SCENETE STAN COVRIGARIUL CINTICEL COMIC

SCENETE

STAN COVRIGARIUL

CĪNTICEL COMIC

Persoane

Stan

Un functionar

Un grec

Un personagiu misterios

O dama

Un boier

Un epistat

Cīntat de d-nul Millo, pe Teatrul din Bucuresti.

(S C E N A  se petrece la poarta gradinei Cismegiului.

Stan vine aducīnd pe cap o tabla rotunda si īncarcata

cu covrigi, simiti, placinte etc., iar īn mīna tiind

un trepiciu pe care aseaza tablaua.

Stan (striga): Placintele ferbintele! gogosele rotunzele! Poftim, poftim la ele! (Aseaza tablaua.) Sa te vad, mai Stane, de-i fi mai cu noroc astazi la poarta Cismegiului, ca de cītva timp īncoace īti stau gogoasele īn gīt, fatul meu!. Ai patit-o si tu, Stanica, ca cei multi breslasi romāni care nu-si mai gasesc chip de tirana īn tara lor. Lume pe dos. ce sa faci?. Īn Moldova ovreii, aice sīrbii, grecii si patriotii cei īn septe luni ne-au luat īnainte. Iaca eu, de pilda:

Din toti placintarii,

Din toti covrigarii,

Īn oras, ca mine, cine-i mai vestit?

Dar cu derbederii

si cu gogoserii

Carii umple lumea, zau m-am calicit.

Eu fac la pl 252r174c acinte

Grasute, ferbinte,

Ei vīnd la gogoase patrioticesti,

si lumea nebuna

Lasa hrana buna,

De se-ndoapa zilnic numai cu povesti.

(Cīteva persoane trec alaturea cu covrigarul si īntra

īn gradina.)

Iaca musterii. da, Doamne! (Striga:) Simit! covrigi! pe buze sa te frigi!. īncet, īncet! nu ma gramaditi ca v-oi da la toti. (Cauta īnapoi.) Hait! s-au dus fara a-mi face seftea. pustii, tufa, nime! (Oftīnd.) Ian sa videti, oi, sa fiu iara silit sa-mi manīnc singur marfa ca sa n-o las sa mucezeasca. Mare minune! fug toti de mine ca de slujba fara leafa, si eu tot singur, cuc. Ba, iaca un ciocoies de la tribunal. poate a fi flamīnd. (Striga:) Domnule. Cuconasule!

(Trece un functionar.)

Functionarul: Ce vrei?

Stan: Nu-ti cere inima de ceva locmale?

Functionarul (apropiindu-se rapide) Locmale?. de care?

Stan: De aste, de ale mele.

Functionarul (cu dispret) De-ale tale?. N-am vreme, ca-s grabit. Alerg la tribunal. (Iese.)

Stan: Pe nemīncate?. Apoi halal de bietii īmpricinati!. Spunea bietu raposatul tata-meu ca īn timpii demult boierii, cīnd se duceau la visterie, calari, se opreau la poarta curtii domnesti de cumparau fiecare cīte un covrig, cīte un simit si trageau pe gīt cīte un pahar de vin de Odobesti, ca sa fie mai cu inima la treaba tarei, si trebile mergeau bine. Astazi?. Īn loc de covrigi, toti umbla dupa colaci calzi.

(Trece un grec.)

Iaca un grecusor. a fi vreun nepot monastiresc. El trebuie sa pretuiasca placintele. N-auzi, telebi?

Grecul Oriste?

Stan: Nu metahirisesti un covrig?

Grecul Oh!..

Stan: Pentru ce, nostimiorule?

Grecul (oftind): Ah! fiindo'che eu īnsumi am azunso covrigo de cīnd mi-a luato mosiile.

Stan: Care mosii, cilibidachi?

Grecul Mosii monastiresco a mea.

Stan: A d-tale? Sarmanul bietu maslinica! Cum i-au luat averile de la mosi, stramosi, fara mila si pacat!.

Grecul: Ah! Vah!

Stan: Dar asta nu[te] opreste sa cumperi un simit. Ian priveste cīt e de-rumīn.

Grecul: Rumeno?. Nu-mi plate rumunii de cīnd mi-a dato afara de la monastire si mi-a luat-o pīnea de la gura.

Stan: Bine faci. mai bine manīnca un covrig.

Grecul G r e c u Covrigo? ohi, ma baclavas, pohati, cataifi, teva evghenistico ai la dimita?

Stan: Hei! S-a trecut timpul baclavalelor-pentru voi, kir Panaite!

Grecul: Ţe Panaiti!. merzi la diavolo. Eu me numesco Aristidis Monastiropulos. budalas. (Iese.)

Stan: S-a zborsit tapul. ha, ha, ha. Auzi pozna!. cica i-au luat mosiile din vīrfu catargului. ha, ha, ha!. oi rīde mult de asta. Bine-mi spunea iara tata-meu:

Pe cīnd domnii greci

Cei fanaragii,

Mii de parpaleci

si de papugii,

Aici alergau,

Lipsiti de parale,

si se-mbogateau

Īnghitīnd locmale.

Dar acum li s-a īnfundat si lor; a secat tīta caprei!.

(Trece un personagiu posomorīt,

cu parul zburlit si cu o gazeta īn mīna.)

Iaca, ma!. dar asta ce sa mai fie?. mare posomorīt īi!. A fi cu stomahu desert, sarmanul! (Striga:) Gogosele! Gogosele!

Personagiul (tresarind): Gogosele! (Declama:) Cine a pronuntat acilea sacrul nume de gogoase?

Stan: Eu, domnule, eu, starostele gogosarilor,

Personagiul: Unde ti-e biuroul?

Stan: Iata-l colea, plin de placinte īnfoiete. Vorba ceea; foaie peste foaie si la mijloc tufa.

Personajiul: Ai Gogoasa patriotica,foaie politica si democ-soc.?

S t a n: Cu soc? Ma fereasca sfīntu!. Eu vīnd covrig!..

Personagiul: Covrigi, covrigi?. Bestie incapace!. Cine se multemesce cu covrigi īn era Constitutiunei?. Dac-oi ajunge eu la putere, precum sper si nu am dubiu, chiar si cīnii au sa umble pre strade cu covrigi īn coada.

Stan (īn parte):Mi se pare cam trasnit cu leuca, ca-i prea ros. la fata.

Personagiul: Ai auzit, nemernicule? si cīnii or umbla.

Stan: Oare asa belsug sa fie atunci īn tara?

Personagiul: D-apoi cum! (Iese mīndru.)

Stan: O fi, domnule. hei!. domnule!. hait!. l-am scapat si pe asta. Ian priveste cum da din mīni si din cap!. Se vede ca pune tara la cale. Mai stii pacatul?. Dar ce-mi mai bat eu gīndul cu dīnsul!. mai bine sa-mi urmez eu cīnticul īnceput.

Sub moscali apoi

Au iesit la noi

Mii de covrigari

Tufa-n buzunari.

Iar acum avem

Mii de gogosari

Ce au tererem

De patrioti mari.

(Trece o dama batrīna, dar cocheta.)

Atine-te, Stane, fatul meu, ca trece madama Malacofna care face fos-fos si se uita pe sub geana. Cuconita cuconita!

Dama: Cine ma cheama?

Stan: Eu!. fa-ti mila si pomana de-ti arunca ochii cei frumosi la aste placinte care se usuc de dorul lor.

Dama (zīmbind); Ce-ai zis?

Stan: Am o placinta cu sorti īn stihuri scrise de un cuconas ce te iubeste ca un nauc.

Dama: Spune-i ca nu-mi plac poeziile de placintarie. (Iese leganīndu-se.)

Stan: Iaca, ma! s-a subtiet neamul!. Acum le trebuie stihuri, de calindare. Īnainte, cu o placinta ca asta se ameteau toate nevestele. Cum o aducea pe masa, fiecare cucoana gasea īn particica ei cīte o hīrtiuta cu stihuri, de pilda:

Precum pohagiul īntre placinte

Astfel lucesti īntre femei.

Nurii matale m-a scos din minte

Ah! te iubesc, de vrei, nu vrei!

Cucoana se rosea pe obrajel si zicea: "Ce se potriveste!." Altul:

Esti evghenista cīt Afrodita,

Iar eu din pricina dumitale

Am uitat chiar si alfa vita;

Ah! te iubesc si sīnt de jale!

Cucoana zīmbea si zicea: "A fi ca-i lumea rea!." Altul:

Mistuind placinta bine

Gīndeste-te si la mine

Care-ti zic cu līnced glas:

Ah! te rog na m'agapas.

Cucoana se facea ca se mīnie si zicea: "Degraba ti-a fi?." si cu astfel de flecurele lumea traia voios; boierii si cucoanele se iubeau si placintele se vindeau, dar acum le trebuie azur, murmur, bonjur si amur. Ce aud? o caleasca? Da, Doamne, un musteriu sa-l bag īn sīn.

(Trece un boier tantus cu un arnaut dupa el)

Iata-l. īl cunosc. paharnicul Iaurtescu din Zlatar. (Striga:) Simit! covrigi!

Boierul {astupīndu-si urechile): Ho!. ce te spargi asa īn calea boierilor?

Stan: La covrigi! la covrigi!

Boierul Asa?. la covrigi?. Lasa ca te-oi covrigi eu, cetatene.

Stan: Gogosi, gogosi!

Boierul Ţi-oi arata eu cu cine ai a face, obraznicule! (Iese furios.)

Stan: Cu cine? Daca te stiu eu, mai vere; īti cunosc spita neamului si soiul boieriei, de pe spusa tatei. Sub domnia celui de pe urma grec, tata-sau s-a facut vornic de hatīrul unei placinte ce a trimis la masa domneasca, īmpreuna cri o strachina de iaurt. A doua zi boieriul era caftanit si meterhaneaua turceasca īi tīrlīia sub cerdac, īn vreme ce barbier-basa īl radea cu bricele cele de margean. Poporul sta adunat la poarta si cīnta asa:

Halal, zau, de cine stie

Sa faca placintarie,

S-o dospeasca, plamadeasca,

Īn cuptor s-o rumeneasca

si s-o duca pe tipsie

Colo, sus, īn spatarie.

Cu iaurt, cu placintele,

Te fac Boierulusi vornic, misele!

Halal, mai, de cine poate

Sa se tīrīie pe coate,

Sa se frīnga-n loc din sele

Ca sa faca temenele,

Aducīnd īn spatarie

Gogosele pe tipsie.

Cu iaurt, cu placintele,

Te facusi vornic, misele!

(Īntra rapide un epistat.)

Epistatul: Ce-ai facut boierului, mai covrigarule?

Stan: Eu? fereasca sfīntul! Nu i-am facut nimica.

Epistatul: Cum nu?. s-a plīns mie ca l-ai batjocorit.

Stan: Nu se afla, domnule epistat.

Epistatul: Ian asculta, mai bade, poarta-te bine cu boierii, c-apoi o īmplinesti cu mine!

Stan: Da mai frumos ce ma port, domnule, unde se pomeneste?. Nu poftesti un simit?

Epistatul Proaspatu-i? (Ie simitul si-l manīnca.)

Stan: A iesit din cuptor īnadins pentru d-ta. Se usca, sarmanul, asteptīndu-te ca sa-mi faci sefte.

Epistatul: Cum? Īnca n-ai vīndut nimica?

Stan: Nu, nu, pacatele mele. Nu-i alisveris nici de-o letcaie īn piata.

Epistatul: O stiu. si toate s-au scumpit de nu mai poate omul trai. (Mai apuca un simit.)

Stan: Poftim, poftim, domnule epistat, ca-s proaspete si grase.

Epistatul: si bune.

Stan: si ieftine. Doamne!. Kir Hapcescule, stii una?

Epistatul: Ce?

Stan: De-ai vrea d-ta, mi s-ar deserta tablaua cīt ai bate-n palme.

Epistatul: Cum asta?

Stan: Īntoarce-te īn gradina si raspīndeste vorba īn dreapta si-n stīnga ca ministrul ma are la nazar si ca m-a chemat azi īn cabinetul sau ca sa-mi poronceasca ceva.

Epistatul (rīzīnd): Bucuros. da bine, Stane, ce poate iesi dintr-o minciuna asa de gogonata?

Stan: Īi vedea. doar īmi cunosc eu oamenii. Spune d-ta numai atīta, ca ma face haz ministru.

Epistatul: Prea bine, ma duc. bune simituri! (Mai ie doua simituri si iese.)

Stan: De mai sedea hotul la sfat, īmi mīnca tablaua īntreaga.

La oricare-mpregiurare

Bine-i sa ai īn pastrare

Un simit

Bun, grasut si aurit.

Īti cade vreo belea mare.

Ce mijloc e de scapare?

Un simit

Bun, grasut si aurit.

Ai procesuri cu cutare?

Cum s-ajungi la īmpacare?

C-un simit

Bun, grasut si aurit.

Trai placut, cinstire mare,

Are tot acel ce are

Un simit

Bun, grasut si aurit.

(Trece alergīnd o fetisoara.)

Stan (īi atine calea): Iaca dracu!. Īncotro, puiule? unde zbori?

Fetita: Ian sezi binisor, jupīne Stane!

Stan: Īti face cu ulcica, se vede. cela. stii tu?.

Fetita (rīzīnd): Mi-a fi facīnd, ca doar nu-s de lepadat.

S t a n: si tare ti-i drag, fa?

Fetita: Tare, ca-i berbant si-l prinde uniforma.

Stan: Aoleo!. e militar?

Fetita: Tobosar de la Moldova.

Stan: si cum te-a scos din minte moldoveanul, fa?

Fetita: A zis ca m-a lua si-mi aduce īn toate zilele covrigi calzi.

Stan: Tot covrigeii, sdrmanii!. tot ei fac sotiile!. Daca-i asa, na, fa, vro doi covrigi de-ai mei, sa-i manīnci sanatoasa cu mīndrul tau.

Fetita: D-apoi n-am cu ce-ti plati, jupīne Stane.

Stan: N-ai cu ce? (Cata lung la fetita si ofteaza.) Of! of!. Fugi iute ca te sorb de vie.

Fetita: Ha, ha, ha!. mare poznas mai esti! (Iese.)

Stan: Aista-i dracu pe uscat.

Esti om teafar si cu minte,

Te porti bine, vinzi placinte,

si deodata-ti iese. crac,

Un pui, puisor de drac.

Ea-ti arata dinti frumosi,

Ochi aprinsi ca sa te frigi,

si cu basme, cu gogosi

Hop! te scoate la covrigi.

Īn zadar inima-ti rupta

Se īncearca de se lupta;

Dracusorul frumusel

O aprinde īncetinel,

Īncīt, scos fiind din minte,

Nu mai poti vinde placinte,

Caci īn focul de ahmor

Arzi, te coci ca īn cuptor.

(Toate persoanele scenelor precedinte, afara

de fetisoara, vin din gradina alergīnd,

si īncungiura tablaua covrigarului).

Toti (īn parte): Ce-am auzit! Ministrul.

Functionarul: Stanica.

Boierul Jupīne Stane.

Personagiul misterios: Domnule Stanica.

Dama cocheta: Stanicuta.

Toti: Ţi-a mai ramas ceva bunatati de vīndut. Da-mi si mie, da-mi si mie. (Desarta tablaua.)

Stan: Īncet, īncet! Nu ma gramaditi ca v-oi da la toti. (Īn parte.) Epistatu mi-a facut treaba buna.

Functionarul (plateste si zice īncet) Sa-i vorbesti de mine, Stanica.

Stan: Cui?

Functionarul: Escelentei-sale. (Iese.)

Boierul (īncet lui Stan): De-i face sa ma rīnduiasca prefect, te fac om. (Iese.)

Personagiul misterios (asemene) Spune ca-i sīnt devotat, de partitul sau. (Iese.)

Dama cocheta (īncet): Nu-i cer alta decīt o pensie. si l-oi adora. (Iese.)

Stan: Ha, ha, ha!. bine a izbutit minciuna. Lume, lume pospaita si desarta!. (Sunīnd banii īn palma,) Ian priveste banarit, de unde eram afif de parale. si pe tabla nimica, tufa. ba au mai ramas doua cununi de aluat, doi colaci. ce sa fac cu ei?

(Trece fata cu tobosarul.)

Ha! tocmai!. am sa cunun pe tobosarul cu copila cea fīrtoaga. Vina īncoace, tobosarule. vina si tu, drace. Ian spuneti mosului. va iubiti?

Tobosarul: Hai, hai!

Stan: Vreti sa va cununati īmpreuna?

Fetisoara: Vreu, da.

S t a n: Sa fiti dar ai naibei. Va cunun dupa moda cea noua. (Le pune pe cap cīte un colac.) Mergeti de va īnmultiti ca nisipul marei!

Tobosarul si fetisoara: Ha, ha, ha!. Sa traiesti, nunule! (Iese alergīnd,)

Stan: Amin!. (Rīdica tablaua de si-o pune pe cap si pleaca cīntīnd:)

Toata grija mi-am luat,

Tablaua mi-am desertat.

Cu gogosi si cu minciuni

Am hranit prosti si nebuni.

(Cortina cade.)

PĪCALA sI TĪNDALA

DIALOG POLITIC

Pīcala

Ce ai astazi, mai Tīndala, de esti asa suparat?

De corabii īnecate nu cumva poate-ai visat?

Ce gīndire amarīta astfel te-a posomorīt

Ca pre cīt nu erai mīndru, acum esti si mai urīt?

Tīndala

(oftīnd)

Ah! Pīcala preaiubite, spune-mi: este-adevarat

Ca-n aceasta tara veche, ca īn lasul blastamat

S-a ivit o boala noua ce pe multi a molipsit

si la care tot romānul chiar din fire-i e menit?

Pīcala

Care boala, mai Tīndala?

Tīndala

Boala grea si far de leac

Ce de mult ne ameninta!

Pīcala

Dar ce boala?

T ī n d al a

O! trist veac!

Īn ce vremi au fost s-ajungem! īn ce rele! īn ce foc!

Auzi, frate, toti romānii sa fie-uniti la un loc!

Moldovanul si munteanul sa-si pearda numele lor!

Sa-ntruneasca-a lor pamīnturi! sa se faca un popor!

Ba chiar natie sa fie!. auzi, natie!. mai, mai,

Zau ca nu credeam romānii atīta de natarai!

Pīcala

De ce esti asa de aspru pentru neamul romānesc,

Mai Tīndala?. al tau suflet īl stiam mai crestinesc.

Precīt īmi aduc aminte, tu odinioara-ai fost

Atīt de blajīn ca lumea te credea putin cam. prost.

Cine ti-a turburat firea? Spune mie, dragul meu,

Cine din miel cu blīndete te-a facut leu-paraleu?

Tīndala

Cine, cine. n-am nevoie ca sa ti-l destainuiesc;

Dar acela oarecine m-a facut sa-ncremenesc

Cīnd mi-a spus chiar la ureche, cu glas blīnd si-nduiosat,

Ca Moldova, sarmanica, spre peire a plecat,

Caci de-a fi sa se uneasca moldoveni si cu munteni,

Muntenii dintr-o sorbire au sa-nghit pe moldoveni!

P ī c a l a

Elei! frate.

T ī n d a l a

Asa, draga!. Asculta sa te-otaresti.

Se zice de capitala c-a sa fie-n Bucuresti,

Cale de treizeci de poste departe de Iasul meu,

De-acest tīrg frumos si mare unde traim tu si eu!

Ei, Pīcala, orice-i spune, nici ca-mi vine de crezut

C-ar putea ca sa ajunga lasul oras de tinut!

Iasul, scaunul domniei, care, precum tu mi-ai zis,

Se aduce de departe cu vestitul tau Paris.

Iasul, vechea capitala unde am casuta mea

Care, de s-ar perde Iasul, mult din pretu-i ar scadea.

Īntelegi acum, mai frate?

Pīcala

Īnteleg ca si tu vrei

Sa jertfesti o tara-ntreaga pentru-un ticalos bordei!

Tīndala

s-apoi alta, alta pozna! Cica-n Statul Romānesc

Sa fie la stapīnire domn de neam īmparatesc,

Domn strain, numit pe viata, si cu drit de mostenit!

Auzi, tron cu mostenire!. apoi nu-i de suferit!

Care-atunce, cum s-ar prinde, eu ce am hambition,

Sa-mi rīdic toata speranta de-a ma acata pe tron!

Eu ce sīnt patriot mare, eu get-beget, sa nu am

Prilej de a fi īn tara nici macar un caimacam!

si, perzīnd a mele drituri, sa ajung chiar a videa

Sub un print strain, catolic, ca se perde legea mea!

Nu, Pīcala, niciodata!

Pīcala

Ei, Tīndala, te rog, taci,

Ca, precīt esti prost din fire, si mai prost vrei sa te faci.

Ce te zbuciumi pentru lege astfel de īnfuriat,

Cīnd tu legea īn picioare-ti de-atīte ori ai calcat!

T ī n d a l a

Eu, Pīcala?

P ī c a l a

Tu, Tīndala.

Tīndala

(facīndu-si cruce)

Ma fereasca Dumnezeu!

Pīcala

Īn zadar, caci pe-a ta urma te paste pacatul greu.

Adu-ti bine tu aminte de tiganii ce-ai avut:

Prin mezat, ca niste vite, cīte suflete-ai vīndut?

Despartīnd fara-ndurare mumele de-ai lor copii,

si rīzīnd de a lor lacrimi ca o feara din pustii!

Spune mie, o! crestine, cīti crestini ai chinuit

Cīnd erai, chiar din pacate, īn slujba orīnduit?

Cīte vaduve sarace, cīti orfani tu ai pradat,

si pīnea de toata ziua chiar din gura le-ai luat?

Spune-mi tu, o! stīlp a legei, ce umbli cu crucea-n sīn,

Sīnt aceste fapte rele de crestin sau de pagīn?

T ī n d a l a

Bine, frate, tu ma sparii. Ce gresala-am faptuit

Pentru ca, fiind īn slujba, si eu m-am schivernisit?

Asa-i obiceiul tarei.

Pīcala

Taci, Tīndala, nu cīrti.

Ai pradat sarmana tara, e destul, n-o mai huli!

si de vrei ca sa se ierte trecutu-ti mult pacatos,

Hotaraste-te odata a fi tarei de folos,

Iar nu umbla cu minciuna ca un serpe cu venin,

Zicīnd ca s-ar perde legea de-am avea un domn strain,

Caci romānu-n asta lume orice rele-ar suferi,

Īn legea care se naste, īn ea stie a muri!

Ungurii ce īn Moldova sīnt ca noi locuitori,

Schimbat-au a lor credinta sub romānii domnitori?

Pentru ce dar pe-al tau frate mai usor sa-l socotesti,

Cīnd el īnca tot pastreaza bunurile stramosesti?

si de ce, supus orbirei unui mīrsav interes,

Sa nu vrei a īntelege lucru lesne de-nteles:

Ca-n Unire sta puterea! Ca la oricare nevoi,

Decīt a fi unul singur, e mai bine de-a fi doi!

Ca pīraiele-adunate se prefac īn rīuri mari,

Ca cei slabi, cīnd se-mpreuna, cumpanesc pe cei mai tari,

Caci, precum zicea odata l-ai sai fii un biet mosneag:

E mai lesne-a rupe-o varga decīt un īntreg toiag!

Tīndala

Bine, dar ce are-a iace?

Pīcala

Nu-ntelegi. asculta dar:

Pentru ce tarile noastre au baut atīt amar?

Pentru ce acum, de veacuri, nici ca mai haladuiesc?

Pentru ce fara sfiala dusmanii le navalesc,

Īncīt astazi biet romānul, ce-a ajuns a fi de jac,

Nu mai stie ce mai este: tatar, jidov sau cazac?

si, privind īmbelsugarea holdelor din tara lui,

Se īntreaba cu durere: a cui prada-or fi, a cui?

stii tu pentru ce, Tīndala, Dumnezeu ne-a parasit,

De-am ramas dintr-un neam mare un neam mic si umilit?

Tīndala

Pentru ce?

Pīcala

Pentru ca vrajba īntre frati s-a īncuibat?

Pentru ca romānul frate de romān s-a departat!

Pentru ca si mai-nainte s-au gasit pintre romāni

Oameni vīnzatori ca Iuda, inimi rele de pagīni

Carii, jertfind ca si tine viitorul romānesc

si samanīnd dezbinarea pe pamīntul stramosesc,

Au scazut, au stins Unirea, puterea neamului lor,

si au marit sumetia dusmanului rapitor.

Cīnd e turma razletita, fara cīni, fara pastor,

Lupul iese de la pīnda s-o zugruma mai usor!

Tīndala

Adevarat. asa este!. Īnsa de ce, fatul meu,

Pastorul acelei turme sa nu fim sau tu, sau eu?

Pentru ce strain sa fie?

Pīcala

Caci pastor īn tara mea

Nici eu nu te-as vrea pe tine, nici tu pe mine m-ai vrea.

Dulce e domnia, frate, si multi vreu a se-ndulci,

s-acei multi unul pe altul cauta a sa nimici

Prin partide, prin coruptii, prin minciuni si prin vīnzari,

Care toate sīnt menite rau s-aduca bietei tari!

Nu-i mai bine dar sa-nchidem calea tronului slavit

Celor carii sīnt īn stare chiar si neamul de jertfit?

Nu-i mai bine, toti romānii īnsuflati de-acelasi dor,

Dintre doua mici popoare sa ne facem un popor?

Iar ca print al Romāniei un strain print sa dorim,

si cu tronurile-Europei pe al nostru sa-l rudim?

Atunci natiile toate ne-or primi la sīnul lor

Ca pe-o natie iubita si de mare viitor;

s-a stramosilor tarīna tresari-va īn mormant,

C-a ajuns a lor vechi nume respectat iar pe pamīnt;

si urmasii nostri mīndri de parintii ce-au avut,

La copiii lor vor spune binele ce le-am facut!

Tīndala

(uimit)

Ei! Pīcala, fratioare, drept sa-ti zic. bine vorbesti,

Īnsa. spune-mi. capitala tot sa fie-n Bucuresti?

Pīcala

Bata-te norocu-n fata! mai Tīndala, ce-ai patit,

De-ti e drag asa mult Iasul?. Nu cumva te-ai jidovit?

Dar nu vezi pe toata ziua valul negru, evreiesc,

Cum se-ntinde de īneaca tot orasul crestinesc?

Īncīt, oricine soseste īn launtru-i īnglodat

Socoate ca īn Iudeea din pacate a īntrat!

Tīndala

D-apoi bine, Bucurestiul adica este mai bun?

Pīcala

Oricine ar socoti-o eu l-as crede de nebun.

Bucurestiul, ca si Iasul, este ca un vechi sucman

Care, orisicīt l-ai coase, nu plateste nici un ban.

Pentru noua Romānie trebuie ca sa dorim

Noua, mīndra capitala de care sa ne mīndrim,

Un oras puternic, mare, pe un rīu īmbelsugat

si īn centrul Romāniei cu tarie asezat.

Tīndala

(aprinzīndu-se)

Pe Siret?

Pīcala

Pe Siret, fie.

Tīndala

(cu ochii īnflacarati)

Nu departe de Focsani,

Sa-l numim Traian.

Pīcala

(zīmbind)

Prea bine.

Tīndala

(cu entuziasm)

Sa ne facem toti Traiani!

Pīcala

Sa dea Domnul, mai Tīndala.

Tīndala

(zvīrlind caciula-n sus)

Ura! daca este asa,

Adu mīna, mai Pīcala; mīna vreu cu tine-a da.

Sa traiasca Romānia si Unirea-ntre romāni!

Hai sa tragem, mai, o hora īn ciuda celor pagīni:

(Se prind de mīni si joc "Hora Unirei" )

HORA UNIREI

Hai sa dam mīna cu mīna

Cei cu inima romāna,

Sa-nvīrtim hora fratiei

Pe pamīntul Romāniei!

Iarba ra din holde peara!

Peara dusmania-n tara,

Īntre noi sa nu mai fie

Decīt flori si omenie!

Mai muntene, mai vecine,

Vina sa te prinzi cu mine

si la viata cu unire,

si la moarte cu-nfratire!

Unde-i unul, nu-i putere

La nevoi si la durere.

Unde-s doi, puterea creste

si dusmanul nu sporeste!

Amīndoi sīntem de-o mama,

De-o faptura si de-o sama,

Ca doi brazi īntr-o tulpina,

Ca doi ochi īntr-o lumina.

Amīndoi avem un nume,

Amīndoi o soarta-n lume.

Eu ti-s frate, tu-mi esti frate,

Īn noi doi un suflet bate.

Vin' la Milcov cu grabire

Sa-l secam dintr-o sorbire,

Ca sa treaca drumul mare

Peste-a noastre vechi hotare

si sa vada sfīntul soare,

Īntr-o zi de sarbatoare,

Hora noastra cea frateasca

Pe cīmpia romāneasca!