Vlad Zografi - Oedip la delphi

VLAD ZOGRAFI s-a nascut la Bucuresti, în 1960. în 1985 a absolvit Facultatea de Fizica a Universitatii din Bucuresti. La sfîrsitul lui 1990 obtine o bursa în Franta, iar în 1994 îsi sustine teza de doctorat în fizica la Univer­sitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizica atomica teoretica în Physical Review, Physics Reports, Surface Science s.a.

Debuteaza în februarie 1990 în România literara. în pe­rioada '90-'95 publica sporadic în Contrapunct, 22, România Literara, Suplimentul Litere, Arte, Idei al Cotidia­nului si Memoria.

Prima sa carte, volumul de povestiri Genunchiul stîng sau genunchiul drept, apare la sfîrsitul lui 1993, la Editura Eminescu. Un an mai tîrziu, publica la Editura Albatros romanul Omul nou. Realizeaza (împreuna cu Aurel Cioran) antologia Cioran si muzica, aparuta la Editura Humanitas, în 1996.

Debuteaza în teatru cu volumul Isabela, dragostea mea (Editura Unitext, 1996). Una dintre cele trei piese ale volumului, Petru sau petele din soare, a primit Premiul Cri­ticii - 1996 din partea Sectiei Române a Asociatiei In­ternationale a Criticilor de Teatru - Fundatia Teatru XXI.

o

VLAD ZOGRAFI

OEDIP LA DELPHI

PIESĂ  ÎN TREI ACTE

CLUJ

__ FILIALA

STR. AUR" VLAI-J

HUM

BUCLtREsTI

Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE

© HUMANITAS, 1997

ISBN 973-28-0772-5

PERSONAJELE

Oedip

Pythia

Marcos, servitorul Pythiei

Spyros, ghid la Delphi

Primul negustor

Al doilea negustor

Generalul spartan

Generalul atenian

Politicianul

Primul spion

Al doilea spion

Corul

Cu exceptia lui Oedip, a Pythiei, a lui Marcos si a lui Spyros, toate celelalte personaje pot fi jucate de coreuti.

Pentru "aparitia oraculara" a Pythiei din actul al III-lea am pornit de la consemnarea de catre Herodot a unui oracol delphic, în cartea a Vll-a a Istoriilor.

Actul I

Decorul ramîne neschimbat de-a lungul celor trei acte. în planul îndepartat, în stînga, se înalta o structura metalica. In dreapta, sus, o pînza alba se desfasoara ca fundal. Statui, trepiede, vase grecesti, o amfora. O oglinda. Scaune. O masa. La intrarea spectatorilor în sala, scena e ocupata de cor. Coreutii par sa caute ceva. O miscare foarte lenta si haotica. Pe masura ce spectatorii îsi ocupa locurile, miscarea se accentueaza. Replicile corului (cu exceptia situatiilor în care se indica explicit ca se vorbeste "în cor") sînt rostite indi­vidual de coreuti. Prima aparitie a corului seamana cu o repetitie-improvizatie a unei trupe de teatru.

CORUL (coreutii vorbesc pe rînd, la început în soapta, apoi tot mai tare, pe masura ce cautarea progreseaza): Apollo... Apollo... Apollo... Apollo... Apollo... Apollo... Apollo... Apollo...

CORIFEUL: Apollo! (Cautarea înceteaza brusc.) Hai, Apollo, usuca-mi bratele, scoate-mi ochii, taie-mi limba si asurzeste-ma în clipa asta daca ma îndepartez cu un singur pas de adevar...

CORUL: Apollo! Loveste-ne chiar acum cu furia ta clarva­zatoare daca gasesti o singura nota falsa în cîntecul nostru. (Corul, cu exceptia Corifeului, cînta cîteva ma­suri armonioase si monotone. Corifeul face un gest care opreste cîntecul.)

CORIFEUL (corului): Prieteni, mi-e teama ca vocile voastre nu ajung... (Ridicîndprivirea spre "cer":) Apollo! Ajuta-ne sa spunem cu voce tare tot ce se ascunde în tacerea din noi.

CORUL (nesigur, privind în sus): Avem nevoie...

CORUL (acelasi joc): Avem nevoie de...

CORIFEUL: De inspiratie avem nevoie, Apollo! (Corului:) E simplu.

CORUL: De inspiratie!

CORUL: De inspiratie!

CORUL (Corifeului): si ce e inspiratia?

CORIFEUL (surprins): Inspiratia? Inspiratia nu e decît o forma de generozitate prin care se exprima din cînd în cînd zeii.

CORUL: Un semn binevoitor venit de sus.

CORUL: Depindem de inspiratie, Apollo, ca de pîinea de zi cu zi, ca de aer, ca de apa... (Corifeul îi face semn sa taca.)

CORIFEUL (privind în sus): Sparge coaja acestei zile me­diocre...

CORUL (trist): Toate zilele sînt mediocre.

CORIFEUL: Sparge coaja acestei zile si scoate cuvîntul din întuneric. Asa cum... (Le face semn coreutilor sa se aseze unii lînga altii si sa vorbeasca în cor.) Asa cum...

CORUL: Asa cum din Haos s-a nascut Pamîntul.

CORUL (în cor): Zeita Gaia s-a nascut din Haos.

CORIFEUL: Din Haos s-a nascut Gaia.

CORUL: Iar Pamîntul a nascut Cerul.

CORUL (în cor): Pe Uranos 1-a nascut Gaia.

CORIFEUL: Gaia 1-a nascut pe Uranos.

CORUL: Cerul a acoperit Pamîntul în întregime si s-au în­sotit.

CORUL (în cor): Fiu si sot i-a fost Uranos zeitei Gaia. Fiu si sot!

CORIFEUL: S-a însotit Gaia cu Uranos. Mama si sotie!

CORUL: Din ei a aparut pe lume tot neamul zeilor.

CORUL (în cor): Zeii s-au nascut din Gaia si Uranos.

CORIFEUL: Prima mama si primul fiu au adus pe lume zeii.

CORUL (ezitînd): si noi, muritorii...

CORUL (în cor): si noi, tot din dragostea între mama si fiu ne-am nascut.

CORIFEUL (vesel): Prieteni, sîntem cu totii rezultatul unui incest! (Rîde triumfator. Unitatea corului se sparge. Coreutii se plimba haotic pe scena.)

CORUL (tulburat): Sîntem rezultatul unui incest.

CORUL: Noi sîntem rezultatul unui incest...

CORUL: Noi...

CORUL: De fapt, ce înseamna noi?

CORIFEUL (superior): înseamna mult mai mult decît pur si simplu noi. (Coreutii se opresc.) împreuna cu noi au venit pe lume cuvintele noastre surde, mute, oarbe, întunecate, care asteapta inspiratia ta, Apollo. (Un moment de tacere. Corifeul se plimba gînditor pe scena. Ceva din atmosfera magica de la început s-a destramat. Corifeul se adreseaza uneori corului, alteori publicului.) stiti... Cînd ma întind în pat, înainte sa adorm - dorm tot mai prost în ultima vreme -, stau si ma gîndesc la felul minunat în care sîntem alca­tuiti. Ce însusiri surprinzatoare, cîte daruri ni s-au da­ruit... (Corul prinde din nou viata.)

CORUL: Putem merge.

CORUL: Sîntem liberi sa ne îndreptam încotro vedem cu ochii...

CORUL: în orice directie. La stînga, la dreapta, înainte si înapoi...

CORUL: Putem urca muntii si traversa cîmpiile.

CORUL: Caii alearga pe drumuri serpuitoare pline de praf si trag carele noastre.

CORUL: Daca ne îmbarcam pe corabie, vîntul ne scoate imediat în larg. Calatorim pe mare saptamîni si luni de-a rîndul, condusi de stele. Orice tarm strain poate fi atins de corabiile noastre.

CORUL: înotam. Dam din mîini si din picioare si înaintam prin apa.

CORUL: E adevarat ca, deocamdata, nu putem zbura. Deo­camdata... Dar, daca de bratele noastre am prinde niste aripi mari si usoare, daca am da cu putere din mîini, daca am lovi aerul cu încapatînare, daca ne-am stra­dui, sînt sigur ca am reusi în cele din urma sa ne ridi­cam de la pamînt... Macar un metru.

CORUL: îndemînarea noastra tehnica n-are limite.

CORUL: Fabricam fara încetare unelte misterioase si, în acelasi timp, inventam destinatiile lor...

CORUL: Iar fiecare destinatie aduce cu sine, pe nesimtite, o noua unealta, înca mai ciudata.

CORUL: Nastem obiecte care nasc mereu alte obiecte.

CORUL: E uimitor de cîte lucruri sînt în stare mîinile noastre inteligente...

CORUL: Nu uitati stiintele.

CORUL: Geometria...

CORUL: Pornind de la cîteva principii generale si foarte simple, evidente pentru toata lumea, ajungem sa demonstram orice.

CORUL: Orice poate fi demonstrat, cu conditia sa studiezi geometria...

CORIFEUL: Apoi aritmetica...

CORUL: stiinta numerelor dezvaluie ordinea Cosmosului.

CORUL: si artistii! Nu-i uitati pe artisti.

CORUL: Sculptorii, pictorii, poetii si muzicienii ne trans­mit o emotie intensa si ne spun adevaruri îngrozitoare despre fiecare din noi.

CORUL: Cu ajutorai lor descoperim ce e ascuns în sufletul nostru si ne purificam.

CORIFEUL: Asa e, prieteni, aveti dreptate... si totusi, nu putem cunoaste viitorul. Nu stim nici macar ce se va întîmpla în fractiunea de secunda imediat urmatoare. Clipa care curge înaintea prezentului nostru e cufun­data în bezna. (Face cîtiva pasi.) Ma îndrept spre vasul care se afla la un pas de mine. îl voi atinge?

CORUL: Viitorul sta impenetrabil în fata noastra. Ce va aduce clipa urmatoare ?

CORUL: Ne aflam mereu la o rascruce de drumuri, toate directiile par ca ne sînt deschise, dar una singura e cea catre care ne vom îndrepta. (Un moment de tacere. Stau cu totii nemiscati.)

CORIFEUL (începe sa se plimbe pe scena): Cum va spu­neam, în noptile mele de insomnie, dupa ce ma gîndesc la însusirile uimitoare cu care am fost daruiti de zei, îmi vin în minte brusc mizeria si dezordinea vietii noastre, rautatea, ambitia, prostia, orgoliul, certurile, razboaiele, moartea... Toate astea pun sta-pînire pe mine tiranic, nu pot scapa de atractia lor morbida. si ma întreb atunci daca în lume e cu ade­varat ordine si armonie. Uneori îmi spun ca întîm-

plarea e zeita zeilor si ca ea ne conduce cu siguranta pasii spre haos. (Corul e nelinistit.) încapatînarea si încrederea noastra nu sînt decît ironia ei, agitatia zilelor e rîsul ei infernal. Omul e delirul unei sperante inutile, istoria - o neîntelegere grava... (Coreutii au ajuns în culmea nelinistii. Corifeul încearca sa-i cal­meze.) Alteori însa mi se pare ca toate cîte vad ochii mei au totusi un sens.

CORUL: Un sens ascuns catre care sîntem atrasi fara sa ne dam seama.

CORUL: Ordinea pe care n-o putem întelege.

CORUL: Cine sîntem noi ca sa întelegem?

CORUL: O armonie îndepartata vegheaza asupra noastra. Apollo asaza între el si noi distante incalculabile.

CORUL: Ne pîndeste de dincolo de spatiu.

CORIFEUL: Prieteni, numai în samînta viitorului am putea citi sensul...

CORUL: Degeaba deschidem larg ochii, degeaba studiem geometria, stiinta numerelor sau arta retoricii. înva­tam degeaba limbi straine. în ordinea Cosmosului sîntem un amanunt infinit mic dintr-un detaliu insig­nifiant.

CORIFEUL: Asa e... si totusi, în noptile mele de insomnie în care gîndurile astea dau buzna peste mine, sfîrsesc prin a simti o bucurie secreta, si atunci adorm împacat si visez frumos. (Corul se impacienteaza.) Iar dimi­neata, desi frînt de oboseala, îmi încep ziua cu un hohot de rîs care zguduie casa din temelii, ma uit apoi în oglinda si ma simt multumit, ba chiar fericit... (Corul explodeaza.)

CORUL: Blasfemie!

CORUL: Orgoliu imbecil!

CORUL: Fericirea ta idioata nu e decît...

CORUL: Nu e decît reflexul luminii lui Apollo!

CORUL: Escrocule!

CORUL: Cretinule!

CORUL: Huo! Magarule!

CORUL: Porcule!

CORUL: Banditule! CORUL: Huo! Huo!

(înainte de penultima replica a Corifeului, în sala intrase deja Spyros care acum se îndreapta încet spre scena. Spyros e îmbracat elegant. Aplauda frenetic pe fondul ultimelor replici. In timpul monologului lui Spyros, coreutii încep sa se dema-chieze si îl privesc uneori cu scîrba, alteori ironic.)

SPYROS: Bravo! Bravo, baieti! Bravo! Foarte bine! Bravo! (Aplauda.) Ar trebui totusi sa jucati cu mai multa convingere. înjurati din tot sufletul, ce pastele ma-sii! (Ii priveste nemultumit.) Hmmm... De geometrie si stiinta numerelor n-avea rost sa pomeniti, oricum publicul nu pricepe... si, mai ales, vorbiti tare, sa se-auda pîna în fundul salii! N-ati mîncat azi-dimi-neata? Sau n-aveti încredere în ce ziceti voi acolo? (Rîde.) si dictia, baieti, exersati dictia... Ascultati-ma pe mine, nici în viata si nici pe scena nu conteaza ce texte ai în cap, important e sa vorbesti tare, raspicat si convingator. Da' altfel, merge, e bine... Nu, nu, serios, e foarte bine. Bravo, bravo!... (Aplauda. Catre public:) Doamnelor si domnilor, avem un teatru minunat. Cel mai bun teatru! Nu degeaba se umple sala la fiecare spectacol. Urla talentul în actorii nostri. Ca sa nu mai vorbesc de autorii dramatici... Autorii dramatici au format gustul publicului cu piese de teatru care pun spectatorului cele mai grave întrebari: Cine sîntem? Care e destinul nostru? Ce ne permi­tem sa mai speram?... (Rîde.) Ma rog, si toate cele­lalte, stiti la ce ma refer... (Corului:) Bravo, baieti! (Spyros urca pe scena. Publicului:) Doamnelor si domnilor, bine ati venit la Delphi! Bine ati venit în buricul pamîntului! Buricul pamîntului! Ha, ha, ha! (Dupa un moment de ezitare, privind insistent si între­bator publicul:) Ati venit ca sa va cunoasteti viitorul? Pentru viitor? Ha, ha, ha! Viitorul, nu-i asa?... Ha,

ha, ha! Viitorul va preocupa. Viitorul va da insom­nii... Viitorul!

CORIFEUL (scîrbit): Lasa-i în pace.

SPYROS: Da' ce, ei ma lasa sa rasuflu ? Nu vezi ca iar au venit aici sa-si cunoasca destinul?

CORIFEUL: Te îmbogatesti ca nesimtitu' pe seama foamei lor de viitor.

SPYROS: Sa fie clar, eu nu cîstig mare lucru cu meseria mea de ghid.

CORUL: Cîstigi mult mai mult decît meriti.

SPYROS: Da' ce stii tu cît merit eu?

CORUL: De unde ai avut bani sa-ti cumperi hainele astea?

CORUL: Iar ai umblat în buzunarele clientilor...

CORUL: Hai, recunoaste.

CORUL: I-ai operat.

SPYROS (rîde): Vreti sa apar în fata oamenilor ca un cersetor? Nu tine, chestie de prestigiu... înainte de toate, interesul orasului! (Rîde.)

CORUL (ironic): Buricul pamîntului!

SPYROS: Chiar asa... Orasul cîstiga, ma baieti... Delphi, nu eu. Acuma, daca se întîmpla sa ma fi nascut aici, am niste mici avantaje. Altfel, cine stie pe unde pasteam oile... Pai si voi, care va credeti destepti si talentati de nu va mai încapeti în piele, daca ati fi voi azvîrliti peste noapte în alt colt al lumii asteia mari si dezordonate, atunci, în loc sa va agitati pe scena, ati sta toata ziua cu nasul în curul caprelor si v-ati mînca de sub unghii... Ma baieti, voi nu va dati seama ce noroc am avut ca ne-am nascut tocmai la Delphi.

CORUL: Ia te uita!

CORUL: Sa ma trasneasca Apollo daca mi-as fi închipuit ca esti asa patriot.

SPYROS: Pai, cum sa nu-mi iubesc orasul, cînd orasul meu se îmbogateste în fiecare zi de n-o sa mai avem unde pune cadourile. (Rîde.) si se îmbogateste nu pentru ca tropaiti voi pe scena, ci pentru ca pescuiesc eu clienti obsedati de viitor. Lumea vrea sa-si cunoasca soarta si plateste gras. Asta e. (Rîde.) Regi, printi,

arhonti, generali, negustori, personalitati ilustre si oameni de rînd din toata Grecia aduc la Delphi bani grei si obiecte de arta de valoare inestimabila... Pai, pîna si barbarii vin încoace cu buzunarele pline si se întorc usurati la barbaria lor. Dar sînt satisfacuti de Pythia... Vai, frumoasa fata!

CORUL: îti place?

CORUL: îti plac femeile clarvazatoare?

SPYROS: Lasa femeile, ca de pe urma lor nu te alegi decît cu boli rusinoase si dureri de cap... Ascultati-ma pe mine, viitorul e cea mai sigura dintre afacerile pe care mintea omului le-a imaginat vreodata. (îi aban­doneaza pe coreuti si se adreseaza publicului.) Ati venit ca sa va cunoasteti viitorul, nu-i asa?

CORIFEUL (trist): Uita-te la ei. Nu sînt decît niste nenoro­citi care mor de curiozitate sa afle ce-i asteapta.

SPYROS: Ma exploateaza!

CORUL (sever): Spyros, tu îi exploatezi pe ei.

SPYROS: Voi vorbiti? Voi care cîstigati averi în fiecare seara dînd din gura si-apoi va beti banii prin cîrciumi pîna cadeti sub masa?... (Coreutii rîd.) Da, da. si stiti de ce n-ati ajuns sa crapati de foame? Pentru ca oamenii au nevoie sa sufere! (Coreutii rîd iar.) Ma baieti, ascultati-ma pe mine, ca am cunoscut multa lume la viata mea. si nu de pe scena, ci din sala, acolo unde nimeni nu e platit ca sa se joace. Oamenii nu vor altceva decît sa sufere împreuna cu voi, sa va compatimeasca timp de doua-trei ore si pe urma sa plece linistiti acasa. Asta îi face sa se simta mai buni, chiar daca în realitate nu sînt decît niste ticalosi ordinari... Dom'le, daca esti actor talentat poti sa-1 faci si pe un criminal sa-ti plînga în hohote pe umar... (Ii priveste dezgustat pe coreuti.) Cîstigati bine, dar nu va pricepeti deloc la afaceri.

CORIFEUL (ironic): Spyros, am impresia ca tu te pricepi...

SPYROS (fara sa prinda ironia): Sa stii ca ma pricep, ba chiar am început de la o vreme sa înteleg mai multe

decît ati fi voi în stare sa pricepeti si daca ati trai o suta de vieti bîlbîindu-va în fata publicului...

CORUL (ironic): Ce vorbesti!

SPYROS (îi cheama la el): Auziti aici... Ieri... Ieri, cînd mi-am numarat banii cîstigati cinstit din meseria mea de ghid, am avut o revelatie...

CORUL: Spune-ne si noua, Spyros!

CORUL: Nu ne lasa sa murim ignoranti.

SPYROS: Fiti atenti... Luna trecuta n-am strîns decît o suma ridicola, o suma pe care mi-e si rusine sa v-o comunic. Am tras mîta de coada, ce mai încolo si-ncoace, abia daca am avut bani de mîncare si de-o pereche de sandale... Asta din cauza pacii, fir-ar mama ei a dracului de pace, ca era sa ma aduca la sapa de lemn! S-au semnat doua armistitii si un tratat pe termen lung. Deh... Asta a fost luna trecuta, dar acu' doua luni am avut încasari de zece ori mai mari! De zece ori! (Corul îl aplauda, chiuie.) si stiti de ce ? Ăaaa... stiti de ce?

CORUL: Spune, Spyros, nu ne fierbe.

SPYROS: Simplu. Pentru ca au izbucnit simultan trei razboaie serioase si patru conflicte meschine. Mes­chine, da' bune si ele. De unde se vede ca razboaiele nu-s un lucru tocmai rau. Ba, dimpotriva. Razboaiele sînt o afacere rentabila! întelegeti? Moartea e o afa­cere rentabila... (Coreutii îl aproba strident.) si atunci am stat si m-am gîndit si mi-am zis asa: daca oa­menii ar deveni nemuritori, precis ca noi am da imediat faliment. Ma urmariti?

CORUL: Te urmarim cu sufletul la gura.

SPYROS: si, o data cu noi, ar da toata Grecia faliment. (Dupa un moment în care cugeta adînc:) Asta înseam­na ca zeii trebuie sa fie niste pîrliti, niste mizerabili. Zeii îsi manînca de sub unghii, sînt jegosi, put de ti se întorc matele pe dos... (Coreutii rîd pe înfundate.) Umbla în pielea goala prin Olimp, ca animalele...

CORIFEUL: Am impresia ca tie nu ti-e frica de zei.

SPYROS: Ai ghicit, prietene. Nu mi-e frica.

CORUL: Chiar nu ti-e frica?

SPYROS: Vreti sa va demonstrez?

CORUL: Demonstreaza-ne, Spyros.

CORUL: Demonstreaza-ne.

SPYROS: Fiti atenti aici! (Priveste în sus.) Apollo! Hei, Apollo! Fii dragut, ia vino tu încoace! Hai, vino în­coace, frumosule! Alo! Ma vezi? Pai, daca ma vezi, trage-mi un sut în cur... Uite, chiar acum. Aici, aici... Hai, ma, trage-mi un sut în cur... Nu-ti fie teama, azi n-am de gînd sa ma razbun, pe cuvînt de onoare... Ce, n-ai chef de mine? Ce faci, dom'le, dormi? Ai obosit? Ai facut prostii noaptea trecuta? (Coreutii izbucnesc în rîs.) Urît din partea ta ca nu bagi în seama pe un biet om care te roaga... Ce te costa sa-mi tragi un sut în cur? Cît vrei sa stau asa ca prostu' ? Bine, daca nu esti în forma, cheama-1 pe seful tau. Pe Zeus! Hai, hai, repede, cheama-1 pe Zeus. (Rîde.) Zeus! sefule! M-auzi? Zeus, ia trage-mi tu mie un sut în cur... Uite-aici! Hai, ca n-am timp de pierdut... Ma asteapta clientii, si voi dormiti acolo sus... Alo! sefule! Un sut în cur... Te rog eu, un muritor umil. (Corifeul se apropie de Spyros si îi trage un sut înfund. Coreutii rîdpe înfundate. întuneric.)

(Scena e pustie.)

VOCEA PYTHIEI: Marcos! Marcos! Marcos, pe unde

dracu' umbli?! (Intra Pythia. Tînara, îmbracata într-o

rochie lunga, alba.) PYTHIA: Marcos! Marcos! (Intra Marcos. Vreo cincizeci

de ani. Un barbat uzat.) MARCOS: Ce mai vrei?

PYTHIA: Te-am cautat în tot templul. Unde te-ai ascuns ? MARCOS: Am dat de mîncare la gîste, am carat lemnele,

am ascutit cutitele, am sters praful, am maturat, am

vorbit cu tîmplarii... PYTHIA: Bine, lasa... Marcos, ma doare capul. Nu ma mai

descurc. Marcos, eu nu pot tine minte toate orasele si

toate insulele... Ar trebui sa înghit atlasul, iar noap­tea, în loc de alte vise, sa vad numai harta Europei si a Asiei Mici. MARCOS: Daca înghiti atlasul, s-a terminat cu noi. Altul

n-avem. PYTHIA: Atunci, despica-mi teasta si baga-mi direct în

cap numele de orase si insule... MARCOS: Am sa ti-o despic, daca nu te calmezi. PYTHIA: Dar sînt prea multe insule, prea multe orase! E prea mare harta! Oamenii trebuiau sa fie mai mo­desti, sa nu se întinda atît, sa mai stea si ei pe-acasa... Nume de munti, nume de cîmpii, nume de rîuri, nume de lacuri! Nume! Nume! Nume! Ah! Urasc geografia! O urasc!

MARCOS: Nu e mare lucru sa tii minte acolo cîteva denu­miri geografice. Eu cum ma descurc ? PYTHIA: Mersi! Tu ai memorie, pentru tine e usor... Ah!

Ma doare capul! Simt ca-mi plesneste! MARCOS: Degeaba te plîngi. Lumea trebuie colonizata. PYTHIA: Dar tu stii ca din copilarie am urît geografia. O faci înadins. Esti rau cu mine... (Marcos o priveste foarte sever.) Ajuta-ma, Marcos. MARCOS: Cum?

PYTHIA: stii ce facem?... Tu stai lînga mine si îmi sop­testi la ureche...

MARCOS: Imposibil. Lînga tine e Apollo. PYTHIA: Apollo! Apollo vorbeste prea încet. Uneori

aproape ca nu-1 aud. MARCOS: Ţi se pare ca nu-1 auzi. PYTHIA: Sau vorbeste într-o limba muta. MARCOS: Concentreaza-te.

PYTHIA: încerc, Marcos, îti jur ca încerc... îmi joaca în minte numele de insule si cetati... Numele pe care le rostesti tu cu voce tare si le repeti de o mie de ori în fiecare seara cînd stam aplecati deasupra hartii pîna ne crapa ochii...

MARCOS: Are Apollo grija sa ti le aminteasca la momen­tul potrivit.

PYTHIA: Uite ce, nu face pe prostu' cu mine!... Tu stii ca n-am avut niciodata memorie buna. Te-am prevenit de la început ca n-am memorie si mi-ai zis ca impor­tant e ca sînt frumoasa si am o voce patrunzatoare. MARCOS: Te-ai descurcat.

PYTHIA: Am facut o multime de gafe... Ce, acum vrei sa ma flatezi? Chiar ieri... Ai uitat? Ieri i-am trimis pe corintieni exact în acelasi loc unde-i trimisesem cu o saptamîna în urma pe aia din Megara. Unde naiba i-am trimis?... Unde?... (încearca zadarnic sa-si aminteasca.)

MARCOS: Se aranjeaza. Ăstia nu se bat între ei. si, daca se bat, cu atît mai bine. Tot la tine vor veni sa întrebe ce-i de facut. (Rîde.) PYTHIA: Nu, nu merge asa. MARCOS (rîzînd): Merge, îti spun eu. PYTHIA (serioasa, cu naivitate): Marcos, de ce trebuie colonizata lumea? E neaparata nevoie sa-i civilizam pe barbari ?

MARCOS (rîzînd mai tare): Sigur ca nu! Nimeni n-o sa-i civilizeze vreodata pe barbari. Ce prostie! Mai curînd invers, pîna la urma ne vor calca ei pe noi în picioare si ne vor învata sa grohaim si sa ne scobim în nas. (O priveste cu un amestec de simpatie si superioritate.) Uneori mi se pare ca am în fata o femeie înteleapta care le stie pe toate... Uit cine esti tu de fapt, uit ca am în fata o fetita nevinovata care habar n-are ce se întîmpla pe lumea asta. O naiva! Ma pacalesti, Pythia... De cînd lucram împreuna, m-am obisnuit cu vocea ta de oracol, cu frazele tale misterioase. (Rîde.) Sa-i civilizam pe barbari! Ce prostie! PYTHIA: Atunci de ce-i trimitem pe greci la mama

dracului ?

MARCOS: Ca sa nu se bata între ei ca chiorii, frumoaso. Sînt prea multi, iar Grecia e mica, nu-i loc pentru atîtia greci... Daca pleaca de-aici, le piere cheful de cearta si îsi gasesc de lucru cu barbarii si cu construc­tia cetatilor... Sigur, asta dureaza un timp, pîna la

urma se asaza lînga ei alti greci si iar începe cearta. Atunci pleaca din nou, întemeiaza alte colonii, dau peste alti barbari si alte greutati... Povestea e veche. Daca îi tii pe greci prea aproape unii de altii, iese cu scîntei, de asta-i trimitem cît mai departe. Dar nici asa n-am reusit sa evitam razboaiele între noi. E ceva care ne dizolva pe dinauntru si ne împinge mereu spre capatul lumii. (O cerceteaza pe Pythia.) Tu n-ai de ce sa-ti bati capul cu lucrurile astea. Oricum, azi nimeni nu te va întreba despre colonii. Hai, fa-te frumoasa, nu mai e mult si dau buzna clientii peste noi. (Iese.)

(Pythia se asaza în fata oglinzii si începe sa se machieze. Intra Generalul atenian, Generalul spartan, Primul negustor, Al doilea negustor si Oedip, condusi de Spyros. Sînt cu totii îmbracati modest, nimic nu tradeaza identitatea lor. Oedip e înarmat cu o bîta.)

SPYROS: Haideti, domnilor.

GENERALUL ATENIAN (privind neîncrezator înjur): Am

mai trecut pe-aici. PRIMUL NEGUSTOR: La fel zic si eu, pe cuvînt de

onoare...

SPYROS: E o iluzie. GENERALUL SPARTAN: Va spun sigur. Pe-aici am mai

trecut.

AL DOILEA NEGUSTOR: si eu am impresia... GENERALUL ATENIAN: Ne învîrtim. SPYROS: Domnilor... De ce nu ma credeti? PRIMUL NEGUSTOR: Am ametit. SPYROS: Nu-i grav, e normal sa ametiti. Orasul a fost

construit dupa planul labirintului. AL DOILEA NEGUSTOR: Ne-ai luat banii si acum îti bati

joc de noi. Labirintul e în mintea ta. SPYROS (jignit): Domnilor, Delphi e un oras mare si

întortocheat.

GENERALUL ATENIAN: N-am avut eu inspiratia sa cumpar un plan...

SPYROS: Nu exista planuri. Asta tocmai pentru ca nu toata lumea trebuie sa ajunga acolo unde vreti dumnea­voastra sa ajungeti. (Rîde.) E un avantaj, daca stati bine sa va gînditi...

PRIMUL NEGUSTOR: Avantaj?

SPYROS: Pentru dumneavoastra e un avantaj ca Delphi e un oras al naibii de încîlcit. Cîti nenorociti nu se pierd pe drum si rateaza întîlnirea, în timp ce dom­niile voastre ajung direct la tinta si n-au de asteptat la coada...

GENERALUL SPARTAN: Trebuia sa deschid bine ochii, sa fiu atent de la început...

SPYROS: Cînd esti prea atent îti obosesc ochii. E o capcana. Poti înnebuni daca n-ai pe cineva linga tine. începi sa ai vedenii, îti apar în fata morti vii...

GENERALUL ATENIAN: Daca îti închipui ca înghit po­vestile cu fantome, sa stii ca m-ai pierdut de client.

SPYROS: Unde mai pui ca sînt cartiere prin care nu e sanatos sa te plimbi de unul singur, misuna hotii si criminalii...

AL DOILEA NEGUSTOR: Nu-i vad.

SPYROS: Sînt peste tot. Delphi e un oras periculos.

PRIMUL NEGUSTOR (privind spre Oedip): Noroc ca e cu noi tînarul asta înarmat. Pare puternic si curajos...

GENERALUL SPARTAN: Terminati cu prostiile! Nu ne ataca nimeni.

SPYROS: Asta va spun si eu, n-aveti de ce sa va temeti. Nici mortii, nici viii nu va pot face vreun rau... Sînteti cu mine.

GENERALUL ATENIAN (se opreste; lui Spyros): Stai! Pe mine nu ma pacalesti. Pe-aici sigur am mai trecut.

SPYROS: Domnule...

GENERALUL SPARTAN: Recunosc locul.

SPYROS: N-aveti ce recunoaste. Strazile sînt înguste, toate casele seamana între ele. E o alta capcana pentru necunoscatori. Arhitectii nostri au fost obligati sa

faca economie de imaginatie, s-a construit în mare viteza, n-au avut timp sa inventeze ceva nou... Veniti dupa mine. (Ramîn nemiscati.)

AL DOILEA NEGUSTOR: Ma descurcam mai bine singur.

SPYROS: Atunci eu plec. (Face cîtiva pasi.)

PRIMUL NEGUSTOR: Stai, dom'le, unde pleci?! Ce, ai înnebunit? (Alearga dupa Spyros.)

GENERALUL ATENIAN: Casa asta am mai vazut-o.

AL DOILEA NEGUSTOR: Oricum, seamana...

GENERALUL SPARTAN: Seamana al dracului.

SPYROS: Hotarîti-va. Vreti sau nu vreti sa ajungeti la Pythia?

GENERALUL SPARTAN: Da-i drumul. Da' sa nu te prind ca ne zapacesti iar cu fantome si banditi. (Celui de-al doilea negustor:) Ăsta ne crede idioti! (Continua drumul.)

SPYROS: Daca n-ati mai ezita atît si v-ati lasa în seama mea, ati descoperi ca Delphi e un oras foarte frumos.

GENERALUL SPARTAN: întotdeauna am urît labirintul. (înainteaza cu totii mai circumspecti si privesc atent în jur.)

SPYROS: Haideti, domnilor, degeaba va tot uitati în stînga si-n dreapta. Oricum, nu stiti unde va aflati. Aveti încredere în mine, cunosc orasul ca pe propriul meu buzunar, de zece ani sînt ghid la Delphi si n-am ra­tacit înca pe nimeni. I-am dus pe toti direct spre viitor... (Rîde.) Ca sa nu va plictisiti, pot sa va spun legende, mituri sau bancuri porcoase... Intra în pret.

GENERALUL SPARTAN: Ai grija pe unde mergi.

SPYROS: în cinci minute ajungem drept în buricul pamîn-tului.

GENERALUL ATENIAN: De-o ora ne zici acelasi lucru.

SPYROS: Domnilor, a propos, stiti de unde vine numele asta, "buricul pamîntului"?

AL DOILEA NEGUSTOR: Vezi mai bine pe unde o iei. (Oedip ramîne în urma.)

GENERALUL SPARTAN (lui Oedip): Hai, tinere, n-o sa stam acum dupa tine...

SPYROS: Omphalos! Adica buricul pamîntului, domnilor Ăsta e numele pietrei în forma de con pe care i-a dat-o Rhea lui Cronos s-o înghita în locul lui Zeus atunci cînd 1-a apucat pe Cronos pofta sa-si manînce copiii. Rhea a înfasurat piatra în scutece ca sa-si pacaleasca sotul. Istete mai sînt femeile! Asa a scapat Zeus de stomacul tatalui...

PRIMUL NEGUSTOR: Am impresia ca ne învîrtim...

SPYROS: Aveti încredere în mine. Auziti... Se mai spune ca Zeus a trimis într-o buna zi doi vulturi, unul por­nind dinspre rasarit, celalalt dinspre apus, ca sa afle unde e centrul pamîntului... Iar pasarile astea uriase s-au întîlnit chiar aici, exact deasupra noastra. (Se opreste, priveste în sus. Privesc cu totii în sus.)

PRIMUL NEGUSTOR: Aici?

SPYROS: Da, da, exact aici. Bun loc de întîlnire.

AL DOILEA NEGUSTOR (da semne de nervozitate, face cîtivapasi): Esti sigur ca asta e drumul?

SPYROS: Asta e. (Pornesc mai departe.) Auziti... Pe vre­muri, se zice ca oracolul era pazit de un dragon dragonul Python... Cica era urît, era înspaimîntator' într-o buna zi, Apollo a intrat tiptil în pestera lui Python si i-a sucit gîtul... Sau a tras cu sagetile în el nu mai tin minte. Oricum ar sta lucrurile, important e ca, ucigînd dragonul, Apollo a pus stapînire pe Delphi. (Iipriveste dezamagit.) Domnilor! Nu va plac basmele ?

GENERALUL ATENIAN: Nu-mi arde de basme. (Oedip ramîne iar în urma.)

GENERALUL SPARTAN (lui Oedip): Hai, tinere, gra-beste-te.

OEDIP: Sînt obosit. Am mers toata ziua si toata noaptea pe

jos.

AL DOILEA NEGUSTOR: Toata ziua si toata noaptea! PRIMUL NEGUSTOR: Esti nebun! AL DOILEA NEGUSTOR: Sa umbli atîta prin praf... OEDIP (zîmbind naiv): Mie îmi place praful.

PRIMUL NEGUSTOR: Bine macar ca nu ti-e teama de

banditi. GENERALUL SPARTAN: Pare un baiat curajos. (Lui

Oedip:) Faci atletism? OEDIP: Sigur. si atletism si lupte. PRIMUL NEGUSTOR: Bravo, dom'le! Mi-ar fi prins bine

daca as fi facut sport în tinerete. Desi e cam obo­sitor... SPYROS: Oricum, e periculos sa umbli atîta singur. La

fiecare rascruce de drumuri întîlnesti banditi. OEDIP: Am bîta cu mine. (Rîde naiv.) GENERALUL ATENIAN (ironic): Da, da, e un baiat cura­jos. AL DOILEA NEGUSTOR: Dom'le, chestia asta cu curajul

e relativa. Daca n-ai nevoie sa-ti arati curajul, atunci

îti permiti sa fii curajos... Eu nu stiu ce înseamna în

realitate curajul. PRIMUL NEGUSTOR: Dar chestia cu banditii nu mai e

relativa. Eu stiu ce înseamna banditi. SPYROS: S-au schimbat vremurile. în ziua de azi, banditii

umbla deghizati în generali, în negustori... GENERALUL SPARTAN: Ia vezi pe unde-o iei! (Oedip

ramîne iar în urma.) AL DOILEA NEGUSTOR: Hai, tinere! Ai tot timpul sa

admiri orasul la întoarcere. OEDIP (porneste; nemultumit): Casele sînt cam scunde.

Mi-ar fi placut sa vad case înalte, cu multe etaje. GENERALUL ATENIAN: De ce? OEDIP: Pentru ca atunci cînd ajung la înaltime ma apuca

ameteala.

PRIMUL NEGUSTOR: îngrozitor! OEDIP: Mie îmi place sa ametesc. GENERALUL ATENIAN: îti place sa ametesti? OEDIP: De fiecare data cînd ametesc simt ca zbor. AL DOILEA NEGUSTOR: Are baiatul asta niste gusturi

perverse! îi place praful, îi place sa oboseasca, îi

place sa ameteasca!

PRIMUL NEGUSTOR (în soapta): Da, da, trebuie sa fie un dezechilibrat.

GENERALUL SPARTAN: Ne-apuca noaptea în labirintul asta împutit.

SPYROS: Vai, ce urît vorbiti despre cel mai frumos oras din lume! Domnilor! Va anunt solemn ca am ajuns. Imediat va veti afla în fata Pythiei care e gata sa ras­punda tuturor întrebarilor voastre... Fata asta e într-o forma nebuna, o sa va convingeti... Poftiti pe-aici, domnilor. (Ies prin dreapta.)

(Intra Marcos.)

MARCOS: Ce faci? N-ai terminat?

PYTHIA: Sînt aproape gata. Ai desfundat conducta?

MARCOS: Am desfundat-o.

PYTHIA: Marcos, fii atent. Ieri era sa ma arzi.

MARCOS: îmi pare rau.

PYTHIA: Sa nu se mai repete.

MARCOS: Am înteles, stapîna.

PYTHIA: Nu suport caldura, ai grija, te rog...

MARCOS: Am grija.

PYTHIA: Simt ca ma topesc si nu mai pot sa scot nici un

cuvînt. (Se întoarce spre Marcos.) E bine? MARCOS: Mai mult rosu. PYTHIA (se executa): îti place tie rosul asta... Culoarea

sîngelui!

MARCOS: si pudra, mai da cu pudra. PYTHIA (sepudreaza abundent): Vezi cum te ascult? (Rîde

copilareste.)

MARCOS: Bine ca nu e nevoie sa-ti pui si gene false. PYTHIA: îti plac genele mele ? Spune-mi ca-ti plac. MARCOS: îmi plac. PYTHIA: Sînt frumoasa? MARCOS: Esti superba. Hai, grabeste-te. (Da sa iasa, se

întoarce.) Ţi-ai luat medicamentul? PYTHLA. (dezolata): Am uitat.

MARCOS: Mereu uiti. (Scoate dintr-o amfora o cutie. Pre­sara în palma praful alb din cutie si îi da Pythiei sa inhaleze.) Gata. (închide cutia si o pune la loc în am­fora.) Hai, repede... (Pythia se urca pe structura metalica.) Le-am luat banii si asteapta cu sufletul la gura. Vezi ca primul pe lista e un negustor de grîu.

PYTHIA (sta în picioare pe podium; ia un aer grav si in­spirat) : E bine ?

MARCOS: Perfect. Fii atenta ce spui. (Iese.)

PYTHIA: Clipele în care ramîn singura sînt cele mai grele... Marcos... Marcos... (Ar vrea sa strige, dar n-are putere.) Maaa... A coborît ceata. Sau lumina, o lu­mina cetoasa. O lumina cetoasa, alba si catifelata... Simt ca se apropie încet de mine... Ma învaluie... Ma atinge... Ma mîngîie pe tot corpul... (Tremura.) Pa­trunde în mine... E înauntru... Nu mai rezist! Ah, de-ar începe odata! (Ramîne tacuta si nemiscata pentru o clipa.) Poate ca de vina e numai caldura. Mi-e groa­za de caldura. Caldura asta care topeste corpul si sufletul... Dar, imediat ce încep sa vorbesc, teama dispare, dispare orice emotie. Ca si cum propria mea voce mi-ar da încredere... Cînd sînt aici, sus, îmi place sa-mi aud vocea. (Rîde copilareste.) Am o voce frumoasa... (Rîsul copilaresc se transforma într-un rîs care parca n-ar mai apartine Pythiei.)

(Aburi. Joc de lumini. Atmosfera trebuie sa fie misterioasa si socanta, sa dea fiori. Intra Primul negustor care se pros­terneaza în fata Pythiei.)

PYTHIA (vocea ei capata o sonoritate aparte): Ridica-te. PRIMUL NEGUSTOR (se ridica): Preoteasa... PYTHIA: întreaba.

PRIMUL NEGUSTOR: Pythia, am venit la tine ca sa aflu... PYTHIA: Nu pe mine ma întrebi, ci pe Apollo. PRIMUL NEGUSTOR: Pe Apollo îl întreb daca la anu' se va vinde bine grîul în Paros.

(Efecte suplimentare. Atmosfera misterioasa se intensifica. Pythia e în transa.)

PYTHIA: Grîul din piatra nu creste, cum apa nu urca la cer decît prin lumina,

Adu lui Poseidon jertfa un cal alb, iar Artemisei un sarpe,

Dar teme-te de lemnul în care s-a ascuns vocea tebanului. Frate nu ti-e acela care cunoaste insula Paros.

(Efectele suplimentare înceteaza. Primul negustor ramîne o clipa nedumerit.)

PRIMUL NEGUSTOR: Atît?

PYTHIA: Atît. (înceteaza toate efectele.)

PRIMUL NEGUSTOR (încercînd sa înteleaga): Piatra, adica marmura de Paros, da, da... Asta e! Deci nu se va face grîu. E bine. E foarte bine. Dar sarpele... Ciu­dat ! N-am auzit pîna acum sa aduci jertfa un sarpe. Trebuie sa fie altceva aici... si lemnul ala bleste­mat?! si tebanul?! Care teban? Fratele meu mi-a propus afacerea. O fi ceva necurat, nu mi-e frate...

PYTHIA: Atît!

PRIMUL NEGUSTOR (luminat): Asta e! Afacerea e si­gura, dar trebuie sa ma feresc de propriul meu frate! (Iese. Intra Marcos.)

PYTHIA: Ei?

MARCOS: A fost bine. Stai, nu te misca. Urmeaza un ne­gustor de masline. (Iese. Intra Al doilea negustor. Efectele scenice, precum si tot jocul, se repeta întocmai de-a lungul întregii scene oraculare. Al doilea negustor se prosterneaza în fata Pythiei.)

PYTHIA: Ridica-te si întreaba.

AL DOILEA NEGUSTOR: Vreau sa stiu cum va fi recolta de masline în Skiros... Pentru ca m-am gîndit sa închiriez toate presele de ulei...

PYTHIA: In Skiros bat doua vînturi din directii opuse.

Pe unul calareste un berbec alb, pe celalalt un

berbec negru.

Amîndoi berbecii pasc de secole sub maslini.

Berbecul alb strica fructul, berbecul negru îl face

mai bogat.

Dar teme-te de coarnele berbecului negru ca de

tatal tau.

AL DOILEA NEGUSTOR: Sa ma tem ? Da, e adevarat ca mi-a fost toata viata o frica teribila de tata. Chiar si acum, dupa ce-a murit... Nu îndraznesc nici sa ma apropii de mormîntul lui... si berbecii astia? Adica nu sînt animale berbecul alb si berbecul negru, ci vînturi...

PYTHIA: Destul!

AL DOILEA NEGUSTOR: Trebuie sa cercetez imediat insula cu toata atentia. Sa vedem ce fel de berbeci zboara în Skiros... (Iese.)

PYTHIA (coboara): Ce porcarie! Ce cretin! (Intra Marcos.)

MARCOS (îngrijorat): Ce faci?

PYTHIA: Mi-e sete. (Bea.) E prea cald. Iar ai aruncat ca nebunu' lemne în foc.

MARCOS: N-a fost rau...

PYTHIA: Mersi.

MARCOS: Dar nici grozav.

PYTHIA: Fac ce pot.

MARCOS: încearca sa te concentrezi, stimuleaza-ti imagi­natia si evita cliseele.

PYTHIA: Daca nu-ti convine, eu plec.

MARCOS: Pythia!

PYTHIA: Te urci tu acolo sus si le spui ce-ti trece prin minte.

MARCOS: Pythia!

PYTHIA: Ce caldura!

MARCOS: Gata, te-ai racorit. Mai da cu pudra. si ruj. (Pythia se executa.) Hai, treci repede la loc. (Pythia urca pe podium.) Urmeaza un general din Sparta.

PYTHIA (dezamagita): Din Sparta?

MARCOS: Din Sparta. Asta e. Omul a platit. Ba chiar a

platit mai mult decît ceilalti.

PYTHIA (îsi recapata pozitia si atitudinea): Bine, bine... Hai, trimite-1 încoace pe generalul spartan. (Marcos iese. Intra Generalul spartan. întreg spectacolul ora­cular se repeta.)

GENERALUL SPARTAN (se înclina în fata ei): Pythia... PYTHIA: Pythia te asteapta, generale spartan. GENERALUL SPARTAN: Pythia, daca vrem sa evitam macelul, daca tinem la pacea lumii în care traim cu totii, în care traiesti si tu împreuna cu cei de aici, din Delphi...

PYTHIA: Spune mai repede ce-ai de spus! GENERALUL SPARTAN: Razboiul pe care îl purtam de atîta vreme cu Atena trebuie cîstigat în cel mai scurt timp.

PYTHIA: Pe Apollo nu-1 intereseaza ce ti se pare tie ca tre­buie sa se întîmple! (Generalul spartan tace umilit.) Pune întrebarea lui Apollo! GENERALUL SPARTAN: îl întreb pe zeu care e soarta

razboiului.

PYTHIA: Cînd o femeie din Sparta va naste doi gemeni, Unul cu cap de leu, celalalt cu cap de taur, Zeus va da înzecit putere soldatilor vostri, Nisipul se va aduna în stînca si stînca în munte, Iar din vîrful muntelui va curge viata ca o lava fierbinte.

Omul de piatra va fi viu si va umbla prin lume. Sub pasii lui grei se ascunde victoria voastra. Veti învinge fara ca nimeni s-o stie, Asa cum Cronos învinge. Priveste Soarele!

(Moment de tacere grea. Generalul spartan e complet transpus.)

GENERALUL SPARTAN: întotdeauna am urît statuile... Ai zice ca sînt vii, gata sa-ti vorbeasca. si nu spun niciodata nimic. (Priveste în gol.) Daca victoria noas­tra va ramîne secreta, atunci la ce bun sa învingem ?

I

Cui îi foloseste? (Ramîneprivind în gol.) Soarele... (Intra Marcos.)

MARCOS (Generalului spartan): Gata, zeul a vorbit. Acum trebuie sa plecati.

GENERALUL SPARTAN (absent): Da, da, soarele...

MARCOS: Domnule general...

GENERALUL SPARTAN (trezindu-se la realitate): O clipa doar. Trebuie sa-mi notez cuvintele Pythiei. (Scoate un carnet si îsi noteaza.) O femeie care naste doi ge­meni. Unul cu cap de leu, celalalt cu cap de taur. si soldatii devin de zece ori mai puternici. Nisipul se transforma în piatra, iar piatra capata viata...

MARCOS: Va rog, ati stat prea mult.

GENERALUL SPARTAN: O clipa, altfel uit. Soarele... (Se bate cu palma pe frunte.) Soarele! Sigur ca da! Apollo ne e favorabil! (Da sa iasa. Se întoarce.) Pythia! Dupa ce înving, am sa aduc la Delphi a zecea parte din prada de razboi. Ai cuvîntul meu de general spartan. (Iese.)

PYTHIA: Ce imbecil!

MARCOS: Ai fost extraordinara! De data asta ai fost extraordinara!

PYTHIA: Crezi?

MARCOS: Da, da... Stai! Nu te misca. Superb. Perfect. Asta-i expresia! Ramîi asa.

PYTHIA: Nu sînt statuie.

MARCOS: Uneori îmi pare rau ca nu esti statuie.

PYTHIA .Marcos!

MARCOS: Ai facut progrese mari în ultima vreme. Fii atenta, urmeaza un general din Atena. (Iese. Intra Ge­neralul atenian. Acelasi spectacol oracular.)

GENERALUL ATENIAN: Pythia, tie îti încredintez stra­tegia Atenei.

PYTHIA: Lui Apollo, nu mie.

GENERALUL ATENIAN: Exact asta am vrut sa spun.

PYTHIA: întreaba!

GENERALUL ATENIAN: Ce sa fac ca sa cîstig razboiul cu Sparta?

PYTHIA: Fereste-te de boala statuilor, oricum vei pierde. Fereste-te sa vorbesti prea mult, oricum vei în­vinge.

Atenianule, prietena ti-a ramas doar noaptea. Cînd va fi luna noua, loveste-i pe spartani daca vîntul bate din fata. Fii atent! Vîntul îsi schimba întruna directia.

(Tacere grea. Generalul atenian e cufundat în gînduri.)

GENERALUL ATENIAN: îti multumesc, Pythia. Atena îti

e recunoscatoare. (Iese.) PYTHIA (coborînd): Fir-ati ai dracului cu întrebarile

voastre cretine cu tot! (Intra Marcos.) MARCOS: De ce te amesteci în razboaie cînd habar n-ai

de arta militara? PYTHIA: Cum sa nu ma amestec daca clientul tocmai asta

întreaba? (Bea.) MARCOS: Da, dar spune si tu lucruri mai generale, ame-

teste-1 cu parabole si metafore, nu intra în tactica si

strategie.

PYTHIA: Tactica! Strategie!... Rahat! MARCOS: Cine stie ce iese de-aici... PYTHIA: M-am saturat de razboaie! M-am saturat de

politica! M-am saturat de afaceri! Apollo n-are chef

sa se bage în toate porcariile lor. MARCOS (rîde): Cred ca ai dreptate. Puteai sa le zici

orice. Deocamdata, nici Sparta si nici Atena nu ma

intereseaza. Ăstora nu le trece prin minte sa înte­meieze vreo colonie, fierb în suc propriu la ei acasa. PYTHIA: Am obosit. Gata pe ziua de azi. (Vrea sa se

schimbe.)

MARCOS: Nu e gata. PYTHIA: A mai ramas cineva? MARCOS: Da. Hai, aranjeaza-te, mai pune pudra. si ruj.

(Pythia se priveste în oglinda.) PYTHIA: Cine e? MARCOS: Un tînar.

PYTHIA: Frumos?

MARCOS: Las' ca vezi tu...

PYTHIA: Cinee?

MARCOS: Ai sa descoperi singura.

PYTHIA: M-am saturat de surprizele tale.

MARCOS: Hai, treci repede la locul tau. Ăsta e ultimul, înca putin si ai scapat. (Iese.)

PYTHIA (urcînd cu greutate): M-a ametit vinul... si aburii... Marcos asta nu se gîndeste niciodata la mine. Nu-i pasa... (Ajunsa sus, îsi regaseste atitudinea. Intra Oedip cu bîta în mîna. II urmeaza repede Marcos.)

MARCOS: Tinere, n-ai voie sa intri înarmat.

OEDIP (candid): Ma scuzati, n-am stiut. (Lasa bîta undeva în coltul din dreapta al scenei. Marcos iese. Oedip se îndreapta încet spre Pythia.) Ma numesc Oedip si vin din Corint. Mi-a spus cineva, la betie, ca nu sînt co­pilul lui Polybos si al lui Merope... E adevarat?

(Spectacolul oracular care urmeaza e mai viu, mai intens decît precedentele. Pythia se abandoneaza complet transei.)

PYTHIA: Oedip! Oedip! (Vocea înceteaza sa mai fie vocea Pythiei, e vocea tunatoare a unui barbat, dar Pythia continua sa-si miste buzele, ca si cum ea ar vorbi.) Oedip! Destinul tau, Oedip, e hotarît: îti vei ucide tatal si vei fi barbat mamei tale! Vei zamisli cu ea copii blestemati!

(Oedip se prabuseste si ramîne nemiscat. Efectele înceteaza. Treptat, Pythia îsi revine din transa. Coboara.)

PYTHIA: Gata, s-a terminat. Ai aflat ce trebuia sa afli, acum pleaca. (Se apropie de Oedip.) Hei, esti surd? OEDIP (îsi revine cu greu): Am auzit bine ? PYTHIA: Ai auzit foarte bine.

OEDIP: Atunci, ce-am auzit nu e adevarat. E adevarat? PYTHIA: De ce ma întrebi pe mine? Zeul ti-a vorbit... OEDIP: Dar tu ce crezi?

PYTHIA: Nu cred nimic. Treaba mea nu e sa cred, ci sa deschid gura cînd vorbeste Apollo...

OEDIP (parca neputînd întelege): Apollo...

PYTHIA: Te afli în templul lui.

OEDIP: Cum a putut sa spuna asemenea mostruozitati?!

PYTHIA: Nimic nu e monstruos. Sau totul e monstruos. Ia-o cum vrei, de fapt, e acelasi lucru.

OEDIP (se ridica): Esti nebuna?

PYTHIA: Fii atent cum vorbesti. Te afli în templul lui Apollo. Eu sînt preoteasa lui. (Un moment de tacere în care amîndoi ramîn nemiscati.)

OEDIP: Asa ceva nu se poate întîmpla! Nici un om...

PYTHIA: Ah, oamenii fac lucruri de neînchipuit, nu te duce pe tine mintea ce porcarii... N-ai tu atîta ima­ginatie ! Dar, din fericire, chestiile astea nu se afla si lumea doarme linistita.

OEDIP (o priveste ca pe o nebuna): Tu n-ai înteles cuvintele pe care le-ai rostit cu gura ta... E imposibil! îmi iubesc si îmi respect tatal. îmi iubesc si îmi respect mama...

PYTHIA: Nu ma intereseaza sentimentele tale.

OEDIP: Asculta-ma, trebuie sa ma asculti. Eu te-am ascul­tat pe tine...

PYTHIA: Pe Apollo.

OEDIP: Daca ar fi sa-mi aleg un tata dintre toti barbatii pe care-i cunosc, fie greci, fie barbari, tata n-ar putea fi altul decît regele Polybos. Iar daca ar fi sa-mi aleg o mama dintre grecoaice si barbare, tot regina Merope as vrea sa-mi fie mama... (Pythia rîde.) Tu nu-i cunosti pe parintii mei. De cînd ma stiu, Polybos a fost pentru mine un model... Cum sa-1 ucid? Mai bine m-as omorî!

PYTHIA: Hai, nu te purta ca un copil.

OEDIP: si mama! Sa fiu barbatul ei? Sa fac copii cu mama mea? Nici nu îndraznesc sa repet cuvintele astea... Merope e mama cea mai buna, mama cea mai iubitoare... O femeie sensibila si inteligenta... Ea mi-a deschis sufletul spre arta, spre poezie, spre muzica... Ea m-a ajutat sa cunosc tot ce e frumos si nobil...

stii, serile obisnuia sa-mi cînte, are o voce superba Merope... îmi recita din clasici, îmi povestea... O femeie plina de talent si intuitie. E adevarat ca m-a cam rasfatat. Din cauza asta se certa cu tata...

PYTHIA: Pe zei nu-i intereseaza certurile dintre muritori, înteleg ca îti vine greu sa accepti... Te-am lasat sa vorbesti ca sa-ti descarci sufletul. Acum pleaca.

OEDIP: Asculta-ma pîna la capat! (O asaza cu forta pe scaun.) Parintii mei se certau pentru ca tata vroia cu orice pret sa faca din mine un barbat adevarat, întelegi? Vroia sa-i seman în toate, vroia sa fiu exact ca el. Sa învat sa ma bat, sa calaresc, sa dau ordine, sa fiu judecator... Mi-era frica de el si îl admiram. Pe el lumea îl respecta, are prestanta... Nimeni nu îndrazneste sa-i puna la îndoiala autoritatea. E un rege foarte puternic Polybos, un rege extraordinar de puternic... Trebuie sa fi auzit vorbindu-se despre el.

PYTHIA: Ma plictisesti.

OEDIP: Atunci cînd e nevoie, nu cunoaste mila, pedeapsa lui e teribila, sa te fereasca zeii... Da, da, îl iubesc si mi-e frica de el. M-a impresionat întotdeauna... De cînd ma stiu, nu mi-am dorit decît sa pot face exact ce face si el, sa am si eu puterea lui. Sa fiu el! Eu, Oedip, sa fiu Polybos! Sa-i iau locul! (îsi da seama ce-a spus.) Sa-i iau locul...

PYTHIA: Linisteste-te, asa se întîmpla cu toti baietii.

OEDIP: Am vrut sa-1 omor... Fara sa-mi dau seama, am vrut sa-mi omor tatal! Am vrut sa-mi omor tatal! (Ramîne încremenit, nevenindu-i sa creada.)

PYTHIA: Asta-i o prostie, Oedip. Nu întelegi ca e o prostie?

OEDIP (distrus): E adevarul. Purul adevar. Abia acum vad...

PYTHIA: Nu vezi nimic. Ai avut o zi grea.

OEDIP: Pîna la urma, adevarul poate fi rostit daca ai taria... Acum ma simt puternic, trebuie sa merg pîna la ca­pat. (Descopera placerea de a se autoflagela.) Deci am vrut sa-mi omor tatal. Dar asta nu e totul... Nu e înca nimic pe lînga ce-am simtit pentru mama. Mama mea

scumpa si iubita! Mama care ma rasfata! stii, Me-rope e înca frumoasa... Arata bine, pe cuvînt... O femeie atragatoare. Vai, cum o mai iubeam!... si ea pe mine. Cînd eram mic, dar nu prea mic, nu trecea zi sa nu ma îmbratiseze, sa nu ma sarute, sa nu ma mîngîie. si eu o îmbratisam, o sarutam, o mîngîiam... Mamico, mamico! si îi puneam mîna pe sîni. Mami-co, mamico! si îi puneam mîna pe fund. Inconstient, bineînteles. Inconstient. Pîna cînd, într-o buna zi, aveam vreo cincisprezece ani, da, da, cincisprezece ani... Am vazut-o cum iesea din baie goala. Nici nu mi-a trecut prin minte sa întorc capul. Mi s-au lipit ochii de ea. Avea pielea alba, stralucitoare, si sînii tari...

PYTHIA: Nu înteleg de ce-mi spui mie... (Vrea sa se ridice.)

OEDIP (împiedicînd-o sa se ridice): Avea pielea alba si stralucitoare si sînii tari, uite-asa tremurau cînd se misca... si sfîrcurile negre! si ce picioare! Picioare de zeita, lungi si drepte, cu glezna fina. Ciudat! Cînd am vazut-o pentru prima data goala, complet goala, abia atunci mi-am dat seama ce glezne fine are Me-rope. Parul ud, dat pe spate, îi atingea fesele. Niste fese... Un fund perfect rotund. Am simtit ca mi se pune un nod în gît, mi se taiase rasuflarea. Tot corpul meu era tulburat, o priveam fascinat si întarîtat de dorinta.

PYTHIA: E normal, Oedip, doar esti barbat.

OEDIP: Mi-am dorit mama! La cincisprezece ani mi-am dorit mama! Stateam ascuns si o priveam. Nu stiu daca m-a vazut. De atunci, serile, cînd ma saruta, cînd ma îmbratisa, cînd ma mîngîia, simteam...

PYTHIA (se ridica din scaun tulburata): Ai vorbit destul. Acum pleaca. (Se asaza în fata oglinzii si se dema­chiaza.)

OEDIP: Unde?

PYTHIA: Nu stiu, unde vrei. Nu-i treaba mea. Esti un om liber. (Ironica:) Fiul regelui din Corint.

OEDIP: Unde sa plec?

PYTHIA: Te rog, nu te purta ca un copil. S-a facut tîrziu si n-am timp de pierdut...

OEDIP: Pythia...

PYTHIA: Gata. Nu pot sa ma mai joc cu tine... si asa ai întîrziat prea mult aici. Trebuie sa ma pregatesc pentru clientii de mîine, sa studiez istoria, geografia, retorica, poezia... Hai, sterge-o.

OEDIP: Unde sa ma duc ?

PYTHIA: Nu-mi pasa. Fiecare om cu destinul lui. (A ter­minat cu demachiatul. Se ridica.)

OEDIP: Fiecare cu destinul lui? Bine, dar al meu...

PYTHIA: Hai, ca trebuie sa ma schimb. (Dezolata ca-l da afara, încearca sa se justifice:) Avem lucruri impor­tante de rezolvat aici, la Delphi. Viitorul coloniilor grecesti, razboaiele, comertul...

OEDIP: Prostii! Chiar nu-ti pasa de mine?

PYTHIA (dupa un moment de tacere): Mi-e mila de tine, Oedip. Dar nu pot face nimic. (Oedip nu se clinteste.) Marcos! (Intra Mar cos.) Marcos, tînarul Oedip nu ma lasa în pace. Da-1 afara, te rog.

MARCOS: Am înteles, stapîna. (Lui Oedip:) I-ai pus zeului întrebarea, ai primit raspunsul lui, acum nu mai ai ce cauta aici. (Se apropie de Oedip, Oedip se fereste.) Crezi ca daca esti fiu de rege îti poti permite...

OEDIP: Nu ma atinge!

MARCOS: Afla ca au venit aici nu numai fii de regi, ci si regi în persoana. Destui regi, regi mai puternici decît Polybos... si nimeni nu si-a permis... (Se apropie de Oedip.)

OEDIP: Nu pune mîna pe mine! Nu ma atinge ca te fac bucati!

PYTHIA: Oedip! Poarta-te civilizat, nu esti barbar.

OEDIP: Daca nu sînt barbar, atunci de ce mi s-a pregatit un destin barbar?

MARCOS: Tinere, ai pus o întrebare... ajunge!

OEDIP: Nu pune mîna pe mine! (Se refugiaza lînga Pythia.) Pythia, ajuta-ma.

PYTHIA: Cum?

OEDIP: Nu stiu... Tu poti vorbi cu ApoUo, poti sa-1 rogi...

PYTHIA (rîde): Ce sa-1 rog? (Rîde mai tare.)

OEDIP: Rîzi de mine?

PYTHIA: Nu rîd de tine, prostule, dar asta e destinul tau. întîi ai sa-1 lichidezi pe taticu' si pe urma o sa faci dragoste cu mamica, iar mamica o sa-ti nasca niste copilasi scumpi...

OEDIP (urla ca scos din minti): Taci!

PYTHIA (foarte serioasa): Ţi-am spus, mi-e mila de tine.

OEDIP: Ce sa fac cu mila ta? N-am nevoie de mila, am ne­voie sa ma ajuti. (Pythia îl priveste plina de compa­siune.)

MARCOS (conciliant): Hai, tinere, las-o în pace pe Pythia. Nu uita ca te afli în fata preotesei din templul lui Apollo de la Delphi.

OEDIP (luiMarcos): Nu te apropia! (Pythiei:) Spune-mi, tu care esti preoteasa, cum au putut zeii sa-mi pregateasca destinul asta?

PYTHIA: E un mister, Oedip. Tu cauti raspuns la o între­bare fara rost. Eu nu sînt decît gura prin care vorbeste zeul, nu stiu mai mult. Nu stiu nici macar daca zeul stie de ce...

OEDIP (se arunca la picioarele Pythiei): Ajuta-ma, te rog... Tu poti sa ma ajuti. stiu ca poti. (Pythia priveste în gol si îl mîngîie inconstient.) Ma simt deja mai bine... E suficient sa ma atingi. Am încredere în tine, Pythia. Niciodata n-am avut atîta încredere... (Marcos se apropie, Pythia îi face semn sa se opreasca.) Ia-ma în brate. Mi-e frig. (Pythia îl ia în brate.) Ce nebunie! Hai, strînge-ma în bratele tale. Esti singurul om din lume în care am încredere. Nu vrei sa fii tu mama mea? (Pythia rîde.) Fii tu destinul meu... (Pythia rîde mai tare.)

PYTHIA: Nu se poate.

MARCOS (lui Oedip): Daca stiam ca esti atît de insistent, nu te lasam sa intri în templu.

OEDIP (Pythiei): Fa-1 sa taca! Te rog, fa-1 sa taca...

PYTHIA (lui Marcos): Hai, Marcos, acum du-te.

MARCOS (nemultumit): Pythia, nu uita ca ai de repetat... Geografia, Pythia, geografia... si istoria... si exerci­tiile de dictie... Trebuie sa te odihnesti, mîine e o zi grea, vor veni sapte clienti, dintre care trei...

PYTHIA (lui Marcos): Du-te. (Marcos iese foarte nemultu­mit. Lui Oedip:) Ce pot face eu pentru tine ? Nu vezi ca nu sînt decît o femeie ?

OEDIP: Esti preoteasa!

PYTHIA: Nu-i mare lucru. Cîte preotese n-au fost! si cîte preotese nu vor urma dupa mine la Delphi! Nu-i decît o meserie ca oricare alta... La fel cum meseria ta e sa fii rege.

OEDIP (parca trezindu-se la realitate): Rege ?

PYTHIA (foarte calma, vorbind perfect natural): Regele Corintului.

OEDIP (se smulge din bratele ei): Niciodata!

PYTHIA (acelasi joc): Cînd va muri tatal tau, vei deveni regele Corintului.

OEDIP: Va fi ucis de mîna mea!

PYTHIA (acelasi joc): Iar tu vei fi rege.

OEDIP: Cum poti s-o spui asa?...

PYTHIA: stii, Oedip... Nu te uita ca sînt tînara, am vazut destule. Nu ma mai impresioneaza crimele, mai ales ca le cunosc dinainte... M-am obisnuit.

OEDIP: si tu vrei sa ma obisnuiesc cu crima mea? (Pythia lasa privirea în pamînt. Oedip se plimba nervos.)

PYTHIA: Ce-ai de gînd sa faci?

OEDIP: Nu stiu. încerc sa înteleg de ce mi s-a pregatit tocmai mie crima asta.

PYTHIA: Fiecaruia i se pregateste tocmai crima lui. (Oedip continua sa se plimbe nervos pe scena. Brusc, se opreste.)

OEDIP (explodînd): Zeii au înnebunit! Asta e! Zeii au înnebunit! E clar ca lumina zilei! Zeus e un para­noic ! (Urla în sus.) Un paranoic! Trebuie închis ime­diat la balamuc! La balamuc cu Zeus! (Rîde.) Toti zeii sînt niste dementi ordinari! Apollo a dat în coma alcoolica! A baut ca un porc pîna a cazut sub masa! (în sus:) Coma alcoolica, banditule! Porcule! Vezi

dublu, vezi triplu, îti tremura mîna!... Onanistule! Cacaciosule! Bestie! Pe Atena a pocnit-o amnezia, afazia, paralizia, schizofrenia! (în sus:) Curva împu­tita! Te crezi desteapta!... Asta esti: o curva împuti­ta! O nebuna! Pe toti i-a lovit damblaua! La balamuc cu zeii! (Rîde dement.)

PYTHIA: Tu ai înnebunit. (Oedip alearga spre Pythia.)

OEDIP: Ajuta-ma sa ma lupt cu nebunia asta.

PYTHIA (rîde): Cum vrei sa te bati cu zeii? Cum? Ai sa tragi cu arcul în nori? în soare? Ai sa arunci butoaie cu otrava în mare? Sau poate ca vrei sa-i macelaresti pe preoti si sa incendiezi templele?

OEDIP (brusc devine perfect lucid): Ah, nu... Nu sînt atît de naiv. Pentru chestia asta trebuie sa fii viclean, cu banditii (face un semn în sus) nu merge asa usor... Ei au putere asupra noastra exact atîta vreme cît ne agitam ca disperatii urmîndu-ne destinul pe care numai ticalosii astia de sus îl cunosc. Crima pe care ne-o pregateste dementa lor divina... Daca ne punem în minte sa facem ceva, gata!, s-a terminat cu noi, devenim imediat jucarii inconstiente în mîinile lor de onanisti ordinari... (în sus, de data asta calm:) Crimi­nalilor! Bestiilor! (Se plimba relaxat.) Dar, daca în­cetam sa ne agitam, daca suprimam orice actiune, orice plan, orice intentie, daca ne oprim... (Se opreste.) Nu mai au nici o putere. (în sus, acelasi joc:) Nici una! (Pythiei:) N-am sa ma misc de-aici. (Se asaza pe jos.) Ramîn pe loc.

PYTHIA (deloc convinsa): Nu tine.

OEDIP (senin): Ba tine. Daca nu fac nimic, n-am cum sa-1 asasinez pe tata si sa ma împerechez cu mama. Daca nu faci nimic, destinul dispare. (Rîde.)

PYTHIA (îngrijorata): Oedip!

OEDIP: Am sa stau toata viata aici, în templul din Delphi. Lînga tine. (Pythia îl priveste îngrozita.) Ăsta e locul unde am aflat ce mi s-a pregatit. Foarte bine, zeii vor

trebui sa lupte împotriva unui om care n-are chef sa se miste.

PYTHIA (acelasi joc): Nu ei vor lupta, ci tu.

OEDIP: E totuna. Va fi un razboi ciudat, Pythia... Trebuie sa ma ajuti.

PYTHIA: De ce eu?

OEDIP: Pentru ca tu ai vorbit cu criminalul ala de sus.

PYTHIA: Oedip, nu stiu daca îti dai seama cu cine ai de-a face... Eu sînt o femeie ocupata, am o groaza de da­torii de îndeplinit aici... Geografia... Istoria... Zau, nu cred ca... Uite, s-a facut tîrziu... Hai, du-te, acum am treaba, ma asteapta Marcos...

OEDIP: Aici ramîn. Nu ma poate da nimeni afara din templu. Sa vedem ce-or sa mai inventeze zeii.

PYTHIA (se apropie de el si îl mîngîie): Oedip...

OEDIP: Eu astept, am rabdare.

PYTHIA: N-ai prea avut noroc, baiete. (Ramîn o clipa ne­miscati, ea într-o atitudine materna, el detasat.)

OEDIP (priveste de jur-împrejur, parca abia acum ar fi des­coperit obiectele de pe scena): E frumos la tine. (Se ridica si începe sa cerceteze vasele.) Ai la vase...

PYTHIA: întoarce-te cu spatele. Trebuie sa ma schimb.

OEDIP (continuînd sa cerceteze vasele): Vase din toata Grecia.

PYTHIA: Vezi ca sînt si cîteva trepiede mai încolo.

OEDIP (cercetînd trepiedele): Trepiede de aur.

PYTHIA: Aur masiv! Ce zici de sculpturi?

OEDIP (se apropie de sculpturi, le cerceteaza): Marmura de Paros.

PYTHIA (amuzata): Te pricepi...

OEDIP: Nu mi-as fi închipuit ca primiti atîtea cadouri.

PYTHIA: îti plac?

OEDIP: Da, da, e foarte frumos.

PYTHIA (rîzînd): Clientii ne rasfata.

OEDIP (mai arunca o privire asupra vaselor): Foarte fru­mos. (Se întoarce spre Pythia care e goala.)

PYTHIA: Acum trebuie sa pleci. (Oedip o ia în brate.) Tre­buie sa pleci...

Actul al II-lea

Corul ocupa partea dreapta a scenei.

CORIFEUL: A trecut o luna de cînd nimeni n-a mai fost primit în templul lui Apollo de la Delphi.

CORUL: De o luna lumea asteapta degeaba. Oracolul e mut.

CORUL: într-o luna s-au adunat pe capul nostru atîtea în­trebari, încît nici un om nu le poate tine minte.

CORUL: Nici o carte nu le poate cuprinde, nici o biblioteca plina cu carti...

CORUL: Toate întrebarile noastre au ramas fara raspuns.

CORIFEUL: si fiecare întrebare suspendata naste mii de alte întrebari care, la rîndul lor, nasc milioane de noi întrebari.

CORUL: Traim sufocati de întrebari pe care ne e teama sa ni le punem cu voce tare. Apollo tace.

CORUL: Apollo tace pentru ca templul a fost pîngarit! Pythia nu mai e preoteasa, a devenit o femeie ca oricare alta...

CORUL: O femeie iresponsabila!

CORUL: O inconstienta!

CORUL: O curva împutita!

CORIFEUL: Portile templului au ramas închise, iar lumea îsi pune întruna întrebari fara raspuns. Nu se poate face nimic pentru a opri sirul întrebarilor.

CORUL: Unii se duc sa caute raspuns la alte oracole, la Dodona, la Claros, la Colophon, la Xantos...

CORUL: Totusi, sînt putini aceia care încearca în alta parte.

CORUL: Ce raspunsuri poti primi la Dodona, la Claros, la Colophon sau la Xantos ?

CORUL (rîde): E inutil. Oamenii s-au obisnuit de secole cu oracolul din Delphi. Oamenii au încredere doar în oracolul din Delphi, pentru ca aici vocea zeului se aude clar si raspicat. (Ramîn cu totii tacuti si nemiscati.)

CORIFEUL: Aici nu se mai aude nimic. Zeul tace.

CORUL: Cine si-ar fi închipuit ce urmari va avea nebunia Pythiei?

CORIFEUL: Totul se duce dracului, prieteni.

CORUL: Cine ar fi banuit?

CORUL: întreaga lume greaca e paralizata.

CORUL: Nici barbarii n-o duc mai bine.

CORIFEUL: Slaba consolare. Pe mine ma îngrijoreaza numai soarta grecilor.

CORUL: Pe toti i-a cuprins panica.

CORUL: Pe toti i-a cuprins frica.

CORUL: Generalilor le e teama sa porneasca la razboi.

CORUL: Generalilor le e teama sa încheie pace.

CORUL: Cei mai curajosi generali greci au devenit niste iepuri...

CORUL: Niste cacaciosi!

CORUL: Negustorilor le e teama sa-si încarce corabiile cu marfuri. Le e teama sa vînda si le e teama sa cum­pere.

CORUL: Din cauza asta preturile au explodat la Atena, în Laconia, la Teba, în Arcadia...

CORUL: Judecatorilor le e teama sa dea sentinte. Tribuna­lele sînt blocate, justitia a murit.

CORUL: Oratorii si-au pierdut cuvintele, nici macar nu mai pot deschide gura cînd se urca la tribuna.

CORIFEUL: si, cel mai grav lucru, prieteni, cel mai grav lucru e ca nimeni nu mai are curajul sa-si paraseasca cetatea, sa traverseze marea si sa întemeieze o noua colonie. Unde sa plece? Cine poate porni la întîm-plare ? (Corul pastreaza un moment de tacere.)

CORUL: si atletii... Vai de capul lor! De ce sa alerge, de ce sa se lupte? Au slabit, nici nu se mai antreneaza... Gimnaziile au ramas pustii. La ce bun sa-ti dezvolti muschii daca nu ai încredere în ziua de mîine ?

CORUL: Ce sa mai vorbim de actori!...

CORUL: Bietii actori!

CORUL: îsi rostesc replicile fara pic de convingere, lipsiti de vlaga, în fata unui public...

CORUL: Publicul!... Cîtivanenorociti raspînditi prin am­fiteatru !

CORIFEUL: Un public împutinat, plictisit de tragedii, îngrozit de comedii si îngrijorat de soarta care-1 asteapta. (Intra Marcos.)

CORUL: Actorii au ajuns muritori de foame.

MARCOS: Iar v-ati strîns aici?... Ati venit degeaba. Azi zeul nu raspunde la întrebari.

CORIFEUL: Nici ieri n-a raspuns.

MARCOS: Ieri a fost ieri, azi e azi.

CORUL: Nici ieri, nici azi...

MARCOS: Da, dom'le. Ce, ai încurcat zilele?

CORIFEUL: De o luna tace!

MARCOS: Tace, sigur ca tace. Daca n-are chef sa vor­beasca...

CORUL: De ce tace?

MARCOS: Hai, dom'le, doar n-o sa-ti dea tie Apollo so­coteala. Ia te uita!

CORUL: De ce tace?

MARCOS: Poate ca s-a plictisit de mutrele voastre.

CORUL: Zeul trebuie sa vorbeasca. (Corul devine tot mai amenintator.)

MARCOS: îi dai tu ordin?

CORUL: Zeul vrea sa vorbeasca.

MARCOS: De unde stii?

CORUL: Zeul vrea sa vorbeasca!

MARCOS: Ţi-a zis-o el? Pai atunci fa-te dom'le profet, deschide-ti un templu si apuca-te de oracole. Ia-i cu tine pe toti astia care au întrebari de pus si nu ma mai bate pe mine la cap. Hai, stergeti-o de-aici.

CORIFEUL: Pythia e de vina pentru tacerea zeului.

CORUL (întreg corul e cuprins de furie): Pythia! Pythia! Pythia!

MARCOS: Calmati-va.

CORUL (acelasi joc): Pythia! Pythia! Pythia!

MARCOS: Sînteti la intrarea unui sanctuar, ticalosilor! Cum va permiteti sa urlati?! Nu va e teama de Apollo?

CORIFEUL (îi potoleste pe coreuti): îi respectam pe zei, iar pe Apollo îl iubim mai presus de toti zeii. Ne temem de mînia lui si îi veneram templul. Nu de Apollo e vorba, ci de preoteasa lui. Pythia e de vina. A primit un barbat care spurca sanctuarul. Din cauza barbatu­lui care spurca sanctuarul tace Apollo. (Corul e iar agitat.)

MARCOS: Nu înteleg ce vreti... V-am zis, daca va pri­cepeti asa bine, de ce nu va faceti voi profeti? (Cori­feului :) Poate ca prin gura ta o sa vorbeasca zeul clar si raspicat. (Corul se potoleste. Pentru o clipa ramîn cu totii încremeniti.)

CORIFEUL (trist): Uita-te la noi în ce hal am ajuns. Nimeni nu-si mai cunoaste viitorul. Ne miscam la întîmplare ca niste betivi.

MARCOS: îmi pare rau.

CORUL: Vrem sa stim ce va fi mîine.

CORUL: Avem nevoie de certitudini.

CORUL: Avem nevoie de încredere.

CORIFEUL: Numai încrederea în faptele pe care trebuie sa le savîrsim ne aduce pacea si echilibrul.

MARCOS: Va înteleg, dar asta nu-i motiv sa faceti scandal chiar la intrarea în templu. Doar sînteti oameni se­riosi, cetateni civilizati... Stati linistiti, nu peste mult timp Pythia va raspunde la toate întrebarile voastre.

CORIFEUL: Cînd?

MARCOS: Aveti rabdare.

CORUL: La fel ai spus si ieri.

MARCOS: si n-am avut dreptate? Uite, o repet si azi: în curînd Pythia va raspunde tuturor întrebarilor.

CORUL: Cînd? (Corul redevine amenintator.)

MARCOS: Nu mai e mult.

CORUL: Cînd?

MARCOS: Ce faceti? Ma somati?!

CORUL: Nici tu nu stii cînd.

CORIFEUL: Asculta-ma cu atentie. Numai dragostea pentru Apollo si respectul pentru sanctuarul din Delphi au împiedicat dezastrul. Dar nici zeii nu pot tine la

nesfîrsit în frîu furia oamenilor. Daca într-o sapta-mîna Pythia nu va raspunde întrebarilor noastre, atunci toate cetatile grecesti, indiferent de razboaiele care le macina, indiferent de certurile dintre ele, se vor coaliza împotriva Delphiului, vor strînge o arma­ta care va asedia si va ocupa orasul. Soldatii vor pa­trunde cu forta în templu. Vom curata fiecare palma din sanctuar, vom aduce alta preoteasa, iar Pythia va fi lapidata.

CORUL (întreg corul e cuprins de furie): Lapidata! Lapi­data! Lapidata!

MARCOS: Terminati cu amenintarile! Nu va e rusine?!

CORIFEUL: Pythia va fi lapidata.

MARCOS: Hai, plecati! stergeti-o mai repede, pîna nu simtiti pe pielea voastra mînia zeului!

CORUL: Ţine minte, orasul va fi ocupat.

CORUL: Veti fi ucisi fara mila.

MARCOS: Carati-vade-aici! Magarilor! Banditilor! Cri­minalilor ! (Corul iese facînd mare scandal. Marcos priveste trist si îngrijorat. începe sa mature scena.) Ce mizerie! Peste tot e mizerie! Cît praf se aduna în templu în fiecare zi! Cît praf!... De unde atîta praf? (Înca se mai aud amenintarile corului.)

VOCEA PYTHIEI: Ce s-a mai întîmplat, Marcos? Ce-i galagia asta?

MARCOS: Oamenii vor sa te omoare cu pietre. (Intra Pythia.)

PYTHIA: Iar? Nu s-au plictisit? (Marcos continua sa ma­ture. Pythia începe sa cerceteze vasele. Sufla praful depus pe ele.)

MARCOS: Azi ne ameninta. Mîine o vor face.

PYTHIA (rîzînd): Prostii! N-au curajul asta, numai gura e de ei. Urla de dimineata pîna seara, se bat cu pumnii în piept, fac pe eroii, dar le e frica pîna si sa se urce pe corabie fara sa treaca mai întîi pe la mine sa ma întrebe cum va fi vremea, daca nu va ploua, daca nu va bate vîntul prea tare, daca n-o sa-i doara maseaua sau degetul mic de la piciorul stîng... Nu încheie nici

o afacere, oricît de sigura ar fi, daca nu afla dinainte de la mine ce profit scot, pîna la ultimul ban... Niste gainari! Se cred mari viteji, dar la razboi pleaca numai cînd le zic eu ca înving fara sa li se clinteasca un fir de par din cap, altfel stau cuminti acasa, dorm, beau si manînca în nesimtire. M-am convins, Mar­cos, grecii sînt un popor de lasi. (Marcos se opreste din maturat si o priveste cu atentie.)

MARCOS (trist): Toti oamenii sînt lasi.

PYTHIA: Toti oamenii? Atunci omenirea nu face doi bani.

MARCOS: Ar trebui sa te gîndesti totusi la soarta omenirii.

PYTHIA (rece): Subiectul asta nu ma mai intereseaza.

MARCOS: Nu-i putem lasa pe oameni prada haosului...

PYTHIA (rîde): Haosul! (Pythia abandoneaza vasele si se apropie de Marcos.) Hai sa-ti spun un secret. (Dupa o pauza, seducatoare:) De multe ori mi-am zis ca ar fi bine sa se duca dracului cu totii!

MARCOS (rîde amar, îngrozit si, în acelasi timp, sedus, la rîndul lui, de idee): Pythia!...

PYTHIA (copilaroasa): Ar fi frumos. Nu-i asa? stii de cînd îmi doresc?... (Privesc amîndoi în gol.)

MARCOS (devine brusc foarte preocupat): Pîna la urma tot ne vor omorî. Ne vor omorî din lasitate.

PYTHIA: Crezi? (Marcos îi face semn ca da. Ramîn amîndoi tacuti, privindu-se îngrijorati.)

MARCOS (desprinzîndu-se de Pythia): Trebuie neaparat sa continui cu oracolele. Nu-i vreme de pierdut... De la o zi la alta ne pot strivi. Hai, pregateste-te, mîine re­deschidem templul.

PYTHIA (dupa o clipa de tacere): Nu.

MARCOS (fara s-o bage în seama): La început o sa-ti fie mai greu, dar dupa doua-trei zile te obisnuiesti din nou...

PYTHIA: Nu.

MARCOS: Pythia!

PYTHIA: Nu pot.

MARCOS: De ce? (Pythia tace.) Spune-mi mie de ce nu poti... Nu sînt eu prietenul tau cel mai bun?

PYTHIA (într-un tîrziu, încet): Pentru ca mi-e frica de Apollo.

MARCOS: Ţie!

PYTHIA (nervoasa): Mi-e frica de Apollo, nu întelegi? (îl priveste pe Marcos, nehotarîta daca sa vorbeasca sau nu.) Pîna sa vina Oedip la Delphi, simteam în jurul meu pe cineva... Simteam înjurai meu ceva... (Pri­veste cu spaima vasele, le mîngîie. Marcos se poarta patern cu Pythia.) si obiectele... Cu obiectele de-aici se petrecea un lucra straniu, parca aveau viata, brusc se însufleteau. Atunci cînd... (Marcos îi face semn ca întelege.) Cu mine se întîmpla la fel. Ma goleam pe dinauntru si apoi ma umpleam iar. Ca un vas. Ma umpleam cu o substanta necunoscuta, intra în mine ceva sau cineva... Mi-era teama. Da, da, mi-era teama si, în acelasi timp, ma simteam în siguranta aici. Eram supravegheata si condusa, mergeam mai departe cu ochii închisi... Oricum, viata nu-mi mai apartinea de mult... Traiam ca într-o betie, fara sa ma gîndesc, fara sa-mi pese... Timpul se scurgea monoton, mereu acelasi ritm, totul perfect calculat de tine... în fiecare zi clientii, apoi lectiile de geografie si istorie... Gata! Acum s-a terminat! M-am trezit din betie, am iesit din ritm. Cînd ramîn singura, în jurai meu nu mai e nimeni, nu mai e nimic... si mi-e frica de obiecte.

MARCOS (o pune sa atinga din nou vasele): Uite... (Pythia atinge cu teama vasele, de parca ar frige.) Totul e în ordine. Vezi? N-are de ce sa-ti fie frica. Nu e nimic.

PYTHIA: Tocmai de nimicul asta mi-e frica. (Se trînteste pe jos. Marcos se asaza lînga ea. Strabatuta de un fior:) Nici nu mai pot pronunta numele zeului...

MARCOS: Apollo?

PYTHIA: Taci! (îipune mîna la gura.) Ma priveste. (Se uita amîndoi tematori în sus.) E foarte departe si ma pri­veste. stiu ca ma priveste în fiecare clipa, dar nu-i mai simt privirea. Mi-e frica, Marcos...

MARCOS: Atunci da-1 afara pe Oedip.

PYTHIA: Oedip are nevoie de mine.

MARCOS: Toata lumea are nevoie de tine. Disperatii astia care vin în fiecare zi si urla...

PYTHIA: îl iubesc. (Tacere.) N-ai înteles?

MARCOS (pufneste în tis): Tu erai o fata desteapta, Pythia... Se poate?... (Devine serios.) Nu, chiar nu înteleg... E imposibil... (Se privesc în tacere.) Ce blestem pe capul nostru! (Se ridica.) Mai bine, în loc de preotese, aveam preoti la Delphi! Cu barbatii n-ajungi la ase­menea complicatii. (Intra Oedip care înainteaza cu privirea pierduta. Marcos se apropie de el.)

OEDIP (îngrozit): Stai! Nu te apropia de mine! Opreste-te, Polybos...

PYTHIA: Nu e Polybos, e Marcos.

OEDIP: Polybos!

PYTHIA: E Marcos, servitorul nostru.

OEDIP (îl implora): Polybos, nu te apropia... Ramîi acolo! Ce te uiti asa la mine? Nu ma recunosti?

PYTHIA: Oedip!

OEDIP: Sînt fiul tau... N-ai aflat înca ce trebuie eu sa fac într-o buna zi?... Eu te voi omorî, cu mîna mea te voi omorî...

MARCOS: Oedip, sînt Marcos. Calmeaza-te.

OEDIP (revenindu-si): Da, da... Marcos!... Vocea ta, Mar­cos, vocea ta inconfundabila, prietene. (II îmbrati­seaza.) Tu esti Marcos. stii, pentru o clipa mi s-a parut ca... Ciudat! Semeni teribil cu Polybos, abia acum mi-am dat seama cît de bine semeni cu el. Exact aceeasi privire... si nasul, buzele, urechile... Marcos, tu ai copii?

MARCOS: N-am.

OEDIP: Ce fericit esti! Sa n-ai copii! Ăsta ar trebui sa fie visul fiecarui om întreg la minte.

MARCOS: Atunci ar disparea cetatile. Toata omenirea ar fi înghitita de întuneric.

OEDIP (excitat de idee): Cu atît mai bine! în felul asta zeii ar deveni inutili. Absolut inutili! (Rîde grotesc.) I-am condamna la plictiseala vesnica. I-am condamna la moarte pe zei! Va dati seama?! Pedeapsa suprema -

masacrul prin inutilitate!... Zeus... hîrst! Apollo... hîrst! Atena... hîrst! Ba chiar si Afrodita... hîrst! Nu, nu mi-e mila nici de Afrodita, da-o dracului de vaca... (Cade pe gînduri.) Singurul inconvenient e ca eu n-as putea asista la moartea zeilor. E suficient sa fiu singurul supravietuitor de pe pamînt, ultimul om viu, pentru ca ticalosii aia de sus sa nu se mai plictiseas­ca, (în sus:) V-ati distra pe seama mea, banditilor!

PYTHIA: Esti obosit.

OEDIP (neglijent)-. N-am prea dormit noaptea. Nici noaptea trecuta... (în sus, trist:) Daca n-ar fi nimeni pe-aici, ati crapa de plictiseala, magarilor! (Ramîne cu privirea pierduta în sus.)

MARCOS: Deocamdata vad ca tu te plictisesti.

OEDIP: Ma plictisesc?! (Rîde nervos.) Cum sa ma plicti­sesc cînd destinul meu e sa-mi lichidez tatal si sa ma împerechez cu mama! Sa-mi nasca mama mea niste copii-frati care sa-i fie ei nepoti! (Rîde nervos.) Ah, nu, n-am nici o sansa sa ma plictisesc. Ăsta e un subiect serios de meditatie pentru toata viata pe care o mai am de trait, dragul meu Marcos. Nu m-as plictisi nici daca zeii ar crapa chiar în clipa asta. Vezi, de aici vine superioritatea mea zdrobitoare în fata zeilor...

MARCOS: Dar cum poti afla ca zeii au murit?

OEDIP (ramîne pe gînduri): E clar, n-o pot afla. Din cauza asta nu ma voi plictisi niciodata! (Rîde.)

PYTHIA (trista): Zeii sînt nemuritori.

OEDIP (nervos): Ia mai da-i dracului! Acum avem de rezolvat o problema omeneasca, o problema de familie. Uciderea tatalui, violarea mamei si nasterea unor copii care vor avea legaturi de rudenie tare com­plicate cu parintii... Frati ai tatalui si nepoti ai mamei. (Oedip ramîne nemiscat privind în gol. Pythia se apro­pie de el, îl ia în brate, îl mîngîie. Se poarta cu el ma­tern, protector.)

PYTHIA: Nu te mai gîndi la prostii. E pace la noi în templu, e liniste. Nimic rau nu se poate întîmpla cît

stai aici lînga mine. O sa fie bine, ai sa vezi ca o sa fie bine... (Oedip e inert. Pythia se desprinde de el cu grija si se duce la Marcos. Vorbesc încet. Lui Marcos:) A mai ramas ceva de mîncare ?

MARCOS: Nimic.

PYTHIA: Bani mai sînt?

MARCOS: S-au terminat ieri toti banii. Ţi-am spus.

PYTHIA: Asa e, mi-ai spus. (Rîmîne pe gînduri cercetînd obiectele din jur. în cele din urma, alege doua vase.) Ia vasele astea si vinde-le.

MARCOS: Prea mult n-o sa scot pe ele. Azi lumea nu mai cumpara obiecte de arta.

PYTHIA: Sînt vase de mare valoare... Oricum, avem des­tule. Pe urma o sa vindem statuile si trepiedele.

MARCOS: Pythia...

PYTHIA: Ne descurcam noi. Hai, du-te repede si adu ceva bun de mîncare. (Marcos trece prin dreptul lui Oedip.)

OEDIP (se trezeste si îl priveste buimacit pe Marcos): Poly-bos! Teme-te de mine, tata! sterge-o! Sa nu te mai prind pe-aici niciodata! (Marcos iese precipitat cu vasele.)

PYTHIA (îl ia în brate): Nu e Polybos, e Marcos, servitorul nostru.

OEDIP (aducîndu-si aminte): Marcos, da, da... Da' ce sea­mana cu Polybos! Mi s-a parut... La dracu'! Ce ameteala! Nu mai stim nimic precis. Nu mai stim nici cine sîntem... (îngrozit:) E leit Polybos. Daca seamana asa bine cu tata, poate ca, de fapt, el e tatal meu adevarat. El si nu Polybos... Poate ca Merope...

PYTHIA: Marcos cu Merope! (Pufneste în rîs.) Imposibil.

OEDIP: De ce?

PYTHIA: Pentru ca Marcos n-a fost în viata lui în Corint.

OEDIP: Atunci Merope...

PYTHIA: Aiurea! îl cunosc bine pe Marcos, daca ar fi avut copii mi-ar fi spus.

OEDIP: Cine stie... Nu mai am încredere în nimic. (Ramîne tacut, cu privirea atintita asupra Pythiei. 0 cerceteaza si se îngrozeste.) Pythia... Tu... (O cerceteaza tero-

rizat.) Pythia!... Nu cumva esti mama mea?!... Pythia!... Daca esti mama mea?!... Sînt un criminal...

PYTHIA (îl priveste ca pe un nebun): Eu am douazeci si cinci de ani, Oedip.

OEDIP: Esti sigura?

PYTHIA: Uita-te la mine.

OEDIP (o ia în brate): Pythia! Strînge-ma în brate. încal-zeste-ma.

PYTHIA (îl îmbratiseaza): Copilul meu. (îl saruta. Oedip se desprinde din îmbratisarea Pythiei.)

OEDIP (agitat): Asculta-ma. Trebuie sa-ti spun ceva foarte important, un lucru la care m-am tot gîndit noptile astea... Ziua e galagie, urla nebunii de-afara, noaptea însa am liniste... Mai tii minte, cînd am venit aici si mi-ai zis ca... mi-ai zis ce ma asteapta... Atunci m-am simtit vinovat, mi s-a parut ca am vrut într-adevar sa-i iau locul lui Polybos. Vroiam sa-i seman, sa fac exact ce facea el, sa ma port ca el, sa dau ordine, sa hotarasc pentru ceilalti... Ma simteam deja vinovat, din moment ce mi se predestinase crima asta oribila... Ei bine, m-am înselat. M-am înselat, Pythia! Ascul­ta-ma cu atentie...

PYTHIA: Te ascult, iubitule.

OEDIP: Acum stiu perfect tot ce mi-a trecut prin minte de cînd eram copil. în luna pe care am petrecut-o aici în templu, noapte de noapte, mi-am reconstituit întreaga viata în amanunt ca sa înteleg... Adevarul adevarat e ca n-am vrut sa-i seman lui Polybos, dar toata lumea din jur îmi repeta zi de zi, de dimineata pîna seara, ca trebuia sa devin un al doilea Polybos, ca trebuia sa-1 copiez în fiecare gest... Al doilea Polybos! întelegi? (Pythia da din cap.) stii, de fapt, eu nu sînt facut sa fiu rege, zeii au comis o greseala cînd m-au trimis sa ma nasc în familia asta blestemata. Detest sa dau ordine, sa hotarasc în numele celorlalti, sa calaresc, sa ma bat... Ma dezgusta si circul de la curtea Corin­tului, ma dezgusta intrigile, linguselile... Eu sînt altfel. Cred ca am o fire de artist! (Rîde încurcat, ca

si cum ar vrea sa se scuze.) Mi-ar fi placut sa ma fac actor. Actor si nu rege!

PYTHIA (aplauda vesela): Oedip! Actor într-o farsa!

OEDIP (înseninat): Da, da, actor si nu rege. Mi-ar fi placut sa joc teatru, sa iau în fiecare seara chipul unui per­sonaj, sa fiu, timp de o ora, acel om inexistent, con­struit doar din cuvinte... Pentru ca era în mine prea multa viata si trebuia sa mai dau si altcuiva din viata mea închisa în palat. Am vrut sa schimb minciuna curtii pe iluzia scenei, gîndul asta ma fascina...

PYTHIA (aplauda): Oedip actor!

OEDIP (redevine grav): Stai, nu ti-am spus înca totul. Ţi-am vorbit atunci despre mama, despre Merope, ti-am zis ca am vrut sa... Prostii! si aici m-am în­selat. E adevarat ca, la cincisprezece ani, am vazut-o goala cînd iesea din baie. E adevarat si ca asta m-a tulburat, ca m-am simtit paralizat. Parca o vad. Ume­rii, sinii, fesele, coapsele. La început am fost paralizat de curiozitate. Eram uluit sa descopar corpul unei femei cu toate detaliile si armonia lui vie, pîna atunci cunoscusem doar statuile de marmura... Pe urma am fost paralizat de scîrba. Da, da, scîrba... Din cauza parului de acolo... Ţi-am zis, vedeam pentru prima data în viata o femeie complet goala si nu stiam ca femeile sînt paroase acolo... Sculptorii nu reprezinta niciodata parul acela care acopera... Iar Merope avea un par abundent, un par lung prin care se scurgeau încet picaturile de apa... si atunci am simtit cum ma cuprinde greata... Greata si nu dorinta!

PYTHIA (se apropie de el si îl mîngîie): Oedip...

OEDIP: Ciudat lucru! Omul trebuie sa sufere nu numai pentru ceva ce n-a facut, dar si pentru ceva ce nu i-a trecut niciodata prin minte sa faca. (Se întoarce spre Pythia.) Ma iubesti?

PYTHIA: De ce ma întrebi? Nu vezi ca pentru tine am renuntat sa vorbesc cu Apollo ?

OEDIP (îngrijorat): Crezi în Apollo?

PYTHIA: Oedip, ai ramas copil...

OEDIP (rece): Eu nu mai cred în zei. Daca zeii au pus la cale crima, cum sa cred în ei? Asemenea crima nu se poate nici macar imagina. Oricît am încercat în luna asta sa mi-o închipui, sa ma vad pe mine însumi comitînd-o, n-am reusit. înseamna ca totul e inventie. Zeii nu exista. (Dupa un moment de tacere se întoarce spre Pythia.) Exista zeii? (Pythia ramîne muta.) Dar daca zeii nu exista, atunci eu cu cine dracu' ma lupt? De ce stau închis în templu de o luna? (Pythia ramîne muta.) De ce putrezesc aici fara sa fac nimic ?

PYTHIA: Sîntem împreuna de o luna, nu putrezesti. Te iubesc, prostule...

OEDIP: si eu te iubesc, Pythia... (O priveste de parca ar vedea-o pentru prima data.) Esti tînara, esti frumoasa, esti desteapta... Ajuta-ma, te rog, sa înteleg. Daca zeii nu exista, eu ce astept ? împotriva cui duc eu razboiul asta? (Pythia ramîne muta si nemiscata. Oedip se plimba de-a lungul si de-a latul scenei. Intra Marcos care aduce mîncare si bautura.)

MARCOS (trîntind mîncarea si bautura pe masa): Peste! Friptura de berbec! Brînza! Pîine! Vin! (Pythia se întoarce si se îndreapta spre el. Oedip ramîne pe loc si priveste absent spre Marcos.)

PYTHIA: Marcos! (II îmbratiseaza.) Esti grozav! stiam eu ca ai sa te descurci.

MARCOS: N-a fost deloc usor, stapîna. E criza mare la Delphi.

PYTHIA: Mor de foame! (Lui Oedip:) Hai la masa. Vino sa vezi ce bine miroase friptura de berbec. Hmmm... (Gusta brînza.) si brînza e delicioasa! Oedip... doar n-ai sa stai cu stomacul gol toata ziua! Hai. (// ia de mîna si-l aduce la masa. Oedip ramîne absent pîna cînd da cu ochii de Marcos.)

OEDIP (lui Marcos, mai curînd curios decît speriat): Mar­cos, spune-mi, nu cumva tu esti tatal meu ?

MARCOS (rîde strîmb): Ce tîmpenie!

PYTHIA: Asa i-am zis si eu. (Oedip îi face semn Pythiei sa taca.)

OEDIP (lui Marcos): Esti casatorit?

MARCOS: Nu.

OEDIP: Nici n-ai fost vreodata casatorit ?

MARCOS: M-au ferit zeii.

OEDIP: Dar iubite... Iubite ai avut, nu-i asa? (Marcos e cam încurcat.) Hai, spune.

MARCOS: Am avut.

OEDIP (Pythiei): Vezi?

PYTHIA: Ce sa vad? (Oedip îi face semn sa taca.)

OEDIP (lui Marcos): Vorbeste-mi, te rog, despre iubitele tale.

MARCOS: Ce sa-ti zic?... De fapt, n-au prea fost iubite... erau curve.

OEDIP: Toate femeile cu care te-ai culcat erau curve?

PYTHIA: Oedip! (Marcos îi face semn Pythiei ca nu-l de­ranjeaza sa vorbeasca.)

MARCOS: Toate.

OEDIP: si esti tu sigur ca n-a ramas nici una însarcinata cu tine? Spune!

MARCOS: Baiete, de asta nu mai sînt sigur... Desi mi se pare putin probabil, de obicei curvele stiu ce au de facut ca sa nu ramîna însarcinate, ele se tem mai mult decît barbatii cu care se culca, pentru ca îsi pierd pîinea...

OEDIP: Atunci e posibil ca tu sa ai un copil?!

PYTHIA: Oedip! înceteaza!

OEDIP: Lasa-1 sa raspunda.

MARCOS: Posibil e, nu zic nu, da', vezi tu, daca vreo ne­norocita a ramas însarcinata cu mine, pun pariu ca habar n-are cine e tatal copilului. si înainte, si dupa mine, trebuie sa se fi culcat cu un regiment de clienti. Daca s-o fi întîmplat asa cum spui, atunci copilul meu e un copil din flori.

OEDIP: Copil din flori! Exact asa mi-a zis si corintianul ala la betie! Mi-a zis ca sînt un copil din flori!

PYTHIA: Termina cu prostiile!

OEDIP: De ce? Exista atîtia copii din flori...

MARCOS: Oho! E plina lumea de copii din flori.

OEDIP: si toti copiii din flori îsi cauta tatii.

MARCOS: Aaaa... Nu cred ca sînt prea preocupati.

OEDIP: Ba sînt! Cum sa nu fie?!

MARCOS: Asculta-ma pe mine, n-are importanta cine e tatal. Un barbat inconstient care a calarit o femeie inconstienta si a dat si el acolo din fund de doua-trei ori pîna si-a aruncat samînta... Mare lucru!... Contea­za doar ceea ce urmeaza, conteaza educatia primita. Important e ca fiecare sa devina un bun cetatean care respecta legile...

OEDIP: Cetate! Legi!... Rahat! Asculta-ma pe mine, fie­care copil din flori umbla prin lume ca sa-si des­copere tatal. Orice barbat poate fi tatal lui. Oricine!

PYTHIA (lui Oedip): N-are rost, te chinui degeaba...

OEDIP (îl trage pe Mar cos lînga el; Pythiei): Ia zi, seman cu Marcos? Uita-te bine la noi. Spune, semanam?

PYTHIA (plictisita): Nu semanati.

OEDIP: Esti sigura?

PYTHIA: Nu semanati, daca-ti spun...

OEDIP: Nu e obligatoriu ca fiul sa semene perfect cu tatal. Exista asemanari ascunse pe care nu le descoperi la prima vedere. Uita-te mai atent.

PYTHIA (si mai plictisita): Nu semanati deloc.

OEDIP: Exista si asemanari invizibile. (Se îndeparteaza îngrozit de Marcos.) Pythia! Concediaza-1 imediat pe Marcos!

PYTHIA (enervata): Glumesti! Cum sa-1 concediez? Mar­cos e prietenul meu cel mai bun.

OEDIP: N-am de gînd sa stau toata viata lînga un batrîn care poate fi tatal meu.

PYTHIA: Dar Marcos nu e batrîn, n-a împlinit nici cinci­zeci de ani.

OEDIP: Are exact aceeasi vîrsta ca Polybos... Toti sînt batrîni. Nu mai suport batrînii. Urasc batrînii! (Se plimba nervos. Pythia si Marcos îl privesc ca pe un ne­bun.) Nu vreau sa am de-a face decît cu oameni tineri... Cu tineri! Tineri! Concediaza-1 pe Marcos si angajeaza un tînar.

PYTHIA: Vino-ti în fire. (Amuzata:) Vrei sa aduc tineri aici, în templu ?

MARCOS (fâcînd jocul Pythiei): Chiar asa! Vrei sa se tina un servitor tînar dupa fundul Pythiei? Vrei sa misune tinerii în jurul ei? (Oedip e derutat.)

PYTHIA: Uita-te la Marcos. E un barbat matur, inteligent, devotat si întelegator. E cel mai bun servitor din lume. Vrei altul mai tînar? (Oedip îi priveste pe fiecare pe rînd.)

MARCOS: Vrei un tînar care s-o ajute sa se îmbrace si sa se dezbrace? Vrei un tînar care s-o spele? (Oedip îi cerceteaza pe amîndoi, cîntarind atent argumentele.)

OEDIP (se întoarce spre Pythia; cuvintele lui n-au caldura, ci sînt rezultatul unei judecati dificile): Pythia, te iubesc... (O îmbratiseaza cu un amestec de teama, ne-hotarîre si abandon de sine, sub privirile protectoare ale lui Marcos.) Sa nu ma parasesti niciodata.

PYTHIA (rîde): Sa te parasesc?! Unde sa plec? Templul e casa mea. Sîntem condamnati sa ramînem aici toata viata. (Oedip e absent, e pierdut în bratele ei.) Gata cu prostiile! Hai la masa. Mi s-a facut o foame!... Ia uite ce bunatati a adus Marcos de la piata! (Se asaza cu totii la masa si încep sa manînce.) Toarna-ne vin, Marcos.

MARCOS (toarna vin): Vin de Rhodos!

OEDIP (bea putin; nu prea convins): E bun.

MARCOS (mîncînd si bînd cu pofta): Te cred, am platit o avere... si asta dupa ce m-am tocmit. Preturile cresc de la o zi la alta. Nici de mîncare nu se mai gaseste la Delphi. Orasul fierbe, lumea umbla de nebuna pe strazi, toti se cearta. Negustorii dau faliment, mese­riasii au ajuns la sapa de lemn. Cîtiva ticalosi s-au îmbogatit peste noapte, dar risca sa fie jefuiti si ucisi de banditii care colcaie prin oras... S-au înmultit ca sobolanii. si atunci, oamenii bogati angajeaza soldati ca sa-i pazeasca. Unora chiar de-aici li se trage nenorocirea: soldatii îsi casapesc stapînii, le fura banii si îi împart, dupa care se casapesc între ei. Putinii

supravietuitori sînt pradati de banditi. Nici un om cinstit nu mai vrea sa ramîna la Delphi, cine poate o sterge repede cu bruma de avere care i-a ramas, se duce unde vede cu ochii.

OEDIP (absent, manînca foarte putin, participa la discutie fara prea mare interes): Oamenii pleaca din oras ?

MARCOS: Oho! E îmbulzeala la porti... Ramîn doar lasii, cei care se tem sa înceapa o viata noua undeva în vreo insula din Marea Egee sau în Asia Mica. într-un fel îi înteleg, daca-ti parasesti cetatea, devii un strain. Oriunde te-ai duce, strain vei ramîne pîna la sfîrsitul zilelor, vei fi tratat ca un cîine acolo, în noua ta patrie. Oamenii se despart cu greu de casa, de prie­teni si de obiceiuri. si totusi pleaca.

PYTHIA (curioasa sa afle vestile lui Marcos, dar preocupata mai ales de Oedip pe care îl spioneaza continuu): Chiar asa rau e?

MARCOS: Daca vrei sa te convingi cu ochii tai, iesi din templu. într-o luna am ajuns la haos si anarhie.

OEDIP (acelasi joc): Zici ca e rau...

MARCOS: Numai zeii stiu cîte nenorociri ne asteapta.

OEDIP (întreplictis si îngrijorare): Da, da... Zeii...

MARCOS: Simt ca se pregateste ceva...

PYTHIA (mai atenta): Lasa ce simti tu. N-ai aflat nimic ?

MARCOS: Circula prin oras mai multe variante... Ras­coala... Razboi civil... Lovitura de stat... Am auzit azi la piata ca Atena si Sparta vor sa opreasca razboiul, sa încheie o întelegere secreta si sa vina încoace cu o armata de douazeci de mii de oameni ca sa faca ordine.

OEDIP (acelasi joc): Aici, la Delphi?

MARCOS: Ma rog, asa se zvoneste, nu poti fi sigur de ni­mic, în fiecare zi alte zvonuri... (Tace stingherit.)

PYTHIA (tot mai atenta): Marcos, ce se zvoneste ?

MARCOS: N-are rost sa asculti ce zice lumea.

OEDIP (ceva mai interesat): Hai, spune.

MARCOS: Oamenii sînt prosti si superstitiosi...

OEDIP: Lasa ca stim noi cum sînt oamenii.

PYTHIA: Vorbeste, Marcos.

MARCOS: Oamenii se tot întreaba de ce tace Apollo, de

unde vine raul care macina orasul... PYTHIA: si? MARCOS: Unii zic ca tu esti de vina, Pythia. Ca nu trebuia

sa...

PYTHIA: Sa ce?

MARCOS (încurcat): Ca Apollo e gelos. PYTHIA: Apollo! Gelos?! (Rîde.) OEDIP (rîde strîmb): Au imaginatie. MARCOS: Ca, orisicît... O preoteasa nu se cade... PYTHIA: Apollo e gelos! Hai sa te sarut, Marcos. De mult

n-am auzit ceva atît de nostim! (îl saruta pe amîndoi

obrajii.) MARCOS: Altii spun ca de vina esti numai tu, Oedip.

Daca ai iesi din templu, te-ar face imediat bucati. OEDIP (sarcastic si indispus): Chiar asa? MARCOS: N-ai apuca sa scoti un cuvînt. Ei zic ca tu esti de

vina pentru ca ai început un razboi împotriva zeilor... OEDIP (surprins): Asta zic? MARCOS: Din cauza razboiului tau cu zeii orasul nostru e

condamnat... Sa nu faci tîmpenia sa iesi din templu!

Eu umblu deghizat, dar tu, oricum te-ai deghiza, daca

deschizi gura, cu accentul tau corintian... OEDIP (încercînd sa para calm): Nici n-am de gînd sa ies

din templu. {Pythia îl priveste matern.) MARCOS: Mai sînt si unii care zic ca nenorocirea a cazut

pe capetele noastre din cauza ateismului... PYTHIA (nervoasa, mimînd sarcasmul): Ateismul! Eram

sigura!

OEDIP (nervos): Ce altceva puteau inventa? PYTHIA (acelasi joc): Ateismul! MARCOS: Zeul tace pentru ca otrava ateismului s-a ras-

pîndit în templu. De asta ne-a fost interzis viitorul... OEDIP (explodînd): Destul! Lasa-ne singuri! (Pythia îi face

semn sa plece. Marcos se scoala de la masa si iese.

Ramîn tacuti.) Nu trebuia sa vin la Delphi. PYTHIA: Atunci nu ne-am fi întîlnit.

OEDIP (se ridica): Oras blestemat! (Se plimba nervos pe scena.) Pîna sa ajung aici, am fost un om care traia cu frica de zei în suflet. De ce te uiti asa la mine? Pa­rintii mi-au dat o educatie religioasa... Cînd eram copil aduceam sacrificii, respectam cu strictete toate sarbatorile si obiceiurile cetatii. Ma obisnuisem... Cred ca îmi placea. îmi placea sa vorbesc cu cineva invizibil. Le încredintam zeilor dorintele mele se­crete. Ma rugam fiecarui zeu în parte, de teama sa nu trezesc mînia vreunuia... si lui Apollo ma rugam. Asa m-au crescut parintii. Tata m-a învatat sa ma închin întîi lui Apollo, apoi Atenei. Mama m-a în­vatat sa ma închin lui Poseidon si Artemisei. Amîn-doi aveau sentimente religioase profunde, traiau cu frica de zei în suflet si erau atenti sa nu se strecoare vreo greseala în ritual. Polybos a dat ordin sa se construiasca o multime de temple, e plin Corintul... stii, la noi lumea e foarte credincioasa, fiecare duce o viata simpla si pare împacat cu soarta lui... (Se opreste.) De cînd am ajuns aici, în buricul pamîntului, ma încurc în amintiri si rationamente ca sa înteleg ceva ce n-are sens. si din cauza asta toti urla si vor sa ne sfîsie. (Se întoarce repede spre Pythia. Vorbeste pre­cipitat.) Pythia! Poate ca te-ai înselat... Poate ca n-ai auzit tu bine ce-a spus Apollo... Se întîmpla sa te înseli, nu-i asa? Se întîmpla sa ti se para... (Pythia tace.) Sau poate ca Apollo a încurcat crimele... O fi fost pur si simplu neatent. M-a confundat cu altci­neva... Cu un ticalos. Cu un nebun! Cu un criminal! Sînt atît de multi oameni pe lume si seamana îngrozitor între ei... Asta e! M-a confundat cu un criminal! De ce taci? Spune ceva! (Pythia tace.) Mai încearca o data...

PYTHIA (trista): Nu pot

OEDIP: Trebuie sa-mi cunosc viitorul.

PYTHIA: Care viitor? Nu exista viitor, esti lînga mine...

OEDIP: Sigur ca sînt lînga tine, iubito... (0 mîngîie.) Dar trebuie sa-mi cunosc viitorul. Vreau sa-1 aud rostit clar si raspicat de Apollo. Nu mai pot continua asa...

PYTHIA: Te iubesc.

OEDIP: si eu te iubesc. (O saruta.) Daca nu ne cunoastem viitorul, murim fara sa întelegem de ce am trait.

PYTHIA (foarte trista): si daca îl cunoastem e la fel.

OEDIP: Pythia... Te rog. (Tacere îndelungata.)

PYTHIA (îngrozita): Am sa mai încerc o data.

OEDIP (agitat): Da, da, chiar acum... (O ridica pe Pythia de pe scaun.) Repede! Nu-i timp de pierdut, viitorul da buzna peste noi. Hai, hai! (Pythia e crispata. Urca pe podium ajutata de Oedip. Oedip asteapta jos cu sufletul la gura.) Da-i drumul.

PYTHIA (expresie solemna): Apollo... Vorbeste, Apollo. Care e viitorul lui Oedip? (Tacere.) Apollo!... Spune care e viitorul lui Oedip. (Tacere.)

OEDIP (nervos): De ce tace? Mai încearca.

PYTHIA (acelasijoc): Viitorul, Apollo... Viitorul... (Tacere.)

OEDIP: Nu e bine! N-ai ajuns la el. Asta e! N-ai ajuns la el! (Ia o cana de vin si urca pe podium.) Bea! (Pythia bea. Se opreste.) Bea!

PYTHIA (zdrobita): Nu mai pot.

OEDIP: Bea tot. (Pythia se chinuie sa bea.) Vinul o sa dez­lege limba zeului. (Oedip coboara de pe podium.) întreaba-1!

PYTHIA (aceeasi expresie solemna, tot mai fixa): Apollo... Vorbeste, Apollo... Care e destinul lui Oedip? (Ta­cere.) Spune clar si raspicat care e destinul lui Oedip. (Tacere.)

OEDIP: Nu e bine! Nu vezi ca n-ai reusit?! N-ai intrat în transa! (Pythiapriveste în gol.) N-auzi?! Trebuie sa intri în transa! Ce facea Marcos cu tine ? Cum reusea sa te aduca în transa?... Te droga? (Pythia da din cap, ramînînd cu privirea în gol.) Te droga! Unde tine Marcos drogurile? (Pythia nu reactioneaza. Oedip cauta înfrigurat pe scena.) Unde pastele mamii lui le-a pus? Unde? Unde le tine ascunse? Unde? (Urcape

podium si o zgîltîiepe Pythia.) Unde sînt drogurile?

Vorbeste! Unde sînt drogurile ? PYTHIA (privind în continuare în gol): în cutia din amfora.

(Oedip coboara, alearga la amfora si scoate cutia.) OEDIP: Aha! Asta e! (Se întoarce la Pythia. îi vîra cutia

sub nas.) Inspira, Pythia, inspira adînc... Asa! Mai

adînc! Inspira! Inspira mai adînc cînd îti spun! Asa!

(Pîna la urma o mînjeste pe fata pe Pythia cu tot praful

din cutie. Coboara repede.) Acum vorbeste cu zeul!

Da-i drumul! PYTHIA (complet transportata, privind în gol): Apollo!...

Apollo!... (Atmosfera devine ireala.) Fa sa dispara

timpul si deschide-ti portile împaratiei!

(Pe ecranul din fundal încep sa fie proiectate imagini: un disc care creste. Ne apropiem treptat de Pamînt. Se vad marea, muntii, cîmpiile, orasele. Un amfiteatru. Spectacol de circ. Numere de acrobatie si iluzionism, clowni. Pythia ramîne transportata, perfect imobila. Oedip priveste uluit spectacolul.)

OEDIP: Ce-i asta, Pythia? Ăsta e viitorul?

PYTHIA (îngrozita, cu aceeasi voce profetica): Nu e vii­torul, Oedip. E prezentul.

OEDIP: Prezentul! Ce prezent spectaculos! (Nu se poate abtine sa nu rîda la un numar al clownilor. Pythia se trezeste din transa. Coboara de pe podium si se apropie de Oedip absenta.) Le place sa se joace... De ce le place atîta sa se joace ?

PYTHIA: Ca sa uite.

OEDIP (priveste fascinat acrobatiile si jongleriile): E greu, eu n-as putea sa ma descurc... Cum dracu' fac? (încearca inabil sa-i imite pe acrobati. Trist:) Mi-au slabit muschii de cînd stau aici, nu mai sînt în stare de nimic. (Renunta.) Cîta risipa de energie! Zbuciu­mat prezent! (Rîde. O întoarce pe Pythia spre ecran.) Nu-i asa ca-i zbuciumat? (Pythia face un semn. în locul spectacolului de circ, spectacolul unor manevre militare: armate în mars, exercitii.) si asta e prezentul?

PYTHIA (rece): Tot ce vezi e prezentul. (Se îndeparteaza de el.)

OEDIP (îngrijorat si, în acelasi timp, amuzat): De ce se agita? Ce vor? Urmaresc ei ceva... Precis urmaresc ceva... Ia vino încoace. (Pythia se întoarce si Oedip o sileste sa priveasca spre ecran.) Uite, uite... (Pe ecran: un soldat se prabuseste în sant.)

PYTHIA (absenta): Ce e?

OEDIP: A cazut în sant tîmpitu'! E beat. E crita. L-a batut soarele în cap. (Rîde nervos.) L-a lovit damblaua! (Pe ecran: cîtiva soldati înainteaza cu greu, mai mult se tîrasc. Oedip îi priveste alarmat.) Unde se duc? Ce vor?

PYTHIA (absenta): Vor sa traiasca.

OEDIP (automat, privind fascinat imaginile): Sa traiasca... Uite, uite... (Pythiapriveste ecranul. Pe ecran: aceiasi soldati traverseaza un rîu.) Or sa se înece. Ai sa vezi ca or sa se înece... Iti spun eu... Or sa se înece! (Rîde. Soldatii ies din albia rîului.)

PYTHIA: Au scapat. (Renunta sa priveasca ecranul. Pe ecran: o armata în mars. Uniforme în culori tipatoare. Oedip rîde, de data asta un rîs homeric de neoprit. Plictisita:) Ce mai e?

OEDIP: Parca-s papagali! Parca-s niste papagali în mars! Pam! Pam! Pam! Pam! Magarii!... Auzi, astia or fi poponari? Ăaa... crezi ca sînt poponari? (Pythia priveste complet detasata, se plictiseste însa repede si începe sa faca ordine pe scena.) Cine dracu' i-a îm­bracat în halul asta? (îsi da seama ca Pythia nu mai e lînga el.) Iubito, spune-i te rog lui Marcos sa-mi adu­ca un fotoliu... Fotoliul ala rosu, stii tu care... (Pythia îl priveste nemultumita cum nu reuseste sa-si desprinda ochii de pe ecran.)

PYTHIA: Marcos!

VOCEA LUI MARCOS: Ce e, stapîna?

PYTHIA: Adu fotoliul rosu.

VOCEA LUI MARCOS: Care? Ăla mare?

OEDIP: Da, da.

PYTHIA (ironica sj trista): Grabeste-te, Oedip vrea sa stea comod.

(Treptat, imaginile reprezentînd manevre se transforma în imagini de razboi. Razboi veritabil. Imagini din ce în ce mai violente, mai sîngeroase.)

OEDIP (Pythiei): Vino si tu sa vezi.

PYTHIA (plictisita): Ce sa vad? (Se apropie de Oedip si priveste ecranul.)

OEDIP: Ăsta e sînge, nu-i asa? Sînge adevarat... (Pythia nu-i raspunde. Priveste detasata ororile.) si astia... Ăstia sînt morti adevarati, nu-i asa? Morti de-a binelea! Morti! (Pythia îl paraseste si continua sa faca ordine. Intra Mar cos cu fotoliul.)

MARCOS: Unde sa-1 pun?

OEDIP (renuntînd cu greu si pentru foarte scurt timp sa pri­veasca ecranul, revenind mereu fascinat asupra ima­ginilor) : Aici. (Marcos se executa.) Nu, nu, mai bine aici. (Acelasi joc.) Aici. Sau poate... Aici, da, da, aici... (In cele din urma, Marcos asaza fotoliul în locul indicat. Oedip se trînteste în fotoliu.) Asa e bine... (Marcos ramîne si el cu privirea atintita asupra ecranului.)

MARCOS (îngrozit): Ce-i asta?

PYTHIA (plictisita): Prezentul.

MARCOS: Ce prezent scîrbos!

OEDIP (se întoarce pentru o fractiune de secunda excitat spre Marcos): Scîrbos, nu-i asa? (Privesc amîndoi o vreme imaginile. Oedip fascinat, morbid; Marcos tot mai îngrozit. Pythia face ordine între vase, le numara.)

MARCOS (se desprinde de ecran; se apropie de Pythia): Sa te ajut?

PYTHIA: N-ai cum sa ma ajuti. (Marcos iese.)

(Pe ecran: treptat, violenta razboiului se transforma în agita­tia strazii; imagini reprezentînd orase, porturi, temple, palate, piete publice. Mare aglomeratie. Oedip va continua sa vor­beasca fara sa-si poata desprinde privirea de pe ecran.)

OEDIP: Pythia! Lasa vasele si vino repede încoace. Hai iubito, vino la mine... (Pythia se apropie plictisita de Oedip si priveste absenta ecranul.) Ia uite, uite... Phuuu! Ce de oameni! Parca sînt sobolani, sobolani si nu oameni! Tu stiai ca-s atît de multi? (Pythia se asaza pe jos, la picioarele lui. Oedip o mîngîie in­constient, ca pe-o pisica. Gestul lui, automat si aparent tandru, pare s-o cîstige.) Ia uite! Misuna ca sobolanii pe strazi, se înghesuie unii într-altii... stiai ca sînt atîtia?

PYTHIA (oarecum jenata): stiam.

OEDIP: stiai si nu mi-ai zis si mie... Da' unde se întîmpla toate astea?

PYTHIA: îmi pare rau, nu ma pricep la geografie...

OEDIP (deceptionat): Pacat. Sa fiu al dracului daca mi-ar fi trecut prin minte... si zici ca astia traiesc chiar acum?

PYTHIA (zîmbind): Acum.

OEDIP: Da' cum se face ca sînt asa de multi?

PYTHIA (rîzînd): Pai, daca s-au înmultit... S-au iubit si s-au înmultit. (Oedip e speriat.)

OEDIP: Ca inconstientii!

PYTHIA: S-au iubit mult.

OEDIP: Ca inconstientii s-au înmultit!

PYTHIA: S-au iubit foarte mult.

OEDIP (nemultumit, înceteaza pentru o clipa sa se uite la ecran si priveste în gol): Mda... Mi-e foame. Mai avem friptura de berbec ? (Pythia se scoala si se duce la masa.)

PYTHIA: A mai ramas ceva.

OEDIP: si brînza?

PYTHIA: E destula.

OEDIP: Vreau sa manînc. (Pythia asaza o masa în fata lui si îl serveste. Oedip manînca nervos si lacom, conti-nuînd sa priveasca ecranul.) Vin mai e?

PYTHIA: N-a mai ramas deloc.

OEDIP: Trimite-1 pe Marcos dupa vin.

PYTHIA: Marcos! (Intra Marcos. Priveste o clipa ecranul.)

Marcos!

MARCOS: La ordinele tale. PYTHIA: Lui Oedip îi e sete. Cumpara vin. MARCOS: Cu ce? (Pythia îi da un vas. Marcos o priveste

nemultumit, ar vrea sa protesteze.) PYTHIA: Hai, du-te. (Marcos iese. Pythia numara întruna

vasele.)

(Pe ecran: o piata publica. Un politician îsi tine discursul în fata multimilor.)

POLITICIANUL: Doamnelor si domnilor... Permiteti-mi... Ar fi prea simplu sa punem toata vina în seama lipsei de fermitate a conducatorilor cetatii. Sau, mai grav, sa spunem ca ei, conducatorii nostri, iau acele hotarîri care, desigur, va nemultumesc... (Strigate din multime.) Ca iau hotarîrile mînati de cine stie ce in­tentii ascunse... (Alte strigate din multime.) Cunosc foarte bine nenorocirile care s-au abatut asupra ce­tatii, va înteleg perfect revolta si indignarea, nu-i nevoie sa insistati... Lasati-ma, va rog, sa-mi duc gîndul pîna la capat. (Se face liniste.) Va întreb pe dumneavoastra: este posibil sa actioneze cineva în mod voit împotriva intereselor propriilor sai conce­tateni? Adica sa ia cu buna stiinta hotarîri sinuci­gase... (Rumoare.) Atentie! Va cer putina atentie! Nu actionam oare noi, cu totii, în virtutea intereselor noastre? în virtutea propriilor noastre interese... Iar interesul nostru personal, nu coincide el cu interesul general al cetatii? Cum altfel?... Iertati-ma, dar cred ca acela care afirma contrariul este fie prost de-a binelea, fie complet ignorant, fie un om cu mintea ratacita... (Proteste.) Sigur ca da, doamnelor si dom­nilor, numai imbecil si dement poate fi numit acela care ignora rolul jucat de... (Proteste.) Acela care nu tine cont de... (Proteste.) Pentru ca istoria si socie­tatea, doamnelor si domnilor... Nu puteti sa negati...

(Proteste.) Va rog, va rog... (Se face liniste.) Daca am accepta o asemenea ipoteza aiuritoare... Asta ar însemna ca progresul societatii ar fi iluzoriu, ca progresul societatii ar deveni imposibil... Or, vedeti cu propriii dumneavoastra ochi, nu e nevoie sa v-o spun eu, societatea, cu sau fara voia lui X sau a lui Y, se dezvolta urmînd o linie ascendenta... (Murmur.) O linie aproximativ ascendenta... (Rumoare.) Ce-i drept, linia aceasta ascendenta e supusa din cînd în cînd unor fluctuatii incontrolabile si inevitabile... stiu, îmi veti spune ca si viata noastra e o fluctuatie neîn­semnata a nimicului, ca sîntem prea mici, ca sîntem derizorii... Chiar asa si e, doamnelor si domnilor, aveti perfecta dreptate, în realitate viata noastra nu are nici o importanta. Nici o importanta! Sîntem niste sobolani! (Aplauze.) Sîntem niste gîndaci! (Aplauze.) Sîntem niste furnici! (Aplauze puternice.) Sîntem niste muste bete! (Aplauze puternice. Ovatii. Oedip aplauda, rîde.) OEDIP: Muste bete! Ai auzit?

(Pythia face un semn. Pe ecran: imaginile multimilor aplau-dînd se transforma treptat în imagini ale multimilor care alearga înspaimîntate în toate directiile. Dezastre. Incendii, inundatii, cutremure, eruptii vulcanice, uragane etc. Pythia se interpune între Oedip si ecran. Oedip o evita, încercînd sa pri­veasca mai departe imaginile.)

OEDIP: Da-te la o parte.

PYTHIA (seducatoare): Hai cu mine.

OEDIP: Unde?

PYTHIA (acelasi joc): în dormitor.

OEDIP: Nu se poate. Da-te la o parte. Dintr-o clipa într-alta

trebuie sa se întoarca Marcos cu vinul. PYTHIA: N-o sa ne deranjeze. OEDIP: Te rog, nu e momentul... (Pythia se da la opaite

nervoasa.) Ce-i cu tine? Te-ai suparat. Vino lînga

mine sa ne uitam împreuna.

PYTHIA: N-am chef.

OEDIP: Hai, vino lînga mine... (0 mîngîie domestic pe crestet. Nu prea convinsa, Pythia cedeaza si se asaza din nou, plictisita, la picioarele lui Oedip.) si zici ca toate astea se întîmpla chiar acum ?

PYTHIA: Acum. (Fara sa fie observat, intra Marcos care se apropie de cei doi si priveste imaginile. Pe ecran: case care se prabusesc una dupa alta.)

OEDIP (excitat, urmarind cu sufletul la gura prabusirea case­lor): Bang! Bang! Bang! si... Bang! si asta... Fii atenta, si asta... Bang! Buuum! (Rîde nervos.) Nu-s prea rezistente casele. Se construieste prost în ultima vreme. Munca de mîntuiala, niste cîrpaci construc­torii nostri... Bang! Formidabil! Cad una dupa alta... Bang! Bang! Bang! Buuuum! PYTHIA: Termina!

OEDIP (îl vede pe Marcos): Marcos! Bine ca te-ai întors, mi-era o sete... (întoarce privirea spre ecran si o igno­ra pe Pythia.) Bang! Bang! Bang! (Marcos ramîne încremenit în fata imaginilor. Lui Marcos.) Nu te mai holba ca prostu'. Toarna! (Marcos îi toarna.) MARCOS: Pe Apollo! Nu mi-as fi închipuit ca se întîmpla

atîtea nenorociri. (îsi toarna vin.)

OEDIP (vesel): Acolo! Da, da, acolo... Aici e bine! Acolo e rau, dar aici e foarte bine... Al naibii de bine! Dra­gii mei, la Delphi e liniste si pace! La Delphi nu se întîmpla nimic grav. Muntele Parnas sta la locul lui, n-are chef sa se prabuseasca peste capetele noastre. (Rîde.) Marea e destul de departe, pamîntul nu se zguduie, e cuminte... De plouat ploua rar, vîntul bate moderat, focul ne ocoleste... Dragii mei, sîntem sta-pîni pe situatie! (Rîde.) Sa bem, prieteni, pentru linistea si pacea din templul nostru! MARCOS (da pe gît o cana cu vin; scîrbit si îngrozit): Cîta suferinta! (îsi mai toarna o cana, o da pe gît si iese. Pe ecran: incendii. Casele iau foc una dupa alta. Explo­deaza.)

OEDIP (urmarind cu sufletul la gura succesiunea de explozii): Buuum!... Buuum! Buuum! Buuum! si... Buuum!

PYTHIA (se ridica): M-am saturat! N-am timp de pierdut cu porcariile tale... (lese. Imaginile înceteaza brusc.)

OEDIP (sare ca ars din fotoliu): Pythia! Pythia, vino ime­diat înapoi! (Nu îndrazneste sa plece din fata ecranu­lui. Ramîne blocat.)

VOCEA PYTHLEI: Nu!

OEDIP: Imediat!

VOCEA PYTHIEI: M-am saturat! Gata!

OEDIP: întoarce-te, nu fi proasta

VOCEA PYTHIEI: Ma plictisesti.

OEDIP: Ce vrei sa fac? Privesc si eu ce se întîmpla... Daca tot n-am voie sa ies din templu... încerc sa uit. (Ta­cere. Schimba tonul.) La mine nu te gîndesti?

VOCEA PYTHIEI: De o luna ma gîndesc numai la tine.

OEDIP: Te rog, iubito...

VOCEA PYTHIEI: îmi ajunge.

OEDIP: Hai, vino lînga mine...

VOCEA PYTHIEI: De ce? Ca sa te holbezi la catastrofe?

OEDIP: Am nevoie de tine.

VOCEA PYTHIEI: Mi-ai mai spus-o.

OEDIP (schimba iar tonul): Bine... Cum vrei tu, Pythia... Eu nu mai rezist aici... M-am gîndit ca... Trebuie sa ies din situatia asta degradanta. Eu plec. (Ramîne nemiscat, privind în continuare ecranul.) Plec. Da, da, chiar acum. Ma întorc în Corint. Sau nu... Nu ne­aparat în Corint, ma duc în alta parte, poate la Teba... Ma duc în lume, ma duc sa vad ce mai am de facut, ce se mai poate face cu mine... La urma urmei sînt înca un barbat tînar si puternic... Timpul trece... Nu pot sta închis aici, în templu, toata viata... Plec, iubito...

(Pythia intra în goana. 0 data cu intrarea ei, imaginile reapar. Pe ecran: Generalul atenian si Generalul spartan în fata unei harti, fara sa se auda ce spun.)

PYTHIA (se arunca în bratele lui Oedip); Nu pleca! Auzi! Sa nu pleci! (II saruta.) Ai înnebunit?! Unde vrei sa te duci? Doar stii ce te asteapta afara... (Oedip o îm­bratiseaza si priveste în acelasi timp ecranul.) Ma iubesti ?

OEDIP (continuînd sa priveasca'ecranul): Sigur ca te iubesc.

PYTHIA (înfrînta, resemnata, dîndu-si seama ca Oedip nu-si mai poate desprinde ochii de pe ecran): Hai, asaza-te în fotoliu. (II asaza în fotoliu ca pe un copil.) Stai comod? Sa-ti aduc o perna?

OEDIP: Nu-i nevoie. (Pythia se îndeparteaza de fotoliu.)

PYTHIA: Mai vrei sa manînci ceva?

OEDIP: Nu.

PYTHIA: Ţi-e sete ? Sa-ti mai torn vin ?

OEDIP: Nu, nu... Vinul îmi da dureri de cap. Ia vezi ce zic.

(Pythia face un gest scîrbit. în scena care urmeaza, Pythia e

domestic apatica si îsi gaseste de lucru, ca si cum n-ar auzi

nimic. Generalul spartan izbucneste într-un hohot de rîs.)

GENERALUL SPARTAN: în doua saptamîni, cu ajutorul zeilor, Delphi e în mîinile noastre!

GENERALUL ATENIAN: Fara sa pierdem un singur soldat! Bineînteles, daca îmi garantezi ca oamenii tai nu încep iar scandalul.

GENERALUL SPARTAN: Am dat ordine precise tuturor ofiterilor. Orice act de indisciplina se pedepseste cu moartea. Executia pe loc, chiar în fata trupelor!... Pe urma i-am adunat pe comandanti si le-am comunicat ca Sparta si Atena au încheiat azi pacea.

GENERALUL ATENIAN: Cum au reactionat?

GENERALUL SPARTAN: Crezi ca îndrazneste cineva sa comenteze ? (Rîde gros.) Tu ai încredere în ofiterii tai?

GENERALUL ATENIAN: Ofiterii mei cunosc interesele cetatii. Sa trecem la lucruri serioase. (Priveste harta.) Tabara o asezam la sapte kilometri de oras. Aici. Ca

sa vada spectacolul manevrelor cînd urca pe muntele

Parnas... GENERALUL SPARTAN: Foarte bine. Dar eu zic sa ne

apropiem mai mult. GENERALUL ATENIAN: N-are rost, terenul e stîncos. în

cîmp deschis, efectul vizual e incomparabil mai

puternic. GENERALUL SPARTAN: Crezi ca banditii aia din Delphi

se vor catara pe munte ? GENERALUL ATENIAN: Da. îi cunosc bine, sîht cei mai

curiosi dintre greci. Se vor urca pe munte si vor privi

ca la teatru. GENERALUL SPARTAN: începem de dimineata cu

exercitiile de front, iar noaptea aprindem tortele.

Fiecarui soldat spartan i se va da cîte o torta. GENERALUL ATENIAN: O sa-i impresioneze. Sînt mari

amatori de spectacole... Oricum, am în oras o suta de

spioni care nu asteapta decît semnalul meu pentru a

începe rascoala. GENERALUL SPARTAN: Dupa informatiile primite azi

la cartierul general, locuitorii din Delphi au ajuns la

capatul puterilor. GENERALUL ATENIAN: Mai pot rezista maximum o

saptamîna. GENERALUL SPARTAN: Eu nu le dau nici patru zile.

Nu-i nevoie decît de o scînteie... GENERALUL ATENIAN: si pe urma facem ordine. GENERALUL SPARTAN: Trebuie pedepsiti. GENERALUL ATENIAN: Trebuie pedepsiti exemplar ca

sa nu se mai repete niciodata rusinea asta. O nebuna

sa aduca haosul si anarhia în lumea greaca! GENERALUL SPARTAN: O terorista! A aruncat totul în

aer! GENERALUL ATENIAN: E o lectie aspra, generale.

Nebunia altora te face mai întelept. si cîhd te gîndesti

ca de atîtia ani n-am gasit altceva mai bun de facut

decît sa ne batem între noi... (Devine confesiv.) Nu te

lua dupa propaganda, ai nostri sînt tari în declaratii...

stii, adevarul e ca la Atena n-am reusit sa construim nici jumatate din casele pe care le-am promis cetate­nilor în timpul ultimei Olimpiade...

GENERALUL SPARTAN: si în Sparta lucrarile publice merg greu din cauza razboiului. E mizerie, se fura, se minte, e coruptie...

GENERALUL ATENIAN (rîde): Pîna si la voi e coruptie!

Toate se duc dracului! Haosul e adevaratul nostru dusman,

generale... Vezi tu, de aia ma întreb... Nu-i mai buna pacea?

(Rîde. Oedip se ridica din fotoliu.)

(Pythiaface un gest. Rîsul generalului e întrerupt brusc. Ima­gini mute. Oameni vorbind în taina, soptind la ureche. Oedip se apropie de Pythia care ramîne în continuare absenta.)

OEDIP: Hai sa fugim.

PYTHIA .Unde?

OEDIP: Nu stiu... Afara din templu.

PYTHIA: Pentru noi nu exista afara.

OEDIP: Ne deghizam. Distrugem orice asemanare cu noi însine. Tu te deghizezi în barbat, eu în femeie. îti lipesti o barba lunga de barbar... Te îmbraci în tunica, pantaloni strîmti... Poti sa iei si pelerina lui Marcos. Eu am sa-mi pun o peruca, rochia ta verde...

PYTHIA: Pe cine crezi ca pacalesti? Nebunii de afara ne vor omorî imediat cu pietre. (Oedip ramîne nemiscat un timp, se plimba nervos, în cele din urma se trînteste în fotoliu si priveste ecranul.)

OEDIP: Ia vezi, vezi ce se mai întîmpla... (Pe ecran: Primul spion pare sa dea raportul unui personaj invizibil. Plictisita, Pythiaface un gest. Se aude vocea Primului spion. Ton secretos.)

PRIMUL SPION: Da, da, nu-i exclus... Efesienii s-au în­teles însa cu cei din Samos. E un acord secret, bine­înteles. Daca sînt atacati de foceeni, urmeaza sa primeasca sprijin naval, iar ei vor ocupa Smirna în doua saptamîni. Doua saptamîni, nici mai mult, nici mai putin. Nu-i exclus totusi ca cei din Chios sa fie

la curent, pentru ca au devenit suspiciosi în ultima vreme... Oricum, în secret se fac pregatiri intense pentru o expeditie, au armat treizeci de corabii care asteapta în port...

OEDIP: Ce ticalosi!

PRIMUL SPION: împotriva cui?... Pe Zeus, cred ca nu stiu nici ei... E adevarat ca se tem de eolieni, care însa nu fac nici o miscare fara acordul Tebei. Doar stiti ca majoritatea eolienilor sînt originari din Beotia... E riscant sa duci o politica împotriva intereselor metro­polei... Desi s-au mai vazut cazuri, nu-i exclus...

OEDIP: Criminali!

PRIMUL SPION: Ce va pot spune însa cu certitudine e ca Atena va ataca saptamîna viitoare insula Melos. în privinta asta detin informatii sigure. Iar Sparta nu va interveni, pentru ca are probleme serioase cu Argosul.

OEDIP (Pythiei): Ai auzit?

PYTHIA (plictisita): Nu ma intereseaza politica.

PRIMUL SPION: Bineînteles ca sînt sigur! (Rîde.) Am deplina încredere în oamenii mei...

OEDIP (enervat): Eu n-am încredere în nimeni!

PRIMUL SPION: Baietii mei au experienta...

OEDIP: Experienta! Hai sictir! (Pythiaface un gest. Apare pe ecran Al doilea spion. si mai secretos decît primul.)

AL DOILEA SPION: Nimeni n-are încredere în nimeni.

OEDIP: Ăsta pare mai destept.

AL DOILEA SPION: Ascultati-ma pe mine... Pacea dintre Atena si Sparta nu va dura decît o saptamîna. Sau nici atît. Se vor certa dintr-un fleac. Un singur cuvînt rostit la întîmplare e de ajuns ca sa arunce în aer toate armistitiile. Nu vedeti cît de precara e pacea? Nu vedeti ca traim în fiecare zi pe muchie de cutit? Echilibrul lumii e criza care genereaza permanent criza. (Rîde.) Poate chiar acum cuvîntul a fost rostit. Nu e exclus ca ultimele mele informatii sa fie de­pasite, si catastrofa sa se fi produs deja... Nimic nu e exclus cînd e vorba de orgoliul atenienilor si de lipsa

de imaginatie în politica a spartanilor... Pentru ca nu ne putem controla gesturile...

PYTHIA (scîrbita): Niste mitocani! Hai, Oedip, lasa po­litica...

OEDIP (Pythiei): Ssst! (îi face semn sa taca. Oedip îl urmareste pe spion cu sufletul la gura.)

AL DOILEA SPION: Iar consecintele fiecarui gest sînt incalculabile. De pilda, daca atenienii se vor certa cu spartanii, atunci automat pretul grîului se va dubla... Sau se va tripla peste noapte... Iar asta va conduce la o rectie în lant incontrolabila...

OEDIP: Incontrolabila!

AL DOILEA SPION: Desigur, cu conditia ca Atena si Sparta... Dar pentru asta e de ajuns un singur cuvînt care nu asteapta decît sa fie rostit...

OEDIP: Un cuvînt! (Rîde. Se ridica vesel din fotoliu.)

AL DOILEA SPION: Cine stie ce se va întîmpla?...

OEDIP (îl maimutareste): Cine stie...

AL DOILEA SPION: si, imediat, pretul maslinelor se va dubla... La fel pretul grîului...

OEDIP (acelasi joc): Ce vorbesti ? Pîna si grîul!

AL DOILEA SPION: Cine stie...

OEDIP (îl maimutareste macabru): Cine stie...

AL DOILEA SPION (din ce în ce mai repede): Vor urma merele, perele, ciresele, prunele, portocalele, lamîile, mandarinele, bananele, rosiile, ardeii, fasolea, maza­rea, castravetii, pepenii...

OEDIP (scos din sarite): Hooo, nebunule! Gata! (Pythiaface un gest. Imaginile înceteaza.)

PYTHIA: Te-ai saturat?

OEDIP (plictisit): Am obosit. Ma dor ochii. (începe sa se plimbe pe scena si sa fluiere o melodie fara cap si fara coada. Pythia e complet domesticita, arata ca o gos­podina care îsi cauta de lucru prin casa. Oedip fluiera întruna monoton si absent. Atmosfera casnica. Brusc, se opreste din fluierat.) Marcos! Marcos! Marcos! (Intra Marcos si se apropie de Oedip. Usor iritat, fara sa fie de data asta deloc speriat:) Nu te apropia.

MARCOS (derutat): M-ai chemat.

OEDIP (mai curînd amuzat): Faci tu ce faci si iar semeni cu Polybos.

MARCOS: îmi pare rau.

OEDIP (mimînd severitatea): De cîte ori trebuie sa te strig ca sa vii ? Pe unde umbli ?

MARCOS: îmi curatam pelerina cu care ma deghizez ca sa ma duc în oras.

OEDIP: Foarte bine. Te deghizezi imediat si iesi în strada, îmi aduci pe primul tînar care îti iese în cale.

PYTHIA: Oedip!

OEDIP (fara s-o bage în seama): Ai înteles ?

MARCOS (nemultumit): Am înteles.

OEDIP: Sa fie tînar!

MARCOS: Primul tînar, am înteles.

OEDIP: Tînar, nu bosorog. Fii atent pe cine îmi aduci. Un tînar rezistent, iute de picior si dat dracului de istet.

MARCOS: Acuma... Cît de istet o fi, de asta n-am cum sa-mi dau seama...

OEDIP: Lasa, ca tu ai nas fin... Hai, sterge-o. Sa fie tînar! (Marcos iese.)

PYTHIA (nelinistita): Ce-ai de gînd?

OEDIP: Am de gînd sa traiesc. (Oedip se plimba pe scena preocupat si fluiera întruna. Pythia e din ce în ce mai nelinistita.)

PYTHIA: Oedip, mi-e teama.

OEDIP: N-ai de ce sa te temi. Vei trai si tu, va trai si Mar­cos. Sîntem stapîni pe situatie. Orasul va fi salvat, nu va cadea nici în mîinile atenienilor, nici în mîinile spartanilor. îti promit. (Oedip se plimba pe scena des­tins, radios.)

PYTHIA: Nu de atenieni sau de spartani mi-e frica. Nu de oameni mi-e frica.

OEDIP (rîde, apoi se apropie protector de Pythia; vorbeste amuzat, cu o anume satisfactie macabra): Numai de oameni are rost sa-ti fie frica, Pythia, de raul pe care îl produc cu totii si îl împrastie în lume în fiecare clipa. Un rau care vine dinauntru si de care nimeni nu

se vindeca... Raul creste zi de zi, se întinde... E ca o epidemie de ciuma! Boala asta nu mai poate fi ascunsa, iubita mea. Le-a acoperit pieptul, umerii, bratele, picioarele, fata... Ciuma le-a invadat întreg corpul. (Rîde plin de satisfactie.) Bubele negre se sparg si iese la suprafata puroiul din sufletele lor... Acum vad limpede.

PYTHIA (îngrijorata): Ce vezi?

OEDIP: îl vad pe om în toata ticalosia lui.

(Intra precipitat Marcos, urmat de Spyros care arata acum jalnic. Marcos se opreste, Spyros înainteaza si se apropie de Oedip. Cînd îl vede, Pythia se retrage speriata în spatele lui Oedip. Oedip si Spyros se cerceteaza în tacere.)

OEDIP (rece): Noi doi ne cunoastem.

SPYROS: Mai bine nu ne-am fi cunoscut. Blestemata ziua în care te-am condus la templu!

OEDIP: Parca aratai altfel.

SPYROS: si tu te-ai schimbat.

OEDIP: M-am maturizat. (Rîde.) Vad mai bine.

SPYROS: Ai vazut si în ce hal a ajuns orasul din cauza ta?

OEDIP (indiferent): Da. O duceti greu.

SPYROS: Greu? (Rîde amar.) Mergem pe strada la vîna-toare de cîini si cîinii musca din noi. Le-o fi lor foame, dar noua, pe cuvînt de onoare, ne crapa sto­macul...

OEDIP (plictisit): stiu, lasa asta... Cum se face ca ai ramas la Delphi?

SPYROS: Unde era sa plec?! Aici m-am nascut, cunosc orasul ca pe propriul meu buzunar. Nu te gîndesti cît timp mi-ar lua ca sa ma obisnuiesc cu un oras strain? Sa-i învat pe dinafara istoria, legendele, cîrciumile...

OEDIP: Acum somezi?

SPYROS: Tot orasul someaza. (îl priveste cu atentie pe Oedip.) Vrei sa-mi platesti despagubiri? Acum pri­mesc si maruntis. Cum vezi, am ajuns rau. (Se apro­pie de Oedip.)

OEDIP: Nu te apropia. (îl cerceteaza.) Cîti ani ai? SPYROS: Douazeci si opt. OEDIP: Nu cumva esti mai batrîn ? SPYROS: Daca arat mai batrîn, e din cauza ultimei luni. De cînd ai venit tu, orasul a îmbatrînit cu o suta de ani.

OEDIP: Ai sa-ti revii. Ia zi, picioarele te tin ? SPYROS: De-o luna alerg mai mult ca pe vremea cînd eram ghid. Nici nu mai stii unde sa cersesti la Delphi, stam cu mîinile întinse si ne calcam în picioare... OEDIP: Ai furat?

SPYROS: Daca am furat?! (Rîde.) Sigur ca am furat! Pe Hermes, ca sa traiesti trebuie sa furi! Dar e din ce în ce mai greu, ajunge sa li se para garzilor cineva sus­pect, ca îl executa pe loc, fara sa puna vreo între­bare... Adevarul e ca nici nu prea ai ce fura. OEDIP: N-o sa fie nevoie sa furi.

SPYROS: Asculta, daca ai chef sa-mi dai niste bani, fa-o repede, ma multumesc cu putin... N-am timp de pierdut, chiar daca la Delphi timpul e mort. Eu încerc sa-mi pastrez vechile obiceiuri, întotdeauna am fost un om activ. OEDIP: Bravo! Asta e foarte bine. (îl mai cerceteaza o

data.) Bani n-ai sa vezi de la mine, dar te angajez. SPYROS: Ma angajezi fara sa ma platesti?! (Rîde.) OEDIP: Te pun la treaba. Ai sa cîstigi singur atît cît sa

cumperi toate cîrciumile din oras. SPYROS: Esti nebun. (Da sa plece. Oedip îi taie calea.) PYTHIA (lui Oedip): Lasa-1 sa plece. OEDIP (fara s-o bage în seama, ia un vas): Pentru început, ia vasul asta. (îi mai da un vas.) si pe asta. (Spyros întinde mîna dupa alt vas.) Ajunge! Cu banii pe care-i scoti de pe vase te îmbraci si tu decent... Ba nu, te îmbraci elegant.

SPYROS (Pythiei): L-ai zapacit!

OEDIP (imperturbabil): Poate. Oricum, la ora asta nu cred ca ai vreo propunere mai buna. Sau ai? (Oedip îl priveste întrebator. Spyros tace.) Acum sterge-o. Cînd

te întorci vreau sa te vad curat si elegant. Nu suport mizeria. (Spyros iese buimacit.)

PYTHIA (speriata): Ce-ai facut?

OEDIP: Nimic. stii ca eu nu pot face nimic, iubito... Dar am sa-i pun pe altii la treaba. (îsi freaca mîinile sa­tisfacut.)

MARCOS: Ai încredere în el?

OEDIP: N-are importanta daca am sau n-am încredere.

MARCOS: Te va trada cu prima ocazie.

OEDIP (rîde): Nimeni nu ma poate trada, pentru ca nimeni nu ma cunoaste mai bine decît îl cunosc eu. (Rîde. Pythia si Marcos se îndreapta îngrijorati spre Oedip.)

PYTHIA: Oedip!

MARCOS: Oedip!

OEDIP (se trînteste în fotoliu): Pythia, ia vezi ce mai e nou. (Pythia se supune. Face un gest. Pe ecran: oameni, multi oameni.)

PYTHIA (dezamagita): Ziceai ca esti obosit.

OEDIP: Cu atît mai mult! Asculta-ma pe mine, diversitatea chipurilor sub care apare raul e cel mai reconfortant spectacol... Vino sa te convingi. Vino aici, iubito... (Resemnata, Pythia se asaza lînga Oedip, pe jos, la pi­cioarele lui. Lui Marcos:) Hai si tu, taticule. Hai lînga mine... Esti batrîn, dar mai ai înca destule de învatat. (Marcos se apropie de ei si ramîne în picioare.)

(Lumina scade treptat. Ramîne luminat doar ecranul. Cînd se aprind din nou luminile, scena e pustie.)

Actul al III-lea

Decorul seamana cu cel din actul al doilea, cu deosebirea ca pe scena se aduna mai multe bogatii. Impresie generala de opulenta si stralucire. Corul ocupa partea dreapta a scenei.

CORIFEUL: A trecut un an de cînd soarta orasului nostru s-a schimbat.

CORUL: De cînd soarta lumii întregi s-a schimbat.

CORUL: Lumea nu mai merge la întîmplare. Totul pare condus de o mîna sigura, totul pare ca se îndreapta spre un scop precis.

CORUL: Fericirea noastra. Forta si bunastarea orasului Delphi.

CORIFEUL: Buricul pamîntului!

CORUL (în cor,felicitîndu-se): Buricul pamîntului! Buricul pamîntului! Buricul pamîntului!

CORIFEUL (facîndsemn coreutilor sa înceteze)-. Stapînul lumii nu este acela aflat în fruntea armatei celei mai puternice. Stapînul lumii nu este nici acela care detine bogatiile cele mai mari. Stapînul lumii este acela care stie în fiecare clipa tot ce fac ceilalti.

CORUL: A trecut un an de cînd atenienii si spartanii care înconjurasera Delphi au fost atinsi pe neasteptate de o boala misterioasa.

CORUL: Au început sa se certe între ei.

CORUL: Din ce cauza?

CORUL: Nimeni nu poate spune cu precizie.

CORUL: Zvonurile s-au raspîndit brusc si cu mare viteza în cele doua tabere.

CORUL: Zvonuri întemeiate.

CORUL: Atenienii au aflat miscarile secrete ale sparta­nilor. Spartanii, la rîndul lor, au aflat miscarile se­crete ale atenienilor.

CORUL: Suspiciunea crestea în fiecare zi. A fost suficienta o scînteie ca focul sa se aprinda si sa înceapa

macelul. N-am aflat nici pîna în ziua de azi de unde a sarit scînteia.

CORUL: S-au batut ca disperatii între ei. S-au casapit cu ura si îndîrjire. Au curs rîuri de sînge. Putini, foarte putini au fost cei care au supravietuit si s-au întors la casele lor ca sa-si povesteasca nenorocirea.

CORUL: Dar nici în patria lor n-au avut parte de o soarta mai buna. Incendiul izbucnit lînga oracolul lui Apollo i-a urmarit peste tot.

CORUL: Atenienii s-au certat cu atenienii. Spartanii s-au certat cu spartanii. Nimeni n-a mai avut încredere în nimeni.

CORIFEUL: Lumea a intrat în descompunere. Sa unesti doua-trei cetati sub acelasi steag devenise o nebunie. Orasele au decazut.

CORUL: Mizerie, saracie, crime.

CORUL: Razboaie haotice.

CORUL: Aliante absurde.

CORUL: Nesiguranta.

CORIFEUL: Toate cetatile au decazut, cu exceptia orasului nostru. De un an, Delphi înfloreste pe zi ce trece.

CORUL: Pentru ca de un an Delphi controleaza întregul comert. Se fac numai plasamente sigure, numai afaceri sigure care sporesc continuu bogatia orasului.

CORIFEUL (vesel): si atunci, prieteni, vedeti bine ca nu mai avem nevoie de mizeria celorlalti. Noi nu ne bucuram de raul altora. Am descoperit ca nenoroci­rile lor nu ne ajuta cu nimic. Dimpotriva. Asa se face ca, treptat, cetatile grecesti au început sa prospere...

CORUL: Pentru ca noi sa ne putem îmbogati înca mai mult pe seama celorlalte cetati!

CORUL: Cumparam grîul la pretul cel mai scazut si îl vindem la pretul cel mai ridicat.

CORUL: La fel cu maslinele.

CORUL: La fel cu vinul.

CORUL: Acum în oras nu mai exista oameni saraci.

CORUL: Sa nu exageram...

CORUL: Ma rog, traiesc cu totii destul de bine, chiar daca

practica o meserie umila. CORUL: Lenea e interzisa prin lege. în realitate, exista si

oameni care nu prea se omoara cu munca. CORUL: In general, totusi, lumea e activa la Delphi. E

interesul fiecaruia... CORUL: Hotii au disparut. La început au fost executati în

agora vreo suta de hoti. Pe urma însa... CORUL: Gata! S-a terminat. Azi nimeni nu se mai teme de

banditi. CORUL: Pe alta parte... Gînditi-va, cu atîtea bogatii, orasul

nostru ar putea fi în orice clipa luat cu asalt de fla-

mînzi si desculti... CORUL: Din fericire, o armata disciplinata, impecabil

instruita si perfect echipata, vegheaza asupra linistii

noastre. Flamînzii si descultii sînt sistematic respinsi. CORUL: Daca însa cetatile mari ar încerca sa se coalizeze

împotriva noastra, daca ar strînge armate... CORIFEUL: V-am spus, ar fi fost si ar fi înca o nebunie sa

unesti doua-trei cetati sub acelasi steag. A doua zi,

armatele ar începe sa se casapeasca între ele. îsi dau

seama cu totii ca e inutil. CORUL: Toti se tem de Delphi, pîna si cei care au armate

de zece ori mai numeroase decît a noastra. Acum ne

platesc sume uriase chiar si fara sa le cerem... (Rîde.) CORIFEUL: Puterea de azi a orasului nostru o depaseste

pe cea din trecut, desi nimeni nu mai vine la Delphi

ca sa-si cunoasca viitorul. CORUL: Viitorul nu mai exista. CORUL: Viitorul a disparut. CORIFEUL: Desi Pythia a încetat sa faca profetii, e cea

mai bogata femeie din lume. CORUL: Prezentul e o afacere mult mai sigura decît

viitorul.

CORIFEUL: Oricum, grecii s-au resemnat în privinta vii­torului. Acum îsi zic: la ce bun sa-1 cunosti? Nu esti

sigur ca zeii ti-1 vor spune limpede. Nu esti sigur nici

macar ca îl cunosc ei însisi cu adevarat. în atîtea

cazuri s-au înselat sau au vrut sa-i pacaleasca pe oa­meni. Sau pur si simplu au bolborosit ceva acolo, la întîmplare, numai ca sa închida gura curiosilor care faceau coada la oracol, ca sa scape de nenorocitii aia...

CORUL: E prea complicat sa ghicesti ce vor si ce pot zeii.

CORUL: Grecii au renuntat la complicatii.

CORUL: Daca în trecut gloria, puterea si bogatia orasului se întemeiau pe nisipurile miscatoare ale viitorului, azi ele sînt ancorate în pamîntul ferm al prezentului.

CORUL: Certitudini, prieteni...

CORUL: Certitudini!

CORUL: Lucruri palpabile, nu himere!

CORUL: Certitudini!

CORUL (trist): E adevarat ca nu mai vin la Delphi vechii clienti ai Pythiei...

CORUL: Atîta paguba! Vin acum destui turisti care au drept de sedere o zi în oras si îl viziteaza fascinati.

CORUL: Descopera uluiti schimbarile.

CORUL: Un oras renascut! Vechilor monumente încep sa li se adauge altele, mai impunatoare.

CORIFEUL: Pentru ca lui Oedip îi plac cladirile înalte.

CORUL: Cu cît sînt mai înalte, cu atît îi plac mai mult.

CORUL: Stilul nu-1 intereseaza, doar înaltimea...

CORUL: Oricum, n-a vazut cu ochii lui nici unul dintre noile monumente. El comanda înaltimea, arhitectii proiecteaza, iar constructorii executa.

CORIFEUL: Oedip n-a iesit niciodata din templul lui Apollo, desi întreg orasul îl divinizeaza.

CORUL: Daca ar iesi din templu, ar fi strivit de dragostea cetatenilor.

CORUL: Ar fi sufocat de iubire.

CORIFEUL: Mai tineti minte?... Ura aceea turbata de acum un an s-a transformat în dragoste si recunos­tinta atunci cînd lumea a înteles ca lui Oedip îi dato­reaza forta si bunastarea cetatii.

CORUL: Dar el n-a avut nevoie de dragostea nimanui. si nici de recunoasterea meritelor. A ramas închis în

templul lui Apollo, el, omul cel mai puternic din cel mai puternic oras de pe fata pamîntului.

CORIFEUL: si ne-a lasat pe noi sa ne bucuram de bogatia si de gloria cetatii.

CORUL: La Delphi, oamenii sînt veseli, la Delphi oamenii petrec.

CORUL: La fiecare colt de strada s-a deschis o cîrciuma. Teatrele s-au înmultit. Seara de seara se joaca tra­gedii...

CORUL: Farse ale destinului!

CORUL: Pentru ca oamenii, ajunsi la apogeul fericirii lor, au nevoie de nenorocirile personajelor de pe scena ca de aer.

CORUL: Altfel, s-ar plictisi.

CORUL: Oamenii trebuie sa plînga de mila bietelor perso­naje întruchipate de actori. Pentru diversitate au nevoie de cît mai multe personaje tragice.

CORUL: Altfel, viata lor ar deveni monotona, iar fericirea ar putrezi...

CORIFEUL: Asa însa, cu tragediile noastre, atentia le ra-mîne mereu treaza. Autorii dramatici si actorii sînt medicii orasului.

CORUL: Iata motivul pentru care autorii dramatici si actorii sînt atît de cautati la Delphi.

CORUL: Sînt foarte bine platiti!

CORIFEUL: Mai bine decît oriunde, ar fi o rusine sa ne plîngem. Nicaieri lumea n-are nevoie sa sufere prin noi ca aici. Nicaieri arta actorului nu e mai pretuita, iar actorii nu se straduie nicaieri sa joace mai realist si mai tulburator. (Intra Spyros.)

SPYROS:Ce-icuvoi?

CORUL: Sîntem în cautare de subiecte tragice, Spyros.

CORUL: Inventam tragedia bogatiei.

SPYROS: Tragedia bogatiei? (Rîde.)

CORUL: Ne-au ramas putine subiecte tragice si lumea risca sa se plictiseasca într-o buna zi.

CORIFEUL: Haideti la cîrciuma. Fac cinste.

CORUL: Numai vinul ne poate ajuta sa gasim ceva nou.

CORIFEUL: Haideti sa bem. Hai si tu, Spyros.

SPYROS: N-am timp. Bogatia asta îmi da mai multa bataie de cap decît mizeria. Alerg toata ziua dupa negustori ca sa închei afaceri...

CORUL:Nuteplînge.

CORIFEUL: îti place sa te simti un personaj important.

SPYROS: As fi un personaj important, daca as reusi sa ma descurc de unul singur. Dar Oedip îmi spune tot ce trebuie sa fac. Nu greseste niciodata, are fler în afaceri...

CORUL: De unde flerul asta?

SPYROS: E un mister.

CORIFEUL: Parca înainte faceai pe desteptu', nu credeai în zei si în mistere.

SPYROS: înainte aveam mai mult timp sa ma gîndesc si gaseam mereu explicatii. Acum sînt prea ocupat ca sa caut explicatii. Ma uit la voi cum petreceti... Eu ma agit ca sa traiti voi bine, parazitilor! (Rîde. Intra Oedip. Ravasit. O figura descompusa, cearcane, pri­virea ratacita. în scena care urmeaza pare absent, cu gîndul aiurea. Cînd îl vede, Spyros îngenuncheaza.) Stapîne...

CORUL (îngenuncheaza cu totii): Oedip!

OEDIP: Ridicati-va. (Se ridica si îl privesc cu teama si cu­riozitate.)

SPYROS: Stapîne, trebuie neaparat sa vorbim despre importul de miere.

OEDIP: Miere?! Vorbim. (Corului:) Ce-i cu voi?

CORIFEUL: Am venit sa-ti prezentam omagiile tuturor cetatenilor... si recunostinta noastra.

OEDIP: Nu-i nevoie. (Le arunca o privire patrunzatoare.) Sînteti actori.

CORIFEUL: Actori.

OEDIP: Actori... Adica oameni care se dau drept alti oa­meni în fata oamenilor... si totusi oameni adevarati. (Rîde.) stiti... Demult, si eu am vrut sa ma fac actor. Actor de tragedie. îmi placeau la nebunie tragediile.

Dar nu s-a putut, nici n-am îndraznit sa-i spun tatalui meu. Aveam alta misiune.

CORIFEUL: O misiune importanta.

OEDIP: O misiune destul de grea, într-adevar... Dar fiecare are cîte ceva de facut, fiecare îsi gaseste de lucru... Nu-i asa? (Se uita mai atent la ei.) Actori, da, da... (îi cerceteaza pe rînd, îi priveste drept în ochi. Primului coreut:) Tu ai încercat ieri-seara sa introduci clandes­tin în oras o femeie care nu e nascuta la Delphi.

PRIMUL COREUT (surprins): O iubesc.

OEDIP: Din cauza asta ai încasat de la garzi o bataie de-ai ramas lat toata noaptea. Te mai doare umarul?

PRIMUL COREUT: Putin. (Oedip se îndreapta spre al doilea coreut.)

OEDIP (celui de-al doilea coreut): Tu!

AL DOILEA COREUT: Eu. (Oedip îl priveste îndelung.)

OEDIP: Ai fost ieri-dimineata în templul zeitei Atena. Te-ai rugat timp de o ora. (Coreutul tace.) Hai, re­cunoaste.

AL DOILEA COREUT (surprins): Asa e.

OEDIP: Crezi ca te ajuta?

AL DOILEA COREUT (dupa o clipa de tacere): Nu stiu... Oricum, nu strica... (Oedip îl priveste scîrbit. Trece mai departe, se opreste în dreptul celui de-al treilea coreut.)

OEDIP (celui de-al treilea coreut): Iar tu ai avut o indiges­tie, ai mîncat prea multe smochine. (Trece repede la al patrulea coreut.)

AL TREILEA COREUT (uimit si rusinat): Vai de mine!

OEDIP (celui de-al patrulea coreut): Ţi-a murit tatal.

AL PATRULEA COREUT (zdrobit): A murit.

OEDIP: Ieri la prînz.

AL PATRULEA COREUT: Asa e.

OEDIP: Tatal tau a murit de batrînete. Era îngrozitor de batrîn, abia se tinea pe picioare, îl lasasera auzul si vederea, îi cazusera toti dintii. în ultimele trei zile n-a pus nimic în gura. Vorbea cu mare greutate, gîfîia, bolborosea... A încercat sa-ti spuna ceva, sa-ti ceara

ceva, dar tu n-ai înteles ce vroia. N-ai înteles nimic din ce ti-a zis si asta te-a facut sa te simti vinovat. Ai pierdut ultimele lui cuvinte. (Se îndeparteaza, apoi se întoarce.) Tatal tau avea o cicatrice pe umarul stîng.

AL PATRULEA COREUT (uluit): Da, da... (Oedip se în­dreapta spre cel de-al cincilea coreut.)

OEDIP (celui de-al cincilea coreut): si tu... Tu ai baut ieri pîna ai cazut sub masa. De ce ?

AL CINCILEA COREUT (foarte grav): Habar n-am ce m-a apucat. Ma simteam trist sau disperat... Nu-mi aduc aminte.

OEDIP: Dar ai cîstigat bine saptamîna trecuta.

AL CINCILEA COREUT: Foarte bine.

OEDIP: Ai fost sîmbata la bordel.

AL CINCILEA COREUT: Am fost.

OEDIP: Publicul te-a aplaudat.

AL CINCILEA COREUT: M-a aplaudat.

OEDIP: Atunci de ce?

AL CINCILEA COREUT: Nu stiu... Fara vreun motiv...

OEDIP: Fara motiv. Traim fara motiv. (Se opreste în fata Corifeului. Ii zîmbeste.) Iar tu ai stat toata ziua închis în camera. Din cauza rolului tau blestemat. Agamemnon. Un barbat întors victorios din razboi si ucis chiar cînd se astepta mai putin...

CORIFEUL: Pe Apollo! Oedip, bine mai vezi!

OEDIP: Asta e nenorocirea: vad prea bine. As vrea sa nu mai vad deloc.

CORUL (speriati, în cor): Oedip!

CORIFEUL: Atunci ce se vaîntîmpla cu noi?

OEDIP: Nu stiu. Nu stiu nimic. Viitorul e necunoscut. (Ramîne privind în gol. Spyros face semn corului sa plece. Corul iese.)

SPYROS: Stapîne, am dat din nou lovitura! Am facut exact cum mi-ai zis. Ai avut dreptate, al dracului sa fiu, ai avut dreptate! Maslinele s-au vîndut în Argos la un pret astronomic. Nu te bucuri?

OEDIP (absent): Ma bucur.

SPYROS: si cu lîna am dat lovitura! Iar ai nimerit-o, Oedip! stii, în Arcadia oile s-au înmultit ca nebune­le, nu mai au unde sa pasca. si caprele s-au înmultit, au ramas prea putini pastori... Animalele au luat-o razna. (Rîde.) Dar nici cu oamenii nu mi-e rusine. Mergi prin oras si vezi numai femei bortoase. La fel se întîmpla la Atena, la Teba, la Milet, în Creta... Niciodata numarul nasterilor n-a fost asa mare. Nu mai sînt destule moase sa aduca pe lume tot poporul asta care asteapta sa se nasca...

OEDIP (preocupat): E bine ca ne înmultim?

SPYROS: Eu zic ca da. Vor fi mai multi oameni care sa munceasca pentru noi...

OEDIP: si mai multi oameni de care sa ne temem.

SPYROS: N-ai de ce sa te temi, Oedip. E liniste si pace. Lumea prospera.

OEDIP: Esti sigur?

SPYROS: Ce dovada mai vrei?... Uite, în ultimele sase luni, chiar si fara ajutorul Pythiei, s-au întemeiat douasprezece colonii care traiesc în bunastare si armonie...

OEDIP: Pîna cînd vor trai în bunastare si armonie?

SPYROS: îti arde de sofisme... Hai sa trecem la lucruri serioase. Fii atent, pot cumpara miere din nord la un pret cu treizeci la suta mai scazut decît pretul pietei din Atena. Ce fac ?

OEDIP (amar): Cumperi. O sa îndulcim întreg orasul.

SPYROS (rîde): îi îndopam cu miere pîna li se face greata! Am sters-o. (Iese. Oedip se plimba printre bogatiile templului cu un aer distrat si vag curios. Intra Marcos aducînd un vas. Se opreste în dreptul lui Oedip.)

MARCOS: Unde îl pun?

OEDIP (ridica din umeri, plictisit): Gasesti tu un loc si pentru el. (Retine vasul si îl cerceteaza.)

MARCOS: E din Corint. Regele Polybos 1-a trimis în semn de recunostinta... (Oedip îi înmîneaza vasul fara sa aiba nici o reactie. Marcos îl asaza lînga celelalte vase.) Aici e bine? (Oedip face un gest: îi e indiferent.)

OEDIP: Ce facem cu atîtea vase? MARCOS: Ce sa facem? Le pastram. OEDIP: Prea multe vase, prea multe obiecte... MARCOS: Ar fi pacat sa le vindem. Sînt obiecte de arta de

valoare inestimabila.

OEDIP: O sa transformam templul într-un muzeu. MARCOS :Nu-ti plac? OEDIP (absent): îmi plac. Dar nu mai avem loc în casa. Ne

sufocam. MARCOS: Mie îmi plac foarte mult vasele grecesti. Ma

plimb printre ele, le privesc pe fiecare în parte, le

ating... Umblu cu grija, nu-ti fie teama, n-am spart

nici unul. Mai mare dragul sa stergi praful de pe

asemenea obiecte de arta... OEDIP (surprins, trezit la realitate): E praf aici? MARCOS: Oho! stii cum se depune praful?!... Pe jos sînt

si cocoloase...

OEDIP: Ce vorbesti! Cocoloase de praf! MARCOS: Da. Se aduna pe la colturi. OEDIP: Nu mi-am dat seama.

MARCOS: Pentru ca sterg praful si matur în fiecare zi. OEDIP (preocupat): Marcos, cum se face ca ajunge praful

pîna la noi? De unde vine? MARCOS: Din strada, de-afara... OEDIP (preocupat): Te rog sa nu mai stergi praful. (Marcos

îl priveste mirat.) îmi place foarte mult praful. Mai

mult decît vasele. MARCOS (uimit): Asa am sa fac. OEDIP: Daca vasele atrag praful, putem sa le pastram, ba

chiar sa cumparam si altele... Spune-mi, cum mai e

afara?

MARCOS :E praf. OEDIP: Altceva? MARCOS: E soare. OEDIP: Altceva? MARCOS :E cald. OEDIP: Si altceva?

MARCOS: Bate vîntul. Dimineata asta batea vîntul asa de tare ca era sa-mi smulga peruca.

OEDIP (amuzat): Porti peruca?

MARCOS: Am început iarasi sa ma deghizez cînd ies în oras. (Oedip rîde.) Pai, da... Ce sa fac? Altfel nu scap de multimea care se aduna buluc în jurul meu. Oa­menii încearca sa ma atinga, mi-e însa teama sa nu ma sfîsie. Vor sa ma îmbratiseze, dar pîna la urma sînt sigur ca m-ar sugruma cu îmbratisarile lor. Toti tin neaparat sa-mi multumeasca, adica sa-ti multu­measca tie prin mine... Daca ma recunosc, e neno­rocire. Dupa ce îsi exprima recunostinta cît de violent pot, încep sa ma roage...

OEDIP (foarte curios): Ce vor?

MARCOS: Bani.

OEDIP: N-au bani?

MARCOS: Au, însa vor mai multi.

OEDIP (scîrbit): Or sa aiba. Dar tu?... Tu ce vrei?

MARCOS: Nu vreau nimic.

OEDIP: Nu ti-ai dorit niciodata nimic ?

MARCOS: Eh, mi-am dorit eu... înainte... îmi placea ordi­nea, vroiam sa fie ordine în lume. Asta a fost obsesia mea din tinerete, credeam cu sfintenie în ordine.

OEDIP: Erai un tip religios ?

MARCOS: Nu, n-are legatura cu religia. Pur si simplu aveam nevoie de ordine. Devenise o manie! Am intrat în templu ca sa ma ocup cu planurile de colo­nizare. Am studiat geografia, istoria, demografia, economia, dreptul, politica, strategia militara... si am reusit. (Cu un amestec de mîndrie si nostalgie:) stii, eu sînt cel care a facut toate planurile de colonizare în ultimii treizeci de ani, pîna cînd... (Se opreste încurcat.) Nu-i vorba numai de colonii, cu ajutorul Pythiei începeam razboaiele utile si le opream pe cele inutile...

OEDIP: De unde mania asta pentru ordine?

MARCOS: Mi-a fost mereu teama de anarhie.

OEDIP: si acum?

MARCOS: Acum vad ca lucrurile merg si fara mine... A început sa-mi fie indiferent. Poate ca am obosit, m-am ramolit, nu-mi dau seama... Ma multumesc sa fac ordine aici, în templu, sa sterg praful... Viata mea s-a simplificat.

OEDIP: Te invidiez.

MARCOS: Sa-ti spun drept, ma bucur ca la vîrsta asta înca ma mai tin picioarele si sînt în stare sa urc zilnic pe muntele Parnas ca sa privesc panorama. stiu eu un loc de unde se vede orasul ca-n palma. E ceva de mers, vreo jumatate de ora, dar merita efortul, cre-de-ma... Daca vrei, pot sa te iau si pe tine. (Oedip îl priveste neîncrezator.) Ne deghizam, nu ne recunoaste nici dracu'...

OEDIP: Nu cred ca rezist la un drum asa lung. Mi-au slabit muschii...

MARCOS: Te antrenezi.

OEDIP: Am vazut de-aici tot ce era de vazut, fara sa urc...

MARCOS (revoltat): Aaaa, nu-i deloc acelasi lucru!

VOCEA PYTHIEI: Marcos! Unde mi-ai pus papucii? (Intra Pythia desculta.)

PYTHIA (lui Marcos, isterica): Eu îmi caut de un sfert de ora papucii si tu stai ca nesimtitu'!

MARCOS: Ţi-i aduc imediat. (Marcos iese.)

PYTHIA (lui Oedip, iritata): Toata noaptea te-ai foit în asternut. N-am putut sa închid ochii! Am adormit abia spre dimineata.

OEDIP (plictisit): îmi pare rau.

PYTHIA: îti pare rau! si noaptea trecuta ai facut la fel, si acum doua nopti... (Se priveste în oglinda.) îmi apar riduri. Uite, îmi apar riduri! Daca nu dorm cel putin sapte ore pe noapte, ma doare capul, ma doare sto­macul, ma doare ficatul si a doua zi îmi apar alte ri­duri... si cearcane. (Se da cu crema pe fata.) Noaptea asta te-ai zvîrcolit ca un apucat, ai urlat...

OEDIP: Ce-am spus?

PYTHIA: Da' cine crezi ca te-a înteles ?! Urlai ca un taur înjunghiat. N-am mai rezistat si ti-am tras un ghiont

sa te trezesti. Degeaba! Dormeai dus. Noroc ca ai început sa bolborosesti ceva mai încet. Ai visat urît... Uite! Alt rid! Vezi, aici, sub ochiul stîng... Ce face ala?! N-a gasit papucii? (Spre culise:) Marcos! Marcos! Cauta si la baie! (Revine în fata oglinzii.) Chiar sub ochiul stîng! Vezi?... (Oedip e tot mai plic­tisit.) Trebuie sa ma dau cu laptisor de matca. Laptisorul de matca e mai bun decît masca de cap­suni sau decît masca de castraveti... (Devine mai putin acra.) Sa-i zici lui Spyros sa-mi aduca laptisor de matca. (Se îndeparteaza de oglida. Oarecum satisfa­cuta :) De la distanta ridurile nu se vad. (Se îndepar­teaza mai mult. Se contempla.) M-am îngrasat. Nu ti se pare ca m-am îngrasat?

OEDIP: Nu mi se pare.

PYTHIA: Ba m-am îngrasat. Putin. Desi de o luna tin cura de slabire... Tu manînci ca un porc, stai toata ziua în fotoliu si tot nu te îngrasi. Ba chiar slabesti. (Intra Marcos care îi aduce papucii. Pythia îsi încalta pa­pucii.) Ăstia sînt papucii mei?

MARCOS: Ai tai. Nu-i recunosti?

PYTHIA (nemultumita): Parca erau mai moi. Ăstia sînt tari. Nu sînt buni. Adu-mi sandalele. (Marcos iese. Pythia se apropie de Oedip. Cu tandrete materna:) Ai slabit. Trebuie sa te îngrasi... Ia spune, ce-ti aduce mamica azi de mîncare? Scrumbie, friptura de berbec, stridii?...

OEDIP: Nu mi-e foame.

PYTHIA: Prajituri vrei?

OEDIP (nervos): Nu-mi plac dulciurile, stii foarte bine ca urasc dulciurile. (Intra Marcos care aduce sandalele.)

PYTHIA: Vin de Tasos?

OEDIP: N-am chef sa beau. si asa ma doare capul.

PYTHIA: Ia niste alune sa rontai, jf// da o punga cu alune.) Eu am sa beau. Mi-e sete. (îsi toarna si da pe gît un pahar.)

MARCOS: Iar începi de dimineata cu vinul?

PYTHIA (lui Marcos, întinzîndu-i paharul gol): Toarna!

MARCOS: Pythia!

PYTHIA: Fii un barbat politicos. (Nemultumit, Marcos îi

toarna. Pythia da paharul pe gît. Lui Oedip:) Vezi ca

ai acolo suc de portocale... De ce te doare capul?

(Nici un raspuns. Lui Marcos:) Sandalele! (Marcos o

ajuta sa se încalte.) Ce zici, îmi vin bine sandalele?

(Oedip nici nu se uita.) îmi vin bine. Dar ma cam

strîng.

MARCOS: Sa-ti aduc altele? PYTHIA: Nu, nu. (Lui Oedip, automat:) De ce te doare

capul? (Lui Marcos:) Astea sînt frumoase. De fapt,

nici nu ma strîng prea tare... OEDIP: Vreau sa privesc. PYTHIA: O sa te doara capul si mai rau. OEDIP: Vreau sa privesc. PYTHIA: Iar o sa visezi urît, o sa te foiesti toata noaptea în

pat si n-o sa ma lasi sa dorm... OEDIP: Vreau sa privesc! PYTHIA: Bine, bine, linisteste-te...

(Pythia face un gest. Pe ecran încep sa apara imagini. Cutre­mure, inundatii, incendii. Dezastre de tot felul. Oedip se trînteste în fotoliu si priveste fara sa se miste. Bea suc de por­tocale si rontaie alune. Pythia e în fata oglinzii. Marcos lînga ea.)

PYTHIA (lui Marcos): Cum ma gasesti azi?

MARCOS: La fel ca ieri.

PYTHIA: Ieri!... Lasa ce-a fost ieri... Spune-mi cum arat

azi?

MARCOS: Esti frumoasa. si ieri erai frumoasa. PYTHIA: N-am îmbatrînit? MARCOS: îti bati joc de mine. PYTHIA: Ba am îmbatrînit. Uita-te mai atent. Nu vezi

ridurile ? Le vezi ? MARCOS: Nu vad nimic.

PYTHIA: Uite, aici, lînga ochiul stîng. Daca ai fi tinut minte cum aratam ieri, ti-ai fi dat seama... Ridul asta mi-a aparut azi-dimineata. Sau în timpul noptii.

MARCOS: Ţi se pare.

PYTHIA (dezarmata): Nu ma pot lupta cu ridurile. Trebuie sa le ascund. (Se fardeaza. Lui Oedip:) Vorbeste cu Spyros sa-mi aduca farduri egiptene. Ai auzit? (Nici o reactie din partea lui Oedip. Lui Marcos:) Sînt cele mai bune farduri. Egiptenii au gust, pe lînga ei sîn-tem niste barbari, habar n-avem ce e rafinamentul, sîntem niste mitocani. Ţine minte, adevaratul rafina­ment... numai la egipteni... (Lui Oedip.) Sa nu uiti sa-i zici lui Spyros de farduri. (Lui Marcos:) Azi ma multumesc cu ce-am primit de la Atena. Vreau sa ma fac frumoasa! (A terminat cu fardatul.) Hai, adu-mi repede rochiile! (Marcos iese. Pythia se apropie de Oedip si se interpune între el si ecran.)

OEDIP: Da-te la o parte.

PYTHIA: Uita-te la mine.

OEDIP: Te cunosc.

PYTHIA (arata spre ecran): si porcariile alea nu le cu­nosti? Mereu aceleasi porcarii!

OEDIP: Pythia!

PYTHIA: Nu-ti dai seama ca te uiti mereu la aceleasi porcarii?!

OEDIP: Lasa-ma!

PYTHIA: Nu se schimba nimic acolo... Eu sînt în fiecare zi alta.

OEDIP: Hai, sterge-o. (Pythia se îndeparteaza dezamagita, dar îsi revine oarecum cînd intra în scena Marcos îm-pingînd un cuier mare pe rotile, întesat cu rochii.)

PYTHIA (cercetînd încîntata rochiile): Nu sînt toate.

MARCOS: Nu încap toate. Vrei sa aduc si restul?

PYTHIA: Deocamdata nu-i nevoie. (Pythia cerceteaza mai departe încîntata rochiile.)

MARCOS (prezentîndu-i o rochie): Pe asta am primit-o chiar azi-dimineata din Corint, de la regina Merope...

PYTHIA (lui Marcos): Fii atent cum o tii, ca nu e cîrpa de sters praful! (Lui Oedip:) Nu stiam ca în Corint se poarta rochii de seara decoltate, cu pliuri... si dan­tele... (Se priveste în oglinda. Lui Marcos.) Elegant, nu? Ce zici? (Marcos da aprobator din cap.) Da, da, foarte frumos... (Pythia se întoarce spre Oedip.) Ai vazut-o vreodata pe maica-ta îmbracata asa? (Oedip nu reactioneaza.) Ia zi, asa arata maica-ta? (Oedip nu înceteaza sa priveasca ecranul.) De cînd stai toata ziua si te holbezi la porcariile tale, nu-ti dai seama ce e frumos... Nici nu mai esti în stare sa vorbesti. Te-ai abrutizat. (Dezgustata, se întoarce si se priveste în oglinda. E nemultumita. Se fardeaza mai violent si se priveste satisfacuta în oglinda. Se asaza în fata lui Oedip.) Seman cu maica-ta? Hai ca seman putin cu ea, nu?... (Oedip se stapîneste cu greu.) Ia zi, asa ve­nea mamica la tine în camera sa-ti aduca lapticul cu pîine prajita?... Sa-ti taie unghiutele... Asa venea mamica la tine sa te spele? Asa venea mamica la tine sate culce?... Asa?

OEDIP: Da-te la o parte!

PYTHIA: Magarule!

OEDIP: Cara-te odata!

PYTHIA: Necioplitule! Baibarule! (Dezgustata:) Habar n-ai ce înseamna o femeie eleganta. Te-ai tîmpit. (Se întoarce spre Marcos.) Voi ati uitat ca o femeie tre­buie sa fie eleganta. (Se priveste nemultumita în oglin­da, începe sa se fardeze înca mai strident. Marcos se ridica, ezita o clipa, se îndreapta spre Oedip. Pe ecran: imaginile catastrofelor s-au transformat între timp în imagini ale unor crime sîngeroase.)

MARCOS: Oedip... La ce te uiti?

OEDIP: Nu vezi?

MARCOS: Vad imagini fara sens care sînt înghitite de alte imagini fara sens...

OEDIP (rîde): Fara sens ?!

MARCOS: Ai descoperit ceva de cînd privesti?

OEDIP: Ca sînt cu totii niste criminali.

MARCOS: Tu nu mai poti vedea nimic frumos ? (Oedip tace. Marcos îl priveste îngrozii.) Bine, dar sîntem în­conjurati de frumusete. Vasele si statuile astea sînt opere de arta...

OEDIP: si oamenii?

MARCOS: Omul e si el o opera de arta. Daca n-ar fi o opera de arta, n-ar ajunge sa sculpteze si sa picteze...

OEDIP (privind fix ecranul): L-a omorît.

MARCOS: Tu nu poti vedea nimic bun, pentru ca n-ai înteles înca raul.

OEDIP (acelasi joc): Uite, l-a omorît.

MARCOS: Ce vezi tu e o masca mediocra, raul e atît de adînc ascuns în noi, încît nu ni-1 putem nici macar închipui. Altfel, ne-ar fi imposibil sa traim, baiete...

OEDIP: Ma doare capul.

MARCOS: si traim, nu-i asa? Traim...

OEDIP: Ma doare capul si îmi vine sa vomit.

MARCOS (îl priveste o clipa în tacere): Esti bolnav. (Se asaza la loc pe scaun.)

PYTHIA (fardata strident, grotesc, se ridica de pe scaun): Uita-te la mine, Oedip. Sînt frumoasa? (Oedip ramîne cu privirea fixata pe ecran. Seducatoare:) Hai, iubi­tule, uita-te la mine. Sînt frumoasa? (Nici o reactie.) Nesimtitule! (Se întoarce spre Marcos.) Marcos! Vad ca tu esti singurul barbat pe-aici. Cum ma gasesti ? (Marcos e absent.) Cum arat?

MARCOS (trist): Superb.

PYTHIA (lui Oedip): L-ai auzit? Lui îi place cum arat. (Lui Marcos.) Mai spune, hai, spune, vreau sa te aud... Fa-mi complimente. îmi plac complimentele.

MARCOS (automat): Esti superba.

PYTHIA: Altceva.

MARCOS (automat): Esti superba.

PYTHIA: Numai atît? Stai prost cu imaginatia. Frumusetea are nevoie de imaginatie, altfel nu înseamna nimic... Marcos, la ce te gîndesti?

MARCOS: La nimic.

PYTHIA: Gîndeste-te la mine, lasa trecutul, prezentul si viitorul... Uita istoria si geografia... Hai, gîndeste-te numai la mine, te rog. Eu sînt cel mai frumos subiect de meditatie.

MARCOS (vazînd-o abia acum, îngrozit): Cred ca ai pus prea mult mov acolo, în jurul ochilor...

PYTHIA: Nu e prea mult mov! Te-ai dezobisnuit tu sa admiri frumusetea.

MARCOS (bate în retragere): Asa mi s-a parut...

PYTHIA (privindu-l alarmata pe Marcos): si tu ai devenit indiferent.

MARCOS: Iarta-ma, n-am fost atent... N-ai exagerat deloc, movul ti se potriveste...

PYTHIA: Prostule, pentru cine crezi ca ma fac frumoasa? Pentru voi doi. Nici un alt om nu ma vede aici, în templu... Pentru voi doi si pentru zei. Ce spectatori mi-am ales!... Oedip s-a tîmpit complet, cu el nu mai e nimic de facut, sta toata ziua si se holbeaza... Iar tu... Nu stiu ce-i cu tine, Marcos. Te plictisesc?

MARCOS: N-am zis asta.

PYTHIA (enervata): Daca vrei sa stii, ma fac frumoasa pentru Apollo! (Se asaza în dreptul lui Oedip.) Da, da, pentru Apollo!

OEDIP: Da-te la o parte! (Pythia se da la o parte scîrbita. Alearga spre Marcos.)

PYTHIA: Marcos! (Marcos o priveste ca pe o nebuna. Alearga spre Oedip.) Oedip! Spune-mi ceva!

OEDIP: Gura!

PYTHIA (ramîne înfrînta în mijlocul scenei): Sînt închisa în templu cu doi barbati absenti. (Rîde.) Voi nu exis­tati... Ati disparut. Cînd v-ati evaporat? Ieri? Acum o luna? Acum un an? Sau poate ca n-ati existat niciodata... Am vorbit toata viata cu peretii astia grosi si reci. Am vorbit cu vasele... (Rîde isteric. Rîsul se topeste. Priveste de jur-împrejur. Se afla trîntitapejos, în transa.) îl simt. Iubitul meu e din nou lînga mine. N-a fost plecat, a ramas mereu aici cu mine. si atunci

cînd credeam ca m-a parasit, ca l-am pierdut... (Vesela:) Iubitul meu e lînga mine! (E cuprinsa de un spasm dureros.) îl simt, îl simt cu tot corpul. Iubitul meu ma priveste. Sta ascuns si privirea lui ma apasa pe tot corpul. Ma mîngîie. Ma saruta. I-a fost dor de mine... Nu poate trai fara mine iubitul meu. M-a urmarit pas cu pas, a asteptat sa-mi recapat vederea. stie ca sînt femeia lui, numai a lui... E cald, e bine lînga el. Privirea lui patrunde în mine... Ma topesc încet în el. E puternic. E mare. E viu. Ochii lui ma îmbratiseaza cu furie. I-a fost dor de mine, dar a asteptat rabdator sa-1 chem. M-a iertat. E nemasurat de întelept iubitul meu. Ma îmbratiseaza si ma mîngîie... Ma iubeste... Ma iubeste... Ma iubeste... Ochii lui ma fecundeaza... (Urla. Ramîne un moment întinsa pe jos, în transa. Se ridica în capul oaselor.) Unde ma aflu ? în Olimp ? (Se ridica si recunoaste templul. Rîde.) Ăsta e Olimpul meu! (îi vede pe Oedip si pe Marcos.) Ce-i cu voi? Ce cautati aici? Mai existati? Nu v-ati dizolvat? N-ati crapat?

OEDIP (o priveste o clipa dezgustat; lui Marcos): E beata. (Pythia se ridica si se arunca asupra lui Oedip.)

PYTHIA: Beata! Tu ai fost primul care mi-a dat sa beau! Ce, ai uitat? Sa-ti aduc eu aminte?... în ziua în care ai vrut sa-ti cunosti destinul de criminal si violator... Cînd te rugai în genunchi de mine sa-1 întreb...

MARCOS: Pythia! (Pythia se arunca asupra lui Marcos.)

PYTHIA: Iar tu m-ai drogat! Da, da, ce te uiti asa la mine? Tu m-ai drogat! Mi-ai facut creierii praf! M-ai îndopat în fiecare zi cu otrava aia alba din amfora, numai ca sa le spun clientilor ce-au de facut cu viata lor împutita. si ei ma ascultau... Ma ascultau... (Furia împotriva lui Marcos s-a topit. E fascinata.) Nenoro­citii ! Ma ascultau cu sufletul la gura, nu puteau face nici o miscare fara mine, aveau nevoie de mine ticalosii!... Fara mine nu exista nimeni! (Rîde. Un rîs cutremurator. Se urca cu greu pe podium. Gîfîind:)

Fara mine nu exista nimeni... (Ajunsa sus, ia o atitu­dine profetica. Gesturi oraculare grotesti.)

stiu cîte fire are nisipul si cîte valuri înghite marea

îl aud pe cel mut si vorbesc celui surd Patrunde pîna în inima mea mirosul jertfelor voastre.

Deveniti stînci daca vreti sa scapati! (Rîde isteric.) Nefericitilor, ce stati? Fugiti spre capatul lumii Casa lasînd în urma si zidul cetatii voastre. Nu au destula tarie sa scape nici capul, nici trupul,

Mor picioarele, mîinile, moare tot ce-i la mijloc. (Rîde isteric.)

Toate-s de plîns si de foc vor fi înghitite Ares în carul sirian pustieste pamîntul Multe cetati fi-vor arse de flacari Zeii asteapta-n picioare nerabdatori Temple sa cada si sînge sa curga negru ca smoa­la. (Rîde isteric.)

Gata! Plecati! Primiti-va barbateste destinul! (Se prabuseste.)

MARCOS (se duce la Pythia, o ia în brate, coboara cu ea de pe podium si o asaza pe jos): Ţi-am zis de-atîtea ori ca nu e sanatos sa bei de dimineata. Trebuie sa ra-mînem lucizi, fetito. Macar noi sa ramînem lucizi. Ceilalti sînt pierduti... Uita-te la ei. (O obliga sa pri­veasca spre ecran. Crimele au încetat, iar ecranul e invadat acum de o bogatie de mutre.) Nu mai au ne­voie de cuvintele tale. Vezi? Viitorul le e indiferent. Se descurca si fara noi. Nimeni nu mai are nevoie de noi. (Privesc în tacere ecranul.) Nimeni în afara de Oedip. Pythia, fii buna cu Oedip, e obosit, nu doarme noaptea... E bolnav. (Pythia parca s-ar fi trezit dintr-un cosmar.) Nu-1 lasa singur. Du-te, ai grija de el. (O îndeamna sa se duca la Oedip. Pythia se ridica si se asaza la picioarele lui Oedip. Marcosface ordine între vase.)

PYTHIA: Iubitule, stai comod? (Oedip nu reactioneaza.) Spune-mi ce sa fac pentru tine... Ce sa-ti mai aduc ? Vrei sa-ti spal picioarele? Vrei sa-ti fac baie? Sa-ti tai unghiile? Vrei sa te masez? Vrei sa te gîdil? Mai vrei alune ? Mai vrei suc de portocale ? OEDIP (urla ca un disperat): Opreste! (Se ridica din fotoliu.) Opreste, n-auzi ?! (Pythia face un gest. Imaginile înce­teaza. Se plimba nervos pe scena.) Nu-i mai suport! îi cunosc pe toti! I-am vazut pe toti de o mie de ori. I-am vazut cum dorm, cum se scoala, cum se spala, cum manînca, cum se scarpina, cum merg pe strada... Cum se înmultesc ca sobolanii! PYTHIA: Mai vrei alune? OEDIP: Alune! (Rîde isteric.) PYTHIA: Suc de portocale mai vrei? OEDIP: Suc de portocale! (Rîde isteric.) Pentru tine viata mea înseamna alune si suc de portocale! (Ramîne tacut si nemiscat în mijlocul scenei, cu privirea rata­cita, absent. Pythia si Mar cos se apropie de el, la în­ceput cu o anume retinere, încercînd treptat sa-i atraga atentia.)

PYTHIA: Te plictisesti, iubitule. Asta e, te plictisesti. Stai

toata ziua în fotoliu, noaptea ai insomnii... Marcos,

cheama actorii sa ne joace o farsa. OEDIP: Nu mai pot vedea pe nimeni. PYTHIA: Dar sînt actori talentati. OEDIP: îi cunosc pe toti actorii din Delphi. îi cunosc pe

toti actorii din lume.

MARCOS: E suficient sa te prefaci ca nu-i cunosti. OEDIP: Cum sa ma prefac cînd stiu ce-au facut ieri si

alaltaieri si acum o luna? PYTHIA: Putina imaginatie, iubitule... OEDIP: Ce imaginatie! Pe mine ma sufoca realitatea! PYTHIA (rîzînd scîrbita): Realitatea! MARCOS: si care e realitatea?

OEDIP (sarcastic, aratînd spre Pythia): Realitatea pentru ea sînt alunele si sucul de portocale! (îipriveste îngrozit.)

Voi nu întelegeti?... Cunosc intimitatile tuturor, cunosc secretele...

MARCOS: Uita.

PYTHIA: Uita, Oedip. Poarta-te ca un copil.

MARCOS: Te duci degeaba la teatru daca nu reusesti sa devii copil macar pentru cîteva ore.

OEDIP: stiu prea multe ca sa ma port ca un copil. Cunosc secretele sclavilor, soldatilor, marinarilor, arhontilor, constructorilor, medicilor, judecatorilor, filozofilor, arhitectilor, poetilor, moaselor, curvelor, frizerilor, generalilor, atletilor, spalatoreselor, taranilor, negus­torilor, fierarilor, tîmplarilor, olarilor, sculptorilor, zugravilor... M-am saturat!

MARCOS: Esti obosit.

PYTHIA: Esti obosit, iubitule. Hai sa mergem la culcare. Dupa un somn adînc, ai sa vezi totul altfel.

OEDIP: Nu mai pot sa dorm.

PYTHIA: Am sa-ti cînt un cîntec de leagan...

OEDIP: Vrei sa-mi cînti? Chiar vrei sa-mi cînti? (Rîde.) Nu stii ca muzica îmi da dureri de ficat? (O mîngîie patern pe crestet. Brusc, devine foarte preocupat.) Cînd ma bag în pat si încerc sa adorm, îmi apar în întu­neric mutrele lor...

PYTHIA: Bea vin!

OEDIP: Daca beau vin, mi-e si mai scîrba de ei si de se­cretele lor.

MARCOS: Secretele astea te-au îmbogatit.

OEDIP: Bogatia ma face sa vomit.

MARCOS: Bogatia a facut sa renasca Delphi.

OEDIP (dezgustat): Delphi!

MARCOS: Delphi e buricul pamîntului.

OEDIP: Mi-e scîrba de tot pamîntul.

MARCOS (trist): Fara bogatia orasului, ne-ar fi omorît de mult cu pietre.

OEDIP: Oricum ne vor omorî. N-avem nici o sansa. (Pythia si Marcos tac înfrînti. Oedip începe sa se plimbe pe scena.) stiu ce face fiecare... stiu ce face fiecare... stiu ce face fiecare, pastele mamii lui de ticalos!...

(Se opreste. îi cerceteaza pe Pythia si pe Marcos, încer-cînd sa-si dea seama daca îl pot întelege. Apoi, foarte grav:) Nu vreau decît sa întîlnesc un om necunoscut, un om complet necunoscut, un om despre care sa nu stiu absolut nimic... Un strain de lumea asta... Un om a carui mutra nici macar sa nu mi-o închipui... Un om fara mutra...

PYTHIA (îi vine o idee): Ai nevoie de masti, Oedip! (Rî-zînd:) De masti ai nevoie, prostule!... De masti! (la doua masti. îsi pune o masca pe fata, pe cealalta i-o da lui Marcos. Marcos ezita sa-si puna masca.) Oedip are nevoie de masti.

(La insistentele Pythiei, Marcos îsi pune în cele din urma masca. Oedip îi priveste o clipa uimit. Se întoarce, se înde­parteaza de ei. Cele doua masti îl urmaresc. în scena care urmeaza, Pythia joaca agresiv si la limita farsei. Dimpotriva, Marcos e foarte grav. Amîndoi joaca însa cu toata convin­gerea, fortînd deruta lui Oedip.)

PYTHIA: Tinere domn... (Oedip o evita.) Hei, tinere domn,

nu întoarce capul. Uita-te la mine. Hai, uita-te la

mine... Ma recunosti? N-ai cum sa ma recunosti...

Sînt o femeie fara trecut si fara viitor. MARCOS: La urma urmei, ce stii tu despre noi? PYTHIA: Esti curios sa afli?... MARCOS: Ce sa afli? PYTHIA: Vrei sa-ti povestesc viata mea? Vrei sa-ti spun

ce-am facut ieri, alaltaieri, acum o luna? MARCOS: Ce nevoie ai tu de toate povestile astea? PYTHIA: îmi pare rau ca trebuie sa te dezamagesc, tinere

domn, dar nu pot sa-ti spun nimic despre mine.

(Rîde.) Nimic! Chiar acum cîteva clipe m-a lovit

amnezia!

MARCOS: Oedip, stii prea multe... PYTHIA: Am uitat totul! (Rîde.) MARCOS: ...si, de fapt, nu stii nimic.

PYTHIA (vesela): Cu atît mai bine. Putem inventa îm­preuna o viata.

MARCOS: Renunta sa privesti. Nu e nimic de vazut, imaginile sînt mincinoase.

PYTHIA: Ne inventam singuri viata.

MARCOS: Scoate-ti singur ochii, oricum nu-i nimic de vazut....

PYTHIA: Inventam viata asa cum ne place.

MARCOS: Renunta sa te minti.

PYTHIA: Hai sa zicem ca eu as fi o... o prostituata, tinere domn... Da, da, o prostituata adevarata, o prostituata în carne si oase... Iti plac curvele, nu-i asa? Te atrag curvele...

MARCOS: Renunta la imagini.

PYTHIA: Sa zicem ca sînt o prostituata si ca am avut peste o mie de clienti. Oho! Peste o mie! si ca fiecare mi-a povestit viata lui. N-am lasat pe nimeni sa plece fara sa mi se destainuie, asta era pretul pe care îl ceream...

MARCOS: Retrage-te, Oedip...

PYTHIA: Vrei sa-ti spun si tie ce-am aflat? Vrei sa-ti spun?...

MARCOS: Retrage-te înauntrul tau si vei descoperi peisaje tulburatoare, lumi noi, culori necunoscute... La fel ca atunci cînd închizi ochii, îi apesi cu putere si îti apare o sfera incandescenta de care nu poti scapa si care se misca încet... Nici nu-ti închipui ce lumi fascinante sînt ascunse în tine, ce culori invizibile începi sa vezi atunci cînd ai renuntat sa privesti...

PYTHIA: De exemplu, unul dintre clientii mei era fiu de rege...

MARCOS: Nu vei mai avea de ce sa privesti afara, nu vei mai fi niciodata tentat de iluzii.

PYTHIA: Fiul unui rege puternic!

MARCOS: Nu vei mai accepta mediocritatea în care te balacesti.

PYTHIA: si m-a iubit baiatul asta de rege ca un nebun, ar fi facut orice pentru mine. îmi cumpara cadouri scumpe, bratari, cercei, inele, rochii, farduri... Ma

dormi

rasfata ca pe un Copil, la fericirea mea, la fericire! Era obsedat... (Oedip a ajuns i OEDIP (urla): încetati! (Le smulge mastii PYTHIA (înca amuzata): Am vrut: MARCOS (trist): Am vrut sa te

noapte. Sa visezi sfere incandescente. OEDIP: Unde va credeti ?! La circ ?! (Se plimba nervos pe scena. Trage un sut în masti.) Masti! Va bateti joc de mine, ma ametiti cu masti!... Nu pot nici sa rîd, nici sa dorm, am altceva de facut... Pe mine ma asteapta omul necunoscut. Trebuie sa-1 cunosc pe omul necunoscut... Trebuie sa-1 gasesc cît mai repede... (Se opreste în dreptul Pythiei.) Plec.

PYTHIA (devine brusc foarte severa): Marcos, lasa-ne sin­guri. (Marcos iese. Atentie! Scena care urmeaza nu trebuie sa aiba nimic din melodrama femeii aban­donate.)

OEDIP: Plec chiar acum. PYTHIA (severa): Unde?!

OEDIP: Nu mai pot sta închis aici, trebuie sa ies imediat din templu. Putrezesc, ma descompun... încep sa put ca un cadavru.

PYTHIA (acelasijoc): Unde te duci?! OEDIP: Afara. în lume.

PYTHIA: Care lume ?! Oedip! Vino-ti în fire! (încearca sa devina protectoare, materna, fara sa-i iasa prea bine.) Nu pleci nicaieri. Ramîi cu mine în templul lui Apollo. (Oedip se desprinde de ea.) Mi-ai promis ca ramîi cu mine. (începe sa intre în panica, se agata de Oedip.) Iubitule, mi-ai promis... OEDIP: Ţi-am promis? Nu-mi aduc aminte... Cînd ti-am

promis ?

PYTHIA: Cînd ma rugai sa te ajut. OEDIP: Parca te-am rugat eu ceva... Da, da... A trecut mult

de atunci. PYTHIA: Un an si o luna.

OEDIP: N-am numarat zilele. Am pierdut notiunea timpu­lui, aici toate zilele seamana al naibii între ele. Putre­zesc si put ca un cadavru.

PYTHIA: Te-ai tîrît în genunchi în fata mea...

OEDIP: Poate. Nu mai tin minte ce-am facut. stiu doar ce fac ceilalti. In fiecare dimineata deschid ochii si îi vad pe toti... Mutrele lor, secretele lor idioate ma in­vadeaza... Vietile lor sînt un suc împutit de portocale care curge întruna peste tot... îl dai repede pe gît si ramîi mereu cu acelasi gust acru în gura. Am baut prea mult suc de portocale si am rontait prea multe alune, tolanit aici în fotoliu. La fiecare secret cîte o aluna. Crant! Un secret - o aluna. Crant! O mie de secrete! Crant! Crant! Crant! Crant!... Eu am rontait alune, iar ei mi-au mîncat viata, magarii!... Am uitat tot ce s-a întîmplat cu mine, daca s-o fi întîmplat cu mine altceva decît sa putrezesc si sa put ca un ca­davru... Ma simt golit, nu mai stiu nici cine dracu' sînt...

PYTHIA: Esti iubitul meu.

OEDIP (oarecum surprins): Iubitul tau?

PYTHIA: Ai spus ca ma iubesti. Tu ai spus-o, cu gura ta... (Oedip ramîne tacut.) M-ai mintit, nu-i asa ca m-ai mintit?

OEDIP: Cred ca te iubeam.

PYTHIA: Daca m-ai iubit înseamna ca ma mai iubesti înca, dragostea nu dispare într-un an si o luna... Dragostea dureaza.

OEDIP: Cît?

PYTHIA: Nu stiu. Nu stiu decît ca mi-e dor de tine... Oedip, nu pot sa traiesc fara tine. Hai sa mergem în dormitor, sa ramînem împreuna noaptea asta...

OEDIP (rîde): împreuna cu toata omenirea!

PYTHIA: Omenirea nu exista, ai vazut cu ochii tai, e o gluma proasta. Omenirea înseamna geografie si isto­rie... Pe noi nu ne intereseaza nici geografia si nici istoria. Sînt destui care sa-si piarda timpul cu aiure­lile astea. Hai cu mine în dormitor... închidem usa,

închidem ferestrele, tragem draperiile si ramînem singuri. Restul lumii s-a dus dracului! Marcos n-o sa ne deranjeze, el nu ne deranjeaza niciodata, e un baiat de treaba... Vreau sa ramînem singuri, mi-e dor de tine, în fiecare noapte astept... Hai în dormitor sa facem dragoste... Ai sa te simti ca un zeu lînga mine, iubitule...

OEDIP (desprinzîndu-se de Pythia): Nu mai rezist aici. Ma sufoc. (Oedip se plimba pe scena. Brusc îsi aduce aminte.) Eu trebuie sa-1 caut pe omul necunoscut. Plec. (Oedip se îndeparteaza. Pythia se prabuseste. Oedip se întoarce spre ea.) încearca sa întelegi... PYTHIA: Tu m-ai înteles ? Te-ai gîndit vreodata la mine ? OEDIP: Pythia, nu începe iar... PYTHIA: La mine! OEDIP: Te rog...

PYTHIA (îngrozita): Ce se va întîmpla cu mine?! OEDIP (absent): Habar n-am. Nici cu mine nu stiu ce se va întîmpla. stiu doar ca azi trebuie sa-1 gasesc pe omul necunoscut. Altfel înnebunesc. PYTHIA: Ai ramas aici ca sa te ajut sa uiti... OEDIP: Plec. PYTHIA (se ridica amenintatoare): Vrei sa-ti aduc aminte

ce te asteapta daca pleci ? OEDIP (speriat): Nu ma intereseaza. PYTHIA: Am sa-ti aduc aminte... OEDIP: Nu... PYTHIA: Viitorul, Oedip! Ai uitat! Trebuie sa-ti spun din

nou care e viitorul tau!

OEDIP (nesigur): Nimeni nu cunoaste viitorul. PYTHIA (implacabila si vulgara): Eu îl cunosc. îl cunosti si tu. stii foarte bine ce se întîmpla daca pleci! (Oedip protesteaza.) Asculta-ma! OEDIP (îsi astupa urechile): Nu!

PYTHIA (acelasi joc): Ai sa-1 casapesti pe tac-tu... Hîrst! (Face un gest ca si cum i-ar taia capul.) si ai s-o cala­resti pe ma-ta! Uite-asa! (Sare pe el.) OEDIP (urla îngrozit): Nu! Nu!

PYTHIA (acelasi joc): Ai sa-1 casapesti pe tac-tu si ai s-o calaresti pe ma-ta, porcule! Asta o sa faci! O sa aveti copii diformi si blestemati din împerecherea voastra scîrboasa!

OEDIP: Nuuuu!

(Oedip se prabuseste. Pythia e triumfatoare. îl priveste dez­gustata. Se apropie de el, îl ajuta sa se ridice. Complet lipsit de aparare, Oedip a devenit o jucarie în mîinile Pythiei. II conduce si îl asaza în fotoliu. Oedip e inert. Nici o urma de mila în expresia Pythiei care îl priveste cum sta prabusit în fotoliu. Face un gest, iar pe ecran apar imagini: o goana printre multimi de oameni, cautare, succesiune rapida de figuri. Ai impresia ca imaginile nu se pot fixa. Pythia iese. Lumina scade. Succesiune dementa de figuri. Intra corul. Sînt cu totii mascati. Miscari usor rigide, grave, atitudini martiale, în scena nu se mai afla o trupa de actori care improvizeaza, ci un veritabil cor antic. Succesiunea de figuri se întrerupe. Pe ecran, imaginile reprezinta chiar ceea ce se întîmpla în prezent pe scena. Ca si cum o camera de luat vederi s-ar plimba pe scena, ar observa decorul, corul, însa punctul de atractie devine Oedip. Cadrul se apropie treptat de Oedip. Sînt si reveniri asupra restului, dar Oedip e din ce în ce mai prezent pe ecran. în decursul scenei care urmeaza, apropierea de Oedip scoate la iveala detalii ale figurii lui marita grotesc. Lumina scade în continuare. Un reflector pe Oedip, corul e slab luminat, mai curînd se ghiceste. De data asta, corul vor­beste într-adevar în cor, îsi rosteste hipnotic replicile.)

CORIFEUL: Drumul cel mai lung îl strabati ramînînd

nemiscat. CORUL: Nu e nevoie sa te ridici pentru a merge. Nu e

nevoie sa pasesti pentru a înainta. Alergi degeaba. CORIFEUL: Relaxeaza-te, Oedip. Respira adînc. CORUL: Relaxeaza-te... Drumul cel mai lung îl strabati

ramînînd nemiscat. CORIFEUL: Desi esti tînar, ai umblat destul prin praf, ai

rupt multe perechi de sandale pe drum.

CORUL: Pe drumurile noastre înguste si pline de praf. CORIFEUL: Unde vrei sa ajungi ? Te-ai gîndit bine unde

vrei sa ajungi ?

CORUL: Te-ai gîndit cu adevarat? CORIFEUL: Sau vrei întîi sa ajungi pentru ca abia apoi sa

te gîndesti?

OEDIP (calm): Plec. (Nu face nici o miscare.) CORUL: Ramîi nemiscat. CORIFEUL: Vezi? Daca esti relaxat, timpul nu te mai

strînge în clestele lui.

CORUL: Clestele care te tine mereu departe de tinta. CORIFEUL: Te-ai eliberat. CORUL: Timpul dispare. CORIFEUL: Nici spatiul nu te mai sufoca. CORUL: Distantele sînt o iluzie. CORIFEUL: în nimic se afla infinitul. CORUL: în nimic.

CORIFEUL: Iar nimicul îl tii în palma fara sa-ti dai seama. CORUL: Spatiul dispare. OEDIP (acelasi joc): Plec. CORUL: Stai pe loc. CORIFEUL: Relaxeaza-te. CORUL: Relaxeaza-te, Oedip. CORIFEUL: Timpul nu ti-e dusman. si nici spatiul. CORUL: Cu timpul si cu spatiul n-are rost sa te lupti. CORIFEUL: Esti încordat. CORUL: De ce esti încordat? CORIFEUL: Gîfîi. CORUL:Decegîfîi? CORIFEUL: Tu ai nevoie de dusmani... CORUL: Asta e!

CORIFEUL: Tu ai nevoie de dusmani, Oedip. îti cauti me­reu dusmanii. CORUL: Priviti-1! Este un razboinic curajos fiul regelui

din Corint. Bratele lui sînt puternice. Sîngele lui e

fierbinte. Priviti-1! CORIFEUL: Sîngele tau e fierbinte, Oedip. Vrei sa te lupti.

(Pauza.) Cu cine te lupti?

CORUL: Alege-ti dusmanul cu grija, Oedip. CORIFEUL: Nu oricine poate sa-ti fie dusman. CORUL: Alege-ti dusmanul cu grija. Nici mai înalt si nici

mai scund decît tine sa nu fie. Nici mai tînar si nici

mai batrîn. De acelasi rang cu tine trebuie sa-ti fie

dusmanul.

OEDIP (acelasi joc): Ma duc, ma duc sa-1 caut. CORUL: Asculta! CORIFEUL: Nici mai înalt, nici mai scund, nici mai tînar,

nici mai batrîn, de acelasi rang e dusmanul tau. CORUL: Nu te teme de el. CORIFEUL: E un om la fel ca tine. Nici el nu s-ar teme de

tine daca ar sti cine esti. CORUL: Nemiscat te apropii de el fara încetare si fara sa-ti

dai seama. (Pe ecran: detalii grotesc marite ale figurii

lui Oedip.)

OEDIP (urla): Mi-e scîrba!

CORUL: Priveste drept în fata si învinge scîrba, Oedip. CORIFEUL: Asta e încercarea cea mai grea prin care avem

cu totii de trecut: sa privim înainte fara sa ne fie

scîrba.

CORUL: Singura încercare adevarata. CORIFEUL: Altfel ramînem pîna la moarte prizonieri între

un prezent gol si un viitor imposibil. CORUL: Priveste, Oedip.

OEDIP (îngrozit si înfrînt, aproape în soapta): Mi-e scîrba. CORUL: învinge scîrba. CORIFEUL: Cum te-ai simti daca ai sti ca si lui îi e scîrba

de tine ? Gîndeste-te ce simte el. CORUL: Gîndeste-te la el, Oedip. Sîngele lui e fierbinte. E

un razboinic curajos, la fel ca tine. si-a ascutit armele

asteptîndu-te. în tacere te asteapta din ziua nasterii

tale. CORIFEUL: Nici mai înalt, nici mai scund, nici mai tînar,

nici mai batrîn, de acelasi rang cu tine e dusmanul

tau... CORUL: Nemiscat te apropii de el fara încetare si fara sa-ti

dai seama.

CORIFEUL: Bratele lui sînt la fel de puternice ca bratele tale. Picioarele lui la fel de iuti. Ochii la fel de ageri. Auzul la fel de fin.

CORUL: Ghiceste-i vocea din miscarea buzelor.

OEDIP (acelasi joc): îmi vine sa vomit... Trebuie sa plec imediat.

CORUL: Ramîi nemiscat.

CORIFEUL: Nu fi prost. Ai ajuns prea aproape ca sa te în­torci acum. Cine stie cînd ai sa-1 mai întîlnesti...

CORUL: Cine stie cînd ai sa-1 mai întîlnesti...

CORIFEUL: Vei avea mult de umblat prin praf si prin tru­puri de oameni pîna sa dai iar peste el. Vei strabate un drum lung si inutil.

CORUL: Un drum lung si inutil, Oedip.

CORIFEUL: Iar capatul e acelasi.

CORUL: Capatul e acelasi.

OEDIP (se ridica dezgustat): Plec.

CORUL (striga înfiorat si înfiorator): Oedip!

CORIFEUL: Oedip! Unde pleci ? (Oedip ramîne o clipa nemiscat.)

OEDIP: Nu stiu... Oriunde. (Se duce în dreapta si îsi ia bîta.)

CORUL (acelasijoc): Oedip!

OEDIP (precipitat): Trebuie s-o sterg cît mai repede de-aici.

CORUL (acelasijoc): Oedip!

(Oedip iese alergînd. Imaginile înceteaza. Se sting toate luminile. Pentru cîteva clipe, scena e cufundata în tacere si întuneric.)

VOCEA LUI MARCOS: Oedip! Oedip! (Intra Marcos cu o torta, niste haine si o peruca. îl cauta pe Oedip. Co­rul se afla mai departe în scena si ramîne nemiscat. Coreutii par statui.)

MARCOS: Unde esti, ma baiete? Oedip! Ce faci? Pe unde umbli? Oedip!... Auzi? Hai sa iesim la aer curat. Am venit sa te scot la plimbare... Tu nu te hotarasti niciodata de unul singur... Ai devenit cam lenes... E tare frumos afara... O noapte superba, Oedip, pe

onoarea mea... Unde te-ai ascuns? Vai, ce aer împutit e aici! Cum dracu' mai poti respira? Hai, ma, la aer curat... Oedip! M-am gîndit sa urcam împreuna pe muntele Parnas. Ne mai dezmortim si noi ciolanele... Uite, ti-am adus o peruca si niste haine ca sa te de­ghizezi daca ti-e teama ca te întîlnesti cu cineva la ora asta... N-are de ce sa-ti fie frica, orasul e pustiu. Oricum, daca îti pui hainele si peruca, nu te recu­noaste nimeni. Hai sa iesim... Nu mai e mult si se lumineaza. Oedip! Oedip!... Hai sa privim împreuna orasul noaptea de la înaltime... Sa-ti spun drept, mie îmi place mai mult noaptea decît ziua. Ai sa vezi, fiecare casa nu-i decît pîlpîirea unei flacari minus­cule... si sus, pe cer, stelele... Unde te-ai ascuns? îti arde de joaca, baiete... Oedip! (Iese.)

VOCEA LUI SPYROS: Stapîne! Stapîne! (Intra Spyros cu o torta si îl cauta pe Oedip.)

SPYROS: Stapîne! Am cumparat miere! O suta de butoaie de miere! Am dat lovitura! Transformam cetatea într-o bomboana si îndulcim toata Grecia... Stapîne! Stapîne! M-am întîlnit si cu un negustor de masline care mi-a propus... Stapîne! Ma auzi?... Daca esti de acord, îi cumpar imediat toate maslinele... Vinde ieftin, vrea sa se întoarca repede acasa... I s-a facut dor de sotie si de copii... Cumparam sau nu cum­param? Ce fac? Stapîne, unde esti?... Asteapta ras­punsul nostru dimineata, la ora zece... Stapîne... (Iese.)

VOCEA LUI MARCOS: Oedip! (Intra Marcos.)

MARCOS: Strazile sînt pustii... Oedip! Daca îti pui peruca si daca îmbraci hainele astea, n-are de ce sa-ti fie teama, crede-ma... Oedip! Hai ca se lumineaza si pierzi spectacolul unei nopti pe munte... Mai schimbi si tu atmosfera... Aerul curat îti prinde bine, ai sa dormi pe urma neîntors... Oedip! (Intra Spyros.)

SPYROS: Stapîne! Unde esti? (Da peste Marcos. Lui Marcos:) L-ai vazut pe Oedip?

MARCOS: Nu. L-am cautat peste tot.

SPYROS: Trebuie sa-1 gasesc imediat, altfel ratam o

afacere cu masline. MARCOS (ajuns în partea dreapta a scenei, descopera

absenta bîtei): Bîta! Arma lui Oedip! SPYROS :Ce-i cu ea? MARCOS: Lipseste, nu vezi? SPYROS: Unde poate fi? MARCOS: Oedip a plecat. si-a luat arma si a plecat din

Delphi. (Iese.) SPYROS: Cum sa plece? A înnebunit?! (Alearga dupa

Marcos.) Marcos! Stai! Asteapta-ma! (Iese. Scena e

cufundata în bezna.)

(Lumina rosie violenta care matura nemiloasa deopotriva scena si sala. Pe scena: Pythia si corul. Aparitie fabuloasa a Pythiei. E sus, pe podium. E în transa, are aceeasi atitudine ca în timpul profetiilor din actul I. Pythia ramîne nemiscata, însa coreutii urmaresc cu sufletul la gura niste evenimente care par sa se petreaca sub ochii lor.)

PYTHIA: Alearga!

CORIFEUL: Alearga.

CORUL: Alearga.

PYTHIA: De jur-împrejur - praf.

CORIFEUL: Alearga prin praf.

CORUL: Praf. Praf. Praf.

PYTHIA: Drumul e îngust.

CORUL: Ridica tot praful alergînd pe drumul îngust.

CORIFEUL: Alearga si nu se mai opreste.

CORUL: îi zboara picioarele prin aer. Ca un armasar în

galop.

CORIFEUL: Oedip alearga prin praf ca un nebun. PYTHIA: Ţine bîta strîns în mîna dreapta. CORIFEUL: O tine strîns, parca ar fi prelungirea bratului. CORUL: Bratul e ud. A transpirat. CORIFEUL: I s-au lipit degetele de bîta. CORUL: A transpirat si praful i-a intrat în sînge.

CORIFEUL: Ţine bîta strîns în mîna dreapta si totusi alearga mai repede.

CORUL: Cuprins de furie alearga Oedip. Parca ar vrea sa scape si de umbra lui, s-o arunce în praf. (Pauza.)

PYTHIA: La o rascruce...

CORIFEUL: A ajuns la rascruce!

CORUL: A ajuns la rascruce!

PYTHIA: La rascruce...

CORIFEUL: O rascruce unde se întîlnesc trei drumuri!

CORUL: A ajuns la rascruce!

PYTHIA: La rascrucea unde se întîlnesc trei drumuri îi apare în fata un crainic.

CORIFEUL: Parca nici nu l-ar vedea.

CORUL: Nu-1 vede pe crainic.

PYTHIA: Alearga spre crainic.

CORIFEUL: Un nor de praf se ridica în spatele crainicului.

CORUL: Alearga spre crainic.

PYTHIA: A ajuns chiar în dreptul crainicului.

CORUL: A ajuns. (Pauza.)

PYTHIA: A trecut de crainic.

CORIFEUL: Alearga înainte mai repede.

PYTHIA: Drumul e îngust.

CORUL: Tot drumul e inundat de praf.

CORIFEUL: Praful se înalta la cer. (Pauza.)

PYTHIA: în urma crainicului merge încet un car tras de doi cai.

CORIFEUL: Doi cai trag un car.

CORUL: în urma crainicului merge încet un car tras de doi cai.

CORIFEUL: Carul e înconjurat de un nor de praf. (Coru­lui:) Voi vedeti?

CORUL: Cu greu se poate distinge.

CORIFEUL: Din ce în ce mai greu...

CORUL: Cine e în car?

CORIFEUL: Vedeti cine e în car?

CORUL: Cine e în car?

CORIFEUL: Vedeti cine e în car? (Pauza.)

PYTHIA: Doar vizitiul si un batrîn se afla în car.

CORIFEUL: Da, da, un vizitiu si un batrîn sînt în car. CORUL: In car sînt numai vizitiul si un batrîn.

dSÎS?^{UL: Abia SC disting prin noruI de} P^raf- (Pauza.) r Y l tilA: Oedip alearga spre car.

CORIFEUL: Alearga spre car ca un disperat. CORUL: Alearga spre car ca un nebun CORIFEUL: E transpirat. CORUL: Bîta i s-a lipit de mîna. CORIFEUL: Praful i-a intrat în sînge (Pauza ) PYTHIA: Drumul e îngust! CORIFEUL: Drumul e îngust! CORUL: Drumul e îngust! PYTHIA: Drumul e îngust. CORIFEUL: Drumul e îngust. CORUL: Drumul e îngust PYTHIA: Drumul e îngust.

(Corul coboara de pe scena si îndeamna publicul sa para­seasca sala, în timp ce repeta obsesiv, împreuna cu Pythia - ramasa în scena - " Drumul e îngust!")

E.BLiOTECr, JUDE EAN

OCVAViAM GOG " CLUJ

FILIALA M RĂsTI

STR. AUREL VLAICU HR. 27

La pretul de vînzare se adauga 2%, reprezentînd valoarea timbrului literar

ce se vireaza Uniunii Scriitorilor din România,

Cont nr. 45101032, B.C.R. Filiala sector 1, Bucuresti

0 5. Aug.

Aparut 1997 BUCUREsTI - ROMÂNIA

Tiparul executat la Regia Autonoma "Monitorul Oficial"

Ceea ce-l particularizeaza pe VLAD ZOGRAFI n contextul dramaturgiei noastre, de ieri si de azi,

e imensa bucurie de a scrie pentru scena.

Ea transpare din toate textele lui de p na acum.

De aici, probabil, si senzatia ca autorul

nu se afla n spatele personajelor lui,

ci se misca, nevazut, printre ele, urmarindu-le evolutia

cu sufletul la gura si ochii mariti de emotie. Eroii lui, chiar atunci c nd s nt de inspiratie livresca,

au volum, suflet, viata

Le citesti replicile - si poti sa le auzi respiratia. si i simti cum t njesc dupa scena

VICTOR SCORADET

n OEDIP LA DELPHI, tema antica e revizitata

pentru a pune n scena un subiect de actualitate:

informatia vizuala anarhica si deformanta care ne copleseste.

ISBN 973-28-0772-5

Pe coperta: FRANCIS BACON, Studiu de