CLXX Vasile Voiculescu
Samânta nemuririi, iubite, e cuvântul,
Eternul se ascunde sub coaja unei clipe,
Ca-n oul ce pastreaza un zbor îna 424g67e lt de-aripe,
Pîn' ce-i soseste timpul în slavi sa-si ia avântul;
A fost de- ajuns un nume, al tau, sol dezrobirii,
S-au spart si veac, si lume; tinut prizonier
A izbucnit din tandari, viu, vulturul iubirii,
Cu ghearele-i de aur sa ne rapeasca-n cer.
Cine ne puse-n suflet aceste magici chei ?
Egali în frumusete si-n genii de o seama,
Am descuiat tarâmul eternelor idei;
Supremelor matrite redati, care ne cheama
Din formele caderii,
la pura-ntâietate,
Sa ne topim în alba,
zeiasca voluptate...
Joi, 20 ianuarie 1955
|
