Afara-i toamna

[ Afara-i toamna... ]

M. Eminescu

Afara-i toamna, frunza împrastiata, 

Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;

si tu citesti scrisori din roase plicuri

si într-un ceas gândesti 23323y2420x la viata toata.

Pierzându-ti timpul tau cu dulci nimicuri, 

N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata; 

Dar si mai bine-i, când afara-i zloata.

Sa stai visând la foc, de somn sa picuri.

si eu astfel ma uit din jet pe gânduri.

Visez la basmul vechi al zânei Dochii;

În juru-mi ceata creste rânduri-rânduri;

Deodat-aud fosnirea unei rochii

Un moale pas abia atins de scânduri.

Iar mâni subtiri si reci mi-acopar ochii.

Aparitie: 1 oct. 1879, "Convorbiri literare"

Tema: iubirea si natura; cele doua planuri - iubirea si natura - apar construite prin antiteza; aspectul trist al naturii este surprins în contrast cu spatiul intim al încaperii, caldura caminului fiind amplificata de prezenta iubitei.

Sonetul = 2 catrene si doua tertine = 14 versuri; Eminescu adopta structura sonetului italian.

Nivelul fonetico - prozodic:

- identificam aliteratia voc. -e, -u, creînd muzicalitate: "în juru-mi ceata creste rânduri - rânduri";

- rima îmbratisata în catrene; I - abba ; II - baab; III - cdc; IV - dcd.

- ritmul iambic;

- masura metrica de 11 silabe (vers cu 11 silabe = endecasilab).

Nivelul lexical - semantic:

- observam prezenta epitetelor, care surprind trasaturi definitorii ale celor doua universuri create (cel interior - iubirea, cel exterior - natura): "frunza împrastiata", "grele picuri", "roase plicuri", "dulci nimicuri", "basmul vechi", "moale pas", "mâini subtiri si reci";

- predomina imagini vizuale, poetul foloseste lexeme populare: zvârle, picuri, zloata, nime-;

Poezia este structurata pe antiteza dintre vremea de afara si bucuria de a trai în mod plenar iubirea.

Exista un câmp semantic al toamnei ("frunza împrastiata", "grele picuri") si unul al iubitei; imaginea femeii este sugerata prin fosnirea unei rochii, pas moale, mâini subtiri si reci.

În strofa a III-a identificam metafora "ceata" care simbolizeaza intrarea într-un spatiu nedefinit, de poveste; senzatia aceasta este amplificata de epizeuxis: "în juru-mi creste ceata rânduri-rânduri";

Eul liric cultiva motivul visului dirijat (reveria), prin intermediul lui creîndu-se un cadru propice visarii: "visez la basmul vechii Dochii";

Trezirea la realitate se face în urma aparitiei feminine sugerata prin

"fosnirea unei rochii" si "pasul moale".

Se trece de la starea de visare la cea de bucurie generata de intensitatea sentimentului de iubire.

Nivelul morfo - sintactic:

- vb. se folosesc la pers. a III-a cu valoare impersonala, atunci când se fac observatii de natura generala: "afara-i toamna", "afara-i zloata";

- eul liric apare în doua ipostaze:

a) impersonala, în catrene, realizata prin intermediul pron. pers. de pers. a II-a: tu, si vb. la pers. a II-a: citesti, gândesti;

b) individualizata, în tertine, exprimata prin pron. pers. si vb. la pers. I: eu ma uit, visez.

Predomina propozitiile principale, care vin sa descrie starea naturii si starea interioara a poetului.