Romanian graffiti

Romanian graffiti

Am citit în ultima vreme, pe ziduri foarte largi, cît si în camarute înguste cu sclipitoare instalatii sanitare, cele mai delicioase inscriptii, semn ca în penibila noastr 242j99c 59; epoca mediatica scripturalul nu moare, ci se transforma. Ca si scriptele sonore ale rapperilor mioritici de la B.U.G., La Familia sau RACLA, basoreliefurile scrijelite cu cheia sau altoreliefurile sprayate de prin statiile de metrou sînt, cu cît mai putin citabile sau recomandabile, cu atît mai înveselitoare pentru ochi. în noianul de politica! correctness ele sînt bucurie pura. si iata o tendinta postrevolutiona­ra care nu poate decît sa reconfirme vocatia poetica na­tiva a românilor de pretutindeni: în loc de desenele nu prea acurate anatomic de altadata, aratînd o ciudata predilectie pentru zonele inghinale, si în loc de grosola­niile naive, laudaroseniile si invitatiile (cu numar de te­lefon) ce le însoteau, înfloreste mai de curînd pe peretii patriei o literatura. Cugetari melancolice, poeme cu for­ma fixa, epigrame în replica la alte epigrame - o, cît as putea sa citez! O carte care sa adune aceste mostre de vir­tuozitate lingvistica înainte ca doamnele de serviciu sa le razuie dezgustate de pe pereti ar fi o revelatie în "si­lita poezie-a vremii noastre".

Pîna va demara un asemenea proiect - carti de acest gen exista pretutindeni în lume - semnalez distinsului public o superba colectie de graffiti de lux aparuta la sfîr-situl anului trecut la editura "Timpul". Este vorba despre

debutul în volum al lui Sorin Ghergut, un VIP al under-ground-uhxi literar studentesc si una dintre certitudinile noii poezii post-postoptzeciste. Ghergut si-a presarat asi­duu, în ultimii ani, "ghergutismele" prin presa de strîm-ta circulatie, ca sa si le adune din cînd în cînd în volume colective nonconformiste ca "Marfa" si "Tablou de fami­lie". Lecturile lui în cenacluri - plamînii literaturii vii de azi si dintotdeauna - sînt mereu primite pe masura: cu nesfîrsite hohote de rîs. De la optzecisti încoace, rîsul ce-naclier a înlocuit ca semn al valorii cutremurarea atît de fashionable, atît de comme ii faut a publicului anilor '60 si '70 în fata "marii poezii". Rîdem cînd citim poezelele naive de pe pereti, cînd auzim reclamele oligofrene de la TV, cînd deschidem "Time out", recentul volum al lui Ghergut. Pretutindeni, fie ca apare voluntar sau involun­tar, kitsch-ul ca pseudonim al artei vremii noastre înve­seleste.

Ghergut (care îsi construieste absolut deliberat lumea sa kitsch) se revendica în aceeasi masura de la marea bal-butie paraliterara a jocurilor copilariei - numaratoare in­fantile, stîlciri scolaresti ale poeziilor celebre, "oracole" stupide -, asa cum apare ea, de pilda, în "Antologia ino­centei" a lui Iordan Chimet, de la "poemele" nebunilor descoperiti de suprarealisti, de la umorul negru al ban­curilor sinistre, dar si dintr-o traditie a intertextualitatii în poezia româneasca mai recenta, pe filiera optzecista (Flo­rin Iaru, Ion Stratan). Urmîndu-i pe acestia din urma si, prin ei, pe Brumaru, Dimov sau Foarta, tînarul poet este un rimator prin excelenta, opus traditiei prozaice si biogra-fiste a celor mai multi poeti de azi. Desi apare el însusi ca personaj în poeme ("Ce-mi pasa mie, nea Ghergut, daca sînt eu sau altul?"), desi prietenii si cunoscutii sai nava­lesc si ei, facînd cu mîna din cîte-un vers ("unde pun pi-cioru / gigi ana doru / cristi si rodica? / nu-i, prin jur, ni­mica"), totusi poezia lui Sorin Ghergut este în cea mai mare parte impersonala, autogenerîndu-se prin mecanismul ri-

melor. Ca în Rimbaud, eu e un altul: "nu eu, alti copii / au scris pe perete prostii / au scris aici aceste porcarii / cu creta verde, pixul gri".

Vitalitatea acestui mecanism generativ este teribila. Percutante ca focul automat al unei pusti mitraliera, po­emele scuipa, pe de-o parte, asociatii textuale hilariante prin contrazicerea oricarui orizont de asteptare, si pe de alta imagini crude, sadice, de o dubioasa frumusete: "do­resc sa scriu poemul în care la sfîrsit / sa vina cineva cu un cutit / visez sa scriu poemele din care / sa iasa cineva si sa omoare // într-o lume în care greu mi-e sa rezist/ sa ramîn ce-am fost: intertextualist". Aproape imposibil, în­tr-adevar, sa gasesti pasaje libere de asociatii livresti, de la cele mai grosolane la cele mai inefabile. Sînt rastigni­te cu gratie pasaje celebre: "E seara. Pe deal buciumul suna cu sete. / Vad în jur capitani din servicii secrete / Pe un perete, vad un afis cu Guevara, / Clopotul vechi sparge cu glasul lui seara". în alte parti ne asalteaza nume populare în micul cerc al intelighentiei (post)studen-testi. Citez cu falsa modestie: "ce-ar zice Noica / sa ma vada scriind versuri pentru Laura Stoica? / / ce-ar face Mir-cea Cartarescu, Jim Jarmousch / stefan Agopian, Jimi Hen-drix, Tom Waits / Milan Kundera, T.O. Bobe, / Iaru, Raz-van Radulescu sau chiar Dinescu / în locul meu (în situatia asta)? / si-ar lovi Captain Beefheart nevasta?"

Pe lînga rime - si procedeu ghergutian exclusiv -, un bizar mod de generare textuala este numerotarea cu ci­fre romane sau arabe si cu litere a fragmentelor în stil doc­toral. Este hilar cît haos ticnit produce aceasta falsa ne­voie de ordine: "important e sa iau un premiu pentru debut / sa-mi caut o casa si sa ma mut / pentru ca iar­na deja a trecut / a) la razoare / b) pe stefan cel mare / si sa am în parcare / o masina (un opel frontera sau un re-nault/ espace ar fi cel mai misto) / c) sub narile tale / ca doua confetti / plutind înspre squarul / din piata ro-setti". La fel, întrebarile "existentiale" - uneori cu ade-

varat grave în ciuda facondei, caci Ghergut are si o pu­ternica dimensiune expresionista - creeaza un cîmp po­etic ambiguu, cam ca într-o cunoscuta piesa de acum cîti-va ani: "îs it true about Iove?" (de uitatii "Right Said Fred"): "cum e sa faci dragoste? / cum e sa fii liber? / cum e sa fii uitat de parinti în piata? / cum e sa ai o sora? cum e sa-ti pierzi un dinte? / cum e sa te bati? / cum e sa faci dragoste cu mine?"

Spiritul jucaus, ironic si parodic al acestei poezii nu trebuie sa ne induca însa în eroare. Doar copiii pot cre­de în veselia talîmba de pe fata clovnului. Asemenea al­tor fantasti ai poeziei moderne, cu care nu îl compar va­loric, ci doar taxinomic, precum Lautreamont sau (iarasi) Rimbaud, Ghergut pare uneori animat, sub glazura eroi-comica a versurilor, de o fioroasa nefericire, de un urît existential ce se exprima în coprolalie, necrofilie si alte perversitati ale spiritului. Imagini dure, de o ilumi­nata hidosenie, razbat uneori din carnavalul ghergutian: "scot limba mea pradalnica prin ceafa / copiii spun ca-i dunga de girafa / scot limba mea zanatica prin cap / si domnul cu un fulger o despica / ce ar putea copiii sa mai zica? / scot limba de la sold, din teaca / ce ar putea pa­rintii lor sa faca?"

"Time out" e cartea unui poet format, inconfundabil, care, spre deosebire de nouazeci si noua la suta din jal­nica productie poetica actuala, merita cu prisosinta citit. Graffiti-ul românesc îsi gaseste în Ghergut un reprezen­tant simpatic si, ce sa mai vorbim, foarte bun, dom'le, foarte bun...