DOMNIŢELE
Domnita din basmul acelei cetati
īntr-o zi m-a-ntrebat:
"Tu stii - ah, tu nu stii - cine-a fost Uta?"
Amurg, mult mai vechi decāt zilnicul soare apune,
sporea peste turnuri si-n preajma bisericii negre.
Tu stii - ah, tu nu stii! Cum nu as sti pe trecuta
domnita, cealalta, din slava evului mediu?
Tovarasa umbrelor astazi, vie cāndva!
Printre armuri, prin surele ganguri
māndra si alba traia,
lānga scutul seniorului, Uta.
Calda si casta, sub aratarile inului,
minunea fiintei se apara.
Dar zāmbetul ei otravea toate vaile Rinului.
Numai cānd spicul lega
ea-n anotimp din cetate iesea.
Grea suferinta era frumsetea ei pentru o
pentru
unde si astazi ea sta, chip de piatra
sub bolta rotunda.
Scris i-a fost, scris,
tinta sa fie, de vis.
si māna Domnitei luat-am si-am zis:
Acesta e degetul care-ar putea
sa-i poarte inelul, medievalul, cumplitul inel.
Fiindca vapaia va este la fel.
Ca ea-ti porti si tu prin tot locul
sāngele, rāsul,
norocul si focul.
Prin ierburi cānd treci
incendii īn roua
stārnesti, ah, tu nu stii - la fel amāndoua.
Dar poate ca nu se cuvine
gāndului-cāntec sa-i prea urmez
pe toate cararile,
si nici sa asez
īn cumpana toate luminile
si toate asemanarile.
Domnita, cuvintele noastre-s morminte, nu crezi?
Morminte-n cari timpul si-a-nchis suferintele
īn fata acelor frumseti ce calea-i atin
ranindu-1 cu-amarul lor farmec.
Sub boltile-acestea, sub sfintele,
e bine, tu stii, sa vorbim mai putin
si mai rar. Sa nu ne jucam cu mormintele.
|
