AL PAMÎNTULUI
Stau si ucid în liniste,
fiintele rezistente ale melancoliei
Pe lupi mai întîi, apoi duhul
albastru,
pe jederi mai întîi, apoi mistretii
si rîsii.
Îi smulg încet
din maxilarul închipuirii.
Fara dinti oasele
par mult mai blînde.
Stau si ucid în liniste
si din ce în ce,
cerul din jurul meu
se ilumineaza
Iau apoi plugul
si-l înfing adînc în pamînt.
Înapoia mea rasare
acoperit de grîu si de porumb
soarele.
Razele lui
sunt de grîu si de porumb...
Le aud revarsîndu-se-napoia mea
pe cîmpia arata.
