Cântec trist IV
Doamna fa-ma pe mine vorbei truditor
În câmpul pârjolit de astre
Aducerilor dinspre noapte pe-un cocor
A zarilor când nu-s albastre.
Desi m-asteapta grav la semafor
Destinul ca o palma peste fata
Nu-mi pot fi însu-mi tradator
Peste calotele de gheata.
Neobservat printre cuvinte-am vrut sa trec
Dar ele m-au cuprins în brate
si viata mea în mare s-o înec
Iluziilor dând mereu sperante.
Desi te uiti sfios la mine
Ca la o candida paiata
Eu sunt pulberea din ruine
Care te cheama înspre viata.
Cu toate ca sunt muritor
În felul meu fiind ce sunt
La nimenea nu sunt dator
Cât felului cum necuvânt.
Te-astept asemeni Penelopei
Ulisse cât i-a fost plecat
Sa ma resuscitezi sincopei
De focurile ce ma ard.
|
