ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
SCENETE
STAN COVRIGARIUL
CÎNTICEL COMIC
Persoane
Stan
Un functionar
Un grec
Un personagiu misterios
O dama
Un boier
Un epistat
Cîntat de d-nul Millo, pe Teatrul din Bucuresti.
(S C E N A se petrece la poarta gradinei Cismegiului.
Stan vine aducînd pe cap o tabla rotunda si încarcata
cu covrigi, simiti, placinte etc., iar în mîna tiind
un trepiciu pe care aseaza tablaua.
Stan (striga): Placintele ferbintele! gogosele rotunzele! Poftim, poftim la ele! (Aseaza tablaua.) Sa te vad, mai Stane, de-i fi mai cu noroc astazi la poarta Cismegiului, ca de cîtva timp încoace îti stau gogoasele în gît, fatul meu!. Ai patit-o si tu, Stanica, ca cei multi breslasi români care nu-si mai gasesc chip de tirana în tara lor. Lume pe dos. ce sa faci?. În Moldova ovreii, aice sîrbii, grecii si patriotii cei în septe luni ne-au luat înainte. Iaca eu, de pilda:
Din toti placintarii,
Din toti covrigarii,
În oras, ca mine, cine-i mai vestit?
Dar cu derbederii
si cu gogoserii
Carii umple lumea, zau m-am calicit.
Eu fac la pl 252r174c acinte
Grasute, ferbinte,
Ei vînd la gogoase patrioticesti,
si lumea nebuna
Lasa hrana buna,
De se-ndoapa zilnic numai cu povesti.
(Cîteva persoane trec alaturea cu covrigarul si întra
în gradina.)
Iaca musterii. da, Doamne! (Striga:) Simit! covrigi! pe buze sa te frigi!. încet, încet! nu ma gramaditi ca v-oi da la toti. (Cauta înapoi.) Hait! s-au dus fara a-mi face seftea. pustii, tufa, nime! (Oftînd.) Ian sa videti, oi, sa fiu iara silit sa-mi manînc singur marfa ca sa n-o las sa mucezeasca. Mare minune! fug toti de mine ca de slujba fara leafa, si eu tot singur, cuc. Ba, iaca un ciocoies de la tribunal. poate a fi flamînd. (Striga:) Domnule. Cuconasule!
(Trece un functionar.)
Functionarul: Ce vrei?
Stan: Nu-ti cere inima de ceva locmale?
Functionarul (apropiindu-se rapide) Locmale?. de care?
Stan: De aste, de ale mele.
Functionarul (cu dispret) De-ale tale?. N-am vreme, ca-s grabit. Alerg la tribunal. (Iese.)
Stan: Pe nemîncate?. Apoi halal de bietii împricinati!. Spunea bietu raposatul tata-meu ca în timpii demult boierii, cînd se duceau la visterie, calari, se opreau la poarta curtii domnesti de cumparau fiecare cîte un covrig, cîte un simit si trageau pe gît cîte un pahar de vin de Odobesti, ca sa fie mai cu inima la treaba tarei, si trebile mergeau bine. Astazi?. În loc de covrigi, toti umbla dupa colaci calzi.
(Trece un grec.)
Iaca un grecusor. a fi vreun nepot monastiresc. El trebuie sa pretuiasca placintele. N-auzi, telebi?
Grecul Oriste?
Stan: Nu metahirisesti un covrig?
Grecul Oh!..
Stan: Pentru ce, nostimiorule?
Grecul (oftind): Ah! fiindo'che eu însumi am azunso covrigo de cînd mi-a luato mosiile.
Stan: Care mosii, cilibidachi?
Grecul Mosii monastiresco a mea.
Stan: A d-tale? Sarmanul bietu maslinica! Cum i-au luat averile de la mosi, stramosi, fara mila si pacat!.
Grecul: Ah! Vah!
Stan: Dar asta nu[te] opreste sa cumperi un simit. Ian priveste cît e de-rumîn.
Grecul: Rumeno?. Nu-mi plate rumunii de cînd mi-a dato afara de la monastire si mi-a luat-o pînea de la gura.
Stan: Bine faci. mai bine manînca un covrig.
Grecul G r e c u Covrigo? ohi, ma baclavas, pohati, cataifi, teva evghenistico ai la dimita?
Stan: Hei! S-a trecut timpul baclavalelor-pentru voi, kir Panaite!
Grecul: Ţe Panaiti!. merzi la diavolo. Eu me numesco Aristidis Monastiropulos. budalas. (Iese.)
Stan: S-a zborsit tapul. ha, ha, ha. Auzi pozna!. cica i-au luat mosiile din vîrfu catargului. ha, ha, ha!. oi rîde mult de asta. Bine-mi spunea iara tata-meu:
Pe cînd domnii greci
Cei fanaragii,
Mii de parpaleci
si de papugii,
Aici alergau,
Lipsiti de parale,
si se-mbogateau
Înghitînd locmale.
Dar acum li s-a înfundat si lor; a secat tîta caprei!.
(Trece un personagiu posomorît,
cu parul zburlit si cu o gazeta în mîna.)
Iaca, ma!. dar asta ce sa mai fie?. mare posomorît îi!. A fi cu stomahu desert, sarmanul! (Striga:) Gogosele! Gogosele!
Personagiul (tresarind): Gogosele! (Declama:) Cine a pronuntat acilea sacrul nume de gogoase?
Stan: Eu, domnule, eu, starostele gogosarilor,
Personagiul: Unde ti-e biuroul?
Stan: Iata-l colea, plin de placinte înfoiete. Vorba ceea; foaie peste foaie si la mijloc tufa.
Personajiul: Ai Gogoasa patriotica,foaie politica si democ-soc.?
S t a n: Cu soc? Ma fereasca sfîntu!. Eu vînd covrig!..
Personagiul: Covrigi, covrigi?. Bestie incapace!. Cine se multemesce cu covrigi în era Constitutiunei?. Dac-oi ajunge eu la putere, precum sper si nu am dubiu, chiar si cînii au sa umble pre strade cu covrigi în coada.
Stan (în parte):Mi se pare cam trasnit cu leuca, ca-i prea ros. la fata.
Personagiul: Ai auzit, nemernicule? si cînii or umbla.
Stan: Oare asa belsug sa fie atunci în tara?
Personagiul: D-apoi cum! (Iese mîndru.)
Stan: O fi, domnule. hei!. domnule!. hait!. l-am scapat si pe asta. Ian priveste cum da din mîni si din cap!. Se vede ca pune tara la cale. Mai stii pacatul?. Dar ce-mi mai bat eu gîndul cu dînsul!. mai bine sa-mi urmez eu cînticul început.
Sub moscali apoi
Au iesit la noi
Mii de covrigari
Tufa-n buzunari.
Iar acum avem
Mii de gogosari
Ce au tererem
De patrioti mari.
(Trece o dama batrîna, dar cocheta.)
Atine-te, Stane, fatul meu, ca trece madama Malacofna care face fos-fos si se uita pe sub geana. Cuconita cuconita!
Dama: Cine ma cheama?
Stan: Eu!. fa-ti mila si pomana de-ti arunca ochii cei frumosi la aste placinte care se usuc de dorul lor.
Dama (zîmbind); Ce-ai zis?
Stan: Am o placinta cu sorti în stihuri scrise de un cuconas ce te iubeste ca un nauc.
Dama: Spune-i ca nu-mi plac poeziile de placintarie. (Iese leganîndu-se.)
Stan: Iaca, ma! s-a subtiet neamul!. Acum le trebuie stihuri, de calindare. Înainte, cu o placinta ca asta se ameteau toate nevestele. Cum o aducea pe masa, fiecare cucoana gasea în particica ei cîte o hîrtiuta cu stihuri, de pilda:
Precum pohagiul între placinte
Astfel lucesti între femei.
Nurii matale m-a scos din minte
Ah! te iubesc, de vrei, nu vrei!
Cucoana se rosea pe obrajel si zicea: "Ce se potriveste!." Altul:
Esti evghenista cît Afrodita,
Iar eu din pricina dumitale
Am uitat chiar si alfa vita;
Ah! te iubesc si sînt de jale!
Cucoana zîmbea si zicea: "A fi ca-i lumea rea!." Altul:
Mistuind placinta bine
Gîndeste-te si la mine
Care-ti zic cu lînced glas:
Ah! te rog na m'agapas.
Cucoana se facea ca se mînie si zicea: "Degraba ti-a fi?." si cu astfel de flecurele lumea traia voios; boierii si cucoanele se iubeau si placintele se vindeau, dar acum le trebuie azur, murmur, bonjur si amur. Ce aud? o caleasca? Da, Doamne, un musteriu sa-l bag în sîn.
(Trece un boier tantus cu un arnaut dupa el)
Iata-l. îl cunosc. paharnicul Iaurtescu din Zlatar. (Striga:) Simit! covrigi!
Boierul {astupîndu-si urechile): Ho!. ce te spargi asa în calea boierilor?
Stan: La covrigi! la covrigi!
Boierul Asa?. la covrigi?. Lasa ca te-oi covrigi eu, cetatene.
Stan: Gogosi, gogosi!
Boierul Ţi-oi arata eu cu cine ai a face, obraznicule! (Iese furios.)
Stan: Cu cine? Daca te stiu eu, mai vere; îti cunosc spita neamului si soiul boieriei, de pe spusa tatei. Sub domnia celui de pe urma grec, tata-sau s-a facut vornic de hatîrul unei placinte ce a trimis la masa domneasca, împreuna cri o strachina de iaurt. A doua zi boieriul era caftanit si meterhaneaua turceasca îi tîrlîia sub cerdac, în vreme ce barbier-basa îl radea cu bricele cele de margean. Poporul sta adunat la poarta si cînta asa:
Halal, zau, de cine stie
Sa faca placintarie,
S-o dospeasca, plamadeasca,
În cuptor s-o rumeneasca
si s-o duca pe tipsie
Colo, sus, în spatarie.
Cu iaurt, cu placintele,
Te fac Boierulusi vornic, misele!
Halal, mai, de cine poate
Sa se tîrîie pe coate,
Sa se frînga-n loc din sele
Ca sa faca temenele,
Aducînd în spatarie
Gogosele pe tipsie.
Cu iaurt, cu placintele,
Te facusi vornic, misele!
(Întra rapide un epistat.)
Epistatul: Ce-ai facut boierului, mai covrigarule?
Stan: Eu? fereasca sfîntul! Nu i-am facut nimica.
Epistatul: Cum nu?. s-a plîns mie ca l-ai batjocorit.
Stan: Nu se afla, domnule epistat.
Epistatul: Ian asculta, mai bade, poarta-te bine cu boierii, c-apoi o împlinesti cu mine!
Stan: Da mai frumos ce ma port, domnule, unde se pomeneste?. Nu poftesti un simit?
Epistatul Proaspatu-i? (Ie simitul si-l manînca.)
Stan: A iesit din cuptor înadins pentru d-ta. Se usca, sarmanul, asteptîndu-te ca sa-mi faci sefte.
Epistatul: Cum? Înca n-ai vîndut nimica?
Stan: Nu, nu, pacatele mele. Nu-i alisveris nici de-o letcaie în piata.
Epistatul: O stiu. si toate s-au scumpit de nu mai poate omul trai. (Mai apuca un simit.)
Stan: Poftim, poftim, domnule epistat, ca-s proaspete si grase.
Epistatul: si bune.
Stan: si ieftine. Doamne!. Kir Hapcescule, stii una?
Epistatul: Ce?
Stan: De-ai vrea d-ta, mi s-ar deserta tablaua cît ai bate-n palme.
Epistatul: Cum asta?
Stan: Întoarce-te în gradina si raspîndeste vorba în dreapta si-n stînga ca ministrul ma are la nazar si ca m-a chemat azi în cabinetul sau ca sa-mi poronceasca ceva.
Epistatul (rîzînd): Bucuros. da bine, Stane, ce poate iesi dintr-o minciuna asa de gogonata?
Stan: Îi vedea. doar îmi cunosc eu oamenii. Spune d-ta numai atîta, ca ma face haz ministru.
Epistatul: Prea bine, ma duc. bune simituri! (Mai ie doua simituri si iese.)
Stan: De mai sedea hotul la sfat, îmi mînca tablaua întreaga.
La oricare-mpregiurare
Bine-i sa ai în pastrare
Un simit
Bun, grasut si aurit.
Îti cade vreo belea mare.
Ce mijloc e de scapare?
Un simit
Bun, grasut si aurit.
Ai procesuri cu cutare?
Cum s-ajungi la împacare?
C-un simit
Bun, grasut si aurit.
Trai placut, cinstire mare,
Are tot acel ce are
Un simit
Bun, grasut si aurit.
(Trece alergînd o fetisoara.)
Stan (îi atine calea): Iaca dracu!. Încotro, puiule? unde zbori?
Fetita: Ian sezi binisor, jupîne Stane!
Stan: Îti face cu ulcica, se vede. cela. stii tu?.
Fetita (rîzînd): Mi-a fi facînd, ca doar nu-s de lepadat.
S t a n: si tare ti-i drag, fa?
Fetita: Tare, ca-i berbant si-l prinde uniforma.
Stan: Aoleo!. e militar?
Fetita: Tobosar de la Moldova.
Stan: si cum te-a scos din minte moldoveanul, fa?
Fetita: A zis ca m-a lua si-mi aduce în toate zilele covrigi calzi.
Stan: Tot covrigeii, sdrmanii!. tot ei fac sotiile!. Daca-i asa, na, fa, vro doi covrigi de-ai mei, sa-i manînci sanatoasa cu mîndrul tau.
Fetita: D-apoi n-am cu ce-ti plati, jupîne Stane.
Stan: N-ai cu ce? (Cata lung la fetita si ofteaza.) Of! of!. Fugi iute ca te sorb de vie.
Fetita: Ha, ha, ha!. mare poznas mai esti! (Iese.)
Stan: Aista-i dracu pe uscat.
Esti om teafar si cu minte,
Te porti bine, vinzi placinte,
si deodata-ti iese. crac,
Un pui, puisor de drac.
Ea-ti arata dinti frumosi,
Ochi aprinsi ca sa te frigi,
si cu basme, cu gogosi
Hop! te scoate la covrigi.
În zadar inima-ti rupta
Se încearca de se lupta;
Dracusorul frumusel
O aprinde încetinel,
Încît, scos fiind din minte,
Nu mai poti vinde placinte,
Caci în focul de ahmor
Arzi, te coci ca în cuptor.
(Toate persoanele scenelor precedinte, afara
de fetisoara, vin din gradina alergînd,
si încungiura tablaua covrigarului).
Toti (în parte): Ce-am auzit! Ministrul.
Functionarul: Stanica.
Boierul Jupîne Stane.
Personagiul misterios: Domnule Stanica.
Dama cocheta: Stanicuta.
Toti: Ţi-a mai ramas ceva bunatati de vîndut. Da-mi si mie, da-mi si mie. (Desarta tablaua.)
Stan: Încet, încet! Nu ma gramaditi ca v-oi da la toti. (În parte.) Epistatu mi-a facut treaba buna.
Functionarul (plateste si zice încet) Sa-i vorbesti de mine, Stanica.
Stan: Cui?
Functionarul: Escelentei-sale. (Iese.)
Boierul (încet lui Stan): De-i face sa ma rînduiasca prefect, te fac om. (Iese.)
Personagiul misterios (asemene) Spune ca-i sînt devotat, de partitul sau. (Iese.)
Dama cocheta (încet): Nu-i cer alta decît o pensie. si l-oi adora. (Iese.)
Stan: Ha, ha, ha!. bine a izbutit minciuna. Lume, lume pospaita si desarta!. (Sunînd banii în palma,) Ian priveste banarit, de unde eram afif de parale. si pe tabla nimica, tufa. ba au mai ramas doua cununi de aluat, doi colaci. ce sa fac cu ei?
(Trece fata cu tobosarul.)
Ha! tocmai!. am sa cunun pe tobosarul cu copila cea fîrtoaga. Vina încoace, tobosarule. vina si tu, drace. Ian spuneti mosului. va iubiti?
Tobosarul: Hai, hai!
Stan: Vreti sa va cununati împreuna?
Fetisoara: Vreu, da.
S t a n: Sa fiti dar ai naibei. Va cunun dupa moda cea noua. (Le pune pe cap cîte un colac.) Mergeti de va înmultiti ca nisipul marei!
Tobosarul si fetisoara: Ha, ha, ha!. Sa traiesti, nunule! (Iese alergînd,)
Stan: Amin!. (Rîdica tablaua de si-o pune pe cap si pleaca cîntînd:)
Toata grija mi-am luat,
Tablaua mi-am desertat.
Cu gogosi si cu minciuni
Am hranit prosti si nebuni.
(Cortina cade.)
PÎCALA sI TÎNDALA
DIALOG POLITIC
Ce ai astazi, mai Tîndala, de esti asa suparat?
De corabii înecate nu cumva poate-ai visat?
Ce gîndire amarîta astfel te-a posomorît
Ca pre cît nu erai mîndru, acum esti si mai urît?
(oftînd)
Ah! Pîcala preaiubite, spune-mi: este-adevarat
Ca-n aceasta tara veche, ca în lasul blastamat
S-a ivit o boala noua ce pe multi a molipsit
si la care tot românul chiar din fire-i e menit?
Pîcala
Care boala, mai Tîndala?
Tîndala
Boala grea si far de leac
Ce de mult ne ameninta!
Pîcala
Dar ce boala?
T î n d al a
O! trist veac!
În ce vremi au fost s-ajungem! în ce rele! în ce foc!
Auzi, frate, toti românii sa fie-uniti la un loc!
Moldovanul si munteanul sa-si pearda numele lor!
Sa-ntruneasca-a lor pamînturi! sa se faca un popor!
Ba chiar natie sa fie!. auzi, natie!. mai, mai,
Zau ca nu credeam românii atîta de natarai!
Pîcala
De ce esti asa de aspru pentru neamul românesc,
Mai Tîndala?. al tau suflet îl stiam mai crestinesc.
Precît îmi aduc aminte, tu odinioara-ai fost
Atît de blajîn ca lumea te credea putin cam. prost.
Cine ti-a turburat firea? Spune mie, dragul meu,
Cine din miel cu blîndete te-a facut leu-paraleu?
Cine, cine. n-am nevoie ca sa ti-l destainuiesc;
Dar acela oarecine m-a facut sa-ncremenesc
Cînd mi-a spus chiar la ureche, cu glas blînd si-nduiosat,
Ca Moldova, sarmanica, spre peire a plecat,
Caci de-a fi sa se uneasca moldoveni si cu munteni,
Muntenii dintr-o sorbire au sa-nghit pe moldoveni!
Elei! frate.
T î n d a l a
Asa, draga!. Asculta sa te-otaresti.
Se zice de capitala c-a sa fie-n Bucuresti,
Cale de treizeci de poste departe de Iasul meu,
De-acest tîrg frumos si mare unde traim tu si eu!
Ei, Pîcala, orice-i spune, nici ca-mi vine de crezut
C-ar putea ca sa ajunga lasul oras de tinut!
Iasul, scaunul domniei, care, precum tu mi-ai zis,
Se aduce de departe cu vestitul tau Paris.
Iasul, vechea capitala unde am casuta mea
Care, de s-ar perde Iasul, mult din pretu-i ar scadea.
Întelegi acum, mai frate?
Pîcala
Înteleg ca si tu vrei
Sa jertfesti o tara-ntreaga pentru-un ticalos bordei!
Tîndala
s-apoi alta, alta pozna! Cica-n Statul Românesc
Sa fie la stapînire domn de neam împaratesc,
Domn strain, numit pe viata, si cu drit de mostenit!
Auzi, tron cu mostenire!. apoi nu-i de suferit!
Care-atunce, cum s-ar prinde, eu ce am hambition,
Sa-mi rîdic toata speranta de-a ma acata pe tron!
Eu ce sînt patriot mare, eu get-beget, sa nu am
Prilej de a fi în tara nici macar un caimacam!
si, perzînd a mele drituri, sa ajung chiar a videa
Sub un print strain, catolic, ca se perde legea mea!
Nu, Pîcala, niciodata!
Pîcala
Ei, Tîndala, te rog, taci,
Ca, precît esti prost din fire, si mai prost vrei sa te faci.
Ce te zbuciumi pentru lege astfel de înfuriat,
Cînd tu legea în picioare-ti de-atîte ori ai calcat!
T î n d a l a
Eu, Pîcala?
P î c a l a
Tu, Tîndala.
Tîndala
(facîndu-si cruce)
Ma fereasca Dumnezeu!
Pîcala
În zadar, caci pe-a ta urma te paste pacatul greu.
Adu-ti bine tu aminte de tiganii ce-ai avut:
Prin mezat, ca niste vite, cîte suflete-ai vîndut?
Despartînd fara-ndurare mumele de-ai lor copii,
si rîzînd de a lor lacrimi ca o feara din pustii!
Spune mie, o! crestine, cîti crestini ai chinuit
Cînd erai, chiar din pacate, în slujba orînduit?
Cîte vaduve sarace, cîti orfani tu ai pradat,
si pînea de toata ziua chiar din gura le-ai luat?
Spune-mi tu, o! stîlp a legei, ce umbli cu crucea-n sîn,
Sînt aceste fapte rele de crestin sau de pagîn?
T î n d a l a
Bine, frate, tu ma sparii. Ce gresala-am faptuit
Pentru ca, fiind în slujba, si eu m-am schivernisit?
Asa-i obiceiul tarei.
Pîcala
Taci, Tîndala, nu cîrti.
Ai pradat sarmana tara, e destul, n-o mai huli!
si de vrei ca sa se ierte trecutu-ti mult pacatos,
Hotaraste-te odata a fi tarei de folos,
Iar nu umbla cu minciuna ca un serpe cu venin,
Zicînd ca s-ar perde legea de-am avea un domn strain,
Caci românu-n asta lume orice rele-ar suferi,
În legea care se naste, în ea stie a muri!
Ungurii ce în Moldova sînt ca noi locuitori,
Schimbat-au a lor credinta sub românii domnitori?
Pentru ce dar pe-al tau frate mai usor sa-l socotesti,
Cînd el înca tot pastreaza bunurile stramosesti?
si de ce, supus orbirei unui mîrsav interes,
Sa nu vrei a întelege lucru lesne de-nteles:
Ca-n Unire sta puterea! Ca la oricare nevoi,
Decît a fi unul singur, e mai bine de-a fi doi!
Ca pîraiele-adunate se prefac în rîuri mari,
Ca cei slabi, cînd se-mpreuna, cumpanesc pe cei mai tari,
Caci, precum zicea odata l-ai sai fii un biet mosneag:
E mai lesne-a rupe-o varga decît un întreg toiag!
Tîndala
Bine, dar ce are-a iace?
Pîcala
Nu-ntelegi. asculta dar:
Pentru ce tarile noastre au baut atît amar?
Pentru ce acum, de veacuri, nici ca mai haladuiesc?
Pentru ce fara sfiala dusmanii le navalesc,
Încît astazi biet românul, ce-a ajuns a fi de jac,
Nu mai stie ce mai este: tatar, jidov sau cazac?
si, privind îmbelsugarea holdelor din tara lui,
Se întreaba cu durere: a cui prada-or fi, a cui?
stii tu pentru ce, Tîndala, Dumnezeu ne-a parasit,
De-am ramas dintr-un neam mare un neam mic si umilit?
Tîndala
Pentru ce?
Pîcala
Pentru ca vrajba între frati s-a încuibat?
Pentru ca românul frate de român s-a departat!
Pentru ca si mai-nainte s-au gasit pintre români
Oameni vînzatori ca Iuda, inimi rele de pagîni
Carii, jertfind ca si tine viitorul românesc
si samanînd dezbinarea pe pamîntul stramosesc,
Au scazut, au stins Unirea, puterea neamului lor,
si au marit sumetia dusmanului rapitor.
Cînd e turma razletita, fara cîni, fara pastor,
Lupul iese de la pînda s-o zugruma mai usor!
Adevarat. asa este!. Însa de ce, fatul meu,
Pastorul acelei turme sa nu fim sau tu, sau eu?
Pentru ce strain sa fie?
Pîcala
Caci pastor în tara mea
Nici eu nu te-as vrea pe tine, nici tu pe mine m-ai vrea.
Dulce e domnia, frate, si multi vreu a se-ndulci,
s-acei multi unul pe altul cauta a sa nimici
Prin partide, prin coruptii, prin minciuni si prin vînzari,
Care toate sînt menite rau s-aduca bietei tari!
Nu-i mai bine dar sa-nchidem calea tronului slavit
Celor carii sînt în stare chiar si neamul de jertfit?
Nu-i mai bine, toti românii însuflati de-acelasi dor,
Dintre doua mici popoare sa ne facem un popor?
Iar ca print al României un strain print sa dorim,
si cu tronurile-Europei pe al nostru sa-l rudim?
Atunci natiile toate ne-or primi la sînul lor
Ca pe-o natie iubita si de mare viitor;
s-a stramosilor tarîna tresari-va în mormant,
C-a ajuns a lor vechi nume respectat iar pe pamînt;
si urmasii nostri mîndri de parintii ce-au avut,
La copiii lor vor spune binele ce le-am facut!
Tîndala
(uimit)
Ei! Pîcala, fratioare, drept sa-ti zic. bine vorbesti,
Însa. spune-mi. capitala tot sa fie-n Bucuresti?
Bata-te norocu-n fata! mai Tîndala, ce-ai patit,
De-ti e drag asa mult Iasul?. Nu cumva te-ai jidovit?
Dar nu vezi pe toata ziua valul negru, evreiesc,
Cum se-ntinde de îneaca tot orasul crestinesc?
Încît, oricine soseste în launtru-i înglodat
Socoate ca în Iudeea din pacate a întrat!
D-apoi bine, Bucurestiul adica este mai bun?
Pîcala
Oricine ar socoti-o eu l-as crede de nebun.
Bucurestiul, ca si Iasul, este ca un vechi sucman
Care, orisicît l-ai coase, nu plateste nici un ban.
Pentru noua Românie trebuie ca sa dorim
Noua, mîndra capitala de care sa ne mîndrim,
Un oras puternic, mare, pe un rîu îmbelsugat
si în centrul României cu tarie asezat.
(aprinzîndu-se)
Pe Siret?
Pîcala
Pe Siret, fie.
Tîndala
(cu ochii înflacarati)
Nu departe de Focsani,
Sa-l numim Traian.
Pîcala
(zîmbind)
Prea bine.
Tîndala
(cu entuziasm)
Sa ne facem toti Traiani!
Pîcala
Sa dea Domnul, mai Tîndala.
Tîndala
(zvîrlind caciula-n sus)
Ura! daca este asa,
Adu mîna, mai Pîcala; mîna vreu cu tine-a da.
Sa traiasca România si Unirea-ntre români!
Hai sa tragem, mai, o hora în ciuda celor pagîni:
(Se prind de mîni si joc "Hora Unirei" )
HORA UNIREI
Hai sa dam mîna cu mîna
Cei cu inima româna,
Sa-nvîrtim hora fratiei
Pe pamîntul României!
Iarba ra din holde peara!
Peara dusmania-n tara,
Între noi sa nu mai fie
Decît flori si omenie!
Mai muntene, mai vecine,
Vina sa te prinzi cu mine
si la viata cu unire,
si la moarte cu-nfratire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi si la durere.
Unde-s doi, puterea creste
si dusmanul nu sporeste!
Amîndoi sîntem de-o mama,
De-o faptura si de-o sama,
Ca doi brazi într-o tulpina,
Ca doi ochi într-o lumina.
Amîndoi avem un nume,
Amîndoi o soarta-n lume.
Eu ti-s frate, tu-mi esti frate,
În noi doi un suflet bate.
Vin' la Milcov cu grabire
Sa-l secam dintr-o sorbire,
Ca sa treaca drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare
si sa vada sfîntul soare,
Într-o zi de sarbatoare,
Hora noastra cea frateasca
Pe cîmpia româneasca!
|