DICTIONAR DE MITOLOGIE GREACA SI ROMANA - litera K

DICŢIONAR DE MITOLOGIE GREACĂ sI ROMANĂ - litera K

Kalathos (gr. xaXatfog, -ou; lat. calathus, -i). Termen ce desemneaza cosul reprodus adesea pe capul Persefonei (Proserpinei) în imaginile zeitei. întrebuintat pentru culesul florilor si al fructelor, era 10210f51k un atri­but ce evoca un amanunt al povestirii tra­ditionale, potrivit careia (de exemplu în Imnul homeric catre Demetra) zeita culegea flori atunci cînd a fost rapita de Hades (vezi Persefona).

Karkinos, vezi Cancer.

Kere (gr. Kîjpec;, -uv). Figuri divine din mitologia greaca, genii sau daimoni, care, în functie de epoca, au caracteristici dife­rite. In Iliada, unde sînt amintite frecvent, apar ca demoni înaripati oribili la înfa­tisare, cu trupul negru, dintii foarte albi, gheare lungi si blana stropita cu sînge. Se reped asupra mortilor si a ranitilor, apa-rînd ca o personificare a diferitelor feluri de moarte care îl pot lovi pe un erou, însa în unele cazuri pot deveni, într-un mod mai general, o personificare a destinului unui individ, în ce priveste atît viata, cît si moartea. Astfel, Ahile trebuie sa aleaga între doua Kere: faima nepieritoare lup-tînd la Troia si murind prematur sau o viata lunga si fericita, însa lipsita de glo­rie. Zeus, în timpul luptei dintre Ahile si Hector, cîntareste într-o balanta Kerele celor doi eroi pentru a hotarî care din ei trebuie sa moara primul. La Homer, mai ales în Odiseea, Kerele pot fi niste spirite rele personificînd soarta potrivnica ori pot indica în mod nemijlocit destinul nefast. Hesiod ne ofera genealogia lor: ele sînt fiicele Noptii si surorile Moirelor sau

Parcelor. Totusi, la Hesiod, pe lînga Kere, la plural, exista si o figura divina indivi­duala cu acest nume, sora Mortii (Teogonia, 211 si 217). în epoca clasica, Kerele si-au pierdut conotatiile tipice pe care le aveau la Homer si Hesiod, tinzînd sa se confunde, daca nu chiar sa se identifice total, cu alte zeitati ce prezinta caracteristici similare -Moirele, eriniile sau chiar harpiile (la Pla-ton) - si aparînd de cele mai multe ori în texte ca niste împrumuturi literare din epos. în Grecia, Kerele au sfîrsit prin a fi identificate la nivel popular cu spiritele mortilor, care în anumite ocazii trebuiau cinstite prin sacrificii, ca în cazul sarba­torilor numite Antesteria (vezi).

► Prezente în literatura antica. Kerele apar frecvent mai ales în Iliada, la Hesiod (Teo­gonia, Munci si zile), la poetii tragici, la Apollonios din Rodos (Argonauticele) si la Platon (Legile, 937d).

Krypteia (gr. xpuirreCa, -aq; lat. cryptia, -ae). Proba la care erau supusi tinerii cu putin înainte de trecerea la vîrsta majo­ratului în vechea Sparta. Ei trebuiau sa stea ascunsi în timpul zilei si sa se antre­neze noaptea, înarmati si dotati cu putine mijloace de subzistenta, pentru a învata sa se miste prin cetate si sa se descurce singuri în orice împrejurare. De multe ori trebuiau sa-i ucida pe hilotii pe care îi în-tîlneau. Aceasta încercare, a carei instituire îi era atribuita regelui spartan Licurg si care este amintita de Aristotel, se baza pro­babil pe niste rituri de initiere stravechi. Numele ei provenea din verbul xpuTr-rojicu, "a se ascunde".