Yann Martel s-a nascut īn Spania (1963), dar e canadian. A studiat filozofia, dar scrie literatura. A luat Premiul Booker pentru un roman, dar este un rafinat al prozei scurte. Nu seamana cu nimeni īn mod special, motiv pentru care e comparat cu toata lumea. Dincolo de vocile contradictorii ale criticii, Martel are calitatea de a nu scrie doua carti la fel. El debuteaza cu The Facts Behind the Helsinki Roccamatios, o culegere de povestiri scrise cu pana de vrajitor, care-i fac pe multi sa-l īnrudeasca fie cu Calvino, fie cu Borges. Urmeaza Seif, un roman asimetric (prima parte de 350 de pagini, a doua de 4) despre destinul incert al emigrantului, si īn fine Viata lui Pi, cartea care-i asigura lui Martel Premiul Booker īn 2002. si īn acest caz critica aduce la usa canadianului o sumedenie de rude din alte tari: Amado, Marquez, Beckett, Defoe, Swift, Melville si chiar Hemingway cel din Batrīnul si marea. Yann Martel scrie repede si decis, asa cum traieste, iar tema preferata a cartilor lui e supravietuirea īn situatii care ies din sfera firescului. Nimic mai logic, daca ne gīndim la rosturile lui de pīna acum.
YANN MARTEL
Viata lui Pi
Traducere din engleza de ANDREEA POPESCU
HUMANITAS
BUCUREsTI
Coperta colectiei
IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE
Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a Romāniei MARTEL, YANN
Viata lui Pi Yann Martel; trad. de Andreea Popescu. - Bucuresti: Humanitas, 2004
ISBN 973-50-0698-7
I. Popescu, Andreea (trad.) 821.111-31=135.1
YANN MARTEL, LIFE OF PI, Harcourt, Inc., New York, 2002 © 2002 by Yann Martel
© HUMANITAS, 2004, pentru prezenta versiune romāneasca
EDITURA HUMANITAS
Piata Presei Libere 1, 013701 Bucuresti, Romānia
tel. 021222 85 46, fax 021224 36 32
w w w.humanitas.ro
Comenzi CARTE PRIN POsTĂ: tel. 021223 15 01,
fax 021222 90 61, www.librariilehumanitas.ro
ISBN 973-50-0698-7
Parintilor si fratelui meu
Prefata autorului
Aceasta carte s-a nascut pentru ca mi-era foame. Dati-mi voie sa explic. īn primavara anului 1996, cea de-a doua carte a mea, un roman, a fost publicata īn Canada. Nu a avut succes. Criticii fie nu stiau ce sa spuna, fie au distrus-o cu laude false. Apoi cititorii au ignorat-o. In ciuda jongleriilor si a acrobatiilor mele, arena mediatica nu a fost impresionata. Cartea nu a prins. Volumele erau aliniate pe rafturile librariilor ca niste copii ce asteapta la rīnd sa joace baseball sau fotbal, iar a mea era copilul ne-mdemīnatic, fara aptitudini sportive, pe care nimeni nu-l dorea īn echipa. A disparut repede si īn liniste.
Esecul nu m-a afectat prea mult. Deja īncepusem o alta poveste, un roman plasat īn Portugalia anului 1939. Eram doar putin nelinistit. si mai aveam niste bani.
Asa ca am zburat la Bombay. Gestul meu nu e ilogic daca va gīnditi la trei lucruri: ca lipsurile din India īti taie orice elan, ca poti sa te descurci bine cu putini bani acolo si ca un roman plasat īn Portugalia anului 1939 are foarte putin de-a face cu Portugalia anului 1939.
Mai fusesem īn nordul Indiei cu cinci luni īnainte. īn acea prima excursie venisem pe subcontinent complet nepregatit. De fapt, stiam un singur cuvīnt. Cīnd i-am spus unui prieten care cunostea tara bine despre planurile mele, mi-a spus degajat:
- Vorbesc o engleza ciudata īn India. Le plac cuvintele gen bamboozle.
Mi-am amintit cuvintele sale īn timp ce avionul cobora catre Delhi, asa īncīt cuvīntul bamboozle era singura mea pregatire pentru agitatia nebuna, zgomotoasa si permanenta din India. Am folosit uneori cuvīntul si, ca sa fiu sincer, mi-a fost de ajutor. Unui impiegat dintr-o gara i-am spus:
- Nu cred ca biletul costa atīt de mult. Nu īncerci sa ma bamboozle, nu-i asa?
īmi zīmbi si-mi raspunse taraganat:
- Nu, domnule! Nu e nici un fel de pacaleala. V-am spus pretul corect.
Fiind acum a doua oara īn India, stiam mai bine la ce sa ma astept si ceea ce doream: sa ma stabilesc īntr-o statiune dintr-o zona deluroasa si sa-mi scriu romanul. Ma imaginam stīnd la masa pe o veranda īntinsa, cu notitele raspīndite īn fata mea līnga o ceasca de ceai aburinda. Dealurile īnverzite acoperite de ceata se vor īntinde la picioarele mele, iar strigatele ascutite ale maimutelor īmi vor rasuna īn urechi. Vremea va fi exact cum trebuie si voi avea nevoie numai de un pulover subtire dimineata si seara, iar la prīnz doar de un tricou. Astfel aranjat, cu stiloul īn mīna, pentru a fi mai convingator, voi transforma Portugalia īntr-un roman. Asta si este literatura, transformarea selectiva a realitatii, nu-i asa? Scormonirea ei pentru a-i afla esenta. Ce nevoie aveam sa ma duc īn Portugalia?
Doamna care conducea pensiunea avea sa-mi povesteasca despre luptele duse pentru a-i izgoni pe englezi. Vom cadea de acord cu ceea ce voi mīnca la prīnz si la cina a doua zi. Dupa ce voi fi terminat de scris pe ziua aceea, ma voi plimba pe dealurile unduitoare ale plantatiilor de ceai.
Din pacate, romanul a bolborosit, a tusit si si-a dat duhul. S-a īntīmplat īn Matheran, nu departe de Bombay, o mica statiune īntr-o zona deluroasa cu cīteva maimute, dar fara plantatii de ceai. Este o nenorocire specifica acelora care-si spun scriitori. Tema este buna, ca si stilul. Personajele sīnt atīt de vii, īncīt practic au nevoie de certificate de nastere. Intriga pe care ai stabilit-o este mareata,
simpla si captivanta. Ai facut cercetarea necesara, ai adunat faptele - istorice, sociale, climaterice, culinare - care vor da povestii un aer de autenticitate. Dialogul merge repede, plin de nerv. Descrierile debordeaza de culoare, contraste si detalii semnificative. īntr-adevar, povestea ta nu poate fi decīt excelenta. Dar totul se reduce la nimic, īn ciuda promisiunilor evidente, stralucitoare ale muncii tale, vine un moment cīnd īti dai seama ca soaptele din mintea ta care te-au necajit mereu spun adevarul adevarat: nu merge. Lipseste ceva, sclipirea aceea care da viata unei povesti adevarate, chiar daca faptele istorice sau culinare sīnt corecte. Povestea ta nu īnfioara, aceasta este nenorocirea. Descoperirea este īngrozitoare, credeti-ma. Te lasa cu o durere teribila.
Mi-am trimis prin posta notitele romanului meu esuat din Matheran. Le-am trimis pe o adresa imaginara din Siberia, cu un expeditor la fel de imaginar din Bolivia. Dupa ce functionarul a timbrat plicul si l-a aruncat la cutie, m-am asezat mohorīt si nefericit. "si acum ce mai faci, Tolstoi? Ce alte idei minunate īti mai vin pentru viata ta?", m-am īntrebat.
Ei bine, mai aveam niste bani si īnca nu ma simteam nelinistit. M-am ridicat si am iesit de la posta ca sa explorez sudul Indiei.
Mi-ar fi placut sa le spun "sīnt doctor" celor care ma īntrebau ce meserie aveam, doctorii fiind cei care se ocupau constant de magie si miracole. Dar sīnt sigur ca, daca ar fi avut loc un accident de autobuz dupa colt, cīnd toata lumea se uita la mine, ar fi trebuit sa explic, īn mijlocul ti-petelor si gemetelor ranitilor, ca eram doctor īn drept; apoi, la cererea lor de a-i ajuta sa dea īn judecata guvernul īn legatura cu accidentul, trebuia sa le marturisesc ca, de fapt, aveam o diploma īn filozofie; apoi, la protestele asupra sensului unei asemenea tragedii, ar fi trebuit sa recunosc ca de-abia daca-l citisem pe Kierkegaard; si asa mai departe. M-am oprit la adevarul simplu si umil.
Din cīnd īn cīnd, de-a lungul drumului, primeam raspunsul:
- Scriitor? Adevarat? Am o poveste pentru dumneavoastra.
De cele mai multe ori povestile erau mici anecdote nesarate si insipide.
Am ajuns īn orasul Pondicherry, un mic teritoriu autonom al Uniunii la sud de Madras, pe coasta Tamil Nadu. Ca populatie si īntindere, este o parte nesemnificativa a Indiei - prin comparatie, Insula Printul Edward este un urias pentru Canada -, dar istoria l-a facut special, pentru ca Pondicherry a fost odata capitala celui mai modest imperiu colonial, India franceza. Francezii ar fi dorit sa rivalizeze cu englezii foarte mult, dar singurul Raj pe care l-au obtinut au fost cīteva mici porturi. S-au agatat de ele timp de aproape trei sute de ani. Au parasit Pondicherry īn 1954, lasīnd īn urma frumoase cladiri albe, strazi largi īn unghiuri drepte, denumiri precum rue de la Marine si rue Saint-Louis, ca si kepis, chipiu pentru politisti.
Eram la Cafeneaua indiana de pe strada Nehru. E o camera mare cu pereti verzi si tavan īnalt. Evantaiele se īn-vīrtesc deasupra ta ca sa te apere de aerul umed si cald. Locul este umplut pīna la refuz de mese patrate identice, fiecare completata cu patru scaune. Stai unde poti, cu oricine e la masa. Cafeaua este buna, iar ei servesc pīine prajita frantuzeasca. Conversatiile se leaga repede. Astfel, un barbat mai īn vīrsta, vioi, cu ochi stralucitori si cu smocuri mari de par alb ca zapada, īmi vorbea. I-am confirmat ca vremea īn Canada este rece, ca se vorbea franceza īn unele parti, ca-mi placea India si asa mai departe - obisnuita discutie simpla dintre indienii prietenosi, curiosi si excursionistii straini. Auzind de ocupatia mea, m-a privit cu ochi mari, dīnd din cap. Trebuia sa plec. Am ridicat mīna, īncercīnd sa-i fac semn chelnerului sa-mi aduca nota.
Atunci barbatul īn vīrsta mi-a spus:
- Am o poveste care va va face sa credeti īn Dumnezeu.
M-am oprit din fluturatul mīinii. Dar eram neīncrezator. Nu era cumva un Martor al lui Iehova care-mi batea la usa?
- Povestea dumneavoastra se petrece oare acum doua mii de ani īntr-un colt īndepartat al Imperiului Roman? am īntrebat.
- Nu.
Era oare un predicator musulman?
- Se petrece cumva īn Arabia secolului sapte?
- Nu, nu. īncepe chiar aici īn Pondicherry acum cītiva ani si se termina, sīnt īncīntat sa v-o spun, chiar īn tara de unde veniti.
- si ma va face sa cred īn Dumnezeu?
- Da.
- E o tinta greu de atins.
- Nu atīt de greu pe cīt credeti.
Aparu chelnerul. Am ezitat o clipa. Am comandat doua cafele. Ne-am prezentat. Se numea Francis Adirubasamy.
- Spuneti-mi, va rog, povestea, i-am spus.
- Trebuie sa fiti foarte atent, mi-a raspuns.
- Voi fi.
Am luat stiloul si agenda.
- Spuneti-mi, ati fost la Gradina Botanica? m-a īntrebat.
- Am fost ieri.
- Ati remarcat sinele trenuletului?
- Da, le-am remarcat.
- Trenuletul īnca merge duminicile pentru amuzamentul copiilor. Dar obisnuia sa mearga de doua ori pe ora īn fiecare zi. Ati remarcat numele opririlor?
- Una se numeste Orasul Trandafirilor. Este chiar linga gradina de trandafiri.
- Asa este. si cealalta?
- Nu-mi amintesc.
- Indicatorul a fost scos. Cealalta se numea odata Gradina Zoologica. Trenuletul avea doua opriri: Orasul Tran-
li
dafirilor si Gradina Zoologica. Cīndva a existat o gradina zoologica īn Gradina Botanica din Pondicherry.
Continua. Eu luam notite, detaliile povestirii.
- Trebuie sa vorbiti cu el, īmi spuse, referindu-se la personajul principal. L-am cunoscut foarte, foarte bine. A crescut acum. Trebuie sa-l īntrebati pe el tot ce doriti sa stiti.
Mai tīrziu, īn Toronto, printre noua coloane de Pateli din cartea de telefon, l-am gasit pe personajul principal. Inima īmi batea cu putere īn timp ce-i formam numarul. Vocea care mi-a raspuns avea o nuanta indiana īn accentul canadian, usoara, dar evidenta, ca mirosul de tamīie īn aer. "S-a petrecut demult de tot", mi-a spus. Totusi, a fost de acord sa ne īntīlnim. Ne-am īntīlnit de multe ori. Mi-a aratat jurnalul pe care l-a tinut īn timpul evenimentelor. Mi-a aratat articolele de ziar īngalbenite care l-au facut deodata faimos. Mi-a spus povestea sa. Tot timpul am luat notite. Aproape un an mai tīrziu, dupa serioase dificultati, am primit o caseta si un raport de la Ministerul Japonez al Transporturilor. īn timp ce ascultam caseta, am ajuns la parerea domnului Adirubasamy, si anume ca este īntr-adevar o poveste care te face sa crezi īn Dumnezeu.
Mi s-a parut firesc ca povestea domnului Patel sa fie spusa mai mult la persoana īntīi - cu vocea sa si prin ochii sai. Dar orice nepotriviri sau greseli īmi apartin.
Trebuie sa multumesc cītorva persoane. Sīnt nespus de īndatorat domnului Patel. Recunostinta mea fata de el este la fel de nemarginita ca Oceanul Pacific si sper ca relatarea mea sa nu-l dezamageasca. Trebuie sa-i multumesc domnului Adirubasamy pentru ca m-a initiat īn poveste. Port recunostinta pentru trei oficiali de un profesionalism ireprosabil: domnului Kazuhiko Oda, fost membru al Ambasadei Japoniei la Ottawa; domnului Hiroshi Wa-tanabe, de la Compania Maritima Oika; si, mai ales, domnului Tomohiro Okamoto, de la Ministerul Japonez al Transporturilor, acum la pensie. De asemenea, sīnt īndatorat domnului Moacyr Scliar pentru entuziasmul sau.
īn cele din urma, as dori sa-mi exprim sincera recunostinta pentru acea mare institutie, Consiliul Canadian pentru Arte, fara al carei sprijin nu as fi putut sa scriu aceasta poveste care n-are nimic de-a face cu Portugalia anului 1939. si daca noi, cetatenii, nu ne sustinem artistii, atunci sacrificam imaginatia pe altarul realitatii crude si ajungem sa nu mai credem īn nimic si sa avem vise zadarnice.
Partea īntīi
Toronto si Pondicherry
Capitolul 1
Suferinta m-a īntristat si m-a īndurerat. Studiul academic si practicarea sustinuta a religiei m-au adus īncet la viata. Nu am renuntat la practicile mele religioase pe care unii le-ar considera cel putin bizare. Dupa absolvirea unui an de liceu, am intrat la Universitatea din To-ronto si mi-am luat o licenta dubla. Specializarile mele erau studiul religiei si zoologia. Lucrarea de diploma la studiul religiei se ocupa de unele aspecte ale teoriei cosmogonice a lui Isaac Luria, marele specialist īn Kabbala din secolul saisprezece din Safed. Lucrarea de zoologie era o analiza functionala a glandei tiroide la lenesul cu trei degete. Am ales lenesul deoarece comportamentul sau - calm, linistit, introvertit - īmi alina sufletul zdruncinat.
Exista lenesi cu doua degete si lenesi cu trei degete, diferenta fiind facuta de labele din fata ale animalelor, caci toate tipurile de lenesi au trei gheare pe labele din spate. īntr-o vara am avut marele noroc sa studiez in situ lenesul cu trei degete īn jungla ecuatoriala din Brazilia. Este o fiinta pasionanta. Singura sa ocupatie este lenea. Doarme sau se odihneste īn medie douazeci de ore pe zi. Echipa noastra a analizat felul de a dormi a cinci lenesi cu trei degete īn libertate, punīndu-le pe cap, seara devreme dupa ce adormeau, castronase rosu aprins de plastic umplute cu apa. Tīrziu a doua zi īi gaseam nemiscati, iar apa din castron plina de insecte. Cea mai activa perioada din viata lenesului este la apusul soarelui, si folosesc
aici cuvīntul activ ca pe un eufemism. Se misca de-a lungul crengii unui copac īn stilul sau caracteristic, cu capul īn jos, cu o viteza de aproximativ 400 metri pe ora. Cīnd se afla pe pamīnt, se tīraste pīna la urmatorul copac cu un ritm de 250 metri pe ora atunci cīnd are un scop anume, ceea ce este de 440 de ori mai īncet decīt un ghepard īn actiune. Cīnd nu are un scop precis, acopera patru sau cinci metri pe ora.
Lenesul cu trei degete nu stie prea multe despre lumea īnconjuratoare. Pe o scara de 2 pīna la 10, īn care 2 reprezinta īncetineala neobisnuita si 10 acuitatea extrema, Beebe (1926) a notat gustul, pipaitul, vazul si auzul lenesului cu 2, iar mirosul cu 3. Daca dai peste un lenes cu trei degete adormit īn padure, cīteva ghionturi sīnt īndeajuns pentru a-l trezi; se va uita somnoros īn toate partile, mai putin spre tine. Nu se stie de ce se uita īmprejur, caci lenesul vede totul īn ceata. īn ceea ce priveste auzul, lenesul nu este interesat de sunete, dar nu este surd. Beebe a aratat ca trasul cu pusca līnga lenesi care dormeau sau mīncau nu i-a impresionat deloc. Mirosul ceva mai bun al lenesilor nu trebuie supraestimat. Pot sa adulmece si sa evite crengile putrede, dar Bullock (1968) a aratat ca lenesii cad "deseori" pe pamīnt, atīrnīnd de crengile putrede.
Cum supravietuiesc, va puteti īntreba.
Tocmai pentru ca sīnt atīt de īnceti. Motaiala si lenea īi feresc de pericole. Stau departe de atentia jaguarilor, ocelotilor, vulturilor harpie si serpilor anaconda. Blana unui lenes are o alga care este maronie īn anotimpul uscat si verde īn cel umed, asa ca animalul se confunda cu muschiul si frunzisul dimprejur, semanīnd cu un cuib de furnici, cu o veverita sau pur si simplu cu o parte din copac.
Lenesul cu trei degete duce o viata linistita, vegetari-ana, īn perfecta armonie cu mediul īnconjurator. "Un zīm-bet fericit se citeste mereu pe fata sa", a spus Tirler (1966). Am vazut acest zīmbet cu ochii mei. Nu obisnuiesc sa atri-
bui trasaturi sau sentimente umane animalelor, dar de multe ori īn timpul lunii petrecute īn Brazilia, privindu-i pe lenesi cum dormeau, am simtit ca ma aflam īn prezenta unor yoghini cufundati īn meditatie, stīnd cu capul īn jos, sau a unor pustnici adīnciti īn rugaciune, fiinte īntelepte ale caror vieti spirituale intense erau dincolo de puterile mele stiintifice.
Uneori specializarile mele se īntrepatrundeau. Cītiva dintre colegii mei de la studiul religiei - agnostici zapaciti, care nu stiau unde e sus si unde e jos, si care erau sclavii ratiunii, acel fals aur pentru cei inteligenti - īmi aminteau de lenesul cu trei degete; iar lenesul cu trei degete, acest exemplu minunat al miracolului vietii, īmi amintea de Dumnezeu.
N-am avut niciodata probleme cu colegii mei din domeniul stiintei. Oamenii de stiinta sīnt prietenosi, atei, muncind din greu si bautori de bere, preocupati de sex, sah si baseball atunci cīnd nu-i intereseaza stiinta.
As putea sa spun cu sinceritate ca am fost un student foarte bun. Am fost printre primii la St. Michael's College patru ani la rīnd. Am luat toate premiile studentesti posibile ale Catedrei de Zoologie. Daca nu am luat nici unul de la Catedra de Religie, a fost pur si simplu pentru ca nu exista premii studentesti la aceasta catedra (rasplata pentru studiul religiei nu rezida īn puterea oamenilor de a da, cu totii stim asta). As fi primit Medalia Academica a Guvernatorului General, cea mai īnalta distinctie studenteasca a Universitatii din Toronto, pe care au primit-o multi oameni de stiinta straluciti din Canada, daca nu ar fi fost acel baiat rozaliu, consumator de carne de vita, cu o ceafa groasa cīt trunchiul unui copac si o permanenta stare de buna dispozitie.
Dispretul īnca ma doare putin. Cīnd ai suferit foarte mult īn viata, fiecare durere īn plus poate fi atīt neīnsemnata, cīt si de nesuportat. Viata mea este ca o pictura pe tema memento mori din arta europeana: mereu este līnga mine un craniu care rīnjeste, amintindu-mi de vanitatea
ambitiilor omenesti. īmi bat joc de acest craniu. Ma uit la el si spun: "Ţi-ai ales gresit victima. Tu nu crezi īn viata, dar nici eu nu cred īn moarte. Pleaca!" Craniul chicoteste si se apropie si mai mult, dar aceasta nu ma surprinde. Motivul pentru care moartea se tine atīt de aproape de viata nu e necesitatea biologica - e invidia. Viata este atīt de frumoasa, īncīt moartea s-a īndragostit de ea, o dragoste geloasa, posesiva care apuca tot ce poate. Insa īn viata uiti usor, pierzīnd numai cīteva lucruri neimportante, iar tristetea este numai un nor trecator. Baiatul cel rozaliu a fost admis de Comisia pentru Bursele Rhodes. Mi-e drag si sper ca sederea la Oxford a fost o experienta bogata. Daca Lakshmi, zeita abundentei, ma va favoriza odata din plin, Oxford este al cincilea pe lista de orase pe care as dori sa le vizitez īnainte de a muri, dupa Mecca, Vara-nasi, Ierusalim si Paris.
N-am nimic de spus despre munca mea, decīt ca nodul la cravata este ca un lat care, desi pus invers, tot te sufoca, daca nu esti atent.
Iubesc Canada. Mi-e dor de arsita din India, de mīn-care, de sopīrlele de pe peretii casei, de filmele muzicale de pe ecranul argintiu, de vacile ratacind pe strazi, de ciorile croncanitoare, chiar de discutiile despre meciurile de cricket, dar iubesc Canada. Este o tara mare, prea rece pentru un om cu bun-simt, cu locuitori amabili, inteligenti, cu tunsori urīte. Oricum, nu ma asteapta nimic acasa īn Pondicherry.
Richard Parker a stat cu mine. Nu l-am uitat niciodata. Sa īndraznesc sa spun ca mi-e dor de el? Da. Mi-e dor de el. īl vad īn toate visele mele. Majoritatea sīnt cosmaruri, dar cosmaruri amestecate cu dragoste. Ciudata este inima omului. īnca nu pot īntelege cum a putut sa ma paraseasca atīt de brusc, fara sa-si ia la revedere, fara sa se uite deloc īn urma. Aceasta durere este ca o secure care taie din inima mea.
Doctorii si infirmierele de la spitalul din Mexico City au fost extraordinar de draguti cu mine. La fel si pacientii.
Dupa ce īmi ascultau povestea, bolnavii de cancer sau persoanele lovite de masina schiopatau si se īnghesuiau sa ma vada, ca si familiile lor, chiar daca nici unul dintre ei nu vorbea englezeste, iar eu nu vorbeam spaniola. īmi zīmbeau, dadeau mīna cu mine, ma mīngīiau pe cap, īmi lasau cadou mīncare si haine pe pat. Ma faceau sa rīd cu hohote sau sa plīng nestavilit.
Dupa cīteva zile puteam sa stau īn picioare. Chiar sa fac doi, trei pasi, īn ciuda gretei, a ametelii si a slabiciunii generale. Analizele de sīnge au aratat ca eram anemic si ca nivelul de sodiu era foarte mare, pe cīnd cel de potasiu era scazut. Corpul retinea lichidele, iar picioarele mi se umflau īngrozitor. Aratam de parca as fi avut doua picioare de elefant. Culoarea urinei mele era galben īnchis, spre maro. Cam dupa o saptamīna puteam sa merg aproape normal si sa port pantofi daca nu le legam sireturile. Pielea mi s-a vindecat, desi īnca aveam cicatrice pe umeri si pe spate.
Prima oara cīnd am deschis un robinet, jetul de apa zgomotos, puternic, abundent mi-a creat un soc atīt de mare, īncīt n-am mai putut vorbi, genunchii mi s-au īnmuiat si am lesinat īn bratele asistentei.
Prima oara cīnd am mers la un restaurant indian īn Canada, am mīncat cu mīinile. Chelnerul s-a uitat la mine dispretuitor si a spus: "De-abia ati debarcat, nu-i asa?" M-am īngalbenit. Degetele, care mai īnainte fusesera niste mladite delicate ce mīngīiau mīncarea īnainte de a o duce la gura, au devenit tentacule murdare īn ochii mei. Am īnghetat ca un infractor prins īn flagrant delict. N-am īndraznit sa le ling. Le-am sters cu vinovatie de servetelul de masa. Chelnerul nu si-a dat seama cīt de tare m-au durut cuvintele sale. Erau ca niste gheare care īmi patrundeau adīnc īn carne. Am apucat cutitul si furculita. Nu mai folosisem niciodata asemenea tacīmuri. Mīinile īmi tremurau. Sambar-ul si-a pierdut gustul.
Capitolul 2
Locuieste īn Scarborough. Este un barbat scund, subtirel - nu mai īnalt de 1,67 m. Par negru, ochi negri. Parul īi īncarunteste pe la tīmple. Nu poate avea mai mult de patruzeci de ani. īnfatisare placuta, fata smeada. Chiar daca vremea este de toamna calda, poarta o parka mare de iarna cu o gluga tivita cu blana cīnd merge la restaurant. Are o fata expresiva. Vorbeste repede, gesticulīnd aprins. Nu bīrfeste. Spune lucrurilor pe nume.
Capitolul
Mi s-a dat numele dupa o piscina. Destul de ciudat, avīnd īn vedere ca parintilor mei nu le-a placut niciodata apa. Unul dintre primii parteneri de afaceri ai tatalui meu a fost Francis Adirubasamy. A devenit un bun prieten de familie. īl numeam Mamaji, mama īnsemnīnd īn tamil unchi si ji fiind un sufix folosit īn India pentru a arata respect si afectiune. Cu mult īnainte de a ma naste eu, cīnd era tīnar, Mamaji a fost campion profesionist la īnot, campionul īntregii Indii de Sud. S-a ocupat de asta toata viata lui. Fratele meu, Ravi, mi-a spus odata ca dupa ce Mamaji s-a nascut, nu voia sa renunte sa respire apa, asa ca doctorul, ca sa-i salveze viata, a trebuit sa-l ia de picioare si sa-l īnvīrta deasupra capului de mai multe ori.
- Trucul a reusit, a spus Ravi, gesticulīnd salbatic cu mīna deasupra capului. A scuipat apa si a īnceput sa respire aer, dar aceasta i-a īmpins toata carnea si sīngele catre partea de sus a corpului. De aceea pieptul īi este atīt de voinic, iar picioarele atīt de slabanoage.
L-am crezut. (Ravi tachina fara mila. Prima oara cīnd l-a poreclit pe Mamaji "domnul Peste" īn fata mea, i-am pus o coaja de banana īn pat.) Chiar si la vīrsta de saizeci de ani, cīnd era putin īncovoiat si o viata īntreaga de mers
aplecat facuse pielea sa i se lase, Mamaji īnota treizeci de lungimi de bazin īn fiecare dimineata īn piscina din Au-robindo Ashram.
A īncercat sa-i īnvete pe parintii mei sa īnoate, dar n-a reusit niciodata mai mult decīt sa-i faca sa intre īn apa pīna la genunchi la mare si sa faca miscari comice īmprejur cu bratele; asta īi facea, daca īncercau sa īnvete sa īnoate bras, sa arate ca si cum mergeau printr-o jungla, taind iarba īnalta din fata lor, sau, daca īncercau stilul craul, ca si cum ar fi alergat īn josul unui deal, dīnd din brate ca sa nu cada. Ravi era la fel de lipsit de entuziasm.
Mamaji a trebuit sa astepte pīna m-am ivit eu pentru a gasi un ucenic doritor sa īnvete. īn ziua cīnd am atins vīrsta potrivita pentru a īnota, care spre spaima mamei a fost vīrsta de sapte ani, Mamaji m-a luat, si-a īntins bratele īn directia marii si a spus:
- Acesta este darul meu pentru tine.
- si apoi aproape te-a īnecat, a pretins mama.
Am ramas credincios mentorului meu acvatic. Sub atenta sa supraveghere, stateam īntins pe plaja, bateam din picioare, dadeam nisipul la o parte cu mīinile, īntor-cīnd capul la fiecare lovitura pentru a respira. Cred ca aratam ca un copil cuprins de o furie neputincioasa. īn apa, pe cīnd ma tinea la suprafata, īncercam din rasputeri sa īnot. Era mult mai greu decīt pe parnīnt. Dar Mamaji avea rabdare si ma īncuraja.
Cīnd a realizat ca progresasem īndeajuns, am renuntat la rīsete si tipete, la alergare si balaceala, la valurile albas-tru-verzui sau īnspumate spargīndu-se de tarm si ne-am īndreptat catre forma dreptunghiulara perfecta si catre suprafata comuna (dar si catre taxa de intrare) a piscinei Ashram.
Ma duceam cu el de trei ori pe saptamīna cīnd eram copil, un ritual matinal īn fiecare luni, miercuri si vineri, cu regularitatea de ceasornic a unui craul bine structurat. Am vii amintiri despre acest batrīn distins, dezbracīndu-se īn pielea goala līnga mine, corpul sau ivindu-se īncet, pe masura ce-si scotea cu grija fiecare haina, decenta fiind
asigurata īn ultimul moment de o īntoarcere īnceata si de un minunat slip de import. Se ridica īn picioare si era gata. Totul avea o simplitate impresionanta. Lectiile de īnot, care īn timp au devenit antrenamente, erau dure, dar aveam bucuria intensa a putintei de a īnota mai usor si mai iute, din nou si din nou, pīna aproape de hipnoza, apa trans-formīndu-se din plumb topit īn lumina transparenta.
A fost initiativa mea, dintr-o placere vinovata, ca m-am īntors la mare, chemat de valurile mari care se spargeau de tarm si ajungeau pīna la mine ca niste valurele umile, mici ochiuri de apa care īnconjurau picioarele baiatului indian.
Cīnd aveam cam treisprezece ani, i-am facut cadou lui Mamaji de ziua lui doua lungimi de bazin īntr-un stil fluture convingator. Am terminat atīt de epuizat, ca de-abia am putut sa-i fac cu mīna.
īnotul nu era numai o activitate, era si un subiect de discutie. Era subiectul care īi placea cel mai mult tatalui meu. Cu cīt se opunea mai mult īnotului propriu-zis, cu atīt si-l imagina mai tare. Istoria īnotului era modul lui de a se relaxa dupa munca de peste zi si dupa discutiile despre īntretinerea unei gradini zoologice. O apa fara un hipopotam era mult mai usor de administrat decīt una cu animalul īn ea.
Mamaji a studiat la Paris doi ani datorita administratiei coloniale. S-a distrat de minune. Aceasta se petrecea la īnceputul anilor treizeci, cīnd francezii īnca īncercau sa transforme Pondicherry īntr-o zona galica, tot asa cum britanicii se straduiau sa faca restul Indiei britanica. Nu-mi aduc aminte exact ce a studiat Mamaji. Banuiesc ca a fost ceva legat de comert. Era un foarte bun povestitor, dar nu pomenea de studiile sale sau Turnul Eiffel, Luvrul sau cafenelele de pe Champs-Elysees. In toate povestirile sale se regaseau piscinele si competitiile de īnot. Exista, de exemplu, Piscine Deligny, cea mai veche din oras, construita īn 1796, o barja īn aer liber ancorata pe Quai d'Or-say, locul de desfasurare a concursului de īnot din cadrul
Olimpiadei din 1900. Dar nici unul dintre timpii obtinuti nu a fost omologat de Federatia Internationala de Natatie din cauza ca piscina era cu sase metri prea lunga. Apa din bazin venea direct din Sena, nefiltrata si neīncalzita.
- Era rece si neplacuta, spunea Mamaji. Dupa ce traversa tot Parisul, apa era destul de murdara. Iar oamenii din bazin o faceau de-a dreptul dezgustatoare.
īn soapte conspirative, adaugind detalii socante pentru a-si īntari spusele, el ne asigura ca francezii aveau standarde foarte scazute īn ceea ce priveste igiena personala.
- La Deligny era destul de rau. Iar la Bain Royal, o alta latrina de pe Sena, era si mai rau. Cel putin la Deligny pescuiau pestii morti.
Totusi, o piscina olimpica este o piscina olimpica, pastratoarea unei glorii nemuritoare. Chiar daca era o cloaca, Mamaji vorbea cu drag despre Deligny.
Te simteai mai bine la Piscines Chāteau-London, Rou-vet sau la cele de pe bulevardul Garii. Erau piscine acoperite, pe uscat, si deschise tot anul. Se furniza apa de condens de la motoarele cu aburi de la fabricile din apropiere, astfel ca era mai curata si mai calda. Dar pīna si aceste piscine erau murdare si tindeau sa fie supraaglomerate.
- Era atīt de mult scuipat si flegma ce plutea pe apa, īncīt aveam impresia ca īnot printre meduze, chicotea Mamaji.
Piscinele Hebert, Ledru-Rollin si Butte-aux-Cailles erau luminoase, moderne si spatioase, cu apa furnizata de fīn-tīni arteziene. Ele stabileau criteriul de excelenta pentru piscinele municipale. Exista, desigur, Piscine des Tourelles, celalalt bazin olimpic inaugurat īn 1924, cīnd Parisul a gazduit a doua oara Jocurile Olimpice. Si mai erau multe altele.
Dar nici o piscina nu egala īn ochii lui Mamaji minunea cu numele de Piscine Molitor. Era nestemata acvatica a Parisului, a īntregii lumi civilizate.
- Era un bazin īn care zeilor le-ar fi placut sa se īmba-ieze. Molitor avea cel mai bun club de īnot de performanta din Paris. Erau doua piscine, una īnauntru, alta afara. Amīndoua erau ca doua oceane īn miniatura. Piscina dinauntru avea mereu doua culoare rezervate īnotatorilor care doreau sa faca lungimi. Apa era atīt de curata si de limpede, ca o puteai folosi la cafeaua de dimineata. Cabinele de lemn unde te schimbai, vopsite īn alb si albastru, īnconjurau piscina pe doua niveluri. Te uitai īn jos si vedeai tot si pe toata lumea. Portarii care marcau usa cabinei cu creta ca sa arate ca era ocupata erau batrīni, schiopatīnd, īntotdeauna prost dispusi. Nici tipetele, nici zbenguielile nu-i īntarītau vreodata. Dusurile aveau apa fierbinte, mīngīietoare. Aveau o sauna si o sala de gimnastica. Piscina de afara se transforma iarna īn patinoar. Exista un bar, un bufet, o punte lunga unde se statea la soare, chiar si doua plaje mici cu nisip adevarat. Fiecare bucata de tigla, alama si lemn stralucea. Era - era...
Era singura piscina care īl lasa pe Mamaji fara vorbe, mintea sa fiind prea plina de amintiri.
Mamaji īsi amintea, tata visa.
Iata cum mi-am primit numele cīnd am venit pe lume, o ultima, bine venita adaugire a familiei, la trei ani dupa Ravi: Piscine Molitor Pa tel.
Capitolul 4
Mīndra noastra natiune numara numai sapte ani ca republica, cīnd a crescut prin alipirea unei mici regiuni. Pondicherry a intrat īn Uniunea Indiana la 1 noiembrie 1954. O īmplinire civica a fost urmata de o alta. O parte dintre terenurile Gradinii Botanice din Pondicherry au fost cedate fara pretentii unei afaceri tentante, iar India - sa vezi si sa nu crezi - avea o Gradina Zoologica nou-no-uta, organizata si condusa dupa cele mai moderne principii acreditate biologic.
Era o gradina zoologica imensa, īntinsa pe kilometri nesfīrsiti, atīt de mare, īncīt era nevoie de un tren ca s-o explorezi, chiar daca a īnceput sa se micsoreze pe masura ce cresteam (la fel si trenul). Acum este atīt de mica, īncīt o pot cuprinde cu mintea. Imaginati-va un loc umed si cald, scaldat īn soare si culori vii. Florile īti iau ochii cu frumusetea lor. Sīnt copaci, tufisuri si plante agatatoare nenumarate - arbori de pīine, smochini indieni, gulmo-hur (supranumit īn popor Pomul Sfintului Duh), vīlvataia padurii, arborele de bumbac, jacaranda, mangotieri si multe altele care ar fi ramas nestiute daca n-ar fi avut etichete frumos aranjate līnga fiecare. Sīnt banci. Pe aceste banci vezi barbati dormind, stīnd īntinsi sau cupluri tinere care se uita pe furis unul la altul, ale caror mīini flutura prin aer, atingīndu-se īntīmplator. Deodata, printre copacii subtiri si īnalti din fata ta, observi doua girafe uitīndu-se linistit la tine. Este doar prima surpriza. Imediat tresari la auzul tipetelor unei cete mari de maimute, acoperite numai de strigatele ascutite ale unor pasari ciudate. Ajungi la o intersectie. Platesti mecanic o suma de bani. Mergi mai departe. Vezi un mic zid. La ce te poti astepta dupa un asemenea zid? Cu siguranta, nu la o groapa putin adīn-ca, adapostind doi rinoceri indieni. Dar exact asta gasesti. si cīnd te īntorci, dai peste elefantul care era acolo tot timpul, atīt de mare, īncīt nici nu l-ai observat. Apoi īti dai seama ca īn lac sīnt hipopotami plutind pe apa. Cu cīt te uiti mai mult, cu atīt vezi mai multe. Te afli la Gradina Zoologica!
īnainte de a se muta īn Pondicherry, tata conducea un mare hotel īn Madras. Pasiunea pentru animale l-a īndreptat catre domeniul zoologic. O schimbare normala, veti spune, de la conducerea unui hotel la cea a unei gradini zoologice. Nu e chiar asa. īn multe privinte, administrarea unei gradini zoologice este un cosmar pentru directorul de hotel. De exemplu: oaspetii nu-si parasesc niciodata camerele; se asteapta nu numai la cazare, ci si la servicii complete; primesc un numar permanent de vizitatori, unii dintre ei zgomotosi si de nestapīnit. Trebuie
sa astepti pīna īsi fac turul pe balcon, ca sa spun asa, īnainte sa se poata face curat īn camerele lor, iar apoi trebuie sa astepti pīna se plictisesc de priveliste si se īntorc īn camere ca sa le cureti balcoanele; este multa curatenie de facut, caci oaspetilor nu le pasa de igiena, la fel ca alcoolicilor. Fiecare musafir are pretentii īn legatura cu meniul, se plīnge mereu de īncetineala cu care este servit si absolut niciodata nu da bacsis. Sincer vorbind, multi sīnt maniaci sexual, uneori foarte introvertiti, avīnd momente de senzualitate extrema, alteori sīnt pur si simplu depravati, īn ambele cazuri scandalizīnd īn mod regulat conducerea cu īmperecheri libere sau incesturi. Asa arata oaspetii pe care i-ai gazdui la hanul tau? Gradina Zoologica din Pondicherry oferea placeri, dar si multe batai de cap domnului Santosh Patel, fondator, proprietar, director, seful unei echipe de cincizeci si trei de persoane si tatal meu. Pentru mine era paradisul pe pamīnt. Pastrez cele mai frumoase amintiri despre viata de aici. Am trait ca un print. Ce fiu de maharadjah avea un asemenea parc mare si bogat īn care sa se joace? Ce palat avea o astfel de menajerie? Ceasul meu desteptator dimineata era ragetul leilor. Nu suna ca ceasurile elvetiene, īnsa te puteai baza pe lei sa raga din toate puterile īntre cinci si jumatate si sase īn fiecare dimineata. Micul dejun era īnsotit de tipetele si strigatele maimutelor urlatoare, ale mierlelor-manda-rin sau ale cacaduului cu mot rosu. Plecam la scoala sub privirile binevoitoare ale mamei, dar si ale vidrelor cu ochi stralucitori, ale bizonului american matahalos sau ale urangutanilor ce se īntindeau si cascau. Ma uitam īn sus īn timp ce alergam printre copaci, ca nu cumva vreun paun sa faca pe mine. Mai bine sa mergi pe sub copacii ce adaposteau grupurile de lilieci; singurul risc la acea ora matinala era sa le auzi concertul asurzitor de chitaituri si tipete. Pe drumul spre iesire ma opream līnga iaz ca sa ma uit la broastele lucitoare, verde stralucitor, albastru īnchis cu galben sau verde deschis cu maro. Uneori pasarile īmi
atrageau atentia: flamingo roz, lebede negre, casuari motati, sau pasari mai mici precum turturelele diamant, graurii de Capetown, papagalii rozelor, papagalii Nanday, papagalii cu fruntea portocalie. Elefantii, focile, felinele sau ursii nu se aratau, dar babuinii, macacii, mangabeii, gi-bonii, caprioarele, tapirii, lamele, girafele si suricatele erau matinale. īn fiecare dimineata, īnainte de a iesi pe poarta principala, ramīneam cu o ultima impresie care era obisnuita, dar de neuitat: o piramida de broaste testoase, botul irizant al unui māndrii, tacerea impunatoare a unei girafe, gura galbuie, larg deschisa a unui hipopotam, cataratul īn gheare si cioc al unui ara ros-albastru pe un gard de sīr-ma, loviturile de īntīmpinare cu pliscul ale pasarii-gheata, expresia molcoma, lasciva a unei camile. Treceam pe līnga toate aceste bogatii īn fuga, īn timp ce ma grabeam spre scoala. De-abia dupa ore aflam spre placerea mea ce īnseamna sa te caute un elefant prin haine īn speranta de a gasi o aluna ratacita sau sa te purice un urangutan prin par īn dorinta de a afla o capusa gustoasa, nemultumit ca nu ti-ai facut provizii. As dori sa pot descrie o foca scufun-dīndu-se īn apa, o maimuta-paianjen leganīndu-se de pe o craca pe alta sau un leu īntorcīnd lenes din cap. Dar cuvintele īmi lipsesc. Mai bine sa ti le imaginezi, daca vrei cu adevarat sa le traiesti.
Ca si īn libertate, si la Gradina Zoologica cele mai bune ore de vizita sīnt la rasaritul si la apusul soarelui. Atunci animalele se trezesc la viata. Se urnesc din adaposturile lor si se īndreapta pe furis catre marginea apei. īsi scot vesmintele la purtare. īsi cīnta cīntecele. Se īntorc unele catre altele si īsi īndeplinesc ritualurile. Daca privesti si asculti cu atentie, esti rasplatit din plin. Am petrecut nenumarate ore ca martor tacut al multiplelor comportamente elegante care ne binecuvīnteaza planeta. Este ceva atīt de frumos, de zgomotos, de ciudat si de delicat, ca te lasa fara grai.
Am auzit tot atītea prostii despre gradini zoologice dte despre Dumnezeu si religie. Oameni bine intentionati, dar īn necunostinta de cauza, cred ca animalele īn salbaticie sīnt "fericite" pentru ca sīnt "libere". Acesti oameni se gīn-desc de cele mai multe ori la un animal de prada, un leu sau un ghepard mare si frumos (viata unei antilope gnu sau a unui furnicar african este rareori apreciata). Ei īsi imagineaza acest animal salbatic ratacind prin savana sau digerīndu-si hrana, dupa ce si-a prins victima care si-a acceptat soarta cu resemnare, sau alergīnd gratios pentru a se pastra īn forma dupa ce a mīncat prea mult. īsi imagineaza acest animal privindu-si cu mīndrie si cu drag puii, īntreaga familie urmarind apusul soarelui de sub poala copacilor si oftīnd de placere. Dupa parerea lor, viata unui animal salbatic este simpla, nobila si plina de īnteles, īnsa apoi acesta este capturat de oamenii cei ticalosi si aruncat īn custi. "Fericirea" sa s-a spulberat. Tīnjeste din toata inima dupa "libertate" si īncearca orice ca sa scape. Dupa ce libertatea i-a fost interzisa atīt de mult timp, animalul ajunge o umbra, sufletul sau este distrus. Asa cred unii oameni.
Nu aceasta este realitatea.
Animalele īn salbaticie traiesc o viata de griji si obligatii īn care ierarhia sociala este foarte stricta īntr-un mediu unde teama este mare si mīncarea putina, unde teritoriul trebuie aparat īncontinuu si parazitii suportati la nesfīrsit. Ce īnseamna libertatea īn asemenea conditii? Practic vorbind, animalele īn salbaticie nu sīnt libere nici īn spatiu, nici īn timp si nici īn relatiile lor personale. Teoretic vorbind - ceea ce īnseamna o simpla posibilitate fizica -, un animal poate sa se descurce, trecīnd peste toate conventiile sociale si limitele specifice rasei sale. Dar aceasta se īntīmpla mai rar decīt īn cazul unui membru al speciei noastre, ca de exemplu un proprietar de magazin cu relatiile sale obisnuite - cu familia, cu prietenii, cu societatea - care sa renunte la tot si sa plece īn lume numai cu ceva maruntis īn buzunar si cu hainele de pe el.
Daca omul, cea mai curajoasa si cea mai inteligenta dintre creaturi, nu rataceste dintr-un loc īn altul ca un strain si nebagat īn seama de nimeni, de ce ar face-o un animal, care prin chiar temperamentul sau este mult mai conservator? Caci acesta este adevarul, animalele sīnt conservatoare, chiar reactionare. Cea mai mica schimbare le afecteaza. Ele doresc ca lucrurile sa nu se schimbe niciodata, sa fie aceleasi zi dupa zi, luna dupa luna. Nu le plac deloc surprizele. Aceasta se vede īn relatiile lor spatiale. Un animal īsi ocupa spatiul īn libertate sau la Gradina Zoologica īn acelasi fel īn care piesele de sah se misca pe tabla - cu un anumit sens. Nu exista mai mult neprevazut, mai multa "libertate" īn teritoriul unei sopīrle, al unui urs sau cerb decīt īn plasarea unui cal pe tabla de sah. Ambele īnseamna o structura si un scop. īn salbaticie, animalele merg pe aceleasi poteci, avīnd aceleasi motive importante, anotimp dupa anotimp. īntr-o gradina zoologica, daca animalul nu este īn locul sau obisnuit si īn pozitia sa normala la ora potrivita, aceasta īnseamna ceva. Poate fi doar efectul unei schimbari minore a mediului. Un furtun īncolacit, uitat de īngrijitor, poate fi un pericol. S-a format o balta care īl nelinisteste pe animal. De pe o scara cade o umbra. Dar poate sa īnsemne mai mult. īn cel mai rau caz, poate fi cel mai temut lucru pentru un director de gradina zoologica: un simptom care anunta necazurile ce vor urma, un motiv de a examina gunoiul, de a-l interoga pe īngrijitor, de a chema veterinarul. Toate acestea pentru ca o barza nu sta īn locul unde sta de obicei!
Dar dati-mi voie sa continuu numai cu un anumit aspect al problemei.
Daca va duceti la o casa, darīmati usa din fata, īi aruncati pe oamenii care locuiesc acolo īn strada si le spuneti "Plecati! Sīnteti liberi! Liberi ca pasarea cerului! Plecati! Plecati!", credeti ca vor striga si vor dansa de bucurie? Nu o vor face. Pasarile nu sīnt libere. Oamenii pe care tocmai i-ati dat afara va vor coplesi cu vorbele: "Cu ce drept ne arunci afara? Aceasta e casa noastra. E proprietatea
noastra. Locuim aici de ani de zile. Chemam politia, ti-calosule."
Nu spunem noi: "Nicaieri nu e ca acasa"? Asta simt si animalele. Animalele au un simt al teritoriului. Numai astfel le putem īntelege comportamentul. Doar un teritoriu familiar le permite sa īmplineasca doua conditii imperative ale vietii īn salbaticie: evitarea dusmanului si obtinerea mīncarii si a apei. Un spatiu īnchis si sigur din punct de vedere biologic al unei gradini zoologice - fie el o cusca, o groapa, o insula īnconjurata de un sant cu apa, un tarc, un terarium, o īngraditura pentru pasari sau un acvariu - este tot un teritoriu, deosebit numai īn ceea ce priveste marimea si apropierea de teritoriul uman. Este evident ca e mult mai mic decīt cel din libertate. Teritoriile īn salbaticie sīnt mari nu din cauza dorintei, ci din cauza necesitatii. La o gradina zoologica facem cu animalele asa cum facem cu propriile case: strīngem īntr-un spatiu mic ceea ce īn libertate este raspīndit peste tot. In timp ce pentru noi pestera era aici, rīul acolo, terenul de vīnatoare o mila mai departe, locul de pīnda līnga el, fructele de padure īn alta parte - toate pline de lei, serpi, furnici, lipitori si plante otravitoare -, acum rīul curge prin robinete la mdemīna oricui si ne putem spala līnga locul unde dormim, putem mīnca līnga locul unde gatim si ne putem īnconjura cu un zid de protectie, pastrīnd totul cald si curat. O casa este un teritoriu restrīns, īn care nevoile esentiale pot fi īndeplinite aproape si īn siguranta. Un spatiu īnchis si protector este acelasi lucru pentru un animal (cu exceptia notabila a unei vetre sau echivalentul acesteia, prezenta īn toate locuintele umane). Gasind īn el toate locurile de care are nevoie - unul de pīnda, unul pentru odihna, pentru mīncat si baut, unul pentru scaldat, unul pentru curatat etc. - si descoperind ca nu este nevoie sa plece la vīnatoare, ca mīncarea vine de sase ori pe saptamīna, un animal va lua īn stapīnire spatiul de la Gradina Zoologica īn acelasi fel īn care ar emite pretentii asupra unui nou
teritoriu īn salbaticie, explorīndu-l si marcīndu-l īn felul obisnuit al speciei sale, probabil cu jeturi de urina. O data ce acest ritual de colonizare s-a terminat si animalul s-a stabilit īn el, nu se va simti ca un chirias nelinistit si cu atīt mai putin ca un prizonier, ci mai curīnd ca un stapīn de mosie, purtīndu-se īn spatiul sau la fel ca īn teritoriul din salbaticie, aparīndu-se cu toate mijloacele daca este invadat. Un astfel de spatiu nu este nici mai bun, nici mai rau pentru un animal decīt conditiile din libertate; atīta timp cīt raspunde la nevoile animalului, un teritoriu, natural sau construit, pur si simplu exista, este un fapt, ca petele de pe blana unui leopard. S-ar putea chiar argumenta ca daca animalul ar putea face o alegere inteligenta, ar opta pentru viata īntr-o gradina zoologica fiindca marea diferenta īntre aceasta si salbaticie este absenta parazitilor si a dusmanilor, dar si mīncare din belsug īn primul caz sau multimea de paraziti si lipsa mīncarii īn al doilea caz. Gīn-diti-va la dumneavoastra. Ati prefera sa locuiti la Ritz cu room-service gratuit si acces permanent la doctor, sau sa fiti aruncat īn strada fara sa-i pese cuiva? Dar animalele sīnt incapabile de asemenea judecata. īn limitele speciei lor, se descurca cu ceea ce au.
O gradina zoologica buna este un loc īn care coincidentele apar īn mod regulat: exact acolo unde un animal ne spune: "Nu te apropia!" cu urina sau cu alte secretii ale sale, noi īi spunem: "Stai īnauntru!" cu zabrelele noastre. In aceste conditii de armistitiu diplomatic, toate animalele sīnt multumite, iar noi ne putem relaxa si cerceta unii pe altii.
In literatura se pot gasi nenumarate exemple de animale care ar fi putut sa scape, dar n-au facut-o, sau care au facut-o si s-au īntors. Este cazul unui cimpanzeu a carui usa de la cusca a fost lasata descuiata si s-a dat īn laturi. Din ce īn ce mai nelinistit, cimpanzeul a īnceput sa tipe si sa trīnteasca usa īn mod repetat - cu un zgomot asurzitor de fiecare data - pīna cīnd īngrijitorul, alertat de un vizitator, s-a grabit sa īndrepte situatia. īntr-o gra-
dina zoologica europeana, un cīrd de caprioare a iesit din tarc cīnd poarta a fost lasata deschisa. Speriate de vizitatori, caprioarele s-au napustit catre padurea din apropiere, care avea propriul cīrd de caprioare si putea sa mai primeasca si altele. Cu toate acestea, caprioarele de la Gradina Zoologica s-au īntors repede īn tarcul lor. īntr-o alta gradina zoologica, un muncitor se īndrepta catre locul sau de munca la o ora matinala, carīnd scīnduri de lemn, cīnd, spre groaza sa, un urs a aparut din ceata diminetii, mer-gīnd linistit drept spre el. Omul a scapat scīndurile si a luat-o la goana. Personalul Gradinii Zoologice a īnceput imediat sa-l caute pe ursul evadat. L-a gasit īnapoi īn spatiul sau, dupa ce coborīse din nou īn groapa din care iesise, mergīnd pe un copac care se prabusise. S-a presupus ca zgomotul scīndurilor cīnd au cazut l-a speriat.
Dar nu mai insist. Nu doresc sa iau apararea gradinilor zoologice. īnchideti-le pe toate daca doriti (si sa speram ca ce a mai ramas din animalele salbatice poate supravietui īn ce a mai ramas din lumea salbatica). stiu ca gradinile zoologice nu mai sīnt pe placul oamenilor. Aceeasi problema o īntīmpina si religia. Anumite iluzii despre libertate le infesteaza pe amīndoua.
Gradina Zoologica din Pondicherry nu mai exista. Gropile au fost umplute, custile darīmate. O descopar acum īn sigurul loc care mi-a mai ramas, īn amintire.
Capitolul 5
Povestea numelui meu nu se rezuma numai la numele meu. Cīnd te cheama Bob, rumeni nu te īntreaba: "Cum se scrie?" Alta este situatia cu Piscine Molitor Patel.
Unii au crezut ca este P. Singh si ca eram sikh si se īntrebau de ce nu port turban.
Cīnd eram student la Universitate, am vizitat Mont-real-ul o data cu cītiva prieteni. Venise rīndul meu īntr-o seara sa comand pizza. N-am mai suportat ca un alt vor-
bitor de franceza sa-mi poceasca numele, asa ca atunci cīnd omul de la telefon m-a īntrebat: "Cum va cheama?", am raspuns: "Sīnt cine sīnt." O jumatate de ora mai tīr-ziu au sosit doua pizza pe numele "Sīnt Cine Sīnt".
Este adevarat ca cei pe care īi īntīlnim ne pot schimba uneori atīt de profund, īncīt apoi nu mai sīntem aceiasi, chiar īn ceea ce priveste numele. Luati ca exemplu pe Simon, zis Petru, Matei, cunoscut si ca Levi, Natanael, care este si Bartolomeu, Iuda, nu Iscariotul, care si-a luat numele Tadeu, Simeon, numit Niger si Saul, care a devenit Paul.
Soldatul meu roman statea īn curtea scolii īntr-o dimineata pe cīnd aveam doisprezece ani. Tocmai sosisem. M-a vazut si o sclipire de rautate i-a lucit īn mintea proasta. si-a ridicat mīna, a aratat spre mine si a strigat:
- Este Pisulina Patel!
Intr-o secunda, toata lumea rīdea. S-au potolit cānd am intrat īn clasa. Eram ultimul, purtīndu-mi coroana de spini.
Cruzimea copiilor nu este o noutate pentru nimeni. Vorbele zburau dintr-o parte īn alta a curtii, neintentionate si necautate:
- Unde esti, Pisulina? Trebuie sa plec. Sau:
- Stai cu fata la perete. Faci un pisu?
Sau altceva īn genul asta. īncremeneam sau īmi continuam activitatea, pretinzīnd ca nu auzisem. Sunetele dispareau, dar supararea ramīnea, ca mirosul de urina mult dupa ce s-a evaporat.
Profesorii au īnceput sa faca si ei la fel. Era o perioada de arsita. īn timp ce ziua se scurgea, lectia de geografie, care dimineata fusese proaspata ca o oaza, īncepea sa se lungeasca precum Desertul Thar; lectia de istorie, atīt de vie la īnceputul zilei, devenea arida si prafuita; lectia de matematica, atīt de precisa la īnceput, devenea confuza. Din cauza oboselii de dupa-amiaza, īn timp ce īsi stergeau fruntile si cefele cu batistele, fara vreo intentie de a jigni sau de a-si bate joc, pīna si profesorii uitau de conotatia
acvatica īnvioratoare a numelui meu si īl deformau īntr-un mod rusinos. Auzeam schimbarea prin cele mai mici modulatii ale vocii. Era ca si cum limbile lor nu puteau struni vorbele, asa cum niste conducatori de care nu pot stapīni caii salbatici. Se descurcau destul de bine cu prima silaba, cu Pi, dar arsita era prea mare, iar ei nu mai controlau armasarii nestapīniti din gura, care se īndreptau drept spre urcusul din a doua silaba, sci. In schimb, se aruncau cu capul īnainte īn su, iar dupa aceea totul era pierdut. Ridicam mīna ca sa dau raspunsul si mi se spunea mereu: "Da, Pisulina". De multe ori profesorul nu-si dadea seama cum ma numise. Se uita la mine plictisit, īn-trebīndu-se de ce nu dadeam raspunsul. Iar uneori clasa, doborīta de arsita cum era, nu reactiona nici ea. Nici cu un cuvīnt, nici cu un zīmbet. Dar īntotdeauna simteam terfelirea.
Mi-am petrecut ultimul an la St. Joseph's School ca profetul Mahomed persecutat la Mecca, pacea fie cu el. Dar asa cum el punea la cale fuga la Medina, Hejira, care marcheaza īnceputul Islamului, tot asa mi-am aranjat si eu evadarea si īnceputul unei noi epoci.
Dupa St. Joseph, m-am dus la Petit Seminaire, cel mai bun gimnaziu particular englez din Pondicherry. Ravi īnvata deja acolo si, ca toti fratii mai mici, sufeream de pe urma unui frate mai mare si mai popular. Era campionul generatiei sale la Petit Seminaire, un jucator care servea foarte bine, dar care era si un temut mīnuitor de crosa, capitanul celei mai bune echipe de cricket din oras, propriul nostru Kapil Dev. Faptul ca eram īnotator nu interesa pe nimeni; se pare ca este o lege a naturii umane ca aceia care locuiesc līnga mare sa fie banuitori cu īnotatorii, iar aceia care locuiesc la munte sa fie banuitori cu alpinistii. Dar obligatia de a trai īn umbra cuiva nu ma salva, desi as fi acceptat orice nume īn loc de "Pisulina", chiar si "fratele lui Ravi". Aveam un plan mai bun.
L-am pus īn aplicare chiar din prima zi de scoala, chiar la prima ora. īn jurul meu erau alti elevi de la St. Joseph.
Ora a īnceput asa cum īncep toate orele, cu strigarea numelor. Le strigam din banca īn ordinea īn care se īntīm-pla sa fim asezati.
- Ganapathi Kumar, spunea Ganapathi Kumar.
- Vipin Nath, spunea Vipin Nath.
- Shamshool Hudha, spunea Shamshool Hudha.
- Peter Dharmaraj, spunea Peter Dharmaraj. Fiecare nume era īnsemnat pe o lista, iar profesorul se
uita o clipa tinta la elev. Eram teribil de agitat.
- Ajith Giadson, spunea Ajith Giadson, patru banci mai īn fata...
- Sampath Saroja, spunea Sampath Saroja, trei mai īn fata...
- Stanley Kumar, spunea Stanley Kumar, doua mai īn fata...
- Sylvester Naveen, spunea Sylvester Naveen, drept īn fata mea.
Era rīndul meu. Momentul sa īnving Satana. Medina, vin.
M-am ridicat din banca si m-am repezit catre tabla. īnainte ca profesorul sa poata spune ceva, am luat o bucata de creta si am rostit pe masura ce scriam:
Numele meu este
Piscine Molitor Patel,
cunoscut tuturor ca
- am subliniat de doua ori primele doua litere ale noului meu nume -
Pi Patel.
Pentru orice eventualitate, am adaugat:
ti
Apoi am desenat un cerc mare, pe care l-am īmpartit īn doua pe diametru, pentru a evoca acea lectie de baza īn geometrie.
S-a facut liniste. Profesorul se holba la tabla. Eu īmi tineam rasuflarea. Apoi a spus:
- Foarte bine, Pi. Stai jos. Data viitoare sa ceri voie sa pleci din banca.
- Da, domnule.
īmi īnsemna numele. si se uita la urmatorul baiat.
- Mansoor Ahamad, spuse Mansoor Ahamad. Eram salvat.
- Gautham Selvaraj, spuse Gautham Selvaraj. Puteam sa respir.
- Arun Annaji, spuse Arun Annaji. Un nou īnceput.
Am repetat figura cu fiecare profesor. Repetitia este importanta nu numai īn antrenamentul animalelor, dar si al oamenilor. īntre strigarea numelui unui baiat obisnuit si cel al urmatorului, tīsneam catre tabla si imprimam, uneori cu un scīrtīit īngrozitor, detaliile noii mele identitati. Dupa cīteva asemenea reusite, baietii cīntau īn cor cu mine, atingīnd un crescendo care culmina, dupa ce se tragea repede aer īn piept cīnd eu dadeam nota corecta, cu o asemenea redare entuziasmanta a noului meu nume, ca ar fi īncīntat pe orice dirijor de cor. Cītiva baieti mai completau īn soapta: "Trei! Virgula! Unu! Patru!" īn timp ce scriam cīt de repede puteam, īncheind concertul prin īmpartirea cercului cu o asemenea hotarīre, ca bucati din creta zburau peste tot.
Cīnd ridicam mīna īn ziua aceea, ceea ce faceam de īndata ce aveam ocazia, profesorii īmi dadeau dreptul sa vorbesc, pronuntīnd o singura silaba care īmi mīngīia auzul. Elevii le-au urmat exemplul, chiar si diavolii de la St. Joseph. De fapt, numele a prins. Adevarul este ca sīntem o natie de ingineri aspiranti: curīnd dupa aceea, un baiat pe care īl chema Omprakash si-a luat numele Omega, altul īsi spunea Upsilon, iar o vreme au existat si Gamma, Lambda si Delta. Dar eu eram primul si cel mai de lunga durata grec de la Petit Seminaire. Chiar si fratele meu, capitanul echipei de cricket, acel zeu local, era de acord. M-a luat deoparte saptamīna ce a urmat.
- Ce-i povestea asta cu porecla pe care ti-ai luat-o? spuse el.
Am tacut. Pentru ca oricum ar fi fost, batjocura tot urma sa vina. Nu puteam sa o evit.
- N-am stiut ca-ti place culoarea galbena asa de mult. Culoarea galbena? Am privit īn jur. Nimeni nu trebuia
sa auda ce urma sa-mi spuna, mai ales vreunul dintre lacheii sai.
- Ravi, ce vrei sa spui? am soptit.
- E-n regula, frate. Orice e mai bine decīt "Pisulina". Chiar si "Plastilina".
īn timp ce se īndeparta agale, zīmbi si spuse:
- Esti cam rosu la fata. Dar nu mai adauga nimic.
si astfel mi-am gasit adapost īn acea litera greceasca ce seamana cu o cocioaba cu un acoperis ruginit de tabla, īn acel numar irational si evaziv cu care oamenii de stiinta īncearca sa īnteleaga universul.
Capitolul 6
Este un bucatar excelent. Casa sa supraīncalzita miroase īntotdeauna a ceva delicios. Raftul cu mirodenii arata ca unul dintr-o farmacie. Cīnd deschide frigiderul sau dulapurile sale, vad denumiri de produse pe care nu le recunosc; de fapt, nici nu pot sa spun īn ce limba sīnt scrise. Sīntem īn India. Dar se pricepe la fel de bine si la mīncarurile occidentale. īmi pregateste macaroanele cu brīnza cele mai picante si mai rafinate. Iar tacos-urile sale vegetariene ar trezi invidia īntregului Mexic.
Mai observ si altceva: dulapurile sale de bucatarie sīnt pline ochi. īn spatele fiecarei usi, pe fiecare raft sīnt gramezi de pachete si conserve aranjate cu grija. O provizie de mīncare care ar face fata asediului Leningradului.
Capitolul 7
Am avut norocul sa am cītiva profesori buni īn tineretea mea, barbati si femei care au patruns īn mintea mea īntunecata si au adus lumina. Unul dintre acestia a fost domnul Satish Kumar, profesorul meu de biologie de la Petit Seminaire, un comunist activ, care spera mereu ca statul Tamil Nadu nu va mai alege staruri de film si va merge pe drumul statului Kerala. Avea o īnfatisare cu totul speciala. Vīrful capului īi era chel si ascutit, totusi avea cele mai impresionante falci pe care le-am vazut vreodata. Umerii sai īngusti se prelungeau cu un stomac masiv care arata ca baza unui munte, cu exceptia faptului ca muntele se sprijinea doar pe aer, pentru ca se oprea brusc si disparea pe orizontala īn pantalonii sai. Este un mister pentru mine cum suportau picioarele sale subtiri greutatea de deasupra, dar o faceau, chiar daca uneori aveau miscari neprevazute, genunchii īndoindu-se īn toate directiile. Constructia sa era geometrica: arata ca doua triunghiuri, unul mic si unul mare, echilibrata de doua linii paralele. Dar organice, pline de negi si cu smocuri de par negru iesindu-i din urechi. Prietenos. Zīmbetul sau se īntindea pe toata baza capului triunghiular.
Domnul Kumar a fost primul ateu declarat pe care l-am īntīlnit. Am descoperit asta nu īn sala de clasa, ci la Gradina Zoologica. Ne vizita regulat, citind inscriptiile si notele explicative de la cap la coada, fiind de acord cu fiecare animal pe care īl vedea. Orice animal īnsemna pentru el un triumf al logicii si al mecanicii, natura īntreaga fiind o ilustrare exceptional de rafinata a stiintei. Atunci cīnd un animal simtea nevoia sa se īmperecheze, lui īi suna īn urechi "Gregor Mendel", amintind de parintele geneticii, iar cīnd era momentul sa-si arate caracterul, "Charles Dar-win", parintele selectiei naturale. Ceea ce noi consideram a fi behait, grohait, sīsīit, sforait, raget, mīrīit, urlet, ciripit sau tipete stridente erau pentru el vorbele nedeslusite
ale unor straini. Cīnd domnul Kumar vizita Gradina Zoologica, venea ca sa ia pulsul universului, iar mintea sa ste-toscopica īi confirma īntotdeauna ca totul era īn ordine, ca totul era ordine. Parasea gradina simtindu-se īmprospatat stiintific.
Prima oara cīnd i-am vazut forma triunghiulara umbrind de colo-colo prin gradina, n-am īndraznit sa ma apropii. Chiar daca īmi placea ca profesor, el reprezenta autoritatea, iar eu supusul. Mi-era putin teama de el. L-am observat din departare. Tocmai ajunsese la groapa rinocerilor. Cei doi rinoceri indieni erau marea atractie a Gradinii Zoologice datorita caprelor. Rinocerii sīnt animale sociabile, iar atunci cīnd l-am primit pe Peak, un tīnar mascul salbatic, el suferea de izolare si mīnca din ce īn ce mai putin. Pentru a pune capat acestei situatii, īn timp ce cauta o femela, tata s-a īntrebat daca Peak nu putea fi obisnuit sa locuiasca īmpreuna cu caprele. Daca mergea, ar fi fost salvat un animal valoros. Daca nu, ne costau numai cīte-va capre. A mers de minune. Peak si turma de capre au devenit de nedespartit, chiar si cīnd a sosit Summit. Cīnd rinocerii faceau baie, caprele stateau īn jurul iazului de noroi, iar cīnd caprele mīncau īn coltul lor, Peak si Summit le pazeau. Convietuirea a placut foarte mult publicului.
Domnul Kumar a ridicat privirea si m-a vazut. A zīmbit si, cu o mīna pe gard si cu cealalta fluturīnd, mi-a facut semn sa ma apropii.
- Buna ziua, Pi, spuse el.
- Buna ziua, domnule. īmi pare bine ca veniti pe la gradina.
- Vin aici mereu. Se poate spune ca este templul meu. Asta este interesant... zise el si arata catre groapa. Daca am avea politicieni ca aceste capre si acesti rinoceri, am avea mai putine probleme īn tara. Din pacate, avem un prim-mi-nistru care are pielea groasa a unui rinocer, dar fara bunul sau simt.
Nu stiam prea multe despre politica. Tata si mama se plīngeau regulat de doamna Gandhi, dar asta nu īnsemna nimic pentru mine. Ea locuia departe īn nord, nu la Gradina Zoologica si nu īn Pondicherry. Dar am simtit ca trebuia sa spun ceva.
- Religia ne va salva, am zis.
De cīnd ma stiam, religia fusese foarte aproape de sufletul meu.
- Religia? zise domnul Kumar si rīnji cu toata fata. Nu cred īn religie. Religia īnseamna īntuneric.
īntuneric? Eram nedumerit. Era ultimul lucru la care ma puteam gīndi īn legatura cu religia. Religia este lumina. Ma punea oare la īncercare? Spunea cumva "Religia este īntuneric", asa cum spunea uneori īn clasa lucruri ca "Mamiferele fac oua", ca sa vada daca cineva īl corecteaza? ("Numai ornitorincii, domnule.")
- Nu exista motive sa mergem mai departe de o explicatie stiintifica a realitatii, nici o necesitate rationala pentru a crede īn altceva decīt īn experienta noastra directa. O minte limpede, o observare atenta a detaliilor si cīteva notiuni stiintifice vor demasca religia ca niste superstitii si aiureli. Dumnezeu nu exista.
A spus el oare asa ceva? Sau doar īmi amintesc cuvintele altor atei de mai tārziu? Oricum, era ceva īn genul asta. Nu mai auzisem niciodata asemenea vorbe.
- De ce sa acceptam īntunericul? Totul este aici limpede, numai daca ne uitam cu atentie.
Arata catre Peak. Chiar daca aveam o mare admiratie pentru Peak, nu mi-am imaginat niciodata un rinocer pe post de lumina.
Vorbi din nou.
- Unii oameni spun ca Dumnezeu a murit īn timpul īmpartirii din 1947. Se poate sa fi murit īn 1971, īn timpul razboiului. Sau se poate sa fi murit ieri īn Pondicherry, īntr-un orfelinat. Asa spun unii oameni, Pi. Cīnd eram de vīrsta ta zaceam īn pat, chinuit de poliomielita. Ma īntrebam īn fiecare zi: "Unde este Dumnezeu? Unde este
Dumnezeu? Unde este Dumnezeu?" Dumnezeu nu venea niciodata. Nu Dumnezeu m-a salvat - medicina m-a salvat. Ratiunea este profetul meu si īmi spune ca, asa cum un ceas īnceteaza sa mai functioneze, odata si noi vom muri. E sfīrsitul. Daca ceasul nu merge bine, trebuie reparat aici si acum de catre noi. īntr-o zi vom pune mīna pe mijloacele de productie si dreptatea va triumfa pe pamīnt.
Asta era putin prea mult pentru mine. Tonul era potrivit - afectuos si sincer - dar detaliile erau sumbre. N-am spus nimic. Nu mi-era teama ca īl voi mīnia pe domnul Kumar. Ma temeam mai tare ca doar cu cīteva cuvinte spuse ar putea distruge ceva ce iubeam. Daca vorbele lui aveau efectul poliomielitei asupra mea? Ce boala groaznica trebuie sa fie, daca īl poate ucide pe Dumnezeu din oameni!
Pleca, parca plutind pe o mare īnvolburata care era pentru el pamīntul ferm.
- Nu uita de testul de marti. īnvata din greu, 3,14!
- Da, domnule Kumar.
A devenit profesorul meu favorit la Petit Seminaire si motivul pentru care am studiat zoologia la Universitatea din Toronto. Ma simteam legat de el. Era primul meu indiciu ca ateii sīnt frati si surori īntru o credinta diferita si ca fiecare cuvīnt pe care īl pronunta vorbeste despre credinta. Ca si mine, merg pīna la limitele ratiunii, apoi se arunca īn gol.
Voi spune lucrurile pe sleau. Nu ateii sīnt cei care īmi stau īn gīt, ci agnosticii. E bine sa te īndoiesti un timp. Toti trebuie sa trecem cīndva prin gradina Ghetsimani. Daca Cristos s-a īndoit, asa trebuie sa facem si noi. Daca Cris-tos a petrecut o noapte de durere rugīndu-se, daca a strigat de pe cruce: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?", atunci cu siguranta ca ne putem īndoi si noi. Dar trebuie sa mergem īnainte. Sa alegi īndoiala ca filozofie a vietii e ca si cum ai alege nemiscarea ca mijloc de transport.
Capitolul 8
īn domeniul nostru se spune adeseori ca cel mai periculos animal dintr-o gradina zoologica este Omul. īn general vorbind, avem īn vedere instinctul de pradator al speciei noastre, care a transformat īntreaga planeta īntr-o victima. Concret, ne gīndim la oameni care hranesc vidrele cu cīrlige de undita, ursii cu lame de ras, elefantii cu mere avīnd mici cuie īnfipte īn ele si alte asemenea variatii pe aceeasi tema: pixuri, agrafe de birou, ace de siguranta, fīsii de cauciuc, piepteni, lingurite de cafea, potcoave de cai, bucati de sticla sparta, inele, brose si alte bijuterii (si nu doar imitatii ieftine de plastic: verighete de asemenea), paie de baut, tacīmuri de plastic, mingi de ping-pong, mingi de tenis si asa mai departe. Necrologul animalelor de la gradini zoologice, care au murit pentru ca li s-au dat obiecte straine de mīncare, include gorile, bizoni, berze, nandu, struti, foci, morse, feline mari, ursi, camile, elefanti, maimute si aproape toate varietatile de caprioare, ierbivore si pasari cīntatoare. Printre īngrijitori, moartea lui Goliath este binecunoscuta. Era o morsa mascul, un animal mare, venerabil, ce cīntarea doua tone, vedeta gradinii zoologice europene unde traia, iubit de toti vizitatorii. A murit īn urma unei hemoragii interne dupa ce cineva īl hranise cu o sticla de bere sparta.
Cruzimea este de multe ori mai eficienta si mai directa. Literatura contine exemple despre multele chinuri la care au fost supuse animalele din gradini: o pasare-ghea-ta care a murit dintr-un soc dupa ce ciocul i-a fost zdrobit cu un ciocan; un elan care si-a pierdut barba īmpreuna cu o bucata de piele de marimea degetului aratator din cauza cutitului unui vizitator (acelasi elan a fost otravit sase luni mai tīrziu); o maimuta care si-a rupt bratul pentru ca s-a īntins dupa nucile oferite; coarnele unui cerb atacate cu ferastraul; o zebra ranita cu o sabie; si alte asemenea atacuri asupra animalelor cu bastoane, umbrele, agrafe de par, andrele, foarfeci si mai stiu eu ce, adeseori
cu scopul de a scoate un ochi sau de a vatama partile genitale. Animalele sīnt de asemenea otravite. Mai sīnt si alte indecente mai ciudate. Onanisti care se masturbau īn fata maimutelor, poneilor, pasarilor, facīndu-le sa asude; un fanatic religios care a taiat capul unui sarpe; un nebun care a urinat īn gura unui elan.
Eram destul de norocosi la Pondicherry. N-aveam parte de sadicii care infestau gradinile zoologice europene si americane. Totusi, agutiul nostru auriu a disparu t,fu-rat de cineva care l-a mīncat, dupa cum banuia tata. Mai multor pasari - fazani, pauni, papagali - le-au fost smulse penele de catre oameni lacomi dupa frumusetea lor. Am prins un om cu un cutit care sarea gardul tarcului pentru cerbi; spunea ca voia sa-l pedepseasca pe Ravana (care īn Ramayana a luat forma unui cerb cīnd a rapit-o pe Sita, sotia lui Rama). Altul a fost prins cīnd fura o cobra. Era un īmblīnzitor de serpi al carui sarpe murise. Ambii au fost salvati: cobra de o viata de sluga si muzica proasta, iar omul de o muscatura mortala. Am avut de-a face cu oameni care aruncau cu pietre īn animale pentru ca li se pareau prea placide si doreau sa reactioneze. si a mai fost cazul doamnei al carei sari a fost prins de un leu. S-a īn-vīrtit ca un titirez, alegīnd sa se faca de rīs decīt sa moara. Problema e ca nici macar n-a fost un accident. Se aplecase, bagase mīna īn cusca si fluturase capatul sari-ului īn fata leului; cu ce scop, n-am putut sa aflam niciodata. Nu a fost ranita; au fost multi barbati fascinati care au ajutat-o. Explicatia iritata pe care i-a dat-o tatii a fost: "Cine a mai auzit ca leii sa manīnce un sari de bumbac? Credeam ca leii sīnt carnivori." Persoanele care ne faceau cele mai multe griji erau cele care hraneau animalele. īn ciuda vigilentei noastre, doctorul Atal, veterinarul gradinii, putea spune, datorita numarului de animale cu probleme digestive, care fusesera cele mai pline zile la gradina. Numea "boala firimiturilor" enteritele sau gastritele cauzate de prea multi hidrocarbonati, mai ales zahar. Uneori ne doream ca oamenii sa le dea numai dulciuri. Oamenii cred ca animalele
pot mīnca orice, fara nici o consecinta asupra sanatatii lor. Nu este asa. Unul dintre ursuletii nostri spalatori s-a īmbolnavit grav de enterita hemoragica dupa ce i se daduse peste stricat de catre un om care era convins ca facea o fapta buna.
Chiar la poarta, dupa casa de bilete, tata pusese sa se vopseasca pe zid, cu culori rosii, stralucitoare, īntrebarea: sTIŢI CARE ESTE CEL MAI PERICULOS ANIMAL DIN GRADINA? O sageata indica o mica perdea. Erau atīt de multe mīini curioase si nerabdatoare care trageau de ea, ca trebuia sa o īnlocuim regulat. Dincolo de ea era o oglinda.
Dar am īnvatat pe pielea mea ca tata credea ca exista un animal mai primejdios decīt noi, care era extrem de comun, se gasea pe toate continentele, īn orice habitat: redutabila specie Animalus antropomorficus, animalul vazut cu ochi omenesti. Toti l-am īntīlnit, l-am avut īn stapīnire. Este un animal "scump", "prietenos", "afectuos", "devotat", "vesel", "īntelegator". Aceste animale stau la pīnda īn orice magazin de jucarii si īn gradinile zoologice pentru copii. Nenumarate povesti se spun despre ele. Sīnt opusul acelor creaturi "rele", "īnsetate de sīnge", "depravate", care stīrnesc mīnia nebunilor pe care tocmai i-am mentionat, care se razbuna pe ele cu bastoane si umbrele, īn ambele cazuri, privim un animal si vedem o oglinda. Obsesia de a ne pune pe noi īn centrul a orice este blestemul nu numai al teologilor, dar si al zoologilor.
Am īnvatat de doua ori lectia ca un animal este, de fapt, profund diferit de noi: o data cu tata si o data cu Richard Parker.
Era īntr-o duminica dimineata. Ma jucam linistit singur. Tata ne-a chemat.
- Copii, veniti aici.
Ceva nu era īn regula. Tonul vocii sale dadea un mic semnal de alarma īn mintea mea. Mi-am studiat repede constiinta. Era curata. Probabil ca Ravi iar avea necazuri. M-am īntrebat ce anume. M-am īndreptat catre sufrage-
rie. Mama era acolo. Asta era neobisnuit. De pedepsirea copiilor si de īngrijirea animalelor se ocupa tata. Ravi a venit ultimul, cu vina īntiparita pe toata fata sa incriminatoare.
- Ravi, Piscine, am o lectie foarte importanta pentru voi astazi.
- O, Doamne, chiar trebuie? īl īntrerupse mama, īn-rosindu-se.
Am īnghitit īn sec. Daca mama, de obicei atīt de linistita si de calma, era īngrijorata, chiar suparata, īnsemna ca necazul era mare. Am schimbat o privire cu Ravi.
- Da, trebuie, spuse tata plictisit. S-ar putea foarte bine sa le salveze vietile.
Sa ne salveze vietile! Nu mai era un clopotel de alarma care īmi suna īn minte - erau clopote mari acum, ca acelea pe care le-am auzit la Biserica Preasfintei Inimi a lui Isus, aflata īn apropiere de gradina.
- Dar si Piscine? Are numai opt ani, insista mama.
- El e cel care ma īngrijoreaza cel mai mult.
- Sīnt nevinovat! am strigat. Ravi e de vina, orice ar fi. El a facut-o!
- Ce? īntreba Ravi. N-am facut nimic rau. Se uita urīt la mine.
- sst!, spuse tata, ridicīndu-si mīna si uitīndu-se la mama. Gita, l-ai vazut pe Piscine. E la vīrsta cīnd baietii alearga de colo-colo si īsi baga nasul peste tot.
Eu? Alerg de colo-colo? īmi bag nasul peste tot? Nu-i adevarat, nu-i adevarat! Mama, apara-ma, am implorat-o īn sinea mea. Dar ea doar a oftat si a clatinat din cap, semn ca urmau sa se īntīmple lucruri īngrozitoare.
- Veniti cu mine, spuse tata.
Am pornit ca prizonierii catre locul executiei.
Am iesit din casa, am trecut de poarta, am intrat īn gradina. Era devreme si nu se deschisese īnca pentru vizitatori, īngrijitorii animalelor si ai locului īsi vedeau de treburile lor. L-am observat pe Sitaram, īngrijitorul meu favorit, care se ocupa de urangutani. S-a oprit sa ne pri-
veasca trecīnd. Am lasat īn urma pasarile, ursii, maimutele, copitatele, casa reptilelor, rinocerii, elefantii, girafele.
Am ajuns la felinele mari, tigrii, leii si leoparzii nostri. Babu, īngrijitorul lor, ne astepta. Am mers de-a lungul potecii, iar el a descuiat usa catre casa felinelor, care era īn centrul unei insule īnconjurate de apa. Am intrat. Era o pestera mare si īntunecoasa de ciment, rotunda, calda si umeda, mirosind a urina de pisica. īn jurul nostru erau custile mari, despartite de zabrele de fier groase si verzi. O lumina galbuie venea dinspre reflectoare. Prin usile de la custi vedeam vegetatia de pe insula īnconjuratoare, inundata de lumina. Custile erau goale, cu exceptia uneia: Ma-hisha, venerabilul nostru tigru bengalez, o fiara uscativa, greoaie, de 250 de kilograme, mai era īnauntru. Imediat ce am intrat, a sarit pe zabrelele custii sale si a scos un urlet adīnc, cu urechile lasate pe spate si ochii rotunzi fixati pe Babu. Sunetul era atīt de puternic si de fioros, ca paru sa zguduie īntreaga casa a felinelor. Genunchii au īnceput sa-mi tremure. M-am lipit de mama. si ea tremura. Chiar si tata s-a oprit ca sa se linisteasca. Numai Babu a ramas indiferent la raget si la privirea fixa care īl strapungea ca un sfredel. Avea o īncredere testata īn zabrelele de fier. Mahisha a īnceput sa strabata cusca dintr-un capat īn celalalt.
Tata s-a īntors catre noi.
- Ce animal e asta? a zbierat ca sa acopere mīrīitul lui Mahisha.
- E un tigru, am raspuns Ravi si cu mine la unison, īntarind supusi ceea ce era limpede ca lumina zilei.
- Sīnt tigrii periculosi?
- Da, tata, tigrii sīnt periculosi.
- Tigrii sīnt foarte periculosi, a strigat tata. Vreau sa īntelegeti ca niciodata - īn orice conditii - nu trebuie sa atingeti un tigru, sa alintati un tigru, sa bagati mīinile printre barele unei custi, chiar sa va apropiati de o cusca. Ati īnteles? Ravi?
Ravi a dat din cap cu putere.
- Piscine?
Am dat din cap cu si mai multa putere.
īsi tinea privirea atintita asupra mea.
Am dat din cap atīt de tare, ca ma mir ca gītul nu mi s-a rupt si capul nu mi-a cazut pe podea.
As dori sa ma dezvinovatesc, spunīnd ca, desi am umanizat animalele pīna au ajuns sa vorbeasca engleza fluent, fazanii plīngīndu-se īn termeni britanici aroganti ca ceaiul le era rece, iar babuinii punīnd la cale jefuirea unei banci pe tonul amenintator al unor gangsteri americani, niciodata nu am depasit limitele. Intentionat deghizam animalele salbatice īn hainele imaginatiei mele. Dar niciodata nu mi-am facut iluzii īn ceea ce priveste adevarata natura a tovarasilor mei de joaca. stiam pīna unde sa-mi bag nasul. Nu īmi dadeam seama de unde īi venise tatei ideea ca cel mai mic dintre fiii sai ardea de nerabdare sa intre īn cusca unui animal feroce. Dar indiferent de unde īi aparuse grija aceasta - iar tata se īngrijora foarte tare -, era hotarīt sa-i puna capat īn dimineata aceea.
- Vreau sa va arat cīt de periculosi sīnt tigrii, continua el. Vreau sa tineti minte lectia asta cīt veti trai.
Se īntoarse catre Babu si dadu din cap. Babu pleca. Ochii lui Mahisha l-au urmarit si nu s-au dezlipit de usa prin care iesise. Se īntoarse dupa cīteva secunde, carīnd o capra cu picioarele legate. Mama ma apuca din spate. Urletul lui Mahisha se transforma īntr-un mīrīit adīnc din gītlej.
Babu descuie, deschise, intra, īnchise si īncuie o cusca de līnga cea a tigrului. Zabrele si o trapa desparteau cele doua custi. Imediat Mahisha sari pe bare, dīnd cu labele īn ele. Mīrīitului i se adaugara scheunaturi cīnd puternice, cīnd īnabusite. Babu a pus capra pe podea; se zbatea īngrozitor, cu limba atīrnīndu-i din gura si ochii iesiti din orbite. īi dezlega picioarele. Capra se ridica. Babu iesi din cusca la fel de grijuliu cum intrase. Cusca avea doua niveluri, unul unde ne aflam noi, celalalt īn spate, mai īnalt cu aproape 90 de centimetri, care ducea catre insula. Capra
se catara pe acest al doilea nivel. Mahisha, pe care nu-l mai interesa Babu, continua sa se miste, unduindu-se prin cusca. Se ghemui si īncremeni pe loc, numai coada mis-cīndu-i-se īncet.
Babu trase de minerul de la trapa si īncepu sa o deschida. Ca si cum anticipa placerea ce avea sa urmeze, Mahisha tacu. īn acel moment am auzit doua lucruri. Cuvintele lui tata: "Sa nu uitati niciodata aceasta lectie", rostite pe cīnd se uita posomorit, si behaitul caprei. Probabil ca behaise tot timpul, numai noi n-o auziseram.
Am simtit mīna mamei, apasīndu-mi inima care batea sa-mi sara din piept.
Trapa se deschidea cu greu, scīrtīind. Mahisha īsi iesise din fire - arata ca si cum ar fi vrut sa treaca prin bare. Parea sa ezite īntre a sta unde era, īn locul unde prada era cel mai aproape, dar imposibil de ajuns, si de a se duce la primul nivel, mai departe, unde se afla trapa. Se ridica si īncepu sa mīrīie din nou.
Capra īncepu sa sara. Sarea uimitor de sus. N-am stiut ca o capra poate sari atīt de sus. Dar cusca avea un zid īnalt si alunecos de ciment.
Brusc, trapa se deschise. Se facu din nou liniste, īn afara de behaitul si zgomotul copitelor caprei pe podea.
O fīsie neagra-portocalie se strecura dintr-o cusca īn alta.
īn mod normal, felinelor mari nu li se dadea de mīn-care o zi pe saptamīna pentru a imita conditiile din libertate. Am aflat mai tīrziu ca tata ordonase ca Mahisha sa nu fie hranit timp de trei zile.
Nu stiu daca am vazut sīngele īnainte de a ma ascunde īn bratele mamei sau l-am desenat mai tīrziu īn amintire cu o pensula groasa. Dar am auzit. A fost destul ca sa-mi trezeasca toate instinctele de vegetarian. Mama ne-a strīns līnga ea. Eram isterizati. Ea era furioasa.
- Cum ai putut, Santosh? Sīnt doar niste copii! Vor fi īngroziti pentru tot restul vietii!
Vocea īi era aprinsa si tremura. Am vazut ca avea lacrimi īn ochi. M-am simtit mai bine.
- Gita, puica mea, este spre binele lor. Ce-ar fi fost daca Piscine si-ar fi bagat mīna printre bare pentru a mīn-gīia frumoasa blana portocalie? Mai bine o capra decīt el, nu?
Vocea lui era calda, aproape soptita. Parea plin de re-muscari. N-o mai numise niciodata "puica mea" īn fata noastra.
Eram īnghesuiti īn jurul ei. El ni se alatura. Dar lectia nu se terminase, chiar daca a fost mai blinda dupa aceea.
Tata ne duse la lei si la leoparzi.
- A fost odata un nebun īn Australia care avea centura neagra la karate. A vrut sa arate de ce e īn stare, lup-tīnd cu leii. A pierdut. Rau. īngrijitorii n-au mai gasit decīt jumatate din corpul lui dimineata.
- Da, tata.
Ursii din Himalaia si ursuletii spalatori.
- O lovitura cu ghearele de la aceste fiinte blanoase si intestinele va vor fi scoase si raspīndite pe podea.
- Da, tata. Hipopotamii.
- Cu gurile lor moi, fara vlaga, pot sa-ti zdrobeasca trupul pīna ajunge o masa de sīnge. Sīnt mai iuti decīt voi pe pamīnt.
- Da, tata. Hienele.
- Cele mai puternice falci din natura. Sa nu credeti ca sīnt lase si ca manīnca numai stīrvuri. Nu sīnt lase si nu manīnca numai stīrvuri! Te manīnca de viu.
- Da, tata. Urangutanii.
- Au puterea a zece barbati la un loc. īti rup oasele ca pe niste crengute. stiu ca unii dintre ei v-au fost animale de casa si v-ati jucat cu ei cīnd erau mici. Dar acum au crescut si sīnt salbatici si imprevizibili.
- Da, tata. Strutii.
- Par agitati si prosti, nu-i asa? Ascultati cu atentie: este unul dintre cele mai periculoase animale dintr-o gradina zoologica. O lovitura si spatele īti este rupt sau pieptul zdrobit.
- Da, tata. Caprioarele cu pete.
- Sīnt atīt de dragute, nu-i asa? Daca masculul simte ca este nevoie, va va ataca, iar aceste cornite va vor strapunge ca niste pumnale.
- Da, tata. Camila din Arabia.
- O muscatura plina de saliva si ati pierdut o parte din carne.
- Da, tata. Lebedele negre.
- Cu ciocurile lor va sparg capetele. Cu aripile va rup bratele.
- Da, tata. Pasarile mai mici.
- Va taie degetele cu ciocurile ca si cum ar fi unt.
- Da, tata. Elefantii.
- Cele mai primejdioase animale dintre toate. Mai multi īngrijitori si vizitatori sīnt omorīti de elefanti decīt de orice alt animal din gradina. Un elefant tīnar va va dezmembra si va va calca trupul īn picioare. Asta s-a īntīm-plat cu un nenorocit īntr-o gradina europeana care a intrat īn tarcul elefantilor pe o fereastra. Un animal mai batrīn, mai rabdator va va zdrobi de un zid sau se va aseza pe voi. Pare amuzant, dar gīnditi-va putin!
- Da, tata.
- Sīnt animale la care nu ne-am oprit. Sa nu credeti ca sīnt inofensive. Viata se apara, oricīt de mica ar fi. Orice animal este feroce si periculos. Se poate sa nu te omoa-
re, dar cu siguranta te raneste. Te zgīrie, te musca si te poti alege cu o umflatura plina de puroi, febra mare si zece zile de stat la spital.
- Da, tata.
Am ajuns la cobai, celelalte animale īn afara de Mahisha care nu fusesera hranite din ordinul tatii, nedīndu-li-se masa de seara. Tata a descuiat cusca. A scos o punga cu mīncare din buzunar si a golit-o pe podea.
- Vedeti acesti cobai?
- Da, tata.
Creaturile tremurau de slabiciune īn timp ce devorau semintele de porumb.
- Ei bine...
Se apleca si scoase unul.
- Nu sīnt periculosi. Ceilalti fugira imediat.
Tata rīse. īmi dadu cobaiul care chitaia. Dorea sa termine lectia pe o nota vesela.
Cobaiul ramase īn mīna mea īncordat. Era un pui. M-am dus la cusca si l-am lasat cu grija jos pe podea. A alergat imediat la mama lui. Singurul motiv pentru care acesti cobai nu erau periculosi - nu te zgīriau la sīnge cu dintii si ghearele - consta īn faptul ca erau practic domesticiti. Altfel, sa apuci un cobai cu mīna goala era ca si cum ai lua un cutit de lama.
Lectia se terminase. Ravi si cu mine ne-am bosumflat si n-am mai vorbit cu tata o saptamīna. si mama l-a ignorat. Cīnd am trecut pe linga groapa rinocerilor, am avut impresia ca aveau capetele plecate cu tristete din cauza pierderii unui prieten drag.
Dar ce poti face cīnd īti iubesti tatal? Viata merge īnainte si nu trebuie sa atingi tigrii. Cu exceptia faptului ca acum, din cauza ca īl acuzasem pe Ravi de un delict necunoscut pe care nu-l comisese, eram ca si mort. īn anii urmatori, cīnd īi placea sa ma tachineze, īmi soptea:
- Asteapta pīna vom fi singuri. Tu esti urmatoarea capra!
Capitolul 9
Sa faci animalele sa se acomodeze cu prezenta omului este esenta artei si stiintei de a conduce o gradina zoologica. Scopul principal este sa micsorezi distanta de siguranta, care este distanta minima de la care un animal īsi observa dusmanul. Unui flamingo īn libertate nu-i pasa daca stai la mai mult de trei sute de metri departare. Depaseste aceasta limita si va deveni agitat. Apropie-te si mai mult si va zbura imediat pīna cīnd limita de trei sute de metri va fi stabilita din nou sau pīna cīnd inima si pla-mīnii īi vor ceda. Alte animale au alte distante de siguranta si le verifica īn alte feluri. Felinele se uita, caprioarele asculta, ursii miros. Girafele īti dau voie sa te apropii pīna la douazeci si opt de metri de ele daca esti īntr-o masina, dar fug daca esti la o suta patruzeci de metri pe jos. Crabii dispar atunci cīnd esti la noua metri; maimutele urlatoare se agita īn copaci cīnd esti la optsprezece; bivolii africani reactioneaza la saptezeci de metri.
Metodele noastre pentru a micsora distanta de siguranta sīnt cunostintele pe care le avem despre un animal, mīncarea si adapostul pe care i le dam, protectia pe care i-o oferim. Cīnd merge, rezultatul este un animal stabil din punct de vedere emotional, eliberat de stres, care nu numai ca sta linistit, dar este sanatos, traieste o viata foarte lunga, manīnca fara mofturi, se comporta si socializeaza īn mod natural si - cel mai important - se reproduce. Nu vreau sa spun ca gradina noastra se compara cu cele din San Diego, Toronto, Berlin sau Singapore, dar nu poti īmpiedica un bun director de gradina zoologica sa prospere. Tatei īi venea totul de la sine. Compensa lipsa unei pregatiri serioase cu un talent intuitiv si o mare atentie. Avea darul de a se uita la un animal si de a ghici ce se petrecea īn mintea lui. Era atent cu īndatoririle sale, iar acestea īi raspundeau uneori īnzecit.
Capitolul 10
Totusi, vor fi mereu animale care vor dori sa scape din gradina zoologica. Animalele care sīnt tinute īn conditii nepotrivite sīnt cele mai bune exemple. Orice fiinta are nevoi specifice īn habitatul unde traieste. Daca īngraditura este prea la soare, e prea umeda sau e prea goala, daca stinghia este prea sus sau prea la vedere, daca solul e prea nisipos, daca sīnt prea putine crengi cu care sa faci un cuib, daca strachina de mīncare e prea jos, daca nu este destul noroi īn care sa te scalzi - multe asemenea conditii -, atunci animalul este agitat. Nu este atīt o problema de a construi o imitatie a habitatului din salbaticie, cīt de a surprinde esenta acestuia. Totul īntr-o īngraditura trebuie sa fie adecvat - cu alte cuvinte, sa-i dea animalului posibilitatea sa se adapteze. La naiba cu gradinile proaste cu īngradituri proaste! Fac de rīs toate gradinile zoologice.
Animalele salbatice care sīnt prinse la maturitate sīnt un alt exemplu de fiinte ce vor sa scape cu orice pret; adeseori doresc prea mult sa-si refaca lumile proprii si sa se adapteze la noile conditii.
Dar chiar si animalele care au crescut īntr-o gradina si nu au cunoscut niciodata libertatea, care sīnt perfect adaptate la īngraditura lor si nu se simt īn pericol īn prezenta oamenilor, au momente de nervozitate, care le īmping sa īncerce sa fuga. Toate fiintele vii au o anumita nebunie care le controleaza īn feluri ciudate, uneori inexplicabile. Aceasta nebunie poate fi salvatoare; este parte a capacitatii de a se adapta. Fara ea nici o specie nu ar supravietui.
Oricare ar fi motivele pentru a dori sa fuga, sanatoase sau nesanatoase, detractorii gradinilor zoologice ar trebui sa-si dea seama ca animalele nu fug catre un loc, ci de ceva. Ceva dinauntrul teritoriului lor le-a speriat - prezenta unui dusman, atacul unui animal dominant, un zgomot neobisnuit - si au fugit la o distanta de siguranta. Animalul scapa sau īncearca sa scape. Am fost uimit
sa citesc ca la Gradina Zoologica din Toronto - o gradina foarte buna, trebuie sa spun - leoparzii pot sari cinci metri si jumatate īn sus. īngraditura leoparzilor nostri din Pondicherry avea un zid īnalt de cinci metri; presupun ca Rosie si Copycat nu l-au sarit pentru ca nu au vrut si nu dintr-o slabiciune fizica. Animalele care scapa schimba un loc cunoscut cu unul necunoscut - iar daca exista ceva pe care animalul īl uraste cel mai mult, acel ceva este necunoscutul. Animalele evadate se ascund de obicei īn primul loc care le da un sentiment de siguranta si devin primejdioase numai cu cei care se īntīmpla sa se gaseasca īntre ele si locul de siguranta ales.
Capitolul 11
Sa luam, de exemplu, cazul femelei de pantera neagra care a scapat din Gradina Zoologica din Ziirich īn iarna anului 1933. Era nou-venita la gradina si parea sa se īnteleaga bine cu masculul. Dar mai multe rani cauzate de gheare dezvaluiau certuri matrimoniale. īnainte sa se poata lua o decizie, ea s-a strecurat printr-o gaura dintre barele acoperisului de la cusca ei si a disparut īn noapte. Faptul ca un carnivor salbatic era liber īn mijlocul lor a creat panica printre locuitorii din Ziirich. S-au pus capcane si s-a dat drumul la cīinii de vīnatoare. Au reusit numai sa curete cantonul de cei cītiva cīini pe jumatate salbatici pe care-i aveau. Nu s-a gasit nici o urma a panterei timp de zece saptamīni. īn cele din urma, un simplu muncitor a dat peste ea sub un hambar la patruzeci de kilometri departare si a īmpuscat-o. īn apropiere au fost gasite ramasitele unei caprioare. Faptul ca o felina mare, neagra din zona tropicala a reusit sa supravietuiasca mai mult de doua luni īn iarna elvetiana fara a fi vazuta de nimeni, ca sa nu mai spunem ca nu a atacat pe nimeni, arata limpede ca animalele scapate de la gradina zoologica nu sīnt
criminali primejdiosi si nevazuti, ci pur si simplu fiinte salbatice care īncearca sa se adapteze.
Acest caz este unul din multele asemenea. Daca luati orasul Tokio, īl rasturnati si īl scuturati bine, veti fi uimiti de cīte animale vor cadea din el. Nu numai cīini si pisici, va asigur. serpi boa, dragorii de Komodo, crocodili, piran-ha, struti, lupi, lincsi, canguri pitici, lamantini, porci spi-nosi, urangutani, mistreti - cu astfel de animale va puteti trezi ca ploua din cer. Iar ei s-au asteptat sa gaseasca - ha! īn mijlocul junglei tropicale mexicane, imaginati-va! Ha! Ha! Sa mori de rīs, nu alta. Oare ce-o fi fost īn capul lor?
Capitolul 12
Uneori devine agitat. Nu e din cauza vorbelor mele. (De altfel, eu vorbesc foarte putin.) Viata sa este de vina. Memoria este ca un ocean, iar el se iveste la suprafata. Ma tem ca va dori sa se opreasca. Dar el vrea sa-mi spuna povestea sa. Continua. Dupa toti acesti ani, Richard Parker tot īl obsedeaza.
Este un om foarte bun. De fiecare data cīnd īl vizitez, pregateste un ospat vegetarian din sudul Indiei, l-am spus ca-mi place mīncarea condimentata. Nu stiu de ce am spus o asemenea prostie. Este o minciuna sfruntata. Adaug calupuri dupa calupuri de iaurt. N-are nici un efect. De fiecare data este la fel: papilele mele gustative iau foc si mor, ma īnrosesc ca racul, ochii mi se umplu de lacrimi, capul īmi arde, iar tubul digestiv īncepe sa se contorsioneze si sa geama īn agonie, ca un boa care a īnghitit o masina de tuns iarba.
Capitolul 13
Asa ca vedeti, daca se mtīmpla sa cadeti īn groapa cu lei, motivul pentru care leul va va rupe īn bucati nu este pentru ca īi e foame - fiti siguri, animalele de la
gradina zoologica sīnt foarte bine hranite - sau pentru ca este īnsetat de sīnge, ci pentru ca i-ati invadat teritoriul.
Ca fapt divers, aceasta este explicatia faptului ca dresorul de la circ intra īntotdeauna primul īn arena, chiar prin fata leilor. Procedīnd astfel, el stabileste ca arena este teritoriul sau si nu al lor, o notiune pe care o subliniaza prin strigate, batut din picioare, fluturatul biciului. Leii sīnt impresionati. Dezavantajul este evident. Observati cum intra īn arena: oricīt de puternici vīnatori sīnt, "regii animalelor" se tīrasc cu coada īntre picioare si ramīn pe marginile arenei, care este īntotdeauna rotunda, ca sa nu se poata ascunde nicaieri. Se afla īn prezenta unui mascul dominant puternic, un mascul super-alfa, iar ei trebuie sa se supuna ritualurilor sale de dominare. Asa ca īsi deschid falcile larg, se ridica īn picioare, sar prin cercuri de hīrtie, se tīrasc prin tuburi, merg cu spatele, se rostogolesc. "Este un individ ciudat", gāndesc ei confuz. "Niciodata n-am vazut un leu mai strasnic decāt el. Dar e un tip pe cinste. Camara sa e mereu plina si - sa fim sinceri, baieti - maimutarelile lui ne dau de lucru. Sa dormi tot timpul e cam plicticos. Cel putin nu ne pune sa mergem pe bicicleta ca ursii bruni sau sa prindem farfurii din zbor cum fac cimpanzeii."
Dresorul trebuie mereu sa fie sigur ca este masculul super-alfa. Va plati scump daca din neglijenta va decadea si va deveni beta. Cele mai multe cazuri de comportament agresiv si ostil din partea animalelor sīnt expresia insecuritatii sociale. Animalul din fata ta trebuie sa īsi stie locul, deasupra sau sub tine. Pozitia sociala este esentiala pentru el. De aceasta depinde cu cine se poate asocia si īn ce mod; unde si cīnd poate mīnca; unde se poate odihni; unde poate bea; si asa mai departe. Pīna cīnd nu afla īn ce pozitie sociala este, animalul traieste īntr-o anarhie de nesuportat. Este agitat, nervos, periculos. Din fericire pentru dresorul de la circ, hotarīrile care se iau īn legatura cu pozitia sociala printre animalele dominatoare nu sīnt īntotdeauna bazate pe forta bruta. Hediger (1950) spune: "Cīnd doua
fiinte se īntīlnesc, aceea care este capabila sa-si intimideze adversarul este recunoscuta ca superioara din punct de vedere social, astfel ca aceasta hotarīre nu este īntotdeauna rezultatul unei lupte; īn anumite circumstante, o simpla īntīlnire este īndeajuns." Cuvintele unui zoolog īntelept. Domnul Hediger a fost multi ani director de gradini zoologice, mai īntīi la Basel, apoi la Zurich. Era un om care cunostea foarte bine firea animalelor.
Este o victorie a creierului asupra muschilor. Modul īn care se manifesta puterea dresorului de circ este de natura psihologica. Aspecte ca mediul strain, pozitia dreapta a dresorului, stapīnirea de sine, privirea fixa, īnaintarea fara teama, zgomotele ciudate (de exemplu, plesnetul biciului sau sunetul fluierului) umplu mintea animalului de teama si īndoiala si īi arata limpede care este pozitia sa, singurul lucru pe care vrea de altfel sa-l stie. Multumit, Numarul Doi poate reveni la locul sau, iar Numarul Unu poate sa se īntoarca spre public si sa strige:
- Sa continue spectacolul! si acum, doamnelor si domnilor, prin cercuri de foc adevarat...
Capitolul 14
Este interesant de remarcat ca leul care este cel mai ascultator si īnvata cel mai repede trucurile dresorului de circ este cel cu statutul social cel mai jos, animalul omega. Are cel mai mult de cīstigat dintr-o relatie apropiata cu dresorul super-alfa. Nu este o problema de mīn-care īn plus. O relatie apropiata īnseamna si protectie fata de ceilalti membri ai trupei. Acest animal īntelegator, care publicului nu-i apare diferit de ceilalti īn ce priveste marimea si aparenta ferocitate, va fi vedeta spectacolului, īn timp ce dresorul va lasa leii gamma si beta, cei mai arta-gosi dintre subordonati, sa stea pe butoaiele lor colorate Pe marginea arenei.
Aceeasi situatie este valabila si cu alte animale de la circ si de la gradina zoologica. Animalele inferioare social sīnt cele care fac cele mai mari si mai productive eforturi pentru a-si cunoaste īngrijitorii. Sīnt cele mai credincioase, le cauta cel mai mult compania, nu īi provoaca si nu le creeaza dificultati. Fenomenul a fost observat la felinele mari, bizoni, caprioare, oi salbatice, maimute si la multe alte animale. Este un aspect bine cunoscut īn domeniu.
Capitolul 15
Casa sa este un templu. īn holul de la intrare atīrna un tablou al lui Ganesha, zeul cu cap de elefant. Sta privind īn fata - de culoare roz, gras cīt o bute, īncoronat si zīmbitor -, trei mīini tinīnd diferite obiecte, a patra cu palma īntinsa bine-cuvīntīnd si īntīmpinīnd. Este īnvingatorul suprem al obstacolelor, zeul norocului, zeul īntelepciunii, patronul īnvatamīn-tului. Teribil de nostim. īti aduce zīmbetul pe buze. La picioarele sale este un sobolan atent. Mijlocul sau de transport. Caci atunci cīnd Stapīnul Ganesha calatoreste, merge pe un sobolan. Pe peretele opus tabloului este o Cruce simpla de lemn.
īn sufragerie, pe o masa līnga canapea, este o mica icoana a Fecioarei Maria din Guadalupe, cu florile cazīndu-i de pe mantia desfacuta. Līnga ea se afla o fotografie īnramata a Kaabei cea īnvelita īn negru, cel mai important sanctuarul Islamului, īnconjurat de zece mii de credinciosi ce se īnvīrtesc. Pe televizor este o statuie de alama a lui Shiva ca Nataraja, stapīnul cosmic al dansului, care comanda miscarile universului si curgerea timpului. Danseaza deasupra demonului ignorantei, cele patru brate īntruchipīnd o miscare de balet, cu un picior pe spatele demonului, iar celalalt ridicat īn aer. Se spune ca atunci cīnd Nataraja va pune si al doilea picior jos, timpul se va opri.
īn bucatarie se afla un altar. Este asezat īntr-un dulap a carui usa a fost īnlocuita cu un arc decorat cu desene īn relief. Arcul ascunde īn parte becul galben care seara lumineaza altarul. Doua imagini sīnt īn spatele altarului: īntr-o parte Ganesha
din nou, iar īn centru, īntr-o rama mai mare, cu pielea de culoare albastra si zīmbind, Krishna cīntīnd din fluier. Ambii au rnīzgaleli de pudra rosie si galbena pe sticla de deasupra capetelor, īntr-un vas de arama de pe altar sīnt trei murti de argint, trei imagini. Mi le identifica, aratīndu-le cu degetul īntins: Lakshmi; Shakti, zeita mama informa lui Parvati; si Krishna, de data aceasta ca un bebelus jucaus tīrīndu-se īn patru labe. īntre cele doua zeite este un Shiva yoni linga de piatra, care seamana cu o jumatate de avocado cu o tulpina falica ridicīn-du-se din centru. Este un simbol hindus care reprezinta energiile masculine si feminine ale universului. Līnga una din marginile vasului se afla o mica scoica pusa pe un piedestal; līnga cealalta un mic clopotel de argint. Boabe de orez sīnt peste tot, īmpreuna cu o floare care se vestejeste. Multe dintre aceste lucruri sīnt patate cu vopsea rosie si galbena.
Dedesubt pe un raft sīnt mai multe obiecte de cult: o cupa plina cu apa; o lingura de arama; o lampa cu fitilul īmbibat de ulei; betisoare de tamīie; castronase pline cu praf rosu si galben, cu boabe de orez si bucatele de zahar.
Mai este o alta icoana a Fecioarei Maria īn sufragerie.
La etaj, īn biroul lui, se afla un Ganesha de alama stīnd cu picioarele īncrucisate līnga computer, un Crucifix de lemn din Brazilia pe perete si un covoras verde de rugaciune īntr-un colt. Crucifixul este expresiv - El patimeste. Covorasul de rugaciune are locul sau bine stabilit. Līnga el, pe un stand scund de carti, este o carte acoperita cu o pīnza. īn mijlocul pīnzei este brodat un singur cuvīnt arab format din patru litere: un olif, doi lami si un ha. Cuvīntul Dumnezeu īn araba.
Cartea de pe noptiera este o Biblie.
Capitolul 16
La īnceput sīntem ca toti oamenii - īn iad, fara credinta, pīna cīnd cineva ne vorbeste de Dumnezeu, nu-i asa? Insa lucrurile se opresc aici pentru majoritatea dintre noi. Daca apare vreo schimbare, ea este īn rau si nu
īn bine; multi oameni par ca-l pierd pe Dumnezeu de-a lungul vietii. Situatia mea e alta. Initiatorul meu a fost o sora mai mare a mamei, mai traditionalista, care m-a dus la un templu cīnd eram copilas. Matusa Rohini a fost īn-cīntata sa-si īntīlneasca nepotul nou-nascut si s-a gīndit ca era bine sa īmpartaseasca aceasta bucurie si Zeitei Mama.
- Va fi prima sa iesire simbolica, a spus ea. Este o samskaral
īntr-adevar simbolica. Eram īn Madurai; rezistasem eroic la sapte ore de calatorie cu trenul. Nu conta. Am pornit pe acest drum ritualic hindus, mama purtīndu-ma pe mine, matusa īncurajīnd-o. Nu tin minte nimic de la aceasta prima vizita la un templu, dar mi-a ramas īn memorie ceva din mirosul de tamīie, din jocul de lumini si umbre, din flacari, culori, caldura īnabusitoare si misterul locului. O samīnta de exaltare religioasa de marimea unui bob de mustar a fost sadita īn mine si lasata sa creasca. A continuat mereu sa se dezvolte.
Sīnt hindus datorita conurilor sculptate din pudra rosie kumkum si cosurilor īmpletite din sofran, datorita ghirlandelor de flori si bucatilor de nuci de cocos, datorita sunetului clopotelor care anunta moartea cuiva, datorita tipatului unui nadaswaram si batatorului la tobe, datorita lipaitului de picioare goale pe podelele de piatra de-a lungul coridoarelor īntunecate luminate de razele soarelui, datorita mirosului de tamīie, datorita luminii de la lampile Arati asezate īn cerc īn īntuneric, datorita cīntecelor bhajani cīntate atīt de melodios, datorita elefantilor care stau īn jur pentru a binecuvānta, datorita frescelor colorate care spun povesti pitoresti, datorita aceluiasi cuvīnt, īntiparit cu diferite semnificatii pe toate figurile - credinta. Am devenit loial acestor impresii senzoriale chiar īnainte de a sti ce īnseamna sau la ce servesc. Sufletul īmi spunea ce sa simt. Sīnt ca acasa īntr-un templu hindus. Sīnt constient de prezenta Divinitatii, nu īn felul propriu īn care simtim o prezenta, ci mai amplu. Inima īnca īmi tresalta cīnd vad un murti, un Lacas al Divinitatii, īn altarul unui
templu. Ma consider cu adevarat īn pīntecele cosmic sacru, locul unde a fost creat totul si este marele meu noroc sa pot sa patrund pīna la esenta sa. Mīinile mi se īmpreuneaza firesc īn rugaciune. Tīnjesc dupa prasad, acea ofranda dulce pentru Dumnezeu, care ni se īntoarce ca o mīn-care sfintita. Palmele mele simt nevoia sa atinga caldura unei flacari sacre a carei binecuvīntare o duc la ochi si frunte.
Dar religia este mai mult decīt rituri sau ritualuri. Aici ritul si ritualul primesc o semnificatie. si din acest punct de vedere sīnt hindus. Universul are un īnteles pentru mine prin hinduism. Exista Brahmanul, sufletul universului, baza pe care este tesuta, urzita si īmplinita tapiseria lumii, cu toate ornamentele sale de spatiu si timp. Exista nirguna brahmanica, fara trasaturi, care se afla dincolo de īntelegere, de descriere, de atingere. īn cuvintele noastre sarace īi gasim o denumire - Unul, Adevarul, Unitatea, Absolutul, Existenta Suprema, Esenta Fiintei - si īncercam sa i-o potrivim, dar nirguna brahmanica nu poate fi niciodata continuta. Ramīnem fara grai. Mai exista saguna brahmanica cu trasaturi, unde denumirea se potriveste. īi spunem cīnd Shiva, cīnd Krishna, Shakti, sau Ganesha; putem īntelege cīte ceva; putem discerne unele calitati - afectuos, milos, īnspaimīntator - si gasim o cale de a stabili o relatie. Saguna brahmanica este Brahman revelat simturilor noastre limitate, Brahman exprimat nu numai prin zei, dar si prin oameni, animale, copaci, printr-o mīna de pamīnt, pentru ca totul are o farīma divina īn el. Adevarul este ca Brahman nu e diferit de atman, puterea spirituala dinlauntrul nostru, ceea ce numim suflet. Spiritul individual se īntrepatrunde cu spiritul universal, asa cum apa din fīntīna devine apa de pe masa. Aceasta da viata universului dincolo de gīnduri sau vorbe, iar ceea ce este esenta noastra si lupta sa fie exprimat este acelasi lucru. Finitul din infinit, infinitul din finit. Daca ma īntrebati cum se leaga Brahman de atman, as spune ca īn acelasi fel ca
Tatal, Fiul si Sfīntul Duh: īn chip misterios. Dar un lucru e cert: ca atman īncearca sa se īmplineasca īn Brahman, sa se uneasca deplin cu Absolutul. Viata este pentru el un pelerinaj de la nastere la moarte, iar el se naste si moare din nou, iarasi si iarasi, pīna cīnd reuseste sa rupa legaturile care īl tin captiv aici, pe pamīnt. Mijloacele de eliberare sīnt numeroase, dar calea este mereu aceeasi, prin Karma, unde rabojul fiecaruia este plin de faptele sale bune sau rele.
Acesta este pe scurt hinduismul, iar eu am fost hindus toata viata. Datorita preceptelor sale, īmi gasesc locul īn univers.
Dar sa nu mai continuam! La naiba cu fundamenta-listii si cu literalistii! īmi amintesc de o poveste despre Stapīnul Krishna pe cīnd pazea vacile. īn fiecare noapte le cheama pe laptarese sa danseze cu el īn padure. Vin si danseaza. Noaptea este īntunecoasa, focul din mijlocul lor trosneste, ritmul muzicii devine din ce īn ce mai rapid - fetele danseaza īntruna cu dulcele lor stapīn, care se multiplica pentru a fi īn bratele fiecareia. Dar cīnd fetele devin posesive, cīnd fiecare crede ca Krishna este numai partenerul ei, el dispare. Asa ca nu trebuie sa ni-l dorim pe Dumnezeu numai pentru noi.
Cunosc o femeie aici, īn Toronto, care īmi este foarte draga. A fost mama mea adoptiva. īi spun Auntieji, iar ei īi place. Este din Quebec. Chiar daca locuieste īn Toronto de peste treizeci de ani, obisnuinta ei de a vorbi frantuzeste īi mai joaca feste la cuvintele englezesti. Astfel ca atunci cīnd a auzit pentru prima oara Hare Krishna, nu l-a īnteles bine. A īnteles "hairless Christians"1 si asa a crezut multi ani. Cīnd i-am atras atentia, i-am spus ca de fapt nu gresea atīt de tare; ca hindusii, cu puterea lor de a iubi, sīnt la fel cum sīnt crestinii, tot asa cum musulmanii, care-l vad pe Dumnezeu pretutindeni, sīnt ca hindusii, purtīnd
Joc de cuvinte intraductibil datorat pronuntiei asemanatoare. Literal: "crestini fara par".
chiar si barba, iar crestinii, īn iubirea lor fata de Dumnezeu, sīnt ca musulmanii, numai ca poarta palarii cu boruri mai largi.
Capitolul 17
Prima revelatie lasa cele mai adīnci urme; cele care urmeaza doar seamana cu prima. Datorez hinduismului acel peisaj imaginar care īmi umplea sufletul: orasele si rīurile, cīmpurile de lupta si padurile, muntii sacri si marile adīnci unde traiesc laolalta zei, sfinti, ticalosi si oameni obisnuiti, reprezentari ale fiintei noastre si ale felului nostru de a trai. Am auzit pentru prima oara despre marea putere a bunatatii si a iubirii īn aceasta tara hindusa. Vorbea Stapīnul Krishna. L-am ascultat si i-am urmat sfatul. īn īntelepciunea si dragostea sa perfecta, Stapīnul Krishna m-a condus sa ma īntīlnesc cu un om.
Aveam paisprezece ani - un hindus multumit de sine -, cīnd īntr-o vacanta l-am cunoscut pe Isus Cristos.
Tata nu-si lua des liber de la Gradina Zoologica, dar odata cīnd a facut-o, ne-am dus la Munnar, situat aproape, īn statul Kerala. Munnar este o mica statiune deluroasa, īnconjurata de cele mai mari plantatii de ceai din lume. Era la īnceputul lui mai si musonul nu īncepuse īnca. īn cīmpurile din Tamil Nadu era īngrozitor de cald. Am ajuns īn Munnar dupa un drum cu masina de cinci ore pe serpentinele din Madurai. Racoarea te īnvaluia, era ca si cum aveai menta īn gura. Ne-am comportat ca turistii. Ām vizitat o fabrica de ceai Tata. Ne-am plimbat cu barca pe lac. Am facut turul unui centru de crestere a vitelor. Am dat sare unor tahruri Nilgiri - o specie de capre salbatice - īntr-un parc national. ("Avem cīteva si īn gradina noastra zoologica. Ar trebui sa veniti īn Pondicherry", le-a spus tata unor turisti elvetieni.) Ravi si cu mine ne-am dus sa ne plimbam printre plantatiile de ceai de līnga
oras. Era numai o scuza pentru a nu ne lasa coplesiti de leneveala. Dupa-amiaza tīrziu tata si mama se tolanisera confortabil īn ceainaria hotelului nostru ca doua pisici ce stau la soare la fereastra. Mama citea, īn timp ce tata vorbea cu alti oaspeti.
Sīnt trei dealuri īn Munnar. Nu sīnt īnalte ca muntii, de exemplu, care īnconjoara orasul, dar īn prima dimineata, īn timp ce luam micul dejun, am observat ca aveau ceva special: pe fiecare se afla un loc sfīnt. Pe dealul din dreapta, de la hotel dincolo de rīu, era un templu hindus īn vīrf; dealul din mijloc, mai departat, avea o moschee; dealul din stīnga era īncununat cu o biserica crestina.
īn a patra zi petrecuta īn Munnar, īntr-o dupa-amiaza tīrzie, am urcat pe dealul din stīnga. Chiar daca mergeam la o scoala crestina, nu fusesem niciodata īnauntrul unei biserici - si nu doream sa īncerc acum. stiam foarte putine despre religia crestina. Avea reputatia ca dispunea de putini zei si de multa violenta. Dar cu scoli bune. Am īnconjurat biserica. Era o cladire care nu dezvaluia nimic din ceea ce se afla īnauntru, cu ziduri simple, groase, vopsite īn albastru deschis, si cu ferestre īnalte, īnguste, pe care nu te puteai uita. O fortareata.
Am dat peste prezbiteriu. Usa era deschisa. M-am ascuns īntr-un colt ca sa vad ce se īntīmpla. īn stīnga usii era o placuta avīnd cuvintele Preot Paroh si Ajutorul Preotului īnscrise pe ea. Līnga fiecare era o tablita care se putea īntoarce. Atīt preotul, cīt si ajutorul sau erau ĪNĂUNTRU, ma informa tablita cu litere aurii, ceea ce puteam vedea foarte limpede. Unul din preoti lucra īn biroul sau, cu spatele īntors la ferestrele arcuite īn afara, pe cīnd celalalt era asezat pe o banca la o masa rotunda īn vestibulul larg, care functiona ca o camera de primit vizitatori. Statea cu fata la usa si la ferestre, tinīnd o carte īn mīna, o Biblie, am presupus eu. Citea putin, ridica privirea, mai citea putin, iar ridica privirea. O facea īntr-un mod relaxat, totusi atent si serios. Dupa cīteva minute, a īnchis cartea si a pus-o deoparte. si-a īmpreunat mīinile pe masa
si a ramas asa, senin la fata, fara sa arate nici o urma de nerabdare sau resemnare.
Vestibulul avea pereti curati, albi; masa si bancile erau din lemn negru; preotul era īmbracat īntr-o sutana alba - totul era curat, simplu, obisnuit. Am fost cuprins de un sentiment de liniste. Dar mai mult decīt aranjamentul m-a uimit intuitia ca el era acolo - primitor, rabdator - daca cineva, oricine, dorea sa vorbeasca cu el. Ar fi ascultat cu drag o problema de suflet, o durere, o constiinta īncarcata. Era un om a carui menire era dragostea, un om care consola si ajuta dupa puterile sale.
Am fost miscat. Ceea ce vedeam mi s-a īntiparit īn suflet si m-a emotionat.
Se ridica. Am crezut ca va īntoarce placuta, dar n-a facu t-o. Se retrase doar īn prezbiteriu, lasīnd deschisa usa dintre vestibul si camera urmatoare, la fel ca usa de afara. Am remarcat ca amīndoua usile stateau larg deschise. Era evident ca el si colegul sau puteau fi abordati.
Am īnaintat si am īndraznit. Am intrat īn biserica. Stomacul īmi era tot un ghem. Eram īngrozit ca voi īntīlni un crestin care va striga la mine: "Ce cauti aici? Cum īndraznesti sa intri īn acest loc sfīnt, pacatosule? Iesi afara chiar acum!"
Nu era nimeni. Nu īntelegeam nimic. Am mers mai departe si am privit altarul. Avea o pictura. Era acesta un murti? Ceva despre un sacrificiu uman. Un zeu mīnios, care trebuia īmpacat cu sīnge. Femei īmpietrite, care privesc īn sus, si copilasi grasulii cu aripioare, care zboara īnjur. O pasare carismatica. Care dintre ei era zeul? Līnga altar era o sculptura pictata pe lemn. Victima din nou, īnvinetita si sīngerīnd īn culori vii. M-am uitat la genunchii sai. Erau juliti rau. Pielea trandafirie era jupuita si arata ca petalele unei flori, dīnd la iveala rotulele rosii ca focul. Era greu sa gasesc o legatura īntre aceasta scena de tortura si preotul din prezbiteriu.
A doua zi, cam la aceeasi ora, am intrat singur.
Catolicii sīnt cunoscuti pentru severitatea lor, pentru felul lor de a judeca aspru. Experienta mea cu parintele Martin nu a fost deloc astfel. Era foarte bun. Mi-a dat ceai si biscuiti īntr-un serviciu de ceai care clincanea si suna la fiecare atingere; ma trata ca pe un adult si mi-a spus o poveste. Sau mai curīnd, cum le plac crestinilor majusculele, o Poveste.
si ce poveste. Primul lucru pe care l-am simtit a fost neīncrederea. Cum? Omenirea pacatuieste, dar Fiul lui Dumnezeu plateste pentru ea? Am īncercat sa mi-l imaginez pe tata spunīndu-mi:
- Piscine, un leu s-a strecurat īn ocolul lamelor astazi si a ucis doua lame. Ieri altul a ucis un caprior negru. Sap-tamīna trecuta doi lei au mīncat o camila. Cu o saptamīna īnainte a fost rīndul berzelor pestrite si al stīrcilor cenusii. si cum putem sti cu siguranta cine ne-a saltat agutiul auriu? Situatia a devenit de nesuportat. Ceva trebuie facut. M-am hotarīt ca singurul fel de a-i face pe lei sa plateasca pentru pacatele lor este sa li te dau pe tine ca hrana.
- Da, tata, este cel mai drept si logic lucru de facut. Lasa-ma doar sa ma spal putin.
- Aleluia, fiule.
- Aleluia, tata.
Ce poveste de-a dreptul stranie. Ce comportament neobisnuit.
Am cerut sa-mi mai spuna o poveste, una care sa fie mai placuta. Cu siguranta, religia asta era formata din mai multe povesti - religiile sīnt mereu pline de povesti. Dar parintele Martin mi-a explicat ca povestile care se īntīm-plau īnaintea aceleia - si erau multe - erau numai prologuri la crestinism. Religia sa avea doar o singura Poveste si la ea se īntorceau mereu si mereu, din nou si din nou. Era īndeajuns pentru ei.
Am fost foarte tacut īn seara aceea la hotel.
Ca un zeu sa lupte contra greutatilor puteam īntelege. Zeii hindusi au parte de o multime de hoti, ticalosi, rapitori sau uzurpatori. Ce altceva este Ramayana decīt is-
torisirea necazurilor lui Rama? Greutati, da. Schimbari de soarta, da. Tradare, da. Dar umilire? Moarte? Nu puteam sa mi-l imaginez pe Stapīnul Krishna acceptīnd sa fie dezgolit, biciuit, batjocorit, tīrīt pe strazi si, culmea, sa fie crucificat - mai mult, de catre oameni simpli. N-am auzit ca vreun zeu hindus sa moara. Brahman Revelat nu este despre moarte. Demonii si monstrii mor, ca si oamenii, cu miile si milioanele - pentru asta si exista. Materia, de asemenea, decade. Dar divinitatea nu este amenintata de moarte. Nu se cuvine. Sufletul lumii nu poate muri, chiar si īntr-o mica parte a lui. A fost o greseala a acestui Dumnezeu crestin sa-si lase avatarul sa moara. E ca si cum o parte din El ar fi murit. Caci daca Fiul moare, nu poate fi neadevarat. Daca Dumnezeul de pe Cruce este Dumnezeul care simuleaza o tragedie umana, atunci Calvarul lui Cris-tos se transforma īn Farsa lui Cristos. Moartea Fiului trebuie sa fie reala. Parintele Martin m-a asigurat ca este. Dar un Dumnezeu mort este mereu un Dumnezeu mort, chiar daca a īnviat. Fiului i-a ramas pentru totdeauna gustul mortii īn gura. Treimea este mereu patata de asta; la dreapta lui Dumnezeu Tatal probabil ca miroase foarte urīt. Groaza trebuie sa fie reala. De ce sa vrea Dumnezeu sa treaca prin aceasta suferinta El īnsusi? De ce sa nu moara numai oamenii? De ce sa murdaresti ce este frumos, sa distrugi ce este perfect?
Iubire. Acesta a fost raspunsul parintelui Martin.
Ce ar fi de spus despre comportamentul Fiului? Exista o poveste a Copilasului Krishna, acuzat pe nedrept de prietenii sai ca a mīncat noroi. Mama sa adoptiva, Yasho-da, īl ameninta cu degetul.
- Nu trebuia sa manīnci noroi, copil neascultator ce esti, īl cearta ea.
- Dar n-am mīncat, se apara stapīnul suprem a tot si a toate, deghizat numai īntr-un copil īnspaimīntat.
- Sst! Sst! Deschide gura! porunceste Yashoda. Krishna face cum i se spune. Deschide gura. Yashoda
rarnīne fara grai. In gura lui Krishna, ea vede tot universul
etern, toate stelele si planetele din spatiu si distantele dintre ele, toate pamīnturile si marile lumii si viata din ele; vede trecutul si viitorul; vede toate gīndurile si toate emotiile, mila si speranta, toate cele trei straturi ale materiei; nu lipseste nici cea mai mica piatra, luminare, fiinta, sat sau galaxie, inclusiv ea īnsasi si fiecare bucatica de noroi se afla la locul ei.
- Stapīne, poti īnchide gura, spune ea cu respect.
Exista povestea lui Vishnu incarnat īn Vamana piticul. El īi cere regelui demonilor Bali atīt pamīnt cīt poate cuprinde din trei pasi. Bali rīde de o asemenea piticanie si de cererea sa prosteasca. Este de acord. Imediat Vishnu revine la marimea sa cosmica. Cu un pas acopera parnīn-tul, cu al doilea cerurile, iar cu al treilea īl arunca pe Bali īn tarīmul de jos.
Chiar si Rama, cel mai uman dintre avataruri, caruia a trebuit sa i se aminteasca de originea sa divina cīnd pierduse speranta de a o mai cīstiga pe Sita, sotia sa, īnapoi de la Ravana, regele cel rau din Lanka, nu se lasa īnvins. Nici o cruce cu cuie nu l-ar fi retinut. Cīnd a trebuit sa lupte, si-a depasit natura umana limitata cu o putere pe care nici un om n-ar fi putut sa o aiba si cu arme pe care nici un om n-ar fi putut sa le mīnuiasca.
Acesta este Dumnezeu asa cum trebuie sa fie. Stralucitor, puternic, maiestuos. Cel care ajuta, salveaza si īnfrīnge raul.
Acest Fiu, pe de alta parte, se īnfometeaza, sufera de sete, oboseste, este trist, nelinistit, este urmarit si hartuit. El trebuie sa accepte discipoli care nu i se potrivesc si adversari care nu-L respecta - acest Fiu ce fel de zeu este? Este un zeu cu prea multe trasaturi umane, asta este. E adevarat, face minuni, cele mai multe de natura medicala, cīteva pentru a-i īndestula pe īnfometati; īn cel mai bun caz potoleste o furtuna sau umbla putin pe apa. Daca asta este magie, atunci este magie simpla, de genul trucurilor cu carti de joc. Orice zeu hindus poate sa o foloseasca de o suta de ori mai bine. Acest Fiu este un zeu care si-a pe-
trecut cea mai mare parte din timp spunīnd povesti, vorbind. Acest Fiu este un zeu care a mers pe jos, un zeu pedestru - si mai mult prin arsita - cu pasii unui om obisnuit, sandalele lovindu-se de pietrele de pe drum; iar cīnd apela la un mijloc de transport, alegea un magar. Acest Fiu este un zeu care a murit īn trei ore, gemīnd, sufocīn-du-se, plīngīnd. Ce fel de zeu este acesta? Ce-l īnsufleteste pe acest Fiu?
Iubirea, a spus parintele Martin.
Iar acest Fiu apare o singura data, demult si departe? īn mijlocul unui trib obscur la capatul Asiei de Vest, la granitele unui imperiu demult apus? Moare īnainte sa aiba macar un singur fir de par alb īn cap? Nu are nici un urmas, doar marturii risipite si partiale, munca Sa se pierde īn noroi? Stai putin. Asta e mai rau decīt Brahman incapabil sa comunice. Este Brahman egoist. Este Brahman zgīrcit si nedrept. Este Brahman ce nu se reveleaza. Daca Brahman ar avea numai un fiu, El ar trebui sa fie la fel de īmbelsugat precum Krishna cu laptaresele, nu? Ce ar putea justifica o asemenea zgīrcenie divina?
Iubirea, a repetat parintele Martin.
Ramīn cu Krishna, multumesc foarte mult. Gasesc divinitatea sa foarte atragatoare. Puteti sa va pastrati Fiul transpirat si vorbaret pentru voi.
Asa l-am īntīlnit pe acel rabin nelinistitor de demult: cu enervare si cu neīncredere.
Am luat ceaiul cu parintele Martin trei zile la rīnd. De fiecare data cīnd ceasca de ceai se ciocnea de farfurioara, iar lingurita clincanea pe marginea cestii, puneam īntrebari.
Raspunsul era mereu acelasi.
Ma enerva acest Fiu. Cu fiecare zi eram cuprins de si mai multa indignare contra lui, īi gaseam si mai multe cusururi.
Este suparacios1. E dimineata īn Betania si lui Dumnezeu i-e foame; Dumnezeu vrea sa ia micul dejun. Gaseste un smochin. Nu este sezonul pentru smochine, iar copacul
nu are fructe. Dumnezeu se supara. Fiul mormaie printre dinti: "De acum īnainte sa nu mai fie rod din tine īn veac!" si imediat smochinul se usuca. Asa spune Matei, sustinut de Marcu.
Va īntreb, este vina smochinului daca nu era anotimpul pentru smochine?
Cum sa faci asta unui copac nevinovat, sa-l usuci pe loc?
Nu puteam sa nu ma gīndesc la El. Nici acum nu pot. Am petrecut trei zile pline gīndindu-ma la El. Cu cīt ma intriga mai mult, cu atīt mai putin doream sa-L uit. Cu cīt aflam mai multe despre el, cu atīt mai putin doream sa-l parasesc.
īn ultima noastra zi īn Munnar, cu cīteva ore īnainte de a pleca, am alergat pe dealul din srīnga. īmi aduc aminte de scena ca de una tipic crestina. Crestinismul este o religie grabita. Priviti cum lumea a fost creata īn sapte zile. Chiar si īn mod simbolic este o creatie frenetica. Cīnd te nasti īntr-o religie īn care lupta pentru un singur suflet poate dura multe secole, cu generatii nenumarate care se perinda, hotarīrile rapide ale crestinismului au un efect ametitor. Daca hinduismul curge linistit precum Gangele, crestinismul se agita ca Toronto la o ora de vīrf. Este o religie iute ca o rīndunica, prompta ca o ambulanta. Se schimba instantaneu, se reveleaza imediat. īntr-o clipa esti pierdut sau salvat. Crestinismul acopera multe epoci, dar īn esenta exista īntr-un singur moment: acum.
Am urcat dealul. Chiar daca parintele Martin nu era ĪNĂUNTRU - vai, tablita sa era īntoarsa -, era totusi prezent, slava Domnului.
Gīfīind, i-am spus:
- Parinte, as vrea sa fiu crestin, va rog. El zīmbi.
- Deja esti, Piscine - īn inima ta. Oricine se īntīlneste cu Cristos cu inima curata este crestin. Aici, īn Munnar, l-ai īntīlnit pe Cristos.
Ma mīngīie pe cap. Erau mai mult lovituri, de fapt. Mīna sa īmi batea BUM BUM BUM īn cap.
Am crezut ca o sa mor de bucurie.
- Cīnd te īntorci, o sa luam din nou ceaiul īmpreuna, fiule.
-- Da, parinte.
īmi zīmbi cu bunatate. Zīmbetul lui Cristos.
Am intrat īn biserica, de data aceasta fara teama, pentru ca acum era si casa mea. M-am rugat lui Cristos cel viu. Apoi am coborīt īn goana dealul din stīnga si am urcat alergīnd dealul din dreapta - ca sa-i multumesc Sta-pīnului Krishna ca mi l-a scos īn cale pe Isus din Naza-reth, a.carui umanitate ma emotiona atīt de mult.
Capitolul 18
La mai putin de un an, a urmat experienta islamismului. Aveam cincisprezece ani si īmi exploram orasul natal. Cartierul musulman nu era departe de Gradina Zoologica. Era o zona mica, linistita cu inscriptii īn arabes-te si semilune zugravite pe fatadele caselor.
Am ajuns pe strada Mullah. Am aruncat o privire īn geamia Masjid, Marea Moschee, avīnd grija bineīnteles sa stau afara. Islamul avea o reputatie mai proasta decīt crestinismul - si mai putini zei, mai multa violenta si n-auzisem pe nimeni sa spuna ceva de bine despre scolile musulmane, asa ca n-aveam de gīnd sa pasesc īnauntru, oricīt de goala era moscheea. Cladirea, curata si alba, cu exceptia corniselor vopsite īn verde, era o constructie ampla, desfasurīndu-se īn jurul unei sali centrale goale. īmpletituri de paie acopereau podeaua peste tot. Deasupra doua minarete zvelte, subtiri se ridicau pe un fundal de cocotieri īnalti. Locul n-avea nimic religios sau interesant, dar era linistit si placut.
M-am īndepartat. Chiar īn spatele moscheii erau mai multe case de un etaj, legate īntre ele prin mici verande umbroase. Erau sarace si darapanate, peretii de stuc avīhd o culoare verzuie. Una dintre case era un mic magazin. Am remarcat un rīnd de sticle prafuite de suc Thumbs Up si patru borcane de plastic transparente pline pe jumatate cu bomboane. Dar marfa principala era altceva, ceva alb, rotund si plat. M-am apropiat. Parea sa fie un fel de pīine necoapta. Am īmpuns una cu degetul. Era destul de tare. Pareau ca niste turte vechi de trei zile. Cine ar mīnca asa ceva? m-am īntrebat. Am luat una si am scuturat-o sa vad daca se rupe. O voce spuse:
- Vrei sa gusti una?
Mi-a stat inima-n loc. Ni se īntīmpla tuturor: te īnconjoara lumini si umbre, pete si fīsii de culoare, te gīndesti la altele - asa ca nu-ti dai seama ce e īn fata ta.
La nici un metru si jumatate departare, stīnd cu picioarele īncrucisate, era un barbat. M-am speriat asa de tare, ca mīinile mi-au zvīcnit īn sus, iar pīinea a zburat pīna īn mijlocul strazii. A cazut īntr-o baliga proaspata de vaca.
- īmi pare atīt de rau, domnule. Nu v-am vazut! am tipat eu.
Eram gata sa fug pe usa afara.
- Stai linistit, spuse el calm. O s-o manīnce o vaca. Ia alta.
Rupse o pīine īn doua. Am mīncat-o īmpreuna. Era tare si groasa, greu de mestecat, dar hranitoare. M-am linistit.
- Faceti pīini din acestea, am spus ca sa fac conversatie.
- Da. Da-mi voie sa-ti arat cum.
Se dadu jos de pe platforma si ma conduse īn casa. Era o sandrama cu doua camere. Camera mai mare, dominata de cuptor, era brutaria, iar cealalta, despartita de o perdea subtire, era dormitorul sau. Cuptorul avea pietricele pe fund. Tocmai ma lamurea cum se cocea pīinea pe aceste pietricele īncinse, cīnd vocea nazala a muezinului se auzi
plutind dinspre moschee. stiam ca era chemarea la rugaciune, dar nu stiam ce īnsemna. Credeam ca īi aducea pe musulmanii credinciosi la moschee, tot asa cum clopotele ne chemau pe noi, crestinii, la biserica. Nu aveam dreptate. Brutarul s-a īntrerupt īn mijlocul propozitiei si a spus:
- Scuza-ma.
A disparut pentru o clipa īn camera cealalta si s-a īntors cu un covor facut sul, pe care l-a desfasurat pe podeaua brutariei sale, ridicīnd īn aer un nor de faina. si chiar īn fata mea, īn mijlocul brutariei sale, se ruga. Era neobisnuit, dar eu eram acela care se simtea stīnjenit. Din fericire, se ruga cu ochii īnchisi.
Statea drept. Murmura cuvinte īn araba. īsi puse mīinile līnga urechi, cu degetele mari atingīnd lobii, parīnd ca-si īncordeaza auzul pentru a-l auzi pe AUah raspunzīnd. Se apleca īnainte. Se īndrepta din nou. Cazu īn genunchi si īsi lipi mīinile si fruntea de podea. Se ridica. Se apleca din nou īnainte. Se ridica. Lua din nou totul de la capat.
Islamismul nu e decīt un fel de exercitii usoare, mi-am spus. Ca miscarile de yoga pentru beduini pe arsita. Osanale fara sa transpiri, atingerea paradisului fara efort.
Repeta tot ritualul de patru ori, mormaind neīntrerupt. Cīnd termina - īntorcīnd capul de la dreapta la stīnga si meditīnd putin -, deschise ochii, zīmbi, pasi dincolo de covor si īl facu sul cu o dexteritate care trada o lunga practica. īl duse īnapoi la locul lui din cealalta camera. Se īntoarse apoi la mine.
- Ce spuneam? ma īntreba.
Aceasta a fost prima data cīnd am vazut un musulman rugīndu-se - un ritual rapid, necesar, fizic, cu vorbe nedeslusite, straniu. Urmatoarea data cīnd m-am rugat īn biserica - stīnd īn genunchi nemiscat, tacut dinaintea lui Cristos pe cruce -, imaginea acestei comuniuni miscatoare cu Dumnezeu īn mijlocul sacilor de faina mi-a venit mereu īn minte.
Capitolul 19
M-am dus sa-l vad din nou.
- Despre ce este religia dumneavoastra? l-am īntrebat. Ochii i se luminara.
- Este despre cel Preaiubit, raspunse el.
Provoc pe oricine sa īncerce sa īnteleaga islamismul, īn spiritul sau, si nu sa-l iubeasca. Este o frumoasa religie despre īntelegere si devotiune.
Moscheea era cu adevarat o constructie deschisa, lui Dumnezeu si aerului de afara. Am stat cu picioarele īncrucisate, ascultīndu-l pe imam pīna a venit timpul rugaciunii. Atunci aranjamentul la īntīmplare al celor din jur s-a destramat īn timp ce ne-am ridicat si ne-am strīns umar linga umar īn rīnduri, fiecare spatiu din fata fiind umplut din spate pīna ce fiecare rīnd era complet, formīnd siruri dupa siruri de credinciosi. Mi-a facut bine sa-mi lipesc fruntea de pamīnt. Imediat am simtit o adīnca legatura spirituala.
Capitolul 20
Era sufist, mistic musulman. Cauta fana, comuniunea cu Dumnezeu, iar relatia sa cu El era personala si plina de dragoste.
- Daca faci doi pasi catre Dumnezeu, obisnuia el sa-mi spuna, Dumnezeu va alerga la tine!
Era un om cu trasaturi obisnuite, nimic din felul īn care arata sau se īmbraca nu-l scotea īn evidenta. Nu ma mira ca nu l-am vazut prima oara cīnd ne-am īntīlnit. Chiar si cīnd am ajuns sa-l cunosc foarte bine, dupa mai multe īn-tīlniri, mi-era greu sa-l recunosc. Numele sau era Satish Kumar. Este un nume comun īn Tamil Nadu, asa īncīt coincidenta nu este atīt de neobisnuita. Totusi, mi-a facut placere ca acest brutar pios, simplu ca o umbra, cu o sana-
tate de fier, si profesorul comunist de biologie, devotat stiintei si suferind de poliomielita īn copilarie, purtau acelasi nume. Domnul si domnul Kumar m-au initiat īn biologie si īn islamism. Domnul si domnul Kumar m-au facut sa urmez zoologia si studii de religie la Universitatea din Toronto. Domnul si domnul Kumar au fost profetii tineretii mele indiene.
Ne-am rugat īmpreuna si am exersat dhikr, recitarea celor nouazeci si noua de nume revelate ale lui Dumnezeu. Era hafiz, o persoana care stie Coranul pe dinafara si īl spune īntr-o incantatie simpla si molcoma. N-am stiut niciodata araba bine, dar īmi placea foarte mult cum suna. Izbucnirile guturale si vocalele lungi, melodioase ma īn-valuiau ca sunetele unui pīrīu minunat. Ma scufundam īn acel pīrīu īn multe clipe magice. Nu era adīnc, era doar vocea unui singur om, dar avea infinitul universului.
Am descris casa domnului Kumar ca pe o darapanatura. Totusi, nici o moschee, nici o biserica, nici un templu nu erau atīt de sacre pentru mine. Ieseam uneori din brutarie īncarcat de glorie. Ma urcam pe bicicleta si pedalam, plutind prin acea glorie din aer.
Odata, dupa o astfel de īntīlnire, am parasit orasul si, pe drumul de īntoarcere, īntr-un loc unde terenul era mai īnalt si vedeam marea īn stīnga si de-a lungul drumului, am simtit deodata ca sīnt īn paradis. Locul era acelasi pe līnga care trecusem nu demult, dar īl vedeam altfel. Simteam un amestec ciudat de vibratii de energie si liniste profunda, care īmi creau o stare de fericire intensa. In timp ce īnainte drumul, marea, copacii, aerul, soarele īmi vorbeau pe limbi diferite, acum mi se adresau īntr-o singura limba comuna. Copacul povestea despre drum, care stia despre aer, care tinea cont de mare, care īmpartea natura cu soarele. Fiecare element traia īn armonie cu celalalt, toti erau cunoscuti si rude. Am īngenuncheat ca un muritor; m-am ridicat ca un nemuritor. Ma simteam īn centrul unui mic cerc ce era parte a unui cerc mult mai mare. Atman l-a īntīlnit pe Allah.
Alta data l-am simtit pe Dumnezeu aproape de mine. Eram īn Canada, mult mai tīrziu. Ma aflam īn vizita la niste prieteni īn provincie. Era iarna. Ma plimbam singur pe domeniul lor mare si ma īntorceam catre casa. Era o zi limpede, īnsorita, dupa o noapte de ninsoare. Natura īntreaga era īmbracata īn alb. Pe cīnd ma apropiam de casa, mi-am īntors capul. In apropiere era o padure si īn acea padure un mic luminis. Vīntul sau poate un animal rupsese o creanga. Zapada fina cadea prin aer, scīnteia īn soare. Prin pulberea aurie care cadea īn poienita luminata de soare am vazut-o pe Fecioara Maria. De ce pe Ea, nu stiu. Devotiunea mea pentru Maria era pe planul doi. Dar era Ea. Avea pielea alba. Purta o rochie alba si o manta albastra; īmi amintesc ca am remarcat pliurile si faldurile. Cīnd spun ca am vazut-o, nu vreau sa spun literal, desi exista fizic si avea haine colorate. Am simtit ca am vazut-o, o viziune a unei viziuni. M-am oprit si am privit-o pe furis. Era frumoasa si maiestuoasa ca o regina. īmi zīmbea cu o bunatate plina de dragoste. Dupa cīteva secunde m-a parasit. Sufletul īmi era plin de teama si bucurie.
Prezenta lui Dumnezeu este cea mai mare rasplata.
Capitolul 21
Stau īntr-o cafenea din centru si magīndesc. Tocmai am petrecut o dupa-amiaza īntreaga cu el. Dupa īntīlnirile noastre, īntotdeauna ramīn dezgustat de viata posomorita pe care o duc. Care erau cuvintele acelea care m-au impresionat? A, da: "fapte aride si concrete", "povestea mai reusita". Scot hīrtie si stilou si scriu:
Cuvintele constiintei divine: exaltarea spirituala; sentimente durabile de revelatie, īnflacarare, bucurie; o ascutire a simtului moral care mi se pare mai importanta decīt o percepere intelectuala a lucrurilor; o aranjare a universului pe coordonate morale si nu intelectuale; constiinta ca principiul fundamental
al existentei este ceea ce numim dragoste, care se manifesta uneori neclar, difuz, īncet, totusi inevitabil.
Ma opresc. si despre tacerea lui Dumnezeu? Citesc totul din nou. Adaug:
Intelect ce confunda sentimentul de īncredere īn prezenta divina cu dorintele absolute.
Capitolul
Pot sa-mi imaginez usor ultimele cuvinte ale unui ateu: "Alb, alb! Dra-dra-dragoste! Dumnezeul meu!" - si convertirea de pe patul mortii. īn timp ce agnosticul, fidel sinelui sau rational, chiar daca crede īn faptele aride si concrete, poate īncerca sa explice lumina calda care-l īnvaluie, spunīnd: "Posibil o oxigenare sla-slaba a cre-cre-ierului", dīnd dovada pīna la sfīrsit de lipsa de imaginatie si pierzīnd partea cea mai frumoasa a povestii.
Capitolul 23
Vai, sentimentul de comuniune pe care īl aduce oamenilor o credinta comuna mi-a creat necazuri. Cu timpul, activitatile mele religioase n-au mai fost remarcate numai de cei care nu tineau cont si doar se amuzau, ci si de cei care au tinut cont si nu s-au amuzat.
- De ce se duce fiul tau la templu? īntreba preotul.
- Fiul tau a fost vazut īn biserica facīndu-si cruce, spunea imamul.
- Fiul tau s-a facut musulman, spunea panditul.
Da, toate au fost aduse la cunostinta parintilor mei uluiti. Vedeti dumneavoastra, ei nu stiau. Nu stiau ca eram hindus, crestin si musulman practicant. Adolescentii mereu ascund unele lucruri de parinti, nu-i asa? Toti cei de
saisprezece ani au secrete, nu-i asa? Dar soarta a harazit ca parintii mei, cu mine si cu cei trei īntelepti, dupa cum īi voi numi, sa ne īntīlnim īntr-o zi pe faleza Goubert Salai si ca taina mea sa fie data īn vileag. Era o dupa-amiaza minunata si racoroasa de duminica, iar Golful Bengal sclipea sub cerul albastru. Orasenii iesisera la plimbare. Copiii tipau si rīdeau. Baloane colorate zburau prin aer. Chioscurile de īnghetata erau asaltate. De ce sa ne gīndim la lucruri serioase īntr-o astfel de zi, va īntreb? De ce nu puteau oare sa dea numai din cap, sa zīmbeasca si sa treaca mai departe? N-a fost sa fie. Ne-am īntīlnit nu doar cu un īntelept, ci cu toti trei, si nu unul dupa altul, ci īmpreuna. Toti trei au decis exact atunci ca aceea era cea mai buna ocazie sa se īntīlneasca cu acest domn respectabil din Pon-dicherry, director de gradina zoologica si tatal unui fiu model de devotiune. Cīnd l-am vazut pe primul, am zīmbit; cīnd l-am zarit si pe al doilea, zīmbetul īmi īnghetase deja pe buze. Cīnd a fost limpede ca toti trei se īndreptau spre noi, inima a īncetat sa-mi mai bata.
īnteleptii au parut enervati cīnd si-au dat seama ca toti trei se apropiau de aceiasi oameni. Fiecare trebuie sa se fi gīndit ca ceilalti aveau alte treburi decīt cele pastorale si ca alesesera prost momentul sa se ocupe de ele. si-au aruncat priviri nemultumite.
Parintii mei au fost uimiti cīnd s-au vazut opriti de acesti preoti straini zīmbitori. Ar trebui sa explic ca familia mea nu era nicidecum practicanta. Tata se considera ca apartinīnd Noii Indii - bogata, moderna si la fel de seculara precum īnghetata. Nu avea nici un fir de religie īn el. Era un om de afaceri, foarte preocupat de a face, un profesionist cu picioarele pe pamīnt care muncea din greu, mai interesat de reproducerea leilor decīt de orice plan moral sau existential. E adevarat ca toti puii nou-nascuti erau binecuvīntati de un preot si ca aveam doua mici altare la gradina, unul īnchinat Stapīnului Ganesha si celalalt lui Hanuman. Ambii erau zei pe placul unui director de gradina zoologica, primul avīnd cap de elefant, iar
cel de-al doilea fiind o maimuta. Ideea tatei era ca priau afacerilor si nu sufletului, totul fiind mai curīnd o problema de relatii publice decīt de salvare personala. Grijile spirituale nu existau pentru el; problemele financiare īl necajeau. "O singura epidemie printre animale", obisnuia el sa spuna, "si ajungem pe drumuri spargīnd pietre." Mama era mama, plictisita si neutra īn acest domeniu. O educatie hinduista si baptista se anulasera una pe alta īn ceea ce privea religia, lasīnd-o necredincioasa, dar multumita. Cred ca ea banuia ca eu aveam o alta parere īn domeniu, dar nu a spus niciodata nimic cīnd, copil fiind, citeam pe nerasuflate benzi desenate cu Ramayana sau Mahabharata, precum si o Biblie ilustrata pentru copii si alte povesti cu zei. Ea īnsasi citea foarte mult. īi facea placere sa ma vada cu nasul īn carti, orice carti, atīta timp cīt eram cuminte. īn ceea ce īl priveste pe Ravi, daca Stapī-nul Krishna ar fi tinut īn mīna o bīta de cricket īn loc de un fluier, daca Isus Cristos ar fi semanat cu un arbitru, daca profetul Mahomed, pacea fie cu el, ar fi avut notiuni de bowling, poate ca s-ar fi interesat, dar nu erau asa si prin urmare nu-l atrageau cu nimic.
Dupa ce si-au dat buna ziua, a urmat o tacere penibila. O rupse preotul cīnd spuse, cu mīndrie īn voce:
- Piscine este un bun crestin. Sper sa vina sa cīnte īn corul nostru īntr-o buna zi.
Parintilor mei, panditului si imamului nu le venea sa creada.
- Cred ca gresiti. Este un bun musulman. Vine mereu la rugaciunea de vineri si īncepe sa cunoasca destul de bine Coranul, spuse imamul.
Parintilor mei, preotului si panditului nu le venea sa creada. Panditul vorbi:
- Gresiti amīndoi. Este un bun hindus. īl vad venind tot timpul la templu pentru darshan si īndeplinind pnja.
Parintii mei, imamul si preotul au ramas īnmarmuriti.
- Nu e nici o greseala, spuse preotul. II cunosc pe acest baiat. Este Piscine Molitor Patel si e crestin.
- si eu īl cunosc si va spun ca este musulman, afirma imamul.
- Prostii! tipa panditul. Piscine s-a nascut hindus, traieste ca un hindus si va muri hindus!
Cei trei īntelepti se uitara unul la altul, gīfīind si neīncrezatori.
Doamne, ia-le privirile de pe mine, m-am rugat eu. Toate privirile se īndreptara spre mine.
- E adevarat, Piscine? ma īntreba imamul cu caldura. Hindusii si crestinii sīnt idolatri. Au multi zei.
- Iar musulmanii au multe neveste, raspunse panditul. Preotul se uita chiorīs la amīndoi.
- Piscine, sopti el, salvarea este numai prin Isus Cristos.
- Prostii! Crestinii nu stiu nimic despre religie, spuse panditul.
- S-au īndepartat de multa vreme de calea lui Dumnezeu, spuse imamul.
- Unde este Dumnezeu īn religia voastra? se rasti preotul. N-aveti nici macar un singur miracol ca sa o dovediti. Ce fel de religie e asta, fara miracole?
- Nu este un circ unde mortii sar din morminte tot timpul, asta e! Noi, musulmanii, credem cu putere īn miracolul fundamental al existentei. Pasarile care zboara, ploaia care cade, recoltele care cresc - acestea sīnt miracolele noastre.
- Penele si ploaia sīnt foarte dragute, dar noi dorim sa stim ca Dumnezeu este cu adevarat īmpreuna cu noi.
- Asa? Ei bine, frumos v-ati mai purtat cu Dumnezeu cīnd a fost cu voi - ati īncercat sa-l omorīti! L-ati batut īn piroane pe o cruce. Este asta un mod civilizat de a trata un profet? Profetul Mahomed - pacea fie cu el - ne-a adus cuvīntul lui Dumnezeu fara nici un fel de aiureli si a murit la o vīrsta venerabila.
- Cuvīntul lui Dumnezeu? Acel negustor analfabet al vostru din mijlocul desertului? Erau crize de epilepsie cauzate de leganarea camilei, nu revelatie divina. Ori era soarele care īi fierbea creierii!
- Daca Profetul - p. f. ce. - arfiīn viata, te-ar mustra cu asprime, replica imamul, privindu-l piezis.
- Ei bine, nu este! Cristos e viu, īn timp ce "p. f. c. e." e mort, mort, mort!
Panditul īi īntrerupse linistit. Le spuse īn tamil:
- Adevarata īntrebare este de ce īsi pierde Piscine timpul cu aceste religii straine?
Preotului si imamului le-au iesit ochii din cap. Erau amīndoi originari din Tamil.
- Dumnezeu este universal, bolborosi preotul. Imamul īncuviinta, dīnd energic din cap.
- Exista un singur Dumnezeu.
- Iar cu singurul lor zeu musulmanii aduc īntotdeauna necazuri si provoaca razmerite. Dovada cīt de rau este Islamul, cīt de barbari sīnt musulmanii, declara panditul.
- Spune stapīnul de sclavi din sistemul de casta, rabufni imamul. Hindusii īnrobesc alti oameni si venereaza papusi īmbracate īn haine.
- Sīnt iubitorii vitelului de aur. īngenuncheaza īnaintea vacilor, īi tinu isonul preotul.
- īn timp ce crestinii īngenuncheaza īn fata unui om alb! Lingusesc un zeu strain. Sīnt cosmarul tuturor celor de alta culoare.
- Manīnca porci si sīnt canibali, adauga imamul pentru efect.
- Problema este, spuse preotul cu o mīnie rece, daca Piscine vrea religie adevarata sau povesti din cartile de benzi desenate.
- Dumnezeu sau idoli, intona imamul grav.
- Zeii nostri sau zeii colonistilor, sīsīi panditul. Era greu sa spui care era mai īnfuriat. Pareau ca se vor
lua la bataie.
Tata ridica mīna.
- Domnilor, domnilor, va rog! exclama el. As dori sa va reamintesc ca exista libertatea credintei īn aceasta tara.
Trei fete īn pragul apoplexiei se īntoarsera spre el.
- Da! Credinta - la singular! tipara īnteleptii la unison.
Trei degete aratatoare, ca niste semne de punctuatie, se agitara īn aer pentru a sublinia ce spusesera.
Nu le-au convenit efectul coral neintentionat si unitatea spontana a gesturilor. Degetele se lasara iute īn jos, iar ei au oftat si au bombanit fiecare pentru sine. Tata si mama se uitau la ei, fara grai.
Panditul a vorbit primul.
- Domnule Patel, devotiunea lui Piscine este admirabila, īn aceste vremuri tulburi, este bine sa vezi un baiat atīt de devotat lui Dumnezeu. Toti sīntem de acord cu asta.
Imamul si preotul aprobara.
- Dar nu poate fi si hindus, si crestin, si musulman. Este imposibil. Trebuie sa aleaga.
- Nu cred ca este o crima, dar presupun ca aveti dreptate, raspunse tata.
Cei trei fura de acord si ridicara ochii spre cer, cum facea tata, cīnd simtira ca hotarīrea trebuia sa vina. Mama se uita la mine.
Tacerea se abatu asupra mea.
- Ei bine, Piscine? ma īmboldi mama. Ce crezi despre asta?
- Bapu Gandhi a spus: "Toate religiile sīnt adevarate". Eu vreau doar sa-l iubesc pe Dumnezeu, m-am repezit eu si am lasat ochii īn jos, rosu la fata.
Stīnjeneala mea era contagioasa. Nimeni nu spuse nimic. S-a īntīmplat sa nu fim departe de statuia lui Gandhi de pe faleza. Mahatma era sculptat mergīnd cu bastonul īn mīna, cu un zīmbet sagalnic pe buze si cu ochi stralucitori. Mi-am imaginat ca ne auzea conversatia, dar ca era mult mai atent la sufletul meu. Tata īsi drese glasul si spuse cu jumatate de gura:
- Cred ca asta īncercam cu totii sa facem, sa-l iubim pe Dumnezeu.
Mi s-a parut foarte nostim ca el sa spuna asta, el, care, de cīnd īl stiam, nu intrase niciodata īntr-un templu cu intentii serioase. Dar vorbele sale parura sa aiba efect. Nu poti certa un baiat pentru ca doreste sa-l iubeasca pe Dumnezeu. Cei trei īntelepti plecara, zīmbind fortat.
Tata se uita la mine o clipa, ca si cum ar fi dorit sa spuna ceva, apoi se razgīndi; rosti: "Vreti īnghetata?" si se īndrepta spre primul automat de īnghetata īnainte sa putem raspunde. Mama se uita la mine mai mult, cu o privire īn acelasi timp uimita si afectuoasa.
Aceasta a fost intrarea mea īn dialogul ecumenic. Tata a cumparat trei batoane de īnghetata. Le-am mīncat neobisnuit de tacuti, īn timp ce ne-am continuat plimbarea de duminica.
Capitolul 24
Ravi s-a distrat de minune cīnd a aflat.
- Asadar, Swami Isus, te duci īn hagialīc anul acesta? a spus el, īmpreunīndu-si palmele īn fata fetei īntr-o namaskar respectuoasa. Nu te cheama Mecca?
īsi facu cruce.
- Sau te duci la Roma la īncoronarea viitorului Papa Pius?
Desena īn aer o litera greceasca, evidentiind imaginea batjocurii sale.
- Ţi-ai gasit totusi timp sa-ti tai ciocul si sa devii evreu? La cīt de des te duci, joia la templu, vinerea la moschee, sīmbata la sinagoga si duminica la biserica, mai ai nevoie sa te convertesti la īnca trei religii ca sa fii īn vacanta pentru tot restul vietii.
si alte asemenea īntepaturi.
Capitolul 25
si asta n-a fost tot. Sīnt mereu oameni care īsi iau ca misiune apararea lui Dumnezeu, ca si cum Realitatea Absoluta, baza existentei, ar fi ceva slab si neajutorat. Acesti oameni trec pe līnga o vaduva deformata de lepra,
care cerseste cītiva banuti, trec pe linga copii īmbracati īn zdrente, care traiesc pe strada, si īsi spun: "Nu-i cine stie ce." Dar daca observa cea mai mica ofensa adusa lui Dumnezeu, devin altii. Se īnrosesc la fata, li se umfla piepturile, rabufnesc de mīnie. Indignarea lor este teribila. Neclintirea lor este īnspaimīntatoare.
Acesti oameni nu-si dau seama ca Dumnezeu trebuie aparat īnauntrul sinelui si nu īn afara lui. Ar trebui sa-si īndrepte mīnia asupra lor. Pentru ca raul ce se vede este numai reflectarea raului interior care a iesit la suprafata. Locul unde se da batalia dintre bine si rau nu este īn vazul tuturor, ci īn intimitatea fiecarui suflet. īntre timp, numarul vaduvelor si al copiilor fara casa este foarte mare si īn apararea lor, nu a lui Dumnezeu, trebuie sa sara binevoitorii.
Odata un copil diform m-a gonit din Marea Moschee. Cīnd m-am dus la biserica, preotul m-a fixat cu privirea, astfel ca nu am putut gasi pacea lui Cristos. De cīteva ori un brahman m-a alungat de la darshan. Faptele mele religioase au fost raportate parintilor īn soapte repezite ce dezvaluiau tradarea.
Ca si cum aceste meschinarii i-ar fi facut vreun bine lui Dumnezeu.
Pentru mine religia īnseamna demnitate, nu depravare.
Nu m-am mai dus sa particip la liturghia de la Biserica Sfintei Fecioare a Neprihanitei Zamisliri si m-am dus īn schimb la Sfīnta Fecioara a īngerilor. Nu mai stateam printre fratii mei dupa rugaciunea de vineri. Mergeam la templu cīnd era multa lume, iar brahmanii erau prea ocupati ca sa intervina īntre Dumnezeu si mine.
Capitolul 26
La cīteva zile dupa īntīlnirea de pe faleza, mi-am luat inima īn dinti si m-am dus sa-l vad pe tata la biroul lui. - Tata?
- Da, Piscine.
- As vrea sa fiu botezat si mi-as dori un covoras de rugaciune.
Patrunse cuvintele mele īncet. īsi ridica privirea de pe hīrtii dupa cīteva clipe.
- Un ce? Ce?
- As dori sa ma rog afara fara sa-mi murdaresc pantalonii. Merg la o scoala crestina fara sa fi fost botezat īn religia lui Cristos.
-De ce vrei sa te rogi afara? De fapt, de ce vrei sa te rogi?
- Pentru ca īl iubesc pe Dumnezeu.
- Aha.
Paru uimit de raspunsul meu, aproape stīnjenit. Tacu. M-am gīndit ca vrea din nou sa-mi ofere īnghetata.
- Ei bine, Petit Seminaire este crestin numai cu numele. Multi baieti hindusi care nu sīnt crestini īnvata acolo. Vei primi o educatie buna si fara sa fii botezat. Sa te rogi lui Allah nu va schimba de asemenea nimic.
- Dar vreau sa ma rog lui Allah. Vreau sa fiu crestin.
- Nu poti fi amīndoua. Trebuie sa fii sau una, sau alta.
- De ce nu pot fi amīndoua?
- Sīnt religii diferite! Nu au nimic īn comun.
- Nu e asa cum se spune! Amīndoua pretind ca Abra-ham le apartine. Musulmanii spun ca Dumnezeul evreilor si al crestinilor este acelasi cu Dumnezeul musulmanilor, īi recunosc pe Da vid, Moise si Isus ca profeti.
- Ce legatura are asta cu noi, Piscine? Noi sīntem indienii
- Crestini si musulmani sīnt īn India de secole! Unii oameni spun ca Isus este īnmormīntat īn Casmir.
Nu mai spuse nimic, doar ma privi īncruntat. Brusc se reīntoarse la treburi.
- Vorbeste cu mama despre asta. Ea citea.
- Mama?
- Da, scumpule.
- As vrea sa fiu botezat si mi-as dori un covoras de rugaciune.
- Vorbeste cu tata despre asta.
- Am vorbit. Mi-a spus sa vorbesc cu tine.
- Asa a spus?
Lasa cartea jos. Privi īn directia Gradinii Zoologice. Sīnt sigur ca īn acel moment tata a simtit o pala de vīnt rece care īl lovea īn ceafa. Mama se īntoarse catre raftul cu carti.
- Am aici o carte care o sa-ti placa.
Deja īntinsese mīna, luīnd un volum. Era Robert Louis Stevenson. Asta era tactica ei obisnuita.
- Am citit-o deja, mama. De trei ori.
- Ah.
Mīna se īntinse spre stīnga.
- La fel si Conan Doyle. Mīna se rasuci spre dreapta.
- R.K. Narayan? Nu se poate sa fi citit tot ce a scris Narayan.
- Problemele astea sīnt importante pentru mine, mama.
- Robinson Crusoe!
- Mama!
- Dar, Piscine!
Se lasa pe spate īn scaun, cu o ultima īmpotrivire īntiparita pe figura, ceea ce īnsemna ca trebuia sa lupt si sa stiu sa ating punctele sensibile. īsi potrivi o perna.
Tata si cu mine consideram ca zelul tau religios seamana cu un mister.
- Este un Mister.
- Hrnmm. Nu am vrut sa spun asta. Asculta, scumpule, daca ai ales calea religiei, trebuie sa fii sau hindus, sau crestin, sau musulman. Ai auzit ce au spus pe faleza.
- Nu īnteleg de ce nu pot fi toate trei odata. Mamaji are doua pasapoarte. Este indian si francez. De ce nu pot fi hindus, crestin si musulman?
- E altceva. Franta si India sīnt natiuni de pe pamīnt.
- Cīte natiuni sīnt īn cer? Se gīndi o clipa.
- Una. Asta e problema. O natiune, un pasaport.
- O natiune īn cer?
- Da. Sau nici una. Exista si aceasta optiune, sa stii. Calea pe care ai ales-o este teribil de demodata.
- Daca exista o singura natiune īn cer, nu ar trebui ca toate pasapoartele sa fie valabile?
O umbra de neīncredere īi pluti pe figura.
- Bapu Gandhi a spus -
- Da, stiu ce a spus Bapu Gandhi.
īsi duse o mīna la frunte. Parea obosita.
- Nu ma amarī, spuse ea.
Mai tīrziu īn seara aceea, i-am surprins pe parintii mei discutīnd.
- Ai spus da? zise tata.
- Cred ca te-a īntrebat si pe tine. L-ai trimis la mine, raspunse mama.
- Asa am facut?
- Da.
- Am avut o zi foarte plina...
- Acum esti liber. Stai linistit si n-ai nimic de facut. Daca vrei sa intri īn camera lui, sa īi tragi covorasul de rugaciune de sub picioare si sa discutati problema botezului crestin, du-te. N-am nimic īmpotriva.
- Nu, nu.
Am simtit din vocea lui ca tata se aseza mai bine īn scaun. Urma o pauza.
- Pare sa atraga religiile asa cum un cīine atrage puricii, continua el. Nu īnteleg. Sīntem o familie indiana moderna; ducem o viata moderna; India e pe punctul de a deveni o natiune avansata si cu adevarat moderna - si noi avem un fiu care se crede reīncarnarea lui Sri Rama-krishna.
- Daca doamna Gandhi reprezinta ideea de progres si modernitate, atunci nu sīnt sigura ca-mi place, spuse mama.
- Doamna Gandhi o sa treaca! Progresul e de neoprit. Ne īndreptam spre el īn mars fortat. Tehnologia ajuta, iar ideile bune se raspīndesc - iata cele doua legi ale naturii. Daca nu lasi tehnologia sa te ajute, daca nu accepti ideile bune, ramīi īn epoca de piatra! Sīnt convins de asta. Doamna Gandhi si nebunia ei or sa treaca. Noua Indie o sa vina.
(A trecut, īntr-adevar. Iar Noua Indie, sau cel putin una din familiile sale, a decis sa se mute īn Canada.) Tata continua:
- Ai auzit cīnd a zis: "Bapu Gandhi a spus, «Toate religiile sīnt adevarate»"?
- Da.
- Bapu Gandhi? Baiatul este īn termeni apropiati cu Gandhi? Dupa Taticu Gandhi, ce mai vine? Unchiul Isus? si ce e cu prostia asta - chiar a devenit musulman?
- Asa se pare.
- Musulman! Ca e hindus devotat, foarte bine, īnteleg. Crestin, este putin straniu, dar pot sa fiu īngaduitor. Crestinii au fost aici de mult - Sfintul Toma, Sfīntul Fran-cis Xavier, misionarii si asa mai departe. Datorita lor avem scoli bune.
- Da.
- Toate acestea le pot accepta. Dar musulman? E ceva complet strain de traditiile noastre. Sīnt diferiti.
- si ei sīnt aici de multa vreme. Sīnt mult mai numerosi decīt crestinii.
- Asta n-are nici o importanta. Sīnt altceva.
- Poate ca Piscine īntelege altfel progresul.
- īl aperi pe baiat? Nu-ti pasa ca se imagineaza musulman?
- Ce putem face, Santosh? O ia foarte īn serios si nu face nimanui nici un rau. Poate e numai o faza. si asta poate sa treaca - asa ca doamna Gandhi.
- De ce nu poate sa aiba preocupari normale pentru un baiat de vīrsta lui? Uita-te la Ravi. Nu se gīndeste decīt la cricket, filme si muzica.
- Crezi ca e mai bine asa?
- Nu, nu. Ah, nu mai stiu ce sa cred. A fost o zi lunga, zise el si ofta. Ma īntreb cīt de departe va merge cu aceste preocupari.
Mama chicoti.
- Saptamīna trecuta a terminat de citit o carte cu titlul Imitarea lui Cristos.
- Imitarea lui Cristosl Repet, ma īntreb cīt de departe va merge cu aceste preocupari! striga tata.
Rīsera amīndoi.
Capitolul 28
Mi-am iubit covorul de rugaciune. Comun cum era, stralucea de frumusete īn ochii mei. īmi pare rau ca l-am pierdut. Oriunde īl īntindeam, simteam o afectiune deosebita pentru bucata de pamīnt de dedesubt si pentru tot ce era aproape. Acesta era un semn clar pentru mine ca era un bun covor de rugaciune, caci ma ajuta sa tin minte ca pamīntul este creatia lui Dumnezeu, sacru peste tot. Modelul lui, cu linii aurii pe un fundal rosu, era simplu: un dreptunghi īngust cu un vīrf triunghiular īntr-o parte pentru a indica qibla, directia pentru rugaciune. si mici īnflorituri ce pluteau īn jurul ei, ca niste fuioare de fum sau semne dintr-o limba straina. Materialul era moale. Cīnd ma rugam, ciucurii mici erau aproape lipiti de fruntea mea la un capat al covorului si foarte aproape de vīr-furile degetelor de la picioare la celalalt, ceea ce te facea sa te simti confortabil pe aceasta īntindere nemarginita. Ma rugam afara pentru ca īmi facea placere. De cele mai multe ori, īmi desfaceam covorul īntr-un colt al curtii īn spatele casei. Era un loc retras, la umbra unui arbore de coral, līnga un zid acoperit de bougainvilia. De-a lungul zidului era un rīnd de craciunite īn ghivece. Bougainvilia se urcase de asemenea pe copac. Contrastul dintre bracteele sale purpurii si florile rosii ale copacului era foarte frumos. Cīnd acel copac īnflorea, se umplea de ciori, mierle-man-
darin, gaite, lacustari, pasarile soarelui si papagali. Zidul se afla la dreapta mea, formīnd un unghi mare. Deasupra mea si īn stīnga, dincolo de umbra albicioasa si pestrita a copacului, se īntindea spatiul deschis al curtii scaldate de soare. Evident ca felul īn care aratau lucrurile se schimba īn functie de vreme, de momentul zilei sau al anului. Dar totul īmi este clar īn minte, ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat. Ma īntorceam spre Mecca folosindu-ma de o linie pe care am zgīriat-o īn pamīntul galben si pe care o respectam cu grija.
Uneori, dupa ce īmi terminam rugaciunile, ma īntorceam si īi vedeam pe tata, mama sau Ravi privindu-ma, pīna ce s-au obisnuit cu mine.
Botezul a fost o problema mai complicata. Mama s-a comportat foarte bine, tata a stat ca īmpietrit, iar Ravi era din fericire absent, datorita unui meci de cricket care, totusi, nu l-a īmpiedicat sa faca mai multe comentarii pe marginea evenimentului. Apa mi s-a scurs pe fata si de-a lungul gītului; chiar daca era doar un fir, a avut efectul racoritor al unei ploi musonice.
Capitolul 29
De ce se muta oamenii? Ce īi face sa se dezradacineze si sa paraseasca tot ceea ce stiu pentru marele necunoscut de dincolo de orizont? De ce sa urci acest Eve-rest de formalitati care te fac sa te simti ca un cersetor? De ce sa intri īn aceasta jungla straina īn care totul este nou, greu si necunoscut?
Raspunsul este acelasi pretutindeni: oamenii se muta īn speranta unei vieti mai bune.
Mijlocul anilor '70 a fost o perioada tulbure īn India. Am īnteles asta din cutele adīnci care apareau pe fruntea tatei cīnd citea ziarele. Sau din frīnturile de conversatie pe care le prindeam dintre el, mama, Mamaji si altii. Nu conta faptul ca nu īntelegeam despre ce vorbeau - nu ma
interesa. Urangutanii erau la fel de lacomi dupa chapatti ca de obicei; maimutele nu īntrebau niciodata ce se īntīm-pla la Delhi; rinocerii si caprele continuau sa traiasca īn pace; pasarile cīntau; norii aduceau ploaie; soarele ardea; pamīntul respira; Dumnezeu exista - nu aveam nici o neliniste īn lumea mea.
īn cele din urma, doamna Gandhi l-a īnvins pe tata. īn februarie 1976, guvernul Tamil Nadu a fost īnfrīnt la Delhi. Fusese unul dintre cei mai aspri critici ai doamnei Gandhi. Preluarea puterii a fost facuta "lin" - prim-ministrul Ka-runanidhi a disparut īncet īn "uitare" sau īn arest la domiciliu - si ce mai conteaza caderea unui guvern local cīnd Constitutia īntregii tari fusese suspendata opt luni? Dar pentru tata era apogeul stapīnirii dictatoriale a doamnei Gandhi asupra natiunii. Camila de la Gradina Zoologica nu a fost deloc tulburata, īnsa pentru tata a fost lovitura decisiva.
Striga:
- īn curīnd va veni la Zoo sa ne spuna ca īnchisorile ei sīnt pline si ca are nevoie de mai mult spatiu. Am putea oare sa-l punem pe Desai cu leii?
Morarji Desai era un politician din opozitie. Nu era un prieten al doamnei Gandhi. Nesfīrsita īngrijorare a tatei ma īntrista. Chiar daca doamna Gandhi ar fi bombardat Gradina Zoologica, nu m-as fi suparat, cu conditia ca tata sa fie vesel. īmi doream sa nu se agite atīt de mult. E greu pentru un fiu sa-si vada tatal mort de īngrijorare.
Dar exact asta facea. Orice afacere comporta riscuri, mai ales cele particulare, care te pot costa tot ce ai. O gradina zoologica este o institutie culturala. La fel ca o biblioteca publica sau ca un muzeu, este īn slujba educatiei oamenilor si a stiintei. si din aceasta cauza nu este o afacere banoasa, caci Binele si Profitul nu se aseamana, spre supararea tatei. Adevarul este ca nu eram o familie bogata, dupa standardele canadiene. Eram o familie saraca ce detinea multe animale, dar nu si acoperisul de deasupra capetelor lor (sau al nostru, la drept vorbind). Viata la o gradina
zoologica, la fel ca viata locuitorilor sai īn libertate, este precara. Nu este nici o afacere destul de mare ca sa ignori legea, nici prea mica sa te poti strecura. Ca sa fie prospera, o gradina zoologica are nevoie de un guvern parlamentar, de alegeri democratice, de libertatea cuvīntului, a presei, a asocierii, de legi infailibile si de tot ce mai cuprinde Constitutia Indiei. Este imposibil sa te bucuri de animale īn alt fel. Politica proasta distruge afacerile pe termen lung.
Oamenii se muta din cauza oboselii si a nelinistii. Din cauza simtamīntului continuu ca, oricīt de greu ar munci, eforturile lor sīnt zadarnice, ca ceea ce au construit īntr-un an va fi distrus de altii īntr-o zi. Din cauza sentimentului ca viitorul nu le aduce nimic, ca ei ar putea sa suporte, dar nu si copiii lor. Din cauza sentimentului ca nimic nu se va schimba, ca fericirea si prosperitatea exista numai īn alta parte.
Noua Indie s-a rupt si s-a prabusit īn mintea tatei. Mama a fost de acord. Noi ne-am supus.
Vestea ni s-a dat īntr-o seara īn timpul cinei. Ravi si cu mine am ramas ca trasniti. Canada! Daca Andhra Pra-desh, la nord de noi, era teritoriu strain, daca Sri Lanka, la o azvīrlitura de bat dincolo de strīmtoare, era fata īntunecata a lunii, imaginati-va ce īnsemna Canada. Canada nu ne spunea absolut nimic. Era ca Timbuctu, un loc īndepartat prin definitie.
Capitolul 30
Este casatorit. Ma aplec si īmi scot pantofii, cīnd īl aud spunīnd:
- As dori sa ti-o prezint pe sotia mea. īmi ridic ochii si līnga ele... doamna Patel.
- Buna ziua, spune ea, īntinzīndu-mi mīna si zīmbind. Piscine mi-a povestit multe despre tine.
Nu pot spune acelasi lucru despre ea. Nu īmi vine nici o idee. Urmeaza sa plece, asa ca stam de vorba numai cīteva mi-
nute. Este tot indianca, dar are un accent canadian mai pronuntat. Trebuie sa fie la a doua generatie. Este putin mai mica decīt el, are pielea mai īntunecata, parul lung si negru īmpletit īntr-o coada. Ochi negri stralucitori si dinti albi minunati. Poarta pe brate un halat alb de laborator, proaspat spalat si calcat, īnvelit īntr-un sac de plastic. Este farmacista. Cīnd īi spun: "īmi pare bine ca v-am īntīlnit, doamna Patel", ea īmi raspunde: "Te rog, spune-mi Meena". Dupa un scurt sarut īntre sot si sotie, ea pleaca la lucru chiar si sīmbata.
Casa lor este mai mult decīt o cutie plina de icoane. Remarc cīteva mici semne de viata conjugala. Erau acolo dinainte, dar nu le vazusem pentru ca nu ma uitasem dupa ele.
El este un om timid. Viata l-a īnvatat sa nu dezvaluie ce are mai scump.
Este ea zeita mīncarurilor mele?
"Am facut niste chutney special pentru tine", spune el. Zīmbeste.
Nu, el este.
Capitolul 31
S-au īntīlnit o data, domnul si domnul Kumar, brutarul si profesorul. Primul domn Kumar īsi exprimase dorinta de a vizita Gradina Zoologica.
- Au trecut toti acesti ani si nu am vizitat-o. si e atīt de aproape. Vrei sa mi-o arati?
- Desigur, am raspuns. Ar fi o onoare.
Ne-am īnteles sa ne īntīlnirn la poarta principala a doua zi, dupa scoala.
Mi-am facut griji toata ziua. Ma certam pe mine īnsumi. "Prostule! De ce ai spus poarta principala? Or sa fie o multime de oameni acolo. Ai uitat ce figura obisnuita are? N-o sa-l recunosti niciodata!" Daca as fi trecut pe līnga el fara sa-l recunosc, s-ar fi simtit jignit. Ar fi crezut ca m-am raz-gīndit si ca nu voiam sa fiu vazut īmpreuna cu un brutar musulman sarac. Ar pleca fara sa spuna un cuvīnt. Nu
s-ar supara - mi-ar accepta scuza ca-mi intrase soarele īn ochi -, dar n-ar mai dori sa mai vina la Gradina Zoologica vreodata. Mi-am imaginat ca se va īntīmpla asa. Trebuia sa-l recunosc. Ma voi ascunde si voi astepta pīna cīnd voi fi sigur ca era el, da, asta am sa fac. Dar īmi dadusem seama dinainte ca tocmai cīnd ma straduiam sa-l recunosc, nu puteam sa vad unde era. Efortul īnsusi ma
orbea.
La ora stabilita m-am postat īn fata intrarii principale a Gradinii Zoologice si am īnceput sa ma sterg la ochi cu amīndoua mīinile.
- Ce faci?
Era Raj, un prieten.
- Am treaba.
- Sa te stergi la ochi?
- Pleaca de aici.
- Hai sa mergem pe Beach Road.
- Astept pe cineva.
- Pai, o sa-l pierzi daca īti tot stergi ochii asa.
- Multumesc de informatie. Du-te sa te distrezi pe Beach Road.
- Ce zici de Parcul Guvernului?
- Nu pot, īti spun.
- Hai.
- Te rog, Raj, pleaca!
A plecat. Am īnceput din nou sa ma sterg la ochi.
- Vrei sa ma ajuti cu tema la matematica, Pi? Era Ajith, alt prieten.
- Mai tīrziu. Du-te de aici.
- Buna, Piscine.
Era doamna Radhakrishna, o prietena a mamei. īn cī-teva cuvinte i-am spus pe unde sa o ia.
- Scuza-ma. Unde este Strada Laporte? Un strain.
- Acolo.
- Cīt costa biletul la Gradina Zoologica? Alt strain.
- Cinci rupii. Casa de bilete este acolo.
- Ţi-a intrat clor īn ochi? Era Mamaji.
- Buna, Mamaji. Nu, nu mi-a intrat.
- Tatal tau e pe aici?
- Cred ca da.
- Aici sīnt, Piscine!
Mīinile mi-au īntepenit pe ochi. Vocea aceea. Ciudata īntr-un mod familiar, familiara īntr-un mod ciudat. M-am simtit cuprins de bucurie.
- Salaam alaykum, domnule Kumar! Ce bine-mi pare sa va vad!
- Wa alaykum as-salaam. Ai patit ceva la ochi?
- Nu, nimic. Doar putin praf.
- Sīnt cam rosii.
- N-am nimic.
S-a īndreptat catre casa de bilete, dar l-am oprit.
- Nu, nu. Nu pentru dumneavoastra, domnule. Am dat la o parte mīna casierului cu mīndrie si l-am
poftit pe domnul Kumar īn gradina.
Se minuna de orice, de cum se potriveau copacii īnalti cu girafele īnalte, cum li se dadea carnivorelor sa manīnce ierbivore, iar ierbivorelor li se dadea iarba, cum unele fiinte erau active ziua si altele noaptea, cum cele care aveau nevoie de ciocuri ascutite aveau ciocuri ascutite, iar cele care aveau nevoie de membre agile aveau membre agile. Eram fericit cīnd īl vedeam asa de impresionat.
īmi cita din Coran: "īntru aceasta sunt semne pentru poporul ce pricepe."
Am ajuns la zebre. Domnul Kumar nu mai auzise de asemenea fiinte, daramite sa vada una. A ramas cu gura cascata.
- Se numesc zebre, am spus.
- Au fost vopsite cu o pensula?
- Nu, nu. Asa sīnt ele de la natura.
- Ce se īntīmpla cīnd ploua?
- Nimic.
- Dungile nu se sterg?
- Nu.
Adusesem niste morcovi. Mai ramasese unul, un exemplar mare si noduros. L-am scos din punga. īn momentul acela am auzit pietrisul scrīsnind īncet īn dreapta mea. Era domnul Kumar, venind de-a lungul gardului, cu mersul lui īmpleticit.
- Buna ziua, domnule.
- Buna, Pi.
Brutarul, un om timid, dar demn, dadu din cap catre profesor, care īi raspunse la fel.
O zebra atenta īmi observase morcovul si se apropiase de gardul scund. Ciulise urechile si dadea usor cu piciorul īn pamīnt. Am rupt morcovul īn doua si am dat o jumatate domnului Kumar si o jumatate domnului Kumar. "Multumesc, Piscine", a spus unul. "Multumesc, Pi", a spus celalalt. Domnul Kumar s-a dus primul, īntinzīnd mīna peste gard. Buzele groase, puternice, negre ale zebrei au īnhatat morcovul cu placere. Domnul Kumar nu voia sa dea drumul. Zebra si-a īnfipt dintii īn morcov si l-a rupt īn doua. A rontait delicatesa cīteva clipe, apoi a apucat si cealalta bucata, lingīnd degetele domnului Kumar. Acesta dadu drumul la morcov si atinse nasul moale al zebrei.
Era rīndul domnului Kumar. N-a pretins atīt de multe de la zebra. O data ce aceasta a prins jumatate din morcov īntre buze, i-a dat drumul. Buzele au bagat repede morcovul īn gura.
Domnul si domnul Kumar erau īncīntati.
- O zebra, ai spus? zise domnul Kumar.
- Asa e, am raspuns. Apartine aceleiasi familii ca magarul si calul.
- Rolls-Royce-ul cabalinelor, spuse domnul Kumar.
- Ce creatura uimitoare, spuse domnul Kumar.
- Aceasta este o zebra Grant, am spus eu. Domnul Kumar spuse:
- Equus burchelli boehmi.
Domnul Kumar spuse:
- Allahu akbar. Eu am spus:
- E foarte draguta. Am privit īmpreuna.
Capitolul 32
Sīnt multe exemple de animale care s-au adaptat surprinzator de bine. Toate sīnt cazuri ale echivalentului animal al antropomorfismului: zoomorfismul, cīnd un animal accepta un om sau un alt animal ca pe unul de-ai lui.
Cel mai cunoscut caz este si cel mai comun: cīinele de casa, care i-a asimilat atīt de bine pe oameni īn teritoriul sau cīinesc, ca doreste sa se īmperecheze cu ei, ceea ce orice proprietar de dini care a trebuit sa-si traga animalul īndragostit de pe piciorul unui vizitator uimit va confirma.
Agutiul nostru auriu si vaca patata s-au īnteles foarte bine, īnghesuindu-se multumiti, dormind rezemati unul de altul, pīna ce primul a fost furat.
Am mentionat deja exemplul rinocerilor si al turmei de capre, precum si al leilor de la circ.
Exista povesti autentice despre marinari care se īnecau si care au fost īmpinsi la suprafata apei de delfini, un mod caracteristic īn care aceste mamifere marine se ajuta īntre ele.
Un alt caz prezentat īn literatura este cel al unei her-meline si al unui sobolan care au trait īn buna tovarasie pīna cīnd alti sobolani adusi hermelinei au fost devorati de aceasta īn felul sau obisnuit.
Am avut si noi cazul nostru de anulare tensionata a relatiei prada-pradator. Am avut un soarece care a trait mai multe saptamīni īmpreuna cu viperele. īn timp ce alti soareci care cadeau īn casa reptilelor dispareau īn doua
zile, acest mic Matusalem maroniu si-a facut un cuib, a depozitat grauntele pe care i le dadeam īn diferite locuri si s-a fītīit de colo-colo chiar sub nasul serpilor. Am fost uimiti. Am pus o pancarta sa atragem atentia publicului asupra soarecelui. A murit īn cele din urma īntr-un mod curios: o vipera tīnara l-a muscat. Nu-si daduse seama vipera de statutul special al soarecelui? Nu-l acceptase poate? Oricum ar fi, soarecele a fost muscat de o vipera tīnara, dar devorat - imediat - de una adulta. Daca a fost o vraja atunci, ea a fost rupta de un neinitiat. Lucrurile au revenit la normal dupa aceea. Toti soarecii dispareau īn gītul viperelor īn modul obisnuit.
īn domeniul acesta de specialitate, dinii sīnt folositi uneori ca mame adoptive pentru puii de leu. Desi puii se fac mai mari decīt cea care īi īngrijeste si sīnt mult mai periculosi, nu creeaza niciodata probleme mamei lor, iar ea nu-si pierde niciodata rabdarea sau autoritatea fata de ei. Am pus afise care explicau publicului ca acel cīine nu este mīncare vie lasata pentru lei (tot asa cum a trebuit sa punem afise aratīnd ca rinocerii sīnt ierbivori si ca nu se hranesc cu capre).
Care ar putea fi explicatia pentru zoomorfism? Nu poate un rinocer sa faca diferenta īntre ceva mare si ceva mic, īntre pielea aspra si blana moale? Nu īi este clar unui delfin cum arata un delfin? Cred ca raspunsul se gaseste īn ceea ce am mentionat deja, acel graunte de nebunie care face ca viata sa mearga mai departe ciudat, dar sigur. Agu-tiul auriu, ca si rinocerii, avea nevoie de tovarasie. Leilor de la circ nu le pasa ca cel care īi conduce este o faptura plapīnda: iluzia creata le asigura bunastare sociala si za-gazuieste anarhia violenta. Cīt despre puii de leu, ei s-ar speria de moarte daca ar afla ca mama lor este un cīine, caci aceasta ar īnsemna ca sīnt orfani, cea mai groaznica situatie pentru toate fiintele tinere cu sīnge cald. Sīnt convins ca pīna si vipera adulta, īn timp ce īnghitea soarecele, a simtit īn mintea sa nedezvoltata putin regret, sentimen-
tul ca ratase ceva important, o evolutie imaginara de la realitatea cruda si singuratica a unei reptile.
Capitolul 33
īmi arata amintiri de familie. Mai īntīi fotografiile de la nunta. O nunta hindusa cu accente canadiene. El mai tī-nar, ea mai tīnara. S-au dus la Cascada Niagara īn luna de miere. S-au simtit foarte bine. Zīmbetele o dovedesc. Ne īntoarcem īn timp. Fotografii din timpul studentiei la Universitatea din T.: cu prietenii; īn fata la Sf Mihail; īn camera sa; īn timpul sarbatorii Diwali pe Gerard Street; citind īn Biserica Sf. Basil īmbracat īntr-o sutana alba; purtīnd altfel de sutana alba īn laboratorul catedrei de zoologie; īn ziua absolvirii. Zīmbea de fiecare data, dar ochii sai spuneau mereu alta poveste.
Fotografii din Brazilia cu o multime de lenesi cu trei degete in situ.
īntorc pagina si ne pomenim īn Pacific - dar asta nu īnseamna nimic. īmi spune ca aparatul facea poze regulat - īn ocaziile importante -, dar totul s-a pierdut. Putinul care a ramas consta īn ceea ce a adunat Mamaji si a trimis prin posta dupa evenimente.
Urmeaza o fotografie facuta la Gradina Zoologica īn timpul vizitei unui VIP. O alta lume se deschide pentru mine īn alb si negru. Fotografia cuprinde foarte multa lume. Un ministru din guvernul Uniunii este īn centrul imaginii. O girafa este īnfundai. La marginea grupului īl recunosc pe un domn Adirubasamy mai tīnar.
- Mamaji? īntreb, aratīndu-l.
- Da, spune el.
Līnga ministru sta un barbat cu ochelari cu rama de baga si parul pieptanat cu grija. Arata ca un posibil domn Patel, cu fata mai rotunda decīt a fiului sau.
- Acesta e tatal tau? īntreb. Clatina din cap.
- Nu stiu cine este.
Urmeaza o pauza de cīteva secunde. īmi spune:
- Tatal meu a facut poza.
Pe aceeasi pagina este fotografia unui alt grup, format īn majoritate din copii de scoala. Atinge fotografia cu degetul.
- Acela este Richard Parker, spune el.
Sīnt uluit. Ma uit īndeaproape, īncercīnd sa disting personalitatea de aparenta. Din pacate, poza este din nou īn alb si negru si putin descentrata. Probabil o fotografie facuta īn zilele mai bune. Richard Parker priveste īntr-o parte. Nici nu-si da seama ca este fotografiat.
Pe pagina urmatoare este o poza color a piscinei din Auro-bindo Ashram. Este o piscina mare, frumoasa, cu apa limpede, scīnteietoare, cu fundul albastru curat si cu o alta mica piscina pentru sarituri.
Pagina urmatoare cuprinde o fotografie a intrarii principale de la Petit Seminaire. Arcada poarta motto-ul scolii zugravit pe ea: Nil magnum nisi bonum. Nu exista maretie fara bunatate.
Asta e tot. O īntreaga copilarie pastrata īn patru fotografii
aproape neimportante.
Se īntristeaza.
- Ce e mai rau, īmi spune, este ca de-abia mi-o pot aminti pe mama. O vad īn mintea mea, dar este neclara. De īndata ce īncerc sa o privesc bine, dispare. La fel se īntīmpla cu vocea sa. Daca as vedea-o din nou pe strada, as recunoaste-o imediat. Dar asta nu se poate. E foarte trist sa nu-ti mai amintesti cum arata mama ta.
īnchide albumul.
Capitolul 34
Tata spuse:
- Vom naviga precum Columb!
- El spera sa ajunga īn India, am remarcat eu ursuz. Am vīndut Gradina Zoologica, bucata cu bucata. O
tara noua, o viata noua. Pe līnga asigurarea unui viitor mai
bun, tranzactia cuprindea si plata pentru calatorie si ne mai ramīnea si o suma frumusica pentru a o lua de la capat īn Canada (desi acum, cīnd ma gīndesc mai bine, suma era ridicola - cīt de usor sīntem orbiti de bani). Am fi putut sa ne vindem animalele la gradini zoologice din India, dar cele din America plateau mai mult. CCIACD, Conventia asupra Comertului International cu Animale pe Cale de Disparitie, tocmai intrase īn vigoare, iar posibilitatea de a face comert cu animale salbatice capturate fusese definitiv anulata. Viitorul gradinilor zoologice depindea acum de alte gradini zoologice. Gradina Zoologica din Pondicherry a terminat vīnzarea la momentul oportun. Lumea s-a īnghesuit sa ne cumpere animalele. Cumparatorii alesi au fost mai multe gradini, īn special Lincoln Park Zoo din Chicago si Minnesota Zoo, care urma sa se deschida curīnd. Multe animale plecau si spre Los Ange-les, Louisville, Oklahoma City si Cincinnati.
Iar doua animale erau īmbarcate pentru Gradina Zoologica din Canada. Asa ma simteam eu cu Ravi. Nu doream sa plecam. Nu voiam sa traim īntr-o tara cu vīnturi naprasnice si ierni cu temperaturi de minus patruzeci de grade. Canada nu era pe harta jocului de cricket. Plecarea a fost usurata - ca si obisnuitul cu ideea - datorita pregatirilor de dinainte de plecare. Ne-a luat mai mult de un an. Nu ma refer la noi. Ma refer la animale. Luīnd īn considerare faptul ca animalele nu au nevoie de haine, īncaltaminte, lenjerie, mobila, ustensile de bucatarie, obiecte de toaleta; ca nationalitatea nu īnseamna nimic pentru ele; ca nu le pasa deloc de pasapoarte, bani, posibilitati de angajare, scoli, costul casei, asigurari de sanatate - pe scurt, tinīnd cont de cīt de reduse sīnt nevoile lor, este uimitor cīt de greu e sa le muti. Mutarea unei gradini zoologice este ca mutarea unui oras.
Birocratia a fost uriasa. Litri de apa folositi pentru udatul timbrelor. Stimate domn Cutare si Cutare scris de sute de ori. Oferte facute. Oftaturi scoase. īndoieli exprimate. Certuri. Decizii trimise pentru aprobare. Preturi stabilite.
Afaceri īncheiate. Contracte semnate. Felicitari oferite. Certificate de origine cautate. Certificate de sanatate cautate. Permise de export cautate. Permise de import cautate. Reguli de carantina clarificate. Transportul organizat. O avere cheltuita pe apeluri telefonice. Este o gluma absurda si obositoare faptul ca, īn cadrul afacerilor legate de gradinile zoologice, birocratia pentru vinderea unui soarece de cīmp atīrna mai greu decīt un elefant, ca hīrtiile legate de vinderea unui elefant atīrna mai mult decīt o balena si ca nu trebuie niciodata sa faci comert cu balene. Parea sa existe o singura coada de birocrati scrupulosi din Pondicherry catre Minneapolis, via Delhi si Washington, fiecare cu formularul, problema sau īndoiala sa. Transportarea animalelor pe luna n-ar fi fost mai complicata. Tata si-a smuls aproape tot parul din cap si a fost gata sa renunte īn multe ocazii.
Au fost si surprize. Majoritatea pasarilor si reptilelor, a lemurienilor, rinocerilor, urangutanilor, mandrililor, macacilor cu coada de leu, girafelor, furnicarilor, tigrilor, leoparzilor, gheparzilor, hienelor, zebrelor, ursilor de Himalaia si ursilor spalatori, elefantilor indieni si tahrulilor nilgiri erau ceruti, dar altii, Elfie, de exemplu, nu au fost doriti de nimeni.
- O operatie de cataracta! striga tata, fluturīnd scrisoarea. O iau daca īi facem operatie de cataracta la ochiul drept. La un hipopotam! Ce mai urmeaza? Operatie de deviatie de sept nazal la un rinocer?
Altele dintre animalele noastre au fost considerate "prea comune", leii sau babuinii, de exemplu. Tata le-a negociat cu pricepere pe acestea pentru un urangutan īn plus de la Gradina Zoologica din Mysore si un cimpanzeu de la Gradina Zoologica din Manila. (Cīt despre Elfie, ea si-a petrecut restul zilelor la Gradina Zoologica Trivan-drum). O gradina a cerut "o vaca brahmana autentica" pentru gradina copiilor. Tata a patruns īn jungla urbana din Pondicherry si a cumparat o vita cu ochi mari, negri si umezi, grasa si cu coarne atīt de drepte deasupra capu-
lui, īncīt semanau cu o retea electrica. Tata i-a vopsit coarnele īn portocaliu aprins si i-a atīrnat mici clopotei de plastic īn vīrf pentru mai multa autenticitate.
A venit si o delegatie de trei americani. Am fost foarte curios. Nu mai vazusem niciodata americani adevarati. Erau rumeni, grasi, prietenosi, foarte competenti, trans-pirīnd din abundenta. Ne-au examinat animalele. Le-au adormit si le-au ascultat inimile cu stetoscopul, le-au examinat urina si fecalele de parca le faceau horoscopul, le-au luat sīnge īn seringi si l-au analizat, au rnīngīiat cocoase si umflaturi, au ciocanit dinti, le-au bagat lanterne īn ochi, le-au ciupit de piele, le-au tras si īmpins de par. Bietele animale. Cred ca īsi imaginau ca erau testate pentru a intra īn Armata Statelor Unite. Americanii ne-au zīmbit larg si ne-au storcit mīinile īn ale lor.
Rezultatul a fost ca animalele, ca si noi, au primit cartile de munca. Ele erau viitori yankei, noi viitori canuci.
Capitolul 35
Am parasit Madras pe 21 iunie 1977 pe nava comerciala japoneza Tsimtsum īnregistrata īn Panama. Ofiterii erau japonezi, echipajul era taiwanez, iar nava era mare si impresionanta. In ultima zi petrecuta īn Pondicherry mi-am luat adio de la Mamaji, de la domnul si domnul Kumar, de la toti prietenii mei si chiar de la multi straini. Mama era īmbracata īn cel mai frumos sari al ei. Coada ei lunga, mestesugit rasucita si prinsa la spate, era īmpodobita cu o ghirlanda de flori proaspete de iasomie. Era frumoasa. si trista. Parasea India, India caldurilor si a mu-sonului, a cīmpurilor de orez si a rīului Cauvery, a falezelor si a templelor de piatra, a carutelor trase de boi si a camioanelor colorate, a prietenilor si a vīnzatorilor cunoscuti, a strazilor Nehru si Goubert Salai, a lucrurilor marunte, India atīt de cunoscuta ei si atīt de iubita. īn timp ce barbatii din viata ei - ma consideram deja unul, desi
aveam numai saisprezece ani - erau grabiti sa plece, erau deja īn sufletul lor locuitori ai Winnipegului, ea nu se dadea dusa.
Cu o zi īnainte de plecare, arata catre un automat de tigari si īntreba cu sinceritate:
- Sa luam cīteva pachete? Tata raspunse:
- Au tutun īn Canada. si de ce vrei sa cumperi tigari? Noi nu fumam.
Da, au tutun īn Canada - dar au ei tigari Golden Fla-ke? Au īnghetata Arun? Au biciclete Hero? Au televizoare Onida? Au masini Ambassador? Librariile lor se numesc Higginbotham? Acestea erau, cred, īntrebarile care se perindau prin mintea mamei īn timp ce se gīndea sa cumpere tigari. Animalele erau sedate, custile īncarcate si sigilate, mīncarea depozitata, cusetele repartizate, navoadele aruncate, semnalul de pornire dat. Pe cīnd vasul parasea docul si iesea īn larg, mi-am luat ramas-bun de la India, fluturīndu-mi nebuneste bratul. Soarele stralucea, vīntul adia si pescarusii tipau īn aer deasupra noastra. Eram grozav de exaltat.
Lucrurile n-au iesit cum ar fi trebuit, dar ce poti face? Trebuie sa iei viata asa cum e si sa te descurci cīt mai bine.
Capitolul 36
Orasele sīnt mari si foarte aglomerate īn India, dar, cīnd le parasesti, calatoresti prin tinuturi īntinse, unde de-abia vezi cīte un om. Īmi amintesc ca ma īntrebam unde se ascundeau 950 de milioane de indieni.
As putea spune acelasi lucru despre casa lui.
Am ajuns putin mai devreme. De-abia pasesc pe treptele de ciment de la veranda din fata, cīnd un adolescent se napusteste pe usa de la intrare. Poarta un echipament de baseball si duce obiecte de baseball. Se grabeste. Cīnd ma vede se opreste brusc, speriat. Se īntoarce si navaleste īn casa, strigīnd:
- Tata! A venit scriitorul.
Mie īmi spune: "Buna" si o ia la goana. Tatal lui apare la usa din fata.
- Buna ziua, spune el.
- Acela era fiul tau? īntreb neīncrezator.
- Da, spune el si īmi zīmbeste pentru a ma convinge. īmi pare rau ca n-ati facut cunostinta cum trebuie. A īntīrziat la antrenament. īl cheama Nikhil. I se spune Nick.
Ma aflu īn holul de la intrare.
- Nu stiam ca ai un fiu, īi spun.
Aud un latrat. O potaie mica, negru cu maro, se repede la mine, sarind si mirosind. Mi se urca pe picior.
- Sau un cīine, adaug eu.
- E prietenos. Tata, jos!
Tata īl ignora. Aud "Buna". Acest salut nu este scurt si fortat ca al lui Nick. Este prelung, nazal, scheunīnd usor un Bunaaaa... cu a atingīndu-ma ca o mīngīiere pe umar sau un tras usor de pantaloni.
Ma īntorc. Rezemīndu-se de canapea, privindu-ma cu timiditate, se afla o fetita oachesa, draguta īn īmbracamintea roz, simtindu-se foarte acasa. Ţine o pisica portocalie īn brate. Numai doua labe din fata tepene si un cap lasat īn jos se pot vedea deasupra bratelor īncrucisate ale fetitei. Restul pisicii atīrna pīna la podea. Animalul nu pare sa obiecteze ca este spīnzurat īn felul acesta.
- Iar aceasta este fata ta, spun eu.
- Da. Usha. Usha, scumpa mea, esti sigura ca Mocassin se simte bine asa?
Usha īl scapa pe Mocassin. Acesta cade pe podea netulburat.
- Buna, Usha, spun.
Se apropie de tatal ei si ma priveste pe furis din spatele piciorului lui.
- Ce faci, micuto? spune el. De ce te ascunzi?
Ea nu raspunde, doar se uita la mine zīmbind si īsi ascunde fata.
- Cīti ani ai, Usha? o īntreb. Nu raspunde.
Atunci Piscine Molitor Patel, cunoscut tuturor ca Pi Patel, se apleaca si o ridica īn brate.
- stii raspunsul la īntrebare? Hmmm? Ai patru ani. Unu, doi, trei, patru.
La fiecare numar, īi apasa usor vīrful nasului cu aratatorul Ei i se pare teribil de amuzant. Chicoteste si īsi ascunde fata dupa gītul lui.
Aceasta poveste are un sfīrsit fericit.
Partea a doua
Oceanul Pacific
Capitolul 37
Corabia s-a scufundat. A scos un sunet ca un scrīsnet monstruos de metal. Lucrurile au bolborosit la suprafata si apoi au disparut. Totul tipa: marea, vīntul, inima mea. Din barca de salvare am vazut ceva īn apa. Am strigat:
- Richard Parker, tu esti? E asa de greu sa vad. Of, de s-ar opri ploaia! Richard Parker? Richard Parker? Da, tu esti!
Ii vedeam capul. Lupta sa ramīna la suprafata apei.
- Isuse, Marie, Mahomed si Vishnu, ce bine-mi pare ca te vad, Richard Parker! Rezista, te rog. Vino īn barca. Auzi fluierul asta? TRIII! RIII! RIII! Ai auzit bine. īnoata, īnoata! Esti un īnotator puternic. Sīnt numai treizeci de metri.
Ma vazuse. Parea cuprins de panica. A īnceput sa īnoate īn directia mea. Apa din jurul lui se īnvīrtejea salbatic. Parea mic si neajutorat.
- Richard Parker, poti sa crezi ce ni s-a īntīmplat? Spune-mi ca este un vis urīt. Spune-mi ca nu e adevarat. Spune-mi ca sīnt īnca īn cabina mea de pe Tsimtsum, ca ma īn-vīrtesc si ma rasucesc, si ca īn curīnd ma voi trezi din acest cosmar. Spune-mi ca sīnt īnca fericit. Mama, īnger pazitor, īntelept si scump, unde esti? si tu, tata, dragul meu plin de griji? si tu, Ravi, eroul magnific al copilariei mele? Vishnu sa ma pazeasca, Allah sa ma apere, Cristos sa ma mīntuiasca, nu pot sa suport! TRIII! RIII! RIII!
Ui
Nu eram ranit, dar nu mai traisem niciodata o durere atīt de puternica, o atare biciuire a nervilor, o asemenea suferinta īn inima.
Nu va reusi. Se va īneca. De-abia mai īnainta, iar miscarile īi erau īncete. Nasul si gura īi ramīneau scufundate īn apa. Numai ochii īi erau atintiti asupra mea.
- Ce faci, Richard Parker? Nu iubesti viata? Continua sa īnoti atunci! TRIII! RIII! RIII! Da din picioare. Da! Da! Da!
Se agita īn apa si īncerca sa īnoate.
- si ce s-a īntīmplat cu familia mea largita - animalele, pasarile, reptilele? si ele s-au īnecat. Tot ce am iubit īn viata a fost distrus. Iar eu nu pot primi nici o explicatie? Trebuie sa sufar chinurile iadului fara nici un semn din ceruri? In cazul acesta, la ce mai e buna ratiunea, Richard Parker? Nu īnseamna ea oare mai mult decīt sa te pricepi la chestiunile practice - sa obtii mīncare, sa te īmbraci si sa ai un adapost? De ce nu poate ratiunea sa raspunda la īntrebari mai grele? De ce putem pune īntrebari la care nu avem posibilitatea sa raspundem? De ce atītea pregatiri, cīnd avem atīt de putin de aflat?
De-abia īsi mai tinea capul deasupra apei. Privea īn sus, uitīndu-se la cer pentru ultima oara. In barca era un colac de salvare cu o frīnghie legata de el. L-am apucat si l-am agitat īn aer.
- Vezi acest colac, Richard Parker? īl vezi? Prinde-1! HAI! O sa īncerc din nou. HAI!
Era prea departe. Dar vederea colacului de salvare zbu-rīnd spre el īi dadu speranta. Se īnviora si īncepu sa loveasca apa cu lovituri puternice si disperate.
- Asa, foarte bine! Unu, doi. Unu, doi. Respira cīnd poti. Ai grija la valuri. TRIII! RIII! RIII!
Inima īmi īnghetase īn piept. Eram bolnav de durere. Dar n-aveam timp pentru lamentari. Trebuia sa fiu activ. Ceva din mine continua sa se agate de viata, nu dorea sa
renunte, voia sa lupte pīna la capat. De unde aveam acest curaj, nu stiu.
- Nu e ironic, Richard Parker? Sīntem īn iad si totusi, ne e frica de nemurire. Uite ce aproape esti! TRIII! RIII! RIII! Ura, ura! Ai reusit. Richard Parker, ai reusit. Prinde! HAI!
Am aruncat colacul cu putere. A cazut īn apa chiar īn fata lui. Cu ultimele picaturi de energie, s-a īntins si l-a apucat.
- Ţine-te bine, te trag īnauntru. Sa nu-i dai drumul, īncordeaza-te īn timp ce eu trag. īn cīteva secunde vei fi la bord si o sa fim īmpreuna. Stai putin. īmpreuna? Vom fi īmpreuna? Oare am īnnebunit?
Mi-am dat seama ce faceam. Am smucit de frīnghie.
- Da drumul la colac, Richard Parker! Da-i drumul, am spus. Nu te vreau aici, īntelegi? Du-te īn alta parte. Lasa-ma īn pace. Pleaca. īneaca-te! īneaca-te!
Dadea cu putere din picioare. Am īnhatat o vīsla. Am aruncat-o īnspre el, dorind sa-l dau la o parte. Am ratat si am pierdut vīsla.
Am īnsfacat alta vīsla. Am pus-o īn suportul ei si am tras cīt am putut de tare, dorind sa īmping colacul cīt mai departe. Tot ce am facut a fost sa īntorc putin barca, adu-cīnd una din margini līnga Richard Parker.
Voiam sa-i dau īn cap! Am ridicat vīsla īn aer.
Era prea iute. A apucat-o si s-a urcat la bord.
- O, Doamne!
Ravi a avut dreptate. īntr-adevar, eu aveam sa fiu urmatoarea capra. īn barca aveam un tigru bengalez adult de trei ani, care tremura, era ud, pe jumatate mort, gīfīia si tusea. Richard Parker se ridica cu greu īn picioare pe prelata. Ochii īi straluceau cīnd īi īntīlnira pe ai mei, urechile si le lasase pe spate. Era gata de lupta. Capul sau era de marimea si culoarea colacului de salvare, dar avea colti.
M-am īntors, am sarit peste zebra si m-am aruncat īn apa.
Capitolul 38
Nu īnteleg. Zile īntregi corabia plutise, nepasa-toare la tot ce o īnconjura. Soarele stralucea, ploaia cadea, vīntul batea, curentii circulau, marea se ridica pe vīr-furi de deal, marea sapa vai adīnci - lui Tsimtsum nu-i pasa. Se deplasa cu īncrederea linistita si masiva a unui continent.
Cumparasem o harta a lumii pentru calatorie; o atīr-nasem īn cabina pe un avizier de pluta. īn fiecare dimineata aflam pozitia noastra de la puntea de comanda si o marcam pe harta cu un ac portocaliu. Am navigat din Madras prin Golful Bengal, am coborīt prin strīmtoarea Malacca, am īnconjurat Singapore si am urcat spre Manila. M-am bucurat de fiecare clipa. Era palpitant sa fii pe o corabie. īngrijitul animalelor ne ocupa tot timpul. In fiecare seara ne prabuseam īn pat morti de oboseala. Eram īn Manila de doua zile pentru provizii proaspete, pentru o noua īncarcatura si, ni s-a spus, pentru o verificare de rutina a motoarelor. Am fost atent doar la primele doua. Proviziile proaspete includeau o tona de banane si noua īncarcatura, o femela de cimpanzeu din Congo, urmare a negocierilor tatei. O tona de banane colcaie de un kilogram si jumatate sau doua de paianjeni mari, negri. Un cimpanzeu este ca o gorila mai mica si mai zvelta, dar mai rau, fara blīndetea melancolica a varului sau mai mare. Un cimpanzeu se īnfioara si se strīm-ba cīnd atinge un paianjen mare, negru, cum am face noi toti, īnainte de a-l zdrobi suparat cu laba, ceva ce nu am face toti. M-am gīndit ca bananele si un cimpanzeu erau mai interesante decīt o masinarie zgomotoasa si murdara din strafundurile īntunecate ale corabiei. Ravi īsi petrecea zilele acolo, privind oamenii la lucru. Ceva nu era īn regula cu motoarele, spunea el. Nu se fixasera bine? Nu stiu. Nu cred ca va sti cineva. Raspunsul e o enigma, zacīnd pe fundul oceanului sub mii de metri de apa.
Am parasit Manila si am intrat īn Pacific. īn a patra zi pe mare, la jumatatea drumului catre Midway, ne-am scufundat. Corabia disparu īntr-o gaura de ac de pe harta mea. Un munte se prabusi sub ochii mei si īmi fugi de sub picioare. Totul īn jurul meu erau maruntaiele unei corabii suferind de indigestie. Mi s-a facut greata. Am simtit un soc. M-a cuprins un mare gol, care apoi s-a umplut de liniste. Pieptul mi se zbatea de durere si teama pentru zilele ce aveau sa urmeze.
Cred ca a fost o explozie. Dar nu sīnt sigur. S-a īntīm-plat pe cīnd dormeam. M-a trezit din somn. Corabia nu era una de lux. Era o nava comerciala mohorīta, care tragea din greu si care nu fusese construita pentru pasageri si confortul acestora. Se auzeau tot felul de sunete. Din cauza zgomotelor uniforme, dormeam extrem de bine. Era o forma de liniste pe care nimic n-o tulbura, nici macar Ravi care sforaia sau eu care vorbeam īn somn. Asa ca explozia, daca asta a fost, nu era un sunet nou. Era unul neobisnuit. M-a trezit brusc, ca si cum Ravi mi-ar fi spart un balon īn urechi. Mi-am privit ceasul. Tocmai trecuse de patru jumatate dimineata. M-am aplecat si m-am uitat la cuseta de dedesubt. Ravi īnca dormea.
M-am īmbracat si am coborīt. De obicei dorm adīnc. īn mod normal, as fi adormit la loc. Nu stiu de ce m-am sculat īn noaptea aceea. Mai curīnd Ravi ar fi facut asta. Ii placea cuvīntul chemare; ar fi spus: "Aventura ma cheama" si ar fi plecat sa cerceteze corabia. Nivelul zgomotului devenea din nou normal, dar se auzea altfel, mai īnfundat.
L-am scuturat pe Ravi. Am spus:
- Ravi! S-a auzit un zgomot ciudat. Hai sa exploram. Ma privi adormit. Clatina din cap si se īntoarse pe partea cealalta, tragīndu-si cearsaful peste cap.
- Ah, Ravi!
Am deschis usa cabinei.
Joc de cuvinte: Midway (grup de insule); midway (engl.) = jumatatea drumului.
īmi amintesc ca am mers de-a lungul coridorului. Arata la fel si ziua, si noaptea. M-am oprit la usa cabinei mamei si tatei si m-am gīndit daca sa bat. īmi amintesc ca m-am uitat la ceas si m-am hotarīt sa nu bat. Tatei īi placea sa doarma. M-am hotarīt sa ma urc pe puntea principala si sa vad zorile. Poate ca aveam sa vad o stea cazatoare. Ma gīndeam la stele cazatoare īn timp ce urcam pe trepte. Eram la doua niveluri dedesubtul puntii principale. Uitasem deja de zgomotul acela ciudat.
De-abia cīnd am deschis usa cea grea care ducea catre puntea principala mi-am dat seama ce vreme era. Se putea oare numi furtuna? E adevarat ca ploua, dar nu era atīt de rau. Nu era cu siguranta o aversa, asa cum vezi pe timpul musonului, si mai batea si vīntul. Presupun ca unele rafale ar fi rupt cīteva umbrele. Dar am mers printre ele fara prea mare greutate. Cīt despre mare, ea arata agitata, dar unui om crescut pe uscat marea i se pare mereu impresionanta si necrutatoare, frumoasa si periculoasa. Valurile erau foarte mari, spuma lor alba prinsa de vīnt biciuind marginile corabiei. Dar mai vazusem asta si īn alte zile si corabia nu se scufundase. O nava comerciala este o structura imensa si stabila, o īmplinire a ingineriei. Este construita sa pluteasca īn cele. mai grele conditii. O vreme ca asta nu poate scufunda o asemenea corabie. Trebuia numai sa īnchizi usa si furtuna disparea. Am īnaintat pe punte. M-am agatat de balustrada si am īnfruntat stihiile. Asta era aventura.
- Canada, sosesc! am strigat, īn timp ce ploaia ma uda pīna la piele si mi-era frig.
Ma simteam foarte curajos. Era īnca īntuneric, dar era destula lumina sa vezi īn jurul tau. Lumina dezvaluia o scena de iad. Natura desfasura un spectacol palpitant. Scena era imensa, iluminatul era dramatic, bisurile nenumarate, iar bugetul pentru efectele speciale nelimitat. Ce vedeam īn fata ochilor era un spectacol al vīntului si-al apei, o zgīltīire a simturilor pe care nici macar Hollywoodul nu putea sa o creeze. Dar zgīltīitul se oprea la puntea de sub
picioarele mele. Aceasta era solida. Eram un spectator instalat īn siguranta īn scaunul sau.
De-abia cīnd m-am uitat spre barca de salvare de pe coverta am īnceput sa ma īngrijorez. Barca de salvare nu atīrna drept īn jos. Se īnclinase din suporturi. M-am īntors si mi-am privit mīinile. īncheieturile īmi erau albe. Problema era ca nu ma tineam atīt de strīns din cauza vremii, ci pentru ca altfel as fi cazut pe punte. Corabia se īnclina catre babord, īn partea cealalta. Nu era o īnclinare serioasa, dar īndeajuns de bizara ca sa ma mire. Cīnd am privit peste bord, ploaia nu mai cadea perpendicular. Am vazut marginea mare, īntunecata a corabiei.
Un fior rece m-a trecut prin tot corpul. Am decis ca totusi era furtuna. Era timpul sa ma īntorc īn adapostul meu. Mi-am dat drumul, am luat-o cu pasi repezi de-a lungul peretelui si am īmpins usa.
Se auzeau zgomote īnauntrul corabiei. Gemete adīnci, venind din strafunduri. M-am īmpiedicat si am cazut. N-am patit nimic. M-am ridicat. Am coborīt pe scara, tinīndu-ma de balustrada si sarind treptele din patru īn patru. De-abia trecusem de un nivel, cīnd am vazut apa. Multa apa. īmi bloca drumul. Se ridica spre mine de dedesubt īn valuri mari, furioasa, spumegīnd si fierbīnd. Scarile se pierdeau īn īntunericul plin de apa. Nu-mi venea sa-mi cred ochilor. Ce cauta apa asta aici? De unde venise? Am īncremenit speriat, uluit si nestiind ce sa fac īn continuare. Acolo jos era toata familia mea.
Am luat-o la goana īn sus pe scari. Am ajuns pe puntea principala. Vremea nu mai oferea un spectacol interesant, īmi era foarte frica. Acum totul era clar si limpede: corabia se īnclina rau de tot. si nu se echilibra deloc. Se apleca vizibil de la prora la pupa. Am privit peste bord. Apa parea sa fie la 25 de metri departare. Corabia se scufunda. Nu-mi venea sa cred. Era ceva la fel de greu de imaginat ca incendierea lunii.
Unde erau ofiterii si echipajul? Ce faceau? Catre prora am vazut cītiva barbati alergīnd prin īntuneric. Mi s-a
parut ca vad si niste animale, dar am alungat imediat gīn-dul ca o iluzie creata de ploaie si umbre. Le deschideam ferestrele de deasupra cīnd era vreme frumoasa, dar animalele erau tinute mereu īn custi. Transportam animale salbatice primejdioase, nu oratanii. Mi s-a parut ca deasupra mea pe punte aud oameni strigīnd.
Corabia se zdruncina si se auzi din nou acel sunet, acel scrīsnet īngrozitor de metal. Ce era? Era tipatul la unison al oamenilor si al animalelor, luptīnd īmpotriva mortii apropiate? Corabia īsi dadea sufletul? Am cazut. M-am ridicat. M-am uitat din nou peste bord. Marea se ridica. Valurile erau din ce īn ce mai aproape. Ne scufundam cu repeziciune.
Am auzit limpede maimutele tipīnd. Ceva zgīltīia puntea. Un gaur - un bou indian salbatic - tīsni din ploaie si tropai pe līnga mine, īngrozit, bezmetic, īnnebunit. M-am uitat la el uimit, fara sa scot un cuvīnt. Cine naiba īi daduse drumul?
Am alergat pe scari catre coverta. Ofiterii erau acolo, singurii oameni de pe corabie care vorbeau englezeste, stapīnii destinului nostru, cei care puteau īndrepta aceasta nenorocire. Or sa-mi explice totul. Or sa aiba grija de mine si de familia mea. M-am urcat pīna la puntea din mijloc. Nu era nimeni la pupa. Am alergat la prora. Am vazut trei oameni, membri ai echipajului. Am cazut. M-am ridicat. Se uitau peste bord. Am tipat. S-au īntors. S-au uitat la mine si apoi unul la altul. Au schimbat cīteva cuvinte. S-au īndreptat repede spre mine. Am simtit cum ma cuprind linistea si recunostinta. Am spus:
- Slava Domnului ca v-am gasit. Ce se īntīmpla? Mi-e foarte frica. E apa pe fundul corabiei. Sīnt īngrijorat din cauza familiei mele. Nu pot ajunge la nivelul unde sīnt cabinele lor. Credeti ca e normal? Oare...
Unul dintre barbati ma īntrerupse, aruncīndu-mi o vesta de salvare īn brate si strigīndu-mi ceva īn chinezes-te. Am observat un fluier portocaliu care atīrna de vesta. Oamenii dadeau din cap cu putere catre mine. Cīnd m-au
apucat si m-au ridicat īn bratele lor puternice, n-am banuit nimic. Am crezut ca ma ajutau. Aveam atīta īncredere īn ei, īncīt ma simteam plin de recunostinta īn timp ce ma purtau prin aer. Abia cīnd m-au aruncat peste bord am īnceput sa am īndoieli.
Capitolul 39
Am aterizat cu un salt pe prelata pe jumatate desfacuta ce acoperea o barca de salvare aflata la doisprezece metri dedesubt. A fost un miracol ca nu m-am lovit. M-am pierdut vesta de salvare, dar nu si fluierul pe care īl tineam īn mīna. Barca fusese coborīta pe jumatate si lasata sa atīrne. Se īnclina din suporturi, leganīndu-se īn furtuna, la sase metri deasupra apei. Am privit īn sus. Doi barbati se uitau la mine, aratīnd cu disperare catre barca si strigīnd. N-am īnteles ce voiau de la mine. Am crezut ca vor sari si ei. īn schimb, si-au īntors capetele, parīnd īngroziti, iar aceasta creatura a zburat prin aer, aterizīnd cu gratia unui cal de curse. Zebra rata prelata. Era un mascul Grant, cīn-tarind peste 225 de kilograme. Se prabusi cu zgomot pe ultima banca, facīnd-o praf si zdruncinīnd barca. Animalul striga. Ma asteptam la zbieretul unui magar sau la nechezatul unui cal. Nu era nicidecum asa ceva. Se putea numi doar un fel de muget, un ua-ha-ha, ua-ha-ha, ua-ha-ha, avīnd cele mai stridente note de disperare. Buzele creaturii erau larg deschise, stīnd drept si tremurīnd, scotīnd la iveala dinti galbeni si gingii rosietice. Barca de salvare a cazut prin aer si am izbit apa clocotitoare.
Capitolul 40
Richard Parker nu a sarit īn apa dupa mine. Vīs-la pe care intentionam sa o folosesc ca o bīta plutea. Am
apucat-o ca sa trag colacul, eliberat de fostul sau proprietar. Era groaznic sa fii īn apa. Era neagra, rece si īnvolburata. Ma simteam ca pe fundul unei fīntīni care se prabusea. Apa se napustea asupra mea. īmi intra īn ochi. Ma tragea īn jos. De-abia puteam sa respir. Daca n-ar fi fost colacul, n-as fi rezistat nici un minut.
Am vazut un triunghi despicīnd apa la patru metri si jumatate departare. Era īnotatoarea unui rechin. M-a cuprins un tremurat rece si lichid. Am īnotat cīt am putut de repede pīna la una din marginile barcii, margine īnca acoperita de prelata. M-am urcat pe colac cu ambele brate. Nu-l vedeam pe Richard Parker. Nu era nici pe prelata, nici pe banca. Era pe fundul barcii. M-am ridicat din nou. Tot ce puteam sa vad nedeslusit la capatul celalalt era capul zebrei zvīrcolindu-se. Pe cīnd cadeam din nou īn apa, o alta īnotatoare de rechin luneca drept pe līnga mine.
Prelata portocaliu deschis era tinuta de o funie tare de nailon care era prinsa cu niste inele de metal de prelata si cu cīrlige rotunde de marginea barcii. S-a īntīmplat ca īnotam la prora. Prelata nu era la fel de bine prinsa de prora - care se termina cu o bucata foarte scurta, ceea ce la oameni s-ar numi un nas cīrn - cum era de restul barcii. Exista o mica gaura īn prelata din pricina funiei care se īntindea de la un cīrlig aflat pe o parte a prorei la cīrligul de pe partea cealalta. Am ridicat vīsla īn aer si am bagat mīnerul īn aceasta gaura, īn acest mic detaliu salvator al barcii. Am īmpins vīsla atīt cīt s-a putut. Barca avea acum o prora ce taia apele, desi era cam strīmba. M-am ridicat si mi-am īncolacit picioarele īn jurul vīslei. Mīnerul vīs-lei se sprijini de prelata, dar atīt prelata, cīt si funia si vīsla rezistara. Iesisem din apa doar la o jumatate pīna la un metru deasupra. Creasta valurilor mai mari continua sa ma loveasca.
Eram singur pe lume īn mijlocul Pacificului, agatat de o vīsla, cu un tigru adult īn fata mea, rechini sub mine si o furtuna dezlantuita īn jur. Daca as fi putut gīndi lucid, as fi dat drumul vīslei, sperīnd ca ma voi īneca īnainte
de a fi mīncat. Dar nu-mi amintesc sa ma fi gīndit la ceva īn acele prime clipe de siguranta relativa. Nici n-am observat ca se crapa de ziua. Doar ma tineam de vīsla īn continuare, Dumnezeu stie de ce.
Dupa un timp am īnceput sa ma folosesc de colac. L-am ridicat din apa si am bagat vīsla īn gaura lui. Am tras de el īn jos pīna cīnd cercul se īntepeni pe mine. Acum trebuia sa ma tin numai cu picioarele. Daca aparea Richard Parker, era mai greu sa cad de pe vīsla, dar luam spaimele pe rīnd, Pacificul īnaintea tigrului.
Capitolul 41
Natura m-a lasat sa traiesc. Barca nu s-a scufundat. Richard Parker nu s-a aratat. Rechinii stateau la pīn-da, dar n-au atacat. Valurile ma loveau, dar nu m-au rasturnat.
Am privit corabia cum disparea īntr-o mare care se īnchidea deasupra-i bolborosind. Luminile au clipit si s-au stins. Mi-am cautat familia, alti supravietuitori, alta barca de salvare, orice care mi-ar fi adus speranta. Nimic. Numai ploaia acoperind valurile īntunecate ale oceanului si resturile tragediei.
īntunericul se topi. Ploaia īnceta.
Nu puteam sta īn pozitia īn care eram o vesnicie. Mi-era frig. Gītul ma durea din pricina pozitiei īn care īmi tinusem capul si a efortului depus. Spatele ma durea pentru ca ma sprijineam de colac. Trebuia sa fiu mai sus daca voiam sa vad alte barci.
M-am tīrīt de-a lungul vīslei pīna am reusit sa-mi sprijin picioarele de prova barcii. Trebuia sa īnaintez cu mare atentie. Banuiam ca Richard Parker era pe fundul barcii sub prelata, cu spatele la mine, īn fata zebrei pe care fara īndoiala ca o omorīse deja. Dintre cele cinci simturi, tigrii se bazeaza cel mai mult pe vaz. Au o vedere foarte buna, care īi ajuta sa depisteze orice miscare. Auzul este bun.
Mirosul mediu. Comparativ cu alte animale, bineīnteles. Fata de Richard Parker eram surd, orb si fara miros. Dar īn acel moment nu ma putea vedea si, fiind atīt de ud, nu ma putea nici mirosi. Datorita vīntului care suiera si marii care bolborosea, valurilor care se izbeau si comportarii mele atente, nu ma putea auzi. Aveam o sansa atīta timp cīt nu ma simtea. Daca ma simtea, ma omora pe loc. M-am īntrebat daca putea sari prin prelata.
Teama si ratiunea īmi sugerau diverse raspunsuri. Teama spunea da. Era un carnivor feroce de 200 de kilograme. Avea ghearele ascutite ca niste cutite. Ratiunea spunea nu. Prelata era dintr-un material gros, nu era ca un perete japonez de hīrtie. Cazusem pe ea de la īnaltime. Richard Parker putea sa o rupa cu ghearele īn timp si cu ceva efort, dar nu putea tīsni prin ea ca un mutunache pe arcuri. si nu ma vazuse. īntrucīt nu ma vazuse, nu avea nici un motiv sa o rupa cu ghearele.
Am alunecat de-a lungul vīslei. Mi-am pus ambele picioare de o singura parte a vīslei si mi-am asezat talpile pe copastie. Copastia este partea de sus a unei barci, marginea, daca doriti. M-am mai miscat putin pīna cīnd picioarele mi-au ajuns īn barca. Privirile īmi erau atintite asupra prelatei. Ma asteptam sa-l vad pe Richard Parker ca se ridica si se apropie de mine īn orice moment. De mai multe ori m-au apucat tremuraturi īngrozitoare. Exact acolo unde doream sa stau nemiscat - la picioare -, acolo tremuram mai tare. Picioarele bateau toba pe prelata. Un semnal mai clar pentru Richard Parker nici nu putea fi. Tremuratul mi s-a īntins pīna la brate si tot ce puteam face era sa ma tin bine. Fiecare criza trecea.
Cīnd cea mai mare parte a corpului meu a fost īn barca, m-am tras īnauntru. M-am uitat peste marginea prelatei. Am fost uimit sa vad ca zebra era īnca īn viata. Zacea līnga pupa unde cazuse, nemiscata, dar cu stomacul umflīn-du-i-se si ochii īnca miscīnd, plini de groaza. Statea pe o parte, cu fata spre mine, capul si gītul proptite strīmb de banca din acea parte a barcii. īsi fracturase rau un picior
din spate. Unghiul fracturii era complet nenatural. Oasele ieseau prin piele si animalul sīngera. Numai picioarele subtiri din fata stateau īntr-o pozitie normala. Erau īndoite si strīns lipite de pieptul rasucit. Din cīnd īn cīnd, zebra scutura din cap, mugea si sforaia. Altfel, era linistita.
Era un animal foarte frumos. Petele umede straluceau cu o intensitate alba si neagra. Eram foarte nelinistit ca nu puteam sa-l studiez cu atentie; totusi, īmi aduc aminte ca frumusetea ciudata, perfecta, artistica a modelului si finetea capului ma miscara. Mult mai important pentru mine era ca Richard Parker nu o omorīse. īntr-o situatie normala, ar fi trebuit sa ucida zebra. Asta fac toti pradatorii: īsi ucid victimele. īn conditiile actuale, cīnd Richard Parker traia īntr-un stres īngrozitor, teama ar fi trebuit sa produca o agresivitate crescuta. Ar fi trebuit sa macelareasca zebra.
Motivul pentru care viata īi fusese crutata se dezvalui curīnd. īmi īngheta sīngele īn vine -, dar apoi aduse o oarecare usurare. Un cap aparu dincolo de marginea prelatei. Se uita tinta la mine, īnfricosat, disparu, reaparu, disparu din nou, aparu si disparu pentru ultima oara. Era capul chel, ca de urs, al unei hiene patate. Gradina noastra zoologica avea o familie de sase hiene, doua femele dominante si patru masculi subordonati. Trebuiau sa ajunga īn Minnesota. Cel de aici era mascul. L-am recunoscut dupa urechea dreapta care era rupta rau, cu marginea ferfenitita stīnd marturie pentru luptele din trecut. Acum am īnteles de ce Richard Parker nu omorīse zebra: nu mai era īn barca. Nu puteau fi si o hiena, si un tigru īntr-un spatiu atīt de strīmt. Probabil cazuse peste bord si se īnecase.
A trebuit sa-mi explic mie īnsumi cum a ajuns o hiena īn barca de salvare. Nu credeam ca hienele pot īnota īn largul marii. Am tras concluzia ca trebuie sa fi fost tot timpul la bord, ascunzīndu-se sub prelata, si ca nu o observasem cīnd cazusem. Mi-am dat seama si de altceva: hiena era motivul pentru care acei marinari ma aruncasera īn barca. Nu īncercasera sa-mi salveze viata. Nici pe
departe. Ma foloseau ca momeala. Sperau ca hiena ma va ataca si ca eu aveam sa scap de ea cumva, astfel ca barca ar fi fost sigura pentru ei, chiar daca lucrul acesta m-ar fi costat viata. Acum stiam spre ce aratau atīt de furiosi īnainte sa apara zebra.
Nu m-am gīndit niciodata ca existenta mea īntr-un spatiu mic cu o hiena patata era o veste buna, dar asa a fost. De fapt, au fost doua vesti bune: daca nu era hiena, marinarii nu m-ar fi aruncat īn barca de salvare, as fi ramas pe corabie si m-as fi īnecat; iar daca trebuia sa īmpart domiciliul cu un animal salbatic, mai bine ferocitatea onesta a unui cīine decīt puterea si viclenia unei pisici. Am oftat usurat. Totusi, din precautie, m-am mutat catre vīs-la. Am īncalecat pe ea, pe marginea rotunda a colacului īn care introdusesem vīsla, cu piciorul drept sprijinit de prora si cu cel stīng pe copastie. Era destul de confortabil si vedeam toata barca.
M-am uitat īn jur. Nimic, doar cerul si marea. La fel era si cīnd ne aflam pe creasta valurilor. Marea imita toate trasaturile pamīntului - fiecare deal, fiecare vale, fiecare cīmpie. O geotectonica accelerata. Ocolul lumii īn optzeci de hule. Dar nicaieri nu-mi puteam gasi familia. Diverse lucruri pluteau pe apa, dar nici unul nu-mi aducea speranta. Nu mai vedeam nici o alta barca de salvare.
Vremea se schimba repede. Marea, uriasa de-ti taia rasuflarea, avea o miscare linistita si regulata, valurile de-abia simtindu-se; vīntul se stinse pīna deveni o briza melodioasa; nori albi, pufosi, stralucitori se luminau pe firmamentul de un albastru delicat. Erau zorile unei minunate zile īn Pacific. Camasa īncepuse sa mi se usuce. Noaptea disparuse la fel de iute ca nava.
Am īnceput sa astept. Gīndurile mi se īnvīrteau nebuneste īn cap. Fie reflectam la detaliile practice ale salvarii imediate, fie eram coplesit de durere, plīngīnd īn tacere, cu gura deschisa si mīinile pe cap.
Capitolul 42
Ea veni plutind pe o insula de banane īntr-un nimb de lumina, frumoasa ca Fecioara Maria. Soarele rasarea īn spatele ei. Parul ei de foc era ametitor.
Am strigat:
- O, binecuvīntata Zeita Mama, zeita a fertilitatii din pondicherry, datatoare de lapte si dragoste, mīngīietoa-rea noastra, cea care te īngrijesti de cei ce plīng, vei privi si aceasta tragedie? Nu trebuie ca bunatatea sa īntīlneas-ca oroarea. Mai bine ai fi murit imediat. Sīnt bucuros, dar si trist sa te vad. īmi aduci bucurie si durere īn egala masura. Bucurie pentru ca esti cu mine, durere pentru ca nu va fi pentru mult timp. Ce stii tu despre mare? Nimic. Ce stiu eu despre mare? Nimic. Fara un cīrmaci, barca asta se va scufunda. Vietile noastre s-au sfīrsit. Vino la bord daca vrei sa uiti de toate - moartea ne asteapta pe amīndoi. Putem sta īmpreuna. Iti dau locul de la fereastra, daca vrei. Dar e o priveliste trista. Ah, gata cu toata vorbaria asta. Lasa-ma sa-ti spun deschis: te iubesc, te iubesc, te iubesc. Te iubesc, te iubesc, te iubesc. Nu paianjenii, te rog.
Era Orange Juice - numita astfel pentru ca īi placea sa sporovaiasca -, batrīna noastra femela urangutan de Borneo, vedeta Gradinii Zoologice si mama a doi masculi reusiti, īnconjurata de o gramada de paianjeni negri care se tīrau pe ea ca o ceata de adoratori cu intentii rele. Bananele pe care plutea se tineau īmpreuna datorita plasei de nailon īn care fusesera coborīte īn corabie. Cīnd pasi de pe banane īn barca, acestea se rupsera si se rostogolira. Plasa se desfacu. Fara a ma gīndi mai mult, doar pentru ca era la īndemīna si se putea scufunda, am apucat plasa si am tras-o la bord, un gest obisnuit, care īmi va salva viata īn multe feluri: aceasta plasa va deveni unul dintre cele mai pretioase obiecte.
Bananele s-au risipit. Paianjenii negri s-au tīrīt cīt de repede au putut, dar situatia lor era disperata. Insula se
prabusi sub ei. Se īnecara toti. Barca pluti pret de cīteva clipe īntr-o mare de fructe.
Pescuisem ceea ce consideram a fi o plasa nefolositoare, dar am cules oare o banana din aceasta mana? Nu. Nici macar una. N-am avut parte nici macar de o mica gustare: marea le-a īmprastiat pe toate. Aceasta pierdere importanta ma va chinui din cale-afara mai tīrziu. Voi avea crize de furie, gīndindu-ma la prostia mea.
Orange Juice plutea īn ceata. Miscarile ei erau molcome si precaute, ochii īi dezvaluiau tulburarea mentala profunda. Era īntr-o stare de soc total. Zacu īntinsa pe prelata cīteva minute, tacuta si linistita, apoi se īntoarse si cazu īn barca. Am auzit tipatul unei hiene.
Capitolul 43
Tot ce a ramas de pe urma corabiei a fost o pata de ulei sclipind la suprafata apei.
Eram convins ca nu eram singur. Era imposibil ca Tsim-tsum sa se scufunde fara sa creeze īngrijorare. Chiar acum īn Tokio, īn Panama City, īn Madras, īn Honolulu, chiar si īn Winnipeg, se aprindeau lumini rosii pe console, clopote de alarma sunau, ochii se deschideau larg plini de groaza, gurile de-abia sopteau: "Doamne sfinte! Tsimtsum s-a scufundat!" si multe mīini se īndreptau spre telefoane. Mai multe lumini rosii se aprindeau, mai multe clopote de alarma sunau. Pilotii alergau la avioanele lor cu sireturile de la pantofi nelegate, asa de mare era graba. Ofiterii de marina īnvīrteau cīrma pīna simteau ca ametesc. Chiar si submarinele īsi schimbau ruta brusc pentru a se alatura efortului de salvare. Vom fi salvati īn curīnd. O corabie o sa apara la orizont. Se va gasi o pusca sa omoare hiena si sa puna capat suferintelor zebrei. Poate ca Orange Juice va fi crutata. Eu voi urca la bord si voi fi īntīmpinat de ai mei. Fusesera gasiti īn alta barca de salvare. Trebuia
numai sa supravietuiesc cīteva ore, pīna cīnd corabia avea sa ma salveze.
M-am īntins de la locul meu sigur pentru a apuca plasa. Am īnfasurat-o si am aruncat-o la jumatatea prelatei ca pe o bariera, oricīt de mica ar fi fost. Orange Juice era īntr-o stare de catalepsie. Cred ca murea de pe urma socului. Hiena ma īngrijora mai mult. O auzeam schelalaind. Am sperat ca zebra, o prada obisnuita, si un urangutan, o prada neobisnuita, īi vor abate gīndurile de la mine.
Ma uitam cu un ochi la orizont si cu celalalt la restul barcii. īn afara de schelalaitul hienei, nu auzeam mai nimic venind dinspre animale, nu mai mult decīt niste gheare zgīriind suprafata tare sau gemete si strigate īnabusite din cīnd īn cīnd. Nici o lupta importanta nu parea sa aiba loc.
īn cursul diminetii hiena aparu din nou. īnainte de a se ivi, schelalaitul ei crescu īn intensitate, devenind un tipat. Sari peste pupa spre zebra, acolo unde bancile laterale ale barcii se uneau, formīnd o banca triunghiulara. Era o pozitie vulnerabila, distanta dintre banca si copastie fiind de aproape treizeci de centimetri. Animalul se uita agitat peste bord. Privelistea unei imensitati de apa miscatoare parea a fi ultimul lucru pe care dorea sa-l vada, astfel ca imediat īsi trase capul īnauntru si se prabusi pe fundul barcii īn spatele zebrei. Acela era un spatiu foarte īngust; īntre spatele larg al zebrei si marginile rezervoarelor de plutire care īnconjurau barca nu era prea mult loc pentru o hiena. Se rasuci un moment īnainte de a se urca la loc pe prora, de a sari peste zebra īn mijlocul barcii si de a se ascunde din nou sub prelata. Toata aceasta actiune a durat mai putin de zece secunde. Singura mea reactie a fost sa īntepenesc de frica. Zebra īn schimb si-a ridicat iute capul si a īnceput sa mugeasca.
Speram ca hiena sa ramīna sub prelata. Am fost dezamagit. Aproape imediat a sarit din nou peste zebra si pe banca de la pupa. Acolo s-a īnvīrtit īn loc de cīteva ori, scheunīnd si ezitīnd. Ma īntrebam ce o sa faca īn continuare. Raspunsul a venit repede: si-a lasat capul īn jos si
a īnceput sa alerge īn jurul zebrei, transformīnd banca de la pupa, bancile laterale si banca īn cruce de dincolo de prelata īntr-o pista de atletism. A sarit o data - de doua-trei-patru ori īnainte si īnapoi non-stop, pīna cīnd am pierdut sirul. si tot timpul, salt dupa salt, striga iap, iap, iap, iap, iap pe un ton ascutit. Reactia mea a fost din nou foarte īnceata. Eram mort de frica si puteam doar sa privesc. Fiara luase viteza mare si era bine facuta: era un mascul adult care avea cam 65 de kilograme. Loviturile pe care le dadea cu picioarele īn banci zguduiau toata barca, iar ghearele le zgīriau cu putere. De fiecare data cīnd venea dinspre pupa īnghetam. Era īnspaimīntator sa vad fiinta aceea alergīnd catre mine; mai rea era teama ca se va īndrepta direct spre mine. Evident ca Orange Juice, oriunde ar fi fost, nu constituia un obstacol. Iar prelata rulata si plasa facuta ghem erau piedici de-a dreptul jalnice. Hiena putea oricīnd, cu cel mai mic efort, sa ajunga la prora, drept la picioarele mele. Nu parea totusi sa doreasca acest lucru; ori de cīte ori ajungea la banca īn cruce, se lovea de ea si īi vedeam partea de sus a corpului miscīndu-se iute de-a lungul prelatei. Dar īn aceasta stare comportamentul hienei era foarte imprevizibil si fiara ma putea ataca pe neasteptate.
Dupa mai multe sarituri, se opri brusc la banca de la pupa si se ghemui, cu privirea īn jos, catre spatiul de sub prelata. īsi ridica apoi ochii si īi atinti asupra mea. Privirea era cea obisnuita la o hiena - simpla si onesta, fara sa arate nici o gīndire interioara, cu falcile atīrnīnd deschise, urechile mari ridicate teapan, ochii mari si negri - cu exceptia īncordarii care se scurgea din fiecare celula a corpului sau, o neliniste care īl facea pe animal sa straluceasca de parca ar fi avut febra. M-am pregatit de moarte. N-a fost sa fie. Hiena reīncepu sa alerge īn cercuri.
Cīnd un animal se hotaraste sa faca ceva, aceasta poate dura foarte mult timp. Toata dimineata hiena alerga īn cercuri, tipīnd iap, iap, iap, iap. Din cīnd īn cīnd se oprea putin la banca de la pupa, dar altfel fiecare salt era identic
cu cel dinainte, fara variatii de viteza, de deplasare, de volum al tipetelor sau de miscare necontrolata. Ţipetele īi erau ascutite si enervante la culme. Privitul a devenit atīt de obositor si de epuizant, ca īn cele din urma mi-am īntors capul īntr-o parte, īncercīnd sa ma uit cu coada ochiului. Chiar si zebra, care la īnceput sforaia de fiecare data cīnd hiena alerga pe līnga capul sau, amuti.
Totusi, ori de cīte ori hiena se oprea līnga banca de la pupa, tresaream. si oricīt de mult īmi doream sa īmi īndrept privirea catre orizont, de unde īmi venea salvarea, ochii mi se īntorceau tot catre animalul īnnebunit.
Nu eu sīnt acela care sa aiba prejudecati īn ceea ce priveste animalele, dar este limpede ca hiena patata nu are de cīstigat de pe urma īnfatisarii sale. Este īngrozitor de urīta. Gītul gros si umerii īnalti care aluneca pīna la picioare arata ca si cum ar proveni de la niste rebuturi de girafa, iar blana zburlita, aspra pare sa fi fost adunata la un loc din ramasitele creatiei. Culoarea este un amestec spalacit de negru, galben si gri, petele neavīnd deloc eleganta cercurilor de pe blana unui leopard. Par mai curīnd simptome ale unei boli de piele, o forma grava de rīie. Capul este mare, prea masiv, cu o frunte īnalta, ca aceea a unui urs, dar suferind de caderea parului, cu urechi care sīnt ridicole, ca ale unui soarece, mari si rotunde atunci cīnd n-au fost rupte īn batalii. Gura este deschisa si din ea iese un gīfīit permanent. Narile sīnt prea mari. Coada este jigarita si lasata īn jos. Mersul este sovaitor. Toate aceste parti puse laolalta aduc cu un cīine, dar nimeni nu si-ar dori un asemenea animal de casa.
Dar nu uitasem cuvintele tatei. Hienele nu sīnt mīn-catori de hoituri lasi. Daca National Geographic le-a descris asa, e pentru ca National Geographic le-a filmat īn timpul zilei. Abia o data cu rasaritul lunii devine hiena activa, dovedindu-se un vīnator deosebit de periculos. Hienele ataca īn haita orice animal care poate fi īntrecut īn fuga, rupīndu-i burta din alergare. Ataca zebre, gnu si bivoli de apa, si nu numai membrii batrīni sau infirmi ai cirezii,
ci si pe cei sanatosi si puternici. Sīnt pradatori īndrazneti, ridicīndu-se imediat dupa lovituri, fara sa renunte niciodata. Sīnt inteligente; orice animal care poate fi īndepartat de mama lui e bun. Antilopa gnu batrīna pe care o alearga zece minute este mīncarea lor preferata, dar hienele manīnca si pui de leu sau de rinocer. Sīnt harnice atunci cīnd eforturile le sīnt rasplatite. īn doar cincisprezece minute, tot ce mai ramīne dintr-o zebra este craniul, care poate fi tras la o parte si ros īn liniste de puii din vizuina. Nimic nu se risipeste; chiar si iarba unde a curs sīngele va fi mīncata. Stomacurile hienelor se umfla vizibil cīnd īnghit cantitati mari de carne. Daca au noroc, manīnca atīt de mult, ca de-abia se mai pot misca. O data ce si-au digerat victima, vomita multe smocuri de par, pe care le curata de tot ce poate fi mīncat īnainte de a se tavali īn ele. Violenta neintentionata este obisnuita īn timpul agitatiei pentru mīncare; īncercīnd sa apuce o bucata din zebra, hiena poate īnhata urechea sau nara unui alt membru al haitei, fara intentii rele. Hiena nu este dezgustata de aceasta greseala. Placerile sīnt mult prea mari ca sa mai simta dezgust.
De fapt, gusturile hienei sīnt atīt de diverse, īncīt trezesc admiratia. O hiena va bea pīna si din apa īn care urineaza. Animalul foloseste urina si īn alt mod original: pe o vreme calda si uscata se racoreste golindu-si basica pe pamīnt si apoi amestecīnd lichidul īntr-o baie de noroi īnviorator cu labele. Hienele manīnca cu placere excrementele de ierbivore. īntrebarea care se pune este ce nu manīnca hienele. īsi manīnca propriile neamuri (resturile acelora ale caror urechi si nasuri le-au īnghitit ca gustari) o data ce au murit, dupa o perioada de respingere ce dureaza o zi. Ataca pīna si automobilele - farurile, teava de esapament, oglinzile retrovizoare. Hienele nu sīnt conditionate de sucurile lor gastrice, ci de puterea falcilor, care este formidabila.
Acesta era animalul care alerga īnnebunit īn cercuri īnaintea mea. Un animal care īmi obosea ochii si īmi īngheta sufletul.
Lucrurile s-au terminat īn felul obisnuit al hienelor. S-a oprit la pupa si a īnceput sa mīrīie profund, īntreru-pīndu-se uneori pentru a gīfīi. M-am īmpins īnapoi pe vīsla pīna ce numai vīrfurile degetelor īmi mai erau īn barca. Animalul se īneca si tusea scurt si des. Brusc vomita. Un suvoi ateriza īn spatele zebrei. Hiena cazu īn ceea ce tocmai produsese. Ramase acolo, tremurīnd, scheunīnd si īnvīrtindu-se īn jurul sau, ajunsa la limitele nelinistii animalice. Nu s-a miscat din acea zona strimta toata ziua. Uneori zebra scotea zgomote, speriata de pradatorul din spatele sau, dar īn majoritatea timpului zacea īntr-o tacere trista si fara speranta.
Capitolul 44
Soarele urca īn īnaltul cerului, atinse zenitul si īncepu sa coboare. Am petrecut īntreaga zi agatat de vīsla, miscīndu-ma numai cīt sa-mi tin echilibrul. īntreaga mea fiinta era fixata catre acel punct de la orizont care avea sa apara si sa ma salveze. Era o stare de monotonie tensionata, fara suflu. Aceste prime ore sīnt asociate īn mintea mea cu un singur sunet, nu unul pe care l-ati ghici imediat, nu tipetele hienei sau viitoarea marii: bīzīitul mustelor. Erau muste īn jurul barcii de salvare. Apareau si zburau ca toate mustele, īn cercuri mari, lenese, īn afara de momentul cīnd se apropiau una de alta, cīnd zburau īmpreuna īn spirala cu viteze ametitoare si bīzīiau mai tare. Unele erau destul de curajoase sa zboare pīna la mine. Ma īncercuiau, cu zgomotul īnfundat al unor aeroplane cu o singura elice, īnainte de a fugi īnapoi. Daca se aflasera deja īn barca sau venisera cu unul dintre animale, probabil cu hiena, asta nu stiu. Dar oricare le-ar fi fost originea, nu rezistau mult; toate dispareau īn doua zile. Din
spatele zebrei hiena sarea la ele, le apuca si mīnca multe dintre ele. Altele erau īmpinse īn largul marii de vīnt. Unele poate aveau noroc si mureau de batrīnete.
Cu cīt se apropia seara, cu atīt crestea nelinistea mea. La sfīrsitul zilei totul ma īnfricosa. Pe timp de noapte, o corabie putea cu greu sa ma observe. Noaptea hiena devenea activa si poate ca si Orange Juice la fel.
īntunericul se lasa. Era o noapte fara luna. Norii acopereau stelele. Lucrurile erau greu de distins. Totul disparu, marea, barca, propriul meu corp. Marea era linistita, iar vīntul nu batea aproape deloc, astfel ca nu ma puteam baza pe sunete. Pluteam īntr-un neant pur si abstract. Ochii īmi erau atintiti asupra punctului unde īmi īnchipuiam ca era orizontul, īn timp ce urechile īncercau sa prinda orice sunet ce venea de la animale. Nu credeam ca o sa supravietuiesc peste noapte.
Uneori īn timpul noptii hiena īncepea sa mīrīie si zebra sa mugeasca si sa scheaune, iar eu auzeam un ciocanit repetat. Tremuram de frica si - n-am sa ascund nimic aici - am facut īn pantaloni. Dar aceste sunete veneau din partea cealalta a barcii. Nu simteam nici un zgīltīit care sa arate miscare. Fiara infernala nu se apropia de mine. Līnga mine īn īntuneric am īnceput sa aud respiratii lungi, gemete, gīfīieli si schelalaituri. Ideea ca Orange Juice se trezea era prea mult pentru nervii mei, asa ca nu i-am dat atentie. Pur si simplu am alungat acest gīnd. Erau alte zgomote ce veneau de sub mine, din apa, lovituri bruste, fī-sīieli care se stingeau īntr-o clipa. Lupta pentru supravietuire se dadea si acolo.
Noaptea a trecut īncetul cu īncetul.
Capitolul 45
Mi-era frig. Am remarcat acest lucru nepasator, ca si cum nu era vorba despre mine. Zorile sosira. S-a īntāmplat repede, si totusi īntr-un mod imperceptibil. O bu-
cata a cerului si-a schimbat culoarea. Aerul īncepu sa se umple de lumina. Marea linistita se deschidea ca o carte īn jurul meu. Totusi era īnca noapte. Dintr-o data aparu ziua.
S-a īncalzit numai cīnd soarele, care semana cu o portocala pusa īn priza, a rasarit la orizont, dar n-am avut nevoie sa astept atāt de mult. O data cu primele raze de lumina, speranta se trezi īn mine. Pe cīnd lucrurile capatau un contur si se umpleau de culoare, speranta īmi crescu pīna cīnd tot sufletul īmi cīnta. Ah, ce placere era sa te lasi cuprins de ea! Totul o sa se rezolve. Ce a fost mai rau a trecut. Supravietuisem peste noapte. Astazi voi fi salvat. Numai sa ma gīndesc la asta, sa-mi adun aceste idei īn minte era o sursa de speranta īn sine. Speranta se hraneste cu speranta, īn timp ce orizontul se transforma īntr-o linie dreapta, subtire, am cercetat-o cu nesat. Lumina era puternica si vizibilitatea perfecta. Mi-am imaginat ca Ravi ma va īntāmpina primul, tachinīndu-ma.
- Ce e asta? ar spune el. Ai gasit o barca mare de salvare si ai umplut-o cu animale? Te crezi Noe sau mai stiu eu cine?
Tata va fi nebarbierit si nepieptanat. Mama va ridica ochii la cer si ma va lua īn brate. Am imaginat o multime de versiuni ale scenei de pe corabia ce avea sa ma salveze, versiuni pe tema fericitei īntālniri. īn dimineata aceea se putea īntāmpla orice la orizont, buzele mele zīmbeau.
Oricīt de ciudat ar parea, numai dupa mult timp m-am uitat sa vad ce se īntāmpla īn barca. Hiena atacase zebra. Gura īi era foarte rosie si mesteca o bucata de carne. Ochii mei s-au īndreptat automat spre rana, spre zona atacata. Groaza īmi taie rasuflarea.
Piciorul rupt al zebrei nu mai era. Hiena īl smulsese si īl tārīse pīna la pupa, īn spatele zebrei. O bucata de piele atārna neputincioasa peste ciotul crud. Sīngele īnca mai curgea. Victima suferea īn tacere, cu rabdare, fara demonstratii patetice. Doar strīnsul īncet si constant din dinti era semnul durerii sale. socul, mīnia si revolta s-au trezit
īn mine. Am simtit o ura profunda fata de hiena. M-am gīndit sa o omor. Dar n-am facut nimic. Revolta mea a fost de scurta durata. Trebuie sa fiu sincer. Nu putea sa-mi fie mila de zebra prea mult timp. Cīnd propria ta viata este īn pericol, compasiunea īti este īnabusita de o dorinta ne-stapīnita, egoista de supravietuire. Era trist ca suferea atīt de mult - fiind o fiinta mare, robusta, nu era la capatul chinurilor sale -, dar nu puteam sa fac nimic. Mi-a fost mila si apoi am uitat. Nu sīnt mīndru de asta. īmi pare rau ca am fost atīt de rece īn problema asta. īmi amintesc mereu de acea biata zebra si prin ce chinuri a trecut. Cīnd ma rog, ma gīndesc mereu la ea.
īnca nu o vedeam pe Orange Juice. Mi-am īntors din nou ochii catre orizont.
īn dupa-amiaza aceea vīntul batea putin mai tare si am remarcat ceva īn legatura cu barca: īn ciuda greutatii sale, plutea pe apa usor, fara īndoiala pentru ca ducea mai putin decīt capacitatea sa. Aveam mult spatiu liber la bord, de la apa pīna la copastie; numai o mare īnfuriata ne putea īneca. Dar asta īnsemna si ca marginile barcii care erau īn bataia vīntului puteau sa se rupa, aruncīndu-ne īn valuri. Niste valuri mai mici ar fi lovit neīntrerupt, usor contra hulei, pe cīnd niste valuri mai mari ar fi rostogolit barca neīncetat de pe o parte pe alta. Aceasta miscare nesfīrsita si sacadata īmi facea greata.
M-am gīndit ca poate m-as simti mai bine īn alta pozitie. Am alunecat īnapoi pe vīsla si m-am īntors la prora. Stateam cu fata spre valuri, iar restul barcii se afla īn stinga mea. Eram mai aproape de hiena, dar aceasta nu se
misca.
īn acest moment de tensiune si de concentrare, cīnd īncercam sa-mi alung greata, am vazut-o pe Orange Juice. Mi-o imaginasem ascunsa, līnga prora, sub prelata, cīt se poate de departe de hiena. Nu era asa. Era pe banca laterala, la marginea pistei de alergare a hienei, doar putin ascunsa privirilor mele de prelata rulata. De-abia si-a ridicat capul, ca am si vazut-o.
Curiozitatea nu-mi dadea pace. Trebuia sa o vad mai bine. Cu toata balansarea barcii, am reusit sa īngenunchez. Hiena m-a privit, dar nu s-a miscat. Orange Juice aparu īn fata mea. Era ghemuita toata, tinīndu-se de copastie cu ambele mīini, iar capul si-l lasase foarte jos printre brate. Gura īi era deschisa, iar limba īi atīrna; puteai s-o auzi cum gīfīie. īn ciuda tragediei ce ma lovise, īn ciuda gretei, am īnceput sa rid. īn toata īnfatisarea lui Orange Juice se citea un singur lucru: raul de mare. Imaginea unei noi specii mi-a rasarit īn fata ochilor: specia rara a urangutanului de mare verde. M-am īntors la pozitia mea sezīnda. Draga de ea, arata atīt de omeneste bolnava! Este deosebit de amuzant sa descoperi trasaturi omenesti la animale, mai ales la primate, unde este atīt de usor. Maimutele sīnt cele mai fidele oglinzi pe care le avem īn lumea animala. De aceea sīnt atīt de populare la gradinile zoologice. Am rīs din nou. Mi-am pus mīinile pe piept, uimit de ceea ce simteam. O, Doamne! Acest rīset era ca eruptia unui vulcan de fericire. Orange Juice nu numai ca ma īnveselise; ma vindecase si de raul de mare. Ma simteam bine acum.
Am reīnceput sa scrutez orizontul, plin de noi sperante.
īn afara de faptul ca suferea teribil din pricina raului de mare, mai era ceva remarcabil legat de Orange Juice: nu era ranita. Avea spatele īntors la hiena, ca si cum simtea ca putea s-o ignore īn liniste. Ecosistemul din aceasta barca era cu siguranta uimitor. Deoarece nu exista conditii naturale īn care o hiena patata sa dea peste un urangutan, prima netraind īn Borneo sau cel de-al doilea īn Africa, nu se stie cum ar trai īmpreuna. Dar mi s-a parut putin probabil, daca nu de-a dreptul incredibil, ca atunci cīnd s-a īntīmplat ca acesti locuitori ai copacilor, mīncatori de fructe, si acesti locuitori ai savanei, mīncatori de carne, sa se īntīlneasca, sa stea fiecare la locul lui, fara a da nici cea mai mica atentie celuilalt. Desigur ca un urangutan miroase a prada pentru o hiena, mai ales una straina, una de care mai tīrziu hiena īsi va aminti ca a produs ghemotoace de par uimitoare, avīnd un gust mai bun decīt o
teava de esapament, sau fiind demna de cautat atunci cīnd sīnt copaci īn preajma. Desigur ca o hiena miroase a pradator pentru un urangutan, un motiv īn plus de a fi vigilent cīnd o bucata de fruct a cazut īntīmplator pe jos. Dar natura ne rezerva mereu surprize. Poate ca situatia era alta. Daca o turma de capre putea trai īn prietenie cu rinocerii, de ce sa nu poata si urangutanii cu hienele? Ar fi un punct de mare atractie la o gradina zoologica. Ar trebui pus un afis. īl si vedeam: "Stimati vizitatori! Nu va fie teama de urangutani! Ei sīnt īn copaci pentru ca acolo traiesc, nu pentru ca le e frica de hienele patate. īntoarceti-va la ora mesei sau la apusul soarelui cīnd li se face sete si īi veti vedea coborīnd din copaci, mergīnd pe pamīnt, fara a fi īn nici un fel atacati de hiene." Tata ar fi fascinat.
De cīteva ori īn acea dupa-amiaza am vazut primul exemplar din ce ceea ce avea sa-mi devina un prieten bun si de nadejde. Auzeam ceva ce zgīria si se izbea de marginea barcii. Cīteva secunde mai tīrziu, aparu atīt de aproape de barca, īncīt puteam sa ma aplec si sa o apuc, o broasca testoasa mare, cu ciocul ascutit, dīnd lenes din īnotatoare, cu capul iesindu-i afara din apa. Era deosebita īn felul ei urīt de a fi, cu o carapace zgrunturoasa, maroniu-galbuie, cam de 90 de centimetri lungime, patata de alge, cu o fata verde īnchis, avīnd o gura ascutita, fara buze, doua gauri mari pentru nari si ochi negri care se uitau tinta la mine. Expresia īi era mīndra si severa, ca aceea a unui batrīn suparat, care are griji pe cap. Cel mai ciudat lucru la aceasta creatura era ca exista. Parea nepotrivita, plutind acolo īn apa, atīt de speciala īn forma sa īn comparatie cu modelul alunecos si mladios al pestilor. Totusi, era clar īn apele ei, iar eu eram cel nepotrivit īn acel mediu. Pluti pe līnga barca timp de cīteva minute.
I-am spus:
- Du-te si spune-i unei corabii ca sīnt aici. Du-te, du-te.
Se īntoarse si se scufunda, disparīnd din ochii mei, cu labutele din spate lovind apa īn miscari alternative.
Capitolul 46
Norii care se adunau la orizont unde ar fi trebuit sa apara corabiile, ca si trecerea zilelor, mi-au sters īncetul cu īncetul zīmbetul de pe buze. N-are rost sa spun ca noptile acelea au fost cele mai rele din viata mea. As putea sa aleg dintre atīt de multe, īncīt nu pot hotarī care a fost cea mai rea. Totusi, acea a doua noapte pe mare mi-a ramas īn memorie ca una de suferinte extreme, diferita de nelinistea de gheata a primeia, īn care am avut parte de o suferinta mai degraba comuna. Acea a doua noapte m-a lasat fara vlaga si a constat īn jale, īntruchipata de plīn-sete, tristete si durere spirituala, diferita de urmatoarele prin faptul ca īnca aveam puterea sa constientizez pe deplin ce simteam. Acea noapte groaznica a fost precedata de o seara groaznica.
Am observat prezenta rechinilor īn jurul barcii. Soarele se pregatea sa apuna. Era o explozie calma de portocaliu si rosu, o mare simfonie cromatica, o tapiserie colorata de proportii supranaturale, un apus īn Pacific absolut superb, oferit numai mie. Rechinii erau de genul mako - pradatori iuti cu botul ascutit, cu colti lungi, ucigasi care le ieseau din bot. Aveau cam doi metri lungime, unul era chiar mai mare. I-am privit cu spaima. Cel mai mare se īndrepta repede spre barca noastra, ca si cīnd ar fi vrut sa o atace, cu īnotatoarea dorsala iesindu-i din apa cītiva centimetri, dar se scufunda īnainte de a ne ajunge si aluneca pe dedesubt cu o gratie īnfricosatoare. Se īntoarse, nu atīt de aproape de data asta, apoi disparu. Ceilalti rechini he-au vizitat de mai multe ori, venind si plecīnd la adīncimi diferite, unii la vedere, de puteai sa-i atingi cu mīna la suprafata apei, altii la adīncimi mai mari. Mai erau si alti pesti, mari si mici, colorati, de forme diferite. As fi putut sa-i observ mai īndeaproape, daca atentia nu mi-ar fi fost atrasa īn alta parte: se vedea capul lui Orange Juice.
Se īntoarse si īsi īntinse bratul catre prelata īntr-o miscare care imita exact felul īn care un om si-ar fi ridicat
bratul si l-ar fi pus pe spatele unui scaun vecin, īntr-un gest de relaxare. Dar nu era īn apele ei. Cu o expresie de tristete si durere, īncepu sa priveasca īn jur, īntorcīnd īncet capul īntr-o parte si alta. Imediat īnfatisarea de maimuta īsi pierdu caracterul amuzant. La Gradina Zoologica nascuse doi pui, doi masculi puternici, care aveau acum cinci si opt ani. Ei erau mīndria ei si a noastra. Era limpede ca la acestia se gīndea īn timp ce cauta prin apa, imi-tīnd fara intentie ceea ce facusem eu īnsumi īn ultimele trei zile. Ma vazu, dar nu avu nici o reactie. Eram un alt animal care pierduse tot si care urma sa moara. Sufletul mi se īngreuna.
Atunci, cu un rnīrīit prevestitor, hiena ataca. Nu se mis-case din coltul ei īngust toata ziua. īsi puse picioarele din fata pe corpul zebrei, se īntinse si apuca o bucata de piele īn bot. Trase cu putere. O fīsie de carne se smulse din burta zebrei, asa cum hīrtia de īmpachetat se desface de pe cadou, īntr-o miscare lina, dar tacuta, īn felul īn care se smulge pielea, opunīnd mai multa rezistenta. Sīngele īncepu sa curga imediat. Zebra se trezi la viata mugind, neche-zīnd si tipīnd pentru a se apara. īmpinse cu picioarele dinainte si īsi īnalta capul, īncercīnd sa muste hiena, dar animalul nu putea fi ajuns. Scutura din piciorul sanatos din spate, ceea ce explica originea ciocanitului din noaptea trecuta: era copita ce se lovea de marginea bancii. īncercarile zebrei de a se salva o facura pe hiena sa īnceapa sa mīrīie si sa muste ca scoasa din minti. Deschise o rana larga īn corpul zebrei. Cīnd nu mai fu multumita de ce obtinuse din spatele zebrei, hiena se urca pe coapsele acesteia. īncepu sa traga afara intestinele si alte maruntaie. N-avea nici o ordine īn ceea ce facea. Acum musca, acum īnghitea, coplesita de ospatul de dinaintea-i. Dupa ce devora jumatate din ficat, īncepu sa traga de stomacul alb, rotund ca un balon. Dar era greu, iar coapsele zebrei fiind mai sus decīt burta si sīngele fiind alunecos, hiena īncepu sa cada spre victima sa. Cazu cu totul īn intestinele zebrei, pīna la genunchii picioarelor din fata. Se trase afara numai pen-
tru a cadea din nou. īsi gasi īn sfīrsit o pozitie stabila, jumatate īnauntru, jumatate afara. Zebra era mīncata de vie din interior.
Protestele sale erau din ce īn ce mai slabe. Sīngele īncepu sa-i curga pe nari. īsi īnalta o data sau de doua ori capul ca si cum ar fi implorat mila cerului - exprima perfect groaza momentului.
Orange Juice nu era indiferenta la ce se īntīmpla. Se ridica pe banca īn toata īnaltimea ei. Cu picioarele sale ciudat de mici si cu torsul masiv, arata ca un dulap cu baza strīmba. Dar bratele sale uriase īntinse īn aer impresionau. Anvergura lor era mai mare decīt īnaltimea ei - o mīna atīrna peste apa, cealalta cuprindea toata latimea barcii, pīna aproape de marginea cealalta. īsi deschise botul, dīnd la iveala niste canini imensi si īncepu sa urle. Era un urlet profund, puternic, mīnios, uimitor la un animal tacut ca o girafa. Atīt eu, cīt si hiena am fost surprinsi de aceasta izbucnire. Hiena se facu mica si se retrase. Dar nu pentru multa vreme. Dupa o privire lunga si staruitoare catre Orange Juice, parul de pe gīt si de pe umeri i se zbīrli, iar coada i se ridica īn aer. Se catara din nou pe zebra muribunda. Cu sīngele curgīndu-i din bot, īi raspunse lui Orange Juice cu un urlet ascutit. Cele doua animale erau la 90 de centimetri distanta, cu falcile larg deschise, fata īn fata. īsi concentrau toata energia īn strigate, corpurile tremurīndu-le de efort. Vedeam drept īn gītlejui hienei. Aerul Pacificului, care cu doar o clipa īnainte fremata de soaptele si adierile marii, mi s-ar fi parut o melodie fireasca, pe care as fi considerat-o alinatoare, daca n-ar fi fost aceste circumstante īngrozitoare, semanīnd cu zgomotul pustilor, tunurilor si asurzitoarelor caderi de bombe din timpul unei batalii. Urletele hienei erau cele mai stridente pe care le puteam suporta, cele ale lui Orange Juice cele mai grave. Intre ele, din cīnd īn cīnd, auzeam strigatele nefericitei zebre. Urechile īmi plesneau. Nimic, nici un sunet īn plus nu mai putea fi auzit si īnregistrat.
Am īnceput sa tremur nebuneste. Eram sigur ca hiena va sari la Orange Juice.
Nu-mi puteam īnchipui ca lucrurile se vor īnrautati, dar asa a fost. Zebra īsi varsa o parte din sīnge peste bord. Cīteva secunde mai tīrziu, am auzit o lovitura puternica īn barca, urmata de o alta. īn jurul nostru, apa īncepu sa colcaie de rechini. Cautau sursa sīngelui, a māncarii aflata atīt de aproape. īnotatoarele dorsale sclipeau prin apa, capetele se roteau. Loveau barca regulat. Nu-mi era teama ca ne vom rasturna - credeam ca rechinii vor strapunge carcasa de metal si ne vor scufunda.
La fiecare izbitura animalele sareau speriate, dar īsi vedeau mai departe de ocupatia lor de baza, aceea de a urla unul la altul. Eram sigur ca se va trece la atacuri fizice. In schimb, se īntrerupsera brusc dupa cīteva minute. Orange Juice, pufaind si plesnind din buze, se īntoarse, iar hiena īsi lasa capul īn jos si se retrase īn spatele corpului macelarit al zebrei. Negasind nimic, rechinii īncetara sa loveasca barca si īn cele din urma plecara. Se asternu tacerea.
Un miros urīt si īntepator, un amestec de rugina si excremente plutea īn aer. Totul era plin de sīngele care se coagula īntr-o crusta rosu īnchis. O musca bīzīia, de parca ar fi anuntat o criza de nebunie. Nici o corabie, absolut nimic nu aparuse la orizont īn acea zi, iar acum ziua era pe terminate. Cīnd soarele apuse, nu numai ziua si biata zebra se sfīrsisera, dar si familia mea. La capatul acestei a doua zile, neīncrederea se transforma īn durere si jale. Murisera; nu puteam sa mai neg. E īngrozitor cīnd trebuie sa accepti un asemenea lucru īn sufletul tau! Pierderea unui frate este pierderea cuiva cu care sa īmparti experienta īmbatrīnirii, care ar trebui sa-ti aduca o cumnata si nepoti, fiinte care dau viata copacului vietii tale si īl īmpodobesc. Sa-ti pierzi tatal este sa pierzi pe cineva a carui īndrumare si ajutor le cauti, care te sustine asa cum trunchiul copacului sustine crengile. Sa-ti pierzi mama, ei bine, este ca si cum ai pierde soarele de deasupra capului tau. E ca si cum ai pier-
de - īmi pare rau, dar mai bine ma opresc. M-am īntins pe prelata si am petrecut toata noaptea plīngīnd si jeluin-du-ma, cu fata īngropata īn brate. Hiena se ocupa toata noaptea cu mīncatul.
Capitolul 47
Se crapa de ziua, o zi mohorīta si īnnorata, īn care batea vīntul, iar norii cenusii formau o perdea groasa, care semana cu niste ghemotoace de vata murdara. Marea era neschimbata. Salta barca īn sus si īn jos cu o miscare regulata.
Zebra era īnca īn viata. Nu-mi venea sa cred. Avea o gaura cam de un metru latime īn corp, o crapatura ca a unui vulcan ce tocmai a erupt, cu organele vomitate si pe jumatate mīncate lucind mai puternic sau mai slab īn lumina; totusi, partile esentiale continuau sa freamate de viata, chiar daca foarte slab. Tremura dintr-un picior din spate si clipea din cīnd īn cīnd din ochi. Eram īngrozit. Nu stiam ca o fiinta putea sa aiba rani atīt de grave si sa continue sa traiasca.
Hiena era īncordata. Nu se potolea, chiar daca se facuse ziua. Poate ca era din cauza ca mīncase prea mult; stomacul īi era foarte umflat. Orange Juice avea de asemenea o atitudine periculoasa. Nu statea locului si īsi arata coltii.
Am ramas unde eram, ghemuit līnga prora. Eram slabit fizic si psihic. Mi-era teama ca voi cadea īn apa daca voi īncerca sa ma legan pe vīsla.
Zebra a murit la prīnz. Avea ochii sticlosi si nu-i mai pasa de atacurile ocazionale ale hienei.
Lupta a izbucnit dupa-amiaza. īncordarea crescuse pīna la un nivel de nesuportat. Hiena tipa. Orange Juice mīrīia si īsi lingea buzele cu zgomot. Deodata, strigatele lor s-au amestecat si au ajuns la maximum. Hiena sari peste ramasitele zebrei si o ataca pe Orange Juice.
Cred ca am fost limpede cīnd am aratat ce periculoasa e o hiena. Eram atīt de convins, īncīt am dat-o pe Orange Juice moarta mai īnainte chiar ca aceasta sa aiba sansa de a-si apara viata. Am subestimat-o. I-am subestimat curajul.
Izbi fiara īn cap. Gestul ei ma lua pe nepregatite. Inima mi se topi de dragoste, admiratie si teama. Am spus oare ca era un fost animal de casa, aruncat īn strada de proprietarul ei indonezian? Povestea ei este aceeasi cu a oricarui animal de casa nedorit. Se mtīrnpla cam asa: animalul este cumparat cīnd e mic si dragut. Ii distreaza pe proprietari. Apoi īncepe sa creasca si sa manīnce tot mai mult. īi este imposibil sa stea numai īn casa. Puterea sa tot mai mare īl face din ce īn ce mai greu de stapīnit. īntr-o zi menajera trage patura din adapostul lui pentru ca doreste sa o spele, sau fiul īi fura īn joaca o bucata de mīncare din labe - din cauza acestor lucruri neīnsemnate, animalul scoate coltii cu mīnie, iar familia este īnfricosata. In chiar ziua urmatoare, animalul se pomeneste hurducīndu-se pe bancheta din spate a Jeep-ului familiei, īn compania fratilor si surorilor lui omenesti. Intra īntr-o jungla. Toata lumea din masina o considera un loc straniu si extraordinar. Se ajunge la un luminis. Acesta este explorat repede. Deodata Jeep-ul se trezeste la viata, rotile sale īmprastie noroiul, iar animalul īi vede pe toti cei pe care īi cunoaste si īi iubeste pri-vindu-l de la fereastra din spate, īn timp ce Jeep-ul se īndeparteaza īn viteza. A fost parasit. Animalul nu īntelege. Este la fel de nepregatit pentru jungla ca si semenii sai oameni, īi asteapta sa se īntoarca, īncercīnd sa potoleasca panica pe care o simte crescīnd īn el. Ei nu se īntorc. Soarele apune. Curīnd este cuprins de deprimare si renunta la viata. Moare de foame si din cauza traiului īn aer liber din urmatoarele zile. Sau e atacat de cīini.
Orange Juice putea fi unul dintre aceste animale de casa abandonate. In schimb, ea a ajuns la Gradina Zoologica din Pondicherry. A fost draguta si prietenoasa toata viata. īmi amintesc de bratele sale nesfīrsit de lungi, care ma īnconjurau cīnd eram copil, de degetele sale, fiecare
la fel de lung ca mīna mea, cautīndu-ma prin par. Era o tīnara femela ce īnvata sa fie mama. Pe masura ce se maturiza, devenind un adevarat animal salbatic, o observam de la distanta. Credeam ca o cunosc atīt de bine, īncīt pot sa-i prevad orice miscare. Credeam ca-i stiu nu numai obiceiurile, dar si limitele. Aceasta manifestare a ferocitatii, a curajului salbatic, m-a facut sa-mi dau seama ca greseam. Toata viata stiusem numai o fateta a ei.
A lovit fiara īn cap. si ce lovitura a fost. Capul hienei a izbit banca pe care tocmai se urcase, scotīnd un zgomot atīt de violent, iar picioarele din fata i-au trosnit atīt de tare, īncīt am crezut ca banca, falca sau amīndoua s-au rupt. Hiena a fost sus īntr-o clipa, cu fiecare fir de par din blana ridicat la fel ca cele de pe capul meu, dar ostilitatea ei era mai redusa. S-a retras. Am jubilat. Apararea īndīr-jita a lui Orange Juice m-a umplut de mīndrie.
Nu a durat mult.
O femela adulta de urangutan nu poate īnfrīnge un mascul adult de hiena patata. Acesta este adevarul gol-go-lut. Zoologii sa ia aminte. Daca Orange Juice ar fi fost mascul, daca ar fi avut puterile pe care i le confeream īn inima mea, atunci alta ar fi fost situatia. Chiar daca era corpolenta si bine hranita, datorita traiului confortabil de la Gradina Zoologica, de-abia atingea o greutate de 55 de kilograme. Femelele de urangutan sīnt pe jumatate cīt masculii. Dar nu este doar o problema de greutate si de forta bruta. Orange Juice nu era nicidecum lipsita de aparare. Problema era legata de atitudine si de cunostinte. Ce stie un mīncator de fructe despre cum sa ucida? Unde sa īnvete cum sa muste, cīt de tare si cīt de mult? Un urangutan poate fi mai īnalt, poate avea brate foarte puternice si mai agile sau canini lungi; daca nu stie cum sa foloseasca aceste arme, totul e īn zadar. Doar datorita falcilor sale hiena poate īnvinge maimuta pentru ca stie ce doreste si cunoaste metodele pentru a obtine ce doreste.
Hiena s-a īntors. A sarit pe banca si a apucat-o pe Orange Juice de īncheietura bratului, īnainte ca aceasta sa poata
riposta. Orange Juice a lovit hiena īn cap cu celalalt brat, dar lovitura doar a facut-o pe fiara sa mīrīie cu rautate. A īncercat sa o muste, dar hiena s-a miscat mai repede. Din pacate, apararea lui Orange Juice nu era precisa si coerenta. Teama nu īi era de nici un folos pentru ca doar o īncurca. Hiena a dat drumul īncheieturii si, experta fiind, s-a repezit la gīt.
Mut de durere si de groaza, am vazut cum Orange Juice lovea neputincioasa hiena, tragīnd de blana, īn timp ce gītul īi era strīns īntre falci. īn cele din urma mi-a amintit de noi: ochii ei exprimau teama omeneste, la fel ca scīn-cetele sale slabe. A īncercat sa se urce pe prelata. Hiena a zgīltīit-o violent. A cazut de pe banca pe fundul barcii cu tot cu hiena. Am auzit zgomote, dar n-am mai vazut nimic.
Urmam eu. Lucrul asta īmi era foarte limpede. M-am ridicat cu greu īn picioare. De-abia vedeam printre lacrimile ce-mi curgeau din ochi. Nu mai plīngeam din cauza familiei pierdute sau a mortii mele iminente. Eram prea tulburat ca sa ma gīndesc la asta. Plīngeam pentru ca eram groaznic de obosit si voiam sa ma odihnesc.
Am īnaintat pe prelata. Chiar daca era bine īntinsa la capatul barcii, atīrna putin īn mijloc; o acopereai anevoie din trei sau patru pasi saltati. Trebuia sa ajung la plasa si la prelata rulata. si toate aceste eforturi īntr-o barca ce se legana mereu. A fost o adevarata aventura īn conditiile īn care eram. Cīnd am pasit pe banca īn cruce din mijloc, duritatea ei m-a īnviorat pentru ca tocmai atinsesem o baza solida. Mi-am sprijinit amīndoua picioarele pe banca si m-am bucurat de stabilitatea mea. Eram ametit, dar īntru-cīt momentul crucial al vietii mele se apropia, aceasta ameteala a sporit numai sentimentul de sublim pe care īl traiam. Mi-am ridicat mīinile la nivelul pieptului - singurele arme pe care le aveam contra hienei. Aceasta ma privi. Gura īi era rosie. Orange Juice zacea līnga ea, aproape de zebra moarta. Bratele īi erau larg desfacute, picioarele scurte adunate si usor īntoarse pe-o parte. Arata ca un
Cristos al maimutelor pe cruce. Cu exceptia capului. Fusese decapitata. Rana de la gīt īnca sīngera. Era o scena īngrozitoare, menita a-ti īngheta sīngele īn vine. īnainte de a ma arunca asupra hienei, pregatindu-ma de ultima batalie, am privit īn jos.
īntre picioarele mele, sub banca, am zarit capul lui Ri-chard Parker. Era imens. Arata ca planeta Jupiter cu satelitii ei pentru ochii mei uluiti. Labele īi erau cīt volumele din Enciclopedia Britanica.
M-am tīrīt īnapoi pīna la locul meu si m-am prabusit.
Am petrecut noaptea īntr-o stare de delir. Mi se tot parea ca adormeam si ma trezeam dupa ce visam un tigru.
Capitolul 48
Lui Richard Parker i s-a dat acest nume dintr-o greseala functionareasca. O pantera teroriza regiunea Khul-na din Bangladesh, chiar līnga Sundarban. De curīnd rapise o fetita. Tot ce s-a mai gasit au fost o mīna micuta cu un model pictat cu vopsea henne pe palma si cīteva bratari de plastic. Era a saptea persoana ucisa īn doua luni de catre pradator. Acesta devenea tot mai curajos. Victima dinainte fusese un barbat care a fost atacat pe cīmp īn plina zi. Fiara l-a tīrīt īn padure, unde i-a mīncat o buna parte din cap, carnea de pe piciorul drept si toate maruntaiele. Cadavrul a fost gasit atīrnīnd īn crengile unui copac. Satenii au facut de paza īn apropiere toata noaptea, sperīnd sa ia prin surprindere pantera si sa o ucida, dar aceasta nu s-a aratat. Departamentul Silvic a angajat un vīnator profesionist. Acesta a construit o mica platforma ascunsa īntr-un copac, līnga un rīu unde avusesera loc doua atacuri. O capra a fost legata de un stīlp pe malul rīului. Vīnatorul a asteptat mai multe nopti. Presupunea ca pantera era un mascul batrīn, slabit, fara dinti, incapabil sa
prinda altceva decīt oameni neajutorati. īn schimb, un tigru mladios a iesit la vedere īntr-o noapte. O femela cu un singur pui. Capra a behait. Ciudat, dar puiul care avea cam trei luni nu dadu atentie caprei. Se repezi la malul apei unde īncepu sa bea pe nerasuflate. Mama īi urma exemplul. īntre foame si sete, setea este cea mai puternica. De-abia dupa ce tigroaica īsi potoli setea, se īntoarse catre capra sa o manīnce. Vīnatorul avea doua pusti la el: una cu gloante adevarate, cealalta cu sageti paralizante. Acest animal nu mīnca oameni, dar fiind atīt de aproape de asezarile umane putea periclita satenii, mai ales ca avea pui. Alese pusca cu sageti. Trase cīnd femela era pe punctul de a omorī capra. Aceasta se dadu īndarat, mīrīi si fugi. Sagetile paralizante nu te adorm usor, ca o ceasca de ceai: te doboara ca o sticla de tarie. Daca animalul se agita, efectul este si mai puternic. Vīnatorul si-a chemat ajutoarele prin statie. Au gasit tigroaica la aproximativ noua metri departare de rīu. īnca era constienta. Picioarele din spate nu o mai tineau, iar cele din fata erau nesigure. Cīnd oamenii s-au apropiat, a īncercat sa fuga, dar nu a reusit. S-a īntors catre ei, ridicīnd o laba ce ar fi putut ucide. si-a pierdut de tot echilibrul. S-a prabusit si astfel Gradina Zoologica din Pondicherry s-a ales cu doi noi tigri. Puiul a fost gasit īntr-un tufis din apropiere, mieunīnd de frica. Vīnatorul, al carui nume era Richard Parker, l-a ridicat cu mīinile goale si, amintindu-si cum se repezise sa bea apa din rīu, l-a botezat īnsetatul. Functionarul vamal de la gara Howrah era betiv, dar constiincios. Toate hīrtiile pe care le-am primit despre pui specificau ca numele lui era Richard Parker, ca numele de botez al vīnatorului era īnsetatul si ca numele de familie era Necunoscut. Tata s-a amuzat de īncurcatura, iar puiului i-a ramas numele Richard Parker.
Nu stiu daca īnsetatul Necunoscut a prins vreodata pantera mīncatoare de oameni.
Capitolul 49
Dimineata nu ma puteam misca. Slabiciunea ma tintuia de prelata. Chiar si gīnditul ma epuiza. Am facut un efort sa gīndesc logic. īn cele din urma, la fel de īncet ca o caravana ce traverseaza desertul, gīndurile au īnceput sa mi se īnfiripeze īn minte.
Ziua era la fel cu cea de dinainte, calduroasa si īnnorata, norii plutind jos, iar briza suflīnd slab. Acesta a fost primul gīnd. Barca se legana īncet; acesta a fost al doilea.
Pentru īntīia data, m-am gīndit la supravietuire. Nu bausem nici un strop de apa, nu mīncasem nici o firimitura si nu dormisem nici o clipa timp de trei zile. Explicīndu-mi astfel slabiciunea mea, m-am mai īncurajat.
Richard Parker era tot la bord. De fapt, era chiar sub mine. Oricīt de greu de crezut ar fi fost, era adevarat, iar dupa multa chibzuinta, dupa cumpanirea diferitelor gīn-duri sau puncte de vedere, am ajuns la concluzia ca nu era un vis, o iluzie, o amintire gresita, o īnchipuire sau alte asemenea neadevaruri, ci o situatie clara, reala de care mi-am dat seama īntr-o stare de slabiciune febrila. Adevarul urma sa fie confirmat de īndata ce ma voi fi simtit īn putere sa cercetez.
Faptul ca nu remarcasem doua zile si jumatate un tigru bengalez de 200 de kilograme īntr-o barca de opt metri lungime era o enigma. Urma sa o rezolv mai tīrziu, cīnd aveam sa fiu mai īn putere. Acest fapt īl facea pe Richard Parker cel mai mare pasager clandestin, proportional vorbind, din istoria navigatiei. Din vīrful nasului pīna īn vīr-ful cozii, acoperea mai mult de o treime din barca unde ne aflam.
Veti crede ca mi-am pierdut orice speranta. N-am pierdu t-o. Dar apoi m-am īmbarbatat singur si m-am simtit mult mai bine. Asta se īntīmpla īn toate sporturile, nu-i asa? Challenger-ul la tenis porneste tare, īnsa curīnd īsi pierde īncrederea īn jocul sau. Campionul īncepe sa cīs-tige ghemurile. Dar īn ultimul set, cīnd nu mai are nimic
de pierdut, challenger-ul se relaxeaza iar, este din nou detasat si īndraznet. Deodata joaca excelent, iar campionul trebuie sa munceasca din greu pentru a obtine acele ultime puncte. La fel s-a īntīmplat cu mine. Sa fac fata unei hiene parea īntrucītva posibil, dar eram atīt de depasit de Richard Parker, īncīt nici nu merita sa ma īngrijorez. Avīnd un tigru la bord soarta īmi era pecetluita. O data ce lucrul acesta a fost stabilit, de ce sa nu ma ocup de gītlejul meu uscat?
Cred ca asta mi-a salvat viata īn dimineata aceea, faptul ca pur si simplu muream de sete. Acum ca ideea mi se fixase īn minte, nu ma mai puteam gīndi la altceva. Era ca si cum ideea ar fi fost sarata si, cu cīt īi dadeam mai multa atentie, cu atīt era mai rau. Auzisem ca nevoia de aer e o senzatie mai puternica decīt nevoia de apa. Numai pentru cīteva minute, spun eu. Dupa aceea mori si neplacerile asfixierii dispar. Setea este īnsa o problema mult mai grava. Gīnditi-va putin: Cristos pe cruce a murit de sufocare, dar singura Sa dorinta a fost sa bea apa. Daca setea este atīt de naprasnica īncīt Dumnezeu Incarnat se plīnge de ea, ce sa faca un simplu muritor? Era īndeajuns ca sa-mi pierd mintile. Nu mai cunoscusem niciodata o asemenea cazna īngrozitoare ca mirosul acela fetid, gustul acela cleios din gura, apasarea insuportabila din fundul gītului, senzatia ca sīngele mi se transforma īntr-un sirop gros, care de-abia mai curgea. In comparatie cu asta, un tigru nu īnsemna nimic.
Astfel ca am abandonat orice griji legate de Richard Parker si, neīnfricat, am pornit īn cautarea apei proaspete.
Intuitia mea a dat roade cīnd mi-am amintit ca eram īntr-o barca de salvare obisnuita si ca o asemenea barca era echipata cu tot necesarul. Parea o deductie foarte logica. Ce capitan nu s-ar fi gīndit la un mod atīt de simplu de a-si proteja echipajul? Ce negustor care a aprovizionat vasul nu s-a gīndit la un mic profit īn plus, sub nobila aparenta ca salveaza vieti omenesti? Era limpede. Se gasea apa la bord. Tot ce trebuia sa fac era sa o descopar.
Ceea ce īnsemna ca trebuia sa ma misc.
Am ajuns pīna la mijlocul barcii, la marginea prelatei. Mi-a fost greu sa ma tīrasc. Ma simteam ca si cum as fi urcat panta unui vulcan si eram pe punctul de a privi īntr-un cazan clocotind de lava portocalie. Am ramas nemiscat. Cu multa grija, mi-am ridicat capul. Priveam numai atīt cīt aveam nevoie. Nu-l vedeam pe Richard Parker. Hiena īnsa se vedea foarte bine. Era īn spatele ramasitelor zebrei. Se uita la mine.
Nu-mi mai era frica de ea. Se afla la mai putin de trei metri departare, totusi inima nu mi-a tresarit deloc. Prezenta lui Richard Parker avea cel putin acest aspect folositor. Sa-ti fie frica de un cīine ridicol cīnd ai de-a face cu un tigru era ca si cum ti-ar fi fost teama de aschii cīnd cad copaci. Brusc, m-am suparat pe animal. "Fiinta urīta si ticaloasa", am mormait. Singurul motiv pentru care nu m-am ridicat si n-am īmpins-o peste bord cu un lemn a fost ca puterile ma lasasera si nu aveam nici un lemn, nu ca n-as fi vrut asta din tot sufletul.
A simtit oare hiena ceva din autoritatea mea? si-a spus oare īn sine: "Super alpha ma priveste - mai bine sa nu ma misc"? Nu stiu. Cert e ca nu s-a miscat. De fapt, dupa felul īn care si-a ferit capul, parea sa vrea sa se ascunda de mine. Dar nu se putea ascunde nicaieri. Avea sa-si primeasca pedeapsa binemeritata īn curīnd.
Richard Parker era o alta explicatie pentru straniul comportament al animalului. Era limpede acum de ce hiena se īnghesuise īntr-un spatiu atīt de mic īn spatele zebrei si de ce asteptase atīt de mult īnainte de a o omorī. īi era teama de animalul mai mare si totodata teama de a se atinge de hrana animalului mai mare. Pacea temporara, īncordata dintre Orange Juice si hiena, precum si pasuirea mea erau datorate aceluiasi motiv: īn prezenta unui asemenea pradator toti eram victime si tacticile normale de vīnatoare erau afectate. Se parea ca prezenta tigrului ma salvase de hiena - un exemplu clasic de cadere din lac īn put.
Dar fiara cea mare nu se comporta ca fiara cea mare, īn asa fel īncīt hiena īsi luase anumite libertati. Pasivitatea lui Richard Parker timp de trei zile īncheiate trebuia explicata īntr-un fel. īmi vin īn minte numai doua raspunsuri: sedare sau rau de mare. Tata obisnuia sa sedeze īn mod regulat animalele pentru a le linisti. īl sedase oare si pe Richard Parker cu putin īnainte ca vasul sa se scufunde? Crescuse efectul sedativului din cauza socului naufragiului, adica a zgomotului, a caderii īn apa, a efortului teribil de a īnota pīna la barca? īl apucase raul de mare dupa aceea? Acestea erau singurele explicatii plauzibile ce-mi veneau īn minte.
Am īncetat sa-mi pun aceasta īntrebare. Numai apa ma
interesa.
Am īnceput sa cercetez barca.
Capitolul 50
Avea un metru adīncime, doi metri si jumatate latime si opt metri lungime. stiu asta pentru ca era scris cu litere negre pe una din bancile laterale. Se mai spunea de asemenea ca barca de salvare fusese proiectata sa cuprinda maximum treizeci si doi de oameni. N-ar fi fost vesel sa o īmpart cu atītia? In schimb, eram trei si era cumplit de aglomerata. Barca avea o forma simetrica, rotunda la capete, pe care cu greu le puteai deosebi. Pupa era legata de o cīrma mica, o simpla extensie posterioara a chilei, īn timp ce prova, avea cea mai urīta si cea mai deprimanta etrava din istoria constructiilor navale. Carena de aluminiu era fixata īn cuie si vopsita īn alb.
Asa arata exteriorul barcii. In interior nu era atīt de spatioasa cum v-ati putea imagina, din cauza bancilor laterale si a rezervoarelor de plutire. Bancile laterale se īntindeau pe toata lungimea barcii, īntīlnindu-se la prora si la pupa si alcatuind bancile din capat care erau triunghiulare. Acestea se aflau deasupra rezervoarelor sigilate. Bancile
laterale aveau o jumatate de metru latime, iar cele din capat un metru adīncime; spatiul liber din barca avea astfel sase metri lungime si un metru si jumatate latime. Asa īncīt teritoriul lui Richard Parker se īntindea pe noua metri patrati. Acest spatiu era acoperit pe latime de trei banci īn cruce, inclusiv cea distrusa de zebra. Bancile aveau o jumatate de metru latime si erau asezate la intervale regulate. Se aflau la jumatate de metru deasupra fundului barcii - locul de manevra pe care īl avea Richard Parker pentru a nu se lovi cu capul de banca, daca ar fi fost sub ea. Mai avea un spatiu de treizeci de centimetri sub prelata, distanta dintre copastie, care sustinea prelata, si banci, cu totul un metru īn care abia avea loc sa se ridice. Podeaua, constīnd īn planse īnguste de lemn tratat, era plata, iar laturile verticale ale rezervoarelor formau unghiuri drepte. Astfel ca, īn mod straniu, barca avea capete rotunde, margini rotunde, dar interiorul dreptunghiular.
Se pare ca portocaliul - o culoare hindusa atīt de draguta - este culoarea supravietuirii, pentru ca tot interiorul barcii, prelata, vestele de salvare, colacul, vīslele si orice alt obiect īnsemnat erau portocalii. Chiar si fluierele de plastic fara snur erau portocalii.
Cuvintele Tsimtsum si Panama erau vopsite pe fiecare parte a barcii cu majuscule negre, vizibile.
Prelata era facuta din pīnza groasa, tratata, aspra la pipait. Fusese rulata dincolo de banca īn cruce din mijloc. Astfel ca una dintre bancile īn cruce era ascunsa sub prelata, afiīndu-se īn vizuina lui Richard Parker; banca īn cruce din mijloc era imediat dupa marginea prelatei, la vedere; iar cea de-a treia banca īn cruce zacea rupta sub zebra moarta.
Erau sase suporturi de vīsle, scobituri īn forma de U facute īn copastie pentru a tine vīsla īn loc si cinci vīsle pentru ca pierdusem una īncercīnd sa-l īndepartez pe Richard Parker. Trei vīsle se aflau pe o banca laterala, una pe cealalta, iar pe una o transformasem īn prora mea salvatoare de vieti. Ma īndoiam de posibilitatea acestor vīsle
de a ma duce departe. Barca nu era o coaja de nuca. Era o constructie solida, grea, menita sa pluteasca de-a dreptul si nu sa navigheze, desi banuiesc ca, daca am fi fost treizeci si ar fi vīslit doi, am fi putut īnainta destul de bine. Nu am remarcat aceste detalii - si multe altele - imediat. Le-am observat īn timp, cīnd aveam nevoie. Puteam sa fiu cuprins de cea mai neagra deznadejde, cu un viitor īntunecat īn fata, ca cel mai mic lucru, cel mai mic detaliu īmi schimba starea de spirit si īmi aducea o noua speranta īn suflet. Acel lucru nu mai era unul mic si neīnsemnat, ci cel mai important din lume, cel care īmi salva viata. Aceasta s-a īntīmplat de multe ori. Cīt de adevarat e ca nevoia este mama inventiei, cīt e de adevarat!
Capitolul 51
Prima oara cīnd am examinat barca nu am observat īnsa detaliul pe care īl cautam. Suprafata pupei si a bancilor laterale era uniforma si continua, ca si laturile rezervoarelor de plutire. Podeaua era plata deasupra ca-renei; nimic nu se putea ascunde acolo. Un lucru era cert: nu exista nici un sertar, nici o cutie si nici un alt fel de container nicaieri. Numai suprafete portocalii line si neīntrerupte.
Buna mea parere despre capitani si despre negustorii care aprovizioneaza navele a disparut. Sperantele de supravietuire s-au micsorat. Mi-era īn continuare sete.
si ce-ar fi fost daca proviziile erau la prora, sub prelata? M-am īntors si m-am tīrīt īnapoi. Ma simteam ca o sopīrla uscata. Am tras prelata jos. Era foarte bine īntinsa. Daca o desfasuram, as fi putut ajunge la proviziile ce erau probabil dedesubt. Dar asta īnsemna sa fac o deschizatura īn vizuina lui Richard Parker.
Nu mai conta nimic. Setea ma īmpingea de la spate. Am scos vīsla de sub prelata. Mi-am pus colacul īn jurul taliei. Am asezat vīsla peste prora. M-am aplecat peste
carena si cu degetele am tras de sub un cīrlig funia care tinea prelata. N-a fost usor. Dar dupa ce am desprins primul cīrlig, a mers mai bine cu al doilea si al treilea. Am facut la fel pe cealalta parte a prorei. Prelata se dezumfla sub coatele mele. Eu zaceam īntins pe ea, cu picioarele īndreptate catre pupa.
Am desfacut-o putin. Am primit rasplata imediat. Prora era ca pupa; avea o banca la capat. Pe ea, la cītiva centimetri de prora, o īncuietoare sclipea ca un diamant. Era marginea unui capac. Inima a īnceput sa-mi bata cu putere. Am desfacut prelata si mai mult. Am cercetat mai departe. Capacul era de forma unui triunghi cu marginile rotunjite, lat de un metru si adīnc de jumatate de metru, īn momentul acela am observat o masa portocalie. Mi-am smucit capul īnapoi. Dar portocaliul nu se misca si nu privea tinta. M-am uitat din nou. Nu era un tigru. Era o vesta de salvare. Erau mai multe veste de salvare īn spatele vizuinii lui Richard Parker.
Corpul mi-a fost strabatut de un fior. Printre veste, ca printre niste frunze, l-am zarit pentru prima oara, limpede si fara dubii, pe Richard Parker. īi vedeam soldurile si o parte din spate. Maroniu, dungat si pur si simplu imens. Statea cu fata la pupa, īntins pe burta. Cu exceptia respiratiei ce-i umfla corpul, nu se misca. M-am sters la ochi si tot nu-mi venea sa cred cīt de aproape era. Era chiar acolo, la o jumatate de metru sub mine. As fi putut sa-l ciupesc de spate daca ma īntindeam. Iar īntre noi nu era nimic decīt o prelata subtire, ce se putea usor da la o parte.
"Doamne, apara-ma!" Nici o ruga nu a fost mai aprinsa si totusi mai usor risipita īn aer. Am ramas absolut nemiscat.
Trebuia sa beau apa. Mi-am lasat mīna īn jos si am desfacut īncet īncuietoarea. Am tras de capac. Se deschidea catre o lada īncuiata.
Am mentionat detaliile care mi-au salvat viata. Iata unul dintre ele: capacul era montat īn balamale cam la doi centimetri de marginea bancii de la prora - ceea ce
īnsemna ca, atunci cīnd capacul se deschidea, devenea o bariera care acoperea cei treizeci de centimetri de spatiu liber dintre prelata si banca pe unde Richard Parker m-ar fi putut prinde dupa ce ar fi dat la o parte vestele de salvare. Am deschis capacul pīna ce a cazut peste vīsla asezata de-a curmezisul si marginea prelatei. M-am deplasat catre etrava, cu fata la barca, un picior pe marginea lazii deschise, un picior sprijinit de capac. Daca Richard Parker s-ar fi hotarīt sa ma atace de dedesubt, ar fi trebuit sa īmpinga capacul. O asemenea miscare m-ar fi avertizat si m-ar fi ajutat sa cad īn apa īmpreuna cu colacul. Daca ar fi venit pe cealalta parte, catarīndu-se pe prelata dinspre pupa, eram īn cea mai buna pozitie sa-l vad la timp si sa ma arunc din nou īn apa. Am privit īn jurul barcii. Nu mai vedeam nici un rechin.
M-am uitat īn jos printre picioare. Am crezut ca voi lesina de bucurie. Lada deschisa era plina de lucruri lucitoare. Ah, fericirea bunurilor facute de oameni, inventiile omenesti, lucrurile create! Acel moment de revelatie materiala m-a umplut de o placere nestapīnita - un amestec ametitor de speranta, uimire, neīncredere, emotie, recunostinta, toate la un loc - niciodata egalata de vreun Craciun, o aniversare, o casatorie, o sarbatoare Diwali sau vreo alta ocazie īn care se dau cadouri. Eram de-a dreptul īmbatat de fericire.
Ochii mi-au cazut imediat pe ceea ce cautam. Apa este īntotdeauna īmbuteliata, fie īn sticle, fie īn conserve sau īn cutii de carton. In aceasta barca, elixirul vietii se īnfatisa īn sticlutele aurii care se potriveau foarte bine īn mīna. Apa de baut, scria pe eticheta cu litere negre. HP Foods Ltd. erau furnizorii. Continutul era de 500 ml. Erau gramezi īntregi de asemenea conserve, imposibil de numarat la prima vedere.
Cu mīna tremurīndu-mi, m-am īntins si am luat una. Era rece si grea. Am agitat-o. Bulele de aer dinauntru au scos un sunet īnfundat: gīl, gīl, gīl. Calvarul meu era pe
cale sa se sfīrseasca. Inima īmi batea sa-mi sparga pieptul. Trebuia numai sa deschid conserva.
M-am oprit. Cum sa o fac?
Aveam o conserva - dar aveam si un deschizator de conserve? M-am uitat prin lada. Era plina de tot felul de lucruri. Am scotocit printre ele. Nu mai aveam rabdare. Sperantele dureroase mi se īmplinisera. Trebuia sa beau acum - sau muream. Nu puteam gasi instrumentul dorit. Dar n-aveam timp sa ma lamentez. Trebuia sa trec la actiune. Puteam oare sa o deschid cu unghiile? Am īncercat. N-am reusit. Cu dintii? Nu merita sa īncerc. M-am uitat peste copastie. Cīrligele de la prelata. Scurte, boante, solide. Am īngenuncheat pe banca si m-am aplecat peste bord. Ţinīnd conserva cu ambele mīini, am lovit-o cu putere de unul din cīrlige. A ramas o urma vizibila. Am īncercat din nou. O alta urma a aparut līnga cea de dinainte. Lovitura dupa lovitura, pīna la urma am reusit. A aparut un strop de apa. L-am lins. Am īntors conserva si am lovit-o īn partea cealalta de un cīrlig, ca sa fac īnca o gaura. Tactica mea semana cu cea a unui spargator. Am facut o gaura mai mare. M-am asezat pe copastie. Am ridicat conserva pīna la nivelul fetei. Am deschis gura. Am īnclinat conserva.
Va puteti imagina poate ce-am simtit, dar mie mi-e greu sa descriu. īncepīnd cu gīlgīitul din gītul meu īnsetat, apa pura, delicioasa, frumoasa, cristalina s-a revarsat īn corpul meu. Era licoarea vietii. Am sorbit din conserva pīna la ultimul strop, sugīnd din gaura ca sa prind si ultima dīra de umezeala. Am scos un "Ahhhhhh!", am aruncat conserva īn apa si am luat alta. Am deschis-o la fel ca pe prima, iar continutul sau a disparut la fel de repede. si aceasta conserva a cazut īn mare, pe cīnd eu o deschideam pe urmatoarea, care, foarte repede, a ajuns, de asemenea, īn ocean. Alta conserva a fost deschisa. Am baut patru conserve, doi litri din acest nectar minunat pīna m-am oprit. Puteti crede ca o absorbtie asa de rapida de apa, dupa setea prelungita, mi-a facut rau. Prostii! Nu m-am simtit nici-
odata mai bine. Atingeti-mi fruntea! Era uda de transpiratie proaspata, curata, īnvioratoare. Tot corpul meu, pīna la ultimii pori din piele, se īnfiora de placere.
Un sentiment de īmpacare ma cuprinse. Gura īmi era din nou moale si umeda. Am uitat de fundul gītlejului meu. Pielea mi se relaxa. īmi miscam īncheieturile cu mai multa usurinta. Inima īncepu sa-mi bata ca o toba vesela, iar sīngele īncepu sa-mi circule prin vene ca niste masini ce se īntorc de la o nunta, croindu-si drum prin oras. Muschii īmi devenira din nou puternici si agili. Capul mi se limpezi. Era o adevarata īntoarcere din morti. Era magnific, absolut magnific. Sa te īmbeti din alcool este rusinos, dar sa te īmbeti din apa este nobil si īncīntator. M-am scufundat īn prea plinul fericirii mai multe clipe.
Am simtit un anumit gol dupa aceea. Mi-am atins stomacul. Era ca o grota aspra si goala. Putina mīncare ar fi fost bine venita acum. O masala dosai, cu chutney de nuca de cocos - miammm! Chiar mai bine: oothappam! MIAMMM! - Ah! Mi-am dus mīinile la gura - IDLI! Numai gīndul la acest cuvīnt facea sa ma doara falcile si sa mi se umple gura de saliva. Mīna dreapta mi se contracta. Se īntinse si aproape atinse deliciosii bulgari de orez pe jumatate fierti din imaginatia mea. Scufundam degetele īn gramada aburinda... Formam un bulgare īmbibat de sos... II duceam la gura... īl mestecam... ah, era dureros la culme!
Am cautat de-ale gurii prin lada. Am gasit cartoane de Ratii de Urgenta Standard "Seven Oceans" din īndepartatul si exoticul Bergen, Norvegia. Micul dejun, care era menit sa īnlocuiasca noua mese sarite, fara a mai spune nimic despre ciudatele gustari pe care ni le facea mama, era format dintr-o cutie de jumatate de kilogram, compacta, solida, īmpachetata īn vid īntr-un plastic argintiu pe care erau scrise instructiuni īn douasprezece limbi. īn engleza se spunea ca ratia consta īn optsprezece biscuiti fortifianti facuti din grīu copt, grasimi animale si glucoza. Nu era indicat sa manīnci mai mult de sase īn douazeci
si patru de ore. Pacat de grasimi, dar date fiind conditiile exceptionale, partea vegetariana din mine va strīmba din nas si va īndura.
Pe capatul de sus al cutiei erau scrise cuvintele Trageti aici pentru a deschide, cu o sageata neagra aratīnd catre marginea plasticului. Acesta se rupse usor īn mīiriile mele. Noua batoane dreptunghiulare īmpachetate īn hīrtie ce-ruita cazura afara. Am desfacut unul. Se rupse usor īn doua. Doi biscuiti patrati, decolorati si mirosind puternic. Am muscat dintr-unul. Doamne, cine s-ar fi gīndit? Nu banuisem niciodata. Era un secret ce fusese tinut ascuns de mine: bucataria norvegiana este cea mai buna din lume! Acesti biscuiti erau extraordinar de gustosi. Se topeau īn gura, nici prea dulci, nici prea sarati. Se rontaiau īntr-un mod foarte placut. Amestecati cu saliva, formau o pasta granulara care era un deliciu pentru gura. Cīnd īi īnghi-team, stomacul meu spunea numai atīt: Aleluia!
īntreg pachetul disparu īn cīteva minute, hīrtia de īmpachetat zburīnd luata de vīnt. Am vrut sa mai deschid un pachet, dar m-am stapīnit. Nu face nici un rau sa te abtii uneori. De fapt, cu doar o jumatate de kilogram de ratie de urgenta īn stomac ma simteam deja plin.
M-am hotarīt ca era mai bine sa aflu ce anume continea cufarul cu comori dinaintea mea. Era o lada mare, mai mare decīt deschizatura facuta. Se afla īntre carena si bancile laterale. Mi-am coborīt picioarele īn lada si m-am asezat pe margine, cu spatele sprijinit de prora. Am numarat cartoanele de "Seven Oceans". Mīncasem unul; mai ramī-neau treizeci si unu. Conform instructiunilor, 500 de grame trebuiau sa-i ajunga unui supravietuitor trei zile. īnsemna ca aveam provizii de hrana ce-mi ajungeau pentru 31x3=93 de zile! Instructiunile mai spuneau supravietuitorilor sa se rezume la jumatate de litru de apa pe zi. Am numarat conservele de apa. Erau 124. Fiecare avea jumatate de litru. Astfel ca aveam provizii de apa pentru 124 de zile. Niciodata un calcul mai simplu nu m-a facut sa zīmbesc mai mult.
Ce altceva mai aveam? Mi-am bagat mīna nerabdator īn lada si am scos tot felul de lucruri minunate. Fiecare īn felul sau ma linistea. Aveam atīta nevoie de prietenie si confort, ca atentia cu care fusesera facute aceste obiecte mi se parea special adresata mie. Nu faceam decīt sa repet: "Multumesc! Multumesc! Multumesc!"
Capitolul 52
Dupa o investigatie amanuntita, am facut o lista completa:
192 de tablete contra raului de mare
124 de conserve de apa proaspata, fiecare avīnd 500 de mililitri, adica 62 de litri īn total
32 de pungi de plastic pentru vomitat
31 de cartoane de ratii de urgenta, fiecare de 500 de grame, adica 15,5 kilograme īn total
16 paturi de līna
12 distilatoare solare
aproximativ 10 veste de salvare portocalii, fiecare cu un fluier portocaliu fara snur, legat de o sfoara
6 seringi cu morfina
6 rachete de semnalizare de mīna
5 vīsle de plutire
4 rachete de semnalizare parasuta
3 saci de plastic solizi, transparenti, fiecare avīnd o capacitate de aproximativ 50 de litri
3 deschizatoare de conserve
3 pahare de sticla gradate pentru baut
2 cutii de chibrituri rezistente la apa
2 semnalizatoare cu fum portocalii
2 galeti de plastic portocalii de marime medie
2 galeti portocalii de plastic pentru scos apa
2 containere de plastic multifunctionale cu capace ermetice
2 bureti galbeni dreptunghiulari
. 2 funii de plutire sintetice, avīnd fiecare 50 de metri lungime
. 2 funii de plutire sintetice de lungime nespecificata, dar avīnd fiecare cam 30 de metri
2 truse de pescuit, cu cīrlige, undite si plumb
2 cangi pentru peste cu cīrlige de sīrma foarte ascutite
2 ancore
2 securi
2 plase de ploaie
2 stilouri cu cerneala neagra
1 navod de nailon
1 colac de salvare solid cu un diametru interior de 40 de centimetri si un diametru exterior de 80 de centimetri, cu o funie atasata
1 cutit mare de vīnatoare cu un mīner solid, un vīrf ascutit, pe o muchie cu o lama ascutita, iar pe cealalta cu o lama de ferastrau, legat cu o funie lunga de un inel din lada
1 trusa de cusut cu ace drepte, ace īndoite si ata alba tare
1 trusa de prim-ajutor īntr-o servieta de plastic impermeabila
1 oglinda semnalizatoare
1 cutie de tigari chinezesti cu filtru
1 baton mare de ciocolata amaruie
1 ghid de supravietuire
1 busola
1 caiet cu 98 de pagini liniate
1 baiat cu un costum īntreg de haine subtiri, cu exceptia unui pantof pierdut
1 hiena patata
1 tigru bengalez
1 barca de salvare
1 ocean
1 Dumnezeu.
Am mīncat un sfert din batonul mare de ciocolata. Am examinat una din plasele de ploaie. Era un obiect care semana cu o umbrela rasturnata, cu o punga mare de prindere si un tub de legatura de cauciuc.
Mi-am īncrucisat bratele pe colacul din jurul taliei, am lasat capul īn jos si am cazut īntr-un somn adīnc.
Capitolul 53
Am dormit toata dimineata. Nelinistea m-a trezit. Valul de mīncare, apa si odihna care mi-a invadat corpul slabit, dīndu-mi o noua viata, mi-a dat si puterea de a īntelege īn ce situatie disperata ma aflam. Mi-am dat seama de existenta lui Richard Parker. Aveam un tigru la bord. Nu-mi venea sa cred, dar stiam ca asa este. Trebuia sa ma salvez.
M-am gīndit sa sar īn apa si sa ma īndepartez īnotīnd, dar corpul meu refuza sa se miste. Eram la sute, daca nu la mii de kilometri de uscat. Nu puteam sa strabat o distanta atīt de mare, nici macar cu un colac. Ce as fi mīncat? Ce as fi baut? Cum m-as fi ferit de rechini? Ce as fi facut sa-mi fie cald? De unde as fi stiut unde sa ma duc? Nu aveam nici cea mai mica īndoiala: parasirea barcii īnsemna moarte sigura. Dar ce īnsemna sa stau la bord? Va veni catre mine ca orice pisica, fara sa scoata un sunet. īnainte sa-mi dau seama, ma va īnsfaca de ceafa sau de gīt si voi fi strapuns de colti. Nu voi putea vorbi. Sīngele mi se va scurge fara a apuca sa rostesc vreun cuvīnt. Sau ma va ucide lovindu-ma cu una dintre labele sale mari, rupīn-du-mi gītul.
- Voi muri, am bīiguit printre buzele tremurīnde.
Moartea ce va sa vina este īngrozitoare, dar mai rea este moartea ce va sa vina dupa o perioada anume, perioada īn care toata fericirea ta si toata fericirea ce ar fi putut fi a ta īti apar foarte limpede. Vezi cu o luciditate deplina ceea ce pierzi. Perspectiva aceasta te īntristeaza
mai mult decīt daca te-ar lovi o masina sau te-ai īneca. Sentimentul este cu adevarat de nesuportat. Cuvintele tata, marna, Ravi, India, Winnipeg īmi rasunau īn minte.
Eram pe punctul sa renunt. As fi renuntat, daca o voce nu s-ar fi auzit īn sufletul meu. Vocea spunea: "Nu voi muri. Refuz sa mor. Voi scapa de acest cosmar. Voi īnfrīn-ge soarta, oricīt de puternica ar fi. Pīna acum am supravietuit īn mod miraculos. Acum voi transforma miracolul īn obisnuinta. Neobisnuitul va fi vazut īn fiecare zi. Ma voi stradui din greu. Da, atīta timp cīt Dumnezeu este cu mine, nu voi muri. Amin."
Mi-am luat o expresie crunta si hotarīta. Vorbesc cu toata modestia cīnd spun asta, dar īn acel moment am descoperit ca aveam o puternica dorinta de a trai. Nu mai traisem niciodata asa ceva. Unii dintre noi renunta la viata cu un oftat resemnat. Altii lupta putin, apoi īsi pierd speranta. īnsa altii - printre care ma numar si eu - nu renunta niciodata. Lupta īntruna. Lupta oricīt de mult i-ar costa aceasta batalie, fara a tine cont de pierderi sau de improbabilitatea succesului. Lupta pīna la sfīrsit. Nu este o chestiune de curaj. E ceva care vine din interior, o vointa de a nu renunta. Sau poate fi doar prostia de a te agata de viata.
Richard Parker a īnceput sa mīrīie chiar īn acea clipa, ca si cum asteptase pīna atunci ca eu sa devin un adversar de temut. Mi se strīnse sufletul de teama.
"Grabeste-te, omule, grabeste-te", am suierat. Trebuia sa-mi fac un plan de supravietuire. Nu puteam pierde nici o secunda. Aveam nevoie imediat de un adapost. M-am gīndit la etrava pe care o facusem cu vīsla. Dar acum prelata era rulata la prora; nimic nu mai tinea vīsla la locul ei. si n-aveam nici o dovada ca, atīrnat fiind la capatul unei vīsle, as fi fost la adapost de Richard Parker. Putea foarte usor sa ma ajunga si sa ma īnhate. Trebuia sa gasesc altceva. Mintea īmi lucra febril.
Am construit o pluta. Daca tineti minte, vīslele pluteau. si mai aveam si veste de salvare si un colac solid.
Cu rasuflarea īntretaiata, am īnchis lada si m-am īntins pe sub prelata, ca sa iau vīslele de rezerva de pe bancile laterale. Richard Parker ma supraveghea. īl vedeam printre veste. īn timp ce trageam afara fiecare vīsla - va puteti īnchipui cu cīta grija -, īncepu sa dea semne de neliniste. Dar nu se īntoarse. Am tras afara trei vīsle. A patra zacea deja īn diagonala pe prelata. Am ridicat capacul de la lada pentru a īnchide intrarea catre vizuina lui Richard Parker.
Am gasit patru vīsle de plutire. Le-am asezat pe prelata īn jurul colacului. Acesta era acum īntr-un patrat īnconjurat de vīsle. Pluta mea arata ca un joc de X si O, cu un O īn centru ca prima miscare.
De-abia acum venea partea cea mai primejdioasa. Aveam nevoie de vestele de salvare. Mīrīitul lui Richard Parker era acum ca un tunet īnfundat care zgīltīia aerul. Hiena raspundea cu un scīncet, sovaitor si ascutit, semn cert ca pericolul era aproape.
Nu aveam de ales. Trebuia sa actionez. Am coborīt din nou capacul. Vestele de salvare erau la īndemīna. Unele erau chiar līnga Richard Parker. Hiena īncepu sa tipe.
M-am īntins dupa cea mai apropiata vesta. Mi-a fost greu sa o apuc, mīna īmi tremura īngrozitor. Am tras vesta afara. Richard Parker parea sa nu fi observat. Am mai tras una. si īnca una. Simteam ca lesin de frica. Mi-era greu sa respir. īn cel mai rau caz, īmi spuneam, puteam sa ma arunc peste bord cu aceste veste. Am tras-o pe ultima afara. Aveam patru veste de salvare.
Tīrīnd vīslele una dupa alta, le-am trecut prin mansu-rile vestelor - de-a latul -, astfel ca vestele au fost legate de cele patru colturi ale plutei. Le-am strīns bine pe
fiecare.
Am gasit una dintre funiile de plutire īn lada. Am taiat-o īn patru cu cutitul. Am legat strīns cele patru vīsle īn locurile unde se īntīlneau. Ah, sa fi stiut sa fac noduri solide! La fiecare colt am facut zece noduri, si tot eram īngrijorat ca vīslele se vor desface. Am muncit fara odihna,
blestemīndu-mi tot timpul prostia. Un tigru la bord si eu asteptasem trei zile si trei nopti īnainte de a ma gīndi sa-mi salvez viata!
Am mai taiat patru bucati din funie si am legat colacul de fiecare parte a patratului. Am trecut funia colacului prin vestele de salvare, īn jurul vīslelor, prin colac - īnconjurānd pluta - ca nu cumva pluta sa se rupa īn bucati.
Hiena tipa acum pe tonul cel mai ascutit.
Mai aveam un singur lucru de facut. "Doamne, da-mi timp", am implorat. Am luat restul de funie de plutire. Era o gaura care trecea prin prora barcii, aproape de vīrf. Am introdus funia prin ea si am legat-o. Trebuia numai sa leg celalalt capat al funiei de pluta si eram salvat.
Hiena a tacut. Inima mi s-a oprit si apoi a īnceput sa-mi bata nebuneste. M-am īntors.
- Isuse, Marie, Mohamed si Vishnu!
Privelistea pe care am vazut-o mi-a ramas īntiparita īn minte pentru tot restul zilelor. Richard Parker se ridicase si aparuse la vedere. Era la mai putin de patru metri si jumatate de mine. Vai, cīt de mare era! Sfīrsitul hienei era aproape, ca de altfel si al meu. Am ramas īnmarmurit, paralizat, subjugat de ceea ce se īntīmpla īnaintea mea. Scurta mea experienta de viata īn comun cu animalele salbatice īn libertate īntr-o barca de salvare ma īnvatase sa ma astept la zgomote puternice si proteste cīnd se apropia clipa macelului. Dar totul s-a petrecut īn liniste. Hiena a murit fara un schelalait si fara un scīncet, caci Richard Parker omora pe tacute. Carnivorul rosu ca focul iesi de sub prelata si ataca hiena. Hiena se sprijinea de banca de la pupa, īn spatele stīrvului zebrei, hipnotizata. Nu s-a īmpotrivit deloc. īn schimb se arunca la podea, ridicīnd o laba din fata īntr-un gest inutil de aparare. Expresia de pe figura ei era de teroare. O laba imensa īi cazu pe umeri. Falcile lui Richard Parker se īnchisera peste gītul hienei. Ochii ei lucitori se cascara. Urma un zgomot de oase sfarīmate, pe cīnd traheea si coloana vertebrala erau zdrobite. Hiena se zbatu. Ochii i se stinsera. Totul se sfīrsise.
Richard Parker īi dadu drumul si mīrīi. Era un mīrīit linistit, aparte si cam fara vlaga. Gīfīia, cu limba lunga atīr-nīndu-i din gura. Se linse pe labe. Scutura din cap. Adulmeca hiena moarta. Ridica sus de tot capul si mirosi aerul, īsi puse labele din fata pe banca de la pupa si se īnalta. Picioarele īi erau larg departate. Era limpede ca leganarea barcii, oricīt de linistita era, nu-i placea. Privi peste carena catre largul marii. Scoase un urlet slab, neputincios. Mirosi din nou aerul. īsi īntoarse īncet capul. Se īntoarse - se īntoarse - se īntoarse complet - pīna se uita tinta la mine.
As dori sa pot descrie ce s-a īntīmplat apoi, nu asa cum am vazut, ceea ce as putea sa fac, ci asa cum am simtit. īl vedeam pe Richard Parker din unghiul care īl avantaja cel mai mult: din spate, pe jumatate ridicat, cu capul īntors. Pozitia corpului aducea putin a poza, ca si cum era o reprezentare intentionata, chiar afectata, a unei arte impresionante. si ce arta, ce putere! Statura sa era impunatoare, īn acelasi timp plina de o gratie mladioasa. Era incredibil de musculos, totusi soldurile erau subtiri, iar blana lucioasa atīrna neglijent pe corp. Acest tigru de culoare por-tocaliu-maronie stralucitoare, vargat, cu dungi negre verticale, era neobisnuit de frumos, completat īn armonia sa de gītul si burta albe, curate si de inelele negre din coada lunga. Capul īi era mare si rotund, etalīnd niste favoriti impresionanti, un barbison elegant si unele dintre cele mai frumoase mustati din lumea felinelor, groase, lungi si albe. Pe cap erau doua urechi mici, expresive, de forma unor arcuri perfecte. Fata sa portocalie avea o radacina a nasului larga si un nas roz, dotat cu un miros remarcabil. Pete unduitoare negre īi īncercuiau fata īntr-un model care era atīt izbitor, cīt si subtil, caci sarea mai putin īn evidenta decīt acea parte a fetei neatinsa, radacina nasului, al carei lustru brun-roscat aproape ca stralucea ca o aura. Petele albe de deasupra ochilor, de pe obraji si din jurul gurii erau ultimele retusuri demne de o dansatoare Ka-thakali. Rezultatul era o fata care amintea de aripile unui
fluture si avea o expresie chinezeasca si vag batrīna. Dar cīnd ochii de chihlimbar ai lui Richard Parker i-au īntīl-nit pe ai mei, privirea era intensa, rece si dīrza, nici nestatornica, nici prietenoasa, exprimīnd o furie retinuta. Urechile īi tremurau si apoi i se ridicau drepte īn sus. Una dintre buze a īnceput sa se īnalte si sa se lase īn jos. Caninul galben ce se īntrevedea era de marimea celui mai lung deget al meu.
Mi se ridicase parul maciuca īn cap si tremuram din toate īncheieturile.
Atunci a aparut sobolanul. Venind de nicaieri, un sobolan maro costeliv s-a ivit pe banca laterala, gīfīind agitat. Richard Parker a fost la fel de uimit ca mine. sobolanul a sarit pe prelata si a luat-o la goana īnspre mine. Cīnd l-am zarit, de soc si uimire, mi s-au īnmuiat genunchii si am cazut īn lada. īn fata ochilor mei uluiti, rozatorul s-a catarat peste diferitele parti ale plutei, a sarit spre mine si mi s-a urcat īn vīrful capului, unde īi simteam gherutele zgīriindu-mi scalpul, tinīndu-se strīns sa nu cada.
Ochii lui Richard Parker urmarisera sobolanul. Acum erau fixati pe capul meu.
S-a īntors usor cu tot corpul, miscīndu-si labele din fata de-a lungul bancii laterale. Cazu usor pe podeaua barcii. Ii vedeam crestetul capului si coada lunga, cīrliontata. Urechile i se lipisera de craniu. Din trei pasi ajunse īn mijlocul barcii. Fara nici cel mai mic efort, se ridica pe jumatate īn aer, iar labele din fata se sprijinira pe marginea rulata a prelatei.
Era la mai putin de trei metri departare. Capul, pieptul, labele - atīt de mari! atīt de mari! Coltii sai - un batalion īntreg īntr-o singura gura. Se pregatea sa sara pe prelata. Urma sa mor.
Dar moliciunea neobisnuita a prelatei īl deranja. Pasi cu prudenta. Se uita nelinistit īn jur - expunerea la atīta lumina si spatiu deschis nu-i placea defel. Leganarea barcii continua sa-l nelinisteasca. Timp de cīteva clipe, Richard Parker ezita.
Am īnhatat sobolanul si l-am aruncat īn directia sa. Pot īnca sa mi-l imaginez cum zbura prin aer - ghearele desfacute, coada ridicata, testiculele mici alungite si fundule-tul īnaltat. Richard Parker īsi deschise botul imens, iar sobolanul chitaitor disparu īn el ca o minge de baseball īn manusa prinzatorului. Coada fara par se topi ca un taitel supt īn gura.
Paru multumit de ofranda. Se retrase si disparu din nou sub prelata. Picioarele mi-au īnviat dintr-o data. Am sarit si am ridicat iar capacul lazii ca sa astup spatiul deschis dintre banca de la prora si prelata.
Am auzit tigrul adulmecīnd puternic si zgomotul unui corp care era tīrīt. Miscarile lui faceau barca sa se clatine putin. Am īnceput sa aud sunetul unei guri care mīnca. Am iscodit pe sub prelata. Era la mijlocul barcii. Mīnca hiena cu īnghitituri mari, cu lacomie. O asemenea ocazie n-o sa mai am niciodata. M-am īntins si am apucat vestele care mai ramasesera - sase cu totul - si ultima vīsla. īmi vor ajuta sa īmbunatatesc pluta. Am remarcat, de asemenea, un miros. Nu era mirosul īntepator de urina de pisica. Era un iz de voma. Se vedea o pata pe fundul barcii. Pesemne ca era de la Richard Parker. Avea cu adevarat rau de mare.
Am agatat funia cea lunga de pluta. Barca de salvare si pluta erau acum legate. Apoi am atasat o vesta pe fiecare margine a plutei pe dedesubt. Alta vesta am īntins-o deasupra gaurii colacului īn forma unui scaun. Am transformat ultima vīsla īn suport pentru picioare, legīnd un capat de pluta, cam la jumatate de metru de colac, si celalalt capat de ultima vesta de salvare. Degetele īmi tremurau īn timp ce lucram, gīfīiam si eram īncordat. Am verificat si rasverificat toate nodurile.
Am privit marea. Valurile erau īnalte si linistite. Nu faceau deloc spuma. Vīntul era scazut si constant. Am privit īn jos. Am vazut pesti; pesti mari cu capete bombate si aripioare dorsale foarte lungi, care se numesc dorade,
dar si pesti mici, subtiri si lungi, necunoscuti mie, precum si unii si mai mici - si mai erau si rechini.
Am īndepartat pluta de barca. īn caz ca n-ar fi plutit, eram ca si mort. A plutit pe mare minunat. De fapt, vestele de salvare se tineau atīt de bine la suprafata, īncīt īmpingeau vīslele si colacul afara din apa. Dar eu m-am īntristat. Imediat ce pluta a atins apa, pestii s-au īmprastiat - cu exceptia rechinilor. Ei au ramas. Trei sau patru. Unul a īnotat chiar pe sub pluta. Richard Parker a mīrīit.
Ma simteam ca un prizonier īmpins de pe scīndura de pirati.
Am adus pluta atīt de aproape de barca cīt īmi permiteau vīrfurile vīslelor. M-am aplecat si mi-am pus mīinile pe colac. Prin "crapaturile" din podeaua plutei - mai bine spus, niste crevase cascate - priveam direct īn adīncul nesfīrsit al marii. L-am auzit din nou pe Richard Parker. M-am aruncat pe pluta pe burta. Am zacut astfel īntins, cu mīinile īn laturi, complet nemiscat. Ma asteptam ca pluta sa se rastoarne īn orice moment. Sau ca un rechin sa se repeada si sa muste din vestele de salvare sau din vīsle. Nu s-a īntāmplat nimic. Pluta se īnalta si se lasa, lunecīnd pe ape, vīrfurile vīslelor scufundīndu-se, dar plutea foarte bine. Rechinii s-au apropiat, dar n-au atins-o.
Am simtit o smucitura usoara. Pluta se rasuci. Mi-am ridicat capul. Barca si pluta erau separate la cele doua capete īntinse ale funiei, cam la doisprezece metri departare una de cealalta. Funia se trase, iesi din apa si flutura īn aer. Era o imagine de cosmar. Fugisem de pe barca sa ma salvez. Acum voiam sa ma īntorc. Ideea cu pluta era prea nesabuita. Era nevoie numai ca un rechin sa muste din funie, sau ca un nod sa se desfaca, sau un val mare sa se prabuseasca asupra mea, si eram pierdut. Comparata cu pluta, barca parea acum un liman de siguranta si confort.
M-am rasucit cu multa grija. M-am ridicat. Deocamdata eram destul de sigur pe picioare. Suportul functiona destul de bine. Dar totul era prea mic. Aveam spatiu numai cīt sa ma asez si atīt. Aceasta pluta de jucarie, aceasta
minipluta sau micropluta era buna pentru un iaz, dar nu pentru Oceanul Pacific. Am apucat funia si am tras. Cu cīt ma apropiam de barca, cu atīt trageam mai īncet. Cīnd am ajuns līnga barca, l-am auzit pe Richard Parker. īnca mīnca.
Am ezitat minute bune.
Am ramas pe pluta. Nu stiam ce altceva puteam sa fac. Optiunile mele erau fie sa stau cocotat deasupra unui tigru, fie sa plutesc deasupra rechinilor. stiam perfect cīt de periculos era Richard Parker. Pe de alta parte, rechinii nu se dovedisera īnca primejdiosi. Am verificat nodurile care tineau funia legata de barca si de pluta. Am dat drumul la funie pīna cīnd am ajuns cam la noua metri de barca, distanta de mijloc īntre cele doua temeri ale mele: de a fi prea aproape de Richard Parker si de a fi prea departe de barca. Ce a ramas din funie, cam trei metri, am īncolacit peste vīsla ce-mi sustinea picioarele. Puteam sa-i dau drumul daca era nevoie.
Se lasa noaptea. īncepu sa ploua. Toata ziua fusese calda si īnnorata. Acum temperatura scazuse, iar aversa era continua si rece. Peste tot īn jurul meu cadeau cu zgomot picaturi grele de apa proaspata, pierzīndu-se īn mare, va-lurindu-i suprafata. Am tras din nou de funie. Cīnd am ajuns la prora, m-am lasat īn genunchi si am apucat etra-va. M-am urcat īn barca si am privit cu grija peste carena. Nu-l vedeam nicaieri.
M-am grabit sa ajung la lada. Am īnsfacat o plasa de ploaie, o punga de plastic de cincizeci de litri, o patura si ghidul de supravietuire. Am trīntit la loc capacul lazii. Nu asta am intentionat - voiam doar sa-mi protejez pretioasele bunuri de ploaie -, dar capacul mi-a scapat din mīna uda. A fost o mare greseala. Nu numai ca m-am aratat lui Richard Parker, lasīnd īn jos ceea ce ma ascundea vederii sale, dar am facut si un zgomot puternic, atragīn-du-i atentia. Era ghemuit peste hiena. si-a īntors capul instantaneu. Multor animale nu le place sa fie deranjate īn timp ce manīnca. Richard Parker īsi arata coltii. Ghearele
O
i se strīnsera. Vīrful cozii i se smuci ca strabatut de un curent electric. Am cazut īnapoi pe pluta si cred ca groaza mai mult decīt vīntul sau curentii apei a marit distanta dintre mine si barca atīt de repede. Am dat drumul la toata funia. Ma asteptam ca Richard Parker sa tīsneasca din barca, sa sara prin aer īncercīnd sa ma īnhate cu coltii si cu ghearele. Ochii mei priveau tinta barca. Cu cīt ma uitam mai mult, cu atīt asteptarea era mai greu de suportat.
Nu s-a ivit.
Pīna cīnd sa deschid plasa de ploaie deasupra capului meu si sa-mi bag picioarele īn sacul de plastic, eram deja ud pīna la piele. Patura se udase si ea cīnd cazusem īnapoi pe pluta. Totusi, m-am īnfasurat īn ea.
Se lasa noaptea. īmprejurimile se topira īntr-un īntuneric de smoala. Doar smuci tura constanta a funiei īmi spunea ca eram īnca legat de barca. Marea, la doar cītiva centimetri sub mine si totusi de nepatruns pentru ochii mei, legana pluta. siroaie de apa se strecurau printre crapaturi si ma udau la spate.
Capitolul 54
A plouat toata noaptea. Pentru mine a fost o noapte īngrozitoare, fara somn. Era zgomot. Ploaia batea darabana pe plasa, iar īn jurul meu, venind din īntuneric, se auzea un sīsīit, ca si cum m-as fi aflat īn mijlocul unui cuib de serpi mīniosi. Schimbarile de vīnt modificau directia ploii, astfel ca partile corpului care īncepeau sa mi se īncalzeasca se udau din nou. Mutam plasa de ploaie doar pentru a fi neplacut surprins cīteva minute mai tīr-ziu ca vīntul īsi schimba din nou directia. īncercam sa pastrez o mica parte din mine uscata si calda, īn jurul pieptului, acolo unde pusesem ghidul de supravietuire, dar umezeala se raspīndea cu o hotarīre perversa. Am petrecut toata noaptea tremurīnd de frig. īmi era tot timpul teama ca pluta se va rupe, ca nodurile ce ma tineau legat
de barca se vor desface, ca ma vor ataca rechinii. Pipaiam mereu nodurile si legaturile, īncercīnd sa le deslusesc asa cum un orb citeste Braille.
Ploaia se īnteti si marea se īnfuria pe masura ce noaptea īnainta. Funia legata de barca se zgīltīia, nu se mai smucea, iar leganatul plutei deveni mai intens si mai neregulat. Aceasta continua sa pluteasca, ridicīndu-se peste fiecare val, dar nu mai avea īnaltime de garda, asa īncīt creasta fiecarui val o matura pe de-a-ntregul, spalīndu-ma asa cum un rīu spala bolovanii. Marea era mai calda decīt ploaia, dar asta nu īnseamna ca n-am fost ud toata noaptea.
Cel putin puteam sa beau. Nu mi-era foarte sete, dar mi-am impus sa beau. Plasa de ploaie era ca o umbrela data peste cap, o umbrela rasturnata de vīnt. Ploaia curgea prin centrul sau, unde era o gaura. Gaura era legata prin-tr-un tub de cauciuc de o punga de colectare facuta din plastic gros, transparent. La īnceput apa avea gust de cauciuc, dar curīnd ploaia a curatat plasa si apa a avut gust bun.
īn timpul acelor ore lungi, īntunecate si reci, cīnd pi-curatul ploii invizibile era asurzitor, iar marea sīsīia, se rasucea si ma arunca de colo-colo, mintea īmi era plina de un singur gīnd: Richard Parker. Am clocit mai multe planuri cum sa scap de el astfel ca barca sa fie numai a mea.
Planul Numarul Unu: Arunca-l Afara Din Barca. Ce rost ar fi avut? Chiar daca as fi reusit sa īmping 200 de kilograme de animal viu, puternic peste bord, tigrii sīnt īnotatori desavīrsiti. In Sundarban sīnt renumiti pentru capacitatea de a īnota noua kilometri īn ape fara sloiuri, īnvolburate. Daca s-ar fi trezit peste bord, Richard Parker ar fi calcat pur si simplu apa, s-ar fi urcat īnapoi īn barca si m-ar fi facut sa platesc pentru tradarea mea.
Planul Numarul Doi: Omoara-l Cu Cele sase Seringi Cu Morfina. Dar habar n-aveam ce efect ar fi avut asupra lui. Erau de-ajuns sa-l omoare? si cum anume trebuia sa-i fac injectia? īmi puteam imagina cum fusese luat prin surprindere, odata demult, cīnd mama lui fusese capturata -
dar cum sa-l surprind īndeajuns de tare pentru a-i face sase injectii consecutive? Imposibil. Tot ce as obtine īntepīn-du-l cu un ac ar fi sa primesc un ghiont care mi-ar zbura capul din loc.
Planul Numarul Trei: Ataca-l Cu Orice Arma Posibila. Ridicol. Nu eram Tarzan. Eram o fiinta mica, slaba, vegeta-riana. īn India era nevoie sa calaresti elefanti si sa tragi cu pusti puternice ca sa omori tigri. Ce trebuia sa fac aici? Sa-i trag o racheta de semnalizare īn bot? Sa ma īndrept catre el cu o secure īn fiecare mīna si un cutit īntre dinti? Sa-i dau lovitura de gratie cu acele de cusut? Numai sa-l crestez putin si ar fi fost o performanta. īn schimb, el m-ar fi sfīsiat bucata cu bucata, organ cu organ. Daca exista ceva mai periculos decīt un animal sanatos, acesta este un animal ranit.
Planul Numarul Patru: Sugruma-l. Aveam o funie. Daca as fi stat la prora si as fi reusit sa o īnfasor de-a lungul etra-vei, iar o bucla īn jurul gītului, as fi putut trage de funie īn timp ce el īncerca sa ajunga la mine. si astfel, īn chiar dorinta sa de a ajunge la mine, s-ar fi sufocat. Un plan inteligent, sinucigas.
Planul Numarul Cinci: Otraveste-l. Da-i Foc. Electrocu-teaza-l. Cum? Cu ce?
Planul Numarul sase: Declanseaza Un Razboi De Uzura. Tot ce aveam de facut era sa las neīnduplecatele forte ale naturii sa-si urmeze cursul si as fi fost salvat. Sa-l astept sa-si piarda puterile si sa moara nu cerea nici un efort din partea mea. Aveam provizii pentru multe luni. El ce avea? Doar cīteva animale moarte care īn curīnd aveau sa se strice. Ce va mai mīnca dupa aceea? Mai mult: de unde va gasi apa? Ar putea rezista fara mīncare mai multe sapta-mīni, dar nici un animal, oricīt de vīnjos, nu poate trai fara apa multa vreme.
O mica raza de speranta īncepu sa licareasca īn sufletul meu, ca o luminare īn noapte. Aveam un plan si era un plan bun. Trebuia numai sa supravietuiesc pentru a-l pune īn aplicare.
Capitolul 55
Se lumina de ziua si situatia se īnrautati. Pentru ca acum, ivindu-se din īntuneric, vedeam ceea ce doar simtisem, perdelele imense de ploaie prabusindu-se asupra mea din īnaltimi ametitoare si valurile care ma copleseau si se spargeau asupra mea unul cīte unul.
Cu ochii īncetosati, tremurīnd si īntepenit, cu o mīna tinīnd strīns plasa de ploaie si cu cealalta agatata de pluta, am continuat sa astept.
Mai tīrziu, atīt de brusc īncīt linistea ce a urmat i-a sporit efectul, ploaia s-a oprit. Cerul s-a limpezit, iar valurile au disparut o data cu norii. Schimbarea a fost la fel de iute si de profunda ca atunci cīnd schimbi tarile pe uscat. Ma aflam acum īntr-un alt ocean. īn curīnd soarele stralucea pe cer, iar oceanul era o oglinda limpede, care īi reflecta lumina īntr-un milion de raze.
Eram īntepenit, obosit, ma dureau toate si nu ma bucuram prea mult ca mai eram īn viata. Cuvintele "Planul Numarul sase, Planul Numarul sase, Planul Numarul sase" se repetau īn mintea mea ca o mantra, aducīndu-mi putina īncredere, desi nu puteam nici īn ruptul capului sa-mi amintesc care era Planul Numarul sase. Caldura a īnceput sa ma īnvaluie. Am strīns plasa de ploaie. M-am īnfasurat īn patura si m-am ghemuit astfel ca nici o parte din mine sa nu atinga apa. Am adormit. Nu stiu cīt de mult am dormit. Era mijlocul diminetii cīnd m-am trezit si īmi era cald. Patura era aproape uscata. Atipisem doar putin. M-am ridicat īntr-un cot.
Totul īn jurul meu era o suprafata plana si infinita, o priveliste nesfīrsita de albastru. Privirea mi se īntindea pīna departe. Imensitatea ma doborī ca o lovitura īn plina figura. Am cazut la loc neputincios. Pluta era doar o gluma. Erau numai cīteva bete si un dop legate cu o funie. Apa patrundea prin fiecare crapatura. Adīncurile de dedesubt ar fi ametit pīna si o pasare. Am zarit barca. Semana cu o coaja de nuca. Se tinea pe apa asa cum se agata
degetele de marginea unei stīnci. N-ar fi durat mult pīna ce gravitatea ar fi tras-o īn jos.
Partenerul meu de naufragiu aparu la vedere. Se ridica pe carena si se uita la mine. Ivirea brusca a unui tigru era impresionanta īn orice situatie, dar mai ales aici. Contrastul ciudat dintre portocaliul stralucitor, vargat, viu al blanii sale si albul monoton al barcii era extraordinar. Simturile mele suprasolicitate īncetara sa functioneze. Cu toata imensitatea Pacificului din jurul nostru, distanta ce ne separa parea un simplu sant, fara nici o īngraditura.
"Planul Numarul sase, Planul Numarul sase, Planul Numarul sase", īmi soptea mintea mea insistent. Dar care era Planul Numarul sase? A, da. Razboiul de uzura. Jocul de-a asteptarea. Pasivitatea. Sa las lucrurile sa mearga de la sine. Neīnduplecatele legi ale naturii. Trecerea nestavilita a timpului si acumularea resurselor. Acesta era Planul Numarul sase.
Deodata un gīnd īmi strabatu mintea ca un semnal de alarma. "Prostule si idiotule! Tīmpitule! Babuin fara minte! Planul Numarul sase e cel mai prost! Lui Richard Parker īi este acum teama de mare. Aproape ca s-a īnecat īn ea. Dar, īnnebunit de sete si de foame, īsi va īnfrīnge frica si va face tot posibilul pentru a se hrani. Va transforma acest sant īntr-un pod. Va īnota atīt cīt va fi nevoie pentru a prinde pluta si mīncarea de pe ea. Cīt despre apa, ai uitat ca tigrii din Sundarban beau apa sarata? Crezi ca o sa rezisti mai mult decīt rinichii lui? Fii atent, daca pornesti un razboi de uzura, o sa-l pierzi! O sa morii AI ĪNŢELES?"
Capitolul 56
Trebuie sa spun cīteva cuvinte despre frica. Este singurul dusman adevarat al vietii. Numai frica poate īnfrīnge viata. Este un adversar inteligent, viclean; cīt de bine stim ca asa este. Nu are nici o decenta, nu respecta nici o lege sau conventie, este nemilos. Te ataca īn punctul cel
mai slab, pe care īl descopera numaidecīt. īntotdeauna porneste din minte. La īnceput esti calm, stapīn pe tine, fericit. Apoi frica, deghizata īn hainele unei simple īndoieli, se strecoara īn mintea ta ca un spion. īndoiala se īntīl-neste cu neīncrederea care īncearca sa o īmpinga la o parte. Dar neīncrederea este un biet soldat prost īnarmat. īndoiala īl īnvinge foarte usor. Devii nelinistit. Ratiunea īti sare īn ajutor. Capeti din nou īncredere. Ratiunea este dotata cu arme si tehnologie de ultima ora. Dar spre uimirea ta, īn ciuda strategiei superioare si a numarului de victorii categorice, ratiunea este īnfrīnta. Te simti din ce īn ce mai slabit, mai nesigur. Nelinistea se transforma īn groaza.
Frica īti cuprinde apoi īntregul corp care deja īsi da seama ca se petrece ceva groaznic. Deja plamīnii ti-au disparut ca o pasare īn zbor, iar curajul ti s-a topit ca un sarpe. Limba īti atīrna moale ca un oposum, īn timp ce falca īncepe sa ti se miste cu putere. Surzesti. Muschii īncep sa tremure de parca ar avea malarie, iar genunchii ca si cum ar dansa. Inima ti se īncordeaza prea tare, īn timp ce sfinc-terul ti se relaxeaza prea mult. La fel se īntīmpla cu restul corpului. Fiecare parte a organismului cedeaza īn felul sau propriu. Numai ochii ramīn vii. Ei dau mereu atentia cuvenita fricii.
Te grabesti sa iei decizii. Renunti la ultimii aliati: speranta si īncrederea. Iata, te-ai īnvins singur. Frica, de fapt o simpla impresie, te-a cucerit.
Sentimentul e greu de descris. Caci frica, frica adevarata, care te zguduie pīna īn strafunduri, pe care o simti cīnd ajungi fata īn fata cu moartea, se instaleaza īn mintea ta ca o cangrena: face sa putrezeasca totul, chiar si cuvintele cu care vorbesti despre ea. Astfel ca trebuie sa lupti din greu pentru a o exprima. Trebuie sa te straduiesti din greu sa arunci lumina cuvintelor asupra ei. Caci daca nu o faci, daca frica devine un īntuneric de neexprimat pe care īl eviti, poate chiar īl uiti, te expui altor atacuri ale fricii pentru ca niciodata nu te-ai luptat cu adevarat cu adversarul care te-a īnvins.
Capitolul 57
Richard Parker m-a linistit. Ironia acestei povesti este ca acela care m-a īnspaimīntat de moarte este tot acela care mi-a adus linistea, mi-a dat un tel, mi-a redat integritatea, as īndrazni sa spun.
Se uita tinta la mine. Dupa un timp am recunoscut privirea. Era privirea unui animal multumit, uitīndu-se din cusca sau groapa lui īn felul īn care eu sau dumneavoastra v-ati uita pe geam dintr-un restaurant, dupa o masa buna, cīnd a venit timpul pentru conversatie sau pentru a privi lumea. Era evident ca Richard Parker mīncase pe saturate din hiena si bause toata apa de ploaie de care avea nevoie. Buzele nu i se mai dezgoleau, coltii nu i se mai aratau, nu mai mīrīia. Pur si simplu ma asimila, observīndu-ma īntr-un fel serios, dar nu amenintator. Tot mai dadea din urechi si continua sa miste din cap. Era asa de, ei bine, asa de pisicos. Arata ca o pisica draguta, grasa, domesticita, un motanel de 200 de kilograme.
Scoase un sunet, pufnind pe nari. Mi-arn ciulit urechile. Sunetul se mai auzi o data. Nu-mi venea sa cred. Pufaia?
Tigrii scot tot felul de sunete. Acestea includ mai multe feluri de ragete si mīrīituri, cel mai puternic fiind aauuh venind din fundul gītlejului, produs de obicei īn timpul sezonului de īmperechere de masculii si de femelele īn calduri. Este o chemare care se aude departe si care te īmpietreste cīnd o auzi de aproape. Tigrii fac wcīnd sīnt prinsi pe nepregatite, un sunet ca o izbucnire ascutita de mīnie care te face imediat sa o iei la goana daca nu ramīi īmpietrit. Cīnd ataca, tigrii scot ragete guturale, profunde. Mī-rīitul pe care īl folosesc pentru a ameninta este de asemenea gutural. Tigrii mai sīsīie sau mīrīie, ceea ce, depinzīnd de emotiile ce le produc, seamana fie cu frunzele de toamna fosnind pe pamīnt, dar mai sonor, fie, atunci cīnd este un mīrīit de furie, cu o usa uriasa cu balamale ruginite deschizīndu-se īncet - oricum ar fi, īti da fiori pe sira spinarii. Tigrii mai scot si alte sunete. Mormaie si gem.
Torc, nu atīt de melodios si des ca pisicile de casa si doar cīnd expira. (Numai pisicile torc respirīnd īn ambele sensuri. Este una din trasaturile care diferentiaza felinele mari de felinele mici. Alta diferenta este ca numai felinele mari pot rage. Ceea ce e foarte bine. Mi-e teama ca popularitatea pisicii domestice ar scadea dramatic daca motanelul ar putea rage cīnd e nemultumit.) Tigrii pot sa si miaune, cu un sunet asemanator cu cel al pisicilor domestice, dar mai puternic si mai profund, nu ca sa te īncurajeze sa-i iei īn brate. Iar tigrii pot fi mareti īn tacerea lor de asemenea.
Am auzit toate aceste sunete cīnd eram copil. In afara de pufait. īnsa stiam de el de la tata. Citise descrieri ale lui īn literatura. īl auzise o singura data, īntr-o vizita de lucru la Gradina Zoologica Mysore, la spitalul veterinar, la un mascul tīnar bolnav de pneumonie. Pufaitul este cel mai silentios dintre sunetele scoase de tigri, un pufait pe nas ce exprima prietenie si sentimente inofensive.
Richard Parker l-a mai scos o data, leganīndu-si capul. Arata ca si cum īmi punea o īntrebare.
L-am privit, plin de uimire. Nefiind īn pericol iminent, respiratia mi s-a potolit, inima a īncetat sa-mi sparga pieptul, iar eu mi-am regasit calmul.
Trebuia sa-l īmblīnzesc. Mi-am dat seama ca era absolut necesar sa fac asta. Nu mai era o problema de el sau de mine, ci de el si cu mine. Eram si la propriu, si la figurat īn aceeasi barca. Vom trai sau vom muri īmpreuna. El ar putea muri īntr-un accident sau mai curīnd din cauze naturale, dar ar fi o prostie sa contez pe o asemenea eventualitate. S-ar putea sa se īntīmple ce e mai rau: simpla trecere a timpului, īn care rezistenta lui animalica ar depasi slabiciunea mea omeneasca. Doar daca īl īmblīnzeam puteam sa-l fac sa moara primul, daca se ajungea la asta.
Dar mai era ceva. īmi voi face datoria. Va spun un secret: o parte din mine se bucura de prezenta lui Richard Parker. O parte din mine dorea ca Richard Parker sa traiasca, pentru ca, daca ar fi murit, as fi ramas singur cu
disperarea mea, un dusman mai de temut decīt un tigru. Daca īnca doream sa traiesc, asta se datora lui Richard Parker. Ma facea sa nu ma gīndesc prea mult la familia mea si la conditiile tragice īn care ma gaseam. Ma impulsiona sa traiesc. II uram din cauza asta, dar īn acelasi timp īi eram si recunoscator. īi sīnt recunoscator. Acesta este adevarul: fara Richard Parker n-as mai fi.acum īn viata sa va spun povestea mea.
Am privit catre orizont. Nu aveam aici cea mai buna arena de circ, din care nu putea sa scape, unde nu putea sa se ascunda? M-am uitat īn jos la mare. Nu era aceasta cea mai buna sursa de bunatati cu care sa-l oblig sa ma asculte? Am remarcat un fluier care atīrna de una din vestele de salvare. Nu era acesta un bici bun cu care sa-l tin la respect? Ce mai lipsea ca sa-l īmblīnzesc pe Richard Parker? Timp? Se putea ca o corabie sa ma gaseasca dupa mai multe saptamāni. Aveam tot timpul necesar. Hotarīre? Nu exista nimic mai puternic decīt situatiile extreme sa-ti dea hotarīre. Cunostinte? Nu eram fiul unui director de gradina zoologica? Rasplata? Exista vreo rasplata mai mare decīt sa fii īn viata? Alta pedeapsa mai aspra decīt sa mori? M-am uitat la Richard Parker. Panica īmi disparuse. īmi īnvinsesem frica. Supravietuirea era la īndemīna.
Sa sune trompetele. Sa bata tobele. Sa īnceapa spectacolul. M-am ridicat īn picioare. Richard Parker m-a observat, īmi tineam cu greu echilibrul. Am tras adīnc aer īn piept si am strigat:
- Doamnelor si domnilor, fete si baieti, grabiti-va sa va ocupati locurile! Grabiti-va, grabiti-va! Nu e bine sa īn-tīrziati. Luati loc, deschideti-va ochii si inima si fiti gata sa va lasati uluiti. Iata-l, pentru distractia si placerea dumneavoastra, pentru multumirea si instruirea dumneavoastra, spectacolul pe care l-ati asteptat toata viata. CEL MAI MARE SPECTACOL DIN LUME! Sīnteti gata pentru acest miracol? Da? Ei bine: sīnt extraordinar de adaptabili. I-ati vazut īn padurile temperate īnghetate si acoperite de zapada. I-ati vazut īn jungla tropicala, deasa, unde sufla muso-
nul. I-ati vazut īn tinuturile pustii si semiaride de tufarisuri. I-ati vazut īn mlastinile de mangrove salcii. īntr-adevar, traiesc peste tot. Dar nu i-ati vazut niciodata acolo unde īi veti vedea acum! Doamnelor si domnilor, fete si baieti, fara a mai adauga nimic, este placerea si onoarea mea sa va prezint: CIRCUUUUUUL PLUTITOR TRANS-PACIFIC INDO-CANADIAN AL LUI PI PATEL! TRIII! RIII! RIII! RIII! RIII! RIII!
L-am impresionat pe Richard Parker. La primul fluierat a tresarit si a mīrīit. Ha! Sa sara īn apa daca pofteste! Doar sa īncerce!
TRIII! RIII! RIII! RIII! RIII! RIII! Scoase un raget si lovi aerul cu ghearele. Dar nu sari. S-ar putea sa nu-i fie frica de mare cīnd avea sa fie mīnat de foame si de sete, dar deocamdata era o frica pe care ma puteam baza.
TRIII! RIII! RIII! RIII! RIII! RIII! Se trase īnapoi si se lasa pe fundul barcii. Prima sedinta de antrenament se terminase. Era un succes rasunator. Am īncetat sa fluier si m-am prabusit pe pluta, gīfīind istovit.
Astfel mi-a venit īn minte:
Planul Numarul sapte: Ţine-l īn Viata.
Capitolul 58
Am scos manualul de supravietuire. Paginile lui erau īnca ude. Le-am īntors cu grija. Manualul era scris de un comandant din Marina Regala Britanica. Continea o gramada de informatii practice despre cum sa supravietuiesti pe mare dupa un naufragiu. Includea sugestii de genul acesta:
Cititi īntotdeauna instructiunile cu atentie.
. Nu beti urina. Sau apa de mare. Sau sīnge de pasare.
. Nu mīncati meduze. Sau pesti care au tepi. Sau care au ciocuri ca de papagal. Sau care se umfla ca baloanele.
Daca apasati ochii pestilor, īi paralizati.
. Organismul poate savīrsi fapte eroice. Daca naufragiatul este ranit, feriti-va de tratamente binevoitoare, dar prost īntocmite. Ignoranta este cel mai periculos doctor, īn timp ce somnul si odihna sīnt cele mai bune infirmiere.
Ţineti picioarele sus cel putin cinci minute pe ora.
. Eforturile inutile trebuie evitate. O minte lenesa tinde sa decada, astfel ca mintea trebuie ocupata cu orice fel de distractii care pot aparea. Jocul de carti, Flori, fete sau baieti sau Ghici ce el sīnt forme excelente de amuzament. Cīnta-tul īmpreuna este o alta metoda sigura de ridicare a moralului. Spusul de povesti este, de asemenea, foarte eficient.
. Apa verde este mai putin adīnca decīt apa albastra.
. Feriti-va de norii īndepartati care arata ca niste munti. Cautati numai ce este verde. La urma urmelor, numai cu piciorul puteti stabili daca ati dat peste pamīnt solid.
. Nu īnotati. Va risipiti energia. Mai mult, o ambarcatiune se deplaseaza mai repede decīt īnotati dumneavoastra. Fara a mai mentiona pericolele din mare. Daca va e cald, udati-va hainele.
Nu urinati īn haine. Caldura de moment nu compenseaza scarpinatul si iritatia ulterioara.
. Adapostiti-va. Expunerea poate ucide mai repede decīt setea sau foamea.
. Atīta timp cīt nu se pierde apa īn plus prin transpiratie, organismul poate supravietui pīna la paisprezece zile fara apa. Daca va e sete, sugeti un nasture.
Broastele testoase se prind usor si constituie un fel de mīncare excelent. Sīngele lor este o bautura buna, hranitoare, nesarata; carnea este gustoasa si īndestulatoare; grasimea poate fi folosita īn multe feluri: naufragiatul va descoperi ca ouale de broasca testoasa sīnt o adevarata delicatesa. Fiti atenti la cioc si gheare.
Nu lasati sa va scada moralul. Puteti sa disperati, dar sa nu va lasati niciodata īnfrīnti. Amintiti-va: moralul
este pe primul plan. Daca aveti vointa de a trai, veti reusi. Noroc!
Mai erau cīteva rīnduri obscure despre arta si stiinta navigatiei. Am aflat ca orizontul, vazut de la o īnaltime de un metru si jumatate īntr-o zi linistita, era la o departare de patru kilometri.
Sugestia sa nu beau urina era inutila. Nimeni caruia i s-a spus "Pisulina" īn copilarie nu va fi prins vreodata cu o ceasca de urina īn mīna, chiar singur īntr-o barca din mijlocul Pacificului. Iar sugestiile gastronomice īmi confirmau īnca o data ca englezii nu cunosc īntelesul cuvīn-tului mīncare. Altfel, manualul era un pamflet fascinant despre cum sa eviti sa devii o muratura īn apa de mare. Un singur aspect important nu era mentionat: cum sa stabilesti relatii alfa omega cu partenerii periculosi din barca. Trebuia sa imaginez un program de antrenament pentru Richard Parker. Trebuia sa-l fac sa īnteleaga ca eu eram tigrul dominant si ca teritoriul sau era limitat la podeaua barcii, la banca de la pupa si la bancile laterale pīna la cea din mijloc. Trebuia sa-i īntiparesc īn minte ideea ca partea de sus a prelatei, prora barcii, delimitata de teritoriul neutru al bancii din mijloc, era teritoriul meu, strict interzis
pentru el.
Trebuia sa īncep sa pescuiesc īn curīnd. Lui Richard Parker nu-i va lua mult pīna sa termine stīrvurile de animale. La Gradina Zoologica leii si tigrii adulti manīnca īn medie patru kilograme si jumatate de carne pe zi.
Mai erau si alte lucruri ce trebuiau īndeplinite. Trebuia sa gasesc un mod de a ma adaposti. Richard Parker avea un motiv anume sa stea tot timpul sub prelata. Sa fii mereu afara, expus la soare, vīnt, ploaie si mare, era istovitor nu numai pentru corp, dar si pentru minte. Oare nu citisem ca expunerea putea sa aduca o moarte rapida? Trebuia sa-mi fac un fel de acoperamīnt.
Trebuia sa leg pluta de barca cu īnca o funie, īn caz ca prima s-ar fi rupt sau s-ar fi dezlegat.
Trebuia sa īmbunatatesc pluta. Acum era buna pentru mare, dar nelocuibila. Trebuia sa o transform īntr-o casa plutitoare pīna cīnd ma puteam muta definitiv īn barca. De exemplu, trebuia sa gasesc un mod de a nu ma uda. Pielea mi se īncretise si mi se umflase toata din cauza ca eram mereu ud. Lucrurile nu mai puteau continua asa. si trebuia sa gasesc un mod de a depozita lucruri pe pluta.
Trebuia sa īncetez sa sper atīt de mult ca o corabie avea sa ma salveze. Nu era cazul sa contez pe ajutor exterior. Baza era īn mine, daca voiam sa supravietuiesc. Din experienta mea stiu ca cea mai mare greseala a unui naufragiat este sa spere prea mult si sa faca prea putin. Supravietuirea īncepe cīnd esti atent la ce este la īndemīna si imediat. Sa te uiti īn jur sperīnd si nefacīnd nimic este totuna cu a-ti petrece viata visīnd.
Erau multe de facut.
Am privit īn jur la orizontul gol. Era atīt de multa apa. Iar eu eram singur de tot. Singur de tot.
Am izbucnit īn lacrimi fierbinti. Mi-am īngropat fata īn bratele īncrucisate si am plīns. Eram īntr-o situatie fara speranta.
Capitolul 59
Singur sau nu, pierdut sau nu, mi-era foame si sete. Am tras de funie. A opus o usoara rezistenta. De īndata ce am slabit presiunea, a alunecat, iar distanta dintre barca si pluta s-a marit. Deci barca plutea mai repede de-cīt pluta, tragīnd-o pe aceasta dupa ea. Am observat acest fapt fara sa-i dau prea multa atentie. Gīndurile īmi erau concentrate la ceea ce facea Richard Parker.
Dupa cīt se parea, era tot sub prelata.
Am tras de funie pīna cīnd m-am lipit de prora. M-am īntins catre carena. In timp ce eram ghemuit, pregatin-
du-ma sa dau iama īn lada, valurile m-au pus pe gīnduri. Am remarcat ca atunci cīnd pluta a ajuns līnga ea, barca si-a schimbat directia. Nu mai era perpendiculara pe valuri, ci oblica si īncepea sa se legene de pe o parte pe alta, ceea ce facea rau la stomac. Cauza acestei schimbari a devenit limpede pentru mine: cīnd era lasata libera, pluta actiona ca o ancora, ca o greutate care tragea de barca, īntor-cīnd-o cu prora catre valuri. Valurile si vīnturile moderate cad de obicei perpendicular unele pe altele. Astfel ca, daca o barca este īmpinsa de vīnt, dar trasa īnapoi de o ancora, se va rasuci pīna cīnd va opune cea mai mica rezistenta la vīnt - adica pīna cīnd este aliniata cu acesta si formeaza unghiuri drepte cu valurile; acest fapt este responsabil de tangajul barcii fata-spate, care este mult mai confortabil decīt leganatul de pe o parte pe alta. Cīnd pluta era līnga barca, efectul de tragere īnapoi disparea si nimic nu mai aseza prora barcii īn vīnt. De aceea se īntorcea pe o parte si se legana.
Ceea ce vi s-ar putea parea doar un detaliu a fost ceva care mi-a salvat viata si pe care Richard Parker a ajuns sa-l regrete.
Ca pentru a-mi confirma banuiala, l-am auzit mīrīind. Era un mīrīit trist, cu o nuanta usoara de slabiciune si delicatete. Era poate un bun īnotator, dar un prost marinar.
īnca mai aveam o sansa.
Ca nu cumva sa ma umflu prea tare īn pene si sa ma laud cu abilitatea mea de a-l manipula, am primit un avertisment tacut, dar sinistru īn legatura cu animalul cu care ma confruntam. Richard Parker parea sa atraga orice forma de viata, iar carisma sa era atīt de puternica, īncīt toate celelalte forme de viata nu-l puteau suferi. Eram pe punctul de a ma urca la prora cīnd am auzit un bīzīit slab. Am vazut ceva mic aterizīnd īn apa līnga mine.
Era un gīndac. Pluti pret de cīteva clipe pīna cīnd fu īnghitit de o gura submarina. Un alt gīndac cazu īn apa. īn urmatorul minut mai mult de zece gīndaci pleoscaira
īn apa de ambele parti ale prorei. Fiecare fu īnghitit de cīte un peste.
Ultimele forme de viata diferite de noi abandonau corabia.
Mi-am īntors ochii cu grija catre carena. Primul lucru pe care l-am zarit, zacīnd īntr-o cuta a prelatei deasupra bancii de la prora, a fost un gīndac mare, probabil patriarhul clanului. L-am privit, atras īn mod ciudat. Cīnd a ho-tarīt ca a sosit timpul, si-a desfacut aripile, s-a ridicat o clipa īn aer, a zburat pe deasupra barcii, ca sa se asigure ca nimeni n-a mai ramas īn urma, apoi s-a īndreptat peste bord catre moarte.
Acum eram numai doi. īn cinci zile populatia de urangutani, zebre, hiene, sobolani, muste si gīndaci fusese decimata. In afara de bacteriile sau viermii care mai puteau fi īn viata īn intestinele animalelor, nu mai exista alta forma de viata īn barca īn afara de Richard Parker si de mine.
Nu era un gīnd prea linistitor.
M-am catarat si, cu rasuflarea taiata, am deschis capacul de la lada. īnadins nu m-am uitat sub prelata, de teama sa nu-i atrag atentia lui Richard Parker. Numai dupa ce capacul a fost lasat peste prelata am īndraznit sa ma concentrez asupra a ceea ce era īn lada.
Narile mi s-au umplut de miros, mirosul īntepator de urina de pisica, existent īn toate custile de felina dintr-o gradina zoologica. Tigrii tin foarte mult la teritoriul lor, iar urina o folosesc sa marcheze limitele teritoriului. Acestea erau vesti bune, desi miroseau urīt: mirosul venea numai de sub prelata. Pretentiile teritoriale ale lui Richard Parker se limitau la podeaua barcii. Acest lucru era promitator. Daca as fi obtinut prelata pentru mine, am fi putut sa avem un trai īn comun.
Mi-am tinut respiratia, mi-am aplecat capul si l-am lasat īntr-o parte, pentru a vedea ce era dincolo de capac. Era apa de ploaie, cam de zece centimetri, baltita pe fundul barcii - iazul personal cu apa proaspata al lui Richard Parker. Facea exact ceea ce as fi facut si eu īn locul
lui: se racorea la umbra. Se anunta o arsita cumplita. El zacea pe burta pe podeaua barcii, cu spatele īntors la mine, picioarele din spate īntinse cīt erau de lungi, labele din fata ridicate, iar stomacul si coapsele lasate direct pe podea. Pozitia era caraghioasa, dar neīndoielnic foarte placuta.
M-am īntors la problema supravietuirii. Am deschis un carton din ratiile de urgenta si am mīncat pe saturate, cam o treime din pachet. E remarcabil cīt de putin īmi trebuia ca sa mi se umple stomacul. Voiam sa beau din punga plasei de ploaie ce-mi atīrna pe umar, cīnd mi-au cazut ochii pe vasele gradate de baut. Daca nu puteam bea pe saturate, puteam oare sa sorb putin? Proviziile mele de apa n-aveau sa dureze la nesfīrsit. Am luat unul dintre vase, l-am īnclinat, am lasat īn jos capacul atīt cīt aveam nevoie si, cu mīini tremurīnde, am luat apa din Iazul Parker, la numai un metru si un'sfert de labele sale din spate. Pernutele de blana uda semanau cu niste mici insule parasite, īnconjurate de iarba de mare.
Am scos cam 500 de mililitri. Apa era putin decolorata. Fire de praf pluteau īn ea. Eram oare īngrijorat ca voi īnghiti niste bacterii oribile? Nici nu m-am gīndit la asta. Tot ceea ce ma interesa era setea mea. Am baut vasul pīna la fund cu mare placere.
Natura este bazata pe echilibru, asa ca nu m-a surprins faptul ca imediat am simtit nevoia sa urinez. M-am usurat īn vas. Am produs exact cantitatea pe care tocmai o bausem, ca si cum nici nu trecuse un minut si eu as fi privit īnca apa de ploaie a lui Richard Parker. Am ezitat. Simteam nevoia sa mai scufund o data vasul. Am rezistat ispitei. Dar a fost greu. Naiba s-o ia de rusine, urina mea arata delicios! Nu sufeream īnca de deshidratare, astfel ca lichidul avea o culoare palida. Stralucea īn lumina soarelui ca un pahar de suc de mere. si era garantat proaspata, ceea ce nu se putea spune despre apa din conserve care constituia provizia mea. Dar am facut alegerea īnteleapta.
Am aruncat urina pe prelata si peste capacul lazii pentru a-mi marca teritoriul.
Am mai furat doua vase cu apa de la Richard Parker, fara sa mai urinez dupa aceea. Ma simteam la fel de proaspat ca o planta din ghiveci care de-abia a fost udata.
Acum era momentul sa-mi īmbunatatesc situatia. M-am aplecat din nou asupra continutului lazii si a comorilor ce se aflau īn ea.
Am scos a doua funie si am legat cu ea pluta de barca.
Am descoperit ce este distilatorul solar. Un distilator solar este un instrument care produce apa de baut din apa sarata. Consta īntr-un con de plastic transparent ce se umfla, pus īn jurul unei camere de plutire rotunde, de forma unui colac, care are o suprafata de pīnza neagra cau-ciucata īntinsa īn mijloc. Aparatul functioneaza pe principiul distilarii: apa de mare aflata dedesubtul conului īnchis de pīnza neagra este īncalzita de soare si se evapora, strīngīndu-se pe suprafata interioara a conului. Aceasta apa fara sare se scurge si se aduna īntr-un sant pe perimetrul conului de unde curge īntr-o punga. Barca avea douasprezece asemenea distilatoare solare. Am citit instructiunile cu atentie, asa cum spunea manualul de supravietuire. Am umflat toate cele douasprezece conuri cu aer si am umplut fiecare camera de plutire cu cei zece litri necesari de apa de mare. Am pus distilatoarele la un loc, legīnd un capat al funiei de barca si celalalt de pluta, ceea ce īnsemna nu numai ca nu exista pericolul de a pierde nici un distilator īn caz ca se dezlega vreun nod, dar si ca aveam o a doua funie de urgenta ce ma lega de barca. Aparatele aratau bine si pareau foarte sofisticate īn timp ce pluteau pe apa, dar erau si fragile, iar eu ma īndoiam de capacitatea lor de a produce apa de baut.
Mi-am īndreptat apoi atentia spre īmbunatatirea plutei. Am controlat fiecare nod care o tinea la un loc, asigu-rīndu-ma ca fiecare era bine strīns si sigur. Gīndindu-ma putin, m-am hotarīt sa transform a cincea vīsla, cea pe care īmi odihneam picioarele, īntr-un catarg. Am desfacut vīsla.
Cu lama de ferastrau a cutitului de vīnatoare am taiat cu greutate o gaura īn ea, cam la jumatate, iar cu vīrful cutitului am sapat trei gauri prin partea sa plata. Munca era īnceata, dar rodnica. Aveam ceva de facut. Dupa ce am terminat, am īnfipt vīsla cu partea sa plata īn pozitie verticala īntr-unui din colturile plutei, partea cealalta, catargul propriu-zis, ridicīndu-se īn aer, iar minerul disparānd sub apa. Am trecut funia strīns prin gaura, ca nu cumva sa alunece vīsla. Apoi, pentru a ma asigura ca o sa stea drept catargul si pentru a avea unde sa agat acoperamāntul si proviziile, am trecut niste funii prin gaurile pe care le facusem īn catarg si le-am legat de vārfurile vīslelor orizontale. Am strīns vesta de salvare care fusese atasata de vāsla la baza catargului. Avea o functie dubla: asigura plutirea, compensānd greutatea verticala a catargului, si alcatuia un mic scaun pentru mine.
Am aruncat o patura peste frīnghii. A alunecat. Unghiul format de frīnghii era prea ascutit. Am īndoit patura pe lung, am taiat doua gauri īn mijloc, la distanta de aproape treizeci de centimetri, si am legat gaurile cu funia pe care am facu t-o dintr-o bucata de frānghie. Am aruncat din nou patura peste frānghii, funia fiind acum legata de catarg. Am obtinut astfel un acoperamānt.
Lucrul la pluta mi-a luat o buna bucata din zi. Erau foarte multe detalii de care trebuia sa ma ocup. Leganatul constant al marii, desi blīnd, nu-mi usura deloc munca. si mai trebuia sa fiu atent si la Richard Parker. Rezultatul muncii mele nu aducea deloc a corabie de lupta. Asa-zi-sul catarg de-abia se īnalta la cītiva centimetri deasupra capului meu. Cīt despre punte, puteam numai sa stau pe ea cu picioarele īncrucisate sau sa ma īntind īntr-o pozitie ghemuita, ca un copil īn burta mamei. Dar nu ma plāngeam. Plutea si ma apara de Richard Parker.
Cānd am terminat de lucru, dupa-amiaza se apropia de sfīrsit. Am luat o conserva de apa, un deschizator de conserve, patru biscuiti din ratia de supravietuire si patru paturi. Am īnchis lada (de data aceasta foarte īncet), m-am
asezat pe pluta si am dat drumul funiei. Barca s-a īndepartat. Funia principala s-a īncordat, īn timp ce funia de siguranta, pe care o lasasem intentionat mai lunga, atārna slabita. Mi-am pus doua paturi sub mine, īmpaturindu-le cu grija, ca sa nu atinga apa. Mi le-am īnfasurat pe celelalte doua dupa umeri si m-am sprijinit cu spatele de catarg, īmi placea locul mai ānalt unde stateam datorita vestei de salvare. Eram deasupra apei cum ar fi cineva care sta pe o perna fata de podea; totusi, speram sa nu ma ud prea mult.
Mi-am māncat māncarea cu pofta, īn timp ce priveam soarele apunīnd pe un cer fara nori. Era un moment de liniste. Bolta cerului era minunat colorata. Stelele si-au facut aparitia cu nerabdare; de-abia disparusera culorile cerului, ca ele au si ānceput sa straluceasca īn albastrul īntunecat. Adia o briza slaba, calda, iar marea se legana īncet, apa lasīndu-se si coborīndu-se precum oamenii care danseaza īntr-un cerc, apropiindu-se si ridicīndu-si māinile, apoi dāndu-se la o parte si apropiindu-se din nou la nesfārsit.
Richard Parker se ridica. Doar capul si putin din umeri i se vedeau peste carena. Se uita spre mare. "Salut, Richard Parker!", am strigat si am dat din māini. M-a privit. Nu-mi dau seama daca a sforait sau a stranutat. A pufait din nou. Ce fiinta uimitoare! Ce alura maiestuoasa! Ce nimerit ii este numele īntreg: Tigru bengalez regal. M-am considerat norocos īntr-un fel. Ce-ar fi fost daca ma alegeam cu o fiinta proasta sau urīta, un tapir, un strut sau un cīrd de curcani? Ar fi fost o companie si mai obositoare.
Am auzit un pleoscait. Am privit apa. Am ramas cu gura cascata. Credeam ca sānt singur. Pacea din aer, bucuria luminii, simtamāntul de relativa siguranta - toate īmi dadusera aceasta impresie. Cānd esti īmpacat cu tine, ai nevoie de liniste si de singuratate, nu-i asa? E greu sa te simti linistit īntr-o statie de metrou aglomerata, nu? si-atunci ce era toata agitatia asta?
Dintr-o singura privire, am descoperit ca marea era ca un oras. Chiar sub mine, de jur-īmprejur, cu totul nebanuit, erau autostrazi, bulevarde, strazi si intersectii misu-nīnd de traficul submarin. īn apa densa, lucioasa si plina de milioane de particule de plancton, pestii se napusteau nebuni īn toate directiile, ca niste camioane, autobuze, masini, biciclete sau trecatori, claxonīndu-se si īmbrīn-cindu-se unii pe altii. Culoarea predominanta era verdele. La adīncimi diferite, atīt cīt puteam vedea, erau dīre stralucitoare de bule verzi fosforescente, pe unde trecusera pestii mai grabiti. De īndata ce o dīra disparea, aparea o alta. Aceste dīre veneau din toate directiile si dispareau īn toate directiile. Erau ca acele fotografii cu expunere īndelungata ale oraselor noaptea, cu dungile lungi si rosii lasate de farurile masinilor. Numai ca aici masinile mergeau unele sub altele, ca si cum s-ar fi aflat pe tronsoane īnaltate pe zece etaje. Masinile de aici aveau cele mai uimitoare culori. Dor adele - erau probabil peste cincizeci patrulīnd pe sub pluta - īsi aratau nuantele aurii, verzi si albastre īn timp ce treceau. Alti pesti necunoscuti mie erau galbeni, maronii, argintii, albastri, rosii, roz, verzi, albi, īn toate combinatiile posibile, uniformi, dungati sau patati. Numai rechinii refuzau cu īncapatīnare sa fie colorati. Dar oricare era marimea sau culoarea unui vehicul, toate aveau un lucru īn comun: se deplasau cu o viteza nebuna. Au fost multe accidente - toate mortale, mi-e teama -, iar un numar de masini se īnvīrteau ca scapate de sub control, lovindu-se de bariere, izbucnind la suprafata apei, prabusindu-se īn cascade de lumina. Am urmarit aceasta agitatie urbana asemenea cuiva care priveste un oras dintr-un balon. Era un spectacol minunat, dar si īnfricosator. Tokio trebuie sa arate astfel īn orele de vīrf.
Am continuat sa ma uit pīna ce luminile s-au stins īn oras.
De pe Tsimtsum vazusem numai delfini. Am presupus ca Pacificul era putin locuit, cu exceptia bancurilor trecatoare de pesti. Am īnvatat de atunci ca navele comerciale
merg prea repede pentru pesti. E la fel de putin probabil sa observi viata din mare de pe o corabie cum este sa vezi animalele salbatice din padure dintr-o masina circulīnd pe autostrada. Delfinii, care sīnt īnotatori foarte iuti, se joaca īntruna cu barcile si corabiile, asa cum cīinii alearga dupa masini si se tin dupa ele pīna cīnd nu mai pot. Daca vrei sa observi viata salbatica, trebuie sa o faci numai pe jos si īn liniste, explorīnd o padure. La fel stau lucrurile si īn ceea ce priveste viata din mare. Trebuie sa strabati Pacificul agale, cum s-ar spune, pentru a surprinde bogatia si varietatea de pesti pe care le are.
M-am īntins pe o parte. Pentru prima data dupa cinci zile, ma simteam linistit. Un licar de speranta - obtinut cu greu, binemeritat - mi s-a ivit īn suflet. Am adormit.
Capitolul 60
M-am trezit o data īn timpul noptii. Am dat aco-peramīntul la o parte si m-am uitat afara. Luna era ca o secera ascutita, iar cerul extrem de limpede. Stelele straluceau atīt de puternic, īncīt era absurd sa numesti noaptea īntunecoasa. Marea era linistita, scaldata de o lumina slaba, ca un joc de umbre negre si argintii care se īntindeau necontenit īn jurul meu. Volumul lucrurilor era incert - volumul aerului de deasupra mea, volumul apei din jurul si de dedesubtul meu. Eram pe jumatate emotionat, pe jumatate īngrozit. Ma simteam ca īnteleptul Mar-kandeya, care a cazut din gura lui Vishnu pe cīnd acesta dormea si astfel a privit īntregul univers, tot ceea ce exista, īnainte ca īnteleptul sa moara de frica, Vishnu s-a trezit si l-a luat din nou īn gura. Am observat pentru prima oara - asa cum o voi face de multe ori īn timpul chinului meu, īntre o criza de agonie si alta - ca suferinta mea beneficia de un decor grandios. Mi-am acceptat suferinta asa cum era, limitata si neīnsemnata, si am ramas linistit. Mi-am dat seama ca suferinta asta nu semana cu nici o
alta. Puteam sa accept asta. Era īn ordine. (Lumina zilei mi-a declansat protestul: "Nu! Nu! Nu! Suferinta mea are īnsemnatate. Vreau sa traiesc! Nu pot sa nu-mi identific viata cu cea a universului. Viata este o ferestruica, o deschizatura micuta catre infinit - cum sa nu ma bucur de aceasta viziune scurta, restrīnsa asupra lucrurilor? Aceasta ferestruica e tot ce am!") Am murmurat cuvintele unei rugaciuni musulmane si am adormit din nou.
Capitolul 61
īn dimineata urmatoare nu eram prea ud si ma simteam īn putere. Mi s-a parut un fapt remarcabil īn conditiile de tensiune īn care traiam si la cīt de putin mīnca-sem īn ultimele zile.
Era o zi frumoasa. M-am hotarīt sa īncerc sa pescuiesc pentru prima oara īn viata mea. Dupa un mic dejun alcatuit din trei biscuiti si putina apa īmbuteliata, am citit ce spunea manualul de supravietuire despre pescuit. A aparut o prima problema: momeala. Am stat sa ma gīndesc. Existau animalele moarte, dar sa furi mīncarea de sub nasul unui tigru era o propunere care nu īmi surīdea defel. El nu-si va da seama ca era o investitie care i-ar aduce profituri excelente. Am decis sa folosesc pantoful de piele. Mai aveam numai unul. Pe celalalt īl pierdusem cīnd se scufundase corabia.
M-am tīrīt pīna la barca si am luat una dintre trusele de pescuit din lada, cutitul si galeata pentru ceea ce urma sa prind. Richard Parker statea īntins pe o parte. Coada i-a tresarit cīnd am ajuns la prora, dar capul nu i s-a miscat. Am dat drumul la pluta.
Am prins un cīrlig de o sīrma pe care am legat-o de o undita. Am adaugat cītiva plumbi. Am ales trei care aveau o forma ciudata de torpila. Mi-am scos pantoful si l-am taiat īn bucati. Nu era o treaba usoara; pielea era groasa. Am introdus cu grija cīrligul īntr-o bucata de piele īntinsa,
nu prin ea, ci īn ea, astfel ca vīrful cīrligului era ascuns. Am lasat undita adīnc īn apa. Fusesera atīt de multi pesti īn ajun, īncīt ma asteptam la un succes facil.
N-am prins nimic. īntregul pantof a disparut bucata cu bucata dupa mai multe scuturaturi usoare ale unditei, pesti fericiti scapīnd dupa alti pesti fericiti, un cīrlig gol dupa un alt cīrlig gol, pīna ce am ramas numai cu talpa de cauciuc si cu siretul. Cīnd acesta din urma s-a dovedit a fi un vierme neconvingator, am īncercat cu talpa numai din pura disperare. N-a fost o idee buna. Am simtit o smu-citura usoara, promitatoare, iar apoi undita s-a relaxat imediat. Tot ce am scos din apa a fost firul. Pierdusem toata unealta.
Aceasta pierdere nu mi s-a parut ireparabila. Mai aveam cīrlige, fire de sīrma si greutati īn trusa, plus o alta trusa īntreaga. si nici macar nu pescuiam de foame. Aveam destule provizii.
Totusi, un colt al mintii mele - acela care spune lucruri pe care nu vrem sa le auzim - ma certa. "Prostia se plateste. Va trebui sa fii mai atent si mai grijuliu data viitoare."
Mai tīrziu īn dimineata aceea a aparut a doua broasca testoasa. A venit direct catre pluta. Putea sa ma ajunga si sa ma muste daca dorea. Cīnd s-a īntors, am apucat-o de īnotatoarea din spate, dar imediat dupa ce am facut-o, m-am tras īnapoi cu oroare. Broasca a īnotat mai departe.
Aceeasi parte din mintea mea care ma certase īn legatura cu esecul meu ca pescar m-a dojenit din nou. "Cu ce crezi ca poti sa-ti hranesti tigrul? Cīt de mult crezi ca va mai rezista numai cu trei animale moarte? Trebuie sa-ti reamintesc ca tigrii nu se hranesc cu cadavre? Cu siguranta ca, atunci cīnd nu va mai avea īncotro, n-o sa strīmbe din nas la nimic. Dar nu crezi ca īnainte de a se resemna sa manīnce zebra putrezita īl va īncerca pe baiatul indian proaspat si gustos pe care īl poate obtine dupa o mica saritura? si ce ne facem cu apa? stii ca tigrii sīnt agitati cīnd le e sete. I-ai mirosit respiratia de curīnd? Miroase foarte
urīt. Este un semn rau. Sau poate speri ca va sari īn Pacific si, īn timp ce-si potoleste setea, te va lasa sa mergi īn America? Este uimitoare capacitatea limitata a tigrilor din Sun-darban de a excreta sare. E din cauza ca traiesc īn paduri de mangrove plutitoare, presupun. Dar este o capacitate limitata. Nu se spune oare ca bautul a prea multa apa sar rata transforma tigrii īn mīncatori de oameni? A, ia te uita. Vorbim de lup. Uite-1. Casca. Doamne, ce caverna roz imensa! Priveste acele stalactite si acele stalagmite galbene. Poate ca astazi vei avea ocazia sa le vizitezi."
Limba lui Richard Parker, de marimea si culoarea unui termos de cauciuc, se trase īnapoi, iar gura i se īnchise, īnghiti.
Am petrecut restul zilei īngrijorīndu-ma de moarte. Am stat departe de barca. In ciuda celor mai negre presimtiri, Richard Parker si-a petrecut timpul destul de linistit. Mai avea apa de la aversa si nu parea sa-i fie foame. Dar a scos diferite sunete de tigru - gemete si mīrīituri - care nu ma calmau deloc. Situatia parea fara iesire: ca sa pescuiesc aveam nevoie de momeala, dar as fi avut momeala de-abia dupa ce as fi prins peste. Ce trebuia sa fac? Sa-mi folosesc unul din degete? Sa-mi tai o ureche?
Am gasit o solutie tīrziu dupa-amiaza īn modul cel mai neasteptat. Ma apropiasem de barca. Mai mult: ma urcasem la bord si scotoceam prin lada, cautīnd cu febrilitate o idee care sa-mi salveze viata. Legasem pluta īn asa fel īncīt se afla cam la doi metri departare de barca. īmi imaginam ca un salt si un nod dezlegat īn graba m-ar fi salvat de Richard Parker. Disperarea ma īmpinsese sa-mi asum un asemenea risc.
Negasind nimic, nici momeala, nici vreo idee noua, m-am ridicat - ca sa descopar ca era cu ochii tinta la mine. Se afla īn capatul celalalt al barcii, acolo unde fusese cīnd-va zebra; se īntoarse spre mine si se ridica, ca si cum asteptase rabdator sa-l bag īn seama. Cum de nu-l auzisem miscīndu-se? Cum am putut crede īn iluzia ca eram mai destept decīt el? Brusc, am fost lovit peste fata cu putere.
Am tipat si am īnchis ochii. Cu rapiditatea tipica felinelor, sarise peste barca si ma lovise. Fata īmi era probabil sfīsiata de gheare - era un mod oribil de a muri. Durerea era atīt de mare, īncīt nu simteam nimic. Binecuvāntat fie socul. Binecuvīntata fie acea parte din noi care ne apara de prea multa durere si tristete. La originea vietii se afla un tablou de sigurante. "Hai, Richard Parker, am bīiguit. Ispraveste o data cu mine. Dar, te rog, tot ce trebuie sa faci, fa repede. O siguranta arsa nu trebuie testata prea mult."
Nu se grabea. Era la picioarele mele, facīnd zgomot. Neīndoielnic descoperise lada si bogatiile dinauntru. Am deschis cu teama un ochi.
Era un peste. Un peste se gasea īn lada. Se zbatea ca orice peste scos din apa. Avea treizeci si opt de centimetri lungime si aripi. Un peste zburator. Subtire, cenusiu-al-bastru īnchis, cu aripioare uscate, cu ochi rotunzi, sticlosi si galbeni. Pestele zburator ma lovise peste fata, nu Richard Parker. Acesta se afla tot la patru metri si jumatate departare, fara īndoiala mirīndu-se de ceea ce faceam. Dar vazuse pestele. Curiozitatea vie i se citea pe fata. Parea gata sa cerceteze.
M-am aplecat, am luat pestele si i l-am aruncat. Asa puteam sa-l īmblīnzesc! Acolo unde mersese un sobolan, mergea si un peste zburator. Din pacate, pestele a zburat. La jumatatea traiectoriei, chiar deasupra botului deschis al lui Richard Parker, pestele s-a rasucit si a cazut īn apa. Totul s-a īntīmplat cu viteza luminii. Richard Parker si-a īntors capul si a pus botul, cu falcile pocnindu-i, īn aer, dar pestele a fost prea rapid pentru el. Paru uimit si nemultumit. Se īntoarse din nou spre mine. "Unde e tratatia mea?" paru sa ma īntrebe. Teama si tristetea ma cuprin-sera. M-am īntors cu speranta slaba si aproape abandonata ca voi putea sari pe pluta īnainte sa ma atace.
Exact īn acel moment am auzit aerul vibrīnd si am fost acoperiti de un īntreg banc de pesti zburatori. Au venit ca un nor de lacuste. Nu numai ca erau īn numar foarte
mare; plesnetul si zbīrnīitul aripilor lor aveau ceva de insecta. Au tīsnit din apa, cīte o duzina o data, unii dintre ei biciuind aerul mai mult de nouazeci de metri īnainte de a cadea. Multi s-au scufundat īn apa chiar īnaintea barcii. Altii au zburat deasupra ei. Unii s-au izbit de margine, cu un pocnet ca de artificii. Cei mai norocosi au revenit īn apa dupa un salt pe prelata. Altii, mai ghinionisti, au cazut direct īn barca, unde produceau un zgomot infernal cīnd se zvīrcoleau, plesneau si se loveau. Iar altii au zburat drept spre noi. Lipsit de aparare cum eram, mi se parea ca traiesc martiriul Sfīntului Sebastian. Fiecare peste care ma lovea era ca o sageata care-mi intra īn carne. Am īnhatat o patura ca sa ma apar, īn acelasi timp īncer-cīnd sa prind si cītiva pesti. M-am ales cu taieturi si zgī-rieturi pe tot corpul.
Explicatia acestui asalt violent a venit imediat: mai multe dorade sareau din apa, urmarindu-i īndeaproape. Do-radele, care sīnt mult mai mari, nu se puteau pune cu zborul celorlalti, dar erau īnotatoare mai iuti, iar salturile lor īnainte erau mai puternice. Puteau sa-i prinda pe pestii zburatori daca ar fi fost chiar īn spatele lor, sarind din apa īn acelasi timp si īn aceeasi directie. Mai erau si rechinii; si ei sareau din apa, nu atīt de mult, dar cu aceleasi consecinte devastatoare pentru dorade. Aceasta cursa acvatica nu a durat mult, dar īn timpul ei marea a bolborosit si s-a umflat, pestii au sarit si falcile au muncit din greu. Richard Parker a rezistat mai bine decīt mine atacului acestor pesti si a fost si mult mai eficient. Se ridica si īncepu sa prinda, sa loveasca zdravan si sa muste cīti pesti putea. Multi erau īnghititi de vii, cu aripioarele zbatīn-du-i-se īn bot. Era un spectacol uimitor de forta si viteza. De fapt, nu viteza era impresionanta, ci īncrederea pura a animalului, absorbirea totala īn activitatea momentului. Un asemenea amestec de usurinta si concentrare, o astfel de prezenta de spirit i-ar fi facut invidiosi pe cei mai de seama yoghini.
Cīnd totul s-a terminat, rezultatul a īnsemnat, īn afara unui corp care ma durea, sase pesti īn lada si mult mai multi īn barca. Am īmpachetat repede un peste īntr-o patura, am luat o secure si am sarit pe pluta.
Am procedat cu multa grija. Pierderea minerului unditei din acea dimineata ma trezise la realitate. Nu-mi puteam permite nici o alta greseala. Am desfacut pestele īncet, tinīndu-l cu o mīna, pe deplin constient ca va īncerca sa sara pentru a se salva. Cu cīt pestele iesea mai mult la iveala, cu atīt eram mai temator si mai dezgustat. I-am zarit capul. īn felul īn care īl tineam, arata ca o portie de īnghetata de peste dezagreabila, iesind dintr-un cornet facut dintr-o patura de līna. Animalul gīfīia dupa apa, cu gura si branhiile deschizīndu-se si īnchizīndu-se īncet. īl simteam īmpingīndu-mi mīna cu aripioarele. Am īntors galeata si i-am pus capul pe fundul ei. Am apucat securea. Am ridicat-o īn aer.
Am īncercat de mai multe ori sa lovesc, dar nu am reusit. Asemenea sentimentalisme ar parea ridicole, date fiind conditiile īn care traisem īn ultimele zile, dar acelea erau faptele altora, ale unor pradatori. Presupun ca eram responsabil īn parte pentru moartea sobolanului, dar eu numai īl aruncasem; Richard Parker īl ucisese. O viata īntreaga de vegetarian se ridica īntre mine si decapitarea unui peste.
Am acoperit capul pestelui cu patura si am ridicat din nou securea. Din nou mīna mi-a tremurat īn aer. Ideea de a zdrobi un cap moale si viu cu un ciocan era prea mult.
Am pus securea jos. īi voi rupe gītul fara sa vad, mi-am spus. Am īnfasurat pestele strīns īn patura. Am īnceput sa-l īndoi cu amīndoua mīinile. Cu cīt apasam mai mult, cu atīt pestele se zbatea mai tare. Mi-am imaginat ce as fi simtit eu daca as fi fost īnfasurat īntr-o patura si cineva ar fi īncercat sa-mi rupa gītul. Eram īngrozit. Am renuntat de mai multe ori. Totusi, stiam ca trebuia sa o fac si, cu cīt asteptam mai mult, cu atīt crestea suferinta pestelui.
Cu lacrimile curgīndu-mi pe obraji, m-am chinuit pīna cīnd am auzit un trosnet si pestele a ramas fara viata. Am dat la o parte cutele paturii. Pestele zburator murise. Era rupt īn doua si sīngera pe una dintre partile capului la nivelul branhiilor.
Am plīns īn hohote deasupra acestui mic suflet decedat. Era prima fiinta simtitoare pe care o omorīsem. Devenisem un criminal. Eram la fel de vinovat cum fusese Cain. Aveam saisprezece ani, eram un biet baiat studios si credincios, iar sīngele īmi acoperea mīinile. Este o povara īngrozitoare. Orice viata simtitoare este sacra. Nu uit niciodata sa-l pomenesc pe acest peste īn rugaciunile mele. Dupa asta a fost mai usor. Acum ca era mort, pestele zburator arata ca toti pestii pe care-i vazusem īn pietele din Pondicherry. Era altceva, ceva ce nu mai amintea de creatia divina. L-am taiat īn bucati cu securea si l-am pus īn galeata.
In ultimele ore ale zilei am īncercat sa pescuiesc din nou. La īnceput n-am avut mai mult noroc decīt dimineata. Dar norocul e schimbator. Pestii au muscat din cīrlig cu entuziasm. Erau foarte curiosi. Mi-am dat seama īnsa ca erau pesti mici, prea mici pentru a fi prinsi cu cīrligul. Asa ca am aruncat undita mai departe si am lasat-o sa cada mai mult īn apa, dincolo de zona pestilor mici care se concentrau īn jurul plutei si al barcii.
Numai cīnd am folosit capul pestelui zburator drept momeala, cu un singur plumb, aruncīnd undita departe si tragīnd-o īnapoi repede, am reusit prima lovitura. O dorada a tīsnit din apa si a sarit dupa capul pestelui. Am asteptat un timp, ca sa ma asigur ca īnghitise momeala cum trebuie īnainte de a smuci de undita. Dorada a tīsnit afara din apa, tragīnd de undita atīt de tare, īncīt am crezut ca o sa ma arunce de pe pluta. Mi-am luat inima-n dinti. Firul s-a īncordat foarte tare. Era un fir bun; nu se rupea. Am īnceput sa aduc dorada catre pluta. Aceasta se lupta din rasputeri, sarind, scufundīndu-se, plesnind apa. Firul ma taia la degete. Mi-am īnfasurat mīinile īn patura. Ini-
ma batea sa-mi sparga pieptul. Pestele era puternic ca un urs. Nu eram sigur ca puteam sa-l ridic īn barca.
Am observat ca ceilalti pesti disparusera dimprejurul plutei si al barcii. Fara īndoiala, īsi dadusera seama de nenorocirea doradei. M-am grabit. Zbaterea ei avea sa atraga rechinii. Dar se lupta ca un demon. Bratele ma dureau. De fiecare data cīnd o aduceam aproape de pluta lovea apa asa de tare, ca eram obligat sa mai dau drumul putin la fir.
In cele din urma, am reusit sa o urc la bord. Avea aproape un metru lungime. Galeata nu-mi era de nici un folos. S-ar fi potrivit doradei ca o palarie. Am tinut pestele īngenunchind deasupra lui si folosindu-mi mīinile. Era o masa zvīrcolitoare de muschi, atīt de mare, īncīt coada era mai lunga decīt mine, izbind cu putere īn pluta. Calaream pe el ca un cowboy pe un cal salbatic. Eram īntr-o stare de euforie, ma simteam triumfator. O dorada este un peste magnific, mare, carnos, alunecos, cu o frunte bombata, care denota o personalitate accentuata, cu o īnotatoare dorsala mīndra ca o creasta de cocos si cu o armura de solzi neteda si lucioasa. Am simtit ca īmi īnvinsesem destinul pentru ca ma angajasem īntr-o lupta cu un asemenea adversar. Datorita acestui peste, īmi luam revansa contra marii, a vīntului, a naufragiului, a tuturor conditiilor care īmi erau potrivnice. "Multumesc, Stapīne Vishnu, multumesc!", am strigat. "Ai salvat o data lumea īntruchipīndu-te īntr-un peste. Acum m-ai salvat pe mine luīnd forma unui peste. Multumesc, multumesc!"
Sa-l ucid n-a fost o problema. Mi-ar fi fost mult mai usor - de fapt, pestele era pentru Richard Parker, iar el ar fi rezolvat repede problema - daca n-ar fi fost cīrligul care se īnfipsese īn gura lui. Eram bucuros ca prinsesem o dorada cu undita mea - as fi fost mai putin nerabdator daca as fi prins un tigru. Am ales o abordare directa. Am luat securea īn amīndoua mīinile si am izbit cu putere capul pestelui cu mīnerul (īnca nu-mi venea sa lovesc cu partea ascutita). Dorada a facut un lucru extraordinar cīnd
a murit: a īnceput sa-si schimbe culorile cu o iuteala de necrezut. Albastru, verde, rosu, auriu si violet sclipeau si straluceau cu intensitate pe solzii ei īn timp ce se zbatea. Era ca si cum as fi omorīt un curcubeu. (Mai tīrziu am aflat ca doradele sīnt renumite pentru irizarile lor atunci cīnd mor.) īn cele din urma a ramas nemiscata, fara culoare, si am putut sa scot cīrligul. Am reusit chiar sa recuperez o parte din momeala.
Veti fi poate surprinsi ca īntr-o perioada atīt de scurta de timp am putut trece de la plīnsul cauzat de omorīrea īnabusita a unui peste zburator la macelarirea entuziasta a unei dorade. As putea sa ma justific spunīnd ca sa profit de pe urma unei greseli de navigatie a unui biet peste zburator ma intimida si ma īntrista, īn timp ce capturarea palpitanta a unei dorade mari ma facea sīngeros si īmi dadea īncredere. Dar de fapt explicatia era alta. Era simpla si brutala: te poti obisnui cu orice, chiar si cu omorītul. Mīndru ca un vīnator, am tras pluta līnga barca. Am aliniat-o līnga barca, tinīndu-ma ascuns. Mi-am rotit bratul si am aruncat dorada īn barca. A aterizat cu o bufnitura, luīndu-l prin surprindere pe Richard Parker. Dupa ce a adulmecat-o de cīteva ori, am auzit zgomotul produs de mestecatul lui. M-am īndepartat fara sa uit sa fluier tare de mai multe ori pentru a-i aminti lui Richard Parker cine īi procurase cu atīta grija pretioasa mīncare. M-am oprit pentru a lua cītiva biscuiti si niste apa. Ceilalti cinci pesti zburatori din lada murisera. D-am smuls aripioarele, pe care le-am aruncat, si am īnfasurat pestii īn de-acum traditionala patura pentru pesti.
Pīna cīnd m-am spalat de sīnge, mi-am curatat ustensilele de pescuit, am aranjat lucrurile si mi-am luat cina, s-a facut noapte. Un strat subtire de nori acoperea stelele si luna si era foarte īntuneric. Eram obosit, dar īnca agitat dupa evenimentele din ultimele ore. Sentimentul ca aveam o ocupatie era foarte multumitor: nu ma gīndisem deloc la necazurile mele sau la mine. Pescuitul era cu siguranta un mod mai bun de a-ti petrece timpul decīt povestitul
sau jucatul de-a Ghici ce e? M-am decis sa īncep din nou a doua zi, imediat ce se va face lumina.
Am adormit cu mintea iluminata de culorile schimbatoare ale doradei muribunde.
Capitolul 62
Am avut un somn agitat īn noaptea aceea. Cu putin īnainte de rasaritul soarelui, am renuntat sa mai dorm si m-am ridicat īntr-un cot. Ghici ce animal a iesit din val? Un tigru. Richard Parker era nelinistit. Gemea si mīrīia īn timp ce se misca prin barca. Era impresionant. Am analizat situatia. Foame nu putea sa-i fie. Sau cel putin nu īi era periculos de foame. Ii era oare sete? Limba īi atīrna din gura uneori si nu gīfīia. Iar stomacul si labele īi erau īnca ude. Nu foarte ude. Probabil ca nu mai era multa apa īn barca. īn curīnd avea sa-i fie sete.
Am privit catre cer. Perdeaua de nori disparuse. In afara de cīteva fuioare la orizont, cerul era limpede. Urma o alta zi calduroasa, fara ploaie. Marea se unduia lenesa, ca si cum ar fi fost deja istovita de arsita ce se anunta.
M-am asezat din nou sprijinit de catarg si am cugetat asupra problemei noastre. Biscuitii si instrumentele de pescuit ne asigurau partea solida din mīncare. Partea lichida era problematica. Apa se gasea din abundenta īn jurul nostru, dar din pacate era sarata. As fi putut sa amestec niste apa de mare cu apa proaspata, dar trebuia sa fac rost mai īntīi de mai multa apa proaspata. Cea īmbuteliata n-avea sa ne ajunga prea mult la amīndoi - de fapt, īmi displacea sa īmpart pīna si o sticluta cu Richard Parker - si ar fi fost o prostie sa ma bazez pe apa de ploaie.
Distilatoarele solare erau singura alta sursa posibila de apa potabila. M-am uitat la ele cu īndoiala. Statusera afara doua zile. Am observat ca unul dintre ele pierduse
putin aer. Am tras de funie ca sa ma ocup de el. Am desfacut conul. Fara prea mari sperante, am bagat mina īn apa dupa punga de distilare care era legata de camera rotunda de plutire. Degetele mi-au atins un saculet, neasteptat de plin. M-am entuziasmat. Mi-am regasit apoi stapīnirea de sine. Oricīt de putin probabil parea, apa sarata patrunsese īn el. Am dezlegat saculetul si, urmīnd instructiunile, l-am lasat īn jos si l-am agitat astfel ca orice strop de apa ce mai era dedesubtul conului sa patrunda īn el. Era de forma dreptunghiulara, facut dintr-un plastic gros, moale si galben, gradat pe una din margini. Am gustat apa. Am gustat-o īnca o data. Nu era sarata.
- Dulcea mea vaca de mare! am strigat catre distila-torul solar. Oho, ai produs din belsug! Ce lapte delicios! Are putin gust de cauciuc, ce-i drept, dar nu ma plīng. Priveste-ma cum beau!
Am golit saculetul. Avea o capacitate de un litru si era aproape plin. Dupa ce am īnchis ochii cu un oftat de multumire, am legat din nou saculetul. Le-am verificat si pe celelalte. Fiecare avea un uger la fel de plin. Am strīns laptele proaspat, mai mult de opt litri, īn galeata de peste. Imediat aceste inventii tehnologice mi-au devenit la fel de pretioase ca vacile pentru un fermier. īntr-adevar, asa cum pluteau linistite īn cerc, semanau cu niste vaci pascīnd iarba pe un cīmp. M-am īngrijit de toate, asigurīndu-ma ca fiecare avea destula apa de mare si ca atīt conurile, cīt si camerele erau umflate la presiunea necesara.
Dupa ce am adaugat putina apa de mare la continutul galetii, am asezat-o pe banca laterala chiar īn spatele prelatei, īntrucīt racoarea diminetii era pe sfīrsite, Richard Parker se adapostise dedesubt. Am legat galeata la loc cu funia si cu cīrligele de la prelata de marginea barcii. Am iscodit cu grija peste carena. Statea īntins pe o parte. Vizuina sa arata groaznic. Animalele moarte erau toate la un loc, o gramada grotesca de resturi pe jumatate mīn-cate. Am recunoscut un picior sau doua, mai multe bucati
de carne, parti ale capului, o multime de oase. Aripioare de pesti zburatori zaceau peste tot.
Am taiat un peste si am aruncat o bucata pe banca laterala. Dupa ce am adunat lucrurile de care aveam nevoie pentru ziua aceea din lada si tocmai cīnd eram pe punctul de a pleca, am mai aruncat o bucata pe prelata īn fata lui Richard Parker. A avut efectul scontat. In timp ce ma īndepartam, l-am vazut iesind pentru a apuca bucata de peste. īsi īntoarse capul si observa cealalta bucata si noul obiect de linga ea. Se ridica. īsi baga capul urias adīnc īn galeata. Mi-a fost teama ca o va rasturna. Nu a facu t-o. Fata i-a disparut īnauntru, de-abia intrīndu-i, iar el a īnceput sa bea apa. īn foarte scurt timp, galeata a īnceput sa se miste si sa zanganeasca goala la fiecare īnghititura a lui. Cīnd si-a īnaltat capul, l-am privit agresiv īn ochi si am fluierat de mai multe ori. A disparut sub prelata.
Aveam impresia ca, o data cu trecerea zilelor, barca semana din ce īn ce mai mult cu o cusca de gradina zoologica: Richard Parker avea zona sa protejata pentru dormit si odihna, ratia de mīncare, locul de plimbare si acum si rezerva de apa.
Temperatura crescu. Arsita deveni īnabusitoare. Am petrecut restul zilei la umbra acoperamīntului meu, pescuind. Se parea ca dorada fusese numai norocul īncepatorului. N-am prins nimic toata ziua, nici chiar dupa-amia-za tīrziu, cīnd viata marina era abundenta. Se ivi o broasca testoasa, de o specie diferita de data aceasta, o broasca verde de mare, mai greoaie, cu carapacea mai neteda, dar la fel de insistenta ca un uliu. Nu i-am facut nimic, dar am īnceput sa ma gīndesc ca poate ar trebui sa fac ceva.
Singurul lucru bun īntr-o zi atīt de calduroasa era privelistea distilatoarelor solare. Fiecare con era acoperit pe dinauntru de picaturi si pīrīiase de condens.
Ziua s-a sfīrsit. Am socotit ca īn dimineata urmatoare avea sa se īmplineasca o saptamīna de cīnd Tsimtsum se scufundase.
Capitolul 63
Familia Robertson a supravietuit treizeci si opt de zile pe mare. Capitanul Bligh, renumit prin revolta de pe vasul sau Bounty, si ceilalti naufragiati au rezistat patruzeci si sapte de zile. Steven Callahan a supravietuit saptezeci si sase. Owen Chase, a carui relatare despre scufundarea balenierei Essex din pricina unei balene l-a inspirat pe Herman Melville, a supravietuit optzeci si trei de zile pe mare īmpreuna cu doi camarazi, cu exceptia unei sap-tamīni petrecute pe o insula neospitaliera. Familia Bai-ley a rezistat 118 zile. stiu de un negustor si navigator coreean pe nume Poon care a supravietuit īn Pacific 173 de zile īn anii '50.
Eu am supravietuit 227 de zile. Atīt a durat chinul meu, mai mult de sapte luni.
Eram tot timpul ocupat. Acesta a fost unul dintre elementele cheie ale supravietuirii mele. īntotdeauna e ceva de facut īntr-o barca, chiar si pe o pluta. O zi obisnuita pentru mine, daca o pot numi asa, arata astfel:
De la rasaritul soarelui pīna la jumatatea diminetii:
trezirea
rugaciuni
micul dejun pentru Richard Parker
inspectie generala a plutei si a barcii de salvare, cu atentie sporita la fiecare nod si funie
īngrijit distilatoarele solare (sters, umflat, umplut cu apa)
micul dejun si inspectarea proviziilor de mīncare
pescuit si prepararea pestelui daca s-a prins vreunul (scoaterea intestinelor, curatarea, agatarea de bucati de peste pe funii pentru a se usca la soare)
De la jumatatea diminetii pīna dupa-amiaza tīrziu: rugaciuni un prīnz usor
odihna si activitati odihnitoare (scrierea unui jurnal, examinarea zgīrieturilor si a vīnatailor, īngrijirea echipamentului, scotocirea prin lada, observarea si studierea lui Richard Parker, culesul de oase de broasca testoasa etc.)
De dupa-amiaza tīrziu pīna seara devreme:
rugaciuni
pescuit si pregatitul pestilor
īngrijirea bucatilor de peste uscate (īntors, taiatul partilor stricate)
pregatirea cinei
cina pentru mine si pentru Richard Parker
Apusul soarelui:
inspectia generala a plutei si a barcii (din nou nodurile si funiile)
adunarea si pastrarea apei distilate din distilatoarele solare
depozitarea mīncarii si a echipamentului
pregatiri pentru noapte (facutul patului, pastrarea īn siguranta pe pluta a rachetelor de semnalizare īn caz ca ar fi aparut vreo corabie si a plasei de ploaie īn caz de ploaie)
rugaciuni
Noaptea: somn agitat rugaciuni.
Diminetile erau de obicei mai bune decīt dupa-amie-zele tīrzii, cīnd simteam lipsa de activitate.
O multime de evenimente afectau aceasta rutina. La orice ora din zi sau din noapte, ploile īntrerupeau orice fel de activitate: atīta timp cīt ploua, tineam ridicata plasa de ploaie si ma ocupam febril de strīngerea apei. Vizita unei testoase era o alta schimbare. Iar Richard Parker ma deranja mereu. Binedispunerea lui era o prioritate pe
care nu o puteam neglija. īn afara de mīncat, baut si dormit nu avea o rutina anume, dar erau momente cīnd se trezea din letargie, ratacea prin teritoriul sau, facīnd diferite zgomote si fiind artagos. Din fericire, de fiecare data soarele si marea īl oboseau repede, iar el se īntorcea sub prelata pentru a zacea din nou pe-o parte sau īntins pe burta, cu capul pe labele din fata.
Dar ma interesa mai mult decīt o simpla obligatie. Petreceam ore īntregi observīndu-l pentru ca ma distra. Tigrul este oricīnd un animal fascinant, mai ales cīnd este singurul tau tovaras.
La īnceput mi se parea obligatoriu sa ma uit dupa o corabie. Dar dupa cinci sau sase saptamīni n-am mai fa-cut-o aproape deloc.
Am supravietuit pentru ca mi-am impus sa uit. Povestea mea a īnceput la o data din calendar - 2 iulie 1977 - si s-a terminat tot la o data din calendar - 14 februarie 1978; īntre cele doua nu a existat īnsa nici un calendar. Nu numaram zilele, saptarnīhile sau lunile. Timpul este o iluzie care doar ne face sa respiram din greu. Am supravietuit pentru ca am uitat orice notiune a timpului.
Ce-mi amintesc sīnt fapte, īntīlniri, obiceiuri, semne care au aparut ici si colo din oceanul timpului si mi s-au īntiparit īn memorie. Mirosul rachetelor pe jumatate arse, rugaciunile din zori, uciderea broastelor testoase, viata algelor, de exemplu. si multe altele. Dar nu stiu daca le pot povesti īn ordine. Amintirile īmi vin la īntīmplare.
Capitolul 64
Hainele mi s-au dezintegrat din cauza soarelui si a apei sarate. Mai īntīi au devenit extrem de subtiri. Apoi s-au rupt pīna au ramas numai cusaturile. īn cele din urma si acestea s-au rupt. Luni de zile am trait gol pusca avīnd doar un fluier care īmi atīrna de gīt cu o sfoara.
Abcesele cauzate de apa sarata - rosii, inflamate, urī-te - erau ca o lepra a marilor, transmisa de apa care ma uda pīna la piele. Acolo unde erupeau, pielea īmi devenea extrem de sensibila; scarpinarea accidentala a unei asemenea rani era atīt de dureroasa, īncīt tipam. Evident ca aceste abcese apareau pe partile corpului care erau cele mai ude si cele mai roase de pluta, adica la spate. Erau zile cīnd de-abia īmi gaseam o pozitie sa ma pot odihni. Timpul si razele soarelui vindecau abcesul, dar procesul era īncet si alte abcese apareau daca nu ma mentineam uscat.
Capitolul 65
Am petrecut ore īntregi īncercīnd sa īnteleg ce spunea manualul de supravietuire despre navigatie. Explicatii simple si clare despre cum sa traiesti pe mare existau din abundenta, dar cunostintele de baza despre navigatie erau considerate a fi deja asimilate de catre autorul acestui manual. īn opinia sa, naufragiatul era un marinar cu experienta, care, cu busola, harta si sextantul īn mīna, stia cum sa faca fata necazurilor, daca nu chiar si cum sa scape de ele. Rezultatul erau sfaturi precum "Amintiti-va, timpul īnseamna distanta. Nu uitati sa va īntoarceti ceasul" sau "īn caz de nevoie, latitudinea poate fi masurata cu degetele". Aveam un ceas, dar acum era pe fundul Pacificului. L-am pierdut cīnd s-a scufundat Tsimtsum. Cīt despre latitudine si longitudine, cunostintele mele despre mare erau strict limitate la ce traia īn mare si nu cuprindeau si informatii despre ceea ce traia deasupra ei. Vīntu-rile si curentii erau un mister pentru mine. Stelele nu-mi spuneau nimic. Nu puteam sa numesc nici macar o singura constelatie. Familia mea se orienta dupa o singura stea: soarele. Ne culcam devreme si ne sculam devreme. Am privit de multe ori noptile īnstelate cīnd, cu numai doua culori si īn cel mai simplu mod, natura creeaza cel
mai frumos tablou; am trait sentimentul de minunatie si de nimicnicie pe care īl traim toti, am obtinut o orientare anume de la acest spectacol cu siguranta, dar īntr-un sens spiritual, nu geografic. Habar nu aveam cum poate cerul noptii sa devina o harta pentru calatorii. Cum puteau stelele, oricīt ar straluci, sa ma ajute sa-mi gasesc drumul daca se miscau mereu?
Am renuntat sa īncerc. Orice as fi aflat era inutil. Nu puteam sa stabilesc īncotro mergeam - n-aveam cīrma, nici pīnze, nici motor, aveam niste vīsle, dar īmi lipsea forta sa le folosesc. Cum sa hotarasc o ruta daca nu puteam sa o controlez īn nici un fel? si chiar daca as fi putut, de unde stiam unde sa ma īndrept? Spre vest, īnapoi de unde venisem? Spre est, catre America? Spre nord, catre Asia? Spre sud, unde erau rutele maritime? Fiecare parea sa fie o directie buna si rea īn acelasi timp.
Asa ca am plutit mai departe. Vīntul si curentii au decis directia pe care am luat-o. Timpul a devenit distanta pentru mine ca pentru toti muritorii - am calatorit pe curba descendenta a vietii - si am facut alte lucruri cu degetele decīt sa masor latitudinea. Am aflat mai tīrziu ca am mers pe o cale īngusta, a contracurentilor ecuatoriali din Pacific.
Capitolul 66
Am pescuit folosind cīrlige diferite, la adīncimi diferite, pesti diferiti, de la pescuitul de adīncime cu cīrlige mari si multi plumbi la pescuitul de suprafata cu cīrlige mai mici si unul sau doi plumbi. N-am prea avut succes, iar cīnd s-a īntīmplat sa am a fost bine venit, dar efortul era mult prea mare fata de rasplata. Orele treceau greu, pestii erau mici, iar lui Richard Parker īi era vesnic foame. Cangele s-au dovedit pīna la urma cel mai eficient instrument de pescuit. Erau formate din trei piese īnsurubate: doua sectiuni tubulare care formau coada - una cu
206
un mīner de plastic la un capat si un inel prin care se putea lega o funie - si un cap care consta īntr-un cīrlig ma-surīnd cinci centimetri pe partea rotunda, care se termina cu un vīrf ascutit de sīrma. Asamblata, fiecare cange avea cam un metru si jumatate lungime si era la fel de usoara si de tare ca o sabie.
La īnceput am pescuit īn larg. Aruncam cangea la o adīncime de un metru si un sfert, uneori cu un peste īnfipt īn cīrlig ca momeala si asteptam. Asteptam ore īntregi pīna cīnd corpul meu īncordat īncepea sa ma doara. Cīnd un peste se afla īn locul potrivit, smuceam cangea īn sus cu toata puterea si viteza pe care le aveam. Era o hotarīre de moment. Experienta m-a īnvatat ca era mai bine sa lovesc cīnd simteam ca aveam sanse reale de succes decīt sa lovesc orbeste, pentru ca si un peste īnvata din experienta si rareori cade īn aceeasi capcana de doua ori.
Daca aveam noroc, pestele era bine agatat de cīrlig, īnfipt īn el, iar eu īl aduceam usor la bord. Dar daca nimeream un peste mare īn stomac sau īn coada, de cele mai multe ori se rasucea si scapa īn viteza mare. Ranit fiind, era o prada usoara pentru un alt pradator, ceea ce eu nu doream defel. Astfel ca la pestii mari tinteam la burta, īntre branhii si īnotatoarele laterale, caci reactia instinctiva a pestelui cīnd este lovit este sa o ia īn sus, departe de cīrlig, chiar īn directia īn care trageam. Se īntīmpla asa: uneori mai mult īntepat decīt lovit cu cangea, pestele sarea din apa direct spre mine. Mi-am pierdut repede repulsia de a atinge animalele de mare. Nu mai plīngeam cum am facut la pestele īnabusit cu patura. Pestele care sarea din apa se confrunta cu un baiat īnfometat, fara scrupule si gata sa-l captureze. Daca simteam ca nu eram sigur pe cange, īi dadeam drumul - o legasem bine cu o funie de pluta - si īnsfacam pestele cu mīna. Desi erau boante, degetele erau mai īndemīnatice decīt cīrligul. Lupta era rapida si īnversunata. Pestii erau alunecosi si disperati, iar eu eram la fel de disperat. Ce bine ar fi fost daca as fi avut atīt de multe brate ca zeita Durga - doua sa tin cangile,
patru sa apuc pestii si doua sa mīnuiesc securile. Dar trebuia sa ma descurc cu doua. Bagam degetele īn ochi, mīi-nile īn branhii, zdrobeam stomacurile moi cu genunchii, muscam cozile cu dintii - faceam tot ceea ce era necesar pentru a stapīni un peste pīna cīnd apucam securea si īi taiam capul.
īn timp si cīstigīnd experienta, am devenit un vīnator mai bun. M-am facut mai īndraznet si mai agil. Am dezvoltat un simt, un instinct pentru ceea ce aveam de facut.
Am repurtat mai multe succese cīnd am īnceput sa folosesc o parte din navodul corabiei. Ca plasa de peste era inutil - prea teapan si greu, cu o retea care nu era destul de strīnsa. Dar era perfect ca momeala. Lasīndu-l sa pluteasca liber īn apa era irezistibil pentru pesti, mai ales cīnd iarba de mare a īnceput sa creasca īn el. Pestii care locuiau īn preajma l-au adoptat ca domiciliu, iar cei mai iuti, cei care doar treceau īn viteza, doradele, īncetineau pentru a vizita noul aranjament. Nici locuitorii, nici vizitatorii nu banuiau ca un cīrlig era ascuns printre ate. Au fost cīteva zile - prea putine, din pacate - cīnd as fi putut sa vīnez toti pestii pe care i-as fi vrut. In asemenea momente prindeam mult prea multi pesti pentru cīt puteam sa manīnc sau sa pregatesc; nu era destul spatiu īn barca sau funii pe pluta pentru a usca atīt de multe fīsii de dorade, pesti zburatori, stiuci, bibani si macrou, ca sa nu mai vorbim de stomacul meu ce nu-i putea cuprinde. Pastram ce aveam nevoie, iar restul īl dadeam lui Richard Parker. īn acele zile de abundenta prinsesem atīt de multi pesti, īncīt tot corpul īncepuse sa-mi straluceasca de solzii care se lipisera de el. Am purtat aceste īnsemne de aur si argint ca pe niste tilak-uri pe care hindusii le poarta pe frunte ca simbol al divinitatii. Daca s-ar fi īntīmplat sa fiu gasit de marinari, precis ar fi crezut ca eram un zeu al pestilor domnind asupra regatului sau si m-ar fi lasat īn pace. Acelea au fost zilele bune. Au fost foarte putine.
Prindeam broastele testoase la fel de usor cum scria īn manual. La capitolul "vīnat si adunat", ele se īncadrau la
domeniul "adunat". Oricīt de solide erau, ca niste tancuri, nu erau īnotatoare nici rapide, nici puternice; cu doar o mīna ce tinea strīns īnotatoarea din spate puteam sa apuc o broasca īntreaga. Dar manualul nu preciza ca nu era de ajuns sa apuci broasca pentru a o si avea. Trebuia adusa la bord. si sa ridici o broasca testoasa de saizeci de kilograme, care se zbate, la bordul unei barci, nu era o treaba usoara. Era o munca pe masura puterilor lui Hanuman. Reuseam sa o ridic, aducīnd victima de-a lungul prorei barcii, cu carapacea lipita de copastie, legīndu-i o funie de gīt, de īnotatoarea din fata si de cea din spate. Apoi o trageam aproape sa-mi rup bratele si sa-mi explodeze capul. Vīram funiile prin cīrligele de pe prelata de pe partea cealalta a prorei; de cīte ori funia ceda putin, tineam strīns broasca pīna ce funia se īncorda din nou. Ţestoasa era scoasa din apa centimetru cu centimetru. Dura mult timp. īmi amintesc de o broasca testoasa verde de mare care a atīr-nat de marginea barcii doua zile, zbatīndu-se īncontinuu, cu īnotatoarele libere batīnd aerul. Din fericire, cīnd ajungeam la ultima etapa, la marginea carenei, de multe ori se īntīmpla ca broasca sa ma ajute fara sa vrea. Dorind sa-si elibereze īnotatoarele dureros de rasucite, tragea de ele; daca trageam īn acelasi timp, eforturile noastre convergeau si totul se rezolva foarte usor. īn modul cel mai dramatic posibil, testoasa se ivea de dupa carena si aluneca pe prelata. Eu ma prabuseam pe spate istovit, dar bucuros.
Ţestoasele verzi de mare īmi furnizau mai multa carne decīt cele obisnuite, iar solzii de pe burta erau mai subtiri. Dar erau mai mari decīt celelalte, de multe ori prea mari pentru a fi scoase din apa de naufragiatul slabit care devenisem.
Doamne, si cīnd te gīndesti ca sīnt vegetarian convins. Cīnd te gīndesti ca atunci cīnd eram copil ma cutremuram īntotdeauna cīnd trebuia sa desfac o banana pentru ca mi se parea ca zgomotul este la fel cu sugrumatul unui animal. Am decazut la un nivel de salbaticie pe care nu mi-l imaginasem niciodata.
Capitolul 67
Fundul barcii a devenit adapostul a o multime de locuitori ai marii, ca si navodul, dar mai mici ca forma. La īnceput au aparut niste alge moi, verzi care s-au agatat de vestele de salvare. Alte alge mai dure si mai īnchise la culoare li s-au alaturat. S-au adaptat si s-au īnmultit. Au aparut si animale. Primele au fost crevete mici, transparente, cam de jumatate de centimetru. Au fost urmate de pesti scheletici; organele interne li se vedeau prin pielea transparenta. Apoi am remarcat viermi negri cu spinari albe, melci verzi, gelatinosi cu membrele lor primitive, pesti pestriti, lungi de un centimetru, cu burti umflate, si īn sfīrsit crabi maro, cu un diametru de jumatate sau trei sferturi de centimetru. Am mīncat din toate, īn afara de viermi, inclusiv algele. Doar crabii nu aveau un gust amar sau sarat. Ori de cīte ori apareau, īi aruncam pe rīnd īn gura, ca pe niste bomboane, pīna cīnd nu mai ramīnea nici unul. Nu puteam sa ma stapīnesc. Aveam īntotdeauna mult de asteptat īntre doua recolte proaspete de crabi. Carena adapostea si ea vietuitoare ale marii, cum ar fi mici crustacee spiralate. Le sugeam lichidul. Carnea era buna de momeala pentru pesti.
M-am atasat de acesti pasageri clandestini chiar daca īngreunau putin pluta. Ca si Richard Parker, ma amuzau. Petreceam multe ore fara sa fac nimic, stihd īntr-o rīna, cu o vesta de salvare data putin la o parte ca o perdea pusa peste o fereastra, ca sa vad mai bine. Ce vedeam era un mic oras rasturnat, linistit si tacut, ai carui locuitori īsi vedeau de treburile lor cu dulcea amabilitate a īngerilor. Privelistea era o bine venita calmare a nervilor mei īncordati.
Capitolul 68
Obiceiurile de somn mi s-au schimbat. Chiar daca ma odihneam tot timpul, rareori dormeam mai mult
de o ora sau doua neīntors, chiar si noaptea. Nu ma deranja nici leganatul permanent al marii, nici vīntul; te obisnuiesti cu ele ca si cu gropile dintr-o saltea. Teama si nelinistea ma tineau treaz. E uimitor cīt de putin dormeam.
Nu si Richard Parker. A devenit un somnoros din cale afara. In majoritatea timpului se odihnea sub prelata. Dar īn zilele linistite, cīnd soarele nu ardea prea tare, si īn noptile linistite iesea. Una dintre pozitiile sale favorite era sa zaca pe burta, pe banca de la pupa, si cu picioarele din spate īntinse peste bancile laterale. Nu era usor sa se īnghesuie ditamai tigrul īntr-un spatiu atīt de strimt, dar el reusea rotunjindu-si spatele foarte tare. Cīnd dormea cu adevarat, īsi punea capul pe labele din fata, dar cīnd era mai vioi, cīnd binevoia sa deschida ochii si sa se uite īmprejur, īsi īntorcea capul si īsi sprijinea barbia de carena.
O alta pozitie favorita a lui era sa stea cu spatele la mine, cu partea din spate odihnindu-i-se pe podeaua barcii si cu cea din fata pe banca, cu fata īngropata īn pupa, cu labele lipite de cap, parīnd ca se joaca de-a v-ati ascunselea si ca era pus sa numere. Era foarte linistit īn aceasta pozitie, doar fluturarea ocazionala a urechilor aratīnd ca nu dormea.
Capitolul 69
Multe nopti am fost convins ca vad o lumina īn departare. De fiecare data lansam o racheta de semnalizare. Cīnd am terminat rachetele, am trecut la semnalizatoarele de mīna. Erau oare corabii care nu ma vedeau? Era lumina stelelor care rasareau sau apuneau sclipind peste ocean? Valuri pe care lumina lunii si sperantele desarte le transformau īntr-o iluzie? Orice ar fi fost, niciodata nu se īntīmpla nimic. Absolut nimic. īntotdeauna emotia risipita a sperantei crestea si se stingea. In timp, am renuntat complet la ideea de a mai fi salvat de o corabie. Daca
orizontul era la patru kilometri, la o īnaltime de un metru si jumatate, cīt de departe era el oare cīnd stateam sprijinit de catargul plutei mele, nevazīnd mai mult de un metru de apa? Ce sansa aveam ca o corabie care traversa īntreg Pacificul sa intre pe o raza atīt de mica? Mai mult: sa intre īntr-o raza atīt de mica si sa ma vada - ce sansa aveam? Nu, oamenii si obiceiurile lor imprevizibile nu-mi erau de folos. Trebuia sa ajung pe uscat, pe pamīntul tare, solid, cert.
īmi amintesc de mirosul rachetelor pe jumatate arse. Printr-o ciudatenie a chimiei, miroseau exact cum miroase chimionul. Ma sufocau. Miroseam pungile de plastic si imediat Pondicherry īmi aparea īn fata ochilor, o minunata mīngīiere pentru dezamagirea de a chema dupa ajutor si de a nu fi auzit. Senzatia era foarte puternica, aproape ca o halucinatie. Un singur miros facea sa apara un īntreg oras. (Acum de cīte ori miros chimion vad Oceanul
Pacific.)
Richard Parker se speria īntotdeauna cīnd dadeam drumul la o racheta de mīna. Ochii sai, cu pupilele rotunde de marimea unui banut, fixau lumina. Era prea stralucitoare si pentru mine, un centru de un alb orbitor, īnconjurat de o aureola rozalie. Trebuia sa-mi feresc privirea. Ţineam racheta īn mīna la distanta si o leganam īncet. Timp de un minut caldura īmi inunda bratul, iar totul era iluminat straniu. Apa din jurul plutei, cu o clipa mai īnainte īntunecata, se dezvaluia plina de pesti.
Capitolul 70
Transarea unei broaste testoase e o treaba grea. Prima a fost o testoasa cu cioc de uliu. Sīngele ei m-a ispitit, "sīngele bun, hranitor, fara sare" promis de manual. Grozav īmi era de sete. Am apucat carapacea testoasei si am tras-o de una din īnotatoarele din spate. Dupa ce am prins-o bine, am rasturnat-o īn apa si am īncercat sa o sui
pe pluta. Animalul se zbatea violent. N-as fi putut niciodata sa ma descurc cu ea pe pluta. Ori īi dadeam drumul, ori īmi īncercam norocul īn barca. Am ridicat ochii. Era o zi calduroasa si senina. Richard Parker parea sa-mi accepte prezenta la bord īn asemenea zile, cīnd aerul era fierbinte ca īntr-un cuptor si el nu iesea de sub prelata pīna la apusul soarelui.
Am tinut testoasa de una dintre īnotatoarele din spate cu o mīna si am tras de funia legata de barca cu cealalta. Nu mi-a fost usor sa ma catar la bord. Dupa ce am reusit, am smucit broasca īn aer si am pus-o pe spate, pe prelata. Asa cum spusesem, Richard Parker doar a mīrīit putin, slab. Nu era īn stare de altceva pe o asemenea arsita.
Hotarīrea mea era oarba si neīnduplecata. stiam ca nu am timp de pierdut. Am apelat la manualul de supravietuire ca la o carte de bucate. Spunea sa pun broasca pe spate. Am facut īntocmai. Ma sfatuia sa "īnfig un cutit īn gīt" pentru a sectiona arterele si venele care treceau pe acolo. M-am uitat la testoasa. Nu avea gīt. Broasca se retrasese īn carapace; tot ce vedeam din cap erau ochii si ciocul, īnconjurate de niste rotocoale de piele. Se uita la mine de jos īn sus cu o expresie dīrza. Am apucat cutitul si, sperīnd ca o voi īntarīta, i-am pocnit una dintre īnotatoarele din fata. Broasca s-a retras si mai mult īn carapace. M-am hotarīt asupra unei abordari mai directe. Ca si cum as fi facut-o de sute de ori, am īnfipt cutitul exact īn dreapta capului testoasei, oblic. Am īmpins lama adīnc īn cutele pielii si am rasucit-o. Broasca s-a retras si mai mult, īnspre partea unde era lama, apoi a tīsnit brusc cu capul īnainte, si cu ciocul lovindu-ma cu putere. Am sarit īnapoi. Toate patru īnotatoarele au iesit la iveala, iar animalul a īncercat sa fuga. Se rostogolea pe spate, īnotatoarele batīnd aerul cu putere, iar capul smucindu-se īntr-o parte si alta. Am apucat o secure si am abatut-o asupra gītului broastei, taind-o adīnc. A tīsnit un suvoi de sīnge rosu aprins. Am īnsfacat vasul gradat si am strīns cam trei sute de mili-litri, aproximativ cīt o conserva. As fi putut sa obtin mai
mult, aproape un litru, dar ciocul testoasei era ascutit, iar īnotatoarele din fata erau lungi, puternice si cu doua gheare fiecare. Sīngele pe care reusisem sa-l adun avea un miros anume. Am gustat. Era cald si animalic, daca tin bine minte. E greu sa-ti amintesti primele impresii. Am baut sīngele pīna la ultima picatura.
Am crezut ca pot folosi securea pentru a īndeparta īnvelisul tare de pe burta, dar s-a dovedit a fi mai usor cu lama de ferastrau a cutitului. Am pus un picior īn mijlocul acestuia, tinīndu-l pe celalalt departat de īnotatoarele ce se zbuciumau. Pielea solzoasa de pe cap era usor de taiat, īn afara de cea din jurul īnotatoarelor. Taiatul la margine, acolo unde carapacea se īntīlnea cu acest īnvelis tare, era foarte greu, mai ales ca broasca se agita mereu. Cīnd am ispravit, eram lac de sudoare si istovit. Am tras de īnvelis. S-a ridicat anevoie cu un fīsīit. Viata interioara s-a ivit, smucindu-se si palpitīnd - muschi, grasime, sīnge, intestine, oase. Iar testoasa continua sa se agite. I-am taiat gītul pīna la vertebre. Degeaba. īnotatoarele continuau sa se zbata. Cu doua lovituri de secure, am decapitat-o. īnotatoarele nu s-au oprit. Mai rau, capul s-a rostogolit gīfīind dupa aer si clipind din ochi. L-am īmpins īn mare. Resturile vii ale testoasei le-am ridicat si le-am aruncat īn teritoriul lui Richard Parker. Scotea tot felul de sunete si parea ca doreste sa iasa. Mirosise, probabil, sīngele testoasei. Am fugit īnapoi pe pluta.
Am privit posomorit cum aprecia zgomotos cadoul meu si cum se desfata mīncīnd. Eram complet epuizat. Efortul macelaririi broastei testoase nu meritase deloc acel pahar de sīnge.
Am īnceput sa ma gīndesc serios la modul īn care aveam sa ma ocup de Richard Parker. īngaduinta lui īn zilele calduroase si senine, daca īngaduinta era si nu pur si simplu lene, nu era īndeajuns. Nu puteam sa fug mereu de el. Trebuia sa ajung īn siguranta la lada si la partea de sus a prelatei, oricīnd, pe orice vreme si īn orice stare de spi-
rit ar fi fost el. Aveam nevoie de drepturi, de drepturile care deriva din putere.
Era timpul sa ma impun īn fata lui si sa-mi destelenesc teritoriul.
Capitolul 71
Celor care s-ar gasi vreodata īn situatia grea īn care ma aflam eu, le recomand urmatorul program:
1. Alegeti o zi cīnd valurile sīnt mici, dar ordonate. E bine sa aveti o mare pe care barca dumneavoastra sa pluteasca bine, fara sa se rastoarne.
2. Aruncati ancora cīt mai adīnc pentru ca barca sa fie cīt mai stabila si confortabila. Puneti-va īn siguranta fata de barca, īn caz ca aveti nevoie (veti avea). Daca puteti, gasiti un mod de a va proteja fizic. Aproape orice poate fi folosit ca scut. Hainele sau paturile īnfasurate īn jurul membrelor sīnt o minima forma de armura.
3. Acum urmeaza partea cea mai grea: trebuie sa provocati animalul care va pericliteaza. Tigri, rinoceri, struti, mistreti, ursi bruni - oricare ar fi animalul, trebuie sa-l stapīniti. Cea mai buna cale este sa avansati pīna la marginea teritoriului si sa patrundeti cu zgomot īn zona neutra. Iata ce am facut eu: m-am dus la marginea prelatei si am batut cu piciorul īn banca din mijloc īn timp ce suflam usor īn fluier. Este important sa faceti un zgomot puternic, recognoscibil, pentru a va anunta agresiunea. Dar trebuie sa aveti grija. E indicat sa provocati animalul, nu mai mult. Nu e bine sa va atace imediat. Daca va ataca, Dumnezeu sa va ajute. Veti fi rupt īn bucati, calcat īn picioare, spintecat, poate si mīncat. Nu va doriti asta. Vreti ca animalul sa fie īntarītat, enervat, vexat, deranjat, plictisit, sīcīit - dar nu ucigas. Nu trebuie sa intrati sub nici o forma īn teritoriul animalului dumneavoastra. Limitati-va agresiunea la privitul fix īn ochi si la luatul īn derīdere.
4. Cīnd animalul a devenit atent, īncercati cu orice risc sa provocati o invadare a frontierei. Un mod bun de a face asta, din experienta mea, este sa va retrageti īncet pe cīnd scoateti diferitele sunete. NU-L PIERDEŢI NICIODATĂ DIN OCHI! Imediat ce animalul a pus o laba īn teritoriul dumneavoastra sau a īnaintat hotarīt īn teritoriul neutru, v-ati atins scopul. Nu fiti chitibusar: nu e nevoie sa stiti exact unde a pus laba. Fiti gata sa reactionati iute. Nu stati sa clarificati situatia - actionati cīt de repede puteti. Ideea este sa faceti animalul sa īnteleaga ca vecinul de deasupra este extrem de posesiv cu teritoriul sau.
5.0 data ce animalul v-a invadat teritoriul, fiti neīnduplecat īn mīnia dumneavoastra. Daca ati fugit īntr-un liman sigur, departe de barca, sau daca v-ati retras la marginea teritoriului īn barca, ĪNCEPEŢI SĂ FLUIERAŢI CĪT PUTEŢI DE TARE si RIDICAŢI IMEDIAT ANCORA. Aceste doua actiuni sīnt capitale. Nu trebuie sa ezitati sa le folositi. Daca puteti sa faceti barca sa pluteasca prin alte mijloace, de exemplu cu o vīsla, aplicati-le imediat. Cu cīt barca se lanseaza mai repede pe valuri, cu atīt mai bine.
6. Fluieratul continuu este istovitor pentru naufragiat, dar nu trebuie sa abandonati. Animalul speriat trebuie sa asocieze starea sa proasta cu sunetele ascutite ale fluierului. Puteti sa va ajutati stīnd la capatul barcii, cu picioarele sprijinite de carena, leganīndu-va īn ritmul marii. Totusi, oricīt de usor sīnteti, oricīt de mare este barca, veti fi uimit cum se schimba situatia. Va asigur ca īn cel mai scurt timp barca dumneavoastra se va balansa ca Elvis Presley pe scena. Nu uitati sa suflati din fluier tot timpul si fiti atent sa nu va rasturnati barca.
7. Continuati astfel pīna cīnd animalul ce va este o povara - tigrul, rinocerul sau altceva - s-a īnverzit de tot din cauza raului de mare. Vreti sa-l auziti cum vomita si i se face greata. Vreti sa-l vedeti zacīnd pe fundul barcii, cu membrele tremurīndu-i, cu ochii dati peste cap, gīfīind cu gura larg deschisa. Tot timpul trebuie sa spargeti urechile animalului cu sunetele ascutite ale fluierului. Daca
vi se face greata dumneavoastra, nu va irositi voma peste bord. Aceasta formeaza o frontiera excelenta. Vomitati la marginile teritoriului dumneavoastra.
8. Cīnd animalului i s-a facut rau de tot, puteti sa va opriti. Ţi se face repede rau de mare, dar scapi greu de el. Nu e indicat sa exagerati. Nimeni nu moare de greata, dar poate scadea dramatic dorinta de a trai. Cīnd ajungeti la limita, strāngeti ancora, īncercati sa-i faceti putina umbra animalului, daca a cazut īn plin soare, si asigurati-va ca are la īndemīna apa īn care ati dizolvat tabletele contra raului de mare, daca aveti. Deshidratarea este un dusman periculos. Altfel, retrageti-va īn teritoriu si lasati animalul īn pace. Apa, odihna si relaxarea, ca si o barca stabila, īl vor readuce la viata. Animalul trebuie sa-si revina complet īnainte de a o lua de la capat.
9. Tratamentul trebuie repetat pīna ce īn mintea animalului legatura dintre sunetul fluierului si senzatia de greata intensa se fixeaza adīnc si devine limpede. Apoi fluierul va fi folosit numai pentru trecerea frontierei sau īn cazul unui comportament nepotrivit. O singura fluieratura ascutita si animalul va fi cuprins de greata si se va refugia īn viteza īn partea cea mai sigura si cea mai īndepartata a teritoriului sau. O data ce ati atins acest nivel al īmblīnzirii, puteti sa nu mai folositi fluierul.
Capitolul 72
īn cazul meu, ca sa ma apar de Richard Parker īn timp ce-l īmblīnzeam, mi-am improvizat un scut din-tr-o carapace de broasca testoasa. Ām facut cīte o gaura pe fiecare parte a carapacei si le-am legat cu o funie. Scutul era mai greu decīt mi-as fi dorit, dar īsi pot alege soldatii armamentul?
Prima oara cīnd am īncercat, Richard Parker si-a scos coltii, si-a dat urechile pe spate, a scos un raget scurt, gutural, si a atacat. O laba imensa, īnarmata cu gheare, a
lovit aerul si mi-a izbit scutul. Lovitura m-a facut sa zbor dincolo de barca. Am cazut īn apa si am dat drumul scutului imediat. S-a dus repede la fund, dupa ce m-a ranit īn fluierul piciorului. Eram cumplit de speriat - de Ri-chard Parker, dar si de faptul ca eram īn apa. īmi imaginam un rechin sarind asupra mea. Am īnotat pīna la pluta cu disperare, manifestīnd exact agitatia atīt de placuta rechinilor. Din fericire, nu erau rechini. Am ajuns la pluta, am dat drumul la toata frīnghia si am stat cu bratele adunate īn jurul genunchilor si cu capul īn jos, īncercīnd sa potolesc spaima care pusese stapīnire pe mine. A trecut mult timp pīna am īncetat sa tremur. Am ramas pe pluta toata ziua si noaptea urmatoare. N-am baut si n-am mīncat nimic.
Am īncercat din nou imediat ce am prins o alta broasca testoasa. Carapacea era mai mica, mai usoara si mai buna pentru un scut. īnca o data am īnaintat si am īnceput sa bat cu piciorul īn banca din mijloc.
Ma īntreb daca cei care īmi citesc povestea vor īntelege ca atitudinea mea nu era o dovada de nebunie sau o īncercare disimulata de sinucidere, ci o simpla necesitate. Ori īl īmblīnzeam si-l faceam sa īnteleaga cine era Numarul Unu si cine era Numarul Doi, ori as fi murit īn ziua cīnd as fi vrut sa ma urc īn barca pe vreme rea si el nu ar fi fost de acord.
Daca am supravietuit uceniciei ca dresor de animale īn largul oceanului, am facut-o fiindca Richard Parker nu voia cu adevarat sa ma atace. Tigrii, de fapt toate animalele, nu folosesc violenta pentru a-si regla conturile. Cīnd animalele se lupta, o fac pentru a ucide, īntelegīnd ca si ele pot fi ucise. O lupta īi costa. Astfel ca animalele au un īntreg arsenal de semnale de prudenta pentru a evita un conflict si sīnt gata sa se retraga de īndata ce pot. Un tigru va ataca rareori un alt pradator fara avertisment. De obicei se repede cu capul īnainte asupra adversarului, mī-rīind si aratīndu-si coltii. Dar chiar īnainte de a fi prea tīr-ziu, tigrul va ramīne īncremenit, cu amenintarea bubuin-
du-i īn gītlej. Evalueaza situatia. Daca decide ca nu este īn pericol, se va īntoarce, cu sentimentul ca a cīstigat partida.
Richard Parker a procedat astfel cu mine de patru ori. De patru ori m-a lovit cu laba dreapta si m-a azvīrlit peste bord, de patru ori mi-am pierdut scutul. Am fost īngrozit īnainte, dupa si īn timpul fiecarui atac si am petrecut mult timp tremurīnd de frica pe pluta. īn cele din urma am īnvatat sa citesc semnalele pe care mi le trimitea. Am descoperit ca, datorita urechilor, ochilor, mustatilor, dintilor, cozii si gītlejului, vorbea o limba simpla, foarte expresiva, care īmi spunea care avea sa fie urmatoarea lui miscare. Am īnvatat ca trebuia sa ma retrag īnainte ca el sa-si ridice laba īn aer.
Apoi mi-am spus eu punctul de vedere, stīnd cu picioarele pe carena, leganīnd barca si sunīnd din fluier, īn timp ce Richard Parker gemea si gīfīia pe fundul barcii.
Al cincilea scut a rezistat pe tot timpul dresajului.
Capitolul 73
Cea mai mare dorinta a mea - īn afara de a fi salvat - era sa am o carte. O carte mare, cu o poveste fara sfīrsit. O carte pe care as fi putut-o citi de nenumarate ori, avīnd alta revelatie si alta viziune cu fiecare prilej. Din pacate, nu exista nici un text la bord. Eram un Arjuna neconsolat īntr-un car batut de vīnturi, fara ajutorul cuvintelor lui Krishna. Prima oara cīnd am gasit o Biblie pe noptiera unei camere de hotel din Canada, am izbucnit īn lacrimi. Am trimis o contributie editurii Gideon chiar īn ziua urmatoare, īnsotita de o nota īn care īi īndemnam sa-si extinda activitatea īn toate locurile unde diversi calatori obositi si epuizati ar putea sa se odihneasca, nu numai īn camerele de hotel, si ca ar trebui sa nu lase numai Biblii, ci si alte scrieri sacre. Nu pot concepe un mod mai bun de a raspīndi credinta. Nu amenintari din īnaltul amvonului, nu condamnari ale unor biserici rele, nu presiuni
insuportabile, ci o simpla carte de texte sacre, asteptīnd cu rabdare sa o deschizi, la fel de delicata si de convingatoare ca sarutul unei fetite pe obraz.
Cu toate acestea, ce bine ar fi fost sa am un roman cu mine! Aveam numai manualul de supravietuire pe care l-am citit, probabil, de zeci de mii de ori īn timpul chinului meu.
Am tinut un jurnal. E greu de citit. Scriam cīt de mic puteam. Mi-era teama ca voi ramīne fara hīrtie. Nu e mare lucru de capul lui. Cuvinte mīzgalite pe o pagina ce īncearca sa cuprinda realitatea care ma coplesea. L-am īnceput la o saptamīna sau doua dupa ce Tsimtsum s-a scufundat. Eram prea ocupat si prea zapacit īnainte. Intrarile nu sīnt datate sau numerotate. Ce ma uimeste acum este felul cum am surprins timpul. Atītea zile, atītea saptamīni doar īntr-o singura pagina. Am scris despre ceea ce va asteptati: despre ce s-a īntāmplat si despre cum ma simteam, despre ce am mai pescuit si ce nu am pescuit, despre mare si vreme, despre probleme si solutii, despre Richard Parker. Toate lucruri foarte practice.
Capitolul 74
Am practicat ritualurile religioase pe care le-am adaptat conditiilor mele - liturghii austere, fara preoti sau membri consacrati prin comuniune, sarbatori darshan fara murti, puja cu carne de broasca testoasa pentru prasad, invocari ale lui Allah fara sa stiu unde este Mecca, īn cuvinte arabesti pronuntate gresit. Era evident ca īmi aduceau alinare. Credinta īn Dumnezeu este o deschidere, o eliberare, un act de īncredere absoluta, o declaratie de dragoste - dar uneori e tare greu sa iubesti. Uneori sufletul mi se umplea de mīnie, disperare si neliniste, īmi era teama ca se va scufunda īn neantul Pacificului si ca nu voi putea sa-mi regasesc īncrederea.
īn asemenea momente, īncercam sa ma īmbarbatez. Atingeam turbanul pe care īl facusem din resturile camasii si spuneam cu glas tare: "ACEASTA ESTE PĂLĂRIA LUI DUMNEZEU!"
Mīngīiam pantalonii si spuneam cu glas tare: "ACESTEA SĪNT VEsMINTELE LUI DUMNEZEU!"
Aratam catre Richard Parker si spuneam cu glas tare: "ACEASTA ESTE FELINA LUI DUMNEZEU!"
Aratam catre barca si spuneam cu glas tare: "ACEASTA ESTE ARCA LUI DUMNEZEU!"
īmi īntindeam bratele si spuneam cu glas tare: "ACESTA ESTE MARELE TERITORIU AL LUI DUMNEZEU!"
Aratam catre cer si spuneam cu glas tare: "ACEASTA ESTE URECHEA LUI DUMNEZEU!"
īn felul acesta īmi aminteam despre creatie si despre locul meu īn ea.
Dar palaria lui Dumnezeu se desfacea mereu, pantalonii lui Dumnezeu se rupeau, felina lui Dumnezeu era un pericol permanent, arca lui Dumnezeu era o īnchisoare, imensul teritoriu al lui Dumnezeu ma dobora īncetul cu īncetul, urechea lui Dumnezeu nu parea sa ma asculte.
Disperarea era ca un īntuneric greu, prin care nu patrundea deloc lumina. Era ca un iad. Multumesc lui Dumnezeu ca scapam mereu de ea. Sau aparea un banc de pesti īn preajma navodului, sau trebuia sa leg mai bine un nod. Sau ma gīndeam la familia mea, la felul cum fusesera scutiti de aceasta teribila agonie. īntunericul se risipea si disparea īn cele din urma, iar Dumnezeu ramīnea o raza de lumina stralucitoare īn inima mea. Dragostea ma tinea īn viata.
Capitolul 75
īn ziua cīnd am presupus ca era ziua de nastere a mamei, i-am cīntat cu voce tare "La Multi Ani".
Capitolul 76
M-am obisnuit sa curat dupa Richard Parker. Imediat ce-mi dadeam seama ca īsi golise stomacul, ma duceam īn locul acela. Era o actiune riscanta, care īnsemna sa dau la o parte fecalele lui, ajutīndu-ma de cange, si sa ajung la ele dinspre prelata. Fecalele pot fi pline de paraziti. Aceasta n-are importanta pentru animalele īn libertate care stau foarte putin līnga excrementele lor, neinte-resīndu-le deloc; cele care stau īn copaci nici nu le vad, iar cele de pe pamīnt excreta si pleaca mai departe. īn teritoriul limitat al unei gradini zoologice īnsa, situatia este diferita; lasatul fecalelor īn īngraditura unui animal īnseamna sa-l expui infectiilor, caci animalul, lacomindu-se la orice care seamana cu mīncarea, le va mīnca. De aceea īngraditurile sīnt curatate: pentru a proteja sanatatea stomacala a animalelor si pentru a scuti nasurile si ochii vizitatorilor. Dar acum nu ma interesa sa apar reputatia familiei Patel īn ceea ce priveste curatenia la Gradina Zoologica, īn cīteva saptamīni Richard Parker s-a constipat si īsi golea stomacul numai o data pe luna, asa ca munca de cu-ratator nu mai avea rost din punct de vedere sanitar. Altul era motivul pentru care o faceam: era pentru ca prima oara cīnd Richard Parker a facut īn barca, am observat ca a īncercat sa ascunda rezultatul. Am īnteles imediat semnificatia acestui gest. Sa-ti lasi excrementele neacoperite, sa le lasi sa miroasa este un semn de dominatie sociala. Dimpotriva, sa le ascunzi sau sa īncerci sa le ascunzi este un semn de respect - de respect fata de mine.
Pot sa va spun ca nu i-a placut. A ramas ascuns, cu capul ghemuit, cu urechile lipite, mīrīind īncet si continuu. Am procedat cu o grija exceptionala si o atentie sporita, nu numai pentru a-mi apara viata, dar si pentru a-i da semnalul potrivit. Semnalul potrivit īl dadeam atunci cīnd aveam fecalele lui īn mīna. Le rostogoleam cīteva secunde, le aduceam la nas si le miroseam īndeaproape si cu zgomot, īl priveam cīteva clipe ostentativ, cu ochii larg
deschisi (daca ar fi stiut ca o faceam numai de frica), destul de mult pentru a-l stapīni, dar nu si pentru a-l provoca. La fiecare privire ce i-o aruncam, fluieram īncet si amenintator, īn felul acesta, stapīnindu-l cu ochii (la toate animalele, inclusiv la oameni, privitul fix este un act de agresiune) si sunīnd din fluierul care īi provoca reactii atīt de neplacute, īi dadeam limpede de īnteles lui Richard Parker ca era dreptul meu, dreptul meu de stapīn sa ma joc si sa-i miros fecalele daca doream. Dupa cum vedeti, nu munca de īngrijitor ma interesa, ci controlul psihologic, care a dat rezultate. Richard Parker nu mi-a īntors niciodata privirea; se uita tot timpul undeva la jumatate, nici la mine, nici pe līnga mine. O simteam asa cum simteam fecalele īn mīna: exercitarea controlului. Exercitiul ma istovea la culme, totusi ma bucura.
Daca tot vorbim despre asta, m-am constipat si eu la fel ca Richard Parker. Era din cauza dietei, cu prea putina apa si prea multe proteine. Usurarea īn cazul meu avea loc tot o data pe luna si nu se putea numi deloc asa. Era o actiune īnceata, dureroasa si greoaie, care ma facea sa transpir tot si ma lasa fara puteri, o īncercare mai grea de-cīt daca as fi avut febra.
Capitolul 77
īntrucīt numarul cartoanelor de ratii de supravietuire scadea, mi-am redus portia pīna cīnd am ajuns sa urmez exact instructiunile, limitīndu-ma la doi biscuiti la fiecare opt ore. īmi era mereu foame. Ideea de mīncare ma obseda. Cu cīt ma gīndeam mai putin, cu atīt cresteau portiile la care visam. Mesele mele imaginare luasera proportiile Indiei. Un Gange de supa dhal. Chapatti fierbinte de marimea Rajasthanului. Castroane de orez cīt Uttar Pradesh. Atīt de mult sambar, īncīt sa poata pluti īn el tot statul Tamil Nadu. Munti de īnghetata cīt Himalaia. Visele mele s-au specializat: toate ingredientele pentru mīn-
carurile mele erau īntotdeauna proaspete si īn cantitati mari; cuptorul sau tigaia erau mereu la temperatura potrivita; proportiile erau īntotdeauna depasite; nimic nu se ardea sau nu se facea īndeajuns, nimic nu era prea cald sau prea rece. Fiecare mīncare era pur si simplu perfecta - numai ca nu puteam sa pun mīna pe ea.
Cu timpul, gusturile mi s-au diversificat. Daca la īnceput curatam pestele de intestine si de solzi cu dezgust, pe urma doar le scoteam putin grasimea de deasupra īnainte de a musca din ei, īncīntat ca obtinusem o asemenea delicatesa. īmi amintesc ca pestii zburatori erau destul de gustosi, carnea fiind rozalie si frageda. Doradele erau mai tari si miroseau mai puternic. Am īnceput sa manīnc si capetele de peste, īn loc sa i le arunc lui Richard Parker sau sa le folosesc drept momeala. Am facut o descoperire interesanta cīnd am aflat ca un lichid gustos putea fi supt nu numai din ochii pestilor mai mari, dar si din vertebrele lor. Broastele testoase - pe care īnainte doar le deschideam putin cu cutitul si apoi le aruncam pe podeaua barcii lui Richard Parker - au devenit mīncarea mea favorita. Pare imposibil de crezut ca a fost o perioada cīnd consideram o broasca testoasa vie ca o delicatesa, o schimbare bine venita dupa peste. Insa asa era. Prin venele testoaselor curge un lichid dulce care trebuie baut de īndata ce tīsneste din gīturile lor, deoarece se coaguleaza īn mai putin de un minut. Cele mai bune poriyal sau kootu nu se pot asemana cu carnea de broasca testoasa, fie conservata, fie proaspata. Nici un payasam cu cardamom gustat vreodata nu era atīt de dulce sau de gustos ca ouale de broasca testoasa sau grasimea preparata. Un amestec de inima, pla-mīni, ficat, carne sau intestine curatate, presarate cu bucati de peste, totul plutind īntr-un sos de albus si zer, alcatuiau un thali nemaipomenit, bun sa te lingi pe degete. La sfīrsitul calatoriei mīncarn orice īmi oferea o broasca testoasa. īn algele care acopereau unele dintre carapace gaseam uneori crabi mici si crustacei. Orice gaseam īn stomacul unei testoase era bun de mīncat. Am petrecut
multe ore placute rozīnd īncheietura unei īnotatoare sau despicīnd oasele si sugīndu-le maduva. Degetele īmi cautau īncontinuu bucatile de grasime sau carne uscata care se agatau de interiorul carapacei, scotocind dupa mīncare īn felul mecanic al maimutelor.
Carapacele de broasca testoasa īmi erau foarte utile. N-as fi putut sa ma descurc fara ele. Le foloseam atīt ca scuturi, cīt si ca planse pentru transat pestele sau castroane pentru amestecat mīncarea. Iar cīnd natura mi-a distrus complet paturile, am folosit carapacele pentru a ma apara de mare, proptindu-le una de alta si vīrīndu-ma sub ele.
E īrtspaimīntator cīt de mult te binedispune un stomac plin. Una se completeaza la perfectie cu cealalta: cīta apa si mīncare, atīta buna dispozitie. Duceam o existenta teribil de nestatornica. Depindeam de carnea de broasca testoasa ca sa fiu īntr-o stare de spirit buna.
Dupa ce s-a dus si ultimul biscuit, totul a devenit bun de mīncat, indiferent de gust. Puteam sa bag orice īn gura, sa mestec si sa īnghit - indiferent daca era delicios, prost sau obisnuit - atīta timp cīt nu era sarat. Organismul meu a dezvoltat o repulsie fata de sare pe care am pastrat-o pīna astazi.
Odata am īncercat sa manīnc excrementele lui Richard Parker. S-a īntīmplat la īnceput, cīnd īnca nu ma obisnuisem cu foamea, iar imaginatia mea cauta solutii cu febrilitate, īi turnasem apa proaspata distilata īn galeata cu putin īnainte. Dupa ce a baut-o pe nerasuflate, a disparut sub prelata, iar eu m-am ocupat de niste maruntisuri din lada. Asa cum faceam īn zilele de īnceput, ma uitam deseori sub prelata, ca sa ma asigur ca nu punea ceva la cale. Ei bine, de data asta pregatea ceva. Era īncordat, cu spatele rotunjit si picioarele din spate departate. Coada era ridicata īn aer, sprijinindu-se de prelata. Pozitia era evidenta. Imediat mintea mea a imaginat ideea de mīncare, nu de igiena animala. Am decis ca nu era nici un pericol. Statea īntors cu spatele, iar capul nu i se vedea. Daca īl lasam īn
pace, poate nici nu ma observa. Am īnhatat un vas gradat si am īntins mīna. Am nimerit la momentul oportun. In secunda īn care s-a aflat īn pozitie la baza cozii, anusul lui Richard Parker s-a dilatat, iar din el a iesit, ca un balon de guma de mestecat, o bila neagra de excremente. A cazut īn vasul meu cu un clinchet si probabil ca voi fi socotit subuman de cei care nu īnteleg gradul de suferinta la care ajunsesem, daca voi spune ca a sunat īn urechile mele precum clinchetul unei monede de cinci rupii ce cade īn vasul unui cersetor. Am zīmbit, iar buzele au īnceput sa-mi sīngereze. Simteam o mare recunostinta fata de Richard Parker. Am tras īnapoi vasul. Am apucat excrementele cu degetele. Erau foarte calde, dar nu miroseau foarte tare. Erau de marimea unei bile de gulab jatnun, dar nu atīt de moi. De fapt, erau tari ca piatra. Daca īncarcai o muscheta cu ele, puteai ucide un rinocer.
Am pus īnapoi bila īn vas si am adaugat putina apa. L-am acoperit si l-am pus deoparte. Salivam īn timp ce asteptam. Cīnd n-am mai rezistat, am bagat bila īn gura. N-am putut sa o manīnc. Avea un gust īntepator, dar nu era numai asta. Era mai curīnd decizia gurii mele, imediata si evidenta: nu era de mīncat. Era doar materie de aruncat, fara nimic hranitor īn ea. Am scuipat-o si m-am amarīt din cauza apei risipite. Am apucat cangea si am adunat restul fecalelor lui Richard Parker. Le-am aruncat la pesti.
Dupa cīteva saptamīni, organismul a īnceput sa mi se deterioreze. Picioarele si gleznele au īnceput sa mi se umfle si īmi era foarte greu sa mai stau īn picioare.
Capitolul 78
Cerul īmbraca deseori haine diverse. Era uneori acoperit de mari nori albi, plati īn partea de jos, dar rotunzi si umflati īn vīrf. Alteori era complet senin, de un albastru orbitor. Uneori era acoperit de o patura grea,
sufocanta de nori cenusii, dar fara semne de ploaie. Alteori era de-abia putin īnnorat. Deseori era presarat cu nori mici, albi, pufosi. Cerul mai putea fi vargat de nori subtiri, īnalti, care aratau ca un ghem de vata desfasurat. Cerul semana cu o ceata laptoasa. Cerul mai putea fi acoperit de nori de ploaie negri si furtunosi, care treceau fara a da drumul la ploaie. Cerul era zugravit cu cītiva nori care semanau cu niste bancuri de nisip. Cerul era un bloc compact, care oferea un efect vizual: lumina soarelui in-vadīnd oceanul, cu liniile verticale dintre lumina si umbra distingīndu-se perfect. Cerul era o cortina neagra īndepartata de ploaie īn aversa. Cerul era acoperit de multe straturi de nori, unele groase si opace, altele subtiri ca fumul. Cerul era negru, īmproscīndu-mi fata zīmbitoare cu ploaie. Cerul nu mai era decīt o cascada, un potop nesfīr-sit, care īmi īncretea si īmi inflama pielea, īnghetīndu-ma pīna īn maduva oaselor.
Marea a purtat de asemenea multe haine. Marea ragea ca un tigru. Marea īmi susura īn ureche ca un prieten ce-ti spune un secret. Marea zornaia ca maruntisul din buzunar. Marea bubuia ca o avalansa. Marea suiera ca glaspa-pirul slefuind lemnul. Marea parea sa vomite. Marea era tacuta ca un mormīnt.
Iar īntre cele doua, īntre cer si mare, suflau vīnturile.
si veneau noptile si lunile schimbatoare.
Sa fii naufragiat īnseamna sa fii un punct ce se afla mereu īn centrul unui cerc. Oricīte schimbari ar putea avea loc - marea poate trece de la susurat la suierat, cerul īsi poate schimba culoarea de la albastru proaspat la alb orbitor si apoi la negru ca smoala -, pozitia nu se schimba niciodata. Privirea e mereu ca o raza. Circumferinta creste neīncetat. De fapt, cercurile se multiplica. Sa fii naufragiat īnseamna sa fii prins īntr-un balet ametitor de cercuri. Te afli īn centrul unui cerc, īn timp ce deasupra ta se īnvīrtesc doua cercuri īn directii opuse. Soarele te chinuie ca o multime zgomotoasa, invadatoare, care te face sa-ti astupi urechile, sa-ti īnchizi ochii, sa te ascunzi. Luna te īntristeaza,
amintindu-ti tacuta de singuratatea ta; deschizi ochii mari ca sa scapi de īnsingurare. Cīnd te uiti īn sus, te īntrebi uneori daca īn centrul unei furtuni solare, daca īn mijlocul Marii de Tacere, nu mai exista altcineva ca tine care se uita īn sus, de asemenea prizonier al geometriei, luptīn-du-se cu teama, mīnia, disperarea, deziluzia, resemnarea. Altfel, sa fii naufragiat īnseamna sa fii prins īntre extreme neīnduratoare si istovitoare. Pe lumina, vastitatea marii īti ia vederile si te īnspaimīnta. Pe īntuneric, esti ca īntr-o cusca. Pe timpul zilei ti-e cald, īti doresti sa fie racoare si visezi la īnghetata, turnīndu-ti apa de mare pe tine. Pe timpul noptii ti-e frig, īti doresti sa fie cald si visezi la curry fierbinte, īnvelindu-te īn paturi. Cīnd īti este cald, pielea ti se usuca si īti doresti sa fii ud. Cīnd ai mīn-care, ai prea multa si trebuie sa te ghiftuiesti. Cīnd nu ai, nu ai deloc si mori de foame. Cīnd marea este calma si nemiscata, vrei ca ea sa se miste. Cīnd se īnfurie si cercul care te tine prizonier este izbit de muntii de valuri, te īmbolnavesti de acea ciudatenie a marilor, sufocarea īn spatii deschise, si īti doresti ca marea sa fie calma din nou. Extremele au loc de obicei īn acelasi timp, astfel ca atunci cīnd soarele te prajeste de īnnebunesti, realizezi de asemenea ca usuca fīsiile de peste si carne pe care le-ai atīrnat pe frīnghie si ca este o binecuvīntare pentru distilatoarele solare. Dimpotriva, cīnd ploaia īti īmbogateste proviziile de apa proaspata, īti dai seama ca umiditatea īti afecteaza produsele preparate, care probabil ca se vor strica, īn-verzindu-se si īnmuindu-se. Cīnd trece vremea rea si e clar ca ai scapat de furia cerului si de mīnia marii, bucuria īti este potolita de supararea ca atīt de multa apa proaspata cade īn mare si de īngrijorarea ca nu o sa mai vina alta ploaie, ca o sa mori de sete pīna cad urmatorii stropi. Cea mai rea pereche de extreme este cea compusa din teroare si plictiseala. Uneori viata ta este ca un pendul, le-ganīndu-se de la una la alta. Marea este ca o oglinda. Vīn-tul nu bate deloc. Orele dureaza la nesfīrsit. Esti atīt de plictisit, īncīt cazi īntr-o stare de apatie asemanatoare unei
come. Apoi marea se umfla, iar emotiile devin intense. īnsa pīna si aceste doua extreme sīnt asemanatoare. Plictiseala poate purta semne de teroare. īncepi sa plīngi; te umpli de groaza; tipi; īti faci rau intentionat. Iar cīnd esti īn ghearele terorii - cea mai rea furtuna dintre toate -, te simti totusi plictisit, cu o nepasare totala la ce e īn jurul tau.
Numai moartea te tine alert, fie cīnd o contempli din-tr-o pozitie de stabilitate si siguranta, fie cīnd esti īn primejdie.
Viata īntr-o barca de salvare nu e viata adevarata. Este mai curīnd ca sfīrsitul unui joc de sah, un joc cu piese putine. Elementele nu pot fi mai simple, nici miza mai mare. Din punct de vedere fizic este īndīrjit, din punct de vedere moral este ucigator. Trebuie sa faci unele modificari, daca doresti sa traiesti. Multe lucruri devin consumabile. Te descurci cum poti. Ajungi la un punct unde te simti ca īn iad, totusi stai cu bratele īncrucisate si zīmbesti, simtin-du-te cea mai norocoasa persoana din lume. De ce? Pentru ca la picioarele tale zace un pestisor mort.
Capitolul 79
Rechinii veneau īn fiecare zi, mai ales mako si niste rechini albastri, dar si din cei cu coada alba de ocean, iar o data chiar un rechin tigru ce a aparut ca din cel mai negru cosmar. Veneau mai ales īn zori si la apus. Nu ne-au creat probleme serioase niciodata. Cīteodata unul mai lovea copastia barcii cu coada. Cred ca o facea intentionat (si alte vietuitoare din mare o faceau, testoasele, chiar dora-dele). Cred ca īncerca sa afle ce era acea barca de salvare. O lovitura buna cu securea peste botul atacatorului īl facea sa dispara cu iuteala īn adīncuri. Principala problema cu rechinii era ca, din pricina lor, apa nu mai era sigura, ca si cum ai trece peste limitele unei proprietati unde scrie Cline rau. Lasīnd asta la o parte, īncepusera sa-mi placa rechinii. Erau ca niste vechi prieteni zgīrciti, care nu
voiau sa admita ca ma placeau, totusi veneau mereu sa ma viziteze. Rechinii albastri erau mai mici, de obicei nu mai mult de un metru si jumatate, si cei mai frumosi, supli si mladiosi, cu boturi mici si urme discrete de branhii. Spatele era de un ultramarin viu, iar burtile albe ca zapada, culori care deveneau cenusii sau negre cīnd se scufundau, dar care la suprafata straluceau cu inflexiuni uimitoare. Rechinii mako erau mai mari si aveau boturi cu dinti redutabili, dar si ei erau colorati frumos, de un albastru indigo care lucea splendid īn soare. Cei cu coada alba erau mai scurti decīt mako - unii ajungeau pīna la trei metri si jumatate -, dar erau mult mai īndesati, avīnd niste īnotatoare dorsale enorme, pe care le tineau la suprafata apei ca pe o flamura de razboi, o imagine rapida care īmi punea mereu nervii la īncercare. Altminteri, erau de o culoare obisnuita, un fel de maroniu cenusiu, iar vīrfurile albe ale cozilor nu aveau nimic deosebit.
Am prins multi rechini mici, majoritatea albastri, dar si unii mako. De fiecare data era chiar dupa apusul soarelui, cīnd lumina zilei se stingea; īi prindeam cu mīinile goale cīnd se apropiau de barca.
Primul pe care l-am capturat a fost cel mai mare, un mako de peste un metru lungime. Venise si plecase de līn-ga prora de mai multe ori. Cīnd s-a apropiat din nou, am lasat mīna instinctiv īn apa si l-am apucat chiar de deasupra cozii, unde corpul este mai subtire. Pielea lui aspra putea fi apucata atīt de bine, ca, fara sa ma gīndesc prea mult, am tras. īn timp ce trageam a sarit, scuturīndu-mi serios bratul. Spre groaza si īncīntarea mea, animalul a facut un salt īn aer īntr-o explozie de apa si spuma de mare. Pentru o fractiune de secunda n-am stiut ce sa mai fac. Pestele era mai mic decīt mine - dar nu eram oare un Goliat nesabuit? Nu trebuia sa-i dau drumul? M-am īntors si m-am īmpiedicat, cazīnd pe prelata si aruncīnd pestele spre pupa. Rechinul a cazut direct īn teritoriul lui Richard Parker. S-a prabusit cu zgomot si a īnceput sa se agite cu
atīta vlaga, īncīt am crezut ca va distruge barca. Richard Parker a fost surprins. A atacat imediat.
A īnceput o lupta titanica. īn interesul zoologilor, am sa mentionez urmatoarele: un tigru nu ataca la īnceput un rechin aflat afara din apa cu falcile, ci īl loveste mai degraba cu labele din fata. Richard Parker s-a pornit sa izbeasca rechinul. Ma cutremuram la fiecare lovitura. Erau pur si simplu groaznice. Una singura de-ar fi lovit un om, i-ar fi rupt acestuia toate oasele, ar fi facut mobila bucati, ar fi transformat o casa īntreaga īntr-o gramada de moloz. Rechinului nu-i placea deloc situatia, asa ca se īntorcea si se rasucea, lovindu-i coada si īncercīnd sa-l apuce cu botul.
Poate ca a fost din cauza ca Richard Parker nu era familiarizat cu rechinii, nu mai īntīlnise nici un alt peste pradator - oricum ar fi, cert e ca s-a īntīmplat: un accident, una din putinele dati cīnd am constatat ca Richard Parker nu era perfect, ca, īn ciuda instinctelor sale ascutite, si el putea sa o pateasca. si-a bagat laba stīnga īn botul rechinului. Acesta si-a īnclestat dintii. Imediat Richard Parker s-a tras īnapoi pe picioarele din spate. Rechinul a fost zgīl-tīit, dar nu a dat drumul. Richard Parker a cazut pe spate, a deschis botul larg si a scos un raget puternic. O pala de aer cald mi-a lovit corpul. Aerul s-a cutremurat, asa cum se īntīmpla cu caldura care iese din drum pe o zi de arsita, īmi imaginez ca undeva departe, la 275 de kilometri, marinarul de veghe de pe un vapor a privit, a tresarit si mai tīrziu a raportat cel mai ciudat lucru, ca a avut impresia ca a auzit mieunatul unei pisici venind drept spre el. Ragetul īnca īmi rasuna īn urechi dupa cīteva zile. Dar un rechin este surd, ca sa spun asa. Astfel ca eu, care nici nu ma gīndeam sa ciupesc laba unui tigru, daramite sa īncerc sa īnghit una, eram izbit de un raget colosal īn fata, sovaiam si tremuram, ma īnmuiam de tot de frica si lesinam, īn timp ce rechinul a perceput numai o mica vibratie.
Richard Parker s-a īntors si a īnceput sa asalteze cu ghearele capul rechinului, cu laba libera, si sa-l muste cu coltii, īn timp ce labele din spate trageau de stomac si de spate. Rechinul īl tinea bine de laba, singurul mod de atac si de aparare, jumulindu-i coada. Tigrul si rechinul se rasuceau si se rostogoleau. Am reusit dupa mari eforturi sa-mi regasesc stapīnirea asupra corpului meu, sa ma duc pe pluta si sa-i dau drumul. Barca s-a īndepartat. Am vazut pete de portocaliu si albastru īnchis, de blana si piele, īn timp ce barca se legana cīnd pe o parte, cīnd pe alta. Mīrīitul lui Richard Parker era īngrozitor.
In cele din urma, barca s-a oprit. Dupa mai multe minute, Richard Parker s-a ridicat, lingīndu-si laba stīnga.
īn zilele urmatoare s-a īngrijit de toate patru labele. Pielea unui rechin este acoperita de zimti minusculi, care o fac la fel de aspra ca glaspapirul. īn mod sigur se taiase cīnd smucise rechinul. Laba stīnga era ranita, dar parea ca o sa treaca: ghearele si degetele erau la locul lor. Cīt despre mako, īn afara de vīrful cozii si de bot, era tot o masa macelarita, pe jumatate mīncata. Bucati de carne gri-ro-siatica si de organe interne erau raspīndite peste tot.
Am reusit sa adun o parte din ramasitele rechinului, dar, spre dezamagirea mea, vertebrele rechinilor nu contin lichid. Cel putin carnea era gustoasa si nu mirosea a peste, iar rontaitul unui cartilagiu era bine venit dupa atī-ta hrana moale.
Dupa aceea am vīnat rechini mai mici, pui pe care īi omoram singur. Am descoperit ca īnjunghierea lor īn ochi cu cutitul era o cale mai rapida si mai putin obositoare de-cīt sa le crestez vīrful capului cu securea.
Capitolul 80
Dintre toate doradele, īmi aduc aminte de una anume, o dorada speciala. Era dimineata devreme, īntr-o zi īnnorata, si ne aflam īn mijlocul unei furtuni de pesti
232
zburatori. Richard Parker īi lovea cu putere. Eu eram ghemuit īn spatele unei carapace de testoasa, aparīndu-ma de pestii zburatori. Aveam o cange cu o bucata de navod agatata de ea, īntinsa īn mare. Speram sa pescuiesc astfel. N-aveam prea mult noroc. Un peste a suierat pe līnga mine. Dorada care īl urmarea a tīsnit din apa. A fost o miscare gresita. Pestele zburator speriat a scapat, ratīnd navodul, dar dorada a lovit carena ca o ghiulea. Izbitura a zguduit toata barca. Sīngele a īmproscat prelata. Am reactionat repede. M-am lasat sub ploaia de pesti zburatori si am apucat dorada chiar īnaintea unui rechin. Am tras-o la bord. Era moarta sau pe-aproape, colorīndu-se īn toate felurile. Ce prada! Ce prada! mi-am zis cu bucurie. Multumesc tie, Isus-Matsya. Pestele era gras si carnos. Avea cam optsprezece kilograme. Era bun sa hraneasca o hoarda īntreaga. Ochii si coloana vertebrala puteau iriga un desert.
Din pacate, capul mare al lui Richard Parker s-a īntors catre mine. L-am zarit cu coada ochiului. Pestii zburatori veneau īntruna, dar lui nu-i mai pasa; asupra pestelui din mīna mea īsi concentrase acum atentia. Era la doi metri si jumatate departare. Gura īi era pe jumatate deschisa, cu o aripioara de peste atīrnīndu-i din ea. Spatele i se īncorda. Posteriorul īi tremura. Coada īi flutura. Era evident: statea la pīnda si se pregatea sa ma atace. Era prea tīrziu sa fug, prea tīrziu pīna si sa fluier. īmi sunase ceasul.
Dar ajunsesem la capatul rabdarii. Suferisem foarte mult. īmi era atīt de foame. Trecusera multe zile de cīnd nu mai mīncasem.
si astfel, īntr-un moment de nebunie cauzata de foame - pentru ca ma interesa mai mult sa manīnc decīt sa ramīn īn viata -, fara sa fiu aparat de nimic, dezgolit īn toate sensurile cuvīntului, l-am privit pe Richard Parker tinta īn ochi. Deodata, forta sa bruta n-a mai īnsemnat altceva decīt slabiciune morala. Nici nu se compara cu puterea mintii mele. L-am privit tinta, cu ochii larg deschisi, sfidator, īnfruntīndu-ne. Orice director de gradina zoologica va va spune ca un tigru, de fapt orice felina, nu va ataca daca te uiti drept la el, dar va astepta ca antilopa,
caprioara sau boul salbatic sa priveasca īn alta parte. Dar una e sa stii acest lucru si alta e sa īl pui īn aplicare (si nu serveste la nimic daca speri sa īnfrunti o simpla pisica. Cīt timp te uiti fix la un leu, altul va veni pe la spate). Timp de cīteva secunde, o teribila batalie mentala pentru statut si autoritate s-a dus īntre un baiat si un tigru. Avea nevoie de numai un salt pentru a ma doborī. Dar nu l-am slabit din ochi.
Richard Parker s-a lins pe bot, a mīrīit si s-a īntors. A lovit suparat un peste zburator. Cīstigasem. Nu-mi venea sa cred; am strīns dorada īn mīna si am fugit pe pluta. Bineīnteles ca i-am aruncat imediat o bucata frumoasa de peste lui Richard Parker.
Din ziua aceea, am simtit ca autoritatea mea nu mai era pusa la īndoiala si am īnceput sa petrec tot mai mult timp īn barca, mai īntīi la prora, iar apoi, dupa ce am capatat īncredere, pe prelata mai confortabila. īnca īmi era teama de Richard Parker, dar numai cīnd trebuia. Simpla lui prezenta nu ma mai īnspaimīnta. Am spus deja - te poti obisnui cu orice. Nu spun asta toti supravietuitorii?
La īnceput, stateam īntins pe prelata, cu capul sprijinit de marginea rulata de la prora. Era putin ridicata - deoarece capetele barcii erau mai īnalte decīt mijlocul -, astfel ca puteam sa-l vad pe Richard Parker.
Mai tīrziu, m-am īntors īn cealalta pozitie, cu capul odihnindu-mi-se chiar deasupra bancii din mijloc, cu spatele la Richard Parker si la teritoriul lui. īn aceasta pozitie eram mai departe de marginile barcii si mai putin expus la vīnt si la apa.
Capitolul 81
stiu ca felul īn care am supravietuit e greu de crezut. Cīnd ma uit īnapoi, mi-e greu si mie sa cred.
Nemiloasa mea exploatare a slabiciunilor marine ale lui Richard Parker nu este singura explicatie. Mai exista
una: eu īi asiguram apa si mīncarea. Richard Parker fusese aproape dintotdeauna un animal de gradina zoologica, fiind obisnuit sa primeasca orice fara a ridica nici macar o laba. E adevarat ca atunci cīnd ploua si īntreaga barca se transforma īntr-o plasa de ploaie, īntelegea de unde venea apa. La fel cīnd eram loviti de un banc de pesti zburatori si cīnd eu nu aveam un rol anume. Dar aceste evenimente nu schimbau realitatea care consta īn faptul ca, atunci cīnd se uita peste copastie, nu vedea nici o jungla īn care putea sa vīneze si nici un rīu din care sa poata bea apa. Totusi, eu īi dadeam mīncare si apa proaspata. Rolul meu era miraculos. īmi dadea putere asupra lui. Dovada ca am ramas īn viata zi dupa zi, saptamīna dupa saptamī-na. Dovada ca nu m-a atacat, chiar si cīnd dormeam pe prelata. Dovada ca va spun povestea asta.
Capitolul 82
Pastram apa de ploaie si apa strīnsa din disti-latoarele solare īn lada, fara sa o vada Richard Parker, īn trei saci de plastic de cincizeci de litri. īi legam cu o funie. Nici daca ar fi continut aur, safire, rubine si diamante acesti saci nu mi-ar fi fost mai pretiosi. Eram tot timpul īngrijorat din cauza lor. Cea mai mare spaima a mea era ca īntr-o dimineata as deschide lada si as descoperi ca toti trei se rasturnasera sau, mai rau, se sparsesera. Pentru a preveni o asemenea tragedie, i-am īnfasurat īn paturi, ca sa nu se frece de carcasa de metal a barcii, miscīndu-i cīt de putin trebuia pentru a-i pastra intacti. Gurile sacilor ma īngrijorau de asemenea. Nu le strīngea prea tare funia? Cum mai puteam sa īi leg daca se rupeau la gura? Cīnd aveam spor, cīnd ploaia era torentiala, cīnd sacii aveau atīta apa cīt puteau sa cuprinda, umpleam vasul gradat, cele doua galeti de plastic, cele doua containere de plastic multifunctionale, cele trei cani si sticlutele goale de apa (pe care le pastram acum cu mare grija). Apoi um-
pleam toti sacii de plastic pentru vomitat, īnfasurīndu-i si legīndu-i cu un nod. Dupa asta, daca tot continua sa ploua, ma foloseam pe mine drept container. Apucam capatul tubului de cauciuc īn gura si beam, si beam, si beam. Adaugam mereu putina apa de mare īn apa proaspata a lui Richard Parker, īn proportie mai mare īn zilele dupa o aversa, īn proportie mai mica īn perioadele de seceta. In primele zile uneori īsi scotea capul peste bord, adulmeca marea si bea putina apa, dar īn scurt timp a īncetat. Totusi, de-abia ne descurcam. Lipsa apei proaspete mi-a produs cea mai mare neliniste si suferinta de-a lungul calatoriei.
Din tot ceea ce prindeam de mīncare, Richard Parker avea partea leului, ca sa spun asa. Nu aveam de ales. īsi dadea seama imediat cīnd prindeam o broasca, o dorada sau un rechin si trebuia sa-i dau si lui repede si mult. Cred ca am stabilit recorduri mondiale la desfacut carapacele de broaste testoase. Cīt despre pesti, ei erau despicati cīnd īnca se zbateau. Faptul ca mīncam orice nu era numai din cauza ca muream de foame; era si din graba. Uneori, nici nu aveam timp sa-mi dau seama ce mīncam. Sau o mīncam imediat, sau mi-o lua Richard Parker, care lovea cu piciorul sau mīrīia nerabdator la marginea teritoriului sau. Dovada cea mai clara a decaderii mele am avut-o īn ziua cīnd, cu o strīngere de inima, am observat ca mīncam ca un animal, ca īnfulecatul meu zgomotos, repezit, pe nerasuflate era exact ca al lui Richard Parker.
Capitolul 83
Furtuna a venit īncet īntr-o dupa-amiaza. Norii pareau sa fuga īnspaimīntati din calea vīntului. Marea nu se lasa mai prejos. A īnceput sa creasca si sa scada īntr-un fel care ma īnfricosa. Am luat din apa distilatoarele si navodul. Ah, daca ati fi vazut peisajul! Ce vazusem pīna atunci erau doar delusoare de apa. Acestea de acum erau
adevarati munti. Vaile pe care le formau erau atīt de adīnci, īncīt pareau īntunecoase. Marginile erau atīt de abrupte, īncīt barca a īnceput sa alunece pe ele, aproape sa se prabuseasca. Pluta era zgīltīita foarte rau, saltīnd si cazīnd la loc īn apa, leganīhdu-se de fiecare data. Am aruncat ambele ancore, la adīncimi diferite ca sa nu se loveasca una de alta.
Escaladīnd muntii de apa, barca se tinea agatata de ancore ca un alpinist de o funie. Ne repezeam īnainte pīna dadeam peste o creasta alba ca zapada īntr-o mare de lumina si spuma cīnd barca se avīnta. Vedeam la cītiva kilometri departare. Dar muntii īsi schimbau īnfatisarea, īn timp ce podeaua unde ne aflam se scufunda, provocīn-du-ne un teribil rau de mare. īntr-o clipita eram din nou pe fundul unei vai īntunecoase, diferita si totusi similara cu cea dinainte, cu mii de tone de apa plutind deasupra noastra, avīnd numai slabele noastre puteri pentru a ne salva. Pamīntul se misca din nou, frīnghiile ancorelor se īntindeau la maximum, iar rostogoleala reīncepea.
Ancorele s-au comportat bine - de fapt, prea bine. Fiecare val voia sa ne dea de-a dura, aruncīndu-ne cu putere si apoi tragīndu-ne īn jos, dar tragīnd si partea din fata a barcii. Efectul era o explozie de spuma de mare la prora. Eram de fiecare data udat pīna la piele.
Apoi a venit un val care a vrut cu tot dinadinsul sa ne ia cu el. De data aceasta, prora a disparut sub apa. Am fost socat, īngrozit. De-abia reuseam sa ma mai tin. Barca era inundata de apa. L-am auzit pe Richard Parker cum ragea. Am simtit ca moartea era aproape. Singurele optiuni pe care le aveam era sa ma omoare marea sau sa ma omoare animalul. Am ales-o pe a doua.
īn timp ce ne scufundam pe coama valului, am sarit pe prelata si am desfacut-o catre pupa, izolīndu-l pe Richard Parker. Nu l-am auzit protestīnd. Mai repede decīt o masina de cusut ce ar coase o bucata de material, am prins īn cīrlige prelata pe ambele parti ale barcii. Urcam din nou. Barca se īnclina īn continuare. īmi mentineam
echilibrul din ce īn ce mai greu. Barca era acum acoperita de apa, prelata fiind īmbibata cu totul, īn afara de partea unde ma aflam eu. M-am strecurat īntre banca laterala si prelata, tragīnd-o pe aceasta din urma peste cap. Nu aveam prea mult spatiu. Erau treizeci de centimetri īntre banca si copastie, iar bancile laterale aveau numai o jumatate de metru latime. Nu eram īnsa deloc atīt de nesabuit, nici macar īn fata mortii, īncīt sa ma mut pe podeaua barcii. Mai erau patru cīrlige de prins. Am strecurat o rnīna prin deschizatura si am tras de funie. Dupa ce agatam fiecare cīrlig, īmi era tot mai greu sa-l agat pe urmatorul. Am reusit cu doua. Mai ramīneau doua. Barca se avīnta īn sus cu o miscare lina si continua. īnclinarea era de peste treizeci de grade. Simteam cum sīnt īmpins catre pupa. Rasucin-du-mi mīna cu putere, am reusit sa mai prind un cīrlig cu funia. A fost tot ce am putut sa fac. Nu era o treaba pe care sa o faci din interiorul unei barci, ci din exteriorul ei. Am tras de funie cu putere, fiind ajutat de faptul ca, tinīndu-rna de ea, nu mai alunecam pe fundul barcii. Barca s-a īnclinat imediat la patruzeci si cinci de grade.
Atinsesem, probabil, o īnclinare de saizeci de grade cīnd am ajuns īn vīrful valului si am cazut pe cealalta parte a crestei. Chiar si cea mai mica picatura de apa se prabusea peste noi. Ma simteam lovit de pumni uriasi. Barca s-a īnclinat abrupt si totul s-a rasturnat: eu eram acum la marginea de jos a barcii, iar apa care o inundase, cu un tigru ce plutea īn ea, venea peste mine. N-am simtit tigrul - nu stiam exact unde se afla Richard Parker; era īntuneric bezna sub prelata - dar, pīna sa ajungem īn valea urmatoare, eram pe jumatate īnecat.
Tot restul zilei si o buna bucata din noapte am continuat sa urcam si sa coborīm, īn sus si īn jos, pīna cīnd teroarea s-a banalizat si a fost īnlocuita de īntepeneala si de o renuntare totala. Cu o mīna ma tineam de frīnghia prelatei, iar cu cealalta de marginea bancii de la prora, īn timp ce zaceam īntins pe burta pe banca laterala. Fiind īn aceasta pozitie - cu apa cazīnd peste mine din toa-
te partile -, cu prelata storcindu-ma, eram ud si īnghetat, zgīriat si taiat de oase si carapace de broasca testoasa. Zgomotul furtunii era constant, ca si mīrīitul lui Richard Parker.
La un moment dat īn timpul noptii, mi-am dat seama ca furtuna trecuse. Ne leganam pe mare ca de obicei. Am īntrezarit cerul printr-o gaura din prelata. Era senin si īnstelat. Am desfacut prelata si m-am urcat pe ea.
Abia īn zori am descoperit ca pierdusem pluta. Tot ce ramasese din ea erau cele doua vīsle legate si vesta de salvare dintre ele. Am avut acelasi sentiment ca si cineva care sta īn fata ultimei bīrne īntregi dintr-o casa incendiata. M-am īntors si am scrutat fiecare palma de orizont. Nimic. Micul meu oras marin disparuse. Faptul ca ancorele erau īnca acolo īn mod miraculos - continuau sa se tina cu īndīrjire de barca - nu ma consola deloc. Pierderea plutei nu era fatala neaparat pentru corp, cīt mai ales pentru suflet.
Barca era īntr-o stare jalnica. Prelata era rupta īn mai multe locuri, unele gauri fiind evident facute de ghearele lui Richard Parker. Mare parte din mīncare se pierduse, fie cazīnd peste bord, fie distrusa de apa care patrunsese īnauntru. Corpul ma durea peste tot si ma taiasem rau la coapsa; rana era umflata si alba. Mi-era prea teama sa cercetez continutul lazii. Din fericire, nici unul din sacii de apa nu se rupsese. Navodul si distilatoarele solare, pe care nu le dezumflasem complet, umplusera spatiul liber si īmpiedicasera sacii sa se miste prea mult.
Eram deprimat si epuizat. Am desfacut prelata din cīrlige de la pupa. Richard Parker era atīt de tacut, īncīt m-am īntrebat daca nu se īnecase. Nu se īnecase. Pe cīnd īnfasu-ram prelata catre banca din mijloc si lumina zilei a cazut peste el, s-a miscat si a mīrīit. S-a urcat din apa si s-a asezat pe banca de la pupa. Am luat ac si ata si am īnceput sa repar gaurile din prelata.
Mai tīrziu am legat de funie una din galeti si am scos apa din barca. Richard Parker ma privea nepasator. Tot
ceea ce faceam īl plictisea. Ziua era calduroasa, iar eu lucram īncet. La un moment dat, īn timp ce umpleam galeata, am gasit ceva ce pierdusem. L-am privit cu atentie. Ocrotit īn palma mea, era singura bariera dintre mine si moarte: ultimul fluier portocaliu.
Capitolul 84
Eram pe prelata, īnfasurat īntr-o patura, dormind si visīnd, trezindu-ma si visīnd cu ochii deschisi, relaxīn-du-ma. Briza sufla linistita. Din cīnd īn cīnd spuma marii, adusa pe creasta unui val, uda barca. Richard Parker disparuse sub prelata. Nu-i placea nici sa se ude, nici sa tot fie saltat īn sus si īn jos de barca. Dar cerul era albastru, aerul cald, iar marea calma. M-am trezit pentru ca am auzit o explozie. Am deschis ochii si am vazut apa īn cer, iar apa s-a prabusit peste mine. M-am uitat din nou. Cerul era senin, albastru. Am mai auzit o explozie, la stinga mea, nu atīt de puternica precum fusese prima. Richard Parker a mīrīit suparat. si mai multa apa a cazut peste mine. Avea un miros neplacut.
M-am uitat peste marginea barcii. Primul lucru pe care l-am vazut a fost un obiect mare, negru plutind īn apa. Mi-au trebuit cīteva clipe pīna am īnteles ce era. O zbīrci-tura rotunda de pe margine mi-a dat solutia. Era un ochi. Era o balena. Ochiul, cīt capul meu de mare, se uita tinta la mine.
Richard Parker a iesit de sub prelata. A sīsīit. Dintr-o sclipire a ochiului balenei, mi-am dat seama ca se uita acum la Richard Parker. L-a privit cam treizeci de secunde īnainte de a se scufunda īncet. M-am temut ca ne va lovi cu coada, dar s-a dus direct la fund si a disparut īn adīnci-mile albastre. Coada īi era ca o uriasa paranteza rotunda.
Cred ca era o balena care īsi cauta perechea. Probabil ca marimea mea nu i-a placut, iar īn plus eu paream sa am deja o pereche.
Am vazut multe balene, dar nici una atīt de aproape ca aceasta. īmi dadeam seama de prezenta lor dupa trīm-ba de apa. Apareau la mica distanta, trei sau patru īmpreuna, ca un mic arhipelag viu de insule vulcanice. Acesti leviatani blīnzi īmi ridicau īntotdeauna moralul. Eram convins ca-mi īntelegeau situatia, ca la vederea mea una dintre ele exclama: "A, este naufragiatul acela cu mota-nelul despre care mi-a povestit Bamphoo. Bietul baiat! Sper ca are destul plancton. Trebuie sa le spun lui Mum-phoo, Tomphoo si Stimphoo despre el. Ma īntreb daca nu este vreo corabie īn preajma sa-i dau de veste. Mama lui va fi foarte fericita sa-l vada din nou. La revedere, fiule. O sa īncerc sa te ajut. Pe mine ma cheama Pimphoo." si astfel, prin radio-sant, toate balenele din Pacific au aflat despre mine, si as fi fost de mult salvat daca Pimphoo n-ar fi cautat ajutor la o nava japoneza al carei echipaj ticalos a ucis-o cu harponul, asa cum a patit si Limphoo din cauza unei nave norvegiene. Vīnarea balenelor este o crima oribila.
Eram vizitat frecvent de delfini. Un grup a stat cu noi o zi si o noapte. Erau foarte veseli. Felul īn care se scufundau, se aruncau si se rasuceau pe sub copastie parea sa nu fie altceva decīt pura distractie. Am īncercat sa prind unul. Dar nici unul nu s-a apropiat de cange. si daca o faceau, erau prea iuti si prea mari. Am renuntat si am continuat doar sa-i privesc.
Cu totul, am vazut sase pasari. De fiecare data credeam ca sīnt niste īngeri care īmi spuneau ca pamīntul e aproape. Dar acestea erau pasari calatoare care strabateau Pacificul dintr-o singura bataie de aripa. Le priveam cu respect si cu invidie, īn acelasi timp fiindu-mi mila de mine īnsumi.
De doua ori am vazut cīte un albatros. Fiecare a zburat departe deasupra mea, fara sa ma bage deloc īn seama. Ma uitam cu gura cascata. Erau ca niste fiinte supranaturale si de neīnteles.
Alta data, la mica distanta de barca, am zarit doi pe-treli Wilson zburīnd razant pe deasupra apei. Nici ei nu m-au bagat īn seama, uimindu-ma la fel de mult.
In cele din urma, am atras atentia unui pescarus cu coada scurta. Se roti deasupra noastra, lasīndu-se īn final pe apa. A dat din labe, si-a asezat aripile si a poposit calm, plutind la fel de usor ca un dop. Ma privea curios. Am pus repede īntr-un cīrlig putina carne de peste zburator si am aruncat undita spre el. La a treia īncercare, pasarea a vīslit spre momeala ce se scufunda si si-a bagat capul īn apa sa o apuce. Inima īmi tresalta de emotie. Cīteva secunde nu am tras de undita. Apoi, cīnd am facut-o, pasarea doar a tipat si a vomitat ce tocmai īnghitise. īnainte sa īncerc din nou, si-a desfacut aripile si si-a luat zborul. Din doua sau trei batai de aripa a disparut.
Am avut mai mult noroc cu un corb de mare mascat. A aparut de nicaieri, plutind catre noi, aripile lui fiind mai lungi de un metru. A aterizat pe carena, atīt de aproape, ca puteam pune mīna pe el. Ochii lui rotunzi ma iscodeau cu o expresie īn acelasi timp uimita si serioasa. Era o pasare mare, cu un corp alb ca zapada si aripi negre ca smoala la vīrfuri si la coada. Capul mare, umflat, se termina cu un cioc galben portocaliu foarte ascutit, ochii rosii din spatele mastii negre facīnd-o sa semene cu un hot care a avut de lucru toata noaptea. Numai labele maronii, prea mari si palma te, pareau nepotrivite cu restul. Pasarii nu īi era teama. A stat mai multe minute aranjīndu-si penele cu ciocul, lasīnd sa se vada puful moale de dedesubt. Cīnd a terminat, si-a ridicat capul si toate penele s-au īntors la locul lor, pasarea aratīnd asa cum era: un aeroplan pufos, frumos, aerodinamic. Cīnd i-am oferit o bucatica de do-rada, mi-a ciugulit-o din mīna, ciupindu-ma de palma. I-am rupt gītul, īmpingīndu-i capul īn spate, cu o mīna apasīnd asupra ciocului, cu cealalta tinīnd-o de gīt. Penele erau atīt de bine prinse, īncīt atunci cīnd am īnceput sa le trag, smulgeam si pielea - nu mai jumuleam pasarea: o rupeam īn bucati. Era usoara, nu arīrna aproape deloc. Am
luat cutitul si am jupuit-o. Avea dezamagitor de putina carne la marimea ei, doar putina pe piept. Era mai usor de mestecat decīt carnea de dorada, dar nu mi s-a parut a avea un gust diferit. īn afara de bucatica de dorada pe care tocmai i-o dadusem, am mai gasit īn stomacul ei trei pesti mici. Dupa ce i-am curatat de sucurile gastrice, i-am mīncat. Am mīncat inima, ficatul si plamīnii pasarii. I-am īnghitit ochii si limba cu o cana de apa. I-am zdrobit capul si i-am scos creierasul. Am mīncat tendoanele labelor. Restul era numai piele, oase si pene. Le-am aruncat dincolo de prelata pentru Richard Parker, care nu vazuse pasarea sosind. O laba portocalie s-a īntins dupa ele.
Multe zile mai tīrziu, penele si puful īnca zburau din vizuina sa, luate de vīnt si duse pe mare. Cele care cadeau īn apa erau īnghitite de pesti.
Nici una din pasari nu vestea pamīntul.
Capitolul 85
Odata a fulgerat. Cerul era atīt de negru, īncīt ziua parea noapte. Aversa a fost puternica. Am auzit tunete īn departare. Am crezut ca asta a fost tot. Dar s-a ridicat vīntul, īmprastiind ploaia īn toate directiile. Imediat dupa aceea, o sageata alba a despicat cerul, lovind marea. N-a fost foarte aproape de barca, totusi efectul a fost perfect vizibil. Apa a fost strapunsa de ceea ce pareau a fi radacini albe; pe scurt, un mare arbore cosmic se īnalta din mare. Nu-mi imaginasem niciodata asa ceva īnainte, un fulger sa cada īn mare. Bubuitul tunetului a fost īngrozitor. Strafulgerarea fusese incredibil de intensa.
M-am īntors catre Richard Parker si i-am spus: "Uite, Richard Parker, un fulger." Mi-am dat seama ce impresie īi facuse. Zacea īntins pe burta pe podeaua barcii, cu toate patru picioarele īntinse, tremurīnd vizibil.
Asupra mea a avut exact efectul opus. Era ceva care ma scotea din limitele mele de muritor si ma arunca īntr-o stare de uimire exaltata.
Deodata, un fulger a cazut mai aproape. Probabil ca era special pentru noi: tocmai ne prabusiseram de pe creasta unui val si alunecam īn jos, cīnd vīrful valului a fost lovit. A urmat o explozie de aer si apa fierbinte. Timp de cīte-va secunde, un ciob de sticla gigantic, orbitor de alb, desprins de la o fereastra cosmica sparta, a dansat pe cer, efemer si totusi coplesitor de puternic. Zece mii de trompete si douazeci de mii de tobe n-ar fi putut face atīta zgomot ca acel fulger; era de-a dreptul asurzitor. Marea se albi si toate culorile disparura. Totul era fie alb ca zapada, fie negru ca smoala. Lumina nu parea atīt sa lumineze, cīt sa strapunga. La fel de iute cum aparuse, fulgerul disparu - spuma de apa fierbinte īnca ne acoperea cīnd deodata se facu nevazut. Marea redevenise īntunecata si īsi continua miscarea nepasatoare.
Eram uluit, trasnit - aproape īn sensul concret al cu-vīntului. Dar nu temator.
"Slava lui Allah, Domnul Lumilor, Milosul, Milostivul, Stapīnul Zilei Judecatii!" am murmurat. Lui Richard Parker i-am strigat: "Nu mai tremura! Este un miracol. Este o izbucnire a divinitatii. Este... este..." Nu-mi puteam gasi cuvintele, atīt era de urias si de minunat ceea ce mi se arata. Mi se taiase rasuflarea, nu mai puteam spune nimic. M-am īntins pe spate pe prelata, cu bratele si picioarele larg desfacute. Ploaia m-a patruns pīna la os. Dar zīm-beam. īmi amintesc de momentul cīnd am fost atīt de aproape de electrocutare si de arsurile de gradul trei ca una din rarele clipe ale chinului meu cīnd m-am simtit cu adevarat fericit.
īn asemenea momente de extaz, e usor sa nu te mai gīndesti la grijile obisnuite, sa īti lasi mintea cuprinsa de infinitul universului, sa pastrezi amintirea tunetelor si a sunetelor de-abia auzite, a ceea ce este puternic si a ceea ce este slab, a ceea ce este aproape si a ceea ce este departe.
Capitolul 86
- Richard Parker, o corabie! Am avut placerea sa strig asta o data. Eram coplesit de fericire. Toata suferinta si dezamagirea au disparut, iar eu straluceam de bucurie.
- Am reusit! Sīntem salvati! īntelegi, Richard Parker? SĪNTEM SALVAŢI! Ha, ha, ha, ha!
Am īncercat sa ma stapīnesc. Daca nava trecea prea departe si nu ne vedea? Sa dau drumul unei rachete? Prostii!
- Vine direct catre noi, Richard Parker! O, īti multumesc, Stapīne Ganesha! Binecuvāntat sa fii īn toate formele tale, Allah-Brahman!
Nu putea sa nu ne vada. Poate oare exista o fericire mai mare decīt fericirea de a fi salvat? Raspunsul este - va rog sa ma credeti - NU. M-am ridicat īn picioare, prima oara dupa mult timp cīnd faceam un asemenea efort.
- Poti sa crezi, Richard Parker? Oameni, mīncare, un pat. Traim din nou. O, ce fericire!
Corabia continua sa se apropie. Parea a fi un petrolier. Prora īncepea sa se distinga. Salvarea noastra era īmbracata īntr-o haina de metal negru cu margini albe.
- si daca...?
N-am īndraznit sa rostesc cuvintele. Dar nu exista oare sansa ca tata, mama sau Ravi sa fie īnca īn viata? Tsimtsum avusese mai multe barci de salvare. Poate ca ajunsesera deja īn Canada de saptamīni īntregi si asteptau nerabdatori vesti despre mine. Poate ca eram singura persoana de pe o epava despre care nu se stia nimic.
- O, Doamne, ce mari sīnt petrolierele!
Era ca un munte care se pravalea asupra noastra.
- Poate ca sīnt deja īn Winnipeg. Ma īntreb cum arata casa noastra. Ce crezi, Richard Parker, casele canadiene au curti interioare īn stilul tamil traditional? Probabil ca nu. Presupun ca s-ar umple de zapada iarna. Pacat. Nimic nu
se compara cu linistea unei curti interioare īntr-o zi īnsorita. Ma īntreb ce mirodenii cresc īn Manitoba?
Corabia era foarte aproape. Echipajul ar trebui sau sa o opreasca brusc sau sa o īntoarca la fel de brusc.
- Da, ce mirodenii...? O, Doamne!
Mi-am dat seama cu groaza ca petrolierul nu venea pur si simplu catre noi - de fapt, venea peste noi. Prora era un zid urias de metal care crestea cu fiecare clipa. Un val imens care īl īnconjura venea spre noi necontenit. Richard Parker si-a dat īn sfīrsit seama de amenintarea implacabila. Se īntoarse si īncepu sa faca "Uf! Uf!", dar nu ca un cīine - ca un tigru: puternic, īnfricosator si extrem de potrivit situatiei.
- Richard Parker, o sa dea peste noi! Ce ne facem? Repede, repede, o racheta! Nu! Trebuie sa vīslim. Pune vīsla īn suportul ei... asa! HAI! HAI! HAI! HAI! HAI!
HAI!
Valul de la prora ne īmpinse īn sus. Richard Parker se ghemui si parul i se ridica pe spate. Barca de salvare a alunecat pe valul de la prora si a trecut pe līnga petrolier la mai putin de saizeci de centimetri.
Corabia a alunecat pe līnga noi parīnd a fi un zid mare, negru, ca un perete de canion, un zid de fortificatie, fara sa aiba nici macar o santinela de paza care sa ne vada za-cīnd īn sant. Am tras o racheta, dar am tintit prost. īn loc sa tīsneasca peste creneluri si sa explodeze īn fata capitanului, ea a ricosat dincolo de marginea corabiei si a zburat drept īn Pacific, unde s-a stins cu un suierat. Am sunat din fluier cīt de tare am putut. Am strigat din toti rarunchii. Zadarnic.
Cu motoarele huruind cu putere si cu elicele īnvīrtin-du-se si taind apa, corabia spumega pe līnga noi si ne lasa plutind si leganīndu-ne īn apa agitata. Dupa atītea sap-tamīni īn care am auzit numai zgomotele naturii, aceste sunete mecanice erau ciudate si īnfricosatoare, īncreme-nindu-ma īn tacere.
In mai putin de douazeci de minute, o nava de trei sute de mii de tone a devenit un simplu punct īn zare. Cīnd mi-am īntors privirea, Richard Parker īnca se uita īn directia ei. Dupa cīteva clipe, si el si-a īntors ochii, privirile noastre īntīlnindu-se. Ochii mei exprimau dorinta, suferinta, tristete si singuratate. Tot ce percepuse el era ca trecuse ceva monstruos si nelinistitor, ceva dincolo de puterea sa de īntelegere. Nu-si daduse seama ca putin a lipsit sa fim salvati. Vazuse numai ca masculul alpha, acest tigru ciudat si imprevizibil, fusese foarte agitat. Se īntinse ca sa mai doarma putin. Singurul sau comentariu asupra evenimentului a fost un mieunat artagos.
- Te iubesc!
Cuvintele au tīsnit pure si nestapīnite, nesfīrsite. Sentimentul ma coplesea.
Te iubesc cu adevarat. Richard Parker, te iubesc. Daca n-ai fi fost cu mine, acum nu stiu ce m-as fi facut. Nu cred ca as fi supravietuit. Nu, nu cred. As fi murit de disperare. Nu renunta, Richard Parker, nu renunta. O sa te duc la tarm, promit, promit!
Capitolul 87
Una dintre metodele mele favorite de salvare era ceea ce se numeste asfixierea īnceata. Luam o bucata de material pe care o taiam din resturile unei paturi. O numeam zdreanta viselor. O udam cu apa de mare, astfel ca era doar uda, fara sa curga apa din ea. Ma īntindeam confortabil pe prelata si īmi asezam zdreanta viselor pe fata, astfel īncīt sa se potriveasca trasaturilor mele. Motaiam, ceea ce nu era greu pentru cineva aflat īn starea de letargie avansata īn care eram. Insa zdreanta viselor ma purta īntr-o lume aparte. Probabil ca era felul īn care ma īmpiedica sa respir normal. Aveam cele mai stranii vise, transe, viziuni, gīnduri, senzatii, amintiri. Timpul se destrama. Cīnd simteam o convulsie sau ma sufocam, iar zdreanta
īmi cadea de pe fata, īmi recapatam cunostinta, īncīntat ca timpul trecuse atīt de usor. Dovada era faptul ca zdreanta se uscase. Dar mult mai important era simtamīntul ca lucrurile erau altfel, ca momentul acela era diferit de momentul ce fusese īnainte.
Capitolul 88
Intr-o zi am dat peste gunoi. Apa a stralucit mai īntīi de la niste pete de petrol. Imediat dupa aceea au aparut reziduurile menajere si industriale: īn majoritate deseuri de plastic de forme si culori variate, dar si bucati de lemn, cutii de bere, sticle de vin, zdrente, funii, toate īnconjurate de aceeasi spuma galbuie. Am patruns īn ea. M-am uitat sa vad daca nu gaseam ceva util pentru noi. Am pescuit o sticla goala de vin cu dop. Barca s-a ciocnit de un frigider care īsi pierduse motorul. Plutea cu usa deschisa spre cer. M-am īntins, am īnsfacat minerul si am ridicat usa. Un miros atīt de īntepator si atīt de dezgustator a napadit aerul, ca a parut sa-l coloreze. Ţinīndu-mi mīna la gura, am privit īnauntru. Erau pete, sucuri īntunecate, legume putrezite, lapte atīt de infect si de stricat, ca semana cu un jeleu verzui, si resturile transate ale unui animal īntr-o stare atīt de avansata de putrefactie, īncīt n-am putut sa le identific. Daca e sa ma iau dupa marime, cred ca era miel. īn spatiul īnchis si umed al frigiderului, mirosul se formase, fermentase, se acrise si devenise mai puternic. Mi-a atacat simturile cu o furie care m-a ametit, mi-a facut stomacul sa se īntoarca pe dos si mi-a īnmuiat picioarele. Din fericire, marea a umplut repede groaznica gaura si obiectul s-a scufundat. Spatiul ramas liber dupa disparitia frigiderului a fost umplut de alte gunoaie.
Am lasat gunoiul īn urma. Mult timp dupa asta, cīnd vīntul batea din directia aceea, puteam sa-i mai simt mirosul. I-a trebuit marii o zi īntreaga pentru a spala lichidul vīscos de pe marginile barcii.
Am pus un mesaj īn sticla: "Nava comerciala Tsimtsum, de provenienta japoneza, calatorind sub pavilion panamez, s-a scufundat pe 2 iulie 1977 īn Pacific, la patru zile de la plecarea din Manila. Sīnt īn barca de salvare. Ma numesc Pi Patel. Am putina mīncare, putina apa, dar tigrul bengalez e o problema serioasa. Va rog, anuntati-mi familia īn Winnipeg, Canada. Orice ajutor este bine venit. Multumesc." Am pus dopul sticlei si l-am acoperit cu o bucata de plastic. Am legat plasticul de gītul sticlei cu ata de nailon, foarte strīns. Am aruncat sticla īn apa.
Capitolul 89
Totul suferea. Totul se decolora de la soare si era distrus de vreme. Barca, pluta pīna cīnd se pierduse, prelata, distilatoarele, plasele de ploaie, sacii de plastic, frīn-ghiile, paturile, navodul - totul se uza, se īntindea, slabea, crapa, se usca, se deteriora, se rupea, se decolora. Ce fusese portocaliu devenea portocaliu-alburiu. Ce fusese moale devenea aspru. Ce fusese aspru devenea moale. Ce fusese ascutit se tocea. Ce fusese īntreg se zdrentuia. Fre-catul lucrurilor cu piele de peste sau grasime de broasca testoasa, cum obisnuiam, ungīndu-le putin, nu avea nici un efect. Sarea devora totul cu milioane de guri īnfometate. Cīt despre soare, el prajea tot. īl tinea la respect pīna si pe Richard Parker. Curata scheletele si le dadea o culoare alba stralucitoare. Mi-a ars hainele si mi-ar fi ars si pielea, oricīt era de neagra, daca nu ma protejam sub patura si sub niste carapace de broaste testoase proptite una de alta. Cīnd arsita era insuportabila, umpleam o galeata si īmi turnam apa de mare pe mine; uneori, apa era atīt de calda ca parea un ceai. Soarele se īngrijea de asemenea de mirosuri. Nu-mi aduc aminte de vreun miros. Sau numai de mirosul rachetelor folosite. Am spus oare ca aveau miros de chimion? Nu-mi amintesc nici macar de mirosul lui Richard Parker.
Ne stingeam. Se īntāmpla īncet, astfel ca nu-mi dadeam mereu seama. Dar observam regulat. Eram doua mamifere vlaguite, arse de soare si moarte de foame. Blana lui Richard Parker īsi pierduse luciul, iar o parte i-a cazut de pe umeri si solduri. A slabit foarte mult, devenind un schelet īntr-o blana napīrlita de dimensiuni prea mari. si eu ma uscam, umiditatea se scurgea din mine, cu oasele ie-sindu-mi prin pielea subtire.
Am īnceput sa-l imit pe Richard Parker si sa dorm incredibil de multe ore. Nu era somn cu adevarat, mai mult o stare de semiconstienta īn care se amestecau realitatea cu imaginatia. Am folosit foarte mult zdreanta viselor.
Acestea sīnt ultimele pagini ale jurnalului meu:
Astazi am vazut un rechin mai mare decīt toti ceilalti. Un monstru preistoric de sase metri lungime. Dungat. Un rechin tigru -foarte primejdios. Ne-a dat īnconjur. M-am temut ca va ataca. Supravietuisem cu un tigru; am crezut ca o sa mor din cauza altuia. Nu a atacat. A plutit mai departe. Vreme īnnorata, dar nimic.
Nu ploua. Doar ceata dimineata. Delfini. Am īncercat sa prind unul cu cangea. Am descoperit ca nu ma puteam tine pe picioare. R.P. slabit si prost dispus. Sīnt atīt de slabit ca, daca ma ataca, nu voi putea sa ma apar. Nu am deloc energia sa suflu īn fluier.
Zi linistita si sufocant de calda. Soarele arde fara mila. Simt cum creierul īmi fierbe īn cap. Ma simt īngrozitor.
Suflet si corp īn letargie. Voi muri curīnd. R.P. respira, dar nu misca. Va muri curīnd. Nu ma va omorī.
Salvare. O ora de ploaie torentiala, delicioasa, frumoasa. Mi-am umplut gura, sacii si conservele, organismul, pīna cīnd n-a mai īncaput nici un strop. M-am lasat udat la piele pentru a curata sarea. M-am tīrīt sa-l vad pe R.P. Nu reactioneaza.
Corpul ghemuit, coada lasata. Blana plina de umezeala. E mai mic cīnd e ud. Osos. L-am atins pentru prima oara īn viata. Sa vad daca e mort. Nu e mort. Corpul e cald. E uimitor sa-l atingi. Chiar si īn aceasta situatie e dur, musculos, īn viata. L-am atins si blana a tresarit ca si cum eram un paduche. īn cele din urma, cu capul pe jumatate īn apa, a miscat. Mai bine sa bei decīt sa te īneci. Alt semn mai bun: coada a tresaltat. l-am aruncat o bucata de carne de testoasa īn fata botului. Nimic, īn sfīrsit, s-a ridicat pe jumatate ca sa bea. A baut īndelung. A mīncat. Nu s-a ridicat complet. O ora īntreaga s-a lins peste tot. A dormit.
N-are nici un rost. Astazi mor.
Voi muri astazi.
Mor.
Aceasta a fost ultima mea adnotare. Am rezistat mai departe, am suferit, dar fara sa mai scriu. Vedeti aceste spirale invizibile de pe marginea paginii? Am crezut ca o sa ramīn fara hīrtie. Stilourile mi s-au terminat.
Capitolul 90
- Richard Parker, am spus, s-a īntīmplat ceva? Ai orbit?
I-am fluturat mīna prin fata ochilor.
De cīteva zile, se tot freca la ochi si mieuna necajit, dar nu i-am dat atentie. Durerile si junghiurile erau singurele preparate care se gaseau din plin īn prīnzul nostru. Am prins o dorada. Nu mai mīncaseram nimic de trei zile. O testoasa se apropiase de barca īn ziua precedenta, dar fusesem prea slabit sa o trag la bord. Am taiat pestele īn doua jumatati. Richard Parker ma privea. I-am aruncat portia sa. Ma asteptam sa o prinda cu botul fara nici o problema.
Bucata s-a lovit de fata lui. S-a aplecat. Dupa ce a mirosit la stinga si la dreapta, a gasit pestele si a īnceput sa-l ma-nīnce. Amīndoi mīncam acum mult mai īncet.
M-am uitat īn ochii lui. Erau la fel ca īn zilele trecute. Niste vase de sīnge se sparsesera īn colturi, dar nu era nimic alarmant, cu siguranta nu atīt de alarmant ca toata īnfatisarea sa. Calvarul ne lasase numai piele si os.
Mi-am dat seama ca raspunsul se afla īn chiar felul īn care īl priveam. īl examinam de parca eram doctor oculist, īn timp ce el ma privea absent. Numai o felina salbatica oarba nu ar fi reactionat la o privire atīt de fixa.
Mi-era mila de Richard Parker. Sfīrsitul ne era aproape. In ziua urmatoare am īnceput sa simt o īntepatura īn ochi. M-am frecat de mai multe ori, dar mīncarimea nu disparea. Dimpotriva: era mai rau, dar, spre deosebire de Richard Parker, din ochii mei a īnceput sa se prelinga puroi. Apoi, oricīt clipeam, privirea mi se īntuneca. La īnceput, īntunericul era chiar īn fata mea, un punct negru īn centrul a tot ce vedeam. S-a latit apoi īntr-o pata care ajungea pīna la marginea ochilor. īn ziua urmatoare, soarele mi-a aparut ca o dīra de lumina īn vīrful ochiului meu stīng. Ca o ferestruica asezata prea sus. Pīna la amiaza, totul era īn bezna.
M-am agatat de viata. Eram īnnebunit de slabiciune. Arsita era īngrozitoare. Aveam atīt de putina putere, ca nu m-am putut ridica. Buzele īmi erau aspre si crapate. Gura īmi era uscata si cleioasa, plina de o saliva vīscoasa, cu un gust la fel de neplacut ca si mirosul. Pielea īmi era arsa. Muschii slabiti ma dureau. Membrele, mai ales picioarele, erau umflate si ma dureau mereu. īmi era foame si din nou n-aveam nimic de mīncare. Cīt despre apa, Richard Parker consuma atīt de multa, ca eu beam numai cinci linguri pe zi. Dar aceasta suferinta fizica nici nu se compara cu chinul moral pe care urma sa-l īndur. Consider ziua cīnd am orbit ca ziua īn care a īnceput adevaratul calvar. Nu pot sa va spun cīnd anume īn timpul calatoriei s-a īntīmplat. Dupa cum am mai spus, timpul devenise neimportant.
Probabil ca a fost undeva īntre a o suta si a doua suta zi. Eram sigur ca nu voi mai apuca alta.
In dimineata urmatoare, īmi pierdusem orice teama de a muri si ma īmpacasem cu moartea.
Am ajuns la concluzia trista ca nu mai puteam sa am grija de Richard Parker. Esuasem īn misiunea mea de īngrijitor de animale. Eram mai afectat de esecul lui iminent decīt de al meu. Dar, slabit si distrus cum eram, nu mai puteam face īntr-adevar nimic pentru el.
Organismul mi se deteriora rapid. Simteam o slabiciune fatala cuprinzīndu-ma. Pīna la amiaza aveam sa fiu mort. Ca sa īmi mai usurez putin sfīrsitul, m-am hotarīt sa-mi potolesc setea īngrozitoare care ma chinuia de atī-tea zile. Am īnghitit atīt de multa apa cīt am putut. Ce bine era daca as mai fi avut si ceva de mīncare. Dar se parea ca nu mai aveam. M-am sprijinit de marginea rulata a prelatei īn mijlocul barcii. Am īnchis ochii si am asteptat sa-mi dau sufletul. Murmuram: "Adio, Richard Parker. Iarta-ma ca te-am dezamagit. Am facut tot ce-am putut. Adio. Draga tata, draga mama, draga Ravi, va salut. Fiul si fratele vostru iubitor vine sa va īntīlneasca. M-am gīndit īn fiecare clipa la voi. Momentul cīnd va voi vedea va fi cel mai fericit din viata mea. Acum ma las īn voia Domnului, care este dragoste si pe care īl iubesc."
Am auzit cuvintele:
- E cineva acolo?
Este uimitor ce auzi cīnd esti singur īn īntunericul mintii care ti se stinge. Sunetele fara forma sau culoare sīnt stranii. Sa fii orb īnseamna doar sa auzi.
Cuvintele s-au auzit din nou:
- E cineva acolo?
Am tras concluzia ca īnnebunisem. Trist, dar adevarat. Suferinta are nevoie de tovarasie, iar nebunia i s-a alaturat.
- E cineva acolo? chema din nou vocea, insistent.
Limpezimea nebuniei mele era uluitoare. Vocea avea un timbru propriu, cu o nuanta greoaie, obosita. M-am hotarīt sa intru īn joc.
- Sigur ca e cineva acolo, am raspuns. īntotdeauna e cineva acolo. Cine ar mai pune īntrebarea altfel?
- Speram sa mai fie si altcineva.
- Cum adica, aZtcineva? īti dai seama unde esti? Daca nu esti multumit de condimentele imaginatiei tale, ale-ge-ti altele. Sīnt o multime de plasmuiri din care le poti
alege.
Mmm. Condimente. Oare o mirodenie nu ar fi fost
buna?
- Deci, nu e nimeni acolo?
- Ssst... Visez la mirodenii.
- Mirodenii! Ai o mirodenie? Te rog, īmi dai si mie o bucatica? Te implor. Doar o bucatica. Mi-e atīt de foame.
- Nu am doar o bucatica. Am o gramada.
- O gramada de mirodenii! O, te rog, poti sa-mi dai
si mie? Eu...
Vocea, sau ce iluzie a vīntului si a valurilor era, tacu.
Sīnt gustoase si bine mirositoare, am continuat. Crengile arborilor se apleaca de puterea lor. Trebuie sa fie plini de atītea mirodenii.
Tacere.
Vocea se auzi din nou.
- Hai sa vorbim despre mīncare...
- Ce idee buna!
- Ce ai mīnca daca ai avea tot ceea ce īti doresti?
- Excelenta īntrebare. Mi-as pregati un bufet magnific. As īncepe cu orez si cu sambar. As alege orez negru dhal, orez covasit si -
- Eu as alege -
- N-am terminat. īmpreuna cu orezul as alege sambar de tamarind condimentat, sambar cu cepe mici si -
- Altceva?
- Ajung si acolo. As mīnca si sagu cu legume amestecate, si korma vegetariana, si masala de cartofi, si vadai cu varza, si masala dosai, si rasam de linte condimentat si -
- īnteleg.
- Asteapta. si poriyal īmpanat cu vinete, si yam kootu cu nuca de cocos, si orez idli, si vadai covasit, si bajji vegetarian si -
- Sīnt foarte -
- Ţi-am spus de chutney? Chutney cu nuca de cocos, si chutney de menta, si muraturi cu chilii verde, si muraturi cu agrise, toate servite cu obisnuitele nan, popadom, paratha si puri, bineīnteles.
- Suna -
- Salatele! Salata batuta de mango, salata batuta de okra si salata simpla de castraveti proaspeti. Iar la desert payasam de migdale, payasam cu lapte, clatite cu zahar de palmier, toffee de alune, burfi cu nuca de cocos si īnghetata de vanilie cu sirop cald, gros de ciocolata.
- Asta e tot?
- As termina aceasta gustare cu un pahar de zece litri de apa proaspata, curata, rece si o cafea.
- Suna foarte bine.
- Asa e.
- Spune-mi, te rog, ce este yam kootu cu nuca de cocos?
- Ceva dumnezeiesc, asta este. Ca sa-l faci, ai nevoie de yam, de nuca de cocos rasa, de banane verzi, de pudra de chili, de piper negru, de sofran de India, de seminte de chimion, de seminte de mustar maroniu si de niste ulei de cocos. Amesteci nuca de cocos pīna devine maro-aurie -
- Pot sa-ti fac o sugestie?
- Care?
- īn loc de yam kootu cu nuca de cocos, de ce sa nu faci limba de vita fiarta cu sos de mustar?
- Nu e vegetariana.
- Asa este. si apoi intestinele.
- Intestinele? I-ai mīncat bietului animal limba, iar acum vrei sa-i manīnci stomacul?
- Da! Visez la tripes a la mode de Caen - calde - cu momite.
- Momite? Suna si mai bine. Ce sīnt momitele?
- Momitele sīnt facute din pancreas de vitel.
- Pancreas!
- īnabusite si cu sos de ciuperci, este absolut delicios!
De unde veneau aceste retete dezgustatoare, profanatoare? īnnebunisem atīt de tare, īncīt contemplam mīnca-tul unei vaci si a puiului ei? Ce vīnt schimbator ma prinsese? Se īntorsese barca iar īn mijlocul gunoaielor plutitoare?
- Care este urmatorul afront?
- Creier de vitel īn sos de unt maro!
- Ne īntoarcem la cap, asa-i?
- Creier soufflel
- Mi se face rau. Exista ceva ce nu ai mīnca?
- Ce n-as da pentru o supa din coada de vita! Pentru un purcelus de lapte fript īmpanat cu orez, cīrnati, caise si struguri. Pentru rinichi de vitel īn sos de unt, mustar si patrunjel. Pentru o tocana de iepure marinat īn sos de vin rosu. Pentru cīrnati din ficat de pui. Pentru carne de porc si pate de ficat cu vitel. Pentru broaste. Ah, da-mi broaste, da-mi broaste!
- De-abia te mai urmaresc.
Vocea se pierdu. Tremuram de greata. Nebunia din minte este una, dar nu e drept sa coboare īn stomac. Deodata am īnteles.
- Ţi-ar placea niste carne de vita cruda īn sīnge? am īntrebat.
- Bineīnteles! Ador biftecul tartar.
- Ai mīnca sīngele congelat al unui porc mort?
- īn fiecare zi, cu sos de mere!
- Ai mīnca orice dintr-un animal, ultimele ramasite?
- Cīrnati si resturi! As mīnca o farfurie īntreaga!
- Ce zici de un morcov? Ai mīnca un simplu morcov crud?
Tacere.
- Nu m-ai auzit? Ai mīnca un morcov?
- Te-am auzit. Sincer sa fiu, daca as putea sa aleg, n-as mīnca. Nu-mi prea place felul asta de mīncare. Mi se pare ca n-are nici un gust.
Am rīs. stiam. Nu auzeam voci. Nu īnnebunisem. Ri-chard Parker era cel care īmi vorbea! smecherul carnivor. Tot acest timp am fost īmpreuna si el alesese o ora īnainte de a muri pentru a glumi. Exultam ca pot vorbi cu un tigru. Imediat am fost cuprins de o curiozitate vulgara, de felul aceleia pe care o au fanii fata de vedetele de film.
- Sīnt curios, spune-mi, te rog - ai ucis vreodata un om?
Ma īndoiam. Printre animale, mīncatorii de oameni sīnt la fel de rari ca si criminalii printre oameni, iar Richard Parker fusese prins cīnd era pui. Dar cine poate sti daca mama sa, īnainte de a fi capturata de īnsetatul, nu prinsese un om?
- Ce īntrebare, raspunse Richard Parker.
- Pare rezonabila.
- Pare?
- Da.
- De ce?
- Din cauza reputatiei pe care o ai.
- O am?
- Desigur. Nu stiai?
- Nu.
- Pai, da-mi voie sa-ti explic ceea ce nu īntelegi: ai aceasta reputatie. Prin urmare, ai ucis vreun om?
Tacere.
- Ei bine? Raspunde-mi.
- Da.
- Oh! Ma faci sa tremur. Cīti?
- Doi.
- Ai ucis doi oameni?
- Da. Un barbat si o femeie.
- īn acelasi timp?
- Nu. Mai īntīi barbatul, apoi femeia.
- Monstrule! Pariez ca te-ai distrat grozav. Probabil ca strigatele si tipetele lor ti s-au parut amuzante.
- Nu prea.
- Au fost buni?
- Au fost buni?
- Da. Nu face pe prostul. Au avut gust bun?
- Nu, n-au avut gust bun.
- Ma gīndeam eu. Am auzit ca asa li se pare tuturor animalelor. Atunci de ce i-ai omorīt?
- De nevoie.
- Nevoia unui monstru. Ai regrete?
- Era care pe care.
- Asta e nevoia exprimata īn toata simplitatea sa amorala. Dar acum ai regrete?
- A fost o fapta de moment. O anumita situatie.
- Instinct, se numeste instinct. Totusi, raspunde-mi la īntrebare, acum ai regrete?
- Nu ma gīndesc la asta.
- Tipic pentru un animal. Asta esti, un animal.
- si tu ce esti acum?
- Om, daca tii sa stii.
- Ce mīndrie prosteasca!
- Este simplul adevar.
- Aha, deci tu arunci prima piatra, nu-i asa?
- Ai mīncat vreodata oothappaml
- Nu, n-am mīncat. Dar povesteste-mi. Ce este oot-
happam?
- Este atīt de bun!
- Suna minunat. Spune-mi mai multe.
- Deseori oothappam este facut din aluat nefermentat, dar niciodata o amintire culinara n-a fost mai puternica.
- Deja īi simt gustul.
Am adormit. Sau mai curīnd am cazut īntr-un delir
muribund.
Dar ceva nu-mi dadea pace. Nu puteam spune ce. Orice era, nu ma lasa sa mor īn pace.
Am gasit. stiam ce ma deranja.
- Scuza-ma.
- Da? se auzi vocea slaba a lui Richard Parker.
- De ce pronunti asa ciudat?
- Nu eu pronunt. Tu pronunti ciudat.
- Nu, nu eu. Tu graseiezi.
- Graseiez asa cum trebuie. Tu vorbesti de parca ai avea prune īn gura. Ai accent indian.
- Tu vorbesti de parca limba ti-ar fi un ferastrau, iar cuvintele englezesti facute din lemn. Tu ai un accent frantuzesc.
Era de neīnteles. Richard Parker se nascuse īn Bangladesh si crescuse īn Tamil Nadu, de ce ar avea un accent frantuzesc? E adevarat ca Pondicherry fusese odata colonie franceza, dar nimeni nu ma putea convinge ca animalele de la Zoo frecventeaza Alianta Franceza de pe Strada Dumas.
Era foarte ciudat. Am intrat īn ceata din nou.
M-am trezit cu o tresarire. Cineva era acolo! Vocea care-mi suna īn urechi nu era nici vīntul vorbind cu accent, nici un animal vorbitor. Era altcineva). Inima īmi batea cu putere, pompīnd pentru ultima oara sīngele prin corpul meu vlaguit. Mintea mea īncerca pentru ultima oara sa fie lucida.
- Ma tem ca e numai un ecou, am distins cu greutate.
- Asteapta, sīnt aici! am strigat.
- Un ecou al marii...
- Nu, eu sīnt!
- Ca aceasta se va termina!
- Prietene!
- Ma sting...
- Ramīi, ramīi! De-abia īl auzeam. Am tipat.
Mi-a tipat drept raspuns. Era prea mult. īnnebuneam. Mi-a venit o idee.
- NUMELE MEU, am urlat catre stihiile care ma īnconjurau cu ultimele puteri, ESTE PISCINE MOLITOR PATEL. Cum ar putea un ecou sa aiba un nume? Ma auzi? Sīnt Piscine Molitor Patel, cunoscut tuturor ca Pi Patel!
- Ce? E cineva acolo?
- Da, cineva e acolo!
- Cum? Poate fi adevarat? Te rog, ai ceva mīncare? Orice. Nu mai am mīncare deloc. N-am mai mīncat de zile īntregi. Trebuie sa manīnc ceva. īti voi fi recunoscator pentru orice īmi dai. Te implor.
- Dar nici eu n-am mīncare, am raspuns, consternat. Nici eu n-am mai mīncat nimic de zile īntregi. Speram ca tu sa ai ceva de mīncare. Ai apa? Proviziile mele sīnt pe sfīrsite.
- Nu, n-am. N-ai nimic de mīncare? Chiar nimic?
- Nu, nimic.
A urmat o tacere grea.
- Unde esti? am īntrebat.
- Sīnt aici, raspunse el obosit.
- Dar unde e asta? Nu te vad.
- De ce nu ma vezi?
- Am orbit.
- Cum? exclama el.
- Am orbit. Ochii mei nu vad nimic decīt īntuneric. Clipesc fara sa vad. S-a petrecut īn ultimele doua zile, daca pielea a masurat corect timpul. īmi spune numai daca este zi sau noapte.
Am auzit un geamat īngrozitor.
- Ce este? Ce s-a īntīmplat, prietene? am īntrebat. Continua sa geama.
- Raspunde-mi, te rog. Ce este? Sīnt orb si nu am mīncare sau apa, dar ne avem unul pe altul. Asta īnseamna ceva. Ceva pretios. Asa ca ce s-a īntīmplat, fratele meu drag?
- si eu sīnt orb!
- Cum?
- si eu clipesc fara sa vad, cum spui tu.
Gemu din nou. īncremenisem. īntīlnisem alt orb īn alta barca de salvare īn Pacific!
- Dar cum de esti orb? am īndrugat.
- Din acelasi motiv ca si tine. Consecinta unei igiene proaste, a unui organism īnfometat ajuns la capatul puterilor.
Am izbucnit amīndoi īn lacrimi. El gemea si eu suspinam. Era prea mult, era īntr-adevar prea mult.
- stiu o poveste, am spus dupa un timp.
- O poveste?
- Da.
- La ce e buna o poveste? Mi-e foame.
- Este o poveste despre mīncare.
- Cuvintele nu tin de foame.
- Cauta mīncarea acolo unde este de gasit.
- Este o idee.
Tacere. O tacere īnfometata.
- Unde esti? īntreba el.
- Aici. si tu?
- Aici.
Am auzit un plesnet, ca si cum o vīsla ar fi lovit apa. M-am īntins dupa una din vīslele pe care le salvasem de pe pluta dezmembrata. Era foarte grea. Am pipait cu mīi-nile si am gasit cel mai apropiat suport. Am introdus vīsla īn el. Am tras de mīner. N-aveam putere. Dar am vīslit cīt am putut de bine.
- Sa-ti aud povestea, spuse el gīfīind.
- A fost odata ca niciodata o banana care a crescut. A crescut pīna cīnd a devenit mare, tare, galbena si frumos mirositoare. Apoi a cazut pe parnīnt, iar cineva a dat peste ea si a mīncat-o.
Se opri din vīslit.
- Ce poveste frumoasa!
- Multumesc.
- Mi-au dat lacrimile.
- Nu s-a terminat, am spus.
- Ce mai e?
- Banana a cazut pe pamīnt, iar cineva a dat peste ea si a mīncat-o - si apoi acea persoana s-a simtit mai bine.
- Iti taie rasuflarea! exclama el.
- Multumesc. Pauza.
- Dar tu nu ai banane?
- Nu. Mi le-a luat un urangutan.
- Un ce?
- E o poveste lunga.
- Nici pasta de dinti?
- Nu.
- E delicioasa pe un peste. Ai tigari?
- Le-am mīncat deja.
- Le-ai mīncat?
- Mai am īnca filtrul. Poti sa-l iei, daca doresti.
- Filtrul? Ce sa fac cu un filtru de tigari fara tutun? Cum ai putut sa maninci tigari?
- Ce sa fi facut cu ele? Nu fumez.
- Ar fi trebuit sa le pastrezi pentru schimb.
- Schimb? Cu cine?
- Cu mine!
- Frate, cīnd le-am mīncat eram singur īntr-o barca
īn mijlocul Pacificului.
- si?
- si sansa de a īntīlni pe cineva īn mijlocul Pacificului cu care sa schimb tigarile nu mi s-a parut o posibilitate
evidenta.
- Trebuia sa te fi gīndit, prostule! Acum nu mai ai nimic cu care sa faci schimb.
- Dar chiar daca as fi avut, cu ce as fi putut sa le schimb? Ce ai putea avea tu din ce-mi doresc eu?
- Am o gheata, spuse el.
- O gheata?
- Da, o gheata frumoasa din piele.
- Ce sa fac cu o gheata de piele īntr-o barca īn mijlocul Pacificului? Crezi ca ma duc īn excursie īn timpul liber?
- Ai putea sa o maninci!
- Sa manīnc o gheata? Ce idee!
I
- Manīnci tigari - de ce nu si o gheata?
- Ideea ma dezgusta. A cui gheata, apropo?
- De unde sa stiu?
- īmi sugerezi sa manīnc gheata unei persoane complet necunoscute?
- Ce conteaza?
- Sīnt stupefiat. O gheata. Lasīnd la o parte faptul ca sīnt hindus si ca hindusii considera vacile sacre, sa manīnci o gheata de piele este ca si cum ai mīnca toata murdaria pe care o lasa un picior īmpreuna cu toata murdaria prin care paseste.
- Deci, nu vrei gheata.
- Sa o vad mai īntīi.
- Nu.
- Cum? Vrei sa schimb ceva cu tine pe nevazute?
- Da-mi voie sa-ti amintesc, sīntem amīndoi orbi.
- Descrie-mi gheata atunci! Ce fel de negustor jalnic esti? Nu ma mir ca nu ai clienti.
- Ai dreptate. Sīnt jalnic.
- Ei bine, gheata?
- Este o gheata de piele.
- Ce fel de gheata de piele?
- Obisnuita.
- Care īnseamna?
- O gheata cu siret, gauri si limba. Cu talpici īn interior. Modelul obisnuit.
- Ce culoare?
- Neagra.
In ce stare?
- Uzata. Pielea e moale si supla, minunata cīnd o atingi.
- si mirosul?
- De piele calda, īntepator.
-Trebuie sa recunosc - trebuie sa recunosc ca e tentant!
- Uita de ea.
- De ce? Tacere.
- Nu-mi raspunzi, frate?
- Nu e nici o gheata.
- Nici o gheata?
- Nu.
- Asta ma īntristeaza.
- Am mīncat-o.
- Ai mīncat gheata?
- Da.
- A fost buna?
- Nu. Ţigarile au fost bune?
- Nu. N-am putut sa le termin.
- Nici eu n-am putut termina gheata.
- A fost odata ca niciodata o banana si a crescut. A crescut pīna a devenit mare, tare, galbena si frumos mirositoare. Apoi a cazut pe pamīnt, iar cineva a dat peste ea si a mīncat-o, si apoi acea persoana s-a simtit mai bine.
- īmi pare rau. īmi pare rau pentru tot ce-am spus si am facut. Sīnt o fiinta de nimic, izbucni el.
- Cum adica? Esti cea mai pretioasa, cea mai minunata fiinta de pe pamīnt. Vino, frate al meu, sa fim īmpreuna si sa ne bucuram unul de prezenta celuilalt.
- Da!
Pacificul nu este un loc pentru vīslit, mai ales cīnd esti slab si orb, cīnd barcile sīnt mari si nestapīnite, iar vīntul nu te ajuta deloc. Era cīnd aproape, cīnd departe. Cīnd la stīnga, cīnd la dreapta. Cīnd īn fata mea, cīnd īn spatele meu. Dar īn cele din urma am reusit. Barcile noastre s-au atins cu o izbitura mai placuta auzului decīt a oricarei carapace de broasca testoasa. Mi-a aruncat o funie si i-am legat barca de a mea. Am cazut unul īn bratele celuilalt. Ochii mi se umplura de lacrimi si zīmbeam. Era drept īn fata mea, o prezenta stralucind īn īntunericul orbirii mele.
- Scumpul meu frate, am soptit.
- Sīnt aici, īmi raspunse el. Am auzit un mīrīit slab.
- Frate, am uitat sa-ti spun ceva. Se prabusi asupra mea cu greutate. Am cazut jumatate
pe prelata, jumatate pe banca din mijloc. Mīinile sale m-au apucat de gīt.
- Frate, am gīfīit īn īmbratisarea sa patimasa, inima mea este cu tine, dar trebuie sa-ti spun sa parasim urgent aceasta parte a umilei mele corabii.
- La naiba! Ai dreptate ca inima ta e cu mine, spuse el. La fel si ficatul, si pielea!
īl simteam miscīndu-se pe prelata catre banca din mijloc si inevitabil pasind pe fundul barcii.
- Nu, nu, frate! Opreste-te! Nu sīntem -
Am īncercat sa-l trag īnapoi. Din pacate, era prea tīrziu. īnainte de a pronunta cuvīntul singuri, am fost parasit din nou. Am auzit un zgomot usor de gheare pe podeaua barcii, nu mai mult decīt sunetul unor ochelari care cad pe jos, iar īn momentul urmator dragul meu frate mi-a tipat īn fata cum n-am mai auzit nici un om tipīnd īnainte. Mi-a dat drumul.
Iata ce īnsemna grozavia de a te afla īmpreuna cu Ri-chard Parker. Mi-a dat o viata, dar cu pretul luarii alteia. A smuls pielea de pe corpul omului si i-a zdrobit oasele. Mirosul de sīnge m-a īnvaluit. Ceva īn mine a murit atunci si n-a mai putut fi īnviat vreodata.
Capitolul 91
M-am urcat īn barca fratelui meu. Am explorat-o cu mīinile. Am descoperit ca ma mintise. Mai avea niste carne de broasca testoasa, un cap de dorada, si mai ales - delicatesa absoluta - niste firimituri de biscuit. si avea apa. Am baut-o dintr-o rasuflare. M-am īntors īn barca mea si am dezlegat-o pe a lui.
Faptul ca plīngeam a ajutat ochilor mei. Ferestruica de la capatul de sus stīnga al ochiului meu s-a crapat. Mi-am spalat ochii cu apa de mare. Cu fiecare spalat, fereastra se deschidea tot mai mult. Mi-am recapatat vazul īn doua zile.
Vazīnd ceea ce am vazut, aproape ca mi-am dorit sa fi ramas orb. Corpul sau dezmembrat, macelarit, zacea pe
podeaua barcii. Richard Parker se ospata pe saturate din el, inclusiv din fata lui, asa ca nu mi-am putut da seama cine era fratele meu. Torsul golit de continut, coastele rupte, īndoite ca scheletul unei corabii pareau o versiune īn miniatura a barcii, asa de oribil aratau acoperite de sīnge.
Marturisesc ca am apucat unul din brate cu cangea si am folosit carnea ca momeala. Voi mai marturisi ca, īmpins de nevoia extrema īn care ma aflam si de nebunia īn care ma adusese, am mīncat putin din carnea lui. Bucati mici, fīsii pe care dorisem sa le agat de cange si care, uscate de soare, aratau precum carnea obisnuita de animal. Le-am mīncat aproape pe neobservate. Trebuie sa ma īntelegeti, suferinta mea era cumplita, iar el era deja mort. M-am oprit de īndata ce am prins un peste.
Ma rog pentru sufletul lui īn fiecare zi.
Capitolul 92
Am facut o exceptionala descoperire botanica. Dar multi nu vor crede aceasta īntīmplare. Totusi, v-o redau pentru ca este parte din povestea mea si mi s-a īntīm-plat aievea.
Stateam pe o parte. Era la o ora sau doua dupa prīnz īntr-o zi calduroasa, linistita, cīnd vīntul batea usor. Dor-misem putin, un somn letargic, care nici nu ma odihnea, nici nu ma facea sa visez. M-am īntors pe partea cealalta, īncercīnd sa nu ma obosesc deloc. Am deschis ochii.
Am vazut īn apropiere copaci. N-am reactionat. Eram sigur ca era o halucinatie care avea sa dispara imediat.
Copacii nu au disparut. De fapt, s-au transformat īntr-o padure. Erau parte dintr-o insula joasa. M-am ridicat. Continuam sa nu am īncredere īn ochii mei. Dar era palpitant sa fii īnselat cu atīta rafinament. Copacii erau frumosi. Nu mai vazusem niciodata altii asemenea lor. Aveau o scoarta deschisa la culoare si ramuri īmpartite īn mod egal, care purtau coroane dese de frunze. Aceste frunze
erau de un verde stralucitor, un verde minunat, ca smaraldul, īncīt, comparativ cu el, vegetatia din timpul musonu-lui avea o culoare verzuie palida.
Clipeam din ce īn ce mai des, sperīnd ca ochii mei vor alunga naluca. Dar copacii ramīneau tot acolo.
M-am uitat īn jos. Am fost multumit si dezamagit īn egala masura. Insula nu avea sol. Asta nu īnsemna ca acei copaci rasareau din apa. Mai curīnd stateau īn ceea ce parea a fi o masa densa de vegetatie, la fel de verde si de stralucitoare ca si frunzele. Cine auzise de uscat fara pamīnt? Copaci ce cresteau din nimic? Am fost satisfacut pentru ca o astfel de situatie geologica īmi confirma ca aveam dreptate, ca insula nu era decīt un miraj, o iluzie a mintii, īnsa eram si dezamagit fiindca o insula, orice insula, ori-cīt de ciudata ar fi fost, mi-ar fi prins tare bine daca o īntālneam.
Deoarece copacii continuau sa existe, am continuat sa-i privesc. Sa vad atīt de mult verde, dupa ce īmi scaldasem privirea īn atīt de mult albastru, era ca o mīngīiere. Verdele este o culoare minunata. Este culoarea Islamului. Este culoarea mea favorita.
Curentul īmpingea usor barca mai aproape de halucinatie. Ţarmul nu putea fi numit o plaja, neavīnd nici nisip, nici pietricele si nici spuma de mare, pentru ca valurile ce se spargeau de insula erau pur si simplu absorbite de aceasta. De pe o culme aflata cam la trei sute de metri īn interiorul insulei, aceasta se pravalea catre mare, iar vreo treizeci si cinci de metri din ea se prabuseau brusc, disparīnd īn adīncurile Pacificului si formīnd cea mai mica platforma continentala din lume.
īncepusem sa ma obisnuiesc cu halucinatia. Ca sa o fac sa dureze, am renuntat sa ma mai fortez; cīnd barca a atins insula, am ramas nemiscat, continuīnd sa visez. Insula parea a fi compusa dintr-o masa īncīlcita, strīns legata de iarba de mare īn forma unui tub, cu diametrul nu mai gros de doua degete. Ce insula stranie, mi-am spus.
Dupa cīteva clipe, m-am tīrīt catre marginea barcii. "Cautati uscatul īmpadurit", spunea manualul de supravietuire. Ei bine, acesta era īmpadurit. De fapt, era un paradis al clorofilei. De un verde care īntrecea īn stralucire culorile mīncarii si sclipirile luminii de neon. Un verde din care sa te īmbeti. "La urma urmelor, numai cu piciorul poti stabili daca ai dat peste pamīnt solid", continua manualul. Puteam pasi pe insula. Sa-mi dau seama si sa fiu dezamagit - sau sa nu-mi dau seama, aceasta era īntrebarea.
M-am hotarīt sa explorez. M-am uitat īn jur, ca sa vad daca nu sīnt rechini. Nu erau. M-am lungit pe burta si, tinīndu-ma de prelata, am coborīt īncet un picior. Mi-a intrat cu totul īn mare. Apa era placuta, racoroasa. Insula era līnga mine, sclipind īn apa. M-am īntins. Ma asteptam ca iluzia sa se sparga de īndata ca un balon de sapun. Nu s-a spart. Piciorul mi s-a cufundat īn apa curata si a dat peste ceva solid si rezistent, flexibil, dar tare. M-am lasat cu mai multa greutate. Iluzia nu disparea. M-am lasat cu toata greutatea pe picior. Tot nu ma scufundam. Tot nu-mi venea sa cred.
In cele din urma, nasul mi-a spus ca descoperisem pamīnt. L-am simtit puternic si proaspat, coplesitor: mirosul vegetatiei. Mi s-a taiat rasuflarea. Dupa luni īn care miro-sisem numai izul decolorat si sarat al marii, efluviile materiei vegetale organice erau sufocante. Numai atunci am crezut si singurul lucru care s-a scufundat a fost mintea mea; gīndurile mi-au luat-o razna. Piciorul a īnceput sa-mi tremure.
- Doamne! Doamne! bīiguiam. Am cazut peste bord.
socul combinat, produs de pamīntul solid si de apa rece, mi-a dat puterea sa ma tīrasc pe insula. Am bīiguit multumiri incoerente catre Dumnezeu si apoi m-am prabusit.
Dar nu puteam sta locului. Eram prea incitat. Am īncercat sa ma ridic īn picioare. Am ametit. Pamīntul se cla-
tina violent. O pīcla mi-a acoperit ochii. Am crezut ca voi lesina. M-am stapīnit. Tot ce puteam face era sa gīfīi. Am reusit sa ma ridic.
- Richard Parker! Pamīnt! Pamīnt! Sīntem salvati! am strigat.
Mirosul vegetatiei era extraordinar de puternic. Cīt despre verdeata, era atīt de proaspata si de mīngīietoare, īncīt linistea si puterile īmi reveneau numai privind la ea.
Ce era aceasta iarba de mare ciudata, tubulara, atīt de īncīlcita? Se putea oare mīnca? Parea sa fie o varietate de alge marine, dar destul de dure, mult mai dure decīt algele normale. Erau umede la pipait si sfarīmicioase. Am tras de ele. Fīsiile s-au desprins fara prea mare greutate, īn interior erau formate din doi pereti concentrici: peretele exterior umed, destul de aspru, atīt de stralucitor de verde, si peretele din interior, aflat la jumatatea distantei dintre peretele exterior si miezul algei. īmpartirea īn doua tuburi care rezulta era foarte simpla: tubul central era alb la culoare, īn timp ce tubul care-l īnconjura era de un verde din ce īn ce mai palid, cu cīt se apropia de peretele interior. Am dus o bucatica de alga la nas. In afara de mirosul īntepator de vegetal, avea un iz neutru. Am lins-o. Inima a īnceput sa-mi bata mai repede. Alga era plina de apa proaspata.
Am muscat. Am avut o surpriza neplacuta. Tubul interior era groaznic de sarat, dar cel exterior nu era doar comestibil, era delicios. Limba a īnceput sa-mi tremure ca si cum era un deget frunzarind un dictionar, īncercīnd sa gaseasca un cuvīnt demult uitat. L-a gasit, iar ochii mi s-au īnchis de placere la auzul lui: dulce. Nu ca īn bun, ci ca īn zahar os. Pot fi broastele si pestii multe lucruri, dar nu sīnt niciodata zaharoase. Algele aveau o dulceata usoara, care era mai gustoasa decīt seva artarului nostru din Canada. Cīt priveste continutul, cea mai potrivita comparatie mi se pare aceea cu castanele comestibile.
Saliva a patruns cu greutate īn gura mea uscata si cleioasa. Scotīnd sunete puternice de placere, am dat iama
īn algele din jurul meu. Tuburile interioare si exterioare se detasau usor si curat. Am īnceput prin a īndesa partea exterioara dulce īn gura. O apucam cu ambele mīini, īndo-pīndu-ma, punīnd gura la o munca mai grea si mai iute decīt o facuse de multa vreme. Am mīncat pīna am sapat un adevarat sant īn jurul meu.
Un copac solitar se īnalta cam la saizeci de metri departare. Era singurul copac de dedesubtul culmii, care parea foarte departe. Spun culme: cuvīntul nu reda poate impresia de cīt de abrupt era povīrnisul dinspre mare. Insula era joasa, asa cum am spus. Panta era dulce, avīnd o īnaltime de aproximativ cincisprezece metri. Dar, īn starea īn care ma aflam, mi se parea īnalta ca un munte. Copacul ma ademenea. Am remarcat ca tinea umbra. Am īncercat sa ma scol din nou. Am reusit sa ma ridic pe vine, dar, de īndata ce am īncercat sa ma īnalt, capul a īnceput sa mi se īnvārteasca si mi-am pierdut echilibrul. Chiar daca n-as fi cazut, picioarele nu ma mai puteau tine. Dar vointa īmi era puternica. Eram hotarīt sa īnaintez. M-am tīrīt, m-am īmpins īn salturi mici catre copac.
stiu ca niciodata n-am sa mai traiesc o impresie asa de emotionanta ca atunci cīnd am intrat la umbra pestrita si tremuratoare a copacilor si am auzit sunetul uscat si racoros al vīntului rascolind frunzele. Copacul nu era atīt de īnalt si de mare precum ceilalti din interior. Fiindca se afla pe partea exterioara a culmii, era mai expus elementelor naturii, mai noduros si mai putin armonios dezvoltat decīt restul. Dar era un copac, iar un copac este o binecuvāntare cīnd ai plutit pe mare atīt de mult timp. Am cīntat gloria acelui copac, puritatea sa neīntinata, eterna, frumusetea sa rabdatoare. O, daca as fi putut fi ca el, īnradacinat īn pamīnt, dar cu mīinile ridicate slavindu-l pe Dumnezeu!
Am plīns.
īn timp ce sufletul meu īl preamarea pe Allah, mintea mea a īnceput sa ia cunostinta de lucrarile Lui. Copacul crestea īntr-adevar direct din alge, asa cum vazusem din barca. Nu era nici urma de pamīnt. Fie acesta era situat
mai īn adīncime, fie specia aceasta de copac era un exemplar remarcabil de comensual sau parazit. Trunchiul era la fel de lat ca pieptul unui barbat. Avea scoarta de culoare cenusiu-verzuie, subtire si moale, atīt de delicata ca puteam sa-mi las amprentele pe ea. Frunzele cordate erau mari si late, sfīrsindu-se īntr-un singur vīrf ascutit. Coroana avea rotunjimea minunata a unui mangotier, dar nu era un mangotier. Mi s-a parut ca miroase ca un lotus, dar nu era nici asa ceva. Nici o mangrova. Nici orice alt copac pe care-l mai vazusem vreodata. Tot ce stiu e ca era frumos, verde si plin de frunze.
Am auzit un mīrīit. M-am īntors. Richard Parker ma observa din barca. Se uita si la insula. Parea ca doreste sa vina pe tarm, dar īi era teama. īn sfīrsit, dupa ce a mīrīit si s-a īnvīrtit de mai multe ori, a sarit din barca. Mi-am dus fluierul portocaliu la gura. Dar nu se gīndea sa ma atace. īi venea la fel de greu sa se tina pe picioare cum īmi venea si mie; era la fel de nesigur ca si mine. Cīnd mergea se tīra pe burta, cu picioarele tremurīndu-i, ca unui pui nou-nascut. Lasīndu-mi mie locul de dormit, se īndrepta catre culme si disparu īn interiorul insulei.
Am petrecut ziua mīncīnd, odihnindu-ma, īncercīnd sa stau īn picioare, pe scurt, īntr-o stare de fericire totala. Cīnd ma oboseam prea mult, mi se facea greata. Iar pa-mīntul īnca se cutremura sub mine, dīndu-mi sentimentul ca voi cadea, chiar si cīnd nu ma miscam deloc.
Am īnceput sa-mi fac griji pentru Richard Parker dupa-a-miaza tīrziu. Acum ca decorul, ca teritoriul se schimbase, nu eram sigur cum ma va percepe daca va da peste mine.
Fara nici o tragere de inima, doar pentru siguranta, m-am tīrīt īnapoi catre barca. Chiar daca Richard Parker luase insula īn posesie, īmi ramīneau prora si prelata ca teritoriu al meu. Am cautat ceva de care sa ancorez barca. Era evident ca algele acopereau tarmul ca o patura groasa, pentru ca altceva n-am mai putut gasi. īn cele din urma, am rezolvat problema īnfigīnd o vīsla, cu minerul īnainte, adīnc īn alge si legīnd barca de ea.
M-am tīrīt pe prelata. Eram istovit. Corpul īmi era obosit de atīta mīncare, la care se adauga tensiunea nervoasa ce decurgea din aceasta brusca schimbare a situatiei. Pe cīnd ziua se īncheia, īmi aduc vag aminte ca l-am auzit pe Richard Parker ragind īn departare, dar m-a furat somnul.
M-am trezit peste noapte cu o senzatie stranie si nelinistitoare īn burta. M-am gīndit ca era o crampa, ca ma otravisem cu algele. Am auzit un zgomot. Am privit. Richard Parker revenise la bord. Se īntorsese īn timp ce dormeam. Mieuna si se lingea pe labe. M-a uimit ca s-a īntors, dar nu m-am mai gīndit la asta - crampa se īnrautatea. M-am chircit de durere, tremurīnd, cīnd s-a produs un proces normal pentru multi, dar de mult uitat de mine: defecarea. Era foarte dureros, dar am cazut dupa aceea īn cel mai adīnc si mai odihnitor somn de cīnd se scufundase Tsimtsum.
Cīnd m-am trezit dimineata, puterile īmi revenisera. M-am tīrīt catre copacul solitar cu mai multa hotarīre. Ochii mei s-au bucurat din nou de privelistea lui, īn timp ce stomacul savura algele. Am mīncat atīt de multe la micul dejun, ca am sapat o adevarata groapa.
Richard Parker a ezitat īnca o data mult timp īnainte de a sari din barca. Cīnd īn cele din urma s-a decis, la jumatatea diminetii, imediat dupa ce a aterizat pe mal a sarit īnapoi si aproape a cazut īn apa, parīnd foarte agitat. Sīsīia si lovea aerul cu laba. Era ciudat. Habar nu aveam ce facea. Nelinistea i-a trecut si, mult mai sigur pe picioare decīt īn ziua precedenta, disparu din nou dupa culme, īn ziua aceea am reusit sa stau īn picioare, sprijinin-du-ma de copac. Eram ametit. Singura solutie pentru a nu simti pamīntul miscīndu-se era sa īnchid ochii si sa ma tin strīns de copac. M-am departat si am īncercat sa merg. Imediat am cazut. Pamīntul se repezise la mine īnainte de a putea pasi. N-am patit nimic. Insula, īnvelita īntr-o vegetatie atīt de compacta si de flexibila, era locul ideal unde puteam sa īnvat sa merg din nou. Oricum as fi cazut, nu m-as fi lovit īn nici un fel.
īn ziua urmatoare, dupa o alta noapte odihnitoare petrecuta īn barca - unde Richard Parker se īntorsese din nou -, am putut merge. Cazīnd numai de vreo sase ori, am reusit sa ajung la copac. Simteam puterile renascīn-du-mi cu fiecare ora. Am apucat si am tras jos una dintre crengi cu ajutorul cangei. Am smuls cīteva frunze. Erau moi si neceruite, dar aveau gust amar. Richard Parker se atasase de vizuina lui din barca - asa īmi explicam de ce se īntorsese īn fiecare noapte.
L-am vazut īntorcīndu-se īn seara aceea, pe cīnd soarele apunea. Legasem din nou barca de vīsla scufundata. Eram la prora, verificīnd daca funia era legata bine de etra-va. A aparut pe neasteptate. La īnceput nu l-am recunoscut. Acest animal magnific, sarind peste culme īn plina viteza, nu putea fi acelasi tigru apatic, murdar de noroi, care era tovarasul meu de suferinta. Dar era. Era Richard Parker si venea catre mine cu toata viteza. Parea sa aiba un scop. Gītul sau puternic se ridica deasupra capului aplecat. Blana si muschii īi vibrau la fiecare pas. Auzeam pamīntul cutremurīndu-se sub corpul sau greu.
Am citit ca exista doua feluri de frica pe care nu le poti stapīni: tresaritul atunci cīnd auzi un zgomot neasteptat si vertijul. As dori sa mai adaug o a treia, abordarea directa si rapida a unui pradator cunoscut.
Am scotocit dupa fluier. Cīnd tigrul s-a aflat la douazeci si cinci de pasi de barca, am suflat cīt am putut de tare. Un suierat strident a rasunat īn aer.
A avut efectul asteptat. Richard Parker s-a oprit. Dar era clar ca dorea sa mearga mai departe. Am mai suflat o data. A īnceput sa sara si sa se īnvīrteasca īn loc īntr-un mod ciudat, ca o caprioara, aratīndu-si īnsa coltii salbatici. Am suflat a treia oara. I s-a ridicat tot parul de pe corp. īsi scosese ghearele cu totul. Era īntr-o stare de agitatie extrema. Mi-a fost teama ca zidul protector al sunetelor de fluier era pe punctul de a cadea si ca el ma va ataca.
īn schimb, Richard Parker a facut cel mai neasteptat lucru: a sarit īn mare. Am ramas cu gura cascata. Exact
acel lucru pe care nu ma asteptasem ca īl va face, l-a facut cu hotarīre si putere. A īnotat energic catre etrava barcii. M-am gīndit sa mai suflu o data din fluier, dar īn schimb am ridicat capacul de la cutie si m-am asezat, retragīn-du-ma īn spatiul aparat al teritoriului meu.
Sari pe etrava, cu apa siroindu-i din blana, facīnd sa se zgīltīie partea mea de barca. O clipa īsi pierdu echilibrul pe copastie si pe banca de la pupa, studiindu-ma. Am simtit cum ma parasesc puterile. Nu cred ca mai puteam sa suflu din fluier. M-am uitat la el pierdut. S-a strecurat pe podeaua barcii si a disparut sub prelata. Vedeam parti din corpul lui de pe marginile cutiei. M-am aruncat pe prelata, unde nu ma vedea - direct deasupra lui. Am simtit o nevoie urgenta sa-mi īntind aripile si sa zbor.
M-am linistit. M-am fortat sa-mi amintesc ca aceasta fusese situatia timp de multe zile, faptul ca traisem cu un tigru agitat chiar sub mine.
Pe cīnd rasuflarea mi se linistea, am adormit. La un moment dat īn timpul noptii, m-am trezit si, ui-tīndu-mi teama, l-am privit. Visa, se rasucea si mīrīia īn somn. Facea un asemenea zgomot īncīt ma trezise. Dimineata, conform obiceiului, a disparut dupa culme. Am hotarīt ca, de īndata ce aveam sa fiu destul de puternic, puteam sa īncep explorarea insulei. Parea relativ mare, daca ma puteam baza pe linia tarmului; se īntindea la stīnga si la dreapta, rotunjindu-se doar o data, ceea ce dovedea ca avea o circumferinta destul de mare. Am petrecut ziua mergīnd - si cazīnd - de la tarm la copac si īnapoi, īncercīnd sa-mi īnvigorez din nou picioarele. La fiecare cazatura luam o īnghititura buna de alge.
Cīnd Richard Parker s-a īntors la sfīrsitul zilei, putin mai devreme decīt īn ziua precedenta, īl asteptam. Am stat drept si nu am fluierat. A venit pīna la marginea apei si, dintr-o singura saritura puternica, a ajuns līnga barca. A intrat īn teritoriul sau fara sa atenteze la al meu, doar cla-tinīnd barca īntr-o parte. Rapiditatea cu care īsi recapata puterile ma īnspaimīnta.
A doua zi de dimineata, dupa ce i-am dat un mare avans lui Richard Parker, am pornit sa explorez insula. Am mers catre culme. Am ajuns usor la ea, pasind cu mīndrie, cu un mers care era vioi, desi uneori cam stīngaci. Daca picioarele mi-ar fi fost mai slabite, s-ar fi muiat sub mine cīnd am vazut ce era dupa culme.
Ca sa īncep cu detaliile, as spune ca toata insula era acoperita de alge, nu numai marginile. Am vazut un platou mare, verde, cu o padure verde īn mijloc. De jur īmprejurul acestei paduri am vazut sute de iazuri identice, raspīndite la distante egale, cu copaci crescuti rar si īmpartiti īntr-un mod uniform īntre ele, īntregul decor dīnd impresia limpede ca totul fusese aranjat conform unui plan.
Dar mai mult decīt orice m-au impresionat mangus-tele. Am vazut dintr-o privire ceea ce estimam a fi sute de mii de manguste. Insula era inundata de manguste. Iar cīnd am aparut, toate s-au īntors spre mine uimite, ca orataniile īntr-o ferma, si s-au ridicat.
Noi nu am avut manguste la Gradina Zoologica. Dar citisem despre ele. Se gaseau īn carti si īn literatura. O mangusta este un mic mamifer din Africa de Sud; cu alte cuvinte, un rapitor carnivor, lung de treizeci de centimetri, īn greutate de un kilogram cīnd este matur; zvelt si asemanator nevastuicii la forma corpului, cu un bot ascutit, ochi asezati frontal, picioare scurte, labe cu patru degete si gheare lungi, neretractile, cu o coada de douazeci de centimetri. Blana este de culoare maro deschis sau cenusie, cu dungi negre sau maro pe spate, īn timp ce vīrful cozii, urechile si cercurile caracteristice din jurul ochilor sīnt negre. Este o fiinta agila, cu un vaz excelent, diurna si sociabila, care se hraneste īn mediul sau natural - adica desertul Kalahari din sudul Africii - printre altele cu scorpioni, la al caror venin este complet imuna. Cīnd sta de paza, mangusta e ciudata prin aceea ca ramīne perfect dreapta pe vīrfurile picioarelor din spate, echilibrīndu-se ca un tripod cu coada. Deseori un grup de manguste va
adopta aceasta pozitie īmpreuna, stīnd īngramadite si privind īn aceeasi directie, semanīnd cu niste navetisti care asteapta autobuzul. Expresia onesta de pe fetele lor, felul īn care le atīrna labele din fata le fac sa arate ca niste copii seriosi pozīnd la fotograf sau ca niste pacienti īn cabinetul doctorului, dezbracati si īncercīnd respectuos sa-si acopere partile sensibile.
Asta am vazut dintr-o privire, sute de mii de manguste - poate mai multe, un milion - īntorcīndu-se spre mine si uitīndu-se cu atentie, ca si cum ar fi spus: "Da, domnule?" Ţineti minte, o mangusta atinge cam patruzeci si cinci de centimetri maximum, asa ca nu īnaltimea acestor fiinte era uimitoare, ci numarul lor. Am ramas īncremenit, fara grai. Daca as fi speriat un milion de manguste ce ar fi fugit īnfricosate, haosul ar fi fost de neīnchipuit. Dar interesul lor a fost de scurta durata. Dupa cīteva secunde, s-au apucat din nou de ceea ce faceau īnainte de aparitia mea - fie sa manīnce algele, fie sa se priveasca īn iazuri. Vazīnd atīt de multe fiinte aplecīndu-se īn acelasi timp, mi-am amintit de rugaciunile din moschei.
Animalelor parea sa nu le fie frica. īn timp ce coboram de pe culme, nici una nu a fugit si nici nu s-a temut de prezenta mea. Daca as fi dorit, as fi putut sa le ating, chiar sa iau una īn brate. Nu am facut asa ceva. Pur si simplu am mers prin cea mai mare colonie de manguste din lume, ceea ce a fost una dintre cele mai ciudate, dar si frumoase experiente din viata mea. Aerul era plin de zgomote. Man-gustele chitaiau, scheunau, palavrageau si latrau. Atīt era de mare numarul si agitatia lor, īncīt zgomotul plutea deasupra mea ca un stol de pasari, uneori foarte puternic, īn-vīrtindu-se īn jurul meu, alteori stingīndu-se iute cīnd cele mai apropiate manguste taceau, īn timp ce altele mai īndepartate īncepeau.
Oare nu le era teama de mine pentru ca mie ar fi trebuit sa-mi fie teama de ele? m-am īntrebat. Dar raspunsul - ca erau inofensive - mi-a venit imediat īn minte. Ca sa ma apropii de un iaz, īn jurul caruia erau adunate īn
numar mare, trebuia sa le dau la o parte cu piciorul ca sa nu le calc. Nu s-au suparat ca-mi faceam loc cu coatele printre ele, ba chiar se dadeau la o parte ca niste persoane civilizate. Simteam corpuri calde, īmblanite, frecīn-du-se de gleznele mele, īn timp ce ma uitam īntr-un iaz.
Toate ochiurile de apa aveau aceeasi forma rotunda si aceeasi marime - cam doisprezece metri īn diametru. Ma asteptam sa fie putin adīnci. N-am vazut nimic altceva decīt o apa limpede si adīnca. Iazurile pareau fara fund, iar atīt cīt puteam vedea, marginile erau formate din alge verzi. Era evident ca stratul de deasupra insulei era consistent.
N-am vazut nimic care sa-mi explice curiozitatea constanta a mangustelor si as fi renuntat sa gasesc dezlegarea misterului daca n-ar fi izbucnit un cor de scheunaturi si de latraturi la un iaz din apropiere. Mangustele sareau īn loc īntr-o stare de mare agitatie. Deodata au īnceput sa se scufunde cu sutele īn iaz. Se īmpingeau si se īmbrīnceau, īn timp ce se luau la īntrecere ca sa vada cine ajungea prima la marginea iazului. Nebunia le-a cuprins pe toate; chiar si puii se repezeau catre apa, fiind retinuti cu greu de mame si de paznici. Nu-mi venea sa cred ochilor. Acestea nu erau mangustele obisnuite din desertul Kalahari. Mangustele obisnuite din desertul Kalahari nu se comportau ca niste broaste. Aceste manguste erau cu siguranta o subspecie care evoluase īntr-un mod fascinant si surprinzator.
M-am īndreptat spre iaz, pasind usor ca sa vad mangustele īnotīnd - chiar īnotīnd - si aducīnd la mal numerosi pesti destul de mari. Unii erau dorade care ar fi constituit un ospat pe o barca de salvare. Pareau mai mici, comparate cu mangustele. Pentru mine era de neīnteles cum puteau mangustele sa prinda asemenea pesti.
Pe cīnd mangustele trageau pestii afara din iaz, lucrīnd īn echipa, am remarcat ceva ciudat: fiecare peste, fara nici o exceptie, era deja mort. Mort de curīnd. Mangustele aduceau la mal pesti morti pe care nu-i ucisesera ele.
Am īngenuncheat līnga iaz, dīnd la o parte cīteva animale mai agitate si ude. Am atins apa. Era mai rece decīt ma asteptam. Trecea pe acolo un curent care aducea apa mai rece din adīncuri. Am luat putina apa īn mīna facuta caus si am dus-o la gura. Am sorbit putin.
Era apa dulce. Aceasta explica de ce murisera pestii - caci, fara īndoiala, daca vei pune un peste de apa sarata īn apa dulce, se va umfla si va muri. Dar ce cautau pestii de mare īntr-un iaz de apa dulce? Cum ajunsesera acolo?
M-am dus la un alt iaz, facīndu-mi loc printre man-guste. si acesta avea apa dulce. Alt iaz: la fel. si la fel si la al patrulea.
Toate erau iazuri de apa dulce. De unde venisera asemenea cantitati de apa dulce? ma īntrebam. Raspunsul era evident: de la alge. Algele desarau īn mod natural si continuu apa marii, de aceea miezul algei era sarat, īn timp ce stratul exterior era īmbibat cu apa dulce: aceasta se prelingea din alga. Nu m-am īntrebat de ce faceau algele asta, cum sau unde se ducea sarea. Mintea mea nu mai punea asemenea īntrebari. Am rīs doar si am sarit īntr-un iaz. Mi-era greu sa ma tin la suprafata apei. Eram īnca foarte slabit ca sa pot īnota. Nu ma īndepartam de mal. Placerea unei bai īn apa curata, pura, nesarata nu se poate descrie īn cuvinte. Dupa ce petrecusem atīt de mult timp pe mare, pielea īmi era ca o scoarta, iar parul īmi crescuse lung, īncīlcit si moale ca o pīnza de prins muste. Pīna si sufletul parea sa-mi fi fost plin de sare. Asa ca, sub privirile a mii de manguste, m-am īmbaiat, lasīnd apa curata sa dizolve toate granulele de sare care ma murdarisera.
Mangustele s-au uitat īn alta parte. Au facut toate ca una, īntorcīndu-se īn aceeasi directie īn acelasi timp. M-am ridicat sa vad ce se īntīmpla. Venea Richard Parker. Mi-a confirmat ceea ce banuiam deja, anume ca aceste manguste traisera atīt de multe generatii fara a fi īntīlnit pradatori, ca instinctul de a fugi, de a tine distanta, de a le fi teama fusese sters din genele lor. Tigrul se misca printre ele, lasīnd īn urma cadavre numeroase, devorīnd mangusta dupa mangusta, cu sīngele curgīndu-i din bot, iar ele, fata
īn fata cu un tigru, sareau īn sus si īn jos, ca si cum ar fi strigat: "E rīndul meu! E rīndul meu! E rīndul meu!" Am vazut aceasta scena de multe ori. Nimic nu le schimba mangustelor traiul obisnuit de a privi īn iaz si de a mīn-ca alge. Daca Richard Parker pasea printre ele maiestuos ca un stapīn, īnainte de a se napusti asupra lor cu un raget īnfiorator, sau daca trecea cu un aer nepasator, era absolut acelasi lucru. Nu erau deloc deranjate. Blīndetea le caracteriza.
El ucidea mai mult decīt avea nevoie. Ucidea manguste pe care nu le mīnca. La animale, īndemnul de a ucide este diferit de īndemnul de a mīnca. Faptul ca atīt de multa vreme nu vīnase nimic si ca acum avea prada din belsug īi dezlantuise instinctul de vīnator amestecat si cu un sentiment de razbunare.
Era limpede. Nu era un pericol pentru mine. Cel putin deocamdata.
Dimineata urmatoare, dupa ce el a plecat, am curatat barca. Era mare nevoie. Nu vreau sa descriu ce gramada de oase de animale si de om, amestecate cu nenumarate resturi de peste si de testoasa, am gasit. Toata masa aceea dezgustatoare si urīt mirositoare a fost aruncata peste bord. Nu am īndraznit sa pasesc pe fundul barcii, ca sa nu las urme clare ale prezentei mele īn teritoriul lui Richard Parker, astfel ca munca a trebuit sa fie facuta cu cangea de pe prelata sau de pe marginea barcii, stind īn apa. Ce nu puteam curata cu cangea - mirosurile si murdariile - am spalat cu galeti de apa.
Noaptea, cīnd a intrat īn vizuina lui noua si curata, nu a facut nici un comentariu. Ducea īn bot mai multe manguste moarte, pe care le-a mīncat īn timpul noptii.
Am petrecut urmatoarele zile mīncīnd, bīnd, facīnd baie, observīnd mangustele, mergīnd, alergīnd, odihnin-du-ma si recapatindu-mi puterile. Alergatul era lin si natural, o sursa constanta de bucurie. Pielea mi s-a vindecat. Durerile si īntepenelile mi-au trecut. īntr-un cuvīnt, am revenit la viata.
Am explorat insula. Am īncercat sa o īnconjor, dar am renuntat. Banuiesc ca avea cam zece-unsprezece kilometri īn diametru, ceea ce īnseamna o circumferinta de aproape douazeci de mile. Ceea ce am vazut parea sa arate ca tarmul era peste tot la fel. Aceeasi verdeata orbitoare acoperea totul, aceeasi culme, aceeasi panta dinspre culme catre apa, aceeasi īntrerupere a monotoniei: cīte un copac pipernicit pe ici, pe colo. Pe cīnd exploram tarmul, am facut o descoperire extraordinara: algele, de fapt insula īntreaga, varia ca īnaltime si densitate īn functie de vreme, īn zilele foarte calduroase, tesatura algelor devenea teapana si densa, iar insula crestea īn īnaltime; urcusul pe culmi era mai abrupt si culmea mai īnalta. Nu era un proces rapid. Avea loc numai daca arsita dura mai multe zile. Dar era evident. Cred ca avea legatura cu conservarea apei, cu expunerea redusa a algelor la razele soarelui.1
Fenomenul contrar - micsorarea insulei - era mai rapid, mai dramatic, iar cauzele erau mai evidente. īn asemenea situatii, culmea se lasa īn jos, iar platforma continentala, ca sa spun asa, se īntindea, algele aflate de-a lungul tarmului īnmuindu-se atīt de mult, īncīt īmi prindeam picioarele īn ele. Aceasta micsorare era cauzata de vremea īnnorata si iutita de marea agitata.
Am supravietuit unei furtuni puternice pe cīnd ma aflam pe insula si dupa aceasta experienta am capatat o asemenea īncredere īn ea, ca as fi rezistat si unui uragan. Era un spectacol īnspaimīntator sa stai īntr-un copac si sa vezi valuri uriase napustindu-se asupra insulei, parīnd ca doresc sa īnece culmea si sa dezlantuie haosul si nebunia - de fapt, topindu-se imediat, ca si cum ar fi ajuns īn niste nisipuri miscatoare. Din acest punct de vedere, insula semana cu principiile familiei Gandhi: rezista lasīndu-se invadata. Fiecare val disparea pe insula fara nici cea mai mica lovitura, lasīnd īn urma putina spuma si rosatura. Singurele semne ca o mare forta a naturii trecea prin apropiere erau cutremuratul pamīntului si īncretiturile de la suprafata iazurilor. īntr-adevar, furtuna parea ca ocoleste
insula; considerabil diminuate, valurile veneau si plecau. Era o priveliste ciudata sa vezi valurile parasind tarmul. Furtuna si micile cutremure ce rezultau nu le deranjau deloc pe manguste. īsi continuau activitatile ca si cum nu s-ar fi īntīmplat nimic.
Mai greu de īnteles era pustietatea totala a insulei. Niciodata n-am vazut un asemenea mediu īnconjurator lipsit de viata. Nu erau muste īn aer, nici fluturi, albine sau alte insecte. Nici o pasare nu se cuibarise īn copaci. Cīmpia nu adapostea rozatoare, rīme, viermi, serpi sau scorpioni; nu cresteau nici alti copaci, tufisuri, ierburi sau flori. Iazurile nu aveau pesti de apa dulce. Litoralul nu era acoperit de buruieni, crabi, raci, corali, pietricele sau stīnci. Cu singura exceptie notabila a mangustelor, nu exista nici cea mai mica materie organica sau anorganica straina pe insula. Nu vedeam nimic altceva decīt alge verzi stralucitoare si copaci verzi stralucitori.
Copacii nu erau paraziti. Am descoperit asta īntr-o zi cīnd am rruncat atīt de multe alge la umbra unui copacel, īncīt i-am dezgolit radacinile. Am observat ca radacinile nu patrundeau independente īn alge, ci mai curīnd se uneau, se identificau cu acestea. Ceea ce īnsemna ca acesti copaci fie traiau īntr-o relatie de simbioza cu algele, īntr-un schimb care le era reciproc avantajos, fie, mai simplu, erau parte integranta din alge. Presupun ca din aceasta cauza copacii nu faceau flori sau fructe. Ma īndoiesc ca un organism independent, oricīt de intima ar fi fost simbioza sa, ar renunta la o functie atīt de importanta cum este reproducerea. Placerea frunzelor de a sta la soare, dovedita de abundenta lor, largimea si verdeata de super-clorofila ma īndemnau sa cred ca acesti copaci aveau mai ales o functie de acumulare de energie. Dar e doar o banuiala.
Mai am o ultima observatie de facut. Ea este bazata mai mult pe intuitie decīt pe date concrete. Ia t-o: insula nu era o insula īn sensul obisnuit al termenului - adica o mica bucata de pamīnt ancorata pe fundul oceanului -, ci mai
curīnd un organism ce plutea liber, o gramada de alge de proportii uriase. Iar banuiala mea este ca iazurile ajungeau pīna la marginile acestei mase imense, vii, deschi-zīndu-se catre ocean, ceea ce explica prezenta, altfel neobisnuita, a doradelor si a altor pesti din largul marii.
Totul ar fi trebuit studiat mai īn detaliu, dar din pacate am pierdut algele pe care le adunasem.
Asa cum eu am īnviat, tot asa a facut si Richard Parker. Pentru ca se īndopa cu manguste s-a īngrasat, blana a īnceput sa-i luceasca din nou si si-a recapatat īnfatisarea sanatoasa de odinioara. Continua sa se īntoarca la barca la sfīrsitul fiecarei zile. Aveam īntotdeauna grija sa fiu acolo īnaintea lui, marcīndu-mi teritoriul cu urina din belsug, ca el sa nu uite pe ce loc era si cui apartinea acel teritoriu. Dar pleca īn zori si ratacea mai departe ca mine; insula fiind peste tot la fel, ramīneam de obicei īntr-o singura zona. Nu prea īl vedeam īn timpul zilei. si deveneam din ce īn ce mai agitat. Am vazut cum īsi ascutea ghearele de copaci - lasīnd gauri mari, adīnci. Am īnceput sa-i aud ragetul profund, strigatul aaauuh dulce ca mierea si īnfricosator ca strafundurile unei mine sau o suta de mii de albine furioase. Ceea ce ma īngrijora nu era faptul ca dorea o femela; īnsemna ca se simtea destul de bine pe insula pentru a se gīndi la reproducere. Eram īngrijorat ca īn noua lui stare nu ar fi tolerat alt mascul īn teritoriu, īn special pe timpul noptii, mai ales ca acele chemari insistente ale lui ramīneau fara raspuns.
Ma plimbam īntr-o zi prin padure. Mergeam viguros, cufundat īn gīnduri. Am trecut de un copac - si am dat practic nas īn nas cu Richard Parker. Amīndoi am fost uimiti. Sīsīi si se ridica pe picioarele din spate, dominīndu-rna cu īnaltimea sa, labele sale mari fiind gata sa ma doboare. Am īncremenit, paralizat de frica si de soc. Se lasa din nou pe toate cele patru picioare si se īndeparta. Dupa trei-pa-tru pasi se īntoarse si se ridica din nou, de data aceasta mīrīind. Am continuat sa stau nemiscat ca o statuie. Mai merse cītiva pasi si ma ameninta a treia oara. Multumit
ca nu constituiam un pericol, pleca. Imediat ce mi-am recapatat suflul si am īncetat sa tremur, am dus fluierul la gura si am luat-o la goana dupa el. Se īndepartase deja la o distanta considerabila, dar īnca īl puteam vedea. Alergam din toate puterile. Se īntoarse, ma vazu, se ghemui - si apoi sari. Am suflat īn fluier cīt de tare am putut, dorin-du-mi ca sunetul sa se auda la fel de repede si de tare ca strigatul unui tigru singuratic.
īn acea noapte, īn timp ce el se odihnea la saizeci de centimetri sub mine, am ajuns la concluzia ca trebuia sa pasesc din nou īn arena.
Principala problema cīnd dresezi animale este ca ele actioneaza fie din instinct, fie din obisnuinta. Gaselnitele bazate pe inteligenta pentru a face asociatii noi care sa nu fie instinctive sīnt rare. De aceea, fixarea īn mintea unui animal a conexiunii artificiale ca, daca face o anumita actiune, sa zicem sa se dea cu labele īn sus, va capata o anumita delicatesa, poate fi obtinuta numai prin multe repetitii. Este un proces lent, care depinde atīt de noroc, cīt si de multa munca, mai ales cīnd animalul este adult. Am suflat din fluier pīna au īnceput sa ma doara plamīnii. M-am batut cu mīinile īn piept pīna cīnd m-am umplut de vīnatai. Am strigat: "Hep! Hep! Hep!" - o comanda īn limbajul tigrilor ce ar īnsemna "Fa!" - de mii de ori. I-am aruncat sute de bucati de manguste pe care le-as fi mīncat cu multa placere eu īnsumi. īmblīnzirea unui tigru nu e o treaba usoara. Sīnt mult mai rigizi din punct de vedere mental decīt alte animale care sīnt īmblīnzite īn mod regulat la circ sau la gradina zoologica - leii de mare sau cimpanzeii, de exemplu. Dar nu vreau sa ma laud prea mult cu ceea ce am reusit sa obtin de la Richard Parker. Norocul meu, noroc care mi-a salvat viata, a fost ca nu era doar un tigru adult tīnar, ci si un adult tīnar flexibil, un animal omega. Mi-era teama ca circumstantele din acea insula puteau sa-mi fie potrivnice, ca datorita acestei abundente a mīncarii si a apei, avīnd atīt de mult spatiu, se va relaxa si va avea īncredere, fiind putin mai
dispus sa se lase influentat de mine. īnsa a ramas īncordat, īl cunosteam destul de bine ca sa-mi dau seama de asta. Noaptea īn barca era agitat si facea zgomot. Am considerat ca aceasta nervozitate se datora noilor conditii de pe insula; orice schimbare, fie ea si pozitiva, īl face pe un animal sa fie īncordat. Oricare ar fi fost cauza, tensiunea īn care traia dovedea ca era īn continuare gata sa-mi faca pe plac; mai mult, ca simtea nevoia sa-mi faca pe plac.
L-am īnvatat sa sara printr-un cerc pe care l-am facut din crengi subtiri. Era un exercitiu simplu, format din patru sarituri. De fiecare data, primea ca recompensa o bucata de mangusta. In timp ce se īndrepta greoi catre mine, tineam mai īntīi cercul cu mīna stinga īntinsa, cam la nouazeci de centimetri deasupra pamīntului. Dupa ce sarea prin el si īsi termina alergarea, apucam cercul cu mīna dreapta si, stīnd cu spatele la el, īi ordonam sa se īntoarca si sa sara din nou. La a treia saritura, īngenuncheam pe parnīnt si tineam cercul deasupra capului. Sa-l vad venind catre mine era o experienta ce-mi punea nervii la īncercare. Mi-a fost mereu teama ca, īn loc sa sara, o sa ma atace. Din fericire, sarea de fiecare data. Dupa aceea ma ridicam si aruncam cercul astfel īncīt se īnvīrtea ca o roata. Richard Parker trebuia sa-l urmareasca si sa treaca prin el ultima oara īnainte ca acesta sa cada. Nu prea īi iesea numarul acesta, fie pentru ca eu nu aruncam cercul cum trebuia, fie din cauza alergarii sale stīngace. Dar cel putin īl urmarea, ceea ce īnsemna ca se īndeparta de mine. Era īntotdeauna foarte surprins cīnd cadea cercul. Se uita la el cu atentie, ca si cum acesta ar fi fost un mare animal prieten cu care el alergase si care brusc se prabusise. Ra-mīnea līnga el, mirosindu-1. Atunci īi aruncam ultima bucata si plecam.
īn cele din urma, am parasit barca. Mi se parea stupid sa petrec noaptea stīnd atīt de īnghesuit cu un animal care īncepea sa aiba pretentii, cīnd aveam la dispozitie o insula īntreaga. M-am hotarīt ca cel mai īntelept lucru era sa dorm īntr-un copac. Obiceiul nocturn al lui Richard Parker de
a dormi īn barca n-a fost niciodata o regula pentru mine. N-ar fi fost o idee buna sa ma aflu īn afara teritoriului meu, adormit si fara aparare pe parnīnt, atunci cīnd s-ar fi decis sa plece la plimbare noaptea.
Astfel ca īntr-o zi am parasit barca luīnd navodul, o funie si cīteva paturi. Am cautat un copac frumos la marginea padurii si mi-am aruncat funia peste creanga cea mai joasa. Forma mea fizica era asa de buna, īncīt n-am avut nici o problema sa ma trag īn sus cu ajutorul bratelor si sa ma catar īn copac. Am gasit doua crengi solide aflate una līnga alta, la acelasi nivel, si mi-am legat navodul de ele. M-am īntors la sfīrsitul zilei.
Tocmai terminasem de īntins paturile ca sa-mi fac o saltea, cīnd am remarcat ca mangustele erau agitate. M-am uitat. Am īmpins crengile la o parte ca sa vad mai bine. Am privit īn toate directiile si pīna la linia orizontului. Totul era limpede. Mangustele abandonau iazurile - de fapt toata cīmpia - si se īndreptau cu iuteala catre padure. O natiune īntreaga de manguste era īn miscare, cu spinarile arcuite si picioarele īn vīnt. Ma īntrebam ce alta surpriza īmi rezervau aceste animale, cīnd am remarcat cu consternare ca cele aflate līnga iazul cel mai apropiat de mine īmi īnconjurau copacul si se urcau pe trunchi. Acesta a disparut sub o invazie de manguste hotarīte. M-am gīndit ca veneau sa ma atace, ca acesta era motivul pentru care Richard Parker dormea īn barca: īn timpul zilei mangustele erau blīnde si inofensive, dar noaptea, fiind īn numar mare, īsi zdrobeau dusmanul fara mila. Eram īnfricosat, dar īn acelasi timp si indignat. Sa supravietuiesti atīta timp īntr-o barca alaturi de un tigru bengalez de 200 de kilograme ca sa mori īntr-un copac din cauza unor manguste de un kilogram mi se parea o tragedie mult prea ridicola si prea nedreapta.
Nu mi-au facut nici un rau. S-au urcat catre mine, peste mine, pe mine - pe līnga mine. S-au asezat pe toate crengile copacului. Acesta era literalmente īncarcat de ele. Mi-au invadat si patul. La fel se īntīmpla cīt vedeam cu
ochii. Se urcau īn toti copacii. Padurea īntreaga a devenit maronie, ca si cum toamna ar fi venit pe neasteptate. Luate la un loc, īn timp ce se catarau īn hoarde pentru a acapara copacii neocupati din adīncul padurii, faceau mai mult zgomot decīt o turma de elefanti.
īntre timp, cīmpia se depopula si devenea pustie.
De la un pat īnghesuit īmpartit cu un tigru la un dormitor plin de manguste - ma veti crede oare cīnd va spun ca viata ne rezerva cele mai neasteptate surprize? M-am īmbrīncit cu mangustele ca sa am unde dormi īn propriul meu pat. Au ripostat. Nici un centimetru patrat nu era liber.
S-au linistit si toate scheunaturile si palavrageala au īncetat. Copacul s-a cufundat īn tacere. Cu totii am adormit.
M-am trezit īn zori, īnfofolit pe de-a-ntregul īntr-o patura de blana vie. Cītiva pui descoperisera partile mai calde ale corpului meu. Aveam un guler strimt, transpirat īn jurul gītului - probabil mama lor, care se instalase comod pe o parte a capului meu -, īn timp ce altele īsi facusera culcus pe burta.
Au parasit copacul la fel de iute si de simplu cum īl invadasera. La fel se īntāmpla cu toti copacii dimprejur. Cīmpia se umplu de manguste, iar zgomotele activitatilor lor diurne rasunau peste tot. Copacul arata trist. si eu ma simteam putin trist. īmi placuse experienta de a dormi īmpreuna cu mangustele.
Am īnceput sa dorm īn copac īn fiecare noapte. Mi-am luat din barca ce īmi era necesar si mi-am facut un dormitor confortabil īn vīrful copacului. M-am obisnuit cu zgī-rieturile neintentionate ale mangustelor care se catarau peste mine. Singura mea neplacere era ca uneori animalele de deasupra faceau pe mine.
īntr-o noapte, mangustele m-au trezit. Palavrageau si se agitau. M-am ridicat si am privit īn directia īn care se uitau si ele. Cerul era senin, luna era plina. Pamīntul era īntunecos. Totul stralucea straniu īn culori negre, cenusii
si albe. Era iazul. Siluete argintii pluteau īn el, iesind din adīnc si taind suprafata neagra a apei.
Pesti. Pesti morti. Veneau din adīncuri. Iazul - daca tineti minte, avea doisprezece metri īn diametru - se umplea cu tot felul de pesti morti, pīna cīnd suprafata lui din neagra deveni argintie. Iar din felul īn care aceasta continua sa fie agitata, era evident ca apareau si mai multi pesti morti. Cīnd s-a ivit un rechin mort, mangustele au ajuns īn culmea agitatiei, tipīnd ca niste pasari tropicale. Isteria a cuprins si copacii din vecinatate. Era un zgomot asurzitor. M-am īntrebat daca voi vedea pesti catarati īn copaci.
Nici o mangusta nu a coborīt la iaz. Nici una nu a intentionat sa coboare. Doar īsi manifestau frustrarea prin zgomote.
Privelistea mi se parea sinistra. Era ceva nelinistitor cu toti pestii aceia morti.
M-am īntins din nou si m-am straduit sa adorm, cu tot zgomotul mangustelor. īn zori, m-am trezit din somn din cauza larmei pe care o faceau coborīnd din copac. Cas-cīnd si īntinzīndu-ma, m-am uitat catre iazul care fusese cauza unei atīt de mari agitatii noaptea trecuta.
Era gol. Sau aproape gol. Dar nu din cauza mangustelor. Acestea tocmai se scufundau ca sa apuce ce mai ramasese.
Pestii disparusera. Eram uluit. Ma uitam oare la alt iaz? Nu, acela era cu siguranta. Eram sigur ca nu mangustele īl golisera? Absolut sigur. Nu prea mi le imaginam scotīnd un rechin īntreg din apa, daramite sa-l mai si care īn spate si sa dispara cu el. Era oare din cauza lui Richard Parker? Poate, dar nici el nu putea goli un iaz īntreg īntr-o noapte.
Era un mister total. Oricīt m-as fi uitat la iaz si la marginile sale de un verde īnchis, nu-mi puteam explica ce se īntāmplase cu pestii. M-am uitat si īn noaptea urmatoare, dar n-a mai aparut nici un peste īn iaz.
Dezlegarea la aceasta enigma a venit mai tīrziu, din adīncurile padurii.
Copacii erau mai mari īn mijlocul padurii si mai apropiati. Pamīntul era descoperit dedesubt, pentru ca nu crestea nici un lastaris, dar deasupra coroanele copacilor erau atīt de dense, īncīt cerul nu se vedea deloc; cu alte cuvinte, pīna si cerul era de un verde compact. Copacii cresteau atīt de aproape unul de altul, īncīt crengile se īncolaceau; se atingeau si se rasuceau unele īntre altele atīt de tare ca era greu sa spui unde se termina un copac si unde īncepea celalalt. Am observat ca aveau trunchiuri curate, lucitoare, fara nenumaratele zgīrīieturi lasate pe scoarta de mangustele cataratoare. Am ghicit lesne raspunsul: man-gustele puteau traversa dintr-un copac īn altul fara sa fie nevoite sa coboare si sa urce. Ca dovada, am gasit multi copaci din inima padurii a caror scoarta fusese practic sfī-siata. Acestia formau neīndoielnic o poarta catre un oras aerian al mangustelor, mai aglomerat chiar decīt Calcutta.
Acolo am gasit copacul. Nu era cel mai mare din padure, nici situat īn centru, n-avea nimic special. Avea crengi solide, asta era tot. Era un loc excelent, de unde puteam vedea cerul sau spiona viata nocturna a mangustelor.
Va pot spune exact ziua cīnd am dat peste acest copac: era ziua dinaintea plecarii mele de pe insula.
Am remarcat copacul pentru ca parea sa aiba fructe. In timp ce īn alte parti coroanele arborilor erau de un verde uniform, aceste fructe erau de culoare neagra pe un fundal verde. Crengile care le sustineau erau rasucite ciudat. M-am uitat cu atentie. O insula īntreaga acoperita de copaci sterpi - īn afara de unul. si nu era nici macar acoperit total de fructe. Acestea cresteau numai īntr-o mica parte a copacului. M-am gīndit ca poate am dat peste matca reproducatoare a padurii, ca la albine, si m-am īntrebat cīnd nu ma vor mai uimi algele cu ciudateniilor lor botanice.
Am vrut sa gust fructele, dar copacul era prea īnalt. Asa ca m-am īntors cu o funie. Daca algele erau delicioase, cum erau oare fructele?
Am aruncat funia pe creanga cea mai joasa a copacului si, ramura dupa ramura, ciot dupa ciot, m-am catarat catre acea livada mica si nepretuita.
Vazute de aproape, fructele erau de un verde īnchis. Aveau marimea si forma portocalelor. Fiecare se afla īn mijlocul unor ramurele care se īncolaceau strīns peste ele - ca sa le apere, presupun. Pe cīnd ma apropiam, am descoperit o alta functie a acestor ramurele īncolacite: sustinerea. Fructele nu aveau o singura tulpina, ci cīteva zeci. Suprafata le era plina de asemenea tulpini care le legau de ramurelele īnconjuratoare. M-am gīndit ca aceste fructe erau cu siguranta zemoase si hranitoare. M-am apropiat.
Am īntins mīna si am apucat unul. Am fost dezamagit de cīt de usor era. Nu atīrna aproape deloc. Am tras de el, rupīndu-i toate tulpinile.
M-am facut comod pe o creanga solida, cu spatele sprijinit de trunchiul copacului. Deasupra mea era un baldachin miscator de frunze verzi, luminate de razele soarelui. De jur-īmprejur, dt puteam vedea, atīrnīnd īn aer, erau drumurile īncīlcite si cotite ale marelui oras suspendat. O briza placuta sufla printre copaci. Eram foarte curios. Am examinat fructul.
Ah, ce mi-as fi dorit ca acel moment sa nu vina! Daca n-ar fi venit, as fi trait ani īntregi - poate toata viata - pe aceasta insula. Nimic, ma gīndeam, nu ma putea face sa ma īntorc pe barca, la suferinta si chinurile pe care le-am īndurat - nimic! Ce motive aveam sa parasesc aceasta insula? Nu mi se satisfaceau aici toate nevoile fizice? Nu aveam aici mai multa apa proaspata decīt as fi putut sa beau toata viata? Mai multe alge decīt as fi putut mīnca? Iar cīnd simteam nevoia de varietate, n-aveam mai multe manguste si mai multi pesti decīt mi-as fi putut dori? Iar daca insula plutea si se deplasa, nu mergea oare īn directia buna? Nu se putea transforma īntr-o corabie vegetala care m-ar fi adus la liman? īntre timp, nu aveam oare aceste īncīntatoare manguste ca sa-mi tina tovarasie? si nu avea Richard Parker īnca nevoie sa mai exerseze o a patra sari-
tura? Gīndul de a parasi insula nu-mi venise niciodata de cīnd ajunsesem. Ma aflam aici deja de multe saptamīni - nu pot spune cīte anume - si urma sa mai stau. Eram sigur de asta.
Cīt de gresit judecam!
Daca fructul acela avea o samīnta, era samīnta despartirii.
Fructul nu era un fruct. Era o acumulare compacta de frunze lipite la un loc īntr-o bila. Zecile de tulpini erau tulpini de frunze. De pe fiecare tulpina rupta cadea cīte o frunza.
Dupa mai multe straturi, am ajuns la frunzele care-si pierdusera tulpinile si erau pur si simplu lipite de bila. Am tras cu unghiile ca sa le apuc marginile si sa le cojesc. Fiecare strat se desprindea unul dupa altul ca foile de ceapa. Puteam doar sa sfīsii "fructul" īn bucati - īnca īl mai numesc asa, caci n-am un cuvīnt mai bun -, dar am ales sa-mi potolesc curiozitatea cu masura.
De la marimea unei portocale s-a micsorat pīna la cea a unei mandarine. Poala mea si crengile de dedesubt erau acoperite de coji subtiri, moi de frunze.
Era acum de marimea unui rambutan.
īnca ma trec fiori cīnd ma gīndesc la el.
De marimea unei cirese.
Apoi a aparut la lumina, ca o perla inimaginabila īn miezul unei stridii verzi.
Un dinte omenesc.
Un molar, ca sa fiu mai exact. Suprafata era patata cu verde si strabatuta de gaurele fine.
Oroarea m-a cuprins īncet. Am avut timp sa culeg un alt fruct.
Fiecare continea un dinte.
Unul un canin.
Altul un premolar.
Aici un incisiv.
Dincolo un alt molar.
Treizeci si doi de dinti. O dantura umana completa. Nu lipsea nici unul.
Brusc am īnteles.
Nu am tipat. Cred ca numai īn filme oroarea este sonora. Pur si simplu m-am cutremurat si am parasit copacul.
Am petrecut ziua tulburat la culme, cīntarind optiunile. Toate erau proaste.
īn noaptea aceea, īn patul din copacul meu, mi-am testat concluziile. Am apucat o mangusta si am aruncat-o de pe creanga.
A chitait īn timp ce cadea prin aer. Cīnd a atins pamīn-tul, s-a repezit imediat īnapoi īn copac.
Cu inocenta specifica, s-a īntors chiar la locul de līnga mine. Acolo a īnceput sa se linga pe labe cu putere. Parea extrem de speriata. Gīfīia foarte tare.
As fi putut sa ma opresc aici. Dar voiam sa stiu. Am coborīt si am apucat funia. Facusem noduri ca sa ma pot urca mai usor. Cīnd am ajuns la baza copacului, mi-am īntins picioarele la un centimetru de pamīnt. Am ezitat.
Mi-am dat drumul.
La īnceput n-am simtit nimic. Apoi deodata o durere ascutita m-a strabatut prin picioare. Am scos un tipat. Am crezut ca o sa cad. Am reusit sa ma agat de funie si sa ma ridic de la pamīnt. Mi-am sters īnnebunit talpile de scoarta copacului. A fost de ajutor, dar nu īndeajuns. M-am aruncat la loc pe creanga. Mi-am scaldat picioarele īn galeata cu apa de līnga patul meu. Mi-am sters picioarele cu frunze. Am luat cutitul si am ucis doua manguste, īn-cercīnd sa-mi alin durerea cu sīngele si maruntaiele lor. Totusi, picioarele īmi ardeau. Mi-au ars toata noaptea. De durere si de neliniste, n-am putut dormi deloc.
Insula era carnivora. Astfel se explica disparitia pestilor din iaz. Insula atragea pesti de apa sarata īn canalele sale subterane - cum, nu-mi dau seama; probabil ca pestii mīncau algele cu aceeasi lacomie ca si mine. Erau prinsi īn capcana. Nu-si mai gaseau drumul? Se īnchideau cana-
lele catre mare? īsi schimba apa salinitatea atīt de iute īncīt era prea tīrziu atunci cīnd pestii īsi dadeau seama? Oricare ar fi fost cauza, erau prinsi īn capcana de apa dulce si mureau. Unii pluteau la suprafata iazurilor, resturile pe care le mīncau mangustele. Noaptea, printr-un proces chimic necunoscut mie, dar evident īmpiedicat de lumina soarelui, algele pradatoare deveneau extrem de acide, iar iazurile erau cazi de acid care devorau pestii. De aceea se īntorcea Richard Parker īn fiecare seara la barca. De aceea dormeau mangustele īn copaci. De aceea nu vazusem decīt alge pe insula.
Asta explica si dintii. Un biet naufragiat ajunsese pe aceste groaznice tarmuri īnaintea mea. Cīt timp ramasese el - sau ea - aici? Saptamīni? Luni? Ani? Cīte ore singuratice petrecuse īn orasul aerian doar īn tovarasia man-gustelor? Cīte vise de viata fericita fusesera spulberate? Cīte sperante pierdute? Cīte vorbe ce ar fi putut fi spuse pierisera? Cīta singuratate fusese īndurata? Cīta nefericire fusese adunata? si dupa toate acestea, ce a urmat? A meritat oare?
Nimic, doar niste smalt, ca maruntisul dintr-un buzunar. Persoana murise, probabil, īn copac. De boala? De rani? De tristete? Cīt timp īi ia unui suflet zdrobit sa ucida un organism care are mīncare, apa si adapost? si copacii erau carnivori, dar aveau un nivel mai slab de aciditate, care-ti permitea sa-ti petreci noaptea īn ei, īn timp ce restul insulei clocotea. Dar o data ce persoana murise si nu mai misca, copacul probabil ca īi īnfasurase īncet corpul si īl digerase, golindu-i oasele de toate substantele hranitoare pīna disparusera. Cu timpul, chiar si dintii ar fi disparut.
M-am uitat īn jur la alge. M-a cuprins greata. Promisiunea minunata pe care o ofereau īn timpul zilei a fost īnlocuita īn inima mea de tradarea de care erau capabile noaptea.
N-au mai ramas decīt dintii! DINŢI! am mormait.
Cīnd a venit dimineata, trista hotarīre fusese luata. Am preferat sa plec si sa pier īn cautarea propriei mele specii decīt sa traiesc o viata singuratica de confort fizic si moarte spirituala pe aceasta insula ucigasa. Mi-am facut provizii de apa proaspata si am baut ca o camila. Am mīncat alge toata ziua pīna cīnd n-am mai putut. Am ucis si jupuit atītea manguste cīte īncapeau īn lada si pe fundul barcii. Am spintecat pestii morti din iazuri. Cu securea am taiat o gramada de alge si am trecut o funie prin ele, pe care am legat-o de barca.
Nu puteam sa-l parasesc pe Richard Parker. Sa-l las acolo īnsemna sa-l omor. N-ar fi putut supravietui primei nopti. Singur īn barca la apusul soarelui, as fi stiut ca ardea de viu. Sau ca se aruncase īn mare, unde avea sa se īnece. L-am asteptat sa se īntoarca. stiam ca nu va īntīrzia.
Cīnd s-a urcat la bord, am īmpins barca de la mal. Timp de cīteva ore, curentii ne-au tinut aproape de insula. Zgomotele marii ma nelinisteau. Nu mai eram obisnuit cu leganatul barcii. Noaptea s-a lasat īncet.
Dimineata insula disparuse, ca si gramada de alge pe care o caram dupa noi. Imediat ce cazuse īntunericul, algele dizolvasera funia cu acidul lor.
Marea era īntunecata, cerul mohorīt.
Capitolul 93
M-am plictisit de situatia mea, la fel de monotona ca vremea. Dar viata ma obliga sa traiesc. Restul povestirii mele nu este altceva decīt durere, tristete si chin.
Mintea īmi era plina cīnd de gīnduri pesimiste, cīnd de gīnduri optimiste. Va marturisesc ca, daca ati fi fost īntr-o asemenea situatie disperata ca a mea, v-ati fi īnnobilat si dumneavoastra gīndurile. Cu cīt esti mai jos, cu atīt mintea tinteste mai sus. Era normal ca, lipsit de orice mijloc de supravietuire si īngrozit cum eram, īn ghearele celei mai cumplite suferinte, sa ma gīndesc la Dumnezeu.
Capitolul 94
Cīnd am atins uscatul, Mexicul ca sa fiu mai exact, eram atīt de slabit, īncīt de-abia am putut sa ma bucur. Am debarcat cu dificultate. Barca aproape ca s-a rasturnat din cauza valurilor. Am aruncat ancorele - ce ramasese din ele - cīt erau de lungi ca sa ne tina īn pozitie perpendiculara pe valuri si le-am ridicat cīnd am ajuns pe creasta. īn felul acesta, aruncīnd si ridicīnd ancorele, am plutit pīna la tarm. Era periculos. Dar am nimerit un val exact la momentul oportun si acesta ne-a dus o distanta buna dincolo de peretii īnalti de apa care se prabuseau. Am ridicat ancorele pentru ultima oara si restul drumului am fost īmpinsi. Barca s-a īmpotmolit īn nisip.
Am lunecat peste bord. Mi-era frica sa-mi dau drumul, temator ca, atīt de aproape de salvare, ma voi īneca īn saizeci de centimetri de apa. Am ridicat capul sa vad cīt mai aveam de mers. A fost una din ultimele imagini ale lui Richard Parker pe care le-am zarit, pentru ca exact atunci a sarit peste mine. I-am vazut trupul, imens si puternic, īntins īn aer deasupra mea, ca un curcubeu plutitor de blana. A aterizat īn apa, cu labele din spate plescaind, cu coada ridicata, iar de acolo īn cīteva salturi a ajuns pe plaja. A luat-o spre stīnga, cu labele scobind nisipul, dar s-a razgīndit si s-a īntors. Trecu direct prin fata mea, luīnd-o la dreapta. Nici nu se uita la mine. Alerga cam nouazeci de metri de-a lungul tarmului īnainte de a disparea. Mersul īi era stāngaci si lipsit de coordonare. Cazu de mai multe ori. La marginea junglei se opri. Eram sigur ca se va īntoarce spre mine. Ma va privi. īsi va lasa urechile pe spate. Va mīrīi. Va pune capat relatiei noastre īntr-un anume fel. Nu facu nimic de acest gen. Doar se uita fix catre jungla. Apoi Richard Parker, tovarasul meu de suferinta, fiinta salbatica si maiestuoasa care ma tinuse īn viata, se īndeparta si disparu pentru totdeauna din viata mea.
Am ajuns cu greu la tarm si am cazut pe nisip. Am privit īn jur. Eram complet singur, ramas nu numai fara familie, dar acum si fara Richard Parker si aproape, am gīndit, fara Dumnezeu. Bineīnteles ca nu eram. Aceasta plaja atīt de moale, de solida si de vasta era obrazul lui Dumnezeu si undeva doi ochi sclipeau de bucurie, iar o gura zīmbea ca ma salvasem.
Dupa cīteva ore, un membru al speciei mele ma gasi. Pleca si se īntoarse cu un grup. Erau sase sau sapte. Au venit pīna la mine, acoperindu-si cu mīinile nasul si gura. M-am īntrebat ce patisera. Mi-au vorbit īntr-o limba ciudata. Au tras barca pe nisip. M-au luat de acolo. Bucata de carne de broasca testoasa pe care o adusesem de pe barca mi-au smuls-o din mīna si au aruncat-o.
Am plīns ca un copil. Nu din cauza ca supravietuisem chinurilor, chiar daca eram coplesit de acest sentiment. Nici din cauza prezentei fratilor si surorilor mele, chiar daca si asta era foarte emotionant. Plīngeam pentru ca Richard Parker ma parasise atīt de brusc. Ce groaznic e sa strici un moment de adio! Sīnt o persoana care crede īn reguli, īn ordine si armonie. Atunci cīnd putem, trebuie sa dam lucrurilor o īnsemnatate. De exemplu, ma īntreb, ati putea sa-mi spuneti povestea adunata īn o suta de capitole, nici unul mai mult, nici unul mai putin? Va spun eu, acesta este singurul lucru care nu-mi place la porecla mea, felul īn care numarul acela este infinit. Important īn viata este sa pui capat unor situatii asa cum trebuie. Numai atunci te poti desprinde. Altfel ramīi cu vorbe pe care ai fi putut sa le spui, dar nu le-ai spus niciodata, iar sufletul ti-e plin de remuscari. Acel adio brusc ma doare si īn ziua de astazi. īmi doresc tare mult sa ma mai fi uitat o data la el īn barca, sa-l mai fi provocat putin, ca sa ma tina minte. Mi-as fi dorit sa-i fi spus atunci - da, stiu, era numai un tigru, - oricum regret ca nu i-am spus:
- Richard Parker, s-a terminat. Am supravietuit. īti vine sa crezi? Recunostinta mea este mai mare decīt pot
sa spun. N-as fi reusit fara tine. As dori sa-ti spun cu seriozitate: Richard Parker, īti multumesc. Multumesc ca mi-ai salvat viata. Acum du-te unde trebuie. Ai cunoscut libertatea limitata a unei custi cea mai mare parte a vietii tale; acum vei cunoaste libertatea junglei. īti doresc tot binele din lume. Fereste-te de Om. Nu este prietenul tau. Dar sper ca-ti vei aminti de mine ca de un prieten. Eu nu te voi uita cu siguranta niciodata. Te voi purta mereu īn sufletul meu. Ce este acel scrīsnet? A, barca noastra a dat de nisip. Adio, Richard Parker, adio, Dumnezeu sa te apere.
Oamenii care m-au gasit m-au dus īn satul lor, iar cīte-va femei m-au spalat si m-au frecat atīt de tare, īncīt m-am īntrebat daca īsi dadusera seama ca pielea īmi era maronie de la natura si ca nu eram un baiat alb foarte murdar. Am īncercat sa le explic. Au dat din cap, au zīmbit si au continuat sa ma frece ca si cum eram puntea unei corabii. M-am gīndit ca or sa ma jupoaie de viu. Dar mi-au dat de mīncare. Mīncare delicioasa. O data ce am īnceput sa manīnc, nu m-am mai putut opri. Credeam ca voi fi vesnic īnfometat.
Ziua urmatoare a venit o masina a politiei si m-a dus la un spital, iar aici se termina povestea mea.
Am fost coplesit de generozitatea celor care m-au salvat. Cītiva oameni saraci mi-au dat haine si mīncare. Doctorii si asistentele au avut grija de mine ca si cum as fi fost un prunc nascut prematur. Oficialii mexicani si canadieni mi-au deschis toate usile astfel ca de pe plaja din Mexic pīna la casa mamei mele adoptive si salile de curs ale Universitatii din Toronto a fost un drum lung si usor de strabatut pentru mine. Tuturor acestor oameni le multumesc din suflet.
Capitolul 95
Domnul Tomohiro Okamoto, de la Departamentul Maritim al Ministerului de Transporturi Japonez, acum aflat la pensie, mi-a povestit cum el si tīnarul sau coleg de atunci, domnul Atsuro Chiba, se gaseau īn Long Beach, California - cel mai important port comercial din vestul Americii, Unga LA. - cu alte afaceri, cīnd au fost anuntati ca singurul supravietuitor al corabiei japoneze Tsimtsum, care disparuse fara urma īn largul Pacificului cu cīteva luni īnainte, debarcase linga oraselul Tomatlan de pe coasta Mexicului. Au fost trimisi de guvernul lor sa-l contacteze pe acest supravietuitor si sa vada daca pot afla care a fost soarta corabiei. Au cumparat o harta a Mexicului si s-au uitat sa vada unde se gaseste Tomatlan. Din pacate pentru ei, o cuta a hartii trecea peste Golful Californiei spre un orasel de coasta cu numele Tomatan, tiparit cu litere mici. Domnul Okamoto a fost convins ca a citit Tomatlan. Pentru ca era la mai putin de jumatatea drumului catre Golfid Californiei, a decis ca cel mai rapid mod de a ajunge acolo era sa mearga cu masina.
Au pornit la drum īn masina lor īnchiriata. Cīnd au ajuns la Tomatlan, opt sute de kilometri la sud de Long Beach si au vazut ca nu este Tomatlan, domnid Okamoto a hotarīt ca vor merge mai departe la Santa Rosalia, doua sute de kilometri si mai la sud, ca sa ia feribotul ce traverseaza Golful Californiei catre Guaymas. Feribotul a īntīrziat si mergea īncet. Iar din Guaymas mai erau o mie trei sute de kilometri pīna la Tomatlan. Drumurile era proaste. Li s-a spart un cauciuc. Masina li s-a stricat, iar mecanicul care le-a reparat-o clandestin le-a furat
elementele bune ale motorului, īnlocuindu-le cu elemente uzate pentru a caror schimbare au trebuit sa plateasca firmei ce le īnchinase masina, ceea ce a dus la stricarea masinii a doua oara, cīnd s-au īntors. Al doilea mecanic le-a luat bani īn plus. Domnul Okamoto mi-a marturisit ca erau foarte obositi cīnd au ajuns la Infirmeria Benito Juarez din Tomatlan, care nu se gaseste nicidecum īn Golful Californiei, ci la o suta de kilometri la sud de Puerto Vallarta, īn statul Jalisco, aproape la acelasi nivel cu Mexico City. Calatorisera non-stop patruzeci si una de ore. "Muncim din greu", a scris domnul Okamoto.
El si domnul Chiba au stat de vorba cu Piscine Molitor Patel īn engleza, aproape trei ore, īnregistrīnd conversatia pe banda. Textul care urmeaza contine fragmente din transcrierea literala. Sīnt recunoscator domnului Okamoto pentru ca mi-a dat o copie a benzii īnregistrate si pentru raportul sau final. Ca sa fie totul limpede, am indicat cine vorbeste atunci cīnd nu este foarte clar. Portiunile tiparite cufonturi diferite au fost spuse īn japoneza, iar eu le-am tradus.
Capitolul 96
- Buna ziua, domnule Patel. Ma numesc Tomo-hiro Okamoto. Sīnt de la Departamentul Maritim al Ministerului de Transporturi Japonez. Acesta este asistentul meu, Atsuro Chiba. Am venit sa va vedem īn legatura cu scufundarea corabiei Tsimtsum al carei pasager ati fost. Am putea vorbi cu dumneavoastra acum?
- Sigur ca da.
- Multumesc. Sīnteti foarte amabil. Fii atent, Atsu-ro-kun, n-ai mai facut asa ceva, asa ca īncearca sa īnveti.
- Da, Okamoto-san.
- Ai dat drumul casetofonului?
- Da, i-am dat drumul.
- Bine. Of, sīnt atīt de obosit! Cer sa se consemneze ca azi este 19 februarie 1978. Dosarul numarul 250663,
īn legatura cu disparitia navei comerciale Tsimtsum. Va simtiti bine, domnule Patel?
- Da, multumesc. si dumneavoastra?
- Ne simtim bine.
- Ati venit tocmai din Tokio?
- Ne aflam īn Long Beach, California. Am venit pīna aici cu masina.
- Ati calatorit bine?
- A fost o calatorie minunata. Mersul cu masina a fost foarte placut.
- Eu am avut o calatorie īngrozitoare.
- Da, am vorbit la politie īnainte de a veni aici si am vazut barca.
- Mi-e putin foame.
- Ati dori o prajitura?
- O,' da!
- Poftim.
- Multumesc!
- Cu placere. E numai o prajitura. Domnule Patel, ne īntrebam daca ne-ati putea spune ce vi s-a īntīmplat, cīt mai detaliat posibil.
- Da. Mi-ar face mare placere.
Capitolul 97
Povestea.
Capitolul 98
Domnul Okamoto: Foarte interesant. Domnul Chiba: Ce poveste uluitoare!
- Ne ia drept niste prosti. Domnule Patel, o sa luam o mica pauza si apoi o sa ne īntoarcem, de acord?
- De acord. As mai dori o prajitura.
- Sigur ca da.
Domnul Chiba: A cerut deja destule, si nici nu le-a mīncat. Sīnt toate acolo sub cearsaf.
- Mai da-i una. Trebuie sa-l binedispunem. Ne īntoarcem īn cīteva minute.
Capitolul 99
Domnul Okamoto: Domnule Patel, nu credem īn povestea dumneavoastra.
- īmi pare rau - aceste prajituri sīnt bune, dar se fa-rīmiteaza. Sīnt uimit. De ce nu credeti?
- Nu tine.
- Ce vreti sa spuneti?
- Bananele nu plutesc.
- Poftim?
- Ati spus ca urangutanul a venit plutind pe o insula de banane.
- E adevarat.
- Bananele nu plutesc.
- Ba da, plutesc.
- Sīnt prea grele.
- Nu, nu sīnt. īncercati si dumneavoastra. Am aici doua banane.
Domnul Chiba: De unde au aparut acestea doua? Ce altceva o mai fi avīnd sub cearsaf?
Domnul Okamoto: La naiba. Nu, nu e nevoie.
- E o chiuveta acolo.
- E īn ordine.
- Insist. Umpleti chiuveta cu apa, puneti bananele īnauntru si veti vedea cine are dreptate.
- Am dori sa trecem mai departe.
- Insist foarte mult. [Liniste.]
Domnul Chiba: Ce facem?
Domnul Okamoto: Am sentimentul ca si aceasta va fi o zi foarte lunga.
[Zgomotul unui scaun care este īmpins. Sunet īndepartat de apa, tīsnind dintr-un robinet.]
Pi Patel: Ce se īntīmpla? Nu vad de aici. Domnul Okamoto [la distanta]: Umplu chiuveta.
- Ati pus deja bananele īnauntru? [De la distanta]: Nu.
- si acum?
[De la distanta]: Le-am pus.
- si? [Liniste.]
Domnul Chiba: Plutesc? [De la distanta]: Plutesc.
- Ei bine, plutesc?
[De la distanta]: Plutesc.
- Ce v-am spus eu?
Domnul Okamoto: Da, da. Dar trebuie multe banane ca sa tina un urangutan.
- Asa a si fost. Erau aproape o tona. īnca mi se face rau cīnd ma gīndesc la toate acele banane plutind pe apa si pierzīndu-se, cīnd as fi putut sa le culeg.
- Ce pacat! si acum despre -
- Puteti sa-mi dati īnapoi bananele, va rog? Domnul Chiba: Le iau eu.
[Zgomotul unui scaun īmpins la o parte.] [De la distanta]: Ia te uita. Chiar plutesc. Domnul Okamoto: Ce e cu insula aceea de alge pe care spuneti ca ati gasit-o?
Domnul Chiba: Iata-va bananele. Pi Patel: Multumesc. Da?
- īmi pare rau sa o spun asa direct, nu vrem sa va jignim, dar nu va asteptati sa va credem, nu-i asa? Copaci carnivori? Alge mīncatoare de peste care produc apa proaspata? Rozatori acvatici care traiesc īn copaci? Asemenea lucruri nu exista.
- Numai pentru ca nu le-ati vazut.
- Asa e. Credem numai ce vedem.
- Asa a facut si Columb. Ce faceti cīnd nu vedeti?
- Insula dumneavoastra este imposibila din punct de vedere botanic.
- Spuse musca īnainte de a se prinde de hīrtie.
- De ce nu a mai gasit-o nimeni īnainte?
- Este un ocean mare, strabatut de corabii grabite. Eu am mers īncet, observīnd multe.
- Nici un om de stiinta nu va va crede.
- Vor fi aceiasi care nu i-au crezut pe Copernic si pe Darwin. Au terminat oamenii de stiinta sa gaseasca plante noi? īn bazinul Amazonului, de exemplu?
- Nu plante care contrazic legile naturii.
- Pe care le cunoasteti la perfectie?
- Destul de bine ca sa separam posibilul de imposibil.
Domnul Chiba: Am un unchi care stie foarte multe despre botanica. Locuieste la tara, līnga Hita-Gun. Este un maestru īn bonsai.
Pi Patel: Un ce?
- Un maestru īn bonsai. Bonsaii sīnt copaci mici.
- Adica tufisuri.
- Nu, copaci. Bonsaii sīnt copaci mici. Nu sīnt mai īnalti de saizeci de centimetri. īi poti purta īn brate. Pot ajunge foarte batrīni. Unchiul meu are unul care are peste trei sute de ani.
- Copaci de trei sute de ani care au saizeci de centimetri īnaltime si pe care poti sa-i porti īn brate?
- Da. Sīnt foarte delicati. Au nevoie de multa atentie.
- Cine a mai auzit de asemenea copaci? Sīnt imposibili din punct de vedere botanic.
- Dar va asigur ca exista, domnule Patel. Unchiul meu -
- Cred numai ce vad.
Domnul Okamoto: O clipa, va rog. Atsuro, cu tot respectul pentru unchiul tau care traieste la tara, līnga Hita-Gun, nu sīntem aici sa palavragim despre botanica.
- īncerc numai sa ajut.
- Bonsaiul unchiului tau se hraneste cu carne?
- Nu cred.
- Ai fost vreodata muscat de un bonsai?
- Nu.
- Atunci, bonsaiul unchiului tau nu ne este de ajutor. Unde ramaseseram?
Pi Patel: La copacii īnalti, mari, adīnc īnradacinati īn pamīnt, de care va povesteam.
- Sa-i dam putin deoparte.
- Ar fi greu. N-am īncercat niciodata sa-i smulg si sa-i dau la o parte.
- Ai umor, domnule Patel. Ha! Ha! Ha! Pi Patel. Ha! Ha! Ha!
Domnul Chiba: Ha! Ha! Ha! N-a fost asa de amuzant. Domnul Okamoto: Continua sa rīzi. Ha! Ha! Ha! Domnul Chiba: Ha! Ha! Ha!
Domnul Okamoto: Cīt despre tigru, nu sīntem convinsi nici de el.
- Ce vreti sa spuneti?
- Ne vine greu sa credem.
- Exact.
- Nu stiu cum a supravietuit.
- Cu siguranta, a fost o iluzie.
- Mai vreau o prajitura.
- Nu mai avem.
- Ce e īn punga aceea?
- Nimic.
- Pot sa ma uit?
Domnul Chiba: Uite cum se duce si prīnzul nostru.
Domnul Okamoto: īntorcīndu-ne la tigru...
Pi Patel: A fost īngrozitor. Ce sandvisuri delicioase.
Domnul Okamoto: Da, arata bine.
Domnul Chiba: Mi-e foame.
- Nu s-a gasit nici o urma a lui. E destul de greu de crezut, nu-i asa? Nu exista tigri īn cele doua Americi. Daca ar fi fost un tigru salbatic pe aici, nu credeti ca politia ar fi aflat pīna acum?
- Ar trebui sa va povestesc despre pantera neagra care a scapat de la Gradina Zoologica din Ziirich īn miezul iernii.
- Domnule Patel, tigrul este un animal salbatic deosebit de periculos. Cum ati putut sa supravietuiti īntr-o barca cu unul? Este -
- Ceea ce nu va dati seama este ca noi sīntem o specie stranie si amenintatoare pentru animalele salbatice. Le umplem de teama. Ne evita cīt de mult pot. Au trebuit sa treaca secole pīna am potolit frica īn unele animale maleabile - se numeste domesticire -, dar majoritatea nu pot scapa de frica si ma īndoiesc ca o vor face vreodata. Cīnd animalele salbatice ne ataca, este din pura disperare. Ne ataca atunci cīnd nu mai au ce face. Este ultima solutie.
- īntr-o barca? Hai, domnule Patel, este greu de crezut!
- Greu de crezut? Ce stiti dumneavoastra despre lucrurile greu de crezut? Vreti sa va spun ceva greu de crezut? Iata ceva greu de crezut. Este un secret bine pastrat de directorii de gradini zoologice din India ca īn 1971 Bara, ursul polar, a scapat de la Gradina Zoologica din Calcutta. Nu s-a mai auzit nimic de el, nici de la politie, nici de la vīnatori, braconieri sau altcineva. Banuim ca traieste īn libertate pe malurile rīului Hugli. Fiti atenti daca mergeti la Calcutta, domnii mei: daca mirositi cumva a sushi, o sa va coste scump! Daca luati orasul Tokio, īl rasturnati si īl scuturati, veti fi uimiti cīte animale vor cadea din el: bursuci, lupi, boa constrictori, dragoni de Komodo, crocodili, struti, babuini, capibara, mistreti, leoparzi, mānate, rumegatoare nenumarate. Nu am nici o īndoiala ca girafe si hipopotami neīmblīnziti traiesc īn Tokio de generatii fara sa fi fost vazuti de nimeni. Ar trebui sa comparati īntr-o zi lucrurile care se lipesc de talpile pantofilor cīnd mergeti pe strada cu ceea ce zace pe podeaua custilor la Gradina Zoologica din Tokio - apoi sa vorbiti! si va asteptati sa gasiti un tigru īn jungla mexicana! E ridicol, pur si simplu ridicol! Ha! Ha! Ha!
- S-ar putea sa fie girafe si hipopotami neīmblīnziti care traiesc īn Tokio si un urs polar īn Calcutta. Noi nu credem ca un tigru a trait cu dumneavoastra īntr-o barca.
- Aroganta de oraseni bogati! Permiteti sa va intre īn metropola toate animalele din Eden, dar nu-i dati voie unui simplu tigru bengalez īn catunul meu!
- Domnule Patel, va rog sa va linistiti.
- Daca nu puteti nici macar sa credeti, de ce mai traiti? Nu este dragostea greu de īnteles?
- Domnule Patel -
- Nu ma mai agasati cu politetea dumneavoastra! Dragostea este greu de īnteles, īntrebati pe oricine iubeste. Viata este greu de īnteles, īntrebati orice om de stiinta. Dumnezeu este greu de īnteles, īntrebati orice credincios. De ce va vine greu sa credeti?
- īncercam doar sa fim rezonabili.
- La fel si eu! Mi-am folosit ratiunea īn fiecare moment. Ratiunea este de mare ajutor ca sa obtii de mīncare, haine si adapost. Ratiunea este cel mai bun instrument. Nimic nu este mai bun ca ratiunea ca sa tii tigrii la distanta. Dar daca esti excesiv de rational, risti sa arunci tot universul īn canal laolalta cu apa din baie.
- Calmati-va, domnule Patel, calmati-va. Domnul Chiba: Apa din baie? De ce vorbeste despre
apa din baie?
- De ce sa ma calmez? Ar fi trebuit sa-l vedeti pe Ri-chard Parker.
- Da, da.
- Era imens. Colti atīta! Gheare ca niste iatagane! Domnul Chiba: Ce sīnt iataganele?
Domnul Okamoto: Chiba-san, īn loc sa pui īntrebari prostesti de vocabular, de ce nu īncerci sa te faci folositor? Nu prea o scoatem la capat cu baiatul asta. Fa ceva!
Domnul Chiba: Uite! O bucata de ciocolata!
Pi Patel: Minunat!
[Lunga tacere.]
Domnul Okamoto: Ca si cum nu ne-ar fi furat tot prīn-zul. Curīnd ne va cere tempura.
[Lunga tacere.]
Domnul Okamoto: Ancheta noastra si-a pierdut scopul. Ne aflam aici din cauza scufundarii unui vas comercial. Dumneavoastra sīnteti singurul supravietuitor. Erati numai un pasager. Nu aveati nici o vina pentru ce s-a īntāmplat. Noi -
- Ciocolata e grozava!
- Nu vrem sa acuzam pe nimeni. Sīnteti o victima nevinovata a unei tragedii pe mare. īncercam doar sa aflam de ce si cum s-a scufundat Tsimtsum. Credeam ca ne puteti ajuta, domnule Patel.
[Tacere.]
- Domnule Patel? [Tacere.]
Pi Patel: Tigrii exista, barcile de salvare exista, oceanele exista. Din cauza ca cele trei nu s-au īntīlnit īn experienta dumneavoastra īngusta si limitata, refuzati sa credeti ca este posibil. Totusi, adevarul este ca Tsimtsum le-a adus īmpreuna si apoi s-a scufundat.
[Tacere].
Domnul Okamoto: Iar acel francez?
- Ce-i cu el?
- Doi oameni orbi īn doua barci separate se īntīlnesc īn mijlocul Pacificului - coincidenta e putin exagerata, nu?
- Cu siguranta, este.
- Noi nu o credem plauzibila.
- La fel este si loteria, totusi cineva mereu cīstiga.
- O credem foarte neplauzibila.
- si eu.
- stiam ca trebuia sa ne luam ziua asta liber. Ati vorbit despre mīncare?
- Da.
- El stia foarte multe despre mīncare.
- Daca puteti sa o numiti mīncare.
- Bucatarul de pe Tsimtsum era francez.
- Exista francezi peste tot īn lume.
- Poate ca francezul pe care l-ati īntīlnit era bucatarul.
- Poate. De unde sa stiu? Nu l-am vazut niciodata. Eram orb. Apoi Richard Parker l-a mīncat de viu.
- Ce convenabil!
- Deloc. A fost oribil si a mirosit urīt. Apropo, cum explicati oasele de mangusta din barca?
- Da, oasele unui animal mic erau -
- Mai multe animale!
- ale unor animale mici au fost gasite īn barca. Probabil ca proveneau de pe corabie.
- Nu am avut manguste la Gradina Zoologica.
- N-avem nici o dovada ca sīnt oase de mangusta. Domnul Chiba: Poate ca erau oase de banana! Ha! Ha!
Ha! Ha!
- Atsuro, taci din gura!
- īmi pare foarte rau, Okamoto-san. E din cauza oboselii.
- īti bati joc de munca noastra!
- īmi pare foarte rau, Okamoto-san.
Domnul Okamoto: Puteau fi oasele unui alt animal mic.
- Erau manguste.
- Puteau fi suricate.
- Suricatele de la Gradina Zoologica nu au fost vīn-dute. Au ramas īn India.
- Puteau fi paraziti ai corabiei, ca sobolanii. Suricatele sīnt comune īn India.
- Suricate ca paraziti de corabie?
- De ce nu?
- Cine le-a adus īnot prin furtunile Pacificului? E destul de greu de crezut, nu-i asa?
- Mai usor de crezut decīt multe dintre lucrurile pe care le-am auzit īn ultimele doua ore. Poate ca suricatele erau deja la bord, ca sobolanul pe care l-ati mentionat.
- Uimitor cīte animale erau īn acea barca. - Uimitor.
- O adevarata jungla.
- Da.
- Acele oase erau oase de mangusta. Dati-le unui expert sa le verifice.
- N-au mai ramas atīt de multe. si n-au capete.
- Le-am folosit ca momeala.
- E īndoielnic ca un expert ar putea spune daca sīnt oase de mangusta sau de suricate.
- Gasiti-va un zoolog legist.
- Foarte bine, domnule Patel! Ati cīstigat. Nu putem explica prezenta oaselor de mangusta, daca asta sīnt, din barca. Dar nu asta este problema. Sīntem aici pentru ca o nava comerciala japoneza detinuta de Compania Maritima Oika, plutind sub pavilion panamez, s-a scufundat īn Pacific.
- Ceea ce nu uit niciodata, nici macar un minut. Mi-am pierdut toata familia.
- Ne pare rau.
- Nu atīt de mult ca mie. [Lunga tacere.]
Domnul Chiba: si acum ce facem? Domnul Okamoto: Nu stiu. [Lunga tacere.] Pi Patel: Doriti o prajitura?
Domnul Okamoto: Da, ar fi minunat. Multumesc. Domnul Chiba: Multumesc. [Lunga tacere.]
Domnul Okamoto: E o zi frumoasa. Pi Patel: Da. īnsorita. [Lunga tacere.]
Pi Patel: Aceasta e prima dumneavoastra vizita īn Mexic?
Domnul Okamoto: Da, asa este.
- si pentru mine. [Lunga tacere.]
Pi Patel: Deci, nu v-a placut povestea mea? Domnul Okamoto: Ba nu, ne-a placut foarte mult. Nu-i asa, Atsuro? Ne vom aminti de ea foarte multa vreme.
Domnul Chiba: Ne vom aminti. [Tacere.]
Domnul Okamoto: Dar pentru scopul anchetei noastre, am dori sa stim ce s-a īntīmplat cu adevarat.
- Ce s-a īntīmplat cu adevarat?
- Da.
- Adica doriti o alta poveste?
- Aaa... nu. Am dori sa stim ce s-a īntīmplat cu adevarat.
- Nu e o poveste ceea ce spui ca a avut loc?
- Aaa... īn engleza, poate. īn japoneza povestea are un element de inventivitate īn ea. Noi nu dorim inventivitate. Noi dorim "faptele concrete", cum spuneti īn engleza.
- Povestea nu este de fapt - īn engleza sau īn japoneza - deja o inventie? Contemplarea acestei lumi nu este si ea o inventie?
- Aaa...
- Lumea nu exista pur si simplu. Totul depinde de felul cum o īntelegem, nu? Iar īntelegīnd ceva, aducem propria noastra viziune asupra acelui lucru, nu? Nu asa se transforma viata īn poveste?
- Ha! Ha! Ha! Sīnteti foarte destept, domnule Patel. Domnul Chiba: Despre ce vorbeste?
- Habar n-am.
Pi Patel: Doriti o poveste care sa reflecte realitatea?
- Da.
- O poveste care nu contrazice realitatea?
- Exact.
- Dar tigrii nu contrazic realitatea.
- O, va rog, fara tigri.
- stiu ce doriti. Doriti o poveste care sa nu va surprinda. Care sa confirme ceea ce stiti deja. Care sa nu va faca sa vedeti lumea altfel, sa o īntelegeti pe de-a-ntregul. Doriti o simpla poveste. O poveste obisnuita. Vreti fapte aride si concrete.
- Aaa...
- Vreti o poveste fara animale.
- Dai'
- Fara tigri sau urangutani.
- Asa e.
- Fara hiene sau zebre.
- Fara ele.
- Fara manguste sau suricate.
- Nu le vrem.
- Fara girafe sau hipopotami.
- Ne vom astupa urechile!
- Asa ca am dreptate. Vreti o poveste fara animale.
- Vrem o poveste fara animale care sa explice de ce s-a scufundat Tsimtsum.
- Numai o clipa, va rog.
- Desigur. Cred ca īn sfīrsit o sa obtinem ceva. Sa speram ca va vorbi rational.
[Lunga tacere.]
- Iata o alta poveste.
- Bun.
- Corabia s-a scufundat. A scos un sunet ca un bolborosit metalic. Diverse obiecte au plutit la suprafata apei si apoi au disparut. M-am pomenit zvīrcolindu-ma īn apa Pacificului. īnotam catre barca de salvare. In toata viata mea n-am īnotat atīt de greu. Parca stateam pe loc. īnghi-team mereu apa. Mi-era foarte frig. Puterile īmi scadeau cu repeziciune. N-as fi reusit, daca bucatarul nu mi-ar fi aruncat colacul si nu m-ar fi tras īn barca. M-am catarat la bord si m-am prabusit.
Patru dintre noi au supravietuit. Mama s-a agatat de niste banane si a ajuns la barca. Bucatarul era deja la bord; ca si marinarul.
A mīncat mustele. Bucatarul, adica. Nu trecuse o zi de cīnd eram īn barca; aveam apa si mīncare pentru mai multe saptamīni; aveam unelte de pescuit si distilatoare solare; cu totii credeam ca vom fi salvati īn curīnd. Totusi, el era acolo, dīnd din brate, prinzīnd muste si mīncīndu-le cu lacomie. Brusc a intrat īntr-o criza de foamete. Ne facea
prosti si idioti ca nu i ne alaturam la acel ospat. Eram jigniti si dezgustati, dar nu am aratat-o. Ne purtam foarte politicos. Mama zīmbea si clatina din cap, ridicīndu-si mīna īn semn de refuz. Era un om dezgustator. Putea sa ma-nīnce absolut orice. A mīncat si sobolanul. L-a taiat si l-a uscat la soare. Eu - cinstit sa fiu - am mīncat o bucatica, una mica de tot, pe la spatele mamei. Mi-era tare foame. Era asa o bruta bucatarul, prost-dispus si ipocrit.
Marinarul era tīnar. De fapt, era mai īn vīrsta decīt mine, probabil de-abia īmplinise douazeci de ani, dar si-a rupt piciorul cīnd a sarit de pe corabie, iar suferinta īl facuse iar un copil. Era frumos. Nu avea deloc par pe fata, avīnd o īnfatisare onesta si luminoasa. Trasaturile sale - fata lata, nasul turtit, ochii īngusti si migdalati - erau extrem de fine. īmi parea a fi asemeni unui īmparat chinez. Suferinta īi era groaznica. Nu vorbea deloc englezeste, nici macar un singur cuvīnt, nici da, nici nu, nici buna ziua sau multumesc. Vorbea numai chinezeste. Nu īntelegeam nimic din ce spunea. Cred ca se simtea foarte singur. Cīnd plīngea, mama īi lua capul īn poala, iar eu īl tineam de mīna. Era foarte, foarte trist. Suferea si noi nu puteam face nimic.
Piciorul drept īi era rupt rau la sold. Osul iesea afara din carne. Ţipa de durere. I-am aranjat piciorul atīt cīt am putut de bine si ne-am asigurat ca bea si mīnca. Dar piciorul i s-a infectat. Chiar daca īi scoteam puroiul īn fiecare zi, era din ce īn ce mai rau. Laba piciorului s-a īnnegrit si s-a umflat.
A fost ideea bucatarului. Era o bruta. Ne domina pe toti. Ne-a soptit ca negreala se va raspīndi si ca marinarul va supravietui numai daca piciorul īi va fi amputat. Fiindca osul īi era rupt la sold, nu va trebui decīt sa taie prin carne si sa rasuceasca. īnca īi aud soaptele īnveninate. Se va ocupa el de salvarea vietii marinarului, ne spunea, dar noi va trebui sa-l tinem. Surpriza va fi singurul anestezic. Ne-am aruncat asupra lui. Mama si cu mine īl tineam de brate, īn timp ce bucatarul s-a asezat pe piciorul
sanatos. Marinarul se zvīrcolea si tipa. Pieptul i se ridica si i se lasa. Bucatarul a lucrat repede cu cutitul. Piciorul a cazut. Imediat mama si cu mine i-am dat drumul marinarului si ne-am īndepartat. Credeam ca, daca apasarea va disparea, nu se va mai zbate. Credeam ca se va calma. Nu s-a calmat. S-a ridicat imediat. Ţipetele lui erau cu atīt mai groaznice pentru ca nu le puteam īntelege. El tipa si noi ne uitam, īncremeniti. Sīngele curgea peste tot. Mai rau era contrastul dintre agitatia necontrolata a marinarului si piciorul sau care statea linistit pe fundul barcii. Se uita mereu la membrul amputat, ca si cum ne implora sa i-l dam īnapoi. īn cele din urma s-a prabusit. Am trecut repede la actiune. Bucatarul a īnfasurat niste piele peste os. Am īmpachetat ciotul īntr-o bucata de pīnza si am legat o funie īn jurul ranii pentru a opri sīhgerarea. L-am asezat cīt de confortabil am putut pe o saltea facuta din vestele de salvare si l-am tinut la caldura. Credeam ca era zadarnic. Nu puteam sa-mi imaginez ca o fiinta omeneasca putea supravietui la atīta durere, la atīta macelarire. A gemut toata seara si toata noaptea, iar respiratia īi era grea si neregulata. Avea crize de delir agitat. Ma asteptam sa moara īn timpul noptii.
S-a agatat de viata. īn zori era īnca viu. Era cīnd constient, cīnd inconstient. Mama i-a dat apa. Eu am zarit piciorul amputat. M-a lasat fara suflu. īn toata agitatia fusese aruncat la o parte si pierdut īn īntuneric. Din el se scursese un lichid si parea mai subtire. Am luat o vesta si am folosit-o ca manusa. Am ridicat piciorul.
- Ce faci? m-a īntrebat bucatarul.
- Vreau sa-l arunc peste bord, i-am raspuns.
- Nu fi idiot. īl vom folosi ca momeala. Pentru asta l-am si taiat.
A parut sa regrete ultimele cuvinte chiar cīnd le spunea, caci vocea i se stinse repede. S-a īndepartat.
- Pentru asta? a īntrebat mama. Ce vrei sa spui? S-a prefacut ocupat.
Vocea mamei a crescut.
- Vrei sa ne spui ca i-am taiat piciorul acestui biet baiat nu ca sa-i salvam viata, ci ca sa avem momeala pentru pesti?
Tacere din partea brutei.
- Raspunde-mi! a strigat mama.
si-a ridicat ochii spre ea ca un animal īncoltit si a privit-o.
- Ramīnem fara provizii, a mormait. Daca nu facem rost de mīncare, o sa murim.
- Proviziile noastre nu se termina! Avem hrana si apa. Avem o gramada de pachete de biscuiti ca sa ne ajunga pīna cīnd vom fi salvati.
A apucat sacul de plastic īn care ne puneam ratiile de biscuiti. Atīrna neasteptat de usor īn mīinile sale. Cele cī-teva firimituri ramase se scuturara. L-a deschis.
- Unde sīnt biscuitii? Sacul era plin aseara! Bucatarul s-a uitat īn alta parte. Eu la fel.
- Monstrule egoist! a tipat mama. Singurul motiv pentru care nu mai avem mīncare e ca tu te īmbuibi cu ea!
- si el a mīncat cīte ceva, a spus bucatarul, aratīn-du-ma.
Ochii mamei s-au īntors spre mine. Am īnghetat.
- Piscine, e adevarat?
- Era noapte, mama. Eram pe jumatate adormit si mi-era foame. Mi-a dat un biscuit. L-am mīncat fara sa ma gīndesc...
- Numai unul? a ricanat bucatarul.
A fost rīndul mamei sa se uite īn alta parte. Mīnia a parut sa o paraseasca. Fara a mai spune altceva, s-a dus sa-l īngrijeasca pe marinar.
Mi-am dorit sa fie mīnioasa. Mi-am dorit sa ma pedepseasca. Orice, īn afara de tacerea aceasta. M-am dus sa potrivesc cīteva veste de salvare pentru confortul marinarului ca sa pot fi alaturi de ea. Am soptit: "īmi pare rau, mama, īmi pare rau." Ochii īmi erau plini de lacrimi. Cīnd am privit-o, am vazut ca si ai ei erau la fel. Dar nu se uita la mine. Ochii contemplau o amintire ce plutea īn aer.
- Sīntem singuri, Piscine, cu desavīrsire singuri, a spus ea pe un ton care mi-a sfarīmat si ultima speranta.
Nu m-am simtit niciodata atīt de singur īn toata viata mea cum m-am simtit atunci. Eram deja de doua sapta-mīni īn barca si īncepeam sa platim pretul. Era din ce īn ce mai greu sa credem ca tata si cu Ravi supravietuisera.
Cīnd ne-am īntors, bucatarul tinea piciorul de glezna deasupra apei ca sa se usuce. Mama si-a pus mīna peste ochii marinarului.
A murit linistit, cu viata scurgīndu-se din el ca lichidul din picior. Bucatarul l-a macelarit imediat. Piciorul fusese o momeala proasta. Carnea moarta era prea stricata pentru a se tine agatata īn cīrligul de pescuit; pur si simplu se dizolva īn apa. Nimic n-a fost risipit de acest monstru. A taiat totul, inclusiv pielea marinarului si fiecare centimetru din intestinele sale. I-a preparat pīna si partile genitale. Cīnd a terminat cu torsul, a trecut la brate, umeri si picioare. Mama si cu mine eram zguduiti de durere si de oroare. Mama tipa la bucatar.
- Cum poti face asta, monstrule? Ce ti-a facut bietul baiat? Monstrule! Monstrule!
Bucatarul raspundea cu o vulgaritate de neimaginat.
- Cel putin acopera-i fata, pentru numele lui Dumnezeu! a strigat mama.
Era insuportabil sa vezi acea fata frumoasa, atīt de nobila si de linistita, inclusa īn asemenea scene. Bucatarul s-a aruncat asupra capului marinarului si chiar īn fata noastra l-a scalpat si i-a smuls fata. Mama si cu mine am vomitat.
Cīnd a terminat, a aruncat scheletul macelarit peste bord. Curīnd dupa aceea, fīsii de carne si bucati de organe erau īntinse la soare peste tot īn barca. Ne-am tras īnapoi cu oroare. īncercam sa nu ne uitam la ele. Mirosul persista.
Data urmatoare cīnd bucatarul a fost pe aproape, mama l-a palmuit peste fata, dīndu-i o palma grea care a plesnit aerul ca o trosnitura. A fost un gest socant al mamei mele. Eroic. A fost un act de sfidare, mila, durere si curaj. A fost
facut īn memoria acelui biet marinar. Era menit sa-i redea demnitatea.
Am fost uimit. La fel si bucatarul. A ramas nemiscat, fara sa spuna nimic, īn timp ce mama īl privea drept īn fata. Am observat ca-i ocolea privirea.
Ne-am retras īn spatiul nostru. Ma tineam lipit de ea. Eram plini de admiratie muta si de teama abjecta.
Mama īl supraveghea. Doua zile mai tīrziu, l-a vazut cīnd a facut-o. El a īncercat sa fie discret, dar l-a vazut du-cīnd mīna la gura. I-a strigat:
- Te-am vazut! Tocmai ai mīncat o bucata! Ai spus ca era pentru momeala! stiam eu. Monstrule! Bestie! Cum ai putut? E om Din aceeasi rasa cu tine!
Daca se asteptase ca lui sa-i para rau, sa scuipe bucata, sa īnceapa sa plīnga si sa-si ceara iertare, gresise. Bucatarul a continuat sa mestece. De fapt, si-a īnaltat capul si a vīrīt ostentativ restul fīsiei īn gura. "Are gust de carne de porc", a mormait el. Mama si-a exprimat indignarea si dezgustul īndepartīndu-se cu violenta. Bucatarul a mai mīncat o fīsie. "Deja ma simt mai bine", a conchis el. S-a concentrat apoi asupra pescuitului.
Fiecare statea īntr-un capat al barcii. E uimitor cum poate vointa sa ridice ziduri. Zile īntregi au trecut ca si cum el n-ar fi fost acolo.
Dar nu puteam sa-l ignoram de tot. Era o bruta, dar o bruta practica. Era īndemīnatic si se pricepea la mare. Avea o multime de idei bune. El a fost cel care s-a gīndit sa facem o pluta pentru a ajuta la pescuit. Daca am reusit sa supravietuim, a fost datorita lui. L-am ajutat cīt de bine am putut. Era iute la mīnie, tipīnd mereu la mine si insul-tīndu-ma.
Mama si cu mine n-am mīncat deloc din corpul marinarului, nici cea mai mica bucatica, desi eram slabiti, dar am īnceput sa mīncam ce prindea bucatarul din mare. Mama mea, o vegetariana convinsa, s-a apucat sa manīn-ce peste crud si carne cruda de broasca testoasa. I-a venit foarte greu. N-a putut niciodata scapa de repulsie. Mie
mi-a fost mai usor. Am descoperit ca foamea dadea gust bun la orice.
Cīnd vietii tale i s-a acordat o sansa, este imposibil sa nu simti emotie pentru cel care ti-a oferit aceasta sansa. Era foarte palpitant cīnd bucatarul tragea la bord o broasca testoasa sau prindea o dorada mare. Ne facea sa zīm-bim larg si ne umplea sufletele de o bucurie ce dura ore īntregi. Mama si bucatarul vorbeau civilizat, chiar glumeau, īn timpul unor apusuri minunate, viata īn barca era aproape normala. In asemenea momente īl priveam - da - cu tandrete. Cu dragoste. īmi imaginam ca eram prieteni foarte buni. Era un om aspru chiar cīnd era bine-dispus, dar ne faceam ca nu observam. Ne spunea ca vom da peste o insula. Aceasta era marea noastra speranta. Ne istoveam ochii, cercetīnd orizontul dupa o insula care nu mai aparea. īn acele clipe, el ne fura mīncarea si apa.
Pacificul linistit si nesfīrsit se īnalta ca un zid urias īn jurul nostru. Nu credeam ca-l vom putea vreodata īnconjura.
A ucis-o. Bucatarul mi-a ucis mama. Muream de foame. Eram slabit. N-am putut sa apuc o testoasa. Din cauza mea am pierdut-o. El m-a lovit. Mama l-a lovit pe el. El a ripostat. Ea s-a īntors spre mine si mi-a spus: "Fugi!", īmpingīndu-ma catre pluta. Am sarit catre ea. Am crezut ca ea ma va urma. Am cazut īn apa. M-am catarat pe pluta. Ei se luptau. N-am facut nimic decīt sa privesc. Mama mea se lupta cu un barbat adult. Era josnic si musculos. A apucat-o de īncheietura mīinii si i-a rasucit-o. Ea a tipat si a cazut. El s-a aruncat asupra ei. A scos cutitul. L-a ridicat īn aer. L-a coborīt de mai multe ori. Nu puteam sa o vad. Era pe fundul barcii. īl vedeam doar pe el. S-a oprit. si-a īnaltat capul si m-a privit. A aruncat ceva spre mine. O dīra de sīnge m-a izbit peste fata. Nici un bici nu m-ar fi putut rani mai cumplit. Ţineam capul mamei mele īn mīini. I-am dat drumul. S-a scufundat īntr-o spuma de sīnge, cu parul lung plutindu-i ca o coada pe apa. Pestii s-au īngramadit īn jurul lui pīna ce umbra mare, cenusie
a unui rechin a dat peste el si a disparut. Mi-am ridicat privirile. Nu puteam sa-l vad. Se ascundea pe fundul barcii. A aparut cīnd a aruncat trupul mamei mele peste bord. Gura īi era rosie. Apa clocotea de pesti.
Am petrecut restul acelei zile si noaptea pe pluta, pri-vindu-1. Nu ne-am spus nimic. Ar fi putut sa desprinda pluta. Dar n-a facut-o. Ma tinea alaturi, ca aducere aminte.
Dimineata, cīnd ma putea vedea bine, am tras de funie si m-am urcat īn barca. Eram foarte slabit. El n-a spus nimic. Nici eu. A prins o testoasa. Mi-a dat sīngele ei. A macelarit-o si a pus partile cele mai bune pentru mine pe banca din mijloc. Am mīncat.
Apoi ne-am luptat, iar eu l-am omorīt. Fata sa nu exprima nimic, nici disperare, nici rnīnie, nici teama sau durere. A renuntat. S-a lasat omorīt, chiar daca a fost o lupta. stia ca mersese prea departe, chiar si dupa standardele sale bestiale. Mersese prea departe si acum nu mai voia sa traiasca. Dar niciodata n-a spus: "īmi pare rau." De ce trebuie sa facem numai rau?
Cutitul era la vedere pe banca. O stiam amīndoi. Ar fi putut sa-l apuce īnca de la īnceput. El era cel care īl pusese acolo. L-am īnhatat. L-am īnjunghiat īn stomac. S-a strīmbat de durere, dar a ramas īn picioare. Am tras cutitul si l-am īnjunghiat din nou. Sīngele curgea īn valuri. Totusi, n-a cazut. Privindu-ma īn ochi, a ridicat putin capul. Voia sa-mi spuna ceva cu asta? Am crezut ca da. L-am īnjunghiat īn gīt, chiar līnga marul lui Adam. S-a prabusit ca un bolovan. si a murit. N-a spus nimic. Nici un ultim cuvīnt. Doar sīngele i s-a revarsat pe gura. Un cutit are o putere dinamica īngrozitoare. O data ce l-ai pus īn miscare, nu se mai poate opri. L-am īnjunghiat de mai multe ori. Sīngele sau īmi alina mīinile crapate. Mai greu mi-a fost cu inima - toate acele tuburi care se īntrepatrund. Am reusit sa i-o scot. Avea un gust delicios, mult mai bun decīt testoasele. I-am mīncat ficatul. Am taiat bucati mari din carne.
Era un om foarte rau. Mai mult, a trezit raul din mine - egoismul, mīnia, neīndurarea. Trebuie sa accept asta.
Singuratatea a īnceput. M-am īntors catre Dumnezeu. Am supravietuit.
[Lunga tacere.]
- Asa e mai bine? Sīnt parti din poveste pe care va vine greu sa le credeti? Ati dori sa schimb ceva?
Domnul Chiba: Ce poveste oribila! [Lunga tacere.]
Domnul Okamoto: Atīt zebra, cīt si marinarul taiva-nez si-au rupt un picior, ai observat asta?
- Nu, n-am observat.
- Iar hiena a smuls piciorul zebrei la fel cum bucatarul a taiat piciorul marinarului.
- Ah, Okamoto-san, īntelegi multe.
- Francezul orb pe care l-a īntīlnit īn cealalta barca - nu a recunoscut ca a ucis un barbat si o femeie?
- Ba da.
- Bucatarul l-a ucis pe marinar si apoi pe mama.
- Foarte impresionant.
- Povestile se potrivesc.
- Asa ca marinarul taivanez este zebra, mama este urangutanul, bucatarul este... hiena - ceea ce īnseamna ca el este tigrul!
- Da. Tigrul a ucis hiena - si pe francezul orb - asa cum el l-a ucis pe bucatar.
Pi Pa tel: Mai aveti o ciocolata? Domnul Chiba: Sigur ca da!
- Multumesc.
Domnul Chiba: Dar ce īnseamna asta, Okamoto-san?
- Habar nu am.
- si insula? Cine sīnt mangustele?
- Nu stiu.
- si toti dintii aceia? Ai cui dinti erau cei din copaci?
- Nu stiu. Nu citesc gīndurile baiatului astuia. [Lunga tacere.]
Domnul Okamoto: Scuzati-ma ca īntreb, dar bucatarul n-a spus nimic despre scufundarea lui Tsimtsum?
- In aceasta poveste?
- Da.
- N-a spus.
- N-a mentionat nimic despre cauzele care au dus la dezastrul din acea dimineata de 2 iulie si care ar putea lamuri ce s-a īntīmplat?
- Nu.
- Nimic de natura tehnica sau structurala?
- Nu.
- Nimic despre alte corabii sau obiecte de pe mare?
- Nu.
- N-a putut sa explice deloc scufundarea lui Tsimtsum?
- Nu.
- A explicat de ce nu a trimis semnale de alarma?
- si daca ar fi trimis? Din experienta mea, cīnd o galeata ruginita, stricata se scufunda, daca n-are norocul sa fi carat petrol īn cantitati mari, īndeajuns ca sa distruga un īntreg ecosistem, nimanui nu-i pasa si nimeni nu aude despre asta. Esti pe cont propriu.
- Cīnd Oika si-a dat seama ca era ceva īn neregula, a fost prea tīrziu. Erati prea departe pentru a fi salvati pe calea aerului. Corabiilor din zona li s-a spus sa fie atente. Au anuntat ca nu au vazut nimic.
- Pentru ca tot discutam despre asta, nu numai corabia era de mīna a treia. Echipajul era posomorit si neprietenos, muncind din greu cīnd ofiterii erau īn preajma, dar nefacīnd nimic cīnd nu erau. Nu vorbeau deloc englezeste si nu ne erau de nici un ajutor. Unii dintre ei duhneau a alcool pīna seara. Cine poate spune ce au facut idiotii aia? Ofiterii -
- Ce vreti sa spuneti cu asta?
- Cu ce?
- Cine poate spune ce au facut idiotii aia?
- Vreau sa spun ca, poate īntr-o criza de nebunie alcoolica, unii dintre ei au dat drumul la animale.
Domnul Chiba: Cine avea cheile de la custi?
- Tata le avea.
Domnul Chiba: Cum ar fi putut echipajul sa deschida custile daca nu avea cheile?
- Nu stiu. Poate ca a folosit rangi.
Domnul Chiba: De ce s-o fi facut? De ce sa vrea cineva sa dea drumul unui animal salbatic periculos din cusca?
- Nu stiu. Poate cineva sa īnteleaga gesturile unui om beat? Tot ce va pot spune este ce s-a īntīmplat. Animalele nu mai erau īn custi.
Domnul Okamoto: Scuzati-ma. Aveti īndoieli īn ceea ce priveste pregatirea echipajului?
- Mari īndoieli.
- Ati vazut ca vreunul dintre ofiteri sa fi fost sub influenta alcoolului?
- Nu.
- Dar ati vazut o parte a echipajului sub influenta alcoolului?
- Da.
- Vi s-a parut ca ofiterii actionau īntr-o maniera competenta si profesionala?
- Nu prea aveam de-a face cu ei. Nu se apropiau niciodata de animale.
- Vreau sa spun, īn modul īn care conduceau corabia.
- De unde sa stiu? Credeti ca beam ceai cu ei īn fiecare zi? Vorbeau englezeste, dar nu erau mai buni decīt echipajul. Nu ne primeau cu bucurie īn salon si de-abia ne adresau un cuvīnt īn timpul meselor. Vorbeau īn japoneza, ca si cum noi nici n-am fi fost acolo. Eram doar o simpla familie indiana cu o īncarcatura suparatoare. Am ajuns sa mīncam singuri īn cabina mamei si a tatalui. "Aventura ne cheama!", spunea Ravi. Numai asta ne facea calatoria tolerabila, spiritul de aventura. Majoritatea timpului aruncam excrementele, curatam custile si hraneam animalele, īn timp ce tata facea pe veterinarul. Cīt timp animalele erau bine, si noi eram bine. Nu stiu daca ofiterii erau competenti.
- Spuneti ca nava se apleca spre babord?
- Da.
- si se īnclina de la prora la pupa?
- Da.
- Deci corabia s-a scufundat cu pupa īnainte?
- Da.
- Nu cu prora?
- Nu.
- Sīnteti sigur? Era o panta dinspre fata catre spatele corabiei?
- Da.
- S-a lovit corabia de o alta corabie?
- N-am vazut nici o alta corabie.
- S-a lovit de un alt obiect?
- N-am vazut nici unul.
- A plutit pe mare?
- Nu, a disparut cu totul.
- N-ati remarcat probleme tehnice dupa ce ati parasit Manila?
- Nu.
- Vi s-a parut ca nava era īncarcata cum trebuie?
- Navigam pentru prima oara. Nu stiu cum se cuvine sa arate o nava īncarcata cum trebuie.
- Vi s-a parut ca ati auzit o explozie?
- Da.
- Alte zgomote?
- Mii.
- Vreau sa spun, care sa explice scufundarea.
- Nu.
- Spuneti ca nava s-a scufundat repede?
- Da.
- Puteti sa ne spuneti cam cīt timp a durat?
- E greu de spus. Foarte putin. Cred ca mai putin de douazeci de minute.
- Au fost multe resturi?
- Da.
- Corabia a fost cumva lovita de un val urias?
- Nu cred.
- Dar a fost o furtuna?
- Marea mi s-a parut īnvolburata. Ploua si batea vīntul.
- Cīt de mari erau valurile?
- Mari. De la sapte pīna la noua metri.
- Nu e prea mult.
- Nu si cīnd esti īntr-o barca de salvare.
- Da, desigur. Ma refer īnsa la o nava comerciala.
- Poate ca erau mai īnalte. Nu stiu. Vremea era īndeajuns de rea sa ma sperie de moarte, asta e tot ce stiu cu siguranta.
- Spuneti ca vremea s-a īmbunatatit repede. Corabia s-a scufundat si apoi a urmat o zi frumoasa, nu-i asa?
- Da.
- Pare sa fi fost doar o vijelie trecatoare.
- A scufundat corabia.
- Asta ne mira si pe noi.
- Toata famila mea a murit.
- Ne pare rau.
- Nu atīt de mult ca mie.
- Deci ce s-a īntīmplat, domnule Patel? Nu īntelegem. Totul era normal si apoi...
- Apoi normalul a disparut.
- De ce?
- Nu stiu. Dumneavoastra ar trebui sa-mi spuneti mie. Dumneavoastra sīnteti expertii. Folositi-va cunostintele.
- Nu īntelegem. [Lunga tacere.]
Domnul Chiba: Acum ce facem?
Domnul Okamoto: Renuntam. Explicatia pentru scufundarea lui Tsimtsum este pe fundul Pacificului.
[Lunga tacere.]
Domnul Okamoto: Da, asta e. Hai sa plecam. Ei bine, domnule Patel, cred ca avem tot ce ne trebuie. Va multumim foarte mult pentru cooperare. Ne-ati fost de mare ajutor.
- Cu placere. Dar, īnainte de a pleca, as dori sa va īntreb ceva.
- Ce anume?
- Tsimtsum s-a scufundat pe 2 iulie 1977.
- Da.
- Iar eu am ajuns pe coasta Mexicului, ca unic supravietuitor uman de pe Tsimtsum, pe 14 februarie 1978.
- Asa este.
- V-am spus doua povesti despre cele 227 de zile ce s-au scurs.
- Asa ati facut.
- Nici una nu explica de ce s-a scufundat Tsimtsum.
- Nici una.
- Nici una nu aduce fapte noi.
- Asa este.
- Nu puteti dovedi care poveste este adevarata si care este falsa. Trebuie sa ma credeti pe cuvīnt.
- Cred ca da.
- īn ambele povesti corabia se scufunda, toata familia mea moare, iar eu sufar.
- E adevarat.
- Asa ca spuneti-mi, pentru ca nu aduce fapte noi si dumneavoastra nu va puteti explica scufundarea īn nici un fel, pe care poveste o preferati? Care poveste este mai frumoasa, cea cu animalele sau cea fara animale?
Domnul Okamoto: E o īntrebare interesanta... Domnul Chiba: Cea cu animalele. Domnul Okamoto: Da. Cea cu animalele este mai frumoasa.
Pi Patel: Multumesc. Asa a vrut Dumnezeu.
[Tacere.]
Domnul Chiba: Ce a spus?
Domnul Okamoto: Nu stiu.
Domnul Chiba: Ah, priveste - plīnge.
[Lunga tacere.]
I
Domnul Okamoto: O sa fim atenti la plecare. Nu vrem sa dam peste Richard Parker.
Pi Patel: Nu va īngrijorati, nu o sa dati. Se ascunde undeva unde n-o sa-l gasiti niciodata.
Domnul Okamoto: Multumesc ca ati acceptat sa stati de vorba cu noi, domnule Patel. Va sīntem recunoscatori. si ne pare sincer rau pentru tot ce vi s-a īntīmplat.
- Multumesc.
- Ce o sa faceti acum?
- Cred ca o sa ma duc īn Canada.
- Nu va īntoarceti īn India?
- Nu. Nu ma mai asteapta nimic acolo. Doar amintiri triste.
- stiti, desigur, ca veti primi banii de asigurare.
- Aha.
- Da. Oika o sa va tina la curent. [Tacere.]
Domnul Okamoto: Trebuie sa plecam. Va dorim toate cele bune, domnule Patel.
Domnul Chiba: Da, toate cele bune.
- Multumesc.
Domnul Okamoto: La revedere.
Domnul Chiba: La revedere.
Pi Patel: Nu doriti niste prajituri pentru drum?
Domnul Okamoto: Ar fi bine.
- Poftiti, luati fiecare cīte trei.
- Multumesc.
Domnul Chiba: Multumesc.
- Cu placere. La revedere. Dumnezeu sa fie cu voi, fratii mei.
- Multumim. si cu dumneavoastra, domnule Patel. Domnul Chiba: La revedere.
Domnul Okamoto: Mor de foame. Hai sa mergem sa mīncam. Poti sa īnchizi aparatul.
Capitolul 100
īn scrisoarea pe care mi-a adresat-o, domnul Okamoto si-a amintit discutia ca fiind "dificila si memorabila". si-a amintit de Piscine Molitor Patel ca fiind o persoana "foarte slaba, foarte distanta, foarte inteligenta". Raportul sau īn punctele esentiale este urmatorul:
Unicul supravietuitor nu a putut face lumina īn ceea ce priveste cauzele scufundarii lui Tsimtsum. Se pare ca nava s-a scufundat foarte repede, ceea ce ar indica o spartura foarte mare īn carena. Ramasitele naufragiului ar putea veni īn sprijinul acestei ipoteze. Dar cauza principala a sparturii este imposibil de aflat. Nu s-a raportat nici o schimbare importanta de vreme īn acea zi īn zona. Descrierea vremii de catre supravietuitor a fost impresionista si fantezista. īn cel mai bun caz, vremea a contribuit īntr-un anume fel. Cauza a fost, probabil, o problema interna a corabiei. Supravietuitorul crede ca a auzit o explozie, fa-cīnd aluzie la o problema grava a motorului, posibil explozia unui boiler, dar asta nu se poate dovedi. Corabia era veche de douazeci si noua de ani (santierele Erlandson si Skank, Malmo, 1948), reconditionata īn 1970. O posibilitate ar fi combinatia dintre vremea rea si vechimea structurala, dar numai ca ipoteza. Nici un alt accident naval nu a mai avut loc īn zona īn acea zi, asa ca lovirea de alta nava este exclusa. Coliziunea cu resturi este posibila, dar nu se poate verifica. Coliziunea cu o mina plutitoare poate explica explozia, dar pare imposibila, mai ales ca scufundarea a īnceput de la pupa, ceea ce īnseamna ca, īn mod sigur, spartura din carena a fost tot la pupa. Supravietuitorul are īndoieli īn ceea ce priveste pregatirea echipajului, dar n-are nimic de reprosat ofiterilor. Compania Maritima Oika pretinde ca toata īncarcatura era licita si nu stia ca echipajul sau ofiterii sa fi avut probleme.
Cauza scufundarii este imposibil de determinat din marturiile existente. Oika va aplica procedura standard pentru asigurari. Nici o alta actiune nu mai este necesara. Recomandam sa se īnchida cazul.
īn treacat fie spus, povestea singurului supravietuitor, domnul Piscine Molitor Patel, cetatean indian, este o poveste uimitoare despre curaj si suferinta īn fata unor situatii extrem de dificile si de tragice. Din experienta celui care a facut investigatia, povestea sa este unica īn istoria naufragiilor. Foarte putini naufragiati pot pretinde ca au supravietuit atīt de mult pe mare ca domnul Patel si nici unul īn tovarasia unui tigru bengalez adult.
Cuprins
Prefata autorului 7
Partea īntīi.
Toronto si Pondicherry
Partea a doua. Oceanul Pacific 109
Partea a treia.
Infirmeria Benito Juarez, Tomatlān, Mexic I
La pretul de vīnzare se adauga 2, reprezentīnd valoarea timbrului
literar ce se vireaza Uniunii Scriitorilor din Romānia,
Cont nr. 2511.1-171.1 ROL, B.C.R. Filiala sector 1, Bucuresti
Redactor coordonator al colectiei RADU PARASCHIVESCU
Redactor DOMNICA DRUMEA
Tehnoredactor DOINA ELENA PODARU
Corector INGRID GEORGESCU
Aparut 2004 BUCUREsTI - ROMĀNIA
Imprimat la Regia Autonoma "MONITORUL OFICIAL"
|
