Notiuni de fonetica si ortografie - limba italiana

Notiuni de fonetica si ortografie - limba italiana

ALFABETUL

(L'alfabeto)

Alfabetul italian este compus din 21 de litere. Dam intre paranteze denumirea fiecarei litere:

In afara de acestea, pentru transcrierea unor litere de origine straina se mai folosesc:

VOCALELE

(Le vocali)

Dintre cele 5 vocale, a, e, i, o, u (carora le corespund 5 litere), a, i, u se pronunta identic ca in limba romana. La sfarsitul unui cuvant, dupa o consoana, i are aceeasi lungime ca in mijlocul cuvantului si formeaza silaba: lupi se pronunta ca in limba romana lupii.

Vocala e la inceputul unui cuvant nu se pronunta diftongata in ie ca in limba romana in cuvinte ca el, este. In italiana se pronunta ca e initial din neologismele examen, excursie: egli, esame.

E si o in silaba accentuata se pronunta fie deschis, ceea ce se noteaza¹ cu accent grav è, ò, fie inchis ceea ce se noteaza cu accent ascutit é, ó. In silaba neaccen­tuata e si o se pronunta numai cu sunet inchis. Se poate spune deci ca limba italiana prezinta 7 vocale in pozitie accentuata: a, è, è, i, ò, ó, u si 5 vocale in pozitie neaccentuata a, e, i, o, u: pètto (piept), gèlso (dud), fièvole (slab), létto (pat); céra (ceara), réte (plasa), séme (samanta), séga (fierastrau); sòglia (prag), stórto (stramb, rasucit), piòggia (ploaie), nò (nu); sógno (vis), pólvere (praf), piovóso (ploios), nón (nu).

In afara de cazul in care vocala accentuata este si vocala finala a cuvantului, cand a 818i82i ccentul este notat intotdeauna grafic (v.§ 17), pronuntarea deschisa sau inchisa a vocalelor se noteaza numai in dictionare, gramatici, ghiduri etc. Vom nota accentele numai in acest capitol, in rest trebuie sa se consulte dictionarul.

Pronuntarea deschisa sau inchisa a vocalelor e sau o distinge sensul unor cuvinte, in rest identice:

Se pronunta è Se pronunta é

accètta (accepta, de la accettare) accétta (secure)

affètto (afectiune)  aff tto (tai felii, affettare)

collèga (coleg, -a)  colléga (leaga, collegare)

vènti (vanturi)  vénti (douazeci).

Pronuntarea deschisa sau inchisa a lui e si o nu se inca­dreaza in reguli precise. Dam mai jos cateva norme practice care acopera numai o parte din lexicul limbii italiene.

Se pronunta è in:

a) diftongul ie: piede (picior)

b) terminatiile (de cele mai multe ori sufixe) urmatoare:

--ello, -a: fratello (frate), cervello (creier), sorella (sora), rivoltella (revolver)

--ente: potente (puternic), seguente (urmator)

--enza: benevolenza (bunavointa), partenza (plecare)

--ento, -a: attento (atent) violento (violent), contento (multumit)

--endo, -a: stupendo (uimitor), tenda (perdea; cort)

ense: estense (din familia Este)

enso: dissenso (neintelegere), intenso (intens)

ema: problema (problema), teorema (teorema)

eo, -a: liceo (liceu), Matteo (Matei), idea (idee), assemblea (adunare)

estre, -o, -a: terrestre (terestru), maestro (maestru, invatator), finestra (fereastra)

ezio, -a: trapezio (trapez), inezia (ineptie)

etico, -a: estetico (estetic), poetica (poetica)

eca: discoteca (discoteca)

enico, -a: ellenico (elenic), scenico (scenic)

--etto (cand nu este diminutiv): diretto (direct) oggetto (obiect)

esimo, -a (cand formeaza numerale ordinale): ventesimo (al douazecilea).

Se pronunta é in urmatoarele terminatii:

mento, -mente: avvenimento (eveniment), chiaramente (clar)

--etto, -a (cand este diminutiv): giovinetto (tinerel), motocicletta

(motocicleta)

ezza: bellezza (frumusete), altezza (inaltime)

ese: svedese (suedez), mese (luna)

eso, -a: acceso (aprins), difesa (aparare)

eccio, -a: boschereccio (de padure), freccia (sageata)

esimo (cand nu formeaza numerale ordinale): feudalesimo (feudalism)

esco, -a: tedesco (german), affresco (fresca), scolaresca (scolarime)

egno, -a: regno (regat), rassegna (revista)

eto, -a: oliveto (padure de maslini), pineta (padure de pini)

essa: professoressa (profesoara), promessa (promisiune)

evole: piacevole (placut)

etice: artefice (mester), orefice (giuvaergiu).

Se pronunta ò:

a) in diftongul uo: cuore (inima)

b) in urmatoarele terminatii (in general sufixe):

-orio, -a: laboratorio (laborator), contraddittorio (contradictoriu), vittoria (victorie)

otto, -a: giovanotto (tanar), grassotta (grasa)

occio, -a: grassoccio (grasut)

occo: balocco (jucarie)

occhio: ginocchio (genunchi), occhio (ochi)

(il)olo, -a: figli(u)olo (fiu), spagn(u)ola (spaniola)

orico, -a: teorico (teoretician; teoretic)

onico: sinfonico (simfonic)

ogico, -a: analogico

otico, -a: caotico (haotic)

-ologo: filọlogo (filolog), psicọlogo (psiholog)

-ometro: chilọmetro (kilometru), termọmetro (termometru)

-odromo: ippọdromo (hipodrom)

-ografo: autografa (autograf), cinematografo (cinematograf).

Se pronunta ó in urmatoarele terminatii:

-one, -a sau -ano, -a: padrone (stapan), leone (leu), poltrona (foto­liu), perdono (iertare), persona (persoana)

-ione: azione (actiune), opposizione (opozitie), passione (pasiune), ragione (ratiune, motiv)

-ore, -a: signore (domn), dolore (durere), stiratra (calcatoreasa)

-oso, -a: coraggioso (curajos), noioso (plictisitor)

-ondo, -a: rotondo (rotund), gioconda (vesela)

-onte, -onto: ponte (pod), racconto (povestire)

-ognolo, -a: amarógnolo (amarui).

SEMIVOCALE, DIFTONGI SI TRIFTONGI

(Semivocali, dittonghi, trittonghi)

I si u se numesc semivocale atunci cand formeaza im­preuna cu o alta vocala diftongi. Diftongii caracteristici limbii italiene sunt:

1. ia, ie, io, iu; ua, ue, uo (in care semivocala are primul loc): piano (incet), siedo (sed), chiosco (chiosc), chiudi (inchizi), guardia (paza), consueto (obisnuit), ruolo (rol).

2. ai, ei, oi, ui; au, eu (in care semivocala are al doilea loc): mai (niciodata), Lei (dumneavoastra), lui (el), noi (noi), austriaco (austriac), europeo (european), neutro (neutru).

Diftongii ie si uo sunt considerati mobili atunci cand in timpul flexiunii cuvintelor sunt inlocuiti cu vocalele simple e si o: vieni (vii), veniamo (venim), mi muovo (ma misc), ci moviamo (ne miscam) (v. §§ 187, 189).

Grupurile ea, eo, ae, oe nu constituie niciodata diftongi: teatro (teatru) pronuntat te-a-tro, idea (idee), pronuntat i-de-a, Matteo (Matei), pronuntat Mat-te-o, paese (tara; sat), pronuntat pa-e-se, poema (poem), pronuntat po-e-ma. In acest caz vocalele sunt in hiat. Se mai intalneste hiatul cand vocalele i sau u accentuate stau langa alte vocale: bugia (minciuna), pronuntat bu-gi-a.

Triftongii sunt formati din doua semivocale si o vocala: iuo, uoi, iei, uai, iai: giuoco (joc), suoi (sai), miei (mei), guai (vai), studiai (am studiat). Triftongul iuo se evita in limba moderna, inlocuindu-se cu io: gioco in loc de giuoco.

CONSOANELE

(Le consonanti)

Consoanele pot fi simple (amico - prieten) sau duble (letto - pat) si in acest caz pronuntarea este mai puternica si mai lunga. Dublele pot diferentia sensul unor cuvinte: penna (pana; toc), pena (pedeapsa; chin), leggo (citesc), lego (leg). Cu unele exceptii (v. § 9) toate consoanele limbii italiene pot fi duble. Consoanele duble apar numai in mijlocul cu­vintelor, precedate de vocale si urmate fie de vocale, fie de l sau r: quattro (patru), repubblica (republica).

Consoanele b, d, f, l, m, n, p, r, t, v se pronunta ca in limba romana. Ne vom opri numai asupra acelor consoane care prezinta diferente:

Consoanele c si g se pronunta gutural [k], [g] inainte de vocalele a, o, u si de consoanele r si l: cuore (inima), incanto (farmec), raccontare (a povesti), classe (clasa), crusca (tarate); riga (rand), gomito (cot), guarire (a se vindeca), grande (mare), gleba (brazda, pamant). Pentru pronuntarea guturala a lui c si g inainte de e sau i, se intercaleaza intre ele un h (ca in limba romana): chiave (cheie), che (ce), chiedere (a cere), ghiaccio (gheata), ghepardo (ghepard). In ambele pozitii cele doua consoane pot fi duble: accanito (inversunat), agganciare (a agata cu un carlig), acchiappare (a insfaca), agghiacciare (a ingheta).

Inainte de e si i, c si g se pronunta palatal [è] sau [ts], [ğ] sau [dj] (ca in limba romana): cena (cina), ciliegia (ci­reasa), ginnastica (gimnastica), genere (gen). In aceasta pozitie, prin dublare, ambele consoane se pronunta palatal, spre deosebire de limba romana in care prima consoana se citeste gutural si a doua palatal: eccellente (excelent), pro­nuntat [eccellente], aggettivo (adjectiv), pronuntat [aggettivo].

In limba italiana h nu este o consoana, ci numai un semn grafic, o litera. El se foloseste pentru pronuntarea guturala a lui c si g inainte de e sau i (v. mai sus); in unele interjectii: ah!, oh!, ohi!, ahi!, ohime!, ahime! si la formele de indica­tiv prezent ale verbului avere: io ho, tu hai, egli ha, essi hanno (v. § 161).

Consoana q este urmata intotdeauna de u si o alta vocala in diftong: quando (cand), pronuntat [kuando], questo (acesta), pronuntat [kuesto], liquido (lichid), pronuntat [likuido], quotidiano (cotidian), pronuntat [kuotidiano]. Q se pronunta dublu in -cq-: acqua (apa), pronuntat [akkua], acquistare (a cumpara), pronuntat [akkuistare], nacque (s-a nascut), pronuntat [nakkue]. Exista o singura exceptie: soqquadro din expresia mettere a soqquadro (a ra­vasi).

S se pronunta surd (ca s in limba romana):

la inceputul cuvantului, inainte de vocala: sale (sare), seta (matase), simile (asemanator), sosta (oprire), superfluo (inutil). Se pronunta in general surd si in cuvintele compuse sau derivate in care al doilea element incepe cu s + vocala: girasole (floarea-soarelui), risolvere (a rezolva);

- inainte de consoanele surde p, t, c, f, q: spendere (a cheltui), stanco (obosit), aspirapolvere (aspirator), sforzo (efort), scarso (redus), squadra (echipa);

dupa o consoana: mensa (cantina), borsetta (geanta), polso (incheietura mainii);

uneori in pozitie intervocalica (pentru aceasta trebuie consultat insa un dictionar care indica pronuntarea): casa (casa), cosa (lucru), così (asa), desiderare (a dori), naso (nas), riposarsi (a se odihni), inglese (englez), goloso (lacom), difesa (aparare). Trebuie sa se tina cont de faptul ca dictionarele indica pronuntarea din dialectul toscan, care sta la baza limbii literare, in multe regiuni s intervocalic se pronunta sonor, ca z in limba romana. Tendinta de sonorizare este
puternica mai ales in regiunile nordice ale Italiei.

cand este dublu in pozitie intervocalica: spesso (deseori), fracasso (galagie, zgomot).

S se pronunta sonor (ca z in limba romana) :

inaintea consoanelor sonore b, d, g, m, n, l, r, v: sbrigarsi (a se grabi), sdentato (fara dinti), sgonfiare (a dezumfla), smarrire (a pierde, a rataci), snello (svelt; sprinten), slancio (elan), sradicare (a dezradacina), svenire (a lesina);

de cele mai multe ori in pozitie intervocalica: esame (examen), isola (insula), esaurire (a epuiza), paese (tara; sat), dodicesimo (al doisprezecelea), tesi (teza).

S sonor nu este niciodata dublu.

Z se pronunta surd [ts] (ca t in limba romana), simplu sau dublu in sufixele:

anza, -enza: danza (dans, joc), coincidenza (coincidenta)

zione: azione (actiune), eruzione (eruptie)

izia, -izio: giustizia (justitie), comizio (miting)

ziare: pronunziare (a pronunta)

onzolo: poetonzolo (poet prost)

ezza: sicurezza (siguranta), fattezze (trasaturi ale chipului)

ozzo, -a: carrozza (caruta).

Z se pronunta sonor, [dz] in sufixul verbal -izzare: organizzare (a organiza) si in derivatele sale: organizzatore (organizator), orga-nizzazione (organizatie) etc.

Pentru celelalte cazuri nu se pot indica reguli. Astfel:

- se citesc cu z surd [ts] cuvinte ca: zampa (laba), zappa (sapa), zeppo (arhiplin), zinco (zinc), zingaro (tigan), zio (unchi), zia (matusa), zitella (domnisoara batrana), zolfo (sulf), zoppo (schiop), zucca (dovleac), zucchero (zahar), zuffa (incaierare, paruiala), zuppa (supa) si derivatele lor; attrezzo (unealta), pezzo (bucata), pazzo (nebun), pozzo (put), prezzo (pret), abbozzo (schita), dazio (vama), fazzoletto (ba­tista, batic), grazia (gratie), mazzo (buchet), sazio (satul), sbalzo (salt), scherzo (gluma), stizza (manie), stuzzicare (a zgandari);

- se citesc cu z sonor [dz] cuvinte ca: zaino (traista), zanzara (tantar), zebra (zebra), zefiro (zefir), zelo (zel), zero (zero), zoologia (zoologie), azienda (administratie, intreprindere), azzurro (albastru-deschis), gazzetta (ziar, gazeta), mezzo (mijloc; jumatate), razzo (racheta), pranzo (pranz), ribrezzo (repulsie), romanzo (roman), rozzo (grosolan), scorza (scoarta). Pentru toate cazurile se recomanda sa se recurga la un dictionar care indica pronuntarea. Trebuie sa se aiba insa in vedere ca dictionarele indica pronuntarea toscana. Foarte multe cuvinte pronuntate cu z surd se pronunta in alte regiuni (mai ales in nord) cu z sonor.

In afara de consoanele prezentate mai sus limba italiana mai are trei consoane:

[S] care corespunde lui s din limba romana si pe care grafia italiana il reprezinta prin se + e sau i: scena (scena), pronuntat [sena], scendere (a cobori), pronuntat [sendere], scimmia (maimuta), pronuntat [simmia], sciare (a schia), pronuntat [siare]. In aceste cazuri e sau i care urmeaza dupa se formeaza centrul silabei. Atunci cand centrul silabei este o alta vocala, se este urmat numai de i (si nu si de e¹), acest i fiind un semn grafic pentru pronuntarea palatala a grupului de litere se: sciopero (greva), pronuntat [sopero], scienza (stiinta), pronuntat [sentsa], lasciare (a lasa), pronuntat [lasare], coscienza (constiinta), pronuntat [cosentsa], sciocco (prost), pronuntat [socco], sciupare (a deteriora), pronuntat [supare].

Pentru ca i se aude, desi mai slab, si formeaza diftong cu vocala care urmeaza (e nu formeaza diftong cu aceste vocale).

[S] nu se dubleaza niciodata dar se pronunta totdeauna puternic.

[λ], caruia nu-i corespunde un sunet identic din limba romana, se pronunta ca un l muiat, palatal, ca in spaniola llamar. Grafia italiana il reprezinta prin gl + i: figlio (fiu), pronuntat [fiλo], moglie (sotie), pronuntat [moλe], sbagliare (a gresi), pronuntat [zbaλare]. Atunci cand nu urmeaza i, gl se citeste ca in romana: globo (glob), inglese (englez). In cateva cuvinte culte gli se citeste totusi nepalatalizat, ca in limba romana: glicerina (glicerina), glicine (glicina), glittica (gliptica), geroglifico (hieroglific), negligenza (neglijenta), negligere (a neglija), ganglio (ganglion), anglicana (anglican).

[λ] nu se dubleaza niciodata dar se pronunta intotdeauna puternic.

[η], care nu are un corespondent in limba romana, se pronunta ca un n muiat urmat de i (ca in franceza Bretagne sau in spaniola niño). Grafia italiana il reprezinta prin gn: bagno (baie), pronuntat (baηo), signore (domn), pronuntat (siηore], Bologna, pronuntat [Boloηa], sogno (vis), pronuntat [soηo], ingegnere (inginer), pronuntat [ingeηere], Spagna, pronuntat [Spaηa], compagno (tovaras; coleg), pronuntat [compaηo].

[η] nu se dubleaza niciodata dar se pronunta puternic.

[η] poate fi urmat de i numai cand acesta reprezinta sau face parte dintr-o desinenta gramaticala: noi sogniamo (noi visam), unde desinenta pentru pers. I pl. prezent indicativ este -iamo; grugnire (a grohai); de asemenea in cuvantul compagnia (tovarasie), unde i este accentuat.

DESPARTIREA IN SILABE

La despartirea in silabe se respecta urmatoarele reguli:

-O singura consoana formeaza silaba impreuna cu vocala urmatoare: ti-ra-re (a trage), ca-te-na (lant), pa-ro-la (cuvant). In cuvintele compuse si derivate se poate uneori sa se desparta elementele componente atunci cand pot forma silaba: dis-a-gio (neplacere) in loc de di-sa-gio,

Grupul format din consoana + l sau r face parte din silaba urmatoare daca ar putea sta si la inceput de cuvant: a-pri-re (a deschide), re-pli-ca (replica), in-gle-se (englez).

Consoanele l, m, n, r, urmate de alte consoane intra in aceeasi silaba cu vocala precedenta: al-tro (altul), em-po-rio (magazin comercial), pun-tu-ra (intepatura), tor-bi-do (tulbure).

Grupul s + consoana nu se desparte, intrand in silaba urmatoare: o-stel-lo (adapost, camin), fe-sti-vo (festiv), a-scol-ta-re (a asculta).

Consoanele duble (aici se incadreaza si -cq-) stau in silabe diferite: cam-mi-no (drum), not-te (noapte), rat-tri-sta-re (a intrista), sus-su-ro (murmur), cap-pel-lo (palarie), fac-cia (fata), ac-qui-sta-re (a cumpara).

Nu se despart grupurile de litere care reprezinta un singur sunet: fi-glia (fiica), o-gnu-no (fiecare), mon-ta-gna (munte), la-scia-re (a lasa).

Apostroful nu poate sta la sfarsitul randului: del-la-mi-co (al prietenului), l'an-no (anul).

ACCENTUL

(L'accento)

Accentul tonic, care indica silaba pronuntata mai intens dintr-un cuvant, nu se noteaza grafic decat atunci cand el cade pe ultima silaba si in alte cateva cazuri (v. § 17). In functie de accentul tonic cuvintele limbii italiene se impart in:

-cuvinte oxitone (parole tronche) in care accentul cade pe ultima silaba si se noteaza grafic: virtù (virtute), città (oras), gioventù (tineret), perchè (de ce; pentru ca; pentru ca), gridò (striga), andrò (voi merge);

-cuvinte paroxitone (parole piane) in care accentul cade pe penultima silaba si nu se noteaza grafic.

Majoritatea cuvintelor limbii italiene sunt paroxitone: matita (creion), padre (tata), accanto (alaturi), paragone (comparatie);

-cuvinte proparoxitone (parole sdrucciole) in care accentul cade pe antepenultima silaba si nu se noteaza grafic: gọmito (cot), satẹllite (satelit), pạlpebra (pleoapa), ạlbero (copac), ipọcrita (ipocrit), apọstrofa (apostrof), telẹfono (telefon), cịnema (cinema), anẹddoto (anecdota);

-un numar redus de cuvinte au accentul pe a patra silaba de la sfarsit (parole bisdrucciole), care de asemenea nu se noteaza: essi desịderano (ei doresc), essi ạbitano (ei locuiesc).

Accentul grafic. Limba italiana foloseste doua accente grafice: grav (`) si ascutit ('). Accentul grav se foloseste pentru vocalele a, i, u si e, o cand acestea sunt deschise; accentul ascutit pentru vocalele e si o cand sunt inchise¹.

Unele tipografii italiene folosesc accentul ascutit pentru i si u.

Accentul grafic se foloseste:

in cuvinte oxitone (parole tronche): felicità (fericire),
benchè (desi), caffè (cafea; cafenea), dirò (voi spune), tribù
(trib), partì (pleca);

in cateva cuvinte monosilabice terminate in diftong: può (poate, de la potere), più (mai), ciò (aceasta), già (deja). Qui si qua se scriu insa fara accent;

in cateva cuvinte monosilabice pentru a le distinge de omonimele respective:

se (daca)  sé (sine)

dà (da, de la dare) da (de la; de pe)

dì (zi) di (de)

e (si) è (este)

la (articol fem. sg.) là (acolo)

né (nici) ne (particula pronominala);

in unele cuvinte plurisilabice, pentru a le distinge de altele diferite numai prin accent: ambìto (dorit, de la ambire) - àmbito (mediu); ancòra (inca) - àncora (ancora), balìa (putere, autoritate) - bàlia (doica), capitàno (capitan) - càpitano (se intampla, de la capitare), compìto (indeplinit) - còmpito (tema; sarcina); Cupìdo (Cupidon) - cùpido (lacom), intìmo (somez, de la intimare) - ìntimo (intim), nettàre (a curati) - nèttare (nectar), nocciòlo (alun) - nòcciolo (sambure), predìco (predic, de la predicare) - prèdico (prezic, de la predire), prìncipi (principi, printi) - princìpi (principii, idei), subìto (suferit, suportat de la subire) - sùbito (imediat, indata).

ELIZIUNEA

(L'elisione)

Fenomenul de eliziune are loc atunci cand se intalnesc un cuvant care sfarseste cu o vocala si un cuvant care incepe cu o vocala, cele doua cuvinte facand parte din acelasi grup sintactic si semantic; in acest caz vocala finala a primului cuvant cade si este inlocuita prin apostrof: la amica -> l'amica (prietena).

Eliziunea este obligatorie la articolele lo, la, una (v. § 40) si la respectivele prepozitii articulate (v. § 41), la adjectivele bello (v. § 58), grande (v. § 60), santo (v. § 37), (buono v. § 59), questo (v. § 106), quello (v. § 106), la pre­pozitia di: il clima d'Italia (clima Italiei). Prepozitia da. nu se elideaza decat in unele locutiuni adverbiale pentru a nu se confunda cu di: d'ora in poi (de acum inainte), d'altra parte (pe de alta parte).

Eliziunea se face uneori la pronumele si particulele pronominale si adverbiale (v. § 87).

Adesea, in scris, eliziunea nu se face atunci cand se trece de pe un rand pe altul: lo / amico; la / avevo vista.

APOCOPAREA

(Il troncamento)

Apocoparea este fenomenul prin care o vocala sau o silaba finala a unui cuvant cade inaintea altui cuvant. Apocoparea poate avea loc numai in cuvinte din mai multe silabe, in care ultima silaba nu este accentuata si care, prin caderea acestei vocale sau silabe se termina in l, m, n, r: bel ragazzo (baiat frumos), gran che (mare lucru), amor patria (dragoste de patrie), esser giovane (a fi tanar). Apocoparea nu este obligatorie (v. §§ 37, 58, 59, 60, 106).

SUNETE DE LEGATURA

§ 18. --d eufonic final se adauga conjunctiilor e (si), o (sau) si prepozitiei a (la) atunci cand urmeaza un cuvant care incepe cu vocala, pentru a evita intalnirea acestora. Se folo­seste frecvent atunci cand cuvantul urmator incepe cu aceeasi vocala: ed essi (si ei), ed allora (si atunci), io ed altri (eu si altii); tu od io (tu sau eu); penso ad altro (ma gandesc la altceva), ad ambedue (la amandoi).

i eufonic initial se adauga cuvintelor care incep cu s + consoana, si sunt precedate de cuvinte monosilabice terminate in n sau r: Io scherzo (gluma) - per ischerzo (in gluma); Svizzera (Elvetia) - in Isvizzera (in Elvetia).