II. 64 (nefericire)
Dintotdeauna, între om si natura a existat o legatura speciala, fara de care viata nu ar fi fost posibila. Natura a fost când element protector, când factor negativ, când minimalizata, cand înzestrata cu puteri magice, dar întotdeauna un element constant, ce a stârnit atât admiratie cât si controverse. De aceea, în opinia mea, afirmatia este mai mult decât adevarata.
în primul rând, starile sufletesti pe care le experimentam ne influenteaza semnificativ perceptia despre lume. Întotdeauna când suntem fericiti, toate celelate probleme par mult mai usor de rezolvat, vremea este mai frumoasa, soarele stralucitor, iar norii dispar cu desavârsire de pe cerul sufletului. De accea, când în suflet este senin, afara nu va ploua niciodata. Apoi, când oamenii sunt tristi, deziluzionati sau dezamagiti, întodeauna vor considera ca natura le împartaseste sentimentele, regasind parca în stropii de ploaie picaturile lor de tristete.
În al doilea rând, participarea naturii la starile sufletesti ale oamenilor este reliefata si în diverse opere literare. În general apa este elementul cel mai des întâlnit, dar putem regasi si padurea sau vântul. Apa poate simboliza în acelasi timp împlinire sau disperare, iar padurea poate fi atât spatiu protector, cât si labirint. Soarele în schimb este mereu asociat cu pacea, seninatatea, bogatia.
În concluzie, având la baza aceste argumente, putem afirma cu convingere ca Mihail Codreanu are dreptate. Niciodata soarele nu straluceste asa de puternic ca atunci când sufletul îti râde, precum nici ploaia nu este vreodata asa de rece, ca atunci când sufletul îti plânge.
(Alexandra Neacsu, 12 H)
III. 64
(constructia subiectului într-o comedie studiata; O scrisoare
pierduta de I. L. Caragiale; eseu argumentativ)
Consider ca afirmatia lui Adrian Marino despre dramatism este
adevarata. Argumentarea afirmatiei are în vedere comedia "O scrisoare
pierduta" de I. L. Caragiale.
Comedia este o specie a genului dramatic, aparuta, ca si tragedia, în
Grecia Antica, din serbarile închinate zeului Dionysos. Comedia
înfatiseaza personaje, caractere si moravuri într-un
mod care sa stârneasca rasul, având deznodamânt vesel si
sens moralizator.
Personajele literare ale unei opere comice sunt fiinte mediocre
întruchipând defecte morale ce stârnesc râsul. Fiind un antierou, personajul
comic este tipic, expresie a contrastului aparenta-esenta.
Intriga este derizorie, conflictul se rezolva prin împacarea tuturor
personajelor.
În comedie se îmbina mai multe tipuri de comic, cum ar fi: comicul de
situatie, comicul de moravuri, comicul de caracter si cel de limbaj.
În functie de tema, "O scrisoare pierduta" poate fi
interpretata drept: 1) comedie de moravuri, despre defecte omenesti
ca parvenitismul, imoralitatea, prostia, în cazul în care tema este
morala; 2) comedie de caractere, despre comportamentul oamenilor în
situatii deosebite, daca tema este psihologica; 3) comedie
despre felul în care se dobândeste si se exercita puterea
politica, daca tema este politica; 4) comedie despre pasiunile
erotice, în cazul unei teme sentimentale, ce are în vedere amorul dintre Zoe
si Tipatescu.
Titlul, pretext dramatic al comediei, vizeaza lupta pentru putere
politica, ce se realizeaza prin lupta de culise, având ca instrument
al santajului o scrisoare pierduta.
În primul rând, constructia complexa are la baza tehnica
bulgarelui de zapada, adica acumularea de situatii
conflictuale. Prin aceasta se are în vedere mentinerea la un nivel ridicat
a tensiunii dramatice. Aceasta înseamna pe de o parte complicarea si
multiplicarea situatiilor conflictuale, iar pe de alta parte
stimularea curiozitatii spectatorului. Pentru întarirea tensiunii
dramatice, Caragiale foloseste diverse procedee compozitionale. E
vorba despre modificarea raporturilor dintre personaje: la început gruparea
Catavencu pare triumfatoare, iar gruparea Trahanache învinsa, la
sfârsit învinge gruparea Trahanache si pierde Catavencu. Un alt
procedeu este cel al evenimentului surpriza. Este vorba despre candidatul
numit de la centru Agamita Dandanache.
Al doilea argument vizeaza evolutia situatiilor conflictuale,
natura conflictului si modul în care este prezentat. Avem de-a face cu
conflicte directe, ca acela dintre Tipatescu si Catavencu, din
actul al doilea; indirecte, precum cel dintre Trahanache si Tipatescu
din actul I; explicite, asemenea celui dintre Zoe si Tipatescu din
actul al doilea, sau implicite: Trahanache versus Tipatescu.
Al treilea argument se refera la intriga. În orice comedie, intriga
are un rol deosebit de important, ea determina desfasurarea
actiunii si efectul de ansamblu pe care piesa îl produce asupra
spectatorului. În comedie, intriga e derizorie si în aceasta
piesa e reprezentata de pierderea scrisorii, dobândirea ei de
catre Catavencu si folosirea scrisorii ca instrument de
santaj politic. Semnificatia acestei intrigi vizeaza ridicolul
si produce o agitatie nejustificata.
Al patrulea argument nu se regaseste în citatul lui Adrian Marino
si dovedeste originalitatea dramaturgului. În constructia
subiectului piesei, o pozitie aparte au doua personaje secundare:
Cetateanul turmentat si Agamita Dandanache. Amândoi au
interventii decisive, desi involuntare în derularea intrigii.
Cetateanul turmentat face ca scrisoarea de amor sa-i
parvina lui Catavencu si tot el o regaseste din
întâmplare înspre finalul piesei si o readuce destinatarului. În acest caz
este un instrument al hazardului. În plus, i se adauga o
importanta deosebita în economia piesei, intra în numeroase
rânduri în scena, de fiecare data ca prezenta nedorita
si cu aceeasi replica, având valoare de laitmotiv: "Eu cu cine
votez?"
În compozitia si în semnificatia piesei, Cetateanul
turmentat are functii multiple. Mai întâi creeaza suspans:
gaseste scrisoarea, o pierde si o gaseste din nou.
Personajul este în evident contrast situational cu celelalte personaje:
toti sunt agitati, preocupati de alegeri si prinsi în
jocul politic, numai el are o singura grija (de a sti cu cine
voteaza). Personajul creeaza efect comic prin starea de turmentare
si prin limbaj. Este un personaj caricatural, mai apropiat de personajele
dintr-o farsa. Eroul are si o semnificatie simbolica. El
întruchipeaza masa amorfa a alegatorilor, incapabili de optiune
si de asumarea unei responsabilitati. Vrea sa stie cu
cine voteaza pentru a se pune bine cu mai-marii zilei si pentru a
obtine astfel un profit. Nu duce scrisoarea din onestitate, ci din
automatism, deoarece fusese factor postal.
Agamita Dandanache este folosit în piesa ca un element
surpriza. Personajul întareste prin generalizare si prin
îngrosare a trasaturilor, semnificatia piesei: candidatul
trimis de la centru nu e cu nimic mai bun decât pretendentii locali la
functia de deputat. Dimpotriva, obtine postul prin santaj,
pe care îl considera o forma de diplomatie. La aceasta se
adauga convingerea ca totul în politica este sa nu îti
tii cuvântul. Pastreaza scrisoarea compromitatoare
pentru ca si alta data sa poata santaja. Caragiale
spune despre el ca este "mai prost ca Farfuridi si mai canalie decât
Catavencu."
În concluzie, afirmatia lui Adrian Marino îsi gaseste
ilustrarea în constructia subiectului si în substanta piesei lui
Caragiale. Mai mult chiar, se pot adauga consideratiile lui
stefan Cazimir despre I. L. Caragiale: "ceea ce s-a spus despre Caragiale
poate fi supus revizuirilor, ceea ce a spus Caragiale despre noi este turnat ca
bronzul eternitatii."
|