Adiere
de Alexandra Miere
Peste tarile cuprinse de durere si de chin,
Bate vantu-ncetisor,miscand frunzele-n arin. 818d38i
Si in adierea lui,o atinge-ncet si fin.
Pe obrazul si pe buza cu gust amar de pelin.
Ea,plapanda si sfioasa,il respinge.
Dar el,bland,suav,setos.o convinge
Ca nu poate sa refuze o iubire
Ce-a lor inimi fin le frange.
In final,ea il accepta si-i daruieste iubire,
Continuand sa viseze.si-l imagineaza mire.
El,cu o putere mare,o strapunge cu-n sarut
Si in departata zare,norii negrii au disparut.
Vantul,se retrage calm,lasand-o pe ea-mplinita.
Si cu zambetul pe buze,porneste spre rasarit
Unde poate vantul cald,adiindu-i peste piele,
Ii va da un alt sarut,si-o va mangaia pe gene.
Data
compunerii:08.iunie.2006
|
