VLAD ZOGRAFI s-a nascut la Bucuresti, īn 1960. īn 1985 a absolvit Facultatea de Fizica a Universitatii din Bucuresti. La sfīrsitul lui 1990 obtine o bursa īn Franta, iar īn 1994 īsi sustine teza de doctorat īn fizica la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizica atomica teoretica īn Physical Review, Physics Reports, Surface Science s.a.
Debuteaza īn februarie 1990 īn Romānia literara. īn perioada '90-'95 publica sporadic īn Contrapunct, 22, Romānia Literara, Suplimentul Litere, Arte, Idei al Cotidianului si Memoria.
Prima sa carte, volumul de povestiri Genunchiul stīng sau genunchiul drept, apare la sfīrsitul lui 1993, la Editura Eminescu. Un an mai tīrziu, publica la Editura Albatros romanul Omul nou. Realizeaza (īmpreuna cu Aurel Cioran) antologia Cioran si muzica, aparuta la Editura Humanitas, īn 1996.
Debuteaza īn teatru cu volumul Isabela, dragostea mea (Editura Unitext, 1996). Una dintre cele trei piese ale volumului, Petru sau petele din soare, a primit Premiul Criticii - 1996 din partea Sectiei Romāne a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru - Fundatia Teatru XXI.
o
VLAD ZOGRAFI
OEDIP LA DELPHI
PIESĂ ĪN TREI ACTE
CLUJ
__ FILIALA
STR. AUR" VLAI-J
HUM
BUCLtREsTI
Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE
© HUMANITAS, 1997
ISBN 973-28-0772-5
PERSONAJELE
Oedip
Pythia
Marcos, servitorul Pythiei
Spyros, ghid la Delphi
Primul negustor
Al doilea negustor
Generalul spartan
Generalul atenian
Politicianul
Primul spion
Al doilea spion
Corul
Cu exceptia lui Oedip, a Pythiei, a lui Marcos si a lui Spyros, toate celelalte personaje pot fi jucate de coreuti.
Pentru "aparitia oraculara" a Pythiei din actul al III-lea am pornit de la consemnarea de catre Herodot a unui oracol delphic, īn cartea a Vll-a a Istoriilor.
Actul I
Decorul ramīne neschimbat de-a lungul celor trei acte. īn planul īndepartat, īn stīnga, se īnalta o structura metalica. In dreapta, sus, o pīnza alba se desfasoara ca fundal. Statui, trepiede, vase grecesti, o amfora. O oglinda. Scaune. O masa. La intrarea spectatorilor īn sala, scena e ocupata de cor. Coreutii par sa caute ceva. O miscare foarte lenta si haotica. Pe masura ce spectatorii īsi ocupa locurile, miscarea se accentueaza. Replicile corului (cu exceptia situatiilor īn care se indica explicit ca se vorbeste "īn cor") sīnt rostite individual de coreuti. Prima aparitie a corului seamana cu o repetitie-improvizatie a unei trupe de teatru.
CORUL (coreutii vorbesc pe rīnd, la īnceput īn soapta, apoi tot mai tare, pe masura ce cautarea progreseaza): Apollo... Apollo... Apollo... Apollo... Apollo... Apollo... Apollo... Apollo...
CORIFEUL: Apollo! (Cautarea īnceteaza brusc.) Hai, Apollo, usuca-mi bratele, scoate-mi ochii, taie-mi limba si asurzeste-ma īn clipa asta daca ma īndepartez cu un singur pas de adevar...
CORUL: Apollo! Loveste-ne chiar acum cu furia ta clarvazatoare daca gasesti o singura nota falsa īn cīntecul nostru. (Corul, cu exceptia Corifeului, cīnta cīteva masuri armonioase si monotone. Corifeul face un gest care opreste cīntecul.)
CORIFEUL (corului): Prieteni, mi-e teama ca vocile voastre nu ajung... (Ridicīndprivirea spre "cer":) Apollo! Ajuta-ne sa spunem cu voce tare tot ce se ascunde īn tacerea din noi.
CORUL (nesigur, privind īn sus): Avem nevoie...
CORUL (acelasi joc): Avem nevoie de...
CORIFEUL: De inspiratie avem nevoie, Apollo! (Corului:) E simplu.
CORUL: De inspiratie!
CORUL: De inspiratie!
CORUL (Corifeului): si ce e inspiratia?
CORIFEUL (surprins): Inspiratia? Inspiratia nu e decīt o forma de generozitate prin care se exprima din cīnd īn cīnd zeii.
CORUL: Un semn binevoitor venit de sus.
CORUL: Depindem de inspiratie, Apollo, ca de pīinea de zi cu zi, ca de aer, ca de apa... (Corifeul īi face semn sa taca.)
CORIFEUL (privind īn sus): Sparge coaja acestei zile mediocre...
CORUL (trist): Toate zilele sīnt mediocre.
CORIFEUL: Sparge coaja acestei zile si scoate cuvīntul din īntuneric. Asa cum... (Le face semn coreutilor sa se aseze unii līnga altii si sa vorbeasca īn cor.) Asa cum...
CORUL: Asa cum din Haos s-a nascut Pamīntul.
CORUL (īn cor): Zeita Gaia s-a nascut din Haos.
CORIFEUL: Din Haos s-a nascut Gaia.
CORUL: Iar Pamīntul a nascut Cerul.
CORUL (īn cor): Pe Uranos 1-a nascut Gaia.
CORIFEUL: Gaia 1-a nascut pe Uranos.
CORUL: Cerul a acoperit Pamīntul īn īntregime si s-au īnsotit.
CORUL (īn cor): Fiu si sot i-a fost Uranos zeitei Gaia. Fiu si sot!
CORIFEUL: S-a īnsotit Gaia cu Uranos. Mama si sotie!
CORUL: Din ei a aparut pe lume tot neamul zeilor.
CORUL (īn cor): Zeii s-au nascut din Gaia si Uranos.
CORIFEUL: Prima mama si primul fiu au adus pe lume zeii.
CORUL (ezitīnd): si noi, muritorii...
CORUL (īn cor): si noi, tot din dragostea īntre mama si fiu ne-am nascut.
CORIFEUL (vesel): Prieteni, sīntem cu totii rezultatul unui incest! (Rīde triumfator. Unitatea corului se sparge. Coreutii se plimba haotic pe scena.)
CORUL (tulburat): Sīntem rezultatul unui incest.
CORUL: Noi sīntem rezultatul unui incest...
CORUL: Noi...
CORUL: De fapt, ce īnseamna noi?
CORIFEUL (superior): īnseamna mult mai mult decīt pur si simplu noi. (Coreutii se opresc.) īmpreuna cu noi au venit pe lume cuvintele noastre surde, mute, oarbe, īntunecate, care asteapta inspiratia ta, Apollo. (Un moment de tacere. Corifeul se plimba gīnditor pe scena. Ceva din atmosfera magica de la īnceput s-a destramat. Corifeul se adreseaza uneori corului, alteori publicului.) stiti... Cīnd ma īntind īn pat, īnainte sa adorm - dorm tot mai prost īn ultima vreme -, stau si ma gīndesc la felul minunat īn care sīntem alcatuiti. Ce īnsusiri surprinzatoare, cīte daruri ni s-au daruit... (Corul prinde din nou viata.)
CORUL: Putem merge.
CORUL: Sīntem liberi sa ne īndreptam īncotro vedem cu ochii...
CORUL: īn orice directie. La stīnga, la dreapta, īnainte si īnapoi...
CORUL: Putem urca muntii si traversa cīmpiile.
CORUL: Caii alearga pe drumuri serpuitoare pline de praf si trag carele noastre.
CORUL: Daca ne īmbarcam pe corabie, vīntul ne scoate imediat īn larg. Calatorim pe mare saptamīni si luni de-a rīndul, condusi de stele. Orice tarm strain poate fi atins de corabiile noastre.
CORUL: īnotam. Dam din mīini si din picioare si īnaintam prin apa.
CORUL: E adevarat ca, deocamdata, nu putem zbura. Deocamdata... Dar, daca de bratele noastre am prinde niste aripi mari si usoare, daca am da cu putere din mīini, daca am lovi aerul cu īncapatīnare, daca ne-am stradui, sīnt sigur ca am reusi īn cele din urma sa ne ridicam de la pamīnt... Macar un metru.
CORUL: īndemīnarea noastra tehnica n-are limite.
CORUL: Fabricam fara īncetare unelte misterioase si, īn acelasi timp, inventam destinatiile lor...
CORUL: Iar fiecare destinatie aduce cu sine, pe nesimtite, o noua unealta, īnca mai ciudata.
CORUL: Nastem obiecte care nasc mereu alte obiecte.
CORUL: E uimitor de cīte lucruri sīnt īn stare mīinile noastre inteligente...
CORUL: Nu uitati stiintele.
CORUL: Geometria...
CORUL: Pornind de la cīteva principii generale si foarte simple, evidente pentru toata lumea, ajungem sa demonstram orice.
CORUL: Orice poate fi demonstrat, cu conditia sa studiezi geometria...
CORIFEUL: Apoi aritmetica...
CORUL: stiinta numerelor dezvaluie ordinea Cosmosului.
CORUL: si artistii! Nu-i uitati pe artisti.
CORUL: Sculptorii, pictorii, poetii si muzicienii ne transmit o emotie intensa si ne spun adevaruri īngrozitoare despre fiecare din noi.
CORUL: Cu ajutorai lor descoperim ce e ascuns īn sufletul nostru si ne purificam.
CORIFEUL: Asa e, prieteni, aveti dreptate... si totusi, nu putem cunoaste viitorul. Nu stim nici macar ce se va īntīmpla īn fractiunea de secunda imediat urmatoare. Clipa care curge īnaintea prezentului nostru e cufundata īn bezna. (Face cītiva pasi.) Ma īndrept spre vasul care se afla la un pas de mine. īl voi atinge?
CORUL: Viitorul sta impenetrabil īn fata noastra. Ce va aduce clipa urmatoare ?
CORUL: Ne aflam mereu la o rascruce de drumuri, toate directiile par ca ne sīnt deschise, dar una singura e cea catre care ne vom īndrepta. (Un moment de tacere. Stau cu totii nemiscati.)
CORIFEUL (īncepe sa se plimbe pe scena): Cum va spuneam, īn noptile mele de insomnie, dupa ce ma gīndesc la īnsusirile uimitoare cu care am fost daruiti de zei, īmi vin īn minte brusc mizeria si dezordinea vietii noastre, rautatea, ambitia, prostia, orgoliul, certurile, razboaiele, moartea... Toate astea pun sta-pīnire pe mine tiranic, nu pot scapa de atractia lor morbida. si ma īntreb atunci daca īn lume e cu adevarat ordine si armonie. Uneori īmi spun ca īntīm-
plarea e zeita zeilor si ca ea ne conduce cu siguranta pasii spre haos. (Corul e nelinistit.) īncapatīnarea si īncrederea noastra nu sīnt decīt ironia ei, agitatia zilelor e rīsul ei infernal. Omul e delirul unei sperante inutile, istoria - o neīntelegere grava... (Coreutii au ajuns īn culmea nelinistii. Corifeul īncearca sa-i calmeze.) Alteori īnsa mi se pare ca toate cīte vad ochii mei au totusi un sens.
CORUL: Un sens ascuns catre care sīntem atrasi fara sa ne dam seama.
CORUL: Ordinea pe care n-o putem īntelege.
CORUL: Cine sīntem noi ca sa īntelegem?
CORUL: O armonie īndepartata vegheaza asupra noastra. Apollo asaza īntre el si noi distante incalculabile.
CORUL: Ne pīndeste de dincolo de spatiu.
CORIFEUL: Prieteni, numai īn samīnta viitorului am putea citi sensul...
CORUL: Degeaba deschidem larg ochii, degeaba studiem geometria, stiinta numerelor sau arta retoricii. īnvatam degeaba limbi straine. īn ordinea Cosmosului sīntem un amanunt infinit mic dintr-un detaliu insignifiant.
CORIFEUL: Asa e... si totusi, īn noptile mele de insomnie īn care gīndurile astea dau buzna peste mine, sfīrsesc prin a simti o bucurie secreta, si atunci adorm īmpacat si visez frumos. (Corul se impacienteaza.) Iar dimineata, desi frīnt de oboseala, īmi īncep ziua cu un hohot de rīs care zguduie casa din temelii, ma uit apoi īn oglinda si ma simt multumit, ba chiar fericit... (Corul explodeaza.)
CORUL: Blasfemie!
CORUL: Orgoliu imbecil!
CORUL: Fericirea ta idioata nu e decīt...
CORUL: Nu e decīt reflexul luminii lui Apollo!
CORUL: Escrocule!
CORUL: Cretinule!
CORUL: Huo! Magarule!
CORUL: Porcule!
CORUL: Banditule! CORUL: Huo! Huo!
(īnainte de penultima replica a Corifeului, īn sala intrase deja Spyros care acum se īndreapta īncet spre scena. Spyros e īmbracat elegant. Aplauda frenetic pe fondul ultimelor replici. In timpul monologului lui Spyros, coreutii īncep sa se dema-chieze si īl privesc uneori cu scīrba, alteori ironic.)
SPYROS: Bravo! Bravo, baieti! Bravo! Foarte bine! Bravo! (Aplauda.) Ar trebui totusi sa jucati cu mai multa convingere. īnjurati din tot sufletul, ce pastele ma-sii! (Ii priveste nemultumit.) Hmmm... De geometrie si stiinta numerelor n-avea rost sa pomeniti, oricum publicul nu pricepe... si, mai ales, vorbiti tare, sa se-auda pīna īn fundul salii! N-ati mīncat azi-dimi-neata? Sau n-aveti īncredere īn ce ziceti voi acolo? (Rīde.) si dictia, baieti, exersati dictia... Ascultati-ma pe mine, nici īn viata si nici pe scena nu conteaza ce texte ai īn cap, important e sa vorbesti tare, raspicat si convingator. Da' altfel, merge, e bine... Nu, nu, serios, e foarte bine. Bravo, bravo!... (Aplauda. Catre public:) Doamnelor si domnilor, avem un teatru minunat. Cel mai bun teatru! Nu degeaba se umple sala la fiecare spectacol. Urla talentul īn actorii nostri. Ca sa nu mai vorbesc de autorii dramatici... Autorii dramatici au format gustul publicului cu piese de teatru care pun spectatorului cele mai grave īntrebari: Cine sīntem? Care e destinul nostru? Ce ne permitem sa mai speram?... (Rīde.) Ma rog, si toate celelalte, stiti la ce ma refer... (Corului:) Bravo, baieti! (Spyros urca pe scena. Publicului:) Doamnelor si domnilor, bine ati venit la Delphi! Bine ati venit īn buricul pamīntului! Buricul pamīntului! Ha, ha, ha! (Dupa un moment de ezitare, privind insistent si īntrebator publicul:) Ati venit ca sa va cunoasteti viitorul? Pentru viitor? Ha, ha, ha! Viitorul, nu-i asa?... Ha,
ha, ha! Viitorul va preocupa. Viitorul va da insomnii... Viitorul!
CORIFEUL (scīrbit): Lasa-i īn pace.
SPYROS: Da' ce, ei ma lasa sa rasuflu ? Nu vezi ca iar au venit aici sa-si cunoasca destinul?
CORIFEUL: Te īmbogatesti ca nesimtitu' pe seama foamei lor de viitor.
SPYROS: Sa fie clar, eu nu cīstig mare lucru cu meseria mea de ghid.
CORUL: Cīstigi mult mai mult decīt meriti.
SPYROS: Da' ce stii tu cīt merit eu?
CORUL: De unde ai avut bani sa-ti cumperi hainele astea?
CORUL: Iar ai umblat īn buzunarele clientilor...
CORUL: Hai, recunoaste.
CORUL: I-ai operat.
SPYROS (rīde): Vreti sa apar īn fata oamenilor ca un cersetor? Nu tine, chestie de prestigiu... īnainte de toate, interesul orasului! (Rīde.)
CORUL (ironic): Buricul pamīntului!
SPYROS: Chiar asa... Orasul cīstiga, ma baieti... Delphi, nu eu. Acuma, daca se īntīmpla sa ma fi nascut aici, am niste mici avantaje. Altfel, cine stie pe unde pasteam oile... Pai si voi, care va credeti destepti si talentati de nu va mai īncapeti īn piele, daca ati fi voi azvīrliti peste noapte īn alt colt al lumii asteia mari si dezordonate, atunci, īn loc sa va agitati pe scena, ati sta toata ziua cu nasul īn curul caprelor si v-ati mīnca de sub unghii... Ma baieti, voi nu va dati seama ce noroc am avut ca ne-am nascut tocmai la Delphi.
CORUL: Ia te uita!
CORUL: Sa ma trasneasca Apollo daca mi-as fi īnchipuit ca esti asa patriot.
SPYROS: Pai, cum sa nu-mi iubesc orasul, cīnd orasul meu se īmbogateste īn fiecare zi de n-o sa mai avem unde pune cadourile. (Rīde.) si se īmbogateste nu pentru ca tropaiti voi pe scena, ci pentru ca pescuiesc eu clienti obsedati de viitor. Lumea vrea sa-si cunoasca soarta si plateste gras. Asta e. (Rīde.) Regi, printi,
arhonti, generali, negustori, personalitati ilustre si oameni de rīnd din toata Grecia aduc la Delphi bani grei si obiecte de arta de valoare inestimabila... Pai, pīna si barbarii vin īncoace cu buzunarele pline si se īntorc usurati la barbaria lor. Dar sīnt satisfacuti de Pythia... Vai, frumoasa fata!
CORUL: īti place?
CORUL: īti plac femeile clarvazatoare?
SPYROS: Lasa femeile, ca de pe urma lor nu te alegi decīt cu boli rusinoase si dureri de cap... Ascultati-ma pe mine, viitorul e cea mai sigura dintre afacerile pe care mintea omului le-a imaginat vreodata. (īi abandoneaza pe coreuti si se adreseaza publicului.) Ati venit ca sa va cunoasteti viitorul, nu-i asa?
CORIFEUL (trist): Uita-te la ei. Nu sīnt decīt niste nenorociti care mor de curiozitate sa afle ce-i asteapta.
SPYROS: Ma exploateaza!
CORUL (sever): Spyros, tu īi exploatezi pe ei.
SPYROS: Voi vorbiti? Voi care cīstigati averi īn fiecare seara dīnd din gura si-apoi va beti banii prin cīrciumi pīna cadeti sub masa?... (Coreutii rīd.) Da, da. si stiti de ce n-ati ajuns sa crapati de foame? Pentru ca oamenii au nevoie sa sufere! (Coreutii rīd iar.) Ma baieti, ascultati-ma pe mine, ca am cunoscut multa lume la viata mea. si nu de pe scena, ci din sala, acolo unde nimeni nu e platit ca sa se joace. Oamenii nu vor altceva decīt sa sufere īmpreuna cu voi, sa va compatimeasca timp de doua-trei ore si pe urma sa plece linistiti acasa. Asta īi face sa se simta mai buni, chiar daca īn realitate nu sīnt decīt niste ticalosi ordinari... Dom'le, daca esti actor talentat poti sa-1 faci si pe un criminal sa-ti plīnga īn hohote pe umar... (Ii priveste dezgustat pe coreuti.) Cīstigati bine, dar nu va pricepeti deloc la afaceri.
CORIFEUL (ironic): Spyros, am impresia ca tu te pricepi...
SPYROS (fara sa prinda ironia): Sa stii ca ma pricep, ba chiar am īnceput de la o vreme sa īnteleg mai multe
decīt ati fi voi īn stare sa pricepeti si daca ati trai o suta de vieti bīlbīindu-va īn fata publicului...
CORUL (ironic): Ce vorbesti!
SPYROS (īi cheama la el): Auziti aici... Ieri... Ieri, cīnd mi-am numarat banii cīstigati cinstit din meseria mea de ghid, am avut o revelatie...
CORUL: Spune-ne si noua, Spyros!
CORUL: Nu ne lasa sa murim ignoranti.
SPYROS: Fiti atenti... Luna trecuta n-am strīns decīt o suma ridicola, o suma pe care mi-e si rusine sa v-o comunic. Am tras mīta de coada, ce mai īncolo si-ncoace, abia daca am avut bani de mīncare si de-o pereche de sandale... Asta din cauza pacii, fir-ar mama ei a dracului de pace, ca era sa ma aduca la sapa de lemn! S-au semnat doua armistitii si un tratat pe termen lung. Deh... Asta a fost luna trecuta, dar acu' doua luni am avut īncasari de zece ori mai mari! De zece ori! (Corul īl aplauda, chiuie.) si stiti de ce ? Ăaaa... stiti de ce?
CORUL: Spune, Spyros, nu ne fierbe.
SPYROS: Simplu. Pentru ca au izbucnit simultan trei razboaie serioase si patru conflicte meschine. Meschine, da' bune si ele. De unde se vede ca razboaiele nu-s un lucru tocmai rau. Ba, dimpotriva. Razboaiele sīnt o afacere rentabila! īntelegeti? Moartea e o afacere rentabila... (Coreutii īl aproba strident.) si atunci am stat si m-am gīndit si mi-am zis asa: daca oamenii ar deveni nemuritori, precis ca noi am da imediat faliment. Ma urmariti?
CORUL: Te urmarim cu sufletul la gura.
SPYROS: si, o data cu noi, ar da toata Grecia faliment. (Dupa un moment īn care cugeta adīnc:) Asta īnseamna ca zeii trebuie sa fie niste pīrliti, niste mizerabili. Zeii īsi manīnca de sub unghii, sīnt jegosi, put de ti se īntorc matele pe dos... (Coreutii rīd pe īnfundate.) Umbla īn pielea goala prin Olimp, ca animalele...
CORIFEUL: Am impresia ca tie nu ti-e frica de zei.
SPYROS: Ai ghicit, prietene. Nu mi-e frica.
CORUL: Chiar nu ti-e frica?
SPYROS: Vreti sa va demonstrez?
CORUL: Demonstreaza-ne, Spyros.
CORUL: Demonstreaza-ne.
SPYROS: Fiti atenti aici! (Priveste īn sus.) Apollo! Hei, Apollo! Fii dragut, ia vino tu īncoace! Hai, vino īncoace, frumosule! Alo! Ma vezi? Pai, daca ma vezi, trage-mi un sut īn cur... Uite, chiar acum. Aici, aici... Hai, ma, trage-mi un sut īn cur... Nu-ti fie teama, azi n-am de gīnd sa ma razbun, pe cuvīnt de onoare... Ce, n-ai chef de mine? Ce faci, dom'le, dormi? Ai obosit? Ai facut prostii noaptea trecuta? (Coreutii izbucnesc īn rīs.) Urīt din partea ta ca nu bagi īn seama pe un biet om care te roaga... Ce te costa sa-mi tragi un sut īn cur? Cīt vrei sa stau asa ca prostu' ? Bine, daca nu esti īn forma, cheama-1 pe seful tau. Pe Zeus! Hai, hai, repede, cheama-1 pe Zeus. (Rīde.) Zeus! sefule! M-auzi? Zeus, ia trage-mi tu mie un sut īn cur... Uite-aici! Hai, ca n-am timp de pierdut... Ma asteapta clientii, si voi dormiti acolo sus... Alo! sefule! Un sut īn cur... Te rog eu, un muritor umil. (Corifeul se apropie de Spyros si īi trage un sut īnfund. Coreutii rīdpe īnfundate. īntuneric.)
(Scena e pustie.)
VOCEA PYTHIEI: Marcos! Marcos! Marcos, pe unde
dracu' umbli?! (Intra Pythia. Tīnara, īmbracata īntr-o
rochie lunga, alba.) PYTHIA: Marcos! Marcos! (Intra Marcos. Vreo cincizeci
de ani. Un barbat uzat.) MARCOS: Ce mai vrei?
PYTHIA: Te-am cautat īn tot templul. Unde te-ai ascuns ? MARCOS: Am dat de mīncare la gīste, am carat lemnele,
am ascutit cutitele, am sters praful, am maturat, am
vorbit cu tīmplarii... PYTHIA: Bine, lasa... Marcos, ma doare capul. Nu ma mai
descurc. Marcos, eu nu pot tine minte toate orasele si
toate insulele... Ar trebui sa īnghit atlasul, iar noaptea, īn loc de alte vise, sa vad numai harta Europei si a Asiei Mici. MARCOS: Daca īnghiti atlasul, s-a terminat cu noi. Altul
n-avem. PYTHIA: Atunci, despica-mi teasta si baga-mi direct īn
cap numele de orase si insule... MARCOS: Am sa ti-o despic, daca nu te calmezi. PYTHIA: Dar sīnt prea multe insule, prea multe orase! E prea mare harta! Oamenii trebuiau sa fie mai modesti, sa nu se īntinda atīt, sa mai stea si ei pe-acasa... Nume de munti, nume de cīmpii, nume de rīuri, nume de lacuri! Nume! Nume! Nume! Ah! Urasc geografia! O urasc!
MARCOS: Nu e mare lucru sa tii minte acolo cīteva denumiri geografice. Eu cum ma descurc ? PYTHIA: Mersi! Tu ai memorie, pentru tine e usor... Ah!
Ma doare capul! Simt ca-mi plesneste! MARCOS: Degeaba te plīngi. Lumea trebuie colonizata. PYTHIA: Dar tu stii ca din copilarie am urīt geografia. O faci īnadins. Esti rau cu mine... (Marcos o priveste foarte sever.) Ajuta-ma, Marcos. MARCOS: Cum?
PYTHIA: stii ce facem?... Tu stai līnga mine si īmi soptesti la ureche...
MARCOS: Imposibil. Līnga tine e Apollo. PYTHIA: Apollo! Apollo vorbeste prea īncet. Uneori
aproape ca nu-1 aud. MARCOS: Ţi se pare ca nu-1 auzi. PYTHIA: Sau vorbeste īntr-o limba muta. MARCOS: Concentreaza-te.
PYTHIA: īncerc, Marcos, īti jur ca īncerc... īmi joaca īn minte numele de insule si cetati... Numele pe care le rostesti tu cu voce tare si le repeti de o mie de ori īn fiecare seara cīnd stam aplecati deasupra hartii pīna ne crapa ochii...
MARCOS: Are Apollo grija sa ti le aminteasca la momentul potrivit.
PYTHIA: Uite ce, nu face pe prostu' cu mine!... Tu stii ca n-am avut niciodata memorie buna. Te-am prevenit de la īnceput ca n-am memorie si mi-ai zis ca important e ca sīnt frumoasa si am o voce patrunzatoare. MARCOS: Te-ai descurcat.
PYTHIA: Am facut o multime de gafe... Ce, acum vrei sa ma flatezi? Chiar ieri... Ai uitat? Ieri i-am trimis pe corintieni exact īn acelasi loc unde-i trimisesem cu o saptamīna īn urma pe aia din Megara. Unde naiba i-am trimis?... Unde?... (īncearca zadarnic sa-si aminteasca.)
MARCOS: Se aranjeaza. Ăstia nu se bat īntre ei. si, daca se bat, cu atīt mai bine. Tot la tine vor veni sa īntrebe ce-i de facut. (Rīde.) PYTHIA: Nu, nu merge asa. MARCOS (rīzīnd): Merge, īti spun eu. PYTHIA (serioasa, cu naivitate): Marcos, de ce trebuie colonizata lumea? E neaparata nevoie sa-i civilizam pe barbari ?
MARCOS (rīzīnd mai tare): Sigur ca nu! Nimeni n-o sa-i civilizeze vreodata pe barbari. Ce prostie! Mai curīnd invers, pīna la urma ne vor calca ei pe noi īn picioare si ne vor īnvata sa grohaim si sa ne scobim īn nas. (O priveste cu un amestec de simpatie si superioritate.) Uneori mi se pare ca am īn fata o femeie īnteleapta care le stie pe toate... Uit cine esti tu de fapt, uit ca am īn fata o fetita nevinovata care habar n-are ce se īntīmpla pe lumea asta. O naiva! Ma pacalesti, Pythia... De cīnd lucram īmpreuna, m-am obisnuit cu vocea ta de oracol, cu frazele tale misterioase. (Rīde.) Sa-i civilizam pe barbari! Ce prostie! PYTHIA: Atunci de ce-i trimitem pe greci la mama
dracului ?
MARCOS: Ca sa nu se bata īntre ei ca chiorii, frumoaso. Sīnt prea multi, iar Grecia e mica, nu-i loc pentru atītia greci... Daca pleaca de-aici, le piere cheful de cearta si īsi gasesc de lucru cu barbarii si cu constructia cetatilor... Sigur, asta dureaza un timp, pīna la
urma se asaza līnga ei alti greci si iar īncepe cearta. Atunci pleaca din nou, īntemeiaza alte colonii, dau peste alti barbari si alte greutati... Povestea e veche. Daca īi tii pe greci prea aproape unii de altii, iese cu scīntei, de asta-i trimitem cīt mai departe. Dar nici asa n-am reusit sa evitam razboaiele īntre noi. E ceva care ne dizolva pe dinauntru si ne īmpinge mereu spre capatul lumii. (O cerceteaza pe Pythia.) Tu n-ai de ce sa-ti bati capul cu lucrurile astea. Oricum, azi nimeni nu te va īntreba despre colonii. Hai, fa-te frumoasa, nu mai e mult si dau buzna clientii peste noi. (Iese.)
(Pythia se asaza īn fata oglinzii si īncepe sa se machieze. Intra Generalul atenian, Generalul spartan, Primul negustor, Al doilea negustor si Oedip, condusi de Spyros. Sīnt cu totii īmbracati modest, nimic nu tradeaza identitatea lor. Oedip e īnarmat cu o bīta.)
SPYROS: Haideti, domnilor.
GENERALUL ATENIAN (privind neīncrezator īnjur): Am
mai trecut pe-aici. PRIMUL NEGUSTOR: La fel zic si eu, pe cuvīnt de
onoare...
SPYROS: E o iluzie. GENERALUL SPARTAN: Va spun sigur. Pe-aici am mai
trecut.
AL DOILEA NEGUSTOR: si eu am impresia... GENERALUL ATENIAN: Ne īnvīrtim. SPYROS: Domnilor... De ce nu ma credeti? PRIMUL NEGUSTOR: Am ametit. SPYROS: Nu-i grav, e normal sa ametiti. Orasul a fost
construit dupa planul labirintului. AL DOILEA NEGUSTOR: Ne-ai luat banii si acum īti bati
joc de noi. Labirintul e īn mintea ta. SPYROS (jignit): Domnilor, Delphi e un oras mare si
īntortocheat.
GENERALUL ATENIAN: N-am avut eu inspiratia sa cumpar un plan...
SPYROS: Nu exista planuri. Asta tocmai pentru ca nu toata lumea trebuie sa ajunga acolo unde vreti dumneavoastra sa ajungeti. (Rīde.) E un avantaj, daca stati bine sa va gīnditi...
PRIMUL NEGUSTOR: Avantaj?
SPYROS: Pentru dumneavoastra e un avantaj ca Delphi e un oras al naibii de īncīlcit. Cīti nenorociti nu se pierd pe drum si rateaza īntīlnirea, īn timp ce domniile voastre ajung direct la tinta si n-au de asteptat la coada...
GENERALUL SPARTAN: Trebuia sa deschid bine ochii, sa fiu atent de la īnceput...
SPYROS: Cīnd esti prea atent īti obosesc ochii. E o capcana. Poti īnnebuni daca n-ai pe cineva linga tine. īncepi sa ai vedenii, īti apar īn fata morti vii...
GENERALUL ATENIAN: Daca īti īnchipui ca īnghit povestile cu fantome, sa stii ca m-ai pierdut de client.
SPYROS: Unde mai pui ca sīnt cartiere prin care nu e sanatos sa te plimbi de unul singur, misuna hotii si criminalii...
AL DOILEA NEGUSTOR: Nu-i vad.
SPYROS: Sīnt peste tot. Delphi e un oras periculos.
PRIMUL NEGUSTOR (privind spre Oedip): Noroc ca e cu noi tīnarul asta īnarmat. Pare puternic si curajos...
GENERALUL SPARTAN: Terminati cu prostiile! Nu ne ataca nimeni.
SPYROS: Asta va spun si eu, n-aveti de ce sa va temeti. Nici mortii, nici viii nu va pot face vreun rau... Sīnteti cu mine.
GENERALUL ATENIAN (se opreste; lui Spyros): Stai! Pe mine nu ma pacalesti. Pe-aici sigur am mai trecut.
SPYROS: Domnule...
GENERALUL SPARTAN: Recunosc locul.
SPYROS: N-aveti ce recunoaste. Strazile sīnt īnguste, toate casele seamana īntre ele. E o alta capcana pentru necunoscatori. Arhitectii nostri au fost obligati sa
faca economie de imaginatie, s-a construit īn mare viteza, n-au avut timp sa inventeze ceva nou... Veniti dupa mine. (Ramīn nemiscati.)
AL DOILEA NEGUSTOR: Ma descurcam mai bine singur.
SPYROS: Atunci eu plec. (Face cītiva pasi.)
PRIMUL NEGUSTOR: Stai, dom'le, unde pleci?! Ce, ai īnnebunit? (Alearga dupa Spyros.)
GENERALUL ATENIAN: Casa asta am mai vazut-o.
AL DOILEA NEGUSTOR: Oricum, seamana...
GENERALUL SPARTAN: Seamana al dracului.
SPYROS: Hotarīti-va. Vreti sau nu vreti sa ajungeti la Pythia?
GENERALUL SPARTAN: Da-i drumul. Da' sa nu te prind ca ne zapacesti iar cu fantome si banditi. (Celui de-al doilea negustor:) Ăsta ne crede idioti! (Continua drumul.)
SPYROS: Daca n-ati mai ezita atīt si v-ati lasa īn seama mea, ati descoperi ca Delphi e un oras foarte frumos.
GENERALUL SPARTAN: īntotdeauna am urīt labirintul. (īnainteaza cu totii mai circumspecti si privesc atent īn jur.)
SPYROS: Haideti, domnilor, degeaba va tot uitati īn stīnga si-n dreapta. Oricum, nu stiti unde va aflati. Aveti īncredere īn mine, cunosc orasul ca pe propriul meu buzunar, de zece ani sīnt ghid la Delphi si n-am ratacit īnca pe nimeni. I-am dus pe toti direct spre viitor... (Rīde.) Ca sa nu va plictisiti, pot sa va spun legende, mituri sau bancuri porcoase... Intra īn pret.
GENERALUL SPARTAN: Ai grija pe unde mergi.
SPYROS: īn cinci minute ajungem drept īn buricul pamīn-tului.
GENERALUL ATENIAN: De-o ora ne zici acelasi lucru.
SPYROS: Domnilor, a propos, stiti de unde vine numele asta, "buricul pamīntului"?
AL DOILEA NEGUSTOR: Vezi mai bine pe unde o iei. (Oedip ramīne īn urma.)
GENERALUL SPARTAN (lui Oedip): Hai, tinere, n-o sa stam acum dupa tine...
SPYROS: Omphalos! Adica buricul pamīntului, domnilor Ăsta e numele pietrei īn forma de con pe care i-a dat-o Rhea lui Cronos s-o īnghita īn locul lui Zeus atunci cīnd 1-a apucat pe Cronos pofta sa-si manīnce copiii. Rhea a īnfasurat piatra īn scutece ca sa-si pacaleasca sotul. Istete mai sīnt femeile! Asa a scapat Zeus de stomacul tatalui...
PRIMUL NEGUSTOR: Am impresia ca ne īnvīrtim...
SPYROS: Aveti īncredere īn mine. Auziti... Se mai spune ca Zeus a trimis īntr-o buna zi doi vulturi, unul pornind dinspre rasarit, celalalt dinspre apus, ca sa afle unde e centrul pamīntului... Iar pasarile astea uriase s-au īntīlnit chiar aici, exact deasupra noastra. (Se opreste, priveste īn sus. Privesc cu totii īn sus.)
PRIMUL NEGUSTOR: Aici?
SPYROS: Da, da, exact aici. Bun loc de īntīlnire.
AL DOILEA NEGUSTOR (da semne de nervozitate, face cītivapasi): Esti sigur ca asta e drumul?
SPYROS: Asta e. (Pornesc mai departe.) Auziti... Pe vremuri, se zice ca oracolul era pazit de un dragon dragonul Python... Cica era urīt, era īnspaimīntator' īntr-o buna zi, Apollo a intrat tiptil īn pestera lui Python si i-a sucit gītul... Sau a tras cu sagetile īn el nu mai tin minte. Oricum ar sta lucrurile, important e ca, ucigīnd dragonul, Apollo a pus stapīnire pe Delphi. (Iipriveste dezamagit.) Domnilor! Nu va plac basmele ?
GENERALUL ATENIAN: Nu-mi arde de basme. (Oedip ramīne iar īn urma.)
GENERALUL SPARTAN (lui Oedip): Hai, tinere, gra-beste-te.
OEDIP: Sīnt obosit. Am mers toata ziua si toata noaptea pe
jos.
AL DOILEA NEGUSTOR: Toata ziua si toata noaptea! PRIMUL NEGUSTOR: Esti nebun! AL DOILEA NEGUSTOR: Sa umbli atīta prin praf... OEDIP (zīmbind naiv): Mie īmi place praful.
PRIMUL NEGUSTOR: Bine macar ca nu ti-e teama de
banditi. GENERALUL SPARTAN: Pare un baiat curajos. (Lui
Oedip:) Faci atletism? OEDIP: Sigur. si atletism si lupte. PRIMUL NEGUSTOR: Bravo, dom'le! Mi-ar fi prins bine
daca as fi facut sport īn tinerete. Desi e cam obositor... SPYROS: Oricum, e periculos sa umbli atīta singur. La
fiecare rascruce de drumuri īntīlnesti banditi. OEDIP: Am bīta cu mine. (Rīde naiv.) GENERALUL ATENIAN (ironic): Da, da, e un baiat curajos. AL DOILEA NEGUSTOR: Dom'le, chestia asta cu curajul
e relativa. Daca n-ai nevoie sa-ti arati curajul, atunci
īti permiti sa fii curajos... Eu nu stiu ce īnseamna īn
realitate curajul. PRIMUL NEGUSTOR: Dar chestia cu banditii nu mai e
relativa. Eu stiu ce īnseamna banditi. SPYROS: S-au schimbat vremurile. īn ziua de azi, banditii
umbla deghizati īn generali, īn negustori... GENERALUL SPARTAN: Ia vezi pe unde-o iei! (Oedip
ramīne iar īn urma.) AL DOILEA NEGUSTOR: Hai, tinere! Ai tot timpul sa
admiri orasul la īntoarcere. OEDIP (porneste; nemultumit): Casele sīnt cam scunde.
Mi-ar fi placut sa vad case īnalte, cu multe etaje. GENERALUL ATENIAN: De ce? OEDIP: Pentru ca atunci cīnd ajung la īnaltime ma apuca
ameteala.
PRIMUL NEGUSTOR: īngrozitor! OEDIP: Mie īmi place sa ametesc. GENERALUL ATENIAN: īti place sa ametesti? OEDIP: De fiecare data cīnd ametesc simt ca zbor. AL DOILEA NEGUSTOR: Are baiatul asta niste gusturi
perverse! īi place praful, īi place sa oboseasca, īi
place sa ameteasca!
PRIMUL NEGUSTOR (īn soapta): Da, da, trebuie sa fie un dezechilibrat.
GENERALUL SPARTAN: Ne-apuca noaptea īn labirintul asta īmputit.
SPYROS: Vai, ce urīt vorbiti despre cel mai frumos oras din lume! Domnilor! Va anunt solemn ca am ajuns. Imediat va veti afla īn fata Pythiei care e gata sa raspunda tuturor īntrebarilor voastre... Fata asta e īntr-o forma nebuna, o sa va convingeti... Poftiti pe-aici, domnilor. (Ies prin dreapta.)
(Intra Marcos.)
MARCOS: Ce faci? N-ai terminat?
PYTHIA: Sīnt aproape gata. Ai desfundat conducta?
MARCOS: Am desfundat-o.
PYTHIA: Marcos, fii atent. Ieri era sa ma arzi.
MARCOS: īmi pare rau.
PYTHIA: Sa nu se mai repete.
MARCOS: Am īnteles, stapīna.
PYTHIA: Nu suport caldura, ai grija, te rog...
MARCOS: Am grija.
PYTHIA: Simt ca ma topesc si nu mai pot sa scot nici un
cuvīnt. (Se īntoarce spre Marcos.) E bine? MARCOS: Mai mult rosu. PYTHIA (se executa): īti place tie rosul asta... Culoarea
sīngelui!
MARCOS: si pudra, mai da cu pudra. PYTHIA (sepudreaza abundent): Vezi cum te ascult? (Rīde
copilareste.)
MARCOS: Bine ca nu e nevoie sa-ti pui si gene false. PYTHIA: īti plac genele mele ? Spune-mi ca-ti plac. MARCOS: īmi plac. PYTHIA: Sīnt frumoasa? MARCOS: Esti superba. Hai, grabeste-te. (Da sa iasa, se
īntoarce.) Ţi-ai luat medicamentul? PYTHLA. (dezolata): Am uitat.
MARCOS: Mereu uiti. (Scoate dintr-o amfora o cutie. Presara īn palma praful alb din cutie si īi da Pythiei sa inhaleze.) Gata. (īnchide cutia si o pune la loc īn amfora.) Hai, repede... (Pythia se urca pe structura metalica.) Le-am luat banii si asteapta cu sufletul la gura. Vezi ca primul pe lista e un negustor de grīu.
PYTHIA (sta īn picioare pe podium; ia un aer grav si inspirat) : E bine ?
MARCOS: Perfect. Fii atenta ce spui. (Iese.)
PYTHIA: Clipele īn care ramīn singura sīnt cele mai grele... Marcos... Marcos... (Ar vrea sa strige, dar n-are putere.) Maaa... A coborīt ceata. Sau lumina, o lumina cetoasa. O lumina cetoasa, alba si catifelata... Simt ca se apropie īncet de mine... Ma īnvaluie... Ma atinge... Ma mīngīie pe tot corpul... (Tremura.) Patrunde īn mine... E īnauntru... Nu mai rezist! Ah, de-ar īncepe odata! (Ramīne tacuta si nemiscata pentru o clipa.) Poate ca de vina e numai caldura. Mi-e groaza de caldura. Caldura asta care topeste corpul si sufletul... Dar, imediat ce īncep sa vorbesc, teama dispare, dispare orice emotie. Ca si cum propria mea voce mi-ar da īncredere... Cīnd sīnt aici, sus, īmi place sa-mi aud vocea. (Rīde copilareste.) Am o voce frumoasa... (Rīsul copilaresc se transforma īntr-un rīs care parca n-ar mai apartine Pythiei.)
(Aburi. Joc de lumini. Atmosfera trebuie sa fie misterioasa si socanta, sa dea fiori. Intra Primul negustor care se prosterneaza īn fata Pythiei.)
PYTHIA (vocea ei capata o sonoritate aparte): Ridica-te. PRIMUL NEGUSTOR (se ridica): Preoteasa... PYTHIA: īntreaba.
PRIMUL NEGUSTOR: Pythia, am venit la tine ca sa aflu... PYTHIA: Nu pe mine ma īntrebi, ci pe Apollo. PRIMUL NEGUSTOR: Pe Apollo īl īntreb daca la anu' se va vinde bine grīul īn Paros.
(Efecte suplimentare. Atmosfera misterioasa se intensifica. Pythia e īn transa.)
PYTHIA: Grīul din piatra nu creste, cum apa nu urca la cer decīt prin lumina,
Adu lui Poseidon jertfa un cal alb, iar Artemisei un sarpe,
Dar teme-te de lemnul īn care s-a ascuns vocea tebanului. Frate nu ti-e acela care cunoaste insula Paros.
(Efectele suplimentare īnceteaza. Primul negustor ramīne o clipa nedumerit.)
PRIMUL NEGUSTOR: Atīt?
PYTHIA: Atīt. (īnceteaza toate efectele.)
PRIMUL NEGUSTOR (īncercīnd sa īnteleaga): Piatra, adica marmura de Paros, da, da... Asta e! Deci nu se va face grīu. E bine. E foarte bine. Dar sarpele... Ciudat ! N-am auzit pīna acum sa aduci jertfa un sarpe. Trebuie sa fie altceva aici... si lemnul ala blestemat?! si tebanul?! Care teban? Fratele meu mi-a propus afacerea. O fi ceva necurat, nu mi-e frate...
PYTHIA: Atīt!
PRIMUL NEGUSTOR (luminat): Asta e! Afacerea e sigura, dar trebuie sa ma feresc de propriul meu frate! (Iese. Intra Marcos.)
PYTHIA: Ei?
MARCOS: A fost bine. Stai, nu te misca. Urmeaza un negustor de masline. (Iese. Intra Al doilea negustor. Efectele scenice, precum si tot jocul, se repeta īntocmai de-a lungul īntregii scene oraculare. Al doilea negustor se prosterneaza īn fata Pythiei.)
PYTHIA: Ridica-te si īntreaba.
AL DOILEA NEGUSTOR: Vreau sa stiu cum va fi recolta de masline īn Skiros... Pentru ca m-am gīndit sa īnchiriez toate presele de ulei...
PYTHIA: In Skiros bat doua vīnturi din directii opuse.
Pe unul calareste un berbec alb, pe celalalt un
berbec negru.
Amīndoi berbecii pasc de secole sub maslini.
Berbecul alb strica fructul, berbecul negru īl face
mai bogat.
Dar teme-te de coarnele berbecului negru ca de
tatal tau.
AL DOILEA NEGUSTOR: Sa ma tem ? Da, e adevarat ca mi-a fost toata viata o frica teribila de tata. Chiar si acum, dupa ce-a murit... Nu īndraznesc nici sa ma apropii de mormīntul lui... si berbecii astia? Adica nu sīnt animale berbecul alb si berbecul negru, ci vīnturi...
PYTHIA: Destul!
AL DOILEA NEGUSTOR: Trebuie sa cercetez imediat insula cu toata atentia. Sa vedem ce fel de berbeci zboara īn Skiros... (Iese.)
PYTHIA (coboara): Ce porcarie! Ce cretin! (Intra Marcos.)
MARCOS (īngrijorat): Ce faci?
PYTHIA: Mi-e sete. (Bea.) E prea cald. Iar ai aruncat ca nebunu' lemne īn foc.
MARCOS: N-a fost rau...
PYTHIA: Mersi.
MARCOS: Dar nici grozav.
PYTHIA: Fac ce pot.
MARCOS: īncearca sa te concentrezi, stimuleaza-ti imaginatia si evita cliseele.
PYTHIA: Daca nu-ti convine, eu plec.
MARCOS: Pythia!
PYTHIA: Te urci tu acolo sus si le spui ce-ti trece prin minte.
MARCOS: Pythia!
PYTHIA: Ce caldura!
MARCOS: Gata, te-ai racorit. Mai da cu pudra. si ruj. (Pythia se executa.) Hai, treci repede la loc. (Pythia urca pe podium.) Urmeaza un general din Sparta.
PYTHIA (dezamagita): Din Sparta?
MARCOS: Din Sparta. Asta e. Omul a platit. Ba chiar a
platit mai mult decīt ceilalti.
PYTHIA (īsi recapata pozitia si atitudinea): Bine, bine... Hai, trimite-1 īncoace pe generalul spartan. (Marcos iese. Intra Generalul spartan. īntreg spectacolul oracular se repeta.)
GENERALUL SPARTAN (se īnclina īn fata ei): Pythia... PYTHIA: Pythia te asteapta, generale spartan. GENERALUL SPARTAN: Pythia, daca vrem sa evitam macelul, daca tinem la pacea lumii īn care traim cu totii, īn care traiesti si tu īmpreuna cu cei de aici, din Delphi...
PYTHIA: Spune mai repede ce-ai de spus! GENERALUL SPARTAN: Razboiul pe care īl purtam de atīta vreme cu Atena trebuie cīstigat īn cel mai scurt timp.
PYTHIA: Pe Apollo nu-1 intereseaza ce ti se pare tie ca trebuie sa se īntīmple! (Generalul spartan tace umilit.) Pune īntrebarea lui Apollo! GENERALUL SPARTAN: īl īntreb pe zeu care e soarta
razboiului.
PYTHIA: Cīnd o femeie din Sparta va naste doi gemeni, Unul cu cap de leu, celalalt cu cap de taur, Zeus va da īnzecit putere soldatilor vostri, Nisipul se va aduna īn stīnca si stīnca īn munte, Iar din vīrful muntelui va curge viata ca o lava fierbinte.
Omul de piatra va fi viu si va umbla prin lume. Sub pasii lui grei se ascunde victoria voastra. Veti īnvinge fara ca nimeni s-o stie, Asa cum Cronos īnvinge. Priveste Soarele!
(Moment de tacere grea. Generalul spartan e complet transpus.)
GENERALUL SPARTAN: īntotdeauna am urīt statuile... Ai zice ca sīnt vii, gata sa-ti vorbeasca. si nu spun niciodata nimic. (Priveste īn gol.) Daca victoria noastra va ramīne secreta, atunci la ce bun sa īnvingem ?
I
Cui īi foloseste? (Ramīneprivind īn gol.) Soarele... (Intra Marcos.)
MARCOS (Generalului spartan): Gata, zeul a vorbit. Acum trebuie sa plecati.
GENERALUL SPARTAN (absent): Da, da, soarele...
MARCOS: Domnule general...
GENERALUL SPARTAN (trezindu-se la realitate): O clipa doar. Trebuie sa-mi notez cuvintele Pythiei. (Scoate un carnet si īsi noteaza.) O femeie care naste doi gemeni. Unul cu cap de leu, celalalt cu cap de taur. si soldatii devin de zece ori mai puternici. Nisipul se transforma īn piatra, iar piatra capata viata...
MARCOS: Va rog, ati stat prea mult.
GENERALUL SPARTAN: O clipa, altfel uit. Soarele... (Se bate cu palma pe frunte.) Soarele! Sigur ca da! Apollo ne e favorabil! (Da sa iasa. Se īntoarce.) Pythia! Dupa ce īnving, am sa aduc la Delphi a zecea parte din prada de razboi. Ai cuvīntul meu de general spartan. (Iese.)
PYTHIA: Ce imbecil!
MARCOS: Ai fost extraordinara! De data asta ai fost extraordinara!
PYTHIA: Crezi?
MARCOS: Da, da... Stai! Nu te misca. Superb. Perfect. Asta-i expresia! Ramīi asa.
PYTHIA: Nu sīnt statuie.
MARCOS: Uneori īmi pare rau ca nu esti statuie.
PYTHIA .Marcos!
MARCOS: Ai facut progrese mari īn ultima vreme. Fii atenta, urmeaza un general din Atena. (Iese. Intra Generalul atenian. Acelasi spectacol oracular.)
GENERALUL ATENIAN: Pythia, tie īti īncredintez strategia Atenei.
PYTHIA: Lui Apollo, nu mie.
GENERALUL ATENIAN: Exact asta am vrut sa spun.
PYTHIA: īntreaba!
GENERALUL ATENIAN: Ce sa fac ca sa cīstig razboiul cu Sparta?
PYTHIA: Fereste-te de boala statuilor, oricum vei pierde. Fereste-te sa vorbesti prea mult, oricum vei īnvinge.
Atenianule, prietena ti-a ramas doar noaptea. Cīnd va fi luna noua, loveste-i pe spartani daca vīntul bate din fata. Fii atent! Vīntul īsi schimba īntruna directia.
(Tacere grea. Generalul atenian e cufundat īn gīnduri.)
GENERALUL ATENIAN: īti multumesc, Pythia. Atena īti
e recunoscatoare. (Iese.) PYTHIA (coborīnd): Fir-ati ai dracului cu īntrebarile
voastre cretine cu tot! (Intra Marcos.) MARCOS: De ce te amesteci īn razboaie cīnd habar n-ai
de arta militara? PYTHIA: Cum sa nu ma amestec daca clientul tocmai asta
īntreaba? (Bea.) MARCOS: Da, dar spune si tu lucruri mai generale, ame-
teste-1 cu parabole si metafore, nu intra īn tactica si
strategie.
PYTHIA: Tactica! Strategie!... Rahat! MARCOS: Cine stie ce iese de-aici... PYTHIA: M-am saturat de razboaie! M-am saturat de
politica! M-am saturat de afaceri! Apollo n-are chef
sa se bage īn toate porcariile lor. MARCOS (rīde): Cred ca ai dreptate. Puteai sa le zici
orice. Deocamdata, nici Sparta si nici Atena nu ma
intereseaza. Ăstora nu le trece prin minte sa īntemeieze vreo colonie, fierb īn suc propriu la ei acasa. PYTHIA: Am obosit. Gata pe ziua de azi. (Vrea sa se
schimbe.)
MARCOS: Nu e gata. PYTHIA: A mai ramas cineva? MARCOS: Da. Hai, aranjeaza-te, mai pune pudra. si ruj.
(Pythia se priveste īn oglinda.) PYTHIA: Cine e? MARCOS: Un tīnar.
PYTHIA: Frumos?
MARCOS: Las' ca vezi tu...
PYTHIA: Cinee?
MARCOS: Ai sa descoperi singura.
PYTHIA: M-am saturat de surprizele tale.
MARCOS: Hai, treci repede la locul tau. Ăsta e ultimul, īnca putin si ai scapat. (Iese.)
PYTHIA (urcīnd cu greutate): M-a ametit vinul... si aburii... Marcos asta nu se gīndeste niciodata la mine. Nu-i pasa... (Ajunsa sus, īsi regaseste atitudinea. Intra Oedip cu bīta īn mīna. II urmeaza repede Marcos.)
MARCOS: Tinere, n-ai voie sa intri īnarmat.
OEDIP (candid): Ma scuzati, n-am stiut. (Lasa bīta undeva īn coltul din dreapta al scenei. Marcos iese. Oedip se īndreapta īncet spre Pythia.) Ma numesc Oedip si vin din Corint. Mi-a spus cineva, la betie, ca nu sīnt copilul lui Polybos si al lui Merope... E adevarat?
(Spectacolul oracular care urmeaza e mai viu, mai intens decīt precedentele. Pythia se abandoneaza complet transei.)
PYTHIA: Oedip! Oedip! (Vocea īnceteaza sa mai fie vocea Pythiei, e vocea tunatoare a unui barbat, dar Pythia continua sa-si miste buzele, ca si cum ea ar vorbi.) Oedip! Destinul tau, Oedip, e hotarīt: īti vei ucide tatal si vei fi barbat mamei tale! Vei zamisli cu ea copii blestemati!
(Oedip se prabuseste si ramīne nemiscat. Efectele īnceteaza. Treptat, Pythia īsi revine din transa. Coboara.)
PYTHIA: Gata, s-a terminat. Ai aflat ce trebuia sa afli, acum pleaca. (Se apropie de Oedip.) Hei, esti surd? OEDIP (īsi revine cu greu): Am auzit bine ? PYTHIA: Ai auzit foarte bine.
OEDIP: Atunci, ce-am auzit nu e adevarat. E adevarat? PYTHIA: De ce ma īntrebi pe mine? Zeul ti-a vorbit... OEDIP: Dar tu ce crezi?
PYTHIA: Nu cred nimic. Treaba mea nu e sa cred, ci sa deschid gura cīnd vorbeste Apollo...
OEDIP (parca neputīnd īntelege): Apollo...
PYTHIA: Te afli īn templul lui.
OEDIP: Cum a putut sa spuna asemenea mostruozitati?!
PYTHIA: Nimic nu e monstruos. Sau totul e monstruos. Ia-o cum vrei, de fapt, e acelasi lucru.
OEDIP (se ridica): Esti nebuna?
PYTHIA: Fii atent cum vorbesti. Te afli īn templul lui Apollo. Eu sīnt preoteasa lui. (Un moment de tacere īn care amīndoi ramīn nemiscati.)
OEDIP: Asa ceva nu se poate īntīmpla! Nici un om...
PYTHIA: Ah, oamenii fac lucruri de neīnchipuit, nu te duce pe tine mintea ce porcarii... N-ai tu atīta imaginatie ! Dar, din fericire, chestiile astea nu se afla si lumea doarme linistita.
OEDIP (o priveste ca pe o nebuna): Tu n-ai īnteles cuvintele pe care le-ai rostit cu gura ta... E imposibil! īmi iubesc si īmi respect tatal. īmi iubesc si īmi respect mama...
PYTHIA: Nu ma intereseaza sentimentele tale.
OEDIP: Asculta-ma, trebuie sa ma asculti. Eu te-am ascultat pe tine...
PYTHIA: Pe Apollo.
OEDIP: Daca ar fi sa-mi aleg un tata dintre toti barbatii pe care-i cunosc, fie greci, fie barbari, tata n-ar putea fi altul decīt regele Polybos. Iar daca ar fi sa-mi aleg o mama dintre grecoaice si barbare, tot regina Merope as vrea sa-mi fie mama... (Pythia rīde.) Tu nu-i cunosti pe parintii mei. De cīnd ma stiu, Polybos a fost pentru mine un model... Cum sa-1 ucid? Mai bine m-as omorī!
PYTHIA: Hai, nu te purta ca un copil.
OEDIP: si mama! Sa fiu barbatul ei? Sa fac copii cu mama mea? Nici nu īndraznesc sa repet cuvintele astea... Merope e mama cea mai buna, mama cea mai iubitoare... O femeie sensibila si inteligenta... Ea mi-a deschis sufletul spre arta, spre poezie, spre muzica... Ea m-a ajutat sa cunosc tot ce e frumos si nobil...
stii, serile obisnuia sa-mi cīnte, are o voce superba Merope... īmi recita din clasici, īmi povestea... O femeie plina de talent si intuitie. E adevarat ca m-a cam rasfatat. Din cauza asta se certa cu tata...
PYTHIA: Pe zei nu-i intereseaza certurile dintre muritori, īnteleg ca īti vine greu sa accepti... Te-am lasat sa vorbesti ca sa-ti descarci sufletul. Acum pleaca.
OEDIP: Asculta-ma pīna la capat! (O asaza cu forta pe scaun.) Parintii mei se certau pentru ca tata vroia cu orice pret sa faca din mine un barbat adevarat, īntelegi? Vroia sa-i seman īn toate, vroia sa fiu exact ca el. Sa īnvat sa ma bat, sa calaresc, sa dau ordine, sa fiu judecator... Mi-era frica de el si īl admiram. Pe el lumea īl respecta, are prestanta... Nimeni nu īndrazneste sa-i puna la īndoiala autoritatea. E un rege foarte puternic Polybos, un rege extraordinar de puternic... Trebuie sa fi auzit vorbindu-se despre el.
PYTHIA: Ma plictisesti.
OEDIP: Atunci cīnd e nevoie, nu cunoaste mila, pedeapsa lui e teribila, sa te fereasca zeii... Da, da, īl iubesc si mi-e frica de el. M-a impresionat īntotdeauna... De cīnd ma stiu, nu mi-am dorit decīt sa pot face exact ce face si el, sa am si eu puterea lui. Sa fiu el! Eu, Oedip, sa fiu Polybos! Sa-i iau locul! (īsi da seama ce-a spus.) Sa-i iau locul...
PYTHIA: Linisteste-te, asa se īntīmpla cu toti baietii.
OEDIP: Am vrut sa-1 omor... Fara sa-mi dau seama, am vrut sa-mi omor tatal! Am vrut sa-mi omor tatal! (Ramīne īncremenit, nevenindu-i sa creada.)
PYTHIA: Asta-i o prostie, Oedip. Nu īntelegi ca e o prostie?
OEDIP (distrus): E adevarul. Purul adevar. Abia acum vad...
PYTHIA: Nu vezi nimic. Ai avut o zi grea.
OEDIP: Pīna la urma, adevarul poate fi rostit daca ai taria... Acum ma simt puternic, trebuie sa merg pīna la capat. (Descopera placerea de a se autoflagela.) Deci am vrut sa-mi omor tatal. Dar asta nu e totul... Nu e īnca nimic pe līnga ce-am simtit pentru mama. Mama mea
scumpa si iubita! Mama care ma rasfata! stii, Me-rope e īnca frumoasa... Arata bine, pe cuvīnt... O femeie atragatoare. Vai, cum o mai iubeam!... si ea pe mine. Cīnd eram mic, dar nu prea mic, nu trecea zi sa nu ma īmbratiseze, sa nu ma sarute, sa nu ma mīngīie. si eu o īmbratisam, o sarutam, o mīngīiam... Mamico, mamico! si īi puneam mīna pe sīni. Mami-co, mamico! si īi puneam mīna pe fund. Inconstient, bineīnteles. Inconstient. Pīna cīnd, īntr-o buna zi, aveam vreo cincisprezece ani, da, da, cincisprezece ani... Am vazut-o cum iesea din baie goala. Nici nu mi-a trecut prin minte sa īntorc capul. Mi s-au lipit ochii de ea. Avea pielea alba, stralucitoare, si sīnii tari...
PYTHIA: Nu īnteleg de ce-mi spui mie... (Vrea sa se ridice.)
OEDIP (īmpiedicīnd-o sa se ridice): Avea pielea alba si stralucitoare si sīnii tari, uite-asa tremurau cīnd se misca... si sfīrcurile negre! si ce picioare! Picioare de zeita, lungi si drepte, cu glezna fina. Ciudat! Cīnd am vazut-o pentru prima data goala, complet goala, abia atunci mi-am dat seama ce glezne fine are Me-rope. Parul ud, dat pe spate, īi atingea fesele. Niste fese... Un fund perfect rotund. Am simtit ca mi se pune un nod īn gīt, mi se taiase rasuflarea. Tot corpul meu era tulburat, o priveam fascinat si īntarītat de dorinta.
PYTHIA: E normal, Oedip, doar esti barbat.
OEDIP: Mi-am dorit mama! La cincisprezece ani mi-am dorit mama! Stateam ascuns si o priveam. Nu stiu daca m-a vazut. De atunci, serile, cīnd ma saruta, cīnd ma īmbratisa, cīnd ma mīngīia, simteam...
PYTHIA (se ridica din scaun tulburata): Ai vorbit destul. Acum pleaca. (Se asaza īn fata oglinzii si se demachiaza.)
OEDIP: Unde?
PYTHIA: Nu stiu, unde vrei. Nu-i treaba mea. Esti un om liber. (Ironica:) Fiul regelui din Corint.
OEDIP: Unde sa plec?
PYTHIA: Te rog, nu te purta ca un copil. S-a facut tīrziu si n-am timp de pierdut...
OEDIP: Pythia...
PYTHIA: Gata. Nu pot sa ma mai joc cu tine... si asa ai īntīrziat prea mult aici. Trebuie sa ma pregatesc pentru clientii de mīine, sa studiez istoria, geografia, retorica, poezia... Hai, sterge-o.
OEDIP: Unde sa ma duc ?
PYTHIA: Nu-mi pasa. Fiecare om cu destinul lui. (A terminat cu demachiatul. Se ridica.)
OEDIP: Fiecare cu destinul lui? Bine, dar al meu...
PYTHIA: Hai, ca trebuie sa ma schimb. (Dezolata ca-l da afara, īncearca sa se justifice:) Avem lucruri importante de rezolvat aici, la Delphi. Viitorul coloniilor grecesti, razboaiele, comertul...
OEDIP: Prostii! Chiar nu-ti pasa de mine?
PYTHIA (dupa un moment de tacere): Mi-e mila de tine, Oedip. Dar nu pot face nimic. (Oedip nu se clinteste.) Marcos! (Intra Mar cos.) Marcos, tīnarul Oedip nu ma lasa īn pace. Da-1 afara, te rog.
MARCOS: Am īnteles, stapīna. (Lui Oedip:) I-ai pus zeului īntrebarea, ai primit raspunsul lui, acum nu mai ai ce cauta aici. (Se apropie de Oedip, Oedip se fereste.) Crezi ca daca esti fiu de rege īti poti permite...
OEDIP: Nu ma atinge!
MARCOS: Afla ca au venit aici nu numai fii de regi, ci si regi īn persoana. Destui regi, regi mai puternici decīt Polybos... si nimeni nu si-a permis... (Se apropie de Oedip.)
OEDIP: Nu pune mīna pe mine! Nu ma atinge ca te fac bucati!
PYTHIA: Oedip! Poarta-te civilizat, nu esti barbar.
OEDIP: Daca nu sīnt barbar, atunci de ce mi s-a pregatit un destin barbar?
MARCOS: Tinere, ai pus o īntrebare... ajunge!
OEDIP: Nu pune mīna pe mine! (Se refugiaza līnga Pythia.) Pythia, ajuta-ma.
PYTHIA: Cum?
OEDIP: Nu stiu... Tu poti vorbi cu ApoUo, poti sa-1 rogi...
PYTHIA (rīde): Ce sa-1 rog? (Rīde mai tare.)
OEDIP: Rīzi de mine?
PYTHIA: Nu rīd de tine, prostule, dar asta e destinul tau. īntīi ai sa-1 lichidezi pe taticu' si pe urma o sa faci dragoste cu mamica, iar mamica o sa-ti nasca niste copilasi scumpi...
OEDIP (urla ca scos din minti): Taci!
PYTHIA (foarte serioasa): Ţi-am spus, mi-e mila de tine.
OEDIP: Ce sa fac cu mila ta? N-am nevoie de mila, am nevoie sa ma ajuti. (Pythia īl priveste plina de compasiune.)
MARCOS (conciliant): Hai, tinere, las-o īn pace pe Pythia. Nu uita ca te afli īn fata preotesei din templul lui Apollo de la Delphi.
OEDIP (luiMarcos): Nu te apropia! (Pythiei:) Spune-mi, tu care esti preoteasa, cum au putut zeii sa-mi pregateasca destinul asta?
PYTHIA: E un mister, Oedip. Tu cauti raspuns la o īntrebare fara rost. Eu nu sīnt decīt gura prin care vorbeste zeul, nu stiu mai mult. Nu stiu nici macar daca zeul stie de ce...
OEDIP (se arunca la picioarele Pythiei): Ajuta-ma, te rog... Tu poti sa ma ajuti. stiu ca poti. (Pythia priveste īn gol si īl mīngīie inconstient.) Ma simt deja mai bine... E suficient sa ma atingi. Am īncredere īn tine, Pythia. Niciodata n-am avut atīta īncredere... (Marcos se apropie, Pythia īi face semn sa se opreasca.) Ia-ma īn brate. Mi-e frig. (Pythia īl ia īn brate.) Ce nebunie! Hai, strīnge-ma īn bratele tale. Esti singurul om din lume īn care am īncredere. Nu vrei sa fii tu mama mea? (Pythia rīde.) Fii tu destinul meu... (Pythia rīde mai tare.)
PYTHIA: Nu se poate.
MARCOS (lui Oedip): Daca stiam ca esti atīt de insistent, nu te lasam sa intri īn templu.
OEDIP (Pythiei): Fa-1 sa taca! Te rog, fa-1 sa taca...
PYTHIA (lui Marcos): Hai, Marcos, acum du-te.
MARCOS (nemultumit): Pythia, nu uita ca ai de repetat... Geografia, Pythia, geografia... si istoria... si exercitiile de dictie... Trebuie sa te odihnesti, mīine e o zi grea, vor veni sapte clienti, dintre care trei...
PYTHIA (lui Marcos): Du-te. (Marcos iese foarte nemultumit. Lui Oedip:) Ce pot face eu pentru tine ? Nu vezi ca nu sīnt decīt o femeie ?
OEDIP: Esti preoteasa!
PYTHIA: Nu-i mare lucru. Cīte preotese n-au fost! si cīte preotese nu vor urma dupa mine la Delphi! Nu-i decīt o meserie ca oricare alta... La fel cum meseria ta e sa fii rege.
OEDIP (parca trezindu-se la realitate): Rege ?
PYTHIA (foarte calma, vorbind perfect natural): Regele Corintului.
OEDIP (se smulge din bratele ei): Niciodata!
PYTHIA (acelasi joc): Cīnd va muri tatal tau, vei deveni regele Corintului.
OEDIP: Va fi ucis de mīna mea!
PYTHIA (acelasi joc): Iar tu vei fi rege.
OEDIP: Cum poti s-o spui asa?...
PYTHIA: stii, Oedip... Nu te uita ca sīnt tīnara, am vazut destule. Nu ma mai impresioneaza crimele, mai ales ca le cunosc dinainte... M-am obisnuit.
OEDIP: si tu vrei sa ma obisnuiesc cu crima mea? (Pythia lasa privirea īn pamīnt. Oedip se plimba nervos.)
PYTHIA: Ce-ai de gīnd sa faci?
OEDIP: Nu stiu. īncerc sa īnteleg de ce mi s-a pregatit tocmai mie crima asta.
PYTHIA: Fiecaruia i se pregateste tocmai crima lui. (Oedip continua sa se plimbe nervos pe scena. Brusc, se opreste.)
OEDIP (explodīnd): Zeii au īnnebunit! Asta e! Zeii au īnnebunit! E clar ca lumina zilei! Zeus e un paranoic ! (Urla īn sus.) Un paranoic! Trebuie īnchis imediat la balamuc! La balamuc cu Zeus! (Rīde.) Toti zeii sīnt niste dementi ordinari! Apollo a dat īn coma alcoolica! A baut ca un porc pīna a cazut sub masa! (īn sus:) Coma alcoolica, banditule! Porcule! Vezi
dublu, vezi triplu, īti tremura mīna!... Onanistule! Cacaciosule! Bestie! Pe Atena a pocnit-o amnezia, afazia, paralizia, schizofrenia! (īn sus:) Curva īmputita! Te crezi desteapta!... Asta esti: o curva īmputita! O nebuna! Pe toti i-a lovit damblaua! La balamuc cu zeii! (Rīde dement.)
PYTHIA: Tu ai īnnebunit. (Oedip alearga spre Pythia.)
OEDIP: Ajuta-ma sa ma lupt cu nebunia asta.
PYTHIA (rīde): Cum vrei sa te bati cu zeii? Cum? Ai sa tragi cu arcul īn nori? īn soare? Ai sa arunci butoaie cu otrava īn mare? Sau poate ca vrei sa-i macelaresti pe preoti si sa incendiezi templele?
OEDIP (brusc devine perfect lucid): Ah, nu... Nu sīnt atīt de naiv. Pentru chestia asta trebuie sa fii viclean, cu banditii (face un semn īn sus) nu merge asa usor... Ei au putere asupra noastra exact atīta vreme cīt ne agitam ca disperatii urmīndu-ne destinul pe care numai ticalosii astia de sus īl cunosc. Crima pe care ne-o pregateste dementa lor divina... Daca ne punem īn minte sa facem ceva, gata!, s-a terminat cu noi, devenim imediat jucarii inconstiente īn mīinile lor de onanisti ordinari... (īn sus, de data asta calm:) Criminalilor! Bestiilor! (Se plimba relaxat.) Dar, daca īncetam sa ne agitam, daca suprimam orice actiune, orice plan, orice intentie, daca ne oprim... (Se opreste.) Nu mai au nici o putere. (īn sus, acelasi joc:) Nici una! (Pythiei:) N-am sa ma misc de-aici. (Se asaza pe jos.) Ramīn pe loc.
PYTHIA (deloc convinsa): Nu tine.
OEDIP (senin): Ba tine. Daca nu fac nimic, n-am cum sa-1 asasinez pe tata si sa ma īmperechez cu mama. Daca nu faci nimic, destinul dispare. (Rīde.)
PYTHIA (īngrijorata): Oedip!
OEDIP: Am sa stau toata viata aici, īn templul din Delphi. Līnga tine. (Pythia īl priveste īngrozita.) Ăsta e locul unde am aflat ce mi s-a pregatit. Foarte bine, zeii vor
trebui sa lupte īmpotriva unui om care n-are chef sa se miste.
PYTHIA (acelasi joc): Nu ei vor lupta, ci tu.
OEDIP: E totuna. Va fi un razboi ciudat, Pythia... Trebuie sa ma ajuti.
PYTHIA: De ce eu?
OEDIP: Pentru ca tu ai vorbit cu criminalul ala de sus.
PYTHIA: Oedip, nu stiu daca īti dai seama cu cine ai de-a face... Eu sīnt o femeie ocupata, am o groaza de datorii de īndeplinit aici... Geografia... Istoria... Zau, nu cred ca... Uite, s-a facut tīrziu... Hai, du-te, acum am treaba, ma asteapta Marcos...
OEDIP: Aici ramīn. Nu ma poate da nimeni afara din templu. Sa vedem ce-or sa mai inventeze zeii.
PYTHIA (se apropie de el si īl mīngīie): Oedip...
OEDIP: Eu astept, am rabdare.
PYTHIA: N-ai prea avut noroc, baiete. (Ramīn o clipa nemiscati, ea īntr-o atitudine materna, el detasat.)
OEDIP (priveste de jur-īmprejur, parca abia acum ar fi descoperit obiectele de pe scena): E frumos la tine. (Se ridica si īncepe sa cerceteze vasele.) Ai la vase...
PYTHIA: īntoarce-te cu spatele. Trebuie sa ma schimb.
OEDIP (continuīnd sa cerceteze vasele): Vase din toata Grecia.
PYTHIA: Vezi ca sīnt si cīteva trepiede mai īncolo.
OEDIP (cercetīnd trepiedele): Trepiede de aur.
PYTHIA: Aur masiv! Ce zici de sculpturi?
OEDIP (se apropie de sculpturi, le cerceteaza): Marmura de Paros.
PYTHIA (amuzata): Te pricepi...
OEDIP: Nu mi-as fi īnchipuit ca primiti atītea cadouri.
PYTHIA: īti plac?
OEDIP: Da, da, e foarte frumos.
PYTHIA (rīzīnd): Clientii ne rasfata.
OEDIP (mai arunca o privire asupra vaselor): Foarte frumos. (Se īntoarce spre Pythia care e goala.)
PYTHIA: Acum trebuie sa pleci. (Oedip o ia īn brate.) Trebuie sa pleci...
Actul al II-lea
Corul ocupa partea dreapta a scenei.
CORIFEUL: A trecut o luna de cīnd nimeni n-a mai fost primit īn templul lui Apollo de la Delphi.
CORUL: De o luna lumea asteapta degeaba. Oracolul e mut.
CORUL: īntr-o luna s-au adunat pe capul nostru atītea īntrebari, īncīt nici un om nu le poate tine minte.
CORUL: Nici o carte nu le poate cuprinde, nici o biblioteca plina cu carti...
CORUL: Toate īntrebarile noastre au ramas fara raspuns.
CORIFEUL: si fiecare īntrebare suspendata naste mii de alte īntrebari care, la rīndul lor, nasc milioane de noi īntrebari.
CORUL: Traim sufocati de īntrebari pe care ne e teama sa ni le punem cu voce tare. Apollo tace.
CORUL: Apollo tace pentru ca templul a fost pīngarit! Pythia nu mai e preoteasa, a devenit o femeie ca oricare alta...
CORUL: O femeie iresponsabila!
CORUL: O inconstienta!
CORUL: O curva īmputita!
CORIFEUL: Portile templului au ramas īnchise, iar lumea īsi pune īntruna īntrebari fara raspuns. Nu se poate face nimic pentru a opri sirul īntrebarilor.
CORUL: Unii se duc sa caute raspuns la alte oracole, la Dodona, la Claros, la Colophon, la Xantos...
CORUL: Totusi, sīnt putini aceia care īncearca īn alta parte.
CORUL: Ce raspunsuri poti primi la Dodona, la Claros, la Colophon sau la Xantos ?
CORUL (rīde): E inutil. Oamenii s-au obisnuit de secole cu oracolul din Delphi. Oamenii au īncredere doar īn oracolul din Delphi, pentru ca aici vocea zeului se aude clar si raspicat. (Ramīn cu totii tacuti si nemiscati.)
CORIFEUL: Aici nu se mai aude nimic. Zeul tace.
CORUL: Cine si-ar fi īnchipuit ce urmari va avea nebunia Pythiei?
CORIFEUL: Totul se duce dracului, prieteni.
CORUL: Cine ar fi banuit?
CORUL: īntreaga lume greaca e paralizata.
CORUL: Nici barbarii n-o duc mai bine.
CORIFEUL: Slaba consolare. Pe mine ma īngrijoreaza numai soarta grecilor.
CORUL: Pe toti i-a cuprins panica.
CORUL: Pe toti i-a cuprins frica.
CORUL: Generalilor le e teama sa porneasca la razboi.
CORUL: Generalilor le e teama sa īncheie pace.
CORUL: Cei mai curajosi generali greci au devenit niste iepuri...
CORUL: Niste cacaciosi!
CORUL: Negustorilor le e teama sa-si īncarce corabiile cu marfuri. Le e teama sa vīnda si le e teama sa cumpere.
CORUL: Din cauza asta preturile au explodat la Atena, īn Laconia, la Teba, īn Arcadia...
CORUL: Judecatorilor le e teama sa dea sentinte. Tribunalele sīnt blocate, justitia a murit.
CORUL: Oratorii si-au pierdut cuvintele, nici macar nu mai pot deschide gura cīnd se urca la tribuna.
CORIFEUL: si, cel mai grav lucru, prieteni, cel mai grav lucru e ca nimeni nu mai are curajul sa-si paraseasca cetatea, sa traverseze marea si sa īntemeieze o noua colonie. Unde sa plece? Cine poate porni la īntīm-plare ? (Corul pastreaza un moment de tacere.)
CORUL: si atletii... Vai de capul lor! De ce sa alerge, de ce sa se lupte? Au slabit, nici nu se mai antreneaza... Gimnaziile au ramas pustii. La ce bun sa-ti dezvolti muschii daca nu ai īncredere īn ziua de mīine ?
CORUL: Ce sa mai vorbim de actori!...
CORUL: Bietii actori!
CORUL: īsi rostesc replicile fara pic de convingere, lipsiti de vlaga, īn fata unui public...
CORUL: Publicul!... Cītivanenorociti raspīnditi prin amfiteatru !
CORIFEUL: Un public īmputinat, plictisit de tragedii, īngrozit de comedii si īngrijorat de soarta care-1 asteapta. (Intra Marcos.)
CORUL: Actorii au ajuns muritori de foame.
MARCOS: Iar v-ati strīns aici?... Ati venit degeaba. Azi zeul nu raspunde la īntrebari.
CORIFEUL: Nici ieri n-a raspuns.
MARCOS: Ieri a fost ieri, azi e azi.
CORUL: Nici ieri, nici azi...
MARCOS: Da, dom'le. Ce, ai īncurcat zilele?
CORIFEUL: De o luna tace!
MARCOS: Tace, sigur ca tace. Daca n-are chef sa vorbeasca...
CORUL: De ce tace?
MARCOS: Hai, dom'le, doar n-o sa-ti dea tie Apollo socoteala. Ia te uita!
CORUL: De ce tace?
MARCOS: Poate ca s-a plictisit de mutrele voastre.
CORUL: Zeul trebuie sa vorbeasca. (Corul devine tot mai amenintator.)
MARCOS: īi dai tu ordin?
CORUL: Zeul vrea sa vorbeasca.
MARCOS: De unde stii?
CORUL: Zeul vrea sa vorbeasca!
MARCOS: Ţi-a zis-o el? Pai atunci fa-te dom'le profet, deschide-ti un templu si apuca-te de oracole. Ia-i cu tine pe toti astia care au īntrebari de pus si nu ma mai bate pe mine la cap. Hai, stergeti-o de-aici.
CORIFEUL: Pythia e de vina pentru tacerea zeului.
CORUL (īntreg corul e cuprins de furie): Pythia! Pythia! Pythia!
MARCOS: Calmati-va.
CORUL (acelasi joc): Pythia! Pythia! Pythia!
MARCOS: Sīnteti la intrarea unui sanctuar, ticalosilor! Cum va permiteti sa urlati?! Nu va e teama de Apollo?
CORIFEUL (īi potoleste pe coreuti): īi respectam pe zei, iar pe Apollo īl iubim mai presus de toti zeii. Ne temem de mīnia lui si īi veneram templul. Nu de Apollo e vorba, ci de preoteasa lui. Pythia e de vina. A primit un barbat care spurca sanctuarul. Din cauza barbatului care spurca sanctuarul tace Apollo. (Corul e iar agitat.)
MARCOS: Nu īnteleg ce vreti... V-am zis, daca va pricepeti asa bine, de ce nu va faceti voi profeti? (Corifeului :) Poate ca prin gura ta o sa vorbeasca zeul clar si raspicat. (Corul se potoleste. Pentru o clipa ramīn cu totii īncremeniti.)
CORIFEUL (trist): Uita-te la noi īn ce hal am ajuns. Nimeni nu-si mai cunoaste viitorul. Ne miscam la īntīmplare ca niste betivi.
MARCOS: īmi pare rau.
CORUL: Vrem sa stim ce va fi mīine.
CORUL: Avem nevoie de certitudini.
CORUL: Avem nevoie de īncredere.
CORIFEUL: Numai īncrederea īn faptele pe care trebuie sa le savīrsim ne aduce pacea si echilibrul.
MARCOS: Va īnteleg, dar asta nu-i motiv sa faceti scandal chiar la intrarea īn templu. Doar sīnteti oameni seriosi, cetateni civilizati... Stati linistiti, nu peste mult timp Pythia va raspunde la toate īntrebarile voastre.
CORIFEUL: Cīnd?
MARCOS: Aveti rabdare.
CORUL: La fel ai spus si ieri.
MARCOS: si n-am avut dreptate? Uite, o repet si azi: īn curīnd Pythia va raspunde tuturor īntrebarilor.
CORUL: Cīnd? (Corul redevine amenintator.)
MARCOS: Nu mai e mult.
CORUL: Cīnd?
MARCOS: Ce faceti? Ma somati?!
CORUL: Nici tu nu stii cīnd.
CORIFEUL: Asculta-ma cu atentie. Numai dragostea pentru Apollo si respectul pentru sanctuarul din Delphi au īmpiedicat dezastrul. Dar nici zeii nu pot tine la
nesfīrsit īn frīu furia oamenilor. Daca īntr-o sapta-mīna Pythia nu va raspunde īntrebarilor noastre, atunci toate cetatile grecesti, indiferent de razboaiele care le macina, indiferent de certurile dintre ele, se vor coaliza īmpotriva Delphiului, vor strīnge o armata care va asedia si va ocupa orasul. Soldatii vor patrunde cu forta īn templu. Vom curata fiecare palma din sanctuar, vom aduce alta preoteasa, iar Pythia va fi lapidata.
CORUL (īntreg corul e cuprins de furie): Lapidata! Lapidata! Lapidata!
MARCOS: Terminati cu amenintarile! Nu va e rusine?!
CORIFEUL: Pythia va fi lapidata.
MARCOS: Hai, plecati! stergeti-o mai repede, pīna nu simtiti pe pielea voastra mīnia zeului!
CORUL: Ţine minte, orasul va fi ocupat.
CORUL: Veti fi ucisi fara mila.
MARCOS: Carati-vade-aici! Magarilor! Banditilor! Criminalilor ! (Corul iese facīnd mare scandal. Marcos priveste trist si īngrijorat. īncepe sa mature scena.) Ce mizerie! Peste tot e mizerie! Cīt praf se aduna īn templu īn fiecare zi! Cīt praf!... De unde atīta praf? (Īnca se mai aud amenintarile corului.)
VOCEA PYTHIEI: Ce s-a mai īntīmplat, Marcos? Ce-i galagia asta?
MARCOS: Oamenii vor sa te omoare cu pietre. (Intra Pythia.)
PYTHIA: Iar? Nu s-au plictisit? (Marcos continua sa mature. Pythia īncepe sa cerceteze vasele. Sufla praful depus pe ele.)
MARCOS: Azi ne ameninta. Mīine o vor face.
PYTHIA (rīzīnd): Prostii! N-au curajul asta, numai gura e de ei. Urla de dimineata pīna seara, se bat cu pumnii īn piept, fac pe eroii, dar le e frica pīna si sa se urce pe corabie fara sa treaca mai īntīi pe la mine sa ma īntrebe cum va fi vremea, daca nu va ploua, daca nu va bate vīntul prea tare, daca n-o sa-i doara maseaua sau degetul mic de la piciorul stīng... Nu īncheie nici
o afacere, oricīt de sigura ar fi, daca nu afla dinainte de la mine ce profit scot, pīna la ultimul ban... Niste gainari! Se cred mari viteji, dar la razboi pleaca numai cīnd le zic eu ca īnving fara sa li se clinteasca un fir de par din cap, altfel stau cuminti acasa, dorm, beau si manīnca īn nesimtire. M-am convins, Marcos, grecii sīnt un popor de lasi. (Marcos se opreste din maturat si o priveste cu atentie.)
MARCOS (trist): Toti oamenii sīnt lasi.
PYTHIA: Toti oamenii? Atunci omenirea nu face doi bani.
MARCOS: Ar trebui sa te gīndesti totusi la soarta omenirii.
PYTHIA (rece): Subiectul asta nu ma mai intereseaza.
MARCOS: Nu-i putem lasa pe oameni prada haosului...
PYTHIA (rīde): Haosul! (Pythia abandoneaza vasele si se apropie de Marcos.) Hai sa-ti spun un secret. (Dupa o pauza, seducatoare:) De multe ori mi-am zis ca ar fi bine sa se duca dracului cu totii!
MARCOS (rīde amar, īngrozit si, īn acelasi timp, sedus, la rīndul lui, de idee): Pythia!...
PYTHIA (copilaroasa): Ar fi frumos. Nu-i asa? stii de cīnd īmi doresc?... (Privesc amīndoi īn gol.)
MARCOS (devine brusc foarte preocupat): Pīna la urma tot ne vor omorī. Ne vor omorī din lasitate.
PYTHIA: Crezi? (Marcos īi face semn ca da. Ramīn amīndoi tacuti, privindu-se īngrijorati.)
MARCOS (desprinzīndu-se de Pythia): Trebuie neaparat sa continui cu oracolele. Nu-i vreme de pierdut... De la o zi la alta ne pot strivi. Hai, pregateste-te, mīine redeschidem templul.
PYTHIA (dupa o clipa de tacere): Nu.
MARCOS (fara s-o bage īn seama): La īnceput o sa-ti fie mai greu, dar dupa doua-trei zile te obisnuiesti din nou...
PYTHIA: Nu.
MARCOS: Pythia!
PYTHIA: Nu pot.
MARCOS: De ce? (Pythia tace.) Spune-mi mie de ce nu poti... Nu sīnt eu prietenul tau cel mai bun?
PYTHIA (īntr-un tīrziu, īncet): Pentru ca mi-e frica de Apollo.
MARCOS: Ţie!
PYTHIA (nervoasa): Mi-e frica de Apollo, nu īntelegi? (īl priveste pe Marcos, nehotarīta daca sa vorbeasca sau nu.) Pīna sa vina Oedip la Delphi, simteam īn jurul meu pe cineva... Simteam īnjurai meu ceva... (Priveste cu spaima vasele, le mīngīie. Marcos se poarta patern cu Pythia.) si obiectele... Cu obiectele de-aici se petrecea un lucra straniu, parca aveau viata, brusc se īnsufleteau. Atunci cīnd... (Marcos īi face semn ca īntelege.) Cu mine se īntīmpla la fel. Ma goleam pe dinauntru si apoi ma umpleam iar. Ca un vas. Ma umpleam cu o substanta necunoscuta, intra īn mine ceva sau cineva... Mi-era teama. Da, da, mi-era teama si, īn acelasi timp, ma simteam īn siguranta aici. Eram supravegheata si condusa, mergeam mai departe cu ochii īnchisi... Oricum, viata nu-mi mai apartinea de mult... Traiam ca īntr-o betie, fara sa ma gīndesc, fara sa-mi pese... Timpul se scurgea monoton, mereu acelasi ritm, totul perfect calculat de tine... īn fiecare zi clientii, apoi lectiile de geografie si istorie... Gata! Acum s-a terminat! M-am trezit din betie, am iesit din ritm. Cīnd ramīn singura, īn jurai meu nu mai e nimeni, nu mai e nimic... si mi-e frica de obiecte.
MARCOS (o pune sa atinga din nou vasele): Uite... (Pythia atinge cu teama vasele, de parca ar frige.) Totul e īn ordine. Vezi? N-are de ce sa-ti fie frica. Nu e nimic.
PYTHIA: Tocmai de nimicul asta mi-e frica. (Se trīnteste pe jos. Marcos se asaza līnga ea. Strabatuta de un fior:) Nici nu mai pot pronunta numele zeului...
MARCOS: Apollo?
PYTHIA: Taci! (īipune mīna la gura.) Ma priveste. (Se uita amīndoi tematori īn sus.) E foarte departe si ma priveste. stiu ca ma priveste īn fiecare clipa, dar nu-i mai simt privirea. Mi-e frica, Marcos...
MARCOS: Atunci da-1 afara pe Oedip.
PYTHIA: Oedip are nevoie de mine.
MARCOS: Toata lumea are nevoie de tine. Disperatii astia care vin īn fiecare zi si urla...
PYTHIA: īl iubesc. (Tacere.) N-ai īnteles?
MARCOS (pufneste īn tis): Tu erai o fata desteapta, Pythia... Se poate?... (Devine serios.) Nu, chiar nu īnteleg... E imposibil... (Se privesc īn tacere.) Ce blestem pe capul nostru! (Se ridica.) Mai bine, īn loc de preotese, aveam preoti la Delphi! Cu barbatii n-ajungi la asemenea complicatii. (Intra Oedip care īnainteaza cu privirea pierduta. Marcos se apropie de el.)
OEDIP (īngrozit): Stai! Nu te apropia de mine! Opreste-te, Polybos...
PYTHIA: Nu e Polybos, e Marcos.
OEDIP: Polybos!
PYTHIA: E Marcos, servitorul nostru.
OEDIP (īl implora): Polybos, nu te apropia... Ramīi acolo! Ce te uiti asa la mine? Nu ma recunosti?
PYTHIA: Oedip!
OEDIP: Sīnt fiul tau... N-ai aflat īnca ce trebuie eu sa fac īntr-o buna zi?... Eu te voi omorī, cu mīna mea te voi omorī...
MARCOS: Oedip, sīnt Marcos. Calmeaza-te.
OEDIP (revenindu-si): Da, da... Marcos!... Vocea ta, Marcos, vocea ta inconfundabila, prietene. (II īmbratiseaza.) Tu esti Marcos. stii, pentru o clipa mi s-a parut ca... Ciudat! Semeni teribil cu Polybos, abia acum mi-am dat seama cīt de bine semeni cu el. Exact aceeasi privire... si nasul, buzele, urechile... Marcos, tu ai copii?
MARCOS: N-am.
OEDIP: Ce fericit esti! Sa n-ai copii! Ăsta ar trebui sa fie visul fiecarui om īntreg la minte.
MARCOS: Atunci ar disparea cetatile. Toata omenirea ar fi īnghitita de īntuneric.
OEDIP (excitat de idee): Cu atīt mai bine! īn felul asta zeii ar deveni inutili. Absolut inutili! (Rīde grotesc.) I-am condamna la plictiseala vesnica. I-am condamna la moarte pe zei! Va dati seama?! Pedeapsa suprema -
masacrul prin inutilitate!... Zeus... hīrst! Apollo... hīrst! Atena... hīrst! Ba chiar si Afrodita... hīrst! Nu, nu mi-e mila nici de Afrodita, da-o dracului de vaca... (Cade pe gīnduri.) Singurul inconvenient e ca eu n-as putea asista la moartea zeilor. E suficient sa fiu singurul supravietuitor de pe pamīnt, ultimul om viu, pentru ca ticalosii aia de sus sa nu se mai plictiseasca, (īn sus:) V-ati distra pe seama mea, banditilor!
PYTHIA: Esti obosit.
OEDIP (neglijent)-. N-am prea dormit noaptea. Nici noaptea trecuta... (īn sus, trist:) Daca n-ar fi nimeni pe-aici, ati crapa de plictiseala, magarilor! (Ramīne cu privirea pierduta īn sus.)
MARCOS: Deocamdata vad ca tu te plictisesti.
OEDIP: Ma plictisesc?! (Rīde nervos.) Cum sa ma plictisesc cīnd destinul meu e sa-mi lichidez tatal si sa ma īmperechez cu mama! Sa-mi nasca mama mea niste copii-frati care sa-i fie ei nepoti! (Rīde nervos.) Ah, nu, n-am nici o sansa sa ma plictisesc. Ăsta e un subiect serios de meditatie pentru toata viata pe care o mai am de trait, dragul meu Marcos. Nu m-as plictisi nici daca zeii ar crapa chiar īn clipa asta. Vezi, de aici vine superioritatea mea zdrobitoare īn fata zeilor...
MARCOS: Dar cum poti afla ca zeii au murit?
OEDIP (ramīne pe gīnduri): E clar, n-o pot afla. Din cauza asta nu ma voi plictisi niciodata! (Rīde.)
PYTHIA (trista): Zeii sīnt nemuritori.
OEDIP (nervos): Ia mai da-i dracului! Acum avem de rezolvat o problema omeneasca, o problema de familie. Uciderea tatalui, violarea mamei si nasterea unor copii care vor avea legaturi de rudenie tare complicate cu parintii... Frati ai tatalui si nepoti ai mamei. (Oedip ramīne nemiscat privind īn gol. Pythia se apropie de el, īl ia īn brate, īl mīngīie. Se poarta cu el matern, protector.)
PYTHIA: Nu te mai gīndi la prostii. E pace la noi īn templu, e liniste. Nimic rau nu se poate īntīmpla cīt
stai aici līnga mine. O sa fie bine, ai sa vezi ca o sa fie bine... (Oedip e inert. Pythia se desprinde de el cu grija si se duce la Marcos. Vorbesc īncet. Lui Marcos:) A mai ramas ceva de mīncare ?
MARCOS: Nimic.
PYTHIA: Bani mai sīnt?
MARCOS: S-au terminat ieri toti banii. Ţi-am spus.
PYTHIA: Asa e, mi-ai spus. (Rīmīne pe gīnduri cercetīnd obiectele din jur. īn cele din urma, alege doua vase.) Ia vasele astea si vinde-le.
MARCOS: Prea mult n-o sa scot pe ele. Azi lumea nu mai cumpara obiecte de arta.
PYTHIA: Sīnt vase de mare valoare... Oricum, avem destule. Pe urma o sa vindem statuile si trepiedele.
MARCOS: Pythia...
PYTHIA: Ne descurcam noi. Hai, du-te repede si adu ceva bun de mīncare. (Marcos trece prin dreptul lui Oedip.)
OEDIP (se trezeste si īl priveste buimacit pe Marcos): Poly-bos! Teme-te de mine, tata! sterge-o! Sa nu te mai prind pe-aici niciodata! (Marcos iese precipitat cu vasele.)
PYTHIA (īl ia īn brate): Nu e Polybos, e Marcos, servitorul nostru.
OEDIP (aducīndu-si aminte): Marcos, da, da... Da' ce seamana cu Polybos! Mi s-a parut... La dracu'! Ce ameteala! Nu mai stim nimic precis. Nu mai stim nici cine sīntem... (īngrozit:) E leit Polybos. Daca seamana asa bine cu tata, poate ca, de fapt, el e tatal meu adevarat. El si nu Polybos... Poate ca Merope...
PYTHIA: Marcos cu Merope! (Pufneste īn rīs.) Imposibil.
OEDIP: De ce?
PYTHIA: Pentru ca Marcos n-a fost īn viata lui īn Corint.
OEDIP: Atunci Merope...
PYTHIA: Aiurea! īl cunosc bine pe Marcos, daca ar fi avut copii mi-ar fi spus.
OEDIP: Cine stie... Nu mai am īncredere īn nimic. (Ramīne tacut, cu privirea atintita asupra Pythiei. 0 cerceteaza si se īngrozeste.) Pythia... Tu... (O cerceteaza tero-
rizat.) Pythia!... Nu cumva esti mama mea?!... Pythia!... Daca esti mama mea?!... Sīnt un criminal...
PYTHIA (īl priveste ca pe un nebun): Eu am douazeci si cinci de ani, Oedip.
OEDIP: Esti sigura?
PYTHIA: Uita-te la mine.
OEDIP (o ia īn brate): Pythia! Strīnge-ma īn brate. īncal-zeste-ma.
PYTHIA (īl īmbratiseaza): Copilul meu. (īl saruta. Oedip se desprinde din īmbratisarea Pythiei.)
OEDIP (agitat): Asculta-ma. Trebuie sa-ti spun ceva foarte important, un lucru la care m-am tot gīndit noptile astea... Ziua e galagie, urla nebunii de-afara, noaptea īnsa am liniste... Mai tii minte, cīnd am venit aici si mi-ai zis ca... mi-ai zis ce ma asteapta... Atunci m-am simtit vinovat, mi s-a parut ca am vrut īntr-adevar sa-i iau locul lui Polybos. Vroiam sa-i seman, sa fac exact ce facea el, sa ma port ca el, sa dau ordine, sa hotarasc pentru ceilalti... Ma simteam deja vinovat, din moment ce mi se predestinase crima asta oribila... Ei bine, m-am īnselat. M-am īnselat, Pythia! Asculta-ma cu atentie...
PYTHIA: Te ascult, iubitule.
OEDIP: Acum stiu perfect tot ce mi-a trecut prin minte de cīnd eram copil. īn luna pe care am petrecut-o aici īn templu, noapte de noapte, mi-am reconstituit īntreaga viata īn amanunt ca sa īnteleg... Adevarul adevarat e ca n-am vrut sa-i seman lui Polybos, dar toata lumea din jur īmi repeta zi de zi, de dimineata pīna seara, ca trebuia sa devin un al doilea Polybos, ca trebuia sa-1 copiez īn fiecare gest... Al doilea Polybos! īntelegi? (Pythia da din cap.) stii, de fapt, eu nu sīnt facut sa fiu rege, zeii au comis o greseala cīnd m-au trimis sa ma nasc īn familia asta blestemata. Detest sa dau ordine, sa hotarasc īn numele celorlalti, sa calaresc, sa ma bat... Ma dezgusta si circul de la curtea Corintului, ma dezgusta intrigile, linguselile... Eu sīnt altfel. Cred ca am o fire de artist! (Rīde īncurcat, ca
si cum ar vrea sa se scuze.) Mi-ar fi placut sa ma fac actor. Actor si nu rege!
PYTHIA (aplauda vesela): Oedip! Actor īntr-o farsa!
OEDIP (īnseninat): Da, da, actor si nu rege. Mi-ar fi placut sa joc teatru, sa iau īn fiecare seara chipul unui personaj, sa fiu, timp de o ora, acel om inexistent, construit doar din cuvinte... Pentru ca era īn mine prea multa viata si trebuia sa mai dau si altcuiva din viata mea īnchisa īn palat. Am vrut sa schimb minciuna curtii pe iluzia scenei, gīndul asta ma fascina...
PYTHIA (aplauda): Oedip actor!
OEDIP (redevine grav): Stai, nu ti-am spus īnca totul. Ţi-am vorbit atunci despre mama, despre Merope, ti-am zis ca am vrut sa... Prostii! si aici m-am īnselat. E adevarat ca, la cincisprezece ani, am vazut-o goala cīnd iesea din baie. E adevarat si ca asta m-a tulburat, ca m-am simtit paralizat. Parca o vad. Umerii, sinii, fesele, coapsele. La īnceput am fost paralizat de curiozitate. Eram uluit sa descopar corpul unei femei cu toate detaliile si armonia lui vie, pīna atunci cunoscusem doar statuile de marmura... Pe urma am fost paralizat de scīrba. Da, da, scīrba... Din cauza parului de acolo... Ţi-am zis, vedeam pentru prima data īn viata o femeie complet goala si nu stiam ca femeile sīnt paroase acolo... Sculptorii nu reprezinta niciodata parul acela care acopera... Iar Merope avea un par abundent, un par lung prin care se scurgeau īncet picaturile de apa... si atunci am simtit cum ma cuprinde greata... Greata si nu dorinta!
PYTHIA (se apropie de el si īl mīngīie): Oedip...
OEDIP: Ciudat lucru! Omul trebuie sa sufere nu numai pentru ceva ce n-a facut, dar si pentru ceva ce nu i-a trecut niciodata prin minte sa faca. (Se īntoarce spre Pythia.) Ma iubesti?
PYTHIA: De ce ma īntrebi? Nu vezi ca pentru tine am renuntat sa vorbesc cu Apollo ?
OEDIP (īngrijorat): Crezi īn Apollo?
PYTHIA: Oedip, ai ramas copil...
OEDIP (rece): Eu nu mai cred īn zei. Daca zeii au pus la cale crima, cum sa cred īn ei? Asemenea crima nu se poate nici macar imagina. Oricīt am īncercat īn luna asta sa mi-o īnchipui, sa ma vad pe mine īnsumi comitīnd-o, n-am reusit. īnseamna ca totul e inventie. Zeii nu exista. (Dupa un moment de tacere se īntoarce spre Pythia.) Exista zeii? (Pythia ramīne muta.) Dar daca zeii nu exista, atunci eu cu cine dracu' ma lupt? De ce stau īnchis īn templu de o luna? (Pythia ramīne muta.) De ce putrezesc aici fara sa fac nimic ?
PYTHIA: Sīntem īmpreuna de o luna, nu putrezesti. Te iubesc, prostule...
OEDIP: si eu te iubesc, Pythia... (O priveste de parca ar vedea-o pentru prima data.) Esti tīnara, esti frumoasa, esti desteapta... Ajuta-ma, te rog, sa īnteleg. Daca zeii nu exista, eu ce astept ? īmpotriva cui duc eu razboiul asta? (Pythia ramīne muta si nemiscata. Oedip se plimba de-a lungul si de-a latul scenei. Intra Marcos care aduce mīncare si bautura.)
MARCOS (trīntind mīncarea si bautura pe masa): Peste! Friptura de berbec! Brīnza! Pīine! Vin! (Pythia se īntoarce si se īndreapta spre el. Oedip ramīne pe loc si priveste absent spre Marcos.)
PYTHIA: Marcos! (II īmbratiseaza.) Esti grozav! stiam eu ca ai sa te descurci.
MARCOS: N-a fost deloc usor, stapīna. E criza mare la Delphi.
PYTHIA: Mor de foame! (Lui Oedip:) Hai la masa. Vino sa vezi ce bine miroase friptura de berbec. Hmmm... (Gusta brīnza.) si brīnza e delicioasa! Oedip... doar n-ai sa stai cu stomacul gol toata ziua! Hai. (// ia de mīna si-l aduce la masa. Oedip ramīne absent pīna cīnd da cu ochii de Marcos.)
OEDIP (lui Marcos, mai curīnd curios decīt speriat): Marcos, spune-mi, nu cumva tu esti tatal meu ?
MARCOS (rīde strīmb): Ce tīmpenie!
PYTHIA: Asa i-am zis si eu. (Oedip īi face semn Pythiei sa taca.)
OEDIP (lui Marcos): Esti casatorit?
MARCOS: Nu.
OEDIP: Nici n-ai fost vreodata casatorit ?
MARCOS: M-au ferit zeii.
OEDIP: Dar iubite... Iubite ai avut, nu-i asa? (Marcos e cam īncurcat.) Hai, spune.
MARCOS: Am avut.
OEDIP (Pythiei): Vezi?
PYTHIA: Ce sa vad? (Oedip īi face semn sa taca.)
OEDIP (lui Marcos): Vorbeste-mi, te rog, despre iubitele tale.
MARCOS: Ce sa-ti zic?... De fapt, n-au prea fost iubite... erau curve.
OEDIP: Toate femeile cu care te-ai culcat erau curve?
PYTHIA: Oedip! (Marcos īi face semn Pythiei ca nu-l deranjeaza sa vorbeasca.)
MARCOS: Toate.
OEDIP: si esti tu sigur ca n-a ramas nici una īnsarcinata cu tine? Spune!
MARCOS: Baiete, de asta nu mai sīnt sigur... Desi mi se pare putin probabil, de obicei curvele stiu ce au de facut ca sa nu ramīna īnsarcinate, ele se tem mai mult decīt barbatii cu care se culca, pentru ca īsi pierd pīinea...
OEDIP: Atunci e posibil ca tu sa ai un copil?!
PYTHIA: Oedip! īnceteaza!
OEDIP: Lasa-1 sa raspunda.
MARCOS: Posibil e, nu zic nu, da', vezi tu, daca vreo nenorocita a ramas īnsarcinata cu mine, pun pariu ca habar n-are cine e tatal copilului. si īnainte, si dupa mine, trebuie sa se fi culcat cu un regiment de clienti. Daca s-o fi īntīmplat asa cum spui, atunci copilul meu e un copil din flori.
OEDIP: Copil din flori! Exact asa mi-a zis si corintianul ala la betie! Mi-a zis ca sīnt un copil din flori!
PYTHIA: Termina cu prostiile!
OEDIP: De ce? Exista atītia copii din flori...
MARCOS: Oho! E plina lumea de copii din flori.
OEDIP: si toti copiii din flori īsi cauta tatii.
MARCOS: Aaaa... Nu cred ca sīnt prea preocupati.
OEDIP: Ba sīnt! Cum sa nu fie?!
MARCOS: Asculta-ma pe mine, n-are importanta cine e tatal. Un barbat inconstient care a calarit o femeie inconstienta si a dat si el acolo din fund de doua-trei ori pīna si-a aruncat samīnta... Mare lucru!... Conteaza doar ceea ce urmeaza, conteaza educatia primita. Important e ca fiecare sa devina un bun cetatean care respecta legile...
OEDIP: Cetate! Legi!... Rahat! Asculta-ma pe mine, fiecare copil din flori umbla prin lume ca sa-si descopere tatal. Orice barbat poate fi tatal lui. Oricine!
PYTHIA (lui Oedip): N-are rost, te chinui degeaba...
OEDIP (īl trage pe Mar cos līnga el; Pythiei): Ia zi, seman cu Marcos? Uita-te bine la noi. Spune, semanam?
PYTHIA (plictisita): Nu semanati.
OEDIP: Esti sigura?
PYTHIA: Nu semanati, daca-ti spun...
OEDIP: Nu e obligatoriu ca fiul sa semene perfect cu tatal. Exista asemanari ascunse pe care nu le descoperi la prima vedere. Uita-te mai atent.
PYTHIA (si mai plictisita): Nu semanati deloc.
OEDIP: Exista si asemanari invizibile. (Se īndeparteaza īngrozit de Marcos.) Pythia! Concediaza-1 imediat pe Marcos!
PYTHIA (enervata): Glumesti! Cum sa-1 concediez? Marcos e prietenul meu cel mai bun.
OEDIP: N-am de gīnd sa stau toata viata līnga un batrīn care poate fi tatal meu.
PYTHIA: Dar Marcos nu e batrīn, n-a īmplinit nici cincizeci de ani.
OEDIP: Are exact aceeasi vīrsta ca Polybos... Toti sīnt batrīni. Nu mai suport batrīnii. Urasc batrīnii! (Se plimba nervos. Pythia si Marcos īl privesc ca pe un nebun.) Nu vreau sa am de-a face decīt cu oameni tineri... Cu tineri! Tineri! Concediaza-1 pe Marcos si angajeaza un tīnar.
PYTHIA: Vino-ti īn fire. (Amuzata:) Vrei sa aduc tineri aici, īn templu ?
MARCOS (fācīnd jocul Pythiei): Chiar asa! Vrei sa se tina un servitor tīnar dupa fundul Pythiei? Vrei sa misune tinerii īn jurul ei? (Oedip e derutat.)
PYTHIA: Uita-te la Marcos. E un barbat matur, inteligent, devotat si īntelegator. E cel mai bun servitor din lume. Vrei altul mai tīnar? (Oedip īi priveste pe fiecare pe rīnd.)
MARCOS: Vrei un tīnar care s-o ajute sa se īmbrace si sa se dezbrace? Vrei un tīnar care s-o spele? (Oedip īi cerceteaza pe amīndoi, cīntarind atent argumentele.)
OEDIP (se īntoarce spre Pythia; cuvintele lui n-au caldura, ci sīnt rezultatul unei judecati dificile): Pythia, te iubesc... (O īmbratiseaza cu un amestec de teama, ne-hotarīre si abandon de sine, sub privirile protectoare ale lui Marcos.) Sa nu ma parasesti niciodata.
PYTHIA (rīde): Sa te parasesc?! Unde sa plec? Templul e casa mea. Sīntem condamnati sa ramīnem aici toata viata. (Oedip e absent, e pierdut īn bratele ei.) Gata cu prostiile! Hai la masa. Mi s-a facut o foame!... Ia uite ce bunatati a adus Marcos de la piata! (Se asaza cu totii la masa si īncep sa manīnce.) Toarna-ne vin, Marcos.
MARCOS (toarna vin): Vin de Rhodos!
OEDIP (bea putin; nu prea convins): E bun.
MARCOS (mīncīnd si bīnd cu pofta): Te cred, am platit o avere... si asta dupa ce m-am tocmit. Preturile cresc de la o zi la alta. Nici de mīncare nu se mai gaseste la Delphi. Orasul fierbe, lumea umbla de nebuna pe strazi, toti se cearta. Negustorii dau faliment, meseriasii au ajuns la sapa de lemn. Cītiva ticalosi s-au īmbogatit peste noapte, dar risca sa fie jefuiti si ucisi de banditii care colcaie prin oras... S-au īnmultit ca sobolanii. si atunci, oamenii bogati angajeaza soldati ca sa-i pazeasca. Unora chiar de-aici li se trage nenorocirea: soldatii īsi casapesc stapīnii, le fura banii si īi īmpart, dupa care se casapesc īntre ei. Putinii
supravietuitori sīnt pradati de banditi. Nici un om cinstit nu mai vrea sa ramīna la Delphi, cine poate o sterge repede cu bruma de avere care i-a ramas, se duce unde vede cu ochii.
OEDIP (absent, manīnca foarte putin, participa la discutie fara prea mare interes): Oamenii pleaca din oras ?
MARCOS: Oho! E īmbulzeala la porti... Ramīn doar lasii, cei care se tem sa īnceapa o viata noua undeva īn vreo insula din Marea Egee sau īn Asia Mica. īntr-un fel īi īnteleg, daca-ti parasesti cetatea, devii un strain. Oriunde te-ai duce, strain vei ramīne pīna la sfīrsitul zilelor, vei fi tratat ca un cīine acolo, īn noua ta patrie. Oamenii se despart cu greu de casa, de prieteni si de obiceiuri. si totusi pleaca.
PYTHIA (curioasa sa afle vestile lui Marcos, dar preocupata mai ales de Oedip pe care īl spioneaza continuu): Chiar asa rau e?
MARCOS: Daca vrei sa te convingi cu ochii tai, iesi din templu. īntr-o luna am ajuns la haos si anarhie.
OEDIP (acelasi joc): Zici ca e rau...
MARCOS: Numai zeii stiu cīte nenorociri ne asteapta.
OEDIP (īntreplictis si īngrijorare): Da, da... Zeii...
MARCOS: Simt ca se pregateste ceva...
PYTHIA (mai atenta): Lasa ce simti tu. N-ai aflat nimic ?
MARCOS: Circula prin oras mai multe variante... Rascoala... Razboi civil... Lovitura de stat... Am auzit azi la piata ca Atena si Sparta vor sa opreasca razboiul, sa īncheie o īntelegere secreta si sa vina īncoace cu o armata de douazeci de mii de oameni ca sa faca ordine.
OEDIP (acelasi joc): Aici, la Delphi?
MARCOS: Ma rog, asa se zvoneste, nu poti fi sigur de nimic, īn fiecare zi alte zvonuri... (Tace stingherit.)
PYTHIA (tot mai atenta): Marcos, ce se zvoneste ?
MARCOS: N-are rost sa asculti ce zice lumea.
OEDIP (ceva mai interesat): Hai, spune.
MARCOS: Oamenii sīnt prosti si superstitiosi...
OEDIP: Lasa ca stim noi cum sīnt oamenii.
PYTHIA: Vorbeste, Marcos.
MARCOS: Oamenii se tot īntreaba de ce tace Apollo, de
unde vine raul care macina orasul... PYTHIA: si? MARCOS: Unii zic ca tu esti de vina, Pythia. Ca nu trebuia
sa...
PYTHIA: Sa ce?
MARCOS (īncurcat): Ca Apollo e gelos. PYTHIA: Apollo! Gelos?! (Rīde.) OEDIP (rīde strīmb): Au imaginatie. MARCOS: Ca, orisicīt... O preoteasa nu se cade... PYTHIA: Apollo e gelos! Hai sa te sarut, Marcos. De mult
n-am auzit ceva atīt de nostim! (īl saruta pe amīndoi
obrajii.) MARCOS: Altii spun ca de vina esti numai tu, Oedip.
Daca ai iesi din templu, te-ar face imediat bucati. OEDIP (sarcastic si indispus): Chiar asa? MARCOS: N-ai apuca sa scoti un cuvīnt. Ei zic ca tu esti de
vina pentru ca ai īnceput un razboi īmpotriva zeilor... OEDIP (surprins): Asta zic? MARCOS: Din cauza razboiului tau cu zeii orasul nostru e
condamnat... Sa nu faci tīmpenia sa iesi din templu!
Eu umblu deghizat, dar tu, oricum te-ai deghiza, daca
deschizi gura, cu accentul tau corintian... OEDIP (īncercīnd sa para calm): Nici n-am de gīnd sa ies
din templu. {Pythia īl priveste matern.) MARCOS: Mai sīnt si unii care zic ca nenorocirea a cazut
pe capetele noastre din cauza ateismului... PYTHIA (nervoasa, mimīnd sarcasmul): Ateismul! Eram
sigura!
OEDIP (nervos): Ce altceva puteau inventa? PYTHIA (acelasi joc): Ateismul! MARCOS: Zeul tace pentru ca otrava ateismului s-a ras-
pīndit īn templu. De asta ne-a fost interzis viitorul... OEDIP (explodīnd): Destul! Lasa-ne singuri! (Pythia īi face
semn sa plece. Marcos se scoala de la masa si iese.
Ramīn tacuti.) Nu trebuia sa vin la Delphi. PYTHIA: Atunci nu ne-am fi īntīlnit.
OEDIP (se ridica): Oras blestemat! (Se plimba nervos pe scena.) Pīna sa ajung aici, am fost un om care traia cu frica de zei īn suflet. De ce te uiti asa la mine? Parintii mi-au dat o educatie religioasa... Cīnd eram copil aduceam sacrificii, respectam cu strictete toate sarbatorile si obiceiurile cetatii. Ma obisnuisem... Cred ca īmi placea. īmi placea sa vorbesc cu cineva invizibil. Le īncredintam zeilor dorintele mele secrete. Ma rugam fiecarui zeu īn parte, de teama sa nu trezesc mīnia vreunuia... si lui Apollo ma rugam. Asa m-au crescut parintii. Tata m-a īnvatat sa ma īnchin īntīi lui Apollo, apoi Atenei. Mama m-a īnvatat sa ma īnchin lui Poseidon si Artemisei. Amīn-doi aveau sentimente religioase profunde, traiau cu frica de zei īn suflet si erau atenti sa nu se strecoare vreo greseala īn ritual. Polybos a dat ordin sa se construiasca o multime de temple, e plin Corintul... stii, la noi lumea e foarte credincioasa, fiecare duce o viata simpla si pare īmpacat cu soarta lui... (Se opreste.) De cīnd am ajuns aici, īn buricul pamīntului, ma īncurc īn amintiri si rationamente ca sa īnteleg ceva ce n-are sens. si din cauza asta toti urla si vor sa ne sfīsie. (Se īntoarce repede spre Pythia. Vorbeste precipitat.) Pythia! Poate ca te-ai īnselat... Poate ca n-ai auzit tu bine ce-a spus Apollo... Se īntīmpla sa te īnseli, nu-i asa? Se īntīmpla sa ti se para... (Pythia tace.) Sau poate ca Apollo a īncurcat crimele... O fi fost pur si simplu neatent. M-a confundat cu altcineva... Cu un ticalos. Cu un nebun! Cu un criminal! Sīnt atīt de multi oameni pe lume si seamana īngrozitor īntre ei... Asta e! M-a confundat cu un criminal! De ce taci? Spune ceva! (Pythia tace.) Mai īncearca o data...
PYTHIA (trista): Nu pot
OEDIP: Trebuie sa-mi cunosc viitorul.
PYTHIA: Care viitor? Nu exista viitor, esti līnga mine...
OEDIP: Sigur ca sīnt līnga tine, iubito... (0 mīngīie.) Dar trebuie sa-mi cunosc viitorul. Vreau sa-1 aud rostit clar si raspicat de Apollo. Nu mai pot continua asa...
PYTHIA: Te iubesc.
OEDIP: si eu te iubesc. (O saruta.) Daca nu ne cunoastem viitorul, murim fara sa īntelegem de ce am trait.
PYTHIA (foarte trista): si daca īl cunoastem e la fel.
OEDIP: Pythia... Te rog. (Tacere īndelungata.)
PYTHIA (īngrozita): Am sa mai īncerc o data.
OEDIP (agitat): Da, da, chiar acum... (O ridica pe Pythia de pe scaun.) Repede! Nu-i timp de pierdut, viitorul da buzna peste noi. Hai, hai! (Pythia e crispata. Urca pe podium ajutata de Oedip. Oedip asteapta jos cu sufletul la gura.) Da-i drumul.
PYTHIA (expresie solemna): Apollo... Vorbeste, Apollo. Care e viitorul lui Oedip? (Tacere.) Apollo!... Spune care e viitorul lui Oedip. (Tacere.)
OEDIP (nervos): De ce tace? Mai īncearca.
PYTHIA (acelasijoc): Viitorul, Apollo... Viitorul... (Tacere.)
OEDIP: Nu e bine! N-ai ajuns la el. Asta e! N-ai ajuns la el! (Ia o cana de vin si urca pe podium.) Bea! (Pythia bea. Se opreste.) Bea!
PYTHIA (zdrobita): Nu mai pot.
OEDIP: Bea tot. (Pythia se chinuie sa bea.) Vinul o sa dezlege limba zeului. (Oedip coboara de pe podium.) īntreaba-1!
PYTHIA (aceeasi expresie solemna, tot mai fixa): Apollo... Vorbeste, Apollo... Care e destinul lui Oedip? (Tacere.) Spune clar si raspicat care e destinul lui Oedip. (Tacere.)
OEDIP: Nu e bine! Nu vezi ca n-ai reusit?! N-ai intrat īn transa! (Pythiapriveste īn gol.) N-auzi?! Trebuie sa intri īn transa! Ce facea Marcos cu tine ? Cum reusea sa te aduca īn transa?... Te droga? (Pythia da din cap, ramīnīnd cu privirea īn gol.) Te droga! Unde tine Marcos drogurile? (Pythia nu reactioneaza. Oedip cauta īnfrigurat pe scena.) Unde pastele mamii lui le-a pus? Unde? Unde le tine ascunse? Unde? (Urcape
podium si o zgīltīiepe Pythia.) Unde sīnt drogurile?
Vorbeste! Unde sīnt drogurile ? PYTHIA (privind īn continuare īn gol): īn cutia din amfora.
(Oedip coboara, alearga la amfora si scoate cutia.) OEDIP: Aha! Asta e! (Se īntoarce la Pythia. īi vīra cutia
sub nas.) Inspira, Pythia, inspira adīnc... Asa! Mai
adīnc! Inspira! Inspira mai adīnc cīnd īti spun! Asa!
(Pīna la urma o mīnjeste pe fata pe Pythia cu tot praful
din cutie. Coboara repede.) Acum vorbeste cu zeul!
Da-i drumul! PYTHIA (complet transportata, privind īn gol): Apollo!...
Apollo!... (Atmosfera devine ireala.) Fa sa dispara
timpul si deschide-ti portile īmparatiei!
(Pe ecranul din fundal īncep sa fie proiectate imagini: un disc care creste. Ne apropiem treptat de Pamīnt. Se vad marea, muntii, cīmpiile, orasele. Un amfiteatru. Spectacol de circ. Numere de acrobatie si iluzionism, clowni. Pythia ramīne transportata, perfect imobila. Oedip priveste uluit spectacolul.)
OEDIP: Ce-i asta, Pythia? Ăsta e viitorul?
PYTHIA (īngrozita, cu aceeasi voce profetica): Nu e viitorul, Oedip. E prezentul.
OEDIP: Prezentul! Ce prezent spectaculos! (Nu se poate abtine sa nu rīda la un numar al clownilor. Pythia se trezeste din transa. Coboara de pe podium si se apropie de Oedip absenta.) Le place sa se joace... De ce le place atīta sa se joace ?
PYTHIA: Ca sa uite.
OEDIP (priveste fascinat acrobatiile si jongleriile): E greu, eu n-as putea sa ma descurc... Cum dracu' fac? (īncearca inabil sa-i imite pe acrobati. Trist:) Mi-au slabit muschii de cīnd stau aici, nu mai sīnt īn stare de nimic. (Renunta.) Cīta risipa de energie! Zbuciumat prezent! (Rīde. O īntoarce pe Pythia spre ecran.) Nu-i asa ca-i zbuciumat? (Pythia face un semn. īn locul spectacolului de circ, spectacolul unor manevre militare: armate īn mars, exercitii.) si asta e prezentul?
PYTHIA (rece): Tot ce vezi e prezentul. (Se īndeparteaza de el.)
OEDIP (īngrijorat si, īn acelasi timp, amuzat): De ce se agita? Ce vor? Urmaresc ei ceva... Precis urmaresc ceva... Ia vino īncoace. (Pythia se īntoarce si Oedip o sileste sa priveasca spre ecran.) Uite, uite... (Pe ecran: un soldat se prabuseste īn sant.)
PYTHIA (absenta): Ce e?
OEDIP: A cazut īn sant tīmpitu'! E beat. E crita. L-a batut soarele īn cap. (Rīde nervos.) L-a lovit damblaua! (Pe ecran: cītiva soldati īnainteaza cu greu, mai mult se tīrasc. Oedip īi priveste alarmat.) Unde se duc? Ce vor?
PYTHIA (absenta): Vor sa traiasca.
OEDIP (automat, privind fascinat imaginile): Sa traiasca... Uite, uite... (Pythiapriveste ecranul. Pe ecran: aceiasi soldati traverseaza un rīu.) Or sa se īnece. Ai sa vezi ca or sa se īnece... Iti spun eu... Or sa se īnece! (Rīde. Soldatii ies din albia rīului.)
PYTHIA: Au scapat. (Renunta sa priveasca ecranul. Pe ecran: o armata īn mars. Uniforme īn culori tipatoare. Oedip rīde, de data asta un rīs homeric de neoprit. Plictisita:) Ce mai e?
OEDIP: Parca-s papagali! Parca-s niste papagali īn mars! Pam! Pam! Pam! Pam! Magarii!... Auzi, astia or fi poponari? Ăaa... crezi ca sīnt poponari? (Pythia priveste complet detasata, se plictiseste īnsa repede si īncepe sa faca ordine pe scena.) Cine dracu' i-a īmbracat īn halul asta? (īsi da seama ca Pythia nu mai e līnga el.) Iubito, spune-i te rog lui Marcos sa-mi aduca un fotoliu... Fotoliul ala rosu, stii tu care... (Pythia īl priveste nemultumita cum nu reuseste sa-si desprinda ochii de pe ecran.)
PYTHIA: Marcos!
VOCEA LUI MARCOS: Ce e, stapīna?
PYTHIA: Adu fotoliul rosu.
VOCEA LUI MARCOS: Care? Ăla mare?
OEDIP: Da, da.
PYTHIA (ironica sj trista): Grabeste-te, Oedip vrea sa stea comod.
(Treptat, imaginile reprezentīnd manevre se transforma īn imagini de razboi. Razboi veritabil. Imagini din ce īn ce mai violente, mai sīngeroase.)
OEDIP (Pythiei): Vino si tu sa vezi.
PYTHIA (plictisita): Ce sa vad? (Se apropie de Oedip si priveste ecranul.)
OEDIP: Ăsta e sīnge, nu-i asa? Sīnge adevarat... (Pythia nu-i raspunde. Priveste detasata ororile.) si astia... Ăstia sīnt morti adevarati, nu-i asa? Morti de-a binelea! Morti! (Pythia īl paraseste si continua sa faca ordine. Intra Mar cos cu fotoliul.)
MARCOS: Unde sa-1 pun?
OEDIP (renuntīnd cu greu si pentru foarte scurt timp sa priveasca ecranul, revenind mereu fascinat asupra imaginilor) : Aici. (Marcos se executa.) Nu, nu, mai bine aici. (Acelasi joc.) Aici. Sau poate... Aici, da, da, aici... (In cele din urma, Marcos asaza fotoliul īn locul indicat. Oedip se trīnteste īn fotoliu.) Asa e bine... (Marcos ramīne si el cu privirea atintita asupra ecranului.)
MARCOS (īngrozit): Ce-i asta?
PYTHIA (plictisita): Prezentul.
MARCOS: Ce prezent scīrbos!
OEDIP (se īntoarce pentru o fractiune de secunda excitat spre Marcos): Scīrbos, nu-i asa? (Privesc amīndoi o vreme imaginile. Oedip fascinat, morbid; Marcos tot mai īngrozit. Pythia face ordine īntre vase, le numara.)
MARCOS (se desprinde de ecran; se apropie de Pythia): Sa te ajut?
PYTHIA: N-ai cum sa ma ajuti. (Marcos iese.)
(Pe ecran: treptat, violenta razboiului se transforma īn agitatia strazii; imagini reprezentīnd orase, porturi, temple, palate, piete publice. Mare aglomeratie. Oedip va continua sa vorbeasca fara sa-si poata desprinde privirea de pe ecran.)
OEDIP: Pythia! Lasa vasele si vino repede īncoace. Hai iubito, vino la mine... (Pythia se apropie plictisita de Oedip si priveste absenta ecranul.) Ia uite, uite... Phuuu! Ce de oameni! Parca sīnt sobolani, sobolani si nu oameni! Tu stiai ca-s atīt de multi? (Pythia se asaza pe jos, la picioarele lui. Oedip o mīngīie inconstient, ca pe-o pisica. Gestul lui, automat si aparent tandru, pare s-o cīstige.) Ia uite! Misuna ca sobolanii pe strazi, se īnghesuie unii īntr-altii... stiai ca sīnt atītia?
PYTHIA (oarecum jenata): stiam.
OEDIP: stiai si nu mi-ai zis si mie... Da' unde se īntīmpla toate astea?
PYTHIA: īmi pare rau, nu ma pricep la geografie...
OEDIP (deceptionat): Pacat. Sa fiu al dracului daca mi-ar fi trecut prin minte... si zici ca astia traiesc chiar acum?
PYTHIA (zīmbind): Acum.
OEDIP: Da' cum se face ca sīnt asa de multi?
PYTHIA (rīzīnd): Pai, daca s-au īnmultit... S-au iubit si s-au īnmultit. (Oedip e speriat.)
OEDIP: Ca inconstientii!
PYTHIA: S-au iubit mult.
OEDIP: Ca inconstientii s-au īnmultit!
PYTHIA: S-au iubit foarte mult.
OEDIP (nemultumit, īnceteaza pentru o clipa sa se uite la ecran si priveste īn gol): Mda... Mi-e foame. Mai avem friptura de berbec ? (Pythia se scoala si se duce la masa.)
PYTHIA: A mai ramas ceva.
OEDIP: si brīnza?
PYTHIA: E destula.
OEDIP: Vreau sa manīnc. (Pythia asaza o masa īn fata lui si īl serveste. Oedip manīnca nervos si lacom, conti-nuīnd sa priveasca ecranul.) Vin mai e?
PYTHIA: N-a mai ramas deloc.
OEDIP: Trimite-1 pe Marcos dupa vin.
PYTHIA: Marcos! (Intra Marcos. Priveste o clipa ecranul.)
Marcos!
MARCOS: La ordinele tale. PYTHIA: Lui Oedip īi e sete. Cumpara vin. MARCOS: Cu ce? (Pythia īi da un vas. Marcos o priveste
nemultumit, ar vrea sa protesteze.) PYTHIA: Hai, du-te. (Marcos iese. Pythia numara īntruna
vasele.)
(Pe ecran: o piata publica. Un politician īsi tine discursul īn fata multimilor.)
POLITICIANUL: Doamnelor si domnilor... Permiteti-mi... Ar fi prea simplu sa punem toata vina īn seama lipsei de fermitate a conducatorilor cetatii. Sau, mai grav, sa spunem ca ei, conducatorii nostri, iau acele hotarīri care, desigur, va nemultumesc... (Strigate din multime.) Ca iau hotarīrile mīnati de cine stie ce intentii ascunse... (Alte strigate din multime.) Cunosc foarte bine nenorocirile care s-au abatut asupra cetatii, va īnteleg perfect revolta si indignarea, nu-i nevoie sa insistati... Lasati-ma, va rog, sa-mi duc gīndul pīna la capat. (Se face liniste.) Va īntreb pe dumneavoastra: este posibil sa actioneze cineva īn mod voit īmpotriva intereselor propriilor sai concetateni? Adica sa ia cu buna stiinta hotarīri sinucigase... (Rumoare.) Atentie! Va cer putina atentie! Nu actionam oare noi, cu totii, īn virtutea intereselor noastre? īn virtutea propriilor noastre interese... Iar interesul nostru personal, nu coincide el cu interesul general al cetatii? Cum altfel?... Iertati-ma, dar cred ca acela care afirma contrariul este fie prost de-a binelea, fie complet ignorant, fie un om cu mintea ratacita... (Proteste.) Sigur ca da, doamnelor si domnilor, numai imbecil si dement poate fi numit acela care ignora rolul jucat de... (Proteste.) Acela care nu tine cont de... (Proteste.) Pentru ca istoria si societatea, doamnelor si domnilor... Nu puteti sa negati...
(Proteste.) Va rog, va rog... (Se face liniste.) Daca am accepta o asemenea ipoteza aiuritoare... Asta ar īnsemna ca progresul societatii ar fi iluzoriu, ca progresul societatii ar deveni imposibil... Or, vedeti cu propriii dumneavoastra ochi, nu e nevoie sa v-o spun eu, societatea, cu sau fara voia lui X sau a lui Y, se dezvolta urmīnd o linie ascendenta... (Murmur.) O linie aproximativ ascendenta... (Rumoare.) Ce-i drept, linia aceasta ascendenta e supusa din cīnd īn cīnd unor fluctuatii incontrolabile si inevitabile... stiu, īmi veti spune ca si viata noastra e o fluctuatie neīnsemnata a nimicului, ca sīntem prea mici, ca sīntem derizorii... Chiar asa si e, doamnelor si domnilor, aveti perfecta dreptate, īn realitate viata noastra nu are nici o importanta. Nici o importanta! Sīntem niste sobolani! (Aplauze.) Sīntem niste gīndaci! (Aplauze.) Sīntem niste furnici! (Aplauze puternice.) Sīntem niste muste bete! (Aplauze puternice. Ovatii. Oedip aplauda, rīde.) OEDIP: Muste bete! Ai auzit?
(Pythia face un semn. Pe ecran: imaginile multimilor aplau-dīnd se transforma treptat īn imagini ale multimilor care alearga īnspaimīntate īn toate directiile. Dezastre. Incendii, inundatii, cutremure, eruptii vulcanice, uragane etc. Pythia se interpune īntre Oedip si ecran. Oedip o evita, īncercīnd sa priveasca mai departe imaginile.)
OEDIP: Da-te la o parte.
PYTHIA (seducatoare): Hai cu mine.
OEDIP: Unde?
PYTHIA (acelasi joc): īn dormitor.
OEDIP: Nu se poate. Da-te la o parte. Dintr-o clipa īntr-alta
trebuie sa se īntoarca Marcos cu vinul. PYTHIA: N-o sa ne deranjeze. OEDIP: Te rog, nu e momentul... (Pythia se da la opaite
nervoasa.) Ce-i cu tine? Te-ai suparat. Vino līnga
mine sa ne uitam īmpreuna.
PYTHIA: N-am chef.
OEDIP: Hai, vino līnga mine... (0 mīngīie domestic pe crestet. Nu prea convinsa, Pythia cedeaza si se asaza din nou, plictisita, la picioarele lui Oedip.) si zici ca toate astea se īntīmpla chiar acum ?
PYTHIA: Acum. (Fara sa fie observat, intra Marcos care se apropie de cei doi si priveste imaginile. Pe ecran: case care se prabusesc una dupa alta.)
OEDIP (excitat, urmarind cu sufletul la gura prabusirea caselor): Bang! Bang! Bang! si... Bang! si asta... Fii atenta, si asta... Bang! Buuum! (Rīde nervos.) Nu-s prea rezistente casele. Se construieste prost īn ultima vreme. Munca de mīntuiala, niste cīrpaci constructorii nostri... Bang! Formidabil! Cad una dupa alta... Bang! Bang! Bang! Buuuum! PYTHIA: Termina!
OEDIP (īl vede pe Marcos): Marcos! Bine ca te-ai īntors, mi-era o sete... (īntoarce privirea spre ecran si o ignora pe Pythia.) Bang! Bang! Bang! (Marcos ramīne īncremenit īn fata imaginilor. Lui Marcos.) Nu te mai holba ca prostu'. Toarna! (Marcos īi toarna.) MARCOS: Pe Apollo! Nu mi-as fi īnchipuit ca se īntīmpla
atītea nenorociri. (īsi toarna vin.)
OEDIP (vesel): Acolo! Da, da, acolo... Aici e bine! Acolo e rau, dar aici e foarte bine... Al naibii de bine! Dragii mei, la Delphi e liniste si pace! La Delphi nu se īntīmpla nimic grav. Muntele Parnas sta la locul lui, n-are chef sa se prabuseasca peste capetele noastre. (Rīde.) Marea e destul de departe, pamīntul nu se zguduie, e cuminte... De plouat ploua rar, vīntul bate moderat, focul ne ocoleste... Dragii mei, sīntem sta-pīni pe situatie! (Rīde.) Sa bem, prieteni, pentru linistea si pacea din templul nostru! MARCOS (da pe gīt o cana cu vin; scīrbit si īngrozit): Cīta suferinta! (īsi mai toarna o cana, o da pe gīt si iese. Pe ecran: incendii. Casele iau foc una dupa alta. Explodeaza.)
OEDIP (urmarind cu sufletul la gura succesiunea de explozii): Buuum!... Buuum! Buuum! Buuum! si... Buuum!
PYTHIA (se ridica): M-am saturat! N-am timp de pierdut cu porcariile tale... (lese. Imaginile īnceteaza brusc.)
OEDIP (sare ca ars din fotoliu): Pythia! Pythia, vino imediat īnapoi! (Nu īndrazneste sa plece din fata ecranului. Ramīne blocat.)
VOCEA PYTHLEI: Nu!
OEDIP: Imediat!
VOCEA PYTHIEI: M-am saturat! Gata!
OEDIP: īntoarce-te, nu fi proasta
VOCEA PYTHIEI: Ma plictisesti.
OEDIP: Ce vrei sa fac? Privesc si eu ce se īntīmpla... Daca tot n-am voie sa ies din templu... īncerc sa uit. (Tacere. Schimba tonul.) La mine nu te gīndesti?
VOCEA PYTHIEI: De o luna ma gīndesc numai la tine.
OEDIP: Te rog, iubito...
VOCEA PYTHIEI: īmi ajunge.
OEDIP: Hai, vino līnga mine...
VOCEA PYTHIEI: De ce? Ca sa te holbezi la catastrofe?
OEDIP: Am nevoie de tine.
VOCEA PYTHIEI: Mi-ai mai spus-o.
OEDIP (schimba iar tonul): Bine... Cum vrei tu, Pythia... Eu nu mai rezist aici... M-am gīndit ca... Trebuie sa ies din situatia asta degradanta. Eu plec. (Ramīne nemiscat, privind īn continuare ecranul.) Plec. Da, da, chiar acum. Ma īntorc īn Corint. Sau nu... Nu neaparat īn Corint, ma duc īn alta parte, poate la Teba... Ma duc īn lume, ma duc sa vad ce mai am de facut, ce se mai poate face cu mine... La urma urmei sīnt īnca un barbat tīnar si puternic... Timpul trece... Nu pot sta īnchis aici, īn templu, toata viata... Plec, iubito...
(Pythia intra īn goana. 0 data cu intrarea ei, imaginile reapar. Pe ecran: Generalul atenian si Generalul spartan īn fata unei harti, fara sa se auda ce spun.)
PYTHIA (se arunca īn bratele lui Oedip); Nu pleca! Auzi! Sa nu pleci! (II saruta.) Ai īnnebunit?! Unde vrei sa te duci? Doar stii ce te asteapta afara... (Oedip o īmbratiseaza si priveste īn acelasi timp ecranul.) Ma iubesti ?
OEDIP (continuīnd sa priveasca'ecranul): Sigur ca te iubesc.
PYTHIA (īnfrīnta, resemnata, dīndu-si seama ca Oedip nu-si mai poate desprinde ochii de pe ecran): Hai, asaza-te īn fotoliu. (II asaza īn fotoliu ca pe un copil.) Stai comod? Sa-ti aduc o perna?
OEDIP: Nu-i nevoie. (Pythia se īndeparteaza de fotoliu.)
PYTHIA: Mai vrei sa manīnci ceva?
OEDIP: Nu.
PYTHIA: Ţi-e sete ? Sa-ti mai torn vin ?
OEDIP: Nu, nu... Vinul īmi da dureri de cap. Ia vezi ce zic.
(Pythia face un gest scīrbit. īn scena care urmeaza, Pythia e
domestic apatica si īsi gaseste de lucru, ca si cum n-ar auzi
nimic. Generalul spartan izbucneste īntr-un hohot de rīs.)
GENERALUL SPARTAN: īn doua saptamīni, cu ajutorul zeilor, Delphi e īn mīinile noastre!
GENERALUL ATENIAN: Fara sa pierdem un singur soldat! Bineīnteles, daca īmi garantezi ca oamenii tai nu īncep iar scandalul.
GENERALUL SPARTAN: Am dat ordine precise tuturor ofiterilor. Orice act de indisciplina se pedepseste cu moartea. Executia pe loc, chiar īn fata trupelor!... Pe urma i-am adunat pe comandanti si le-am comunicat ca Sparta si Atena au īncheiat azi pacea.
GENERALUL ATENIAN: Cum au reactionat?
GENERALUL SPARTAN: Crezi ca īndrazneste cineva sa comenteze ? (Rīde gros.) Tu ai īncredere īn ofiterii tai?
GENERALUL ATENIAN: Ofiterii mei cunosc interesele cetatii. Sa trecem la lucruri serioase. (Priveste harta.) Tabara o asezam la sapte kilometri de oras. Aici. Ca
sa vada spectacolul manevrelor cīnd urca pe muntele
Parnas... GENERALUL SPARTAN: Foarte bine. Dar eu zic sa ne
apropiem mai mult. GENERALUL ATENIAN: N-are rost, terenul e stīncos. īn
cīmp deschis, efectul vizual e incomparabil mai
puternic. GENERALUL SPARTAN: Crezi ca banditii aia din Delphi
se vor catara pe munte ? GENERALUL ATENIAN: Da. īi cunosc bine, sīht cei mai
curiosi dintre greci. Se vor urca pe munte si vor privi
ca la teatru. GENERALUL SPARTAN: īncepem de dimineata cu
exercitiile de front, iar noaptea aprindem tortele.
Fiecarui soldat spartan i se va da cīte o torta. GENERALUL ATENIAN: O sa-i impresioneze. Sīnt mari
amatori de spectacole... Oricum, am īn oras o suta de
spioni care nu asteapta decīt semnalul meu pentru a
īncepe rascoala. GENERALUL SPARTAN: Dupa informatiile primite azi
la cartierul general, locuitorii din Delphi au ajuns la
capatul puterilor. GENERALUL ATENIAN: Mai pot rezista maximum o
saptamīna. GENERALUL SPARTAN: Eu nu le dau nici patru zile.
Nu-i nevoie decīt de o scīnteie... GENERALUL ATENIAN: si pe urma facem ordine. GENERALUL SPARTAN: Trebuie pedepsiti. GENERALUL ATENIAN: Trebuie pedepsiti exemplar ca
sa nu se mai repete niciodata rusinea asta. O nebuna
sa aduca haosul si anarhia īn lumea greaca! GENERALUL SPARTAN: O terorista! A aruncat totul īn
aer! GENERALUL ATENIAN: E o lectie aspra, generale.
Nebunia altora te face mai īntelept. si cīhd te gīndesti
ca de atītia ani n-am gasit altceva mai bun de facut
decīt sa ne batem īntre noi... (Devine confesiv.) Nu te
lua dupa propaganda, ai nostri sīnt tari īn declaratii...
stii, adevarul e ca la Atena n-am reusit sa construim nici jumatate din casele pe care le-am promis cetatenilor īn timpul ultimei Olimpiade...
GENERALUL SPARTAN: si īn Sparta lucrarile publice merg greu din cauza razboiului. E mizerie, se fura, se minte, e coruptie...
GENERALUL ATENIAN (rīde): Pīna si la voi e coruptie!
Toate se duc dracului! Haosul e adevaratul nostru dusman,
generale... Vezi tu, de aia ma īntreb... Nu-i mai buna pacea?
(Rīde. Oedip se ridica din fotoliu.)
(Pythiaface un gest. Rīsul generalului e īntrerupt brusc. Imagini mute. Oameni vorbind īn taina, soptind la ureche. Oedip se apropie de Pythia care ramīne īn continuare absenta.)
OEDIP: Hai sa fugim.
PYTHIA .Unde?
OEDIP: Nu stiu... Afara din templu.
PYTHIA: Pentru noi nu exista afara.
OEDIP: Ne deghizam. Distrugem orice asemanare cu noi īnsine. Tu te deghizezi īn barbat, eu īn femeie. īti lipesti o barba lunga de barbar... Te īmbraci īn tunica, pantaloni strīmti... Poti sa iei si pelerina lui Marcos. Eu am sa-mi pun o peruca, rochia ta verde...
PYTHIA: Pe cine crezi ca pacalesti? Nebunii de afara ne vor omorī imediat cu pietre. (Oedip ramīne nemiscat un timp, se plimba nervos, īn cele din urma se trīnteste īn fotoliu si priveste ecranul.)
OEDIP: Ia vezi, vezi ce se mai īntīmpla... (Pe ecran: Primul spion pare sa dea raportul unui personaj invizibil. Plictisita, Pythiaface un gest. Se aude vocea Primului spion. Ton secretos.)
PRIMUL SPION: Da, da, nu-i exclus... Efesienii s-au īnteles īnsa cu cei din Samos. E un acord secret, bineīnteles. Daca sīnt atacati de foceeni, urmeaza sa primeasca sprijin naval, iar ei vor ocupa Smirna īn doua saptamīni. Doua saptamīni, nici mai mult, nici mai putin. Nu-i exclus totusi ca cei din Chios sa fie
la curent, pentru ca au devenit suspiciosi īn ultima vreme... Oricum, īn secret se fac pregatiri intense pentru o expeditie, au armat treizeci de corabii care asteapta īn port...
OEDIP: Ce ticalosi!
PRIMUL SPION: īmpotriva cui?... Pe Zeus, cred ca nu stiu nici ei... E adevarat ca se tem de eolieni, care īnsa nu fac nici o miscare fara acordul Tebei. Doar stiti ca majoritatea eolienilor sīnt originari din Beotia... E riscant sa duci o politica īmpotriva intereselor metropolei... Desi s-au mai vazut cazuri, nu-i exclus...
OEDIP: Criminali!
PRIMUL SPION: Ce va pot spune īnsa cu certitudine e ca Atena va ataca saptamīna viitoare insula Melos. īn privinta asta detin informatii sigure. Iar Sparta nu va interveni, pentru ca are probleme serioase cu Argosul.
OEDIP (Pythiei): Ai auzit?
PYTHIA (plictisita): Nu ma intereseaza politica.
PRIMUL SPION: Bineīnteles ca sīnt sigur! (Rīde.) Am deplina īncredere īn oamenii mei...
OEDIP (enervat): Eu n-am īncredere īn nimeni!
PRIMUL SPION: Baietii mei au experienta...
OEDIP: Experienta! Hai sictir! (Pythiaface un gest. Apare pe ecran Al doilea spion. si mai secretos decīt primul.)
AL DOILEA SPION: Nimeni n-are īncredere īn nimeni.
OEDIP: Ăsta pare mai destept.
AL DOILEA SPION: Ascultati-ma pe mine... Pacea dintre Atena si Sparta nu va dura decīt o saptamīna. Sau nici atīt. Se vor certa dintr-un fleac. Un singur cuvīnt rostit la īntīmplare e de ajuns ca sa arunce īn aer toate armistitiile. Nu vedeti cīt de precara e pacea? Nu vedeti ca traim īn fiecare zi pe muchie de cutit? Echilibrul lumii e criza care genereaza permanent criza. (Rīde.) Poate chiar acum cuvīntul a fost rostit. Nu e exclus ca ultimele mele informatii sa fie depasite, si catastrofa sa se fi produs deja... Nimic nu e exclus cīnd e vorba de orgoliul atenienilor si de lipsa
de imaginatie īn politica a spartanilor... Pentru ca nu ne putem controla gesturile...
PYTHIA (scīrbita): Niste mitocani! Hai, Oedip, lasa politica...
OEDIP (Pythiei): Ssst! (īi face semn sa taca. Oedip īl urmareste pe spion cu sufletul la gura.)
AL DOILEA SPION: Iar consecintele fiecarui gest sīnt incalculabile. De pilda, daca atenienii se vor certa cu spartanii, atunci automat pretul grīului se va dubla... Sau se va tripla peste noapte... Iar asta va conduce la o rectie īn lant incontrolabila...
OEDIP: Incontrolabila!
AL DOILEA SPION: Desigur, cu conditia ca Atena si Sparta... Dar pentru asta e de ajuns un singur cuvīnt care nu asteapta decīt sa fie rostit...
OEDIP: Un cuvīnt! (Rīde. Se ridica vesel din fotoliu.)
AL DOILEA SPION: Cine stie ce se va īntīmpla?...
OEDIP (īl maimutareste): Cine stie...
AL DOILEA SPION: si, imediat, pretul maslinelor se va dubla... La fel pretul grīului...
OEDIP (acelasi joc): Ce vorbesti ? Pīna si grīul!
AL DOILEA SPION: Cine stie...
OEDIP (īl maimutareste macabru): Cine stie...
AL DOILEA SPION (din ce īn ce mai repede): Vor urma merele, perele, ciresele, prunele, portocalele, lamīile, mandarinele, bananele, rosiile, ardeii, fasolea, mazarea, castravetii, pepenii...
OEDIP (scos din sarite): Hooo, nebunule! Gata! (Pythiaface un gest. Imaginile īnceteaza.)
PYTHIA: Te-ai saturat?
OEDIP (plictisit): Am obosit. Ma dor ochii. (īncepe sa se plimbe pe scena si sa fluiere o melodie fara cap si fara coada. Pythia e complet domesticita, arata ca o gospodina care īsi cauta de lucru prin casa. Oedip fluiera īntruna monoton si absent. Atmosfera casnica. Brusc, se opreste din fluierat.) Marcos! Marcos! Marcos! (Intra Marcos si se apropie de Oedip. Usor iritat, fara sa fie de data asta deloc speriat:) Nu te apropia.
MARCOS (derutat): M-ai chemat.
OEDIP (mai curīnd amuzat): Faci tu ce faci si iar semeni cu Polybos.
MARCOS: īmi pare rau.
OEDIP (mimīnd severitatea): De cīte ori trebuie sa te strig ca sa vii ? Pe unde umbli ?
MARCOS: īmi curatam pelerina cu care ma deghizez ca sa ma duc īn oras.
OEDIP: Foarte bine. Te deghizezi imediat si iesi īn strada, īmi aduci pe primul tīnar care īti iese īn cale.
PYTHIA: Oedip!
OEDIP (fara s-o bage īn seama): Ai īnteles ?
MARCOS (nemultumit): Am īnteles.
OEDIP: Sa fie tīnar!
MARCOS: Primul tīnar, am īnteles.
OEDIP: Tīnar, nu bosorog. Fii atent pe cine īmi aduci. Un tīnar rezistent, iute de picior si dat dracului de istet.
MARCOS: Acuma... Cīt de istet o fi, de asta n-am cum sa-mi dau seama...
OEDIP: Lasa, ca tu ai nas fin... Hai, sterge-o. Sa fie tīnar! (Marcos iese.)
PYTHIA (nelinistita): Ce-ai de gīnd?
OEDIP: Am de gīnd sa traiesc. (Oedip se plimba pe scena preocupat si fluiera īntruna. Pythia e din ce īn ce mai nelinistita.)
PYTHIA: Oedip, mi-e teama.
OEDIP: N-ai de ce sa te temi. Vei trai si tu, va trai si Marcos. Sīntem stapīni pe situatie. Orasul va fi salvat, nu va cadea nici īn mīinile atenienilor, nici īn mīinile spartanilor. īti promit. (Oedip se plimba pe scena destins, radios.)
PYTHIA: Nu de atenieni sau de spartani mi-e frica. Nu de oameni mi-e frica.
OEDIP (rīde, apoi se apropie protector de Pythia; vorbeste amuzat, cu o anume satisfactie macabra): Numai de oameni are rost sa-ti fie frica, Pythia, de raul pe care īl produc cu totii si īl īmprastie īn lume īn fiecare clipa. Un rau care vine dinauntru si de care nimeni nu
se vindeca... Raul creste zi de zi, se īntinde... E ca o epidemie de ciuma! Boala asta nu mai poate fi ascunsa, iubita mea. Le-a acoperit pieptul, umerii, bratele, picioarele, fata... Ciuma le-a invadat īntreg corpul. (Rīde plin de satisfactie.) Bubele negre se sparg si iese la suprafata puroiul din sufletele lor... Acum vad limpede.
PYTHIA (īngrijorata): Ce vezi?
OEDIP: īl vad pe om īn toata ticalosia lui.
(Intra precipitat Marcos, urmat de Spyros care arata acum jalnic. Marcos se opreste, Spyros īnainteaza si se apropie de Oedip. Cīnd īl vede, Pythia se retrage speriata īn spatele lui Oedip. Oedip si Spyros se cerceteaza īn tacere.)
OEDIP (rece): Noi doi ne cunoastem.
SPYROS: Mai bine nu ne-am fi cunoscut. Blestemata ziua īn care te-am condus la templu!
OEDIP: Parca aratai altfel.
SPYROS: si tu te-ai schimbat.
OEDIP: M-am maturizat. (Rīde.) Vad mai bine.
SPYROS: Ai vazut si īn ce hal a ajuns orasul din cauza ta?
OEDIP (indiferent): Da. O duceti greu.
SPYROS: Greu? (Rīde amar.) Mergem pe strada la vīna-toare de cīini si cīinii musca din noi. Le-o fi lor foame, dar noua, pe cuvīnt de onoare, ne crapa stomacul...
OEDIP (plictisit): stiu, lasa asta... Cum se face ca ai ramas la Delphi?
SPYROS: Unde era sa plec?! Aici m-am nascut, cunosc orasul ca pe propriul meu buzunar. Nu te gīndesti cīt timp mi-ar lua ca sa ma obisnuiesc cu un oras strain? Sa-i īnvat pe dinafara istoria, legendele, cīrciumile...
OEDIP: Acum somezi?
SPYROS: Tot orasul someaza. (īl priveste cu atentie pe Oedip.) Vrei sa-mi platesti despagubiri? Acum primesc si maruntis. Cum vezi, am ajuns rau. (Se apropie de Oedip.)
OEDIP: Nu te apropia. (īl cerceteaza.) Cīti ani ai? SPYROS: Douazeci si opt. OEDIP: Nu cumva esti mai batrīn ? SPYROS: Daca arat mai batrīn, e din cauza ultimei luni. De cīnd ai venit tu, orasul a īmbatrīnit cu o suta de ani.
OEDIP: Ai sa-ti revii. Ia zi, picioarele te tin ? SPYROS: De-o luna alerg mai mult ca pe vremea cīnd eram ghid. Nici nu mai stii unde sa cersesti la Delphi, stam cu mīinile īntinse si ne calcam īn picioare... OEDIP: Ai furat?
SPYROS: Daca am furat?! (Rīde.) Sigur ca am furat! Pe Hermes, ca sa traiesti trebuie sa furi! Dar e din ce īn ce mai greu, ajunge sa li se para garzilor cineva suspect, ca īl executa pe loc, fara sa puna vreo īntrebare... Adevarul e ca nici nu prea ai ce fura. OEDIP: N-o sa fie nevoie sa furi.
SPYROS: Asculta, daca ai chef sa-mi dai niste bani, fa-o repede, ma multumesc cu putin... N-am timp de pierdut, chiar daca la Delphi timpul e mort. Eu īncerc sa-mi pastrez vechile obiceiuri, īntotdeauna am fost un om activ. OEDIP: Bravo! Asta e foarte bine. (īl mai cerceteaza o
data.) Bani n-ai sa vezi de la mine, dar te angajez. SPYROS: Ma angajezi fara sa ma platesti?! (Rīde.) OEDIP: Te pun la treaba. Ai sa cīstigi singur atīt cīt sa
cumperi toate cīrciumile din oras. SPYROS: Esti nebun. (Da sa plece. Oedip īi taie calea.) PYTHIA (lui Oedip): Lasa-1 sa plece. OEDIP (fara s-o bage īn seama, ia un vas): Pentru īnceput, ia vasul asta. (īi mai da un vas.) si pe asta. (Spyros īntinde mīna dupa alt vas.) Ajunge! Cu banii pe care-i scoti de pe vase te īmbraci si tu decent... Ba nu, te īmbraci elegant.
SPYROS (Pythiei): L-ai zapacit!
OEDIP (imperturbabil): Poate. Oricum, la ora asta nu cred ca ai vreo propunere mai buna. Sau ai? (Oedip īl priveste īntrebator. Spyros tace.) Acum sterge-o. Cīnd
te īntorci vreau sa te vad curat si elegant. Nu suport mizeria. (Spyros iese buimacit.)
PYTHIA (speriata): Ce-ai facut?
OEDIP: Nimic. stii ca eu nu pot face nimic, iubito... Dar am sa-i pun pe altii la treaba. (īsi freaca mīinile satisfacut.)
MARCOS: Ai īncredere īn el?
OEDIP: N-are importanta daca am sau n-am īncredere.
MARCOS: Te va trada cu prima ocazie.
OEDIP (rīde): Nimeni nu ma poate trada, pentru ca nimeni nu ma cunoaste mai bine decīt īl cunosc eu. (Rīde. Pythia si Marcos se īndreapta īngrijorati spre Oedip.)
PYTHIA: Oedip!
MARCOS: Oedip!
OEDIP (se trīnteste īn fotoliu): Pythia, ia vezi ce mai e nou. (Pythia se supune. Face un gest. Pe ecran: oameni, multi oameni.)
PYTHIA (dezamagita): Ziceai ca esti obosit.
OEDIP: Cu atīt mai mult! Asculta-ma pe mine, diversitatea chipurilor sub care apare raul e cel mai reconfortant spectacol... Vino sa te convingi. Vino aici, iubito... (Resemnata, Pythia se asaza līnga Oedip, pe jos, la picioarele lui. Lui Marcos:) Hai si tu, taticule. Hai līnga mine... Esti batrīn, dar mai ai īnca destule de īnvatat. (Marcos se apropie de ei si ramīne īn picioare.)
(Lumina scade treptat. Ramīne luminat doar ecranul. Cīnd se aprind din nou luminile, scena e pustie.)
Actul al III-lea
Decorul seamana cu cel din actul al doilea, cu deosebirea ca pe scena se aduna mai multe bogatii. Impresie generala de opulenta si stralucire. Corul ocupa partea dreapta a scenei.
CORIFEUL: A trecut un an de cīnd soarta orasului nostru s-a schimbat.
CORUL: De cīnd soarta lumii īntregi s-a schimbat.
CORUL: Lumea nu mai merge la īntīmplare. Totul pare condus de o mīna sigura, totul pare ca se īndreapta spre un scop precis.
CORUL: Fericirea noastra. Forta si bunastarea orasului Delphi.
CORIFEUL: Buricul pamīntului!
CORUL (īn cor,felicitīndu-se): Buricul pamīntului! Buricul pamīntului! Buricul pamīntului!
CORIFEUL (facīndsemn coreutilor sa īnceteze)-. Stapīnul lumii nu este acela aflat īn fruntea armatei celei mai puternice. Stapīnul lumii nu este nici acela care detine bogatiile cele mai mari. Stapīnul lumii este acela care stie īn fiecare clipa tot ce fac ceilalti.
CORUL: A trecut un an de cīnd atenienii si spartanii care īnconjurasera Delphi au fost atinsi pe neasteptate de o boala misterioasa.
CORUL: Au īnceput sa se certe īntre ei.
CORUL: Din ce cauza?
CORUL: Nimeni nu poate spune cu precizie.
CORUL: Zvonurile s-au raspīndit brusc si cu mare viteza īn cele doua tabere.
CORUL: Zvonuri īntemeiate.
CORUL: Atenienii au aflat miscarile secrete ale spartanilor. Spartanii, la rīndul lor, au aflat miscarile secrete ale atenienilor.
CORUL: Suspiciunea crestea īn fiecare zi. A fost suficienta o scīnteie ca focul sa se aprinda si sa īnceapa
macelul. N-am aflat nici pīna īn ziua de azi de unde a sarit scīnteia.
CORUL: S-au batut ca disperatii īntre ei. S-au casapit cu ura si īndīrjire. Au curs rīuri de sīnge. Putini, foarte putini au fost cei care au supravietuit si s-au īntors la casele lor ca sa-si povesteasca nenorocirea.
CORUL: Dar nici īn patria lor n-au avut parte de o soarta mai buna. Incendiul izbucnit līnga oracolul lui Apollo i-a urmarit peste tot.
CORUL: Atenienii s-au certat cu atenienii. Spartanii s-au certat cu spartanii. Nimeni n-a mai avut īncredere īn nimeni.
CORIFEUL: Lumea a intrat īn descompunere. Sa unesti doua-trei cetati sub acelasi steag devenise o nebunie. Orasele au decazut.
CORUL: Mizerie, saracie, crime.
CORUL: Razboaie haotice.
CORUL: Aliante absurde.
CORUL: Nesiguranta.
CORIFEUL: Toate cetatile au decazut, cu exceptia orasului nostru. De un an, Delphi īnfloreste pe zi ce trece.
CORUL: Pentru ca de un an Delphi controleaza īntregul comert. Se fac numai plasamente sigure, numai afaceri sigure care sporesc continuu bogatia orasului.
CORIFEUL (vesel): si atunci, prieteni, vedeti bine ca nu mai avem nevoie de mizeria celorlalti. Noi nu ne bucuram de raul altora. Am descoperit ca nenorocirile lor nu ne ajuta cu nimic. Dimpotriva. Asa se face ca, treptat, cetatile grecesti au īnceput sa prospere...
CORUL: Pentru ca noi sa ne putem īmbogati īnca mai mult pe seama celorlalte cetati!
CORUL: Cumparam grīul la pretul cel mai scazut si īl vindem la pretul cel mai ridicat.
CORUL: La fel cu maslinele.
CORUL: La fel cu vinul.
CORUL: Acum īn oras nu mai exista oameni saraci.
CORUL: Sa nu exageram...
CORUL: Ma rog, traiesc cu totii destul de bine, chiar daca
practica o meserie umila. CORUL: Lenea e interzisa prin lege. īn realitate, exista si
oameni care nu prea se omoara cu munca. CORUL: In general, totusi, lumea e activa la Delphi. E
interesul fiecaruia... CORUL: Hotii au disparut. La īnceput au fost executati īn
agora vreo suta de hoti. Pe urma īnsa... CORUL: Gata! S-a terminat. Azi nimeni nu se mai teme de
banditi. CORUL: Pe alta parte... Gīnditi-va, cu atītea bogatii, orasul
nostru ar putea fi īn orice clipa luat cu asalt de fla-
mīnzi si desculti... CORUL: Din fericire, o armata disciplinata, impecabil
instruita si perfect echipata, vegheaza asupra linistii
noastre. Flamīnzii si descultii sīnt sistematic respinsi. CORUL: Daca īnsa cetatile mari ar īncerca sa se coalizeze
īmpotriva noastra, daca ar strīnge armate... CORIFEUL: V-am spus, ar fi fost si ar fi īnca o nebunie sa
unesti doua-trei cetati sub acelasi steag. A doua zi,
armatele ar īncepe sa se casapeasca īntre ele. īsi dau
seama cu totii ca e inutil. CORUL: Toti se tem de Delphi, pīna si cei care au armate
de zece ori mai numeroase decīt a noastra. Acum ne
platesc sume uriase chiar si fara sa le cerem... (Rīde.) CORIFEUL: Puterea de azi a orasului nostru o depaseste
pe cea din trecut, desi nimeni nu mai vine la Delphi
ca sa-si cunoasca viitorul. CORUL: Viitorul nu mai exista. CORUL: Viitorul a disparut. CORIFEUL: Desi Pythia a īncetat sa faca profetii, e cea
mai bogata femeie din lume. CORUL: Prezentul e o afacere mult mai sigura decīt
viitorul.
CORIFEUL: Oricum, grecii s-au resemnat īn privinta viitorului. Acum īsi zic: la ce bun sa-1 cunosti? Nu esti
sigur ca zeii ti-1 vor spune limpede. Nu esti sigur nici
macar ca īl cunosc ei īnsisi cu adevarat. īn atītea
cazuri s-au īnselat sau au vrut sa-i pacaleasca pe oameni. Sau pur si simplu au bolborosit ceva acolo, la īntīmplare, numai ca sa īnchida gura curiosilor care faceau coada la oracol, ca sa scape de nenorocitii aia...
CORUL: E prea complicat sa ghicesti ce vor si ce pot zeii.
CORUL: Grecii au renuntat la complicatii.
CORUL: Daca īn trecut gloria, puterea si bogatia orasului se īntemeiau pe nisipurile miscatoare ale viitorului, azi ele sīnt ancorate īn pamīntul ferm al prezentului.
CORUL: Certitudini, prieteni...
CORUL: Certitudini!
CORUL: Lucruri palpabile, nu himere!
CORUL: Certitudini!
CORUL (trist): E adevarat ca nu mai vin la Delphi vechii clienti ai Pythiei...
CORUL: Atīta paguba! Vin acum destui turisti care au drept de sedere o zi īn oras si īl viziteaza fascinati.
CORUL: Descopera uluiti schimbarile.
CORUL: Un oras renascut! Vechilor monumente īncep sa li se adauge altele, mai impunatoare.
CORIFEUL: Pentru ca lui Oedip īi plac cladirile īnalte.
CORUL: Cu cīt sīnt mai īnalte, cu atīt īi plac mai mult.
CORUL: Stilul nu-1 intereseaza, doar īnaltimea...
CORUL: Oricum, n-a vazut cu ochii lui nici unul dintre noile monumente. El comanda īnaltimea, arhitectii proiecteaza, iar constructorii executa.
CORIFEUL: Oedip n-a iesit niciodata din templul lui Apollo, desi īntreg orasul īl divinizeaza.
CORUL: Daca ar iesi din templu, ar fi strivit de dragostea cetatenilor.
CORUL: Ar fi sufocat de iubire.
CORIFEUL: Mai tineti minte?... Ura aceea turbata de acum un an s-a transformat īn dragoste si recunostinta atunci cīnd lumea a īnteles ca lui Oedip īi datoreaza forta si bunastarea cetatii.
CORUL: Dar el n-a avut nevoie de dragostea nimanui. si nici de recunoasterea meritelor. A ramas īnchis īn
templul lui Apollo, el, omul cel mai puternic din cel mai puternic oras de pe fata pamīntului.
CORIFEUL: si ne-a lasat pe noi sa ne bucuram de bogatia si de gloria cetatii.
CORUL: La Delphi, oamenii sīnt veseli, la Delphi oamenii petrec.
CORUL: La fiecare colt de strada s-a deschis o cīrciuma. Teatrele s-au īnmultit. Seara de seara se joaca tragedii...
CORUL: Farse ale destinului!
CORUL: Pentru ca oamenii, ajunsi la apogeul fericirii lor, au nevoie de nenorocirile personajelor de pe scena ca de aer.
CORUL: Altfel, s-ar plictisi.
CORUL: Oamenii trebuie sa plīnga de mila bietelor personaje īntruchipate de actori. Pentru diversitate au nevoie de cīt mai multe personaje tragice.
CORUL: Altfel, viata lor ar deveni monotona, iar fericirea ar putrezi...
CORIFEUL: Asa īnsa, cu tragediile noastre, atentia le ra-mīne mereu treaza. Autorii dramatici si actorii sīnt medicii orasului.
CORUL: Iata motivul pentru care autorii dramatici si actorii sīnt atīt de cautati la Delphi.
CORUL: Sīnt foarte bine platiti!
CORIFEUL: Mai bine decīt oriunde, ar fi o rusine sa ne plīngem. Nicaieri lumea n-are nevoie sa sufere prin noi ca aici. Nicaieri arta actorului nu e mai pretuita, iar actorii nu se straduie nicaieri sa joace mai realist si mai tulburator. (Intra Spyros.)
SPYROS:Ce-icuvoi?
CORUL: Sīntem īn cautare de subiecte tragice, Spyros.
CORUL: Inventam tragedia bogatiei.
SPYROS: Tragedia bogatiei? (Rīde.)
CORUL: Ne-au ramas putine subiecte tragice si lumea risca sa se plictiseasca īntr-o buna zi.
CORIFEUL: Haideti la cīrciuma. Fac cinste.
CORUL: Numai vinul ne poate ajuta sa gasim ceva nou.
CORIFEUL: Haideti sa bem. Hai si tu, Spyros.
SPYROS: N-am timp. Bogatia asta īmi da mai multa bataie de cap decīt mizeria. Alerg toata ziua dupa negustori ca sa īnchei afaceri...
CORUL:Nuteplīnge.
CORIFEUL: īti place sa te simti un personaj important.
SPYROS: As fi un personaj important, daca as reusi sa ma descurc de unul singur. Dar Oedip īmi spune tot ce trebuie sa fac. Nu greseste niciodata, are fler īn afaceri...
CORUL: De unde flerul asta?
SPYROS: E un mister.
CORIFEUL: Parca īnainte faceai pe desteptu', nu credeai īn zei si īn mistere.
SPYROS: īnainte aveam mai mult timp sa ma gīndesc si gaseam mereu explicatii. Acum sīnt prea ocupat ca sa caut explicatii. Ma uit la voi cum petreceti... Eu ma agit ca sa traiti voi bine, parazitilor! (Rīde. Intra Oedip. Ravasit. O figura descompusa, cearcane, privirea ratacita. īn scena care urmeaza pare absent, cu gīndul aiurea. Cīnd īl vede, Spyros īngenuncheaza.) Stapīne...
CORUL (īngenuncheaza cu totii): Oedip!
OEDIP: Ridicati-va. (Se ridica si īl privesc cu teama si curiozitate.)
SPYROS: Stapīne, trebuie neaparat sa vorbim despre importul de miere.
OEDIP: Miere?! Vorbim. (Corului:) Ce-i cu voi?
CORIFEUL: Am venit sa-ti prezentam omagiile tuturor cetatenilor... si recunostinta noastra.
OEDIP: Nu-i nevoie. (Le arunca o privire patrunzatoare.) Sīnteti actori.
CORIFEUL: Actori.
OEDIP: Actori... Adica oameni care se dau drept alti oameni īn fata oamenilor... si totusi oameni adevarati. (Rīde.) stiti... Demult, si eu am vrut sa ma fac actor. Actor de tragedie. īmi placeau la nebunie tragediile.
Dar nu s-a putut, nici n-am īndraznit sa-i spun tatalui meu. Aveam alta misiune.
CORIFEUL: O misiune importanta.
OEDIP: O misiune destul de grea, īntr-adevar... Dar fiecare are cīte ceva de facut, fiecare īsi gaseste de lucru... Nu-i asa? (Se uita mai atent la ei.) Actori, da, da... (īi cerceteaza pe rīnd, īi priveste drept īn ochi. Primului coreut:) Tu ai īncercat ieri-seara sa introduci clandestin īn oras o femeie care nu e nascuta la Delphi.
PRIMUL COREUT (surprins): O iubesc.
OEDIP: Din cauza asta ai īncasat de la garzi o bataie de-ai ramas lat toata noaptea. Te mai doare umarul?
PRIMUL COREUT: Putin. (Oedip se īndreapta spre al doilea coreut.)
OEDIP (celui de-al doilea coreut): Tu!
AL DOILEA COREUT: Eu. (Oedip īl priveste īndelung.)
OEDIP: Ai fost ieri-dimineata īn templul zeitei Atena. Te-ai rugat timp de o ora. (Coreutul tace.) Hai, recunoaste.
AL DOILEA COREUT (surprins): Asa e.
OEDIP: Crezi ca te ajuta?
AL DOILEA COREUT (dupa o clipa de tacere): Nu stiu... Oricum, nu strica... (Oedip īl priveste scīrbit. Trece mai departe, se opreste īn dreptul celui de-al treilea coreut.)
OEDIP (celui de-al treilea coreut): Iar tu ai avut o indigestie, ai mīncat prea multe smochine. (Trece repede la al patrulea coreut.)
AL TREILEA COREUT (uimit si rusinat): Vai de mine!
OEDIP (celui de-al patrulea coreut): Ţi-a murit tatal.
AL PATRULEA COREUT (zdrobit): A murit.
OEDIP: Ieri la prīnz.
AL PATRULEA COREUT: Asa e.
OEDIP: Tatal tau a murit de batrīnete. Era īngrozitor de batrīn, abia se tinea pe picioare, īl lasasera auzul si vederea, īi cazusera toti dintii. īn ultimele trei zile n-a pus nimic īn gura. Vorbea cu mare greutate, gīfīia, bolborosea... A īncercat sa-ti spuna ceva, sa-ti ceara
ceva, dar tu n-ai īnteles ce vroia. N-ai īnteles nimic din ce ti-a zis si asta te-a facut sa te simti vinovat. Ai pierdut ultimele lui cuvinte. (Se īndeparteaza, apoi se īntoarce.) Tatal tau avea o cicatrice pe umarul stīng.
AL PATRULEA COREUT (uluit): Da, da... (Oedip se īndreapta spre cel de-al cincilea coreut.)
OEDIP (celui de-al cincilea coreut): si tu... Tu ai baut ieri pīna ai cazut sub masa. De ce ?
AL CINCILEA COREUT (foarte grav): Habar n-am ce m-a apucat. Ma simteam trist sau disperat... Nu-mi aduc aminte.
OEDIP: Dar ai cīstigat bine saptamīna trecuta.
AL CINCILEA COREUT: Foarte bine.
OEDIP: Ai fost sīmbata la bordel.
AL CINCILEA COREUT: Am fost.
OEDIP: Publicul te-a aplaudat.
AL CINCILEA COREUT: M-a aplaudat.
OEDIP: Atunci de ce?
AL CINCILEA COREUT: Nu stiu... Fara vreun motiv...
OEDIP: Fara motiv. Traim fara motiv. (Se opreste īn fata Corifeului. Ii zīmbeste.) Iar tu ai stat toata ziua īnchis īn camera. Din cauza rolului tau blestemat. Agamemnon. Un barbat īntors victorios din razboi si ucis chiar cīnd se astepta mai putin...
CORIFEUL: Pe Apollo! Oedip, bine mai vezi!
OEDIP: Asta e nenorocirea: vad prea bine. As vrea sa nu mai vad deloc.
CORUL (speriati, īn cor): Oedip!
CORIFEUL: Atunci ce se vaīntīmpla cu noi?
OEDIP: Nu stiu. Nu stiu nimic. Viitorul e necunoscut. (Ramīne privind īn gol. Spyros face semn corului sa plece. Corul iese.)
SPYROS: Stapīne, am dat din nou lovitura! Am facut exact cum mi-ai zis. Ai avut dreptate, al dracului sa fiu, ai avut dreptate! Maslinele s-au vīndut īn Argos la un pret astronomic. Nu te bucuri?
OEDIP (absent): Ma bucur.
SPYROS: si cu līna am dat lovitura! Iar ai nimerit-o, Oedip! stii, īn Arcadia oile s-au īnmultit ca nebunele, nu mai au unde sa pasca. si caprele s-au īnmultit, au ramas prea putini pastori... Animalele au luat-o razna. (Rīde.) Dar nici cu oamenii nu mi-e rusine. Mergi prin oras si vezi numai femei bortoase. La fel se īntīmpla la Atena, la Teba, la Milet, īn Creta... Niciodata numarul nasterilor n-a fost asa mare. Nu mai sīnt destule moase sa aduca pe lume tot poporul asta care asteapta sa se nasca...
OEDIP (preocupat): E bine ca ne īnmultim?
SPYROS: Eu zic ca da. Vor fi mai multi oameni care sa munceasca pentru noi...
OEDIP: si mai multi oameni de care sa ne temem.
SPYROS: N-ai de ce sa te temi, Oedip. E liniste si pace. Lumea prospera.
OEDIP: Esti sigur?
SPYROS: Ce dovada mai vrei?... Uite, īn ultimele sase luni, chiar si fara ajutorul Pythiei, s-au īntemeiat douasprezece colonii care traiesc īn bunastare si armonie...
OEDIP: Pīna cīnd vor trai īn bunastare si armonie?
SPYROS: īti arde de sofisme... Hai sa trecem la lucruri serioase. Fii atent, pot cumpara miere din nord la un pret cu treizeci la suta mai scazut decīt pretul pietei din Atena. Ce fac ?
OEDIP (amar): Cumperi. O sa īndulcim īntreg orasul.
SPYROS (rīde): īi īndopam cu miere pīna li se face greata! Am sters-o. (Iese. Oedip se plimba printre bogatiile templului cu un aer distrat si vag curios. Intra Marcos aducīnd un vas. Se opreste īn dreptul lui Oedip.)
MARCOS: Unde īl pun?
OEDIP (ridica din umeri, plictisit): Gasesti tu un loc si pentru el. (Retine vasul si īl cerceteaza.)
MARCOS: E din Corint. Regele Polybos 1-a trimis īn semn de recunostinta... (Oedip īi īnmīneaza vasul fara sa aiba nici o reactie. Marcos īl asaza līnga celelalte vase.) Aici e bine? (Oedip face un gest: īi e indiferent.)
OEDIP: Ce facem cu atītea vase? MARCOS: Ce sa facem? Le pastram. OEDIP: Prea multe vase, prea multe obiecte... MARCOS: Ar fi pacat sa le vindem. Sīnt obiecte de arta de
valoare inestimabila.
OEDIP: O sa transformam templul īntr-un muzeu. MARCOS :Nu-ti plac? OEDIP (absent): īmi plac. Dar nu mai avem loc īn casa. Ne
sufocam. MARCOS: Mie īmi plac foarte mult vasele grecesti. Ma
plimb printre ele, le privesc pe fiecare īn parte, le
ating... Umblu cu grija, nu-ti fie teama, n-am spart
nici unul. Mai mare dragul sa stergi praful de pe
asemenea obiecte de arta... OEDIP (surprins, trezit la realitate): E praf aici? MARCOS: Oho! stii cum se depune praful?!... Pe jos sīnt
si cocoloase...
OEDIP: Ce vorbesti! Cocoloase de praf! MARCOS: Da. Se aduna pe la colturi. OEDIP: Nu mi-am dat seama.
MARCOS: Pentru ca sterg praful si matur īn fiecare zi. OEDIP (preocupat): Marcos, cum se face ca ajunge praful
pīna la noi? De unde vine? MARCOS: Din strada, de-afara... OEDIP (preocupat): Te rog sa nu mai stergi praful. (Marcos
īl priveste mirat.) īmi place foarte mult praful. Mai
mult decīt vasele. MARCOS (uimit): Asa am sa fac. OEDIP: Daca vasele atrag praful, putem sa le pastram, ba
chiar sa cumparam si altele... Spune-mi, cum mai e
afara?
MARCOS :E praf. OEDIP: Altceva? MARCOS: E soare. OEDIP: Altceva? MARCOS :E cald. OEDIP: Si altceva?
MARCOS: Bate vīntul. Dimineata asta batea vīntul asa de tare ca era sa-mi smulga peruca.
OEDIP (amuzat): Porti peruca?
MARCOS: Am īnceput iarasi sa ma deghizez cīnd ies īn oras. (Oedip rīde.) Pai, da... Ce sa fac? Altfel nu scap de multimea care se aduna buluc īn jurul meu. Oamenii īncearca sa ma atinga, mi-e īnsa teama sa nu ma sfīsie. Vor sa ma īmbratiseze, dar pīna la urma sīnt sigur ca m-ar sugruma cu īmbratisarile lor. Toti tin neaparat sa-mi multumeasca, adica sa-ti multumeasca tie prin mine... Daca ma recunosc, e nenorocire. Dupa ce īsi exprima recunostinta cīt de violent pot, īncep sa ma roage...
OEDIP (foarte curios): Ce vor?
MARCOS: Bani.
OEDIP: N-au bani?
MARCOS: Au, īnsa vor mai multi.
OEDIP (scīrbit): Or sa aiba. Dar tu?... Tu ce vrei?
MARCOS: Nu vreau nimic.
OEDIP: Nu ti-ai dorit niciodata nimic ?
MARCOS: Eh, mi-am dorit eu... īnainte... īmi placea ordinea, vroiam sa fie ordine īn lume. Asta a fost obsesia mea din tinerete, credeam cu sfintenie īn ordine.
OEDIP: Erai un tip religios ?
MARCOS: Nu, n-are legatura cu religia. Pur si simplu aveam nevoie de ordine. Devenise o manie! Am intrat īn templu ca sa ma ocup cu planurile de colonizare. Am studiat geografia, istoria, demografia, economia, dreptul, politica, strategia militara... si am reusit. (Cu un amestec de mīndrie si nostalgie:) stii, eu sīnt cel care a facut toate planurile de colonizare īn ultimii treizeci de ani, pīna cīnd... (Se opreste īncurcat.) Nu-i vorba numai de colonii, cu ajutorul Pythiei īncepeam razboaiele utile si le opream pe cele inutile...
OEDIP: De unde mania asta pentru ordine?
MARCOS: Mi-a fost mereu teama de anarhie.
OEDIP: si acum?
MARCOS: Acum vad ca lucrurile merg si fara mine... A īnceput sa-mi fie indiferent. Poate ca am obosit, m-am ramolit, nu-mi dau seama... Ma multumesc sa fac ordine aici, īn templu, sa sterg praful... Viata mea s-a simplificat.
OEDIP: Te invidiez.
MARCOS: Sa-ti spun drept, ma bucur ca la vīrsta asta īnca ma mai tin picioarele si sīnt īn stare sa urc zilnic pe muntele Parnas ca sa privesc panorama. stiu eu un loc de unde se vede orasul ca-n palma. E ceva de mers, vreo jumatate de ora, dar merita efortul, cre-de-ma... Daca vrei, pot sa te iau si pe tine. (Oedip īl priveste neīncrezator.) Ne deghizam, nu ne recunoaste nici dracu'...
OEDIP: Nu cred ca rezist la un drum asa lung. Mi-au slabit muschii...
MARCOS: Te antrenezi.
OEDIP: Am vazut de-aici tot ce era de vazut, fara sa urc...
MARCOS (revoltat): Aaaa, nu-i deloc acelasi lucru!
VOCEA PYTHIEI: Marcos! Unde mi-ai pus papucii? (Intra Pythia desculta.)
PYTHIA (lui Marcos, isterica): Eu īmi caut de un sfert de ora papucii si tu stai ca nesimtitu'!
MARCOS: Ţi-i aduc imediat. (Marcos iese.)
PYTHIA (lui Oedip, iritata): Toata noaptea te-ai foit īn asternut. N-am putut sa īnchid ochii! Am adormit abia spre dimineata.
OEDIP (plictisit): īmi pare rau.
PYTHIA: īti pare rau! si noaptea trecuta ai facut la fel, si acum doua nopti... (Se priveste īn oglinda.) īmi apar riduri. Uite, īmi apar riduri! Daca nu dorm cel putin sapte ore pe noapte, ma doare capul, ma doare stomacul, ma doare ficatul si a doua zi īmi apar alte riduri... si cearcane. (Se da cu crema pe fata.) Noaptea asta te-ai zvīrcolit ca un apucat, ai urlat...
OEDIP: Ce-am spus?
PYTHIA: Da' cine crezi ca te-a īnteles ?! Urlai ca un taur īnjunghiat. N-am mai rezistat si ti-am tras un ghiont
sa te trezesti. Degeaba! Dormeai dus. Noroc ca ai īnceput sa bolborosesti ceva mai īncet. Ai visat urīt... Uite! Alt rid! Vezi, aici, sub ochiul stīng... Ce face ala?! N-a gasit papucii? (Spre culise:) Marcos! Marcos! Cauta si la baie! (Revine īn fata oglinzii.) Chiar sub ochiul stīng! Vezi?... (Oedip e tot mai plictisit.) Trebuie sa ma dau cu laptisor de matca. Laptisorul de matca e mai bun decīt masca de capsuni sau decīt masca de castraveti... (Devine mai putin acra.) Sa-i zici lui Spyros sa-mi aduca laptisor de matca. (Se īndeparteaza de oglida. Oarecum satisfacuta :) De la distanta ridurile nu se vad. (Se īndeparteaza mai mult. Se contempla.) M-am īngrasat. Nu ti se pare ca m-am īngrasat?
OEDIP: Nu mi se pare.
PYTHIA: Ba m-am īngrasat. Putin. Desi de o luna tin cura de slabire... Tu manīnci ca un porc, stai toata ziua īn fotoliu si tot nu te īngrasi. Ba chiar slabesti. (Intra Marcos care īi aduce papucii. Pythia īsi īncalta papucii.) Ăstia sīnt papucii mei?
MARCOS: Ai tai. Nu-i recunosti?
PYTHIA (nemultumita): Parca erau mai moi. Ăstia sīnt tari. Nu sīnt buni. Adu-mi sandalele. (Marcos iese. Pythia se apropie de Oedip. Cu tandrete materna:) Ai slabit. Trebuie sa te īngrasi... Ia spune, ce-ti aduce mamica azi de mīncare? Scrumbie, friptura de berbec, stridii?...
OEDIP: Nu mi-e foame.
PYTHIA: Prajituri vrei?
OEDIP (nervos): Nu-mi plac dulciurile, stii foarte bine ca urasc dulciurile. (Intra Marcos care aduce sandalele.)
PYTHIA: Vin de Tasos?
OEDIP: N-am chef sa beau. si asa ma doare capul.
PYTHIA: Ia niste alune sa rontai, jf// da o punga cu alune.) Eu am sa beau. Mi-e sete. (īsi toarna si da pe gīt un pahar.)
MARCOS: Iar īncepi de dimineata cu vinul?
PYTHIA (lui Marcos, īntinzīndu-i paharul gol): Toarna!
MARCOS: Pythia!
PYTHIA: Fii un barbat politicos. (Nemultumit, Marcos īi
toarna. Pythia da paharul pe gīt. Lui Oedip:) Vezi ca
ai acolo suc de portocale... De ce te doare capul?
(Nici un raspuns. Lui Marcos:) Sandalele! (Marcos o
ajuta sa se īncalte.) Ce zici, īmi vin bine sandalele?
(Oedip nici nu se uita.) īmi vin bine. Dar ma cam
strīng.
MARCOS: Sa-ti aduc altele? PYTHIA: Nu, nu. (Lui Oedip, automat:) De ce te doare
capul? (Lui Marcos:) Astea sīnt frumoase. De fapt,
nici nu ma strīng prea tare... OEDIP: Vreau sa privesc. PYTHIA: O sa te doara capul si mai rau. OEDIP: Vreau sa privesc. PYTHIA: Iar o sa visezi urīt, o sa te foiesti toata noaptea īn
pat si n-o sa ma lasi sa dorm... OEDIP: Vreau sa privesc! PYTHIA: Bine, bine, linisteste-te...
(Pythia face un gest. Pe ecran īncep sa apara imagini. Cutremure, inundatii, incendii. Dezastre de tot felul. Oedip se trīnteste īn fotoliu si priveste fara sa se miste. Bea suc de portocale si rontaie alune. Pythia e īn fata oglinzii. Marcos līnga ea.)
PYTHIA (lui Marcos): Cum ma gasesti azi?
MARCOS: La fel ca ieri.
PYTHIA: Ieri!... Lasa ce-a fost ieri... Spune-mi cum arat
azi?
MARCOS: Esti frumoasa. si ieri erai frumoasa. PYTHIA: N-am īmbatrīnit? MARCOS: īti bati joc de mine. PYTHIA: Ba am īmbatrīnit. Uita-te mai atent. Nu vezi
ridurile ? Le vezi ? MARCOS: Nu vad nimic.
PYTHIA: Uite, aici, līnga ochiul stīng. Daca ai fi tinut minte cum aratam ieri, ti-ai fi dat seama... Ridul asta mi-a aparut azi-dimineata. Sau īn timpul noptii.
MARCOS: Ţi se pare.
PYTHIA (dezarmata): Nu ma pot lupta cu ridurile. Trebuie sa le ascund. (Se fardeaza. Lui Oedip:) Vorbeste cu Spyros sa-mi aduca farduri egiptene. Ai auzit? (Nici o reactie din partea lui Oedip. Lui Marcos:) Sīnt cele mai bune farduri. Egiptenii au gust, pe līnga ei sīn-tem niste barbari, habar n-avem ce e rafinamentul, sīntem niste mitocani. Ţine minte, adevaratul rafinament... numai la egipteni... (Lui Oedip.) Sa nu uiti sa-i zici lui Spyros de farduri. (Lui Marcos:) Azi ma multumesc cu ce-am primit de la Atena. Vreau sa ma fac frumoasa! (A terminat cu fardatul.) Hai, adu-mi repede rochiile! (Marcos iese. Pythia se apropie de Oedip si se interpune īntre el si ecran.)
OEDIP: Da-te la o parte.
PYTHIA: Uita-te la mine.
OEDIP: Te cunosc.
PYTHIA (arata spre ecran): si porcariile alea nu le cunosti? Mereu aceleasi porcarii!
OEDIP: Pythia!
PYTHIA: Nu-ti dai seama ca te uiti mereu la aceleasi porcarii?!
OEDIP: Lasa-ma!
PYTHIA: Nu se schimba nimic acolo... Eu sīnt īn fiecare zi alta.
OEDIP: Hai, sterge-o. (Pythia se īndeparteaza dezamagita, dar īsi revine oarecum cīnd intra īn scena Marcos īm-pingīnd un cuier mare pe rotile, īntesat cu rochii.)
PYTHIA (cercetīnd īncīntata rochiile): Nu sīnt toate.
MARCOS: Nu īncap toate. Vrei sa aduc si restul?
PYTHIA: Deocamdata nu-i nevoie. (Pythia cerceteaza mai departe īncīntata rochiile.)
MARCOS (prezentīndu-i o rochie): Pe asta am primit-o chiar azi-dimineata din Corint, de la regina Merope...
PYTHIA (lui Marcos): Fii atent cum o tii, ca nu e cīrpa de sters praful! (Lui Oedip:) Nu stiam ca īn Corint se poarta rochii de seara decoltate, cu pliuri... si dantele... (Se priveste īn oglinda. Lui Marcos.) Elegant, nu? Ce zici? (Marcos da aprobator din cap.) Da, da, foarte frumos... (Pythia se īntoarce spre Oedip.) Ai vazut-o vreodata pe maica-ta īmbracata asa? (Oedip nu reactioneaza.) Ia zi, asa arata maica-ta? (Oedip nu īnceteaza sa priveasca ecranul.) De cīnd stai toata ziua si te holbezi la porcariile tale, nu-ti dai seama ce e frumos... Nici nu mai esti īn stare sa vorbesti. Te-ai abrutizat. (Dezgustata, se īntoarce si se priveste īn oglinda. E nemultumita. Se fardeaza mai violent si se priveste satisfacuta īn oglinda. Se asaza īn fata lui Oedip.) Seman cu maica-ta? Hai ca seman putin cu ea, nu?... (Oedip se stapīneste cu greu.) Ia zi, asa venea mamica la tine īn camera sa-ti aduca lapticul cu pīine prajita?... Sa-ti taie unghiutele... Asa venea mamica la tine sa te spele? Asa venea mamica la tine sate culce?... Asa?
OEDIP: Da-te la o parte!
PYTHIA: Magarule!
OEDIP: Cara-te odata!
PYTHIA: Necioplitule! Baibarule! (Dezgustata:) Habar n-ai ce īnseamna o femeie eleganta. Te-ai tīmpit. (Se īntoarce spre Marcos.) Voi ati uitat ca o femeie trebuie sa fie eleganta. (Se priveste nemultumita īn oglinda, īncepe sa se fardeze īnca mai strident. Marcos se ridica, ezita o clipa, se īndreapta spre Oedip. Pe ecran: imaginile catastrofelor s-au transformat īntre timp īn imagini ale unor crime sīngeroase.)
MARCOS: Oedip... La ce te uiti?
OEDIP: Nu vezi?
MARCOS: Vad imagini fara sens care sīnt īnghitite de alte imagini fara sens...
OEDIP (rīde): Fara sens ?!
MARCOS: Ai descoperit ceva de cīnd privesti?
OEDIP: Ca sīnt cu totii niste criminali.
MARCOS: Tu nu mai poti vedea nimic frumos ? (Oedip tace. Marcos īl priveste īngrozii.) Bine, dar sīntem īnconjurati de frumusete. Vasele si statuile astea sīnt opere de arta...
OEDIP: si oamenii?
MARCOS: Omul e si el o opera de arta. Daca n-ar fi o opera de arta, n-ar ajunge sa sculpteze si sa picteze...
OEDIP (privind fix ecranul): L-a omorīt.
MARCOS: Tu nu poti vedea nimic bun, pentru ca n-ai īnteles īnca raul.
OEDIP (acelasi joc): Uite, l-a omorīt.
MARCOS: Ce vezi tu e o masca mediocra, raul e atīt de adīnc ascuns īn noi, īncīt nu ni-1 putem nici macar īnchipui. Altfel, ne-ar fi imposibil sa traim, baiete...
OEDIP: Ma doare capul.
MARCOS: si traim, nu-i asa? Traim...
OEDIP: Ma doare capul si īmi vine sa vomit.
MARCOS (īl priveste o clipa īn tacere): Esti bolnav. (Se asaza la loc pe scaun.)
PYTHIA (fardata strident, grotesc, se ridica de pe scaun): Uita-te la mine, Oedip. Sīnt frumoasa? (Oedip ramīne cu privirea fixata pe ecran. Seducatoare:) Hai, iubitule, uita-te la mine. Sīnt frumoasa? (Nici o reactie.) Nesimtitule! (Se īntoarce spre Marcos.) Marcos! Vad ca tu esti singurul barbat pe-aici. Cum ma gasesti ? (Marcos e absent.) Cum arat?
MARCOS (trist): Superb.
PYTHIA (lui Oedip): L-ai auzit? Lui īi place cum arat. (Lui Marcos.) Mai spune, hai, spune, vreau sa te aud... Fa-mi complimente. īmi plac complimentele.
MARCOS (automat): Esti superba.
PYTHIA: Altceva.
MARCOS (automat): Esti superba.
PYTHIA: Numai atīt? Stai prost cu imaginatia. Frumusetea are nevoie de imaginatie, altfel nu īnseamna nimic... Marcos, la ce te gīndesti?
MARCOS: La nimic.
PYTHIA: Gīndeste-te la mine, lasa trecutul, prezentul si viitorul... Uita istoria si geografia... Hai, gīndeste-te numai la mine, te rog. Eu sīnt cel mai frumos subiect de meditatie.
MARCOS (vazīnd-o abia acum, īngrozit): Cred ca ai pus prea mult mov acolo, īn jurul ochilor...
PYTHIA: Nu e prea mult mov! Te-ai dezobisnuit tu sa admiri frumusetea.
MARCOS (bate īn retragere): Asa mi s-a parut...
PYTHIA (privindu-l alarmata pe Marcos): si tu ai devenit indiferent.
MARCOS: Iarta-ma, n-am fost atent... N-ai exagerat deloc, movul ti se potriveste...
PYTHIA: Prostule, pentru cine crezi ca ma fac frumoasa? Pentru voi doi. Nici un alt om nu ma vede aici, īn templu... Pentru voi doi si pentru zei. Ce spectatori mi-am ales!... Oedip s-a tīmpit complet, cu el nu mai e nimic de facut, sta toata ziua si se holbeaza... Iar tu... Nu stiu ce-i cu tine, Marcos. Te plictisesc?
MARCOS: N-am zis asta.
PYTHIA (enervata): Daca vrei sa stii, ma fac frumoasa pentru Apollo! (Se asaza īn dreptul lui Oedip.) Da, da, pentru Apollo!
OEDIP: Da-te la o parte! (Pythia se da la o parte scīrbita. Alearga spre Marcos.)
PYTHIA: Marcos! (Marcos o priveste ca pe o nebuna. Alearga spre Oedip.) Oedip! Spune-mi ceva!
OEDIP: Gura!
PYTHIA (ramīne īnfrīnta īn mijlocul scenei): Sīnt īnchisa īn templu cu doi barbati absenti. (Rīde.) Voi nu existati... Ati disparut. Cīnd v-ati evaporat? Ieri? Acum o luna? Acum un an? Sau poate ca n-ati existat niciodata... Am vorbit toata viata cu peretii astia grosi si reci. Am vorbit cu vasele... (Rīde isteric. Rīsul se topeste. Priveste de jur-īmprejur. Se afla trīntitapejos, īn transa.) īl simt. Iubitul meu e din nou līnga mine. N-a fost plecat, a ramas mereu aici cu mine. si atunci
cīnd credeam ca m-a parasit, ca l-am pierdut... (Vesela:) Iubitul meu e līnga mine! (E cuprinsa de un spasm dureros.) īl simt, īl simt cu tot corpul. Iubitul meu ma priveste. Sta ascuns si privirea lui ma apasa pe tot corpul. Ma mīngīie. Ma saruta. I-a fost dor de mine... Nu poate trai fara mine iubitul meu. M-a urmarit pas cu pas, a asteptat sa-mi recapat vederea. stie ca sīnt femeia lui, numai a lui... E cald, e bine līnga el. Privirea lui patrunde īn mine... Ma topesc īncet īn el. E puternic. E mare. E viu. Ochii lui ma īmbratiseaza cu furie. I-a fost dor de mine, dar a asteptat rabdator sa-1 chem. M-a iertat. E nemasurat de īntelept iubitul meu. Ma īmbratiseaza si ma mīngīie... Ma iubeste... Ma iubeste... Ma iubeste... Ochii lui ma fecundeaza... (Urla. Ramīne un moment īntinsa pe jos, īn transa. Se ridica īn capul oaselor.) Unde ma aflu ? īn Olimp ? (Se ridica si recunoaste templul. Rīde.) Ăsta e Olimpul meu! (īi vede pe Oedip si pe Marcos.) Ce-i cu voi? Ce cautati aici? Mai existati? Nu v-ati dizolvat? N-ati crapat?
OEDIP (o priveste o clipa dezgustat; lui Marcos): E beata. (Pythia se ridica si se arunca asupra lui Oedip.)
PYTHIA: Beata! Tu ai fost primul care mi-a dat sa beau! Ce, ai uitat? Sa-ti aduc eu aminte?... īn ziua īn care ai vrut sa-ti cunosti destinul de criminal si violator... Cīnd te rugai īn genunchi de mine sa-1 īntreb...
MARCOS: Pythia! (Pythia se arunca asupra lui Marcos.)
PYTHIA: Iar tu m-ai drogat! Da, da, ce te uiti asa la mine? Tu m-ai drogat! Mi-ai facut creierii praf! M-ai īndopat īn fiecare zi cu otrava aia alba din amfora, numai ca sa le spun clientilor ce-au de facut cu viata lor īmputita. si ei ma ascultau... Ma ascultau... (Furia īmpotriva lui Marcos s-a topit. E fascinata.) Nenorocitii ! Ma ascultau cu sufletul la gura, nu puteau face nici o miscare fara mine, aveau nevoie de mine ticalosii!... Fara mine nu exista nimeni! (Rīde. Un rīs cutremurator. Se urca cu greu pe podium. Gīfīind:)
Fara mine nu exista nimeni... (Ajunsa sus, ia o atitudine profetica. Gesturi oraculare grotesti.)
stiu cīte fire are nisipul si cīte valuri īnghite marea
īl aud pe cel mut si vorbesc celui surd Patrunde pīna īn inima mea mirosul jertfelor voastre.
Deveniti stīnci daca vreti sa scapati! (Rīde isteric.) Nefericitilor, ce stati? Fugiti spre capatul lumii Casa lasīnd īn urma si zidul cetatii voastre. Nu au destula tarie sa scape nici capul, nici trupul,
Mor picioarele, mīinile, moare tot ce-i la mijloc. (Rīde isteric.)
Toate-s de plīns si de foc vor fi īnghitite Ares īn carul sirian pustieste pamīntul Multe cetati fi-vor arse de flacari Zeii asteapta-n picioare nerabdatori Temple sa cada si sīnge sa curga negru ca smoala. (Rīde isteric.)
Gata! Plecati! Primiti-va barbateste destinul! (Se prabuseste.)
MARCOS (se duce la Pythia, o ia īn brate, coboara cu ea de pe podium si o asaza pe jos): Ţi-am zis de-atītea ori ca nu e sanatos sa bei de dimineata. Trebuie sa ra-mīnem lucizi, fetito. Macar noi sa ramīnem lucizi. Ceilalti sīnt pierduti... Uita-te la ei. (O obliga sa priveasca spre ecran. Crimele au īncetat, iar ecranul e invadat acum de o bogatie de mutre.) Nu mai au nevoie de cuvintele tale. Vezi? Viitorul le e indiferent. Se descurca si fara noi. Nimeni nu mai are nevoie de noi. (Privesc īn tacere ecranul.) Nimeni īn afara de Oedip. Pythia, fii buna cu Oedip, e obosit, nu doarme noaptea... E bolnav. (Pythia parca s-ar fi trezit dintr-un cosmar.) Nu-1 lasa singur. Du-te, ai grija de el. (O īndeamna sa se duca la Oedip. Pythia se ridica si se asaza la picioarele lui Oedip. Marcosface ordine īntre vase.)
PYTHIA: Iubitule, stai comod? (Oedip nu reactioneaza.) Spune-mi ce sa fac pentru tine... Ce sa-ti mai aduc ? Vrei sa-ti spal picioarele? Vrei sa-ti fac baie? Sa-ti tai unghiile? Vrei sa te masez? Vrei sa te gīdil? Mai vrei alune ? Mai vrei suc de portocale ? OEDIP (urla ca un disperat): Opreste! (Se ridica din fotoliu.) Opreste, n-auzi ?! (Pythia face un gest. Imaginile īnceteaza. Se plimba nervos pe scena.) Nu-i mai suport! īi cunosc pe toti! I-am vazut pe toti de o mie de ori. I-am vazut cum dorm, cum se scoala, cum se spala, cum manīnca, cum se scarpina, cum merg pe strada... Cum se īnmultesc ca sobolanii! PYTHIA: Mai vrei alune? OEDIP: Alune! (Rīde isteric.) PYTHIA: Suc de portocale mai vrei? OEDIP: Suc de portocale! (Rīde isteric.) Pentru tine viata mea īnseamna alune si suc de portocale! (Ramīne tacut si nemiscat īn mijlocul scenei, cu privirea ratacita, absent. Pythia si Mar cos se apropie de el, la īnceput cu o anume retinere, īncercīnd treptat sa-i atraga atentia.)
PYTHIA: Te plictisesti, iubitule. Asta e, te plictisesti. Stai
toata ziua īn fotoliu, noaptea ai insomnii... Marcos,
cheama actorii sa ne joace o farsa. OEDIP: Nu mai pot vedea pe nimeni. PYTHIA: Dar sīnt actori talentati. OEDIP: īi cunosc pe toti actorii din Delphi. īi cunosc pe
toti actorii din lume.
MARCOS: E suficient sa te prefaci ca nu-i cunosti. OEDIP: Cum sa ma prefac cīnd stiu ce-au facut ieri si
alaltaieri si acum o luna? PYTHIA: Putina imaginatie, iubitule... OEDIP: Ce imaginatie! Pe mine ma sufoca realitatea! PYTHIA (rīzīnd scīrbita): Realitatea! MARCOS: si care e realitatea?
OEDIP (sarcastic, aratīnd spre Pythia): Realitatea pentru ea sīnt alunele si sucul de portocale! (īipriveste īngrozit.)
Voi nu īntelegeti?... Cunosc intimitatile tuturor, cunosc secretele...
MARCOS: Uita.
PYTHIA: Uita, Oedip. Poarta-te ca un copil.
MARCOS: Te duci degeaba la teatru daca nu reusesti sa devii copil macar pentru cīteva ore.
OEDIP: stiu prea multe ca sa ma port ca un copil. Cunosc secretele sclavilor, soldatilor, marinarilor, arhontilor, constructorilor, medicilor, judecatorilor, filozofilor, arhitectilor, poetilor, moaselor, curvelor, frizerilor, generalilor, atletilor, spalatoreselor, taranilor, negustorilor, fierarilor, tīmplarilor, olarilor, sculptorilor, zugravilor... M-am saturat!
MARCOS: Esti obosit.
PYTHIA: Esti obosit, iubitule. Hai sa mergem la culcare. Dupa un somn adīnc, ai sa vezi totul altfel.
OEDIP: Nu mai pot sa dorm.
PYTHIA: Am sa-ti cīnt un cīntec de leagan...
OEDIP: Vrei sa-mi cīnti? Chiar vrei sa-mi cīnti? (Rīde.) Nu stii ca muzica īmi da dureri de ficat? (O mīngīie patern pe crestet. Brusc, devine foarte preocupat.) Cīnd ma bag īn pat si īncerc sa adorm, īmi apar īn īntuneric mutrele lor...
PYTHIA: Bea vin!
OEDIP: Daca beau vin, mi-e si mai scīrba de ei si de secretele lor.
MARCOS: Secretele astea te-au īmbogatit.
OEDIP: Bogatia ma face sa vomit.
MARCOS: Bogatia a facut sa renasca Delphi.
OEDIP (dezgustat): Delphi!
MARCOS: Delphi e buricul pamīntului.
OEDIP: Mi-e scīrba de tot pamīntul.
MARCOS (trist): Fara bogatia orasului, ne-ar fi omorīt de mult cu pietre.
OEDIP: Oricum ne vor omorī. N-avem nici o sansa. (Pythia si Marcos tac īnfrīnti. Oedip īncepe sa se plimbe pe scena.) stiu ce face fiecare... stiu ce face fiecare... stiu ce face fiecare, pastele mamii lui de ticalos!...
(Se opreste. īi cerceteaza pe Pythia si pe Marcos, īncer-cīnd sa-si dea seama daca īl pot īntelege. Apoi, foarte grav:) Nu vreau decīt sa īntīlnesc un om necunoscut, un om complet necunoscut, un om despre care sa nu stiu absolut nimic... Un strain de lumea asta... Un om a carui mutra nici macar sa nu mi-o īnchipui... Un om fara mutra...
PYTHIA (īi vine o idee): Ai nevoie de masti, Oedip! (Rī-zīnd:) De masti ai nevoie, prostule!... De masti! (la doua masti. īsi pune o masca pe fata, pe cealalta i-o da lui Marcos. Marcos ezita sa-si puna masca.) Oedip are nevoie de masti.
(La insistentele Pythiei, Marcos īsi pune īn cele din urma masca. Oedip īi priveste o clipa uimit. Se īntoarce, se īndeparteaza de ei. Cele doua masti īl urmaresc. īn scena care urmeaza, Pythia joaca agresiv si la limita farsei. Dimpotriva, Marcos e foarte grav. Amīndoi joaca īnsa cu toata convingerea, fortīnd deruta lui Oedip.)
PYTHIA: Tinere domn... (Oedip o evita.) Hei, tinere domn,
nu īntoarce capul. Uita-te la mine. Hai, uita-te la
mine... Ma recunosti? N-ai cum sa ma recunosti...
Sīnt o femeie fara trecut si fara viitor. MARCOS: La urma urmei, ce stii tu despre noi? PYTHIA: Esti curios sa afli?... MARCOS: Ce sa afli? PYTHIA: Vrei sa-ti povestesc viata mea? Vrei sa-ti spun
ce-am facut ieri, alaltaieri, acum o luna? MARCOS: Ce nevoie ai tu de toate povestile astea? PYTHIA: īmi pare rau ca trebuie sa te dezamagesc, tinere
domn, dar nu pot sa-ti spun nimic despre mine.
(Rīde.) Nimic! Chiar acum cīteva clipe m-a lovit
amnezia!
MARCOS: Oedip, stii prea multe... PYTHIA: Am uitat totul! (Rīde.) MARCOS: ...si, de fapt, nu stii nimic.
PYTHIA (vesela): Cu atīt mai bine. Putem inventa īmpreuna o viata.
MARCOS: Renunta sa privesti. Nu e nimic de vazut, imaginile sīnt mincinoase.
PYTHIA: Ne inventam singuri viata.
MARCOS: Scoate-ti singur ochii, oricum nu-i nimic de vazut....
PYTHIA: Inventam viata asa cum ne place.
MARCOS: Renunta sa te minti.
PYTHIA: Hai sa zicem ca eu as fi o... o prostituata, tinere domn... Da, da, o prostituata adevarata, o prostituata īn carne si oase... Iti plac curvele, nu-i asa? Te atrag curvele...
MARCOS: Renunta la imagini.
PYTHIA: Sa zicem ca sīnt o prostituata si ca am avut peste o mie de clienti. Oho! Peste o mie! si ca fiecare mi-a povestit viata lui. N-am lasat pe nimeni sa plece fara sa mi se destainuie, asta era pretul pe care īl ceream...
MARCOS: Retrage-te, Oedip...
PYTHIA: Vrei sa-ti spun si tie ce-am aflat? Vrei sa-ti spun?...
MARCOS: Retrage-te īnauntrul tau si vei descoperi peisaje tulburatoare, lumi noi, culori necunoscute... La fel ca atunci cīnd īnchizi ochii, īi apesi cu putere si īti apare o sfera incandescenta de care nu poti scapa si care se misca īncet... Nici nu-ti īnchipui ce lumi fascinante sīnt ascunse īn tine, ce culori invizibile īncepi sa vezi atunci cīnd ai renuntat sa privesti...
PYTHIA: De exemplu, unul dintre clientii mei era fiu de rege...
MARCOS: Nu vei mai avea de ce sa privesti afara, nu vei mai fi niciodata tentat de iluzii.
PYTHIA: Fiul unui rege puternic!
MARCOS: Nu vei mai accepta mediocritatea īn care te balacesti.
PYTHIA: si m-a iubit baiatul asta de rege ca un nebun, ar fi facut orice pentru mine. īmi cumpara cadouri scumpe, bratari, cercei, inele, rochii, farduri... Ma
dormi
rasfata ca pe un Copil, la fericirea mea, la fericire! Era obsedat... (Oedip a ajuns i OEDIP (urla): īncetati! (Le smulge mastii PYTHIA (īnca amuzata): Am vrut: MARCOS (trist): Am vrut sa te
noapte. Sa visezi sfere incandescente. OEDIP: Unde va credeti ?! La circ ?! (Se plimba nervos pe scena. Trage un sut īn masti.) Masti! Va bateti joc de mine, ma ametiti cu masti!... Nu pot nici sa rīd, nici sa dorm, am altceva de facut... Pe mine ma asteapta omul necunoscut. Trebuie sa-1 cunosc pe omul necunoscut... Trebuie sa-1 gasesc cīt mai repede... (Se opreste īn dreptul Pythiei.) Plec.
PYTHIA (devine brusc foarte severa): Marcos, lasa-ne singuri. (Marcos iese. Atentie! Scena care urmeaza nu trebuie sa aiba nimic din melodrama femeii abandonate.)
OEDIP: Plec chiar acum. PYTHIA (severa): Unde?!
OEDIP: Nu mai pot sta īnchis aici, trebuie sa ies imediat din templu. Putrezesc, ma descompun... īncep sa put ca un cadavru.
PYTHIA (acelasijoc): Unde te duci?! OEDIP: Afara. īn lume.
PYTHIA: Care lume ?! Oedip! Vino-ti īn fire! (īncearca sa devina protectoare, materna, fara sa-i iasa prea bine.) Nu pleci nicaieri. Ramīi cu mine īn templul lui Apollo. (Oedip se desprinde de ea.) Mi-ai promis ca ramīi cu mine. (īncepe sa intre īn panica, se agata de Oedip.) Iubitule, mi-ai promis... OEDIP: Ţi-am promis? Nu-mi aduc aminte... Cīnd ti-am
promis ?
PYTHIA: Cīnd ma rugai sa te ajut. OEDIP: Parca te-am rugat eu ceva... Da, da... A trecut mult
de atunci. PYTHIA: Un an si o luna.
OEDIP: N-am numarat zilele. Am pierdut notiunea timpului, aici toate zilele seamana al naibii īntre ele. Putrezesc si put ca un cadavru.
PYTHIA: Te-ai tīrīt īn genunchi īn fata mea...
OEDIP: Poate. Nu mai tin minte ce-am facut. stiu doar ce fac ceilalti. In fiecare dimineata deschid ochii si īi vad pe toti... Mutrele lor, secretele lor idioate ma invadeaza... Vietile lor sīnt un suc īmputit de portocale care curge īntruna peste tot... īl dai repede pe gīt si ramīi mereu cu acelasi gust acru īn gura. Am baut prea mult suc de portocale si am rontait prea multe alune, tolanit aici īn fotoliu. La fiecare secret cīte o aluna. Crant! Un secret - o aluna. Crant! O mie de secrete! Crant! Crant! Crant! Crant!... Eu am rontait alune, iar ei mi-au mīncat viata, magarii!... Am uitat tot ce s-a īntīmplat cu mine, daca s-o fi īntīmplat cu mine altceva decīt sa putrezesc si sa put ca un cadavru... Ma simt golit, nu mai stiu nici cine dracu' sīnt...
PYTHIA: Esti iubitul meu.
OEDIP (oarecum surprins): Iubitul tau?
PYTHIA: Ai spus ca ma iubesti. Tu ai spus-o, cu gura ta... (Oedip ramīne tacut.) M-ai mintit, nu-i asa ca m-ai mintit?
OEDIP: Cred ca te iubeam.
PYTHIA: Daca m-ai iubit īnseamna ca ma mai iubesti īnca, dragostea nu dispare īntr-un an si o luna... Dragostea dureaza.
OEDIP: Cīt?
PYTHIA: Nu stiu. Nu stiu decīt ca mi-e dor de tine... Oedip, nu pot sa traiesc fara tine. Hai sa mergem īn dormitor, sa ramīnem īmpreuna noaptea asta...
OEDIP (rīde): īmpreuna cu toata omenirea!
PYTHIA: Omenirea nu exista, ai vazut cu ochii tai, e o gluma proasta. Omenirea īnseamna geografie si istorie... Pe noi nu ne intereseaza nici geografia si nici istoria. Sīnt destui care sa-si piarda timpul cu aiurelile astea. Hai cu mine īn dormitor... īnchidem usa,
īnchidem ferestrele, tragem draperiile si ramīnem singuri. Restul lumii s-a dus dracului! Marcos n-o sa ne deranjeze, el nu ne deranjeaza niciodata, e un baiat de treaba... Vreau sa ramīnem singuri, mi-e dor de tine, īn fiecare noapte astept... Hai īn dormitor sa facem dragoste... Ai sa te simti ca un zeu līnga mine, iubitule...
OEDIP (desprinzīndu-se de Pythia): Nu mai rezist aici. Ma sufoc. (Oedip se plimba pe scena. Brusc īsi aduce aminte.) Eu trebuie sa-1 caut pe omul necunoscut. Plec. (Oedip se īndeparteaza. Pythia se prabuseste. Oedip se īntoarce spre ea.) īncearca sa īntelegi... PYTHIA: Tu m-ai īnteles ? Te-ai gīndit vreodata la mine ? OEDIP: Pythia, nu īncepe iar... PYTHIA: La mine! OEDIP: Te rog...
PYTHIA (īngrozita): Ce se va īntīmpla cu mine?! OEDIP (absent): Habar n-am. Nici cu mine nu stiu ce se va īntīmpla. stiu doar ca azi trebuie sa-1 gasesc pe omul necunoscut. Altfel īnnebunesc. PYTHIA: Ai ramas aici ca sa te ajut sa uiti... OEDIP: Plec. PYTHIA (se ridica amenintatoare): Vrei sa-ti aduc aminte
ce te asteapta daca pleci ? OEDIP (speriat): Nu ma intereseaza. PYTHIA: Am sa-ti aduc aminte... OEDIP: Nu... PYTHIA: Viitorul, Oedip! Ai uitat! Trebuie sa-ti spun din
nou care e viitorul tau!
OEDIP (nesigur): Nimeni nu cunoaste viitorul. PYTHIA (implacabila si vulgara): Eu īl cunosc. īl cunosti si tu. stii foarte bine ce se īntīmpla daca pleci! (Oedip protesteaza.) Asculta-ma! OEDIP (īsi astupa urechile): Nu!
PYTHIA (acelasi joc): Ai sa-1 casapesti pe tac-tu... Hīrst! (Face un gest ca si cum i-ar taia capul.) si ai s-o calaresti pe ma-ta! Uite-asa! (Sare pe el.) OEDIP (urla īngrozit): Nu! Nu!
PYTHIA (acelasi joc): Ai sa-1 casapesti pe tac-tu si ai s-o calaresti pe ma-ta, porcule! Asta o sa faci! O sa aveti copii diformi si blestemati din īmperecherea voastra scīrboasa!
OEDIP: Nuuuu!
(Oedip se prabuseste. Pythia e triumfatoare. īl priveste dezgustata. Se apropie de el, īl ajuta sa se ridice. Complet lipsit de aparare, Oedip a devenit o jucarie īn mīinile Pythiei. II conduce si īl asaza īn fotoliu. Oedip e inert. Nici o urma de mila īn expresia Pythiei care īl priveste cum sta prabusit īn fotoliu. Face un gest, iar pe ecran apar imagini: o goana printre multimi de oameni, cautare, succesiune rapida de figuri. Ai impresia ca imaginile nu se pot fixa. Pythia iese. Lumina scade. Succesiune dementa de figuri. Intra corul. Sīnt cu totii mascati. Miscari usor rigide, grave, atitudini martiale, īn scena nu se mai afla o trupa de actori care improvizeaza, ci un veritabil cor antic. Succesiunea de figuri se īntrerupe. Pe ecran, imaginile reprezinta chiar ceea ce se īntīmpla īn prezent pe scena. Ca si cum o camera de luat vederi s-ar plimba pe scena, ar observa decorul, corul, īnsa punctul de atractie devine Oedip. Cadrul se apropie treptat de Oedip. Sīnt si reveniri asupra restului, dar Oedip e din ce īn ce mai prezent pe ecran. īn decursul scenei care urmeaza, apropierea de Oedip scoate la iveala detalii ale figurii lui marita grotesc. Lumina scade īn continuare. Un reflector pe Oedip, corul e slab luminat, mai curīnd se ghiceste. De data asta, corul vorbeste īntr-adevar īn cor, īsi rosteste hipnotic replicile.)
CORIFEUL: Drumul cel mai lung īl strabati ramīnīnd
nemiscat. CORUL: Nu e nevoie sa te ridici pentru a merge. Nu e
nevoie sa pasesti pentru a īnainta. Alergi degeaba. CORIFEUL: Relaxeaza-te, Oedip. Respira adīnc. CORUL: Relaxeaza-te... Drumul cel mai lung īl strabati
ramīnīnd nemiscat. CORIFEUL: Desi esti tīnar, ai umblat destul prin praf, ai
rupt multe perechi de sandale pe drum.
CORUL: Pe drumurile noastre īnguste si pline de praf. CORIFEUL: Unde vrei sa ajungi ? Te-ai gīndit bine unde
vrei sa ajungi ?
CORUL: Te-ai gīndit cu adevarat? CORIFEUL: Sau vrei īntīi sa ajungi pentru ca abia apoi sa
te gīndesti?
OEDIP (calm): Plec. (Nu face nici o miscare.) CORUL: Ramīi nemiscat. CORIFEUL: Vezi? Daca esti relaxat, timpul nu te mai
strīnge īn clestele lui.
CORUL: Clestele care te tine mereu departe de tinta. CORIFEUL: Te-ai eliberat. CORUL: Timpul dispare. CORIFEUL: Nici spatiul nu te mai sufoca. CORUL: Distantele sīnt o iluzie. CORIFEUL: īn nimic se afla infinitul. CORUL: īn nimic.
CORIFEUL: Iar nimicul īl tii īn palma fara sa-ti dai seama. CORUL: Spatiul dispare. OEDIP (acelasi joc): Plec. CORUL: Stai pe loc. CORIFEUL: Relaxeaza-te. CORUL: Relaxeaza-te, Oedip. CORIFEUL: Timpul nu ti-e dusman. si nici spatiul. CORUL: Cu timpul si cu spatiul n-are rost sa te lupti. CORIFEUL: Esti īncordat. CORUL: De ce esti īncordat? CORIFEUL: Gīfīi. CORUL:Decegīfīi? CORIFEUL: Tu ai nevoie de dusmani... CORUL: Asta e!
CORIFEUL: Tu ai nevoie de dusmani, Oedip. īti cauti mereu dusmanii. CORUL: Priviti-1! Este un razboinic curajos fiul regelui
din Corint. Bratele lui sīnt puternice. Sīngele lui e
fierbinte. Priviti-1! CORIFEUL: Sīngele tau e fierbinte, Oedip. Vrei sa te lupti.
(Pauza.) Cu cine te lupti?
CORUL: Alege-ti dusmanul cu grija, Oedip. CORIFEUL: Nu oricine poate sa-ti fie dusman. CORUL: Alege-ti dusmanul cu grija. Nici mai īnalt si nici
mai scund decīt tine sa nu fie. Nici mai tīnar si nici
mai batrīn. De acelasi rang cu tine trebuie sa-ti fie
dusmanul.
OEDIP (acelasi joc): Ma duc, ma duc sa-1 caut. CORUL: Asculta! CORIFEUL: Nici mai īnalt, nici mai scund, nici mai tīnar,
nici mai batrīn, de acelasi rang e dusmanul tau. CORUL: Nu te teme de el. CORIFEUL: E un om la fel ca tine. Nici el nu s-ar teme de
tine daca ar sti cine esti. CORUL: Nemiscat te apropii de el fara īncetare si fara sa-ti
dai seama. (Pe ecran: detalii grotesc marite ale figurii
lui Oedip.)
OEDIP (urla): Mi-e scīrba!
CORUL: Priveste drept īn fata si īnvinge scīrba, Oedip. CORIFEUL: Asta e īncercarea cea mai grea prin care avem
cu totii de trecut: sa privim īnainte fara sa ne fie
scīrba.
CORUL: Singura īncercare adevarata. CORIFEUL: Altfel ramīnem pīna la moarte prizonieri īntre
un prezent gol si un viitor imposibil. CORUL: Priveste, Oedip.
OEDIP (īngrozit si īnfrīnt, aproape īn soapta): Mi-e scīrba. CORUL: īnvinge scīrba. CORIFEUL: Cum te-ai simti daca ai sti ca si lui īi e scīrba
de tine ? Gīndeste-te ce simte el. CORUL: Gīndeste-te la el, Oedip. Sīngele lui e fierbinte. E
un razboinic curajos, la fel ca tine. si-a ascutit armele
asteptīndu-te. īn tacere te asteapta din ziua nasterii
tale. CORIFEUL: Nici mai īnalt, nici mai scund, nici mai tīnar,
nici mai batrīn, de acelasi rang cu tine e dusmanul
tau... CORUL: Nemiscat te apropii de el fara īncetare si fara sa-ti
dai seama.
CORIFEUL: Bratele lui sīnt la fel de puternice ca bratele tale. Picioarele lui la fel de iuti. Ochii la fel de ageri. Auzul la fel de fin.
CORUL: Ghiceste-i vocea din miscarea buzelor.
OEDIP (acelasi joc): īmi vine sa vomit... Trebuie sa plec imediat.
CORUL: Ramīi nemiscat.
CORIFEUL: Nu fi prost. Ai ajuns prea aproape ca sa te īntorci acum. Cine stie cīnd ai sa-1 mai īntīlnesti...
CORUL: Cine stie cīnd ai sa-1 mai īntīlnesti...
CORIFEUL: Vei avea mult de umblat prin praf si prin trupuri de oameni pīna sa dai iar peste el. Vei strabate un drum lung si inutil.
CORUL: Un drum lung si inutil, Oedip.
CORIFEUL: Iar capatul e acelasi.
CORUL: Capatul e acelasi.
OEDIP (se ridica dezgustat): Plec.
CORUL (striga īnfiorat si īnfiorator): Oedip!
CORIFEUL: Oedip! Unde pleci ? (Oedip ramīne o clipa nemiscat.)
OEDIP: Nu stiu... Oriunde. (Se duce īn dreapta si īsi ia bīta.)
CORUL (acelasijoc): Oedip!
OEDIP (precipitat): Trebuie s-o sterg cīt mai repede de-aici.
CORUL (acelasijoc): Oedip!
(Oedip iese alergīnd. Imaginile īnceteaza. Se sting toate luminile. Pentru cīteva clipe, scena e cufundata īn tacere si īntuneric.)
VOCEA LUI MARCOS: Oedip! Oedip! (Intra Marcos cu o torta, niste haine si o peruca. īl cauta pe Oedip. Corul se afla mai departe īn scena si ramīne nemiscat. Coreutii par statui.)
MARCOS: Unde esti, ma baiete? Oedip! Ce faci? Pe unde umbli? Oedip!... Auzi? Hai sa iesim la aer curat. Am venit sa te scot la plimbare... Tu nu te hotarasti niciodata de unul singur... Ai devenit cam lenes... E tare frumos afara... O noapte superba, Oedip, pe
onoarea mea... Unde te-ai ascuns? Vai, ce aer īmputit e aici! Cum dracu' mai poti respira? Hai, ma, la aer curat... Oedip! M-am gīndit sa urcam īmpreuna pe muntele Parnas. Ne mai dezmortim si noi ciolanele... Uite, ti-am adus o peruca si niste haine ca sa te deghizezi daca ti-e teama ca te īntīlnesti cu cineva la ora asta... N-are de ce sa-ti fie frica, orasul e pustiu. Oricum, daca īti pui hainele si peruca, nu te recunoaste nimeni. Hai sa iesim... Nu mai e mult si se lumineaza. Oedip! Oedip!... Hai sa privim īmpreuna orasul noaptea de la īnaltime... Sa-ti spun drept, mie īmi place mai mult noaptea decīt ziua. Ai sa vezi, fiecare casa nu-i decīt pīlpīirea unei flacari minuscule... si sus, pe cer, stelele... Unde te-ai ascuns? īti arde de joaca, baiete... Oedip! (Iese.)
VOCEA LUI SPYROS: Stapīne! Stapīne! (Intra Spyros cu o torta si īl cauta pe Oedip.)
SPYROS: Stapīne! Am cumparat miere! O suta de butoaie de miere! Am dat lovitura! Transformam cetatea īntr-o bomboana si īndulcim toata Grecia... Stapīne! Stapīne! M-am īntīlnit si cu un negustor de masline care mi-a propus... Stapīne! Ma auzi?... Daca esti de acord, īi cumpar imediat toate maslinele... Vinde ieftin, vrea sa se īntoarca repede acasa... I s-a facut dor de sotie si de copii... Cumparam sau nu cumparam? Ce fac? Stapīne, unde esti?... Asteapta raspunsul nostru dimineata, la ora zece... Stapīne... (Iese.)
VOCEA LUI MARCOS: Oedip! (Intra Marcos.)
MARCOS: Strazile sīnt pustii... Oedip! Daca īti pui peruca si daca īmbraci hainele astea, n-are de ce sa-ti fie teama, crede-ma... Oedip! Hai ca se lumineaza si pierzi spectacolul unei nopti pe munte... Mai schimbi si tu atmosfera... Aerul curat īti prinde bine, ai sa dormi pe urma neīntors... Oedip! (Intra Spyros.)
SPYROS: Stapīne! Unde esti? (Da peste Marcos. Lui Marcos:) L-ai vazut pe Oedip?
MARCOS: Nu. L-am cautat peste tot.
SPYROS: Trebuie sa-1 gasesc imediat, altfel ratam o
afacere cu masline. MARCOS (ajuns īn partea dreapta a scenei, descopera
absenta bītei): Bīta! Arma lui Oedip! SPYROS :Ce-i cu ea? MARCOS: Lipseste, nu vezi? SPYROS: Unde poate fi? MARCOS: Oedip a plecat. si-a luat arma si a plecat din
Delphi. (Iese.) SPYROS: Cum sa plece? A īnnebunit?! (Alearga dupa
Marcos.) Marcos! Stai! Asteapta-ma! (Iese. Scena e
cufundata īn bezna.)
(Lumina rosie violenta care matura nemiloasa deopotriva scena si sala. Pe scena: Pythia si corul. Aparitie fabuloasa a Pythiei. E sus, pe podium. E īn transa, are aceeasi atitudine ca īn timpul profetiilor din actul I. Pythia ramīne nemiscata, īnsa coreutii urmaresc cu sufletul la gura niste evenimente care par sa se petreaca sub ochii lor.)
PYTHIA: Alearga!
CORIFEUL: Alearga.
CORUL: Alearga.
PYTHIA: De jur-īmprejur - praf.
CORIFEUL: Alearga prin praf.
CORUL: Praf. Praf. Praf.
PYTHIA: Drumul e īngust.
CORUL: Ridica tot praful alergīnd pe drumul īngust.
CORIFEUL: Alearga si nu se mai opreste.
CORUL: īi zboara picioarele prin aer. Ca un armasar īn
galop.
CORIFEUL: Oedip alearga prin praf ca un nebun. PYTHIA: Ţine bīta strīns īn mīna dreapta. CORIFEUL: O tine strīns, parca ar fi prelungirea bratului. CORUL: Bratul e ud. A transpirat. CORIFEUL: I s-au lipit degetele de bīta. CORUL: A transpirat si praful i-a intrat īn sīnge.
CORIFEUL: Ţine bīta strīns īn mīna dreapta si totusi alearga mai repede.
CORUL: Cuprins de furie alearga Oedip. Parca ar vrea sa scape si de umbra lui, s-o arunce īn praf. (Pauza.)
PYTHIA: La o rascruce...
CORIFEUL: A ajuns la rascruce!
CORUL: A ajuns la rascruce!
PYTHIA: La rascruce...
CORIFEUL: O rascruce unde se īntīlnesc trei drumuri!
CORUL: A ajuns la rascruce!
PYTHIA: La rascrucea unde se īntīlnesc trei drumuri īi apare īn fata un crainic.
CORIFEUL: Parca nici nu l-ar vedea.
CORUL: Nu-1 vede pe crainic.
PYTHIA: Alearga spre crainic.
CORIFEUL: Un nor de praf se ridica īn spatele crainicului.
CORUL: Alearga spre crainic.
PYTHIA: A ajuns chiar īn dreptul crainicului.
CORUL: A ajuns. (Pauza.)
PYTHIA: A trecut de crainic.
CORIFEUL: Alearga īnainte mai repede.
PYTHIA: Drumul e īngust.
CORUL: Tot drumul e inundat de praf.
CORIFEUL: Praful se īnalta la cer. (Pauza.)
PYTHIA: īn urma crainicului merge īncet un car tras de doi cai.
CORIFEUL: Doi cai trag un car.
CORUL: īn urma crainicului merge īncet un car tras de doi cai.
CORIFEUL: Carul e īnconjurat de un nor de praf. (Corului:) Voi vedeti?
CORUL: Cu greu se poate distinge.
CORIFEUL: Din ce īn ce mai greu...
CORUL: Cine e īn car?
CORIFEUL: Vedeti cine e īn car?
CORUL: Cine e īn car?
CORIFEUL: Vedeti cine e īn car? (Pauza.)
PYTHIA: Doar vizitiul si un batrīn se afla īn car.
CORIFEUL: Da, da, un vizitiu si un batrīn sīnt īn car. CORUL: In car sīnt numai vizitiul si un batrīn.
dSĪS?UL: Abia SC disting prin noruI de Praf- (Pauza.) r Y l tilA: Oedip alearga spre car.
CORIFEUL: Alearga spre car ca un disperat. CORUL: Alearga spre car ca un nebun CORIFEUL: E transpirat. CORUL: Bīta i s-a lipit de mīna. CORIFEUL: Praful i-a intrat īn sīnge (Pauza ) PYTHIA: Drumul e īngust! CORIFEUL: Drumul e īngust! CORUL: Drumul e īngust! PYTHIA: Drumul e īngust. CORIFEUL: Drumul e īngust. CORUL: Drumul e īngust PYTHIA: Drumul e īngust.
(Corul coboara de pe scena si īndeamna publicul sa paraseasca sala, īn timp ce repeta obsesiv, īmpreuna cu Pythia - ramasa īn scena - " Drumul e īngust!")
E.BLiOTECr, JUDE EAN
OCVAViAM GOG " CLUJ
FILIALA M RĂsTI
STR. AUREL VLAICU HR. 27
La pretul de vīnzare se adauga 2%, reprezentīnd valoarea timbrului literar
ce se vireaza Uniunii Scriitorilor din Romānia,
Cont nr. 45101032, B.C.R. Filiala sector 1, Bucuresti
0 5. Aug.
Aparut 1997 BUCUREsTI - ROMĀNIA
Tiparul executat la Regia Autonoma "Monitorul Oficial"
Ceea ce-l particularizeaza pe VLAD ZOGRAFI n contextul dramaturgiei noastre, de ieri si de azi,
e imensa bucurie de a scrie pentru scena.
Ea transpare din toate textele lui de p na acum.
De aici, probabil, si senzatia ca autorul
nu se afla n spatele personajelor lui,
ci se misca, nevazut, printre ele, urmarindu-le evolutia
cu sufletul la gura si ochii mariti de emotie. Eroii lui, chiar atunci c nd s nt de inspiratie livresca,
au volum, suflet, viata
Le citesti replicile - si poti sa le auzi respiratia. si i simti cum t njesc dupa scena
VICTOR SCORADET
n OEDIP LA DELPHI, tema antica e revizitata
pentru a pune n scena un subiect de actualitate:
informatia vizuala anarhica si deformanta care ne copleseste.
ISBN 973-28-0772-5
Pe coperta: FRANCIS BACON, Studiu de
|
