CLXIII Vasile Voiculescu
Din spulberul iubirii atât
doar mai pot strânge
Sa-mi fac un streng, eu singur, cu fragedele-ti rochii..
Ma-ndeamna alte gânduri sa iert si să 242e49c ;-nchid ochii
Privighetoarea oarba cu mult mai dulce plânge.
Îndupleca-te, dara, durerea mea-ntr-atât
Sa preaslavim fugara, si-n loc de razbunare
Sa stoarcem nemuririi si artei lacrimi, cât
Sa stea podoaba lumii hidoasa ei tradare.
Dar cine viers si suflet acum sa-mi
împrumute
Daca-mi lipsesti tu, însasi esenta a minunii?
Ah, inima si coarde sunt deopotriva mute
Când limpede vad astazi prapastia minciunii:
Caci orb eram
atuncea când te aveam în fata,
Splendoarea-ti,
luându-mi ochii, da cântecului viata!
25 decembrie 1954
|
