Tennessee Williams Un tramvai numit Dorinta

Tennessee Williams

Nu la fel ca despre Saroyan se poate vorbi despre un alt dramaturg american, Tennessee Williams. Foarte productie si stapînind în maestru arta compozitiei scenice si a construirii personajelor, Williams (nascut în 1914) rar deschide credit omului si mai curînd îi contabilizeaza sufe­rintele morale si fizice, nelinistile si dezechilibrul, insatisfactiile si esecurile. împreuna cu Arthur Miller, Tennessee Williams a predominat scena americana în deceniul urmator celui de al doilea razboi mondial, iar acum, dupa "reînvierea" lui O'Neill, acesti doi dramaturgi îsi mai pastreaza înca însemnatatea. Lor începe sa li se alature mai tînarul Edward Albee.

Tennessee Williams - care se afla în plina creativitate si deci se pot astepta de la el noi surprize - a scris douasprezece piese de larga desfasurare si aproape douazeci de piese într-un act - începîndu-si si el ucenicia cu piese scurte ca si O'Neill, Wilder si alti dramaturgi ameri­cani. La acestea se adauga sase scenarii de film, un volum de versuri doua volume de povestiri, numeroase însemnari autobiografice, cu consi­deratii estetice.

în pofida acestei impresionante productivitati, viziunea sa este relativ restrînsa, mai exact preocuparile sale. în cartea sa Drama ameri­cana dupa cel de-al doilea razboi mondial, profesorul de literatura de la Universitatea din Pennsylvania, Gerald Weales, cauta sa dovedeasca, într-un lung eseu analitic, continua preocupare a lui Williams pentru aceleasi teme si pentru aceleasi specii de personaje, sustinînd ca el ar suferi de obisnuitul neajuns al multor dramaturgi, anume de a fi înda­torat primei piese scrise, ramasa izvor de inspiratie. în cazul lui Williams, aceasta piesa ar fi Menajeria de sticla (The Glass Menagerie - 1945), de fapt nu prima sa creatie pentru scena, dar primul sau succes si pîna acum "cea mai buna piesa" a sa.

TENNESSEE WILLIAMS

Analiza profesorului Weales - facînd sa defileze în fata cititorului zecile de personaje ale lui Williams si prezentîndu-le cu destule variante si nuantari, ca individualitati definite - nu reuseste sa ne convinga ca dramaturgul s-ar margini la dezvoltarea tipurilor din Menajeria de sticla, sau ca el ar avea o gama restrînsa de situatii, asa cum este aceea din numita piesa. în schimb, ne convinge ca orizontul viziunii drama­turgului si însesi preocuparile sale sînt relativ restrînse, în pofida boga­tiei de personaje si situatii.

Daca am compara numai cele doua piese culminante în creatia lui Williams - desi nu sînt singurele culminante - Menajeria de sticla si Un tramvai numit Dorinta (A Streetcar Named Desire - 1947) gasim o fundamentala deosebire si tocmai în ethosul lor, iar ethosul este acela care, în cele din urma, da sens si valoare umana creatiei estetice. Menajeria de sticla, desi cu personaje în suferinta si cu felurite nemultu­miri, este o piesa a virtutilor umane, are o tarie sufleteasca, gingasii de sentimente, contrar sumbrei drame din 1947. In Un tramvai numit Dorinta nu mai întîlnim bunatatea din piesa anterioara.

în nefericita familie din Menajeria de sticla, mama, Amanda, parasita de un sot flusturatec, face eroice eforturi ca sustinatoare a fiicei sale, Laura, care are un defect fizic. Laura e schioapa. Prost platita la un magazin de încaltaminte, Amanda vrea sa-si schimbe meseria. Ce patetica este scena în care zadarnic încearca sa gaseasca, prin telefon, abonati pentru o revista! Mama are o energie care îi lipseste fiicei; timida si inhibata, din pricina defectului fizic, Laura îsi are însa o lume a ei, cu gingase si candide visuri, o lume în care bibelourile de sticla colectionate de ea capata o existenta fabuloasa. îndemnat de staruintele maniei, fiul Tom aduce în casa un tînar prieten, Jim, sperînd sa-l însoare cu Laura. Jim este logodit si o spune cinstit Laurei, dar dupa ce a încercat sa îi dea oarecare încredere într-însa si i-a oferit vraja unui flirt, facînd-o sa glumeasca si sa danseze cu dînsul. Tom vrea sa scape din atmosfera apasatoare a familiei si se va angaja în marina comerciala.

Nici unul dintre membrii familiei si nici Jim nu sînt fericiti si fiecare se simte frustrat într-o lume nedreapta, însa fiecare îsi are o buna­tate funciara, o omenie pusa la grele încercari, dar care nu se dezminte, indiferent de revolta, resemnarea sau solutiile de salvare încercate de unul sau altul.

Fine nuante de gesturi, atitudini, cuvinte se gasesc în întreg textul si însusi dialogul acestei piese are o gentilete poetica, explicabila - în economia piesei - si prin aceea ca familia apartine Sudului Statelor

TENNESSEE WILLIAMS

Unite, cu un alt ritm de viata si cu o vorbire mai îngrijita. De altfel, Menajeria de sticla este construita ca o piesa a amintirilor. Fiul Tom, om cu înclinatii poetice, aflat în marina comerciala, povesteste episoa­dele din viata familiei, prezentîndu-le retrospectiv. Tom face si unele comentarii de ordin social, din care reiese ca nu este vorba numai de dificultatile de adaptare a oamenilor din Sud la noile conditii de viata din perioada de criza economica - asa cum interpreteaza piesa unii critici - ci ca de aceleasi dificultati se loveau si ceilalti cetateni, aparti-nînd aceleiasi categorii sociale. Este vorba, în comentariile lui Tom, de criza întregii societati din deceniul anterior celui de al doilea razboi mondial. Prin procedeul naratiunii lui Tom, actiunea îsi sporeste valoarea afectiva, deoarece Tom îsi iubeste familia si este un revoltat.

Gentiletii si bunatatii din Menajeria de sticla li se opun în Un tramvai numit Dorinta pasiuni si acte de-o mare violenta psihologica. si aici avem drama unei familii, apartinînd regiunii sudice a Statelor Unite, dar altele sînt relatiile si conflictele dintre personaje. Gentiletii i se opune brutalitatea, iar bunatatii o apriga aparare a intereselor indivi­duale. si aici nevoia de bunatate apare, dar într-un context pîna la urma necrutator în brutalitatea lui.

Drama Un tramvai numit Dorinta este mai caracteristica pentru viziunea, metodele psihologice si tehnica scenica ale lui Williams. Mena­jeria de sticla da un loc foarte restrîns problemelor sexuale, este scrisa mai simplu, are mai putina complexitate ca situatii si conflicte. Un tramvai numit Dorinta este o drama complexa, cu puternice elemente biologic-sexuale, în care instinctele nu sînt stavilite de ratiune si con­veniente, iar contrastele de ordin social le profileaza si mai mult. Con­structia dramei are o expunere directa, pe care am numi-o mai curînd naturalista decil realista, dar însusi naturalismul ei are rabufniri psiho­logice, explozii instinctuale, stridente si violente familiare teatrului expresionist.

Tennessee Williams a conceput-o pe Blanche DuBois ca pe un per­sonaj tragic, dar parerea noastra este ca actiunea piesei nu îi pregateste statura tragica ce-o capata în final. Pentru soarta ei s-ar fi putut gasi alte solutii, în mediul si conditiile date, solutii nu necesar fericite, desi Blanche DuBois, înrudita cu Nina Leeds, eroina dramei Straniul interludiu, si-ar fi putut afla linistea si echilibrul într-un fel asemanator cu al eroinei lui O'Neill. Marele O'Neill îsi iubeste eroii, chiar cînd le confera un destin tragic. Tennessee Williams pare mai curînd a-si deplînge eroii-victime decît a-i iubi. El si-a intitulat piesa Un tramvai

TENNESSEE WILLIAMS

numit Dorinta o "tragedie a neîntelegerii" si, într-adevar, Blanche DuBois s-a izbit de neîntelegerea celor din preajma ei, dar a luptat prea putin spre a se face înteleasa si a se rascumpara. Cu toate accentele ei uneori umane, cu toata nevoia de bunatate din partea altora, bunatatea îi lipseste. Remuscarile si zbaterile ei nu o fac o fiinta buna. A fost cruda si continua a fi cruda, asa cum crud si brutal este si Stanley. si mai ales Stella, în mica ei integritate de femeie care-si iubeste caminul si se complace în trivialitatea prietenilor sotului.

In dezvaluirile unor adevaruri biologice si sentimentale, pe care Williams le scormoneste ca un iscusit psiholog al normalului si anorma­lului, al rudimentarului si patologicului - ne referim la întreaga sa opera - el ar vrea sa apeleze într-adevar la mai multa întelegere. Dez­valuirile sale crude, brutale, amare contin o vadita nota de protest. Dar spre a obtine întelegere pentru victimele neîntelegerii, aceste victime (ale neîntelegerii sociale si ale propriei lor neîntelegeri fata de ele însele) ar trebui aratate în deplina lor omenie, în ceea ce au luminos, si nu în aspectele sumbre. Ar trebui aratate în virtualitatile lor, în aspiratiile catre o lume mai buna - asa cum le arata O'Neill, Gorki, Cehov si în epica mai ales Dostoievski.

Lumea lui Tennessee Williams este adesea o lume haina, neîntele­gatoare, traind pe planurile cele mai joase ale umanitatii, iar victimele sale sînt pe masura acestei lumi. Socialul, de altfel, este la Williams mai curînd un fundal, destul de indistinct, pentru dramele individuale sau de grup foarte restrîns, iar relatiile de familie la rîndul lor - cu exceptia celor din Menajeria de sticla si din alte putine scrieri - se reduc la mobiluri meschine, precum vietile individuale se reduc adesea la instincte elementare, la complexe si obsesii, angoase si chinuri. Cu finele sale patrunderi psihologice, datorita carora el este uneori apropiat de Freud, dar si de Cehov, D.H. Lawrence si William Faulkner, pre­cum si cu forta sa de dramaturg, într-adevar exceptionala, Williams ar putea crea lucrari mult mai semnificative, si nu numai tulburatoare, zguduitoare, uneori chiar melodramatice. Dialogul lui este viu, foarte adecvat personajelor si situatiilor, avînd mladierea si nuantarea unui autentic poet.

Blanche DuBois traieste în casa rudelor ei ca într-un infern, si tot într-un infern pamîntesc pogoara, sufera si moare eroul din Orfeu în infern (Orpheus Descending - .1957). In aceasta piesa, refacuta dupa o alta cu care avusese o nereusita, Williams a cautat sa se ridice la maretie, tratînd în parte simbolic, în parte naturalist, actiunea si

TENNESSEE WILLIAMS

personajele. Tînarul vagabond care gaseste o viata de iad în oraselul sudic este un poet, dar Williams îl face atît de misterios si vag încît îl poti crede un vizionar ca si un infractor. In aglomerata actiune a piesei - adesea dramaturgul aglomereaza, amesteca prea multe teme si situatii - noul Orfeu n-o mai cauta pe Eurydice, ci doar asigurarea unui trai linistit. Atragînd, prin poezia si tineretea lui, pe bacantele oraselului, trebuie sa raspunda setei lor de drago 13313w2216n ste, stîrnind vrajmasia acelui nou Pluto, sotul femeii care îl doreste. Poetul moare fiind acuzat de asasinarea femeii, ucisa de monstruosul Pluto.

Dar nici poetul-Orfeu, si nici Blanche DuBois nu capata o reala statura tragica pentru ca fac prea putin spre a si-o dobîndi. Unii critici interpreteaza piesa Orfeu în infern ca învederînd "tragica izolare a artis­tului" in societatea respectiva si "jertfirea barbatului pe crucea sexuali­tatii'¹. Aici, atmosfera sociala, plina de prejudecati si ura (datorita unei parti a burgheziei sudice, rasista si reactionara), ar fi putut fi folosita mai activ, în masura în care o face autorul in piesa Dulce pasare a tineretii (Sweet Bird of Fouth - 1959). în actiunea care are drept eroi principali o actrita ratata si decazuta, care vrea sa redevina stea a ecranului, si pe gigoloul ei, în stare de orice pentru a parveni, pentru a ajunge si el vedeta, sînt demascate fortele urii, prin demagogul senator sudic, prin fiul acestuia si întreaga banda care practica linsajul. Gigoloul va cadea victima invidiei sexuale (nu i se iarta ca este iubit de fiica sena­torului si e atragator), ca si purul poet Val din Orfeu în infern.

Una din insuficientele lui Williams este ca el nu coreleaza stringent elementele din piesele sale, nu îmbina si urmareste confluenta socialului cu individualul decît accidental, nerelevînd mai adînc sensul conflictelor. Iar cînd este vorba de personaje ca noul Orfeu ori ca Blanche DuBois, primul ridicat la rang de simbol într-o piesa care de altfel îmbina voit simbolul cu naturalismul, acestea nu capata destul substanta umana si o realitate semnificativa pentru a avea dorita maretie sau dorita statura tragica.

Tennessee Williams izbuteste mai mult în tratarea naturalista a personajelor elementare, brutale, crude, chinuite de biologia lor si nu de framîntari spirituale, de aspiratii umaniste. Acestea sînt limitele vigurosului dramaturg, care cere întelegere si compasiune, fara a avea toate coordonatele prin care sa rascoleasca într-adevar constiintele si sa obtina întelegerea cuprinzatoare de care are nevoie vremea noastra si însesi personajele, ce ar merita un tratament artistic mai complex si mai semnificativ.

TENNESSEE WILLIAMS

Va trece peste aceste neajunsuri dramaturgul, înca in plina creativi­tate? Premizele din Menajeria de sticla si unele elemente din alte piese îndriduie o asemenea presupunere. Gerald Weales mentioneaza o martu­risire scrisa a lui Williams, anume ca el nu este "un dramaturg ginditor", ci unul care "isi îngaduie doar sa simta". Chiar daca - precum explica Weales - marturisirea aceasta Williams a facut-o ca o întepatura sau ironie la adresa criticului Eric Bentley (preocupat în scrierile sale tocmai de dramaturgii care gîndesc, de unde si titlul uneia din carti The Playwright as thinker - Dramaturgul ca gînditor), Weales este de acord cu aceasta marturisire, accentuînd ca "desigur, Williams nu este intelectual, el este visceral"¹. Excesiva sau nu, aceasta apreciere care ramîne discutabila, îsi are temeiul în insuficienta semnificatie filozofica si maretie umanista a orizontului si preocuparilor lui Williams.

Tennessee Williams

Un tramvai numit Dorinta

In româneste de Dorin Dron

Gerald Weales, American Drama since World War II, p. 33.

Tennessee Williams

A STREETCAR NAMED DEsIRE

A Signet Book

Published by The NeW American Library Copyright 1947 by Tennessee Williams

Personajele

TABLOUL 1

BLANCHE

STELLA

STANLEY

MITCH

EUNICE

STEVE

PABLO

O FEMEIE NEAGRĂ

UN DOCTOR

O SORĂ

UN TÎNĂR COLECTOR

O FEMEIE MEXICANĂ

Exteriorul unei cladiri cu etaj, in coltul unei strazi din New Orleans, denumita Cîmpiile Elizee si care uneste liniile de triaj cu fluviul. Cartierul este saracacios, dar spre deosebire de cartierele asemanatoare din alte orase americane, mizeria are aci ceva pitoresc, plin de farmec. Casele sint, in cea mai mare parte, din cherestea alba, înnegrite de vreme, cu scari exterioare înguste si subrede, cu balcoane si frontoane ciudat ornamentate. Cladirea are parter si un etaj. In fata, la intrare, cîteva trepte, care au

fost odata albe.

Este o dupa-amiaza tîrzie de mai, a început sa se întunece. Cerul, care se vede împrejurul cladirii de un alb întunecat, are o culoare calda, albastra, umplînd scena cu un anumit lirism si îndulcind oarecum atmosfera aceasta de decadere. Se poate aproape simti rasuflarea calda a fluviului cafeniu printre pravaliile de pe chei, de unde vine un vag parfum de banane si cafea. O atmosfera asemanatoare este evocata si de cîntecele muzicantilor negri de la barul de dupa colt. De fapt in aceasta parte din New Orleans te afli totdeauna pe strada, imediat dupa colt, atras de un mic pian la care un negru cînta fara încetare, obsedant. Aceste blues-uri cîntate la pian exprima spiritul vietii ce se desfasoara aici. Doua femei, una alba si alta de culoare, stau afara, pe trepte. Femeia alba este Eunice, care locuieste la etaj; cea neagra e o vecina, caci New Orleans este un oras cosmo­polit; în cartierele lui vechi, rasele se amesteca relativ cu

caldura si usurinta.

Peste muzica blues-urilor se suprapun vocile oamenilor 4e pe strada.

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

TABLOUL. 1

(De dupa colt vin doi barbati, Stanley Kovalski si Mitch. Slnt în vlrsta de 28-30 de ani, îmbracati simplu, în haine albastre de lucru. Stanley tine In miini bluza pe care o poarta cînd joaca popice si un pachet patat cu rosu, de la macelarie. Se opresc în fata scarilor.)

STANLEY (racnind): Hei, asculta! Stella!.,.. Baby!...

(Stella apare la balconul primului etaj. E o femeie tînara

si draguta, în jurul a 25 de ani si de o structura evident

foarte deosebita de a sotului ei).

STELLA (cu blîndete): Nu mai striga asa!... Hello, Mitch!...

STANLEY: Prinde!... STELLA: Ce?... STANLEY: Carne!...

(îi arunca pachetul. Ea scoate un tipat, ferindu-se, dar

are grija sa-l prinda. Apoi rîde, gîfiind usor. Sotul ei si

cu Mitch au pornit-o înapoi dupa colt).

STELLA (strigînd dupa el): Stanley!... Unde te duci?...

STANLEY: La popice.

STELLA: Pot sa vin si eu?

STANLEY: Vino. (Iese.)

STELLA: Vin imediat. (Catre femeia alba.) Hello, Eunice!.. Cum te simti?...

EUNICE: Foarte bine. Spune-i lui Steve sa-si cumpere un sandvis pentru ca eu "n-am prins" nimic!...

(Toate rîd; femeia de culoare nu se mai opreste. Stella iese.)

FEMEIA NEAGRĂ: Ce era în pachetul ala pe care 1-a aruncat?

(Se ridica de pe trepte rîzînd galagios.)

EUNICE: Tu!... Taci odata! FEMEIA NEAGRĂ: Ce sa prinda?...

(Continua sa rîda. De dupa colt apare Blanche, purtînd o valiza. Se uita pe un petic de hîrtie, apoi la cladire, din nou la peticul de hîrtie si iar la cladire. Are o expresie de surprindere, ca si cum nu i-ar veni sa vreada. Aparitia ei

este nepotrivita în ambianta aceasta. Este îmbracata cu eleganta, într-un costum alb, cu o bluza pufoasa, cu colier si cercei de perle, mânusi albe si palarie; arata ca si cum ar sosi la un ceai, vara, sau la un cocteil în gradina publica. Este cam cu cinci ani mai în vîrsta decît Stella. Frumusetea ei delicata trebuie sa se fereasca de o lumina puternica. In atitudinea-i sovaitoare, ca si în hainele albe, este ceva care sugereaza un fluture de noapte.)

EUNICE (într-un tîrziu): Ce-i, draguta? Te-ai ratacit?...

BLANCHE (cu un umor trist si isteric): Mi s-a spus sa iau un tramvai numit Dorinta, sa-l schimb cu unul numit Cimitire, sa merg sase statii, ca sa ajung în Cîmpiile Elizee...

EUNICE: si chiar aici ai ajuns!...

BLANCHE: în Cîmpiile Elizee?

EUNICE: Aici sînt Cîmpiile Elizee!

BLANCHE: Atunci probabil ca n-au înteles ce numar caut...

EUNICE: si ce numar cauti?

BLANCHE (se uita obosita la peticul de hirlie): sase treizeci si doi.

EUNICE: Nu trebuie sa mai cauti.

BLANCHE (neîntelegind): O caut pe sora mea, Stella Dubois, vreau sa spun doamna Stanley Kovalski...

EUNICE: Chiar aici sta. Numai ca a plecat adineaori.

BLANCHE: Cum?... locuieste... chiar în casa asta?

EUNICE: Ea locuieste la parter si eu deasupra.

BLANCHE: Oh... si... nu-i acasa?

EUNICE: N-ai vazut o popicarie dupa colt?

BLANCHE: Parca... Nu sînt sigura.

EUNICE: E acolo si se uita la barbatul ei care joaca popice. (O pauza.) Vrei sa-ti lasi geamantanul aici si sa te duci s-o cauti?

BLANCHE: Nu...

FEMEIA NEAGRĂ: Ma duc sa-i spun ca ai venit...

BLANCHE: Multumesc.

FEMEIA NEAGRĂ: Bine ai venit! (Iese.)

EUNICE: Nu te astepta?...

BLANCHE: Nu... Nu asta-seara.

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

EUNICE: Asa?... Nu vrei sa intri si sa te faci comoda pîna se întorc?

BLANGHE: Nu vad cum as putea...

EUNIGE: Noi sîntem proprietarii, asa ca pot sa-ti deschid si sa te las înauntru...

(Se ridica si deschide usa de la parter. De dupa storuri se aprinde o lumina albastru-deschis. Blanche o urmeaza încet in apartament. în timp ce interiorul se lumineaza, spatiul din jur se întuneca. Se vad doua camere, nu prea lamurit. Prima în care se intra este o bucatarie, dar are un pat de campanie, care va fi folosit de catre Blanche. Cealalta este o camera de dormit. în partea din fund a acesteia o usa îngusta da în baie. Eunicc, în garda, observînd privirea Blanchei.)

Acum e cam dezordine, dar cind e curat e foarte dragut.

BLANCHE: Da?...

EUNICE: Hî-hî... Asa... si va sa zica esti sora Stellei?

BLANCHE: Da... (Voind sa scape de ea.) Multumesc ca m-ai lasat sa intru...

EUNICE: Por nada, cum spun mexicanii... por nada. Pentru nimic. Stella mi-a vorbit de dumneata.

BLANCHE: Da?...

EUNICE: Mi se pare ca mi-a spus ca esti profesoara. BLANCHE: Da.

EUNICE: si ca esti din Mississippi, nu?... BLANCHE: Da... '

EUNICE: Mi-a aratat o fotografie de la dumneata de-acasa, de la plantatie.

BLANCHE: Belle-Reve?

EUNICE: O casa mare de tot, cu coloane albe.

BLANCHE: Da...

EUNICE: Trebuie sa fie foarte greu sa tii o casa ca asta...

BLANCHE: Iarta-ma te rog, dar de-abia mai pot sta în picioare__

EUNICE: Bine, draguta... De ce nu sezi?

BLANCHE: Vreau sa spun ca... as vrea sa ramîn singura...

EUNICE (ofensata): Ah!... în cazul asta, o sterg.

BLANCHE: N-am vrut sa fiu prost crescuta, dar,.,

TABLOUL 1

EUNICE: Ma reped pîna la popicarie si o trimit acasa.

(Iese pe usa. Blanche se asaza pe un scaun, foarte teapana, cu umerii usor adusi, cu picioarele lipite unul de altul si tinînd poseta strîns cu miinile, ca si cum i-ar fi frig. Dupa o clipa privirea oarba din ochi se pierde si, încet-încet, începe sa se uite în jur. Miauna o pisica. Ea tresare si îsi tine respiratia. Deodata observa ceva într-un dulap pe jumatate deschis. Sare în picioare, se duce acolo si scoate o sticla de whisky. îsi toarna o jumatate de pahar si-l da pe glt. Apoi pune cu grija sticla la loc, spala paharul la chiuveta si trage scaunul linga masa.)

BLANCHE (cu tristete, ei însasi): Trebuie sa ma tintare!...

(Stella vine repede de dupa coltul cladirii, alergînd spre usa parterului.)

STELLA (strigînd foarte bucuroasa): Blanche!...

(O clipa se privesc fix una pe alta. Apoi Blanche se ridica si alearga înspre ea cu un tipat salbatic.)

BLANCHE: Stella! Oh, Stella! Stella! Stella ca o stea!

(începe sa vorbeasca cu o vivacitate febrila ca si cum i-ar.

fi frica sa se opreasca sau sa se gindeasca. Se tin strîns una

pe alta într-o îmbratisare spasmodica.)

Acum, lasa-ma sa te privesc. Dar sa nu te uiti la mine, Stella, nu, nu, nu, înca nu. Pîna nu fac o baie si nu ma odihnesc! si stinge lumina aia! Stinge-o! Nu vreau sa fiu privita în lumina asta necrutatoare! (Stella rlde si face întocmai.) Acuma vino înapoi. Oh, Stella, fetita mea! Stella ca o stea! (O îmbratiseaza din nou.) Credeam ca n-ai sa te mai întorci în locul asta oribil. Ce-am spus?... N-am vrut sa spun asta. Am vrut sa fiu draguta cu tine si sa spun... Oh, ce locuinta convenabila si asa de... Ha-ha! Oita mea draga ! N-ai scos nici un cuvînt!

STELLA: Nici nu m-ai lasat, draga mea!...

(Rîde, dar privirea pe care i-o arunca Blanchei este putin nelinistita.)

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

BLANCHE: Bine, acuma vorbesti tu. Deschide gurita ta draguta si vorbeste, în timp ce eu caut ceva de baut. Sînt sigura ca trebuie sa ai ceva de baut în casa. Unde o fi? Oh, las-ca gasesc eu, gasesc!...

(Se duce la dulap si ia sticla. Merge clatinindu-se si gifiie,

in timp ce încearca sa rida. E cit pe ce sa scape sticla din

mina.)

STELLA (care a observat): Blanche, stai jos si lasa-ma pe mine sa-ti torn. Dar nu prea stiu cu ce sa-ti dau. Poate este sifon în racitor. Asteapta putin, draga mea, imediat...

BLANCHE: Ah, nu, iubito... Nu merge asta-seara la nervii mei! Unde... Unde... Unde este...?

STELLA: Stanley? La popice. îi place teribil. Baietii au azi... am gasit putin sifon... o partida.

BLANCHE: Numai putin Baby, putin de tot... Sa nu te sperii, sora ta n-a devenit o betiva. E cald, sînt zapacita si înfierbîntata, si obosita, si însetata! Acum stai jos si ex­plica-mi si mie ce-i cu casa asta. Ce cauti tu într-o casa ca asta?

STELLA: stii, Blanche...

BLANCHE: Oh, nu vreau sa fiu ipocrita cu tine. Din contra, vreau sa fiu foarte sincera si dreapta. Niciodata, niciodata, nici în visurile mele cele mai rele nu mi-am putut imagina asa ceva. Numai Poe! Numai Edgar Allan Poe ar fi putut s-o faca! Cred ca de aici încolo încep padurile bîntuite de stafii. (Rîde.)

STELLA: Nu, draga mea, de aici încolo încep liniile de triaj...

BLANCHE: Nu, acuma, serios, sa lasam gluma deoparte. De ce nu mi-ai spus nimic? De ce nu mi-ai scris nimic, iubito, de ce mi-ai ascuns...

STELLA (cu grija, turnlndu-si si ei în pahar): Ce ti-am ascuns, Blanche?

BLANCHE: Ca locuiesti în asemenea conditii!

STELLA: Pentru asta te consumi atîta?... Dar nu este chiar asa de rau. New Orleans nu este ca celelalte orase...

BLANCHE: Asta n-are nici o legatura cu New Orleans-ul. Tot atît de bine ai putea spune... (Se opreste deodata.) Ah,

Tabloul i

iarta-ma, iubito... (Apoi scurt.) Sa schimbam su­biectul.

STELLA (cu oarecare raceala): Multumesc!...

(Pauza. în acest timp Blanche o priveste fix. Stella li zlmbeste.)

BLANCHE (privind paharul pe care îl tine strîns în mina): Tu esti tot ce mai am pe lume, si nu esti multumita ca ma vezi...

STELLA (cu sinceritate): Blanche, cum poti sa spui asta?

BLANCHE: N-am dreptate?... Cînd vad ce tacuta esti...

STELLA: Nu m-ai lasat niciodata sa vorbesc prea mult, asa ca m-am obisnuit sa tac atunci cînd sînt cu tine...

BLANCHE (vag): Un obicei bun... (Apoi dintr-o data.) Nici nu m-ai întrebat cum de-am putut pleca de la scoala mai înainte de vacanta...

STELLA: Am crezut ca daca ai sa vrei, ai sa-mi spui

singura.

BLANCHE: Ai crezut ca m-au dat afara?...

STELLA: Nu... Am crezut ca... ai renuntat tu.

BLANCHE: Am fost atît de epuizata de toate... prin cîte am trecut, îneît, m-au lasat nervii... (Striveste tigara cu nervozitate.) Era cît pe ce sa înnebunesc... aproape. Asa ca domnul Graves - domnul Graves este directorul scolii - m-a sfatuit sa plec putin. Nu ti-am putut da toate ama­nuntele astea în telegrama... (Bea cu graba.) Oh, asta bîzîie în mine si e asa de buna!

STELLA: Mai vrei un pahar?

BLANCHE: Nu. Unul e maximum ce pot.

STELLA: Sigur?

BLANCHE : Nu mi-ai spus nici un cuvînt despre cum arat.

STELLA: Arati foarte bine.

BLANCHE: Dumnezeu sa te aiba în paza ca mincinoasa mai esti. Lumina zilei n-a vazut niciodata asemenea ruina. Dar tu te-ai mai îngrasat putin, da, da, esti durdulie ca o potîrniche. si îti sta asa bine...

STELLA: Ei, si tu, Blanche!

BLANCHE: Ba asa e... altminteri nu ti-as fi spus-o! Numai sa fii putin atenta la solduri. Ridica-te!

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

STELLA: Nu acuma...

BLANCHE: Nu ma auzi? Ţi-am spus sa te ridici! (Stella se supune cam fara voie.) Oh, dezordonato! A picat ceva pe gulerasul tau alb de dantela, atît de dragut. si parul... trebuie sa-1 tunzi mai frumos, rotund, sa-ti încadreze trasa­turile tale delicate. Stella, ai o servitoare, nu?

STELLA: Nu. Numai pentru doua camere ar fi...

BLANCHE: Ce? Doua camere spui?

STELLA: Asta si... (Este putin încurcata.)

BLANCHE: Cealalta?

(Rlde ascutit. Se lasa o tacere jenanta.)

Am sa mai iau doar un pic... mai mult ca sa-i punem dopul la loc... ca sa zic asa. si pune sticla deoparte sa nu ma mai tenteze. (Se ridica.) Vreau sa te uiti la silueta mea. (Face o pirueta.) stii ca în zece ani n-am mai pus nici un kilogram, Stella? Cîntaresc exact cît cîntaream atunci cînd ai plecat tu de la Belle-Reve. Yara în care a murit tata si tu ne-ai parasit...

STELLA (putin plictisita): Blanche, e de necrezut ce bine arati...

BLANCHE (amîndouâ rîzînd stingherite): Stella, dar aici sînt numai doua încaperi. Nu vad unde o sa stau eu.

STELLA: O sa stai aici.

BLANCHE: Ce fel de pat e asta? Unul din acelea demon-tabile? (Se asazâ pe el.)

STELLA: Cum ti se pare?

BLANCHE^Yraw prea^ convinsa): Minunat, iubito. Nu-mi plac paturile prea moi. Dar nu e usa între camere, si Stan­ley... e cuviincios, da?

STELLA: Stanley... e polonez, stii asta...

BLANCHE: Ah, da. Asta e ceva asa ca si irlandez, nu?

STELLA: stii...

BLANCHE: Dar nu asa îngîmfat, nu?... (Rid amîndoua, iar stingherite.) Mi-am adus niste rochii dragute sa le port cînd ma voi vedea cu prietenii vostri...

STELLA: Mi-e teama ca nu-ti vor place.

BLANCHE: Cum sînt?

STELLA: Sînt prietenii lui Stanley.

TABLOUL 1

BLANCHE: Polonezi?

STELLA: De tot felul, Blanche.

BLANCHE: Tipuri... eterogene?

STELLA: Ah, da. Da, tipuri, asta e cuvîntul.

BLANCHE: în orice caz, mi-am adus rochii dragute si am sa le port. Cred ca sperai sa stau la un hotel, dar nu ma duc la hotel. Vreau sa fiu lînga tine, sa fiu cu cineva. Nu pot sta singura. Din cauza ca poate ai observat - nu ma simt prea bine...

(Vocea i se fringe si privirea-i devine speriata.)

STELLA: Pari putin nervoasa, sau extenuata, sau asa ceva...

BLANCHE: Crezi ca Stanley o sa ma placa, sau o sa fiu doar o ruda în vizita? Nu-mi pot da seama.

STELLA: O sa va împacati bine amîndoi, numai sa nu încerci sa-1 compari cu oamenii pe care-i întîlneam la noi acasa.

BLANCHE: Este atît de... altfel?

STELLA: Da. Altfel de om.

BLANCHE: Cum adica? Cu cine seamana?

STELLA: Oh, nu poti descrie pe cineva pe care-1 iubesti! Uite o fotografie!

(îi întinde o fotografie.)

BLANCHE: E ofiter?

STELLA: E sergent-major în trupele de geniu. Astea sînt decoratiile lui!

BLANCHE: Le avea atunci cînd l-ai întîlnit pentru

prima oara?

STELLA: N-avea grija ca nu m-a orbit cu toate alamurile

astea.

BLANCHE: Nu asta voiam sa...

STELLA: Dar, desigur, au fost lucruri care mai tîrziu mi-au placut...

BLANCHE: Cum ar fi originea lui civila! (Stella rlde nesigur.) Ce-a spus cînd a auzit ca voi veni?

STELLA: Oh, Stanley înca nu stie.

BLANCHE (speriata): înca nu i-ai spus?

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

STELLA: E mult timp plecat.

BLANCHE: Oh... calatorii?

STELLA: Da.

BLANCHE: Asta-i bine. Adica îmi închipui... nu-i asa?

STELLA (spunînd jumatate pentru sine): Mi-e foarte greu cînd e plecat, chiar si o singura noapte.

BLANCHE: Ce spui!...

STELLA: si cînd pleaca o saptamîna, aproape ca înne­bunesc.

BLANCHE: Ce frumos!

STELLA: si cînd vine acasa plîng pe umarul lui ca un copil... (îsi zîmbeste.)

BLANCHE: Cred ca asta înseamna sa iubesti cu adevarat. (Stella o priveste cu un zîmbet radios.) Stella...

STELLA: Ce este?

BLANCHE (cu o izbucnire stingherita): Nu te-am întrebat nimic din ceea ce ai crezut ca am sa te întreb. si de aceea astept de la tine sa întelegi ceea ce am sa-ti spun.

STELLA: Ce anume, Blanche? (Figura îi devine îngrijo­rata.)

BLANCHE: Stella, probabil ca ai sa ma învinuiesti, stiu ca esti gata sa ma învinuiesti, dar înainte de a o face, gîndeste-te bine, tu ai plecat. Eu am ramas si am luptat! Ai venit la New Orleans si ai avut grija numai de tine. Eu am ramas la Belle-Reve si am încercat sa pastrez totul. Nu-ti spun asta ca o învinuire, dar toata greutatea a cazut pe umerii mei.

STELLA: Cel mai bun lucru pe care l-am avut de facut a fost sa-mi aranjez viata, Blanche.

BLANCHE (începe sa se agite cu intensitate): stiu, stiu. Dar tu esti cea care a parasit Belle-Reve, nu eu. Eu am ramas si am luptat pentru el, am sîngerat pentru el, aproape am murit pentru el!

STELLA: Blanche, stapîneste-te! Ce-i cu iesirea asta isterica? Spune-mi ce s-a întîmplat? Ce înseamna ca ai luptat si ai sîngerat? Ce fel de...

BLANCHE: Eram sigura, Stella. Eram sigura ca asta va fi atitudinea ta fata de...

STELLA: Fata de ce?...

TABLOUL 1

BLANCHE (încet): De pierderea... de pierderea... STELLA: Belle-Reve... S-a pierdut...? Nu se poate! BLANCHE: Da, Stella...

(Se uita tinta una la alta, pe deasupra mesei acoperite cu linoleum galben. Blanche clatina încet din cap, iar Stella îsi muta încet privirea spre miinile ce si le tine împreunate pe masa. Muzica blnes-urilor creste în inten­sitate. Blanche îsi atinge fruntea cu batista.)

STELLA: Dar cum a fost? Ce s-a întîmplat?

BLANCHE (sarind imediat): Tu ma întrebi ce s-a întîmplat?

STELLA: Blanche!

BLANCHE: Tocmai tu esti cea care stai aici si ma acuzi?

STELLA: Blanche!

BLANCHE: Eu, eu, eu am primit loviturile în fata si în trupul meu. Toate mortile astea. Defilarea nesfîrsita " catre cimitir! Tata, mama! Margaret, în felul acela îngro­zitor! Atît de mare încît nu putea fi pusa în sicriu. Dar care a ars cum arde gunoiul 1 Tu de-abia ai avut timp sa vii la înmormîntare, Stella! Dar înmormîntarile nu sînt nimic în comparatie cu mortii! Înmormîntarile sînt linis­tite, dar mortii nu întotdeauna. Uneori respiratia le e ragusita, alteori horcaie, si alteori striga cu disperare catre tine:'Nu ma lasa! Chiar si cei batrîni striga uneori: Nu ma lasa! Ca si cum tu ai putea sa-i opresti. Înmormîntarile sînt tacute, cu flori delicate. si în ce sicrie falnice sînt pusi! Daca n-ai fost acolo la capatâi cînd strigau: Nu ma lasa! n-ai sa poti banui niciodata lupta groaznica ce se da pentru o rasuflare si pentru sînge. Nici nu poti visa asa ceva, dar eu am vazut! Am vazut! Am vazut! si acum stai aici, în ochii tai citesc cum ma acuzi ca am lasat sa se piarda pro­prietatea! Cum Dumnezeu crezi ca s-a platit toata aceasta durere si toti mortii astia? Caci moartea este scumpa, miss Stella! si iessie,'varul acela batrîn, imediat dupa Mar­garet. Coasa înspaimîntatoare a mortii se fixase la poarta casei noastre, Stella! Cartierul ei general era la Belle-Reve. Asa, iubito, asa mi-a alunecat printre degete! Care dintre ei' ne-a lasat ceva? Care dintre ei ne-a lasat macar vreo

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

polita de asigurare? Numai balrînul Jessie, o sula de dolari ca sa-i platim sicriul. Asta a fost tot, Stella! si eu... cu bietul meu salariu de la scoala. Acuza-ma! Stai aici, te uiti tinta la mine si te gîndesti ca eu am pierdut proprie­tatea. Eu am pierdut-o? Tu unde erai? Cu polonezul tau... în pat,,.

^STELLA (sarind): Blanche! Linisteste-te! E de ajuns! (Iese.)

BLANCHE: Unde te duci?

STELLA: Ma duc la baie sa-mi spal fata...

BLANCHE: Oh, Stella, Stella... plîngi'...

STELLA: De ce te miri...?

BLANCHE: Oh, iarta-ma... nu am vrut asta...

(Se aud vocile barbatilor. Stella intra in baie si închide usa dupa ea. Cind apar barbatii si Blanche isi da seama ca trebuie sa fie Stanley care se întoarce, se îndreapta, ezitind, dinspre baie catre masa de toaleta, privind cu atentie spre usa de intrare. Intra Stanley, urmat de Steve si Mit eh. Stanley se opreste linga usa, Steve, jos linga scara în spirala si Mitch putin mai la dreapta lor, gata sa plece. Cind barbatii intra auzim ceva din dialogul urmator.)

STANLEY: Asa si 1-a luat?

STEVE: Sigur ca asa 1-a luat. A cîstigat lozul cel mare cu un bilet de sase numere...

MITCH: Nu-i mai spune lui din astea... n-o sa te creada. (Mitch iese.)

STANLEY (retinîndu-l pe Mitch): Hei, Mitch! Vino înapoi!

(Auzind vocile, Blanche se retrage in dormitor. Ia de pe

masa de toaleta fotografia lui Stanley, se uita la ea, o

pune la loc. Cind Stanley intra in apartament se ascunde

repede dupa paravanul de la capatul palului.)

STEVE (catre Stanley si Mitch): Ei, facem un pocher mîine seara?

STANLEY: Sigur... la Mitch...

MITCH (auzind aceasta se întoarce repede la balustrada scarii): Nu! Nu la mine. E mama bolnava.

TABLOUL 1

STANLEY: Bine, atunci la mine...

(Mitch iese din nou afara.) Dar tu aduci berea!

(Mitch se face ca nu aude, spune "Noapte buna la toti" si pleaca cîntînd. Se aude de sus vocea lui Eunice.)

EUNICE: Vino odata sus! Am facut un castron de spa-ghetti si îl manînc singura!

STEVE (mergînd sus): Ţi-am spus si ti-am si telefonat ca jucam. (Catre baieti.) Bere rasuflata!

EUNICE: Nu mi-ai'telefonat de loc!

STEVE: Ţi-am spus de dimineata, si la prînz ti-am telefonat...

EUNICE: Sa nu mai vorbim de asta. Numai vino odata acasa!

STEVE: Vrei sa scrie si în ziare?

(Se aud risete si larma de glasuri de la barbatii care-si iau. ramas bun. Stanley deschide usa de la bucatarie si intra. Este de statura mijlocie, solid. Fiinta lui radiaza o fericire animalica, ce se reflecta in toate miscarile si atitu­dinile, înca de linar, principalul scop al vietii sale au fost fpjn.eilp. primea sau da placerea nu cu o usoara nepa­sare, subordonindu-i-se, ci cu forta si orgoliul unui cocos împaunat. De la aceasta preocupare absorbanta, care-l satisface, pornesc toate celelalte manifestari ale vietii lui, ca de exemplu sinceritatea cu barbatii, pretuirea unui umor gros, dragostea pentru bautura, mîncare si jocuri, pentru masina lui, radioul lui, pentru tot ce-i apartine si poarta emblema lui de afemeiat vulgar. Pe femei le categoriseste dintr-o privire din punct de vedere sexual, închipuindu-si frînturi de imagini care-l determina cum anume sa le zimbeasca.)

BLANCHE (retragîndu-se involuntar sub privirea lui): Dumneata trebuie sa fii Stanley. Eu sînt Blanche. STANLEY: Sora Stellei? BLANCHE: Da. STANLEY: Hello! Unde-i mititica?

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

BLANCHE: în baie.

STANLEY: Aha. N-am stiut ca vii la noi.

BLANCHE: Eu... am...

STANLEY: De unde esti, Blanche?

BLANCHE: Eu... de fapt... stau la Laurel.

STANLEY (s-a dus la dulap si a luat sticla de whisky): în Laurel... da, da. Aha, da... în Laurel, adevarat. Nu e în raza mea. Bauturile se duc repede pe vreme calduroasa. (Ridica sticla spre lumina, ca sa vada cit s-a golit.) Vrei unul...?

BLANCHE: Eu? Nu. Nu ma prea ating de bautura...

STANLEY: Multi se ating rar de bautura, dar bautura îi atinge des.

BLANCHE: (abatuta): Ha, ha, ha...

STANLEY: Hainele astea ma cam incomodeaza. Te superi daca ma fac comod?

(începe sa-si scoata camasa.)

BLANCHE: Te rog, te rog...

STANLEY: Deviza mea este: Simte-te cît mai comod!

BLANCHE: si a mea. E foarte greu sa fii totdeauna proaspat. Nu m-am spalat înca, nici macar nu m-am pudrat si... ai si venit!

STANLEY: stii ca poti foarte usor sa racesti cînd stai cu haine umede pe tine, mai ales dupa ce ai transpirat tare, ca la popice. Esti profesoara, nu?

BLANCHE :J1sl.

STANLEY: si ce predai, Blanche?

BLANCHE: Engleza.

STANLEY: N-am fost niciodata bun la engleza. Pentru cît timp ai venit, Blanche?

BLANCHE: Eu... nu stiu înca.

STANLEY: Vrei sa ramîi pe-aici?

BLANCHE: Ma gîndeam ca daca nu v-ar deranja...

STANLEY: Bine.

BLANCHE: Calatoriile ma epuizeaza teribil...

STANLEY: Bine, stai linistita...

(O pisica miauna pe la fereastra. Blanche se sperie.)

fA8L8uL i

BLANCHE: Ce e asta? STANLEY: Pisici... Hei, Stella! STELLA (abatuta, din baie): Da, Stanley! STANLEY: Ai cazut înauntru?

(Surlde Blanchei. Încearca si ea, fara succes, sa-i surîda. O mica tacere.)\

Mi-e teama sa nu te înspaimînt, fiindca nu sînt un tip prea bine educat. Stella mi-a vorbit mult despre tine. Ai fost o data maritata, nu-i asa?

(Muzica începe sa cinte, slab, in departare, o yolca.)

BLANCHE: Da. Cînd eram foarte tînara. STANLEY: si ce s-a întîmplat?

BLANCHE: Baiatul acela... baiatul... a murit. (Seasaza jos.) Mi-e frica... sa nu mi seTâca rau! (Capul li cade în mîini.)

TABLOU L 2

Este ora sase, în dupa-amiaza urmatoare. Blanche face baie. Stella îsi termina toaleta. Rochia imprimata a Blan-

chei este întinsa pe patul Stellei.

Stanley intra de afara prin bucatarie, lasînd usa deschisa, în timp ce se aude acel vesnic blue de dupa colt.

STANLEY: Ce-s toate maimutarelile astea?

STELLA: Oh, Stan! (Se repede sa-1sarute, ceea ce accepta într-o atitudine exagerat de demna.) Ma duc cu Blanche sa mîncam la Galatoire's, si de acolo mergem la un teatru. Asta pentru ca azi e ziua voastra de pocher...

STANLEY: si cu masa mea ce se întîmpla? Eu nu ma duc sa manînc la Galatoire's.

STELLA: Ţi-am pus ceva rece la gheata.

STANLEY: Bine, dar asta nu-i tot atît de elegant.

STELLA: Am sa încerc sa o tin pe Blanche în oras pîna terminati voi partida, pentru ca nu stiu cum ar privi ea asta. Asa ca o sa mergem ]a unul din localurile mici din cartier, si ai face bine sa-mi dai niste bani.

STANLEY: Ea unde e?

STELLA: Face o baie fierbinte ca sa-si linisteasca nervii. E foarte deprimata.

STANLEY: Din ce cauza?

STELLA: A trecut printr-o mare nenorocire.

STANLEY: Daaa...?

STELLA: Stanley, stii ca... am pierdut Belle-Reve?

STANLEY: Locul acela de la tara?

TABLOUL 2

STELLA: Da.

STANLEY: Cum?

STELLA (vag): Oh, a trebuit sa fie cedat... sau asa ceva. (O pauza în care Stanley se gîndeste, în timp ce Stella îsi schimba rochia.) Cînd ai s-o vezi spune-i ceva dragut despre felul cum arata. si... ah, nu pomeni despre copil. Nu i-am spus înca nimic. Vreau sa astept pîna se va mai linisti...

STANLEY (amenintator): Asa?

STELLA: si cauta s-o întelegi si sa fii dragut cu ea, Stan.

BLANCHE (cinlînd în baie):

Din tara cu apa albastra ca cerul Au adus roaba o fata...

STELLA: Nu se astepta sa ne gaseasca într-o casa atît de mica. stii... eu, în scrisori, i-am prezentat lucrurile putin altfel...

STANLEY: Da?

STELLA: si admira-i rochia si spune-i ca arata minunat. Asta e foarte important pentru Blanche. Este mica ei sla­biciune.

STANLEY: Aha, înteleg. Acuma sa ne întoarcem putin înapoi si sa-mi spui unde e locul ala de la tara?

STELLA: Ah... da...

STANLEY: Despre ce e vorba? As vrea sa aflu ceva ama­nunte în chestiunea asta.

STELLA: Mai bine sa nu vorbim prea mult despre asta pîna nu se linisteste.

STANLEY: Âha, asa care va sa zica. Surioara Blanche nu poate fi plictisita cu amanunte de afaceri în momentul acesta...

STELLA: Ai vazut cum era aseara...

STANLEY: Mda... am vazut. Dar ia sa ne uitam si noi putin la actul de vînzare.

STELLA: N-am vazut nici unul.

STANLEY: Nu ti-a aratat nici o hîrtie, sau vreo chitanta? Sau ceva în genul asta, nu?

STELLA: Pare ca n-ar fi fost vîndut.

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

STANLEY: Atunci ce dracu' s-a întîmplat, a cedat-o asa, pentru binefaceri?

STELLA: Sssst... te aude.

STANLEY: Putin îmi pasa daca ma aude. Sa vad hîrtiile.

STELLA: N-a fost nici o hîrtie. Nu mi-a aratat nici o hîrtie, si mie putin îmi pasa de hîrtii.

STANLEY: Ai auzit vreodata de Codul Napoleon?

STELLA: Nu, Stanley, n-am auzit niciodata de codul Napoleon, si daca as fi auzit nu vad ce legatura...

STANLEY: Atunci stai putin sa te lamuresc eu, baby, în vreo doua chestii...

STELLA: si...

STANLEY: în statul Louisiana, noi avem codul Napo­leon si, potrivit lui, ceea ce apartine sotiei, apartine si sotului si viceversa. De exemplu, daca eu am o anumita proprietate, sau tu ai o anumita proprietate...

STELLA: Mi se învîrte capul...

STANLEY: Foarte bine. Astept pîna îsi termina baia fierbinte si pe urma o întreb daca e la curent cu codul Napoleon. Am impresia ca tu esti fraierita, baby, si cind tu esti fraierita, conform codului Napoleon, sînt si eu fraierit. si mie nu-mi place sa fiu fraierit.

STELLA: Ai tot timpul sa-i pui toate întrebarile astea mai tîrziu, dar daca ai s-o faci acuma, ai s-o distrugi din nou. Nu înteleg ce s-a întîmplat la Belle-Reve, dar nu-ti dai seama cît de ridicol esti cînd îti închipui ca sora mea, sau eu, sau oricine din familia mea ar fi încercat sa te însele sau asa ceva...

STANLEY: Atunci, daca s-a vîndut locul, unde sînt banii?

STELLA: Nu s-a vîndut! S-a pierdut! S-a pierdut! (Stan­ley intra in dormitor si Stella îl urmeaza.) Stanley!

STANLEY (deschide cufarul cu haine care sta în mijlocul camerei si scoate un brat plin cu rochii): Casca ochii la toata marfa asta! Crezi ca si le-a cumparat din leafa ei de pro­fesoara?

STELLA: Sssst!

STANLEY: Uita-te la penele si la blanurile astea cu care a venit aici sa se împopotoneze! Ce e asta? O rochie de aur, mi-nchipui! si asta! Astea ce sînt? Vulpi! (Le

TABLOUL 2

izbeste.) Blani de vulpe veritabile, se vede de la un kilo­metru ! si unde-s blanurile tale de vulpe, Stella? Cele stu­foase si albe ca zapada! Unde sînt vulpile tale argintii?

STELLA: Astea-s niste blanuri ieftine de vara, pe care Blanche le are de multa vreme.

STANLEY: Am o cunostinta care lucreaza cu marfuri de felul asta. Am sa-1 chem sa le evalueze. Am sa-ti dove­desc ca aici sînt investiti mii de dolari!

STELLA: Nu fi stupid, Stanley!

STANLEY (arunca blanurile pe pat, deschide, smucind, o mica cutie din cufar si scoate o mina plina de bijuterii): si aici ce are? Comoara din insula piratilor?

STELLA: Oh, Stanley!

STANLEY: Perle... frînghii de perle... Ce este sora asta a ta? Pescuitoare de perle? si bratari de aur masiv. Unde sînt perlele si bratarile tale de aur, Stella?

STELLA: Sssst! Linisteste-te, Stanley!

STANLEY: si diamante! O coroana pentru o împarateasa!

STELLA: O diadema de strass pentru o toaleta de bal.

STANLEY: Ce e aia strass?

STELLA: Ceva foarte apropiat de sticla!

STANLEY: Ma iei peste picior? Am si o cunostinta care lucreaza la un magazin de bijuterii. Am sa-1 chem sa le vada. Aici este plantatia ta, sau ce-a mai ramas din ea.

STELLA: Nici nu-ti dai seama ce stupid si ce îngrozitor esti. si acum închide cufarul pîna nu iese ea din baie.

STANLEY (izbeste în cufarul aproape închis si se asaza pe masa din bucatarie): Kowalski-ii si DuBois-ii au con­ceptii diferite.

STELLA (suparata): Da, într-adevar, slava Domnului! Eu ma duc afara. (îsi ia palaria albasi manusile si se îndreapta spre usa de iesire.) Vino afara cu mine pîna se îmbraca Blanche.

STANLEY: De cînd îmi dai ordine?

STELLA: Preferi sa stai aici si s-o insulti?

STANLEY: Al naibii îti mai merge gura. Stau aici!

(Stella iese pe usa. Blanche iese din baie într-un halat de satin rosu.)

9 - Teatru american contemporan, vqJ. JJ

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

BLANCHE (linistita): Hallo, Stanley! Sînt gata, proas­pata, îmbaiata, parfumata; ma simt ca un nou-nascut.

STANLEY (îsi aprinde o tigara): Asta-i bine.

BLANCHE (trâgînd perdelele de la fereastra): Iarta-ma putin, pîna îmi pun rochia cea noua...

STANLEY: Te rog, îmbraca-te... Blanche.

BLANCHE (trage perdelele dintre camere): Am înteles ca aici va avea loc o mica partida de carti la care noi, doam­nele, în mod politicos, nu sîntem invitate.

STANLEY (sumbru): Da...?

(Blanche îsi scoate halatul si îsi pune o rochie imprimata.)

BLANCHE: Unde-i Stella?

STANLEY: A iesit afara.

BLANCHE: Numai o clipa... Vreau sa te rog ceva.

STANLEY: Ce anume?

BLANCHE: Sa ma închei la spate. Poti sa intri. (Stanley intra printre perdele cu o privire mocnita.) Cum arat?

STANLEY: Arati bine.

BLANCHE: Multumesc. Acuma încheie-ma.

STANLEY: Nu ma prea pricep.

BLANCHE: Voi barbatii, cu degetele neîndemînatice... Pot sa trag un fum din tigara ta?

STANLEY: Ia o tigara'întreaga.

BLANCHE: Ah, multumesc... Oh... parca îmi explodeaza plamînii.

STANLEY: Stella si cu mine te-am ajutat sa despachetezi.

BLANCHE: Da? Tu, desigur, ai lucrat bine si repede.

STANLEY: Arata de parca ai fi dat o raita prin marile magazine din Paris...

BLANCHE: Ha, ha! Rochiile sînt pasiunea mea...

STANLEY: Cam cît poate sa coste o bucatica de blana ca asta?

BLANCHE: Asta? Asta a fost omagiul unui admirator al meu.

STANLEY: Da...? Trebuie sa te fi admirat mult...

BLANCHE: Ah, cînd eram tînara stîrneam ceva admiratie. Dar uita-te acuma la mine. (li zimbeste radioasa.) Mai poti crede ca odata eram considerata atragatoare?

TABLOUL 2

STANLEY: Arati foarte bine.

BLANCHE: Cersesc complimentele, Stanley.

STANLEY: Nu prea sînt eu omul care sa fac chestii din astea.

BLANCHE: Ce chestii...?

STANLEY: Complimente femeilor, pentru cum arata. N-am întîlnit înca o femeie care sa nu stie daca arata bine sau nu, chiar fara sa i-o spui, si unele îsi închipuie despre ele mult mai mult decît ar fi cazul. Am cunoscut odata una care-mi spunea: "Eu sînt un tip de vampa. Eu sînt un tip de vampa". si i-am zis: "Ei si?"

BLANCHE: si'ea ce-a raspuns?'

STANLEY: N-a mai spus nimic. Asta i-a închis gura.

BLANCHE: si asa s-a terminat romanul?

STANLEY: Asa s-a terminat conversatia. Asta a fost to­tul. Unor barbati le place genul asta Hollywoodian, altora nu.

BLANCHE: Cred ca faci parte din categoria a doua.

STANLEY: Asa e.

BLANCHE: Nu-mi închipui cum ar putea o femeie sa te farmece.

STANLEY: Asa e.

BLANCHE: Esti simplu, dur si onest, putin cam primitiv, dupa cum mi se pare. Ca sa te intereseze o femeie trebuie ca...

(Face o pauza cu un gest nedefinit.)

STANLEY (încet): Sa joace cu cartile pe fata.

BLANCHE (zîmbind): stii, niciodata nu mi-au placut oamenii insipizi. De aceea, cînd te-am vazut aseara, mi-am spus: Sora-mea s-a casatorit cu un barbat. Bineînteles ca asta a fost tot ce am putut sa spun despre tine.

STANLEY (tunînd): Sa ispravim odata!

BLANCHE (astupîndu-si urechile cu palmele): Ooooo!

STELLA (strigînd de pe scari): Stanley, vino încoace si las-o pe Blanche sa se îmbrace!

BLANCHE: M-am si îmbracat, iubito!

STELLA: Atunci vino odata...

STANLEY: Am o mica discutie cu sora ta.

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

BLANCHE (senina): Iubito, fa-mi un serviciu. Da o fuga si adu-mi o înghetata... Dar de lamîie, scumpo. Te rog frumos.

STELLA (ezitînd): Da, bine...

(Iese dupa coltul cladirii.)

BLANCHE: Biata de ea, era aici afara si ne auzea, si am impresia ca nu a înteles atît de bine ca mine despre ce este vorba... In regula. Acuma, domnule Kowalski, hai sa nu mai vorbim cu doua întelesuri. Sînt gata sa raspund la toate întrebarile. Nu am nimic de ascuns. Despre ce este vorba?

STANLEY: în statul Louisiana exista ceva care se cheama Codul Napoleon, si asta spune ca tot ce poseda nevasta-mea este si al meu, si viceversa.

BLANCHE: Vai de mine, dar ce aer de judecator ai...?

(Se stropeste cu pulverizalorul si în joaca ii stropeste si

pe Stanley. El ii ia pulverizalorul si îl pune pe masa de

toaleta. Blanche isi da capul pe spate si rlde.)

STANLEY: Daca nu as sti ca esti sora neveste-mi, cine stie ce-ar trebui sa cred despre tine.

BLANCHE: Ca de exemplu?

STANLEY: Nu ma prosti! stii despre ce este vorba.

BLANCHE (pune valorizatorul pe masa): Foarte bine. Cartile pe fata. Asta-mi place. (Se întoarce catre Stanley.) stiu ca am spus o multime de minciuni, dar la urma urmei farmecul unei femei este cincizeci la suta iluzie. Dar cînd e vorba de ceva important cu adevarat, atunci spun adevarul, si adevarul este acesta: nu mi-am înselat nici sora, si nici pe tine, si nici pe nimeni altcineva în toata viata mea.

STANLEY: Unde sînt actele? în cufar?

BLANCHE: Tot ce am este în cufarul asta! (Stanley se duce la cufar, II deschide brusc si începe sa umble în el.) Dar ce Dumnezeu îti închipui? Ce-o fi în capul tau de copil? Ca va ascund ceva si ca încerc sa-mi însel într-un fel sora? Mai bine lasa-ma pe mine. Ya fi mai rapid si mai simplu... (Se duce la cufar si scoate de acolo o cutie.) Mai toate hîrtiile mele sînt în cutiuta asta. (O deschide.)

TABLOUL 2

STANLEY: si asta ce e? (Arata o alta legatura de hîrtii.)

BLANCHE: Astea sînt scrisori de dragoste îngalbenite de vreme, toate de la acelasi baiat. (Stanley i le ia, ea îi striga cu asprime.) Da-mi-le înapoi!

STANLEY: Mai întîi sa le vad!

BLANCHE: Mîinile tale le murdaresc!

STANLEY: N-o lua asa! (Desface panglica si începe sa le examineze. Blanche încearca sa i le smulga si scrisorile cad pe jos.)

BLANCHE: Acum, dupa ce le-ai mînjit, am sa le ard.

STANLEY (o priveste batjocoritor): Ce dracu scrie în ele?

BLANCHE (pe jos, încercînd sa le adune): Niste poezii scrise de un baiat care a murit. L-am lovit în felul în care încerci sa ma lovesti pe mine, dar nu poti. Nu mai sînt tînara si vulnerabila. Dar tînarul meu sot era, si eu... sa nu mai vorbim despre asta. Numai da-mi-le înapoi.

STANLEY: Ce vrei sa spui cînd zici c-ai sa le arzi?

BLANCHE: îmi pare rau, mi-am pierdut capul pentru o clipa. Fiecare are ceva ce nu vrea sa-i fie atins de altii, din cauza ca e un lucru... intim... (Pare epuizata si se asaza jos cu cutia. îsi pune ochelarii si începe sa caute metodic prin­tre hîrtii.) Ambler & Ambler, hmmmm... Crabtree... Mai mult Ambler si Ambler...

STANLEY: Ce e asta Ambler & Ambler?

BLANCHE: O firma care da împrumuturi cu ipoteca.

STANLEY: Atunci s-a dus pe dobînzi...?

BLANCHE (cu mîna la frunte): Probabil ca asta s-a în-

tîmplat.

STANLEY: Pe mine nu ma intereseaza ce si cum. Ce e

cu celelalte acte?

(Blanche ii da toata cutia. Stanley o duce la masa si începe sa examineze hîrtiile.)

BLANCHE (luînd un plic mare continlnd mai multe acte): Aici sînt mii de hîrtii, adunate de sute de ani; ele au ampu­tat Belle-Reve, bucata cu bucata, caci usuraticii nostri bunici, si tati, si unchi, si frati si-au pierdut pamînturile

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

TABLOUL

pentru fabuloasele lor pacate trupesti, ca s-o spun pe sleau. r (îsi scoate ochelarii cu un rîs ostenit.) Cuvîntul asta de patru \ litere, amor, ne-a irosit toata plantatia, pîna cînd în cele ,' din urma - si Stella poate sa controleze asta - s-a dus _t si casa, si cei douazeci de acri de pamînt, inclusiv un cimi­tir unde - afara de mine si de Stella - zac acum toti." (Pune pe masa continutul plicului.) Aici e totul, numai hîr-tii. Ţi le dau ca zestre! Ia-le, rasfoieste-le. Poti sa le înveti pe de rost, daca vrei! Cred chiar ca e de-a dreptul minunat sa-ti dai seama ca în cele din urma Belle-Reve este gramada asta de hîrtii, ajunsa în mîinile tale mari si capabile!... Ce-o fi cu Stella ca nu vine odata cu înghetata aia? (Se lasa pe spate si închide ochii.)

STANLEY: Am o cunostinta care este avocat si o sa i le dau sa le studieze...

BLANGHE: Sa-i dai si o cutie de antinevralgice. STANLEY (devenind mai sfios): stii, dupa Codul Napo­leon un barbat trebuie sa se intereseze de averea nevestei, mai ales acuma... ca va avea un copil...

(Blanche deschide ochii. Pianul se aude mai tare.)

BLANGHE: Stella? Stella va avea un copil? (Visatoare.) N-am stiut ca va avea un copil! (Se ridica si merge spre usa de iesire. Stella apare de dupa colt cu un pachetel. Stanley intra în dormitor cu plicul si cu cutia. Camerele interioare se întuneca si devine vizibil peretele exterior al casei. Blanche se întilneste cu Stella în capatul de jos al scarii, pe trotuar.) Stella! Stella ca o stea! Ce bine ca vei avea un copil! E foarte bine... Totul e foarte bine!

STELLA: îmi pare rau ca a facut asta.

BLANCHE: Oh, stiu ca nu e el tipul care sa umble cu manusi, dar cred ca este ceea ce trebuie sa se amestece cu sîngele nostru, acuma, dupa ce am pierdut Belle-Reve.Ne-am explicat. La început m-a cam zguduit, dar cred ca l-am ma­nevrat bine. Am rîs si am tratat totul în gluma. (Apar Steve si Pablo, ducînd o lada cu bere.) I-am spus: "Copil mic", si am rîs, si am flirtat. Da, da, am flirtat cu barbatu-tau.

(Cînd se apropie barbatii.) Se aduna oaspetii pentru par­tida de pocher! (Cei doi trec printre ele si intra în casa.) în ce parte mergem acuma, Stella, încoace...? STELLA: Nu, pe aici. (O conduce pe Blanche.) BLANCHE (rîzînd): Un orb conduce un orb! (Se aude vocea unui vînzator de tainale¹ care striga.) VOCEA VÎNZĂTORULUI: Fierbinte! Fierbinte!

Un fel de placinta cu carne (în Mexic).

I

TABLOUL 3

Seara de pocher.

Ca într-un tablou al lui Van Gogh, care înfatiseaza o sala de biliard, noaptea. Bucataria sugereaza stralucirea unei nopti fantastice si culorile crude ale imaginilor din copila­rie. Deasupra musamalei galbene de pe masa de bucatarie atirna un bec electric cu un abajur verde-aprins. Jucatorii de pocher - Stanley, Steve, Mitch si Pablo - poarta camasi colorate: albastru-inchis, purpuriu, una in dungi rosii si albe, verde-deschis; sînt barbati in deplinatatea fortelor fizice, aspri, dintr-o bucala si puternici, ca si culorile primare pe care le poarta. Pe masa se vad felii de pepene verde, sticle de whisky si pahare. In dormitor este relativ întuneric, patrunde doar o raza de lumina ce se revarsa printre perdele si prin fereastra lata de la strada. Pentru moment este o liniste desavîrsila ca înaintea unui pot mare.

STEVE: Mai ai ceva de spus? PABLO: Mai poti spune ceva? STEVE: Da-mi doua carti. PABLO: Tu, Mitch? MITCH: Eu nu merg. PABLO: Una.

MITCH: Mai vrea cineva un gît? STANLEY: Da. Eu!

PABLO: De ce nu se duce cineva pîna la Chinezu sa aduca niste pastrama?

ÎAfiLOUL 3

STANLEY: Eu pierd si tu vrei sa manînci! Mai departe! Deschide cineva? Deschid eu! Ia-ti dosul de pe masa, Mitch! La pocher nu-i nevoie de altceva decît de carti, re-lansuri si whisky.

(Se ridica putin clatininda-se si arunca pe jos niste coji de pepene.)

MITCH: Faci pe nebunu, da?

STANLEY: Gîte?

STEVE: Da-mi trei.

STANLEY: Una.

MITCH: Iar nu merg. As vrea sa plec acasa.

STANLEY: Taca-ti gura.

MITCH: S-a îmbolnavit mama. si nu doarme pîna nu ma întorc.

STANLEY: Atunci de ce nu stai cu ea acasa?

MITCH: Ea mi-a spus sa ies, asa ca am iesit, dar n-am nici o placere. Tot timpul ma gîndesc cum s-o fi simtind.

STANLEY: Pentru numele lui Dumnezeu, atunci du-te acasa.

PABLO: si ce ai?

STEVE: Culoare!

MITCH: Voi toti sînteti casatoriti. Dar daca moare mama, eu ramîn singur. Ma duc la baie.

STANLEY: întoarce-te repede, si-o sa-ti dam biberonul.

MITCH: Am plecat. (Trece prin dormitor si intra în baie.)

STEVE (arâtînd cartea): Trei bucati. (Povestind In timp ce joaca.) Fermierul asta batrîn statea jos în spatele casei si dadea porumb la puii de gaina, cînd deodata aude o cot­codaceala grozava si gaina aia tînara vine lacoma în goana pe lînga peretele casei cu cocosul chiar dupa ea si care voia s-o prinda.

STANLEY (impacientat din cauza povestirii): Joaca!

STEVE: si cînd cocosul a vazut ca fermierul dadea graunte la pui, a frînat, si a lasat gaina, si a început sa ciugu­leasca si el. si atunci fermierul a spus: Doamne Dumnezeule, fa asa sa nu ma apuce foamea!

(Steve si Pablo rid. Surorile apar de dupa coltul cladirii.)

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

STELLA: înca mai joaca.

BLANCHE: Cum arat?

STELLA: Foarte bine, Blanche.

BLANCHE: Mi-e foarte cald si tremur. Asteapta sa ma pudrez, si pe urma intram. Pot sa intru asa?

STELLA: Sigur ca da. Esti la fel de proaspata ca o mar­gareta !

BLANCHE: Una culeasa de cîteva zile.

(Stella deschide usa si ele intra.)

STELLA: Ah, baieti! Tot mai sînteti aici?

STANLEY: Unde ati fost?

STELLA: Am fost cu Blanche la un spectacol. Blanche, domnul Gonzales si domnul Hubbell.

BLANCHE: Va rog, nu va ridicati...

STANLEY: Nimeni nu se ridica, asa ca nu-i mai ruga.

STELLA: Gît o sa mai dureze jocul asta?

STANLEY: Pina cînd o sa se termine.

BLANCHE: Pocherul e un joc atît de pasionant! Pot sa va chibitez?

STANLEY: Nu poti. De ce nu va duceti, voi femeile, sa stati sus, cu Eunice?

STELLA: Pentru ca e aproape doua jumatate. (Blanche se duce în dormitor si trage partial perdelele.) Nu puteti face tururile si sa terminati? (Un scaun scirtîie. Stanley o ples­neste cu palma pe coapsa.) (Cu asprime.) E o gluma proasta, Stanley! (Barbatii rid. Stella trece în dormitor.) Nu pot sa sufar cînd face asta de fata cu lume.

BLANCHE: Ma gîndesc sa fac o baie.

STELLA: Iarasi?

BLANCHE: Trebuie sa-mi linistesc nervii. E cineva în baie?

STELLA: Nu stiu...

(Blanche bate la usa. Mitch deschide usa si iese stergindu-si mîinile cu un prosop.)

BLANCHE: Oh, buna seara! MITCH: Hello! (Se uita la ea.)

STELLA: Blanche, dumnealui e Harold Mitchell. Sora mea, Blanche DuBois.

TABLOUL S

MITCH (cu o curtoazie stîngace): îmi pare bine, domni­soara DuBois!

STELLA: Cum se simte mama ta, Mitch?

MITCH: Cam tot asa, multumesc. I-a placut foarte mult smîntîna pe care i-ai trimis-o. Va rog sa ma iertati.

(Se întoarce încet In bucatarie, Intorcînd capul dupa Blanche, tusind cu timiditate. Îsi da seama ca mai are prosopul in mina si, rlzlnd încurcat, ii da Slellei. Blanclw se uita dupa el cu un oarecare interes.)

BLANCHE: Baiatul asta pare superior celorlalti...

STELLA: Da, este.

BLANCHE: Am impresia ca trebuie sa fie mai sensibil.

STELLA: Mama lui este bolnava.

BLANCHE: E casatorit?

STELLA: Nu.

BLANCHE: E un lup singuratic?

STELLA: stiu eu, Blanche? (Blanche Hde.) Nu cred...

BLANCHE: Cu ce... cu ce se ocupa?

(Îsi descheie bluza.)

STELLA: Lucreaza la bancul de precizie, în sectia de piese de schimb. La uzina la care lucreaza si Stanley.

BLANCHE: Asta e ceva important?

STELLA: Nu. Stanley este singurul dintre cei de acolo care va ajunge probabil ceva...

BLANCHE: De ce crezi ca Stanley va ajunge?

STELLA: Uita-te la el.

BLANCHE: M-am uitat.

STELLA: Atunci îti dai seama.

BLANCHE: îmi pare rau, dar n-am observat pecetea ge­niului pe fruntea lui Stanley.

(Îsi scoate bluza si ramlne in combinezonul de matase rosie si fusta alba in lumina care vine prin perdele. Jocul continua in tonuri scazute.)

STELLA: Nu-i însemnat pe frunte si de altfel nici nu e un geniu.

BLANCHE: Oh! Atunci ce e si unde? As vrea sa stiu.

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

STELLA: E sofer. Asta e. Stai în lumina, Blanche. BLANCHE: Âh, da, adevarat!

(Iese din fisia galbena de lumina. Stella si-a schimbat rochia si a îmbracat un chimono de satin albastru-deschis.)

STELLA (cu un rls de fata tlnara): Ar trebui sa le vezi nevestele!

BLANCHE (rîzînd): îmi închipui. Niste vaci mari, nu-i asa?

STELLA: Ai cunoscut-o pe cea de sus? (Rîde mai tare.) Odata (rîde) i-a plesnit (rîde) sutienul!

STANLEY: Hei, gîstelor, nu mai sporovaiti atîta!

STELLA: Nu ai cum sa ne auzi!

STANLEY: Dar tu m-auzi pe mine si eu îti spun sa ter­minati !

STELLA: E casa mea si am sa vorbesc cît am sa vreau!

BLANCHE: Stella, nu începe sa te certi!

STELLA: E aproape beat! Ma întorc imediat!

(Intra în baie. Blanche se ridica si se duce încet la un mic radio pe eare-l deschide.)

STANLEY: Ce faci, Mitch? Esti în joc? MITCH: Ce? Ah... nu, nu sînt...

(Blanche revine în fîsia de lumina. Îsi ridica bratele în sus si se întinde, în timp ce paseste lasciva spre scaun. La radio se aude o rumba. Mitch se ridica.)

STANLEY: Cine a dat drumul la radio?

BLANCHE: Eu. Va supara?

STANLEY: Inchide-1.

STEVE: Lasa fetele sa asculte muzica...

PABLO: Sigur... lasa-le...

STEVE: Parca e Xavier Cugat... (Stanley sare în sus, se repede la radio si-l închide. Se opreste brusc, în fata Blanchei, care sta pe scaun, Blanche II priveste drept în ochi, fara sa clipeasca. El se asazâ apoi din nou la masa de pocher, Doi dintre oameni se cearta.) N-am auzit cînd ai spus,

PABLO: Nu i-am spus, Mitch?

MITCji; Nu eram atent...

TABLOUL 3

i

PABLO: Dar atunci ce faceai?

STANLEY: Privea printre draperii. (Se ridica din nou si închide perdelele.) Da odata cartile si joaca. Asa sînt unii, cînd cîstiga n-au astîmpar. (Mitch se ridica în timp ce Stan­ley se întoarce la masa.) (Striga.) Stai jos!

MITCH: Ma duc. Ies din joc.

PABLO: Sigur ca n-are astîmpar. Cu sapte hîrtii de cinci dolari, care-i umfla buzunarele ca niste mingi...

STEVE: Mîine ai sa-1 vezi la casierie ca-i schimba în maruntis...

STANLEY: si cînd o sa vina acasa ai sa-1 vezi ca-i baga la pusculita pe care i-a dat-o maica-sa de Craciun. (Jucînd.) Pentru el jocul asta este ca o picatura într-un ocean...

(Mitch rîde stingherit, trece printre draperii si apoi se opreste.)

BLANCHE (cu delicatete): Hallo! Camera copiilor e ocupata...

MITCH: Am baut bere...

BLANCHE: Mie nu-mi place berea.

MITCH: E o bautura pentru vreme calduroasa.

BLANCHE: Oh, nu cred... pe mine totdeauna ma încal­zeste si mai tare. Nu ai cumva o tigara?

(si-a pus un capot visiniu de satin.)

MITCH: Cum sa nu. .

BLANCHE: Ce sînt astea?

MITCH: Lucky...

BLANCHE: Ah,bine. Ce tabachera draguta... E de argint?

MITCH: Da. Da. Citeste ce scrie.

BLANCHE: Ah,e cu dedicatie? Nu pot s-o deschid. (Mitch aprinde un chibrit si se apropie.) Oh! (Citeste cu greutate prefacuta.)

si daca Dumnezeu va vrea,

Te voi iubi mai mult dup-a mea moarte.

Ce vorbesti, asta e din sonetul meu favorit de doamna Brow­ning.

MITCH: îl stii?

BLANCHE: Sigur ca da!

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

TABLOUL 3

MITCH: E o întreaga poveste cu dedicatia asta.

BLANCHE: Pare a fi o poveste de dragoste.

MITCH: Ceva foarte trist.

BLANCHE: Da?

MITCH: Fata a murit.

BLANCHE (cu un ton de adlncâ simpatie): Oh!

MITCH: Atunci cînd mi-a dat asta stia ca o sa moara. O fata foarte ciudata si foarte dulce, foarte...

BLANCHE: Cred ca te-a iubit foarte mult. Sentimentele oamenilor bolnavi sînt atît de adinei, atît de sincere.

MITCH: Da, da, asta asa e...

BLANCHE: Durerea predispune la sinceritate, cred.

MITCH: Cu siguranta ca asa se întîmpla.

BLANCHE: Fata asta face parte dintre oamenii care au avut mult de suferit.

MITCH: Cred ca ai dreptate.

BLANCHE: Sînt convinsa ca am. Arata-mi un om care n-a cunoscut nici o suferinta si am sa-ti spun ca e un super­ficial. Asculta-ma pe mine. Am o limba cam ascutita. Voi, barbatii, sînteti vinovati de asta. Cînd s-a terminat specta­colul si n-am putut veni acasa din cauza ca voi jucati pocher a trebuit sa mergem sa bem ceva. Nu sînt obisnuita sa beau mai mult de un pahar. Doua e maximum... iar trei... (Rîde.) Asta-seara am baut trei!

STANLEY: Mitch!

MITCH: Am iesit din joc. Stau de vorba cu domnisoara..

BLANCHE: DuBois.

MITCH: Domnisoara DuBois?

BLANCHE: E un nume francez. înseamna padure si Blanche înseamna alba, asa ca amîndoua la un loc înseamna padure alba. Ca o livada primavara. Asa poti sa tii minte mai usor.

MITCH: Esti frantuzoaica?

BLANCIIE: Sîntem de origina franceza. Primii nostri stramosi americani erau hughenoti francezi.

MITCH: Esti sora Stellei, nu-i asa?

BLANCHE: Da, Stella este surioara mea iubita. îi spun surioara, desi e ceva mai mare ca mine. Cu foarte putin. Nici macar cu un an. Vrei sa-mi faci un serviciu?

MITCH: Sigur ca da. Ce anume?

BLANCHE: Am cumparat într-un magazin chinezesc la Bourbon abajurul asta dragut de hîrtie colorata. Pune-1 te rog peste bec, vrei?

MITCH: Cu placere.

BLANCHE: Nu pot sa stau la lumina unui bec gol, dupa cum nu pot sa aud expresii mai grosolane, sau sa vad ceva vulgar.

MITCH (aranjînd abajurul): Cred ca noi va facem impre­sia unei adunaturi cam din topor.

BLANCHE: Ma adaptez usor... la împrejurari.

MITCH: E bine sa poti fi asa. Esti în vizita la Stella si la Stanley?

BLANCHE: Stella nu se simte asa bine în ultima vreme si am venit s-o ajut putin. E foarte muncita. \ MITCH: Nu esti...?'

BLANCHE: Maritata? Nu, nu! Sînt o profesoara fata batrîna.

MITCH: Profesoara poate esti, dar fata batrîna sigur nu esti!

BLANCHE: Va multumesc, domnule! Apreciez amabili-

tatea dumneavoastra.

MITCH: si zi asa... Esti profesoara...

BLANCHE: Da. Ah, da... i MITCH: La scoala elementara sau la liceu?

STANLEY (urlind): Mitch!

MITCH: Vin imediat!

BLANCHE: Grozav. Ce plamîni are!... La liceu... în Laurel.

MITCH: si ce predai? Ce materie?

BLANCHE:   Ghiceste!

MITCH: Cred ca arta sau muzica... (Blanche rîde usor.) Dar probabil ma însel. Predai aritmetica.

BLANCHE: Nici o aritmetica, domnule, nici o aritme­tica. (Rizînd.) Nici nu stiu tabla înmultirii. Nu. Am ne­fericirea sa fiu profesoara de limba engleza, si am misiunea sa fac ca o banda de tineri Romeo, derbedei si baieti de pravalie sa-i pretuiasca pe Hawthorne, Whitmann I si Poe.

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

MITCH: Cred ca multi dintre ei sînt mai atrasi de alte lucruri.

BLANCHE: Nici nu stii cîta dreptate ai! Nu-si pretuiesc prea mult mostenirea literara. Dar sînt baieti draguti. si e atît de emotionant sa-i vezi primavara, cînd descopera pentru prima oara ce este dragostea! Ca si cum nimeni nu ar mai fi descoperit-o înainte. (Usa de la baie se deschide si iese Stella. Blanche continua sa vorbeasca cu Mitch.) Oh, ai terminat? Asteapta, am sa pun radioul.

(întoarce butonul de la radio, se aude melodia Wien, Wien, nur du allein, Blanche începe sa valseze în ritmul muzicii cu niste gesturi romantice. Mitch este amuzat si se misca si el, încerclnd cu stîngacie s-o imite, ca un urs care joaca. Stanley intra minios printre draperii în camera de culcare. Se duce la micul radio alb, îl apuca si, cu o înjuratura, ii azvlrle pe fereastra.)

STELLA: Esti beat, esti beat! Animalule! (Se repede la masa de joc.) Voi toti! Plecati va rog acasa. Daca vreunul dintre voi mai are putina rusine...

BLANCHE (salbatica): Stella, fii atenta... el... (Stanley se repede la Stella.)

BĂRBAŢII (încetisor): Linisteste-te, Stanley... ia-o încet. Lasa...

STELLA: Daca pui mîna pe mine, am sa te...

(Se da înapoi si iese din scena. Stanley avanseaza si dis­pare. Se aude o lovitura. Stella tipa. Blanche striga si alearga în bucatarie. Barbatii vin si ei, se produce o înca­ierare si se aud înjuraturi. Ceva se rastoarna cu o trosnitura.)

BLANCHE (ascutit): Sora mea e însarcinata. MITCH: E îngrozitor! BLANCHE: Nebunie, curata nebunie! MITCH: Aduceti-1 aici, baieti!

(Stanley este adus cu forta, tinut de doi baieti, in dormitor.

Încearca sa se elibereze. Dintr-o data cedeaza din strîn-

soarea lor si se înmoaie, li vorbesc linistit, cu dragoste,

iar el îsi ascunde fata pe unul din umerii lor.)

TABLOUL 3

V

STELLA (cu o voce ascutita, nenaturala, fara sa se vada): Vreau sa plec de aici... vreau sa plec de aici!

MITCH: Nu trebuie sa se joace pocher într-o casa în care sînt si femei...

(Blanche intra repede în dormitor.)

BLANCHE: Vreau hainele surorii mele'.Mergem la femeia aia de sus!

MITCH: Unde sînt hainele?

BLANCHE (deschizlnd dulapul): Le-am gasit! (Se repede la Stella.) Stella, Stella, iubito! Draga, draga mea surioara, nu-ti fie frica!

(Cu bratele în jurul ei, Blanche o conduce spre usa, apoi pe scari în sus.)

STANLEY (nauc): Ce s-a întîmplat... ce este...? MITCH: Ai cam întrecut masura, Stan. PABLO: Acuma si-a revenit. STEVE: Gata, baiatul e-n regula. MITCH: Puneti-1 în pat si dati-i un prosop ud. PABLO: Cred ca o cafea i-ar face bine... STANLEY (apasat): Vreau apa! MITCH: Bagati-1 sub dus!

(Oamenii vorbesc încet între ei si-l duc la baie.)

STANLEY: Lasati-ma sa-mi fac damblaua, porcilor! (Se aude zgomot de lovituri, apa curge din plin.)

STEVE: Hai s-o stergem repede de aici!

(Se reped la masa de pocher si în drum spre iesire îsi iau cîsligurile.)

MITCH (trist, dar demn): Nu trebuie sa se joace pocher într-o casa în care sînt femei.

(Usa se închide dupa ei si se face liniste. Cîntarctii negri de la barul de dupa colt cînta Paper doll, slow si blue. Dupa o clipa, Stanley iese din baie împroscind cu apa, în izmene pestrite si lipite pe corp din cauza ca-s ude.)

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

STANLEY: Stella! (0 pauza.) Papusica mea m-a lasat. (începe sa plînga. Se duce la telefon si face un numar printre sughiturile plînsului.) Eunice? O vreau pe fetita mea! (Asteapta un moment si face din nou numarul.) Eunice! Am sa tot sun pîna o sa vorbesc cu fetita mea.

(Se aude o voce care nu se distinge. Arunca telefonul pe jos. Se aud sunete disonante de pian si alamuri, în timp ce camera se întuneca, iar peretii exteriori ai cladirii apar în lumina noptii. Pentru o clipa se aude blues-wZ cînlat la pian. în cele din urma, Stanley apare poticnindu-se, îmbracat pe jumatate, la usa de jos, apoi pe treptele de lemn pîna pe trotuar, în fata casei. Îsi da capul pe spate ca un cîine care urla si începe sa strige numele neveste-si: Stella! Stella! Iubito! Stella!)

STANLEY: Stellahhhh!

EUNICE (strigind din usa apartamentului): Nu mai urla acolo si du-te de te culca!

STANLEY: Vreau sa vina papusica mea! Stella! Stella!

EUNICE: N-o sa vina, asa ca linisteste-te. Sa te înveti minte!

STANLEY: Stella!

EUNICE: Nu se poate sa bati o femeie si dupa aia s-o chemi înapoi! Nu mai vine! si o sa aiba si un copil! Puturo-sule! Javra poloneza! Poate o sa puna lumea mîna pe tine si o sa te stropeasca cu furtunul de incendiu ca ultima data...

STANLEY (umil): Eunice, vreau sa vina fetita la mine.

EUNICE: Ha! (Trînteste usa.)

STANLEY (cu o violenta care ar vrea sa crape cerul): Stellaaaaaaaaa!

(Se aud sunetele tinguitoare si joase ale clarinetului. Usa de sus se deschide din nou si Stella coboara în capot, pe scarile înguste si subrede. Are lacrimi în ochi si parul despletit îi cade pe umeri si git. Se privesc tinta unul pe altul. Apoi se îmbratiseaza cu un geamat de animal într-un gest de ocrotire. Stanley cade în genunchi pe trepte si îsi lipeste fata de pînlecul ei. Ochii Stellei se încarca de tan­drete cînd îi prinde capul si ii apropie de ea. Stanley

TABLOUL 3

deschide usa, o ia în brate si o duce în apartamentul întu­necat. Blanche iese în capot si coboara înspaimîntata.)

BLANCHE: Unde-i mica mea surioara. Stella! Stella!

(Se opreste la usa apartamentului întunecat al surorii sale. Îsi tine deodata respiratia. Coboara pe trotuar în fata casei. Priveste în dreapta si în stinga, ca în fata unui sanctuar. Muzica se aude din ce în ce mai încet. Mitch apare de dupa colt.)

MITCH: Domnisoara DuBois...

BLANCHE: Ohl'

MITCH: S-a linistit totul?

BLANCHE: A coborît si s-a dus înapoi la el.

MITCH: Bine a facut.'

BLANCHE: Sînt îngrozita...

MITCH: Ho! Ho! Nu ai de ce sa te sperii! Sînt nebuni unul dupa celalalt!

BLANCHE: Nu sînt obisnuita cu astfel de...

MITCH: Pacat ca s-a întîmplat cînd erai si dumneata aici. Dar nu trebuie s-o iei în serios.

BLANCHE: Dar ce violenta...

MITCH: Stai jos pe trepte si fumeaza cu mine o tigara...

BLANCHE: Dar nu sînt îmbracata cum trebuie...

MITCH: în cartierul asta nu are nici o importanta...

BLANCHE: Ce tabachera draguta...

MITCH: Ţi-am aratat dedicatia, nu?

BLANCHE: Da. (Pauza. Se uita la cer.) Sînt atîtea lu­cruri... atîtea lucruri de neînteles pe lume... (Tuseste.) Iti multumesc ca esti atît de bun cu mine. Acuma am ne­voie de putina bunatate.

in*

TABLOUL 4

Dimineata urmatoare, devreme. Galagia pe care o fac

strigatele de pe strada aduc a cintec coral. Stella sta întinsa în dormitor. Fata li este senina în lumina soarelui de dimineata. Cu o mina îsi mîngîie usor pîntecele, plina de simtamîntul maternitatii, nou pentru ea. Cu cealalta rasfoieste o revista ilustrata. Ochii si buzele au acel calm aproape insensibil al icoanelor bizantine. Masa este plina cu resturi de la micul dejun si cu ramasitele mesei de cu seara, iar pijamaua tipatoare a lui Stanley zace pe jos în fata camerei de baie. Usa de afara este usor întredeschisa si se vede un cer stralucitor de vara. Blanche apare în usa. A petrecut o noapte de insomnie si aspectul ei este complet deosebit de al Stellei. îsi preseaza cu nervozitate, de buze, degetele îndoite, In timp ce priveste prin usa, înainte de a intra.

BLANCIIE: Stella!

STELLA (misclndu-se lenes): Hmmh!

(Blanche scoate un geamat si alearga In dormitor, arun-cîndu-se jos linga Stella, într-un acces de tandrete isterica.)

BLANCHE: Baby, surioara mea!

STELLA (îndepartîndu-se de ea): Blanche, ce e cu tine?

(Blanche se ridica încet în fata patului, privindu-si sora cu degetele presate pe buze.)

BLANCHE: A plecat?

TABLOUL 4

STELLA: Stan? Da!

BLANCHE: Se întoarce?

STELLA: S-a dus sa greseze masina. De ce?

BLANCHE: De ce? Am crezut ca înnebunesc, Stella! Cînd am vazut ca esti atît de smintita ca sa te întorci aici dupa tot ce s-a întîmplat, eram cit pe ce sa vin dupa tine!

STELLA: îmi pare bine ca n-ai venit.

BLANCHE: Ce se petrece în capul tau? (Stella face un gest nedefinit.) Raspunde-mi! Ce? Ce?

STELLA: Blanche, te rog! Stai jos si nu mai tipa asa.

BLANCHE: Bine, Stella. Am sa repet întrebarea calm si li­nistit. Cum de ai mai putut sa te întorci aseara aici? Pentru ca'a trebuit sa dormi cu el! (Stellase ridica linistita si dega­jata.)

STELLA: Blanche, uitasem ce impresionabila esti. Dai povestei asteia prea multa importanta.

BLANCHE: Asa sînt?

STELLA: Da, asa esti, Blanche. îmi dau seama ce im­presie trebuie sa-ti fi facut tie si regret foarte mult tot ce s-a întîmplat, dar nu e nici pe departe atît de serios cum crezi tu. în primul rînd, cînd barbatii beau si joaca pocher se poate întîmpla orice. E întotdeauna ca un butoi de praf de pusca. Nici nu stia ce face. Cînd m-am întors era ca un mielusel si îi era foarte, foarte rusine de el.

BLANCHE: si asta... si asta împaca totul?

STELLA: Nu, sigur ca nimeni n-ar trebui sa faca ase­menea zarva, dar cîteodata se întîmpla. Stanley are mania asta sa sparga. stii, în noaptea nuntii, curînd dupa ce am venit aici, mi-a smuls un papuc si a spart cu el toate becurile din casa.

BLANCHE: A spart... ce?

STELLA: A spart toate becurile cu tocul de la papuc! (Rîde.)

BLANCHE: si tu... l-ai lasat? N-ai fugit, n-ai strigat?

STELLA: Eu? Eram înspaimîntata... (Asteapta o clipa.) Eunice ti-a dat ceva sa manînci de dimineata?

BLANCHE: Crezi ca am pofta de mîncare?

STELLA: Vezi ca a mai ramas putina cafea...

BLANCHE: Esti atît de împacata cu toate astea, Stella J,"

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

STBLLA: Ce altceva pot sa fac? A luat radioul sa-1 re­pare. Noroc ca nu a cazut pe pavaj si n-are decît o singura lampa sparta...

BLANCHE: si tu rîzi...

STELLA: Dar ce altceva vrei sa fac...?

BLANCHE: Sa-ti vii în fire si sa privesti lucrurile în fata!

STELLA: si care-s lucrurile astea, dupa tine?

BLANCHE: Dupa mine? Esti casatorita cu un nebun!

STELLA: Nu!

BLANCHE: Ba da! Asa e! si situatia ta este mai rea decît a mea. Numai ca tu nu-ti dai seama de asta. Eu am sa fac ceva. Am sa-mi adun toate puterile si am sa-mi fac o alta viata.

STELLA: Da?

BLANCHE: Pe cînd tu esti prinsa aici. si asta nu e bine, caci înca nu esti batrîna. Mai poti sa scapi!

STELLA (clar si raspicat): Nu sînt prinsa nicaieri si nu vreau sa scap de nicaieri.

BLANCHE (nu-i vine a crede): Ce spui, Stella?

STELLA: Am spus ca nu sînt prinsa nicaieri de unde as vrea sa scap. Uita-te la dezordinea din camera asta! si la sticlele astea goale! Au baut doua lazi asta-noapte. Mi-a promis azi-dimineata ca se va lasa de partidele astea de pocher, dar stii bine cît poate sa tina o asemenea fagaduiala. Ei bine, asta e placerea lui, tot asa dupa cum a mea este cinematograful sau bridge-u\. Oamenii trebuie sa-si tolereze unul altuia obisnuintele, asa cred.

BLANCHE: Nu te înteleg. (Stella se întoarce catre ea.) Nu-ti înteleg aceasta indiferenta. Asta e un fel de filozofie chinezeasca.

STELLA: Ce fel de...?

BLANCHE: Toata... întortocherea si mormaiala asta... o lampa sparta... sticle de bere... dezordine în bucatarie... ca si cum nimic neobisnuit nu s-ar fi întîmplat!

(Stella ride; ia matura si-o învirteste în mîini.)

Înadins îmi scuturi asta în fata... STELLA: Nu.

Tabloul

BLANCHE: Ispraveste. Lasa matura. Nu vreau sa faci curatenie dupa el.

STELLA: si atunci cine o sa faca? Tu?

BLANCHE: Eu? Eu!

STELLA: Nu, asta nu se poate!

BLANCHE: Oh, stai, lasa-ma sa ma gîndesc. Numai sa-mi functioneze creierul. Trebuie sa facem rost de niste bani, asta-i singura cale.

STELLA: în orice caz e bine sa faci rost de bani.

BLANCHE: Asculta-ma. Am o idee. (încet, pune o tigara în tigaret.) Iti mai aduci aminte de Shep Huntleigh? (Stella clatina din cap.) Sigur îti aduci aminte! Am fost colega cu el la scoala, si un timp am. fost buni prieteni. Ei bine...

STELLA: Ei...?

BLANCHE: Am fost la el iarna trecuta. stii ca am fost de Craciun la Miami?

STELLA: Nu.

BLANCHE: Ei bine, am fost. Am facut excursia asta ca o investitie, sperînd sa întâlnesc pe cineva care sa aiba un milion de dolari...

STELLA: Ai facut asta?

BLANCHE: Da. Am fost la Shep Huntleigh. Am fost la el, pe bulevardul Biscayne, în seara de Craciun... în masina lui... un Cadillac decapotabil, lung ca o casa...

STELLA: Cred ca de-abia putea sa circule în aglomeratie...

BLANCHE: Ai auzit de sonde petrolifere?

STELLA: Da, demult.

BLANCHE: Are o multime, în tot Texasul. Texasul îi varsa literalmente aur în toate buzunarele.

STELLA: Nu mai spune!

BLANCHE: Tu stii ce indiferenta sînt la bani. Nu ma gîndesc la bani decît în ceea ce te priveste pe tine. Dar el poate face ceva, sigur ca poate...

STELLA: Sa faca ce... Blanche?

BLANCHE: Sa ne deschida... un magazin!

STELLA: Ce fel de magazin?

BLANCHE: Oh, un magazin oarecare. Poate s-o faca nu­mai cu jumatate din ce arunca nevasta-sa la curse...

un tramvai numit dorinta

STELLA: E casatorit?

BLANCHE: Iubito, as mai fi eu aici daca n-ar fi casatorit? ( Stella rîde usor. Blanche se ridica si se duce repede la telefon. Vorbeste ascutit.) Cum pot obtine legatura cu Western Union? Operatorule!... Western Union!

STELLA: Ăsta e un telefon automat, draga mea.

BLANCHE: Nu pot sa fac nimic, sînt prea,..

STELLA: Fa litera O.

BLANCHE: O?

STELLA: Da. "O" pentru operator!

(Blanche se glndeste un moment, apoi pune telefonul jos.)

BLANCHE: Da-mi un creion. N-ai o bucata de hîrtie? Sa scriu mai întîi ce am sa-i spun... (Se duce la masa de toaleta si ia un servetel de hîrtie si un creion de sprîncene, ca sa scrie cu el.) Âsa... sa vedem... (Musca creionul.) "Draga Shep. Sora mea si cu mine într-o situatie disperata."

STELLA: Iarta-ma.

BLANCHE: "Sora mea si cu mine într-o situatie dispe­rata. Amanunte mai tîrziu. Te-ar interesa...? (Musca iar creionul.) Te-ar interesa..." (Arunca creionul pe masa si se ridica.) Nu se poate face nimic prin telefon!

STELLA (rîzînd): Nu fi caraghioasa, draga.

BLANCIIE: Dar ma gîndesc la ceva. Am apucat sa ma gîndesc la ceva. Nu rîde, nu rîde de mine, Stella! Te rog, te rog... stai putin sa vad ce mai am în poseta! Asta-i tot. (Apuca poseta deschisa.) saizeci si cinci de centi de arama în banii statului!

STELLA (merglnd spre birou): Stanley nu-mi da o suma anumita. îi place sa plateasca singur totul, dar azi-dimi-neata mi-a dat zece dolari ca sa linisteasca lucrurile. Ia tu cinci, Blanche, mie-mi ajunge restul.

BLANCHE: Oh, nu, Stella!

STELLA (insistind): stiu cum ti se ridica moralul, daca ai niste bani în buzunar.

BLANCHE: Nu, multumesc... Am sa fac rost.

STELLA: Fii serioasa. Cum se face ca stai asa prost cu banii?

TABLOUL 4

BLANCHE: Banii se duc repede... se duc si casele... averile... (îsi freaca fruntea.) Poate ca azi o sa am nevoie de un calmant.

STELLA: îti dau eu imediat.

BLANCHE: Nu, acuma nu! Trebuie sa ma gîndesc mult.

STELLA: As prefera sa lasi lucrurile asa cum sînt, cel putin un timp.

BLANCHE: Stella, nu pot sa traiesc cu el la un loc. Tu poti. E sotul tau. Dar cum as mai putea locui eu aici, dupa tot ce a fost aseara, numai cu draperiile astea între noi?

STELLA: Blanche, tu aseara l-ai vazut în ce are el mai rau.

BLANCHE: Din contra, l-am vazut în ce are mai bun.Un asemenea om nu are altceva de dat decît forta animalica, si ne-a facut o demonstratie minunata în sensul asta. Singura posibilitate de a trai cu un astfel de om este... sa te culci cu el. si asta e treaba ta... nu a mea...

STELLA: Dupa ce ai sa te linistesti putin ai sa vezi ca-ti vei schimba parerile despre el. Nu trebuie sa ai grija de nimic cît esti aici. Vreau sa spun... cheltuieli...

BLANCHE: Am un plan pentru amîndoua. Care sa ne scoata pe amîndoua de aici!

STELLA: Esti sigura ca vreau sa scap de aici...?

BLANCHE: Sînt sigura ca îti amintesti înca destul de Belle-Reve ca sa-ti dai seama ca nu se poate trai în casa asta si cu jucatorii astia de pocher...

STELLA: stii... esti mult prea sigura.

BLANCHE: Nu cred ca esti prea cinstita cu tine însati.

STELLA: Nu?

BLANCHE: îmi închipui cam cum trebuie sa se fi în-tîmplat... L-ai vazut în uniforma, ofiter... nu aici... dar...

STELLA: Nu prea cred ca are vreo importanta unde l-am vazut...

BLANCHE: Sa nu-mi spui ca a fost unul dintre lucrurile alea misterioase si electrizante dintre oameni. Daca ai sa-mi spui, o sa-ti rîd în nas.

STELLA: Nu. si n-am sa-ti mai spun nimic despre asta.

BLANCHE: Foarte bine.

UM TRAMVAI NUMIT DORINŢĂ

STELLA: Dar silit uncie lucruri care se petrec între un barbat si o femeie, în întuneric, lucruri care fac ca tot res­tul sa para fara importanta. (Pauza.)

BLANCHE: Lucrul despre care vorbesti tu este numai Dorinta, dorinta brutala, atîta tot: Dorinta. Numele tram-' varului care zdranganeste si uruie prin cartierul asta, de .pe strada aia veche de sus, si pîna jos pe cealalta...

STELLA: Ai mers vreodata cu el?

BLANCHE: El m-a adus aici... Aici unde nu am vrut si unde mi-e rusine ca ma aflu.

STELLA: Nu crezi ca atitudinea ta de superioritate este putin cam deplasata?

BLANCHE: Nu sînt si nici nu ma cred superioara, Stella. Crede-ma ca nu. Numai ca asa vad eu lucrurile. Cu un astfel de om te duci o data... de doua ori... de trei ori... atîta timp cît ai pe dracu în tine. Dar sa traiesti alaturi de el? Sa ai un copil cu el?

STELLA: Ţi-am spus doar ca îl iubesc!

BLANCHE: De asta tremur pentru tine. Cu adevarat... tremur pentru tine.

STELLA: Nu te pot împiedica sa tremuri, daca asa vrei tu. (Pauza.)

BLANCHE: Pot sa vorbesc... deschis?

STELLA: Da, poti. Da-i drumul. Atît de deschis cum doresti.

(De afara se aude apropiindu-se un tren. Tacere cita vreme se aude zgomotul trenului. Amîndoua sint in dormitor. Intra Stanley, fara sa fie auzit din cauza zgomotului pe care-l face trenul. Femeile nu-l vad; ramtne pe loc cu cîteva pachete In brate, ascultind conversatia care urmeaza. Este îmbracat într-o salopeta si niste pantaloni patati de ulei.)

BLANCHE: Bine. Daca-mi dai voie... e vulgar!

STELLA: Ah, da. Cred ca da.

BLANCHE: Crezi? Nu poti sa fi uitat atît de mult felul în care am fost noi crescute, Stella, încît sa crezi ca ar putea avea vreo cît de mica parte de gentleman în toata firea lui! Nici o particica, nici una! Sau daca ar fi macar mediocrul

TABLOUL 4

Sau macar simplu! Dar bun si sanatos. Dar nu! Este ceva de-a dreptul animalic în el! Probabil ca ma urasti ca-ti spun toate astea, nu?

STELLA (rece): Da-i înainte si spune-mi tot ce ai de spus, Blanche!

BLANCHE: Actioneaza ca un animal si are apucaturile unui animal. Asa manînca, asa se misca, asa vorbeste! Este în el ceva subuman, ceva ce n-a ajuns înca la stadiul de umanitate! Da, ceva ce seamana cu o maimuta, ca într-unui din desenele alea pe care le vezi în studiile antropolo­gice! Mii si mii de ani au trecut pe linga el si iata-1 aici - Stanley Kowalski - supravietuitorul epocii de piatra! Adu-cînd acasa carnea cruda dupa crima din jungla! si tu... tu aici... care îl astepti! Poate ca te va sfarîma, sau poate va grohai si te va saruta. Daca sarutarile vor fi fost des­coperite pîna acum. Cade noaptea si celelalte maimute încep sa se adune. Aici, la intrarea în grota, grohaind cu toate ca si el, si horpaind, si clefaind, si topaind! Seara lui de pocher! Asa-i spui. Petrecerea asta de maimute. Una din ele mîrîie, alta apuca cu lacomie ceva... si începe lupta! Dum­nezeule ! Poate ca e multa vreme de cînd am fost facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, dar, Stella, su­rioara, de atunci si pîna acum am mers putin înainte! Lucruri ca arta, poezia si muzica, lucruri care au adus o lumina noua, au aparut, de atunci, pe lume. în unii oameni au rasarit muguri ai unor simtiri delicate! Pe astea trebuie sa le facem sa creasca. Sa ne agatam de ele si sa le purtam ca pe un steag. In marsul asta întunecat spre necunoscut sa ne apropiem de ele... Nu! Sa nu dam îndarat spre bestii...

(Trece un alt tren. Stanley ezita, umezindu-si buzele.

Apoi se întoarce In vîrful picioarelor si traverseaza spre

usa principala. Femeile nu-l vad înca. Dupa ce trenul a

trecut, striga prin usa principala închisa.)

STANLEY: Hei, hei, Stella!

STELLA (care a ascultat-o cu gravitate -pe Blanche): Stanley!

BLANCHE: Stella, eu...

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

(Dar Stella s-a dus la usa. Stanley intra ca din intlmplare cu pachetele.)

STANLEY: Hei, Stella. Blanche s-a întors? STELLA: Da. S-a întors. STANLEY: Hei, Blanche! (Rînjeste la ea.) STELLA: Ai stat sub masina?

STANLEY: Nenorocitii aia de mecanici de la Fritz's nu-si cunosc meseria... Hei!

(Stella II cuprinde cu amindoua mîinile, imbratisîndu-l mîndra, in prezenta Blanchei. Stanley rlde si îi trage capul spre el. Pe deasupra capului ei, rîde si se strîmba la Blanche

prin perdele.

în timp ce luminile scad si ei râmin înlantuiti într-o

prelungita si înfocata îmbratisare, se aud melodii de blues

cîntate la pian, trompeta si tobe.)

TABLOUL 5

Blanche sta pe un scaun în dormitor si îsi face vînt cu o

frunza de palmier, în timp ce citeste o scrisoare aproape

terminala. Dintr-o data izbucneste într-un hohot de rîs.

Stella se îmbraca în baie.

STELLA: De ce rîzi, draga?

BLANCHE: De mine, de mine, ce mincinoasa sînt! I-am scris lui Shep o scrisoare. (Apuca scrisoarea.) "Draga Shep. Îmi petrec vara în zbor, în vizite, ici, colo. si cine stie, poate îmi va veni o idee subita sa fac un salt pîna la Dallas! Ce spui de asta? Ha, ha! (Rîde nervoasa, în hohote, modulîn-du-si glasul ca si cum ar vorbi cu Shep în momentul de tata.) Cine e înstiintat, e înarmat, dupa cum se spune!" Cum suna?

STELLA: Hmmm...

BLANCHE (continuînd cu nervozitate): "Cei mai multi dintre prietenii surorii mele se duc vara în nord, dar unii au case pe coasta, si acolo a fost un sir nesfîrsit de petreceri, ceaiuri, cocteiluri si dejunuri..."

(Sus, în apartamentul Hubbell-ilor se aude scandal.) STELLA: Mi se pare ca Eunice se cearta cu Steve. (Se aud zbieretele mînioase ale lui Eunice.)

EUNICE: Am aflat eu despre tine si blonda aia! STEVE: E o minciuna sfruntata!

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

EUNICE: Nu ma prostesti pe mine. N-am nimic contra sa stai jos la "Four Deuces", dar sa nu te prind sus.

STEVE: Da cine m-a vazut sus?

EUNICE: Te-am vazut eu cum dadeai tîrcoale în jurul balconului. Am sa chem politia de moravuri.

STEVE: Sa faci bine sa nu mai spui una ca asta!

EUNICE (tipînd): Dai în mine? Ma duc sa chem politia!

(Se aude zgomotul unui obiect de aluminiu care se loveste de perete, urmat de mormaitul unui barbat furios, lovituri si mobile rasturnate. O plesnitura, si apoi liniste relativa.)

BLANCHE (cu vioiciune): A omorît-o?

(Eunice apare pe scari complet ravasita.)

STELLA: Nu. Vine jos!

EUNICE: Chem politia. Ma duc sa chem politia! (Fuge dupa colt. Ele rid, Stanley apare de dupa colt în camasa de popice, din matase verde cu rosu. Urca pe scari si intra în bucatarie. Auzindu-l, Blanche devine nervoasa.)

STANLEY: Ce s-a întîmplat cu Eumiss?

STELLA: S-a certat cu Steve. A chemat politia?

STANLEY: Nu. A cerut ceva de baut.

STELLA: E mult mai practic.

(Steve vine jos, frecindu-si o vinataie de pe frunte si baga capul pe usa.)

STEVE: E aici?

STANLEY: Nu, nu. E la "Four Deuces".

STEVE: Namila asta în calduri!

(Se uita dupa colt cu oarecare timiditate, apoi cu o îndraz­neala prefacuta se întoarce si se duce dupa ea.)

BLANCHE: Trebuie sa-mi notez asta în carnetel. Ha, ha! îmi alcatuiesc un carnet întreg cu cuvintelele si expresiile distinse pe care le-am auzit aici.

STANLEY: N-ai aflat nimic aici sa nu fi auzit mai înainte!

BLANCHE: Pot s-o scriu si pe asta?

STANLEY: Poti sa scrii pîna la cinci sute!

TABLOUL 5

BLANCHE: Este un numar destul de mare. (Stanley deschide un sertar de la birou, îl închide cu zgomot. Arunca ghetele într-un colt. La fiecare zgomot Blanche tresare usor. în cele din urma vorbeste.) în ce zodie te-ai nascut?

STANLEY (în timp ce se îmbraca): Zodie?

BLANCHE: Constelatie astrologica. Cred ca sub semnul lui Marte. Oamenii nascuti sub semnul asta sînt puternici si dinamici. Le place la nebunie zgomotul. Le place sa arunce cu lucrurile primprejur. Probabil ca în armata ai avut ce arunca, si acuma, ca nu mai esti, te razbuni pe bietele lucruri de le azvîrli cu atîta furie!

(In acest timp, Stella cauta de zor în dulap. Acum scoate capul afara.)

STELLA: Stanley s-a nascut la cinci minute dupa Craciun.

BLANCHE: Zodia Capricornului. Ţaoul!

STANLEY: si tu sub ce semn esti nascuta?

BLANCHE: Oh, ziua mea de nastere e luna viitoare, la 15 septembrie. E sub Virgo.

STANLEY: Ce e aia?

BLANCHE: Virgo e Fecioara.

STANLEY (dispretuitor): Hah! (Avanseaza cu un pas, în timp ce-si înnoada cravata.) Asculta, cunosti cumva pe unul pe care-1 cheama Shaw?

(Figura Blanchei are o mica tresarire. Se duce dupa sticla de colonie si îsi uda batista, în timp ce raspunde cu atentie.)

BLANCHE: Da, oricine cunoaste pe cineva pe care-1 cheama Shaw!

STANLEY: Ăsta unul pe care-1 cheama Shaw are impresia ca te-a întîlnit în Laurel, dar cred ca te confunda cu alt­cineva, din cauza ca pe acest altcineva 1-a întîlnit la un hotel numit "Flamingo".

(Blanche ride, cu respiratia taiata, în timp ce îsi tampo­neaza cu batista parfumata tîmplele.)

BLANCHE: Mi-e frica si mie ca m-a confundat cu acest "altcineva". "Hotelul Flamingo" nu e genul de local în care as vrea sa fiu vazuta.

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

STANLEY: li cunosti?

BLANCHE: Da. L-am vazut si i-am simtit mirosul.

STANLEY: Înseamna ca ai fost foarte aproape daca ai putut sa-1 mirosi...

BLANCHE: Mirosul de parfum ieftin e foarte patrunzator.

STANLEY: Ăsta al tau e scump?

BLANCHE: 25 de dolari uncia. si aproape s-a terminat. N-ar fi rau sa-ti aduci aminte asta de ziua mea de nastere.

(Vorbeste degajat, dar în voce are o nota de frica.)

STANLEY: Shaw te-o fi confundat. Se duce tot timpul la Laurel, asa ca poate sa se intereseze si sa lamureasca orice confuzie.

(Se întoarce si trece printre draperii. Blanche închide ochii ca si cum ar fi gata sa lesine. îi tremura mîinile, cînd duce din nou batista la frunte. Steve si Eunice vin de dupa colt. Steve o line pe Eunice pe dupa umeri; ea sughite cu putere, în timp ce el îi ciripeste cuvinte de dra­goste. Se aude de pe scara un zgomot ca de tunet, în timp ce urca slrîns îmbratisati.)

STANLEY (catre Stella): Te astept la Four Deuces. STELLA: Hei, nu ma saruti? "

STANLEY: Nu de fata cu sora-ta.

(Iese. Blanche se ridica de pe scaun. Pare sfîrsita. Se uita în jur cu o expresie de panica.)

BLANCHE: Stella, ce-ai auzit despre mine?

STELLA: Ihhh?

BLANCHE: Ce ti-a spus lumea despre mine?

STELLA: Ce sa-mi spuna?

BLANCHE: N-ai auzit nici o bîrfeala... urîta... pe soco­teala mea?

STELLA: Vai, Blanche, nu! Sigur ca nu!

BLANCHE: Iubito... în Laurel... s-a vorbit mult...

STELLA: Pe socoteala ta, Blanche?

BLANCHE: Nu am fost chiar atît de cuminte ultimii doi ani si ceva, de cînd BeJle-Reve mi-a scapat printre degete...

STELLA: Fiecare dintre noi facem lucruri care...

TABLOUL 5

BLANCHE: Niciodata nu am fost destul de tare sau de capabila sa ma apar singura. Cînd oamenii sînt delicati - oamenii delicati trebuie sa straluceasca si sa se înflacareze - poarta culori delicate, culori de aripi de fluture, si pun... un abajur de hîrtie în jurul becurilor... Dar nu ajunge safii delicat. Trebviie sa fii delicat si atragator. si eu... ma veste­jesc. Nu stiu cîta vreme înca am sa mai pot pacali. (Se lasa seara si s-a întunecat. Stella se duce In dormitor si aprinde becul de sub abajurul de hîrtie. Ia o sticla cu o bautura slaba.) Ma asculti?

STELLA: Nu te ascult atunci cînd devii morbida... (Vine cu sticla spre Blanche.)

BLANCHE: (cu o brusca schimbare spre veselie): Asta e pentru mine?

STELLA: Pentru nimeni altul.

BLANCHE: Oh, ce draguta esti. E limonada?

STELLA (întorcîndU'Se): Asta înseamna ca mai vrei ceva în ea...

BLANCHE: Oh, iubito. O picatura nu strica niciodata o limonada. Lasa-ma pe mine. Nu trebuie sa ma servesti.

STELLA: îmi place sa te servesc, Blanche. Am impresia ca sînt acasa. (Se duce in bucatarie, ia un pahar si pune niste whisky In el.)

BLANCHE: Trebuie sa admit ca-mi place sa fiu servita... (Se repede în dormitor. Stella se duce la ea cu paharul. Deo­data Blanche apuca mina libera a Stellei si cu un geamat o lipeste de buze. Stella este încurcata de aceasta dovada de emo­tie. Blanche vorbeste cu o voce speriata.) Tu... tu esti atît de buna cu mine, si eu...

STELLA: Blanche...

BLANCHE: stiu, stiu... nu-ti place cînd sînt prea senti­mentala! Dar, iubito, crede-ma, eu simt mult mai mult decît îti spun! Nu am sa mai stau mult... n-am sa mai stau... îti promit... eu...

STELLA: Blanche!

BLANCHE (isterica): N-am sa mai stau... îti promit... Am sa plec! Curînd! Nu mai vreau sa ma mai învîrtesc pe aici pîna cînd... o sa ma dea afara...

STELLA: Vrei sa încetezi odata cu prostiile?

- Teatru american contemporan, voi. II

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

BLANCHE: Da, iubito. Ia uite ce spuma face bautura asta!

(Blanche rlde ascutit si ia paharul, dar mina li tremura

atlt de tare Incit aproape li aluneca. Stella pune limonada

In pahar. Face multa spuma si se varsa. Blanche scoate

un strigat ascutit.)

STELLA (speriata de strigat): Ce s-a întîmplat ?

BLANCHE: Chiar pe fusta mea cea alba...

STELLA: Oh... ia servetul meu... sterge usurel...

BLANCHE (revenindu-si încet): stiu... usurel... usurel.

STELLA: S-a patat?'

BLANCHE: De loc. Ha, ha! Asta nu înseamna noroc?

(Se asaza sfirsita si bea recunoscatoare. Ţine paharul cu amindoua miinile si continua sa rida putin.)

STELLA: Ce tot chicotesti acolo?

BLANCHE: Nu stii de ce! (Continua nervoasa.) Mitch... Mitch vine la ora sapte. Cred ca încep sa devin nervoasa din cauza relatiilor dintre noi. (începe sa vorbeasca repede si fara sa rasufle.) N-a obtinut nimic de la mine, în afara de un sarut de noapte buna, asta e tot ce i-am dat, Stella. Vreau sa ma respecte. Caci barbatii nu doresc ceea ce pot obtine prea usor. Iar pe de alta parte pierd repede orice interes. Mai ales cînd fata are peste treizeci. Ei cred ca o fata peste treizeci de ani - este - în termeni vulgari - "trecuta"... si eu nu vreau sa fiu "trecuta". Sigur ca el... el nu stie... adica eu nu i-am spus care este vîrsta mea ade­varata.

STELLA: De ce esti atît de sensibila cînd este vorba de vîrsta ta?

BLANCHE: Din cauza loviturilor grele pe care le prime­ste vanitatea mea. Ce vreau este - si el asa ma crede - sa fiu cumsecade si de treaba... tu stii. (Rlde ascutit.) Vreau sa-1 însel atîta încît sa-1 fac sa ma doreasca...

STELLA: Blanche, dar tu îl vrei?

BLANCHE.- Vreau sa ma odihnesc! Vreau sa rasuflu iarasi linistita! Da! îl vreau pe Mitch... cu tot dinadinsul! Gîn-

TABLOUL 5

deste-te! Daca s-ar întîmpla... Pot sa ramîn aici si sa nu mai fiu o problema pentru nimeni...

(Stanley vine de dupa colt cu o bautura la cingatoare.)

STANLEY (striglnd): Hei, Steve! Hei, Eunice! Hei, Stella!

(Strigate vesele raspund de sus. Se aud trompete si tobe de dupa colt.)

STELLA (sârutlnd-o impulsiv pe Blanche): Asa va fi! BLANCHE (cu îndoiala): Va fi?

STELLA: Va fi! (Trece prin bucatarie privind înapoi la Blanche.) Va fi, iubito, va fi!... Dar nu mai bea nimic!

(Vocea i se mai aude în timp ce iese afara pe usa în întîm-pinarea sotului. Blanche se asaza slabita în fotoliu, cu paharul. Eunice striga rîzînd si coboara pe scari. Steve navaleste dupa ea cu niste strigate ca de tap si o urmareste dupa colt. Stanley si Stella, la brat, îi urmeaza rîzînd. întunericul devine mai adine. Dinspre "Four Deuces" raz­bate o melodie de slow si blue.)

BLANCHE: Vai de mine! Vai de mine, vai de mine...

(Ochii i se închid si frunza de palmier îi cade din mîini.

Bate cu palma de ctteva ori pe minerul fotoliului. In

jurul cladirii licareste o pala de lumina. Un tînar vine pe

strada si suna.)

BLANCHE: Intra.

(Tinarul apare la usa. Ea îl priveste cu interes.)

Ooooh! Cu ce va pot fi de folos?

TlNĂRUL: Încasez abonamentul pentru Steaua serii.

BLANCHE: Nu stiam ca te poti abona la stele!

TÎNĂRUL: E un'ziar.

BLANCHE: stiu. Glumeam... fara haz. Bei ceva?

TlNĂRUL: Nu, doamna. Nu, multumesc. Nu am voie în timpul serviciului.

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

BLANCHE: Ah, da, Line, lasa... Nu. N-am nici un ban. Nu sînt eu stapîna casei. Sînt sora ei din Mississippi. Sînt una din rudele sarace despre care ai auzit...

TÎNĂRUL: Nu face nimic. Trec mai tîrziu.

(Vrea sa iasa. Ea se apropie putin.)

BLANCHE: Hei! (Tînarul se întoarce înapoi timid. Ea îsi pune o tigara într-un tigaret lung.) N-ai un foc? (Paseste spre el. Se întîlnesc la usa dintre cele doua camere.)

TÎNĂRUL: Cum sa nu. (Scoate o bricheta.) Nu se aprinde întotdeauna.

BLANCHE: E capricioasa? (Se aprinde.) Multumesc! (Tînarul pleaca din nou.) Hei! (Se întoarce din nou si mai nesigur. Blanche pine foarte aproape de el.) Uh, cît e ceasul?

TÎNĂRUL: sapte fara un sfert, doamna.

BLANCHE: Asa tîrziu? Nu cumva îti plac dupa-amiezile astea lungi si ploioase din New Orleans, cînd un ceas nu e numai un ceas, ci o mica bucata din vesnicie, care e în mîinile tale si nu stii ce sa faci cu ea? (îi atinge umerii.) Pe dumneata nu te uda ploaia?

TÎNĂRUL: Nu, doamna. Intru înauntru, undeva...

BLANCHE: într-o cafenea? si bei un sifon?

TÎNĂRUL: I-hî!

BLANCHE: O ciocolata?

TÎNĂRUL: Nu, doamna. Un sirop.

BLANCHE (rîzînd): Sirop?

TÎNĂRUL: Un sirop cu mult sifon.

BLANCHE: Ma faci sa-mi lase gura apa.

(îi atinge usor obrazul si zîmbeste. Apoi se duce la cufar.)

TÎNĂRUL: Cred ca e mai bine sa plec.

BLANCHE (oprindu-l): Tinere! (Baiatul se întoarce. Blanche ia din cufar o esarfa mare dintr-un voal foarte fin si si-o pune în jurul umerilor. In pauza care urmeaza se aude pianul. Continua tot timpul acestei scene pînâ la începerea celeilalte. Tînarul înghite în sec si se uita speriat spre usa.) Tinere... tinere... Ţi-a spus vreodata cineva ca arati ca un tînar print din O mie si una de nopti? (Tînarul rîde stingherit si sta pe loc ca un copil rusinat. Blanche îi vorbeste foarte

TABLOUL 5

domol.) Asa e, tinere. Vino aici. Vreau sa te sarut, numai o data, usor si dulce, pe gura. (Fara sa mai astepte ca el sa accepte, se duce la el si-l saruta pe gura.) Acum fugi repede, fugi. Ar fi frumos sa te pastrez, dar vreau sa devin cuminte

si sa nu ma mai ating de copii.

(Tînarul o priveste un moment. Blanche li deschide usa si-i face o bezea, in timp ce el coboara scarile cu o privire uluita. Blanche ramîne putin visatoare dupa ce tinarul a disparui. Atunci apare de dupa colt Mitch, cu un buchet de trandafiri.)

BLANCHE (vesela): Uite cine vine! Cavalerul Rozelor... întîi înclina-te politicos în fata mea... si apoi da-mi-le. Ahhh... Mergi!

(Se uita la el pe deasupra florilor, apasindu-le cochet pe buze. Mitch radiaza de multumire si e mindru de el.)

TABLOUL 6

Este aproape ora doua, în aceeasi noapte. Se vede peretele exterior al casei. Blanchc si Miteh vin. Epuizarea totala, pe care doar un om neurastenic o poate simti, este evidenta In vocea si în purtarea Blanchei. Mitch este flegmatic, dar deprimat. Au fost probabil în parcul de distractii de la Pontchartrain, caci Mitch cara o statueta de ghips, reprezentînd-o pe Mae West, din acelea care se dau ca premii la baracile de tir sau la jocurile de noroc de la bîlci.

BLANCHE (oprindu-se extenuata la capatul scarii): în sfîrsit... (Mitch rîde si el stingherit)... în sfîrsit...

MITCH: E tîrziu de tot si esti obosita.

BLANCHE: Pîna si vînzatorii de tamale au plecat de pe strazi si tu ai stat cu mine pîna la sfîrsit. (Mitch rîde din nou stingherit.) Cum ai sa ajungi acasa?

MITCH: Ma duc pe jos pîna la Bourbon si de acolo am sa iau vreun tramvai întîrziat.

BLANCHE (rîde strimbindu-se): Tramvaiul acela numit Dorinta, mai e înca pe linii la ora asta?

MITCH (cu greutate): Mi-e teama ca nu te-ai prea distrat asta-seara, Blanche.

BLANCHE: Ţi-am stricat-o...

MITCH: Nu, nu-i adevarat, dar tot timpul m-am gîndit ca nu te-am distrat de loc...

BLANCHE: Pentru ca eu n-am putut sa fiu la înaltime. Asta e iot. Niciodata nu m-am straduit atîta sa fiu vesela,

TABLOUL S

si tot n-a iesit nimic. Dar pentru ca am încercai merit un premiu. Caci am încercat!

MITCH: De ce ai încercat daca nu-ti facea placere?

BLANCHE: Pentru ca m-am supus legilor naturii.

MITCH: si ce spun legile astea?

BLANCHE: Este una care spune ca Doamna trebuie sa-1 distreze pe Domn, altfel n-ai nici o sansa. Vrei sa vezi daca poti sa-mi gasesti cheia în poseta? Cînd sînt obosita degetele îmi sînt tare neîndemînatice.

MITCH (umblînd în poseta): Asta e?

BLANCHE: Nu, dragule, asta e cheia de la cufarul meu, pe care curînd va trebui sa-1 fac.

MITCH: Vrei sa spui ca ai sa pleci în curînd?

BLANCHE: Mi-am depasit timpul cuvenit ca musafir.

MITCH: Asta e?

(Muzica scade.)

BLANCHE: Evrika! Iubitule, deschide usa în timp ce eu ma mai uit o data la cer. (Se reazimâ de usa. Mitch o deschide si râmîne stîngaci în spatele ei.) Caut Pleiadele, cele sapte surori, dar fetele nu sînt acasa asta-seara. Ba da, sînt, sînt, Dumnezeu sa le binecuvînteze! Uite-le pe toate la un loc, venind acasa de la mica lor partida de bridge... Ai reusit sa deschizi? Bun baiat! Mi se pare ca vrei sa pleci.

(Mitch se codeste si tuseste putin.)

MITCH: Pot sa... hm... sa-ti spun noapte buna si sa... te sarut...?

BLANCHE: De ce ma întrebi întotdeauna daca poti?

MITCH: Pentru ca niciodata nu stiu daca vrei sau nu.

BLANCHE: De ce îti pui atîtea întrebari?

MITCH: în seara aceea cînd eram lînga lac si... te-am sarutat, tu...

BLANCHE: Iubitule, nu m-am suparat ca m-ai sarutat, din contra, mi-a placut foarte mult. Era cealalta mica - fami­liaritate - pe care nu trebuia sa o încurajez... Nu am fost suparata. Absolut de loc. Ba chiar am fost flatata ca tu... ma doreai. Dar iubitule, tu stii tot asa de bine ca si mine ca o fata singura, o fata singura de tot pe lume trebuie

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

sa-si stapîneasca foarte Line simturile, ori daca nu, e pier­duta.

MITCH (solemn): Pierduta?

BLANCHE: Cred ca ai cunoscut fete carora le place sa se piarda. Genul acela care se pierde imediat, la prima ocazie.

MITCH: Tu îmi placi exact asa cum esti, pentru ca nici una din fetele pe care le-am cunoscut... nu era ca tine! (Blanche se uita la el cu gravitate; apoi izbucneste în rîs si îsi pune palma peste gura.) Rîzi de mine?

BLANCHE: Nu, iubitule. Stapînul si stapîna casei înca nu s-au întors, asa ca hai sa intram înauntru. Sa-ti ofer un paharel înainte de culcare. si sa nu aprindem luminile, vrei?

MITCH: Orice vrei tu!

^~^\ (Blanche o ia înaintea lui In bucatarie. Peretele exterior al cladirii se întuneca si interioarele celor doua odai se vad in întuneric.)

BLANCHE (râmînînd în prima odaie): Cealalta camera e mult mai confortabila, asa ca treci acolo. Daca auzi ceva scîrtîind prin întuneric sa stii ca sînt eu care caut ceva de baut.

MITCH: Vrei sa bei ceva?

BLANCHE: Vreau ca tu sa bei ceva! Ai fost asa de neli­nistit si de solemn toata seara. si eu la fel. Amîndoi am fost solemni si nelinistiti toata seara, si pentru aceste putine clipe care ne-au mai ramas din viata noastra împreuna... vreau sa creez... la joie de viere¹...] Aprind o luminare.

MITCH: Foarte bine.

BLANCHE: O sa fim foarte boemi. O sa ne închipuim ca sîntem la o mica cafenea de artisti pe malul stîng al Senei, la Paris! (Aprinde un capat de luminare si-l asaza într-o sticla.) Je suis la Dame aux Camelias! Vous etes Armând /² întelegi franceza?

Bucuria de a trai (în lb. franceza în text.)

Eu sînt Dama cu Camelii! Dumneata esti Armând! (în lb. franceza în text.)

TABLOUL 6

MITCH (cu greutate): Nu... nu... Eu...

BLANCHE: Voulez-vous coucher avec moi ce soir? Vous ne comprenez pas? Ah, quel dommage l¹ Vreau sa spun ca e un lucru grozav de bun... Am gasit ceva... Exact pentru doua înghitituri si fara nici un rest, iubitule.

MITCH (cu greutate): E... bine.

(Blanche intra în dormitor cu bauturile si cu luminarea.)

BLANCHE: Stai jos! De ce nu-ti scoti haina? si desfa-te la guler.

MITCH: Nu, mai bine asa.

BLANCHE: Nu. Vreau sa te simti comod.

MITCH: Ma simt prost din cauza ca am transpirat enorm. Mi se lipeste camasa pe mine.

BLANCHE: Transpiratia este sanatate. Daca lumea n-ar transpira, ar muri în cinci minute. (îi ia haina.) E draguta. Ce material e asta?

MITCH: I se spune alpaca.

BLANCHE: Oh, alpaca.

MITCH: Este o alpaca foarte usoara.

BLANCHE: Oh! O alpaca foarte usoara.

MITCH: Nu-mi place sa port haine de stofa, mai ales vara, din cauza ca transpir în ele.

BLANCHE: Oh.

MITCH: si nu e frumos. Un barbat gras ca mine trebuie sa fie foarte atent cum se îmbraca ca sa nu para grosolan.

BLANCHE: Dar tu nu esti prea gras...

MITCH: Ţi se pare ca nu sînt?

BLANCHE: Sigur ca nu esti tipul "subtirelului". Esti construit masiv si ai un fizic impozant.

MITCH: Multumesc. Anul trecut de Craciun am fost primit în Clubul Atletic din New Orleans.

BLANCHE: Da? Bravo.

MITCH: A fost cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodata. Acolo lucrez cu greutati si înot ca sa ma mentin în forma. Cînd am început sa merg acolo, aveam pîntecele

Vrei sa te culci cu mine asta-seara? Nu întelegi? Ah, ce pacat! (în lb. franceza în text.)

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

moale, dar acum îl am tare. Asa de tare, încît cineva poate sa dea cu pumnul în el si nici nu simt. Ia da! Hai! Vezi?

BLANCHE: (îl loveste usor): Teribil! (îsi duce mina la piept.)

MITCH: Ghici cîfc cîntaresc?

BLANCHE: Oh, stiu eu?... cam... optzeci de kilograme?

MITCH: Mai zi o data!

BLANCHE: Nu ai atîta?

MITCH: Ba nu. Mai mult.

BLANCHE: De, stiu eu? Esti înalt si poti cîntari foarte mult, fara sa pari greoi.

MITCH: Am nouazeci si patru de kilograme si un metru optzeci si trei înaltime, fara pantofi. si greutatea tot dez­bracat.

BLANCHE: Vai de mine. Ma sperii!

MITCH (încurcat): Greutatea mea nu e un subiect atît de interesant. (Un moment ezita.) Tu cît cîntaresti?

BLANCHE: Eu?

MITCH: Da.

BLANCHE: Ghici!

MITCH: Lasa-ma sa te ridic.

BLANCHE: Samson. Hai, ridica-ma! (Mitch vine în spatele ei, o apuca de încheietura mîinilor si o ridica usor.) Ei, spune.

MITCH: Esti usoara ca un fulg.

BLANCHE: Ha-ha! (O lasa jos, dar îi tine înca mîinile. Blanche îi spune cu o modestie afectata.) Acum trebuie sa-mi dai drumul.

MITCH: Huh!...

BLANCHE (vesela): Va rog sa ma eliberati, domnule. (Mitch o îmbratiseaza cu stîngâcie. Ea îi reproseaza cu o voce moale.) Nu, Mitch. Faptul ca Stella si Stanley nu sînt acasa, nu e un motiv sa nu te porti ca un gentleman.

MITCH: Da-mi o palma de cîte ori vezi ca-mi ies din fire.

BLANCHE: Nu-i nevoie. Tu esti din fire un gentleman. Unul din putinii care-au mai ramas pe lume. Nu vreau sa-ti închipui ca sînt o profesoara severa si fata batrîna, sau ceva în felul acesta, ci doar...

MITCH: Ce?

TABLOUL 6

BLANCHE: Cred numai ca am idealuri de moda veche!

(Ea îsi roteste ochii, stiind ca el nu-i poate vedea fata.

Mitch se duce la usa din fata. între ei se lasa o tacere lunga.

Mitch tuseste semnificativ.)

MITCH (în cele din urma): Unde s-au dus Stella si Stanley?

BLANCHE: Au iesit cu domnul si doamna Hubbell, de sus.

MITCH: si unde s-au dus?

BLANCHE: Cred ca s-au dus la o petrecere.

MITCH: As vrea sa iesim într-o seara cu totii.

BLANCHE: Nu cred ca ar fi o idee buna.

MITCH: De ce nu?

BLANCHE: Esti de mult prieten cu Stanley?

MITCH: Am fost împreuna în Regimentul 241.

BLANCHE: Cred ca tie îti vorbeste deschis.

MITCH: Sigur.

BLANCHE: Ce ti-a spus despre mine?

MITCH: Oh, nu prea mare lucru...

BLANCHE: Dupa cum spui, am impresia ca ti-a spus des­tul de mult.

MITCH: Nu, n-am prea vorbit.

BLANCHE: Dar ce ti-a spus? Ce parere are despre mine?

MITCH: De ce ma întrebi?

BLANCHE: Pentru ca...

MITCH: Nu te întelegi cu el?

BLANCHE: Tu ce crezi?

MITCH: Eu cred ca el nu te întelege.

BLANCHE: Asta-i putin spus. Daca Stella n-ar astepta un copil, n-as suporta sa mai stau aici.

MITCH: Nu se poarta bine cu tine?

BLANCHE: Este insuportabil de grosolan. Ma jigneste în toate felurile.

MITCH: în ce fel, Blanche?

BLANCHE: în toate felurile posibile.

MITCH: Ma mira ca-aud asta!

BLANCHE: De ce?

MITCH: Pentru ca... pentru ca nu vad cum cineva ar putea sa fie rau cu tine...

BLANCHE: Este cu adevarat o situatie îngrozitoare. Vezi,

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

tabloul e

aici nu poti fi singura. Noaptea sînt numai perdelele astea între cele doua camere. Se plimba noaptea numai în chiloti. si trebuie sa insist sa închida usa de la baie. Toata promiscui­tatea asta nu e necesara. Probabil ca te întrebi de ce nu plec. Am sa-ti spun foarte sincer. Salariul unui profesor de-abia îi ajunge pentru cheltuielile de întretinere. N-am eco­nomisit nici un banut anul trecut, si a trebuit sa vin aici pe vara. De aceea a trebuit sa-1 suport pe sotul surorii mele. si de aceea e si el nevoit sa ma suporte, evident îm­potriva vointei lui... Mai mult ca sigur ca ti-a spus ce mult ma uraste...!

MITCH: Nu cred ca te uraste.

BLANCHB: Ma uraste! Sau atunci de ce ma insulta? Prima oara cînd am dat cu ochii de el, mi-am spus: omul asta este calaul meu! Omul asta ma va distruge, numai daca...

MITCH: Blanche.

BLANCHE: Da, draga...

MITCH: Pot sa te întreb ceva?

BLANCHE: Da. Ce?

MITCH: Cîti ani ai?

BLANCHE (face un gest nervos): De ce vrei sa stii?

MITCH: I-am vorbit mamei mele de tine si ea m-a întrebat: Cîti ani are Blanche? si nu am stiut ce sa-i spun.

(Din nou o pauza.)

BLANCHE: I-ai vorbit mamei tale despre mine? MITCH: Da. BLANCHE: De ce?

MITCH: I-am spus mamei ce draguta esti si ca îmi placi foarte mult.

BLANCHE: Ai fost sincer cînd i-ai spus asta?

MITCH: Tu stii ca am fost.

BLANCHE: De ce a vrut mama ta sa stie cîti ani am?

MITCH: Mama e bolnava.

BLANCHE: Îmi pare rau. Grav?

MITCH: Nu mai are mult de trait. Poate cîteva luni,

BLANCHE: Oh!

MITCH: Se amaraste din cauza ca nu sînt si eu la casa mea.

BLANCHE: Oh...

MITCH: Ar vrea sa ma vada si pe mine aranjat înainte ca... (Vocea îi e ragusita si încearca sa si-o limpezeasca de cîteva ori, în timp ce cauta nervos prin buzunarele dinauntru si dinafara hainei.)

BLANCHE: O iubesti mult, nu-i asa, Mitch?

MITCH: Da.

BLANCHE: Cred ca tu ai o mare capacitate de daruire. Ai sa te simti foarte singur, daca ea nu va mai fi, nu-i asa? (Mitch îsi drege glasul si aproba din cap.) stiu ce înseamna asta.

MITCH: Sa fii singur?

BLANCHE: Am iubit si eu pe cineva si cel pe care l-am iubit s-a dus...

MITCH: A murit? (Blanche se duce la fereastra si se asaza pe marginea ei. îsi mai toarna un pahar.) Un barbat?

BLANCHE: Era un copil, chiar un copil, pe vremea cînd si eu eram o fata foarte tînara. Cînd am avut saisprezece ani am facut marea descoperire: dragostea. Toata dintr-o data si sub toate aspectele. A fost ca si cum ai arunca din­tr-o data o lumina orbitoare pe ceva care a fost întotdeauna pe jumatate în umbra; asa mi s-a parut mie lumea atunci. Dar nu am avut noroc. M-am înselat. Era ceva aparte în baiatul acela, un neastîmpar, o moliciune si o delicateta care nu erau ca ale unui barbat, cu toate ca nu arata de loc efeminat, numai ca... numai ca... asta era... A venit la mine ca sa-1 ajut. N-am stiut. Nu mi-am dat seama de asta decît dupa casatorie, cînd am plecat undeva, si cînd ne-am întors am vazut ca-1 pierd, ca-1 pierd într-un fel misterios si ca nu pot sa-i dau ajutorul de care are nevoie si despre care nu poate sa-mi vorbeasca. Era ca într-o mocirla în care se scufunda si se agata de mine, dar nu puteam sa-1 trag afara si alunecam împreuna cu el! Nu am stiut asta. Nu am stiut nimic altceva decît ca îl iubeam peste poate, fara sa fiu în stare sa-1 ajut sau sa ma ajut. si apoi amaflat. In modul cel mai rau cu putinta. Intrînd pe neasteptate într-o camera unde credeam ca nu e nimeni... si unde erau doi oameni... baiatul cu care eram casatorita si un om mai în vîrsta, prietenul lui cu ani si ani în urma... (Afara se aude o locomotiva apropiindu-se. îsi astupa urechile cu mîi-

trN *raMvai numit

nile si se ghemuieste. Luminile locomotivei stralucesc prin camera si zgomotul se pierde. Cînd nu se mai aude nimic, se îndreapta încet si continua sa vorbeasca.) Dupa aceea ne-am prefacut ca nu stim nimic... Am plecat toti trei la Mount Lake Casino; am baut, si am rîs tot drumul.

(In departare se aude o polca în cheie minora.)

Am dansat Varsoviana! si deodata, în mijlocul dansului, baiatul cu care eram casatorita s-a smuls de lînga mine si a fugit afara. Dupa cîteva clipe... o împuscatura! (Polca se opreste brusc. Blanche se îndreapta. Apoi polca reîncepe în cheie majora.) Am alergat afara... toti au alergat si s-au adunat în jurul lucrului aceluia îngrozitor de pe marginea lacului. Din cauza multimii nici nu am putut sa ma apro­pii. Cineva m-a luat de brat. "Nu te duce! întoarce-te! Nu trebuie sa vezi!" Sa vad? Sa vad ce? si am auzit niste voci spunînd: Allan? Allan? Baiatul acela? si-a pus revol­verul în gura si a tras, ca i-a sarit afara osul de la ceafa! (Se agita si îsi acopera fata.) Asta din cauza ca... în timp ce dansam... si nefiind în stare sa ma stapînesc, i-am spus dintr-o data: "Am vazut! stiu totul! Esti dezgustator..." si atunci reflectorul acela pe care-1 proiectasem asupra lu-i mii s-a stins din nou si niciodata, nici macar pentru o clipa, n-a mai stralucit pentru mine vreo lumina mai tare iecît lumînarea asta din bucatarie...

(Mitch se ridica stingaci si paseste încet înspre ea. Polca se aude mai tare. Mitch se opreste lînga Blanche.)

MITCH (luînd-o încet în brate): Ai nevoie de cineva. si eu am nevoie de cineva. Crezi ca am putea, Blanche, tu si cu mine?

(Blanche se uita la el un moment fara sa-l vada. Cu un scîncet moale îi cade în brate. Face un efort de a vorbi printre sughituri, dar cuvintele nu vin. El îi saruta frun­tea, apoi ochii si în cele din urma buzele. Polca scade din nou. Rasuflarea i se taie si se sfîrseste într-un lung suspin de recunostinta.)

BLANCHE: Uneori... Dumnezeu... dintr-o data.

A

TABLOUL 7

O dupa-amiaza tîrzie, în mijlocul lui septembrie. Drape­riile sînt deschise si masa este pusa ca pentru sarbatorirea

unei zile de nastere, cu tort si flori. Stella termina de aranjat masa în timp ce intra Stanley.

STANLEY: Pentru ce sînt toate astea?

STELLA: E ziua de nastere a Blanchei, iubitule.

STANLEY: E aici?

STELLA: In baie.

STANLEY (imitînd-o): "Spalîndu-si ceva"?

STELLA: Asa cred.

STANLEY: De cîta vreme sta acolo?

STELLA: A stat toata dupa-masa.

STANLEY (imitînd-o): "Cufundata într-o baie fierbinte"?

STELLA: Da.

STANLEY: Afara sînt patruzeci si cinci de grade la umbra si ea se înmoaie într-o baie fierbinte...

STELLA: Spune ca asta o racoreste pentru seara...

STANLEY: si tu alergi si-i pregatesti toate, ^rmi-nchipui! si ai s-o servesti pe Alteta-Sa în baie? (Stella da din umeri.) Stai jos o clipa!

STELLA: Stanley, mai am o multime de treaba.

STANLEY: Stai jos! Am aflat niste chestii despre sora-ta mai mare, Stella!

STELLA: Stanley, nu te mai lega de Blanche.

SŢANLEJY: Fata asta spune ca sînt vulgar!

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

STELLA: Mai înainte de a face ceva, gîndeste-te ca o apuci pe o panta gresita în ceea ce o priveste, Stanley, si ca Blanche e sensibila, si ar trebui sa-ti mai dai seama ca eu si cu ea am crescut în alte conditii decît tine...

STANLEY: stiu. Mi s-a mai spus. si mi s-a mai spus, si mi s-a spus, si mi s-a tot spus! Dar stii ca eane-a turnat aici o gramada de minciuni?

STELLA: Nu, nu stiu si nici...

STANLEY: Ei, afla ca ne-a turnat minciuni! Au iesit la suprafata ca untdelemnul. Am aflat o multime de chestii.

STELLA: Ce chestii?

STANLEY: Chestii pe care le mirosisem eu de mult. Da acuma am probe din sursele cele mai demne de încredere si pe care le-am si controlat.

(Blanche cinta în baie o balada populara dulceaga, care va fi folosita pentru a contrapuncta cele spuse de Stanley.

STELLA (catre Stanley): Vorbeste mai încet!

STANLEY: Cînta privighetoarea, nu?

STELLA: Acum, te rog, potoleste-te si spune-mi ce crezi ca ai aflat despre sora mea.

STANLEY: Minciuna numarul unu. Mutra asta de mirono­sita pe care si-a arborat-o! stii în ce hal 1-a îmbrobodit pe Mitch? Crede ca niciodata n-a fost mai mult decît sarutata de un barbat. Dar sora Blanche nu-i chiar un crin! Ehei! Ce mai crin!

STELLA: Ce-ai auzit si de la cine?

STANLEY: Omul care ne aprovizioneaza la uzina a fost ani de zile prin Laurel si stie totul despre ea, de altfel toti oamenii din oras o cunosc bine de tot. Este la fel de renu­mita în Laurel ca si Presedintele Statelor Unite, numai ca pe ea n-o respecta nici un partid! Omul asta de la aprovi­zionare trage la un hotel numit "Flamingo".

BLANCHE (cîntînd cu veselie):

Zi, e doar o luna de hîrtie, pe o mare de carton, Dar n-ar fi prefacatorie, daca tu ai crede-n mine.

TABLOUL 7

STELLA: si ce e cu "Flamingo"?

STANLEY: A locuit si ea acolo.

STELLA: Sora mea a stat la Belle-Reve.

STANLEY: Asta a fost dupa ce casa voastra i-a alunecat printre degetele-i trandafirii. S-a mutat la "Flamingo". Un hotel de mîna a doua, care are avantajul ca nu se ames­teca în viata particulara a personalitatilor de acolo! De aia "Flamingo" asta este folosit pentru tot felul de aranjamente. Dar pîna si directia hotelului a fost impresionata de doamna Blanche. si au fost atît de impresionati, încît i-au cerut sa predea cheia de la camera, definitiv. Asta s-a întîmplat cu vreo doua saptamîni mai înainte de a veni aici.

BLANCHE (cîntînd):

E o lume ca de circ, si-i atît de caraghioasa, Dar n-ar fi prefacatorie, daca tu ai crede-n mine.

STELLA: Ce minciuni nerusinate!

STANLEY: Pai sigur! Mi-am închipuit eu ca n-ai sa crezi. Te-a îmbrobodit ca si pe Mitch.

STELLA: Nascociri. Nici un cuvînt nu e adevarat. si daca as fi barbat, si individul asta ar fi încercat în prezenta mea sa inventeze asemenea...

BLANCHE (cîntînd): Fara dragostea ta, totul este o parada fara cap, si fara coada. Fara dragostea ta, totul este o melodie sub o biata arcada.

STANLEY: Iubito, îti spun ca am controlat toate poves­tile astea. Dar asteapta sa termin. Scandalul cu doamna Blanche a fost atît de mare, încît n-a mai putut sa-1 îna­buse în Laurel. Ei se lamureau dupa ce se-ntîlneau de doua sau de trei ori cu ea, si pe urma o lasau; atunci începea cu altul, acelasi truc, aceleasi chestii, acelasi scandal. Dar ora­sul era prea mic pentru ca sa mearga la nesfîrsit. Cu timpul, a devenit o persoana cunoscuta în tot orasul si socotita ca nu prea diferita de... alea. (Stella se trage înapoi.) si în ultimul an, sau în ultimii ani s-au ferit de ea ca de o otrava. De asta a venit aici, vara asta, ca o regina în vizita, înscenînd toata comedia asta - din cauza ca i s-a pus în vedere chiar de catre primar sa paraseasca orasul. Da, da. Tu stii ca era linga Laurel o tabara militara si ca sora-ta

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

era una din obisnuitele acelor locuri care se numeau: "Din­colo de hotare"? BLANCHE:

E o luna de hîrtie, si-i atît de caraghioasa, Dar n-ar fi prefacatorie, daca tu ai crede-n mine.

STANLEY: Ei, e cam prea mult pentru o fata atît de rafinata si de deosebita ca ea. si asta ne aduce la minciuna numarul doi.

STELLA: Nu vreau sa mai aud nimic.

STANLEY: Nu se mai întoarce la scoala. Puteam sa si pariez ca n-avea de gînd sa se întoarca la Laurel. Nici vorba sa se fi retras temporar de la liceu, din cauza nervi­lor. Nuu! De unde! Au dat-o afara de la liceul ala, înainte de vacanta - si îmi pare rau ca trebuie sa-ti spun motivul pentru care s-a luat masura asta. Un baiat de saptesprezece ani... s-a încurcat cu el!

BLANCHE:

E o lume ca de circ, si-i atît de caraghioasa...

(în baie apa curge tare; se aud mici strigate si hohote de rls, ca si cum un copil s-ar juca in baie.)

STELLA: Mi se face rau...

STANLEY: Tatal baiatului a aflat si 1-a informat si pe directorul liceului. Oh, ce-as fi vrut sa fiu acolo în birou, cînd s-a prezentat doamna Blanche pentru explicatii! Ce-as fi vrut s-o vad cum încearca sa-i ameteasca si pe astia! Dar o prinsesera bine, si si-a dat seama ca toata farsa e descoperita! I s-a spus ca e mai bine sa se duca si prin alte locuri mai neumblate. Practic, s-a dat chiar o ordo­nanta a primariei împotriva ei!

(Usa de la baie se deschide si Blanche scoate capul înfasurat într-un prosop.)

BLANCHE: Stella! STELLA (abatuta): Da, Blanche?

BLANCHE: Da-mi un alt prosop sa-mi usuc parul. Pe gsta l-am spalat'

TABLOUL 7

STELLA: Da, Blanche.

(Trece zapacita din bucatarie spre baie cu un prosop.)

BLANCHE: Ce s-a întîmplat, iubito?

STELLA: Întîmplat...? De ce...?

BLANCHE: Ai o expresie atît de stranie pe fata...

STELLA: Oh... (încearca sa rldâ.) Cred ca sînt obosita...

BLANCHE: De ce nu faci si tu o baie, imediat ce ies eu...?

STANLEY (strigînd din bucatarie): Cît de imediat o sa fie asta?

BLANCHE: Nu chiar atît de mult. Odihneste-ti sufletul în pace!

STANLEY: Nu-i vorba de suflet, la mine-i vorba de rinichi.

(Blanche închide usa cu zgomot. Stanley rîde dur. Stella se reîntoarce încet în bucatarie.)

STANLEY: Ei, ce spui de toate astea?

STELLA: Nu cred nici una din povestile astea, si omul ala al vostru e josnic si ticalos daca poate sa difuzeze asa ceva. S-ar putea ca ceva sa fie în parte adevarat. Sora mea are unele curiozitati pe care eu nu le aprob, pricinuite de supararile de acasa. Ea totdeauna a fost cam... zapacita!

STANLEY: Zapacita?

STELLA: Cînd era tînara, foarte tînara s-a casatorit cu un baiat care scria poezii... Era teribil de frumos. Cred ca Blanche nu 1-a iubit, ci a adorat pîna si pamîntul pe care calca! L-a adorat si a crezut despre el ca este un zeu. Dar cînd a aflat...

STANLEY: Ce?

STELLA: Tînarul asta frumos si talentat era un degenerat. Omul ala de la voi nu te-a informat si despre asta?

STANLEY: Tot ce-am vorbit cu el erau numai chestii recente. Trebuie sa fie mult timp de la povestea asta...

STELLA: Da... e mult timp de atunci...

(Stanley vine la ea si o ia de umeri cu dragoste. Stella

se retrage încet din bratele lui. începe automat sa puna

niste mici lumînarele rosii în tortul de pe masa.)

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

STANLEY: Cîte luminari pui în tort? STELLA: Ma opresc la douazeci si cinci. STANLEY: Mai asteptati pe cineva? STELLA: L-am chemat si pe Mitch sa vina pentru tort si înghetata...

(Stanley e putin jenat. Aprinde o tigara de la o alta pe care abia a terminat-o.)

STANLEY: Eu nu l-as astepta pe Mitch asta-seara.

(Stella se opreste din treaba pe care o face si se uita lung la Stanley.)

STELLA: De ce?

STANLEY: Mitch este un camarad de-al meu. Am fost împreuna în acelasi regiment. Lucram în aceeasi uzina si sîntem în aceeasi echipa de popice. Crezi ca m-as mai putea uita în ochii lui daca...?

STELLA: Stanley, Stanley Kowalski... i-ai spus si lui...?

STANLEY: Al dracului sa fiu daca nu i le-am spus! As fi avut pe constiinta tot restul vietii mele daca as fi stiut tot ce ti-am spus si l-as fi lasat sa fie prins...

STELLA: Mitch a terminat cu ea?

STANLEY: Tu n-ai termina, daca...

STELLA: Te-am întrebat: Mitch a terminat cu ea?

(Se aude vocea Blanchei, limpede ca un clopotel. Cintâ: Dar n-ar mai fi prefacatorie daca tu n-ai crede-n mine.)

STANLEY: Nu. Nu cred ca e neaparat necesar sa fi ter­minat cu ea, dar e lamurit!

STELLA: Stanley, Blanche crede ca Mitch vrea... vrea sa se casatoreasca cu ea. si eu, de asemeni, speram.

STANLEY: De... nu se va casatori cu ea. Poate ca voia, dar n-o sa se mai arunce într-un bazin plin cu rechini înfo­metati... acuma! (Se ridica.) Blanche! Oh, Blanche! As putea, te rog, sa intru si eu la mine în baie?

BLANCHE: Da, sigur ca da, domnule! Poti sa astepti o secunda pîna ma usuc?

STANLEY: Dupa ce am asteptat o ora, cred ca o secunda o sa treaca ca un fulger!

TABLOUL 7

STELLA: si acuma nu mai are serviciu. Ce se va face?

STANLEY: Aici nu mai sta decît pîna marti. Cred ca stii asta, nu? si ca sa fiu mai sigur i-am luat eu biletul. Un bilet pentru autobuz!

STELLA: Mai întîi de toate, Blanche nu va pleca cu autobuzul!

STANLEY: O sa mearga cu autobuzul si o sa-i si placa.

STELLA: Nu, nu va merge, nu, nu va merge, Stanley!

STANLEY: "Va merge!" "Stop". "P.S." "Va merge marti".

STELLA: (încet): Ce se va face?... Ce Dumnezeu se va face?

STANLEY: Viitorul ei e usor de prevazut...

STELLA: Ce vrei sa spui?

(Blanche cînta.)

STANLEY: Hei, privighetoareo! Cînta. Iesi AFARĂ din BAIE!

(Usa baii se deschide si Blanche iese cu un hohot de rîs

vesel, dar imediat ce Stanley a trecut pe Unga ea li apare

pe fata o expresie de spaima, aproape de panica. Stanley

nu se uita la ea si trinteste usa baii cînd intra.)

BLANCHE (apucînd o parte din pâr): Ah, ma simt atît de bine dupa baia asta fierbinte si lunga. Ma simt atît de bine, si racorita si... odihnita!

STELLA (trista si cu îndoiala în glas, din bucatarie): Da, Blanche?

BLANCHE (periindu-si parul cu putere): Da, sigur ca da, atît de împrospatata! (Clâtinindu-si paharul înalt si rotund cu picior.) O baie fierbinte si lunga, si o bautura rece îmi dau totdeauna o perspectiva noua asupra vietii!

(Se uita prin perdele la Stella, care sta intre ele, si înce­teaza sa se mai perie.)

S-a întîmplat ceva. Ce este?

STELLA (întoreîndu-se repede cu spatele): Cum? Nu s-a întîmplat nimic, Blanche!

BLANCHE: Minti! S-a întîmplat ceva!

(Se uita înfricosata la Stella, care se preface ca e ocupata cu masa. Pianul din departare are o întrerupere brusca.)

TABLOUL 8

Trei sferturi de ora mai tirziu.

Peisajul ce se vede prin ferestrele mari este învaluit treptat de crepusculul auriu. O raza de soare ca o flacara se aprinde pe un mare castel de apa sau rezervor de ulei de-a curmezisul terenului gol dinspre cartierul comercial, sugerat de punc­tele mici ale ferestrelor luminate sau ale ferestrelor care

reflecta soarele ce apune.

Cei trei se afla la sfirsitul unei nereusite mese de aniversare.

Stanley e posomorit. Stella este încurcata si trista. Blanche

are un surls abia schitat si artificial pe fata trasa. Al

patrulea loc de la masa este gol.

BLANGHE (dintr-o data): Stanley, spune-ne o gluma sau o anecdota care sa ne faca sa rîdem. Nu stiu de ce sîntem cu totii atît de solemni. O fi din cauza ca nu a venit cava­lerul meu? (Stella ride încet.) E prima oara în experienta mea cu barbatii - si am ceva experienta - ca unul nu vine la întîlnire. Ha,'ha! Nici nu stiu cum s-o iau. Spune-ne o istorioara caraghioasa, Stanley! Ceva sa ne mai înve­seleasca.

STANLEY: Nu prea cred sa-ti placa anecdotele mele, Blanche.

BLANCHE: îmi plac cînd sînt amuzante, dar sa nu fie indecente...

STANLEY: Nu cunosc nici una destul de subtire pentru gustul tau...

BLANCHE: Atunci lasa-ma pe mine sa-ti povestesc una.

TABLOUL 8

STELLA: Da, da, Blanche, spune-ne una. stiai atîtea...

(Muzica scade.)

BLANCHE: Stai sa-mi aduc aminte... Trebuie sa cotro-baiesc prin repertoriu. Ah, da! Mie îmi plac anecdotele cu papagali. si voua va plac? Ei bine, asta e una cu o fata batrîna si un papagal. Fata asta batrîna avea un papagal care înjura îngrozitor si care stia mai multe expresii vulgare decît domnul Kowalski...

STANLEY: Hm...

BLANCHE: si singura cale ca sa-1 faci sa taca era sa-1 acoperi cu un capac peste colivie, asa ca sa creada ca e noapte si sa se culce. Ei bine, într-o dimineata, fata batrîna tocmai luase capacul de pe colivie cînd pe cine credeti ca vede venind spre ea? Pe pastor. Se repede înapoi, acopera papagalul, si apoi îl pofteste pe pastor sa intre. Papagalul a stat linistit, ca un soarece, dar tocmai cînd ea îl întreaba pe pastor cît zahar vrea sa-i puna în cafea, papagalul tipa deodata tare: "Mama ei, da ce scurta a fost ziua asta!"

(îsi da capul pe spate si ride. Stella face un efort nereusit de a parea amuzata. Stanley nu da nici o atentie poves­tirii, dar reuseste sa faca asa ca, peste masa, sa înfiga furculita într-o bucata de costita si s-o manince cu degetele.)

BLANCHE: Dupa toate aparentele, domnul Kowalski nu se amuza.

STELLA: Domnul Kowalski este prea ocupat sa manînce ca un porc pentru ca sa se mai gîndeasca la altceva...

STANLEY: Asta cam asa e, baby.

STELLA: Ai fata si degetele dezgustator de grase. Du-te si spala-te pe mîini, si ajuta-ma sa strîng masa.

STANLEY (trinteste o farfurie pe podea): Uite asa strîng eu masa! (îi apuca bratul.) si sa nu mai vorbesti în felul asta cu mine! "Porc, polonez, scîrbos, vulgar". M-am satu­rat sa tot aud vorbele astea la tine si la sora-ta! Voi ce credeti ca sînteti? Niste regine? Aduceti-va aminte ce-a spus Huey Long: Fiecare barbat e un rege! si aici eu sînt regele! Sa nu uitati!

(Arunca jos o ceasca si o farfurioara.)

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

Eu mi-am strîns de la masa, vreti sa strîng si de la voi?

(Stella începe sa plînga încet; Stanley se ridica, se în­dreapta spre usa, aprinzindu-si o tigara. De dupa colt se aud muzicantii negri.)

BLANCHE: Ce s-a întîmplat cînd eram în baie? Ce ti-a spus, Stella?

STELLA: Nimic, nimic, nimic!

BLANCHE: Cred ca ti-a spus ceva despre Mitch si despre mine. Tu stii de ce n-a venit Mitch si nu vrei sa-mi spui!

(Stella da din cap neputincioasa.)

Ma duc sa-1 chem.

STELLA: Nu, nu-1 chema, Blanche!

BLANCHE: Ba am sa-1 chem, am sa-1 chem la telefon! STELLA (distrusa): As vrea sa nu-1 chemi. BLANCHE: Trebuie sa-mi dea cineva o explicatie!

(Se repede la telefon în dormitor. Stella iese afara, si se

uita plina de repros la sotul ei. Acesta mormaie si li întoarce

spatele.)

STELLA: Cred ca esti multumit de ce-ai facut. Niciodata înviata mea n-am înghitit mai greu o mîncare decît acuma, uitîndu-ma la fata ei si la scaunul acela gol! (Plînge încet.)

BLANCHE: (la telefon): Hallo! Cu domnul Mitchell, va rog. As vrea sa-i las un numar la care sa ma cheme, daca se poate. Magnolia 9047. Spuneti-i ca e foarte important sa cheme... Da, da... Important... Multumesc. (Ramîne la telefon cu o privire înspaimîntata, pierduta.)

STANLEY (se întoarce înapoi spre sotia lui si o îmbratiseaza strîns): Stell, totul va fi bine dupa ce va pleca ea, si dupa ce vom avea copilul. O sa fie din nou bine între noi, asa cum a fost. Ţi-aduci aminte cum era? Serile pe care le petre­ceam împreuna? Oh, Doamne, ce bine o sa fie cînd o sa putem face din nou galagie noaptea, la noi în casa, asa cum faceam, si sa ne uitam la toate luminile alea colorate care

TABLOUL 8

se învirt, fara ca vreo sora sa ne mai auda printre perdele!

(Se aud rîsete de la vecinii de sus. Stanley o mîngîie cu un mic ghiont.)

Steve si Eunice...

STELLA: Hai înapoi. (Se reîntoarce în bucatarie si începe sa aprinda luminarile de pe tortul alb.) Blanche?

BLANCHE: Da. (Vine în bucatarie.) Oh, ce lumînarele, ce lumînarele dragute! Oh, nu le aprinde, Stella!

STELLA: Ba am sa le aprind! (Stanley reintra.)

BLANCHE: Trebuie sa le pastrezi pentru ziua de nastere a copilului. Doresc ca ele sa-i straluceasca în viata si ca ochii lui sa fie ca luminarile, ca doua lumînarele albastre arzînd pe un tort alb!

STANLEY (asezîndu-se): Ce poezie!

BLANCHE (sta o clipa pe gînduri): N-ar fi trebuit sa-1 chem...

STELLA: Atîtea lucruri s-au putut întîmpla...

BLANCHE: Nu este nici o scuza pentru asta, Stella. Nu vreau sa fiu jignita. Nici sa fie atîta de sigur de mine.

STANLEY: Fir-ar sa fie, da cald e aici cu aburul ala din baie!

BLANCHE: Ţi-am spus de trei ori ca-mi pare rau. (Pianul se aude mai încet.) Fac bai fierbinti pentru nervi. Hidro-terapie, asa se cheama! Bineînteles ca tu, polonez sanatos, fara nici un nerv în trup, nu stii ce înseamna nelinistea!

STANLEY: Nu sînt polonez. Oamenii care traiesc în Polonia sînt polonezi. Eu sînt suta în suta american, nascut si crescut aici, asa ca sa nu-mi mai spui polonez!

(Suna telefonul, Blanche sare nerabdatoare.)

BLANCHE: Oh, e pentru mine, sînt sigura!

STANLEY: Eu nu sînt sigur. Stai jos. (Se duce încet la telefon.) Hello! Aha, da, hello, Mac! (Se reazama de perete uitîndu-se fix si insultator la Blanche. Ea se asaza din nou pe scaun cu o privire îngrozita. Stella se apropie de ea si-i pune mina pe umar.)

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

BLANCHE: Oh, ia mina de pe mine, Stella. Ce e cu tine? De ce te uiti la mine cu atîta mila?

STANLEY (zbierînd catre Blanche): LINIsTE ACOLO! (Apoi în receptor.) E aici o femeie care face galagie. Spune, Mac, la Riley's? Nu! Nu joc popice la Riley's! M-am certat cu el saptamîna trecuta. Eu sînt capitanul echipei, nu? Foarte bine, atuncea nu jucam la el, jucam sah la West Side sau la Gala! In regula, Mac. La revedere!

(Atîrna receptorul si se întoarce la masa. Blanche face eforturi sa se controleze, si bea cu înghitituri repezi din paharul cu apa. Stanley nu se uita la ea, dar se cauta prin buzunare. Apoi vorbeste rar si cu o falsa amabilitate.)

STANLEY: Sora Blanche, am o mica amintire pentru ziua ta de nastere.

BLANCHE: Oh, da, Stanley? Nu ma asteptam. Nici nu stiu de ce Stella vrea sa serbeze ziua asta. si eu care am uitat cînd împlineste ea... douazeci si sapte! Vîrsta e un subiect pe care prefer sa-1 ignorez...'

STANLEY: Douazeci si sapte?

BLANCHE (repede): si ce e? E pentru mine?

STANLEY (ii întinde un mic plic): Sper ca o sa-ti placa!

BLANCHE: Dar e, dar e... e un...

STANLEY: Un bilet! Un bilet de întoarcere la Laurel! Pentru autobuz! Pe marti!

(Se aude mereu încet si continuu cîntindu-se Varsoviana. Stella se ridica brusc si se întoarce cu spatele. Blanche încearca sa zîmbeasca. Apoi îi lasa pe amîndoi si fuge în camera de alaturi. îsi strînge gîtul cu mina si fuge în baie.

Se aud tusele si sunete înabusite.) Buun!

STELLA: Nu era nevoie de asta. STANLEY: Nu uita tot ce mi-a facut! STELLA: Nu era nevoie sa fii atît de crud cu cineva care e asa de singur cum e ea! STANLEY: Delicata mai e!

STELLA: Este. A fost. N-ai cunoscut-o pe Blanche cînd era copil. Nimeni, nimeni nu a fost atît de delicat si de buna-credinta ca ea. Dar oameni ca tine au înselat-o si au

TABLOUL 8

facut-o sa devina alta. (Stanley se duce în dormitor, se schimba, îsi pune o camasa de matase, stralucitoare, pentru popice. Ea îl urmeaza.) Acuma vrei sa te duci sa joci popice?

STANLEY: Bineînteles!

STELLA: N-ai sa te duci. De ce ai facut asta?

STANLEY: N-am facut nimanui nimic. Ia mîna de pe camasa. Ai sa mi-o rupi!

STELLA: Vreau sa stiu de ce? Spune-mi de ce?

STANLEY: Cînd ne-am cunoscut, tu si cu mine, stiai ca sînt vulgar. Aveai dreptate, baby. Eram vulgar ca noroiul. Mi-ai aratat atunci fotografia casei aleia cu coloane. Eu te-am dat jos de pe coloane si te-am asezat linga mine, si ce fericita ai fost cînd te-am facut sa vezi luminile alea colorate... Nu eram fericiti împreuna, si n-a fost totul bine pîna a venit ea? (Stella face o usoara miscare. Privirea îi rataceste, ca si cum o voce de undeva ar fi chemat-o pe nume. începe sa se miste încet si rasuflînd din greu din dormitor spre bucatarie, clâtinîndu-se si rezemîndu-se cînd de speteaza scaunului, cînd, de marginea mesei, cu o privire oarba si oscul-tind parca ceva. Stanley termina de îmbracat camasa si nu este atent la ce se petrece cu ea.) si n-am fost noi fericiti împreuna? N-a fost totul cum trebuie? Pîna cînd a venit ea. Netam-nesam, descriindu-ma ca pe o maimuta. (îsi da deodata seama de ce se petrece cu Stella.) Hei, ce-i cu tine, Stella! (Se repede la ea.)

STELLA (linistita): Du-ma la spital!

(Este linga ea, sprijinind-o si, în timp ce ies, îi murmura^ cuvinte ce nu se disting.)

TABLOUL 9

Ceva mai tirziu, in aceeasi seara. Blanc/u; sta ghemuita, într-o pozitie de tensiune, într-un fotoliu din dormitor, pe care l-a acoperit cu o pinza în dungi verzi si albe. E îmbracata în rochia de satin rosu. Pe masa, Unga ea, este o sticla cu bautura si un pahar. Se aude melodia vivace si febrila a Varsovianei. Melodia o obsedeaza; bea ca sa scape de ea si de dezastrul care o înconjoara, si pare ca sopteste cuvintele cîntecului. Un ventilator electric se

învîrteste de partea cealalta.

Milch vine de dupa colt în haine de lucru. Camasa albastra

de bumbac si pantaloni. E nebarbierit. Urca scarile pîna

la usa si suna. Blanche tresare.

BLANCHE: Cine este, va rog?

MITCH (cu o voce ragusita): Eu, Mitch.

(Polca se opreste.) BLANCHE: Mitch? Numai o clipa!

(Intra într-un fel de panica, se repede sa ascunda sticla în dulap, se apleaca la oglinda si-si da pe fata cu pudra si colonie. Este atît de excitata ca i se aude respiratia în timp ce se agita. In cele din urma se repede la usa din bucatarie si-i deschide.)

Mitch! stii... de fapt n-ar fi trebuit sa te las sa intri dupa felul cum te-ai purtat cu mine asta-seara. Asa de putin politicos! Dar, bine-ai venit, frumosule!

TABLOUL 9

(îi ofera buzele. Mitch nu le observa si trece pe Unga ea

în camera. Blanche se uita cu frica dupa el, în timp ce

intra în dormitor.)

Aaa... dar ce rece esti! si îmbracat atît de neîngrijit! si nici macar nu te-ai barbierit! Jignirea cea mai de neiertat pentru o doamna! Dar te iert! Te iert pentru ca este o usurare sa te vad. Ai oprit polca pe care o aveam în cap. Te-a obsedat vreodata si pe tine ceva? Nu, sigur ca nu, pe tine, înger nevinovat ce esti, nu te-a obsedat niciodata nimic...

MITCH (o priveste în timp ce Blanche umbla dupa el vorbind. Este clar ca el a baut ceva înainte de a veni încoace): E nevoie sa mearga ventilatorul asta?

BLANCHE: Nu.

MITCH: Nu-mi plac ventilatoarele...

BLANCHE: Atunci închide-1. Eu n-am nevoie de el. (Apasa pe buton si ventilatorul se opreste încet. îsi drege glasul cu greutate, în timp ce Mitch se asaza pe patul din dormitor si îsi aprinde o tigara.) Nu stiu daca este ceva de baut... n-am cautat...

MITCH: N-am nevoie de bautura lui Stanley...

BLANCHE: Nu e a lui Stanley. Nimic din ce e aici nu e al lui Stanley. Dupa aparente, unele lucruri sînt de fapt ale mele! Ce mai face mama ta? Se simte bine?

MITCH: De ce?

BLANCHE: In noaptea asta se întîmpla ceva, dar n-are nici o importanta. Nu vreau sa confrunt martorii. As vrea numai... (Duce mîna la frunte, vag polca reîncepe)... sa ma prefac ca nu observ nimic schimbat la tine! Ah! Din nou melodia asta...

MITCH: Care melodie...?

BLANCHE: Varsoviana! Polca pe care o cîntau atunci cînd Allan... Asculta!

(Se aude în departare o împuscatura de revolver. Blanche parca-si revine usurata.)

Acolo, acum împuscatura! Totul se termina dupa asta... (Polca se opreste din nou.) Da... acuma s-a terminat. MITCH: Ce-i cu tine! Ţi-ai iesit din minti?

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

BLANCHE: Ma duc sa vad ce pot sa gasesc pentru ca sa... (Se duce la dulap si se preface ca se uita dupa sticla.) Oh! Te rog sa ma ierti ca nu sînt pregatita. Dar m-ai luat prin surprindere. Ai uitat de invitatia la masa?

MITCH: N-am vrut sa te mai vad.

BLANCHE: Un moment, te rog. Nu aud ce spui, si vorbesti asa de putin, încît nu vreau sa pierd nici o silaba... Ce cautam? Ah, da... sa-ti ofer ceva. A fost o asemenea agitatie asta-seara aici încît mi-am iesit din minti! (Se preface ca a gasit sticla. El pune un picior pe pat si se uita la ea dispre­tuitor.) Am gasit ceva... Southern Comfort! Ce e asta?...

MITCH: Daca nu stii, înseamna ca este a lui Stanley.

BLANCHE: Ia-ti piciorul de pe pat! Are o cuvertura curata pe el. Sigur ca voi barbatii nu va dati seama de lucrurile astea. Mi-am dat atîta osteneala cu casa asta de cînd sînt aici...

MITCH: Sînt sigur ca ti-ai dat...

BLANCHE : Tu ai vazut-o înainte de a veni eu. Ei, uita-te acuma! Este aproape distinsa. Vreau s-o pastrez asa. Ma întreb daca poate fi confundata cu altceva. Ummm, e dulce, ce dulce! E teribil, teribil de dulce. Ah, da, este un lichior! Asa cred. Da. Asta este. Un lichior! (Mitch mormaie.) Mi-e teama ca nu-ti va place, dar încearca, poate ca totusi...

MITCH: Ţi-am spus adineauri ca nu vreau nimic din bauturile lui, si asa e. si nici tu nu trebuie sa te atingi de ele. Stanley spune ca toata vara ai baut din ele ca o pisica turbata.

BLANCHE: Ce constatare grozava! Grozav din partea lui ca o spune, grozav din partea ta ca o repeti! N-am sa cobor la nivelul unor asemenea acuzatii ieftine si nici n-am sa le raspund.

MITCH: Hm...

BLANCHE: Ce se petrece în mintea ta? Vad ceva în ochi.

MITCH (ridicîndu-se): E întuneric!^

BLANCHE: îmi place întunericul. întunericul ma face sa ma simt bine.

MITCH: Nu te-am vazut niciodata pe lumina. (Blanche rîde sufocata.) Ăsta e un fapt!

BLANCHE: Da?

TABLOUL 9

MITCH: Nici dupa-amiezele nu te-am vazut!

BLANCHE: si cine-i de vina?

MITCH: Niciodata n-ai vrut sa iesi cu mine dupa-masa.

BLANCHE: Mitch, dar tu esti la uzina dupa-amiaza.

MITCH: Sîmbata dupa-masa nu. Uneori te-am rugat sa vii cu mine sîmbata, dar totdeauna ai gasit o scuza. Nici­odata n-ai vrut sa iesi înainte de ora sase, si atunci numai în localuri unde nu era multa lumina.

BLANCHE: E un înteles ascuns în asta, dar înca nu l-am prins.

MITCH: întelesul e ca niciodata nu te-am vazut bine la fata, Blanche. Sa aprindem lumina aici! 'BLANCHE (speriata): Lumina? Ce lumina? Pentru ce?

MITCH: Lampa asta cu abajurul de hîrtie. (Ia abajurul de pe bec. Blanche scoate un suspin speriat.)

BLANCHE: Pentru ce faci asta?

MITCH: Asa am sa pot sa te vad o data bine!

BLANCHE: Vrei cu adevarat sa ma jignesti?

MITCH: Nu. Vreau sa fiu realist.

BLANCHE: Nu vreau realitatea. Vreau iluzia! (Mitch rîde.) Da! Da! Vreau iluzia. Am încercat s-o dau oamenilor. Le-am falsificat lucrurile. Nu spun adevarul. Spun ceea ce ar trebui sa fie adevarul. si daca asta este un pacat, atunci sa fiu blestemata! Nu aprinde lumina!

MITCH (întoarce comutatorul. întoarce becul spre ea si o priveste fix. Blanche îsi acopera fata sistriga: Stinge lumina I) (încet si cu amaraciune.) N-are importanta ca esti mai batrîna decît mi-am închipuit. Dar toate celelalte, Dumne­zeule ! Toate gogosile despre idealurile tale de moda veche si toata prefacatoria cu care m-ai tras pe sfoara toata vara. Oh, stiam ca nu mai ai saisprezece ani, dar eram destul de prost sa cred ca cel putin esti cumsecade.

BLANCHE: si cine ti-a spus ca nu sînt cumsecade? Iubitul meu cumnat? si tu l-ai crezut?

MITCH: întîi l-am facut mincinos. Apoi am controlat toata povestea. L-am întrebat pe omul nostru care calato­reste pe la Laurel. si dupa aia am vorbit la telefon direct cu negustorul ala.

BLANCHE: Cine e negustorul acela?

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

MITCH: Kiefaber.

BLANCHE: Negustorul Kiefaber din Laurel? îl cunosc. S-a legat de mine pe strada. L-am pus la locul lui. si ca sa se razbune îmi scoate fel de fel de vorbe.

MITCH: Trei oameni, Kiefaber, Shaw si Stanley se jura ca-i asa...

BLANCHE: Trei lei, paralei, cine altul e ca ei!

MITCH: si n-ai locuit la un hotel care se cheama Fla­mingo?

BLANCHE: Flamingo? Nu, la Caracatita! Am stat la un hotel care se cheama Caracatita!

MITCH (stupid): Caracatita?...

BLANCHE: Da, o caracatita mare! Acolo îmi aduceam victimele! (îsi mai toarna un pahar.) Da! Am avut multe legaturi cu necunoscuti. Dupa moartea lui Allan, legaturile cu necunoscutii erau singurul lucru care mi se parea ca mai poate umple locul gol din inima... Cred ca era spaima, numai spaima, care ma ducea de la unul la altul, cautînd undeva o aparare, ici, colo, în locurile... cele mai nepotri­vite chiar, si la urma, la un baiat de saptesprezece ani; dar, cineva a scris directorului ca "Femeia aceasta nu cores­punde moralmente pozitiei pe care o are!"

(Îsi da capul pe spate cu un rîs convulsiv si hohotit. Apoi repeta cele de mai sus, ofteaza si bea.)

Adevarat? Da. Asa cred - necorespunzatoare, într-un fel sau altul - în orice caz. si am venit aici. Nu aveam alt loc unde sa ma duc. Fusesem scoasa din joc. stii ce înseamna sa fii scos din joc? Tineretea mea se dusese la gunoi si... te-am întîlnit. Mi-ai spus ca ai nevoie de cineva. si eu aveam nevoie. Am multumit lui Dumnezeu ca te-am întîlnit, pentru ca pareai mai bun, o crapatura în stînca lumii, în care puteam sa ma ascund. Dar cred ca am nadajduit prea mult! Kiefaber, Stanley si Shaw legasera prea strîns o tinichea de coada pisicii...

(O pauza. Mitch se uita lung la ea fara sa vorbeasca.)

MITCH: M-ai mintit, Blanche.

BLANCHE: Sa nu-mi spui ca te-am mintit.

TABLOUL 9

MITCH: Numai minciuni, înauntru si afara. BLANCHE: Niciodata n-am mintit în inima mea!

(De dupa colt vine o vînzatoare ambulanta. Este o mexicana oarba, cu un sal negru, avind buchete din florile acelea de staniol, batatoare la ochi, pe care mexicanii din paturile de jos le poarta la înmormintari si la alte ceremonii. Striga abia auzit.)

FEMEIA MEXICANĂ: Flores. Flores. Florespara losmuertos. Flores. Flores.¹

BLANCHE: Ce e? Oh, e cineva afara... (Deschide usa si se uita la femeia mexicana.)

FEMEIA MEXICANĂ (este la usa si-i ofera Blanchei niste flori): Flores! Flores para los muertos?

BLANCHE: (înfiorata): Nu, nu. Nu acum! Nu acum! (Fuge înapoi în apartament, trîntind usa.)

FEMEIA MEXICANĂ (se întoarce si începe sa se îndepar­teze pe strada.): Flores para los muertos...

(Polca scade.)

BLANCHE (ca pentru ea): Te sfarîmi si te vestejesti si... pareri de rau... învinuiri... "Daca as fi fost asa, nu m-ar durea atîta!"

FEMEIA MEXICANĂ: Corones para los muertos. Corones²...

BLANCHE: Mosteniri... Hm... si alte lucruri... ca niste fete de perna patate de sînge... Trebuiesc schimbate aster-nuturile... Da, mama! Dar n-am putea sa avem o negresa mica pentru asta? Nu, nu, sigur ca nu putem. Toate s-au dus în afara de...

FEMEIA MEXICANĂ: FLORES!...

BLANCHE: Moartea. Eu stateam aici si ea statea dincolo, si moartea era atît de aproape ca si tine... si nu îndrazneam sa admitem nici macar ca am auzit de ea!

FEMEIA MEXICANĂ: Flores para los muertos, flores... flores.

BLANCHE: Opusul este dorinta. De ce te miri? Cum poti sa te miri? Nu departe de Belle-Reve... mai înainte sa fi

Flori. Flori. Flori pentru morti. Flori. Flori (în lb. spaniola în text).

Coroane pentru morti. Coroane (în lb. spaniola în text).

13 - Teatru american contemporan, voi. II

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

pierdut Belle-Reve, era un cîmp unde se instruiau soldatii. Sîmbata seara se duceau în oras sa se îmbete.

FEMEIA MEXICANĂ (încetisor): Corones...

BLANGHE: si cînd se întorceau se opreau în fata casei noastre si strigau: Blanche! Blanche! Doamna batrîna si surda nu banuia nimic. Dar cîteodata ma strecuram afara sa le raspund... Mai tîrziu, în drumul lung spre casa, fur-gonul îi aduna ca pe margarete...

(Femeia mexicana se întoarce încet si dispare îngînînd un bocet molatic, plin de tristete. Blanche se duce la toa­leta si se reazima cu fata la ea. Dupa o clipa Mitch se ridicasi o urmeaza, cu anumite intentii. Polcascade departe. Mitch o apuca de mîini si încearca sa o întoarca.)

BLANCHE: Ce vrei?

MITCH (încercînd stingaci sa o îmbratiseze): Ceea ce n-am obtinut toata vara...

BLANCHE: Atunci ia-ma de nevasta, Mitch!

MITCH: Nu cred ca mai vreau sa ma casatoresc cu tine.

BLANCHE: Nu?

\j MITCH: (lulnd mîinile de pe bratele ei): Nu esti destul de curata ca sa te duc acasa alaturi de mama mea!

BLANCHE: Atunci pleaca! (Mitch o priveste tinta.) Iesi afara! Iesi pîna nu strig foc! (Vocea li suna isteric.) Iesi repede pîna nu strig foc.

(Mitch sta înca si se uita la ea. Blanche fuge dintr-o

data la fereastra mare cu ochiul albaslru-dcschis în lumina

moale a verii si striga salbatic.)

Foc! Foc! Foc!

(Mitch tresare speriat, se întoarce si iese pe usa dinafara, se clatina pe trepte si apoi dispare dupa colt. Blanche se clatina înapoi de la fereastra si cade în genunchi. în departare se aud melodii de slow si blues, cîntate la pian.

CORTINA

TABLOUL 10

Citeva ceasuri mai tîrziu, în aceeasi seara. De cînd a plecat Mitch, Blanche a baut mult. si-a adus cufarul în mijlocul camerei. Este deschis si pe el sînt arun­cate fel de fel de rochii înflorate. Pe masura ce a baut si împachetat, a cuprins-o un fel de veselie isterica si s-a îmbracat cu o rochie de seara de satin alb, cam patata si mototolita, si cu niste pantofi argintii, care scîrtîie,

cu tocuri din strasuri.

Acum îsi pune diadema de strasuri pe cap în fata oglinzii

de la masa de toaleta si murmura excitata ca în fata unui

grup de admiratori.

BLANCHE: Ce spuneti de o partida de înot? De înot la lumina lunii, în cariera veche? Daca cineva mai e înca destul de treaz ca sa conduca o masina pîna acolo! Ha, ha! E cel mai bun sistem ca sa-ti treaca vîjîitul capului. Numai ca trebuie sa fii foarte atent la curba aceea de sus, caci altminteri te poti lovi de vreo piatra si nu mai iesi de acolo decît a doua zi!

(Bidica oglinda, tremurînd, pentru a se vedea mai de aproape. Îsi tine respiratia si azvîrle oglinda cu atîta violenta încît se sparge. Mormaie putin si încearca sa se ridice. Stanley apare de dupa colt. Este îmbracat tot cu bluza verde de matase, pentru popice. De dupa colt se aude o muzica abracadabranta, care va continua încet de-a lungul tabloului.

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

(Intra in bucatarie, trintind putin usa. Cind da cu ochii

de Blanche, scoate un fluierat usor. A cam baut pe drum

si a adus cu el clteva sticle mici de bere.)

BLANCHE: Cum se simte sora mea?

STANLEY: Se simte bine.

BLANCHE: si cum se simte copilul?

STANLEY (rlnjind amabil: Copilul nu va sosi pîna mîine dimineata, asa ca mi-au spus sa vin acasa sa dorm putin.

BLANCHE: Asta înseamna ca o sa fim singuri aici?

STANLEY: Da. Numai tu si cu mine. Afara doar daca n-ai ascuns pe cineva sub pat. De ce ti-ai pus penele astea frumoase?

BLANCHE: Adevarat. Ai plecat înainte sa primesc tele­grama.

STANLEY: Ai primit o telegrama?

BLANCHE: Am primit o telegrama de la un vechi admi­rator al meu.

STANLEY: O veste buna?

BLANCHE: Asa cred. O invitatie.

STANLEY: Unde? La balul pompierilor?

BLANCHE (dîndu-si capul pe spate): O croaziera pe un iaht în Marea Caraibilor!

STANLEY: Bun, bun. si ce parere ai?

BLANCHE: în viata mea n-am fost atît de surprinsa.

STANLEY; Nu cred.

BLANCHE: A cazut ca un trasnet din senin.

STANLEY: De la cine spuneai ca e?

BLANCHE: De la un vechi admirator al meu.

STANLEY: Ăla care ti-a dat vulpile argintii?

BLANCHE: Domnul Shep Hunthleigh. Am fost colegi în ultimul an. Nu l-am mai vazut de la Craciun. Am fost la el acasa în Bulevardul Biscayne. si tocmai acum... tele­grama asta... în care ma invita la o croaziera în Caraibe. Problema s-a rezolvat. Caut prin cufar sa vad ce pot sa îmbrac la Tropice.

STANLEY: si ai sa te duci asa, cu diadema aia de dia­mante?

BLANCHE: Vechitura asta? Ha-ha! E din pietre false.

TABLOUL 10

STANLEY: Ce vorbesti? Credeam ca-s diamante verita­bile de la Tiffany.

BLANCHE (în timp ce el îsi descheie camasa): In orice caz, îmi place sa ma port cu un anumit stil.

STANLEY: Ei da, trebuie... nu stii niciodata ce se poate întîmpla .

BLANCHE: Tocmai cînd credeam ca a început sa ma paraseasca norocul...

STANLEY: Apare ca în film milionarul asta din Miami...

BLANCHE: Nu e din Miami. Domnul acesta e din Dallas.

STANLEY: Din Dallas?

BLANCHE: Da, omul acesta e din Dallas, unde aurul tîsneste din pamînt.

STANLEY: Bine, bine! Deci e si el de undeva. (începe sâ-si scoata camasa.)

BLANCHE: Trage perdelele mai înainte de a continua sa te dezbraci.

STANLEY (amabil): Nu am de gînd sa ma dezbrac mai mult pentru moment. (Deschide sacul cu sticle de bere.) N-ai vazut instrumentul ala de deschis sticlele de bere?

(Blanche se duce încet la toaleta unde se asaza cu mîinile împreunate.)

Aveam un var care deschidea sticlele de bere cu dintii. Asta era singura lui performanta, tot ce stia sa faca. Era un deschizator uman de bere. si odata, la o nunta si-a rupt dintii din fata. Dupa asta i s-a facut rusine de el încît fugea din casa cînd venea cineva... (Capsa sticlei sare si tîsneste un suvoi de spuma. Stanley rîde fericit si ridica sticla deasupra capului.) Ha-ha! Ploua din cer. (li întinde sticla.) Hai sa îngropam securea si sa bem un pahar de împacare! Ce zici?

BLANCHE: Nu. Multumesc!

STANLEY: E o noapte importanta pentru noi am îndoi. Tu ai sa ai un milionar si eu un copil!

(Stanley se duce la dulapul din dormitor si încearca sa scoata ceva din sertarul de jos.)

BLANCHE (retragîndu-se): Ce faci acolo?

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

STANLEY: E ceva ce port întotdeauna în ocazii deosebite, ca asta. Pijamaua de matase pe care am înbracat-o în noaptea nuntii!

BLANCHE: Oh!

STANLEY: Cînd o sa sune telefonul si o sa-mi spuna: Ai un baiat! am s-o sfîsii si am s-o fîlfii ca pe un steag! (Scoate o pijama stralucitoare.) Cred ca amîndoi sîntem îndreptatiti sa ne legam cîinii. (Se întoarce în bucatarie cu pijamaua pe brat.)

BLANCHE: Cînd ma gîndesc ce dumnezeiesc este sa mai ai o data parte de un lucru cum este singuratatea, îmi vine sa plîng de bucurie.

STANLEY: Milionarul ala din Dallas n-o sa se amestece cu nimic în singuratatea asta?

BLANCHE: Nu va fi genul de lucruri la care te gîndesti. Omul acesta este un gentleman si ma respecta. (începînd sa improvizeze febril.) Tot ce vrea este compania mea. A fi foarte bogat, face pe unii oameni sa se simta uneori singuri. O femeie cultivata, o femeie inteligenta si educata, poate sa îmbogateasca nemasurat de mult viata unui barbat. Eu pot sa ofer lucrurile astea si nimic nu ma va face sa le pierd. Frumusetea fizica e trecatoare. Dar frumusetea mintii, bogatia spiritului si caldura inimii - si eu le am toate acestea - nu se pierd, ci cresc! Se îmbogatesc cu anii! Ce curios ca despre mine se poate spune: o femeie decazuta! Cînd am toate comorile astea ferecate în suflet! (Suspina.) Cred despre mine ca sînt o femeie foarte, foarte bogata! Dar am fost nebuna sa arunc margaritare porcilor...

STANLEY: Porci, huh?

BLANCHE: Da, porci! Porci! si nu ma gîndesc numai la tine, ci si la prietenul tau, domnul Mitchell! A venit sa ma vada asta-seara. A îndraznit sa vina la mine în hainele de lucru. si sa-mi repete calomniile si povestile dezgusta­toare pe care le stia de la tine. L-am trimis la plimbare...

STANLEY: L-ai trimis? Da?...

BLANCHE: Dar s-a întors înapoi. S-a întors cu un mare buchet de trandafiri ca sa-mi ceara iertare! Mi-a cerut iertare în genunchi. Sînt însa unele lucruri care nu se pot ierta. Cruzimea facuta cu sînge rece nu poate fi iertata. Dupa

TABLOUL 10

mine este singurul lucru ce nu poate fi iertat, si este singurul lucru de care eu n-am fost vinovata niciodata, niciodata! Asa ca i-am spus, da, i-am zis: "Multumesc, domnule", dar a fost o prostie din partea mea sa-mi închipui ca noi am fi putut vreodata sa ne întelegem unul cu altul. Modurile noastre de viata sînt mult prea deosebite. Parerile si origi­nile noastre sînt incompatibile. Trebuie sa fim realisti fata de asemenea lucruri. Asa ca, la revedere, prietene! si sa nu fim suparati unul pe celalalt...

STANLEY: Asta a fost înainte sau dupa ce ai primit telegrama de la milionarul ala?

BLANCHE: Care telegrama? Nu! Nu! Dupa! De fapt telegrama a venit tocmai cînd...

STANLEY: De fapt n-a venit nici o telegrama!

BLANCHE: Oh, oh!

STANLEY: si nu-i nici un milionar nicaieri! si Mitch nu s-a mai întors înapoi cu trandafiri, fiindca eu stiu unde e!

BLANCHE: Oh!

STANLEY: Nu-i nici o alta dracovenie decît imaginatia...

BLANCHE: Oh!

STANLEY: si minciuni, si pacaleli, si trucuri...!

BLANCHE: Oh!

STANLEY: Mai bine uita-te la tine! Uita-te cum esti îmbracata, ca de bîlci, cu o rochie luata cu chirie pe cîtiva bani, de la cine stie ce telal! si cu coroana aia caraghioasa pe deasupra! Ce fel de regina crezi ca esti?

BLANCHE: Oh, Doamne...

STANLEY: Te-am dibuit de la început! Nici un moment n-ai reusit sa îmbrobodesti ochii astia! Ai venit în casa asta si ai împrastiat pe aici pudra si parfum, si ai acoperit becul cu un abajur de hîrtie, si ia uite ca dintr-o data casa s-a prefacut în Egipt, si tu esti regina Nilului! Stînd pe tron si dînd pe gît lichiorul meu! Ma faci sa rîd! Ha! Ha! Ma auzi? Ha! Ha! Ha! (Intra în dormitor.)

BLANCHE: Sa nu intri aici!

(Pe pereti, in jurul lui Blanche, apar umbre livide. Umbrele sini de o forma amenintatoare si grotescâ. Blanche îsi

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

tine respiratia, trece la telefon si agita cîrligul telefonului. Stanley se duce in baie si închide usa.)

Operator! Operator! Da-mi interurbanul, te rog... Vreau sa-mi dai legatura cu domnul Shep Huntleigh din Dallas! N-are nevoie de adresa, este foarte cunoscut acolo. întrebati pe oricine. Asteapta! Nu! Nu pot sa gasesc acuma!... Te rog sa întelegi, eu... Nu! Nu! Asteapta!... Un moment... E cineva care... Nimic! Continua, te rog!

(Pune telefonul jos si merge grabita in bucatarie. Noaptea se umple de voci inumane ca strigatele din jungla. Umbrele livide se misca sinuos ca flacarile pe pereti. Prin peretele din spate al camerelor, care devine transparent, se vede trotuarul. O prostituata a pacalit un betiv. Acesta o urma­reste pe trotuar, o prinde si începe o bataie. Un politist

fluiera, ii desparte. Figurile dispar.) Citeva clipe mai tirziu. Femeia neagra apare de dupa colt cu o poseta pe care prostituata a pierdut-o pe trotuar. Cauta nervoasa prin ea. Blanche îsi apasa pe buze degetele si se întoarce încet la telefon. Vorbeste într-o suierare ragusita.)

BLANCHE: Operator! Operator! Nu-mi mai da interur­banul. Da-mi serviciul de mesagerii urgente Western-Union! Nu mai e timp!... Western-Union! (Asteapta cu nerabdare.) Western-Union? Vreau sa... transmit mesajul asta! "In împrejurari disperate, disperate! Ajuta-ma! Sînt prinsa în cursa. Prinsa în..." Oh!

(Usa de la baie se deschide cu violenta si Stanley iese afara in pijamaua lui stralucitoare de matase. Rîde strîm-bindu-se la ea în timp ce îsi încheie curelusa înflorata pe care o are la talie. Blanche murmura si se da înapoi de la telefon. Stanley se uita lung la ea cam cit ai numara pîna la zece. Atunci se aude la telefon un clinchet tare si aspru.)

STANLEY: Ai lasat telefonul deschis!

(Se duce spre telefon hotaril si îl pune în furca. Dupa ce l-a pus la loc se uita la ea din nou, cu gura strîmbîndu-i-se

TABLOUL 10

într-un suris, în timp ce se împleticeste intre Blanche si usa de iesire. Melodiile de blue cîntate la pian se aud mai tare. Apoi rasuna zgomotul unei locomotive care se apropie. Blanche se ghemuieste, acoperindu-si cu pumnii urechile, pîna cînd acesta a trecut.)

BLANGHE (îndreptîndu-se în sfirsit): Lasa-ma... lasa-ma sa trec!

STANLEY: Sa treci? Sigur. N-ai decît! Poftim! (Se da înapoi un pas în drumul usii.)

BLANCHE: Tu... Tu... sa stai acolo! (li indica o pozitie mai îndepartata.)

STANLEY: (mormaind): Acuma ai destul loc ca sa treci!

BLANCHE: Dar nu daca stai acolo! Dar oricum... tot am sa ies!

STANLEY: Crezi ca am sa ma leg de tine? Ha-ha!

(Pianul cînta încet. Blanche se întoarce zapacita si face un gest slab. Vocile inumane ale junglei cresc. El face un pas catre ea, umezindu-si limba care îi iese printre dinti.)

STANLEY (moale): Ia gîndeste-te... poate n-ar fi rau... sa ma leg de...

(Blanche se da înapoi prin usa în dormitor.)

BLANCHE: Staiacolo! Sa nu faci vreun pas spre mine ca... STANLEY: Ce...?

BLANCHE: Ca se va întîmpla ceva îngrozitor! Se va întîmpla!

STANLEY: Ce-ti mai trece acuma prin cap?

(Amîndoi sînt în dormitor.)

BLANCHE: Baga de seama... sa nu cumva... sînt în pericol.

(Stanley mai face un pas. Ea ia o sticla de pe masa, o sparge si îl înfrunta, cu capatul spart.)

STANLEY: Pentru ce ai facut asta? BLANCHE: Ca sa-ti bag capatul spart în fata! STANLEY: Te cred c-ai face-o!

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

BLANCHE: Am s-o fac!... Am s-o fac daca... STANLEY: Aha! Va sa zica vrei sa fie cu scandal! Bine... sa facem scandal!

(Sare la ea, rasturnind masa. Blanche striga si-l ameninta cu sticla sparta, dar el o apuca de brat.)

STANLEY: Tigroaico... Tigroaico! Da-i drumul sticlei, da-i drumul! Intîlnirea asta între noi doi trebuia sa aiba loc de la început!

(Blanche geme. Sticla cade. Ea se lasa moale în genunchi. Stanley îi ridica corpul inert si îl cara spre pal. Trompeta si tobele jazului de la Four Deuces se aud puternic.)

TABLOUL 11

Cîteva saplamîni mai tîrziu. Stella împacheteaza lucrurile

Blanchei. în baie se aude sunetul apei care curge. Perdelele sint partial deschise. Stanley, Steve, Mitch siPablo stau în jurul mesei din bucatarie si joaca pocher. Aspectul bucatariei este la fel de murdar, de groaznic va în noaptea

aceea catastrofala de pocher.

în jurul cladirii se vede un cer de culoare turcoaza. Stella a plîns în timp ce aranja rochiile înflorate în cufarul deschis. Eunice vine jos pe scari de la etajul de sus si intra în bu­catarie. La masa de pocher are loc o mica altercatie.

STANLEY: Daca tot ai intrat, joaca tare, ce dracu!

PABLO: Maldita sea tu suerte Z¹

STANLEY: Tradu asa ca sa întelegem, bulgare gras!

PABLO: îmi înjuram ghinionul!

STANLEY (teribil de exaltat) stii ce e aia noroc? Norocul este sa crezi ca ai noroc. Uite, la Salerno. Am crezut ca am noroc. stiam ca patru din cinci nu se mai întorc. Dar am crezut si m-am întors. Din asta mi-am facut o regula. Ca sa tii o pozitie de frunte în cursa asta de soareci trebuie sa crezi în norocul tau.

MITCH: Tu... tu... tu... bam... bam... bam... bum... bum... bum...

(Stella se duce în dormitor si începe sa împatureasca o rochie.)

Blestemata sa-ti fie soartaI (în lb. spaniola în text).

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

STANLEY: Ce i cu tine?

EUNICE (treclnd pe Unga masa): Totdeauna am spus ca barbatii sînt niste nesimtiti fara sentimente, dar asta nu serveste la nimic. Faceti din voi niste porci. (Intra printre perdele în dormitor.)

STANLEY: Ce s-o fi întîmplat cu ea?

STELLA: Ce face copilasul?

EUNICE: Doarme ca un îngeras. Ţi-am adus niste stru­guri, (îi pune pe un scaun si coboara vocea.) Blanche?...

STELLA: Face baie.

EUNICE: Cum se simte?

STELLA: Nu vrea sa manînce nimic, dar a cerut ceva de baut.

EUNICE: Ce i-ai spus?

STELLA: I-am spus numai ca am aranjat sa ramîna undeva în regiune. Amesteca asta în mintea ei cu Shep Huntleigh. (Blanche deschide încet usa de la baie.)

BLANCHE: Stella?

STELLA: Da, Blanche?

BLANCHE: Daca cineva ma cheama la telefon cît sînt în baie, ia numarul si spune-le ca am sa chem imediat.

STELLA: Bine.

BLANCHE: Rochia aia de matase, galbena, aceea "boucle", vezi daca nu-i mototolita. Daca nu e, am s-o îmbrac si am sa pun brosa argintie cu o piatra turcoaz, care seamana cu o morsa. Le gasesti în cutia în forma de inima în care tin toate astea. si Stella... mai cauta în cutia aia si un mic pachetel de violete artificiale ca sa le prind cu brosa aia pe rever. (închide usa, Stella se întoarce spre Eunice.)

STELLA: Nu stiu daca am facut bine ce-am facut...

EUNICE: Ce altceva puteai sa faci?

STELLA: Nu pot sa cred toata povestea ei si sa continui sa traiesc cu Stanley.

EUNICE: Nici sa nu crezi. Viata trebuie sa mearga înainte, Orice s-ar întîmpla, trebuie sa mergi înainte,

(Usa de la baie se deschide putin.)

blanche: (privind afara): E senin afara?

TABLOUL II

STELLA: Da, Blanche. (Catre Eunice.) Spune-i ca arata bine.

BLANCHE: Te rog, trage perdelele mai înainte sa ies afara.

STELLA: Sînt închise.

STANLEY: Tu cît vrei?

PABLO: Doua.

STEVE: Trei.

(Blanche apare In lumina aurie a usii. Are o stralucire

tragica în halatul de satin rosu care-i muleaza formele

sculpturale ale corpului. Cind Blanche intra în dormitor,

începe sa se auda Varsoviana.)

BLANCHE (cu o vivacitate trista si isterica): Tocmai mi-am spalat parul...

STELLA: Da...

BLANCHE: Nu sînt sigura daca am scos sapunul...

EUNICE: Ce par frumos...

BLANCHE (acceptînd complimentul): E o problema! N-a chemat nimeni?

STELLA: De unde, Blanche?

BLANCHE: De la Shep Huntleigh...

STELLA: A... nu! înca, nu, iubito.

BLANCHE: Ce curios? Eu...

(Auzind vocea Blanchei, mîna lui Mitch care tine cartile

se lasa în jos si privirea îi ramîne fixa. Stanley îl bate pe

umar.)

STANLEY: Hei, Mitch, intra si tu...

(Sunetul acestei voci o socheaza pe Blanche. Are un gest nervos, formîndu-i numele cu buzele. Stella da din cap si priveste repede în alta parte. Blanche sta linistita cîteva clipe cu oglinda argintata pe dos, în mina, cu o privire plina de perplexitate dureroasa ca si cum toata experienta omeneasca i s-ar reflecta pe fata. In cele din urma, Blanche vorbeste, dar cu o isterie subita.)

BLANCHE: Ce se întîmpla aici?

un Tramvai numit dorinta

tabloul n

(Se uita de la Slella la Eunice si înapoi la Stella. Vocea ei ridicata strapunge concentrarea jucatorilor. Mitch pleaca mai jos capul, dar Stanley împinge scaunul înapoi ca si cum ar fi gata sa se ridice. Steve îl opreste, punîndu-i o mina pe brat.)

BLANCHE (continulnd): Ce s-a întâmplat aici? Vreau sa mi se explice ce se întîmpla aici!

STELLA (mortificata): Sssst! Sssst!

EUNICE: Ssst! sssst! Iubito.

STELLA: Blanche, te rog.

BLANCHE: De ce va uitati asa la mine? E ceva care nu-mi merge?

EUNICE: Arati minunat, Blanche. Nu arata minunat?

STELLA: Ba da!

EUNICE: Am auzit ca pleci într-o excursie...

STELLA: Da, da... Blanche pleaca. în vacanta...

EUNICE: Sînt verde de invidie...

BLANCHE: Ajuta-ma, ajuta-ma sa ma îmbrac!

STELLA (întinzîndu-i rochia): Asta e?

BLANCHE: Da, asta. De-abia astept sa ies de aici. Locul asta e o capcana!...

EUNICE: Ce jacheta frumoasa! si ce draguta nuanta de albastru!

STELLA: E culoarea liliacului!

BLANCHE: Amîndoua va înselati. E albastru della Robbia. Albastrul în care sînt pictate Madonele. Strugurii astia sînt spalati?

(Pune mîna pe strugurii adusi de Eunice.)

EUNICE: Huh?

BLANCHE: Spalati, am spus. Sînt spalati?

EUNICE: Sînt de'la Magazinul Francez.'

BLANCHE: Asta nu înseamna ca sînt spalati. (Suna clo­potele catedralei.) Clopotele astea... sînt singurul lucru curat în cartier. Ei... acuma am sa plec. Sînt gata.

EUNICE (soptind): Vrea sa plece mai înainte ca sa vina el.

STELLA: Asteapta, Blanche.

BLANCHE: Nu vreau sa trec prin fata oamenilor astora.

EUNICE: Atunci asteapta pîna se termina jocul.

i

STELLA: Stai jos si...

(Blanche se întoarce încet si, ezitînd, se lasa sa cada pe un scaun.)

BLANCHE: Pot sa simt aerul marii. Tot restul vietii am sa mi-1 petrec pe mare. si cînd am sa mor, am sa mor pe mare. stii cum am sa mor? (la un strugure.) Am sa mor mîncînd un strugure nespalat în mijlocul oceanului. Am sa mor cu mîna mea în mîna unui foarte dragut medic de vapor, unul foarte tînar, cu o mustata blonda si cu un ceas mare de argint. "Biata doamna", îmi va spune el, "chinina nu-ti face nici un bine. Strugurele asta nespalat ti-a dus sufletul în cer".

(Se aud sunînd clopotele catedralei.)

si voi fi îngropata pe mare, cusuta într-un sac alb si curat, si aruncata peste bord la amiaza, în stralucirea verii si într-un ocean atît de albastru ca si (suna clopotele) ochii primului meu iubit!

(Un doctor si o sora foarte voinica apar de dupa coltul cladirii si urca treptele de la intrare. Gravitatea profesiunii lor este exagerata; este întiparit pe ei acel prestigiu infailibil al institutiilor de stat cu cinica lui detasare. Doctorul suna. Murmurul jocului s-a întrerupt.)

EUNICE (soptind Stellei): Ei trebuie sa fie! (Stella îsi duce degetele la gura.)

BLANCHE (ridicîndu-se încet): Ce este? EUNICE (prefâcîndu-se ca pentru ocazie): Scuza-ma un moment sa vad cine suna la usa... STELLA: Da.

(Eunice se duce în bucatarie.)

BLANCHE (intens): Ma întreb daca e pentru mine. (La usa are loc o convorbire în soapta.)

EUNICE (intorcîndu-se vioaie): Cineva întreaba de Blanche. BLANCHE: Atunci este pentru mine! (Privestesperiata de

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢĂ

la una la alta si apoi prin portiere. Varsoviana se aude slab.) Este domnul din Dallas pe care-1 astept?

EUNICE: Asa cred, Blanche.

BLANCHE : Înca nu sînt complet gata.

STELLA: Roaga-1 sa astepte afara.

BLANCHE: Eu...

(Eunice iese înapoi prin portiere. Tobele suna foarte usor.)

STELLA: E împachetat totul?

BLANCHE: Articolele mele de toaleta sînt înca afara. STELLA: Ah!

EUNICE (întorcîndu-se): Ei asteapta în fata casei. BLANCHE: "Ei"? Cine sînt "ei"? EUNICE: Este o doamna cu el.

BLANCHE: Nu-mi închipui cine poate sa fie "doamna" asta. Cum e îmbracata?

EUNICE: E destul de... destul de simplu îmbracata.

BLANCHE: Se poate sa fie... (Vocea i se pierde nervoasa.)

STELLA: Mergem, Blanche?

BLANCHE: Trebuie sa trec prin camera asta?

STELLA: Merg si eu cu tine.

BLANCHE: Cum arat?

STELLA: Minunat.

EUNICE (ca un ecou): Minunat!

(Blanche trece speriata printre draperii. Eunice le trage pentru a i le deschide. Blanche intra In bucatarie.)

BLANCHE (catre barbati): Va rog sa nu va ridicati. Trec numai pe-aici.

(Trece repede spre usa de iesire. Stella si Eunice o urmeaza. Jucatorii de pocher stau in picioare stingaci, in afara de Mitch care sta jos la masa, cu ochii în pamînt. Blanche paseste afara. Se opreste brusc si respiratia i se opreste.

DOCTORUL: Buna seara.

BLANCHE: Dumneata nu esti domnul pe care 11 astept. (Tresare brusc si se întoarce înapoi pe scari. Se opreste linga

TABLOUL 11

Stella care este chiar în afara usiisispune cu un suierat speriat.) Domnul acesta nu este Shep Huntleigh. (Se aude în depar-tare cîntîndu-se Varsoviana. Stella priveste înapoi la Blanche, iar Eunice o tine de brat pe Stella. Un moment de tacere. Nici un zgomot in afara de Stanley care amesteca, stâpîn pe el, cartile. Blanche îsi tine din nou rasuflarea si se strecoara în casa. Intra cu un zîmbet ciudat, cu ochii mari deschisi si stra­lucitori. De îndata ce sora ei a trecut pe Unga ea, Stella închide ochii si îsi înclesteaza mîinile. Eunice o apuca în brate ca un sprijin. Apoi se duce sus, spre apartamentul ei, Blanche se opreste înauntru la usa. Mitch sta tot cu ochii plecati, privin-du-si mîinile de pe masa, în timp ce ceilalti se uita la Blanche cu curiozitate. în cele din urma Blanche trece pe Unga masa spre camera de culcare. Dintr-o data Stanley îsi împinge scau­nul înapoi si se ridica blocîndu-i drumul. Sora o urmeaza în apartament.)

STANLEY: Ai uitat ceva?

BLANCHE: Da! (Ţipînd.) Da! Am uitat ceva!

(Fuge pe Unga el în dormitor. Umbre livide apar pe perete în forme curioase si sinuoase. Melodia Varsovianei se aude straniu contorsionata, acompaniata de strigate si zgomote ca de jungla. Blanche apuca speteaza unui scaun ca pentru a se apara.)

STANLEY (soptit): Doctore, mai bine intra dumneata. DOCTORUL (soptit si adresîndu-se sorei): Sora, scoate-o afara.

(Sora înainteaza pe o parte, Stanley pe de alta. Lipsita de orice însusire mai delicata de feminitate, sora este o aparitie deosebit de sinistra în hainele ei severe. Are o voce puternica si lipsita de muzicalitate, ca un clopot de pompieri.)

SORA: Hello, Blanche!

(Aceasta salutare este reluata, ca un ecou, de alte voci

misterioase dincolo de pereti, ca si cum ar fi reverberata

printr-un defileu de stînci.)

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

STANLEY: Spune ca a uitat sa ia ceva.

(Ecoul suna ca niste suieraturi amenintatoare.)

SORA: E în regula.

STANLEY: Ce-ai uitat, Blanche?

BLANCHE: Eu... Eu...

SORA: N-are nici o importanta. O sa le luam mai tîrziu.

STANLEY: Sigur... O sa le trimitem o data cu cufarul.

BLANCHE: Nu te cunosc! Nu te cunosc! Vreau sa fiu lasata în pace!... Va rog!

SORA: Hai, Blanche...

ECOURILE (întâr-induse si slabind): Hai, Blanche, hai, Blanche!

STANLEY: N-ai uitat decît niste praf de talc si cîteva sticle goale de parfum, în afara doar daca vrei sa iei cu tine abajurul de hîrtie. Vrei sa-1 iei?

(Se duce la masa de toaleta si apuca abajurul scotîndu-l de pe becul electric si intinzîndu-i-l. Blanche striga ca si cum abajurul ar fi fost ea însasi. Sora paseste hotarît spre ea. Blanche tipa si încearca sa treaca pe Unga ea. Toti barbatii sar în picioare. Stella alearga afara la portal, cu Eunice care vine s-o încurajeze; se aud vocile confuze ale barbatilor din bucatarie. Stella se ascunde în îmbrati­sarea Eunicei, sub portal.)

STELLA: Oh, Doamne, Eunice, ajuta-ma! Nu-i lasa sa-i faca asta. Nu-i lasa s-o loveasca. Oh, Doamne, oh, Doamne, sa n-o loveasca. Ge-i vor face, ce-i vor face? (încearca sa scape din bratele Eunicei.)

EUNICE: Nu, nu, draga mea. Stai aici. Nu te mai duce înauntru. Stai cu mine si nu te uita.

STELLA: Ce i-am facut surorii mele? Oh, Doamne! Ce i-am facut surorii mele?

EUNICE: Ai facut ceea ce trebuia sa faci. Singurul lucru pe care puteai sa-1 faci. Ea nu putea sa stea aici, si în nici o alta parte nu se mai putea duce. (în timp ce Stella si Eunice vorbesc în fata usii, vocile barbatilor din bucatarie se suprapun. Mitchse îndreapta spre baie. Stanley îi taie calea sâ-l blocheze

TABLOUL ii

si-l împinge. Mitch înainteaza si-l loveste. Stanley îl împinge înapoi. Mitch cade la masa plîngînd cu hohote.)

(In timpul acestor scene Sora o tine strîns pe Blanche de

mina ca s-o împiedice sa fuga. Blanche se întoarce salbatec

si o zglrie. Femeia masiva ii imobilizeaza bratele. Blanche

striga ragusit si cade în genunchi.)

SORA: Unghiile astea trebuiesc taiate. (Doctorul vine în camera si se uita la Blanche.) Camasa, doctore? DOCTORUL: Numai daca e neaparat necesar.

(Îsi scoate palaria si se individualizeaza. Devine uman. Vocea îi este politicoasa si încurajatoare cînd vine în fata Blanchei, si se înclina. Cînd îi rosteste numele spaima ei dispare putin. Umbrele livide de pe pereti dispar, strigatele inumane si zgomotele înceteaza si chiar plînsul ei ragusit se calmeaza.)

DOCTORUL: Domnisoara Dubois!

(Blanche întoarce fata spre el si îl priveste cu o rugaminte disperata. Doctorul zîmbeste si apoi îi spune sorei.)

Nu va fi nevoie.

BLANCHE (cu voce slaba): Spune-i sa plece de linga mine. DOCTORUL (catre sora): Pleaca.

(Sora o lasa. Blanche întinde mîinile spre doctor; el o

prinde cu gentilete si o sprijina de brat, conducînd-o printre

draperii.

BLANCHE (tinîndu-se strîns de bratul lui): Oricine ai fi, eu totdeauna am depins de bunatatea strainilor.

(Jucatorii de pocher se retrag cînd Blanche si doctorul trec prin bucatarie spre usa din fata. Blanche îl lasa sa o con­duca ca si cum ar fi oarba. Cînd ies, Stella, care sta ghe­muita pe cîteva trepte mai sus pe scara, îsi striga sora.)

STELLA: Blanche, Blanche, Blanche!

(Blanche merge fara sa se întoarca, urmata de doctor si de sora. Trec dupa coltul casei. Eunice coboara si-i pune

UN TRAMVAI NUMIT DORINŢA

Stellei copilul in brate. Este învelit într-un scutec albas-tru-deschis. Stella ia, plingînd, copilul. Eunice coboara si intra în bucatarie unde barbatii, afara de Stanley, se întorc încet la locurile lor de la masa. Stanley a iesit afara si s-a oprit la picioarele scarii, uitîndu-se la Stella.)

STANLEY (putin nesigur): Stella?

(Stella plînge cu o disperare neomeneasca. Este o oarecare voluptate în lipsa de control cu care-si da drumul lacrimi­lor, dupa plecarea surorii sale.)

STANLEY (cu multa dragoste, mingîietor): Hai, iubito. Hai, dragostea mea... Hai... dragoste, dragostea mea. (îngenuncheaza Unga Stella si degetele lui gasesc râscroitura bluzei.) Hai, dragoste. Hai, hai, dragoste... (Suspinele ei voluptuoase si murmurul senzual scad si se pierd, acoperite de pian si de trompeta surda.)

STEVE: Jocul asta e cu toate cartile pe dos..

CORTINA