DICTIONAR DE MITOLOGIE GREACA SI ROMANA - litera U

DICŢIONAR DE MITOLOGIE GREACĂ sI ROMANĂ - litera U

Ucalegon (gr. O&xaXeŢOJv, -ovxoq; lat. Ucalegon, -ontis). Unul dintre batrīnii sfet­nici ai Troiei; casa lui a ars cīnd cetatea a fost distrusa (Iliada, 3.148); episodul este mentionat si de Vergiliu (Eneida, 2.312).

Udeos (gr. OuSouog, -ou). Numele unuia din­tre Sparti (vezi). Era considerat de unele traditii tatal prezicatorului Tiresias.

Ufens (lat. Ufens, -entis). Principe italic, aliatul lui Turnus īn razboiul īmpotriva lui Enea. Vergiliu spune ca era vestit "prin faima si prin faptele de arme" {Eneida, 7.745); a fost ucis de troieni. A avut patru fii, pe care troienii i-au luat prizonieri, iar Enea i-a sacrificat īn cinstea sufletului lui Palas. Era identificat cu un zeu fluvial, legat de rīul cu acelasi nume.

Ulise (gr. 'OSucrceuc;, -ewc;; lat. Ulysses, XJlyxes sau Ulixes, -is sau -ei). Numit de greci Odiseu (īn traducere "cel urīt", dupa cum se explica īn Odiseea), a fost unul

dintre cei mai celebri eroi ai razboiului troian. Era fiul lui Laerte si al Anticleei sau, potrivit unei traditii mai tīrzii, al lui Sisif si al Anticleei; a fost rege īn Itaca si sotul Penelopei, fiica lui Icarios, cu care a avut un fiu, Telemah. Viclenia si actiunile īntreprinse īn timpul razboiului troian jus­tifica interpretarea numelui sau. 12412n1310m

Ulise a luat parte la razboi īn calitate de fost pretendent (poate ca a fost chiar primul) la mīna Elenei. Potrivit traditiei (Apollodor, Biblioteca, 3.10.9), el 1-a sfa­tuit pe tatal Elenei cum sa-i aleaga sotul, propunīnd ca toti pretendentii sa se adune, iar Elena sa aleaga, si ca toti sa jure ca īl vor ajutaipe cel ales daca cineva va īncerca sa-i fure sotia. īn urma acestui juramīnt, cīnd Elena a fost rapita de Paris, s-a orga­nizat expeditia grecilor īmpotriva Troiei.

Ulise aflase de la un oracol ca, daca pleca la razboi, nu avea sa se mai īntoarca la ai sai decīt dupa douazeci de ani, din care zece petrecuti pe cīmpul de lupta si

zece pe mare, pe drumul de īntoarcere. Aceasta povestire, necunoscuta lui Homer, este relatata de izvoare mai tīrzii (Hyginus, Fabule, 95, dar aparea deja īn Cipriile): cīnd Agamemnon s-a dus īn Itaca sa-1 cheme la razboi, Ulise s-a prefacut nebun, si-a pus pe cap un acoperamīnt ciudat si a īnceput sa are cīmpul, cu niste vesminte si o atitu­dine deloc potrivite pentru un rege. Pala-mede (vezi) i-a dat īn vileag īnselatoria, asezīndu-i-1 dinaintea plugului pe micul Telemah; ca sa nu-si omoare fiul, Ulise a fost nevoit sa admita ca nu era nebun.

La rīndul sau, Ulise 1-a demascat pe Ahile, care, ca sa scape de razboi, se deghizase īn femeie si se ascunsese printre fiicele rege­lui Licomed din Sciros: i-a aratat cīteva arme pe care acesta le-a admirat, tradīn-du-si astfel firea razboinica (vezi Ahile).

Posthomerica este si traditia potrivit careia Ulise a nascocit siretlicul prin care Clitemnestra a fost convinsa sa o trimita īn Aulis pe fiica sa Ifigenia, ce urma sa fie sacrificata spre a obtine vīnturile prielnice pentru plecarea flotei grecesti: mamei i s-a spus ca fiica sa urma sa se casato­reasca cu Ahile īn Aulis (vezi Ifigenia).

In timpul asediului Troiei, Ulise s-a dis­tins prin curajul, prudenta si elocventa sa, iar dupa moartea lui Ahile a participat la lupta pentru armele eroului, īnvingīndu-1 pe Aiax Telamonianul. Lui Ulise i se atri­buie un rol de prim-plan si īn aducerea la Troia a lui Neoptolem, fiul lui Ahile, fara de care, potrivit unui oracol, cetatea nu avea sa cada niciodata īn mīinile grecilor; din acelasi motiv si tot datorita lui Ulise a fost adus la Troia si Filoctet (vezi). O alta traditie (Apollodor, Epitome, 5.14) sustine ca lui i-a apartinut si ideea folosirii calului de lemn cu care grecii au reusit sa obtina victoria īn razboiul troian (stratagema pe care Vergiliu o atribuie comandantilor greci: vezi Eneida, 2.12-20); īn orice caz, Ulise s-a numarat printre eroii care au intrat īn pīntecul calului. Calul, care purta inscriptia : "Atenei, din partea grecilor, īn semn de recunostinta" (Apollodor, Epi­tome, 5.15), era atīt de mare, īncīt pentru a-1 aduce īn cetate troienii au trebuit sa darīme Portile Scheene. Tot īn legatura cu caderea Troiei, Ulise este amintit printre grecii care au furat Paladionul (vezi).

Partea cea mai cunoscuta a povestii sale o reprezinta aventurile de dupa distruge­rea Troiei, descrise īn Odiseea. Eroul care a contribuit din plin la cucerirea cetatii dusmane, īn loc sa fie rasplatit de zei si de oameni, a trebuit sa īnfrunte tot soiul de pericole si greutati ce au transformat cala­toria sa de īntoarcere īntr-o permanenta confruntare cu moartea, ca o intermina­bila calatorie īn infern, din care s-a īntors nu ca un erou īnvingator, ci ca un batrīn cersetor, greu īncercat si istovit, caruia numai o minune divina i-ar fi putut reda puterea de odinioara si pe care pīna si Penelopei i-a fost greu sa-1 recunoasca.

Odiseea povesteste ca Ulise si tovarasii sai, care au ridicat ancora pentru a se īn­toarce īn patrie, au ratacit pe mare si īn cele mai īndepartate tinuturi vreme de zece ani: atīt a trecut de la caderea Troiei pīna la īntoarcerea sa īn Itaca, iar īn acest timp īntīmplarile potrivnice, furia marii si vointa zeilor si a destinului l-au impli­cat īntr-o serie de evenimente dramatice. La īnceputul calatoriei sale, dupa ce a tre­cut prin tinuturile ciconilor si lotofagilor, a ajuns pe coasta de apus a Siciliei, unde īmpreuna cu doisprezece tovarasi a intrat īn pestera ciclopului Polifem. Acesta i-a devorat pe sase dintre īnsotitorii sai si i-a luat prizonieri pe erou si pe ceilalti sase. Ulise 1-a īmbatat pe ciclop si i-a strapuns singurul ochi cu o tepusa īnrosita īn foc; cei sapte s-au ascuns sub pīntecele oilor lui Polifem, pe care acesta le-a mīnat afara din pestera fara sa-si dea seama de siret­licul prizonierilor sai {Odiseea, 9). Orbirea ciclopului a avut consecinte nefaste pentru calatoria lui Ulise, īntrucīt a stīrnit mīnia lui Poseidon, tatal lui Polifem.

Ulise a ajuns apoi īn insula lui Eol, unde zeul i-a daruit la plecare un vas īn care erau īnchise toate vīnturile ce aveau sa ajute corabiile sa ajunga īn patrie. Dar tovarasii lui Ulise au deschis vasul ca sa vada ce era īnauntru, iar vīnturile au sca­pat, īmpingīnd corabiile īnapoi pe insula lui Eol. Mīniat de felul īn care fusese folo­sit darul sau, stapīnul vīnturilor a refuzat sa-1 mai ajute pe Ulise {Odiseea, 10).

Ulise si-a reluat ratacirile pe mare. Dupa ce s-a oprit la Telepilo,s, cetatea lui Lamos, si a scapat ca prin minune de lestrigoni, eroul a ajuns īn insula Eea, unde locuia

ULISE

vrajitoarea Circe. Ulise si-a trimis cītiva oameni īn recunoastere, īnsa vrajitoarea i-a transformat īn porci. Numai Eurilohos a scapat si s-a grabit sa-i povesteasca lui Ulise cele īntīmplate; eroul a fost ajutat de Hermes, care i-a explicat cum putea sa reziste puterilor vrajitoarei. Astfel a reusit sa-si elibereze tovarasii, care au fost trans­formati din nou īn oameni, si a fost primit cu bunavointa de Circe (Odiseea, 10-12). La sfatul acesteia, Ulise a trecut rīul Ocea-nos si a ajuns īn tinutul cimerienilor, unde se afla intrarea īn Hades. Aici 1-a consultat pe prezicatorul Tiresias, pe care 1-a īntre­bat cum putea sa se īntoarca īn insula unde se nascuse (vezi si Nekyia). S-a īntors apoi cu tovarasii sai īn insula Eea, iar Circe le-a trimis un vīnt puternic, care le-a īndreptat corabiile spre insula sirenelor. Ca sa scape de magia cīntecului lor dulce, dar foarte periculos, Ulise le-a īnfundat cu ceara urechile matelotilor, ca sa nu auda muzica, iar el s-a legat de catargul cora­biei, ramīnīnd asa pīna cīnd cīntecele sire­nelor nu s-au mai auzit.

īn timpul traversarii strīmtorii dintre Scila si Charibda, monstrul numit Scila a devorat sase tovarasi ai lui Ulise; acesta a ajuns īn cele din urma pe coastele Tri-nacriei, unde o alta nenorocire s-a abatut asupra echipajului: nesocotind sfaturile prezicatorului Tiresias, cītiva tovarasi ai lui Ulise au ucis boii sacri ai lui Helios, Soarele. īn consecinta, imediat ce si-au reluat calatoria pe mare, Zeus le-a distrus nava cu un fulger si īntregul echipaj a fost īnghitit de valuri. Singurul care s-a salvat, agatīndu-se de catarg si de ramasitele corabiei, a fost Ulise, care, dupa ce a plutit īn deriva zece zile, a fost aruncat de valuri pe insula Ogigia, unde traia nimfa Calipso (Odiseea,

Nimfa 1-a primit cu bunavointa pe Ulise si īn curīnd s-a īndragostit de el. Eroul a ramas pe insula sapte ani; dar, desi nimfa a vrut sa-i daruiasca, pentru a-1 tine līnga ea, nemurirea si tineretea eterna, lui īnce­puse sa-i fie dor de casa. Numai la inter­ventia zeilor Calipso 1-a lasat sa plece, atunci cīnd, la cererea Atenei, Hermes a īnstiintat-o ca Zeus poruncise acest lucru. Nimfa a trebuit sa se supuna si 1-a īnvatat pe Ulise sa-si construiasca o pluta, cu care eroul a pornit din nou pe mare, singur.

Dupa optsprezece zile, vīnturile l-au purtat īn apropiere de Scheria, insula feacilor, iar Poseidon a declansat o furtuna care a distrus pluta eroului; īnsa, cu aju­torul Leucoteei si al Atenei, Ulise a reusit sa ajunga pe insula.

Epuizat, a adormit pe plaja si a fost tre­zit īntr-un tīrziu de rīsetele unor fete; printre ele se afla si Nausicaa, fiica regelui acelei insule, care 1-a condus la palat si 1-a prezentat parintilor sai, Alcinoos si Arete (Odiseea 6). La curte, naufragiatul a auzit de la poetul Demodocos povestea caderii Troiei, cīntata de aezi si de rapsozi. Amin­tirea acelor īntīmplari, al caror protago­nist fusese cu ani īn urma, 1-a impresionat pīna la lacrimi. Emotia sa nu a trecut ne­observata, iar suveranii au īnceput sa-i puna īntrebari. Atunci Ulise le-a spus cine era si le-a povestit aventurile sale ; regele a pregatit o corabie care urma sa-1 duca pe erou īn Itaca, patria pe care nu o mai va­zuse de douazeci de ani.

īntre timp, īn Itaca, tatal lui Ulise, Laerte, batrīn si īndurerat, se retrasese la tara, iar mama, Anticleea, murise de du­rere ; fiul sau Telemah devenise adult, iar Penelopa īi ramasese credincioasa, refu-zīnd cererile insistente ale pretendentilor din insulele vecine, care pusesera practic stapīnire pe palatul lui Ulise.

Pentru ca eroul sa nu fie recunoscut la īntoarcerea īn patrie, Atena 1-a trans­format īntr-un cersetor care nu putea trezi banuieli. Numai batrīnul cīine Argos 1-a recunoscut. Ulise 1-a īntīlnit mai īntīi pe credinciosul Eumeu, care odinioara īi fusese servitor si porcar; pe cīnd se afla īn casa lui, s-a īntors si Telemah de la Sparta si Pilos, unde se dusese ca sa afle vesti despre tatal sau. Ulise i-a dezvaluit fiului sau cine era (mai īnainte fusese descoperit doar de Euricleea, o fosta servitoare care, ajutīndu-1 sa se spele, 1-a recunoscut dupa o cicatrice pe care o avea din tinerete) si īmpreuna cu acesta si-a planuit razbunarea.

Nu fara greutate, Penelopa a fost con­vinsa sa promita ca se va casatori cu cel ce avea sa cīstige o īntrecere de tras cu arcul, care avea sa se desfasoare la palat, cu arcul si sagetile lui Ulise. Nici un pretendent nu a reusit sa foloseasca arcul eroului; Ulise a cerut atunci sa traga si el cu arcul si i-a strapuns pe pretendenti cu sagetile

ULISE

sale. Abia dupa aceea i-a spus Penelopei cine era si s-a dus sa-1 vada pe tatal sau. īntre timp, vestea uciderii petitorilor se raspīndise rapid īn insulele vecine, iar ru­dele celor morti au pornit razboi īmpotriva lui Ulise; luīnd īnfatisarea lui Mentor, Atena a reinstaurat īnsa pacea si 1-a īmpa­cat pe rege cu poporul sau.

Moartea lui Ulise nu este descrisa īn Odiseea, ci īn izvoare mai tīrzii; ea a fost provocata de marea pe care eroul o īnfrun­tase de atītea ori si de fiul sau si al Circei, Telegonos, care īntreprinsese la rīndul sau o calatorie lunga si periculoasa pe mare, īn cautarea tatalui sau. Telegonos 1-a omorīt cu o lovitura de lance, nestiind ca īl avea īn fata pe cel pe care īl cauta. Pentru de­talii īn legatura cu moartea si funeraliile lui Ulise vezi Telegonos.

Epitete. Arcisiadul (de la Arcisios, care, potrivit unei traditii, era tatal lui Laerte); Laertiadul; cel priceput; cel siret; cel luminat; cel istet; divinul; cel statornic; cel cu inima mare.

Atribute. īn general, Ulise nu are atribute particulare; īn iconografie poate fi recunos­cut din episoadele mitologice īn care apare. De la sfīrsitul secolului al V-lea ī.Hr. este reprezentat uneori cu asa-numitul pilos, acoperamīnt pentru cap de forma conica.

Rdspīndirea cultului. īn figura lui Ulise au fost identificate trasaturile unei vechi divinitati marine originare probabil din Ar-cadia. La Sparta īi era īnchinat un heroon. Surprinzator, cultul sau nu este atestat īn Itaca.

Prezente īn literatura antica. Personaj de prim-plan īn Iliada si protagonistul Odi-seii, Ulise reprezinta una dintre figurile cele mai celebre si mai frecvent īntīlnite īn literatura antica. Evenimentele dinainte si de dupa cele povestite īn Odiseea fac obiec­tul Telegeniei, al Micii Iliade si al Cipriilor. Este amintit de Hesiod īn Teogonia, de poe­tii lirici si de cei tragici. Apare īn diferite tragedii, ca Telegonos (pierduta), Aiax si Filoctet de Sofocle si Hecuba si Ciclopul de Euripide, si īn comedii ca Odiseea lui Cra-tinos (pierduta) si Odiseu fugar, opera paro­dica a lui Epiharm. īn literatura latina apare mai ales īn Eneida vergiliana, la Ovidiu {.Metamorfoze, 13 si 14) si īntr-o interesanta versiune a lui Seneca (Scrisori catre Lucilius, 88): aici se regaseste o tra­ditie īntīlnita si la Pliniu, Solinus si altii,

potrivit careia Ulise a īntreprins o calatorie dincolo de hotarele lumii cunoscute, dupa Coloanele lui Hercule, īncereīnd sa tra­verseze Atlanticul; īn timpul expeditiei, a īntemeiat cetatea Lisabona, dar a murit īntr-un naufragiu īn apropiere de coasta Africii. īn jurul faptelor lui Ulise s-au tesut numeroase legende, care s-au perpetuat īn special īn perioada medievala. ► Prezente īn literatura medievala, moderna si contemporana. īn Evul Mediu si īn epoca moderna, succesul personajului lui Ulise este legat de cel al poemelor homerice si al Eneidei lui Vergiliu (trecīnd deci prin reela-borarea si vulgarizarea acestor texte). O importanta fundamentala pentru toate reelaborarile ulterioare ale personajului a avut-o Roman de Troyes al lui Benoīt de Saint Maure. Celebra a fost si Istoria tro-iana a lui Guido delle Colonne. īn Comedia lui Dante, Ulise apare, īmpreuna cu Dio-mede, īn cea de-a opta bolgie din al optulea cerc al infernului, printre cei vinovati de īnselarea aproapelui (Infernul, 26). Dupa interpretarea dantesca, aparitiile persona­jului īn epoca umanista si īn cele urma­toare au fost numeroase. Printre cele mai celebre opere inspirate din mitul lui Ulise amintim tragedia Tīnarul Ulise a lui D. Lazzarini, tragedia Ulise a lui I. Pinde-monte, Ulise al lui A. Tennyson, tragedia Ulise a lui F. Ponsard, Odiseea lui G. Fishta, poemul Odiseea al lui N. Kazantzakis, poe­zia Itaca a lui C. Kavafis, povestirea sati­rica Jurnalul Penelopei a lui K. Varnalis, drama Penelopa a lui W.S. Maugham, Arcul lui Ulise al lui G. Hauptmann, romanul Testamentul lui Odiseu al lui W. Jens, tragedia īntoarcerea lui Ulise a lui S. Wyspianski, Capitanul Ulise al lui A. Savinio, dramele lui D. Walcott (The Odissey, a stage version) si B. Strauss (Itaca); de asemenea, reinterpretarile mitului lui Ulise propuse de P. Boitani, A. Spinosa (Ulise), L. Malerba (Itaca pentru totdeauna), C. Magris (Itaca si dincolo de ea), S. D'Arrigo (Horcynus Orca). Aventu­rile lui Ulise de Mary Lamb se adreseaza copiilor. O mentiune aparte, datorita com­plexitatii trimiterilor la Odiseea homerica si enormei importante īn literatura con­temporana, merita Ulise al lui J. Joyce, īn care fiecare episod este legat de un episod din poemul homeric (īn special de cele refe­ritoare la Telemah, Nestor, Proteu, Calipso, lotofagi, Hades, Eol, lestrigoni, Scila si Charibda, sirene, ciclop, Nausicaa, cirezile Soarelui, Circe, Eumeu, Itaca si Penelopa).

ULM

Deosebit de interesante - fara sa fie propriu-zis literare - sīnt īncercarile de identificare a locurilor unde se desfasoara povestea lui Ulise, potrivit carora itinera­rul Odiseii a fost plasat fie īn Mediterana, fie īn īndepartatele mari din Nord, cu inevi­tabilele consecinte datorate cunostintelor geografice si calatoriilor reale ale anticilor.

Iconografie. Ulise si aventurile sale extra-. ordinare din timpul razboiului troian, pre­cum si calatoria sa pe mare au constituit un subiect īndragit de arta clasica, prezent īn decoratiunile vaselor, īn picturi si īn numeroase sculpturi. Cea mai bogata docu­mentatie care s-a pastrat o reprezinta pic­tura pe vase, distribuita pe un mare arc de timp, de la marea amfora protoatica din Eleusis si craterul lui Aristhonotos pīna la acel oinochoe de la Egina, la exemplarele corintice si atice si la ceramica italiota. īn marea majoritate a cazurilor, Ulise nu se distinge de celelalte personaje care populeaza scenele, vazute īn special īn dimensiunea lor corala, colectiva; prevaleaza mai de­graba interesul pentru episodul mitologic decīt pentru personajul individual, care nu īntotdeauna poate fi identificat cu usurinta, īn operele mai vechi Ulise este reprezentat ca erou, ca luptator, iar uneori ca rege auster si solemn ; īn epoca clasica si īn cea elenis­tica se manifesta īnsa predilectia pentru tipul eroului obosit si īncercat, reprezentat uneori ca naufragiat si cersetor. Nu stim nimic despre picturile unor maestri ca Polignot si Nicias, care l-au reprezentat probabil īn scene elaborate si complexe; mai multe marturii ne ofera picturile pom-peiene, cele de pe Esquilin, pastrate īn Biblioteca Vaticana, si, īn sculptura, re­liefurile, cum sīnt cele de pe o metopa a tezaurului de la Sele sau sculpturile din grota Sperlonga. O serie de deformari gro­testi ale personajului apar pe vasele cabi-rice si uneori īn ceramica italiota.

Ulm. Era consacrat lui Morfeu si legat de lumea de dincolo, asa cum aminteste Ver­giliu īn descrierea pe care o face marelui ulm ce trona īn infern: "...la mijloc/ Un ulm gigant, umbros īsi desfasoara,/ Ca niste brate, cloambele batrīne./ S-au aciuat colo - asa se zice -/ Nimicnicele visuri, stīnd lipite/ Pe fiecare frunza - cīte unul" (Eneida, 6.282-284). Functia fune­rara a ulmului este confirmata de mitul lui Eetion - regele Ciliciei si tatal Andro-macai -, ucis de Ahile: de jur īmprejurul

mormīntului sau nimfele muntilor au plantat ulmi {Iliada, 6.419-420). īntr-un ulm, īntr-un plop, respectiv īntr-o salcie s-au transformat Hesperidele, disperate ca Heracle le furase merele de aur a caror paza le fusese īncredintata (vezi Heracle, a unsprezecea munca); la umbra acestor arbori s-au odihnit argonautii īn timpul expeditiei lor īn cautarea līnii de aur. Ulmu­lui i se atribuiau si virtuti oraculare: se spune ca la Nuceria, īntr-o padure de ulmi consacrata zeitei Iunona, un arbore - cura­tat de ramuri pīna īn vīrf pentru a face lumina unui altar - ar fi īnflorit brusc, indicīndu-le romanilor un viitor luminos dupa o perioada umbrita de esecuri mili­tare (Pliniu, Naturalis historia, 16.132).

Ultio. Numele latin al zeitei considerate personificarea razbunarii (Tacitus, Anale, 3.18).

Ultor Gat. Ultor, -oris). īn traducere, "raz­bunatorul" ; este un epitet al zeului roman Marte. Augustus i-a ridicat un templu la Roma, īn For, vrīnd sa comemoreze astfel razbunarea sa īmpotriva ucigasilor lui Cezar.

Umbra (gr. uxict, -aq ; lat. umbra, -ae). īn mitologie termenul indica de obicei sufle­tele mortilor, iar "regatul umbrelor" este sinonim cu "regatul lui Hades", deci cu lumea de dincolo de mormīnt. Umbre sīnt si spectrele, fantomele mortilor care se īn­torc printre cei vii terorizīndu-i. O legenda ce are drept protagonista umbra era amin­tita de Pausanias īn legatura cu sanctua­rul lui Zeus Liceios din Arcadia: celui care calca īn incinta sacra a templului, inter­zisa tuturor, īi era sortit sa moara īnainte de sfīrsitul anului; īn plus, īn timpul ce-i mai ramīnea de trait, avea sa fie lipsit de propria umbra.

Referitor la mitica populatie a schiapo-zilor, care īsi faceau umbra cu propriile picioare, vezi Schiapozi.

Umbro (lat. Umbro, -onis). Personaj din Eneida vergiliana (7.752 si urm.; 10.543 si urm.). Vergiliu īl prezinta ca pe un preot "viteaz īntre viteji", din poporul marsilor ("si el veni, maruvianul" - Marruvium, azi San Benedetto, era capitala marsilor - n.t.), "pe coif el are ca podoaba-o frunza/ De rodi­tor maslin", simbol al functiei sale de preot

URANOS

si prezicator, "si mester este,/ Cu īngīnari si semne ale mīinii,/ Sa toropeasca-n somn napīrci si hidre/ Cu-otravitor rasunet, iar mīnia/ El astfel le-o potoale; muscaturii/ Cu mestesug tamada īi aduce". In ciuda cunostintelor sale magice si medicale, nu a putut sa se vindece atunci cīnd a fost ranit de troieni; a cazut, alaturi de Tur-nus, īn lupta īmpotriva lui Enea: "Padu-rea-Angitiei te-a plīns pe tine,/ si lacul Fucinus te-a plīns, cu unda-i/ Cristalnica, si iezere stralimpezi" (Eneida, 7.759-60).

Uni. Numele unei zeite etrusce, asimilata cu Iunona a romanilor si Hera a grecilor.

Unicorn, vezi Coarne.

Unxia. 1) Epitet prin care era indicata īn lumea romana zeita Iunona, cu trimitere la o ceremonie nuptiala īn cursul careia usile casei mirilor erau unse cu grasime, pentru alungarea spiritelor potrivnice si a tuturor relelor.

2) Divinitate alegorica ce patrona utili­zarea alifiilor si parfumurilor.

Upis (gr. OĪjTrig, -iog; lat. Upis, -is). Epitet al Artemisei, prin care zeita era invocata ca protectoare a femeilor īnsarcinate. Unii scriitori, de pilda Vergiliu, utilizeaza ace­lasi termen cu referire la o fiinta mitica ce ar fi educat-o pe Artemis si care ulterior reapare, ca nimfa, īn cortegiul sau. Alte surse latine, printre care Cicero, mentio­neaza un Upis, barbat, tatal Artemisei.

Urania (gr. Oupavta, -ag; lat. Urania, ae). 1) Fiica lui Zeus si a Mnemosinei, Memo­ria, si una din cele noua muze, ocrotitoa­rea astronomiei, dupa cum indica si numele ei ("celesta"). Era considerata mama lui Linos, aedul antic, fiul lui Apollo, si a lui Himeneu. Pentru alte detalii vezi Muze.

2) Numele unei nimfe, fiica lui Oceanos si a lui Tethys, care facea parte din cor­tegiul Persefonei.

Epitet al Afrodītei, īn traducere "celesta", opusa Afroditei Pandemios, "co­muna" sau "populara". Platon {Banchetul, 180) spune ca era fiica lui Uranos si ca zeul o zamislise singur, fara participare feminina.

Uranos (gr. Oupav6g, -ou; lat. Uranos, -i). Numele, īn traducere "cerul", adesea "īn­stelat", se refera la una dintre cele mai

vechi zeitati ale lumii grecesti, fiul lui Erebos si al Geei si sotul aceleiasi Geea (Pamāntul).

īmpreuna cu Geea a zamislit o stirpe de fiinte divine: Oceanos, Ceos, Crios, Hipe-rion, Iapet, Teia, Rhea, Temis, Mnemosine, Phoebe, Tethys, Cronos, ciclopii - Brontes, Steropes si Arges - si hecatonhirii - Cotos, Briareu si Gies. īn alte genealogii (de pilda, la Cicero) Uranos este tatal lui Mercur, nascut de Dia, si al Venerei, nascuta de Hemera.

Uranos īsi ura copiii: imediat dupa nas­tere īi īngropa īn tenebre, ascunzīndu-i īn pamīnt si nelasīndu-i sa vada lumina. Aceasta īi pricinuia, potrivit lui Hesiod (Teogonia), o mare bucurie, īn vreme ce Geea era īngrijorata, pe de o parte pentru soarta fiilor sai, iar pe de alta din cauza imensei poveri pe care trebuia sa o poarte, tinīndu-i īnauntrul ei pe toti. Geea si-a īndemnat fiii sa se razvrateasca; numai Cronos nu s-a speriat de propunerea mamei sale si a devenit principalul autor al revoltei. īnarmat cu secera pe care i-o daduse mama sa, a asteptat momentul prielnic si, cīnd Uranos a venit noaptea sa-si viziteze sotia, 1-a atacat si 1-a castrat (vezi Cronos ; īn legatura cu locul unde a avut loc acest episod vezi Corfu si Drepa-non). Din picaturile din sīngele lui Uranos cazute pe pamīnt s-au nascut alte creaturi mitice: gigantii, nimfele meliade sau, po­trivit unor izvoare, Silen; din cele cazute īn apa marii s-a nascut Afrodita (vezi). Potrivit traditiei transmise de Diodor din Sicilia, Uranos a fost primul rege al atlan-tilor. Acestora, popor drept si īntelept care traia pe tarmurile Oceanului, el le-a dez­valuit secretele cultivarii pamīntului ale civilizatiei si - fapt important, dat fiind caracterul etiologic al legendei - ale obser­varii astrelor. Datorita virtutilor sale, dupa moarte Uranos a fost divinizat si identi­ficat cu bolta cereasca. Aceasta traditie īi atribuia patruzeci si cinci de fii, printre care Basileia, "regina", care i-a urmat la tron. īn numeroasele informatii, adesea discordante, referitoare la Uranos putem surprinde ecourile unor doctrine cosmogo­nice de diferite origini, ce trimit frecvent la Uranos ca figura sugestiva si emblema­tica, īnsa si foarte vag caracterizata īn mitologie si, prin urmare, foarte versatila.

URNĂ

Pentru rolul lui Uranos īn teogonia orfīca vezi si Orfism.

► Raspīndirea cultului. īn general, zeul era considerat destul de īndepartat de viata de zi cu zi a oamenilor. Aceasta explica probabil motivul pentru care nu sīnt amin­tite locuri de cult sau altare ridicate īn cinstea sa.

► Prezente In literatura antica. Principalele informatii referitoare la Uranos le avem din Teogonia lui Hesiod; exista trimiteri si la Platon (Timaios, 40e), Apollodor (Bi­blioteca, 1.1.1. si urm.), Diodor din Sicilia (3.57 si urm.), Cicero (De natura deorum, 3.17.44) si Macrobiu (Saturnaliile, 1.8.12).

► Iconografie. Reconstituirea iconografiei lui Uranos nu este sigura, din cauza inconsis­tentei documentelor relative la arta greaca, īn Ion, Euripide aminteste si descrie un covor pe care erau reprezentate diferite divinitati celeste, printre care si Uranos (Ion, 1116). Imaginea zeului a fost recunos­cuta si pe Altarul din Pergam, unde apare ca o figura īnaripata. īn arta romana Ura­nos este reprezentat mai frecvent, inclusiv pentru ca devine adesea personificarea boltii ceresti. Este īnfatisat pe armura statuii lui Augustus de la Prima Poarta.

Urna. Vas, de obicei din lut ars, utilizat īn diferite contexte religioase; īn el se punea cenusa mortilor īn cadrul ceremoniilor funerare ce urmau ritualului incinerarii (o bogata colectie de astfel de urne provine din Etruria, unde īntīlnim urne decorate cu scene mitologice legate de tema fune­rara) ; īn lumea romana, termenul desemna si vasele īn care se puneau asa-numitele sortes, tablitele sau pietricelele ce erau extrase pentru a obtine raspunsurile des­tinului īn cadrul ritualului divinatoriu al cleromantiei (vezi Trie).

Urs. īn mitologia greaca ursul este legat de trista poveste a nimfei arcadiene Calisto, care o īnsotea pe Artemis la vīnatoare si care, obiect al iubirii lui Zeus, a fost pre­schimbata īn ursoaica: fie de Zeus, care voia astfel sa o ascunda de geloasa Hera; fie de Artemis, furioasa ca īnsotitoarea sa o tradase alegīnd placerile dragostei īn locul vīnatorii; fie de Hera īnsasi, asa cum relateaza Ovidiu (Metamorfoze, 2.401 si urm.). Ursoaica a fost apoi transformata īn constelatie; conform unei alte versiuni a mitului, Ursa-Mare si Ursa-Mica repre-

zentau metamorfozele a doua ursoaice care īl crescusera pe Zeus īn insula Creta (vezi si Calisto, Constelatii si Ursa). Doua ursoaice au crescut doi copii, abandonati dupa nastere īn īmprejurari diferite dar meniti sa-si īncruciseze destinele, troianul Paris si eroina Atalanta (vezi). Potrivit unui alt mit, cu o ursoaica se īmpreunase Cefalos, fiul lui Deion. Acesta, dorind sa aiba copii, a apelat la oracolul din Delfi, care i-a prescris sa se īmpreuneze cu prima fiinta de sex feminin pe care o va īntīlni. Pentru ca prima creatura femela peste care a dat a fost o ursoaica, el s-a supus oracolului. Ursoaica s-a transfor­mat, devenind o fata foarte frumoasa, de la care Cefalos 1-a avut pe Arcisios, stra­bun al lui Ulise. Consacrata Artemisei, zeita vīnatoriī si protectoarea animalelor salbatice, ursoaica era protagonista unor culte particulare practicate īn onoarea zei­tei : īn timpul Brauroniilor (vezi), tinerele sale adepte se travesteau īn ursoaice si erau numite astfel; si Artemis era uneori reprezentata cu cap de ursoaica.

In toate miturile amintite ursul apare la feminin (īntrucīt termenul grecesc care indica acest animal este de genul feminin), si chiar si īn afara mitologiei izvoarele antice se limiteaza adesea la a descrie instinctul matern al ursilor. īn acest con­text se situeaza extravaganta īnsemnare a. lui Pliniu (Naturalis historia, 8.216), reluata si de alte surse, potrivit careia ursuletii nou-nascuti sīnt fiinte lipsite de forma: mama este cea care, lingīndu-i cu insistenta, le da putin cīte putin forma corpului.

Ursa (gr. "Apxtoc;, -ou; lat. Arctos, -us). Numele indica īnca din Antichitate doua constelatii dintre cele mai cunoscute: Ursa-Mare (Ursa Maior), numita si Car sau Carul-Mare (Plaustrum), al carei nume latinesc mai vechi era Septem Triones, adica "cei sapte boi īnjugati la plug", sau Septentrio, cu epitetul Maior pentru a o distinge de constelatia Ursa-Mica, numita Septentrio Minor. Aceasta din urma (Ursa Minor) era numita la rīndul sau Car (mai precis Carul-Mic) si Cynosura, "coada de cīine", datorita asemanarii sale cu forma unei cozi de cīine rasturnate. īn fata Ursei-Mari se afla constelatia numita de antici Bootes, Arctophylax sau Arcturos ;

UTERINA

acest din urma nume a sfīrsit prin a indica doar steaua principala a constelatiei.

Toate constelatiile mentionate sīnt legate īn mitologie de nimfa arcadiana Calisto, fiica lui Licaon. Transformata de Zeus īntr-o ursoaica, Calisto a fost vīnata de propriul ei fiu, Arcas, iar cīnd tīnarul era pe punc­tul de a o ucide, Zeus i-a transformat pe amīndoi īn constelatii. Calisto a devenit Ursa-Mare, iar Arcas s-a transformat īn Ursa-Mica sau īn Bootes (vezi si Calisto pentru alte variante ale mitului; de ase­menea, vezi Constelatii).

► Epitete. Epitetele prin care sīnt indicate constelatiile amintite sīnt legate īn mod constant de catre poeti de familia si locul de origine ale lui Calisto: de aceea, sīnt frecvente apelative precum Lycaonis Arctos, Maenalia Arctos si Maenalis Ursa, de la

■ numele muntelui Menalos din Arcadia; Erymanthes Ursa (tot de la numele unui munte din Arcadia, Erimant); Parrhasides stellae (de la numele cetatii arcadiene Parasiaj. Trebuie remarcat ca īn timp ce majoritatea izvoarelor identificau conste­latia Bootes cu Arcas, uneori aceasta era asociata cu Icarios sau cu fiica lui, Eri-gone; de aceea, Septem Triones poarta si numele de Boves Icarii.

Usil. Divinitate etrusca, identificata cu Soarele.

Usturoi. īn lumea greaca si īn cea romana se credea ca usturoiul protejeaza īmpo­triva deochiului. īnca din Antichitate, īn Grecia si mai ales īn Sicilia, este atestat obiceiul de a tine catei de usturoi legati cu un fir de līna rosie la usa casei sau līnga pat. Pliniu īi atribuia puterea de a tine departe serpii si de a pazi de nebunie. De altfel, puterea sa īmpotriva serpilor era atestata īnca din Egiptul antic. īn timpul unor sarbatori religioase grecesti (mai ales la Tesmoforia si Sciroforia), cīnd femeile trebuiau sa pastreze o castitate absoluta, exista obiceiul ca ele sa manīnce usturoi, despre care se spunea ca ajuta īn acest sens. La Roma īnsa, unde usturoiul facea parte din meniul obisnuit al mili­tarilor, fiind considerat un simbol al īnsu­sirilor razboinice, cei ce tocmai mīncasera usturoi trebuiau sa ramīna īn afara tem­plului Cybelei. īntr-o Epoda deosebit de savuroasa, Horatiu compara usturoiul cu cea mai teribila otrava: "Daca cineva, cu nelegiuita mīna, si-a sugrumat batrī-nul tata, sa fie condamnat sa manīnce usturoi, mai cumplit decīt cucuta" (Epode, 3.1 si urm.).

Uterina. Divinitate romana care era invo­cata ca ocrotitoare a femeilor ce nasteau si a noului-nascut.