Doua drumuri purtate de vremuri
Pierdute prin lumea ce ne invaluie
Lasate sa fie gasite precum
Prima picatura de ploaie
Lasa urma pe nestemata pamantului.
Doi oameni, doua inimi, doua suflete
Nascute departe si totusi aproape
O distanta ce a 13213o145n fost scurtata dintr-o privire
Cand intersectarea ochilor nostrii
S-au vazut ca soarele in spatele lunii.
Nu a existat timpul sau ziua
Zambetul purta toata melancolia
Chiar daca imaginea pustiita
De inima a fost inflorita
Doua drumuri purtate de vremuri
Atinse de inimi pe cai ascunse
Au purtat un gand si un suflet
Usor spre al nostru simplu zbor
Drumul meu era ascuns in umbra
Dulcii dureri precum inima
In spatele iubirii pierdute atunci
Cand dorinta de a iubi a distrus
Sperante mult prea ascunse
Vise mult prea dulci vazute
Cand stelele se plimbau pe cerul negru
Si iti desenau chipul
Stralucind si radiind de fericire
Dar atunci din vazduhul negru
Un nor purta o raza de lumina
Era drumul tau care se apropia de al meu.
Drumul tau luminous era defapt
Un taciune din focul rosu scos
Ce se stingea usor precum
Un cer devenea din ce in ce mai noros
Ascunzand lumina dulcelui frumos
Sub negura negrului gros
Lipsit de vlaga sau de ceva frumos
Lasat de parca ar fi fost doar
Un parc lasat de lume
In desertul iadului uitat.
Doua drumuri sau unit
Si din ele doar un rai a rasarit
Primul drum era al lui
Readus de drumul ei
Aducandui in inima si suflet
Doar vise si mii de paradise
Ea insa adevarul ascundea
Ce pe el l-ar durea, iar distruge mai mult decat inima
Ar creea in viata sa un iad facut pentru durerea lui
Lasat in bataia vantului si torepeala soarelui
Insa aceste mii se ganduri si de vise
Spulberatu-se in mii de lacate inchise
Ramase doar in inima si sufletul lui inchise
Existand doar o cheie pierduta
Prin lume, vise, ganduri si imagini
Scrise de al ei pur venin de adevar
Intr-un cufar al vietii amor.
Drumul lui continua in nestire prin iadul din lume
Lasand in fata lor doar zambete ce in inima il dor
Insa ea, usor viata isi va refacea precum
Apa se evapora, iar norii o recreaza
Astfel doua drumuri care alinau mii de chinuri
Azi ramas doar unu care sta in suspine
Tinand in mana privireai spre luna
Gandind la drumul cel avea in urma
Trecand pe langa ea mereu
Simtind ca totul in jur devine din ce in ce mai greu
Apar acele momente ce fericirea ii aducea
Cand nu exista nimic altceva mai frumos in viata sa
Pana in ziua, cand steaua sa a cazut in vazduh
Iar totul in urma sa pierdut.
Acum totul merge inainte cu cele doua drumuri
Paralele dar diferite in nestire
Lipsite de frumosul ramas doar simpla amintire
Avand doi oameni ce se vad mereu
Dintre care unu scrie o poezie
Despre faptul ca intre ei
Au mai ramas doar amintiri
|
