W. W. JACOBS
LABA DE MAIMUŢĂ
Traducere de CONST. POPESCU
Afara, noaptea era rece si umeda, dar în micul salon, cu jaluzelele trase cu grija, al vilei Lakesnam ardea un foc viu. Tatal si fiul jucau o partida de sah. Vîrstnicul, cu o conceptie de joc foarte personala, implicînd miscari radicale, îsi expunea regele unor primejdii atît de grave si de inutile încît stîrnea pîna si dezaprobarea batrînei doamne care tricota linistita lînga camin.
Ia asculta vîntul, zise domnul White care, dîndu-si seama cam tîrziu de-o greseala fatala savîrsita la joc, se straduia sa-l împiedice pe fiul sau de-a o remarca, întretinînd o conversatie placuta.
îl ascult, raspunse tînarul, cu ochii atintiti fara mila pe tabla de sah si cu mîna întinsa înainte. sah.
M-ar mira foarte tare dac-ar veni asta-seara, continua tatal.
si mat, îi replica fiul sau.
Ce rau e cînd traiesti atît de departe de toate ! exclama brusc domnul White cu o violenta neasteptata. Dintre toate locurile izolate din tinut, asta de aici e cel mai dezgustator cu putinta. Aleea din gradina e plina de hîrtoape, iar drumul un torent. Ma întreb la 17217j911r ce-or fi gîndind oamenii. Cum la sosea nu sînt decît doua case locuite, banuiesc ca nu-si bat prea mult capul.
- Linisteste-te, dragul meu, îl îndemna sotia lui cu un glas calm. Poate c-ai sa câstigi tu partida viitoare.
Domnul White înalta brusc ochii tocmai la vreme ca sa surprinda privirile complice dintre mama si fiu. Cuvintele i se stin-
Laba de maimuta
sera pe buze si îsi ascunse în barba carunta si înspicata un zîmbet
de nedumerire.
lata-l, zise Herbert White, în timp ce poarta gradinii se închidea zgomotos si pasi grei se îndreptau spre usa.
Batrînul se grabi sa se scoale pentru a deschide. II auzira exprimîndu-si condoleantele noului venit, care la rîndul lui se plînse de situatia lui trista, astfel încît doamna White sopti : "Vai de mine !" si tusi usor cînd sotul ei intra în încapere însotit de-un flacau înalt si voinic, cu ochi rotunzi si rosu la fata. »s
Sergentul-major Morris, spuse domnul White*
Dupa ce dadu mîna cu batrîna doamna si cu Herbert, Morris se aseza în fotoliul care i se oferi lînga camin si urmari multumit cum gazda pune pe masa o sticla de whisky si paharele, iar apoi atîrna deasupra focului un mic ceainic de arama;
Dupa trei pahare, ochii vizitatorului începura sa luceasca mai viu si porni sa povesteasca, în vreme ce micul grup familial privea cu interes pasionat acest oaspete venit din îndepartate tinuturi si care, rezemîndu-si umerii lati în fotoliu, descria scene ciudate si fapte pline de curaj, razboaie, epidemii si popoare stranii.
Toate astea timp de douazeci si unu de ani, spuse domnul "White, dînd din cap catre sotia si fiul sau. Cînd a plecat era un baiat slab ca o prajina, muncitor la antrepozite. Ia priviti-l acum
pe acest voinic.
E adevarat ca nu pare sa fi îndurat prea multe, raspunse
politicos doamna White.
Mi-ar place si mie sa dau o raita în India, zise sotul ei,
ca sa vad si eu cum e pe-acolo.
E mai bine pentru dumneavoastra aici decît acolo, raspunse sergentul-major, clatinînd din cap.
Apoi lasa paharul gol, suspina usor si clatina din nou din cap.
Mie unul mi-ar place sa vad templele alea vechi, fachirii si jonglerii, relua domnul White. începusesi parca sa-mi povestesti ceva data trecuta despre o laba de maimuta, nu, Morris ?
O, nu-i nimic, se grabi sa raspunda soldatul. Nu-i nimic care sa merite macar sa fie povestit.
O laba de maimuta ? întreba curioasa batrîna doamna.
Va spun drept ca asta se poate numi magie curata, declara Morris plin de el.
Cei trei ascultatori se aplecara înainte plini de interes. Vizitatorul duse cu un gest distrat paharul gol la buze, apoi îl puse la loc. Gazda i-l umplu.
W. W. Jacobs
La vedere, continua sergentul-major, mosmonind în buzunar, nu-i decît o laba mica foarte obisnuita si uscata ca o mumie.
Scoase din buzunar un obiect pe care îl întinse spre ei. Doamna White se trase cu o strîmbatura, iar Herbert apuca laba de maimuta si o cerceta plin de curiozitate.
si ce are atît de special ? întreba domnul White care, dupa ce-o primi din mîinile fiului sau, o studie si el mai înainte de-a o lasa pe masa.
Se zice ca un batrîn fachir ar fi vrajit-o. Era un adevarat sfînt. Voia sa arate ca destinul stapîneste viata oamenilor si ca cei care încearca sa-i stea în drum au multe de suferit. A vrajit aceasta laba, astfel încît trei oameni diferiti sa poata fiecare, cu ajutorul ei, sa-si îndeplineasca trei dorinte.
Pronuntase aceste cuvinte pe un ton atît de impresionant încît ascultatorilor li se paru ca risul lor slab suna cam nelalocul lui.
si de ce nu va exprimati aceste trei dorinte, domnule ? întreba Herbert ironic.
Soldatul îl pironi cu o privire pe care cei vîrstnici o acorda tinerilor îngîmfati.
-■ Mi le-am exprimat, raspunse el calm, în vreme ce chipul lui rubicond palea.
si cele trei dorinte au fost într-adevar îndeplinite ? îl întreba doamna White.
Da, raspunse sergentul-major, si paharul i se ciocni de dintii solizi.
S-a mai folosit cineva de acest talisman ? se interesa ba-trîna doamna.
Da, un altul înaintea mea ; si-a exprimat si el trei dorinte. Nu stiu care au fost primele doua, dar în ceea ce priveste pe cea de-a treia, a cerut sa moara. Asa am obtinut laba.
Glasul îi devenise atît de grav încît cei trei ascultatori ramasera tacuti.
Daca toate cele trei dorinte ti-au fost îndeplinite, vorbi în cele din urma batrînul, atunci, Morris, aceasta laba nu-ti mai foloseste la nimic. De ce-o mai pastrezi ?
-■ Cred ca dintr-o pura fantezie, raspunse soldatul dînd din cap. M-am gândit s-o vînd, dar, pîna la urma, banuiesc c-am sa renunt. A pricinuit si asa destul rau. In afara de asta, nimeni nu vrea s-o cumpere. Unii îsi închipuie ca-i o farsa, iar cei care dau cîtusi de putin crezare povestii vor mai întîi s-o încerce si numai apoi sa-mi plateasca.
Laba de maimuta
Daca ai mai avea înca dreptul sa-ti exprimi trei dorinte, ai face-o ? îl întreba batrînul aruncîndu-i o privire patrunzatoare.
Nu stiu... zau ca nu stiu, raspunse sergentul-major.
Lua laba, o juca o clipa între degetul mare si aratator, apoi o arunca deodata în foc. Domnul White dadu un strigat usor, se apleca si o scoase grabit.
- Mai bine ati fi lasat-o sa arda, declara soldatul solemn.
Fiindca tu n-o vrei, Morris, da-mi-o mie, zie batrînul.
Nu, raspunse soldatul cu o voe încapatînata. Am aruncat-o în foc. Daca vreti s-o pastrati, sa nu-mi reprosati ce-o sa se întîmple. Dac-ati fi om de înteles ati arunca-o la loc de unde ati scos-o.
Batrînul clatina din cap sl cerceta cu atentie noua achizitie.
Cum te folosesti deea ? întreba el.
E de ajuns s-o "tii în mîna dreapta si sa-ti exprimi cu voce tare dorinta... Va previn însa ca poate avea urmari neplacute.
Parca-i o poveste din O mie si una de nopti, spuse doamna White si se ridica pentru a pune masa. Ai fi în stare sa doresti sa am patru perechi de mîini, nu ?
Sotul ei scoase talismanul din buzunar, apoi toti trei izbucnira în rîs, vazînd ca sergentul-major îl apuca nelinistit de brat.
Daca tineti sa va exprimati o dorinta, zise el aspru, cereti cel putin un lucru rezonabil.
Domnul White dadu drumul labei în buzunar, apoi aranja scaunele si-l invita pe prietenul sau sa ia loc la masa. în cursul cinei aproape ca uitara de existenta talismanului. Dupa masa, familia White asculta cu încîntare o noua povestire a aventurilor traite de ostas în India.
Cînd usa se închise în urma oaspetelui, plecat la timp ca sa mai prinda ultimul tren, Herbert se adresa parintilor sai.
Daca povestea cu laba de maimuta e la fel de adevarata ca cea pe care tocmai ne-a istorisit-o, n-o sa ne alegem cu
mare lucru.
I-ai dat cel putin ceva în schimb, dragul meu ? întreba
doamna White, scrutînd pe sotul ei.
A, un fleac, raspunse el si rosi. N-a vrut sa-l primeasca, dar l-am silit. si m-a rugat din nou cu insistenta sa arunc laba
de maimuta.
Nici gînd ! exclama Herbert, simulînd o uimire plina de spaima. Ei bine, o sa fim bogati, celebri si fericiti. Pentru început, cere, tata, sa fii împarat. Asa n-o sa te mai conduca nevasta.
W. W. Jacobs
începu sa alerge în jurul mesei, urmarit de mama calomniata, care flutura o husa de fotoliu.
Domnul White scoase laba din buzunar si o contempla ne-hotarît.
De fapt, nu prea stiu ce sa doresc, spuse el încet. Am impresia ca nu-mi lipseste nimic.
Dac-ai plati dintr-odata toate datoriile asupra casei, nu-i asa c-ai fi grozav de fericit ? întreba Herbert, lasîndu-si o mîna pe umarul tatalui. Ei bine, n-ai decît sa ceri doua sute de lire, si cu asta ai achitat datoria.
Domnul White zîmbi jenat de propria lui credulitate, ridica talismanul în mîna, în vreme ce Herbert, cu un aer grav" nitel ridicol prin semnul cu ochiul pe care îl facu mamei sale, se aseza la pian si executa doua acorduri impresionante.
Doresc sa am doua sute de lire, spuse batrinul cu o voce hotarîta.
Aceste doua cuvinte fura primite cu un acord formidabil de pian, întrerupt violent de un strigat înfricosat al domnului White. Sotia si fiul sau se repezira la el.
S-a miscat! striga el aruncînd o privire îngrozita labei care zacea pe jos. în clipa cînd mi-am exprimat dorinta, laba s-a zvîrcolit în mîna mea ca un sarpe.
în orice caz, nu vad banii, declara Herbert ridicînd talismanul si punîndu-l pe masa, si pun ramasag ca n-am sa-i vad niciodata.
Dragul meu, imaginatia ti-a jucat o festa, spuse doamna White privindu-si sotul cu neliniste.
înainte de a raspunde, domnul White clatina din cap.
La urma urmei, n-are nici o importanta, nu s-a întîmplat nimic rau. Dar tot mi-a tras o sperietura.
Se asezara din nou înaintea caminului, iar cei doi barbati terminara cu fumatul pipelor. Afara vîntul sufla cu o violenta sporita, iar domnul White tresari de teama auzind cum trosneste o usa la primul etaj. în încapere domnea o tacere neobisnuita si trista, care tinu pîna în clipa cînd cei doi batrîni se ridicara pentru a se duce la culcare.
Cred c-o sa gasiti banii într-un sac mare în mijlocul patului, zise Herbert, urînd noapte buna parintilor, sai. Iar o fiinta înspaimîntatoare o sa va pîndeasca pitita sus pe dulap, cînd o sa vîrîti în buzunar banii cîstigati necinstit.
Laba de maimuta
II
■ A doua zi dimineata, în vajdl de lumina cu care soarele de iarna inunda masa cu micul dejun, Herbert îsi batu joc de temerile tatalui sau. în încapere domnea o atmosfera foarte banala, diferita de cea din seara precedenta. Mica laba murdara si zgîrcita fusese aruncata pe masuta de servit cu o neglijenta ce trada lipsa completa de încredere în virtutile ei.
Banuiesc ca toti ostasii sînt la fel, spuse doamna White. Ma mir c-am fost în stare sa-i ascultam balivernele ! Cum sa se îndeplineasca asemenea dorinte în vremurile noastre ? si chiar daca s-ar îndeplini, cum ar putea doua sute de lire sa-ti faca cel mai mic rau, dragul meu ?
Doar cazîndu-i din cer în cap, raspunse Herbert ironic. ----Morris afirma ca lucrurile se petrec atît de firesc încît par
datorate unei simple coincidente.
în orice caz, sa nu încerci sa intri în posesia acestor bani mai înainte de întoarcerea mea, vorbi Herbert ridicîndu-se de la masa. Ma tem sa nu te transforme într-un avar, iar noi sa fim siliti sa te dezicem.
Mama sa începu sa rîda si îl întovarasi pîna la usa. Apoi, întoarsa la masa, rîse cu lacrimi de credulitatea sotului ei. Ceea ce n-o împiedica însa sa se repeada la usa cînd auzi ca bate postasul si nici sa faca aluzii destul de rautacioase la adresa betivanilor de sergenti-majori pensionari, cînd îsi dadu seama ca postasul nu-i adusese decît o nota a croitorului.
Cred ca Herbert o sa ne ridiculizeze mai departe cînd o sa se întoarca, zise ea în timp ce se asezau la masa ca sa ia micul ■dejun.
Desigur, raspunse domnul White, turnîndu-si putina bere. Asta nu înseamna însa ca laba nu s-a miscat în mîna mea. Sînt gata sa jur.
închipuiri, declara bamna doamna, vrînd sa-l îmbuneze.
îti repet ca s-a miscat într-adevar. N-a fost nici un fel de închipuire. Tocmai... Dar ce ai ?
Doamna White nu-i raspunse. Urmarea cum afara un om dadea în mod misterios tîrcoale casei, privind-o nehotarît si parînd ca încearca zadarnic sa se hotarasca sa intre. Facînd legatura cu cele doua sute de lire, observa ca necunoscutul era foarte bine îmbracat, avînd pe cap un joben nou-nout. Se opri de trei ori înaintea portii de la gradina, apoi îsi vazu de drum. A patra oara, apuca
W. W. Jacobs
clanta, deschise poarta brusc si pasi spre casa pe alee. în aceeasi clipa, doamna White îsi duse mîinile la spate, desfacu grabita sortul si ascunse acest articol vestimentar sub perna fotoliului. îl conduse pe necunoscut în salon. Acesta, destul de jenat, o urmari din coltul ochiului pe batrîna doamna, ascultînd cu o figura preocupata scuzele ei despre dezordinea din camera si despre vechea haina a sotului ei (pe care acesta n-o purta de obicei decît cînd lucra în gradina). Cînd încheie cu introducerea, doamna White astepta cu toata rabdarea pe care io îngaduia curiozitatea ei feminina ca necunoscutul sa marturiseasca obiectul vizitei sale. Dar omul pastra o tacere ciudata.
Mi s-a cerut sa vin sa va vad, începu el în sfîrsit, aplecîn-du-se pentru a culege un fir de ata de pe pantalon. Vin din partea casei Maw si Meggins.
Batrîna tresari.
S-a întîmplat vreun accident ? întreba ea cu o voce gîtuita. I s-a întîmplat ceva lui Herbert ? Va rog, spuneti-mi repede ce s-a petrecut!
Hai, batrînico, îi spuse sotul ei, grabindu-se sa intervina. Ia loc si nu te grabi sa tragi concluzii pripite. Apoi, privindu-si vizitatorul cu un aer gânditor, continua : Sînt convins ca nu ne-ati adus stiri rele, domnule, nu-i asa ?
Regret... începu celalalt.
E ranit ? întreba mama. Vizitatorul dadu afirmativ din cap.
E grav ranit, declara el calm. Dar nu are nici un fel de suferinte.
- Multumescu-ti tie, Doamne ! striga batrîna împreunîndu-si mîinile. îti multumesc ca l-ai scapat de dureri. Doamne, eu...
Se opri deodata pricepînd semnificatia sinistra a acestei asigurari formale si citi pe fata interlocutorului ei confirmarea temerilor ei. îsi retinu rasuflarea, se întoarse spre sotul ei, apoi îsi puse batrîna ei mîna tremuratoare pe-a lui. Se asternu o lunga tacere.
A fost prins de-o masina, murmura în cele din urma vizitatorul.
■-■ Prins de-o masina, fireste, repeta domnul White cu o figura naucita.
Ramase nemiscat în fotoliul sau, privind pe fereastra fara sa vada nimic, apuca mîna sotiei sale si o strînse ca pe vremea logodnei lor, cu aproape patruzeci de ani în urma.
Laba de maimuta
Nu ne mai ramasese decît el, spuse el, si se întoarse încet spre vizitator. E o lovitura grea pentru noi...
Omul tusi usor, se ridica si se apropie de fereastra cu pasi lenti.
Firma mea m-a însarcinat sava exprim sincere condoleante pentru aceasta pierdere dureroasa pe care-o încercati, zise el fara sa se întoarca. Va roginsistent sa întelegeti ca nu sînt decît un simplu functionar care executa ordine.
Nu primi nici uh raspuns. Batrîna palise. Privea fix si respira aproape imperceptibil. Pe chipul domnului White se întiparise o expresie cu care înfruntase pentru prima oara focul luptelor prietenul sau, sergentul-ma'jor.
Am fost însarcinat, de asemenea, sa va transmit ca firma Maw si Meggins îsi declina orice raspundere, continua mesaj erul, dar ca, tinînd seama,1 de munca lui constiincioasa la întreprinderea noastra, firma doreste sa va ofere o anumita suma cu titlu de compensatie.
Domnul White dadu drumul mîinii sotiei sale, se scula de pe scaun si îsi pironi îngrozit privirea asupra vizitatorului sau. Apoi, buzele reusira sa pronunte un singur cuvînt:
--Cit?
Doua sute de lire.
Fara sa auda strigatul patrunzator al sotiei sale, batrinul zîmbi usor, întinse mîinile înainte ca un orb si se prabusi.
III
Domnul si doamna White îsi îngropara mortul în marele cimitir nou de tot, situat la trei kilometri de casa, apoi se întoarsera la locuinta lor, scaldata în umbra si tacere. Totul se încheiase atît de repede încît la început le venise greu sa înteleaga bine situatia. Ramasera în asteptare, ca si cum ar mai fi trebuit sa se întîmple ceva, un lucru capabil sa le usureze aceasta povara prea mare pentru doua inimi batrîne. Dar, pe masura ce zilele se scurgeau, asteptarea lua locul resemnarii, acea resemnare lipsita de speranta a batrînilor, gresit numita apatie. Li se întîmpla cîte odata sa nu schimbe mai mult de doua sau trei fraze, caci acum nu mai aveau subiecte de conversatie, iar zilele nesfîrsite nu le mai aduceau decît plictiseala si oboseala.
Cam la o saptamîna dupa înmormîntare, domnul White se trezi brusc la miezul noptii, întinse mîna si se pomeni singur în
W.W. Jacobs
Laba de maimuta
pat. Camera era cufundata în bezna. De lînga fereastra razbateau hohote înfundate. Se ridica în capul oaselor si trase cu urechea.
Vino îndarat în pat, spuse el blînd. O sa ti se faca frig.
Fiului meu îi e mai frig decît mie, raspunse batrîna si hohotele ei se întetira.
Apoi, treptat, domnul White nu le mai auzi. Patul era cald, iar pleoapele lui grele de somn. Se ghemui nitel si adormi de-a binelea. Un strigat disperat al sotiei sale îl facu sa se trezeasca cu o tresarire.
-■ Laba de maimuta ! exclama ea salbatic. Laba de maimuta !
Batrînul avu un fior de teama.
Unde-i ? întreba el. Ce s-a întîmplat ? Sotia lui se apropie de pat cu pasi tremuratori.
îmi trebuie, spuse ea. Sper ca n-ai aruncat-o.
E în salon, pe consola, îi raspunse el în culmea mirarii. Dar de ce ?
Rîzînd si plîngînd, doamna White se apleca peste sotul ei si îl saruta pe obraz.
Tocmai mi-am amintit de ea, spuse ea cu o voce întretaiata. De ce nu mi-a venit ideea mai devreme ? si tu de ce nu te-aî gîndit ?
La ce sa ma gîndesc ?
La celelalte doua dorinte, fireste. N-am exprimat decît una.
si nu crezi ca-i de ajuns ? o întreba el violent.
Nu ! striga ea triumfatoare. O sa ne mai exprimam o dorinta. Coboara si caut-o imediat, apoi exprima-ti dorinta ca baiatul nostru sa-si recapete viata.
Batrînul se aseza pe pat, apoi arunca jos cuverturile, tremurînd din toate madularele.
.-■ Dumnezeule, ai înnebunit ! exclama el uluit.
Du-te si caut-o ! îi ordona ea cu un glas gîtuit. Du-te si caut-o imediat, si exprima-ti dorinta... O, fiul meu, copilul meu !
Domnul White scapara un chibrit si aprinse lumînarea. ■- Culca-te la loc, spuse el. Nu mai stii ce vorbesti.
Dar daca prima dorinta ne-a fost îndeplinita, de ce nu s-ar îndeplini si cea de-a doua ?
A fost doar o coincidenta, se bîlbîi el.
-■ Du-te si cauta laba si exprima-ti dorinta ! striga ea, îm-pingîndu-l spre usa.
Dupa ce coborî în bezna scara, ajunse bîjbîind în salon. Ta-lismanul se gasea într-adevar la locul lui, si batrînul se îngrozi la
gîndul ca dorinta înca neexprim'ata ar fi putut sa-i aduca pe fiul sau mutilat în fata ochilor, ;mai înainte sa aiba timp sa fuga din încapere. îsi retinu rasuflarea, dîndu-si seama ca nu mai nimereste spre usa. Cu fruntea scaldata de-o sudoare rece, ocoli masa, o lua pe lînga perete si, tinînd sjtrîns în mîna obiectul malefic, regasi în cele din urma coridorul strimt.
Pîna si chipul sotiei sale i se paru schimbat cînd intra în dormitor : livid, tradînd t» asteptare febrila, avea o expresie pe care n-o mai întîlnise. Domnului White i se facu frica de ea.
- Exprima-ti dorinta ! striga ea violent.
E stupid si nelegiuit Kse bîlbîi el.
- Exprima-ti dorinta ! repeta ea. Sotul ei ridica mîna si murmura :
Doresc ca fiul meu sa-si recapete viata ! , Talismanul cazu pe dusumea. Batrmul îl privi tremurînd.
Apoi se prabusi într-un fotoliu, în vreme ce sotia sa se apropie cu o privire febrila de fereastra si ridica jaluzelele.
Domnul White ramase nemiscat pîna ce frigul îi cuprinse întreg corpul ; arunca uneori o privire batrînei sale sotii, care privea pe fereastra. Lumînarea, care arsese pîna la piciorul sfesnicului de portelan, raspîndea umbre tremuratoare pe tavan si pe pereti. In curînd se stinse, dupa ce mai pîlpîise o data viu. Batrînul, caruia esecul cu talismanul îi adusese o usurare sufleteasca greu de exprimat în cuvinte, se apropie de pat cu pasi rari, iar peste putin timp sotia lui veni, si se întinse alaturi de el fara sa scoata un cuvînt. O vreme ascultara în tacere ticaitul orologiului. O treapta a scari trosni. Un soricel se strecura pe lînga perete, scotînd un chitait ascutit. Bezna devenise apasatoare. Atunci, adunîndu-si întreg curajul, domnul White lua cutia de chibrituri, scapara unul si coborî sa caute o luminare.
Cînd ajunse la piciorul scarii, chibritul se stinse. în aceeasi clipa, se auzi slab o lovitura în usa de la intrare.
Batrînul scapa cutia din mîna, ramase împietrit, retinîndu-si rasuflarea, pîna cînd rasuna o a doua bataie. Atunci, facu stînga împrejur, se urca grabit în camera de la etaj si închise usa în urma. O a treia bataie în usa rasuna în toata casa. -■ Ce s-a întîmplat ? striga batrîna tresarind. - Un sobolan, raspunse domnul White cu glas tremurator. A trecut prin fata mea pe scara.
Batrîna se ridica în capul oaselor si trase cu urechea. Se auzi o noua lovitura violenta în usa.
15 - Antologia nuvelei fantastice - c. 403
W. W. Jacobs
E Herbert ! urla ea. Fiul meu !
Fugi spre usa, dar sotul ei i-o lua înainte si o apuca strîns de brat.
Ce vrei sa faci ? o întreba el cu voce ragusita.
E copilul meu ! E Herbert ! striga si se zbatu sa scape. Am uitat ca cimitirul e la trei kilometri de aici. De ce nu-mi dai drumul ? Lasaima ! Trebuie sa-i deschid !
Pentru numele lui Dumnezeu, nu da drumul înauntru acelei fiinte ! striga el tremurînd tot.
Ţi-e frica, asadar, si de propriul tau fiu ? Lasa-rna !... Vin Herbert, vin !
Rasuna o noua bataie, apoi înca una. Batrîna se smuci brusc, scapa din mîinile lui si iesi în fuga din încapere. Sotul ei o urma pîna la palier si o implora sa se întoarca, în timp ce ea cobora scarile, sarind cîte patru trepte. Auzi clinchetul lantului de siguranta si cum se freaca zavorul de la piciorul usii, care aluneca încet. Apoi, surprinse vocea încordata si gîtuita a sotiei sale.
■- Zavorul de sus ! striga ea. Vino sa ma ajuti. Nu pot sa ajung la el.
Dar sotul ei, ghemuit pe dusumea, cauta cu disperare sa dea de laba de maimuta. Daca ar fi reusit s-o gaseasca mai înainte ca fiinta de afara sa intre ! O adevarata grindina de lovituri zgudui casa din temelii si auzi scîrtîitul unui scaun pe care sotia sa îl aseza pe coridor lînga usa. Apoi zavorul de sus începu sa alunece la rîndul lui. în aceeasi clipa, batrînul gasi laba de maimuta si murmura înnebunit cea de-a treia si ultima dorinta.
Loviturile încetara pe loc, desi ecoul lor mai persista înca în casa. Scaunul fu tras înapoi si usa se deschise. O pala de vînt înghetat matura scara. Un geamat lung de dezamagire si durere îi dadu batrînului curajul sa coboare treptele în fuga, pentru a se alatura sotiei sale, apoi ca s-ajunga repede la poarta gradinii. în lumina tremuratoare a felinarului din fata casei, drumul se întindea tacut si pustiu.
Traducere de CONST. POPESCU
|
