ASPECTE ALE CONVERSIUNII - MIJLOACE SINTACTICE DE RECUNOASTERE A CLASELOR MORFOLOGICE

ASPECTE ALE CONVERSIUNII - MIJLOACE SINTACTICE DE RECUNOAsTERE A CLASELOR MORFOLOGICE

Īn limba romāna, date fiind particularitatile flexionare ale acestei limbi (flexiune bogata, categorii gramaticale specifice sau manifestari proprii ale acestor categorii pentru fiecare parte de vorbire, selectia unor marci specifice), clasele morfologice (partile de vorbire) se disting neechivoc prin indici morfologici, exceptānd clasele mai putin numeroase (prin numarul de clase si inventarul fiecarei clase) ale partilor de vorbire neflexibile.

Caracteristicilor morfologice de recunoastere a claselor li se asociaza, ca mijloace suplimentare, caracteristicile sintactice anumite disponibilitati combinatorii (sau valente), ca si functiile sintactice caracteristice. si chiar daca unele posibilitati combinatorii sunt comune mai multor clase, exista si valente proprii unei clase si, īn aceeasi masura, functii sintactice proprii unor clase sau unui grup si, mai adesea, apar incompatibilitati de functii : functii imposibil de realizat de catre o clasa morfologica sau un grup de clase. Astfel, adjectivul are ca functii caracteristice pe cea de atribut adjectival, de nume predicativ si de element predicativ suplimentar si este imposibila aparitia īn pozitiile sintactice de subiect si de complement direct. Adverbul are ca functie caracteristica pe cea de complement circumstantial, neputānd aparea in pozitia de subiect sau de complement necircumstantial.

Putine sunt situatiile īn limba romāna īn care criteriile sintactice sunt singurele relevante īn recunoasterea claselor. Ele intervin pentru delimitarea claselor cu rol de instrumente sintactice (prepozitia si conjunctia), īn anumite cazuri de conversiune sau pentru forme din paradigma cu statut dublu (de exemplu : forme d supin cu statut de verb sau nume), apartenenta la clasa verbului sau numelui fiind evidentiata in exclusivitate sintactic. Īn cele mai multe situatii, īnsa, criteriile sintactice se adauga celor morfologice oferind marci suplimentare de recunoastere.

Conversiunea sau schimbarea clasei morfologice este un procedeu gramatical (morfologic si sintactic) de trecere de la o parte de vorbire la alta, deci un procedeu gramatical de formare de cuvinte noi din cuvinte existente īn limba. Spre deosebire de derivare, unde este posibila, de asemenea, trecerea la alta clasa morfologica, īn cazul conversiunii, aceasta trecere se face īn absenta afixelor derivative.

Īn operatia de conversiune, trecerea la o noua parte de vorbire este marcata morfologic prin selectia marcilor flexionare proprii clasei la care s-a trecut, iar sintactic prin ocurenta īn contextele specifice noii clase, contexte, īn care realizeaza functii caracteristice acestei clase. Astfel, daca are loc trecerea de la clasa adverbului la substantiv, cuvāntul nou format , devenit acum flexibil, primeste desinente si articol, ca marci ale numarului, cazului si determinarii, iar sintactic poate aparea īntr-un context adjectival -ca regent pentru un adjectiv- Si ī pozitiile sintactice de subiect si de complement necircumstantial (situatii īn care nu poate aparea adverbul).

Īn mod curent, caracteristicile morfologice si sintactice ale noii clase se manifesta simultan.

Īn exemplele :

"Caci astazi daca mai ascult

Nimicurile-aceste

(Eminescu, P.143)

"Caci mie mi-a dat soarta amara mīngīiere

O piatra sa ador.

Muribundului speranta, turbarii razbunarea. "

(ib. 14),

substantivizarea s-a realizat simultan prin particularitati morfologice : includerea cuvāntului īn opozitiile substantivului de numar, caz, determinare si selectia marcilor flexionare ale acestuia (articol, desinente) si prin particularitati sintactice : aparitia īntr-o pozitie sintactica proprie numelui, dar improprie gerunziului, de complement indirect īn dativ (īn 2); absenta contextului negativ, specific pronumelui negativ (īn 1).

Mai rar, trecerea se realizeaza īn exclusivitate sintactic : īn absenta unor marci morfologice specifice, identitatea gramaticala a noului cuvānt se releva prin aparitia īn contexte si cu functii necunoscute clasei initiale.

Īn exemplele :

"Pe cīnd nu era moarte, nimic nemuritor,

Nici sīmburul luminii de viata datator

Nu era azi, nici mīne, nici ieri, nici totdeauna

Caci unul erau toate si totul era una."

(Eminescu, P. 88)

"Din sīnul vecinicului ieri

Traieste azi ce moare,

Un soare de s-ar stinge-n cer

S-aprinde iarasi soare." (ib. 137)

"Cīnd e o-namorare de tot ce e al tau,

De-un zīmbet, de-un cutremur, de bine si de rau."

(ib. 172)

"Averea sa le-o aperi, marirea s-a lor bine;

Ei bratul tau īnarma ca sa lovesti īn tine"

(ib. 44)

"Cīt rau a facut aceasta conceptie -nu se poate spune īndeajuns"

(Iorga, P.A. 2, 130)

Cuvintele subliniate apar īn pozitia de:

v    subiect īn (3) si al doilea vers din (4);

v    atribut genitival in primul vers din (4);

v    apozitie acordata īn (5) unde reia constructia regentului pronominal tot;

v    complement direct īn (6) si (7).

Apar pozitii sintactice imposibile īn cazul adverbului, constituind semne indiscutabile ale trecerii adverbului īn clasa substantivului.

Dificila, īn analiza gramaticala, este conversiunea exclusiv sintactica. Greselile constau īn nerecunoasterea noilor clase (confundarea cu clasa din care provine cuvāntul) si, implicit nerecunoasterea determinantului acestor cuvinte. Īn (6) si (7), cuvintele subliniate, devenite substantive, primesc determinanti specifici noii clase :

v    genitivul : a lor bine

v    adjectivul relativ cāt (cāt rau)

Clasificarea lui cāt ca adjectiv si, sintactic, ca atribut adjectival este total dependenta de recunoasterea corecta a calitatii substantivale a regentului (cāt rau).

Dupa clasa morfologica īn care se īncadreaza noul cuvānt, se produc prin conversiune :

v    substantivizari - trecerea la clasa substantivului

v    adjectivizari - trecerea la clasa adjectivului

v    adverbializari - trecerea la clasa adverbului

Dupa clasa morfologica de origine, distingem mai multe tipuri de substantivizari : a adjectivului, a participiului, a gerunziului, a supinului, a pronumelui, a numeralului, a adverbului, a interjectiei, mai multe tipuri de adverbializari, de adjectivizari etc.