Doina II
Pasarea îsi ciugulea
Zborul cel înalt din ea
si-l scuipa cu tot cu pere
Peste pietre la hiene.
Ţipatul si-l azvârlea
Peste calul prins î 353j94d n sa
Ca sa-l duca în galop
Sub frunza cazând din plop.
Inima încet si-o zbate
Fara dorul de pacate
Tocmai pâna-n pieptul meu
Golit de ultimul zeu.
Clontul si la-nfipt în stea
si în beregata mea
Cu umbra-i m-acoperea
De durerea ce-i curgea
Direct din spinarea grea
Ce i se înaripa
Cu suire-n sus de stea
si cuvânt din gura rea
Când zicea si când tacea
Ţipat sugrumat de stea
Pe raze se cobora
Zvâcnind în retina ta
Sub sprânceana arcuita
Peste zarea miruita.
Mirosind a zbor pârlit
De focul arzând mocnit
Al pasarii mele - mare
Cât tipatul ei în zare
|
