ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
ULTIMUL INOROG
`În volbura laptoasa a diminetii, undeva departe, în Padurile de Argint din îndepartatul Nord, (fosta-i tu demult, acolo, îti amintesti, copil drag, de acele paduri, nu-i asa?), acolo unde fiordurile nu-s simple fiorduri, iar
gheturile translucide nu se topesc niciodata, acolo, povestea spune ca traia un inorog, ultimul Inororog.de pe pamînt.
Departe de lumea dezlantuita, departe de rautatile si zbaterile ei, acolo se retrasese, - disperat ranit si singur.
Lumea nu mai credea in el, in povesti si în visare. Oamenii il izgonisera fara sa-si dea seama... condamnîndu-l la uitare. Inorogul plînse lacrimi amare si pleca dus de aripile vîntului, in Cetatea ascunsa din Nori. acolo unde (ca un cadou pentru omenire) isi aflase nasterea.
În Fiordurile înghetate din Nord, în Padurea de Argint, s-a retras singur si trist, în asteptarea Ceasului ce trebuia sa vina, în asteptarea sorocirii celor Intelepti !
Batrînul din Înaltul Înalt, cel mai vîstnic si întelept dintre toti batrînii, vazînd acestea, se întrista adînc si hotarî sa tina sfat de mare taina. Toti erau tristi de ignoranta cruda a oamenilor si sansa pe care acestia au pierdut-o.
Vorbira si se sfatuira vreme îndelungata, meditara, la toate timpurile care au fost si va sa vie. Într-un tîrziu hotarîra, ca atunci cînd, pe pamînt nu va mai ramîne decît Speranta, Inorogul cel Alb, va purcede iar în lume, printre oameni, ca sa-si împlineasca destinul.
Batrînul Cunoasterii îi facu cadou întelepciunea si adevarul, harul de a raspîndi iubirea, visele si dorul, pe care pamîntenii le exilasera-n uitare.
Batrînul detinator al Hronicului si a vremii, hotarî ca, atunci cînd ceasul va bate iar a iubire si visare, Inorogul cel Alb sa purceada de Sus, din locurile sfinte, spre acei oameni care vor da dovada de credinta, spre a le face cadou Lumina Nemuritoare din Înaltul Înalt, Lumina pe care, de fapt, acestia o aveau în ei, dar ea nu mai stralucea demult...
Nimeni nu poate stii, copil drag, cît timp Batrînul din Înalt a intors clepsidra-i de cristal îngeresc, în jocul lui serios de-a eternitatea... Poate zile si nopti, poate ani de-a rîndul, poate secole... de atunci s-au nascut stele si sori albastrii, au murit si s-au renascut galaxii, abisurile universului au nascut ceturi de argint dantelate, au inflorit nori la portile dorului, acolo Sus, în Înaltul Înalt, în Cetatea din Nori... Nimeni nu poate stii...
În tot acest timp, Inorogul cel Alb, revarsîndu-si coama de spume, cu ochii mari deschisi catre un soare mereu vesnic, se gingasea în iarba liliachie, amusinînd adierea vîntului caldut al celui de-al cincilea Anotimp.
Cum, copil drag, nu-ti amintesti? Ţi-am povestit mai de mult despre Al cincilea Anotimp! Lasa-ti sufletul si inima deschisa, ai sa-ti amintesti, si tu l-ai trait odata, demult. atunci cînd credeai în visare si asteptai binecuvîntarea la portile dorului !
În luminisul plin de flori al Padurii de Argint, miresme necunoscute noua se ridicau în valatucirile unei aparente dimineti vesnice, într-o izbucnire frenetica de stari fecunde, dospite-n cuptorul de vise al elfilor, într-o împletire de iubiri neiubite înca- care-si asteapta cuminti sa le vie sorocul...si stapînii.
Copil drag, în Padurea de Argint, unde s-a retras Inorogul în asteptarea Ceasului, nu exista anotimpuri, asa ca pe la noi. Este o stare de fapt, de liniste ...o liniste dincolo de fire.... ceva adînc si profund, o stare de visare...
Nemarginire cît vezi cu ochii, sori albastrii si portocalii, muzici neascultate vreodata de noi pamîntenii, culori nascute din valurile cerului si îmbratisarea marii, flori neasemuit de frumoase...cocori care-si înalta zborul în volute unduioase si line.. Niciodata nu poti stii cînd este rasarit sau apus, zi sau noapte, este o nastere continua de miracole si iubire...
Aminteste-ti copile, aici este Cel de-al Cincilea anotimp- Anotimpul Iubirii.
Poti recunoaste insa liliacul si crinii, florile de cires care-si cern zapada in valurile pure ale unei marii albastre, albasrte copile drag, ca cerurile de pe la noi. Nisipuri fierbinti strajuiesc paduri de arbori seculari, de o neasemuita fragilitate. Diafani, cu crengi- brate vegetale intinse catre tine -care se ridica atunci cind vrei sa treci pe linga ei, pentru a te lasa sa le patrunzi taina... Miroase a zapada proaspat 'necernita'... o zapada care v-a sa cada, poate acum, poate niciodata. Depinde de ce vrei tu, copil drag !
Toate se modifica instantaneu, dupa visul, pasul si iubirea ta. Totul se schimba... Dar si tu, la rindul tau, trebuie sa darui ceva... Picaturi de iubire ingereasca peste dor omenesc ! Sa nu uiti asta. E o lege nescrisa...
Ce, si cum si cit, tu trebuie singur sa descoperi... cerceteaza-ti doar inima, toate tainele nedezlegate inca, sunt ascunse acolo !
Altfel, unde ar mai fii misterul acestei lumi ? Altfel cum crezi ca vei invata sa zbori spre inaltimi ?
Serenisim si traniu acest anotimp, nu-i asa ?
Cu ochii intrebatori, Inorogul cel Alb, isi lasa capul in poala Fecioarei. Aceasta-l mingiie, privindu-l cu o infinita gingasie. Stia ca este pentru ultima oara cind il vede.
Simtind ca parca se intimpla ceva, acesta i se culcusi la poale. E dragalasa la chip si la fire. E printesa, de rang mare, binecuvintata de Sus cu tot ceea ce nu i-a fost dat vreodata unui pamintean. Ea este ,,the keeper of the treasure '
Nimic nu intra si iese din padurea vrajita, nimic nu se intimpla fara stire ei... Nu are virsta si nici ani de numarat - cum asa - ma intrebi tu copil drag- ei uite asa- uiti ca acolo Sus, legile noastre nu se potrivesc ? Tu, dragul meu, azi trebuie sa crezi in povesti !
Cu ochii mari, deschisi spre soarele unei vesnice dimineti, imbratisa cu privirea-i calda, toate ce-i sunt date in pastrare, cu grija si iubire. Cu miinile ridicate spre cer, intr-o rugaciune muta, ingenuncheaza linga Inorogul cel Alb.
Un cintec vechi, din legendele Lumii Ascunse, i se desprinse usor de pe buze. Un cintec ritualic, de vraja si mare taina, numai de ea stiut. Il invatase de la Batrinii cei Intelepti, atunci cind fusese dusa la Marele Templu din Nori. Acolo invatase toate tainele lumii si a universului, ale vietii si a mortii, taine dincolo de fire, pastrate si transmise doar acelora alesi, de-o seama si de-o fire cu ea. Acolo, ea primise harul si darul.
O rugaciune muta, din adincul sufletului se ridica spre Ceruri. Ea chema ajutoare de Sus, din Inaltul Inalt, pentru ai fii povata la vreme grea, pavaza si scut, la toate cele ce vor urma. Fecioara stia doar ca va pleca, dar ce drum lung si greu il asteapta, cite intimplare si cit neprevazut il vor intimpina, nimeni nu stie.. Doar Batrinul din Inaltul Inalt ... Acolo Sus, legile nu-s aceleasi !
E putin trista caci in ast timp, il indragise mult pe Inorogul cel Alb, dar sufletu-i curat stia ca sosise clipa si ceasul. Inorogul trebuia sa-si ia zborul de pe tarimul magic, din nou la oameni.
Cu o infinita delicatete, ii saruta boticul alb si umed de roua. Inorogul cel Alb intelesese. Necheza si framata de nerabdare. Isi scutura coama de stele si batu din copita-i naravasa. Cu nerabdare, simti chemarea departarilor. Va aduce oamenilor iubire, nadejde si credinta, lumina si doruri multe !
Deschide-ti inima, copil drag, Inorogul de ceturi albe, se gingaseste la portile sufletului tau -azi sunt deschise Cerurile numai si numai pentru tine.
Iti las inorogul meu in pastrare, iar el sigur iti va aduce ceea ce cauti de atita timp...Locul si timpul tau, nimeni nu-l va stii, darul - este inorogul meu pentru tine, iar harul.... cind veni-va vremea ta !
|