ROLUL STILISTIC AL VERBULUI

ROLUL STILISTIC AL VERBULUI

În naratiunile care evoca fapte din trecutul istoric sau din viata autorului sau a vreunui personaj, scriitorii folosesc de multe ori prezentul în locul trecutului, pentru ca naratiunea sa prind&# 19119f511t 259; mai multa viata, sa fie mai dinamica, mai impresionanta si pentru a-l face astfel pe cititor sa vada si sa traiasca faptele ca si cum s-ar desfasura în fata ochilor sai.

Prezentul folosit pentru povestirea faptelor din trecutul istoric sau folosit de scriitor pentru prezentarea faptelor din viata sa ori a unui personaj se numeste prezentul istoric sau prezentul dramatic.

Prin folosirea verbelor onomatopeice, scriitorul urmareste sa transmita cititorului o imagine artistica mai sugestiva a aspectului de viata prezentat si sa-l faca nu numai sa vada, ci sa si auda cele ce se petrec.

Personificarea se realizeaza, de cele mai multe ori cu ajutorul verbului, atribuind unui lucru sau unui animal actiuni pe care le pot face numai persoanele.

"Se scuturau frunzele, si semicerii cei batrâni de sute de ani oftau aspru si se pregateau pentru o noua iarna."

(M Sadoveanu, Neamul soimarestilor)

Repetitia verbului poate fi folosita cu scop stilistic, scriitorul urmarind prin aceasta, sa-l faca pe cititor sa-si imagineze timpul îndelungat al desfasurarii actiunii, intensitatea sau repeziciunea ei ori impresia puternica pe care o produce o anumita actiune:

"Se tot duc, se duc mereu

Trec în umbra, pier în vale,

Iar cornul plin de jale

Suna dulce, suna greu. "

(M. Eminescu, Povestea teiului)

Repetitia verbului duc exprima timpul îndelungat al desfasurarii actiunii, iar verbul suna arata impresia puternica pe care o produce sunetul cornului.

În afara de procedeele stilistice mentionate, verbul mai poate fi folosit si pentru realizarea prozei rimate. Proza rimata este folosita mai ales în basme si ea rezulta prin juxtapunera unui sir de propozitii în care verbele, la acelasi timp si la aceeasi persoana, sunt plasate de obicei la sfârsitul propozitiei.

De exemplu:

"- De asta si eu ma anin/si ma închin la cinstita fata voastra, ca la un codru verde, cu un poloboc de vin si unul de pelin,/zise Gerila./ si hai/ de-acum sa dormim,/mai acus sa ne trezim/ într-un gând sa ne urnim/ pe Harap-Alb sa-l slujim/ si tot prieteni sa fim,/ caci cu vrajba si urgie raiul n-o sa dobândim./"

(Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb)