WRITING THE ROMANTIC COMEDY
BILLY MERLINT
Partea I - Pregatirea
Bazele conceptuale ale unei povestiri
Exista sapte componente esentiale ale oricarei povestiri: personajul, intriga si structura, tema, suportul vizual, dialogul, vocea naratoriala, contextul spatio-temporal (universul povestirii)
Conceptul de comedie romantica
Comedia romantica este o comedie a carei intrigi este construita în jurul unei relatii romatice. Are de cele mai multe ori un final fericit iar componentele sale structurale se grupeaza în jurul liniei narative A si a liniei narative B, prima dintre acestea - principalul scop al întregii povestiri - fiind relatia dintre protagonisti si baza de sustinere a oricarei intrigi secundare B.
Structura clasica bazata pe cele trei componente: conflict, criza si rezolvare este definita, în cazul comediei romantice sub formula: întâlnirea, despartirea, împacarea.
Intr-o comedie romantica, subiectul implicit este puterea dragostei. Datorita faptului ca personajele sunt adevaratul motor al intrigii unei comedii romantice, conflictele prezentate sunt întotdeauna interioare. Protagonistii unei comedii romatice tind a fi incompleti din punct de vedere emotional. Lectiile pe care le învata acestia în urma relatiilor lor de iubire determina deznodamântul comediei romatice.
Prin urmare, paradigma structurii în trei acte a unei comedii romantice poate fi astfel 11111x235l formulata: 1. Conflictul: dragostea îi provoaca pe protagonisti; 2. Criza: protagonistii trebuie sa accepte sau sa respinga iubirea; 3. Rezolvarea: iubirea îi transforma pe protagonisti.
Subgenuri
Trei subgenuri s-au dovedit durabile: ensemble - cu subcategoriile comedie familiala ( "Hannah and Her Sisters) si comadie cu prieteni ("American Pie"); comedii romantice cu cupluri casatorite ("The Story of Us") si comedii romatice "triunghi" ("Bridget Jones").
Mixând genuri... ca o forma de adaptare a speciei la cerintele din ce în ce mai ridicate ale pietei, pot rezulta comedii romatice care integreaza elemente specifice: filmului de aventura ("Romancing the stone"); filmului cu crime ("The Maxican")'; filmului ce investigheaza tendintele subculturilor ("Women on the Verge of a Nervous Breakdown"); musical-ului ("Viva Las Vegas"); satirei ("Bulworth"); filmului fantastic ("Truly, Madly, Deeply") si altele.
Scurta istorie a comediei romantice
Desi în perioada filmului mut nu exista un asemenea gen, totusi Buster Keaton, o data cu "The Navigator",1924, poate fi considerat ca un precursor al comediei romatice. Anii 30 anunta aparitia comediei screwball, un gen ce situeaza în prim plan un personaj feminin modern, puternic, aproape agresiv - "the New Woman". Acest gen începe o data cu "It Happened One Night" (Frack Capra, 1934) si se maturizeaza o data cu "The Awful Truth" (1937). Comedia romantica atinge apogeul în 1940 dar ascensiunea ascestui gen este brusc oprita de izbucnirea razboiului si de perioada imediat urmatoare acestuia. Abia la începutul anilor 60 comedia romatica cunoaste o noua ascensiune, de data aceasta prin infuzia unui aer nou sofisticat venit din directia Noului Val francez, în principal prin Truffaut, si direct sub influenta mult-apreciatului Fellini. Continuând aceasta directie, Woody Allen va impune mai târziu un stil propriu inconfundabil, proaspat, inedit, inspirat. Începând cu anii 80, ceea ce va ramâne specific genului va fi non-specificitatea sa caci se deschide drumul unor inovatii continue, iar comedia romantica va împrumuta trasaturi caracteristice unor stiluri cu totul diferite ce o vor situa la un nivel cu atât mai ridicat cu cât miza devine mai mare. "Tootsie", "Moonstruck", "Preety Woman" si mai târziu "Chasing Amy" sau "Shakespeare in Love" redefinesc stilul prin interferenta inspirata cu alte genuri cinematografice.
Partea a II-a - În miezul problemei
Alchimia personajelor
Creerea unor protaginisti de care publicul se va atasa este prima îndatorire a unui scenarist de comedie romantica. Exista patru cerinte fundamentale care vor asigura acest lucru: protagonistii trebuie sa aiba un scop imediat reperabil, trebuie sa fie credibili, sa inspire empatie si sa aiba o structura interioara complexa exprimata cel mai eficient printr-un conflict psihologic. Cele mai bune metode de caracterizare sunt: particularizarea limbajului unui personaj, actiunile pe care le face, fizicul sau, ceea ce gândeste si ceea ce gândesc ceilalti despre el.
Personajul principal masculin are de obicei trasaturile oricarui tip de erou: are simtul umorului, are capacitatea de a ironiza si de a se autoironiza, este puternic dar sensibil, si cel mai important: el nu se afla în relatia romantica doar pentru sex.
Personajul principal feminin este sensibil dar puternic, capabil a lega relatii si a iubi, a întelege sentimentele celorlalti si pe ale sale; un lucru este sigur însa: nu se implica în aventura romatica doar pentru bani.
Doua personaje secundare sunt comune genului: "the bellamy" - iubitul nepotrivit si "the buddy" - amicul. Primul este un obstacol în calea relatiei romatice principale si serveste la definirea protagonistilor prin forta contrastului; al doilea propulseaza linia narativa jucând rolul de oglinda a personajului principal. Dar cele mai convingatoare roluri secundare sunt acelea care transcend propriile lor functii, spre exemplu un prieten care devine rivalul aventurii romantice. Este aproape obligatorie prezenta personajelor "tridimensionale" care nu se încadreaza în nici unul dintre tipurile mai sus mentionate.
Potrivirea personajelor principale se realizeaza pe principiul analizei caracterologice minutioase si a descoperirii acelor conflicte interioare proprii unui protagonist care corespund celor ale partenerului. Protagonistii unei comedii romatice trebuie sa aibe nevoi interioare pe care numai partenerul cautat le poate satisface. si ambii trebuie sa creada ca iubirea si fericirea sunt mult mai importante decât urmarirea conventiilor sociale.
Dezvoltarea temei
Tema reprezinta punerea în forma dramaturgica a propriilor pasiuni, conceptii si atitudini ale scenaristului. O poveste va fi cu atât mai convingatoare cu cât va exprima experienta de viata a scriitorului.
Punctul de plecare în conturarea temei este stabilirea unei axiome - un adevar posibil ce va fi sustinut si explorat de-a lungul completarii povestii. În dezvoltarea temei se poate pleca de la o premisa închisa - o afirmatie ce contine întreaga traiectorie a povestii si deznodamântul sau - sau de la o premisa deschisa - de cele mai multe ori o întrebare de la care pleaca autorul pentru a explora o anumita situatie. În timp ce prima optiune este mai sigura si mai solida, cea de-a doua este mai ofertanta descoperirilor si evolutiilor neasteptate ale personajelor si a contextului în care se afla acestea.
Tema comediei romantice în general înglobeaza evolutia protagostilor, deznodamântul povestirii si evolutia intrigilor secundare utilizate. Este esentiala ducerea pâna la capat a unei singure teme. Universalitatea continutului ideatic al temei asigura accesibilitatea si valoarea scenariului.
Structurarea conflictului
Cele trei elemente fundametale ale unei naratiuni sunt segmetate, în cazul comediei romantice, în sapte puncte esentiale: expunerea - o secventa prin care se identifica conflictul interior si exterior al protagonistului, lipsa acestuia în contextul initial; catalistul - incidentul, de cele mai multe ori amuzant si incitant, prin care cei doi protagonisti se întâlnesc; primul punct de cotitura - prin care se ridica miza povestirii si se defineste clar scopul protagonistului; punctul central ("cârligul") - o situatie care leaga în mod irevocabil protagonistul de antagonist (de cele mai multe ori stârnind tensiuni sexuale) si care are implicatii semnificative în evolutia ulterioara a povestirii; al doilea punct de cotitura - miza jocului se ridica la cel mai înalt nivel în timp ce importanta relatiei romantice pune în pericol sansa protagonistului de a-si atinge scopul, acesta fiind transferat asupra relatiei; punctul culminant - momentul jenant în care motivatiile personale sunt marturisite si/sau scopul protagonistului este aparent abandonat; deznodamântul - o împacare ce reafirma importanta relatiei, de cele mai multe ori un final fericit ce implica o nunta sau un alt angajament serios. Modul organic de împletire a acestor puncte esentiale ale povestirii necesita alternarea sustinuta a conflictului exterior si al celui interior. si nu uitati, cele mai valoroase scenarii reusesc sa pacaleasca structura, respectând-o în acelasi timp.
Mentinerea credibilitatii
Pentru a face plauzibila povestea din scenariul sau, un scriitor trebuie sa efectueze o munca de cerecetare care îi va da o baza de fapte valabile ce pot sugera evolutii pertinente ale intrigii, cercetare ce îi va pune la dispozitie, în acelasi timp, detalii semnificative ce vor asigura credibilitatea protagonistilor si a situatiilor.
Credibilitatea este construita prin stabilirea unor reguli si apoi aderarea la acestea. Privitorul poate fi pacalit în a crede în "realitatea" faptelor daca mai întâi un personaj contrazice un fapt prea extravagant pentru a fi credibil iar apoi este convins sa îl accepte. Iar daca povestea se desfasoara într-un tarâm cu totul fantastic, acesta trebuie investit cu destule repere ale comportamentului uman pentru a-l sustine. Dar odata stabilite regulile, ele trebuie respectate consecvent.
De cele mai multe ori în primele secvente ale scenariului, scriitorii trebuie sa arunce câteva "seminte" (replici sau elemente de recuzita) care vor lua amploare dramaturgica în evolutia ulterioara a faptelor si care creeaza asteptari în mintea privitorului. Este vorba de celebra regula stabilita de Cehov: daca introduci o arma în primul act al unei piese de teatru, atunci trebuie sa te asiguri ca ea se va declansa pâna la finalul celui de-al treilea. Acest lucru este foarte important în construirea unei comedii romantice, crearea asteptarilor si apoi satisfacerea lor fiind esentiale pentru a obtine credibilitatea relatiei dintre protagonisti. Comportamentul acestora trebuie sa trezeasca asteptari care sa fie satisfacute numai în urma legarii relatiei. si asigurati-va ca protagonistii nu sunt atât de mult schimbati de dragoste încât sa nu mai ramâna fideli propriului lor caracter.
Partea a III-a - Aspectele mai delicate
Arta umorului
Principiul esential al comicului este folosirea unei rasturnari de situatie care sa însele asteptarile publicului. În comediile romantice, întâlnim, de exemplu, adulti comportându-se ca niste copii, sofisticarea transformându-se în prostie, femininul devenind masculin (sau invers), problemele private devenind publice. Umorul apare si atunci când personajele se iau prea în serios. În mod ironic, cu cât mai sobre devin personajele si cu cât mai îndurerate, cu atât mai mult adevar si umor rezulta din acest comportament. Comediile romantice utilizeaza umilirea mutuala ca mijloc de apropiere a protagonistilor si de maximizare a comicului situatiei lor.
Este necesara definirea tonului comic si sustinerea sa consecventa, fie ca acesta este de tip farsa, satira, parodie, umor negru, umor dramatic, umor sofisticat sau asocieri ale acestor genuri.
La fel cum filmele de actiune au o secventa a luptei ca punct culminant, la fel si comedia romantica, pe lânga o secventa de pur romantism, trebuie sa aibe si una în care comicul atinge punctul culminant. Însa cea mai importanta regula a umorului este sinceritatea: situatiile care stârnesc cel mai mult râsul sunt acelea pe care publicul le recunoaste ca fiiind rupte din viata lor zilnica.
A fi sexy
Cele mai importante lucruri de stiut despre întilnirile intime este faptul ca ele trebuie sa însemne întotdeauna ceva, trebuie sa conduca intriga mai departe si trebuie sa serveasca la caracterizarea protagonistilor. Principalul mod de a realiza acest lucru este tratarea incidentelor anterioare, ulterioare si a actului în sine cu energia si imaginatia cu care sunt tratate toate momentele cruciale ale structurii dramaturgice. Într-un fel o comedie romatica este un preludiu continuu, dar acesta poate fi exprimat cu inventivitate în doua feluri: metaforic sau explicit. Mai important decât exprimarea unei atractii sexuale pure este creerea intimitatii între protagonisti. Ce urmeaza dupa sex trebuie sa fie de asemenea semnificativ, modalitatea originala de tratare a acestor momente trebuie sa ne aduca un plus de informatii despre protagonisti si trebuie sa mareasca miza relatiei dintre ei.
Dialogul
Dialogul bun este funcional si îndeplineste mai multe roluri: împinge povestirea mai departe, expune (stabileste coordonatele actiunii si da informatii despre trecut), este o modalitate de caracterizare a personajelor, de stabilire a temei, defineste tonul povestirii si creaza tensiune. Cele mai bune utilizari ale dialogului sunt cazurile în care acesta îndeplineste mai mult decât un rol în acelasi timp. Dialogul bun este de asemenea utilizat cu economie, dupa principiul mai putin înseamna mai mult, iar lucrurile lasate nespuse au implicatii mult mai mari decât cele care sunt subliniate explicit. Mentinerea echilibrului între insinuare si jocuri de cuvinte subtile si marturisirea "dezvelita" prin care personajele îsi expun cele mai puternice sentimente într-un mod foarte sincer este secretul artei dialogului.
Suportul vizual
La fel ca si dialogul, imaginile vizuale evocate de scenariu trebuie sa îndeplineasca anumite roluri pentru a da consistenta viitorului film: imaginea trebuie sa evoce caracterul personajelor, tema, conceptul povestirii si, poate cel mai important, trebuie sa creeze o atmosfera, sa trezeasca emotii si sa aibe subtext psihologic. Aceste lucruri vor fi realizate tinându-se cont de întregul arsenal de mijloace cinematografice de care se poate folosi evocarea imaginii vizuale a unui scenariu. Metafora vizuala, atunci când este corect utilizata, poate sustine întreaga tema a scenariului si poate crea o atmosfera distincta, puternica. Imaginea vizuala însa trebuie sa fie întotdeauna legata organic de restul scenariului.
Partea a IV-a - Finisarea primei versiuni a scenariului
Aprofundarea mestesugului
Fie ca scenariul începe de o idee care este mai apoi dezvoltata si pusa la punct, fie ca mai întâi exista structura povestii si apoi continutul acesteia, prima versiune terminata a scenariului nu va fi lasata niciodata asa cum e, ci va fi revizuita si perfectionata. Prima versiune este necesara însa descoperirii problemelor, a punctelor slabe ale scenariului. Dupa terminarea acesteia, este recomandabila reconsiderarea câtorva elemente: personaje, vocea naratoriala, intriga si structura, tema, credibilitate, umorul, senzualitatea, dialogul si suportul vizual.
Exista cinci elemente care dau o nota de profesionalism scenariului si care, atunci când sunt perfectionate, asigura succesul acestuia: claritatea si specificitatea, inventivitatea, caracterul succint, intensitatea si integritatea (interdependenta secventelor si caracterul unitar al produsului finit).
Conform proverbului "a scrie înseamna a rescrie" si urmând exemplul lui Hemingway care a marturisit a fi rescris de 39 de ori "Adio, arme", un scenariu sigur trebuie revizuit de atâtea ori de cât este nevoie pentru a fi adus în forma cea mai buna.
|
