Pu Sun-Lin - Patru povesti din Leao Ceai Cey

PU SUN-LIN

PATRU POVEsTI DIN LEAO CEAI CE Y

Traducere de DUMITRU ŢEPENEAG

Aceste patru povesti fac parte din Leao ceai ce y (Miraculoa­sele povestiri din Muzeul trecator), cea mai buna opera, chineza de fictiune fantastica.

Editia curenta a acestei culegeri, īn opt volume (adica saispre­zece kiruan) contine 431 de povesti. Manuscrisul, care a fost re­gasit īn 1948 la un taran din Si-fong, īn Manciuria, si reprodus fotografic īn 1955 la Pekin, nu contine decīt 237 de povesti, dar 28 dintre ele nu figureaza īn editia curenta.

Toate aceste povesti, nu sīnt numai opera personala a lui Pu Sun-lin, care de altminteri explica clar īn prefata sa cum si-a luat materialul din traditia nationala si din legendele populare:

"Eu n-am talentul lui Kan Pao ¹, dar īmi place sa ma dedic «cautarii zeilor»; si īmpartasesc gustul lui Su Tong-poⁱ cīnd e vorba sa trag cu urechea la povestile cu strigoi. Ori de cite ori aud una, imediat o īnsemn. Astfel s-a alcatuit treptat-treptat cule­gerea de fata. Pe de alta parte, prietenii īmi trimit, din cele patru colturi ale imperiului, povesti pe care le strīng laolalta din pricina patimei pe care-o am pentru ele, si colectia mea creste o data cu timpul."

Originea folclorica a acestor povesti nu scade cu nimic ori­ginalitatea compozitiei. Pu Sun-lin se deosebeste de emulii sai prin vigoarea stilului, patetismul intrigii si savanta dozare a feericului si realului.

Scriitor din vremea (In cautarea zeilor).

Poet (1037-1101).

dinastiei Tin (265-316), autorul lucrarii Sen cen

Pu Sun-lin

FANTOMA MUsCATĂ

Iata istoria pe care mi-a povestit-o Cen Lin-ceng : un batrīr* dintre prietenii sai īsi facea siesta īntr-o zi de vara, cīnd zari īn nedeslusirea toropelii aceleia o femeie care, dīnd la o parte portita, se strecura īn casa īmbracata īn vesminte de doliu : tichie alba, tunica cu pieptar de cīnepa, fusta la fel. Se īndrepta spre camera din dos si batrīnul crezu mai īntīi ca era o vecina care venea īn vizita ; apoi chibzui : "Cum ar īndrazni sa intre īn casa altuia īmbracata asa ? *"

īn timp ce statu el asa nedumerit, femeia se īntoarse si intra īn camera. O cerceta cu atentie : era cam de vreo treizeci de ani ,- culoarea palida a chipului buhait, privirea īntunecata, īi dadeau o īnfatisare īnspaimīntatoare. Se ducea si venea prin camera, fara sa aiba aerul ca vrea sa se retraga, ba chiar se apropia de pat. El se prefacu ca doarme, ca sa-i observe mai bine gesturile si mis- I carile ; curīnd, ridicīndu-si fusta, sari īn pat si se aseza pe burta batrīnului ; lui i se parea ca atīrna trei mii de livre. īsi pastra toata luciditatea, dar cīnd vru sa ridice imīna, era parca prinsa īn lanturi ; cīnd vru sa miste piciorul, piciorul parca-i era para- lizat. Cuprins de frica, īncerca sa strige, dar, vai! nu mai era stapīn pe glasul sau. īntre timp, femeia īncepu sa-l adulmece pe j fata, pe obraji, pe nas, pe sprīncene, pe frunte. Pe toata fata īi* simtea botul a carui suflare īnghetata īl patrundea pīna la os. īn spaima sa, nascoci un siretlic : cīnd i-ar ajunge la barbie, sa I īncerce s-o muste. Putin timp dupa aceea, ea se apleca īntr-adevar sa adulmece barbia batrīnului, si el o musca din toate puterile, asa īncīt dintii īi patrunsera pīna īn carne. De durere, ea se arunca jos din pat, zbatīndu-se si scotīnd vaiete, īn timp ce el strīngea si mai zdravan falcile, iar sīngele curgea siroaie pe sub barbie, inundīnd perna. īn toiul acestei lupte crīncene auzi īn curte glasul sotiei sale.

-■ O fantoma ! striga el īndata.

Dar abia desclestase dintii, ca monstrul si fugi, ca o suflare.

Nevasta batrīnului se repezi la capatīiul sotului sau ; nu vazuse nimic si-si batu joc de iluzia pricinuita, pretindea ea, de-un simplu cosmar ; dar el īi povesti ciudata scena care se desfasurase mai adineauri si-i arata, drept dovada, pata de sīnge : ai fi zis ca e apa scursa printr-o crapatura a acoperisului pe perna si pe

Regulile de buna-cuviinta interziceau vizitele īn costum de doliu.

Patru povesti din Leao ceai ce y

rogojina. īsi apropie fata si respira o duhoare de putreziciune ; fu cuprins de varsaturi si, timp de mai multe zile, avu gura spur­cata de-o duhoare scīrboasa.

PIELEA VOPSITĂ

īn timpul unei plimbari de dimineata, tīnarul literat Wang, originar din Tai-iuan, īntīlni o femeie care abia mergea, purtīnd o boccea ; se apropie īn graba, vazu ca-i tīnara si frumoasa si se īndragosti imediat de ea. O īntreba de ce mergea singura, neīnso­tita, acum cīnd ziua se īngīna cu noaptea.

- La ce bun sa-mi pui astfel de īntrebari ? īi spuse ea. Tot n-ai putea sa ma scapi de necazurile pe care 232n1324c le am.

- Ce necazuri ai ? mai īntreba el. Daca as putea sa-ti fiu de ajutor, n-am sa ma dau īn laturi.

Ea īi explica pe-un ton īndurerat :

- Parintii mei, īmpinsi de dorinta de cīstig, m-au vīndut īntr-o casa bogata cu usa de purpura ; sotia principala, īn gelozia ei, ma copleseste de injurii si lovituri de dimineata pīna seara ; nu mai pot īndura purtarea ei plina de rautate si m-am hotarīt sa fug.

- si unde te duci ?

-. Poate avea o fugara un plan bine stabilit ?

- Umila mea locuinta e aproape de aici, si te rog sa bine-voiesti sa mergi acolo.

Tīnara femeie īl urma bucuroasa, iar el, dupa ce se īmpova­rase cu bagajul ei, īi arata drumul. Cīnd ajunsera, ea se mira ca gaseste casa goala :

- Cum se face, īntreba ea, ca nu e nimeni la dumneata ?

- Pentru ca aici sīntem īn pavilionul care-mi slujeste de camera de lucru.

- Atunci e perfect! striga ea. Dar daca ti-e mila de mine īn asa masura īncīt īmi oferi ospitalitatea, trebuie ca asta sa ramīna un secret pe care sa nu-l īncredintezi nimanui.

El consimti la tot, apoi se vīrī īn pat cu ea. Dupa care, o ascunse īntr-o camera retrasa, si mai multe zile se scursera fara a banui cineva prezenta frumoasei.

Literatul vorbise vag despre aceasta īntīmplare sotiei sale, care īnchipuindu-si ca e vorba de-o slujnica sau de vreo favorita de neam mare, īl sfatuise s-o trimita īnapoi pe fugara ; dar el

Pu Sun-lin

nici vorba sa-i asculte parerea. si īntr-o zi, cīnd se dusese īntīm-plator īn piata, se īntīlni cu un preot al lui Tao care, cercetīndu-l cu spaima, īl īntreba daca nu e amestecat īn cine stie ce aventura.

- Cum īndraznesti sa tagaduiesti, striga el īn fata proteste­lor tīnarului, cīnd esti īnconjurat de emanatii malefice ?

Literatul protesta si mai abitir, iar calugarul se īndeparta dupa ce-i strigase :

- Ce nebunie ! Pe lumea asta un om are sa piara de pe urma orbirii sale !

Izbit de aceste cuvinte, Wang avu cīteva banuieli īn legatura cu femeia, dar īsi muta imediat gīndul : "Nu īncape īndoiala ca e draguta si tīnara ; n-ar avea cum sa fie un duh raufacator". Putin dupa aceea vru sa se duca la pavilion ; poarta de la curte era īnchisa pe dinauntru, asa ca nu putu intra. Asta-i trezi banuiala. Sari printr-o spartura a zidului īmprejmuitor si gasi usa cladirii de asemeni īnchisa. Se apropie de fereastra, mergīnd īn vīrful picioarelor, ca sa arunce o privire īnauntru, si acolo zari un demon hīd, verde la chip ca smaraldul, cu dinti lungi de fe­rastrau, ocupat sa deseneze, cu o pensula muiata īn vopsea, pe-o piele de om īntinsa pe divan. Cīnd īsi termina treaba, monstrul azvīrli pensula, ridica pielea, o scutura ca pe-un vesmīnt, se acoperi cu ea, si-si relua īnfatisarea de femeie tīnara, īn timp ce literatul, īngrozit la culme, se retragea fara zgomot īn patru labe. Se puse imediat sa-l caute pe preotul taoist, dar la īnceput nu reusi sa afle ce s-a īntīmplat cu el; totusi, se zbatu atīta ca pīna la urma īl descoperi undeva la tara pe cel de care avea nevoie ; se arunca īn genunchi dinaintea lui, implorīndu-i ajutorul :

■- Am sa te scap, fagadui preotul ; dar demonul e si el de plīns : tocmai gasise pe cineva care avea sa-i ia locul ; nu pot sa fiu atīt de crud si sa-l lipsesc de viata.

īi īnmīna atunci tīnarului o aparatoare de muste, recoman-dīndu-i s-o atīrne la usa camerei de culcare si, īnainte de-a pleca, īi dadu īntīlnire la Templul īmparatului Albastru.

īntors acasa, Wang, care nu mai īndraznea sa intre īn camera sa de lucru, se duse sa se culce īntr-o camera dinauntrul casei, si nu uita sa agate aparatoarea de muste deasupra usii. Abia tre­cuse prima jumatate a noptii, ca se si auzi afara un scrīsnet ; sotul nu se īncumeta sa se uite, ci o trimise pe nevasta-sa sa arunce o privire ; ea vazu monstrul care statea īn prag, scrīsnind din dinti. Trecu cītva timp si demonul se departa, pentru ca peste o clipa sa se īntoarca strigīnd :

Patru povesti din Leao ceai ce y

- Preotul lui Tao īncearca sa ma traga pe sfoara ! Dar n-am sa dau īnapoi ceea ce am si obtinut!

īnsfaca aparatoarea de muste, o rupse, forta usa, se repezi īn odaie drept spre patul unde era īntins literatul, īi sfīsie pieptul, īi smulse inima si disparu. La strigatele sotiei, intra o slujnica, .tinīnd o lampa aprinsa : stapīnul ei era mort ; cadavrul zacea, patat de sīnge. Vaduva, īnspaimīntata, plīngea cu suspine fara sa īndrazneasca sa spuna o vorba. A doua zi, īl trimise pe cum­natul sau sa-i dea de stire preotului taoist, care striga cuprins de

mīnie :

- Mi-era mila de acest demon, si uite cum a īndraznit sa se

poarte !

Fara sa zaboveasca, īl īnsoti pe mesager la casa mortului, de unde monstrul disparuse. Calugarul īnalta capul pentru a privi

īn toate directiile.

- Din fericire, n-a putut sa fuga prea departe, spuse el. Apoi īntreba : Cine locuieste īn curtea dinspre miazazi ?

- Eu ! raspunse fratele literatului.

- Demonul s-a refugiat la dumneata.

Tīnarul se mira, fara sa dea crezare acestor cuvinte.

- N-ai primit vizita unei persoane necunoscute ? īl mai

īntreba preotul.

- Eram la Templul īmparatului Albastru, n-am cunostinta

de nimic. Ma duc sa aflu.

O clipa mai tīrziu era īnapoi :

- E adevarat, spuse el. īn dimineata asta a venit o batrīna sa ceara de lucru la noi, nevasta-mea a angajat-o ; se afla īn casa.

- E chiar cea pe care-o cautam ! striga preotul. Ducīndu-se la fratele mortului, īncepu sa strige cīt īl tinea

gura, īn mijlocul curtii, agitīnd amenintator sabia sa de lemn :

- Monstru nelegiuit! da-mi īnapoi aparatoarea de muste ! Batrīna, care statea īnauntrul locuintei, pali de frica si iesi

ca sa īncerce sa fuga, urmarita de calugarul care-o busea cu lovi­turi. Pīna la urma se prabusi, lepada pe neasteptate pielea ome­neasca si se transforma īntr-un demon īngrozitor, care se rosto­golea pe pamīnt grohaind ca o scroafa. Preotul īi taie capul, dintr-o singura lovitura a sabiei sale de lemn ; cadavrul se preschimba atunci īntr-un nor gros de fum ale carui īncolacituri se īnvīrte-jeau pe pamīnt; preotul scoase īndata din desaga lui o tigva pe care-o destupa si o aseza īn mijlocul norului : se auzi un suier, ca atunci cīnd tragi aer pe gura si, cīt ai clipi din ochi, fumul

Pu Sun-lin

disparu. īn timp ce calugarul astupa si aseza la loc tigva, cei de fata cercetau pielea de om pe care-o lepadase monstrul : sprīn-cene, ochi, mīini, picioare, nimic nu-i lipsea. Preotul o īnfasura, fīsīind ca pīnza unui tablou pe care-o īndoi, ca s-o īngramadeasca īn desaga sa, si paru ca vrea sa se retraga, dar vaduva literatului, īn genunchi, īl retinu pe prag, plīngīnd si rugīndu-l sa-i īnvie sotul. Desi el īsi declara incompetenta (n-avea o asemenea putere !), ea ramase prosternata dinaintea lui, aratīnd o durere din ce īn ce mai puternica ; dupa ce chibzui īndelung, el, īn cele din urma, īi spuse :

- stiinta mea e prea slaba, īntr-adevar, n-as putea sa redau viata unui mort, dar am sa-ti spun un om care poate ca ar putea ; daca te duci la el, vei obtine neaparat ceea ce doresti.

si cum ea īntreba de cine era vorba :

- Vei gasi, spuse el, īn piata, un nebun care-si petrece viata tavalindu-se prin noroi si prin balega. Du-te si cazi īn genunchi īn fata lui, si roaga-te mult de el. Daca se īntīmpla sa te insulte, nu te arata mīniata din pricina asta.

Fratele mortului, care-l cunostea, o conduse pe cumnata-sa spre locul acela din piata ; acolo, īntr-adevar, se gasea cersetorul ocupat sa cīnte tot felul de cīntece smintite prin mijlocul drumu­lui ; de nas īi spīnzura o candela lunga de trei picioare, iar corpul īi era acoperit de-un jeg gros, atīt de respingator īncīt nimeni nu īndraznea sa se apropie : vaduva totusi īnainta catre el, tīrīndu-se īn genunchi.

- Chiar atīt de mult ma iubesti, frumoaso ? spuse cersetorul. Cīnd ea īi arata pricina pentru care venise, el izbucni īn rīs

- Orisice barbat ti-ar putea sluji drept sot ! De ce vrei sa īnviezi pe cel care nu mai e ?

Ea īsi dubla rugamintile.

- Ce curios ! spuse el. Un om moare, si tu vii sa ma rogi l Ce sīnt eu, Regele Iadului ?

si, cuprins de furie, o lovi cu bastonul ; ea primi lovitura īnabusindu-si durerea. īntre timp, oamenii din piata se strīngeau treptat-treptat īn jurul lor, formīnd parca un zid. Cersetorul īn­cepu atunci sa scuipe īn causul palmelor sale albus amestecat cu saliva.

- īnghite ! porunci el vaduvei.

Rosie la fata, scīrbita peste masura, ea īsi aminti de sfaturile preotului, si, cu un urias efort de vointa, īnghiti ce i se dadea ; simti cum lucrul acela īi trecea prin gīt, aspru ca un ghemotoc de

Patru povesti din Lcao ceai ce y

matase, coboara cu chiu cu vai si i se opreste anevoie īn mijlocul pieptului ; cersetorul rīnjea :

- Cīt trebuie sa ma iubesti, frumoaso !

Dupa care, se ridica si pleca fara sa se mai sinchiseasca de ea. Ea īl urma ; vazīndu-l ca intra īntr-un templu, intra si ea īn urma lui, dar el disparuse ; degeaba scotoci toata cladirea de sus si pīna jos, nu putu sa-i dea de urma. Se īntoarse acasa, coplesita de rusine si de remuscari : plīngea din cauza sfīrsitului crud pe care l-a avut sotul ei si o durea si ca a patit rusinea īnghitind scuipatul cersetorului ; se jeluia amarīta, leganīndu-si corpul īn­colo si īncoace, si nu mai dorea altceva decīt sa moara. Cīnd vru sa spele sīngele si sa īmbrace cadavrul sotului ei, servitorii stateau si o priveau si nu īndrazneau sa se apropie ; ea lua corpul īn bra­tele sale, puse maruntaiele la loc si, īn timp ce facea treaba asta īn vederea īngropaciunii, bocea de-ti frīngea inima. Deodata, i se facu greata si simti ca ceea ce i se oprise īn piept urca iarasi si-i tīsni afara din gura ca sa cada, īnainte ca ea sa aiba timp sa se dea mai la o parte, īn pieptul deschis al cadavrului. Cīnd īndrazni sa arunce o privire īnfricosata, vazu o inima omeneasca zvīcnind īnlauntrul corpului lipsit de viata, de unde se ridicau aburi calzi, īn culmea mirarii, īnchise buzele ranii, strīngīnd din toate puterile, cu amīndoua mīinile ; cum slabea strīnsoarea, o tīsnitura de aburi scapa din deschizatura, ca un fum. Taie cīt putu de repede fīsii dintr-o stofa de matase, īnfasura cu ele corpul, īi facu masaj ; putin cīte putin, acesta se īncalzea. īl īnveli īn paturi, si cīnd la miezul noptii le ridica sa se uite, vazu ca īncepe sa respire ; īn zori īsi revenise cu totul la viata. īncerca, spunea el, niste sen­zatii nedeslusite ca dupa un vis, si simtea o usoara durere īn partea inimii. Femeia cerceta rana pe care o īnchidea acum o cicatrice de grosimea unui gologan. Putin dupa aceea, literatul era complet restabilit.

Observatia Cronicarului: Cīt de prost poate fi omul īncīt sa ia drept o Frumusete a pamīntuhii creatura care-i vadit ca nu e altceva decīt un demon. Cīt de ratacita trebuie sa-i fie mintea ca sa socoteasca drept minciuna sfatul a carui cinste e vadita ! Hotaririle Cerului sīnt totdeauna drepte, dar omul, prost si rata­cit, nu e īn stare sa le īnteleaga. E de plīns !

Pu Sun-lin

LA JUDECĂTORUL INFERNULUI

Ciu Eul-tan, originar din Lin-yang, era poreclit si Siaoming. Avea un suflet vitea2, dar o minte marginita si, cu toata ardoarea pe care-o avea la īnvatatura, nu reusise sa-si faca un nume. īn­tr-o zi, īn timpul unui chef al unui cerc literar, ca sa glumeasca» unul din tovarasii sai īi azvīrli o provocare :

- Te bucuri de faima de-a nu avea frica de nimic. Uite, daca ai curaj sa te duci īn plina noapte la Templul celor Zece Regi ai Infernului, si sa aduci īn cīrca de acolo statuia Judecato­rului care se afla īn galeria din stīnga, īti vom plati un adevarat ospat !

Templul celor Zece Regi ai Infernului din Lin-yang cuprindea idoli si zei si demoni, sculptati īn lemn, si atīt de bine lucrati īncīt pareau vii. īn galeria dinspre rasarit, se afla un Judecator al Infernului al carui chip verde si barba rosie exprimau o neobis­nuita ferocitate ; se spunea ca, īn timpul noptii, zgomotul intero­gatoriilor rasuna din plin īn galeriile de la rasarit si de la apus. Orice vizitator al templului īsi simtea parul zburlindu-i-se de groaza : asadar intentionat prietenii lui Ciu īi propusesera aceasta īncercare ; dar tīnarul se ridica rīzīnd si se īndeparta fara sovaiala. Putin dupa aceea, īl auzira afara strigīnd cīt īl tinea gura :

- Iata-l pe mosneagul cel barbos ! L-am invitat din partea voastra !

Toti se ridicara de pe scaune cīnd intra el carīndu-l pe Jude­cator īn spinare ; īl aseza īn mijlocul mesei si-d oferi trei cupe de arack. īn fata acestui spectacol, mesenii fura cuprinsi de-un tre­mur de spaima, si, stingheriti, īi cerura lui Ciu sa-l diica pe Judecator īnapoi la Templu ; el īncepu sa stropeasca pe jos cu arack, rostind aceasta rugaminte :

- Sīnt un om simplu ; nu cunosc bunele maniere ale litera­tilor ; dar Venerabilul Mosneag sa nu mi-o ia īn nume de rau. Locuinta mea nu e departe de aici, si daca Venerabilul Mosneag are chef sa bea un pahar, sa nu sovaie sa vina la mine !

Dupa care iesi, cu statuia īn spinare.

A doua zi, colegii lui īl invitara la un ospat, asa cum faga-duisera. Se īntoarse acasa spre seara, pe jumatate beat, si cum tot īi mai era sete, se puse din nou pe baut, de unul singur, la lumina unui opait. Deodata, o umbra dadu la o parte perdeaua de la usa si se strecura īn odaie. Se uita : era Judecatorul.

Patru povesti din Leao ceai ce y

- Vai de mine ! striga el ridicīndu-se, fara īndoiala ca mi-a batut ceasul ! N-am fost destul de respectuos, ieri, si vii sa ma pedepsesti cu o lovitura de satīr ?

Musafirul raspunse cu un zīmbet īn barba stufoasa :

- Nu-i asa. Am fost onorat ieri de amabila dumitale invitatie, si cum din īntīmplare am timp asta-seara, am venit la īntīlnirea pe care mi-ai fixat-o, om curajos ce esti !

Ciu, īncīntat, īl ruga sa se aseze tragīndu-l de mīneca, si se puse sa curete paharele si sa aprinda focul ca sa īncalzeasca arackul.

- E cald, spuse Judecatorul ; īl putem bea rece !

Ciut puse atunci ulciorul pe masa si fugi sa pregateasca de īnīncare. Nevasta-sa, īnspaimīntata la vestea acestei vizite, īl sfatui sa nu se mai īntoarca la musafirul sau, dar el refuza sa-i urmeze sfatul si ramase īn picioare, asteptīnd sa fie gata mīncarca ca s-o duca.

Dupa ce-a golit cīteva cupe cu Judecatorul, vru sa-i afle numele :

- Numele de origine e Lu, dar n-am nume de familie, si nici porecla.

Ciu īi vorbi mai īntīi de operele clasice, iar Judecatorul īi raspunse pe loc la toate īntrebarile ; pe urma īl īntreba daca stie regulile de compozitie literara impuse la concursurile imperiale.

- Deosebesc ce e bun de ce rau, īi spuse Judecatorul. Ce citim īn lumea subpamīnteana seamana foarte mult cu ce produc literatii lumii de sub soare.

īn timpul acesta, Lu bau īntr-un mod nesabuit, golind de fiecare data zece cupe una dupa alta ; īn ce-l priveste pe Ciu, pentru care betia se prelungise ziua īntreaga, acesta se prabusi putin cīte putin, si pīna la urma se pravali sub masa, īnvins de-un somn greu. Cīnd se destepta, flacara opaitului īsi pīlpīia ultimele licariri galbui, musafirul-fantoma disparuse.

Pe urma, Judecatorul reveni la doua-trei seri o data. Relatiile celor doi ,prieteni deveneau din ce īn ce mai strīnse ; deseori se culcau unul cu capul la picioarele celuilalt ; Ciu īi arata compozi­tiile sale literare Judecatorului, care i le corecta cu cerneala rosie, declarīndu-le mediocre. īntr-o noapte, cīnd Ciu, cuprins de betie, se culcase cel dintīi īn timp ce prietenul sau continua sa bea singur, simti deodata, īn somn, o usoara durere īn pīntece ; se trezi tre­sarind si deschise ochii : Judecatorul, asezat drept īn fata patului

Pu Sun-lin

sau, īi despicase burta, īi scosese matele si stomacul, si punea totul īn ordine. Ciu striga, apucat de spaima :

- N-am aratat niciodata ura unul fata de celalalt ; de ce ma omori ?

- Nu-ti fie frica ! raspunse Judecatorul rīzīnd; īn locul inimii pe care-o ai, īti dau o inima de om inteligent.

si, fara sa clipeasca, puse la loc intestinele, īnchise corpul si-l īnveli pīna la mijloc īn fīsii care slujeau la īnfasatul picioa­relor. Dupa ce ispravi operatia, nici o urma de sīnge nu se vedea pe pat, iar Ciu nu simtea decīt p usoara amorteala īn dreptul pīntecului. Vazīnd ca prietenul asaza pe masa o bucata de carne, vru sa stie ce era.

- E chiar inima ta ! īi explica Judecatorul ; arati atīt de neīndemīnatic īn compozitiile literare īncīt am tras concluzia ca orificiile īi sīnt astupate. In lumea subpamīnteana, printre miile de inimi, am descoperit pīna la urma una excelenta, pe care am luat-o_ pentru tine, si-o pastrez pe-a ta ca s-o pun īn locul celei care lipseste.

_v Spunīnd acestea, pleca si īnchise usa dupa el. Cīnd se facu ziua, Ciu īsidesfacu bandajele : rana era cicatrizata, se mai vedea doar o urma rosie. De acum īncolo, talentul sau literar se dez­volta īntr-un chip remarcabil, iarr memoria sa īnregistra fidel continutul tuturor cartilor citite.

Dupa cītva timp, aratīndu-i Judecatorului noile sale com­pozitii, acesta declara :

- Acum o sa mearga. Dar sa stii ca nu esti favorizat de soarta si n-o sa ajungi pīna la onorurile supreme ; numele tau va figura pe lista concursului pe provincii, nu mai mult.

- Cīnd asta.?

- Anul acesta ; vei obtine locul īntīi.

īn acelasi an, īntr-adevar, Ciu cīstiga primul loc la con­cursul din districtul sau ; si tot primul, cu prilejul concursului pe provincie care avu loc īn toamna. Colegii din cercul sau, care de obicei īsi bateau joc de el, īnaltīnd bratele spre cer, schimbara priviri de ciuda dupa ce parcursesera ciorna copiei. Totodata, aflīnd īn cele din urma, la capatul unei lungi anchete, miraculoasa aventura a prietenului lor, īl rugara staruitor sa-i recomande Judecatorului, si, pentru a obtine si ei favoruri, se hotarīra sa-l invite la un mare ospat. Musafirul sosi īnainte de miezul noptii ; barba lui rosie era agitata de-un freamat, ochii īi aruncau fulgere. Vazīnd asta, literatii se facura palizi de frica, si, clantanind din

Patru povesti din Leao ceai ce y

dinti, o stersera pe furis unul cīte unul. Ramas singur, Ciu īl duse pe Judecator la locuinta sa, ca sa bea īmpreuna, si, la betie, īi marturisi :

- Datorita īnlocuirii pe care ai operat-o īn mine, m-ai co­plesit īnca de pe-acum de aātea binefaceri ; vreau sa-ti mai cer o favoare, dar o fi oare cu putinta ?

- Despre ce e vorba ?

- De vreme ce se poate schimba o inima, trebuie sa se poata schimba si un chip. Nevasta-mea, cu care m-am īnsurat de mult, are un trup placut, dar nu e draguta la fata. As vrea sa mai recurg o data la sabia si la barda dumitale. Cespui de asta ?

- Fie ! raspunse Judecatorul rīzīnd. Lasa-ma un timp, si-am sa ma ocup de asta.

Putin timp dupa aceea, Lu se īntoarse, la miezul noptii, sa bata la usa literatului, care se scula īn graba sa-l primeasca ; la lumina unui opait, vazu ca prietenul sau tinea un obiect īnvelit īn plapuma tunicii, si se grabi cu īntrebarile :

- Ce mi-ai cerut era destul de greu de gasit, spuse Judeca­torul ; dar pīna la urma am descoperit un cap de femeie de-o mare frumusete, si-am venit sa-si satisfac dorinta.

Pachetul, īn care Ciu īsi arunca o privire, continea īntr-ade­var un cap patat de sīnge ; Judecatorul spuse ca trebuie numaidecīt sa intre īn odaile personale, fara sa-i simta nki cīine, nici zbu­ratoare ; literatul se temea c-o sa gaseasca īnchisa usa dinauntru, dar ea se deschise de la sine īndata ce Judecatorul o atinse cu mīna. Intrara īn camera de culcare, unde dormea nevasta lui Ciu, īntinsa pe-o parte. Judecatorul īi dadu prietenului sau sa tina capul taiat ; iar el scoase din cizma o lama alba, asemanatoare lamei unui pumnal, o aseza sub gītul celei care dormea, apasa cu putere, ca pentru a taia un pepene, si capul, taiat īndata, se ros­togoli pe perna. Lua atunci celalalt cap din mīinile lui Ciu, īl po­trivi pe gītul femeii, controla cu grija daca e corect asezat, si lipi cu putere cele doua parti una de cealalta ; apoi facu sa alu­nece perna ca sa vina īn scobitura umarului, si dupa ce-l sfatui pe literat sa īngroape capul nevestei īntr-un loc retras, pleca.

Cīnd se trezi, nevasta lui Ciu simti īn dreptul gītului o usoara amorteala, iar obrajii o mīncau de parca ar fi fost acoperita cu solzi ; scarpinīndu-se, descoperi pielite de sīnge īnchegat. Inspai-mīntata, tipa dupa slujnica pentru a-i cere apa sa se spele ; sluj­nica fu si ea īngrozita īn fata acelui chip īnsīngerat. Dupa ce doamna se spala, apa din lighean era toata rosie ; īnalta capul si

^r

Pu Sttn-lin

slujnica si, īnmarmurita, vazu o fata cu totul alta decīt cea pe care-o cunostea. Stapīna ei lua o oglinda, si fu si ea izbita de mirare si de spaima, fara a īntelege ce se īntīmplase. Puse sa fie chemat sotul ei, care se afla acasa si care alerga s-o cerceteze : sprīncene lungi se pierdeau īn suvitele de la tīmple, gropite se formau īn obraji la cel mai mic surīs ; ai fi zis ca e o Frumusete coborīta dintr-un tablou, li descheie gulerul : de jur īmprejurul gītului se putea vedea o dīra rosie, iar de o parte si de alta a acesteia pielea era de-o culoare cu totul deosebita.

Dar trebuie sa stim ce se īntīmplase cu putin timp īn urma : Cenzorul Imperial Wu avea o fiica de-o mare frumusete, care pierduse doi logodnici : de aceea la nouasprezece ani era īnca ne-martitata. A cincisprezecea zi a primei luni, ducīndu-se ea la Tem­plul celor Zece Regi ai Infernului, frecventat pe atunci de vizi­tatori de toata mīna, fu remarcata si admirata de-un tīlhar, care se informa īn taina unde locuieste ; profitīnd de īntuneric, patrunse la ea cu ajutorul unei scari, facu o gaura īn usa camerei, omorī servitoarea care veghea la piciorul patului si īncerca s-o siluiasca pe tīnara fata, care-i opuse o vie rezistenta, strigīnd dupa ajutor. Cuprins de turbare, o omosī si pe ea. Nevasta Cenzorului, auzind tot taraboiul, trimise o slujnica sa afle ce se īntīmpla ; aceasta fu īngrozita descoperind cele doua cadavre. Membrii familiei se sculara de īndata, corpul fetei fu asezat īn sala principala, cu capul sprijinit īn piept ; toata casa se jelea īn jurul ramasitelor pamīntesti, si vacarmul dura toata noaptea. Dimineata, cīnd ridi­cara valul funerar, trupul era la locul lui, capul īnsa disparuse. Slujitorii fura biciuiti pentru neglijenta lor, care īngaduise pro­babil unui cīine sa īnsface capul si sa-l manīnce. Cenzorul depuse o plīngere, iar Prefectul porunci ca ucigasul sa fie gasit īn cel mai scurt timp posibil ; trecura totusi trei luni fara sa se fi pus mīna pe vinovat.

īntre timp, zvonurile despre miraculoasa transfigurare a doam­nei Ciu ajunsera la urechile Cenzorului ; el trimise la literat pe-o slujnica batrīna, care, īnspaimīntata de asemanarea doamnei cu raposata ei stapīna, se īntoarse īndata sa-i spuna. īn fata trupului fiicei sale, ramas īn acelasi loc, era cuprins cīnd de mīhnire, cīnd de īndoiala, si nu reusea sa ia o hotarīre ; dar pentru ca-l banuia pe Ciu de-a fi pricinuit moartea fetei prin practici vrajitoresti, se duse la el ou scopul de a-i cere explicatii.

- īn timpul unui vis, īi spuse literatul, i s-a īntīmplat sotiei mele aceasta transformare a capului ; īn ce ma priveste, n-am

Patru povesti din Lcao ceai ce

īnteles niciodata treaba asta. Sa ma īnvinuiti ca am pricinuit moartea fiicei dumneavoastra ar fi o prea mare nedreptate !

Cenzorul nici gīnd sa se lase convins, si-i intenta un proces īn cursul caruia toti slujitorii lui Ciu, convocati pentru a fi supusi unui sever interogatoriu, facura cu totii aceeasi declaratie ca si stapīnul lor, īn asa fel ca Prefectul nu putu lamuri misterul, īntors acasa, literatul ceru sfatul Judecatorului Infernului, care-l linisti :

- Nu e nici o greutate ! O sa-l pun pe Cenzor īn legatura cu raposata.

si īn noaptea urmatoare tatal īsi vazu īn vis fiica :

- Am fost ucisa de Yang Ta-nien, originar din Su-ki, īi spuse ea. Literatul Ciu nu-i vinovat de-acest omor ; dar pentru ca nevasta-sa nu-i era pe plac, Lu, Judecatorul Infernului, a luat capul meu pentru a-l substitui celeilalte ; asadar, desi trupul meu e mort, capul continua sa traiasca. As vrea sa nu-i arati nici o dusmanie literatului.

Cīnd se trezi, povesti visul nevestei sale, care avusese si ea aceeasi viziune īn timpul somnului. īl vesti apoi pe Prefect, care deschise o ancheta : un anume Yang Ta-nien fu īnhatat, si, dupa ce fu torturat, īsi marturisi crima. Cenzorul īi facu atunci o vizita lui Ciu, si-i ceru sa-l lase sa stea de vorba cu nevasta-sa. Mai tīrziu īl lua de ginere si aseza capul femeii īn sicriul fiicei sale īn clipa īnmormīntarii.

Literatul se prezenta de trei ori la cpficursul imperial, si, refuzat de trei ori din cauza abaterilor dela regulament, renunta la cariera de mandarin.

Trecura treizeci de ani. īntr-o seara, Judecatorul veni sa-l anunte :

- Nu mai ai mult de trait.

- Cīt mai am ?

- Cinci zile.

- N-ai putea sa ma scapi ?

- E vorba de-un decret al Cerului ; nimeni n-ar putea sa-l īncalce, nici macar īn favoarea unui prieten. De altfel, pentru un om luminat, viata si moartea nu sīnt decīt unul si acelasi lucru. De ce viata ar aduce neaparat fericirea, iar moartea tristetea ?

Ciu, dīndu-i dreptate, puse īndata sa i se pregateasca ves­mintele si perdelele funerare, precum si sicriul cel dublu. Cīnd totul fu orīnduit, īsi puse costumul de gala si muri. A doua zi, īn timp ce nevasta-sa plīngea rezemata de sicriu, el intra īn camera

Pu Sun-lin

cu pasi agale, venind de afara. Pentru ca ea se arata īnfricosata, īi spuse :

- Desigur, sīnt o naluca, dar nu e nici o deosebire īntre starea mea de acum si cea de cīnd eram īn viata. Din cauza grijii pe care-o am pentru tine si pentru fiul meu orfan, nu ma pot hotarī sa ma īndepartez.

Tulburata, ea plīnse īn hohote la pieptul lui, īn timp ce el se īntrecea īn cele mai duioase īncurajari.

- Altadata, suspina ea, dupa cum se povesteste, existau spi­rite care-si redobīndeau trupul. De vreme ce ai puterea de-a te arata, de ce nu te īntorci la viata ?

Nu pot sa ma īmpotrivesc hotarīrii Cerului.

- Ce faci īn lumea de sub pamīnt ?

- La recomandarea Judecatorului Lu, conduc lucrarile de secretariat; mi-am īnceput īnca de pe-acum slujba, si n-am de ce sa ma plīng. si, fara s-o lase sa continue discutia, adauga : Am venit īnsotit de Judecator ; pregateste-ne arack si ceva de mīncare.

Dupa aceste cuvinte, pleca degraba.

Nevasta-sa facu ce-i ceruse ; auzea rasunānd īn odaie rise-tele bautorilor, respiratiile, lor gīfīitoare, glasurile lor puternice, ca pe vremea cīnd sotul ei traia. īi pīndea pe ascuns si, catre miezul noptii, spre marea ei disperare, īi vazu īndepartīndu-se. Pe urma, fantoma literatului se īntorcea la trei-patru zile o data. Uneori ramīnea noaptea īntreaga si reīnnoda cu nevasta-sa le­gaturile intime conjugale. Aranja dupa placul sau treburile casei. La fiecare vizita, īl saruta si-1 tinea strīns la piept pe fiul sau Wei, īn vīrsta de cinci ani. Cīnd copilul avu sapte sau opt ani, īl īnvata sa citeasca, la lumina lampii ; avea o inteligenta dintre cele mai vii, si la noua ani era īn stare sa redacteze o compo­zitie ; la cincisprezece ani intra la scoala din regiune ; nu-si dadea seama ca nu mai are tata. Apoi, vizitele literatului se rarira, nu mai veni decīt o data pe luna. īn sfīrsit, īntr-o seara, īi spuse nevestei :

- Azi īmi iau ramas bun pentru totdeauna.

- Unde te duci ?

- Slavitul īmparat m-a numit mare demnitar al Muntelui īnfloririi Supreme ; trebuie sa ma duc la postul acesta īndepartat. Va fi o sarcina grea, distanta e foarte mare, de aceea n-o sa mai pot veni.

Mama si fiul plīngeau agatīndu-se de el.

Patru povesti din Leao ceai ce y

- Nu plīngeti, le spuse el ; acum fiul nostru e mare, iar tu te bucuri de-o bunastare īndestulatoare. Exista macar o pe­reche care de-a lungul unui secol sa nu stie ce-i despartirea ? (si īntorcīndu-se catre adolescent, adauga :) Fii barbat; nu lasa īn paragina opera tatalui tau. Peste zece ani ne vom vedea pentru ultima oara.

Cu pas hotarīt, pleca pentru a nu se mai īntoarce.

Anii trecura. Fiul, la vīrsta de douazeci si cinci de ani, primi gradul de Doctor si fu promovat īn functia de Trimis Imperial ; din ordinul īmparatului, trebui sa se duca sa ofere jertfe pe Muntele Sfīnt de la Apus. Cum mergea el de-a lungul fetei nor­dice a masivului muntos, vazu deodata venind cu mare iuteala o trasura urmata de-o umbrela de pene si īnsotita de straji cu scu­turi uriase. Surprins, se uita curios sa vada personajul care cala­torea cu un asemenea alai, si-l recunoscu pe tatal sau. Coborī īndata de pe cal si īngenunche plīngīnd pe partea stīnga a dru­mului ; iar Ciu spuse sa opreasca trasura si striga :

- Te bucuri de-o reputatie excelenta : īti īndeplinesti bine datoriile functiei tale, nu mai īmi fac griji pentru tine !

si cum tīnarul ramīnea prosternat, Ciu dadu ordin vizitiului sa puna din nou atelajul īn miscare si s-o porneasca īn galop ; dar abia īnainta trasura cītiva pasi, ca se īntoarse, īsi desprinse sabia pe care-o purta la cingatoare, sī-l īnsarcina pe unul din oameni sa i-o īnmīneze fiului sau ; el īnsusi striga de la distanta : - Cine o poarta trebuie sa ajunga la cele mai mari onoruri !

Wei vru sa se repeada īn urma tatalui sau ; dar trasura, escorta si caii, luati parca de-un virtej, disparura īntr-o clipa. Mult timp ramase el cufundat īn durere si īn parere de rau ; apoi trase sabia afara din teaca : arma era lucrata cu cea mai mare finete ; pe lama era gravata, pe-o singura coloana, urmatoarea inscriptie :

"Curajul sa-ti fie mare, iar mintea scrupuloasa ; inteligenta mladioasa si purtarea ferma."

Dupa aceea, Wei ajunse īn functia de ministru de razboi. El avu cinci fii, Cien, Tien, Mi, Huen si sen. īntr-o noapte, īl vazu īn vis pe taica-sau, care-i spuse :

- Lui Huen se cuvine sa-i dai sabia. . ■

īi urma sfatul si, mai tīrziu, Huen, ridicat la rangul de Cenzor Suprem, avea sa-si faca o stralucita faima īn adminis­tratia afacerilor publice.

Pu Sun-lin

Observatia Cronicarului: Ce utopist absurd omul care īncearca sa scurteze picioarele cocostīrcului si sa le lungeasca pe cele ale ratei ! Dar ce mestesugar minunat cel care nascoci altoirea flo­rilor si a pomilor ! Ce sa spui, cu atīt mai mult, de cel care fu īn stare sa mīnuiasca bisturiul prin maruntaie si cutitul pe gīt ? E cazul sa-i aplicam Judecatorului Lu dictonul : "Brīnza buna īn burduf de cīine". Epoca Min nu e foarte īndepartata : Jude­catorul o mai fi existīnd oare si-acum ? Daca divina-i prezenta continua sa se manifeste, as accepta, din toata inima, sa-i slu­jesc ca rīndas la cai.

LOTUS A TREIA

Ton Siang-jo, originar din Hu-ciu, era un literat. īntr-o zi de toamna, strabatīnd cu ochii un cīmp de cereale, vazu tulpi­nile unduindu-se acolo unde rasadurile erau cel mai dese. Curios sa vada ce este, traversa cīmpul si dadu peste o pereche īn toiul zbenguirilor amoroase ; nu se putu abtine sa nu rīda si se pregatea sa se rasuceasca pe calcīie, cīnd barbatul se scula, īncurcat, īsi īncheie cingatoarea sl se īndeparta cu iuteala. Femeia se scula si ea. Literatul o privi sorbind-o din ochi : era frumoasa si īi placea. O dori, dar, neīndraznind sa-si satisfaca brutal pasiunea, se multumi sa se apropie schitīnd un gest de mīngīiere.

- Zbenguelile astea īn plin cīmp au asadar atīta farmec ? īntreba el.

Ea zīmbi īn chip de raspuns.

El īi ridica rochia ; pielea femeii era dulce la pipait ; o mīngīie pe tot corpul.

- Ce prostanac ! spuse ea rīzīnd. Daca ai pofta de ceva, ce mai astepti ! Ce rost are sa ma mīngīi atīt de nebuneste ?

El o īntreba cum o cheama.

- Dupa ce facem dragoste, spuse ea, ne ducem, sub briza de primavara, tu la rasarit, eu la apus. Nu-ti da osteneala sa-mi pui toate īntrebarile astea ! Te pomenesti ca ai de gīnd sa-mi pastrezi amintirea, si sa pui (sa se īnalte un portic īn cinstea vir­tutii mele ?

■-■ A-ti face asternut īn plina cīmpie, spuse el, din iarba umeda de roua, e obiceiul ciobanilor si al porcarilor ; dar mie nu-mi sta īn obisnuinta. Tu, care esti atīt de frumoasa, ar tre-

Patru povesti din Leao ceai ce y

bui sa-ti pretuiesti mai imult faptura, chiar īn cazul unei īntīlniri de dragoste. Cum poti sa te īnjosesti astfel ?

Fiindca ea se declara pe de-a-ntregul de parerea lui, el adauga ca, de vreme ce locuinta lui nu era asa de departe, o pofteste sa vina la el pentru cīteva clipe.

- Sīnt plecata de mult, raspunse ea, si ma tem ca, daca mai īntīrzii, am sa trezesc banuielile ,'alor mei ; dar voi veni la tine cīnd se va lasa noaptea.

Ea ceru toate informatiile īn legatura cu casa literatului, apoi se īndeparta luīnd-o la fuga pe-un drum lateral.

īnainte de miezul noptii, ea sosi la īntīlnire, si amīndoi se daruira, īntr-o armonie perfecta, jocurilor voluptatii celei mai rafinate ; drept care, se scursera zile si luni fara ca nimeni sa banuiasca legatura lor.

Dar se īntīmpla ca un bonz, venit din India, sa faca un scurt popas la manastirea din sat ; la vederea literatului, exclama plin de neliniste :

- Esti īmpresurat de efluvii malefice ! Pe cine oare ai īntīlnit ?

Literatul tagadui, tspunīnd ca n-a īntīlnit pe nimeni ; dar, putin dupa aceea, o boala neasteptata se abatu asupra lui. īn fiecare seara primea vizita femeii, care-i aducea fructe frumoase sl-1 coplesea cu cele mai latente īngrijiri, cum ar fi facut pentru barbatul ei cea mai tandra dintre sotii ; dar cum se urca īn pat, īl silea s-o īmbratiseze. Bolnavul se supunea fara nici un chef, si īncepea sa se īntrebe daca avea īntr-adevar de-a face cu o faptura omeneasca. Negasind nici o posibilitate sa-si recapete li­bertatea, īntr-o zi īi spuse :

- Acum cītva timp, un bonz mi-a dezvaluit ca fusesem vrajit de-un duh rau si aproape imediat am cazut la pat ; avea asadar dreptate ! Mīine am sa-l poftesc sa vina, ca sa-i cer for­mulele magice de exorcism.

Ea pali de spaima, iar literatului i se īntarira banuielile.

A doua zi, īl īnstiinta pe bonz, care īl lamuri ca femeia era o Vulpe, cu siretlicuri īnca nu atīt de periculoase, prin urmare usor de capturat, si scrise doua formule magice pe care i le dadu slugii literatului cu urmatoarele recomandari :

- Cīnd te īntorci acasa, asaza īn (fata patului īn care sta Holnavul un chiup curat; līnga deschizatura lipeste o formula magica, si cīnd Vulpea va fi disparut īn chiup, acopera gaura cu

Pu Sun-lin

un vas pe care vei lipi cealalta formula ; nu vei avea altceva de facut decīt is-o fierbi īntr-un ceaun, si ea va muri.

Dupa ce s-a īntors acasa, servitorul executa punct cu punct tot ce i se poruncise.

Noaptea era foarte īnaintata cīnd femeia sosi la literat. Dupa ce scoase din mīneca portocale aurii, ea se apropie de pat sa se intereseze de starea bolnavului, cīnd deodata, cu un suierat» fu absorbita īn chiup ; servitorul, sarind din ascunzatoarea sa, aco­peri deschizatura cu un vas pe care lipi cea de-a doua formula magica ; si se pregatea s-o puna pe Vulpe la fiert, cīnd, la ve­derea portocalelor aurii raspīndite pe jos, stapīnul sau, īnduiosat de amintirea vechii dragoste, īi porunci .s-o elibereze pe prizo­niera. Dupa ce-au fost scoase formula magica si vasul care servea de capac, ea iesi descumpanita din chiup si īngeniunche īn fata literatului, spunīnd :

- Cīnd eram gata sa gasesc Calea, n-a lipsit mult sa ma transform īn pulbere ! Esti un om milos si jur ca am sa ma arat recunoscatoare.

Cu aceste cuvinte, pleca.

Dupa numai cīteva zile, starea literatului se īnrautati īn-tr-atīt īncīt servitorul sau se duse la tīrg sa cumpere un cosciug. Pe drum īntīlni o femeie care-l īntreba :

- Nu esti dumneata administratorul literatului Tong ? El īncuviinta, si atunci ea continua :

- Stapīnul dumitale e varul meu ; am aflat ca e grav bolnav si voiam sa-i fac o vizita, dar nu pot sa ma duc la el. Uite aici un saculet care are īnauntru un leac tamaduitor, fii atīt de bun si da-i-l din partea mea.

Servitorul lua saculetul si se īntoarse la stapīnul sau. Acesta se gīndi ca avea o multime de veri, dar nici o verisoara, si pre­supuse ca e vorba de-un dar din partea Vulpii ; īnghiti leacul si se vindeca imediat ; dupa vreo zece zile de convalescenta era complet restabilit si, cu inima plina de recunostinta, ruga Cerul sa-i īngaduie s-o mai vada o data ,pe cea care-l salvase.

si iata ca īntr-o noapte, pe cīnd bea arack de unul singur si cu usa īncuiata, auzi pe cineva ciocanind cu degetul iīn fe­reastra. Deschise usa ca sa se uite afara ; era Vulpea. Cuprins de bucurie, īi lua amīndoua mīinile, neprecupetindu-si multumi­rile, si-o pofti sa intre sa bea cu el cīteva cupe.

- De cīnd am plecat de la tine, spuse ea, m-am chinuit nestiind cum sa-ti multumesc pentru tot binele pe care mi l-ai

Patru povesti din Lcao ceai ce y

facut; daca īti fac rost ;de-o sotie frumoasa, va fi de ajuns sa-ti dovedeasca recunostinta mea ?

El o īntreba pe cine avea īn vedere.

- Asta nu trebuie sa stii, raspunse ea. Mīine, īntre sapte si noua idimineata, du-te la Lacul din Sud. Daca īntīlnesti o cu­legatoare de corniole īmbracata cu o pelerina de matase lu­cioasa, īmpinge-ti repede barca īnaintea ei. īn cazul īn care īi pierzi urma, priveste pe (marginea digului ; vei gasi o floare de lotus cu tulpina scurta, ascunsa sub frunze ; culege-o, īntoarce-te acasa, si dupa ce ved fi ars tulpina la flacara unei candele, vei dobīndi o sotie frumoasa si o viata lunga.

Literatul, care-i ascultase sfaturile cu cea mai mare atentie, vru, cīnd ea īsi lua ramas bun, s-o mai retina, dar ea refuza :

- Dupa ultima īncercare prin care am trecut, am avut brusc revelatia Adevaratei Cai. La ce bun sa-mi atrag dusmanii daruindu-ma placerilor trupesti ?

Dupa care se retrase cu o mina severa.

Urmīnd recomandarile primite, literatul se duse la Lacul din Sud, unde zari o multime de fete dragute printre lotusii īn­floriti ; una din ele cu cocul lasat pīna la urechi, cu pelerina de matase lucioasa, se deosebea prin minunata ei frumusete ; vīsli mai repede ca sa se apropie de ea, dar deodata n-o mai vazu. Cauta pe sub frunze si pīna la urma descoperi o floare rosie a carei tulpina inu era mai lunga de-un stīnjen ; o culese, o aduse cu el acasa, o puse pe masa, aprinse o candela, si apropie tulpina de flacara. īntoarse capul : si iata ica o fata īncīntatoare se afla īn fata lui. Cuprins de-o bucurie amestecata cu spaima, īi facu nenumarate plecaciuni, dar ea ispuse :

- Literat prost ce esti, isīnt o Vulpe malefica, si-o sa te nenorocesc !

Pentru ca refuza sa se lase convins, ea īntreba : -r Cine ti-a dat asemenea sfaturi ?

- Sīnt īn stare sa te aflu si singur, striga el ; n-am nevoie de sfaturile nimanui !

O prinse le brat, dar ea īi scapa si cazu jos, metamorfo­zata īntr-o stīnca ciudata, īnalta de-un stīnjen, cu curbe delicate ; o puse pe masa, arse tamīie si se prosterna īn fata ei. Cīnd veni noaptea, īnchise usa si toate iesirile de teama «sa nu-i fuga. īn zori, cīnd o privi, nu mai era o stīnca, ci o pelerina de voal care raspīndea un parfum suav ; o desfacu si descoperi urmele lasate

Pu Sun-lin

de carnea unsuroasa, de gītul si pieptul frumoasei. O ascunse īn patul sau si se culca din nou, strīngīnd-o īn brate. Seara se scula sa aprinda lampa, si cīnd se īntoarse spre culcus, frumoasa cu cocul jos era acolo īntinsa, cu capul pe perna ; fu nebun de fericire, dar pentru ca īnca se mai temea Ktt nu cumva sa dis­para printr-o noua metamorfoza, o ruga cu lacrimi īn ochi, īna­inte de-a se apropia de ea. i

- Nenorocita soarta ! spuse ea rīzīnd. Cine oare, prin tran­canelile sale nesabuite, m-a facut sa ma chinuie de moarte acest om usuratic ?

Nu-l mai respinse ; dar īn timpul īmpreunarii lor, ea paru cīt pe-aci sa-si dea ultima suflare, si ceru īndurare īn unai multe rīnduri ; pentru ca el refuza sa se īndeparteze, ea īl ameninta :

- Daca te īncapatīnezi, o sa ma transform !

īl apuca o frica atīt de mare īncīt o lasa sa se odihneasca. Din ziua aceea se iubira īn cea mai desavīrsita armonie, īn timp ce aurul si vesmintele de matase, venite nu se stie de unde, umpleau cuferele si dulapurile.

īn lume tīnara femeie nu vorbea de loc, ca si cum ea īn­sasi n-ar fi avut destula īncredere īn ea, si literatul se ferea sa-i dezvaluie originea misterioasa. Era īnsarcinata cam de vreo opt luni, cīnd, simtind ca vine ziua usurarii, intra īn camera so­tului ei, īl sfatui sa īnchida cif grija usa si sa nu lase pe nimeni sa intre, apuca o lama si-si taie pīntecul dedesubtul buricului pentru a aduce pe lume un fiu ; apoi īi ceru literatului sa taie fīsii de matase ca s-o panseze, si, īnca de-a doua zi, rana era cicatrizata.

Se scursera sase sau sapte ani. īntr-o zi ea spuse : . . .

- Acum, dupa ce mi-am achitat datoriile facute īntr-o existenta precedenta, o sa-mi iau ramas bun de la tine.

-■ Cīnd ai venit la mine pentru prima data, spuse el plīn-gīnd, eram īntr-o mizerie de nesuportat ; datorita tie am dobīndit bunastarea de acum. Ce cruzime te īmpinge sa vorbesti de ple­care ? N-ai nici parinti, nici familie, si mai tīrziu fiul nostru nu-si va cunoaste mama. Iata īnca o nenorocire ! .

Se lasa si ea cuprinsa de emotie.

- Orice legatura, suspina ea, trebuie pīna la urma sa duca la despartire, iata un principiu pe care nimeni nu-l poate schimba. Fizionomia fiului nostru prevesteste un destin fericit ; cīt despre tine, ai sa traiesti pīna la o suta de ani; ce-ti mai trebuie īn

Patru povesti din Leao ceai ce y

plus ? Fac parte din familia Ho ¹ ; daca gasesti de cuviinta sa-mi pastrezi dragostea ta, viu din cīnd an cīnd linga tine, vesmintele mele de odinioara chemīndu-ma pe nume "Lotus a treia", si... ai sa vezi.

Spunīnd acestea, se smulse din stfīnsoarea lui, adaugind :

- Plec !

O privi īnmarmurit ; ea se ridica deasupra capului sau ; el sari s-o prinda, dar nu reusi sa apuce decīt un ipapuc, care, cazīnd pe pamīnt, se transforma īntr-o rīndunica de piatra, mai rosie decīt cinabrul si transparenta precum cristalul. O lua de jos ca s-o aseze ca pe-un lucru de pret, apoi gasi, pe fundul unui cufar, pelerina de matase pe care-o purta ea cīnd venise la el pentru prima data. De atunci, cīnd era napadit de melancolia amintirilor, strīngea la piept pelerina, strigīnd-o : "Lotus a treia !", si-o vedea ivindu-se īmbietoare, vesela, ea atunci cīnd traiau īm­preuna, dar fara sa rosteasca vreun cuvīnt.

Remarca unui prieten :

Floarea n-are nevoie sa īnceapa a vorbi, Tacuta stīnca totusi placuta-i cea dintii.

Aceste doua frumoase versuri de Lu Fang-wong² sīnt parca anume facute pentru aceasta povestire.

Traducere de DUMITRU ŢEPENEAG

Omonimul ideogramei Lotus.

Poet (1125-1210).