Numele si prenumele Clasa a V-a
TEST
( PREDICATUL sI SUBIECTUL)
I.Subliniati în textul urmator predicatele verbale cu o linie si predicatele nominale cu doua linii:
Elevul era emotionat si fericit în acelasi timp. Acea zi era o bucurie pentru el, participa pentru prima data la un concurs. Începura sa-i clan 20520f51u 355;ane dintii, iar mâinile sprijinite de banca îi tremurau rau. Totusi, el si-a spapânit emotiile, continuând recitarea poeziei. Oamenii îl priveau cu admiratie, iar la final aplaudara puternic. Copilul s-ar fi bucurat de laudele publicului, dar in sufletul sau era altfel, mama sa nu era acolo, iar poezia era pentru ea. Rezultatul concursului a dovedit aprecierea talentului sau, el era primul.
15.2=30p
1. Completati tabelul de mai jos, respectând cerintele:
predicatul verbal |
conjugarea |
modul |
timpul |
persoana |
numarul |
|
| ||||||
2. Transcrieti din text predicatele nominale, apoi analizati numele predicative.
5.4p=20p
II. Construiti enunturi în care sa aveti:
subiect simplu exprimat prin numeral ordinal;
subiect multiplu exprimat prin substantive comune, compuse ;
subiect inclus (persoana a II-a, plural) ;
subiect simplu exprimat prin pronume de politete (persoana a III-a numar singular, gen feminin).
4.5p=20p
III . Analizati, la alegere, doua subiecte de la exercitiul II.
2.5p=10p
IV. Realizati acordul predicatelor cu subiectele în urmatoarele propozitii :
Eu si Catalina (a merge) la scoala.
Trandafirul si micsuneaua sunt (a înflori).
Paul, Ana , Liviu si Mihaela (a merge) la teatru.
Tu si Maria (a învata) la matematica.
Cartile si caietul (a fi) pe masa.
5.2p=10p
Oficiu: 10p
SUCCES!
|