DON JUAN

DON JUAN

Dupa ce le-a mâncat tone de ruj,

Femeile,

Înselate în asteptarile lor cele mai sfinte,

Au gait mijlocul sa se razbune

Pe Don Juan.

În fiecare dimineata,

În fata oglinzii,

Dupa ce îsi creioneaza sprâncenele,

Îsi fac buzele

Cu soricioaica,

Pun soricioaica în par,

Pe umerii albi, în ochi, pe gânduri,

Pe sâni,

si asteapta.

Ies albe în balcoane,

Îl cauta prin parcuri,

Dar Don Juan, cuprins parca de-o presimtire

S-a facut soarece de biblioteca.

Nu mai mângâie decât editii rare,

Cel mult broaste,

Nici una legata în piele,

Decât parfumul budoarelor,

Praful de pe antici

I se pare mult mai rafinat.

Iar ele îl asteapta.

Otravite-n cele cinci simturi - asteapta,

si daca Don Juan si-ar ridica ochii

De pe noua lui pasiune,

Ar vedea-n fereastra bibliotecii

Cum zilnic este înmormântat câte un sot iubitor,

Mort la datorie,

În timp ce-si saruta sotia

Din greseala.

O femeie

Se urca-ntr-un pom

si barbatul îi tine cu amândoua mâinile

Scara.

O pasare zboara

Pe cer

si un copil îi tine

Aerul.

O stea rasare

Pe cer

si pamântul

Îi tine cerul.