Acelasi visator
Stropi de ploaie se lovesc
De pamant si ii privesc
Uimita de puritatea
Ce-o are doar negrul,noaptea.
Si prin ochii mei de sticla
Lumea o vad tot mai mica.
Numai ploaia se mareste
Si-o scanteie se trezeste
In inima-mi cenusie,
Uitata de veselie.
Si parc-as vrea sa fiu un strop
Ce-aduce zambet si noroc.
Sa cobor tocmai din Ceruri,
Sa inghet iarna pe geruri,
Sa devin un fulg timid
In
Sa ma topesc incet,usor
Ca pasii mei de pe covor.
Si-apoi sa zbor la nesfarsit
Ca un cuvant ce-a fost citit
Si ca un gand ce s-a pierdut
In mintea unui om tacut.
Incet sa simt ca m-am ascuns
In cer,in steaua cea mai sus.
Si-apoi ceata se desprinde
Lumea creste,se intinde,
Ploaia nici nu se mai vede
Si nu stiu unde se pierde.
Si-apoi imi spun cu glas domol:
Iarasi am fost un visator.
|
