Pu Sun-Lin - Patru povesti din Leao Ceai Cey

PU SUN-LIN

PATRU POVEsTI DIN LEAO CEAI CE Y

Traducere de DUMITRU ŢEPENEAG

Aceste patru povesti fac parte din Leao ceai ce y (Miraculoa­sele povestiri din Muzeul trecator), cea mai buna opera, chineza de fictiune fantastica.

Editia curenta a acestei culegeri, în opt volume (adica saispre­zece kiruan) contine 431 de povesti. Manuscrisul, care a fost re­gasit în 1948 la un taran din Si-fong, în Manciuria, si reprodus fotografic în 1955 la Pekin, nu contine decît 237 de povesti, dar 28 dintre ele nu figureaza în editia curenta.

Toate aceste povesti, nu sînt numai opera personala a lui Pu Sun-lin, care de altminteri explica clar în prefata sa cum si-a luat materialul din traditia nationala si din legendele populare:

"Eu n-am talentul lui Kan Pao ¹, dar îmi place sa ma dedic «cautarii zeilor»; si împartasesc gustul lui Su Tong-poⁱ cînd e vorba sa trag cu urechea la povestile cu strigoi. Ori de cite ori aud una, imediat o însemn. Astfel s-a alcatuit treptat-treptat cule­gerea de fata. Pe de alta parte, prietenii îmi trimit, din cele patru colturi ale imperiului, povesti pe care le strîng laolalta din pricina patimei pe care-o am pentru ele, si colectia mea creste o data cu timpul."

Originea folclorica a acestor povesti nu scade cu nimic ori­ginalitatea compozitiei. Pu Sun-lin se deosebeste de emulii sai prin vigoarea stilului, patetismul intrigii si savanta dozare a feericului si realului.

Scriitor din vremea (In cautarea zeilor).

Poet (1037-1101).

dinastiei Tin (265-316), autorul lucrarii Sen cen

Pu Sun-lin

FANTOMA MUsCATĂ

Iata istoria pe care mi-a povestit-o Cen Lin-ceng : un batrîr* dintre prietenii sai îsi facea siesta într-o zi de vara, cînd zari în nedeslusirea toropelii aceleia o femeie care, dînd la o parte portita, se strecura în casa îmbracata în vesminte de doliu : tichie alba, tunica cu pieptar de cînepa, fusta la fel. Se îndrepta spre camera din dos si batrînul crezu mai întîi ca era o vecina care venea în vizita ; apoi chibzui : "Cum ar îndrazni sa intre în casa altuia îmbracata asa ? *"

în timp ce statu el asa nedumerit, femeia se întoarse si intra în camera. O cerceta cu atentie : era cam de vreo treizeci de ani ,- culoarea palida a chipului buhait, privirea întunecata, îi dadeau o înfatisare înspaimîntatoare. Se ducea si venea prin camera, fara sa aiba aerul ca vrea sa se retraga, ba chiar se apropia de pat. El se prefacu ca doarme, ca sa-i observe mai bine gesturile si mis- I carile ; curînd, ridicîndu-si fusta, sari în pat si se aseza pe burta batrînului ; lui i se parea ca atîrna trei mii de livre. îsi pastra toata luciditatea, dar cînd vru sa ridice imîna, era parca prinsa în lanturi ; cînd vru sa miste piciorul, piciorul parca-i era para- lizat. Cuprins de frica, încerca sa strige, dar, vai! nu mai era stapîn pe glasul sau. între timp, femeia începu sa-l adulmece pe j fata, pe obraji, pe nas, pe sprîncene, pe frunte. Pe toata fata îi* simtea botul a carui suflare înghetata îl patrundea pîna la os. în spaima sa, nascoci un siretlic : cînd i-ar ajunge la barbie, sa I încerce s-o muste. Putin timp dupa aceea, ea se apleca într-adevar sa adulmece barbia batrînului, si el o musca din toate puterile, asa încît dintii îi patrunsera pîna în carne. De durere, ea se arunca jos din pat, zbatîndu-se si scotînd vaiete, în timp ce el strîngea si mai zdravan falcile, iar sîngele curgea siroaie pe sub barbie, inundînd perna. în toiul acestei lupte crîncene auzi în curte glasul sotiei sale.

-■ O fantoma ! striga el îndata.

Dar abia desclestase dintii, ca monstrul si fugi, ca o suflare.

Nevasta batrînului se repezi la capatîiul sotului sau ; nu vazuse nimic si-si batu joc de iluzia pricinuita, pretindea ea, de-un simplu cosmar ; dar el îi povesti ciudata scena care se desfasurase mai adineauri si-i arata, drept dovada, pata de sînge : ai fi zis ca e apa scursa printr-o crapatura a acoperisului pe perna si pe

Regulile de buna-cuviinta interziceau vizitele în costum de doliu.

Patru povesti din Leao ceai ce y

rogojina. îsi apropie fata si respira o duhoare de putreziciune ; fu cuprins de varsaturi si, timp de mai multe zile, avu gura spur­cata de-o duhoare scîrboasa.

PIELEA VOPSITĂ

în timpul unei plimbari de dimineata, tînarul literat Wang, originar din Tai-iuan, întîlni o femeie care abia mergea, purtînd o boccea ; se apropie în graba, vazu ca-i tînara si frumoasa si se îndragosti imediat de ea. O întreba de ce mergea singura, neînso­tita, acum cînd ziua se îngîna cu noaptea.

- La ce bun sa-mi pui astfel de întrebari ? îi spuse ea. Tot n-ai putea sa ma scapi de necazurile pe care 232n1324c le am.

- Ce necazuri ai ? mai întreba el. Daca as putea sa-ti fiu de ajutor, n-am sa ma dau în laturi.

Ea îi explica pe-un ton îndurerat :

- Parintii mei, împinsi de dorinta de cîstig, m-au vîndut într-o casa bogata cu usa de purpura ; sotia principala, în gelozia ei, ma copleseste de injurii si lovituri de dimineata pîna seara ; nu mai pot îndura purtarea ei plina de rautate si m-am hotarît sa fug.

- si unde te duci ?

-. Poate avea o fugara un plan bine stabilit ?

- Umila mea locuinta e aproape de aici, si te rog sa bine-voiesti sa mergi acolo.

Tînara femeie îl urma bucuroasa, iar el, dupa ce se împova­rase cu bagajul ei, îi arata drumul. Cînd ajunsera, ea se mira ca gaseste casa goala :

- Cum se face, întreba ea, ca nu e nimeni la dumneata ?

- Pentru ca aici sîntem în pavilionul care-mi slujeste de camera de lucru.

- Atunci e perfect! striga ea. Dar daca ti-e mila de mine în asa masura încît îmi oferi ospitalitatea, trebuie ca asta sa ramîna un secret pe care sa nu-l încredintezi nimanui.

El consimti la tot, apoi se vîrî în pat cu ea. Dupa care, o ascunse într-o camera retrasa, si mai multe zile se scursera fara a banui cineva prezenta frumoasei.

Literatul vorbise vag despre aceasta întîmplare sotiei sale, care închipuindu-si ca e vorba de-o slujnica sau de vreo favorita de neam mare, îl sfatuise s-o trimita înapoi pe fugara ; dar el

Pu Sun-lin

nici vorba sa-i asculte parerea. si într-o zi, cînd se dusese întîm-plator în piata, se întîlni cu un preot al lui Tao care, cercetîndu-l cu spaima, îl întreba daca nu e amestecat în cine stie ce aventura.

- Cum îndraznesti sa tagaduiesti, striga el în fata proteste­lor tînarului, cînd esti înconjurat de emanatii malefice ?

Literatul protesta si mai abitir, iar calugarul se îndeparta dupa ce-i strigase :

- Ce nebunie ! Pe lumea asta un om are sa piara de pe urma orbirii sale !

Izbit de aceste cuvinte, Wang avu cîteva banuieli în legatura cu femeia, dar îsi muta imediat gîndul : "Nu încape îndoiala ca e draguta si tînara ; n-ar avea cum sa fie un duh raufacator". Putin dupa aceea vru sa se duca la pavilion ; poarta de la curte era închisa pe dinauntru, asa ca nu putu intra. Asta-i trezi banuiala. Sari printr-o spartura a zidului împrejmuitor si gasi usa cladirii de asemeni închisa. Se apropie de fereastra, mergînd în vîrful picioarelor, ca sa arunce o privire înauntru, si acolo zari un demon hîd, verde la chip ca smaraldul, cu dinti lungi de fe­rastrau, ocupat sa deseneze, cu o pensula muiata în vopsea, pe-o piele de om întinsa pe divan. Cînd îsi termina treaba, monstrul azvîrli pensula, ridica pielea, o scutura ca pe-un vesmînt, se acoperi cu ea, si-si relua înfatisarea de femeie tînara, în timp ce literatul, îngrozit la culme, se retragea fara zgomot în patru labe. Se puse imediat sa-l caute pe preotul taoist, dar la început nu reusi sa afle ce s-a întîmplat cu el; totusi, se zbatu atîta ca pîna la urma îl descoperi undeva la tara pe cel de care avea nevoie ; se arunca în genunchi dinaintea lui, implorîndu-i ajutorul :

■- Am sa te scap, fagadui preotul ; dar demonul e si el de plîns : tocmai gasise pe cineva care avea sa-i ia locul ; nu pot sa fiu atît de crud si sa-l lipsesc de viata.

îi înmîna atunci tînarului o aparatoare de muste, recoman-dîndu-i s-o atîrne la usa camerei de culcare si, înainte de-a pleca, îi dadu întîlnire la Templul împaratului Albastru.

întors acasa, Wang, care nu mai îndraznea sa intre în camera sa de lucru, se duse sa se culce într-o camera dinauntrul casei, si nu uita sa agate aparatoarea de muste deasupra usii. Abia tre­cuse prima jumatate a noptii, ca se si auzi afara un scrîsnet ; sotul nu se încumeta sa se uite, ci o trimise pe nevasta-sa sa arunce o privire ; ea vazu monstrul care statea în prag, scrîsnind din dinti. Trecu cîtva timp si demonul se departa, pentru ca peste o clipa sa se întoarca strigînd :

Patru povesti din Leao ceai ce y

- Preotul lui Tao încearca sa ma traga pe sfoara ! Dar n-am sa dau înapoi ceea ce am si obtinut!

însfaca aparatoarea de muste, o rupse, forta usa, se repezi în odaie drept spre patul unde era întins literatul, îi sfîsie pieptul, îi smulse inima si disparu. La strigatele sotiei, intra o slujnica, .tinînd o lampa aprinsa : stapînul ei era mort ; cadavrul zacea, patat de sînge. Vaduva, înspaimîntata, plîngea cu suspine fara sa îndrazneasca sa spuna o vorba. A doua zi, îl trimise pe cum­natul sau sa-i dea de stire preotului taoist, care striga cuprins de

mînie :

- Mi-era mila de acest demon, si uite cum a îndraznit sa se

poarte !

Fara sa zaboveasca, îl însoti pe mesager la casa mortului, de unde monstrul disparuse. Calugarul înalta capul pentru a privi

în toate directiile.

- Din fericire, n-a putut sa fuga prea departe, spuse el. Apoi întreba : Cine locuieste în curtea dinspre miazazi ?

- Eu ! raspunse fratele literatului.

- Demonul s-a refugiat la dumneata.

Tînarul se mira, fara sa dea crezare acestor cuvinte.

- N-ai primit vizita unei persoane necunoscute ? îl mai

întreba preotul.

- Eram la Templul împaratului Albastru, n-am cunostinta

de nimic. Ma duc sa aflu.

O clipa mai tîrziu era înapoi :

- E adevarat, spuse el. în dimineata asta a venit o batrîna sa ceara de lucru la noi, nevasta-mea a angajat-o ; se afla în casa.

- E chiar cea pe care-o cautam ! striga preotul. Ducîndu-se la fratele mortului, începu sa strige cît îl tinea

gura, în mijlocul curtii, agitînd amenintator sabia sa de lemn :

- Monstru nelegiuit! da-mi înapoi aparatoarea de muste ! Batrîna, care statea înauntrul locuintei, pali de frica si iesi

ca sa încerce sa fuga, urmarita de calugarul care-o busea cu lovi­turi. Pîna la urma se prabusi, lepada pe neasteptate pielea ome­neasca si se transforma într-un demon îngrozitor, care se rosto­golea pe pamînt grohaind ca o scroafa. Preotul îi taie capul, dintr-o singura lovitura a sabiei sale de lemn ; cadavrul se preschimba atunci într-un nor gros de fum ale carui încolacituri se învîrte-jeau pe pamînt; preotul scoase îndata din desaga lui o tigva pe care-o destupa si o aseza în mijlocul norului : se auzi un suier, ca atunci cînd tragi aer pe gura si, cît ai clipi din ochi, fumul

Pu Sun-lin

disparu. în timp ce calugarul astupa si aseza la loc tigva, cei de fata cercetau pielea de om pe care-o lepadase monstrul : sprîn-cene, ochi, mîini, picioare, nimic nu-i lipsea. Preotul o înfasura, fîsîind ca pînza unui tablou pe care-o îndoi, ca s-o îngramadeasca în desaga sa, si paru ca vrea sa se retraga, dar vaduva literatului, în genunchi, îl retinu pe prag, plîngînd si rugîndu-l sa-i învie sotul. Desi el îsi declara incompetenta (n-avea o asemenea putere !), ea ramase prosternata dinaintea lui, aratînd o durere din ce în ce mai puternica ; dupa ce chibzui îndelung, el, în cele din urma, îi spuse :

- stiinta mea e prea slaba, într-adevar, n-as putea sa redau viata unui mort, dar am sa-ti spun un om care poate ca ar putea ; daca te duci la el, vei obtine neaparat ceea ce doresti.

si cum ea întreba de cine era vorba :

- Vei gasi, spuse el, în piata, un nebun care-si petrece viata tavalindu-se prin noroi si prin balega. Du-te si cazi în genunchi în fata lui, si roaga-te mult de el. Daca se întîmpla sa te insulte, nu te arata mîniata din pricina asta.

Fratele mortului, care-l cunostea, o conduse pe cumnata-sa spre locul acela din piata ; acolo, într-adevar, se gasea cersetorul ocupat sa cînte tot felul de cîntece smintite prin mijlocul drumu­lui ; de nas îi spînzura o candela lunga de trei picioare, iar corpul îi era acoperit de-un jeg gros, atît de respingator încît nimeni nu îndraznea sa se apropie : vaduva totusi înainta catre el, tîrîndu-se în genunchi.

- Chiar atît de mult ma iubesti, frumoaso ? spuse cersetorul. Cînd ea îi arata pricina pentru care venise, el izbucni în rîs

- Orisice barbat ti-ar putea sluji drept sot ! De ce vrei sa înviezi pe cel care nu mai e ?

Ea îsi dubla rugamintile.

- Ce curios ! spuse el. Un om moare, si tu vii sa ma rogi l Ce sînt eu, Regele Iadului ?

si, cuprins de furie, o lovi cu bastonul ; ea primi lovitura înabusindu-si durerea. între timp, oamenii din piata se strîngeau treptat-treptat în jurul lor, formînd parca un zid. Cersetorul în­cepu atunci sa scuipe în causul palmelor sale albus amestecat cu saliva.

- înghite ! porunci el vaduvei.

Rosie la fata, scîrbita peste masura, ea îsi aminti de sfaturile preotului, si, cu un urias efort de vointa, înghiti ce i se dadea ; simti cum lucrul acela îi trecea prin gît, aspru ca un ghemotoc de

Patru povesti din Lcao ceai ce y

matase, coboara cu chiu cu vai si i se opreste anevoie în mijlocul pieptului ; cersetorul rînjea :

- Cît trebuie sa ma iubesti, frumoaso !

Dupa care, se ridica si pleca fara sa se mai sinchiseasca de ea. Ea îl urma ; vazîndu-l ca intra într-un templu, intra si ea în urma lui, dar el disparuse ; degeaba scotoci toata cladirea de sus si pîna jos, nu putu sa-i dea de urma. Se întoarse acasa, coplesita de rusine si de remuscari : plîngea din cauza sfîrsitului crud pe care l-a avut sotul ei si o durea si ca a patit rusinea înghitind scuipatul cersetorului ; se jeluia amarîta, leganîndu-si corpul în­colo si încoace, si nu mai dorea altceva decît sa moara. Cînd vru sa spele sîngele si sa îmbrace cadavrul sotului ei, servitorii stateau si o priveau si nu îndrazneau sa se apropie ; ea lua corpul în bra­tele sale, puse maruntaiele la loc si, în timp ce facea treaba asta în vederea îngropaciunii, bocea de-ti frîngea inima. Deodata, i se facu greata si simti ca ceea ce i se oprise în piept urca iarasi si-i tîsni afara din gura ca sa cada, înainte ca ea sa aiba timp sa se dea mai la o parte, în pieptul deschis al cadavrului. Cînd îndrazni sa arunce o privire înfricosata, vazu o inima omeneasca zvîcnind înlauntrul corpului lipsit de viata, de unde se ridicau aburi calzi, în culmea mirarii, închise buzele ranii, strîngînd din toate puterile, cu amîndoua mîinile ; cum slabea strînsoarea, o tîsnitura de aburi scapa din deschizatura, ca un fum. Taie cît putu de repede fîsii dintr-o stofa de matase, înfasura cu ele corpul, îi facu masaj ; putin cîte putin, acesta se încalzea. îl înveli în paturi, si cînd la miezul noptii le ridica sa se uite, vazu ca începe sa respire ; în zori îsi revenise cu totul la viata. încerca, spunea el, niste sen­zatii nedeslusite ca dupa un vis, si simtea o usoara durere în partea inimii. Femeia cerceta rana pe care o închidea acum o cicatrice de grosimea unui gologan. Putin dupa aceea, literatul era complet restabilit.

Observatia Cronicarului: Cît de prost poate fi omul încît sa ia drept o Frumusete a pamîntuhii creatura care-i vadit ca nu e altceva decît un demon. Cît de ratacita trebuie sa-i fie mintea ca sa socoteasca drept minciuna sfatul a carui cinste e vadita ! Hotaririle Cerului sînt totdeauna drepte, dar omul, prost si rata­cit, nu e în stare sa le înteleaga. E de plîns !

Pu Sun-lin

LA JUDECĂTORUL INFERNULUI

Ciu Eul-tan, originar din Lin-yang, era poreclit si Siaoming. Avea un suflet vitea2, dar o minte marginita si, cu toata ardoarea pe care-o avea la învatatura, nu reusise sa-si faca un nume. în­tr-o zi, în timpul unui chef al unui cerc literar, ca sa glumeasca» unul din tovarasii sai îi azvîrli o provocare :

- Te bucuri de faima de-a nu avea frica de nimic. Uite, daca ai curaj sa te duci în plina noapte la Templul celor Zece Regi ai Infernului, si sa aduci în cîrca de acolo statuia Judecato­rului care se afla în galeria din stînga, îti vom plati un adevarat ospat !

Templul celor Zece Regi ai Infernului din Lin-yang cuprindea idoli si zei si demoni, sculptati în lemn, si atît de bine lucrati încît pareau vii. în galeria dinspre rasarit, se afla un Judecator al Infernului al carui chip verde si barba rosie exprimau o neobis­nuita ferocitate ; se spunea ca, în timpul noptii, zgomotul intero­gatoriilor rasuna din plin în galeriile de la rasarit si de la apus. Orice vizitator al templului îsi simtea parul zburlindu-i-se de groaza : asadar intentionat prietenii lui Ciu îi propusesera aceasta încercare ; dar tînarul se ridica rîzînd si se îndeparta fara sovaiala. Putin dupa aceea, îl auzira afara strigînd cît îl tinea gura :

- Iata-l pe mosneagul cel barbos ! L-am invitat din partea voastra !

Toti se ridicara de pe scaune cînd intra el carîndu-l pe Jude­cator în spinare ; îl aseza în mijlocul mesei si-d oferi trei cupe de arack. în fata acestui spectacol, mesenii fura cuprinsi de-un tre­mur de spaima, si, stingheriti, îi cerura lui Ciu sa-l diica pe Judecator înapoi la Templu ; el începu sa stropeasca pe jos cu arack, rostind aceasta rugaminte :

- Sînt un om simplu ; nu cunosc bunele maniere ale litera­tilor ; dar Venerabilul Mosneag sa nu mi-o ia în nume de rau. Locuinta mea nu e departe de aici, si daca Venerabilul Mosneag are chef sa bea un pahar, sa nu sovaie sa vina la mine !

Dupa care iesi, cu statuia în spinare.

A doua zi, colegii lui îl invitara la un ospat, asa cum faga-duisera. Se întoarse acasa spre seara, pe jumatate beat, si cum tot îi mai era sete, se puse din nou pe baut, de unul singur, la lumina unui opait. Deodata, o umbra dadu la o parte perdeaua de la usa si se strecura în odaie. Se uita : era Judecatorul.

Patru povesti din Leao ceai ce y

- Vai de mine ! striga el ridicîndu-se, fara îndoiala ca mi-a batut ceasul ! N-am fost destul de respectuos, ieri, si vii sa ma pedepsesti cu o lovitura de satîr ?

Musafirul raspunse cu un zîmbet în barba stufoasa :

- Nu-i asa. Am fost onorat ieri de amabila dumitale invitatie, si cum din întîmplare am timp asta-seara, am venit la întîlnirea pe care mi-ai fixat-o, om curajos ce esti !

Ciu, încîntat, îl ruga sa se aseze tragîndu-l de mîneca, si se puse sa curete paharele si sa aprinda focul ca sa încalzeasca arackul.

- E cald, spuse Judecatorul ; îl putem bea rece !

Ciut puse atunci ulciorul pe masa si fugi sa pregateasca de înîncare. Nevasta-sa, înspaimîntata la vestea acestei vizite, îl sfatui sa nu se mai întoarca la musafirul sau, dar el refuza sa-i urmeze sfatul si ramase în picioare, asteptînd sa fie gata mîncarca ca s-o duca.

Dupa ce-a golit cîteva cupe cu Judecatorul, vru sa-i afle numele :

- Numele de origine e Lu, dar n-am nume de familie, si nici porecla.

Ciu îi vorbi mai întîi de operele clasice, iar Judecatorul îi raspunse pe loc la toate întrebarile ; pe urma îl întreba daca stie regulile de compozitie literara impuse la concursurile imperiale.

- Deosebesc ce e bun de ce rau, îi spuse Judecatorul. Ce citim în lumea subpamînteana seamana foarte mult cu ce produc literatii lumii de sub soare.

în timpul acesta, Lu bau într-un mod nesabuit, golind de fiecare data zece cupe una dupa alta ; în ce-l priveste pe Ciu, pentru care betia se prelungise ziua întreaga, acesta se prabusi putin cîte putin, si pîna la urma se pravali sub masa, învins de-un somn greu. Cînd se destepta, flacara opaitului îsi pîlpîia ultimele licariri galbui, musafirul-fantoma disparuse.

Pe urma, Judecatorul reveni la doua-trei seri o data. Relatiile celor doi ,prieteni deveneau din ce în ce mai strînse ; deseori se culcau unul cu capul la picioarele celuilalt ; Ciu îi arata compozi­tiile sale literare Judecatorului, care i le corecta cu cerneala rosie, declarîndu-le mediocre. într-o noapte, cînd Ciu, cuprins de betie, se culcase cel dintîi în timp ce prietenul sau continua sa bea singur, simti deodata, în somn, o usoara durere în pîntece ; se trezi tre­sarind si deschise ochii : Judecatorul, asezat drept în fata patului

Pu Sun-lin

sau, îi despicase burta, îi scosese matele si stomacul, si punea totul în ordine. Ciu striga, apucat de spaima :

- N-am aratat niciodata ura unul fata de celalalt ; de ce ma omori ?

- Nu-ti fie frica ! raspunse Judecatorul rîzînd; în locul inimii pe care-o ai, îti dau o inima de om inteligent.

si, fara sa clipeasca, puse la loc intestinele, închise corpul si-l înveli pîna la mijloc în fîsii care slujeau la înfasatul picioa­relor. Dupa ce ispravi operatia, nici o urma de sînge nu se vedea pe pat, iar Ciu nu simtea decît p usoara amorteala în dreptul pîntecului. Vazînd ca prietenul asaza pe masa o bucata de carne, vru sa stie ce era.

- E chiar inima ta ! îi explica Judecatorul ; arati atît de neîndemînatic în compozitiile literare încît am tras concluzia ca orificiile îi sînt astupate. In lumea subpamînteana, printre miile de inimi, am descoperit pîna la urma una excelenta, pe care am luat-o_ pentru tine, si-o pastrez pe-a ta ca s-o pun în locul celei care lipseste.

_v Spunînd acestea, pleca si închise usa dupa el. Cînd se facu ziua, Ciu îsidesfacu bandajele : rana era cicatrizata, se mai vedea doar o urma rosie. De acum încolo, talentul sau literar se dez­volta într-un chip remarcabil, iarr memoria sa înregistra fidel continutul tuturor cartilor citite.

Dupa cîtva timp, aratîndu-i Judecatorului noile sale com­pozitii, acesta declara :

- Acum o sa mearga. Dar sa stii ca nu esti favorizat de soarta si n-o sa ajungi pîna la onorurile supreme ; numele tau va figura pe lista concursului pe provincii, nu mai mult.

- Cînd asta.?

- Anul acesta ; vei obtine locul întîi.

în acelasi an, într-adevar, Ciu cîstiga primul loc la con­cursul din districtul sau ; si tot primul, cu prilejul concursului pe provincie care avu loc în toamna. Colegii din cercul sau, care de obicei îsi bateau joc de el, înaltînd bratele spre cer, schimbara priviri de ciuda dupa ce parcursesera ciorna copiei. Totodata, aflînd în cele din urma, la capatul unei lungi anchete, miraculoasa aventura a prietenului lor, îl rugara staruitor sa-i recomande Judecatorului, si, pentru a obtine si ei favoruri, se hotarîra sa-l invite la un mare ospat. Musafirul sosi înainte de miezul noptii ; barba lui rosie era agitata de-un freamat, ochii îi aruncau fulgere. Vazînd asta, literatii se facura palizi de frica, si, clantanind din

Patru povesti din Leao ceai ce y

dinti, o stersera pe furis unul cîte unul. Ramas singur, Ciu îl duse pe Judecator la locuinta sa, ca sa bea împreuna, si, la betie, îi marturisi :

- Datorita înlocuirii pe care ai operat-o în mine, m-ai co­plesit înca de pe-acum de aâtea binefaceri ; vreau sa-ti mai cer o favoare, dar o fi oare cu putinta ?

- Despre ce e vorba ?

- De vreme ce se poate schimba o inima, trebuie sa se poata schimba si un chip. Nevasta-mea, cu care m-am însurat de mult, are un trup placut, dar nu e draguta la fata. As vrea sa mai recurg o data la sabia si la barda dumitale. Cespui de asta ?

- Fie ! raspunse Judecatorul rîzînd. Lasa-ma un timp, si-am sa ma ocup de asta.

Putin timp dupa aceea, Lu se întoarse, la miezul noptii, sa bata la usa literatului, care se scula în graba sa-l primeasca ; la lumina unui opait, vazu ca prietenul sau tinea un obiect învelit în plapuma tunicii, si se grabi cu întrebarile :

- Ce mi-ai cerut era destul de greu de gasit, spuse Judeca­torul ; dar pîna la urma am descoperit un cap de femeie de-o mare frumusete, si-am venit sa-si satisfac dorinta.

Pachetul, în care Ciu îsi arunca o privire, continea într-ade­var un cap patat de sînge ; Judecatorul spuse ca trebuie numaidecît sa intre în odaile personale, fara sa-i simta nki cîine, nici zbu­ratoare ; literatul se temea c-o sa gaseasca închisa usa dinauntru, dar ea se deschise de la sine îndata ce Judecatorul o atinse cu mîna. Intrara în camera de culcare, unde dormea nevasta lui Ciu, întinsa pe-o parte. Judecatorul îi dadu prietenului sau sa tina capul taiat ; iar el scoase din cizma o lama alba, asemanatoare lamei unui pumnal, o aseza sub gîtul celei care dormea, apasa cu putere, ca pentru a taia un pepene, si capul, taiat îndata, se ros­togoli pe perna. Lua atunci celalalt cap din mîinile lui Ciu, îl po­trivi pe gîtul femeii, controla cu grija daca e corect asezat, si lipi cu putere cele doua parti una de cealalta ; apoi facu sa alu­nece perna ca sa vina în scobitura umarului, si dupa ce-l sfatui pe literat sa îngroape capul nevestei într-un loc retras, pleca.

Cînd se trezi, nevasta lui Ciu simti în dreptul gîtului o usoara amorteala, iar obrajii o mîncau de parca ar fi fost acoperita cu solzi ; scarpinîndu-se, descoperi pielite de sînge închegat. Inspai-mîntata, tipa dupa slujnica pentru a-i cere apa sa se spele ; sluj­nica fu si ea îngrozita în fata acelui chip însîngerat. Dupa ce doamna se spala, apa din lighean era toata rosie ; înalta capul si

^r

Pu Sttn-lin

slujnica si, înmarmurita, vazu o fata cu totul alta decît cea pe care-o cunostea. Stapîna ei lua o oglinda, si fu si ea izbita de mirare si de spaima, fara a întelege ce se întîmplase. Puse sa fie chemat sotul ei, care se afla acasa si care alerga s-o cerceteze : sprîncene lungi se pierdeau în suvitele de la tîmple, gropite se formau în obraji la cel mai mic surîs ; ai fi zis ca e o Frumusete coborîta dintr-un tablou, li descheie gulerul : de jur împrejurul gîtului se putea vedea o dîra rosie, iar de o parte si de alta a acesteia pielea era de-o culoare cu totul deosebita.

Dar trebuie sa stim ce se întîmplase cu putin timp în urma : Cenzorul Imperial Wu avea o fiica de-o mare frumusete, care pierduse doi logodnici : de aceea la nouasprezece ani era înca ne-martitata. A cincisprezecea zi a primei luni, ducîndu-se ea la Tem­plul celor Zece Regi ai Infernului, frecventat pe atunci de vizi­tatori de toata mîna, fu remarcata si admirata de-un tîlhar, care se informa în taina unde locuieste ; profitînd de întuneric, patrunse la ea cu ajutorul unei scari, facu o gaura în usa camerei, omorî servitoarea care veghea la piciorul patului si încerca s-o siluiasca pe tînara fata, care-i opuse o vie rezistenta, strigînd dupa ajutor. Cuprins de turbare, o omosî si pe ea. Nevasta Cenzorului, auzind tot taraboiul, trimise o slujnica sa afle ce se întîmpla ; aceasta fu îngrozita descoperind cele doua cadavre. Membrii familiei se sculara de îndata, corpul fetei fu asezat în sala principala, cu capul sprijinit în piept ; toata casa se jelea în jurul ramasitelor pamîntesti, si vacarmul dura toata noaptea. Dimineata, cînd ridi­cara valul funerar, trupul era la locul lui, capul însa disparuse. Slujitorii fura biciuiti pentru neglijenta lor, care îngaduise pro­babil unui cîine sa însface capul si sa-l manînce. Cenzorul depuse o plîngere, iar Prefectul porunci ca ucigasul sa fie gasit în cel mai scurt timp posibil ; trecura totusi trei luni fara sa se fi pus mîna pe vinovat.

între timp, zvonurile despre miraculoasa transfigurare a doam­nei Ciu ajunsera la urechile Cenzorului ; el trimise la literat pe-o slujnica batrîna, care, înspaimîntata de asemanarea doamnei cu raposata ei stapîna, se întoarse îndata sa-i spuna. în fata trupului fiicei sale, ramas în acelasi loc, era cuprins cînd de mîhnire, cînd de îndoiala, si nu reusea sa ia o hotarîre ; dar pentru ca-l banuia pe Ciu de-a fi pricinuit moartea fetei prin practici vrajitoresti, se duse la el ou scopul de a-i cere explicatii.

- în timpul unui vis, îi spuse literatul, i s-a întîmplat sotiei mele aceasta transformare a capului ; în ce ma priveste, n-am

Patru povesti din Lcao ceai ce

înteles niciodata treaba asta. Sa ma învinuiti ca am pricinuit moartea fiicei dumneavoastra ar fi o prea mare nedreptate !

Cenzorul nici gînd sa se lase convins, si-i intenta un proces în cursul caruia toti slujitorii lui Ciu, convocati pentru a fi supusi unui sever interogatoriu, facura cu totii aceeasi declaratie ca si stapînul lor, în asa fel ca Prefectul nu putu lamuri misterul, întors acasa, literatul ceru sfatul Judecatorului Infernului, care-l linisti :

- Nu e nici o greutate ! O sa-l pun pe Cenzor în legatura cu raposata.

si în noaptea urmatoare tatal îsi vazu în vis fiica :

- Am fost ucisa de Yang Ta-nien, originar din Su-ki, îi spuse ea. Literatul Ciu nu-i vinovat de-acest omor ; dar pentru ca nevasta-sa nu-i era pe plac, Lu, Judecatorul Infernului, a luat capul meu pentru a-l substitui celeilalte ; asadar, desi trupul meu e mort, capul continua sa traiasca. As vrea sa nu-i arati nici o dusmanie literatului.

Cînd se trezi, povesti visul nevestei sale, care avusese si ea aceeasi viziune în timpul somnului. îl vesti apoi pe Prefect, care deschise o ancheta : un anume Yang Ta-nien fu înhatat, si, dupa ce fu torturat, îsi marturisi crima. Cenzorul îi facu atunci o vizita lui Ciu, si-i ceru sa-l lase sa stea de vorba cu nevasta-sa. Mai tîrziu îl lua de ginere si aseza capul femeii în sicriul fiicei sale în clipa înmormîntarii.

Literatul se prezenta de trei ori la cpficursul imperial, si, refuzat de trei ori din cauza abaterilor dela regulament, renunta la cariera de mandarin.

Trecura treizeci de ani. într-o seara, Judecatorul veni sa-l anunte :

- Nu mai ai mult de trait.

- Cît mai am ?

- Cinci zile.

- N-ai putea sa ma scapi ?

- E vorba de-un decret al Cerului ; nimeni n-ar putea sa-l încalce, nici macar în favoarea unui prieten. De altfel, pentru un om luminat, viata si moartea nu sînt decît unul si acelasi lucru. De ce viata ar aduce neaparat fericirea, iar moartea tristetea ?

Ciu, dîndu-i dreptate, puse îndata sa i se pregateasca ves­mintele si perdelele funerare, precum si sicriul cel dublu. Cînd totul fu orînduit, îsi puse costumul de gala si muri. A doua zi, în timp ce nevasta-sa plîngea rezemata de sicriu, el intra în camera

Pu Sun-lin

cu pasi agale, venind de afara. Pentru ca ea se arata înfricosata, îi spuse :

- Desigur, sînt o naluca, dar nu e nici o deosebire între starea mea de acum si cea de cînd eram în viata. Din cauza grijii pe care-o am pentru tine si pentru fiul meu orfan, nu ma pot hotarî sa ma îndepartez.

Tulburata, ea plînse în hohote la pieptul lui, în timp ce el se întrecea în cele mai duioase încurajari.

- Altadata, suspina ea, dupa cum se povesteste, existau spi­rite care-si redobîndeau trupul. De vreme ce ai puterea de-a te arata, de ce nu te întorci la viata ?

Nu pot sa ma împotrivesc hotarîrii Cerului.

- Ce faci în lumea de sub pamînt ?

- La recomandarea Judecatorului Lu, conduc lucrarile de secretariat; mi-am început înca de pe-acum slujba, si n-am de ce sa ma plîng. si, fara s-o lase sa continue discutia, adauga : Am venit însotit de Judecator ; pregateste-ne arack si ceva de mîncare.

Dupa aceste cuvinte, pleca degraba.

Nevasta-sa facu ce-i ceruse ; auzea rasunând în odaie rise-tele bautorilor, respiratiile, lor gîfîitoare, glasurile lor puternice, ca pe vremea cînd sotul ei traia. îi pîndea pe ascuns si, catre miezul noptii, spre marea ei disperare, îi vazu îndepartîndu-se. Pe urma, fantoma literatului se întorcea la trei-patru zile o data. Uneori ramînea noaptea întreaga si reînnoda cu nevasta-sa le­gaturile intime conjugale. Aranja dupa placul sau treburile casei. La fiecare vizita, îl saruta si-1 tinea strîns la piept pe fiul sau Wei, în vîrsta de cinci ani. Cînd copilul avu sapte sau opt ani, îl învata sa citeasca, la lumina lampii ; avea o inteligenta dintre cele mai vii, si la noua ani era în stare sa redacteze o compo­zitie ; la cincisprezece ani intra la scoala din regiune ; nu-si dadea seama ca nu mai are tata. Apoi, vizitele literatului se rarira, nu mai veni decît o data pe luna. în sfîrsit, într-o seara, îi spuse nevestei :

- Azi îmi iau ramas bun pentru totdeauna.

- Unde te duci ?

- Slavitul împarat m-a numit mare demnitar al Muntelui înfloririi Supreme ; trebuie sa ma duc la postul acesta îndepartat. Va fi o sarcina grea, distanta e foarte mare, de aceea n-o sa mai pot veni.

Mama si fiul plîngeau agatîndu-se de el.

Patru povesti din Leao ceai ce y

- Nu plîngeti, le spuse el ; acum fiul nostru e mare, iar tu te bucuri de-o bunastare îndestulatoare. Exista macar o pe­reche care de-a lungul unui secol sa nu stie ce-i despartirea ? (si întorcîndu-se catre adolescent, adauga :) Fii barbat; nu lasa în paragina opera tatalui tau. Peste zece ani ne vom vedea pentru ultima oara.

Cu pas hotarît, pleca pentru a nu se mai întoarce.

Anii trecura. Fiul, la vîrsta de douazeci si cinci de ani, primi gradul de Doctor si fu promovat în functia de Trimis Imperial ; din ordinul împaratului, trebui sa se duca sa ofere jertfe pe Muntele Sfînt de la Apus. Cum mergea el de-a lungul fetei nor­dice a masivului muntos, vazu deodata venind cu mare iuteala o trasura urmata de-o umbrela de pene si însotita de straji cu scu­turi uriase. Surprins, se uita curios sa vada personajul care cala­torea cu un asemenea alai, si-l recunoscu pe tatal sau. Coborî îndata de pe cal si îngenunche plîngînd pe partea stînga a dru­mului ; iar Ciu spuse sa opreasca trasura si striga :

- Te bucuri de-o reputatie excelenta : îti îndeplinesti bine datoriile functiei tale, nu mai îmi fac griji pentru tine !

si cum tînarul ramînea prosternat, Ciu dadu ordin vizitiului sa puna din nou atelajul în miscare si s-o porneasca în galop ; dar abia înainta trasura cîtiva pasi, ca se întoarse, îsi desprinse sabia pe care-o purta la cingatoare, sî-l însarcina pe unul din oameni sa i-o înmîneze fiului sau ; el însusi striga de la distanta : - Cine o poarta trebuie sa ajunga la cele mai mari onoruri !

Wei vru sa se repeada în urma tatalui sau ; dar trasura, escorta si caii, luati parca de-un virtej, disparura într-o clipa. Mult timp ramase el cufundat în durere si în parere de rau ; apoi trase sabia afara din teaca : arma era lucrata cu cea mai mare finete ; pe lama era gravata, pe-o singura coloana, urmatoarea inscriptie :

"Curajul sa-ti fie mare, iar mintea scrupuloasa ; inteligenta mladioasa si purtarea ferma."

Dupa aceea, Wei ajunse în functia de ministru de razboi. El avu cinci fii, Cien, Tien, Mi, Huen si sen. într-o noapte, îl vazu în vis pe taica-sau, care-i spuse :

- Lui Huen se cuvine sa-i dai sabia. . ■

îi urma sfatul si, mai tîrziu, Huen, ridicat la rangul de Cenzor Suprem, avea sa-si faca o stralucita faima în adminis­tratia afacerilor publice.

Pu Sun-lin

Observatia Cronicarului: Ce utopist absurd omul care încearca sa scurteze picioarele cocostîrcului si sa le lungeasca pe cele ale ratei ! Dar ce mestesugar minunat cel care nascoci altoirea flo­rilor si a pomilor ! Ce sa spui, cu atît mai mult, de cel care fu în stare sa mînuiasca bisturiul prin maruntaie si cutitul pe gît ? E cazul sa-i aplicam Judecatorului Lu dictonul : "Brînza buna în burduf de cîine". Epoca Min nu e foarte îndepartata : Jude­catorul o mai fi existînd oare si-acum ? Daca divina-i prezenta continua sa se manifeste, as accepta, din toata inima, sa-i slu­jesc ca rîndas la cai.

LOTUS A TREIA

Ton Siang-jo, originar din Hu-ciu, era un literat. într-o zi de toamna, strabatînd cu ochii un cîmp de cereale, vazu tulpi­nile unduindu-se acolo unde rasadurile erau cel mai dese. Curios sa vada ce este, traversa cîmpul si dadu peste o pereche în toiul zbenguirilor amoroase ; nu se putu abtine sa nu rîda si se pregatea sa se rasuceasca pe calcîie, cînd barbatul se scula, încurcat, îsi încheie cingatoarea sl se îndeparta cu iuteala. Femeia se scula si ea. Literatul o privi sorbind-o din ochi : era frumoasa si îi placea. O dori, dar, neîndraznind sa-si satisfaca brutal pasiunea, se multumi sa se apropie schitînd un gest de mîngîiere.

- Zbenguelile astea în plin cîmp au asadar atîta farmec ? întreba el.

Ea zîmbi în chip de raspuns.

El îi ridica rochia ; pielea femeii era dulce la pipait ; o mîngîie pe tot corpul.

- Ce prostanac ! spuse ea rîzînd. Daca ai pofta de ceva, ce mai astepti ! Ce rost are sa ma mîngîi atît de nebuneste ?

El o întreba cum o cheama.

- Dupa ce facem dragoste, spuse ea, ne ducem, sub briza de primavara, tu la rasarit, eu la apus. Nu-ti da osteneala sa-mi pui toate întrebarile astea ! Te pomenesti ca ai de gînd sa-mi pastrezi amintirea, si sa pui (sa se înalte un portic în cinstea vir­tutii mele ?

■-■ A-ti face asternut în plina cîmpie, spuse el, din iarba umeda de roua, e obiceiul ciobanilor si al porcarilor ; dar mie nu-mi sta în obisnuinta. Tu, care esti atît de frumoasa, ar tre-

Patru povesti din Leao ceai ce y

bui sa-ti pretuiesti mai imult faptura, chiar în cazul unei întîlniri de dragoste. Cum poti sa te înjosesti astfel ?

Fiindca ea se declara pe de-a-ntregul de parerea lui, el adauga ca, de vreme ce locuinta lui nu era asa de departe, o pofteste sa vina la el pentru cîteva clipe.

- Sînt plecata de mult, raspunse ea, si ma tem ca, daca mai întîrzii, am sa trezesc banuielile ,'alor mei ; dar voi veni la tine cînd se va lasa noaptea.

Ea ceru toate informatiile în legatura cu casa literatului, apoi se îndeparta luînd-o la fuga pe-un drum lateral.

înainte de miezul noptii, ea sosi la întîlnire, si amîndoi se daruira, într-o armonie perfecta, jocurilor voluptatii celei mai rafinate ; drept care, se scursera zile si luni fara ca nimeni sa banuiasca legatura lor.

Dar se întîmpla ca un bonz, venit din India, sa faca un scurt popas la manastirea din sat ; la vederea literatului, exclama plin de neliniste :

- Esti împresurat de efluvii malefice ! Pe cine oare ai întîlnit ?

Literatul tagadui, tspunînd ca n-a întîlnit pe nimeni ; dar, putin dupa aceea, o boala neasteptata se abatu asupra lui. în fiecare seara primea vizita femeii, care-i aducea fructe frumoase sl-1 coplesea cu cele mai latente îngrijiri, cum ar fi facut pentru barbatul ei cea mai tandra dintre sotii ; dar cum se urca în pat, îl silea s-o îmbratiseze. Bolnavul se supunea fara nici un chef, si începea sa se întrebe daca avea într-adevar de-a face cu o faptura omeneasca. Negasind nici o posibilitate sa-si recapete li­bertatea, într-o zi îi spuse :

- Acum cîtva timp, un bonz mi-a dezvaluit ca fusesem vrajit de-un duh rau si aproape imediat am cazut la pat ; avea asadar dreptate ! Mîine am sa-l poftesc sa vina, ca sa-i cer for­mulele magice de exorcism.

Ea pali de spaima, iar literatului i se întarira banuielile.

A doua zi, îl înstiinta pe bonz, care îl lamuri ca femeia era o Vulpe, cu siretlicuri înca nu atît de periculoase, prin urmare usor de capturat, si scrise doua formule magice pe care i le dadu slugii literatului cu urmatoarele recomandari :

- Cînd te întorci acasa, asaza în (fata patului în care sta Holnavul un chiup curat; lînga deschizatura lipeste o formula magica, si cînd Vulpea va fi disparut în chiup, acopera gaura cu

Pu Sun-lin

un vas pe care vei lipi cealalta formula ; nu vei avea altceva de facut decît is-o fierbi într-un ceaun, si ea va muri.

Dupa ce s-a întors acasa, servitorul executa punct cu punct tot ce i se poruncise.

Noaptea era foarte înaintata cînd femeia sosi la literat. Dupa ce scoase din mîneca portocale aurii, ea se apropie de pat sa se intereseze de starea bolnavului, cînd deodata, cu un suierat» fu absorbita în chiup ; servitorul, sarind din ascunzatoarea sa, aco­peri deschizatura cu un vas pe care lipi cea de-a doua formula magica ; si se pregatea s-o puna pe Vulpe la fiert, cînd, la ve­derea portocalelor aurii raspîndite pe jos, stapînul sau, înduiosat de amintirea vechii dragoste, îi porunci .s-o elibereze pe prizo­niera. Dupa ce-au fost scoase formula magica si vasul care servea de capac, ea iesi descumpanita din chiup si îngeniunche în fata literatului, spunînd :

- Cînd eram gata sa gasesc Calea, n-a lipsit mult sa ma transform în pulbere ! Esti un om milos si jur ca am sa ma arat recunoscatoare.

Cu aceste cuvinte, pleca.

Dupa numai cîteva zile, starea literatului se înrautati în-tr-atît încît servitorul sau se duse la tîrg sa cumpere un cosciug. Pe drum întîlni o femeie care-l întreba :

- Nu esti dumneata administratorul literatului Tong ? El încuviinta, si atunci ea continua :

- Stapînul dumitale e varul meu ; am aflat ca e grav bolnav si voiam sa-i fac o vizita, dar nu pot sa ma duc la el. Uite aici un saculet care are înauntru un leac tamaduitor, fii atît de bun si da-i-l din partea mea.

Servitorul lua saculetul si se întoarse la stapînul sau. Acesta se gîndi ca avea o multime de veri, dar nici o verisoara, si pre­supuse ca e vorba de-un dar din partea Vulpii ; înghiti leacul si se vindeca imediat ; dupa vreo zece zile de convalescenta era complet restabilit si, cu inima plina de recunostinta, ruga Cerul sa-i îngaduie s-o mai vada o data ,pe cea care-l salvase.

si iata ca într-o noapte, pe cînd bea arack de unul singur si cu usa încuiata, auzi pe cineva ciocanind cu degetul iîn fe­reastra. Deschise usa ca sa se uite afara ; era Vulpea. Cuprins de bucurie, îi lua amîndoua mîinile, neprecupetindu-si multumi­rile, si-o pofti sa intre sa bea cu el cîteva cupe.

- De cînd am plecat de la tine, spuse ea, m-am chinuit nestiind cum sa-ti multumesc pentru tot binele pe care mi l-ai

Patru povesti din Lcao ceai ce y

facut; daca îti fac rost ;de-o sotie frumoasa, va fi de ajuns sa-ti dovedeasca recunostinta mea ?

El o întreba pe cine avea în vedere.

- Asta nu trebuie sa stii, raspunse ea. Mîine, între sapte si noua idimineata, du-te la Lacul din Sud. Daca întîlnesti o cu­legatoare de corniole îmbracata cu o pelerina de matase lu­cioasa, împinge-ti repede barca înaintea ei. în cazul în care îi pierzi urma, priveste pe (marginea digului ; vei gasi o floare de lotus cu tulpina scurta, ascunsa sub frunze ; culege-o, întoarce-te acasa, si dupa ce ved fi ars tulpina la flacara unei candele, vei dobîndi o sotie frumoasa si o viata lunga.

Literatul, care-i ascultase sfaturile cu cea mai mare atentie, vru, cînd ea îsi lua ramas bun, s-o mai retina, dar ea refuza :

- Dupa ultima încercare prin care am trecut, am avut brusc revelatia Adevaratei Cai. La ce bun sa-mi atrag dusmanii daruindu-ma placerilor trupesti ?

Dupa care se retrase cu o mina severa.

Urmînd recomandarile primite, literatul se duse la Lacul din Sud, unde zari o multime de fete dragute printre lotusii în­floriti ; una din ele cu cocul lasat pîna la urechi, cu pelerina de matase lucioasa, se deosebea prin minunata ei frumusete ; vîsli mai repede ca sa se apropie de ea, dar deodata n-o mai vazu. Cauta pe sub frunze si pîna la urma descoperi o floare rosie a carei tulpina inu era mai lunga de-un stînjen ; o culese, o aduse cu el acasa, o puse pe masa, aprinse o candela, si apropie tulpina de flacara. întoarse capul : si iata ica o fata încîntatoare se afla în fata lui. Cuprins de-o bucurie amestecata cu spaima, îi facu nenumarate plecaciuni, dar ea ispuse :

- Literat prost ce esti, isînt o Vulpe malefica, si-o sa te nenorocesc !

Pentru ca refuza sa se lase convins, ea întreba : -r Cine ti-a dat asemenea sfaturi ?

- Sînt în stare sa te aflu si singur, striga el ; n-am nevoie de sfaturile nimanui !

O prinse le brat, dar ea îi scapa si cazu jos, metamorfo­zata într-o stînca ciudata, înalta de-un stînjen, cu curbe delicate ; o puse pe masa, arse tamîie si se prosterna în fata ei. Cînd veni noaptea, închise usa si toate iesirile de teama «sa nu-i fuga. în zori, cînd o privi, nu mai era o stînca, ci o pelerina de voal care raspîndea un parfum suav ; o desfacu si descoperi urmele lasate

Pu Sun-lin

de carnea unsuroasa, de gîtul si pieptul frumoasei. O ascunse în patul sau si se culca din nou, strîngînd-o în brate. Seara se scula sa aprinda lampa, si cînd se întoarse spre culcus, frumoasa cu cocul jos era acolo întinsa, cu capul pe perna ; fu nebun de fericire, dar pentru ca înca se mai temea Ktt nu cumva sa dis­para printr-o noua metamorfoza, o ruga cu lacrimi în ochi, îna­inte de-a se apropia de ea. i

- Nenorocita soarta ! spuse ea rîzînd. Cine oare, prin tran­canelile sale nesabuite, m-a facut sa ma chinuie de moarte acest om usuratic ?

Nu-l mai respinse ; dar în timpul împreunarii lor, ea paru cît pe-aci sa-si dea ultima suflare, si ceru îndurare în unai multe rînduri ; pentru ca el refuza sa se îndeparteze, ea îl ameninta :

- Daca te încapatînezi, o sa ma transform !

îl apuca o frica atît de mare încît o lasa sa se odihneasca. Din ziua aceea se iubira în cea mai desavîrsita armonie, în timp ce aurul si vesmintele de matase, venite nu se stie de unde, umpleau cuferele si dulapurile.

în lume tînara femeie nu vorbea de loc, ca si cum ea în­sasi n-ar fi avut destula încredere în ea, si literatul se ferea sa-i dezvaluie originea misterioasa. Era însarcinata cam de vreo opt luni, cînd, simtind ca vine ziua usurarii, intra în camera so­tului ei, îl sfatui sa închida cif grija usa si sa nu lase pe nimeni sa intre, apuca o lama si-si taie pîntecul dedesubtul buricului pentru a aduce pe lume un fiu ; apoi îi ceru literatului sa taie fîsii de matase ca s-o panseze, si, înca de-a doua zi, rana era cicatrizata.

Se scursera sase sau sapte ani. într-o zi ea spuse : . . .

- Acum, dupa ce mi-am achitat datoriile facute într-o existenta precedenta, o sa-mi iau ramas bun de la tine.

-■ Cînd ai venit la mine pentru prima data, spuse el plîn-gînd, eram într-o mizerie de nesuportat ; datorita tie am dobîndit bunastarea de acum. Ce cruzime te împinge sa vorbesti de ple­care ? N-ai nici parinti, nici familie, si mai tîrziu fiul nostru nu-si va cunoaste mama. Iata înca o nenorocire ! .

Se lasa si ea cuprinsa de emotie.

- Orice legatura, suspina ea, trebuie pîna la urma sa duca la despartire, iata un principiu pe care nimeni nu-l poate schimba. Fizionomia fiului nostru prevesteste un destin fericit ; cît despre tine, ai sa traiesti pîna la o suta de ani; ce-ti mai trebuie în

Patru povesti din Leao ceai ce y

plus ? Fac parte din familia Ho ¹ ; daca gasesti de cuviinta sa-mi pastrezi dragostea ta, viu din cînd an cînd linga tine, vesmintele mele de odinioara chemîndu-ma pe nume "Lotus a treia", si... ai sa vezi.

Spunînd acestea, se smulse din stfînsoarea lui, adaugind :

- Plec !

O privi înmarmurit ; ea se ridica deasupra capului sau ; el sari s-o prinda, dar nu reusi sa apuce decît un ipapuc, care, cazînd pe pamînt, se transforma într-o rîndunica de piatra, mai rosie decît cinabrul si transparenta precum cristalul. O lua de jos ca s-o aseze ca pe-un lucru de pret, apoi gasi, pe fundul unui cufar, pelerina de matase pe care-o purta ea cînd venise la el pentru prima data. De atunci, cînd era napadit de melancolia amintirilor, strîngea la piept pelerina, strigînd-o : "Lotus a treia !", si-o vedea ivindu-se îmbietoare, vesela, ea atunci cînd traiau îm­preuna, dar fara sa rosteasca vreun cuvînt.

Remarca unui prieten :

Floarea n-are nevoie sa înceapa a vorbi, Tacuta stînca totusi placuta-i cea dintii.

Aceste doua frumoase versuri de Lu Fang-wong² sînt parca anume facute pentru aceasta povestire.

Traducere de DUMITRU ŢEPENEAG

Omonimul ideogramei Lotus.

Poet (1125-1210).