>
A fost o data un imparat, care avea trei fete pe care le iubea
foarte mult. Mai ales de cand i-a murit sotia, se ocupa mult de educatia
fetelor si le indelpinea orice dorinta.
Le-a cumparat fetelor cele mai frumoase rochii, cele mai scumpe
bijuterii si cele mai minunate carti. La randul lor fetele il indrageau nespus
pe tatal lor.
Intr-o zi imparatul a intrebat-o pe fata cea mare, cat de mult il
iubeste.
-Te iubesc ca mierea. -raspunse fata.
Tatal a fost multumit de raspuns si a intrebat-o si pe fata cea
mijlocie.
-Eu te iubesc ca zaharul. -raspunse aceasta.
Imparatul era de-a dreptul induiosat de atata iubire.
Atunci a intrebat-o pe fata cea mica:
-Si tu fetito, cat de mult ma iubesti?
-Eu te iubesc ca sarea in bucate, tata -raspunse mezina.
Surorile ei au inceput sa rada de ea si imparatul s-a infuriat.
-Ce fel de raspuns este acesta. Sa pleci din casa mea!
Fata nu a fost lasata sa dea nici o explicatie si a fost alungata.
Surorile si-au batut joc de prostia ei si s-au bucurat ca pleaca, fiindca tot
nu prea o aveau la inima. Mezina s-a imbracat in niste haine simple si a plecat
mahnita, cu lacrimi in ochi.
Dupa o cale lunga a ajuns la palatul unui alt imparat si s-a
angajat servitoare. Era atat de harnica si de priceputa, incat toata lumea a
ajuns sa o indrageasca. Stia sa pregateasca bucate alese si facea curatenie
luna. Imparateasa a auzit de servitoarea cea isteata si a chemat-o la dansa.
Dupa ce au vorbit ele putin, au devenit nedespartite. Fata nu mai trebuia sa
munceasca la bucatarie, statea numai cu imparateasa, brodand sau pictand si tot
ceea ce facea era neasemuit de frumos.
Imparatul a trebuit sa plece la razboi, luandu-l cu el si pe fiul
sau. Printul a fost ranit, iar imparatul si imparateasa erau foarte necajiti.
Imparateasa nu s-a miscat zi si noapte de langa patul bolnavului, iar fata de
imparat statea si ea cu dansii. L-a ingrijit foarte bine pe baiat, simpla
atingere a mainii sale delicate alina orice durere.
Cand s-a inzdravenit, printul a mers la imparateasa si i-a spus ca
vrea sa se insoare. Imparateasa s-a bucurat si l-a intrebat daca vrea sa se
insoare cu cine anume. Printul i-a spus ca vrea sa se insoare cu servitoarea
care l-a ingrijit cand era bolnav, ca alta fata mai frumoasa si mai cuminte nu
cunoaste. Imparateasa la inceput nu a fost de acord, vrand pentru fiul sau o
mireasa de sange nobil, dar pana la urma printul a convins-o. Impreuna nu le-a
fost greu sa-l convinga si pe imparat si au si fixat data nuntii.
Tanara mireasa i-a rugat pe viitorii socri sa-l invite si pe un
anume imparat, dar nu a marturisit ca acesta este tatal ei. A venit si ziua
mult asteptata a cununiei. Fata a pregatit separat bucatile pentru tatal sau si
a dat porunca unui slujitor sa i le duca personal si nu cumva sa ajunga din
greseala la vreun alt oaspete.
Imparatul de cum a sosit s-a tot uitat la frumoasa mireasa si i se
strangea inima gandindu-se ce mult seamana cu fata lui, pe care nu a mai
vazut-o de foarte mult timp.
Cand au aparut pe masa bucatele imbietoare toti mancau cu pofta,
numai imparatul, tatal fetei inghitea cu greu cate ceva ce i se paru rau si
fara nici un gust. A intrebat in dreapta si in stanga, daca e buna mancarea si
toti au raspuns ca sunt cele mai delicioase bucate pe care le-au gustat
vreodata. A luat si el de la vecini un pic cu furculita si s-a convins ca
intr-adevar erau foarte bune.
Pana la urma nu a mai putut rabda si s-a ridicat in picioare,
acuzandu-l pe imparatul gazda ca isi bate joc de dansul. Acesta a chemat
bucatarii, ca sa-i pedepseasca pe cel care a facut pozna atunci mireasa a
recunoscut ca ea a gatit pentru tatal sau doar cu miere si zahar si chiar si in
solnita a turnat zaharul praf, sustinand ca imparatul prefera mierea si zaharul
in locul sarii.
Tatal si-a recunoscut greseala si a imbratisat-o cu drag pe fata
pe care a crezut-o pierduta. Iar celalalt imparat s-a bucurat ce nora vrednica
si desteapta are, si mai e si fiica de imparat pe deasupra.
|
