poate produce nici o cultura adevarata. Aceasta se naste numai în pântecul matern al natiunii."¹ Dar si Hitler se ridica împotriva internationalizarii artei. Pentru el si adeptii sai, în solul natal era radacina oricarei înnoiri. Tessenow condamna marele oras, caruia îi opunea viziunea taranului: "Marele oras este un lucru îngrozitor. Marele oras este un valmasag de vechi si nou. Marele oras este o lupta, o lupta brutala. Aici tihna si blândetea ramân pe dinafara... în contact cu realitatea orasului, lumea taraneasca dispare. Pacat ca nu mai putem gândi ca taranii." Nu altfel se exprima Hitler pentru a denunta decaderea moravurilor în marile orase, pentru a pune în garda contra ravagiilor civilizatiei care ameninta substanta biologica a poporului si pentru a insista asupra importantei unei taranimi sanatoase ca nucleu pastrator de statalitate.

Hitler a avut intuitia de a structura toate aceste curente, înca difuze si insesizabile, curente care-si faceau drum în constiinta epocii, pentru a le exploata în propriile sale scopuri.

Când le corectam lucrarile, studentii national-socialisti ma atrageau adesea în discutii politice. Fireste, teoriile lui Tessenow faceau obiectul unor controverse pasionate. Slabele argumente pe care le culegeam din vocabularul tatalui meu erau parate cu iscusinta dialectica.

Tineretul studentesc îsi cauta pe atunci idealurile în special la extremisti, iar partidul lui Hitler se adresa tocmai idealismului acestei generatii efervescente. si oare nu si Tessenow îi încurajase credula ei disponibilitate? Cam prin 1931, el spunea: "Va trebui probabil sa vina cineva care sa gândeasca la modul foarte simplu. Gândirea oamenilor, astazi, e prea complicata. Un om fara scoala, un taran, ar rezolva totul mult mai usor, tocmai pentru ca este înca necorupt. El ar avea si energia de a-si transpune în viata gândurile lui simple."² Noua ni se parea ca aceasta observatie facea, printre rânduri, aluzie la Hitler.

Tot în aceeasi perioada, Hitler le-a vorbit studentilor Universitatii si ai scolii Superioare Tehnice din Berlin, în parcul

"Hasenheide". Studentii mei m-au luat pe sus ca sa merg acolo, înca nu eram convins, dar deja nu mai eram sigur de nimic. De aceea m-am dus. Peretii murdari, scarile înguste si interiorul neîn­grijit faceau o impresie jalnica. Aici se adunau de obicei munci­torii ca sa bea bere cu ocazia unor sarbatori.

Sala era supraaglomerata. Aveai impresia ca aproape întreaga studentime a Berlinului venise sa-l vada si sa-l auda pe acest om despre care adeptii sai spuneau atâtea lucruri de lauda si adversarii atâtea lucruri de rau. Numerosi profesori ocupau locuri pe sprân­ceana, în mijlocul unei estrade lipsite de podoabe; la drept vor­bind, numai prezenta lor dadea reuniunii o anumita importanta si chiar un anumit lustru. Grupul nostru reusise sa se aseze pe niste locuri la tribuna, nu departe de orator.

Hitler si-a facut aparitia, aplaudat furtunos de partizanii sai, numerosi printre studenti. Acest entuziasm m-a impresionat foarte tare. Dar am fost surprins si de persoana lui. Din afise si caricaturi, îl stiam în camasa cazona cu diagonale, cu crucea încârligata pe banderola de la mâna si cu o mesa rebela pe frunte. De data aceasta însa a aparut într-un impecabil costum albastru; se vedea ca facuse concesii cumsecadeniei burgheze celei mai stricte. Totul sublinia o prezenta de om normal, cu scaun la cap. Aveam sa aflu mai târziu ca stia foarte bine - constient sau intuitiv - sa se adapteze la situatie.

Ca si când nu i-ar fi placut, a încercat sa puna capat ovatiilor care nu se mai terminau. Faptul ca, dupa aceea, a început, cu voce scazuta, sovaitor si aproape timid, nu un discurs, ci un fel de expozeu de istorie avea ceva care ma captiva. Aceasta cu atât mai mult cu cât atitudinea lui contrazicea toate ideile preconcepute formate ca efect al propagandei adverse, care-l prezenta ca pe un demagog isteric, un fanatic în uniforma, zbierând si gesticulând. Nici aplauzele cele mai frenetice nu l-au facut sa abandoneze acest ton didactic.

Lasa impresia ca îsi expune sincer si deschis grijile cu privire la viitor. Ironia si-o atenua printr-un umor sigur de sine, iar sarmul lui de neamt meridional îmi amintea de cei de-acasa. De necrezut

ca a putut sa ma seduca un prusac rece ca el. Sfiala manifestata de Hitler la început a disparut curând. Din când în când, vocea lui o lua spre partea de sus a registrului si vorbea cu o energie care forta convingerea. Impresia pe care mi-a fâcut-o a mers mult mai adânc decât continutul discursului, despre care nu-mi amintesc mare lucru.

în plus, m-a uluit entuziasmul care, de la o fraza la alta, îl purta pe orator ca o forta materiala palpabila ce pulveriza rezisten­ta scepticilor. Nici un adversar n-a luat cuvântul, fapt care, cel putin în unele momente, a creat imaginea falsa de unanimitate. La sfârsit, Hitler parea ca nu mai vorbeste spre a convinge. Parea mai degraba convins ca exprima ceea ce publicul, care nu era decât o turma docila, astepta de la el, ca si când pentru el ar fi fost lucrul cel mai firesc din lume sa duca în lesa pe studenti si o parte a corpului profesoral de la doua dintre cele mai mari institutii universitare ale Germaniei. Totusi, în seara aceea, el nu ajunsese înca stapânul absolut, la adapost de orice critica; dimpotriva, era expus atacurilor din toate partile.

E posibil ca unii participanti la aceasta seara tumultuoasa sa se fi dus s-o comenteze la o halba de bere. Probabil ca studentii m-au invitat si pe mine. Eu însa simteam nevoia sa ma lamuresc pe mine însumi ce si cum, si sa-mi revin din zapaceala. Voiam sa ramân singur. Tulburat, am pornit în noapte la volanul micii mele masini, m-am oprit într-o padure de pin si m-am plimbat pe jos o buna bucata de timp.

De data aceasta, credeam eu, exista o speranta, niste idealuri noi, o noua întelegere a lucrurilor, noi sarcini de împlinit. Prorocirile sumbre ale lui Spengler începeau acum sa se clatine, dar profetia lui cu privire la venirea unui Imperator aproape ca s-a si împlinit. Pericolul comunismului ce parea ca se apropie irezistibil de putere, ne avertiza Hitler, trebuie stopat. S-ar putea de asemenea, pretindea el, sa se puna capat somajului dezolant prin promovarea unei relansari economice. Problema evreiasca a atins-o doar în treacat. si cele câteva remarci nu ma deranjasera

deloc. De altminteri, nu eram antisemit si aveam prieteni evrei, ca aproape fiecare dintre noi, din timpul scolii si al studentiei.

La câteva saptamâni dupa aceasta cuvântare, care pentru mine a avut o asemenea importanta, niste prieteni m-au dus la o adunare la Palatul Sporturilor; vorbea Gauleiterul Berlinului, Goebbels. Impresia pe care mi-a facut-o a fost total diferita de cea pe care mi-o lasase Hitler: multe fraze, bine plasate si taios for­mulate; o multime în delir, antrenata în tot mai fanatice izbucniri de entuziasm si de ura, un cazan vrajitoresc de patimi dezlantuite, cum pâna atunci numai în noptile saptamânii cicliste mai vazu­sem. Eram scârbit. Impresia favorabila pe care mi-o lasase Hitler a pierdut din intensitate, daca nu chiar s-a redus la zero.

Palatul Sporturilor s-a golit si oamenii au coborât în l iniste pe Potsdamer Strasse. întariti de discursul lui Goebbels în constiin­ta ca reprezinta o forta, au ocupat în mod sfidator carosabilul pe toata latimea, ceea ce a dus la blocarea masinilor si a tramvaielor. Politia, la început, i-a lasat în pace, probabil ca sa nu zgândare multimea, însa, pe strazile laterale, detasamente calare si camioane cu echipe de interventie erau gata sa intre în actiune. Deodata, politistii s-au ridicat în sa si, facând uz de bastoane de cauciuc, au intrat în multime ca sa degajeze carosabilul. Urma­ream scena, bulversat; pâna atunci nu mai vazusem asemenea violente. Am simtit ca ma cuprinde o dorinta de participare, alcatuita din mila si repulsie, care, probabil, n-avea nimic de-a face cu vreo motivatie politica, în realitate, nu s-a întâmplat nimic extraordinar. Nu s-au înregistrat nici macar raniti, într-una din zilele urmatoare m-am înscris în partid si, în ianuarie 1931, am devenit membru al NSDAP, cu numarul 474 481. A fost o decizie lipsita de orice element dramatic. Fapt este ca ma simteam atunci, si rn-am simtit întotdeauna, mult mai putin membru al unui partid politic, cât partizan al lui Hitler, a carui aparitie m-a impresionat profund din prima clipa si care, de atunci, nu mi-a mai dat pace. Forta lui de convingere, magia ciudata a vocii sale, nicidecum placuta, insolitul manierelor sale mai degraba banale, simplitatea seducatoare cu care aborda problemele noastre complicate - toate

acestea ma tulburau si ma fascinau. Despre programul lui nu stiam mai nimic. Ma cucerise înainte de a-l întelege.

Nici dupa ce am asistat la o manifestatie a popularei "Ligi combatante pentru cultura germana" nu mi-am schimbat opinia, desi aici fusesera condamnate multe dintre obiectivele pentru care se pronunta profesorul nostru Tessenow. Unul dintre vorbitori a cerut întoarcerea la formele si la conceptiile stramosesti despre arta, a atacat modernismul si, în încheiere, a proferat insulte la adresa grupului de arhitecti "Der Ring", din care faceau parte, în afara de Tessenow, Gropius, Mies van der Rohe, Scharoun, Mendelssohn, Taut, Behrens si Poelzig. Un student i-a trimis ulterior o scrisoare lui Hitler în care se ridica împotriva acestei cuvântari si în care, cu entuziasm scolaresc, lua apararea maestru­lui nostru admirat. Curând dupa aceea, studentul a primit, pe o coala de hârtie cu antet, un raspuns de la directia partidului cum ca operei lui Tessenow i se poarta un respect deosebit. Raspunsul, în aparenta personal, nu era decât unul de rutina, dar noua ni s-a parut de mare importanta. Desigur, la data aceea nu i-am spus nimic lui Tessenow despre apartenenta mea la acest partid.³

Probabil ca în aceste luni s-a întâmplat ca mama mea sa vada o defilare a SA* pe strazile Heidelbergului. Demonstratia de ordine într-o epoca de haos, impresia de energie într-o atmosfera de epuizare generala se pare ca au cucerit-o si pe ea; în orice caz, fara sa fi auzit vreodata vreun discurs sau sa fi citit vreo scriere, a intrat în partid. Se pare ca noi doi am resimtit aceasta decizie ca pe o întrerupere a unei traditii liberale de familie. Oricum, lucrul acesta l-am ascuns unul de celalalt si de tatal meu. De-abia dupa ani de zile, când eu faceam de mult timp parte din cercul intim al lui Hitler, am descoperit, printr-o întâmplare, ca înca din primele momente apartineam, amândoi, aceluiasi partid.